Mesaj pentru Normalitate în fața Paradei „diversității”: „Homosexualitatea, legalizată e suficient. Nu o faceți obligatorie!” — Revista ARMONIA – Saltmin Media

de Vlad Pârău Câteva persoane au avut sâmbătă ideea organizării unui protest-fulger de apărare a Normalității sâmbătă, pe Calea Victoriei, chiar în fața paradei homosexualilor și a dispozitivului Jandarmeriei care îi păzea. Potrivit lui Pompiliu Diplan, din partea Frăției Ortodoxe, mesajul afișat în limba engleză de voluntarii pro-Familie atrăgea atenția că „HOMOSEXUALITATEA, LEGALIZATĂ E SUFICIENT. […]

Adrian Papahagi: Portretul noului tovarăș — Revista ARMONIA – Saltmin Media

Om de bine, fără meserie: e activist profesionist. Pentru ce activează? Pentru salvarea a orice mișcă, dar în principal pentru salvarea sa de sărăcie (aici nu-l întrece nimeni). Din ce trăiește? Din burse și fonduri guvernamentale/ europene. E consultant, tehnocrat, comentator, expert (puțin afiliat unor servicii secrete, sau doar unor rețele de ong-uri globale, e […] […]

A.W. TOZER – ATRIBUTUL DIVIN: UN ADEVĂR REFERITOR LA DUMNEZEU

Maiestate indicibilă, sufletul meu doreşte să Te privească. Strig către Tine din pulberea pămîntului. Dar, cînd vreau să-Ți cercetez Numele, descopăr că este tăinuit. Tu stai ascuns într-o lumină de care nici un om nu se poate apropia; ceea ce eşti Tu nu poate fi nici conceput, nici rostit în cuvinte, căci slava Ta e de nedescris. Şi totuşi, profeţi şi psalmişti, apostoli şi sfiți m-au încurajat să cred că, într-o anumită măsură, Te pot cunoaşte. De aceea, Te rog ajută-mă să cercetez tot ce ai binevoit să descoperi despre Tine, ca pe o comoară mult mai de preţ decît toate mărgăritarele şi giuvaerurile de aur curat: căci cu Tine voi trăi atunci cînd stelele nopţii nu vor mai fi şi cerurile vor dispărea, cînd Singurul carerămîne eşti Tu. Amin.

Studiul atributelor lui Dumnezeu, departe de a fi greoi şi searbăd, poate constitui pentru creştinii iluminaţi un exerciţiu plăcut şi captivant. Nimic nu poate încînta mai mult sufletul însetat după Dumnezeu.

 Ce bucurie nespusă

Să zăboveşti cugetînd la Dumnezeu!

 Spre El să ne înălţăm gîndul, Numele şoptindu-I;

 Fericire mai deplină pe pămînt nu poate fi.  Frederick W. Faber

Înainte de a merge mai departe, s-ar părea că este necesar să definim cuvîntul atributaşa cum este el folosit în lucrarea de faţă. Nu l-am folosit în sens filosofic şi nici nu l-am limitat la sensul său teologic celmai restrîns. Prin el înţelegem pur şi simplu tot ceea ce Ii este atribuit în mod corect lui Dumnezeu. Inaccepţiunea cărţii noastre, un atribut al lui Dumnezeu reprezintă tot ceea ce ne-a descoperit Dumnezeu,într-un fel sau altul, ca fiind adevărat cu privire la Sine.

Şi astfel ajungem la problema numărului de atribute divine, învăţaţii credincioşi au păreri diferite în privinţa aceasta. Unii au insistat că atributele divine sînt şapte, dar Faber a cîntat despre „Dumnezeul cu o mie de atribute„, iar Charles Wesley a exclamat: Cu bucurie îţi mărturisim atributele. Nenumăratele şi slăvitele.

Este adevărat, oamenii aceştia se închinau, nu numărau; dar poate că e mai înţelept să urmăm călăuzireainimii subjugate de iubire decît raţionamentele prudente ale gîndirii teologice. Dacă un atribut divin afirmăun adevăr cu privire la Dumnezeu, nu avem de ce să încercăm să le enumerăm. Ba mai mult, numărulatributelor nici nu contează aici, pentru această meditaţie asupra fiinţei lui Dumnezeu, deoarece vommenţiona numai cîteva dintre ele.

Dacă un atribut este ceva adevărat referitor la Dumnezeu, este în acelaşi timp şi ceva ce noi putem concepe ca fiind adevărat despre El. Dumnezeu fiind infinit, posedă neapărat atribute despre care noi nu putem şti nimic. Aşa cum îl putem noi pricepe, un atribut este un concept, un răspuns la o întrebare, oreplică dată de Dumnezeu interogatoriului la care-L supunem noi cu privire la Persoana Sa.

Cum este Dumnezeu? Ce fel de Dumnezeu este El? Cum trebuie să ne aşteptăm să Se raporteze la noi şi la restul creaturilor? Astfel de întrebări nu sînt pur academice. Ele ating adîncimile spiritului uman, iar răspunsurile pe care le primim ne  afectează viaţa, caracterul şi destinul. Cînd sînt puse cu reverenţă şirăspunsurile lor sînt căutate în smerenie, întrebările nu pot decît să-I facă plăcere Tatălui nostru ceresc. „El doreşte să fim preocupaţi de cunoaşterea şi iubirea Lui — a scris Julian de Norwich — pînă în ziua cînd vom fi desăvîrşiţi în ceruri… Căci, dintre toate lucrurile, contemplarea şi îndrăgirea Ziditorului fac sufletulsă se vadă mai mic în propriii săi ochi şi-1 umplu de o teamă sfîntă şi de blîndeţe adevărată, de dragoste îmbelşugată faţă de fraţii săi creştini.”

Dumnezeu a pregătit răspunsuri la întrebările noastre; nu toate răspunsurile, desigur, dar suficiente pentrua ne satisface intelectul şi pentru a ne fermeca inimile. El ne-a pus la dispoziţie aceste răspunsuri în natură,în Scriptură şi în Persoana Fiului Său.

