Replica unei bătrâne față de un homosexual care a spus că-L iubește pe Dumnezeu: „Dacă-L iubești pe Dumnezeu, faci ce spune El” — Revista ARMONIA – Saltmin Media

de Andrei Nicolae Sâmbătă, la București a avut loc anuala paradă a homosexualilor, la care au luat parte câteva sute de persoane. Unul dintre cele mai interesante momente ale evenimentului a fost dialogul dintre o bătrână care stătea cu icoana-n mână în fața bisericii Sfântul Vasile de pe Calea Victoriei și un homosexual. Homosexualul: „..Nu […]

Patru erezii destul de puternice din cadrul bisericii de astăzi

download-1

Un desen care-l descriu pe Isus în vizită la Maria (care îi stătea la picioare) și Marta (care se îngrijora) - preluat de pe crosswalk.com

La scurt timp după ce au fost publicate rapoarte cum că autorul Mark Twain murise, el încă fiind în viață a publicat în New York Journal o epigramă intitulată ”Raportul despre moartea mea a fost o exagerare”. Mă întreb dacă am putea spune același lucru despre ereziile timpurii – pentru că ele nu sunt chiar moarte nici astăzi.Ce este de fapt erezia?

● Erezia nu este una și același lucru cu eroarea.
● Erezia este alegerea de a abandona învățătura larg acceptată cu privire la doctrina esențială și îmbrățișarea părerii cuiva.
● Erezia este să ”predici o altă evanghelie”, așa cum declara Pavel în Galateni 1:9.
● Din punct de vedere tehnic ceva nu este o erezie doar pentru că biserica a considerat-o că este o erezie. Este eretică deoarece învață ceea ce a abandonat ”modelul învățăturii sănătoase”.

Iată mai jos 4 erezii care nu sunt moarte încă:

1. Iudaizatorii: ”Faptele bune sau eforturile contribuie la mântuire.” Una dintre primele grupări de eretici au fost iudaizatorii. Majoritatea ereticilor provin dintr-o încercare de a lega laolaltă lucrurile paradoxale din cadrul Scripturilor. Ei au început cu o intenție bună, însă au dus lucrurile mai departe decât ar fi trebuie să meargă. Iudaizatorii au început prin a pune o întrebare corectă despre relația dintre Iudaism și Creștinism. Atunci când cei netăiați împrejur dintre neamuri au început să-l urmeze pe Hristos și să revendice promisiunile pentru Israel, acești evrei de o viață s-au minunat cum ar putea legile Vechiului Testament să fie aplicate la urmașii ne-evrei ai lui Isus. Trebuiau să fie aceștia tăiați împrejur și să urmeze obiceiurile evreiești pentru a fi membrii egali cu evreii creștini?

Această întrebare bine intenționată a fost adresată în Faptele Apostolilor 15 de către Conciliul de la Ierusalim. Răspunsul a fost că Hristos a împlinit Vechiul Testament și că punea deoparte categoriile vechi. După cum Pavel a sumarizat în Efeseni 2:15, Dumnezeu ”a înlăturat Legea cu poruncile și regulile ei, pentru a crea din cei doi, în El, un om nou, făcând astfel pace…”. Uniunea cu Hristos, și nu faptele legii, era ceea ce califica pe o persoană pentru promisiunile lui Dumnezeu. Iudaizatorii nu au acceptat acest răspuns și au produs probleme lui Pavel în toate călătoriile sale misionare.

Problema fundamentală Problema lor fundamentală era că ei țineau de faptul că altceva – nu uniunea cu Hristos – era necesar pentru mântuire. Conform unui studiu recent efectuat de LifeWay și Ligonier, 36% dintre cei care se auto-identifică a fi evanghelici au crezut că ”prin faptele bune pe care le fac eu personal, de fapt eu contribui în parte la câștigarea locului meu din cer”. Acesta este același crez pe care l-au susținut și iudaizatorii. Orice crez care susține că faptele noastre bune sau eforturile contribuie la mântuire este cu fermitate în același curs precum al iudaizatorilor.

2. Docetismul/Gnosticismul: ”Hristos doar părea a fi uman.” O altă erezie timpurie a fost Gnosticismul. Deși acesta avea forme variate dintre cele mai pernicioase, una dintre ele care este încă prezentă astăzi este Docetismul. Docetismul era o erezie hristologică timpurie care învăța faptul că Hristos doar părea a fi uman. Fundamentul filozofiei gnostice era că toată materia fizică era rea și toate lucrurile spirituale erau bune. Prin urmare era inimaginabil ca Dumnezeu să ia asupra Sa trup uman. Tot același crez a dus și la ascetismul sever (pedepsirea cărnii) sau la caracterul licențios (din moment ce fizicul nu avea nici o legătură cu eternul).

Majoritatea cred că apostolul Ioan a avut o formă docetică de Gnosticism în vedere atunci când a scris 1 Ioan. Biblia este clară, ”Prin aceasta cunoașteți Duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu”(1 Ioan 4:2).

În zilele noastre este mult mai comun pentru oameni să nege divinitatea lui Isus decât umanitatea Sa. Cu toate acestea, dualismul Gnosticism/Docetism este încă viu și nestingherit. Christian Science (Biserica Scientologică) și New Age au o tendință puternică față de Docetism, dar adevărul este că de fiecare dată când noi înălțăm spiritualul mai presus de fizic, practic și noi cădem pradă dualismului acestor filozofii. Trupurile noastre contează. Lumea aceasta contează. A nega una dintre acestea înseamnă a fi în acord mai mult cu gnosticii timpurii decât cu Biblia.

3. Evanghelia Prosperității. Forma antică a acestei erezii moderne nu a avut de fapt un nume, dar apare în 1 Corinteni 4:8-13. În acest text Pavel vorbește cu ironie despre cei din Corint care ”deja au devenit regi”. Corintenii credeau că trăiesc în binecuvântările care erau rezervate pentru viitor. Ca să folosim o frază populară, corintenii credeau că ei trebuiau să înceapă să trăiască partea cea mai bună a vieții lor acum. Ei credeau lucruri adevărate doar că le aplicau la momente greșite. Ei doreau să dobândească pe pământ ceea ce ar trebui să fie căutat în ceruri.

Următorul citat al învățătorului evangheliei prosperității Kenneth Hagin ar fi fost corect în căminele celor din Corint:

Eu cred că este planul lui Dumnezeu Tatăl nostru ca nici un credincios să nu fie vreodată bolnav… Nu este – și o declar cu tărie – nu este voia lui Dumnezeu Tatăl meu ca noi să suferim de cancer și de alte boli teribile care aduc durere și chin. Nu! Este voia lui Dumnezeu ca noi să fim vindecați.

Numai că problema este că, așa cum învăța și Pavel către corinteni, o astfel de gândire este adevărată doar în era care va veni. Nu există cunună fără cruce. Această iterație modernă a unei erezii antice este mortală. Îi rănește pe cei care suferă, îi abate de la evanghelie și dă naștere la cinism atunci când promisiunile pe care nu le-a făcut niciodată Dumnezeu nu se împlinesc.

4. Pelagianismul: ”Dumnezeu răspunde față de noi și nu invers.” ”Uite-te la copilul acela inocent”? Mă îndoiesc că noi realizăm că de fapt afirmăm erezia atunci când spunem un astfel de lucru. În același mod cum 83% dintre evanghelici au afirmat că ”O persoană obține pace cu Dumnezeu prin a lua inițiativa de a-l căuta pe Dumnezeu și apoi Dumnezeu răspunde cu har”, mă îndoiesc că ei ar fi intenționat să afirme erezie. Dar este adevărat. Pelagianismul este o erezie din timpul lui Augustin (și altă formă a sa de semi-pelagianism) care refuză să moară în zilele de azi.

Pelagius a fost ofensat de un citat al lui Augustin care a spus, ”Acordă ceea ce Tu poruncești, și poruncește ceea ce Tu dorești”. Pelagius credea că o astfel de învățătură ducea la imoralitate. El credea că Augustin înălța așa de sus suveranitatea divină încât el nega responsabilitatea umană.

Logica lui Pelagius era că dacă Dumnezeu poruncea ceva atunci oamenii trebuie să aibă abilitatea să o ducă la îndeplinire. El mai credea că nu există păcatul original. Noi suntem născuți cu o placă curată, conform cu Pelagius.

Augustin nu a negat faptul că oamenii erau creați cu o libertate a voinței. Oamenii pot face exact ceea ce-și doresc. Totuși, datorită căderii umanității, aparte de har, omenirea va dori întotdeauna răul. Augustin a apelat la Filipeni 2:12-13 pentru a apăra părerea sa despre har. Dumnezeu este cel care lucrează în noi ”atât voința cât și înfăptuirea”.

De fapt, nu cu harul avea Pelagius un timp mai dificil. Harul necesar era ceea ce el nu a putut înghiții. Prin urmare, Pelagius a crezut cu fermitate că Dumnezeu răspunde față de noi și nu invers. Aparent 83% dintre evanghelicii declarați sunt de acord cu aceasta.

