Paştele O sărbătoare păgână NU creştină

Se spune că Isus a murit în Vinerea Mare şi că a înviat în dimineaţa de Duminică. Drept rezultat al acestei învăţături, omul a instituit sărbătoarea numită Paştele. În duminica de Paşti, creştinii de pretutindeni plătesc tribut unei zile în care cred ei că Isus a fost înviat. Prin cercetarea scripturilor oricine poate descoperi că întregul concept al morţii lui Isus vinerea şi al învierii Sale în ziua de duminică este contrar Bibliei. Cu alte cuvinte, această tradiţie contrazice în mod direct Cuvântul lui Dumnezeu. Această lecţie va examina istoria Paştelui, apoi va examina Biblia referitor la moartea şi învierea lui Isus.

Paştele  creat de om

Înainte de a intra în studierea morţii şi a învierii lui Isus trebuie să abordăm mai întâi istoria Paştelui. Vom privi de asemenea şi simbolurile Paştelui: iepurii şi ouăle. Ce au de a face iepurii şi ouăle cu naşterea lui Isus? Ba mai mult, de când fac iepurii ouă? Adiţional, vom privi la serviciul de Paşti de la răsăritul soarelui, crinii, lumânările, şi la chiflele cu semnul crucii pe ele. Dacă cercetaţi Paştele  în majoritatea enciclopediilor, veţi descoperi că acesta are multe obiceiuri şi legende care în origine sunt păgâne şi care nu au nimic de a face cu Creştinismul.

Paştele a fost numit după Eostre (uneori scris şi Eastre) [în limba engleză termenul de Paşte este tradus prin „Easter”, n. tr.], marea zeiţă anglo-saxonă a primăverii, a fertilităţii şi a noii vieţi. Alte zeiţele teutonice ale fertilităţii asemănătoare acesteia erau cunoscute în mod variat sub numele de Ostare, Ostara, Ostern, Eostra, Eostur, Eastra, Eastur, Austron şi Ausos. Numele ei a fost derivat din cuvântul antic pentru primăvară, „eastre”. Astfel se poate vedea cum „timpul lui Eastre” a devenit „timpul Paştelui” [Easter time, în limba engleză].

Duminica de Paşti cade în prima duminică după prima lună plină de după 20 martie, data nominală a echinocţiului de primăvară (la care uneori se face referinţă ca la primăvară). Aceasta este ziua (sau perioada de zile) din primăvară în care zilele şi nopţile au o lungime aproximativ egală. Acesta este un timp de sărbătorire a noii vieţi, învierea naturii din moarte, şi are în mod tipic şi rituri de fertilitate caracteristice, distracţii şi de obicei centre cu activităţi cu caracter de orgi sexuale. În vremurile antice se sacrificau fecioarele, închinarea la zeii şi zeiţele de fertilitate.

Misterul iepuraşului de Paşte care depune ouă

Din vremurile antice, păgânii s-au închinat la iepuri ca fiind zei ai sexului şi ai fertilităţii, şi i-au privit ca simboluri ale poftei, ale vigorii sexuale şi a reproducerii. Să privim câteva exemple.

În tradiţiile din Egipt şi Persia există astfel de zei iepure, aceştia erau veneraţi în special în timpul primăverii. Simbolurile zeiei norvegiene Ostara erau oul şi iepurele. Ambele reprezentau fertilitatea. Ouăle vopsite formau de asemenea parte a ritualurilor din cadrul religiilor tainice babiloniene. Ouăle erau ceva sacru pentru multe civilizaţii antice şi formau o parte integrantă a ceremoniilor religioase în Egipt şi în Orient. Ouă vopsite erau atârnate în templele egiptene, iar oul era privit ca emblemă a vieţii regeneratoare provenind din gura marelui zeu egiptean. Legenda mistică despre originea Universului are ideea apariţiei Pământului dintr-un imens ou clocit. Într-un cadru mai larg de societăţi păgâne, de la Egipt şi Mesopotamia la Insulele Britanice, ouăle deschis colorate erau (şi încă mai sunt) prezentate ca daruri şi farmece pentru a aduce (supranatural) fertilitate şi succes sexual în fiecare primăvară.

Serviciul de Paşti de la răsăritul soarelui

Serviciul de Paşti de la răsăritul soarelui, care este practicat în multe biserici creştine, îşi are originea în anticul obicei păgân de a spune bun venit zeului soare în cadrul echinocţiului de primăvară – când ziua începe să depăşească lungimea nopţii. Acesta era un timp de sărbătorire a întoarcerii vieţii cât şi a reproducerii din cadrul vieţii animale şi a plantelor. Închinarea la zeul soare la răsăritul soarelui este ritualul religios condamnat de Domnul, aşa cum este înregistrat în Ezechiel 8:15-18.

Ezechiel 8:15-18

Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Vei mai vedea şi alte urâciuni mai mari decât acestea! Şi m-a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit. Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârşesc ei urâciunile pe cari le săvârşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu silnicie şi să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas! De aceea şi Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta.

Alte simboluri de Paşte

Crinul de Paşte a fost venerat pentru mult timp de către păgânii din diferite locuri ca fiind un simbol sfânt asociat cu organele de reproducere. Acesta a fost considerat un simbol falic. Lumânările de Paşti sunt uneori aprinse în biserici în timpul evenimentului duminicii de Paşte. Totuşi, această practică poate fi legată direct de obiceiurile păgâne de aprindere de focuri în aer liber în acest timp din an pentru a spune un bun venit renaşterii/reînvierii zeului soare. În timpul Paştelui, unii mănâncă chifle cu semnul crucii pe ele în timpul meselor. La festivalul lui Eostre, zeiţa anglo-saxonă a fertilităţii, se sacrifica un bou. Coarnele boului au devenit un simbol pentru festival. Acestea erau sculptaţi în pâinea rituală. De aici îşi au originea chiflele calde cu crucifix pe ele. Cuvântul „chifle” [buns, din limba engleză] a derivat de la cuvântul saxon „boun” care înseamnă „bou sacru” [este vorba de provenienţa cuvântului din limba engleză, n. tr.]. Mai târziu, simbolul unei cruci simetrice a fost folosit pentru a decora chiflele; crucea reprezenta luna, corpul ceresc asociat cu zeiţa şi cele patru sferturi ale ei.