Ideea că Dumnezeu Se revelează prin Creaţie nu este susţinută cu prea multă convingere de către creştiniimoderni; totuşi, ea este afirmată de către Cuvîntul inspirat, îndeosebi în scrierile lui David şi Isaia înVechiul Testament şi în Epistola lui Pavel către romani în Noul Testament. Revelaţia prin SfinteleScripturi este şi mai clară.

Doamne, cerurile cîntă slava Ta Şi-n orice stea se-oglindeşte înţelepciunea Ta, Dar, mai presus de toate, Numele-Ţi Preasfînt Ni-1 revelezi în veşnicu-Ţi Cuvînt.  Isactc Watts

O parte a mesajului creştin, sacră şi indispensabilă, mărturiseşte că splendoarea revelaţiei în plinătatea ei avenit prin întrupare, cînd Cuvîntul Veşnic S-a făcut trup şi a locuit printre noi.

Chiar dacă prin această întreită revelaţie Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie răspunsuri referitoare la Sine, răspunsurile nu sînt cîtuşi de puţin uşor de aflat. Ele trebuie căutate prin rugăciune, prin meditaţieîndelungată asupra Cuvîntului scris, prin muncă serioasă şi disciplinată. Oricît de puternic ar strălucilumina, ea poate fi văzută doar de aceia care sînt pregătiţi s-o primească.

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Dacă vrem să avem o concepţie corectă despre atributele lui Dumnezeu, trebuie să învăţăm să respingemanumite cuvinte care vor începe negreşit să se înghesuie în mintea noastră, ca de pildă trăsătură, însuşire, calitate, cuvinte care sînt potrivite şi necesare atunci cînd discutăm despre fiinţele create, dar cu totulnelalocul lor în legătură cu Dumnezeu. Trebuie să ne dezvăţăm de obiceiul de a ne gîndi la Creatorul nostru aşa cum ne gîndim la creaturile Lui. E, poate, cu neputinţă să gîndim fără cuvinte, dar dacă neîngăduim să gîndim cu cuvinte greşite, vom nutri curînd gînduri eronate; căci cuvintele, care ne-au fostdate pentru a ne exprima gîndurile, au obiceiul de a trece dincolo de graniţele lor cuvenite şi de adetermina conţinutul gîndirii. „După cum nimic nu e mai uşor decît să gîndeşti — zice Thomas Traherne — tot astfel nimic nu e mai greu decît să gîndeşti corect.” Şi, mai mult ca oricînd, atunci cînd ne gîndimla Dumnezeu trebuie să gîndim corect.

Un om este suma părţilor lui componente, iar caracterul său — suma trăsăturilor care-1 alcătuiesc. Acestetrăsături diferă de la om la om şi chiar în unul şi acelaşi om de-a lungul timpului. Caracterul uman nu esteconstant fiindcă trăsăturile sau calităţile care-1 constituie sînt instabile. Ele vin şi trec, sînt palide ca olicărire sau intense ca o torţă aprinsă de-a lungul vieţilor noastre. Astfel, un om care la treizeci de ani este bun şi politicos, poate fi crud şi grosolan la cincizeci. O asemenea schimbare este posibilă pentru că omul este  făcut; el este o compoziţie, la modul cel mai real: este suma trăsăturilor care-i alcătuiesc caracterul.

În mod natural şi, de  altfel, corect, noi ne gîndim la om ca la o lucrare făurită de înţelepciunea Divină. Esteşi creat şi făcut. Cum anume a fost el creat rămîne unul din secretele  nedescoperite ale lui Dumnezeu; cuma fost adus din nefiinţă la fiinţă, din nimic la ceva ce există, nu ne este cunoscut şi poate nu va fi niciodatăcunoscut decît de Acela care 1-a adus în fiinţă. Totuşi, cum 1-a  făcut  Dumnezeu nu este un secret atît demare şi, măcar că nu ştim decît o mică parte din întregul adevăr, ştim că omul posedă trup, suflet şi spirit;ştim că are memorie,  raţiune, voinţă, inteligenţă, simţuri şi mai ştim că, pentru a da tuturor acestora   unrost, omul posedă minunatul dar al conştiinţei. Ştim, de asemenea, că acestea,  împreună cu diferite particularităţi ale temperamentului, alcătuiesc ansamblul  sinelui uman. Ele sînt daruri ale lui Dumnezeustabilite printr-o înţelepciune  infinită, note care alcătuiesc partitura celei mai înălţătoare simfonii acreaţiei,  urzeala pe care se ţese cea mai măiastră tapiserie a Universului.

Cu toate acestea, noi gîndim precum nişte fiinţe create şi, pentru a ne exprima gîndurile, folosim cuvintecare aparţin domeniului fiinţelor create. Dar nici  gîndurile şi nici cuvintele acestea nu sînt pe potrivaDivinităţii. „Pe Tatăl nu L-a făcut nimeni”, proclamă Crezul Atanasian; „El nu este nici creat, nici născut.De la Tatăl singur Fiul este, nici făcut, nici creat, ci născut. De la Tatăl şi de la Fiul este Duhul Sfînt: nicifăcut, nici creat, nici născut, ci de la Ei purces.” Dumnezeu există în Sine şi prin Sine. El nu-Şi datoreazăexistenţa nimănui, esenţa Sa este indivizibilă. Dumnezeu nu este alcătuit din părţi, ci este Unul în FiinţaSa unitară.

Doctrina unităţii divine nu înseamnă numai că nu există decît un singur Dumnezeu; ci înseamnă şi că Dumnezeu este simplu, nu complex, una cu Sine. Armonia Fiinţei Sale este rezultatul nu al unui echilibru perfect al părţilor componente, ci al absenţei părţilor. între atributele Sale nu poate exista nici o contradicţie; El tiu are nevoie să-Şi suspende un atribut pentru a exercita un altul, căci în El toate atributele Sale sînt una. Tot ce este Dumnezeu face tot ce faceDumnezeu; El nu Se împarte pentru a îndeplini o lucrare, ci acţionează în deplina unitate a Fiinţei Sale.

