Marea buclă evanghelică !

Începând cu săptămâna aceasta, corul bărbătesc al bisericilor baptiste de pe coasta de vest și fanfara bisericilor baptiste de pe coasta de est pleacă spre Europa în ceea ce eu numesc ,,marea buclă evanghelică“.

Corul va ateriza la Paris, Franța, și va cânta Duminică 23 Iunie în cele două biserici române baptiste, apoi va pleca spre Nuremberg, unde va fi găzduit Marți în clădirea bisericii pentecostale, urmând ca Vineri să fie în Austria la Krems, iar Duminică pe 30 Iunie să fie în Viena și să cânte în bisericile de acolo … împreună cu fanfarele care vor sosi la Viena după ce vor merge mai întâi prin Moldova și România, iar apoi se vor îndrepta spre Italia.

Fanfara va fi însoțită de Valentin Popovici, fratele nostru mai mare, și de Ovidiu Rauca, președintele RBA. Pentru că cei care trebuiau să însoțească corul n-au putut merge, voi merge și eu împreună cu ei.

Două formații muzicale ale românilor din America care pleacă pe trasee diferite, dar care se intersectează pentru o Duminică în Viena, Austria, ca cele două coruri care înaintau pe zidurile cetății Ierusalim pe vremea lui Neemia (Neemia 12:13-43). Rugați-vă să facem și noi ,,mare vâlvă în cinstea Domnului“ cu ,,strigăte de bucurie care să ajungă până departe“! Se merită!

Dacă sunteți prin acele locuri, veniți cu noi. Dacă sunteți departe, rugați-vă pentru această lucrare.

,,Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul!“ (Psalmul 150:6).

+++

Frate Daniel,

Mai jos aveti informatiile necesare tuturor celor ce vor sa participe impreuna cu noi in aceasta misiune.

   PROGRAMAREA SLUJBELOR 

Corului Barbatesc “Lauda Mielului”

Dumineca 23 Iunie 2019 – 9:30

Biserica Baptista Speranta

92 Avenue de la République

92120 Montrouge

Dumineca 23 Iunie 2019 – 16:30

Biserica Baptista Romana din Paris

121 Avenue du Maine 

75014 Paris

Miercuri 26 Iunie 2019 – ora 18

Biserica Penticostala Romana Maranata

Am Hassensprung  nr 8

Furth/Nürnberg D-90766

Sambata 29 Iunie 2019 – ora 18

Biserica Penticostala Elim

Maculangasse 9, A-1220 Wien

Dumineca 30 Iunie 2019 ora 10

Biserica Baptista Romana Betel

Svetelskystrasse 7, A-1110 Wien

Dumineca 30 Iunie 2019 ora 17

Baptisten Gemeinde 

Lerchenfeldstrasse 3, A-3500, Krems

Marea buclă evanghelică !

ELIBERAREA DE DUHURI RELE / Iosiv Ţon

AM FOST SURPRINS ASA CUM ATI FOST SI VOI. EU NU POT FACE DECAT SA-I ATRIBUI LUI INTREAGA INTAMPLARE SI SA-I DAU LUI TOATA LAUDA, ONOAREA SI GLORIA.

Apostolul Petru ne învaţă: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi cu teamă” (1 Petru 3:15).

Predic Cuvântul lui Dumnezeu de la vârsta de 17 ani (sunt şaizeci şi opt de ani de atunci!). Multe dintre predicile mele sunt publicate în volume. Şi mai multe se pot găsi acum pe diferite site-uri în internet. În ultimii şase ani, în multe locuri, am însoţit predicile mele cu vindecări de bolnavi. În data de 10 aprilie, la biserica „Deo Gloria” din Timişoara, în timp ce vorbeam despre Înpărăţia lui Dumnezeu ca o realitate prezentă aici şi acum,  un bărbat de 25 de ani a început să strige după ajutor. Era evident demonizat. L-am chemat în faţă şi am poruncit duhului rău să iese din el în Numele Domnului Isus. A căzut pe spate şi a fost eliberat. Întreaga întâmplare a fost filmată şi pusă pe internet. În prima săptămână de la postare, pe site-ul principal în care a fost publicată, a fost vizionată de patruzeci de mii de oameni. De atunci încoace a fost văzută de multe alte mii de oameni şi a devenit subiect de discuţii, unele admirative, altele batjocoritoare şi insultătoare. Pentru aceştia din urmă, mă rog Domnului pentru iertarea şi binecuvântarea lor!!!

Câteva note explicative. Evenimentul a fost o surpriză pentru noi toţi. Un răuvoitor s-a grăbit să spună că totul a fost o înscenare. Vă rog să vă imaginaţi câţi oameni ar fi trebuit să fie împlicaţi în această „punere în scenă” şi cât de perfect ar fi trebuit să fie „jucat” totul. Şi apoi… nimeni dintre cei implicaţi să nu sufle o vorbă că totul a fost pus la cale şi că totul a fost o enormă înşelare!

Gândiţi-vă bine ce implicaţii are această teorie!

Şi acum pornesc la drum să vă dau socoteală despre drumul pe care l-am parcurs în ultimii 20 de ani. Pe vremea aceea ţineam cursurile despre viaţa spirituală şi inevitabil am ajuns să scriu cursul întitulat „Cum trăim după învăţătura Domnului Isus” (ţinut prima dată la Biserica Baptistă din Cluj, Mănăştur, în ianuarie 1999 şi publicat sub formă de carte în iulie, anul 2.000).

Iată ce am scris în prefaţă la acest curs: „Cursul acesta pleacă de la credinţa fundamentală că învăţătura dată nouă direct de Domnul Isus trebuie să fie absolut pe primul plan în gândirea şi în trăirea noastră. Domnul Isus Cristos este Dumnezeu întrupat. Dumnezeu venit la noi. Prin urmare, învăţătura Lui este direct învăţătura lui Dumnezeu.”

Această declaraţie de principiu a rămas până astăzi credinţa mea fundamentală.

În anul 2010, am publicat cartea „Bunătate – O teologie bazată pe învăţăturile Domnului Isus Cristos.” Aceasta a fost urmată de cartea mea întitulată „O ţară ideală – Cultura Împărăţiei lui Dumnezeu” (2015), în care caut să arăt cum ar fi o ţară în care învăţătura Domnului Isus ar fi aplicată în toate sectoarele vieţii naţionale.

În cursul acestor ani de studiu intens al învăţăturii Domnului Isus, am ajuns să iau hotărârea să-L cred şi să caut să-L imit pe Domnul meu în tot ce spune. Cu această hotărâre solemnă,  am ajuns la această  afirmaţie  a Domnului Isus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi El lucrările pe care le fac Eu (Ioan 14:12).

Să observăm ce făcea El: El predica Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, vindeca bolnavii şi elibera oamenii de duhurile necurate (vezi Matei 4:23-24). După trei ani de şcoală, Isus şi-a trimis ucenicii să facă şi ei aceste trei lucruri (vezi Matei 10: 1-8 şi Luca 10:1-24).

Am ajuns să cred că aceste lucruri se continuă în felul acesta până astăzi: Noi trebuie să predicăm Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, să vindecăm bolnavii şi să eliberăm oamenii de duhurile rele.