Materialul de mai sus este o adaptare dintr-un material scris de Mike Leake (foto alăturat) în site-ul CrossWalk.com. Mike este pastorul principal de la biserica First Baptist Church of Marionville, Missouri, SUA. În prezent este înrolat îl programul de Master of Divinity din cadrul Seminarului Teologic Baptist Sudic (din SUA). El este căsătorit cu Nikki și împreună au doi copii, Isaiah și Hannah. Poate fi urmărit pe Twitter la adresa @MikeLeake. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

Pagina de Umor 

Pagina de Umor 

O inimă veselă înseninează faţa (Proverbe 15:13) si este un medicament bun (Proverbe 17:22). Ce altceva produce veselie inimii decât o glumă bună sau un cuvânt bun spus la timpul potrivit? Ne propunem ca prin această pagină de umor să vă „descreţim” puţin frunţile şi să vă facem să vă simţiţi… mai înseninaţi.

Dacă aveţi şi dumneavoastră alte glume care doriţi să apară pe această pagină, vă rog să nu ezitaţi să ni le trimiteţi pe email, apăsând aici [sau la adresa de email glume_crestine@voxdeibaptist.org, cu numele glumei şi numele, eventual oraşul / ţara de unde sunteţi]. Vă mulţumim şi aşteptăm mesajele dumneavoastră. Aceia dintre dumneavoastră care sunteţi înscrişi pe Forumul nostru, aveţi posibilitatea de acum să scrieţi direct în paginile respective glumele pe care le ştiţi şi care doriţi să le împărtăşiţi cu alţii.

În acest număr…

   Botez în apă

   Semnul cu peştele

   Moise şi Tufişul

   Vizita pastorului

   Credinţă reală

   Dieta noastră

Botez în apă

O mamă a decis că era vremea potrivită pentru cei trei fii ai ei să primească botezul în apă. După câteva săptămâni de instructaj corespunzător ea a simţit că s-a apropiat clipa potrivită. Într-o dimineaţă de duminică luminoasă ei se aflau în drum spre biserică unde cei trei băieţi de 8, 9 şi 11 ani aveau să îşi spele păcatele.

Mama a notat faptul că băiatul de 9 ani părea să fie în particular pierdut în ideea aceasta aşa că l-a întrebat ce era în capul lui.

„Mamă, vreau să merg eu primul”, a răspuns el.

„De ce vrei să mergi primul?” a întrebat pe fiul ei cu un zâmbet.

„Pentru că”, a început el cu o pauză în voce, „nu vreau să fiu botezat în apa care are toate păcatele fratelui meu plutind în jur”.

Semnul cu peştele

Topul celor 10 lucruri pe care oamenii nu le vor spune când vor vedea un abţibild creştin sau simbolul de peşte mai subtil de pe o maşină:

  1. „Uite! Să oprim maşina şi să le cerem oamenilor acelora să ne spună cum să devenim creştini”.
  2. „Nu te îngrijora, Billy, oamenii ăia sunt creştini – ei trebuie să aibă un motiv bun pentru care conduc cu 90 de mile pe oră”.
  3. „Ce bucurie să împărtăşim autostrada cu o altă maşină a fraţilor şi surorilor pline de Duhul”.
  4. „Nu-i aşa că este minunat felul cum Dumnezeu a binecuvântat pe acel cuplu creştin cu un BMW nou nouţ?”
  5. „Tată, cum se face că oamenii care conduc aşa nu ajung în puşcărie?” „Tată, putem face şi noi rost de un abţibild ca acela?”
  6. „Stai departe de oamenii ăia, Marta. Dacă o să fie răpiţi, maşina aia o să fie pe tot drumul!”
  7. „O, uite! Acea femeie creştină capătă o şansă de a-l împărtăşi pe Isus cu un ofiţer de poliţie”.
  8. „Nu, ăla nu e gunoi care s-a aruncat de pe fereastra lor, Bert – sunt probabil tratate biblice pentru lucrătorii de la şosea”.
  9. „O, am dat de belea acum! Avem în spate una din maşinile lui Dumnezeu”.
  10. „Repede, Alice, sună din claxon că altfel ei nu o să ştie că-l iubim pe Isus!”

Moise şi Tufişul

George W. Bush, într-un hol de aeroport, a văzut un bărbat cu o robă lungă alba, şi cu barba lungă şi stufoasă. Acesta ţinea un toiag într-o mână şi avea tablele cu legea în cealaltă mână.

George W., lovit de aparenţa omului, l-a abordat şi l-a întrebat, „Nu sunteţi Moise?”

Omul l-a ignorat pe George W. şi se uita în tavan.

George W., neobişnuit să fie ignorat, s-a postat mult mai direct în văzul omului şi l-a întrebat din nou, „Nu sunteţi Moise?”

Omul a continuat să se uite la tavan.

George W. a apucat mâneca omului şi l-a întrebat din nou, „Nu sunteţi Moise?”

Omul a răspuns în final cu o voce iritată, „Da, eu sunt”.

George W. l-a întrebat de ce l-a ignorat şi omul i-a răspuns, „Ultima dată când am vorbit cu un Bush (Tufiş) a trebuit să petrec patruzeci de ani în deşert”.

Vizita pastorului

Un pastor nou s-a mutat într-un oraş şi într-o sâmbătă s-a dus să-şi viziteze enoriaşii. Totul a decurs bine până când a ajuns la o casă. Era evident că cineva era acasă, dar nimeni nu a venit la uşă după ce acesta a ciocănit de câteva ori. În final, el şi-a scos cartea de vizită şi a scris în spatele ei: Apocalipsa 3:20 şi a înfipt-o în uşă.

În ziua următoare el număra colecta şi pe farfurie a găsit cartea lui de vizită. Sub mesajul său era notat Geneza 3:10.

Apocalipsa 3:20 spune: „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine”.

Geneza 3:10 spune: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am ascuns”.

Credinţă reală

O călugăriţă care lucrează pentru un cămin de bătrâni al unei agenţii locale era în drum spre serviciu când a rămas fără benzină. Din fericire în apropiere era o staţie de alimentare la câteva străzi depărtare. Ea a mers pe jos până acolo ca să împrumute o canistră cu destulă benzină pentru a aduce maşina la staţie pentru un plin.

Casierul a răspuns cu regrete că singura canistră pe care o avea tocmai o împrumutase, dar dacă putea să aştept el o asigură că va veni în curând.

Din moment ce călugăriţa era în drum să vadă un pacient ea s-a decis să nu mai aştepte şi s-a întors pe jos la maşină. După ce a scormonit prin portbagaj ca să găsească ceva în care să aducă benzină de la staţie, ea a dat de o oală de noapte pe care o ducea la pacient. Întotdeauna fiind ingenioasă, ea a mers la staţie cu oala ca să o umple cu benzină şi apoi a plecat spre maşina ei.

În timp ce turna benzina în rezervorul maşinii ei, doi bărbaţi au trecut prin apropiere. Unul dintre ei s-a uitat la celălalt şi a spus, „Asta e ceea ce numesc eu credinţă!”

Dieta noastră

Un dietetician se adresa unei mari audienţe din Chicago. „Materialul pe care-l punem în stomacurile noastre este destul ca să ne fi ucis în timp ce stăteam aici, cu mulţi ani în urmă.

„Carnea roşie este teribilă. Băuturile gazoase erodează tubul stomacului. Mâncarea chinezească este plină de MSG. Vegetalele pot fi dezastruoase, şi nici unul dintre noi nu-şi dă seama de paguba de durată cauzată de germenii din apa pe care o bem.

„Dar există un lucru care este cel mai periculos dintre toate care le-am mâncat sau le vom mânca vreodată. Poate să spună cineva care este mâncarea ce determină durerea şi suferinţa cea mai mare pentru mulţi ani după mâncarea ei?

Un bătrânel de 75 de ani din rândul din faţă s-a ridicat şi a spus, „Tortul de nuntă”.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/page_umor_iul06.htm

CRISTOLOGIE – doctrina despre Cristos/PERSOANA LUI HRISTOS – A. A. Hodge.

download-1

Persoana lui Hristos A. A. Hodge

Este marea distincţie a Creştinismului faptul că toate doctrinele sale şi toate forţele sale se centrează pe Persana Fondatorului şi Învăţătorului său. În cazul tuturor celorlalţi fondatori a sectelor filozofice şi ale religiilor, întregul interes al misiunii lor se centrează pe doctrinele pe care le învaţă ei, pe opiniile pe care le răspândesc. Aceasta era evident de adevărat în cazul lui Zoroastru, Confucius, şi Buda, despre Plato, Aristotel şi Cicero, despre Moise şi Pavel. În cazul fiecăruia dintre ei întrebarea nu era ceea ce erau ei ci ceea ce învăţau ei. În cazul creştinismului, însă, întregul sistem, de la temelie la suprastructură, se bazează pe şi îşi derivă viaţa sa din Persoana Fondatorului ei. Întrebarea întrebărilor este ce a fost el mai degrabă decât cea învăţat el.

Aceasta poate fi dovedit

Dintr-o examinare a tuturor doctrinelor Creştinismului în mod separat. Toate Scripturile învaţă despre dispensaţia mozaică şi despre caracterul ei tipic; despre povara tuturor profeţilor; despre noua naştere; despre pocăinţă şi credinţă; despre justificare şi sfinţire; despre trăirea sfântă şi Biserica Creştină; despre starea sufletului după moarte; despre învierea morţilor; despre judecata generală; şi despre însăşi cer – îşi preia înţelesul şi forţa sa din relaţia faţă de persoana, oficiile şi lucrarea lui Hristos.