Aşadar, un atribut nu este o parte componentă a lui Dumnezeu. El ne indică cum este Dumnezeu şi, dupăcîţ poate pricepe mintea raţională, am putea spune că ne arată ce este  Dumnezeu, deşi, după cum amîncercat să explic, El nu ne poate spune exact ce este. Cum anume Se vede Dumnezeu cînd Se contemplă pe Sine, numai El ştie:

… nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afara de Duhul lui Dumnezeu.’

Numai unui egal i-ar putea comunica Dumnezeu taina Dumnezeirii Sale; şi a gîndi că Dumnezeu are unegal este o absurditate intelectuală.

Atributele divine reprezintă ceea ce ştim ca fiind adevărat despre Dumnezeu. Ele nu sînt calităţi pe care Dumnezeu le posedă, ci constituie ceea ce Dumnezeu este, aşa cum Se revelează El creaturilor Sale. Dragostea, bunăoară, nu este ceva ce  Dumnezeu are şi care poate să crească, să scadă sau să înceteze. Dragostea Sa este felul Lui de-a fi şi iubind El este pur şi simplu El însuşi. La fel stau lucrurile şi cu celelalte atribute.

Note:

 Julian de Norwich,
Revelations of Divine Love
[Revelaţii ale dragostei divine], Methune & Co., Ltd.,Londra, ediţia a şaptea, 1920, p. 14-15.2. Mat. 5:8.3. Thomas Traherne,
Centuries of Meditations
[Secole de cugetare], P.J. şi A.E. Dobell, Londra,1948, p. 6.4. Crezul Atanasian.5. 1 Cor. 2:11.

Sursa: cap. 3 din cartea CUNOAŞTEREA CELUI PREASFÎNT , de A.W. Tozer.
 -în româneşte de Mircea Mitrofan
Tehnoredactare computerizată: Marius Rusu
Drepturile în limba română: ©1996 Editura LOGOS, Cluj

Până la urmă ce e cu Cartea lui Enoh?

fotografie a cărții lui Enoh - imagine preluată dintr-un documentar de pe youtube via google images
Brusc a apărut în atenția noastră Cartea lui EnohCe e cu Cartea lui Enoh? Aparține ea de Biblie? 

Majoritatea oamenilor spun că ar fi o carte evreiască antică care se presupune că ar fi fost scrisă de Enoh, care a fost stră-stră-bunicul lui Noe, doar că aceasta ridică o problemă pentru că Enoh nu era evreu deoarece Dumnezeu nu îl chemase încă pe Avraam, așa că nu este o carte evreiască, de fapt evreii au respins-o ca fiind parte a canonului Vechiului Testament, și nici măcar nu a fost luată în considerare ca și carte a Bibliei, iar astăzi a fost respinsă de Catolici și Protestanți și nu se află în nici una din Bibliile lor, abia recent a apărut un interes oarecare față de această carte.

Deodată această carte devine foarte populară și se vând acum mii și mii de copii, și ne întrebăm oare nu își irosesc oamenii banii pentru că ea poate că nu este deloc inspirată, și de fapt s-ar putea nici măcar să nu fie lucrarea lui Enoh? Ba mai mult, nu a exista vreodată o Carte a lui Enoh de la care să începem discuția. Motivul pentru care așa de mulți cred că ar fi exista o carte scrisă de Enoh, și că ar trebui să fie inspirată de Dumnezeu, este datorită unui singur verset, izolat, din Biblie, care se găsește în Iuda 1:14. Acum există chiar slujiri dedicate și concentrate pe Cartea lui Enoh și învățăturile sale, doar că există câteva probleme teologie cu privire la această „carte”.

Este aceasta autentică?

Majoritatea cercetătorilor moderni estimează că secțiunile mai vechi din cartea lui Enoh datează din jurul anului 300 î. Hr., și cea mai nouă parte probabil din primul secol î. Hr., așa că aceasta este o problemă majoră din start. Cartea apare la mii de ani după Enoh [1], și nu are cum să fi supraviețuit vreun manuscris original, iar erorile de copiere din decursul a mii de ani ar fi înclinat acuratețea originalului; dar și dacă aceasta ar fi fost lucrarea actuală a lui Enoh, ceea ce nu cred că este și voi dovedi lucrul acesta, ea nu are nici un loc în cadrul învățăturii biblice sau în predicare, și cu certitudine că a cumpăra această carte și ghidurile de studiu asociate ei și restul nu sunt altceva decât o risipă de bani, o risipă de timp. Ba mai mult, dacă co citești și o predai altora ca o teologie atunci tu vei citi și vei preda altora eroare. Iată tot ceea ce știm despre Enoh și profeția lui: „Și despre aceștia a profețit Enoh, al șaptelea de la Adam, zicând: „Iată, Domnul vine cu zeci de mii de sfinți ai Săi, ca să facă judecată împotriva tuturor și să dovedească vinovat orice suflet pentru toate lucrările lor neevlavioase pe care le-au înfăptuit în neevlavia lor și pentru toate cuvintele grele pe care acei păcătoși neevlavioși le-au rostit împotriva Lui” (Iuda 1:14-15). 

Zonele problematice

Cartea lui Enoh ar putea avea anumite fapte istorice interesante, dar eu personal nu vreau să studiez teologia în cadrul unei cărți istorice. Prefer cuvintele reale, „insuflate de Dumnezeu”, nu vreun document alterat care e așa de plin de găuri teologice ce formează doar un amestec de adevăr și eroare – și chiar o jumătate de adevăr este o minciună întreagă. Doar că majoritatea cred că această carte a fost scrisă de un alt Enoh, și nu de Enoh cel menționat în cartea Geneza. Câteva din problemele care există cu această carte includ următoarele aspecte:
  • în capitolul 1 versetul 8, există un conflict cu doctrina că pacea a fost făcută la cruce,
  • în capitolul 6 versetul 3, Semjaza pare să fie enumerat ca lider al îngerilor – ceea ce nu agreează cu alte referințe biblice legate de liderul îngerilor, și
  • în capitolul 10 versetul 2, Enoh se presupune că ar fi scris despre Noe, deși Biblia învață că Enoh a fost răpit la cer cu mulți ani înainte ca Noe să se fi născut. De fapt, el a fost străbunicul lui Noe.