Cu aproximativ şase ani în urmă am început să pun în practică ceea ce am văzut la Domnul Isus:  la sfârşitul predicii să chem în faţă pe oamenii bolnavi şi să mă rog pentru vindecarea lor. Spre mirarea multora, Domnul a onorat această ascultare de Cuvântul lui cu multe vindecări. În 10 aprilie, la Timişoara, Domnul m-a pus în situaţia cu totul neaşteptată de mine de a avea în faţa mea un om evident stăpânit de un duh rău. L-am ascultat şi în cazul acesta pe Domnul Isus, am poruncit duhului (sau duhurilor) în numele Domnului Isus să plece din omul acela şi… Domnul Isus a făcut minunea eliberării lui.

Ce vrea Domnul Isus să ne spună la toţi prin faptul acesta? Iată ce cred eu că vrea să ne spună: O mare parte dintre credincioşii evanghelici au fost învăţaţi să creadă că acest fel de minuni au încetat odată cu prima generaţie de creştini. Lucrul acesta este incorect. În generaţia noastră, tot mai mulţi credincioşi se întorc la predicarea Evangheliei Împărăţiei, la vindecarea bolnavilor şi la eliberarea oamenilor de duhuri rele. Domnul Isus, care este la cârma istoriei, vrea să ne readucă la implementarea planului Lui de a cuceri omenirea pentru Dumnezeu. Aceasta se face prin predicarea Evangheliei Împărăţiei, prin vindecarea oamenilor şi prin eliberarea lor de duhuri rele. El m-a folosit să fac demonstrarea realităţii eliberării unui om în aşa fel încât să vadă o ţară întreagă.

Am fost surprins aşa cum aţi fost şi voi. Eu nu pot face decât să-i atribui Lui întreaga întâmplare şi să-I dau Lui toată lauda, onoarea şi gloria.

Una dintre cele mai importante învăţături pe care le-am primit din fragedă tinereţe a fost unirea cu Cristos şi trăirea în unire cu Cristos, intim şi real,  aşa încât, cum  declară apostolul Pavel, „nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Gal.2:20).

Ori, dacă Cristos trăieşte în mine, este de mirare că El face prin mine aceste lucrări ale Lui?!

Aceste lucruri nu sunt teorii de învăţat la şcoală. Ele sunt realităţi vii, cele mai minunate realităţi ale vieţii creştine. Ele au fost abandonate în multe culte creştine, fiindcă odată cu acceptarea păcatului ca fiind inevitabil, (au acceptat corupţia ca „inevitabilă”) au pierdut şi puterea care vine din prezenţa lui Cristos în noi.

Este vremea să o rupem cu păcatul, să revenim la o viaţă de părtăşie intimă cu Dumnezeu şi, astfel, la o viaţă în care miraculosul este iarăşi o realitate vizibilă în vieţile noastre!

Acesta, cred eu, este lucrul pe care vrea Domnul Isus să ni-L spună prin aceste evenimente surprinzătoare.

Iubiţii mei fraţi, în loc să mă atacaţi pe mine pentru că am fost folosit în felul acesta de Domnul Isus, mai bine întrebaţi-vă ce trebuie să facem ca viaţa noastră în Cristos să fie o realitate vie şi să ne iubim unii pe alţii în aşa fel încât lumea să cunoască realitatea lui Dumnezeu prin felul nostru de iubire, de sfinţenie şi de putere.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

http://iosifton.ro/blog/eliberarea-de-duhuri-rele_2019_05_23_blog

Învierea lui Hristos de J. Gresham Machen

În urmă cu aproape o mie nouă sute de ani, într-un colţ obscur al Imperiului Roman, a trăit cineva care ar putea părea unui observator întâmplător un om deosebit. Până la vârsta de aproximativ treizeci de ani El a trăit o viaţă obscură în mijlocul unei familii umile. Apoi El a început un curs deosebit de învăţătură etică şi religioasă, însoţit de o slujire de vindecare. La început El a fost foarte popular. Mari mulţimi de oameni îl urmau cu bucurie şi oamenii intelectuali din poporul Său erau interesaţi de ceea ce spunea El. Dar învăţătura Sa prezenta caracteristici revoluţionare şi El nu a satisfăcut aşteptările politice ale mulţimii. Şi astfel, nu după mult timp, El a căzut victimă geloziei conducătorilor poporului Său şi laşităţii guvernatorului roman. El a murit moartea criminalilor din acele zile, pe cruce. La moartea Sa, ucenicii pe care El i-a adunat au fost total descurajaţi. În El ei şi-au centrat cele mai elevate speranţe ale lor. Şi acum că El a fost luat de la ei printr-o moarte umilitoare, speranţele lor au fost sfărâmate. Ei L-au părăsit cu o frică laşă în ora nevoii Sale, şi un observator ar fi spus că niciodată o mişcare nu a fost mai fără speranţă moartă. În mod evident aceşti urmaşi ai lui Hristos au fost mult mai inferiori faţă de El în discernământ spiritual şi în curaj. Chiar şi atunci când El a fost cu ei, ei nu au fost în stare să înţeleagă învăţăturile elevate ale conducătorului lor. Atunci cum ar fi putut să îl înţeleagă atunci când El a plecat? Cineva ar putea spune că mişcarea a depins prea mult de un om extraordinar, şi când El a fost luat, cu siguranţă mişcarea a murit.

Dar lucrul uimitor s-a petrecut. Faptul sigur de care nu se îndoieşte nimeni este că aceiaşi oameni slabi, descurajaţi care tocmai l-au părăsit pe Stăpânul lor în momentul când El era în nevoie, şi erau împreună neputincioşi cu ocazia morţii Sale, au început dintr-o dată în Ierusalim, la câteva zile sau săptămâni de la moartea Stăpânului lor, cu siguranţă cea mai deosebită mişcare spirituală pe care lumea a văzut-o vreodată. La început, mişcarea începută a rămas în limitele poporului evreu. Dar curând ea a rupt legăturile iudaismului, şi a început să fie plantată în toate marile oraşe ale lumii romane. În trei sute de ani, Imperiul în sine a fost cucerit de credinţa creştină.

Dar această mişcare a fost începută în acele câteva zile după moartea lui Isus. Care a fost cauza schimbării frapante în acei ucenici slabi, descurajaţi, care i-a făcut cuceritorii spirituali ai lumii?

Istoricii de azi sunt de acord că ceva trebuie să se fi petrecut, ceva decisiv, după moartea lui Isus, pentru a începe această mişcare nouă. Aceasta nu a fost doar o continuare obişnuită a influenţei învăţăturii lui Isus. Istoricii moderni sunt cel puţin de acord că anumite schimbări frapante au avut loc după moartea lui Isus şi înainte de mişcarea misionară creştină. Mai mult, ei au fost de acord până la un anumit punct asupra întrebării referitoare la ce schimbare este vorba; ei au fost de acord să susţină că această mişcare creştină nouă a fost începută de credinţa ucenicilor în învierea lui Isus; ei au fost de acord că în minţile şi în inimile ucenicilor s-a format convingerea că Isus a înviat din morţi. Desigur, aceasta nu a fost admisă mai înainte de toţi. Se obişnuia să se susţină, în zilele timpurii ale scepticismului modern, că ucenicii lui Isus doar au pretins că El a înviat din morţi. Astfel de ipoteze au fost puse de multă vreme în debaraua teoriilor la care s-a renunţat. Se admite acum că ucenicii lui Isus, prietenii intimi ai lui Isus, la scurt timp după moartea Sa au crezut sincer că El a înviat din morţi. Singura diferenţă de opinie apare când întrebăm ce a produs această credinţă.

