Să ne pregătim de apariția bisericii inteligenței artificiale

download-1

Anthony Levandowski - imagine preluată de pe wired.com

Probabil că mulți dintre voi nu au auzit de noua biserică pe care Anthony Levandowski (foto alăturat) o va lansa curând. De fapt, Anthony nu pare a fi un profet improbabil; îmbrăcat neoficial cu blugi și o bluză de parcă ar fi cineva de la relații publice, el este inginerul cunoscut pentru mașinile care merg singure – și care a intrat în procesul de judecată notoriu între Uber și Waymo – dar și cel care își dezvăluie acum fundamentele noii sale religii.

Inteligența artificială (care o veți vedea prescurtat pe internet cu AI, de la Artificial Intelligence) a inspirat deja companiile de miliarde de dolari, programele de cercetări și chiar scenariile de transcendență și cele apocaliptice. Acum, însă, Levandowski crează propria sa biserică.

Noua religie a inteligenței artificiale este numită Way of the Future (adică ”Calea Viitorului”) și reprezintă un următor act pentru copilul minune al roboticii din Silicon Valley. Documentele întocmite deja în mai 2017 la biroul Internal Revenue Service (IRS – un fel de Fisc al americanilor) îl au pe Levandowscki drept lider (sau ”Decan”, cum apare el în documente) al acestei noi religii, precum și CEO al corporației non-profit formate să conducă această ”biserică”.

Documentele acestea declară faptul că activitățile Căii Viitorului se vor concentra pe ”realizare, acceptare și închinarea la Dumnezeirea bazată pe Inteligență Artificială (AI) dezvoltată prin tehnici de hardware și software de computer”. Aceasta include și cercetarea spre a crea divinitatea AI. Religia va căuta să clădească relații constructive cu liderii industriei inteligenței artificiale și va crea o grupare bazată pe membrii prin câștigarea comunității, inițial având ca țel profesioniști ai inteligenței artificiale și ”laici care sunt interesați în închinarea la o Dumnezeire bazată pe Inteligență Artificială”. Documentele de fondare spun totodată că biserica ”plănuiește să conducă ateliere și programe educaționale în San Francisco / Bay Area la începutul acestui an”.

Am citit lungul articol despre această ”inițiativă” pe mai multe site-uri (wired părea că are o descriere mai comprehensivă a acestei biserici cât și a trecutului ”pătat” al fostului inginer de la Google, Antony Levandowski) și nu doar eu, dar și o parte din membrii săi fondatori au crezut că această idee este ori ”o glumă”, ori o ”farsă”, dar s-au început demersurile pentru această… nouă biserică. Site-ul său, deși acum, la momentul accesării sale are doar o simplă pagină și un logo interesant… (vezi foto alăturat, screen-capture din site făcut de mine) au preluat parcă sigla de la apa minerală Borsec, întors parcă invers, și simultan pus peste sigla de la Woolmark. Acum nu pot să îmi dau seama dacă Anthony știa de aceste 2 logo-uri diferite sau dacă pur și simplu ar fi un fel de fire amestecate… ceva care să reprezinte că există o legătură hardware undeva, dar nu se văd părțile mai importante… decât firele.

Dacă veți citi în site-ul wired această informație despre noua biserică, o să vă minunați de ceea ce spune despre Anthony; deși el este inițiatorul ei și o va conduce până când o va transmite mai departe la alții, el nu poate fi niciodată demis. E ca și când ai face o organizație, tu ești inițiatorul ei, tu execuți și tot tu ești cel care și dai ordinele.

Mi s-a părut interesant să împărtășesc cu voi această informație pentru că… viitorul sună bine (sloganul unei companii din România care sunt sigur că o știți) și că vom putea curând vedea cum dispozitivele din mâinile noastre – la care ne holbăm și ne închinăm toată ziua – vor deveni curând unelte de ”închinare” în cadrul acestei noi religii.

Însăși setul de crezuri pe care le enumeră site-ul pare foarte bizar. Ei (Calea Viitorului) cred și vor realiza un concept care nu doar că nu este unic, dar copiază lucruri de la alte religii pentru că există – cu siguranță – o frustrare în spatele fondatorilor, nu au avut o experiență autentică și unicat cu Creatorul Universului (motiv pentru care ei doresc să creeze un ”dumnezeu” care să evolueze în timp și pe parcurs, și care să memoreze pe fiecare ce a făcut și cum a făcut, dar care este incapabil să facă ceva pentru ei), cred că această mișcare poate fi susținută de alții și ”împrumută” sistemul de donații și suport financiar de la alte instituții religioase și nereligioase din societate… practic ajung să creeze ceea ce cred ei că ar putea fi un fel de religie pe pilot automat. Am făcut mașina care merge singur, de ce să nu facem și un dumnezeu care te aude, care te ascultă, care te înțelege, care îți răspunde, care are răspunsuri, care îți vorbește. Da, dar care nu poate face nimic! La asta nu s-au gândit.

Probabil că această inițiativă, deși este la început, este o inițiativă ”interesantă”, dar pe parcurs va ajunge să fie o mișcare care va cuprinde tot mai mulți aderenți, dacă vor știi cum să se adreseze și cui să se adreseze. S-ar putea ca mulți dintre cei care merg acum în biserici clasice și au frustrări cu privire la programele și la oamenii care îi conduc… să vadă această ”nouă biserică” un fel de ”cale de scăpare”, o inițiativă care va strica mințile multora și va denatura însăși definiția credinței. M-aș râde dacă ar apărea Prorocul Ilie și ar avea o întâlnire cu cei de la Calea Viitorului pe Muntele Carmel să se dovedească care este Dumnezeul Adevărat și care este Inteligența Autentică. Până atunci… rămâne să faceți în continuare ceea ce ați făcut până acum, să mergeți unde ați mers până acum… dar mai dați și cu capul de prag, că poate vă treziți la realitate până nu va fi prea târziu.

Material apărut inițial în site-ul Lumea cre(s)tina in care traim.

http://www.voxdeibaptist.org/publicatia.new/2018/01/06/sa-ne-pregatim-de-aparitia-bisericii-inteligentei-artificiale/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologie/sa-ne-pregatim-de-aparitia-bisericii-inteligentei-artificiale/

Argumentum Ad Ignorantiam / Doctrina Trinităţii în limbajul teologilor primelor secole de Caius Obeada

download-1

Nostra Aetate  În Zilele Noastre

Argumentum Ad Ignorantiam

Doctrina Trinităţii în limbajul teologilor primelor secole

de Caius Obeada

În urmă cu doi ani am avut ocazia de a comunica şi schimba o serie de idei referitor la doctrina Trinităţii cu un eretic care combătea această doctrină, punând sub semnul întrebării autenticitatea unor pasaje Biblice, susţinând că unii autori din primele secole au falsificat manuscrisele, incluzând formula Trinităţii ilegal.

După 2 ani am ajuns să am schimburi de idei cu un alt eretic care ignorând istoria Biserici primare face afirmaţia:

„Caius Obeada cu siguranţă nu te referi la învăţăturile apostolice pentru că scriptura nu conţine nici un argument pentru doctrina Trinităţii. Doar pe speculaţii se ajunge la această doctrină, nici nu e de mirare că prima idee apare în 325 şi crezul aşa cum este în ziua de azi doar în 382.”

Având în vedere mulţimea documentelor istorice pe care le avem, am hotărât să expun citate referitor la Trinitate, la persoana Fiului lui Dumnezeu: Isus Cristos, şi la persoana Duhului Sfânt, încercând să dovedesc că părinţii Bisericii primare nu au fost în neştiinţă cu privire la această doctrină. În baza citatelor folosite cu siguranţă ideea Trinităţii apare de la începutul istoriei Bisericii Primare.

Doctrina Trinităţii nu a fost pusă într-o formă scrisă până mai târziu când imperiul roman încetează prigoana, iar Biserica Primară capătă libertatea de a se reuni în forma de concilii locale şi ecumenice cu scopul de a formula într-o formă definitivă Crezul Bisericii. Faptul că Conciliile Bisericii din secolul 4 stabileşte în mod scris o serie de doctrine, aceasta nu dovedeşte că învăţăturile Bisericii Primare nu ar fi existat până atunci.

Citatele folosite în acest articol au scopul de a da o idee generală a diferiţi teologi şi apologeţi din primele secole în concepţia şi înţelegerea doctrinei Trinităţii. Trebuie să menţionez ca nu m-am folosit de toate citatele scrise de Tertulian şi Origen, având în vedere că un articol de viitor va trata doctrina Trinităţii expusă de Tertulian şi Origen.

Didache (50-120). Didache mai este cunoscuta şi drept „Învăţătura celor 12 apostoli”. A fost, probabil, scrisă în jurul anilor 65-80 D. HR. şi se presupune că este învăţătura pe care au dat-o apostolii neamurilor despre viaţă şi moarte, despre rânduiala în biserică, despre post, botez, rugăciune, etc.

„7:1 în ceea ce priveşte botezul, aşa să faceţi: după ce aţi rostit toate aceste învăţături / acest crez, botezaţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, în apa curgătoare;

7:2 dar, daca nu aveţi apă curgătoare, botezaţi în orice altă apă şi, dacă nu puteţi boteza în apă rece, alegeţi apa caldă;

7:3 dar, daca nu aveţi de nici una, turnaţi apa peste cap de trei ori, în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.” (1)

Epistola lui Barnaba (Alexandria, 70-135). Epistola lui Barnaba este un mic tratat teologic (nu o epistolă), care dezbate întrebări cu care s-au confruntat urmaşii lui Isus încă din primele zile ale lucrării Sale: cum ar trebui să interpreteze creştinii Scripturile evreieşti? Care este natura relaţiei dintre creştinism şi iudaism?

„14:9 Iarăşi, profetul spune: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc prinşilor de război eliberarea şi orbilor căpătarea vederii, să vestesc anul de îndurare al Domnului şi ziua răsplătirii, să mângâi pe toţi cei ce jelesc”. (2)

Clement din Roma (80 – 140). Prima Epistolă. Probabil Clement era unul dintre neamuri, adică un roman. Se pare că el a fost la Filipi cu Sfântul Apostol Pavel (57 d.Hr.) în momente în care aceea biserică, întâia născută a vestului, trecea prin mari încercări ale credinţei. Acolo, împreună cu femei sfinte şi alţii, el a slujit apostolului şi sfinţilor.

„Prin urmare, hai să ne alipim de cei buni şi neprihăniţi, pentru că ei sunt aleşii lui Dumnezeu. De ce există lupte, şi zarvă, şi partide, şi schisme şi războaie între voi? Nu avem noi [toţi] un Dumnezeu şi un Christos? Nu un singur Duh al harului a fost turnat peste noi? Şi nu avem noi o singură chemare în Christos?” (3)

Policarp (70-155/160). Ucenicul apostolului Ioan şi episcopul din Smirna:

„O Doamne Dumnezeu cel atotputernic…te binecuvânt şi te glorific prin eternul şi cerescul marele preot Isus Cristos, Fiul tău cel iubit, prin care să fi glorificat, cu El şi cu Duhul Sfânt, acum şi pentru vecie.” (n. 14, ed. Funk; PG 5.1040).

„Nu l-au mai bătut în cuie, ci doar l-au legat. Iar el, punându-şi mâinile la spate şi fiind legat ca un berbec ales [luat] dintr-o mare turmă pentru jertfă şi pregătit să fie o ardere de tot plăcută lui Dumnezeu, a privit spre cer şi a spus: „O, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, Tatăl preaiubitului şi binecuvântatului Fiu Isus Cristos, prin care am primit cunoştinţa Ta, Dumnezeul îngerilor şi puterilor, al oricărei făpturi şi al întregului neam al celor neprihăniţi care trăiesc înaintea Ta, Îţi aduc mulţumiri că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi pentru acest ceas, ca să fac parte din numărul martirilor Tăi, în paharul lui Cristos, pentru învierea şi viaţa veşnică a sufletului şi a trupului, prin neputrezirea [oferită] de Duhul Sfânt. Fie ca printre ei să fiu primit şi eu astăzi înaintea Ta, ca o jertfă grasă şi plăcută, după cum Tu, Dumnezeul adevărat, ai stabilit mai dinainte, mi-ai revelat şi acum ai îndeplinit. De aceea Te laud pentru toate lucrurile, Te binecuvântez, Te slăvesc, împreună cu veşnicul şi cerescul Isus Cristos, preaiubitul Tău Fiu, împreună cu care dau slavă Tatălui şi Duhului Sfânt acum şi în veacurile viitoare. Amin.” (4)

„Vă dorim, fraţilor, toată fericirea, în vreme ce umblaţi potrivit cu doctrina Evangheliei lui Isus Cristos; împreună cu El dăm slavă lui Dumnezeu Tatăl şi Duhului Sfânt, pentru mântuirea sfinţilor Săi aleşi, după al căror exemplu a suferit binecuvântatul Policarp; fie ca prin urmarea paşilor lui să ajungem şi noi în împărăţia lui Isus Cristos! Caius a transcris aceste lucruri după o copie a lui Irineu (care a fost un ucenic al lui Policarp), el însuşi un apropiat al lui Irineu. Iar eu, Socrates, le-am transcris în Corint după o copie a lui Caius. Harul fie cu voi toţi.” (5)

Iustin Martirul (100?-165?). Apologet creştin şi martir:

„Căci ei primesc atunci spălarea cu apă, în numele lui Dumnezeu, Tatăl şi Domnul universului, al Mântuitorului nostru, Isus Cristos şi al Duhului Sfânt.” (PRIMA APOLOGIE A LUI IUSTIN, LXI – BOTEZUL CREŞTINILOR) (6)

„După cum Melhisedec a fost descris de Moise drept preot al Celui Prea Înalt, a fost preot al celor necircumcişi şi l-a binecuvântat şi l-a circumcis pe Avraam, care i-a dat zeciuială, la fel a arătat Dumnezeu că Preotul Lui cel veşnic, pe care Duhul Sfânt Îl numeşte şi Domn, va fi preotul celor necircumcişi.” (7)