Așadar, deși Cartea lui Enoh este interesantă, este plină de găuri teologice așa că nu ar trebui să citim niciodată această carte decât dacă vrem să ne satisfacem propria curiozitate. Eu nici asta nu aș face-o pentru că dacă începi să citești o carte ce se presupune a fi despre Dumnezeu, și e plină de erori doctrinare și chiar și seculare, atunci nu e mai bună decât citirea unei cărți de ficțiune.

Alte „Evanghelii”

Știați că există și alte evanghelii? Și ele se presupun că ar fi de la Dumnezeu sau că ar fi scrise sub inspirația Duhului Sfânt, doar că Duhul Sfânt nu face greșeli și alte evanghelii sunt chiar mai groaznice decât Cartea lui Enoh. De exemplu, Evanghelia pierdută a lui Iuda conține învățături eretice care sunt complet contrare cu relatările evangheliilor [2] lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. Într-un loc din această evanghelie Iuda pretinde că el a fost instruit să-l trădeze pe Hristos și mai există și alte revendicări scandaloase, cum ar fi că Iuda asculta de fapt porunca lui Isus de a-L trăda cu o sărutare, dar și presupunerea că Isus s-ar fi căsătorit cu Maria Magdalena și chiar ar fi avut copii cu ea. Problema cu aceste relatări este că nu există nici o evidență seculară sau istorică a bisericii primare care să susțină aceste pretenții. În plus, cercetătorii Bibliei sugerează ca noi să evităm Secretele lui Enoh, Conflictul lui Adam și Eva cu Satan, Psalmii lui Solomon 4, și presupusele evanghelii ale lui Filip, Apocalipsa lui Petru și Evanghelia lui Maria. Nici una din aceste cărți nu este consistentă cu cele 66 de cărți ale Bibliei și este clar că ele nu își au locul în Biblie. Multe alte cărți precum 1 Macabei, Înțelepciunea lui Solomon și alte cărți asemănătoare (numite Apocrifa) nu au fot niciodată puse în Biblie și au fost respinse de evrei. Deși aceste cărți extra-biblice ar avea anumite relatări istorice precise, Dumnezeu nu le-a permis acestora să fie acceptate ca fiind cuvintele Sale inspirate, așa că ele nu au fost incluse în Biblie. 

Concluzie

Apostolul Pavel ne-a avertizat că „chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti o altă evanghelie decât cea pe care v-am vestit-o, să fie blestemat” (Galateni 1:8). Nu e de mirare că Pavel avertiza în mod constant biserica „Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce aduc dezbinări și pun obstacole împotriva învățăturii pe care ați primit-o! Depărtați-vă de ei” (Romani 16:17), și „sunt unii care vă tulbură și vor să pervertească Evanghelia lui Cristos” (Galateni 1:7). Îl susțin pe Pavel care a fost „uimit că treceți așa de repede de la Cel Care v-a chemat în harul lui Cristos, la o altă evanghelie” (Galateni 1:6), așadar avertizarea este, „În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus, pe care noi nu L-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă evanghelie, pe care n-aţi primit-o, o, cum îl îngăduiţi de bine!” (2 Corinteni 11:4). Adevărul este că „nimeni nu poate așeza o altă temelie decât cea care este pusă și care este Isus Cristos” (1 Corinteni 3:11). 

Note de subsol:
[1] Enoch – https://www.whatchristianswanttoknow.com/who-are-the-principal-patriarchs-in-the-bible/

[2] The Gospel accounts -https://www.whatchristianswanttoknow.com/the-gospels-books-of-the-bible-authors-and-interesting-facts/
Pentru mai multe informații despre „care sunt cărțile Apocrife” –
https://www.whatchristianswanttoknow.com/what-are-the-apocrypha-books-should-they-be-in-the-bible/ 

 

Notă: Articolul de mai sus a fost scris de Jack Wellman (foto alăturat) pe 2 octombrie 2017 în site-ul What Christians Want To Know și a fost folosit cu permisiunea în scris din partea autorului. Jack Wellman este un autor creștin și pastor al bisericii Mulvane Brethren Church din Mulvane, Kansas. Jack a absolvit seminarul Southern California Seminary și a scris cărți de natură teologică precum: “Teaching Children The Gospel/How to Raise Godly Children“ (Învață pe copii Evanghelia / Cum să creşti copii evlavioşi), “Do Babies Go To Heaven?/Why Does God Allow Suffering?“ (Bebeluşii merg în Rai? / De ce permite Dumnezeu suferința?), și “Blind Chance or Intelligent Design?, Empirical Methodologies & the Bible“ (Șansă oarbă sau Plan Inteligent? Metodologii empirice și Biblia). Jack este tată și bunic, și este licențiat în istorie, educație și știința. Pentru mai multe articole de Jack Wellman și alți autori, vizitați site-ul WhatChristiansWantToKnow.com
Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, această notă de final, și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

Pagina de Mărturisiri/Ana Gabriela Olaru

Pagina de Mărturisiri

Ana Gabriela Olaru Pagina de Mărturisiri este realizată de

 Ana Gabriela Olaru

Corespondent Constanţa

În acest număr:

  Dumnezeu i-a mai acordat o şansă
  „Domnul să vă binecuvinteze!”

Dumnezeu i-a mai acordat o şansă

Graţie implicării voluntarilor Betaniei, Ana Capota şi Ioan Dăduică în ajutorarea sinistraţilor din localităţile Costineşti şi Tuzla, judeţul Constanţa, s-au atras donaţii din Adelaide, Australia şi Chicago SUA (daca reveniţi în arhivă) în lunile octombrie şi noiembrie 2005. Astfel au fost împărţite alimente, haine şi pilote.

In ceea ce  doresc să vă expun aici, vă pot spune că totul a început atunci când am cerut ajutorul păstorului din zona Eforie, Mangalia, Costel Niţă, care ne-a condus prin Tuzla la familiile defavorizate în urma inundaţiilor din septembrie 2005. Am acoperit atunci un număr mare de familii, în special cei cu mulţi copii.