Există cuvântul Paşte în Biblie?

Pentru că am stabilit cu fermitate istoria păgână a Paştelui, ne vom uita la acesta din perspectiva Bibliei. Scripturile vor arăta că Paştele  este o tradiţie implementată de om. Cuvântul Paşte apare în Bible doar o singură dată. Următorul verset este unicul care face referinţă la Paşte.

Faptele Apostolilor 12:4 După ce l-a prins, şi l-a băgat în temniţă, l-a pus supt paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşte să-l scoată înaintea norodului.

Orice individ poate vedea aceasta ca fiind legitimarea sărbătorii Paştelui. Mai ales că se face referire la aceasta în Biblie. Totuşi, dacă ne uitam la versetul anterior acestuia, el indică la faptul că perioada la care se face referire este de fapt aceea a Paştelui evreiesc.

Faptele Apostolilor 12:3 Când a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru (Erau zilele praznicului Azimilor).

Versetul 3 afirmă că atunci când Petru a fost luat era în timpul zilelor praznicului azimilor. Se poate determina că timpul când acei oameni aveau de gând să-l scoată pe Petru era în timpul Paştelui evreiesc, prin a privi la următoarele versete. În ele se poate vedea că Paştele  evreiesc este în ziua ce precede Festivalul Azimilor şi nu cel al Paştelui. Adiţional cu versetele din Ioan, acolo se afirmă că acesta era un obicei evreiesc în care romanii obişnuiau să le elibereze pentru popor pe cineva în vremea Paştelui evreiesc.

Levitic 23:5, 6 În luna întâia, în a patrusprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paştele Domnului. Şi în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azimi.

Ioan 18:39 Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşte, vreţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?

Nu se poate descoperi că ţinerea acestei sărbători este sprijinită de Biblie. Aceasta pentru că Paştele în sine ar trebui să fie o comemorare a învierii lui Isus. Şi Isus a spus să comemorăm moartea Sa, nu învierea Sa.

Luca 22:19 Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o zicând: Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea. Prin citirea capitolului 22 al Evangheliei după Luca se poate descoperi că Isus a cerut aceasta de la ucenicii Săi în timpul mesei de Paşte evreiesc. Acest Paşte este ceea ce ne-a cerut nouă Isus să facem pentru a ne aminti că El a murit pentru noi şi nu Paştele. Isus ne-a cerut să comemorăm Paştele. El nu numai că avea să moară de Paşti, ci El a şi devenit Paştele nostru. [Pentru o explicare mai detaliată despre Paştele  evreiesc vezi lecţia în limba engleză de la următoarele adrese de internet Is This Not The Passover? or Ordinance of the Passover. – Nu este oare acesta Paştele? Sau Ritualul Paştelui, n. tr.]

Isus dă un semn

Iudeii i-au cerut mereu lui Isus să le facă semne. El le-a dat unul prin a face referire la moartea şi învierea Sa. El le-a spus că la fel ca şi Iona, El avea să fie în pământ 3 zile şi 3 nopţi. În Evanghelia după Ioan, Isus a dat din nou iudeilor un semn prin a le spune că dacă acest templu se va distruge El îl va ridica în 3 zile. Isus se referea la trupul Său.

Matei 12:38-40 Atunci unii din cărturari şi din Farisei au luat cuvântul, şi I-au zis: Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine! Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul proorocului Iona: Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.

Ioan 2:18-21 Iudeii au luat cuvântul, şi I-au zis: Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri? Drept răspuns, Isus le-a zis: Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica. Iudeii au zis: Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile? Dar El le vorbea despre Templul trupului Său.

Nu e de ajuns 3 zile şi 3 nopţi

În ciuda faptului că Isus Însuşi a spus că El va fi în mormânt 3 zile şi 3 nopţi, oamenii au apărut cu tradiţia că Isus a murit în Vinerea Mare şi că a înviat Duminică în zori. În urmarea acestei tradiţii, nu numai că nu se observă una din Sfintele Zile ale lui Dumnezeu, care este Paştele, ci se şi neagă cuvintele lui Isus. Căci Isus a dat semnul de şedere în mormânt 3 zile şi 3 nopţi. Tradiţia Vinerii Mari şi a Paştelui nu se aliniază în mod clar cu Scriptura pentru că prin urmarea acestei tradiţii timpul cel mai mult pe care Isus l-ar fi stat în mormânt este de 1 zi şi 2 nopţi.

Conform tradiţiei, dacă Isus a murit vinerea, El ar fi fost în mormânt vineri noaptea, sâmbătă ziua şi sâmbătă noaptea. Nu am putea număra duminica deoarece în Ioan 20:1 se afirmă că în prima zi a săptămânii este duminica, Maria a venit la locul unde era El îngropat pe când încă era noapte. În Luca 24:1-6 ei descoperă că piatra care era pusă la intrarea în mormânt a fost îndepărtată şi un înger le-a spus că Isus deja înviase.

Cum spun ei că s-a întâmplat aceasta

           Tradiţia omului – Vinerea Mare şi Paştele 

          D    L    Ma    Mi    J    V    S

Zile    1                                        1

Nopţi                                      1   1

Ioan 20:1-2 În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis de dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.

Luca 24:1-6 În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe cari le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea.

Când a murit Isus?

Următoarele versete vor arăta că Isus a murit în timpul Paştelui evreiesc. Se afirmă în Marcu 15:42-45 că în seara zilei de pregătire, care este ziua dinaintea Sabatului, Iosif, un sfetnic a cerut trupul lui Isus. Din moment ce Pilat a determinat că Isus era mort, el i-a dat acestuia trupul lui.