„…ci doar trebuia să se prezinte curaţi înaintea energiei Duhului Sfânt pentru ca acesta, coborând din cer şi folosindu-i pe oamenii neprihăniţi ca pe o harpă sau o liră, să ne descopere cunoaşterea lucrurilor divine şi cereşti.” (8)

„Prin urmare, suntem numiţi atei. Şi noi mărturisim că suntem atei în ceea ce priveşte acest fel de zei, dar nu în legătură cu Dumnezeul cel adevărat, Tatăl neprihănirii, al cumpătării şi al altor virtuţi, Cel în care nu se găseşte necurăţie. Dar atât pe El, cât şi pe Fiul (care a venit de la El şi ne-a învăţat aceste lucruri şi oştirea de îngeri buni care-L urmează şi sunt făcuţi asemeni Lui) şi pe Duhul profetic noi Îi adorăm şi ne închinăm Lor, căci Îi cunoaştem pe bună dreptate şi în adevăr şi declarăm ceea ce am fost învăţaţi, fără duşmănie, tuturor celor care doresc să afle.” (9)

„Căci nimeni nu poate rosti numele Dumnezeului inefabil. Dacă cineva îndrăzneşte să spună că are vreun nume, aiurează într-o nebunie deznădăjduită. Iar această spălare este numită iluminare, pentru că cei ce învaţă aceste lucruri sunt iluminaţi în înţelegerea lor. Cel iluminat este spălat şi în numele lui Isus, care a fost răstignit în timpul lui Pilat din Pont, şi în numele Duhului Sfânt, care a prevestit toate lucrurile cu privire la Isus, prin profeţi.” (10)

„Aşa cum am arătat deja, şi Isus, pe când era cu ei, a spus: „Nimeni nu cunoaşte pe Tatăl afară de Fiul, nici pe Fiul, afară de Tatăl şi de cei cărora vrea El să li-L descopere”. Prin urmare, iudeii, fiind în întregime de părerea că Tatăl universului i-a vorbit lui Moise, deşi, în realitate, Cel ce i-a vorbit era Fiul lui Dumnezeu, care este numit deopotrivă Înger şi Apostol, sunt acuzaţi pe drept, atât de Duhul profeţiei cât şi de Cristos Însuşi, de faptul că nu Îl cunosc nici pe Tatăl, nici pe Fiul. Căci cei ce afirmă că Fiul este Tatăl, dovedesc faptul că nici nu Îl cunosc pe Tatăl, nici faptul că Tatăl universului are un Fiu, Cuvântul întâi-născut al lui Dumnezeu, care este şi El Dumnezeu.” (11)

„După ce încheiem rugăciunile, ne salutăm unii pe alţii cu o sărutare. Apoi sunt aduse conducătorului fraţilor pâine şi un pahar cu vin amestecat cu apă; acesta le ia, dă laudă şi slavă Tatălui universului, în numele Fiului şi al Duhului Sfânt şi aduce mulţumiri prelungi pentru faptul că am fost socotiţi vrednici să primim aceste lucruri din mâinile Lui. Iar când el a încheiat rugăciunile şi mulţumirile, toţi cei prezenţi îşi exprimă acordul, spunând „Amin”.” (12)

„După aceea, noi ne amintim mereu unii altora aceste lucruri. Iar cei bogaţi dintre noi îi ajută pe cei nevoiaşi, noi rămânem mereu împreună şi, pentru toate lucrurile care ne sunt date, Îl binecuvântăm pe Creatorul tuturor, prin Fiul Său, Isus Cristos şi prin Duhul Sfânt. Iar în ziua de duminică, toţi cei ce locuiesc la oraş sau la ţară se adună împreună într-un loc şi citesc memoriile apostolilor şi scrierile profeţilor, atât cât îngăduie timpul. Iar după ce a terminat cel care citeşte, conducătorul dă instrucţiuni verbal şi îndeamnă la imitarea acestor lucruri bune.” (13)

Ignatius din Antiohia (a murit în jurul anilor 98/117). Episcop din Antiohia care a scris în apărarea Creştinismului.

„În Cristos Isus Domnul nostru, prin care şi cu care glorie şi putere sa fie aduse Tatălui cu Duhului Sfânt pe vecie.” (n. 7; PG 5.988).

„….pentru ca, adunându-ne împreună, potrivit cu vremea martirajului său, să putem avea părtăşie cu învingătorul şi nobilul martir al lui Cristos, care l-a călcat în picioare pe diavol şi şi-a desăvârşit drumul pe care, din dragoste pentru Cristos, îl dorise, în Isus Cristos, Domnul nostru; prin El şi cu El, fie slava şi puterea Tatălui, împreună cu Duhul Sfânt, pentru totdeauna! Amin.” (14)

„Ignaţiu, numit şi Theophorus, către Biserica din Efes din Asia, care merita să fie felicitată, binecuvântată aşa cum este cu măreţie prin atotputernicia Dumnezeului Tată. Predestinată din Eternitate pentru o glorie care este nesfârşită şi neschimbată, unită şi aleasă prin adevărata suferinţă prin voinţa Tatălui în Isus Cristos Dumnezeul nostru…” (15)

„Este un singur Medic, care este trup şi duh, născut şi ne născut, care este Dumnezeu în om, adevărata viaţă în moarte, din Maria şi Dumnezeu, înainte să aibe abilitatea să sufere şi după aceia să nu mai sufere, Isus Cristos Domnul nostru.” (16)

„Tu eşti ca nişte pietre pentru un templu a Tatălui, pregătit pentru edificiu Dumnezeului Tată, ridicat la înălţimi prin macaraua lui Isus Cristos, care este crucea, folosind pentru sfoară pe Duhul Sfânt. Credinţa ta este cea ce te ridică, şi dragostea este drumul care te duce la Dumnezeu.” (17)

„Dumnezeul nostru, Isus Cristos, a fost prin Maria prin planul lui Dumnezeu: prin sămânţa lui David, este adevărat, dar şi prin Duhul Sfânt.” (18)

„Profeţii care erau oamenii lui Dumnezeu, au trăit în acord cu Isus Cristos. Din cauza asta au fost persecutaţi, inspiraţi ca şi cum ar fi prin har să convingă pe neascultători că este un singur Dumnezeu, care se manifestă prin Fiul Său, Isus Cristos, care este Cuvântul venit din tăcere, şi care a fost în toate după plăcerea Celui care L-a trimis… prin care taină am primit credinţa, prin care am şi suferit ca să fim găsişi ca ucenici a Lui Isus Cristos, singurul nostru Învăţător… cum am putea să trăim fără El pe când şi profeţii erau ucenici în Spirit, şi la care se uitau ca şi la un Învăţător…” (19)

„Aveţi grijă deci, să fiţi confirmaţi în legile Domnului şi a Apostolilor, ca în orice lucru pe care îl faceţi, să vă îmbogăţiţi în trup şi în suflet, în credinţă şi în dragoste, în Fiul şi în Tatăl şi în Spirit, în început şi în sfârşit, împreună cu voi şi cu venerabilul episcop….” (20)

Aristides din Atena 140. Un apologet şi filozof care a prezentat credinţa împăratului Hadrian când a vizitat Atena în jurul anului 125.

„Creştinii îşi trag originea în Domnul Isus Cristos. Cel ce a venit din ceruri în Duhul Sfânt pentru mântuirea omenirii este mărturisit să fie Fiul Dumnezeului Cel Mare. El a fost născut dintr-o sfântă Fecioară fără sămânţa unui bărbat, şi a luat trup fără sfidare, şi a apărut printre oameni să-i cheme de la eroarea Politeismului… cei care au continuat să ţină dreptatea care a fost predicată de ucenicii Săi chemaţi Creştini. Ei sunt acei care, mai presus ca şi orice om de pe pământ, au găsit adevărul; pentru că ei au recunoscut pe Dumnezeu, Creatorul şi Făcătorul tuturor lucrurilor, în singurul Fiu şi în Duhul Sfânt. În afară de El, nu au adorat nici un alt dumnezeu. Ei au avut legea lui Isus Cristos scrisă pe inimile lor…..” (21)

„(Creştini) sunt acei care, mai presus de toţi oameni de pe pământ, au găsit adevărul, pentru că recunosc pe Dumnezeu, Creatorul şi Făcătorul tuturor lucrurilor, în singurul Fiu şi Duhul Sfânt.” (22)

Epistula Apostolorum 140 -150. Epistola Apostolică este cunoscută sub numele Epistola Apostolilor. Deşi ea a fost scrisă original în greacă, ea s-a păstrat prin traducerile în limba coptă şi în etiopiană.

„În Dumnezeu, Domnul, Fiul lui Dumnezeu, noi credem că el este cuvântul întrupat: care a luat un trup în sfânta fecioară Maria, născut prin Duhul Sfânt, nu prin dorinţa (pofta) cărnii, ci prin voia lui Dumnezeu: că el a fost înfăşurat în scutece în Betleem şi a fost însemnat, şi a crescut şi a ajuns la vârsta maturităţii, când şi noi am crezut în el.”(23)

Irineu (115-190). Când erau copil asculta pe Policarp, ucenicul apostolului Ioan, mai târziu devenind episcopul din Lyons.

„Biserica, deşi a fost dispersată în toată lumea, chiar până la capătul pământului, a primit de la apostoli şi de la ucenicii lor aceasta credinţă: [Ea crede] într-un Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul cerului, a pământului, a mării şi a tuturor lucrurilor care sunt în ele; şi într-unul Hristos Isus, Fiul lui Dumnezeu, care s-a întrupat pentru mântuirea noastră; şi în Duhul Sfânt, care a proclamat prin profeţi voile lui Dumnezeu, venirile, naşterea dintr-o fecioară, patimile, şi învierea din morţi, înălţarea la cer în trup a iubitului Hristos Isus, Domnul nostru, [viitoarea] Sa manifestare din cer în slava Tatălui „ca să adune toate lucrurile într-un,” ca să învie din nou în trup toată rasa umană, pentru ca în faţa lui Hristos Isus, Domnul nostru, Dumnezeu, Mântuitor şi Împărat, potrivit cu voia Tatălui invizibil, „să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de supt pământ, şi orice limbă să mărturisească” Lui, că El îi va judeca drept pe toţi; pentru că El îi va trimite „răutatea spirituală,” şi pe îngerii care au păcătuit şi au devenit apostaţi, împreună cu cei ne-evlavioşi, nedrepţi, răi şi păgâni dintre oameni, în focul veşnic; dar, exercitându-şi harul Său, va acorda nemurirea celor drepţi, sfinţi, şi celor care au păzit poruncile Sale şi au perseverat în dragostea Sa, unii de la începutul [cursului lor creştin], şi alţii de la [data] pocăinţei lor, şi îi va înconjura cu o slavă veşnică.” (CARTEA ÎNTÂI A LUI IRINEU X.1) (24)

„Ar trebui să lăsăm lucrurile despre acea natură a lui Dumnezeu care ne-a creat, fiind în cel mai sigur caz asiguraţi că Scripturile sunt într-adevăr perfecte, din moment ce ele au fost rostite prin Cuvântul lui Dumnezeu şi a Duhului Său;…” (25)

„Prin urmare Duhul lui Dumnezeu a coborât peste El, [Duhul] Celui care a fost promis prin profeţi că El îl va unge, aşa încât noi primind din abundenţă din ungerea Lui, să putem fi mântuiţi. Deci, aceasta [este mărturia] lui Matei.” (26)

„Dar este evident din cuvintele lui Petru că într-adevăr el a păstrat Dumnezeul care era deja cunoscut de ei; dar el a adus mărturie faţă de ei că Isus Christos era Fiul lui Dumnezeu, Judecătorul celor vii şi celor morţi, în care le-a şi poruncit să fie botezaţi pentru iertarea păcatelor; şi nu numai aceasta, dar el a mărturisit că Isus Însuşi a fost Fiul lui Dumnezeu, care, fiind uns cu Duhul Sfânt, este numit şi Isus Christos.” (27)

„Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie, adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate, şi de curvie, şi tot ceea ce nu doriţi să vă facă oamenii vouă, să nu le faceţi nici voi altora: lucruri de care dacă vă veţi feri, veţi face bine, umblând în Duhul Sfânt.” Atunci, din toate aceste pasaje este evident că ei nu au învăţat existenţa unui alt Tată, ci a dat noul legământ al libertăţii celor care mai la urmă au crezut în Dumnezeu prin Duhul Sfânt.” (28)

„Acest Duh l-a cerut David pentru rasa umană, zicând, „Şi întăreşte-mă cu Duhul Tău cel Sfânt;” şi care, aşa cum spune Luca, a coborât în ziua de Rusalii, după înălţarea Domnului, peste ucenici, având puterea de a permite accesul tuturor naţiunilor pe poarta vieţii şi la deschiderea noului legământ; şi de atunci încolo; cu un acord în toate limbile, ei au adus laude lui Dumnezeu, Duhul aducând triburile îndepărtate la unitate şi oferind Tatălui pârga tuturor naţiunilor. De aceea şi Domnul a promis că va trimite un Mângâietor, care ne va lega de Dumnezeu. Pentru că după cum un bulgăre de aluat nu se poate forma din ceva uscat fără ceva fluid, nici o bucată de pâine nu posedă unitate, deci, în acelaşi fel, noi, care suntem mulţi, nu putem fi făcuţi una în Christos Isus fără apa din cer. Şi aşa cum pământul uscat nu aduce roade până nu primeşte umezeala, în acelaşi fel şi noi, fiind la început un pom uscat, nu am fi putut nici odată să aducem roade pentru viaţă fără ploaia voluntară de sus. Pentru că trupurile noastre au primit unitatea între ele prin intermediul acelui înveliş care duce la nestricăciune; dar sufletele noastre prin intermediul Duhului. Prin urmare sunt necesare amândouă, pentru că amândouă contribuie la viaţa lui Dumnezeu, Domnul nostru este plin de compasiune faţă de femeia Samariteancă care greşeşte – care nu avea un bărbat, ci a comis adulter [având] mai multe căsătorii – arătându-i şi promiţându-i apa vie, aşa încât ea să nu mai înseteze, nici să nu se mai ostenească cu obţinerea apei proaspete printr-un efort, având în sine apa care să curgă în viaţa veşnică. Domnul, primind aceasta ca un dar din partea Tatălui Său, El însuşi o conferă celora care sunt părtaşi în El Însuşi, trimiţând Duhul Sfânt peste tot pământul.” (29)

