Maiestate indicibilă, sufletul meu doreşte să Te privească. Strig către Tine din pulberea pămîntului. Dar, cînd vreau să-Ți cercetez Numele, descopăr că este tăinuit. Tu stai ascuns într-o lumină de care nici un om nu se poate apropia; ceea ce eşti Tu nu poate fi nici conceput, nici rostit în cuvinte, căci slava Ta e de nedescris. Şi totuşi, profeţi şi psalmişti, apostoli şi sfiți m-au încurajat să cred că, într-o anumită măsură, Te pot cunoaşte. De aceea, Te rog ajută-mă să cercetez tot ce ai binevoit să descoperi despre Tine, ca pe o comoară mult mai de preţ decît toate mărgăritarele şi giuvaerurile de aur curat: căci cu Tine voi trăi atunci cînd stelele nopţii nu vor mai fi şi cerurile vor dispărea, cînd Singurul carerămîne eşti Tu. Amin.
Studiul atributelor lui Dumnezeu, departe de a fi greoi şi searbăd, poate constitui pentru creştinii iluminaţi un exerciţiu plăcut şi captivant. Nimic nu poate încînta mai mult sufletul însetat după Dumnezeu.
Ce bucurie nespusă
Să zăboveşti cugetînd la Dumnezeu!
Spre El să ne înălţăm gîndul, Numele şoptindu-I;
Fericire mai deplină pe pămînt nu poate fi. Frederick W. Faber
Înainte de a merge mai departe, s-ar părea că este necesar să definim cuvîntul atributaşa cum este el folosit în lucrarea de faţă. Nu l-am folosit în sens filosofic şi nici nu l-am limitat la sensul său teologic celmai restrîns. Prin el înţelegem pur şi simplu tot ceea ce Ii este atribuit în mod corect lui Dumnezeu. Inaccepţiunea cărţii noastre, un atribut al lui Dumnezeu reprezintă tot ceea ce ne-a descoperit Dumnezeu,într-un fel sau altul, ca fiind adevărat cu privire la Sine.
Şi astfel ajungem la problema numărului de atribute divine, învăţaţii credincioşi au păreri diferite în privinţa aceasta. Unii au insistat că atributele divine sînt şapte, dar Faber a cîntat despre „Dumnezeul cu o mie de atribute„, iar Charles Wesley a exclamat: Cu bucurie îţi mărturisim atributele. Nenumăratele şi slăvitele.
Este adevărat, oamenii aceştia se închinau, nu numărau; dar poate că e mai înţelept să urmăm călăuzireainimii subjugate de iubire decît raţionamentele prudente ale gîndirii teologice. Dacă un atribut divin afirmăun adevăr cu privire la Dumnezeu, nu avem de ce să încercăm să le enumerăm. Ba mai mult, numărulatributelor nici nu contează aici, pentru această meditaţie asupra fiinţei lui Dumnezeu, deoarece vommenţiona numai cîteva dintre ele.
Dacă un atribut este ceva adevărat referitor la Dumnezeu, este în acelaşi timp şi ceva ce noi putem concepe ca fiind adevărat despre El. Dumnezeu fiind infinit, posedă neapărat atribute despre care noi nu putem şti nimic. Aşa cum îl putem noi pricepe, un atribut este un concept, un răspuns la o întrebare, oreplică dată de Dumnezeu interogatoriului la care-L supunem noi cu privire la Persoana Sa.
Cum este Dumnezeu? Ce fel de Dumnezeu este El? Cum trebuie să ne aşteptăm să Se raporteze la noi şi la restul creaturilor? Astfel de întrebări nu sînt pur academice. Ele ating adîncimile spiritului uman, iar răspunsurile pe care le primim ne afectează viaţa, caracterul şi destinul. Cînd sînt puse cu reverenţă şirăspunsurile lor sînt căutate în smerenie, întrebările nu pot decît să-I facă plăcere Tatălui nostru ceresc. „El doreşte să fim preocupaţi de cunoaşterea şi iubirea Lui — a scris Julian de Norwich — pînă în ziua cînd vom fi desăvîrşiţi în ceruri… Căci, dintre toate lucrurile, contemplarea şi îndrăgirea Ziditorului fac sufletulsă se vadă mai mic în propriii săi ochi şi-1 umplu de o teamă sfîntă şi de blîndeţe adevărată, de dragoste îmbelşugată faţă de fraţii săi creştini.”