Marcu 15:42-43 Când s-a înserat – fiindcă era ziua Pregătirii, adică, ziua dinaintea Sabatului – a venit Iosif din Arimatea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus.

Pasajul scriptural de mai sus este locul în care se află problema bisericii timpurii care încerca să interpreteze evenimentele Bibliei. Trebuie notat faptul că ceea ce practică sau urmează majoritatea creştinilor din zilele moderne a provenit direct de la Biserica Romano-Catolică. Aici nu este vorba de oameni spirituali care să încerce să descifreze evenimentele care erau spirituale. Din moment ce Scriptura afirma că ziua pregătirii era ziua dinaintea Sabatului, ei au presupus în mod automat că acest eveniment a avut loc vinerea, pentru că ei cunoşteau că Sabatul Domnului era de vineri seara până sâmbătă seara. Aşa au venit ei cu conceptul că Isus a murit vinerea şi că a înviat duminică dimineaţa. Ceea ce nu au luat ei în considerare au fost Zilele Sfinte ale Domnului, sau cum se mai numesc acestea, Sabatele Înalte. Există 7 Sabate anuale, şi acestea, cu excepţia Zilei Cincizecimii, pot cădea în oricare zi a săptămânii. La începutul acestei lecţii, s-a explicat în Levitic 23:4 că Paştele evreiesc care este în 14 a lunii, în ziua dinaintea Praznicului Azimilor, care este o Zi Sfântă sau un Mare Sabat. La Paştele evreiesc se mai face referire ca fiind ziua pregătitoare pentru că ei foloseau această zi pentru a se pregăti pentru praznic. Praznicul Azimilor este Sabatul la care se face referire în Marcu 15:42 atunci când este spus că Iosif a cerut trupul lui Isus. Isus a fost crucificat în ziua Paştelui evreiesc iar următoarea zi era Praznicul Azimilor.

Isus a prezis când va avea loc moartea Sa

Matei 26:1-2 După ce a isprăvit Isus toate cuvântările acestea, a zis ucenicilor Săi: Ştiţi că după două zile vor fi Paştele; şi Fiul omului va fi dat ca să fie răstignit!

Amintiţi-vă că zilele lui Dumnezeu încep seara şi se încheie în următoarea seară. Ţineţi acest lucru în minte pe măsură ce vom vedea următorul set de pasaje din Scriptură. Isus a fost trădat de Iuda în seara de Paşte. Ioan 13 ne spune despre felul cum Isus şi ucenicii Săi, în acea seară, împărtăşeau masa de Paşte evreiesc. Ioan 18:3 arată că în aceeaşi seară Isus a fost trădat şi apoi luat. Era încă noapte atunci când l-au luat pe Isus, pentru că oamenii care au venit să Îl ia şi să-l lege aveau felinare şi făclii.

Isus a fost crucificat a doua zi care era tot Paşte. Amintiţi-vă că zilele lui Dumnezeu sunt de la apus la apus. Isus a fost dus în arest în noaptea Paştelui evreiesc şi în următoarea zi care este ziua Paştelui, El a fost condamnat şi crucificat. Următoarele versete demonstrează de felul cum Pilat era gata să-l elibereze pe Isus în dimineaţa următoare a luării sale în arest. Era tot Paşte. Cu toţii ştim că evreii au refuzat şi Isus a fost crucificat.

Ioan 18:39-40 Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşte, vreţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor? Atunci toţi au strigat din nou: Nu pe El, ci pe Baraba! Şi Baraba era un tâlhar.

Amintiţi-vă de textul din Marcu 15:42 unde Iosif a cerut trupul lui Isus în seara Paştelui. Se poate vedea că aceasta a avut loc spre sfârşitul Paştelui evreiesc.

3 zile şi 3 nopţi

Scripturile explică despre cum a stat Isus în pământ 3 zile şi 3 nopţi aşa cum a prezis El.

Cum s-a întâmplat de fapt

3 zile şi 3 nopţi

D    L   Ma   Mi    J    V    S

Zile                                             1    1    1

Nopţi                                    1    1    1

Privind la pasajele anterioare putem avea acum o mai bună înţelegere referitor la ceea ce a avut loc. Amintiţi-vă că Maria nu a venit la mormânt până în ziua întâia a săptămânii care este Duminica. Ioan 20:1 „În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis de dimineaţă la mormânt”, pe când era încă întuneric. Dar Isus deja înviase. Aceasta pentru că Isus a intrat în mormânt chiar înainte de terminarea Paştelui evreiesc sau miercuri seara. Trecerea Paştelui a adus Praznicul Azimilor. Aşa că Isus a fost în mormânt miercuri noaptea, joi ziua şi joi noaptea, vineri ziua, vineri noaptea, sâmbătă ziua şi Isus a înviat chiar înainte ca soarele să apună sâmbăta. De aici se poate avea cele 3 zile şi 3 nopţi pe care le-a profeţit Isus.

Moartea Lui de miercuri noaptea este consistentă cu comentariul profetului Daniel, afirmând că Mesia avea să fie stârpit (omorât) la mijlocul săptămânii.

Daniel 9:26-27

După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţinea până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii (miercuri este mijlocul săptămânii) va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare (amintiţi-vă, Isus este Mielul Paştelui sacrificat).

Sunt sigur că au să mai rămână cei care cred că nu e nimic greşit în a sărbători Paştele, deoarece ei cred că atitudinea din ceea ce fac este ceea ce este importantă. Din nou vreau să afirm că scopul meu nu este acela de a produce dispută, ci doar de a determina examinarea doctrinei şi a practicilor pe care le urmezi. Prin cercetarea scripturilor cineva se poate asigura că doctrina lor se aliniază cu cuvântul lui Dumnezeu. Afirmând acestea, Isus ne-a spus să ne închinam în duh şi Domnul a dat fiecăruia instrucţiuni specifice despre cum să facă aceasta. Aceste instrucţiuni sunt incluse în Sfânta Biblie, căci aceasta conţine cuvântul lui Dumnezeu. Dacă cineva urmează o doctrină sau operează într-un duh care este contrar scripturilor, acea doctrină şi acel duh pe care îl urmează sunt contrare lui Dumnezeu.