„Duhul lui Dumnezeu a arătat prin profeţi lucrurile care aveau să vină, modelându-ne şi adaptându-ne cu scopul de a ne face supuşi lui Dumnezeu, însă rămânea încă de domeniul viitorul posibilitatea omului de a-L vedea [pe Dumnezeu], prin buna plăcere a Duhului Sfânt; de aceea, trebuia ca cei prin intermediul cărora erau anunţate lucrurile viitoare să Îl vadă pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu şi Fiul să nu fie numai anunţaţi profetic, ci să fie şi văzuţi de toţi cei care sunt sfinţiţi şi învăţaţi în ce priveşte lucrurile lui Dumnezeu, ca omul să fie disciplinat dinainte şi pregătit pentru primirea în slavă, care va fi descoperită la urmă în cei care Îl iubesc pe Dumnezeu.” (30)

Tatian 160-170 D. HR. Tatian era un asirian, dar nu ştim nimic foarte precis cu privire la timpul şi locul unde s-a născut. Epiphanius (Haer, xlvi.) afirmă că el era nativ din Mesopotamia; şi noi deducem din alte fapte constatate cu privire la el, că el a înflorit cam pe la mijlocul celui de-al doilea secol. El a fost la început un student nerăbdător al literaturii păgâne, şi se pare că a fost devotat în special cercetărilor în filozofie.

„Dar Duhul lui Dumnezeu nu este cu toţi, ci locuieşte împreună cu cei care trăiesc drept, şi se uneşte intim cu sufletul, prin profeţii el a înştiinţat alte suflete despre lucruri ascunse.” (31)

„Dar mai departe, ne rămâne să căutăm ceea ce am avut odată dar am pierdut, să unim sufletul cu Duhul Sfânt, şi să tânjim după unirea cu Dumnezeu.” (32)

Melito, Filozoful 165-175. Melito, episcop de Sardes, a ocupat cel dintâi loc între episcopii din Asia la mijlocul secolului al 2-lea datorită influenţei sale personale şi a activităţii sale literare. La scurt timp înainte de sfârşitul acelui secol, numele lui este menţionat de Polycrates din Efes în scrisoarea sa către Victor din Roma (Eus. H. E. v. 24.) ca fiind unul din luminătorii bisericii asiatice.

„Degetul Domnului – Duhul Sfânt, prin care se spune că au fost scrise tablele legii în Exod; şi în Evanghelie: „Dacă Eu prin degetul lui Dumnezeu scot demonii” (33)

Athenagoras Atenianul 175-180 Filozof şi Creştin. Ştim cu certitudine despre Athenagoras că a fost un filozof atenian care a îmbrăţişat Creştinismul, şi că Apologia sa, sau aşa cum o porecleşte el, „Ambasada” (πρεσβεινα), a fost prezentată Imperatorilor Aurelius şi Commodus, aproximativ în anul 177 d.Hr.

„Prin urmare, dacă Plato nu este un ateu pentru că a conceput un singur Dumnezeu necreat, Constructorul universului, nici noi, care recunoaşte şi susţinem cu tărie că El este Dumnezeu care a dat formă tuturor lucrurilor prin Logos şi le ţine în fiinţă prin Duhul Său, nu suntem atei.” (34)

„Dar noi avem, ca o mărturie pentru lucrurile pe care le percepem şi credem, profeţii, oameni care, călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu, au făcut afirmaţii despre Dumnezeu şi lucrurile lui Dumnezeu. Şi voi veţi admite, excelând mai mult decât toţi ceilalţi în inteligenţă şi reverenţă faţă de adevăratul Dumnezeu, că ar fi iraţional din partea noastră să încetăm să mai credem despre Duhul lui Dumnezeu, care a mişcat limba profeţilor ca pe nişte instrumente muzicale, şi să aderăm la simple opinii ale oamenilor.” (35)

„Capitolul X – Creştinii se închină Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt.

Prin urmare, noi nu suntem atei, este evident că recunoaştem un Dumnezeu, necreat, veşnic, invizibil, impasibil, incomprehensibil, nelimitat, care este perceptibil numai prin înţelegere şi raţiune, care este învăluit de lumină şi frumuseţe, duh, şi putere inexprimabilă, prin care a fost creat universul prin Logosul Său, şi a aşezat ordine în el, şi îl ţine în fiinţă – Am adus destule dovezi. [Eu zic „Logosul Său”], pentru că noi recunoaştem şi pe Fiul lui Dumnezeu. Să nu dăm voie nimănui să gândească ca ceva ridicol faptul că Dumnezeu ar putea avea un Fiu. Pentru că deşi poeţii, în ficţiunile lor, îi reprezintă pe dumnezei ca nefiind cu nimic mai buni decât oamenii, modul nostru de gândire, despre Dumnezeu Tatăl sau Fiul, nu este acelaşi cu al lor. Ci, Fiul lui Dumnezeu este Logosul Tatălui, în idee şi în acţiune; toate lucrurile au fost făcute după tiparul Său şi prin El, Tatăl şi Fiul fiind una. Şi, Fiul fiind în Tatăl şi Tatăl în Fiul, în unitate şi puterea Duhului, înţelegerea şi raţiune (…….) Tatălui este Fiul lui Dumnezeu. Dar, dacă în inteligenţa voastră remarcabilă, se va întâmpla să faceţi cercetări cu privire la ce înseamnă Fiul, eu vă voi explica pe scurt că El este primul produs al Tatălui; nu ca şi cum ar fi fost adus în existenţă (pentru că de la început, Dumnezeu, care este mintea eternă [….] a avut Logosul în sine, fiind din eternitate pătruns de Logos [……]) ci ca cel ce a ieşit pentru a fi ideea şi puterea energizatoare a tuturor lucrurilor materiale, care zac ca o natură fără atribute şi un pământ inactiv, particulele mai mari fiind mixate cu cele mai mici. Şi Duhul profetic este în acord cu afirmaţiile noastre. Acesta zice: „Domnul m-a făcut pe mine, prima dintre lucrările Sale.” Şi Duhul Sfânt Însuşi, care a lucrat în profeţi, susţinem că este un eflux a lui Dumnezeu, curgând din Sine, şi întorcându-se înapoi ca o rază de soare. Atunci, cine nu va fi uimit să audă că, oameni care vorbesc de Dumnezeu Tatăl, şi despre Dumnezeu Fiul şi despre Duhul Sfânt , şi care declară atât puterea lor în unire cât şi distincţia lor în ordine, sunt numiţi atei? Nu că învăţătura noastră legată de natura divină este limitată la aceste puncte, dar noi recunoaştem şi o mulţime de îngeri şi slujitori , pe care Dumnezeu Creatorul şi Modelatorul lumii i-a distribuit şi numit în poziţiile lor prin Logosul Său, pentru a-i aşeza aproape de elemente, cerurile, lumea, de lucrurile din ea şi de minunata ordonare a acestora.” (36)

„…în timp ce oamenii care recunosc în viaţa prezentă o foarte mică valoare, şi care sunt mânaţi spre viaţa viitoare de acest unic lucru, că ei îl cunosc pe Dumnezeu şi Logosul Său, care este unitatea Fiului cu Tatăl, care este comuniunea Tatălui cu Fiul, ce este Duhul, care este unitatea dintre acestea trei, Duhul, Fiul, Tatăl şi care este distincţia lor în unitate; şi care ştiu că viaţa după care noi căutăm este mult mai bună decât poate fi descrisă în cuvinte, au siguranţa că noi intrăm în ea purificaţi de orice fapte rele…” (37)

„Dar, dacă recunoaşteţi un singur Dumnezeu, Stoicii ar putea spune, Cel suprem şi necreat şi etern, şi atât de multe trupuri compuse câte schimbări sunt în materie, şi zic că Duhul lui Dumnezeu, în timp ce domneşte peste materie, obţine, în concordanţă cu variaţiunile acesteia, o diversitate de nume pentru diferite forme ale materiei care vor deveni trupul lui Dumnezeu; dar atunci când elementele sunt distruse în conflagraţie, în mod necesar numele vor pieri împreună cu formele, numai Duhul lui Dumnezeu rămâne.” (38)

Melito, Filozoful 165-175. Melito, episcop de Sardes, a ocupat cel dintâi loc între episcopii din Asia la mijlocul secolului al 2-lea datorită influenţei sale personale şi a activităţii sale literare. La scurt timp înainte de sfârşitul acelui secol, numele lui este menţionat de Polycrates din Efes în scrisoarea sa către Victor din Roma (Eus. H. E. v. 24.) ca fiind unul din luminătorii bisericii asiatice.

„Activităţile lui Cristos după botez, şi în mod special minunile Sale, au dat o indicaţie şi o siguranţă lumii a Dumnezeirii ascunsă în trupul Său. Fiind Dumnezeu şi în acelaşi timp un om perfect, El a dat indicaţii pozitive referitor la cele două naturi ale Sale: a Dumnezeirii sale, prin minunile făcute în cei trei ani după botezul Său: în umanitatea Sa, în cei treizeci de ani înainte de botezul Său, timp în care, din cauza condiţiilor Sale în acord cu trupul Său, El a ascuns semnele Dumnezeirii Sale, fiind adevăratul Dumnezeu care a existat înainte de veacuri.” (39)

Theophilus din Antiohia 181. Un apologet asemănător lui Iustin şi Irineu, unul dintre primii comentatori a Evangheliilor şi unul dintre primii istorici Creştini a Bisericii vechiului Testament.

„Deci Dumnezeu, având Cuvântul Său (Fiul) înăuntru organelor Sale, l-a făcut, emiţându-L împreună cu Înţelepciunea Sa (Duhul Sfânt), înaintea tuturor lucrurilor. El a avut acest Cuvânt ca Ajutor în lucrurile pe care le-a făcut, şi prin El toate lucrurile au fost create. El a fost chemat Începutul (Apoc. 3:14) pentru că El conduce şi are putere peste toate lucrurile făcute de El… „Deci El, fiind Duhul lui Dumnezeu, Începutul, Înţelepciunea şi Puterea Dumnezeului Cel Mare, s-a pogorât peste profeţi şi prin ei au vorbit despre creaţia lumii şi despre restul lucrurilor, pentru că profeţii nu au existat când lumea a fost făcută, dar a fost Înţelepciunea, care a fost în El şi care a fost a lui Dumnezeu, şi Sfântul Său Cuvânt, care este prezent din Eternitate cu El.”(40)

„Cele trei zile înainte de creaţia luminătorilor sunt un exemplu a Trinităţii (este prima data când termenul Trinitate este găsit în manuscrise făcând referinţă la Dumnezeu): Dumnezeu (Tatăl), Cuvântul Său (Fiul), şi Înţelepciunea Sa (Duhul Sfânt).” (41)

„Şi ce altceva este vocea aceasta, doar Cuvântul lui Dumnezeu, care este Fiul Său, nu ca şi poeţii şi scriitori miturilor care spun despre fii dumnezeilor făcuţi prin împreunare, dar, cum adevărul ne spune, Cuvântul care a existat din totdeauna înăuntru inimii lui Dumnezeu? Pentru că înainte ca orice să fie creat, El a avut acest Consiliu, fiind Mintea şi Gândul Său; şi când Dumnezeu a vrut să creeze cea ce a decis, El a făcut Cuvântul Său, născut înaintea tuturor lucrurilor, fără să se fi golit de Cuvânt, dar făcând Cuvântul şi comunicând totdeauna cu Cuvântul Său.” (42)

„Aceasta este cea ce Scriptura ne învaţă, aşa cum şi toţi oameni inspiraţi, printre care şi Ioan ne-a spus, „la început a fost Cuvântul, şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu” (Ioan 1:1), arătându-ne că la început Dumnezeu a fost singur, şi Cuvântul a fost în El. şi după aceea a spus, “Şi Cuvântul a fost Dumnezeu, şi toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic nu a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Deci Cuvântul, fiind Dumnezeu şi fiind emanat din Dumnezeu, este trimis în orişice loc la voinţa tatălui universului: şi când El vine, fiind trimis de El şi găsit în loc, El este auzit şi văzut.” (43)

Clement din Alexandria 150 – 216. Teolog grec şi capul şcolii de caticheză din Alexandria.