Din experienţa creştinilor. Noi îl credem pe Moise şi Pavel, însă credem în Hristos. A fi un creştin înseamnă a fi în Isus. A trăi ca un creştin este a avea părtăşie cu Tatăl şi Fiul; a muri ca şi creştini este a adormi în Isus.

Acelaşi lucru este dovedit, în al treilea rând, din atitudinea prezentă a marii controverse dintre Creştinism şi oponenţii săi.

În această eră, în care filozofia seculară oscilează între materialism şi panteism, atunci când gânditorii avansaţi desconsideră vechile întrebări ale teologiei, naturale sau revelate, chiar şi cei mai învechiţi sceptici recunosc necesitatea prezentării aceleiaşi soluţii a miracolului erelor, Persoana lui Isus din Nazaret. Este imposibil să explicăm fenomenul unic care s-a produs pe dealurile şi văile Iudeii acum 1800 de ani în urmă, a cărui viaţă, caracter şi lucrări sunt într-adevăr inexplicabile dacă nu acceptăm relatarea naturii şi a originii lui care ne este oferită în Cuvântul lui Dumnezeu. Presa geme cu Ecce Homo şi Vieţi ale lui Hristos, şi cu versiuni noi ale teoriilor raţionaliste, mistice şi legendare. Astfel cel necredincios este constrâns să se unească cu credinciosul în a aduce mărturie faţă de măreţie misterului dumnezeirii, Dumnezeu s-a manifestat în trup.

Şi chiar aici este inima religiei noastre, sunt de acord toţi creştinii. Întreaga Biserică istorică, în toate erele şi în toate ramurile sale – greacă şi romană, luterană şi reformată, calvinistă şi arminiană – sunt aici una în cu toate.

În timp ce aceasta este adevărat, pe cât este de preocupată credinţa publică a Bisericii, aşa cum este exprimat în marile ei confesiuni, liturghii, şi imnuri, o mare varietate de opinii şi diversitate de speculare şi definire au predominat în vremi diferite printre variatele şcoli de teologie. Diversitatea speculaţiei a ieşit în mod natural din următoarele fapte:

Persoana Dumnezeului întrupat este unică. Naşterea Lui nu a avut nici un precedent şi existenţa sa nici o analogie. El nu poate fi explicat prin a se face referire la o clasă, şi nici nu poate fi ilustrat de un exemplu.

Scripturile, în timp ce revelează în mod clar şi pe deplin toate elementele Persoanei sale, cu toate acestea nu prezintă niciodată o formulă de definire completă a acelei Persoane, şi nici o declaraţie legată de elementele care o constituie şi relaţiile lor mutuale. Impresia este mai mult vie deoarece este făcută, ca într-o imagine, de o expunere a Persoanei lui în acţiune – o expunere în care divinitatea şi umanitatea sunt demonstrate imediat în mod asemănător de revelaţia de sine a atributelor lor în acţiune; şi

Această personalitate unică, în timp ce depăşeşte toată analogia, trece şi dincolo de toată priceperea. Intelectul profund al omului aspiră în mod constant spre a îndepărta toate misterele şi de a supune întreaga sferă de existenţă în lumina explicaţiei raţionale. Astfel de încercări se încheie în mod constant în cel mai grotesc eşec. Chiar şi în lumea materială este adevărat că omnia, exeunt in mysterium. Dacă noi nu putem explica relaţia pe care o susţine sufletul imaterial faţă de trupul organizat din persoana unui om, de ce să fim surprinşi să descoperim că toate încercările de a explica relaţiile intime pe care Cuvântul veşnic şi sufletul şi trupul uman îl susţin unul faţă de celălalt în Persoana lui Hristos au eşuat în mod aşa de mizerabil?

Înainte să purcedem la ilustrarea istorică a acestei doctrine, vă aduc în atenţia dumneavoastră următoarele remarci generale:

  1. Doctrina Persoanei lui Hr este în mod intim asociată cu doctrina Trinităţii. Este evident imposibil să susţinem părerea ortodoxă în privinţa constituţiei divino-umane a Domnului nostru dacă nu credem mai întâi doctrina ortodoxă a faptului că Dumnezeu există ca trei Persoane eterne, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În acelaşi timp, puţini susţin adevărata doctrină referitor la constituţia tri-personală a Trinităţii fără ca să mai susţină în acelaşi timp doctrina corespunzătoare catolică despre Persoana Dumnezeul-om.

Într-adevăr, cunosc de asemenea că marea obiecţie pe care cei mai abili şi mai influenţi unitarieni o susţin faţă de sistemul Trinitarian nu este iniţiată de dificultatea lor cu Trinitatea, considerată în sine, ci deoarece ei privesc doctrina Trinităţii a fi inseparabilă de cea a Persoanei lui Hristos aşa cum este susţinut de Biserică, care pentru ei pare a fi imposibil de crezut.

Şi fără îndoială că noi admitem liber doar aici că în constituţia Persoanei Dumnezeul-om stă, pentru noi, misterul absolut de insolubil al dumnezeirii. Cum este posibil ca aceiaşi Persoană să poată fi în acelaşi timp infinită şi finită, ignorantă şi omniscientă, omnipotentă şi neajutorată? Cum pot două spirite complete să fuzioneze într-o singură Persoană? Cum pot două conştiinţe, două priceperi, două memorii, două imaginaţii, două voinţe, să constituie o singură Persoană? Toată aceasta este implicată în doctrina scripturală şi a Bisericii despre Persoana lui Hristos. Cu toate acestea nimeni nu o poate explica. Numeroasele încercări făcute pentru a explica sau a exclude misterul acesta au umplut doar Biserica cu erezii şi au întunecat credinţa creştinilor.

  1. Scriptura nu ne oferă în nici un loc, sau prin mijloace de distincţie, formulă comprehensivă, definiţiile complete ori ale doctrinei Trinităţii sau cea a Persoanei lui Hristos. Ele ne oferă, în modul cel mai explicit şi mai repetat, toate elementele ambelor doctrine, şi apoi ne lasă pe no să punem toate celelalte învăţăturile referitoare la acelaşi subiect laolaltă, şi astfel să construim întreaga doctrină prin sinteza elementelor.

Astfel (1) în ceea ce priveşte Doctrina Trinităţii. Scripturile ne spun, în primul rând, că există doar un singur Dumnezeu. Apoi am conclude în mod natural că dacă există doar un singur Dumnezeu, poate fi doar o singură Persoană divină. Dar, din nou, Scripturile ne învaţă că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt acel singur Dumnezeu. Apoi, din nou, am conclude în mod natural faptul că termenii Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt doar nume diferite, calitative sau oficiale, ale unei singure Peroane. Din nou însă Scripturile ne previn şi ne învaţă faptul că aceste nume desemnează subiecte şi agenţi diferiţi. Tatăl este obiectiv faţă de Fiul, şi Fiul faţă de Tatăl şi ambii faţă de Duhul. Ei se iubesc reciproc şi sunt iubiţi. Ei conversează, folosind către unul şi celalalt pronume personale ca Eu, Tu, El. Tatăl îl trimite pe Fiul, Tatăl şi Fiul îl trimite pe Duhul şi ei, în această ordine, acţionează ca agenţi, purced şi se întorc, şi raportează.

Scripturile ne mai învaţă de asemenea că există o relaţie constituţională de ordine şi origine între cele trei Persoane. Tatăl este fântâna Dumnezeirii. El îl naşte din veşnicie pe Fiul (procesul este fără de început sau sfârşit, sau succesiune), Şi Tatăl şi Fiul în eternitate dau origine Duhului (2). În exact aceiaşi manieră Scripturile ne învaţă tot ceea ce ştim despre Persoana lui Hristos. Indicând spre acel fenomen unic expus în mod biografic în cele patru Evanghelii, Scripturile afirmă – (a) „EL este Dumnezeu”. Apoi noi am spune în mod natural, dacă el este Dumnezeu, el nu poate fi om; dacă este infinit, el nu poate fi finit. Însă Scripturile continuă să afirme, indicând spre acelaşi subiect istoric, „El este om”. Şi apoi, din nou, noi am spune în mod natural, dacă fenomenul este atât Dumnezeu cât şi om, el trebuie să fie în realitate două Persoane, şi doar o Persoană în aparenţă. Din nou însă Scriptura ne previn, în fiecare fel posibil ele ni-l prezintă înaintea noastră ca o Persoană. Divinitatea Sa nu este niciodată obiectivă faţă de umanitatea sa, şi nici umanitatea sa faţă de divinitatea sa. Divinitatea sa nu iubeşte niciodată, nu vorbeşte şi nici nu trimite umanitatea sa, ci atât divinitatea cât şi umanitatea acţionează laolaltă ca energii comune ale unei Persoane. Toate atributele şi actele ambelor naturi sunt atribuite unei singure Peroane. Acelaşi „Eu” deţinea gloria cu Tatăl înainte să fi fost lumea, şi şi-a dat viaţa pentru oile sale. Uneori într-o propoziţie singură titlul este luat din partea divină a Persoanei lui, în timp ce predicatul este adevărat doar despre partea sa umană, ca atunci când este spus, „Biserica lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu propriul său sânge”. Aceiaşi persoană este numită Dumnezeu datorită divinităţii sale, în timp ce este afirmat că el şi-a dat sângele său uman pentru Biserica sa. Din nou: în timp ce stătea printre ucenicii săi pe pământ, el spune, „Fiul omului, care este în ceruri”. Aici aceiaşi Persoană, care este numit Fiul omului datorită umanităţii lui, este declarat a fi omniprezent – adică, în acelaşi timp pe pământ şi în ceruri – cât şi despre natura sa divină. Aceasta, de sigur, implică singurătatea absolută a Persoanei, incluzând deodată atributele divine şi umane.