În 1 Ioan 4:1 ni se spune să cercetam duhurile. Cum poate cineva să facă aceasta? Prin cuvântul lui Dumnezeu. A opera în acel duh al lucrurilor, oamenii se închina lui Dumnezeu în feluri ce nu pot fi sprijinite sau înlocuite de Biblie. Ei fac aceasta în timp ce nu iau seama la poruncile lui Dumnezeu. Observarea [sau ţinerea] Paştelui este o poruncă de la Dumnezeu (Levitic 23:5). Oamenii din întreaga lume ţin aşa numite sărbători religioase în numele lui Hristos, însă nici una dintre acestea nu sunt susţinute de Biblie. Această lecţie a arătat că una dintre ele, Paştele, nu este nimic mai mult decât o tradiţie stabilită de oameni. Din nou cercetaţi duhurile, căci dacă cineva urmează practici care nu sunt susţinute de Biblie, deşi nu fac ceea ce stă scris în scriptură, astfel de persoane operează sub călăuzirea unui duh puternic. Şi acest duh este contrar cuvântului lui Dumnezeu.

Pace tuturor acelora ce caută adevărul în numele lui Isus.

http://www.voxdeibaptist.org/pastele_sarbatoare_pagana.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologie/pastele-o-sarbatoare-pagana-nu-crestina/

Eseuri Creştine / Despărţirile nu sunt întotdeauna rele

Eseuri Creştine

Pagina de Eseuri Creştine este o nouă pagină pe care o introducem din anul 2006, un loc unde veţi putea citi diverse lucrări pe teme teologice sau apologetice. Vă menţionăm că tot ceea ce este conţinut în cadrul acestei pagini reprezintă părerile personale a celor care le scriu şi nu sunt neapărat părerea Misiunii Vox Dei – deci tot ce va apare aici este destinat unui dialog care să producă interes, dorinţă de studiu şi de participare cu diferite eseuri, precum şi adăugare de oricare păreri pro sau contra. Dacă aveţi un subiect care se încadrează specificaţiilor de mai sus, vă rog să vă faceţi de cunoscut intenţia şi să ne trimiteţi materialul dumneavoastră la adresa eseuri@voxdeibaptist.org, care trebuie să fie semnat şi documentat. Nu vom publica nici o lucrare care nu este semnată. Eseurile care sunt cele mai votate, vor fi premiate la sfârşitul anului cu suma de $100 USD (lei la cursul zilei). Aşteptăm mesajele dumneavoastră!

Despărţirile nu sunt întotdeauna rele

Când să uneşti şi când să desparţi – aceasta este întrebarea, iar pentru a găsi un răspuns bun e nevoie de înţelepciunea unui Solomon.

Unii rezolvă problema printr-o regulă empirică: Orice unitate e bună şi orice despărţire e rea. E aşa de simplu. Dar, în mod evident, acest mod facil de a trata această chestiune ignoră lecţiile istoriei şi trece cu vederea unele dintre legile spirituale adânci care guvernează viaţa oamenilor.

Dacă toţi oamenii buni ar fi de partea unităţii şi toţi oamenii răi ar fi de partea despărţirilor, sau viceversa, aceasta ar simplifica pentru noi foarte mult lucrurile. Sau dacă s-ar putea demonstra că Dumnezeu întotdeauna uneşte şi diavolul întotdeauna desparte, atunci ar fi uşor să ne croim o cale prin lumea aceasta confuză şi generatoare de confuzii. Dar lucrurile nu stau aşa.

A despărţi ceea trebuie să fie despărţit şi a uni ceea ce trebuie să fie unit este partea înţelepciunii. Unirea unor elemente diferite, precum şi despărţirea arbitrară a unor elemente care se aseamănă nu este niciodată bună, chiar şi atunci când acest lucru poate fi realizat; şi aceasta este cu siguranţă adevărat atât despre lucrurile morale şi religioase, cât şi despre cele politice sau ştiinţifice.

Primul care a făcut o despărţirea a fost Dumnezeu, care la creaţie a despărţit lumina de întuneric. Această despărţirea trasează direcţia tuturor acţiunilor lui Dumnezeu făcute în natură, prin harul Său. Lumina şi întunericul sunt incompatibile; a încerca să le punem pe amândouă în acelaşi loc simultan înseamnă a încerca imposibilul, iar sfârşitul este acela că nu vom avea nici una din cele două, ci mai degrabă o întunecime difuză şi confuză.

În lumea oamenilor contururile bine precizate sunt rar prezente. Rasa umană e căzută. Păcatul a adus cu sine confuzia. Grâul creşte împreună cu neghina, oile împreună cu caprele, iar gospodăria celui drept şi a celui nedrept se află una lângă cealaltă; cârciuma e uşă în uşă cu locaşul unei misiuni creştine.

Dar lucrurile nu vor fi aşa pentru totdeauna. Vine ceasul când oile vor fi despărţite de capre şi neghina va fi despărţită de grâu. Dumnezeu va despărţi din nou lumina de întuneric şi atunci fiecare îşi va urma cursul său. Neghina va merge în foc împreună cu tot ceea ce e neghină, iar grâul în grânar împreună cu tot ceea ce e grâu. Întunecimea se va risipi ca o ceaţă şi toate contururile vor ieşi clar la iveală. Iadul va fi atunci văzut cu claritate aşa cum este el, iar cerul va fi descoperit ca fiind casa tuturor acelora care poartă în ei natura singurului Dumnezeu.