In octombrie am cunoscut pe sora Doina Rifat şi familia ei. Aşa am aflat despre problemele acestei familii nevoiaşe. O familie cu patru copii superbi, între vârstele de 2-16 ani, două fete şi doi băieţi. Apoi am aflat de soţul sorei Doina, Erkin, cu mari probleme congenitale la inimă. Fratele Mircea din Adelaide a dus pe camera sa şi imagini legate de problemele locomotorii ale lui Beniamin, de 4 an

 Rifat Beniamin, născut în 15 iunie 2002, suferă de : 

-ARTROGRIPOZA MEMBRE SUPERIOARE ŞI INFERIOARE -formă gravă

-PICIOR VARUS EQUIN BILATERAL

-DISPLAZIE LUXANTĂ DE SOLD BILATERALĂ

 Necesită tratament ortopedic îndelungat şi tratament chirurgical în etape. Conform  diagnosticului pus sub parafa medicului Prof. Dr. Florea Iordăchescu, Şef Clinică Pediatrie, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” Bucureşti.

Am plecat cu inima tristă după imaginile văzute, un copilaş care nu poate să meargă pe picioruşe, nu se poate juca la vârsta lui, nu poate apuca cu mânuţele, dependent de ajutor permanent.

In luna noiembrie, am oprit din nou şi la poarta familiei Rifat, aducând cu noi alimente din partea Bisericii Creştine Baptiste din Chicago, păstorită de fr. Valentin Popovici.

Alt moment în care am revăzut copiii şi în care Erkin, tatăl copiilor a rămas mişcat de grija purtată familiei lui.

Fulgii de nea “ne-au purtat” şi în 29 decembrie 2005 în Tuzla, unde împreună cu două voluntare Betania, am fost invitată la serbarea înmânării cadourilor Samaritean’s Purse/Fundaţia OSANA, copiilor din localitate. Am revăzut pe Doina care o noapte întreagă a trudit la cozonaci şi prăjituri pentru toţi copiii aflaţi în incinta bisericii (în construcţie) din Tuzla. Am apreciat şi felicitat atunci iniţiativa sorei, care deşi prinsă în atâtea probleme, şi-a facut timp şi cu multă dragoste a servit copiii săraci din comunitate.

In martie, graţie donaţiei Misiunii Micul Samaritean USA, am poposit cu două maşini (împreună cu Costel Niţă şi D.D.) din nou în Tuzla, cu fructe uscate la cei cazaţi în tabără şi la câteva familii cu 9,7,6,şi 4 copii. Printre ei şi familia Rifat. Am petrecut câteva momente împreună cu Costel şi D, ne-am jucat cu copiii şi am reţinut urgenţa legată de suferinţa lui Erkin, tatăl copiilor care nu se simţea bine, făcuse un nou infarct, al 4-lea. Am aflat că Erkin urmează să plece la Târgu Mureş pentru a fi operat la inimă.

Intr-o seară am primit un telefon în care sora Doina cerea ajutorul în ceea ce priveşte deplasarea soţului la Tg Mureş. Incă îmi mai răsună în minte glasul obosit şi gâtuit al sorei Doina, care îşi pusese nădejdea în Domnul, solicita şi ajutorul meu…Inima a început să-mi bată mai tare…Doina îşi pusese încrederea şi în mine! M-am aşezat pe genunchi şi am cerut ajutorul Domnului, i-am cerut călăuzire.

Până a doua zi s-au strâns ceva bani, de la câteva persoane sensibilizate, am primit ajutorul lui D.D. cu maşina şi am plecat împreună să încurajăm şi să ajutăm. Am găsit familia îngrijorată de starea de lucruri, dar Doina se simţea încurajată de Cuvântul Domnului care spune ”…cu nici un chip nu te voi lăsa..”

Dumnezeu a deschis câteva oportunităţi familiei; o maşină pentru a fi transportaţi la T. Mureş. Mediatizând cazul familiei prin intermediul Irinei Ionescu, Fundatia Osana, am contactat o fundaţie din Tg. Mures pentru cazare, apoi Domnul a scos in calea Doinei minunata familie a păstorului Elian Ch., care a găzduit pe Doina aproximativ o lună pe timpul cât Erkin a stat în spital.

Pe timpul şederii la Tg Mureş am format echipă împreună cu Mioara şi D. şi ne-am deplasat săptămânal la copii, am păstrat legătura telefonică între familie şi copii, prin amabilitatea fratelui păstor Elian, care a pus la dispoziţie adresa sa mail, am putut trimite Doinei fotografii cu copiii, ceea ce i-a ţinut moralul ridicat, a fost interpretat de Erkin ca o dovadă a dragostei frăţeşti.

Copiii s-au bucurat ieşiri la malul mării, de primirea unei biciclete, de acum eram aşteptaţi cu nerăbdare. Mariana, sora ce a avut grijă de copii pe timpul şederii Doinei lângă soţul său la spital, a primit cu bucurie dorinţa noastră de-a bucura copiii şi a le alina cu posibilităţile noastre limitate, dorul de părinţi.

Toate aceste evenimente ne-au legat mult de această familie, de copii în special şi D. şi-a propus, în mod voluntar, ca pe viitor o dată pe săptămână să pună la dispoziţie maşina pentru a putea vizita familia.

Telefonul Doinei din seara zilei de vineri 09. 06. 06 ne-a pus în alertă, Erkin nu suporta cea de-a treia intervenţie, era la sala de terapie, ca la scurt timp inima lui să înceteze să mai bată…

Dupa amiaza zilei de 10 06 06 ne-a găsit la copiii Rifat, încercând să pregătim sosirea Doinei cu trupul neînsufleţit al soţului. Cei mici nu puteau întelege ce se petrece în curtea lor… se strânge lume… rudele începuseră să sosească, vecinii să iasă pe la porţi..

Mariana, D. şi Mioara au scos copiii la malul mării, apoi Mariana i-a cazat peste noapte la ea.

Tragedia mare a fost când mama a sosit şi Erdin, băieţelul de 12 ani a venit către noi spunând: „Mi-e frică să-l văd pe tata..” L-am îmbrăţişat şi l-am strâns cât timp trupul tatălui său a fost introdus în casă.