Din nou: Scripturile ne învaţă că această uimitoare personalitate nu se centrează pe umanitatea sa, şi că nu este una compusă creată de puterea Duhului atunci când a adus laolaltă cele două naturi în pântecul fecioarei Maria. Acesta nu a fost făcut prin adăugarea bărbăţiei la Dumnezeire. Trinitatea este eternă şi de neschimbat. O nouă Persoană nu este substituită cu a doua Persoană a Trinităţii, şi nici nu este a patra Persoană adăugată Trinităţii, ci Persoana lui Hristos este unicul Cuvântul veşnic, a doua Persoană a Trinităţii, care în timp, prin puterea Duhului Sfânt, prin intermediul pântecului fecioarei, a luat o natură umană (nu un om, ci sămânţa omului, umanitate în germen) în uniunea personală cu sine. Persoana este eternă şi divină. Umanitatea este introdusă în ea. Centrul personalităţii continuă întotdeauna în cadrul Cuvântului personal sau Fiul lui Dumnezeu.

Daţi-mi voie să ilustrez aceasta prin personalitatea dumneavoastră şi a mea. Noi costăm dintr-un suflet şi un trup, două substanţe distincte, dar o singură persoană. Personalitatea, totuşi, nu este compusă din uniunea sufletului şi a trupului la naştere. Personalitatea de la început şi până la sfârşit se centrează pe suflet, şi este împărtăşită doar în trup.

Prin suflet înţelegem doar un singur lucru – adică, un duh întrupat, un duh cu un trup. Astfel noi nu vorbim niciodată despre suflete ca fiind îngeri. Ei sunt spirite curate, neavând trupuri. Pune un duh într-un trup, şi duhul devine suflet, şi trupul este trezit la viaţă şi devine o parte a persoanei sufletului. Separă sufletul şi trupul, aşa cum face moartea, şi sufletul devine un duh şi trupul devine un cadavru. Atunci când moartea are loc, trupul se eliberează de personalitate, este numit „acesta”, şi este pus în mormânt; în timp ce sufletul, persoana care încă mai continuă, merge deodată să fie judecat de către Dumnezeu. La înviere acelaşi suflet personal se va întoarce şi va prelua acelaşi trup pe care l-a lăsat odată, şi îl primeşte în personalitatea sa, va sta înaintea lui Dumnezeu un om complet.

Aşa că Cuvântul divin, care din eternitate era Persoana a doua a Trinităţii, a preluat acum 1800 de ani, nu o persoană umană, ci o natură umană în personalitatea sa eternă, care continuă mereu, nu ca o persoană umană şi nici ca o persoană divino-umană, ci ca eterna a doua Persoană a Trinităţii, cu natura umană cuprinsă în aceasta ca organ al său personal.

  1. Există o referinţă evidentă în care doctrinele Trinităţii şi ale Persoanei lui Hristos sunt în acord, şi una în care ele nu diferă în nici cel mai evident punct. Ele sunt în acord în aceea că ambele trec dincolo de experienţă, analogie şi toată pătrunderea adecvată a raţiunii umane. Dar ele diferă în faptul că, în timp ce misterul Trinităţii este că un singur Duh ar trebui să existe în mod veşnic în calitate de trei Persoane distincte, misterul persoanei lui Hristos este că două spirite distincte ar trebui să constituie pentru totdeauna doar o singură Persoană.
  2. Dacă oferim atenţia meritată dificultăţilor implicate în fiecare dintre aceste doctrine divin revelate, vom putea anticipa toate ereziile posibile care au fost desfăşurate în cursul istoriei. Tot adevărul este catolic; acesta cuprinde multe elemente, orizonturi largi, şi prin urmare implică dificultăţi şi inconsistenţe aparent interminabile. Mintea omului caută unitatea, şi tinde în mod prematur să impună o unitate în sfere cunoaşterii sale imperfecte prin sacrificarea unui element al adevărului sau de altfel faţă de restul. Aceasta este iminent de adevărat în ceea ce priveşte toţi raţionaliştii. Ei sunt clari şi logici în schimbul faptului de a fi superficiali şi pe jumătate orbiţi. Erezia înseamnă un act al alegerii şi de aici divizie, luarea şi alegerea unei părţi, în schimbul cuprinderii în mod comprehensiv al întregului adevăr. Aproape toate ereziile sunt adevăruri parţiale – adevărate în ceea ce afirmă ele, însă false în ceea ce neagă ele.

Luaţi, de exemplu, doctrina Trinităţii. Un singur Duh veşnic există veşnic ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, trei Persoane distincte. Acest lucru nu-l înţeleg raţionaliştii şi prin urmare nu îl vor crede. Ei purced, astfel, să  nege unul sau alt element al întregului adevăr, şi încearcă să susţină fragmentul mort care mai rămâne.

Astfel ei au încercat să taie nodul prin a nega divinitatea lui Hristos şi astfel au avut un mahomedanism unitarian pur, lipsit de viaţă; ei au accentuat unitatea aşa de aproape încât ei aveau doar o singură Persoană precum şi un singur Dumnezeu, şi termenii „Tatăl”, „Fiul” şi „Duhul Sfânt” au devenit descrieri diferite sau titluri oficiale ale aceleiaşi Persoane: aşa cum Grant în timp ce era în serviciu era o singură persoană, şi în acelaşi timp era şi soţ şi tată, comandantul şef al armatei şi al marinei, şi Preşedinte al Statelor Unite, aşa spun sabelienii că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt titluri diferite ale aceleiaşi Persoane în caractere şi funcţii diferite; sau, în fine, ei au ajuns spre cealaltă margine a îngrădirii şi au accentuat distincţia Persoanelor la un aşa grad încât ei aveau trei Dumnezei în schimbul misterului unui singur Dumnezeu în trei Persoane.

Luaţi, ca alt exemplu, în manieră asemănătoare, doctrina Persoanei lui Hristos. Misterul este că două spirite – unul divin, celălalt uman – două minţi, două voinţe, sunt aşa de unite încât fără confundarea sau schimbarea ori absorbţia uneia în alta ele constituie doar o singură Persoană. Cercetaţi profund aceasta, şi veţi putea să preziceţi dinainte toate ereziile posibile sau adevărurile de jumătăţi de măsură. Unitarianul taie nodul prin a nega jumătate din faptele cazului şi scoate în afară divinitatea.

Gnosticii au susţinut că un om Isus era posedat temporar de Eonul supranatural sau Îngerul Hristos.

Docetae taie nodul prin a nega cealaltă jumătate a adevărului, că Hristos era un om, susţinând că realitatea era o simplă divinitatea şi umanitatea o simplă aparenţă.

Eutyhianii au presat unitatea Persoanei la o asemenea extindere încât ei au confundat naturile, susţinând că umanul a fost absorbit în divin.

Nestorienii au mers la cealaltă extremă de accentuare a integrităţii câtorva naturi după ce uniunea lor era atât de departe încât să dizolve unitatea Persoanei, şi să-l prezinte pe Hristos, nu ca un Dumnezeu-om, ci ca un Dumnezeu şi un om uniţi în mod intim. Acestea, dacă nu se acoperă, cel puţin indică direcţia şi spiritul tuturor posibilelor erezii care se referă la aceste două doctrine fundamentale ale Creştinismului.

Să purcedem dar la dezvoltarea istorică a doctrinei în conştiinţa Bisericii.

  1. La Conciliul de la Nice, 325 d. Hr., au existat trei partide. Arienii, conduşi de Arius, susţineau că elementul super-uman din Persoana lui Hristos eraheteroousion– de o substanţă diferită cu Dumnezeu Tatăl. Semi-Arienii, conduşi de doi episcopi Eusebius, susţineau faptul că elementul super-uman era homoiousion – de aceeaşi substanţă cu cea a Tatălui. Ortodocşii, conduşi de Atanasie, susţineau că natura divină a lui Hristos era homoousion – de aceiaşi substanţă numerică identică cu cea a Tatălui. Această ultimă doctrină a fost întruchipată în crezul acelui conciliu, care, în forma de mai apoi perfecţionată de la sfârşitul secolului al 4lea, este primită de toţi creştinii, catolici şi protestanţi. Din această vreme doctrina Trinităţii şi aceia a divinităţii absolute a lui Hristos a fost susţinută în mod universal în Biserica.
  2. Dar din acea vreme oamenii au început să se întrebe cum de substanţa lui Dumnezeu putea să fie unită într-o singură Persoană cu substanţa umanităţii.

Apollinaris, episcop al Laodiceii, a încercat cu toată sinceritatea, în jurul anului 370 d. Hr., să susţină adevărul prin următoarea explicaţie, care sacrifică de fapt o parte esenţială a ei. El presupunea că Scriptura (1 Tesaloniceni 5:23), şi adevărata filozofie învaţă că fiecare persoană umană naturală este compusă din trei elemente – soma, trupul; psyche, sufletul; şi pneuma, duhul, că psyche este locul vieţii animale şi al apetiturilor, al emoţiilor şi al priceperii logice, şi pneuma este locul raţiunii, al voinţei şi al naturii morale şi spirituale. Acestea trei puse într-o uniune personală fac o persoană umană completă. El susţinea că în Persoana lui Hristos soma şi psyche sunt umane şi că pneuma este divină.