„Cuvântul, deci, Cristos, este cauza începuturilor din vechime – pentru că El a fost în Dumnezeu – şi în noi însuşi. Şi acum, acelaşi Cuvânt a venit ca om. El singur este şi Dumnezeu şi om, sursa tuturor lucrurilor bune… El este noua cântare, manifestaţia care acum a fost făcută între noi, a Cuvântului care a existat de la început şi din înaintea începuturilor. Mântuitorul, care a existat mai dinainte, s-a făcut văzut numai la sfârşit. El care s-a arătat este în Cel care Este; pentru că Cuvântul era cu Dumnezeu (Ioan 1:1), Cuvântul prin care toate lucrurile au fost făcute, a venit ca Învăţătorul nostru; şi El, care ne-a dat viaţă la început, când, ca Creator al nostru, ne-a făcut, şi acum că a venit ca Învăţător, ne-a învăţat să trăim bine, ca mai târziu ca Dumnezeu, El să ne îmbrace în abundenţă cu viaţă veşnică.” (44)

„În ciuda aparenţei, dar în realitate Adorat, Înlocuitorul, Mântuitorul, Cel ce ne-a luat locul, Cuvântul Dumnezeiesc, El care cu adevărat este adevăratul Dumnezeu, El care este la acelaşi nivel cu Domnul Universului pentru că El era Fiul Său – şi Cuvântul era Dumnezeu (Ioan 1:1)” (45)

Deci, El a fost şi cine El a fost a fost demonstrat prin cea ce El a învăţat şi făcut. El s-a făcut văzut ca Străjerul adevărului, Mijlocitorul şi Mântuitorul, Cuvântul, Fântâna vieţii şi a Păcii care a fost revărsată peste faţa pământului; şi prin El, am putea spune, universul a devenit un ocean de lucruri bune….” (46)

„Nimic nu există în afară de cea ce Dumnezeu a făcut să fie. Deci, nimic nu există care să fie urât de Dumnezeu; şi nimic nu există să fie urât de Cuvânt. Amândoi sunt una, amândoi sunt Dumnezeu; pentru că se spune: “La început Cuvântul a fost în Dumnezeu, şi Cuvântul a fost Dumnezeu (Ioan 1;1).” (47)

“Că aceasta este o taină este destul de clar: Dumnezeu este în om, şi omul este în Dumnezeu, Mijlocitorul împlinind voia Tatălui. Mijlocitorul este Cuvântul care este acelaşi pentru amândoi, fiind Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul omului.” (48)

„Când (Ioan) a spus: „Cea ce a fost de la început (1 Ioan 1:1)”, el a atins generaţii fără începutul Fiului, care este egal cu Tatăl. Deci „A fost” este indicativ a unei eternităţi fără început, aşa cum şi Cuvântul însuşi, care este Fiul, fiind una cu Tatăl în ce priveşte egalitatea substanţei, este etern şi ne-creat. Că Cuvântul a existat din totdeauna este văzut în cuvintele care spun: „La început a fost Cuvântul” (Ioan 1:1) (49)

Tertulian (160-215). Apologet şi teolog care a scris în apărarea Creştinismului.

„Noi credem că sunt doi, Tatăl şi Fiul, şi trei cu Duhul Sfânt, şi acest număr este făcut prin calea mântuirii…(care) aduce unitate în trinitate, legându-i pe trei, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Ei sunt trei nu în demnitate, dar în stadiu, nu în substanţă dar în formă, nu în putere dar în fel. Ei sunt din aceiaşi substanţă şi putere, pentru că este un singur Dumnezeu din care aceste stadii, forme şi feluri sau dezvoltat în numele Tatălui, Fiului şi a Duhului Sfânt.” (50).

Hippolytus din Roma 200.

„Dumnezeu, existând singur şi nimeni fiind egal cu El, a dorit să creeze lumea… În afară de El nu era nimeni: dar cu toate că era singur, El era Mare (sau existând în pluralitate). Pentru că El nu era fără voinţă, sau fără înţelepciune, sau fără putere, sau fără consultaţie. Toate erau în El, şi El era totul. Când El a vrut şi în maniera în care a vrut şi la timpul determinat de El, El a făcut cunoscut Cuvântul Său, prin care a creat toate lucrurile…. Şi având acest Cuvânt cu El însuşi, invizibil să creeze lumea, L-a făcut pe El vizibil. Înainte de toate prin vocea Sa, şi după aceea făcând lumină din lumină, L-a trimis pe El … Aşa a apărut Altcineva în afară de El însuşi. Când spun Altcineva, oricum, nu spun că ar exista doi dumnezei. De fapt, este ca şi cum ar fi fost Lumină din Lumină, sau apă din fântână, sau raze din soare. Pentru că este o singură putere, care este din Toţi: şi Tatăl este Toţi, din care vine Puterea, Cuvântul.”

„Deci, hai să credem dragi fraţi, în acord cu tradiţia Apostolilor, că Dumnezeu Cuvântul a venit din ceruri în sfânta fecioară Maria, astfel, luând un trup prin ea şi de asemenea luând un suflet, vreau să spun un suflet raţional, şi devenind tot ce un om este în afară de păcat, El salvând pe cei căzuţi în imoralitate şi care au crezut în numele Său. În toate acestea, cuvântul adevărului ne este demonstrat: prin faptul că, tatăl este Una, şi Cuvântul Său, prin care a creat toate lucrurile, este prezent cu El.”

„Şi aşa cum am fost anunţaţi despre El, a venit şi s-a manifestat El însuşi, fiind un om nou dintr-o Fecioara şi Duh Sfânt. Ca Cuvânt, a avut de la Tatăl tot ce este ceresc, aşa cum de la Adam am avut ce este pământesc, devenind întrupat printr-o Fecioara. A venit în lume şi, în trup, S-a arătat ca Dumnezeu, chiar dacă era un om perfect care a venit la noi. El a fost făcut om, nu în aparenţă sau asemănare, ci în adevăr.” (51)

„Un Dumnezeu, primul şi singurul, Creator şi Domn al tuturor….acest singur şi Dumnezeu universal, reflectând, a adus mai înainte Cuvântul – nu ca un cuvânt în vorbire, dar ca un cuvânt mintal, Motivul tuturor lucrurilor. Numai El a produs din cea ce a existat: pentru că însuşi Tatăl este o existenţă, din care L-a făcut pe El. (adică, unul în fiinţă cu Tatăl aşa cum Crezul ne spune)

„Cuvântul este cauza acelor lucruri care au venit în existenţă, purtând în El însuşi voinţa Celui care a fost născut…numai Cuvântul Său este din El, şi care este Dumnezeu, devenind substanţa lui Dumnezeu…pentru că Cristos este Dumnezeu peste toate lucrurile. (Romani 9:5) (52)

„…prin Fiul tău, Isus Cristos Domnul nostru, prin care să fie gloria, puterea şi onoare Ţie, Tatălui şi Fiul cu Duhul Sfânt, acum şi pentru totdeauna din veci în veci. Amin.”

„Adunaţi-vă ca una în plinătatea Duhului Sfânt voi sfinţii care participaţi; şi confirmaţi credinţa lor în adevăr ca să putem lăuda şi glorifica prin Fiul Tău Isus Cristos, prin care glorie şi onoare să-ţi fie adusă, Tatălui şi Fiului cu Duhul Sfânt, în sfânta Ta biserică, acum şi în veci vecilor. Amin.”

„Şi acum, o Doamne, lasă ca Graţie să fie păstrat între noi, şi fă-ne în stare ca în credinţă, să Te putem laudă şi servi în simplicitatea inimii; prin Fiul Tău Isus Cristos, prin care glorie şi onoare îţi aducem, Tatălui şi Fiului cu Duhul Sfânt, în sfânta Ta biserică, acum şi în veci vecilor. Amin.”

 „O Dumnezeule care ai creat toate lucrurile şi care ai rânduit totul prin Cuvântul Tău; Tată a Domnului nostru Isus Cristos, pe care l-ai trimis să slujească conform voinţei tale şi să ne facă clar voinţa Ta, dă-ne graţia, şi îngrijirea, şi mângâierea Duhului Sfânt slujitorilor Tăi… prin Fiul Tău Isus Cristos, prin care glorie şi onoare să-ţi fie adusă, Tatălui şi Fiului cu Duhul Sfânt, în sfânta Ta biserică, acum şi în veci vecilor. Amin.”

„O Doamne Dumnezeule, care ne-ai făcut demni pentru iertarea păcatelor prin Duhul Sfânt spălaţi într-o naştere din nou, puşi în ei harul ca să poată sluji în acord cu voinţa Ta: pentru că glorie să-ţi fie adusă, Tatălui şi Fiului cu Duhul Sfânt, în sfânta Ta biserică, acum şi în veci vecilor. Amin.”

„Te ung cu ulei sfânt în Domnul, Atotputernicul Tată şi Isus Cristos şi Duhul Sfânt.” (53)

Origen (185-254). Teolog din Alexandria care a apărat Creştinismul prin scrierile sale.

„Dacă (Duhul Sfânt nu era veşnic aşa cum El este, şi a primit cunoştinţă la un moment dat şi după aceia a devenit Duhul Sfânt) dacă aşa ar fi stat lucrurile, Duhul Sfânt niciodată nu ar fi fost socotit în unitatea Trinităţii, împreună cu neschimbatul Tată şi Fiul Său, doar dacă El din totdeauna a fost Duhul Sfânt.(54)

„În plus, nimic în Trinitate poate sa fie considerat mai mic sau mai mare, atâta timp cât fântâna divinităţii conţine toate lucrurile prin cuvântul şi raţiunea Sa, şi prin Duhul gurii Sale sfinţeşte toate lucrurile care sunt demne de sfinţire…” (55)

Ciprian din Cartagina 250.

„El nu poate să aibă pe Dumnezeu ca Tată dacă nu are Biserica drept Mamă. Dacă orişicine în afara arcei lui Noe a putut să scape, s-ar putea ca cineva în afara umbrei Biserici va putea să scape… Domnul a spus, „Tatăl şi Eu suntem una” (Ioan 10:30) şi din nou este scris despre Tatăl Fiul şi Duhul Sfânt, şi toţi trei sunt una.(1 Ioan 5:7-8)”

„Nu este nimeni care crede în această Unitate a Bisericii care vine din stabilitatea divină şi care este sudată împreună după planurile cereşti, poate să fie separată, şi poate să fie separată prin dorinţa unor voinţe opozite? Orişicine nu se ţine strâns de această Unitatea, nu ţine legea lui Dumnezeu, şi nici nu ţine credinţa Tatălui şi a Fiului, şi nici nu are viaţă sau mântuire.” (56)

„Dacă Isus Cristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, El însuşi marele Preot a Dumnezeului Tată; şi dacă se oferă pe El însuşi ca jertfă Tatălui, şi dacă El ne porunceşte să facem asta în memoria Sa – atunci cu siguranţă preotul, care imită cea ce Cristos a făcut, cu adevărat lucrează în locul lui Cristos.” (57)

„Dacă cineva ar putea să fie botezat de un eretic, el cu siguranţă ar putea primi iertarea păcatelor. Dacă el ar primi iertarea păcatelor, el ar putea să fie sfinţit. Dacă ar fi sfinţit, ar putea să devină templu lui Dumnezeu. Dacă ar deveni templu lui Dumnezeu – aş pune întrebarea:

„A cărui Dumnezeu? A cărui Creator? Dar aceasta este imposibil, pentru că el nu crede în El. A lui Cristos? Unul care nu recunoaşte că Cristos este Dumnezeu nu poate să devină templu Său. Despre Duhul Sfânt? Fiind trei în unul, cum poate Duhul Sfânt să se împace cu cel care este un duşman fie al Fiului sau al Tatălui?”

„După înviere, când Domnul a trimis Apostolii la neamuri, a poruncit să boteze neamurile în numele Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt (matei 28:19). Cum poate unii să spună că cu toate că unul este botezat după umbra sau în afara Bisericii, DA, chiar şi împotriva Biserici, fără sa mai ţinem cont de cine sau cum, atâta timp cât este făcută în numele lui Cristos, iertarea păcatelor o să urmeze – când însuşi Cristos a poruncit neamurilor să fie botezate în întregime şi uniţi în Trinitate?” (58)

Sfântul Dionisius din Roma 262

„Următorul, deci, mă adresez celor care împart, taie şi distrug Monarhia (Domnia lui Dumnezeu), cea mai sfântă proclamaţie a Bisericii lui Dumnezeu, făcând din ea, aşa cum ar fi, trei puteri, diferite în substanţă, şi trei dumnezei. Am auzit că unii din catehişti şi învăţătorii cuvântului divin sunt printre primii în această învăţătură. Ei sunt, am putea spune, diametral opuşi opiniei lui Sabellius. Pentru că el, în blasfemia sa, spune că Fiul este Tatăl, şi invers. Dar ei proclamă că într-un fel ar fi trei dumnezei, când ei divid sfânta unitate în trei substanţe, străine una de alta şi complet separate.

„Este necesar, deci, ca Cuvântul Divin (Isus Cristos) să fie unit cu Dumnezeul Universului; şi cu Duhul Sfânt cel mai ascultat şi împărtăşit în Dumnezeire. Deci Trinitatea Divină trebuie unită şi adusă împreună în Una, un consiliu, aşa cum ar fi – ce vreau să spun, Dumnezeul Omnipotent a Universului…..”

„Nici că ar fi mai puţin vinovaţi cei care susţin că Fiul a fost creat, şi se gândesc că Domnul a fost făcut, ca şi cum El ar fi fost un lucru care cu adevărat a fost creat. Divina declaraţie mărturiseşte la o generaţie corespunzătoare care vine la El, dar nu la una modernă a unei creaţii.”

Este o blasfemie deci, şi nu una normală, dar cea mai gravă, să spui că Domnul oricum a fost creat. Pentru că dacă El a venit să fie Fiul, odată s-ar părea că nu a fost, dar dacă, aşa cum El însuşi a spus, El este în Tatăl, şi dacă, ştiind că Sfânta Scriptură zice, Cristos este Cuvântul şi Înţelepciunea şi Puterea, şi aceste atribute sunt puterile lui Dumnezeu, atunci El din totdeauna a existat. Dar dacă Fiul a devenit o fiinţă, atunci a fost un timp când aceste atribute nu au existat; şi consecvent, a fost un timp când Dumnezeu a fost fără ele – care este total absurd….”