Nu vă pot descrie scene legate de întâlnirea dintre Erdin şi mama, dintre cei mici, de 2 şi 4 ani şi mama pe care nu o văzuseră de aproape o lună. Beni striga:’”Mami tu nu mai p’eci!”..Sara o apucase cu mâinile de faţă…

In noapte, la un moment dat Erdin l-a prins pe D. de mână şi împreună au  intrat să vadă pe tatăl său mort, întins pe pat. Alte emoţii în care ne-am dat seama ce legătură sufletească s-a produs între Erdin şi D…

Poate vă veţi gândi că am scris prea în detaliu despre acest caz, însă puteţi observa cum Dumnezeu a deschis “uşi” neaşteptate la un moment dat. Doina ne povestea câte oportunităţi de a vesti din Cuvântul lui Dumnezeu au fost în spital, dar cea mai mare Lucrare ce Domnul a facut, a fost că Erkin să primească pe Domnul în inima sa, în viaţa sa , să aibă timp pe pat de suferinţă să audă îndemnurile soţiei, să asculte Vocea ce l-a chemat în final, ACASĂ !

Doina Rifat, văduva în vârstă de 36 de ani şi cei 4 copii au nevoie de susţinerea dumneavoastră pe toate planurile!

 

In pagina Mărturisiri a lunii viitoare veţi putea afla noutăţi despre familia Rifat şi alte binecuvântări ce ei au primit.

„Domnul să vă binecuvinteze!”

Anisoara Capota - Domnul sa va binecuvinteze!

Amintiţi-vă de câte ori aţi ieşit dintr-un magazin spunând vânzătorului necunoscut: “Domnul să vă binecuvinteze”!? Poate niciodată. De cate ori aţi intrat într-un exchange office şi la plecare să spuneţi oficiantului, la fel : “Domnul să vă binecuvinteze”!? Aţi fost la frizer sau coafeză, la vânzătorul din colţ pe care-l ştiţi de peste 30 de ani, la staţia Peco de lângă casă de unde alimentaţi de 20 de ani?!

In Biserica Creştină Baptistă “Sfânta Treime” Constanţa a avut loc un botez şi printre candidate au fost două persoane, “snopii” sorei Anişoara Capotă! Ce legatura are acest fapt cu cele menţionate mai sus?

Sora noastră dragă, pe care de multe ori am însoţit-o, în diferite împrejurări, nu uită să ureze “Domnul să vă binecuvinteze” celor cu care se întâlneşte la un moment dat. In vara anului trecut a facut această urare dnei Sanda, oficiantă la un birou. O scumpă doamnă prinsă în problemele iminente ale vieţii.. A invitat-o acasă la dumneaei în repetate rânduri, i-a vorbit despre Cel ce ia poverile şi ne promite Cerul. Timpul s-a scurs, tanti Anişoara a susţinut în rugăciune pe  d-na Sanda, care a ales să primească în dar viaţa veşnică.

De 28 de ani Ileana face curat în casa sorei Anişoara…In 28 de ani a observat în viaţa, în comportarea d-nei Anişoara o mărturie vie a unui creştin…o mână de ajutor întinsă în permanenţă, o vorbă blândă, un zâmbet, o hăinuţă, un sfat bun la timpul potrivit …aceasta a fost mărturia Ilenei la botez: mărturia unei vieţi sfinte, modelul de viaţă al sorei Anişoara Capotă!

http://publicatia.voxdeibaptist.org/marturisiri_iul06.htm

CRISTOLOGIE – doctrina despre Cristos / IMPECABILITATEA LUI HRISTOS – Arthur W. Pink.

download-1

 IMPECABILITATEA LUI HRISTOS Arthur W. Pink 

Trăim într-o lume de păcat şi dezastrul de temut pe care l-a produs aceasta este evident în fiecare domeniu. Cât de împrospătător este, dar, să ne concentrăm privirea la Acela care este imaculat de sfânt, şi care a trecut prin această scenă fără să fie stricat de răul ei. Acesta a fost Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. Pentru 33 de ani el a fost în contact imediat cu păcatul, dar El nu a fost niciodată, la cel mai scăzut grad, contaminat de acesta. El l-a atins pe lepros, şi totuşi nu a fost spurcat, chiar şi din punct de vedere ceremonial. La fel cum razele soarelui strălucesc peste o apă stătătoare fără să o păteze, la fel şi Hristos a fost neafectat de fărădelegea care În înconjura. El „nu a făcut păcat” (1 Petru 2:22), „în El nu este nici un păcat” (1 Ioan 3:5 şi în contrast 1:8), El „nu a cunoscut nici un păcat” (2 Corinteni 5:21), El a fost „fără de păcat” (Evrei 4:15). El era „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evrei 7:26).

Dar nu numai că Hristos a fost fără de păcat, El a fost impecabil, adică incapabil de a păcătui. Nici o încercare de a prezenta doctrina persoanei Sale minunate şi fără egal nu ar fi completă, fără a se lua în considerare această perfecţiune binecuvântată. Este destul de trist să privim ignoranţa răspândită de astăzi, şi încă mai trist să auzi şi să citeşti acest adevăr preţios negat. Ultimul Adam diferea de primul Adam în impecabilitatea Sa. Hristos nu a fost doar capabil să învingă ispita, dar El nu era capabil să fie învins de ea. În mod necesar este aşa căci El era „Cel Atotputernic” (Apocalipsa 1:8). Adevărat, Hristos a fost om, însă El a fost Dumnezeu-om, şi prin urmare, Stăpânul şi Domnul absolut al tuturor lucrurilor. Fiind Stăpânul tuturor lucrurilor – cum este dominaţia Sa peste vânturi şi valuri, boli şi moarte, clar demonstrate – era imposibil ca ceva să-l poată stăpâni pe El.