Această părere însă asigură unitatea şi simplicitatea Persoanei lui Hristos pe costul integrităţii umanităţii sale. Dacă Hristos nu preia un pneuma uman – adică o natură complet umană – el nu poate fi Salvatorul nostru, Marele nostru Preot, care simte alături de noi în încercările noastre, fiind ispitit ca şi noi. Într-adevăr, părerea lui Apollinaris degradează doctrina prin a susţine că Cuvântul etern nu a luat o natură umană completă, ci un animal uman iraţional în uniunea personală cu sine.

III. În timpul secolului al 4lea şi începutul secolul al 5lea, speculaţia teologică din Biserica Răsăritului s-a revoltat în jurul a două mari centre, Alexandria în Egipt şi Antiohia în Siria. Tendinţa şcolii alexandriniene de la Origen la Cyril şi Eutychius era mistică şi teosofică. Cu această scoală divinitatea lui Hristos era totul, şi în ea umanitatea era reprezentată ca fiind absorbită. Tendinţa şcolii din Antiohia, ai cărei mari reprezentanţi au fost Theodore de Mopsuestia şi Nestorius, patriarh al Constantinopolului, era spre claritatea raţionalistă – spre accentul sarcinilor morale şi a distinctivelor şi independenţei voinţei umane. Gruparea alexandriană a generat Eutychianismul, care a integrat umanitatea în divinitate pentru a putea menţine unitatea Persoanei şi caracterul absolut al divinităţii; în timp ce partida antiohiană a generat Nestorianismul, în care unitatea Persoanei este sacrificată pentru integritatea separată a naturilor, în special a celei umane. Nestorianismul a fost condamnat de conciliul ecumenic ţinut în Efes, anul 431, şi Eutychianismul a fost condamnat de către conciliul care s-a întâlnit la Calcedon în anul 451.

  1. În aceste decizii, au contribuit atât Biserica Răsăriteană cât şi cea Apuseană. Apărătorii Eutychianismului s-au străduit pentru un timp să susţină, ca o poziţie compromisă, că deşi cele două naturi din Hristos rămân întregi şi distincte, cu toate acestea pe măsură ce acestea se fuzionează în Hristos într-o singură Persoană, aşa încât Persoana să poată deţine o singură voinţă, divino-umană, şi nu o voinţă divină şi una umană combinate într-o singură personalitate. Această grupare a fost cunoscută apoi ca Monothelite, partida singurei voinţe. După ce a fost condamnată această erezie la cel de-al şaselea conciliu ecumenic, ţinut în Constantinopol în 681, controversa a fost încheiată, iar credinţa Bisericii a rămas aceea reprezentată de vechile definiţii până la vremea Reformei.
  2. După Reformă Luteranii, pentru a-şi stabili doctrina lor despre ubicuitatea naturii umane a lui Hristos în Cina Domnului, au introdus o părere nouă despre Persoana sa. Eutychianii au învăţat că umanitatea lui Hristos a fost absorbită în divinitatea lui. Luteranii au învăţat că umanitatea lui a fost înălţată la o egalitate cu divinitatea. Ei au încercat aceasta pentru a explica prinCommunicatio Idiomatum– adică, comunicarea atributelor de la o natură la alta, sau comuniunea unei naturi în atributele alteia. Luteranii susţineau formula naturii Communicatio idiomatum utriusque ad naturam – adică, comunicarea atributelor fiecărei naturi către cealaltă natură. Bisericile reformate, pe de altă parte, au admis faptul că atributele fiecărei naturi sunt comunicate doar către o singură Persoană, care era comună ambelor naturi. Luteranii au susţinut astfel că la momentul întrupării, în virtutea uniunii dintre naturile umană şi divină, natura umană a lui Hristos a devenit omniscientă, omnipotentă şi omniprezentă.

Această doctrină în mod evident că nu este susţinută în Scriptură – nu este consistentă cu integritatea naturii umane a lui Hristos; căci ceea ce este omniscient, omnipotent, şi omniprezent este divin şi nu uman, şi este în mod clar inconsistent cu toate faptele relatate în Evanghelii despre viaţa pământească a Domnului nostru. El este prezentat acolo în toate privinţele, în ceea ce priveşte cunoaşterea, puterea şi spaţiu, ca fiind finit din punct de vedere literal faţă de alţi prunci şi oameni.

Această teorie a originat în dorinţa de a se pune un fundament pentru doctrina lor încât trupul şi sângele lui Hristos sunt întotdeauna prezente în, cu şi sub pâinea şi vinul din sacramentul Cinei Domnului. Este evident însă că această temelie, în loc să sprijine, invalidează prezenţa sacramentală, dacă acest trup şi sânge sunt omniprezente, atunci ele sunt în, cu şi sub toată hrana şi băutura, şi într-adevăr în şi sub toate formele materiale de toate felurile în toate lumile. De ceea ce aveau ei nevoie nu era esenţiala, constanta şi universala omniprezenţă, ci „voluntara multi-prezenţă” – adică, puterea din partea lui Hristos de a face ca trupul şi sângele lui Hristos să fie prezent în multe locuri în acelaşi timp dup buna sa plăcere.

Pentru a reconcilia doctrina lor cu aceste fapte, o şcoală de teologi luterani – anume, cea a lui Tubingen, condusă de John Brentius – susţinea că în timp ce era pe pământ natura umană a lui Hristos era de fapt omnipotentă şi omniprezentă, doar că el a ascuns folosirea acestor atribute de oameni, ca un rege ce călătorea incognito. O altă scoală, cea a lui Chemnitz, susţinea că folosirea acestor atribute ale umanităţii lui Hristos depindeau de voinţa sa umană – că în starea sa de umilire pe pământ s-a abţinut pe sine de la folosirea lor.

Această speculaţie a luteranilor a fost cea mai de jos şi cea mai elaborată încercare făcută de teologi pentru a explica felul cum cele două naturi ale lui Hristos se pot uni într-o singură persoană.

  1. Eutychianii susţineau că natura umană a fost absorbită în cea divină; Luteranii că natura umană a fost înălţată la egalitate cu cea divină; Reformaţii susţineau că Persoana divină s-a smerit pe sine pentru a fi unită cu umanitatea; apărătorii doctrinei germane Kenosis susţin că Cuvântul veşnic a devenit om – că Hristos a fost atât Dumnezeu cât şi om, dar că el este doar o singură natură ca o singură Persoană. Ei s-au bazat pe texte ca Ioan 1:14 şi Filipeni 2:17, „El s-a dezbrăcat pe sine”. Kenosis înseamnă actul de golire sau starea de a fi golit. Ei încep cu doctrina ortodoxă că Persoana Cuvântul, sau Fiul, este generată din veşnicie din propria sa substanţă de către Tatăl. Această generare îl face pe Fiul să fie părtaş la toată plinătatea naturii divine, şi este, spun ei, dependent de voinţa Fiului, actul său voluntar conspirând cu cel al Tatălui. La întrupare Fiul veşnic, din actul său voluntar, şi-a golit persoana sa de plinătatea divină, şi a devenit un germen uman inconştient în pântecul fecioarei. Din acel punct, şi sub condiţiile ordinare ale naşterii şi vieţii umane, acest germen divin s-a dezvoltat prin stagiile experienţei umane – pruncia, tinereţea şi maturitatea. După moartea şi învierea sa, această aceiaşi natură, Cuvântul golit de sine, germenul divin, s-a dezvoltat ca un om, se extinde din nou în infinitate, şi umple toate lucrurile ca Dumnezeu. Natura sa este de aici una, deoarece de la început şi pana la sfârşit substanţa divină cea care este comunicată de Tatăl Fiului, care la rândul său se goleşte pe sine în mod voluntar de toate în afară de cel mai simplu punct de existenţă, care după glorificare sa se extinde din nou în infinitate. El este o singură Persoană deoarece el este o singură natură. El este de la început şi până la sfârşit Dumnezeu în ceea ce priveşte substanţa, însă el a devenit, prin trecerea prin pântecul Mariei, om în ceea ce priveşte forma; astfel el continuă să fie Dumnezeu în formă de om – întotdeauna Dumnezeu, deoarece el dăinuieşte dintr-o Substanţă eternă, existentă prin sine; întotdeauna om, deoarece reţine forma umană şi experienţa căpătată pe pământ.

Aceasta, de drept, se bazează pe presupunerea că natura divină este capabilă de a lua asupra sa umanitatea, şi că natura umană este capabilă de a primi proprietăţile divinităţii. De aici este în mod evident o descindere pur panteistă. Dumnezeu este imuabil, incapabil de a deveni inconştient şi de a trece prin limitele finitului. A fi om înseamnă să fi finit şi dependent; a fi Dumnezeu este să fi infinit şi existent prin sine. Hristos era ambele în acelaşi timp, deoarece Persoana lui a cuprins două naturi distincte, cea divină şi cea umană.

VII. Doctrina comună a Bisericii, dar, este următoarea:

  1. În privinţa întrupării.

Substanţa este cea care are o existenţă obiectivă, permanenţă şi putere. Atributele sunt puterile active ale substanţelor sale respective, şi sunt inseparabile de ele. Doar o substanţă divină poate avea atribute divine; doar o substanţă umană poate avea atribute umane. În Dumnezeire unica Substanţă divină infinit de eternă există în forma celor trei Persoane egale.