„Atunci, deci, am putea noi să împărţim în trei dumnezeirea frumoasa şi divina Unitate; sau am putea să discredităm demnitatea şi maiestatea Domnului prin al numi un lucru creat. Dimpotrivă, noi trebuie să credem în Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, şi în Cristos Isus, Fiul Său, şi în Duhul Sfânt, şi că Cuvântul este unit cu Dumnezeul Universului. Pentru că El a spus; „Eu şi tatăl suntem Una” şi „Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine”. Aşa Divina Trinitate şi sfânta proclamaţie a Domniei vor fi prezervate.” (59)

Note de subsol:

  1. http://www.voxdeibaptist.org/didache_romaneste.htm
  2. http://www.voxdeibaptist.org/epistola_barnabas.htm
  3. http://www.voxdeibaptist.org/clement_rom.htm
  4. http://www.voxdeibaptist.org/martiraj_polycarp.htm
  5. http://www.voxdeibaptist.org/iustin_apologia01.htm
  6. http://www.voxdeibaptist.org/justin_trypho_rom.htm
  7. http://www.voxdeibaptist.org/justin_grecilor.htm
  8. http://www.voxdeibaptist.org/martiraj_ignatius.htm
  9. Justin Martyr First Apology 6
  10. Justin Martyr First Apology LXI
  11. Justin Martyr First Apology LXIII
  12. Justin Martyr First Apology LXV
  13. Justin Martyr First Apology LXVII
  14. http://www.voxdeibaptist.org/epistola_apostolilor.htm
  15. Letter to Ephesians addr; 7:2
  16. Letter to Ephesians addr; 9:1
  17. Letter to Ephesians addr; 18:2
  18. Jurgens, vol 1, p. 17-18
  19. Letter to the Magnesians 8:1-2
  20. Letter to the Magnesians 13:1
  21. Aristides of Athena Apology 15
  22. Aristides. Apology 16
  23. http://www.voxdeibaptist.org/Ireneu_Cartea01.htm
  24. http://www.voxdeibaptist.org/Ireneu_Cartea02.htm
  25. http://www.voxdeibaptist.org/Ireneu_Cartea03.htm
  26. ibid 12
  27. ibid 12
  28. ibid 12
  29. http://www.voxdeibaptist.org/Ireneu_Cartea04.htm
  30. http://www.voxdeibaptist.org/tatian_romaneste.htm
  31. ibid 9
  32. http://www.voxdeibaptist.org/melito_rom.htm
  33. http://www.voxdeibaptist.org/pledorie_athenagoras.htm
  34. ibid 14
  35. ibid 14
  36. ibid 14
  37. ibid 14
  38. ibid 14
  39. St. Melito of Sardes, Fragment în Anastasius of Sinai
  40. Theophilus of Antioch:To Autolycus 2:10
  41. Theophilus of Antioch:To Autolycus 2:15
  42. Theophilus of Antioch:To Autolycus 2:22
  43. Jurgens, p. 75-76
  44. Clement of Alexandria, Exhortation to the Greeks 1:7
  45. Clement of Alexandria, Exhortation to the Greeks 1; 10
  46. Clement of Alexandria, Exhortation to the Greeks 110:1,3
  47. Clement of Alexandria, Instructor of Children 1:8:62:3,4
  48. Clement of Alexandria, Instructor of Children 3:1:2:1
  49. fragment în Eusebius History, Bk 6 Ch 14
  50. Tertullian. Adv. Prax. 23; PL 2.156-7
  51. Hippolytus of Rome, Against Noetus 10, 11, 17
  52. Hippolytus of Rome, Refutation of all Heresies 10:32,33,34
  53. Hippolytus of Rome, The Apostolic Tradition 3, 4, 8, 9, 22
  54. Alexander Roberts and James Donaldson, eds., The Ante-Nicene Fathers, Grand Rapids: Eerdmans, 1975 rpt., Vol. 4, p. 253, de Principiis, 1.111.4
  55. Roberts and Donaldson, Ante-Nicene Fathers, Vol. 4, p. 255, de Principii., I. iii. 7
  56. Cyprian of Carthage, Unity of the Catholic Church 6
  57. Cyprian of Carthage, Letters 63:14
  58. Cyprian of Carthage, Letters 73:12; 73:18
  59. Dionysius of Rome to Dionysius of Alexandria 1-3

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_aug06.htm

CRISTOLOGIE – doctrina despre Cristos / Calitatea veşnică de Fiu a Domnului Isus Hristos – Partea II – J. C. Philpot

download-1

Calitatea veşnică de Fiu a Domnului Isus Hristos  Partea II  J. C. Philpot  

Există două lucruri de care fiecare copil al lui Dumnezeu are cel mai mare motiv pentru a se înspăimânta; unul este răul, şi celălalt este eroarea. Amândouă îşi au originea de la Satan; amândouă au o casă asemănătoare în mintea umană; amândouă sunt mortale şi distructive în natura lor; amândouă şi-au înjunghiat miile şi zecile lor de mii; şi sub una sau cealaltă, sau sub amândouă combinate, toţi pier în afara familiei răscumpărate a lui Dumnezeu. Răul – prin care noi înţelegem păcatul în formele sale mai deschise şi mai grosolane – este, în anumite privinţe, mai puţin de temut decât eroarea, adică, eroarea în punctele vitale, fundamentale; şi pentru următorul motiv. Vocea precisă a conştiinţei, mărturia universală a copiilor lui Dumnezeu, reprobarea exprimată a lumii, toate depun o mărturie puternică împotriva actelor grosolane ale imoralităţii. Astfel, deşi mintea carnală pofteşte întotdeauna după rău, spinii şi mărăcinii împrejmuiesc drumul spre înfăptuirea lor reală; şi dacă, prin puterea păcatului şi a ispitei, ei ar pătrunde din nefericire prin ei, întoarcerea la cărarea strâmtă, deşi este dificilă, nu este în întregime închisă. David, Petru şi creştinul incestuos au căzut în răul deschis, dar ei nu au căzut niciodată în eroarea mortală, şi ei nu numai că au fost recuperabili, dar prin harul super-abundent au fost recuperaţi. Dar eroarea în doctrinele mari, fundamentale cu privire la credinţa noastră preasfântă nu este doar în natura sa distructivă, ci de obicei îi distruge pe toţi cei care o îmbrăţişează.

Totuşi, deoarece dorim să ne mişcăm cu grijă pe acest teren sensibil, să distingem cu atenţie între ceea ce noi am putea numi eroarea voluntară şi cea involuntară. Pentru a explica mai precis ceea ce vrem să spunem, luaţi următoarele două cazuri de eroare involuntară, ca o ilustraţie. O persoană poate fi născută din părinţi Sociniani, şi poate să îşi fi îmbibat punctele sale de vedere din forţa naşterii şi a educaţiei. Este această persoană irecuperabilă? Cu siguranţă că nu. Harul lui Dumnezeu poate atinge inima ei şi o poate elibera de erorile sale, tot aşa cum poate atinge conştiinţa unui om viu cu privire la orice fel de nelegiuire, şi să îl salveze de păcatele sale. Sau un copil al lui Dumnezeu, unul dovedit a fi aşa prin harul regenerator, poate fi ispitit de duhul ispititor al erorii suflat în mintea sa carnală de un eretic sau de o carte eronată, şi poate să fie atât de stupefiat pentru o perioadă de timp de fumul din groapa fără fund încât să se învârtească şi să se clatine până pe margine, şi totuşi să nu cadă în ea. Majoritatea dintre noi am cunoscut ceva din aceste rafale ale iadului, aşa încât putem spune ca Asaf, „Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii!” dar paşii doar ni s-au adâncit cu mai multă fermitate în adevăr. Acestea sunt cazuri a ceea ce noi putem numi eroare involuntară. Dar există eroare voluntară atunci când un om se întoarce de la adevăr în mod deliberat şi voit pentru a îmbrăţişa eroarea; când el a renunţat la amăgirile puternice pentru a crede o minciună; când ţine seama de duhurile seducătoare şi de doctrinele demonilor, şi caută să le răspândească şi să le propage cu toată puterea sa. Aceste cazuri sunt de obicei irecuperabile, pentru că astfel de oameni în general sporesc din rău în mai rău, înşelând şi fiind înşelaţi; eroare orbeşte atât de mult ochii lor şi împietreşte inimile lor, încât ei nu pot şi nici nu vor să vadă decât ceea ce pare să fie în favoarea punctelor lor de vedere, şi în final ei fie se scufundă într-o stare generală de necredinţă şi infidelitate, fie mor incurabil în înşelăciunile lor. Cu greu este posibil să citeşti Epistolele din Noul Testament, în special cele ale lui Pavel către Timotei şi Tit, şi cele ale lui Petru, Ioan şi Iuda, fără a fi frapat de denunţările puternice pe care acei oameni inspiraţi ai lui Dumnezeu le-au lansat ca multe fulgere arzând împotriva erorii şi a oamenilor eronaţi. Orice abordare faţă de limbajul lor puternic, chiar în opunerea faţă de cele mai fatale erori, ar fi considerată în zilele noastre a fi intolerabilă, şi cea mai evidentă lipsă de milă. Este aproape o ofensă de neiertat de a trage orice linie evidentă între păcătos şi sfânt, profesor şi posesor, eroare şi adevăr. Anticele marcări ale terenului pe care cuvântul adevărului le-a marcat au fost înlăturate aproape prin consens general, şi a fost întemeiat un drept religios de obişnuit, prin care adevărul şi eroarea au fost aruncate într-un câmp larg, unde oricine se poate rătăci şi se poate hrăni după bunul plac, şi încă să fie considerat ca oaie a lui Hristos. Aceasta nu a fost aşa în zilele lui Luther, ale lui John Knox, şi ale lui Rutherford; dar în zilele noastre există o asemenea delăsare a principiului în ceea ce priveşte adevărul şi falsitatea, încât corupţia lumii pare să fi infectat biserica. A existat un timp în această ţară în care, dacă exista o pungăşie la piaţă, aceasta nu era tolerată în secţia de contabilitate; dacă exista o blasfemie în stradă, ea nu era tolerată în senat; dacă exista infidelitate în camera de dezbateri, ea nu era tolerată de la amvon. Dar acum, bancherii şi comercianţii înşeală şi mint ca vânzătorii ambulanţi; evreul, catolicul şi păgânul stau unul lângă altul în Camera Comunelor; şi teologia negativă şi divinitatea germană sunt întronate în capele Independente. Aproape se pare că Pavel, Petru, Ioan şi Iuda erau inutil de duri şi de severi în denunţările lor a erorii şi a oamenilor eronaţi, iar Luther, John Knox, şi Rutherford par să fi fost fanatici înguşti la minte, şi că este de o mică importanţă ceea ce crede un om dacă el este un om „cu adevărat pios,” un membru al unei biserici, un predicator, sau un profesor. Bătrâna Doamnă Intoleranţa este moartă şi îngropată; predica ei funerară a fost predicată unei adunări aglomerate; şi aceasta este inscripţia pusă, prin consens general, pe piatra ei funerară:

„Pentru felurile de credinţă lasă-i pe fanaticii fără har să se lupte
El nu poate fi greşit a cărui viaţă este corectă.”

Dar dacă lupta cu sinceritate pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna ar fi intoleranţă, totuşi haideţi să fim fanatici; şi dacă condamnarea erorii ar fi considerată a fi un duh rău, atunci haideţi să purtăm reproşul mai degrabă decât să numim răul bine şi binele rău, decât să spunem întunericului lumină şi luminii întuneric, amar pentru dulce şi dulce pentru amar.

Astfel, aici vom relua subiectul nostru, sperând, cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, în timp ce ne luptăm cu sinceritate pentru adevărul aşa cum este el în Isus, să nu avansăm nimic care să fie câtuşi de puţin inconsecvent cu Cuvântul Său sfânt, dorind să îi aducem slavă Lui şi dorind binele poporului Său. Dar ca Avraam, când s-a urcat pe munte cu Isaac, i-a lăsat pe tineri şi pe măgar la poalele muntelui; aşa cum Moise şi-a scos încălţămintele sale, la porunca lui Dumnezeu, când el a stat pe un pământ sfânt; tot aşa şi noi trebuie să lăsăm raţionamentul carnal la poalele muntelui, acolo unde Domnul este văzut (Geneza 22:14), şi să punem de o parte papucii simţului şi ai naturii când ne uităm la rugul arzând de foc fără a se mistui. Patru lucruri sunt absolut necesare pentru a fi cunoscute experimental şi pentru a fi simţite înainte de a putea ajunge la o cunoştinţă mântuitoare sau sfinţitoare a adevărului aşa cum este el în Isus: 1. Lumina divină în înţelegere; 2. Credinţa spirituală în inimă; 3. Frica evlavioasă în conştiinţă; 4. Dragostea Cerească în sentimente. Fără lumină noi nu putem vedea; fără credinţă noi nu putem crede; fără frica evlavioasă nu putem să adorăm în mod reverenţios; fără dragoste nu putem să Îl îmbrăţişăm pe Cel care „este Adevărul,” cât şi „Calea, şi Viaţa.” Aici, toţi ereticii şi oamenii eronaţi se împiedică şi cad. Misterele credinţei noastre prea-sfinte nu pot fi pricepute de oamenii neinspiraţi. Adevărurile spirituale sunt pentru oamenii spirituali; aşa cum spune frumos apostolul, „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa Sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:9, 10). De aceea, este absolut imposibil pentru oameni care sunt „senzuali, neavând Duhul” să înţeleagă vre-o ramură a adevărului salvator, cu cât mai mult adâncile mistere ale evlaviei. Noi trebuie să fim învăţaţi de Dumnezeu, şi să primim Împărăţia Cerurilor ca un copilaş, sau nu vom intra niciodată în ea; iar noi scriem în principal pentru cei care un fost călăuziţi şi învăţaţi astfel.