Imuabilitatea lui Hristos dovedeşte impecabilitatea Sa, sau incapacitatea de a păcătui: „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13:8). Deoarece El nu era susceptibil la nici o schimbare, era imposibil pentru Fiul întrupat al lui Dumnezeu să păcătuiască. În acest loc privim din nou unicitatea Lui. Îngerii fără de păcat au căzut, Adam cel fără de păcat a căzut: ele erau doar creaturi, şi creatura şi mutabilitatea sunt, într-adevăr, termeni corelativi. Dar nu a fost bărbăţia lui Hristos creată? Da, dar aceasta nu a fost pusă niciodată sub probare, aceasta nu a avut niciodată o existenţă separată. De la primul moment al conceperii ei în pântecul fecioarei, umanitatea lui Hristos a fost pusă în uniune cu Divinitatea Lui; şi prin urmare nu putea să păcătuiască.

Omnipotenţa lui Hristos dovedeşte impecabilitatea Sa. Faptul că Domnul Isus, chiar şi în timpul zilelor umilirii Lui, a posedat omnipotenţă, este clar din multe pasaje ale Scripturii. „Tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. . . După cum Tatăl înviază morţii, şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea” (Ioan 5:19, 21). Atunci când spunem că Isus deţinea omnipotenţă în timpul sejurului Său pământesc, nu vrem să spunem că El era aşa de înzestrat de Duhul Sfânt, ci că El era în mod esenţial, inerent, personal, omnipotent. Acum a vorbi despre o persoană omnipotentă că cedează faţă de păcat este o contradicţie în termeni. Toată ispita care duce la păcat trebuie să purceadă dintr-o fiinţă creată, şi de aici ea este o putere finită; dar este imposibil pentru o putere finită să învingă omnipotenţa.

Constituţia persoanei lui Hristos dovedeşte impecabilitatea Sa. În El erau unite (într-o manieră total incomprehensibilă pentru inteligenţa creată) naturile Divină şi umană. Acum „Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău” (Iacov 1:13); „este imposibil ca Dumnezeu să mintă” (Evrei 6:18). Şi Hristos era „Dumnezeu manifestat în trup” (1 Timotei 3:16); „Emanuel” – Dumnezeu cu noi (Matei 1:23). Personalitatea nu era centrată pe umanitatea Lui. Hristos era o persoană Divină, care a fost „făcut după asemănarea oamenilor” (Filipeni 2:7). Era total de imposibil, deci, ca Dumnezeul-om să păcătuiască. A afirma contrariul este a fi vinovat de cea mai groaznică blasfemie. Este o speculaţie irelevantă de a discuta ceea ce putea face natura umană a lui Hristos dacă ar fi fost singură. Aceasta nu a fost niciodată singură; ea nu a avut niciodată o existenţă separată; de la primul moment al existenţei sale ea a fost unită cu persoana Divină.

Este obiectat faţă de adevărul impecabilităţii lui Hristos că aceasta este inconsistentă cu abilitatea ca El să fie ispitit. O persoană care nu poate păcătui, se argumentează, nu poate fi ispitită să păcătuiască. De asemenea se poate argumenta aceasta deoarece o armată nu poate fi înfrântă dacă nu poate fi atacată. „Abilitatea de a fi ispitit depinde de susceptibilitatea constituţională, în timp ce impecabilitatea depinde de voinţă. În ceea ce priveşte susceptibilitatea Sa naturală, atât în ceea ce priveşte pe cea fizică cât şi pe cea mintală, Isus Hristos era deschis la toate formele de ispitire umană, cu excepţia acelora care izvorau din poftă, sau din coruperea naturii. Însă pecabilitatea Sa sau posibilitatea de a fi învins de acele ispite, ar depinde de cantitatea de rezistenţă voluntară pe care o putea purta împotriva lor. Acele ispite erau foarte puternice, însă dacă determinarea de sine a sfintei Sale voinţe era mai puternică decât ele, atunci ele nu puteau să-L provoace să păcătuiască, şi El ar fi impecabil. Şi cu toate acestea este clar că El putea să fie ispitit” (W. G. Shedd, 1889).

Probabil că existau multe motive pentru care Dumnezeu a ordonat ca Fiul Său întrupat să fie ispitit de oameni, de diavol, de circumstanţe. Una dintre acestea era aceea de a demonstra impecabilitatea Lui. Aruncă un chibrit aprins într-un butoi cu praf de puşcă şi o să ai o explozie apoi; aruncă-l într-un butoi cu apă şi chibritul se va stinge. Aceasta, într-un fel foarte brut, poate fi preluat pentru a ilustra diferenţa dintre ispitirea noastră de către satan şi ispitirea lui a Dumnezeului-om. În noi există ceea ce este susceptibil faţă de „săgeţile lui arzătoare”; însă Cel Sfânt ar putea spune „Prinţul acestei lumi vine şi nu are nimic în Mine” (Ioan 14:30). Domnul Isus a fost expus la o testare mult mai severă şi încercare decât a fost primul Adam, pentru a putea manifesta puterea Sa măreaţă de rezistenţă.

„Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). „Acest text ne învaţă faptul că ispitirile lui Hristos erau ‚fără de păcat’ în sursa şi natura lor, şi nu doar, aşa cum este explicat acest pasaj uneori, că ele erau ‚fără de păcat’ în rezultatul lor. Înţelesul nu este că Domnul nostru a fost ispitit în fiecare privinţă aşa cum este şi omul căzut – prin pofta interioară, precum şi prin alte ispite – doar că El nu a cedat în exterior la nici o ispită; ci că El a fost ispitit în fiecare fel în care este şi omul, cu excepţia acelei clase de ispite care sunt păcătoase, deoarece îşi au originea în rău şi în dorinţă interzisă.

„Faptul că Hristos era atotputernic şi victorios în rezistenţa Lui nu Îl face să fie nepotrivit pentru a putea fi un exemplu de imitare pentru un credincios slab şi extrem de ispitit. Deoarece Domnul nostru a învins ispitirile Sal, nu rezultă faptul că conflictul şi succesul Său era unul uşor pentru Sine. Victoria Lui l-a costat lacrimi şi sânge. ‚atât de schimonosită Îi era faţa, şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor’ (Isaia 52:14). A existat ‚travaliul sufletului Său’ (Isaia 53:11). În lupta El a strigat, ‚O, Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta’ (Matei 26:39). Deoarece o armată este victorioasă, nu rezultă prin nici o insinuare faptul că victoria ar fi fost una ieftină” (W. G. T. Shedd).