În întrupare cea de-a doua Persoană a acestei Trinităţi a stabilit o uniune personală între sine şi un suflet şi un trup uman. Aceste substanţe rămân distincte, şi proprietăţile lor sau puterile active sunt inseparabile de fiecare substanţă respectiv.

Uniunea dintre ele nu este mecanică, ca cea dintre oxigenul şi nitrogenul din aerul nostru; şi nici nu este chimică, ca cea dintre oxigenul şi hidrogenul când se formează apa; nici nu este organică, ca cea care dăinuie între inimile şi creierele noastre: ci este o uniune mult mai intimă, mult mai profundă, şi mult mai misterioasă decât oricare dintre ele. Aceasta este personală. Dacă nu putem înţelege natura uniunilor mai simple, de ce să ne plângem că nu putem înţelege natura cele mai profunde dintre uniuni?

  1. În privinţa efectelor întrupării.

Atributele ambelor naturi aparţin unei singure Persoane, care le include pe ambele.

Actele ambelor naturi sunt actele unei singure Persoane.

Natura umană este mult înălţată şi împărtăşeşte din dragostea, adorarea şi slava naturii divine. Acestea toate aparţin unei singure Persoane.

Atributele umane ale Răscumpărătorului nostru sunt organul Persoanei sale divine, şi sunt, prin divinitate, atribuite în principiu în mod inepuizabil şi omniprezent pentru noi. Atunci când îţi pui pruncul în pat şi îl laşi, pentru a merge într-un loc distant, vei spune, „Iubire, nu te teme; Isus va fi cu tine cât voi fi plecat eu”. Ştii de asemenea că Isus va fi cu tine în acelaşi timp, şi cu toţi credincioşii. Prin aceasta nu vrei să spui că divinitatea lui Hristos va fi cu tine şi cu pruncul. Prin aceasta înţelegi că Persoana care este om cu adevărat precum şi Dumnezeu cu adevărat va fi cu amândoi dintre voi. Tu vrei dragostea sa umană şi simpatia precum şi bunăvoinţa sa divină. Dacă ar fi fost un simplu om, putea să fie doar într-un loc odată, iar atenţia şi simpatia sa ar fi curând copleşită de cerinţele noastre. Dar el este totodată Dumnezeu şi om, şi prin urmare, în plinătatea şi totalitatea ambelor naturi, el este inepuizabil şi accesibil de către toţi credincioşii din cer şi de pe pământ odată şi pentru totdeauna. Cea mai bună ilustrare a acestui mister este permisă de uniunea sufletului şi trupului în unitatea propriilor noastre persoane. Trupul este materie, sufletul este duh. Materia şi duhul sunt incompatibile – pe cât pricepem noi ca incompatibilitatea dintre divinitate şi umanitate. Materia este inertă, extinsă, şi vehiculul forţei; duhul este spontan, neextins, şi generatorul forţei. Cu toate acestea ei formează în noi, sub anumite circumstanţe, o singură persoană. Aceasta este persoana sufletului, nu a trupului, aşa cum s-a arătat înainte. Sufletul prin uniunea sa este în fond limitat la şi extins în timp, căci oriunde este trupul, acolo sufletul trăieşte şi simte prin uniunea lor. Trupul, care este de la sine inert şi mort, este prin uniunea sa cu sufletul palpitat de viaţă, pulsează cu sentimente şi este instinct cu energie.

Fiecare act al fiecărei naturi este de asemenea şi actul unei singure persoane, şi ambele naturi contribuie în acţiunile noastre, organic şi voluntar. Chiar şi digestia este posibilă trupului doar prin locuirea sufletului. Însă în toate acţiunile noastre mai înalte, atunci când oratorul vorbeşte sau atunci când cântăreţul îşi revarsă sufletul în melodie, atât sufletul cât şi trupul se penetrează reciproc, totuşi în mod distinct, constituind o singură persoană, deşi fără să fie confundate – atât sufletul cât şi trupul acţionează împreună inseparabil. Aşa cum vocea umană şi instrumentul se amestecă într-o singură armonie, aşa cum sufletul şi actul se amestecă în fiecare act de sentiment, gândire sau vorbire, tot aşa, pe cât ştim noi, divinitatea şi umanitatea acţionează împreună în gândul şi inima şi acţiunea unui singur Hristos.

Eu îl ador pe un Hristos care este în mod absolut una – care este în acelaşi timp pur, neamestecat, Dumnezeu neschimbat, şi pur, neamestecat, om neschimbat – şi a cărui Persoană, şi a cărui deplinătate şi totalitate sunt disponibile în tot spaţiu şi timpul pentru cei care se încred în el şi iubesc arătarea sa.

http://www.voxdeibaptist.org/Persoana_lui_Hristos_Hodge.htm

Grila Moldova Creștină TV pentru săptămâna aceasta (24-30 iunie

download-1

Găsiți mai jos grila Moldova Creștină TV pentru săptămâna aceasta (24-30 iunie) ca să fiți la curent cu subiectele emisiunilor noastre și orele la care vor fi publicate pe canal.

Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

Creșterea copiilor în frică de Dumnezeu | Pastor Vasile Filat

download-1

Bună dimineața,
Cei ce au fost binecuvântați cu copii înțeleg că aceștia sunt un dar de la Dumnezeu. În același timp trebuie să fim conștienți că noi părinții suntem responsabili pentru felul cum îi creștem și învățătura pe care le-o dăm. Pastorul Vasile Filat vă oferă 10 sfaturi pentru creșterea copiilor în frică de Dumnezeu.
 

Publicat pe 23 iun. 2019

Cei ce au fost binecuvântați cu #copii înțeleg că acesta este un dar de la Dumnezeu, dar în același timp trebuie să fim conștienți că noi #părinții suntem responsabili pentru felul cum îi creștem și pentru toată învățătura din #Biblie pe care le-o dăm. Pagina de facebook a bisericii https://www.facebook.com/bunavestire…. Site-ul bisericii: http://www.bunavestirea.md BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:0016:00 Joi, 18:3019:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601

Descoperire arheologică în Israel: turnul de veghere din timpul regelui biblic Ezechia

Descoperire arheologică în Israel: turnul de veghere din timpul regelui biblic Ezechia

Un turn de veghere  de acum 2.700 de ani, din vremea regelui biblic Ezechia,  a fost recent descoperit  la o bază militară din sudul Israelului, în timpul unei serii de excavări la care luau parte membrii Brigăzii de parașutiști israelieni și recruți de la unitățile comando, care lucrau alături de Autoritatea Antichităților din Israel. Locația exactă a site-ului nu poate fi dezvăluită din motive de securitate.

În vremea regelui Ezechia  și a profeților biblici, soldații de pe turnurile de veghe avertizau israeliții că se apropie dușmanii. Astăzi, forțele de apărare ale Israelului (IDF) folosesc în continuare turnuri de veghere similare.

„Fugiţi, copii ai lui Beniamin, fugiţi din mijlocul Ierusalimului, sunaţi din trâmbiță la Tecoa, ridicaţi un semn la Bet-Hacherem! Căci de la miazănoapte se vede venind o nenorocire şi un mare prăpăd.” (Ieremia 6: 1)

Turnul de veghere descoperit are dimensiunile de 5 x 3,5 metri iar unele dintre pietrele din care este alcătuit cântăresc 8 tone. Turnul are două etaje înălțime.

Descoperire arheologică în Israel: turnul de veghere din timpul regelui biblic Ezechia

Soldații au fost surprinși când au descoperit structura, construită pe un teren înalt îndreptat spre munții Hebron, câmpia Iudeei și împrejurimile Ashkelonului de pe coasta israeliană.

„Locația strategică a turnului a servit ca post de observaţie și avertizare împotriva inamicului filistean, unul printre ale cărui cetăți a fost Ashkelon,” au declarat Sa’ar Ganor și Valdik Lifshitz, directorii în cadrul Autorității Antichităţii din Israel. „În zilele primului Templu, Regatul lui Iuda a construit o serie de turnuri și cetăți ca puncte de comunicare, de avertizare și de semnalizare, pentru a transmite mesaje și informații din teren”.

Ezechia  a fost al doisprezecelea împărat al lui Iuda și a domnit în secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Prima să faptă ca şi rege a fost să redeschidă porțile Templului evreiesc din Ierusalim și să dispună repararea lor.

Descoperire arheologică în Israel: turnul de veghere din timpul regelui biblic Ezechia

„Acest turn este situat într-unul dintre punctele strategice de observaţie, care leagă marile orașe din zonă, situate în siturile Beit Mirsim (Mirsham), Tel Eton și Tel Lachish”, au explicat Ganor și Lifshitz. „În timpurile străvechi, pentru a transmite mesaje, în timpul zilei era folosit  fumul, iar noaptea focul. Este probabil ca  turnul de veghere descoperit acum să fie  unul dintre turnurile din care se trimiteau astfel de semnale.”

Excavările  au fost efectuate în cadrul „Proiectul forței de apărare a naturii – comandanții își asumă responsabilitatea pentru mediul lor”, condus de Corpul tehnic și de întreținere al IDF, și a fost realizat în colaborare cu IDF, Ministerul Apărării, Societatea pentru Protecția Naturii din Israel, Autoritatea pentru Natură și Parcuri din Israel și Autoritatea Israeliană pentru Antichități.