Această vreme noi o aşteptăm cu răbdare. Între timp, pentru fiecare din noi şi pentru biserică, oriunde apare ea în societatea umană, întrebarea care trebuie să ne revină cu constanţă în minte este aceasta: Cu ce trebuie să ne unim şi care sunt lucrurile de care trebuie să ne despărţim? Întrebarea care se ridică aici nu este aceea a coexistenţei, ci aceea a unirii şi a părtăşiei. Grâul creşte în acelaşi ogor cu neghina, dar trebuie oare ca cele două seminţe să fie hibridizate? Oaia paşte lângă capră, dar trebuie oare ca cele două să se încrucişeze? Cel nedrept şi cel drept se bucură de aceeaşi ploaie şi de razele aceluiaşi soare, dar trebuie ei oare să uite diferenţele morale adânci dintre ei şi să se căsătorească unul cu celălalt?

La aceste întrebări răspunsul cel mai la modă este „da”; unirea de dragul unirii şi ca oamenii să fie fraţi pentru oarece. Unitatea este dorită cu atâta ardoare, încât nici un preţ nu e prea mare şi nimic nu e prea important pentru a ne ţine deoparte de ea. Adevărul este înjunghiat pentru a se pregăti un ospăţ în cinstea cununiei raiului cu iadul, şi toate acestea pentru a susţine un concept al unităţii care nu are nici o bază în Cuvântul lui Dumnezeu.

Biserica iluminată de Duhul nu se va face părtaşă la nimic din toate acestea. Într-o lume căzută ca a noastră unitatea nu e o comoară care să trebuiască a fi dobândită plătind preţul compromisului. Loialitatea faţă de Dumnezeu, credincioşia faţă de adevăr şi păstrarea unui cuget curat sunt nestemate mai de preţ decât aurul din Ofir sau decât diamantele din mine. Pentru aceste nestemate oamenii au fost gata să-şi piardă bunurile, să sufere întemniţarea şi chiar moartea; pentru acestea, chiar şi în timpurile noastre, în spatele diferitelor cortine, urmaşii lui Christos au plătit suprema măsură a devotamentului lor şi au murit în tăcere, necunoscuţi şi neomagiaţi de măreaţa lume, dar cunoscuţi de Dumnezeu şi fiind dragi inimii Tatălui Său. În ziua aceea, care va da la iveală tainele tuturor sufletelor, aceştia vor păşi în faţă pentru a primi răsplata faptelor făcute în trup. Cu siguranţă unii ca aceştia sunt filozofi mai înţelepţi decât enoriaşii unor tabere religioase ale unei unităţi lipsite de sens, care nu au curajul să stea împotriva curentelor aflate la ordinea zilei şi care bolborosesc câte ceva despre frăţietate pentru că se întâmplă ca în acel moment acesta să fie un subiect cu o bună cotă de popularitate.

„Divide et Impera” (împarte şi cucereşte, lat.) este sloganul cinic al conducătorilor politici machiavelici, dar Satan ştie de asemenea şi cum să unească pentru a cuceri. Pentru a îngenunchea o naţiune la picioarele sale, un aspirant la poziţia de dictator trebuie mai întâi să o unească. Prin apeluri repetate legate de mândria naţională sau de nevoia de a răzbuna rele ale trecutului sau ale prezentului, demagogul reuşeşte să unească poporul în jurul său. După aceea îi este uşor să preia controlul armatei şi să îşi supună puterea legii. Odată făcut şi acest lucru, ceea ce rezultă este o unitate aproape perfectă, dar aceasta este unitatea târgurilor de vite şi a lagărelor de concentrare. Am văzut acest lucru întâmplându-se de câteva ori în acest secol, şi lumea îl va mai vedea cel puţin o dată, când naţiunile Pământului se vor uni sub puterea lui Anticrist.

Când o turmă de oi confuze se năpustesc spre marginea unei prăpăstii, o oaie se poate salva doar despărţindu-se de restul turmei. O unitate perfectă a turmei în asemenea momente nu poate însemna decât o distrugere totală a ei. Oaia înţeleaptă pentru a-şi salva pielea renunţă la afilierea sa la turmă.

Puterea stă în unirea lucrurilor care se aseamănă şi în despărţirea celor care sunt diferite. Poate că ceea ce avem nevoie în cercurile religioase de astăzi nu este mai multă unitate, ci mai degrabă o despărţire înţeleaptă şi curajoasă. Toată lumea îşi doreşte pacea, dar s-ar putea ca trezirea să urmeze săbiei.

(extras din volumul God Tells the Man Who Cares – A.W. Tozer)

http://publicatia.voxdeibaptist.org/eseuri_iul06.htm

CRISTOLOGIE – doctrina despre Cristos / SUS HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU – Theodore Beza (1519 – 1605)

ISUS HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU Theodore Beza (1519 – 1605) 

Următorul articol de Theodore Beza a fost luat din capitolul trei (secţiunile 16-26) al cărţii lui Credinţa Creştină, tradusă în engleză de James Clark (Focus Christian Ministries Trust, East Essex England, 1992). Aceasta care a fost un „best seller” în timpul Reformei Protestante, şi a apărut în anul 1558 sub titlul original de Confession De Foi Du Chretien.

Cum a transformat Dumnezeu păcatul omului pentru gloria Sa

Nu ar mai rămâne nimic pentru întreaga lume decât să meargă în ruina ei (Romani 3:19). Dar Dumnezeu fiind nu numai foarte neprihănit, ci şi foarte milos, conform infinitei Sale înţelepciuni, a stabilit în mod etern o cale de a întoarce toate relele spre marea Sa glorie: spre manifestarea mai mare a bunătăţii Sale infinite (Romani 3:21-25), faţă de aceia pe care El i-a ales în mod veşnic spre a fi glorificaţi în mântuirea lor (Romani 8:29; 9:23). Şi pe de altă parte, El a întors păcatul omului spre manifestarea puterii Sale suverane şi a mâniei Lui, prin dreapta condamnare a vaselor de mânie pregătite pentru distrugere (Romani 9:22; Exod 9:6).