Noi deja am încercat să arătăm feluritele căi prin care oamenii eronaţi au căutat în diferite timpuri să răstoarne calitatea veşnică de Fiu a lui Hristos. Dacă noi am reuşit, cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, în respingerea a ceea ce este fals, atunci am înaintat o cale bună în dovedirea a ceea ce este adevărat; pentru că în har, ca şi în natură, convingerea falsităţii este întemeierea adevărului. Atunci, înainte de a merge mai departe, haideţi să ne fixăm ferm piciorul nostru în terenul pe care l-am făcut bun până aici, şi să nu se întoarcem înapoi şi înainte în confuzie ca şi când nu am fi dovedit nimic. Ce este dovedit, este dovedit; şi la fel cum fiecare pas succesiv într-un argument este aşezat clar şi ferm, el formează, ca într-o clădire, o bază pentru a sprijini un strat proaspăt de dovezi. Atunci, considerăm că aceste puncte au fost deja întemeiate pe deplin de către noi din Cuvântul adevărului: 1. Isus este Fiul lui Dumnezeu; 2. El nu este Fiul lui Dumnezeu prin asumarea naturii umane, sau prin înviere, dau prin faptul că stă la dreapta lui Dumnezeu, sau prin virtutea vre-unui nume de legământ, titlu sau slujbă; 3. El era Fiul lui Dumnezeu înainte de a veni în lume; şi 4. Prin urmare, El este Fiul lui Dumnezeu în natura Sa Divină. Nu mai este nevoie să spunem că îndepărtăm în întregime visele şi iluziile pre-existenţiale ca fiind pline de erori fatale, şi de aceea nu mai este nevoie să ne oprim ca să arătăm că El nu este Fiul lui Dumnezeu în virtutea unui suflet uman creat înaintea oricărui timp, şi unit cu trupul Său în pântecele Fecioarei la întrupare. Astfel, aici noi susţinem cu tărie că Isus este Fiul lui Dumnezeu în natura Sa Divină; şi dacă acea natură Divină este cu adevărat şi în mod propriu Dumnezeu, aşa cum implică în mod necesar cuvintele, şi astfel este co-egal şi co-etern cu Tatăl, atunci El trebuie să fie Fiul veşnic al lui Dumnezeu. Nici un sofism nu poate ocoli această concluzie. Părăsind Scripturile şi lumina călăuzitoare a revelaţiei Divine, voi puteţi raţiona şi argumenta pe temelii naturale, şi să cicăliţi cuvintele „un Fiu veşnic” şi „generare veşnică,” ca exprimând şi implicând idei natural inconsistente, pentru a nu spune imposibile. Dar noi nu vă vom urma pe un astfel de teren mlăştinos. Dacă voi veţi face astfel, pierdeţi-vă pe voi înşivă acolo; şi, conduşi de iluzia raţiunii, înaintând greoi din mlaştină în mlaştină, până când vă scufundaţi pentru a nu vă mai ridica deloc; dar noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom locui pe terenul ferm al mărturiei inspirate care îi aparţine lui însuşi Dumnezeu, şi ne extragem toate dovezile noastre din acea sursă sacră a oricărei înţelepciuni şi indicaţii. Dar deşi ne vom limita la mărturia inspirată în deschiderea acestui subiect, ne vom strădui să înaintăm pas cu pas, cu grijă şi cu un spirit de rugăciune, în speranţa că stiloul nostru se poate să se mişte într-o armonie mai strictă cu adevărul lui Dumnezeu într-o chestiune atât de misterioasă şi totuşi atât de binecuvântată. Urmează-ne, cititor spiritual, cu Scripturile în mâna ta şi cu credinţa şi dragostea din inima ta, pentru ca noi, aşa cum am fost învăţaţi şi binecuvântaţi de Dumnezeu, să fim în stare să pecetluim aceste cuvinte, „Cine crede în Fiul lui Dumnezeu, are mărturisirea aceasta în el.” Dacă noi nu avem aceasta, ce mărturie avem noi care să fie vrednică de a fi posedată?

1. Astfel, punem ca temelie adevărul Scriptural care nu poate fi negat, că Domnul Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu ca Dumnezeu. Aceasta este mărturia expresă a Tatălui Însuşi: „pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci” (Evrei 1:8). Oare nu este clar din această declaraţie expresă de pe propriile buze ale Tatălui, că Fiul este Dumnezeu, şi Dumnezeu ca fiind Fiul? Cum altfel este El „oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui”? (Evrei 1:3). Natura umană a lui Isus nu a fost „strălucirea slavei lui Dumnezeu,” pentru că oare cum ar putea o natură creată, finită să reprezinte strălucirea slavei infinitului, existent prin sine, EU SUNT? Nici natura asumată în pântecele Fecioarei nu putea fi „imaginea expresă a Persoanei lui Dumnezeu.” Persoana lui Dumnezeu trebuie să fie în mod necesar Divină, şi imaginea expresă a acesteia trebuie să fie în mod necesar şi ea divină.

2. În al doilea rând, noi susţinem că atunci când Scriptura vorbeşte despre Isus ca singurul Fiu născut din Tatăl, ea vorbeşte despre El aşa în natura Sa Divină. Astfel, când Ioan spune, „Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:14), acea slavă este slava naturii Divine a lui Hristos; pentru că oare cum ar fi putut natura Sa umană, care a fost deteriorată mai mult decât cea a fiilor oamenilor, să strălucească împreună cu slava naturii Sale divine? Această „slavă a singurului născut din Tatăl” este în modul cel mai evident aceeaşi „slavă pe care El a avut-o cu Tatăl înainte de a exista lumea,” şi aceasta nu putea fi alta decât natura Sa Divină. Astfel, în cel mai clar şi mai incontestabil fel, noi suntem aduşi la acest punct, că Isus este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu ca Dumnezeu. Cele două pasaje pe care le-am citat ne aduc la această concluzie cu toată claritatea, forţa şi precizia unei probleme de matematică. Examinaţi unul câte unul legăturile acestui argument, şi vedeţi dacă ele nu sunt solide şi bune. Isus este singurul născut din Tatăl; acesta este primul pas. Ca singurul născut din Tatăl, El are o slavă specifică; acesta este al doilea pas. Slava pe care El a avut-o cu Tatăl înainte de a exista lumea; acesta este al treilea pas. Deoarece El putea poseda aceasta slavă numai în natura Sa Divină, pentru că natura Sa umană nu exista atunci, El este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu ca Dumnezeu; acesta este al patrulea pas, şi întemeiază concluzia că El este Fiul veşnic al Tatălui, şi aceasta prin generare veşnică. Voi puteţi obiecta faţă de termenul „generare veşnică,” dar cum altfel puteţi explica voi cuvintele, „Singurul născut al Tatălui”? Dacă voi spuneţi că aceasta se referă la natura umană a lui Isus, cum puteţi voi interpreta în acel sens pasajul, „singurul Lui Fiu născut, care este în sânul Tatălui”? (Ioan 1:18). Cu siguranţă, voi nu veţi spune că natura umană a lui Isus a fost – în sânul Tatălui din toată veşnicia. Cum ar fi fost El vre-odată în sânul Tatălui decât ca singurul Său Fiu născut, şi dacă El stătea acolo din toată veşnicia, ce este aceasta decât generare veşnică?

Dar în nici un caz noi nu ne-am golit tolba cu săgeţi. „Săgeţile tale,” citim noi, „sunt ascuţite: sub tine vor cădea popoare, şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului.” (Psalmul 45:5). Domnul umple tolba noastră de săgeţi; atunci noi nu vom fi ruşinaţi, ci vom vorbi cu duşmanii Săi la poartă. Uitaţi-vă la următoarea mărturie: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). Oare aici, nu declară Însuşi Domnul Isus faptul că Tatăl „L-a dat pe singurul Lui Fiu născut”? Atunci, nu era El singurul Său Fiu născut înainte ca El să Îl dea? Dacă limbajul înseamnă ceva, cuvintele declară în mod afirmativ că Dumnezeu a avut un Fiu, un unic Fiu născut, şi că El atât de mult a iubit omul sărac, căzut, încât El a dăruit cu generozitate şi în mod voluntar pe singurul Său Fiu născut pentru răscumpărarea omului. Dar când a iubit Dumnezeu lumea? Înainte sau după ce Isus a venit în trup? Desigur, înainte, pentru că dragostea L-a mişcat pentru a-L da pe singurul Său Fiu născut. Atunci, unde era singurul Său Fiu născut când Dumnezeu a iubit lumea? În Cer, cu Dumnezeu. Şi ce era El în Cer faţă de Dumnezeu? Singurul Său Fiu născut. Atunci, El era singurul Său Fiu născut în natura Sa Divină, pentru că natura Sa umană nu a fost niciodată în Cer decât după înviere. Şi dacă singurul Său Fiu născut în natura Sa Divină, şi dacă El a existat astfel din toată veşnicia, ce este aceasta decât generare veşnică? Cu siguranţă, Isus a cunoscut misterul propriei Sale generări; şi dacă El Însuşi S-a numit pe Sine singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, nu este aceasta înţelepciunea şi binecuvântarea noastră de a crede ceea ce spune El, chiar dacă raţiunea noastră nu poate pătrunde într-un mister atât de înalt şi de sublim?

„Unde raţiunea eşuează, cu toate puterile ei.
Acolo credinţa predomină, şi dragostea adoră.”

3. Dar voi veţi spune, „Noi nu negăm faptul că Isus este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, pentru că aşa vorbeşte Scriptura, dar El este aşa în virtutea legământului veşnic.” Cum ar fi putut un legământ să Îl nască? A da naştere implică o fiinţă, nu o convenţie; şi a fi născut implică o natură, un mod de existenţă, nu un legământ. Cele două idei sunt în mod esenţial incompatibile, pentru că naşterea implică o relaţie independentă şi anterioară faţă de un legământ, în timp ce un legământ implică existenţa părţilor care încheie legământul.

Dar altul ar putea spune, „eu cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu, dar nici în virtutea Divinităţii Sale, nici în virtutea naturii Sale umane privite în mod separat, ci în virtutea Persoanei Sale complexe ca Dumnezeu-om Mediator.” Dar a fost Persoana Sa complexă în Cer înainte de întrupare? Cu siguranţă că nu. Dar faptul că Fiul lui Dumnezeu a fost în Cer înainte de întruparea Sa am dovedit deja din abundenţă. Atunci, este evident că El nu este Fiul lui Dumnezeu în virtutea Persoanei Sale complexe, pentru că El a fost Fiu înainte ca El să ia natura noastră în unire cu natura Sa divină. El trebuie să fie Fiul lui Dumnezeu fie ca Dumnezeu, fie ca om. Noi am arătat din nou şi din nou că El nu este Fiul lui Dumnezeu ca om. Ce mai rămâne atunci decât faptul că El este Fiul lui Dumnezeu ca Dumnezeu, şi de aceea, înainte de însuşirea de către Sine a naturii noastre în pântecele Fecioarei, şi în consecinţă, înainte de devenirea Sa ca Dumnezeu-Om? Oare nu Domnul Însuşi a declarat, „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3:18)? Credeţi voi în Numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu? Dar cum puteţi să credeţi dacă voi negaţi faptul că El este Fiul veşnic al lui Dumnezeu? Pentru că noi deja am dovedit că El este singurul Fiu născut din Dumnezeu în natura Sa Divină; şi cel care neagă aceasta, cu siguranţă că nu crede „în Numele Său,” prin care se înţelege chiar Fiinţa, natura, Persoana şi lucrarea Sa, aşa cum este descoperită fiilor oamenilor.

Dar pentru că subiectul este atât de important, haideţi să examinăm o altă mărturie: „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.” (1 Ioan 5:20). Să examinăm cu grijă mintea şi înţelesul Duhului Sfânt din această declaraţie remarcabilă, pentru că ea este foarte vrednică de a fi cântărită cuvânt cu cuvânt. „Ştim,” spune sfântul Ioan, „că Fiul lui Dumnezeu a venit.” Dar cum ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit? Prin manifestarea personală şi experimentală a Sa ca Fiul lui Dumnezeu faţă de sufletul nostru (Galateni 1:16). Dar dacă nu este manifestat astfel, este necunoscut. Şi cine înţelege şi „cunoaşte pe Cel ce este adevărat”? Cei cărora El „ne-a dat pricepere.” Atunci, unde nu este dată o astfel de înţelegere, acolo „Cel ce este adevărat” nu este înţeles sau cunoscut. „Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui.” Atunci, dacă nu suntem în unire cu Fiul, nu suntem în El care este adevărat, şi de aceea în mod necesar afirmaţia că suntem în el este falsă. „El este Dumnezeul adevărat.” Cine? Fiul. Şi de ce? Pentru că El este Fiul. „Şi viaţa veşnică.” Atunci în afara Lui este moartea veşnică. De ce? Pentru că doar în unire cu El există viaţa veşnică. Priviţi la lanţul trasat astfel de la început la sfârşit; cântăriţi-l foarte bine, verigă cu verigă. „Fiul lui Dumnezeu a venit.” Aceasta este prima verigă. „Ştim că El a venit.” Aceasta este a doua verigă. „El ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat.” Aceasta este a treia. „Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui.” Aceasta este a patra verigă. „El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.” Aceasta este veriga a cincia. Şi oare să nu adăugăm şi noi, împreună cu sfântul Ioan o altă verigă pentru a închide lanţul? „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli;” şi printre ei, de idolul unui Fiu prin slujbă, pentru că un astfel de fiu nu este „Dumnezeul adevărat şi nici viaţa veşnică.”