„Aceasta este prima dată când am participat la săpături. Legătura cu pământul și faptul că au existat luptători evrei în trecut mi-au dat un sentiment că am o misiune de îndeplinit. Faptul că a existat, de asemenea, o legătură cu zona în care ne-am desfășurat propriile manevre militare, ne-a lăsat un sentiment că am dat ceva înapoi”, a spus locotenentul Roi Ofir, în vârstă de 21 de ani, comandant al echipei de recrutare din batalionul de recunoaștere al Brigăzii de parașutiști, de la Rosh Ha’ayin.

Referințele la veghetorii care ar fi locuit în turnuri  sunt menționate de mai multe ori în Biblie.

„Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi care aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi deloc!” (Isaia 62: 6)

Sursa: CBN News

https://www.stiricrestine.ro/2019/06/23/descoperire-arheologica-in-israel-turnul-de-veghere-din-timpul-regelui-biblic-ezechia/?

Tehnotirania: de la Statul polițienesc la Statul supravegherii (de John W. Whitehead)

John W. Whitehead este jurist american cu specialitatea drept constituțional și autor. Fondator și președinte al Institutului Rutherford din SUA (The Rutherford Institute).

„Va veni un moment în care n-o să mai spui ‘Mă spionează prin telefon’. Va fi ‘Telefonul meu mă spionează’.” –  Philip K.***

Pilula roșie sau pilula albastră? Tu decizi.

Două decenii după iconicul film al fraților Wachowski Matricea (The Matrix), care ne-a introdus în lumea futuristică în care oamenii există într-o realitate virtuală simulată pe computer, sub conducerea unor roboți autoritari, o lume unde alegerea între o stare onirică indusă sau înfruntarea unei realități aspre, dificile se reduce la alegerea între o pilulă albastră și una roșie – stăm pe marginea prăpastiei unei matrice dominată de tehnologie creată chiar de noi.

Trăim preludiul la The Matrix cu fiecare zi care trece, căzând tot mai mult sub vraja comunităților virtuale animate de tehnologie, gestionate de mașini inteligente angajate pe drumul către înlocuirea și dominarea fiecărui aspect al vieții noastre.

SF-ul a devenit fapt. (…)

[La fel ca și Neo din filmul The Matrix] Cei mai mulți dintre noi optează pentru pilula roșie. În cazul nostru, pilula roșie – un tichet doar dus către o viață într-un lagăr de concentrare electronic – a fost glazurată cu zahăr pentru a-i ascunde gustul amar și ne-a fost vândută în numele oportunității și livrată pe calea unui Internet rapid ca fulgerul, a unui telefon cu semnal care nu cade niciodată, a unor termostate care ne păstrează mereu temperatura perfectă fără să fie nevoie să ridicăm un deget, sau pe aceea unei distracții (entertainment) transmisă simultan către televizoarele, tabletele și telefoanele noastre.

Aceste tehnologii care au fost create pentru a ne face viața mai ușoară au sfârșit prin a ne înrobi.

Privește în jurul tău. Oriunde întorci privirea oamenii sunt atât de dependenți de dispozitivele lor conectate la internet – telefoane inteligente, tablete, computere, televizoare – că se pot scufunda cu orele într-o lume virtuală în care conexiunea interumană este filtrată prin mediul tehnologiei.

Asta nu este libertate. Nici măcar progres.

Este tiranie tehnologică, este control exercitat cu pumn de fier prin intermediul giganților corporatiști precum Google și Facebook, al agențiilor de spionaj guvernamental precum NSA (Agenția Națională de Securitate din SUA, n.tr.).

Trăim într-o lume virtuală atent fabricată pentru a imita o guvernare reprezentativă, deși în realitate suntem doar puțin mai mult decât sclavi ai unui regim autoritar, cu ale sale supraveghere constantă, spectacole mediatice artificiale, procese judiciare secrete, justiție pe dos și represiune violentă a disidenței.

Într-atât suntem de mistuiți de aservirea noastră față de tehnologia de ultimă oră încât abia de ne mai gândim la consecințele și ramificațiile nebănuite ale năpustirii noastre cu capul înainte într-o lume în care abjecta dependență de gadget-uri conectate la internet ne momește spre un viitor în care libertatea este doar o iluzie.

Și nu doar libertatea atârnă în balanță: umanitatea însăși este miza.

În timp ce oamenii sunt ocupați cu selfie-uri, Google este ocupat cu parteneriate cu NSA[Agenția națională de securitate din SUA, n.tr.], Pentagon și alte agenții guvernamentale pentru a dezvolta o „nouă specie umană”.

Google – o rețea neurală care aproximează un creier global – fuzionează cu mintea umană într-un fenomen care poartă numele de „singularitate”. Google va ști răspunsul la întrebarea ta înainte să o pui, spune cercetătorul trans-umanist Ray Kurzweil. „Va fi citit fiecare email pe care l-ai scris vreodată, fiecare document, fiecare gând ascuns pe care l-ai tastat în caseta de căutare. Te va cunoaște mai bine decât partenerul tău intim. Poate chiar mai bine decât tine.”

Aici e cheia: și NSA și celelalte agenții guvernamentale te vor cunoaște, și ele, mai bine decât te cunoști tu însuți. Așa cum a spus William Binney, unul dintre cei mai importanți „ciripitori” ieșiți din sânul NSA, „Scopul ultim al NSA este controlul total al populației.”

Ajungem și la zorii Erei Internetului Lucrurilor, în care „lucruri” conectate la internet îți vor monitorizare casa, sănătatea și obiceiurile pentru a-ți menține viața sub un control care îți va aduce o relativă lipsă a grijilor curente.

Cuvântul-cheie aici este control.

În viitorul nu prea îndepărtat, „cam orice dispozitive ai avea – chiar și produse precum scaunele, în care nu te-ai aștepta să găsești tehnologie – vor fi interconectate.”

Până în 2020, vor fi cam 152 de milioane de mașini conectate la internet și 100 de milioane de lămpi electrice conectate la internet. Până în 2021, se estimează că 240 de milioane de dispozitive portabile precum ceasurile vor avea acces la datele din telefoanele mobile ale utilizatorilor. În 2022 vor exista 1,1 miliarde de contoare inteligente instalate în locuințe, raportând în timp real consumul companiilor de utilități și altor părți interesate.

Această „industrie conectată” – estimată la mai mult de 14 trilioane de dolari SUA în 2020 – va aduce transformări majore în societate, la paritate cu Revoluția Industrială, un alt moment de cotitură în tehnologie și cultură.

Între mașinile fără șofer, volan și pedale și pastilele inteligente înglobate în cip-urile de computer, în senzori, camere și roboți, vom depăși imaginația autorilor SF precum Philip K.*** și Isaac Asimov. (Apropo, nu există „mașină fără șofer”. Cineva sau ceva o conduce – și nu vei fi tu acela.)

Scopul acestor dispozitive interconectate este „să îți facă locuința mai conștientă și atentă.” De exemplu, mașina ta poate semnaliza acasă că ești pe drum, iar cafetiera, grijulie că ai avut o noapte nedormită așa cum îi spun senzorii, o să îți facă o cafea mai tare.

Gadget-urile conectate la internet, precum becurile inteligente pot descuraja spărgătorii făcând casa să arate ca și cum ar fi cineva înăuntru, termostatele inteligente vor regla temperatura după activitățile pe care le faci iar soneriile inteligente te pot anunța cine e la ușă fără să mai fie nevoie să te ridici de pe canapea.

NEST, achiziția de 3 miliarde de dolari a Google, a fost în avangarda industriei conectivității cu electrocasnice deștepte precum încuietoarea care îi spune termostatului cine a venit acasă, ce temperatură preferă acestă persoană dar și când casa este goală; un sistem telefonic care interacționează cu alte dispozitive ca să învețe când vii și când pleci și să te alerteze automat dacă copiii nu ajung acasă la ora obișnuită; un sistem de monitorizare a somnului care știe când adormi, când te trezești și păstrează zgomotele și temperatura la un nivel care să nu îți perturbe odihna.

Și nu doar locuințele noastre sunt reorganizate și reimaginate în această eră a conectivității: ci locurile noastre de muncă, sistemul de sănătate, guvernul și chiar corpurile noastre sunt cuplate la o matrice asupra căreia nu avem control cu adevărat.

Mai mult, dată fiind viteza și traiectoria cu care aceste tehnologii se dezvoltă, nu va dura mult până ce aceste dispozitive să opereze complet independent de creatorii lor umani – ceea ce naște noi motive de preocupare.

Expertul în tehnologie Nicholas Carr notează: „Imediat ce permiți roboților sau programelor software să acționeze liber, vor da peste situații etic complexe și vor fi puși să facă alegeri dificile care nu pot fi rezolvate prin modele statistice. Asta va fi adevărat atât pentru mașini fără șofer, pentru drone autonome, pentru roboții de luptă așa cum este deja adevărat, la o scară mai mică, în cazul aspiratoarelor și mașinilor de tuns iarba care acționează automat.”

Așa cum acum aspiratorul robotic Roomba „nu face nicio distincție între un ghemotoc de scame și o insectă,” dronele militare vor fi incapabile să distingă între un infractor care fuge și cineva care pur și simplu face jogging pe stradă.

Cum ai putea să te aperi contra unui polițist-robot – așa cum există deja androidul Atlas dezvoltat de Pentagon – care a fost programat să răspundă cu violență oricărei amenințări percepute?