Răspunsul Noului Testament la această întrebare este foarte simplu. Potrivit Noului Testament, ucenicii au crezut în învierea lui Isus deoarece cu adevărat, după moartea Sa, Isus a ieşit din mormânt, li s-a arătat şi a avut întâlniri extinse cu ei, astfel că credinţa lor în înviere era bazată pur şi simplu pe un fapt.

Desigur, această explicaţie este respinsă de oamenii moderni care nu vor să recunoască în originea creştinismului o intrare a puterii creative a lui Dumnezeu, spre deosebire de legile care acţionau în natură. Şi astfel a fost propusă o altă explicaţie. Cea că credinţa ucenicilor în înviere a fost produsă de anumite halucinaţii în care ei s-au gândit că l-au văzut pe Isus, învăţătorul lor, şi probabil au auzit cuvinte sunând în urechile lor. O halucinaţie este un fenomen bine cunoscut studenţilor de la patologie. Într-o halucinaţie, nervul optic este afectat, şi de aceea pacientul într-un anumit sens „vede” pe cineva sau ceva. Dar acest efect este produs nu printr-un obiect extern, ci prin condiţia patologică a subiectului în sine. Acesta este punctul de vedere al „apariţiilor” Hristosului înviat care este susţinut de cei care resping miraculosul în legătură cu originea creştinismului.

Este adevărat, că se susţine că ceea ce a fost decisiv în credinţa învierii a primilor creştini a fost impresia pe care ei au primit-o despre persoana lui Isus. Se presupune că fără acea impresie, ei nu ar fi putut avea acele experienţe patologice pe care ei le-au numit apariţii ale Hristosului înviat, astfel că aceste experienţe patologice au fost pur şi simplu forma necesară în care impresia continuă a persoanei lui Isus s-a făcut simţită în viaţa primilor ucenici. Dar în orice caz, cu această ipoteză, credinţa învierii din apostoli, pe care este întemeiată biserica creştină, şi a fost într-adevăr bazată pe o experienţă patologică în care aceşti oameni au crezut că l-au văzut pe Isus, şi au auzit probabil un cuvânt sau două sunând în urechile lor, în timp ce nu era nimic în lumea externă care să îi facă să creadă că erau în prezenţa Sa.

Este adevărat că mai înainte au existat alte explicaţii. Uneori se susţinea că ucenicii au ajuns să creadă în înviere deoarece Isus nu era cu adevărat mort. Când El a fost pus în aerul rece din mormânt, El s-a trezit şi a ieşit afară, şi ucenicii au crezut că El a înviat. Un cărturar care merită să fie cunoscut astăzi se spune că a înviat această teorie, deoarece el este nesatisfăcut cu ideea dominantă. Dar marea majoritate a cărturarilor de azi cred că această credinţă a ucenicilor a fost cauzată de halucinaţii, care sunt numite „apariţii” ale Domnului înviat.

Dar haideţi să examinăm relatarea oferită de Noul Testament a învierii lui Isus şi a evenimentelor care au legătură cu ea. Această relatare este găsită în şase cărţi ale Noului Testament. Desigur, toate cărţile Noului Testament presupun învierea şi mărturia ei este susţinută în toate. Dar există şase dintre aceste cărţi, mai presus de toate, care oferă detalii ale Învierii. Ele sunt cele patru evanghelii, Faptele Apostolilor şi Prima Epistolă a lui Pavel către Corinteni.

Potrivit acestor şase cărţi, dacă mărturia lor este pusă laolaltă, Isus a murit într-o vineri. Nu era permis ca trupul Său să rămână şi să se descompună pe cruce, cu a fost îngropat în aceeaşi seară. El a fost pus într-un mormânt ales de un conducător al poporului, un membru din Sanhedrin. La înmormântarea Sa au fost martore anumite femei. El a rămas în mormânt în timpul sabatului. Dar în dimineaţa primei zile din săptămână El a înviat. Anumite femei care au venit la mormânt l-au găsit gol, şi au văzut îngeri care le-au spus că El a înviat din morţi. El a apărut în faţa acestor femei. Mormântul a fost vizitat în aceeaşi dimineaţă de Petru şi de ucenicul iubit. În cursul unei zile Isus a apărut în faţa lui Petru. Seara El a apărut în faţa a doi ucenici ne-numiţi care mergeau spre Emaus, şi aparent mai târziu în aceeaşi seară El a apărut în faţa tuturor apostolilor cu excepţia lui Toma. Apoi cu o săptămână mai târziu El a apărut din nou în faţa apostolilor, Toma fiind şi el prezent. Apoi El a apărut în Galilea, aşa cum învăţăm din Matei 28. Probabil că Pavel menţionează aceeaşi apariţie când spune că „El a apărut în faţa la mai mult de cinci sute de fraţi deodată,” 1 Corinteni 15:6. Probabil după aceea El a apărut în faţa celor şapte ucenici la marea Galileii, Ioan 21. Apoi El a apărut în Ierusalim, şi s-a înălţat de pe Muntele Măslinilor. Cândva în timpul apariţiilor Sale, odată s-a arătat lui Iacov, fratele Său, 1 Corinteni 15:7. Mai târziu El a apărut în faţa lui Pavel. Aceasta este relatarea Noului Testament referitoare la apariţiile după înviere ale Domnului nostru.

Există două trăsături caracteristice din această relatare care au fost evidenţiate foarte mult în discuţiile recente. Ele sunt (1) locul şi (2) caracterul apariţiilor lui Isus.

Potrivit Noului Testament, locul a fost mai întâi în Ierusalim, apoi în Galilea şi apoi din nou în Ierusalim. Apariţiile au avut loc nu numai în Galilea şi în Ierusalim, ci deopotrivă în Ierusalim şi în Galilea; şi primele apariţii au avut loc în Ierusalim.

Cam atât despre locul apariţiilor. Cât despre caracterul apariţiilor, ele au fost potrivit Noului Testament de un fel simplu, fizic. În Noul Testament Isus este reprezentat chiar ca având părtăşie la masă cu ucenicii Săi după învierea Sa, şi ca angajând relaţii extinse cu ei. Este adevărat, există ceva misterios în legătură cu această relaţie; aceasta nu este doar o continuare a vechii relaţii Galilene. Trupul lui Isus este independent de condiţiile timpului şi a spaţiului într-un fel care a apărut doar rar în slujirea Sa anterioară. A existat o schimbare. Dar există şi o continuitate. Trupul lui Isus a ieşit din mormânt şi a apărut ucenicilor într-un asemenea fel că un om putea să-şi pună degetul său în urma cuielor din mâinile Sale.