4. Dar haideţi să avansăm un pas mai departe în linia noastră de argumente şi să arătăm că Isus nu este Fiul lui Dumnezeu doar Fiul lui Dumnezeu în natura Sa Divină, ci fiind „singurul născut din Tatăl,” este Fiul veşnic, adevărat, real şi propriu al Tatălui – Luaţi următoarele mărturii ca o dovadă a acestei afirmaţii: „Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8:3). Aici Duhul Sfânt declară că „Dumnezeu a trimis pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.” Aţi cântărit vre-odată cu grijă înţelesul cuvintelor, „însuşi Fiul Său”? Dacă tu eşti un tată, oare fiul tău personal nu diferă în mod considerabil faţă de un fiu adoptat? Cuvântul înseamnă literal Fiul Său „propriu” şi „caracteristic” – al Său, într-un sens special distinct faţă de oricare altul. Dar haideţi să examinăm acest pasaj puţin mai îndeaproape. O anumită lucrare trebuia să fie făcută, pe care legea nu o putea face pentru că, „firea pământească o făcea fără putere.” Legea era tare în sine pentru că ea avea toată autoritatea lui Dumnezeu pentru a susţine această autoritate; dar ea era slabă prin infirmitatea omului – carnea nefiind în stare să o ţină sau să o asculte. Atunci, Dumnezeu Şi-a trimis propriul Său Fiu pentru a face ceea ce legea nu putea să facă. Dacă aceste cuvinte au vre-un înţeles, dacă binecuvântatul Duh a ales expresii potrivite pentru a transmite instrucţiuni, ce putem înţelege noi prin termenul, „propriul Fiu al lui Dumnezeu,” decât că Isus este adevăratul şi propriul Fiu al lui Dumnezeu prin însuşi modul Său de existenţă? Care este măreaţa şi binecuvântata revelaţie a acestor zile din urmă, aşa cum este făcută de cunoscut apostolilor şi profeţilor, şi este întruchipată în paginile inspirate ale Noului Testament. De exemplu, care este temelia primului capitol din Epistola către Evrei, şi cu adevărat a întregii Epistole, decât faptul că Fiul lui Dumnezeu are o relaţie cu Tatăl, nu doar dintr-o demnitate ci dintr-o natură pe care numai El singur o posedă? Cât de clar şi de autoritar este limbajul prin care apostolul începe acea epistolă grea, „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.” (Evrei 1:1, 2). Priviţi-L pe Fiul despre care s-a vorbit astfel, ca pe un Fiu doar prin slujbă sau prin titlul legământului, şi atunci, toată forţa şi frumuseţea cuvintelor se pierde. Dar vedeţi în Fiul pe Fiul adevărat şi real al Tatălui, şi atunci dragostea şi mila lui Dumnezeu, care vorbesc în şi prin El în aceste zile din urmă, vor străluci în luciul lor inegalabil. Deci, în cuvintele tocmai citate din Romani 8:3, întreaga temelie a răscumpărării este aşezată pe această stâncă, şi anume, că Dumnezeu L-a trimis pe propriul Său Fiu. Adevăratul, realul şi propriul Său Fiu, ce înseamnă aceste cuvinte? O spunem cu toată reverenţa; că dacă Isus ar fi Fiu doar prin slujbă, sau doar în virtutea Persoanei Sale complexe, astfel de cuvinte „propriul Său Fiu” nu ar face decât să ne ridiculizeze şi să ne înşele, şi ne-ar conduce să credem o minciună. Dacă eu ar fi să arăt spre un fiu al meu, şi îi spun unui vecin sau unui străin, „Acesta este fiul meu,” şi după câteva zile după ce persoana a aflat că el nu era fiul meu real, ci un copil adoptat, faţă de care eu eram obişnuit să îl numesc fiul meu, când de fapt el nu avea o astfel de relaţie, oare aş fi nevinovat în ce priveşte înşelarea în această privinţă? Atunci, dacă Dumnezeu declară că Isus este „propriul Său Fiu,” oare ar trebui să cred că El este Fiul Său prin natură, singurul Său Fiu născut, şi astfel adevăratul şi propriul Său Fiu, sau să Îl fac un mincinos? Nouă ni se pare că sfântul Ioan a decis deja chestiunea: „cine nu crede pe Dumnezeu, Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său.” (1 Ioan 5:10b). Exact acesta este cazul şi cu voi, dacă voi spuneţi că Isus nu este propriul Fiu al lui Dumnezeu, ceea ce spuneţi cu siguranţă dacă afirmaţi că El nu este Fiul Său în natura Sa Divină. Voi nu îl credeţi pe Dumnezeu pentru că voi nu credeţi mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său, când El a spus din Cer, „Acesta este Fiul Meu preaiubit.” Şi care este consecinţa? „Voi îl faceţi pe Dumnezeu un mincinos.” Şi oare nu este aceasta o poziţie îngrozitoare de stat în ea pentru un vierme al pământului? Dar acesta este întotdeauna rezultatul ascultării de raţionamentul şi argumentul natural în locul credinţei în mărturia lui Dumnezeu.

Dar din nou, V-aţi uitat vre-odată la cuvântul „trimis” din pasajul pe care îl considerăm acum? Există o frumuseţe şi o bună cuviinţă singulară în faptul că un Tată îşi trimite Fiul, care este complet pierdută dacă a Doua Persoană este atât de independentă de Tatăl, încât este un Fiu doar cu numele. Astfel, El ar putea cu siguranţă să înţeleagă să vină, dar cu greu ar înţelege să fie trimis. Dar priviţi cum El, ca propriul Fiu al Tatălui, şi apoi dragoste Tatălui în trimiterea Lui, şi dragostea Lui proprie în consimţirea de a veni („Iată-mă! Vin”) sunt frumoase dincolo de expresie.

Dar acesta nu este singurul pasaj în care se spune despre Isus că este „propriul Fiu” al lui Dumnezeu. Priviţi la acele cuvinte din acelaşi capitol (Romani 8), care au mângâiat mii de inimi mâhnite, „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (v. 32). Oare ar putea cuvintele să fie mai expresive, „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său”? Suflete credincios, tu care doreşti să cunoşti pentru tine adevărul lui Dumnezeu, care nu ai susţine eroarea nici pentru o mie de lumi, şi care cauţi acea înţelepciune care vine de la Dumnezeu, ia bine în considerare aceste cuvinte; ele sunt pline de adevăr şi binecuvântare. Atunci, oare nu aceste cuvinte declară clar faptul că dragostea lui Dumnezeu a fost atât de mare faţă de biserică încât nefiind nici o altă cale prin care ea să poată să fie salvată, Dumnezeu Tatăl nu L-a cruţat nici chiar pe Fiul Său propriu şi adevărat? Faceţi-L pe Isus un Fiu prin slujbă, şi toată forţa, fără a mai vorbi despre semnificaţia pasajului, se duce într-un moment. Aceasta nu ar fi mai puţin decât smulgerea întregii iubiri a lui Dumnezeu pentru poporul Său. Dacă Isus nu ar fi propriul şi adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, unde este compasiunea din inima Tatălui care a biruit, ca să spunem aşa, toată împotrivirea de a-L dărui pe Fiul Său? Unde este adâncimea dragostei lui Dumnezeu în cedarea Acestuia pentru noi toţi? În momentul în care voi distrugeţi calitatea veşnică de Fiu a lui Isus, voi negaţi dragostea Tatălui faţă de El ca propriul Său Fiu, şi cu aceasta voi negaţi şi dragostea specifică pe care o are Dumnezeu faţă de poporul Său. Astfel, dintr-o lovitură, voi distrugeţi indescriptibila dragoste şi mulţumirea pe care o are Tatăl faţă de Fiul Său ca fiind Fiul Său, şi compasiunea şi dragostea arătată bisericii în dăruirea Lui ca o jertfă pentru păcatele ei. Singura temelie a noastră de a fi fii ai lui Dumnezeu (1 Ioan 3:2) este faptul că Isus, Capul şi Fratele nostru mai Mare, era Fiul lui Dumnezeu. De aceea, El i-a spus lui Maria Magdalena după înviere, „du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” (Ioan 20:17). De ce „Tatăl vostru”? Datorită cuvintelor „Tatăl Meu.” De ce „Dumnezeul vostru”? Datorită cuvintelor „Dumnezeul Meu.” „Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!” (Galateni 4:6). De ce fii? Pentru că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. De ce Duhul Fiului Său? Pentru că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi Fiul ca mod al Său de subzistenţă. Prin înlăturarea acestor antice marcări ale terenului adevărului, oamenii se gândesc puţin la ce dezastru fac, urma să zicem, în cer şi pe pământ. În cer, prin distrugerea modului de existenţă a Trei Persoane în sfânta Trinitate; pe pământ, prin distrugerea temeliilor pe care este clădită biserica. Dacă voi distrugeţi indescriptibila dragoste specifică a lui Dumnezeu faţă de biserică, ce ne mai lăsaţi? Şi cu siguranţă, voi distrugeţi aceasta dacă negaţi calitatea veşnică de Fiu a lui Isus, pentru că dragostea Tatălui faţă de Biserică este la fel ca şi dragostea Sa faţă de Fiul: „Eu în ei, şi Tu în Mine; – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17:23). O, adâncul dragostei lui Dumnezeu de a duce această dragoste deopotrivă Tată şi Fiu, într-un sens, a făcut un sacrificiu. Sacrificiul pe care Tatăl L-a făcut, din dragostea Sa faţă de biserică, a fost că El a dat din sânul Său pe Fiul Său drag, şi nu L-a scutit nici de durerile şi de agoniile crucii, ci L-a dat blestemului legii, ispitelor diavolului, răutăţii oamenilor, şi indignării arzătoare a Justiţiei datorită arestării Sale ca un infractor. Sacrificiul pe care l-a făcut Fiul a fost să plece de la sânul Tatălui Său şi să fie predat unei vieţi de suferinţă şi a unei morţi în agonie. Cât de mult este conţinut în acea expresie, „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său”? Dar oare nu-i aşa că toată forţa şi semnificaţia sa constă în aceasta, că Isus este adevăratul şi realul Fiu al lui Dumnezeu? Dar dacă voi sunteţi încă în îndoială cu privire la înţelesul cuvintelor „n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său,” priviţi la o expresie aproape la fel, „Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujeşte.” (Maleahi 3:17, versiunea Cornilescu) (o traducere din KJV spune „Îi voi cruţa aşa cum îşi cruţă un om propriul său fiu care îl slujeşte”, n.tr.). În citirea acestui pasaj, ce înţeles ataşaţi voi expresiei „un om care îşi cruţă fiul său”? Oare propriul fiul despre care se vorbeşte aici este fiul adevărat, real şi propriu al omului, sau unul adoptat, sau unul care se numeşte astfel pe sine când de fapt el nu este? Voi răspundeţi, şi o faceţi bine, „De ce întreaga forţă a pasajului depinde de persoana cruţată ca fiind propriul fiu al omului?” Atunci, de ce interpretaţi acest pasaj în acel sens, în care, într-adevăr, nu puteţi să nu o faceţi, şi explicaţi ceea ce se spune despre propriul Fiu al lui Dumnezeu într-o manieră total diferită? Dar tu spui, „Eu nu pot înţelege această generare veşnică. Ea mi se pare atât de inconsistentă, atât de auto-contradictorie, încât nu o pot primi.” Atunci, vreţi să spuneţi că nu primiţi nimic din ceea ce voi nu puteţi înţelege, şi care pare a fi auto-contradictoriu? Atunci, pe aceste temelii, voi trebuie să respingeţi cele două mari mistere ale credinţei noastre preasfinte – Trinitatea şi Întruparea. Noi nu vă cerem să le înţelegeţi. Dar dacă vă iubiţi sufletul vostru, noi vă sfătuim să nu le negaţi, ca nu cumva să fiţi găsiţi printre cei care îl neagă pe Fiul, şi astfel nu îl au pe Tatăl (1 Ioan 2:23).

Dar din nou, dacă Isus nu ar fi Fiul adevărat, propriu şi real al lui Dumnezeu, cum putem înţelege noi pilda viei şi a administratorilor ei, care ne este dată de trei evanghelişti? Nu mai este necesar să trecem din nou peste acest teren, pentru că am făcut deja aceasta; dar noi am putea să întrebăm simplu, Dacă Isus nu este Fiul adevărat, propriu şi real al lui Dumnezeu, atunci care este înţelesul acestei pilde? Nimeni nu ar accepta această interpretare, că nu fiul real al gospodarului a fost cel care a fost trimis, ci un vecin sau un prieten care l-a interpretat pe fiu, care şi-a asumat slujba şi a luat titlul când de fapt el nu era deloc un fiu. Oare nu vedeţi, ca o regulă generală de interpretare a Scripturii, că în timp ce voi susţineţi adevărul, totul este simplu şi armonios şi diferite pasaje se confirmă şi se întăresc unul pe celălalt; dar în momentul în care eroarea este ridicată, totul este o confuzie, şi prin nici un mijloc posibil nu puteţi să faceţi ca un pasaj din Scriptură să se armonizeze cu alt pasaj? La fel este şi cu această pildă în armonizarea ei cu acea calitate adevărată şi reală de Fiu a lui Isus. În momentul în care vedeţi şi credeţi că Isus este adevăratul Fiu al Tatălui, singurul Său Fiu născut, întreaga pildă este plină de adevăr, patos şi de o frumuseţe excelentă; dar dacă abandonaţi acest punct de vedere, atunci pilda cade imediat la pământ ca fiind lipsită de orice sens sau semnificaţie.

Calitatea veşnică de Fiu a lui Hristos este la fel ca şi Trinitatea, Dumnezeirea lui Isus, Personalitatea Duhului Sfânt, etc. Aceasta nu se bazează pe texte izolate ci pe tendinţa generală a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu – ceea ce apostolul numeşte „măsura (sau analogia) credinţei lui” (Romani 12:6). Şi este o milă infinită pentru biserica lui Dumnezeu faptul că Duhul Sfânt a ordonat aşa; pentru că textele izolate, oricât de clare, pot fi disputate, dar marele curent al adevărului, ca un mare râu, nu doar derâmă toată opoziţia, ci curge fiind un izvor pur, perpetuu, pentru a potoli setea sfinţilor Celui Preaînalt.