O altă obiecţie ce poate fi notată, deşi ezităm să pângărim aceste pagini prin însăşi a transcrie izbucnirile minţii carnale. Dacă umanitatea lui Hristos, datorită uniunii sale cu persoana Sa Divină, incapabilă de a păcătui, atunci în părerea că ea era susţinută în mod divin cum putea ea să îi fie foame sau sete, să sufere şi să moară? Şi văzând că a făcut aceasta, de ce era ea incapabilă de a ceda ispitei? Este un răspuns suficient la această întrebare profană să arătam faptul că, în timp ce Mijlocitorul a fost însărcinat să moară (Ioan 10:18), el nu a fost însărcinat să păcătuiască. Naturii umane a lui Hristos i s-a permis să funcţioneze în mod liber şi normal: astfel ea a plâns şi a fost obosită; însă a păcătui nu este un act normal al naturii umane.

A fi Răscumpărătorul poporului Său, Hristos trebuia să fie „Cel care a făgăduit mântuirea, şi cu putere să izbăvească” (Isaia 63:1). El trebuie să fi avut putere să învingă ispita atunci când aceasta îi asalta persoana Lui, pentru ca El să poată „să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi” (Evrei 2:18). Aici dar este una din platformele solide pe care se bazează credinţa creştină: deoarece Domnul Isus este Atotputernic, având putere absolută asupra păcatului, plăpândul şi asprul-încercat sfânt poate să se întoarcă la El în confidenţă implicită, căutând ajutorul Său eficient. Doar Cel care a triumfat peste păcat, atât în viaţă cât şi în moarte, mă poate salva pe mine din păcatele mele.

Preluat din Studies in the Scriptures [Studii din Scripturi], septembrie 1932.

http://www.voxdeibaptist.org/Impecabilitatea_lui_Hristos.htm

O EVANGHELIE PERICULOASĂ!

download-1

În ultimele patru, cinci decenii a început să circule în lumea evanghelică o „altă Evanghelie”, după cum spunea apostolul Pavel, o evanghelie de-a dreptul periculoasă. Conținutul ei sună cam așa: dacă te-ai făcut creștin, s-a terminat cu toate problemele tale din viața cotidiană. Altfel spus, n-o să mai fii bolnav, n-o să mai ai necazuri, iar problemele tale financiare o să fie de domeniul trecutului. Viața ta pe pământ o să fie ca a lui Adam în grădina Edenului înainte de cădere!

În mod categoric, un asemenea mesaj nu este nimic altceva decât un asalt teribil asupra Evangheliei Domnului Isus Hristos.

În a doua jumătate a secolului 20, a început să fie răspândită o „Evanghelie” cu totul nouă față de Evanghelia veche, Evanghelia care prezintă persoana și lucrarea lui Hristos. Această nouă „Evanghelie” venea tot în Numele lui Isus și se adresa ascultătorilor în felul următor: „Tu ai nevoie de Isus; tu trebuie să-l primești pe El. Trebuie să zici un simplu „da” lui Isus și apoi poți să faci ce vrei. Dar dacă vii la Isus, să știi că vei fi cel mai fericit om de pe pământ: o să ai sănătate înfloritoare, o să fii bogat, și orice alt necaz care s-ar putea abate peste tine o să te ocolească”.

Principalul promotor al acestei noi idei a fost Kenneth Hagin, care a scris peste 126 de titluri de cărți, tipărite într-un tiraj de peste 33 milioane de exemplare. Apoi, de la el, au plecat o întreagă pleiadă de scriitori și propovăduitori ai noului concept, ca: Kenneth Copeland, Jerry Savelle, Frederick Price, Oral Roberts, Benny Hinn și alții.

Ce spune „Evanghelia Prosperității”?

Se recunoaște că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pământ ca să moară pentru cei păcătoși. Orice om este invitat să creadă în sacrificiul lui Hristos și să primească ispășirea săvârșită de Hristos nu pe crucea Golgotei, ci în iad.

Pocăința este opțională, deoarece a vorbi despre păcat este o îndeletnicire negativistă, ori adepții acestei „Evanghelii” trebuie să vorbească în exclusivitate pozitiv. Odată venit la Hristos, s-a terminat cu orice problemă ai fi avut: spirituală, materială, financiară, etc. Un copil al lui Dumnezeu trebuie să fie sănătos, bogat și fără probleme de vreun fel; cu un cuvânt: „s-o duci bine”.

Pe scurt, argumentația este aceasta: „Avem un Dumnezeu bogat (material). Avraam, tatăl tuturor credincioșilor, a fost bogat și sănătos până la adânci bătrânețe. Bogați și sănătoși au fost și Domnul Isus și apostolii. Noi, ca și credincioși ai Domnului și fii ai lui Avraam, trebuie să fim bogați și sănătoși. Cine zice că e credincios și nu este bogat și sănătos, credința unui astfel de om este îndoielnică”.

Ce spune Adevărata Evanghelie?

Evanghelia este „Vestea bună” conform căreia, la împlinirea vremurilor, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, pe pământ, unde Acesta S-a întrupat și a trăit fără păcat. Când I-a sosit ceasul, Isus a fost crucificat pentru păcatele noastre.

Oricine se pocăiește și crede în lucrarea sacrificiului oferit de El (Ioan 3:16) primește iertarea păcatelor și siguranța vieții eterne (1 Ioan 5:11.12). Lucrarea sacrificiului lui Hristos se adresează în exclusivitate părții spirituale din noi și nu garantează un trai pământesc fără probleme (2 Timotei 3:12), ci, din contră, cei ce au pornit pe Calea îngustă sunt înștiințați mai dinainte de pericolele, persecuțiile și lipsurile pământești de pe această Cale (Ioan 15:20; Fapte 8:1; Romani 8:35).

De partea Adevăratei Evanghelii!
Pastor Ioan Cocîrțeu