În două exemple, această relatare este contrazisă de cărturarii moderni. În primul loc, caracterul apariţiilor este presupus să fi fost diferit. Se presupune că ucenicii lui Isus L-au văzut doar pentru un moment în slavă, şi probabil au auzit un cuvânt sau două sunând în urechile lor. Desigur, potrivit istoricilor moderni naturalişti, aceasta nu a fost o vedere şi auzire reală, ci o halucinaţie. Dar punctul este că cei care privesc aceste apariţii ca şi halucinaţii nu au putut lua relatarea Noului Testament şi să dovedească din ea că aceste apariţii au fost halucinaţii şi nu au fost bazate pe prezenţa reală a trupului lui Isus; ci sunt obligaţi în primul rând să reducă relatarea Noului Testament la proporţii posibile. Motivele sunt că există limite la o halucinaţie. Oamenii sănătoşi la minte nu pot gândi că ei au avut o părtăşie prelungită cu cineva care nu era cu adevărat prezent, sau să poată crede că ei au umblat cu El şi au vorbit cu El după moartea Sa. Nu poţi începe explicaţia modernă a acestor întâmplări ca experienţe autentice şi în acelaşi timp doar viziuni, până când nu modifici relatarea care este oferită în apariţiile în sine. Şi dacă această relatare modificată este adevărată, atunci ar trebui în Noul Testament să există multe povestiri din Noul Testament care sunt legendare. Trebuie să recunoşti aceasta şi va trebui să explici aceste apariţii ca halucinaţii. Deci există o diferenţă în ceea ce priveşte natura apariţiilor, potrivit reconstrucţiei moderne, împotriva Noului Testament.

Şi mai există o diferenţă în ce priveşte locul apariţiilor. Potrivit punctului de vedere uzual modern al istoricilor naturalişti, prima apariţie a avut loc în Galilea, şi nu în Ierusalim. Dar care este importanţa acestei diferenţe de opinie? La prima vedere ea pare doar o chestiune de detaliu. Dar în realitate ea este foarte importantă pentru întreaga reconstrucţie modernă. Dacă vei explica aceste experienţe ca nişte halucinaţii, condiţiile psihologice necesare trebuie să fi predominat pentru ca ucenicii să aibă experienţele acestea. De aceea, istoricii moderni sunt atenţi să îngăduie timp pentru ca descurajarea profundă a ucenicilor să fie înlăturată – pentru ca ucenicii să se întoarcă în Galilea şi să trăiască din nou în scenele în care ei au trăit cu Isus; să mediteze asupra Lui, şi să fie gata pentru a avea acele viziuni cu El. Timpul trebuie să fie permis şi locul trebuie să fie favorabil. Şi apoi mai este un alt element important.

Aici ajungem la unul din cele mai importante lucruri dintre toate – mormântul gol. Dacă primele apariţii au fost în Ierusalim, de ce nu au investigat ucenicii sau duşmanii mormântul, şi să respingă acest crez prin găsirea trupului lui Isus acolo? Acest argument este respins de ipoteza Galileană cu privire la primele apariţii. Dacă primele apariţii au avut loc înainte de câteva săptămâni şi în Galilea, misterul este explicat. Nu ar fi fost nici o ocazie favorabilă pentru a investiga mormântul până când era prea târziu; şi astfel chestiunea a fost îngăduită să treacă, şi credinţa învierii s-ar fi putut naşte. Desigur, această explicaţie nu este chiar satisfăcătoare, deoarece nimeni nu poate vedea cum ucenici nu ar fi fost stimulaţi să investigheze mormântul, oricând şi oriunde au avut loc apariţiile. Deci nu am explicat mormântul gol chiar prin această ipoteză Galileană. Dar putem înţelege insistenţa scriitorilor moderni care susţin că prima apariţie a avut loc în Galilea.

Deci există o diferenţă între istoricii moderni şi relatarea Noului Testament cu privire la felul şi locul acestor experienţe. Oare au fost ele de un asemenea fel încât să poată fi explicate ca halucinaţii sau ele pot fi privite doar ca apariţii reale? Oare prima apariţie a fost la trei zile după moartea lui Isus, şi lângă mormânt, sau mai târziu în Galilea?

Haideţi să revenim la relatarea Noului Testament. Prima sursă pe care ar trebui să o considerăm este prima Epistolă a lui Pavel către Corinteni. Ea este probabil cea mai timpurie dintre surse. Dar ceea ce este încă mai important – cu autoritatea şi data acestei surse particulare de informaţie au fost de acord chiar şi adversarii creştinismului. Deci aceasta nu este doar o sursă de primă clasă a importanţei istorice ci este o sursă de o importanţă recunoscută. Aici avem un punct de plecare fix în toată controversa.

Atunci trebuie să examinăm acest document cu grijă. El a fost scris în jurul anului 55 d.Hr., cam la douăzeci şi cinci de ani după moartea lui Isus, atât de mult de la moartea lui Isus aşa cum 1924 este după Războiul American Spaniol (1898). Aceasta nu este o perioadă de timp foarte lungă. Şi desigur, există un element vital în mărturia de aici, care nu predomină în cazul Războiului Spaniol. Majoritatea oamenilor au uitat multe detalii din Războiul American Spaniol, deoarece ei nu le-au avut continuu în mintea lor.

Dar acesta nu este cazul care este considerat acum. Învierea lui Isus a fost lucrul care a format baza oricărei gândiri a creştinilor timpurii, astfel că memoria ei după ce au trecut douăzeci şi cinci de ani era mult mai proaspătă decât memoria unui eveniment ca Războiul American Spaniol în urmă cu douăzeci şi cinci de ani, care a ieşit din cunoştinţa noastră.

Haideţi să ne întoarcem la 1 Corinteni 15 şi să citim primele versete, „Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu.” „În primul rând,” sau „printre primele lucruri,” poate însemna primul ca timp, sau primul ca punct de importanţă. În orice caz, aceasta era o parte din predicarea fundamentală a lui Pavel în Corint, cam în anul 51 sau 52. Deci ne întoarcem puţin mai mult decât timpul în care Epistola a fost scrisă. Dar lucrurile acestea erau evident primare şi fundamentale în predicarea lui Pavel în alte locuri, astfel că ne întoarcem cu o perioadă nedefinită de timp în slujirea lui Pavel pentru această dovadă. Dar apoi ne întoarcem şi mai mult prin următoarele cuvinte – „aşa cum am primit şi eu.” Există un acord comun cu privire la sursa din care Pavel „a primit” această informaţie; în general se recunoaşte că el a primit-o de la biserica din Ierusalim. Potrivit Epistolei către Galateni, el a fost în conferinţă cu Petru şi Iacov la trei ani după convertirea sa. Acesta este timpul în care Pavel a primit această tradiţie. De obicei istoricii nu vor să recunoască faptul că această informaţie nu este altceva decât relatarea pe care Biserica străveche, inclusiv Petru şi Iacov, au dat-o despre evenimentele care pun fundaţia Bisericii. Deci aici avem, chiar recunoscută de oamenii moderni, o bucată de informaţie istorică de o valoare nepreţuită.