Sf. Augustin spune bine, „Dacă ar fi fost toţi mântuiţi, plata păcatului cerută de justiţie ar fi ascunsă. Dacă nimeni nu ar fi fost salvat, nimeni nu ar vedea ceea ce atribuie harul”.

Isus Hristos este singurul Mijlocitor ales şi promis de Dumnezeu

Această unică şi singură cale este misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu cu tot ceea ce izvorăşte din ea. Puţin câte puţin aceasta a fost promisă de la Adam la Ioan Botezătorul, publicat şi predicat de patriarhi şi profeţi, şi de asemenea simbolizat în feluri diferite din cadrul Legii (Geneza 3:15; 12:3; 18:18; 22:18; Deuteronom 18:15-18; 2 Samuel 7:12; Romani 1:2-3, etc.). Astfel, Fiul este pe deplin conţinut în cărţile Vechiului Testament, aşa că oamenii din acele vremuri au fost salvaţi prin credinţa în Isus Hristos care avea să vină.

Asemănarea şi diferenţa dintre Vechiul şi Noul Testament

Prin urmare nu a fost niciodată şi nici nu va fi niciodată decât un singur legământ de mântuire între Dumnezeu şi om (Evrei 13:8; Romani 3:25; 1 Timotei 2:5-6; 1 Corinteni 10:1-11; Efeseni 1:7-10; vezi întreaga epistolă către Evrei). Substanţa acestui legământ este Isus Hristos. Dar, privind la circumstanţe, există două Testamente sau „Legăminte”. Avem titlurile autentice şi conţinutul lor, pe care le numim ‚Sfânta Scriptură’ şi ‚Cuvântul lui Dumnezeu’. Unul este numit ‚Vechiul’ şi altul este ‚Noul’ (Ieremia 31:31, 32; Evrei 8:6). Al doilea este mult mai bun decât primul, căci primul l-a declarat pe Isus Hristos, însă de departe, şi ascuns sub umbrele şi imaginile care au dispărut la venirea Sa; El însăşi este Soarele Neprihănirii (Ioan 4: 23, 24).

De ce a fost necesar ca Isus Hristos să fie în adevăr om în natură, în trupul şi sufletul Său, însă fără nici un păcat

Era necesar ca Mijlocitorul acestui legământ şi această reconciliere să fie în adevăr om, însă fără nici o întinare a păcatului original sau a oricărui altuia, din următoarele motive:

În primul rând, din moment ce Dumnezeu este foarte neprihănit şi omul este obiectul mâniei Lui, datorită coruperii naturale (1 Timotei 2:5; Ioan 1:14; Romani 1:3; Galateni 4:4; Romani 8:2-4; 1 Corinteni 1:30), era necesar pentru a reconcilia pe oameni cu Dumnezeu să existe un om adevărat prin care ruinele cauzate de această corupere ar fi în totalitate reparată.

În al doilea rând, omul este constrâns să împlinească neprihănirea pe care o cere Dumnezeu de la el pentru a putea fi glorificat (Matei 3:15; Romani 5:18; 2 Corinteni 5:21). Era prin urmare necesar ca să existe un om care să împlinească în mod perfect toată neprihănirea pentru a putea să fie pe placul lui Dumnezeu.

În al treilea rând, toţi oamenii sunt convertiţi cu un număr infinit de păcate, atât interne cât şi externe; de aceea ei sunt răspunzători faţă de blestemul lui Dumnezeu (Romani 3:23-26; Isaia 53:11, etc.). Era deci necesar ca să existe un om care să satisfacă pe deplin dreptatea lui Dumnezeu pentru a face pace cu El.

În fine, nici un om corupt nu ar fi fost capabil, în oricare fel, nici chiar să înceapă să împlinească cea mai de jos din aceste acţiuni. El ar fi avut nevoie mai întâi de toate de un Răscumpărător pentru sine (Romani 8:2; 2 Corinteni 5:21; Evrei 4:15; 1 Petru 2:22; 3:18; 1 Ioan 2:1-2). Atât de mult era necesar pentru el înainte ca el să le poată obţine pe celelalte, sau nu ar fi putut face nimic pentru a-l satisface pe Dumnezeu (Romani 14:23; Evrei 11:6). Era necesar ca Mijlocitorul şi Răscumpărătorul oamenilor să fie în adevăr om în trupul şi sufletul său, şi ca el să fie, astfel, în întregime pur şi liber de orice păcat.

Era necesar ca acelaşi Mijlocitor să fie în adevăr Dumnezeu şi nu numai om (Ioan 1:14, etc.); din cel puţin următoarele motive:

În primul rând, dacă El nu era în adevăr Dumnezeu, El nu ar fi deloc Salvator, ci ar avea El însuşi nevoie de un Salvator (Isaia 43:11; Osea 13:4; Ieremia 17:5-8).

În al doilea rând, este necesar, din dreptatea lui Dumnezeu, ca să existe o relaţie între crimă şi pedeapsa ei. Crima este infinită, căci ea este comisă împotriva Aceluia a cărui maiestate este infinită. Prin urmare este nevoie aici de o compensaţie infinită; pentru acelaşi motiv, este necesar ca Acela care ar realiza aceasta ca în adevăr om să fie de asemenea şi infinit, adică a spune, în adevăr Dumnezeu.

În al treilea rând, mânia lui Dumnezeu fiind infinită, nu exista nici o tărie umană sau angelică cunoscută care ar fi purtat o astfel de povară fără să fie zdrobit (Ioan 14:10, 12, 31; 16:32; 2 Corinteni 5:19). Cel care avea să trăiască din nou, după ce a învins pe diavol, păcatul, lumea şi moartea unită de mânia lui Dumnezeu, trebuia să fie nu numai om perfect, ci şi Dumnezeu în adevăr.