Din păcate, în cursa noastră spre viitor, nu am luat în considerare ce ar putea însemna acestă dependență de tehnologie pentru umanitatea noastră, ca să nu mai spunem de libertăți.

Microcipurile înghițibile sau implantabile sunt un bun exemplu de cât suntem de nepregătiți, moral sau altfel, suntem pentru a naviga prin acest teren minat. Lăudate ca revoluționare pentru abilitatea lor de a accesa, analiza și manipula organismul uman din interior, aceste pastile inteligente îți pot reaminti când să îți iei medicamentele, când să-ți faci analizele pentru cancer sau chiar îi pot trimite medicului tău o alertă că ești în pragul unui atac de cord.

Desigur, tehnologia poate salva vieți, dar asta e tot ce trebuie să știm despre ea? Cunoaștem implicațiile cedării către guvern și partenerii săi a accesului la asemenea programe intruzive? De exemplu, se întreabă reporterul Ariana Eunjung Cha, „Cum vor putea fi asigurați pacienții că tehnologia pe care o folosesc nu îi va obliga să primească un tratament pe care nu îl doresc de fapt? Ceea ce a pornit ca un experiment voluntar poate fi transformat într-un program obligatoriu de identificare prin care guvernul erodează libertăile cvile?

Să o abordez și altfel.

Dacă ați fost șocați de revelațiile lui Edward Snowden despre modul în care agenții NSA au folosit supravegherea pentru a spiona convorbirile telefonice ale cetățenilor americani, emailurile și sms-urile lor, vă puteți imagina ce ar putea face un guvern fără scrupule având acces la mașina, locuința și medicația voastre conectate la internet?

Toate aceste gadget-uri pe care trebuie să le avem (Forbes le denumește „conductele de date către procesele noastre corporale”) – ceasurile inteligente care monitorizează presiunea sangvină și telefoanele care ne permit să plătim cumpărăturile cu amprentele digitale și oculare – ne pregătesc pentru o „minunată lume nouă” în care nu te poți ascunde și de care nu poți fugi.

Imaginați-vă ce poate face o echipă SWAT cu abilitatea de a accede, monitoriza și controla locuința ta inter-conectată: te poate închide înăuntru, poate stinge luminile sau activa alarmele etc.

Până acum, răspunsul nostru la preocupările cu privire la supravegherea guvernamentală au fost o simplă ridicare din umeri colectivă.

În definitiv, cui îi pasă dacă guvernul te urmărește prin intermediul GPS-ului câtă vreme dispozitivul te ajută să alegi ruta cea mai rapidă de la A la B? Cui îi pasă că NSA ascultă telefoanele și descarcă emailurile câtă vreme telefonul tău mai sună iar internetul e iute ca fulgerul? Cui îi pasă că guvernul poate monitoriza locuințele și controla electrocasnicele sau lumina, câtă vreme și tu le poți controla – doar cu un deget?

E greu să apreciezi cu adevărat amenințarea intangibilă pe care supravegherea electronică de către un guvernul tehnologizat o pune, dacă o compari cu amenințarea foarte palpabilă a unor forțe polițienești sau SWAT (trupe speciale, n.tr.) care împușcă cetățeni neînarmați.

Cu toate acestea, ambele pericole sunt la fel de letale pentru libertățile noastre dacă sunt lăsate neverificate.

În fiecare zi, americanul de rând este spionat, monitorizat, supravegheat în practic fiecare fel posibil de urechile și ochii corporațiilor și guvernului. Practic nu există nicio formă de comunicare digitală pe care guvernul să nu o poată monitoriza: telefoane, emailuri, sms-uri, postări pe medica sociale, chat-uri video etc – toate sunt accessibile, urmăribile și descărcabile.

Guvernul și partenerii săi corporatiști de infracțiuni au ocolit de atâtea ori al Patrulea Amendament (al Constituției SUA, referitor la protecția cetățeanului contra abuzurilor forțelor de ordine, n.tr.) că protecția oferită de Constituție contra perchezițiilor fără mandat și a confiscărilor e de mult inutilă și irelevantă.

Suntem acum în ultimul stadiu al tranziției de la statul polițienesc la statul supravegherii.

Cu Poliția deja transformată într-o extensie a Armatei, ministerele de Interne, Justiție și FBI-ul sunt pe cale de a face din ofițerii de poliție un soi de tehno-războinici, dotați cu scanere pentru iris, scanere corporale, radare termale, programe de recunoaștere facială, cititoare automate de plăcuțe de înmatriculare, dispozitive pentru urmărire mobilă Stingray și câte și mai câte.

Adăugați centrele și rețelele de supraveghere municipale, norii (cloud) pentru date digitale găzduiți convenabil de Amazon și Microsoft, dronele echipayte cu camere termale și baze de date biometrice și veți avea tabloul complet al unei lumi în care „intim” e un cuvânt rezervat pentru agențiile guvernamentale.

Cu alte cuvinte, statul supravegherii care a luat ființă odată cu atacurile de la 11 Septembrie este viu și nevătămat și face intimitatea vieții private praf în America. Convinși să-și predea libertatea pentru o promisiune fantomatică a siguranței, americanii sunt ază prizonieri într-o cușcă virtuală de camere, fire, senzori și ochi ageri.

Cam fiecare ramură a guvernului – de la Poștă la Trezorerie – are acum propriul sector de supraveghere, autorizat să spioneze poporul american.

Și asta abia dacă zgârie puțin la suprafața complicității sectorului corporatist, care cumpără și vinde oamenii de la leagăn la groapă. Facebook, Amazon și Google sunt printre competitorii cei mai apropiați ai guvernului în supravegherea americanilor, monitorizarea corespondenței, contabilizarea cumpărăturilor și exploatarea postărilor din media sociale.

„Puțini consumatori înțeleg ce date sunt comunicate, cu cine și cum sunt utilizate acestea”, relatează Los Angeles Times. „Cei mai mulți americani emit un flux de noxe digitale personale – ce caută, ce cumpără, cu cine comunică, unde se află – capturat și exploatat într-o manieră foarte puțin reglementată.”

Și nu doar ceea ce spunem, facem și cumpărăm este urmărit. Suntem supravegheați până la nivelul genelor, mulțumită unei combinații potente de software și colecții de date care ne scanează biometria – fața, vocea, irisul, amprenta genetică și postura în timpul mersului – le rulează în programe de computer care pot analiza datele în identificatori unici și apoi le oferă guvernului și aliaților săi corporativi.

Spre exemplu, imaginează-ți ce ar putea face NSA (și ce face deja) cu tehnologia amprentei vocale, azi la fel de facilă ca o amprentă a unui deget. Descrisă ca „următoarea linie de front în bătălia supravegherii publice”, colectarea de amprente vocale este deja o industrie în expansiune în aceeași măsură pentru guverne și corporații. După cum relatează The Guardian„biometria vocală poate fi utilizată pentru a localiza individul. Deja se discută despre plasarea de senzori vocali în spații publice și… senzori multipli pot fi triangulați pentru a identifica persoana și a specifica locația ei cu precizie.”

NSA este abia o mică parte a guvernului-fantomă permanentizat, compus din birocrați nealeși care și potrivesc pasul cu cel al corporațiilor care conduc de fapt Washington DC, iar împreună lucrează pentru a ne ține sub supraveghere și control. De exemplu, Google lucrează în mod deschis cu NSA, Amazon a construit o bază de date inteligentă pentru CIA, iar industria de telecomunicații face profit de pe urma spionării noastre, în beneficiul guvernului.

Cu alte cuvinte, America corporatistă face un profit gras din sprijinirea guvernelor în efortul acestora de a supraveghea viața privată.

Control – iată cuvântul-cheie aici.

Controlul total asupra vieților cetățenilor, mergând până la controlul gândurilor, este obiectivul oricărui regim totalitar.

George Orwell a înțeles-o. Capodopera sa, 1984, portretizează o societate a controlului global în care oamenii nu au permisiunea nici măcar să gândească în contradicție cu statul corporativ. Nu există libertate personală, iar tehnologia avansată a devenit forța din spatele unei societăți conduse de supraveghere. Camere și spioni sunt peste tot. Oamenii sunt subiecți pentru Poliția Gândirii, care se ocupă de oricine e vinovat de crimăgândit. Guvernul, sau Partidul, este condus de Fratele cel Mare, care apare peste tot în postere împreună cu expresia „Fratele cel mare te privește.”

Nu vă lăsați păcăliți: Internetul lucrurilor este Fratele cel Mare, sub o deghizare mai atractivă.

Mai există și cei care insistă că nu au nimic de ascuns și nimic de temut pentru că nu au făcut nimic rău. Acelor câțiva naivi, siguri în iluziile lor, le transmit acest avertisment: pericolul pe care îl reprezintă Statul polițienesc ni se aplică în mod egal tuturor, că respectăm legea sau nu.

În această eră cu prea multe legi, prea multe închisori, prea mulți spioni guvernamentali și prea multe corporații lacome de bani făcuți rapid pe spinarea plătitorului de taxe american, nu există nici spațiu de siguranță și nici alibi imbatabil.

Suntem cu toții vinovați de o formă sau alta de transgresiune. Și, în cele din urmă, așa cum am scris în cartea mea „Frontul America: Războiul împotriva poporului american” (Battlefield America: The War on the American People), vom suferi cu toții consecințele lagărului de concentrare electronic care ne înconjoară.

Traducere și adaptare după Rutherford Institute