„V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.” De ce menţionează Pavel îngroparea lui Isus? Impresia pe care menţionarea îngropării o are asupra fiecărui cititor care ajunge la ea este că pentru prima dată Pavel vrea să spună că trupul lui Isus a fost întins în mormânt. Cu alte cuvinte, înmormântarea implică mormântul gol. Şi totuşi mulţi istorici moderni spun că Pavel „nu ştie nimic” despre un mormânt gol! Cu siguranţă, o astfel de afirmaţie este falsă. Pavel nu a menţionat mormântul gol în atât de multe cuvinte; el nu dă aici o descriere detaliată. Dar aceasta nu înseamnă că el nu a ştiut nimic despre aceasta. Celor cărora le scria el credeau deja în aceasta, şi el doar revedea un argument anterior pentru a trage concluziile din el cu privire la învierea creştinilor. A spune că Pavel nu ştie nimic despre un mormânt gol ignoră faptul că menţionarea îngropării este chiar fără sens decât dacă Pavel avea în minte mormântul gol. Nu pot vedea ca cineva să aibă vre-o altă impresie. Mai mult, nu aceasta înseamnă învierea, în cele din urmă? Istoricii moderni spun că Pavel era interesat doar în viaţa continuată a lui Isus într-un trup nou care nu avea nimic de a face cu trupul care a stat în mormânt. Aceasta este ceva ciudat în această legătură. Pavel argumentează în acest pasaj nu împotriva oamenilor care au negat nemurirea sufletului, ci împotriva oamenilor care respectau punctul de vedere grecesc al nemuririi sufletului fără trup. Punctul de vedere pe care ei îi respectau, făcea în mod logic învierea lui Isus doar o simplă continuare a vieţii Sale personale. Prin urmare, ceea ce spune Pavel împotriva lor nu are nici un sens decât dacă el se referă la învierea din mormânt. Dacă nu se referă la aceasta, el se joacă în mâinile adversarilor săi. Dar mulţi oameni din prezent au o astfel de noţiune stranie ne-istorică a ceea ce „învierea” însemna pentru primii ucenici. Ei vorbesc ca şi când credinţa învierii însemna că acei ucenici credeau că Isus a continuat să existe după crucificarea Sa. Aceasta este un lucru absurd. Acei oameni credeau în existenţa continuă după moarte a fiecărui om. Nu este nici cea mai mică îndoială cu privire la aceasta. Ei erau impregnaţi în întregime cu acest crez. Ei nu erau Saduchei. Chiar în acele trei zile după învierea lui Isus, ei încă credeau că El era viu. Dacă aceasta este tot ceea ce însemna învierea, atunci nu era nimic în ea care să cauzeze bucurie. Convingerea cu privire la viaţa continuă a lui Isus nu L-ar fi făcut mai diferit decât alţi oameni. Dar ce a schimbat tristeţea în bucurie şi a dus la înfiinţarea Bisericii a fost înlocuirea, unui crez în existenţa continuă a lui Isus, cu crezul în ieşirea trupului Său din mormânt. Şi cuvintele lui Pavel implică aceasta clar ca lumina zilei.

„Şi că el a înviat a treia zi.” Dintre toate lucrurile importante pe care le spune Pavel, acesta este probabil cel mai important, din punct de vedere al discuţiei moderne. Există puţine cuvinte în Noul Testament care să strice mai mult planurile istoricilor moderni naturalişti ca şi cuvintele: „în a treia zi.” Tocmai am observat ce este reconstrucţia modernă. Se presupune că ucenicii s-au întors în Galilea, şi acolo, la ceva timp după crucificare, ei au început să creadă că Isus este viu. Dar dacă prima apariţie a avut loc în a treia zi, această explicaţie nu este posibilă. Reconstrucţia modernă dispare dacă crezi că prima apariţie a fost în a treia zi. Dacă cuvintele lui Pavel sunt luate la valoarea lor, întreaga reconstrucţie psihologică elaborată a condiţiei minţii apostolilor, conducând la halucinaţii în Galilea, dispare.

Este adevărat că mulţi oameni au pregătit un răspuns. „Haideţi să nu,” spun ei de fapt, „mergem mai departe de ceea ce spune cu adevărat Pavel! Pavel nu spune că prima apariţie a avut loc în ziua a treia, ci doar că Hristos a înviat în ziua aceea. El ar fi putut învia la ceva timp înainte de a se arăta pe Sine pentru prima dată; învierea ar fi putut să aibă loc în a treia zi şi totuşi prima apariţie să fi avut loc la câteva săptămâni după aceasta, în Galilea.”

Dar atunci, dacă nimic special nu s-a întâmplat în a treia zi, şi dacă prima apariţie a avut la câteva săptămâni după aceasta, de ce ucenicii au nimerit chiar a treia zi ca ziua presupusei învieri? Cu siguranţă că era foarte ciudat pentru ei să presupună că Isus a înviat cu adevărat la un timp considerabil înainte ca El să apară înaintea lor şi i-a lăsat tot acel timp în disperare. O presupunere atât de ciudată din partea ucenicilor cere cu siguranţă o explicaţie. Atunci, dacă nu s-a întâmplat nimic în a treia zi, de ce au presupus ucenicii că învierea a avut loc în acea zi şi nu în alte?

O explicaţie propusă este că a fost aleasă a treia zi ca zi presupusă a învierii deoarece se credea că Scriptura cerea aceasta. Pavel spune, se va aminti, că Isus a înviat a treia zi potrivit Scripturilor. Dar unde veţi găsi în Scripturile Vechiului Testament vre-o referinţă clară la a treia zi, ca zi a învierii lui Hristos. Fără îndoială există „semnul lui Iona.” Şi mai există şi Osea 6-2. Cu siguranţă noi nu negăm faptul că aceste pasaje (cel puţin primul) sunt profeţii adevărate ale învierii în a treia zi. Dar oare au înţeles ei aceasta înainte de împlinirea acesteia? Aceasta este mai mult decât îndoielnic. Într-adevăr nu este chiar clar ceea ce vrea să spună Pavel prin cuvintele „potrivit Scripturilor” a se referi la a treia zi, şi nici măcar la faptul central al învierii în sine. În orice caz, pasajele Scripturii nu ar fi putut niciodată sugera ucenicilor a treia zi decât dacă ceva s-a întâmplat cu adevărat în acea zi care să indice că Hristos a înviat atunci.

Dar oare nu chiar Isus Însuşi a prezis că El va învia în a treia zi, şi nu s-ar putea ca această prezicere să îi determine pe ucenici să presupună că El a înviat în acea zi chiar dacă prima apariţie a avut loc numai la lung timp după aceasta? Aceasta este o cale de ieşire din dificultate evidentă, dar efectiv ea este închisă pentru istoricii moderni naturalişti. Pentru că aceasta ne-ar să presupunem că prezicerile lui Isus ale învierii Sale înregistrate în Evanghelii sunt istorice. Dar istoricii naturalişti de obicei sunt preocupaţi cu puţine lucruri mai mult decât cu negarea autenticităţii acestor preziceri. Conform punctului de vedere „liberal”, „cu siguranţă că Isus nu ar fi putut prezice că El va învia din morţi în modul descris în Evanghelii. Astfel că această explicaţie a istoricilor „liberali” a „zilei a treia” devine imposibilă. Această explicaţie probabil explică „a treia zi” din credinţa ucenicilor, dar aceasta distruge şi întreaga relatare al „liberalului Isus.”