În cele din urmă, pentru a se manifesta mai bine această bunătate incomprehensibilă, Dumnezeu nu a dorit ca harul său să fie doar egal cu crima noastră; El a vrut ca acolo unde păcatul a crescut, harul să fie din abundenţă (Romani 5:15-21). Pentru acest motiv, în timp ce el era creat după chipul lui Dumnezeu, primul Adam autorul păcatului nostru, era pământesc, aşa cum a arătat bine slăbiciunea sa (1 Corinteni 15:45-47). Isus Hristos, din contra, al doilea Adam, prin care noi suntem salvaţi, în timp ce era în adevăr şi perfect om, este totuşi Domnul venit din Cer, adică, adevăratul Dumnezeu. Căci, în esenţă, toată plinătatea divinităţii locuieşte în El (Coloseni 2:9). Dacă neascultarea lui Adam ne-a făcut să cădem, neprihănirea lui Isus Hristos ne oferă mai multă siguranţă decât am avut anterior. Noi speram la viaţa procurată de Isus Hristos, mai bună decât cea pe care am pierdut-o în Adam, ba chiar mai mult după cum Isus Hristos îl întrece pe Adam.

Cum a fost realizat misterul mântuirii noastre în Isus Hristos

Prin urmare mărturisim că, pentru a putea împlini legământul promis părinţilor din vechime şi prezis de gura profeţilor (Isaia 7:14; Luca 1:31, 35, 55, 70) adevăratul, unicul şi veşnicul Fiu al lui Dumnezeu Tatăl (Romani 1:3; Ioan 17:5; 16:28; Filipeni 2:6-7) a luat, la vremea rânduită de Tatăl, forma unui rob. Fiind conceput în pântecul binecuvântatei fecioare Maria, prin puterea Duhului Sfânt, şi fără nici o operaţie a omului (Matei 1:20; Luca 1:28, 35), El a luat natura umană cu toate neputinţele ei, cu excepţia păcatului (Evrei 4:15; 5:2).

Cele două naturi, acea de Dumnezeu şi acea de om, au fost unite într-o singură Persoană de la momentul conceperii trupului lui Hristos

Noi mărturisim că de la momentul acestei concepţii, Persoana Fiului a fost în mod inseparabil unită cu natura umană (Matei 1:20; Luca 1:31, 32, 35, 42, 43). Nu există doi Fii ai lui Dumnezeu, sau doi Isus Hristos: ci doar Unul care este de fapt Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos. La fiecare timp proprietăţile fiecăruia dintre cele două naturi au rămas întregi şi distincte. Ca dacă divinitatea era separată de umanitate, sau umanitatea să fie dezmembrată de divinitate, sau una să fie confundată cu alta, nu ne-ar beneficia la nimic.

Isus Hristos este prin urmare Dumnezeu adevărat şi om adevărat (Matei 1:21-23; Luca 1:35). El are un suflet uman adevărat, şi un trup uman adevărat format din substanţa fecioarei Maria, şi prin puterea Duhului Sfânt. Prin aceste mijloace, El a fost conceput şi născut din această fecioară Maria, spun fecioară, înainte şi după moarte. Şi toate acestea au fost realizate pentru răscumpărarea noastră.

Sumar al realizării mântuirii noastre în Isus Hristos

El a venit deci pe pământ ca să ne atragă la Cer (Efeseni 2:6). De la momentul conceperii Sale până la învierea Sa, El a purtat pedeapsa păcatelor noastre pentru a ne putea uşura de ele (Matei 11:28; 1 Petru 2:24; 3:18; Isaia 53:11). El a împlinit în mod perfect toată neprihănirea pentru a acoperi nelegiuirea noastră (Romani 5:19; Matei 3:15). El ne-a revelat voinţa deplină a lui Dumnezeu Tatăl Său, prin cuvintele Sale şi prin exemplul vieţii Lui, pentru a ne arăta adevărata cale spre mântuire (Ioan 15:15; Fapte 1:1-2).

În cele din urmă, pentru a încorona compensaţia pentru păcatele noastre pe care le-a luat asupra Lui (Isaia 53:4-5), El a fost capturat pentru a ne elibera pe noi, condamnat ca noi să fim achitaţi. El a suferit reproşul infinit pentru a ne pune dincolo de toată ruşinea. El a fost crucificat pe cruce pentru ca păcatele noastre să fie pironite acolo (Coloseni 2:14). El a murit purtând blestemul pe care îl meritam noi, pentru a satisface pentru totdeauna mânia lui Dumnezeu prin realizarea unicului Său sacrificiu (Galateni 3:13; 2 Corinteni 5:21; Evrei 10:10, 14). El a fost pus într-un mormânt pentru a arăta adevărul despre moartea Sa, şi de a învinge moartea chiar în casa ei, adică chiar în mormânt; El nu a experimentat nici o putrezire acolo, pentru a arăta că atâta timp cât a fost mort, el a cucerit moartea (Fapte 2:31). El a fost înviat în mod victorios pentru ca, toată putrezirea noastră fiind moartă şi îngropată, noi să fim reînnoiţi în viaţa cea nouă, spirituală şi veşnică (Romani 6 şi pretutindeni la Sf. Pavel). Prin aceste mijloace, prima moarte nu mai este o pedeapsă pentru păcatul nostru şi o intrare în a doua moarte, ci, din contra, este încheierea putrezirii noastre şi intrarea în viaţa veşnică. În fine, fiind înviat şi proclamat pretutindeni în peste 40 de zile aici pentru a oferi evidenţă a învierii Sale (Fapte 1:3; 9-11), El s-a ridicat în mod vizibil şi real deasupra cerurilor, unde s-a aşezat la mâna dreaptă a lui Dumnezeu Tatăl Său (Ioan 14:2). Luând în posesie pentru noi împărăţia Sa veşnică, El este pentru noi şi singurul Mijlocitor şi Avocat (1 Tim 2:5; Evrei 1:3; 9:24), şi îşi guvernează Biserica aşa prin Duhul Său Sfânt, până la împlinirea aleşilor lui Dumnezeu, Tatăl Său (Matei 28:20, etc.).