Dumnezeu a pregătit răspunsuri la întrebările noastre; nu toate răspunsurile, desigur, dar suficiente pentrua ne satisface intelectul şi pentru a ne fermeca inimile. El ne-a pus la dispoziţie aceste răspunsuri în natură,în Scriptură şi în Persoana Fiului Său.
Ideea că Dumnezeu Se revelează prin Creaţie nu este susţinută cu prea multă convingere de către creştiniimoderni; totuşi, ea este afirmată de către Cuvîntul inspirat, îndeosebi în scrierile lui David şi Isaia înVechiul Testament şi în Epistola lui Pavel către romani în Noul Testament. Revelaţia prin SfinteleScripturi este şi mai clară.
Doamne, cerurile cîntă slava Ta Şi-n orice stea se-oglindeşte înţelepciunea Ta, Dar, mai presus de toate, Numele-Ţi Preasfînt Ni-1 revelezi în veşnicu-Ţi Cuvînt. Isactc Watts
O parte a mesajului creştin, sacră şi indispensabilă, mărturiseşte că splendoarea revelaţiei în plinătatea ei avenit prin întrupare, cînd Cuvîntul Veşnic S-a făcut trup şi a locuit printre noi.
Chiar dacă prin această întreită revelaţie Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie răspunsuri referitoare la Sine, răspunsurile nu sînt cîtuşi de puţin uşor de aflat. Ele trebuie căutate prin rugăciune, prin meditaţieîndelungată asupra Cuvîntului scris, prin muncă serioasă şi disciplinată. Oricît de puternic ar strălucilumina, ea poate fi văzută doar de aceia care sînt pregătiţi s-o primească.
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Dacă vrem să avem o concepţie corectă despre atributele lui Dumnezeu, trebuie să învăţăm să respingemanumite cuvinte care vor începe negreşit să se înghesuie în mintea noastră, ca de pildă trăsătură, însuşire, calitate, cuvinte care sînt potrivite şi necesare atunci cînd discutăm despre fiinţele create, dar cu totulnelalocul lor în legătură cu Dumnezeu. Trebuie să ne dezvăţăm de obiceiul de a ne gîndi la Creatorul nostru aşa cum ne gîndim la creaturile Lui. E, poate, cu neputinţă să gîndim fără cuvinte, dar dacă neîngăduim să gîndim cu cuvinte greşite, vom nutri curînd gînduri eronate; căci cuvintele, care ne-au fostdate pentru a ne exprima gîndurile, au obiceiul de a trece dincolo de graniţele lor cuvenite şi de adetermina conţinutul gîndirii. „După cum nimic nu e mai uşor decît să gîndeşti — zice Thomas Traherne — tot astfel nimic nu e mai greu decît să gîndeşti corect.” Şi, mai mult ca oricînd, atunci cînd ne gîndimla Dumnezeu trebuie să gîndim corect.
Un om este suma părţilor lui componente, iar caracterul său — suma trăsăturilor care-1 alcătuiesc. Acestetrăsături diferă de la om la om şi chiar în unul şi acelaşi om de-a lungul timpului. Caracterul uman nu esteconstant fiindcă trăsăturile sau calităţile care-1 constituie sînt instabile. Ele vin şi trec, sînt palide ca olicărire sau intense ca o torţă aprinsă de-a lungul vieţilor noastre. Astfel, un om care la treizeci de ani este bun şi politicos, poate fi crud şi grosolan la cincizeci. O asemenea schimbare este posibilă pentru că omul este făcut; el este o compoziţie, la modul cel mai real: este suma trăsăturilor care-i alcătuiesc caracterul.