Potrivit ei devine necesar să căutăm explicaţii mai departe. Unii au apelat la un crez presupus în antichitatea efectului pe care îl avea sufletul unei persoane moarte în jurul trupului pentru trei zile şi apoi se depărta. Se spune că acest crez poate să fi părut ucenicilor să considere necesară punerea presupusei învieri nu mai târziu de ziua a treia. Dar cât de mult a predominat acest crez în Palestina din secolul întâi? Probabil întrebarea nu este capabilă de un răspuns satisfăcător. Mai mult, este foarte periculos din punctul de vedere al istoricilor naturalişti să apeleze la acest crez, de vreme ce aceasta ar arăta că există un anume interes asupra trupului lui Isus; şi totuşi aceasta este ceea ce aceşti istorici moderni sunt preocupaţi să nege. Căci dacă era un interes cu privire la trup, întrebarea veche se ridică din nou, de ce mormântul nu a fost investigat. Şi întreaga viziune ipoteză se derâmă.

De vreme ce aceste explicaţii s-au dovedit a fi nesatisfăcătoare, unii cărturari moderni au recurs la a patra explicaţie. Ei spun că a existat în timpurile străvechi un crez păgân despre un zeu care a murit şi a înviat. În prima zi închinătorii la zeu trebuiau să jelească, dar în a treia zi trebuiau să se bucure, deoarece zeul învia. Deci se crede că ucenicii ar fi putut să fie influenţaţi de acest crez păgân. Dar desigur aceasta este o manevră disperată. Doar câţiva studenţi în istoria religiilor ar fi atât de îndrăzneţi să creadă că în Palestina, în timpul lui Isus, a fost vre-o predominare a acestui crez păgân al zeului care murea şi învia. Într-adevăr, importanţa şi claritatea acestui crez a fost exagerată enorm în lucrările recente – în special cu privire la învierea zeului în a treia zi.

Adevărul este că a treia zi din relatarea elementară a învierii lui Hristos rămâne, şi că nu există mijloace satisfăcătoare pentru a o explica. Într-adevăr, unii istorici naturalişti se întorc la punctul de vedere că probabil nu putem explica această a treia zi, şi probabil că s-a întâmplat ceva în a treia zi pentru a produce credinţă în ucenici. Dar dacă se ajunge la această concluzie, atunci întreaga reconstrucţie psihologică dispare, şi în special ipoteza modernă despre locul apariţiilor. Ceva trebuie să se fi petrecut pentru a produce credinţa ucenicilor în înviere nu departe în Galilea ci aproape de mormântul din Ierusalim. Dar dacă este aşa, nu mai este timp pentru a elabora procesul psihologic care este presupus a fi produs viziunile, şi ar fi o ocazie suficientă pentru investigaţia mormântului.

De aceea, un fapt de o importanţă enormă este că tocmai Pavel în acest pasaj unde el admite că reproduce tradiţia Bisericii primare din Ierusalim, care menţionează a treia zi.

Apoi, după menţionarea celei de-a treia zi, Pavel oferă o relatare detaliată care nu este chiar completă, a apariţiilor după înviere. El omite relatarea apariţiilor în faţa femeilor, deoarece el oferă doar lista oficială a apariţiilor pentru conducătorii din biserica din Ierusalim.

Cam atât este mărturia lui Pavel. Această mărturie este suficientă în sine pentru a respinge reconstrucţia naturalistă modernă. Dar este timpul să aruncăm o privire scurtă la mărturia Evangheliilor.

Dacă iei cea mai scurtă Evanghelie, Evanghelia după Marcu, vei găsi în primul rând, că Marcu oferă o relatare a înmormântării, care este de o mare importanţă. Istoricii moderni nu pot nega că Isus a fost îngropat, deoarece este atestat de sursa de informaţie universal acceptată, 1 Corinteni 15. Marcu este confirmat aici de tradiţia din Ierusalim aşa cum este păstrată de Pavel. Dar relatarea îngropării din Marcu este urmată de relatarea unui mormânt gol, şi cele două lucruri sunt indestructibil legate. Dacă una este istorică, este dificil să o respingem pe cealaltă. Istoricii naturalişti moderni sunt într-o condiţie divizată cu privire la chestiunea mormântului gol. Unii recunosc faptul că mormântul era gol. Alţii neagă faptul acesta. Unii spun ceea ce deja am subliniat – că mormântul nu a fost investigat deloc decât atunci când era prea târziu, şi că atunci relatarea mormântului gol a crescut ca o legendă în Biserică. Dar alţi istorici văd bine că nu poţi scăpa de un mormânt gol într-o astfel de manieră.

Dar dacă mormântul era gol, de ce era gol? Noul Testament spune că acesta era gol deoarece trupul lui Isus a fost înviat. Dar dacă cazul nu este acesta, atunci de ce era mormântul gol? Unii spun că duşmanii lui Isus au luat trupul. Dacă este aşa, atunci ei au făcut cel mai mare serviciu posibil pentru credinţa învierii pe care ei au urât-o atât de mult. Alţii au spus că ucenicii au furat trupul pentru a-i face pe oameni să creadă că Isus a fost înviat. Dar nimeni nu mai păstrează acum acest punct de vedere. Alţii spun că Iosif din Arimatea a schimbat locul îngropării. Aceasta este greu de înţeles, deoarece dacă ar fi aşa, de ce ar fi păstrat tăcerea Iosif din Arimatea când s-a născut credinţa învierii? Fără îndoială, au fost propuse alte explicaţii. Dar nu se poate spune că aceste ipoteze au satisfăcut în totalitate chiar şi pe acei istorici care le-au propus. Mormântul gol nu a fost niciodată explicat cu succes.

Am putea continua să considerăm alte două relatări. Dar cred că am subliniat cele mai importante părţi ale dovezii. Învierea a fost în trup, şi apare în legătură cu un mormânt gol. Este o relatare greşită a stării de lucruri când oamenii vorbesc despre „Interpretarea” Noului Testament în acord cu punctul de vedere modern al legii naturale ca operând în legătură cu originea creştinismului. Ceea ce este angajat în aceasta nu este o interpretare a Noului Testament ci o contradicţie completă a Noului Testament în punctul său central. Pentru a explica credinţa învierii a ucenicilor ca fiind cauzată de halucinaţii, mai întâi trebuie să culegi şi să alegi în sursele de informaţie şi să reconstruieşti o declaraţie a cauzei pentru care nu ai nici o informaţie istorică. Mai întâi trebuie să reconstruieşti această relatare, diferită faţă de ceea ce este oferit în singurele surse de informaţie, mai înainte de a putea începe să explici apariţiile ca halucinaţii. Şi chiar şi atunci nu eşti mai bogat. Este aproape absurd să explici originea Bisericii Creştine ca fiind datorată experienţelor patologice ale oamenilor slabi la minte. O clădire atât de măreaţă nu a fost fondată pe o descoperire atât de mică.