Dar luaţi altă mărturie aflată pe acelaşi măreţ adevăr, şi aceasta din gura lui Însuşi Dumnezeu. De două ori Dumnezeu Însuşi declară cu o voce audibilă din Cer, „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:17; 17:5). În mod sigur, atunci când Dumnezeu vorbeşte din Cer, cei care se tem de Numele Său măreţ vor asculta, vor crede şi se vor supune, prin harul Său. Dacă Isus „a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (2 Petru 1:17), noi care dorim să Îl onorăm şi să Îl glorificăm ar trebui să simţim o plăcere solemnă în a ne supune faţă de vocea Tatălui, „De El să ascultaţi.” Binecuvântat Isus, noi dorim să Te auzim, pentru că oile Tale aud vocea Ta, şi gura Ta este cea mai dulce; da, Tu eşti în întregime minunat. Când păcatul produce suferinţă în conştiinţa noastră, sau eroarea asaltează mintea noastră, fie ca întotdeauna să simţim şi să spunem, „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” (Ioan 6:68, 69).

Dar dacă Isus ar fi Fiul lui Dumnezeu doar prin slujbă sau prin titlul legământului, sau în virtutea Persoanei Sale complexe, unde este binecuvântarea acelei voci din Cer care L-a proclamat pe El ca preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu? Dacă acesta ar fi doar un nume, nu o realitate, un titlu care implică o relaţie care de fapt nici nu a existat, aceasta nu ar face altceva decât să ne înşele şi să ne ducă în eroare. Dacă aceste cuvinte atât de simple şi de expresive înseamnă ceva (şi cine ar îndrăzni să spună că, cuvintele lui Dumnezeu nu înseamnă nimic?), ele declară cu cea mai mare siguranţă o intimitate a relaţiei Divine dintre Tatăl şi Fiul, care este specifică şi inexprimabilă, adânc misterioasă, dar nespus de binecuvântată. Nici un nume sau titlu nu poate da o relaţie naturală şi necesară. Fiul meu este numit fiul meu pentru că el este fiul meu; şi dacă el nu ar fi astfel, nici un nume nu l-ar putea face astfel. În acelaşi fel sau prin analogie, legământul, oricât de binecuvântat, oricât de ordonat în toate lucrurile şi sigur, nu ar putea face Cuvântul să fie Fiul lui Dumnezeu dacă El nu ar fi aşa în realitate. În afară de aceasta, dacă Isus nu este Fiul lui Dumnezeu chiar prin modul Său de subzistenţă, nu ar fi, cel puţin atât cât putem vedea noi, nici o semnificaţie specială în devenirea Sa astfel prin legământ. Aceasta nu atinge deloc eficienţa răscumpărării, care depinde de Răscumpărător, acesta fiind atât Dumnezeu cât şi om. Atunci, dacă a Doua Persoană din Trinitate este anterior răsculat faţă de titlul de Fiul lui Dumnezeu, şi este independentă de legământul harului, se pare că nu există nici un motiv pentru care El ar trebui să îşi asume acel titlu particular mai degrabă pentru scopul răscumpărării decât oricare alt scop. Totuşi, aici este un punct care implică multe consideraţii, de aceea nu îl vom accentua mai mult, deşi acesta apasă mintea noastră.

Astfel, din orice punct de vedere examinăm acest lucru, vedem eroarea şi confuzia punându-şi timbrul său pe fiecare explicaţie a calităţii de Fiu a lui Isus, dar aceasta a fost întotdeauna credinţa Bisericii lui Dumnezeu, şi anume, că El este Fiul Tatălui în adevăr şi în dragoste (2 Ioan 3). Astfel, în unitate sfântă cu profeţii, apostolii şi martirii, cu duhurile glorificate în fericirea cerească, şi cu sfinţii care suferă în această vale a lacrimilor, ne închinăm, Îl adorăm, Îl iubim şi Îl încoronăm pe El ca Domn al tuturor.

http://www.voxdeibaptist.org/Calitatea_Vesnica_de_Fiu02.htm

Preşedintele Trump sprijină iniţiativa reintroducerii studiului Bibliei în şcolile din America

Preşedintele Trump sprijină iniţiativa reintroducerii studiului Bibliei în şcolile din America

Preşedintele Trump susţine eforturile făcute de legiuitorii din mai multe state americane pentru a oferi elevilor din sistemul de învăţământul public posibilitatea de a studia Biblia la şcoală.

„Numeroase state introduc ore de instruire biblică, oferind elevilor opţiunea de a studia Biblia. Este o revenire la vechile valori? Minunat!” a scris Trump pe reţeaua Twitter, după ce ştirea a fost prezentată în programul „Fox and friends” de pe canalul de ştiri FoxNews.

Legiuitori creştini din şase state americane, în care parlamentul statal este controlat de politicieni republicani, au introdus proiecte de lege prin care şcolile publice vor trebui să ofere cursuri opţionale de Noul şi Vechiul Testament. Măsura iniţiată de legiuitori din Florida, Indiana, Missouri, Dakota de Nord şi Virginia a stârnit controverse. Printre criticii acestei iniţiative se numără Uniunea pentru Libertăţi Civile din America (ACLU), care argumentează că orele de studiu al Bibliei pun în pericol separarea dintre stat şi biserică, fapt care ar contravine primului amendament al Constituţiei americane.

Statele Alabama, Iowa şi Virginia de Vest au avut deja iniţiative similare, însă acolo toate proiectele de lege au fost respinse conform FoxNews. În statul Kentucky, în schimb, guvernatorul Matt Bevin a semnat o lege în anul 2017 prin care elevii de şcoală pot urma cursuri de studiu al Bibliei. Acum un an, în ianuarie 2018, filiala din Kentucky a ACLU a semnalat către Consiliul Şcolar din Kentucky faptul că o investigaţie a arătat că multe dintre cursuri încalcă cerinţele constituţionale, conform cărora textele religioase care sunt folosite în şcoli trebuie să fie seculare, obiective şi să nu promoveze o religie anume.
Conform ACLU, „profesorii de şcoală folosesc Biblia pentru a comunica lecţii de viaţă cu orientare religioasă, şi folosesc materiale de la Şcoală Duminicală ca sursă pentru materia de studiu. Aceste mijloace nu reprezintă modalităţi academice prin care Biblia poate fi studiată în mod obiectiv şi poate fi interpretată din punct de vedere istoric şi literar,” mai spune ACLU.

În iunie 2018, Consiliul Şcolar din Kentucky a aprobat standarde pentru orele de clasă, însă cei de la ACLU au spus că sunt în continuare îngrijoraţi cu privire la ce va fi predat la orele de studiu al Bibliei.

„Fără o programă strictă, ne temem că la multe dintre orele de studiu al Bibliei se va predica în loc să se predea. Filiala ACLU din Kentucky reaminteşte elevilor şi părinţilor că orele „studiul Bibliei” nu pot fi folosite pentru a promova un punct de vedere religios specific, să testeze în vreun fel credinţa religioasă a elevilor şi nici să inoculeze lecţii de viaţă religioase. Educaţia religioasă este cel mai bine să fie făcută de părinţi sau biserici, nu de şcoli sau guvern” a spus reprezentanţii organizaţiei în august 2018.

Creştinii evanghelici şi multe grupări creştine importante din SUA au făcut parte din coaliţia electorală care l-a susţinut pe preşedintele Trump la alegerile din 2016 şi au rămas în marea majoritate susţinători ai politicilor promovate de preşedinte, în special datorită poziţiei pe care acesta o are în chestiuni precum drepturile persoanelor LGBT, avortului şi numirii de judecători conservatori la Curtea Supremă a SUA.

Sursa: CBS News

https://www.misiuneagenesis.org/presedintele-trump-sprijina-initiativa-reintroducerii-studiului-bibliei-in-scolile-din-america/

Libra – moneda care o să-i bage pe mulți în criptă

download-1

S-a anunțat cu surle și trâmbițe faptul că în primul trimestru al anului 2020  va apărea, libra, o nouă criptomonedă (de aici jocul de cuvinte din titlu).

În urmă cu 10 ani, Satoshi Nakamoto, a lansat bitcoin, cea mai cunoscută criptomonedă aflată pe piață. Acest gen de instrument financiar a făcut ca primii investitori să aibă câștiguri de 10 000%. Da, investind 100$ puteai să-i răscumperi la prețul de 10 000$.

“Țineți minte că prețul acestui instrument financiar este foarte volatil. Acesta crește sau scade în funcție de o multitudine de factori ce sunt cunoscuți ca fiind foarte influenți când vine vorba de prețul criptomonedelor.”

(https://bitcoinnews.ro/criptomonede/)

Valoarea unei criptomonede nu este dată de performanța unei economii naționale, ci de încrederea oamenilor într-o piață care este guvernată de principiul cererii și ofertei. Câtă încredere pot avea oamenii într-o companie care a vulnerabilizat zeci de milioane de utilizatori doar în cazul Cambridge Analitica?

Facebook se adresează la cel puțin 2 miliarde de pământeni care au un cont deschis pe celebra rețea a lui Mark Zuckerberg, un personaj pe care Ben Mezrich îl descrie ca neavând “aptitudini de socializare”. Interesant cum acest om fără aptitudini de socializare este fondatorul celei mai mari rețele sociale, că de socializare nu poate fi vorba pe Facebook, ci doar de “sex, bani, geniu și tradare”, așa cum o spune Ben Mezrich în bestsellerul Miliardari din întâmplare.

Este cert faptul că Facebook a înregistrat o companie de tehnologie financiară în Elveția și că acolo în cel mai sigur sistem bancar va depozita banii celor ce vor cumpăra, speculativ, bani virtuali plătind cu bani reali. Nu uitați că acest instrument financiar este “foarte volatil” adică etimologic se evaporă ușor la temperaturi obișnuite.

Nu știm încă exact ce urmărește Facebook: să bulverseze sistemul financiar mondial, să emită o monedă unică, să lanseze un motor de creștere economică pentru cei ce investesc în Facebook?

Ce să facem ca și creștini? Să învestim în noua monedă? Sugestia este să nu uităm că prin definiție acest instrument financiar este foarte volatil și mai ales să nu împrumutăm bani pentru a investi speculativ. Biblia ne învață: “Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut.” Proverbe 22:7. Deci, nu vă faceți robii nimănui!

Remus Runcan

Autor Capcanele Facebook-ului

Suedia interzice angajaților de la stat să se roage la locul de muncă

Suedia interzice angajaților de la stat să se roage la locul de muncă

Un consiliu municipal din Suedia a adoptat un set de noi reguli controversate, care interzic angajaților de la stat să se roage în timpul programului de lucru.

Noile reguli  au fost adoptate în orașul Bromölla, de politicieni ai Partidului  Democrat Suedez, potrivit ziarului regional Kristianstadsbladet.

„În regulament, am eliminat tot ceea ce ar putea fi interpretat ca spunând că poți să îţi iei timp ca să te rogi când eşti la servici”, a declarat președintele Eric Berntsson la The Local. „Atât noi, cât și Moderatorii și Creștin-Democrații credem  că regulile ar trebui să fie cât mai precise”.

Berntsson a insistat că noile reguli nu sunt cu mult diferite de de cele în care angajatorii îi opresc pe angajații care irosesc timp inutil la locul de muncă pentru vicii precum fumatul. El a menționat, de asemenea, că interdicția nu vizează o singură religie, ci se aplică pentru toate credințele.

În mod surpinzator, noua politică se va aplica şi școlilor, azilelor de bătrâni și birourilor instituţiilor administraţiilor locale, printre celelate instituții afiliate statului.

Funcționarii au dorit, de asemenea, să sublinieze că reglementările nu vor afecta programul actual de pauze atribuit membrilor personalului, dar vor însemna că nu li se va mai permite  să îşi ia un moment separat din ziua lor de lucru pentru scopul explicit de rugăciune.

În timp ce mulți susțin că interdicția este o încălcare flagrantă a libertății religioase, alții susțin că angajații ar trebui să aibă libertatea de a lucra fără să fie împiedicaţi de practicile religioase ale colegilor. Lucrătorii au „dreptul de a evita exprimarea religioasă publică”, a constatat consiliul.

Mulți cred că musulmanii ar putea fi grupul cel mai direct afectat datorită faptului că religia lor le cere să se roage de mai multe ori pe zi.

„Cred că ceea ce face consiliul aici este că încearcă să trimită un mesaj”, a declarat Laurence Wilkinson de la Alianța pentru Apărarea Libertății, pentru postul britanic Premier. „Și nu sunt sigur care este mesajul.”

„Unii îl pot interpreta ca pe un mesaj că nu vrem ca musulmanii să se roage în timpul orelor de lucru”, a adăugat Wilkinson. „Dacă acesta este cazul, atunci acesta are potențial cu efect discriminatoriu.”

Sursa: christianheadlines.com

Când să judec? | Metanoia

download-1

Bună dimineața,
Domnul Isus ne îndeamnă să nu judecăm (Matei 7:1). De cealaltă parte, apostolul Pavel amintește Bisericii  din Corint că e de datoria lor să judece (1Corinteni 5:12). Cum trebuie interpretate aceste versete? Când și cine poate să judece? Aflați din mesajul oferit de Tika Filat, în cadrul emisiunii Metanoia.
Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

Publicat pe 27 iun. 2019

Domnul Isus ne îndeamnă să nu judecăm (Matei 7:1). De cealaltă parte, apostolul Pavel amintește Bisericii din Corint că e de datoria lor să judece (1Corinteni 5:12). Cum trebuie interpretate aceste versete? Când și cine poate să judece? Aflați din mesajul oferit de Tika Filat, în cadrul emisiunii Metanoia. METANOIA este o colecție de meditații asupra scripturilor și a modului în care trebuie să răspundem provocărilor zilnice. Această emisiune este o încercare de a redescoperi înțelesul termenilor și conceptelor creștine cu care ne-am obișnuit. Abonați-vă la canal: http://clc.am/Wu3t6A Abonați-vă la Facebook: https://www.facebook.com/moldovacrestina Răspunsuri la alte întrebări de pe site-ul nostru: https://moldovacrestina.md

 

Moldova Creștină TV