În mod natural şi, de altfel, corect, noi ne gîndim la om ca la o lucrare făurită de înţelepciunea Divină. Esteşi creat şi făcut. Cum anume a fost el creat rămîne unul din secretele nedescoperite ale lui Dumnezeu; cuma fost adus din nefiinţă la fiinţă, din nimic la ceva ce există, nu ne este cunoscut şi poate nu va fi niciodatăcunoscut decît de Acela care 1-a adus în fiinţă. Totuşi, cum 1-a făcut Dumnezeu nu este un secret atît demare şi, măcar că nu ştim decît o mică parte din întregul adevăr, ştim că omul posedă trup, suflet şi spirit;ştim că are memorie, raţiune, voinţă, inteligenţă, simţuri şi mai ştim că, pentru a da tuturor acestora unrost, omul posedă minunatul dar al conştiinţei. Ştim, de asemenea, că acestea, împreună cu diferite particularităţi ale temperamentului, alcătuiesc ansamblul sinelui uman. Ele sînt daruri ale lui Dumnezeustabilite printr-o înţelepciune infinită, note care alcătuiesc partitura celei mai înălţătoare simfonii acreaţiei, urzeala pe care se ţese cea mai măiastră tapiserie a Universului.
Cu toate acestea, noi gîndim precum nişte fiinţe create şi, pentru a ne exprima gîndurile, folosim cuvintecare aparţin domeniului fiinţelor create. Dar nici gîndurile şi nici cuvintele acestea nu sînt pe potrivaDivinităţii. „Pe Tatăl nu L-a făcut nimeni”, proclamă Crezul Atanasian; „El nu este nici creat, nici născut.De la Tatăl singur Fiul este, nici făcut, nici creat, ci născut. De la Tatăl şi de la Fiul este Duhul Sfînt: nicifăcut, nici creat, nici născut, ci de la Ei purces.” Dumnezeu există în Sine şi prin Sine. El nu-Şi datoreazăexistenţa nimănui, esenţa Sa este indivizibilă. Dumnezeu nu este alcătuit din părţi, ci este Unul în FiinţaSa unitară.
Doctrina unităţii divine nu înseamnă numai că nu există decît un singur Dumnezeu; ci înseamnă şi că Dumnezeu este simplu, nu complex, una cu Sine. Armonia Fiinţei Sale este rezultatul nu al unui echilibru perfect al părţilor componente, ci al absenţei părţilor. între atributele Sale nu poate exista nici o contradicţie; El tiu are nevoie să-Şi suspende un atribut pentru a exercita un altul, căci în El toate atributele Sale sînt una. Tot ce este Dumnezeu face tot ce faceDumnezeu; El nu Se împarte pentru a îndeplini o lucrare, ci acţionează în deplina unitate a Fiinţei Sale.
Aşadar, un atribut nu este o parte componentă a lui Dumnezeu. El ne indică cum este Dumnezeu şi, dupăcîţ poate pricepe mintea raţională, am putea spune că ne arată ce este Dumnezeu, deşi, după cum amîncercat să explic, El nu ne poate spune exact ce este. Cum anume Se vede Dumnezeu cînd Se contemplă pe Sine, numai El ştie:
… nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afara de Duhul lui Dumnezeu.’
Numai unui egal i-ar putea comunica Dumnezeu taina Dumnezeirii Sale; şi a gîndi că Dumnezeu are unegal este o absurditate intelectuală.
Atributele divine reprezintă ceea ce ştim ca fiind adevărat despre Dumnezeu. Ele nu sînt calităţi pe care Dumnezeu le posedă, ci constituie ceea ce Dumnezeu este, aşa cum Se revelează El creaturilor Sale. Dragostea, bunăoară, nu este ceva ce Dumnezeu are şi care poate să crească, să scadă sau să înceteze. Dragostea Sa este felul Lui de-a fi şi iubind El este pur şi simplu El însuşi. La fel stau lucrurile şi cu celelalte atribute.
Note:
Julian de Norwich,
Revelations of Divine Love
[Revelaţii ale dragostei divine], Methune & Co., Ltd.,Londra, ediţia a şaptea, 1920, p. 14-15.2. Mat. 5:8.3. Thomas Traherne,
Centuries of Meditations
[Secole de cugetare], P.J. şi A.E. Dobell, Londra,1948, p. 6.4. Crezul Atanasian.5. 1 Cor. 2:11.
Blog Creștin Ardelean Viorel 