Astfel că mărturia întregului Nou Testament nu a fost înlăturată. Ea singură explică originea Bisericii şi schimbarea ucenicilor din oameni slabi în cuceritori spirituali ai lumii.

Atunci dacă dovada este atât de puternică, de ce atât de mulţi oameni moderni refuză să accepte mărturia Noului Testament cu privire la Hristos? Răspunsul este foarte simplu. Învierea, dacă este un fapt, este o minune formidabilă şi în mintea modernă există o opoziţie enormă împotriva miraculosului sau a supranaturalului.

Dar opoziţia este bine întemeiată? Probabil că ea ar fi bine întemeiată dacă dovada directă a învierii ar fi stat absolut singură – dacă ea ar fi doar o întrebare dacă un om din secolul întâi, de altfel necunoscut, a înviat cu adevărat din morţi. Atunci în acest caz ar există o povară mare de dovezi împotriva credinţei în înviere. Dar de fapt întrebarea nu este dacă vre-un om obişnuit a înviat din morţi, ci dacă Isus a înviat din morţi. Cunoaştem ceva despre Isus din Evanghelii, şi astfel s-a făcut de cunoscut că El este cu siguranţă diferit de toţi ceilalţi oameni. Un om care vine în contact cu personalitatea Sa uluitoare îşi va spune, „Este imposibil ca Isus să fi putut fi ţinut de moarte.” Astfel când mărturia extraordinară a credinţei învierii care a fost schiţată mai sus vine la noi, adăugăm la aceasta impresia noastră uluitoare a Persoanei lui Isus, câştigată din citirea Evangheliilor, şi acceptăm acest crez ciudat care vine la noi şi ne umple cu bucurie, că Răscumpărătorul cu adevărat a triumfat peste moarte şi mormânt şi păcat.

Şi dacă El este viu, venim la El azi. Şi în final adăugăm la dovada istorică directă propria noastră experienţă creştină. Dacă El este un Mântuitor viu, venim la El pentru mântuire azi, şi adăugăm la dovada din documentele Noului Testament o convingere imediată care ne eliberează de frică. Omul creştin nu ar trebui să spună niciodată aşa cum spun adesea oamenii, „Datorită experienţei mele a lui Hristos în sufletul meu sunt independent de adevărurile fundamentale ale creştinismului; sunt independent de întrebarea dacă Isus a înviat din mormânt sau nu.” Dar experienţa creştină, deşi nu ne poate face creştini faptul că Isus a înviat sau nu, încă poate adăuga la dovada istorică directă o mărturie care întăreşte faptul că Hristos a înviat cu adevărat din morţi în a treia zi, potrivit Scripturilor. „Mărturia Duhului” nu este, aşa cum adesea este reprezentată azi, independentă de Biblie; ci dimpotrivă ea este o mărturie a Duhului Sfânt, care este autorul Bibliei, a faptului că Biblia este adevărată.

http://www.voxdeibaptist.org/invierea_Gresham.htm

ORTODOXISM Mărturie creştină către creştinii nominali din cadrul Ortodoxiei/Octavian C. Obeada

Pagina de Apologetică

Pagina de Apologetică este realizată de Octavian C. Obeada Preşedintele Misiunii Vox Dei Apologet Baptist

ORTODOXISM

Mărturie creştină către creştinii nominali din cadrul Ortodoxiei

 Raport al Consultării cu privire la Evanghelizarea Mondială

Mini-consultare asupra evanghelizării creştinilor nominali din cadrul Ortodoxiei,

ţinut la Pattaya, Tailanda din 16-27 iunie 1980

Sponsorizat de Comitetul Lausanne pentru Evanghelizarea Mondială

Strategie pentru mărturisirea către creştinii nominali din cadrul Ortodoxiei

În legătură cu problema unei mărturii creştine între creştinii nominali din oricare tradiţie, cineva trebuie să aibă un sens profund de pierzanie a poporului religios. Simplul fapt că o persoană este numită printre creştini şi are o formă de evlavie nu înseamnă că are şi puterea schimbătoare de vieţi a evangheliei. Poporul cel mai subtil pierdut este cel care se bazează pe gândul că ei sunt creştini, fără să ştie de fapt ce înseamnă aceasta. Oamenii ortodocşi sunt greu de câştigat cu mesajul evangheliei, deoarece majoritatea dintre ei cred că nu au nevoie să fie câştigaţi. Lucrul cu ortodocşii nominali grosolani va necesita mijloace pozitive, definite şi o strategie atent plănuită.

Piedici din afară

(i) Piedici politice:

(a) În ţările comuniste piedica politică este extremă. În timp ce anumite ţări din Europa Răsăriteană au devenit mult mai deschise, semnele sunt tulburătoare în faptul că opusul are loc în URSS. Istoria recentă de 60 de ani de persecuţie a Bisericii Ortodoxe Ruse a dus-o la a susţine cu tenacitate de tradiţiile sale şi de a rezista faţă de infiltrarea din exterior. Cu toate acestea, există, pe lângă această rezistenţă faţă de schimbare, un număr crescând de ortodocşi demisionari care sunt gata să privească la înţelesul pentru ei a teologiei Protestante. Comunismul ateist este o ameninţare pentru Creştinism şi, prin urmare, acesta a plasat frica de a crede în inimile oamenilor. A crede în Hristos este stupid şi un semn de slăbiciune. În anumite ţări, creştinii nu sunt acceptaţi în universitate, şi lor nu li se oferă slujbele mai bune. Bisericile au fost infiltrate de comunişti care stăteau ca preoţi, inclusiv unii care au devenit liderii bisericii.

(b) Problema Naţionalistă apare în anumite ţări deoarece biserica şi statul sunt unite şi inter-relatate. Aceasta devine dificil pentru oamenii care se separă de biserică fără să fie acuzaţi că au denunţat moştenirea lor naţională şi culturală. Confuzia zelului religios şi patriotic diminuează înţelegerea persoanei de mijloc a evangheliei.

(c) În ţările în care guvernările sunt influenţate de alte religii (musulmani, hinduşi, budişti, etc.) autorităţile pun adesea presiune asupra creştinilor pentru a le împiedica progresul Creştinismului.

(ii) Piedici materiale

Multe din bisericile Ortodox Răsăritene există în ţările subdezvoltate. Membrii lor se luptă să trăiască. Statutul lor financiar scăzut este o povară pentru ei. Un număr dintre ei nu se poate gândi la mântuirea lor, căci ei caută o viaţă mai bună aici şi acum.

În ţări precum Grecia, care se dezvoltă din punct de vedere economic, oamenii se luptă să se îmbunătăţească din punct de vedere financiar şi social. Deoarece inimile şi minţile sunt fixate pe lucrurile materiale, ei sunt mult mai seculari şi materialişti decât religioşi. Imigranţii din ţările subdezvoltate şi în curs de dezvoltare sunt uneori greu de câştigat deoarece au fost atraşi din afară de viaţa mai afluentă a ţării lor noi. Pentru ei, Biserica Ortodoxă este în mare parte o asociaţie culturală decât una spirituală. Dacă ei au motivaţii spirituale, acestea sunt transformate uneori în bigotism şi fanaticism.