Cum se face că Isus Hristos, fiind ridicat la cer, este totuşi aicea jos cu cei ai Lui

Noi înţelegem că glorificarea a adus nemurire trupului lui Isus Hristos, pe lângă slava suverană; însă aceasta nu a schimbat deloc natura adevăratului Său trup, un trup limitat de un anumit spaţiu şi având hotare (Luca 2:39; Ioan 20:25; Fapte 1:3). Pentru acest motiv, El a luat la Ce, din mijlocul nostru, natura Sa umană, adevăratul Său trup (Fapte 1:9-11; 3:21). El va rămâne acolo până va veni să judece pe cei vii şi pe cei morţi.

Dar în privinţa eficienţei Duhului Său Sfânt, în ceea ce priveşte Divinitatea Sa (prin care noi suntem făcut părtaşi nu numai la jumătate din Hristos, ci la tot din El şi bunătăţile Lui, aşa cum se va spune în curând), noi recunoaştem că El este şi va fi cu ai Săi până la sfârşitul lumii (Matei 28:20; Ioan 16:13; Efeseni 4:8). Aceasta este ceea ce a spus Isus Hristos despre Sine – „Pe săraci îi veţi avea întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu mă veţi avea întotdeauna” (Matei 26:11); din nou, după Înălţarea Sa, îngerii au spus apostolilor: „Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1:11). Şi Sf. Petru spune evreilor că Cerul îl va reţine până la timpul restaurării tuturor lucrurilor (Fapte 3:21). Pentru acelaşi motiv, Sf. Augustin, urmând Scriptura, a spus bine că este necesar să ne păzim de a presa Divinitatea până la punctul de a nega adevărul trupului trupul este în Dumnezeu, dar nu este necesar să tragem concluzia că el este pretutindeni, aşa cum Dumnezeu este pretutindeni.

Nu poate fi nici o altă religie adevărată

În acest mister al răscumpărării noastre, incomprehensibil pentru raţiunea umană, Dumnezeu s-a revelat pe sine ca Dumnezeu adevărat, adică perfect de drept şi de milostiv.

Perfect de drept, în primul rând, căci El a pedepsit toate păcatele noastre cu deplină severitate (Romani 3:25; 1 Corinteni 5:21), în Persoana Aceluia care s-a făcut garant şi siguranţă în locul nostru, adică în Isus Hristos (1 Timotei 2:6; 1 Petru 2:24). În al doilea rând, El ne primeşte şi ne recunoaşte ca ai Săi dacă suntem acoperiţi cu inocenţa, sfinţirea şi neprihănirea perfectă a lui Isus Hristos (2 Corinteni 5:21; Romani 5:19; Col 2:14).

Pe de altă parte, El s-a revelat pe Sine ca perfect de milostiv, căci, găsind în noi numai motiv de condamnare, El a dorit ca Fiul Său să ia natura noastră pentru a putea găsi în El remediul care ar satisface dreptatea Lui (Romani 5:8; 1 Corinteni 1:30). Comunicându-L pe El în mod liber nouă, cu toate bogăţiile pe care le posedă El (Romani 8:32), El ne face părtaşi ai vieţii veşnice, doar prin bunătatea şi mila Sa, cu condiţia să ne prindem de Isus Hristos prin credinţă, subiect pe care îl vom dezvolta mai târziu.

Dar, din contra, orice religie care opune faţă de mânia lui Dumnezeu orice altceva în afară de singura inocenţă, neprihănire şi compensare a lui Isus Hristos, primite prin credinţă, îl dezbracă pe Dumnezeu de perfecta Sa dreptate şi mila Sa. Pentru acest motiv, o astfel de religie (de exemplu Romanismul) trebuie privită ca falsă şi amăgitoare.

http://www.voxdeibaptist.org/Hristos_Fiul_lui_Dumnezeu.htm

Școala duminicală în vizită la Zoo Club

Bună dimineața,

Copiii de la școala duminicală din cadrul bisericii „Buna Vestire” din Chișinău au vizitat sâmbăta aceasta clubul zoologic din satul Bardar. Împreună cu părinții, ei au admirat creația uimitoare a lui Dumnezeu. După vizitarea menajeriei, copiii au avut parte de un picnic pe cinste cu jocuri și concursuri biblice. Vă invităm să priviți un vlog de la fația locului.

Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos. O zi binecuvântată să aveți. Cu drag, Vitalie Marian. Administratorul siteu-ului Moldova Creștină. Moldova Creștină TV Publicat pe 22 iun. 2019 ABONAT(Ă) 18 K Copiii de la școala duminicală din cadrul bisericii „Buna Vestire” au vizitat azi Zoo Club-ul din satul Bardar, după care au avut parte de un picnic delicios și momente de neuitat. Categorie Educație Moldova Creștină TV

Este păcat dacă divorțezi cu gândul de recăsătorie? | Pator Vasile Filat

Bună dimineața,

În acest video pastorul Vasile Filat răspunde unei doamne care este pe punctul să divorțeze de actualul soț pentru ca să se recăsătorească cu altul. Ce spune Biblia despre aceasta? Va putea restabili relația ei cu Dumnezeu după divorț și recăsătorie?

Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos. O zi binecuvântată să aveți. Cu drag, Vitalie Marian. Administratorul siteu-ului Moldova Creștină. Moldova Creștină TV Publicat pe 21 iun. 2019 În acest video răspund unei doamne care este pe punctul să divorțeze de actualul soț pentru ca să se recăsătorească cu altul. Ce spune Biblia despre aceasta? Va putea restabili relația ei cu Dumnezeu după divorț și recăsătorie? BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:00 – 16:00 Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #moldovacrestina #pastorvasilefilat #divorț Categorie Educație Moldova Creștină TV