Piedici din interiorul Ortodoxiei

(i) Piedici Culturale:

Bisericile Ortodox Răsăritene au o viaţă religioasă îndeaproape relatată cu propria lor cultură. Ei au zile specifice în care-şi onorează sfinţii. Ei au propriul lor vocabular, propria cale de exprimare a credinţei lor. Pot exista elemente bune şi rele în ritualurile lor de închinare. Credincioşii trec prin nişte mişcări precum facerea de cruce, pupatul icoanelor, şi aprinderea de lumânări, care sunt bariere pentru ei în ascultarea şi înţelegere simplului mesaj al evangheliei. Legăturile de familie apropiată din multe cazuri creează o situaţie dificilă pentru cei care intră într-o experienţă vie cu Hristos, căci au de a face cu opoziţia şi ostracismul din partea rudelor şi a prietenilor.

(ii) Mândria, ignoranţa, prejudiciul şi fanatismul:

Majoritatea oamenilor ortodocşi simt că ei aparţin de singura Biserică Adevărată, deoarece din punct de vedere istoric Biserica Ortodoxă este cea mai veche. Liderii Bisericii Ortodoxe accentuează din nou şi din nou către aderenţii ei că ar trebui să fie mândrii de biserica lor şi că toţi ceilalţi sunt ori heterodocşi ori eretici. Ortodoxul mediu a fost prejudiciat împotriva creştinilor din toate celelalte tradiţii. Fanatismul este susţinut de ignoranţa celor mai mulţi ortodocşi faţă de credinţa lor şi adevărul despre evanghelie. Fiind religioşi la nivel sacramental şi ritual, ei dezvoltă o formă de evlavie care neagă adesea puterea lui Dumnezeu de a-i transforma.

(iii) Credibilitatea preoţilor:

În timp ce biserica învaţă că preotul este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, mulţi aderenţi ortodocşi resping religia la un nivel personal datorită inconsistenţei din viaţa anumitor preoţi. Unii credincioşi fac diferenţa între oficiu şi om, dar, în anumite cazuri, bogăţia clerului şi bogăţiile bisericii au devenit un mare obstacol spre primirea evangheliei, în special în ţările mai sărace.

(iv) Diferenţa doctrinare cardinale:

(a) Adevăratul Creştinism trebuie să declare în teologia sa unicitatea şi exclusivitatea Aceluia care a spus, „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”. Având în vedere că teologia liberală, fie Protestantă ori Catolică, prin scădere (a divinităţii lui Hristos), aboleşte unicitatea şi exclusivitatea lui Hristos, Romano-Catolicismul şi Ortodoxia Răsăriteană, prin adăugare (divinizarea sfinţilor), anulează acelaşi adevăr. Odată ce unicitatea şi exclusivitatea Persoanei lui Hristos sunt pierdute (ori prin scădere sau adăugare), unicitatea şi exclusivitatea lucrării sale pe cruce este pierdută.

În prezent, interpretarea oficială a Bisericii Ortodox Răsăritene, cuvântul Noului Testament „synergoi” (co-lucrători) este folosit pentru a indica faptul că mântuirea este un parteneriat al lucrării lui Hristos pe cruce şi faptele noastre. Totuşi, cuvântul co-lucrători, oricând este el folosit în Scriptură, este întotdeauna folosit în contextul serviciului creştin, şi niciodată cu referire la mântuire. Creştinii cred că Biblia învaţă că există răsplăţi pentru serviciul creştin credincios, în timp ce creştinul se străduie împreună cu Dumnezeu pentru împlinirea voii Sale pe pământ. Noi nu suntem de acord în mod ferm, totuşi, cu orice indicaţie că lucrarea lui Hristos este relatată faţă de mântuire sau viaţa veşnică, care este un dar şi nu o răsplată. În calitate de Evanghelici, noi declarăm cu tărie şi fără scuze că mântuirea este prin har, prin credinţă. Aceasta este darul gratuit al lui Dumnezeu. oricare altă învăţătura în această privinţă trebuie să poarte titlul care îi este dat, nu de noi ci de Cuvântul lui Dumnezeu, adică: „o altă evanghelie”.

(b) Datorită tradiţiei ortodoxe sacramentale şi legaliste, nu există nici o finalitate clară faţă de ispăşire. Pentru ortodox, crucea lui Hristos nu înseamnă ispăşirea realizată complet aşa încât mântuirea să fie oferită odată pentru totdeauna ca dar gratuit. Mai degrabă sacrificiul este spiritualizat şi este oferit în mod continuu în cadrul Eucharistului. Astfel Hristos (adică, mântuire) nu este primită odată pentru totdeauna, ci este primită continuu în sacramentul Eucharistului.

(c) Natura Mandatară a ispăşirii (adică, aspectul de înlocuire) este învăţat în mod doctrinar în teologia Ortodox Răsăriteană, dar lipseşte în practică. Faptul că Hristos a luat asupra sa natura noastră ca să moară în locul nostru este inima mesajului evangheliei.

(d) Nu este doar accentul ortodox, în practică, asupra divinităţii lui Hristos, aproape spre excluderea totală a umanităţii sale în timp ce era pe pământ, dar acest concept este şi perpetuat spre un grad mai mare acum că Domnul nostru este în starea sa slăvită la dreapta Tatălui. Ei au uitat că unul şi singurul Mijlocitor îşi păstrează natura sa umană prin eternitate (1 Timotei 2:5). Deoarece divinitatea lui este accentuată, el este oarecum dincolo de limitele noastre, şi prin urmare, există nevoia de mijlocitori mai mici, în special Fecioara Maria, dacă e ca petiţiile noastre să ajungă la Dumnezeu.

(e) Cea mai mare problemă doctrinară în evanghelizarea Ortodoxiei este crezul ei în mântuire prin botezul pruncilor şi faptele bune.

Influenţele creştine considerate străine:

În decursul anilor, Domnul a folosit misionari din alte ţări pentru a aduce evanghelia în ţările ortodoxe. Mii de oameni au fost mântuiţi şi sute de biserici au fost stabilite. Mai este încă nevoie de misionari străini astăzi, conform circumstanţelor locale şi culturale. (Ei nu pot locui în cele mai multe ţări din Europa Răsăriteană, şi este un scop limitat a ceea ce pot face ei.) Cu toate acestea poporul Ortodox are o mândrie care împiedică primirea de către ei a străinilor, care sunt consideraţi de mulţi, a fi agenţi de propagandă străină. Noi realizăm faptul că misiunile au ajutat foarte mult în răspândirea evangheliei prin intermediul instituţiilor, a literaturii, a şcolilor, spitalelor, orfelinatelor, şi în alte feluri. Misionarii care vin din afară nu ar trebui să ignore cultura poporului, ci mai degrabă ar trebui să se ajusteze faţă de situaţia locală. Noi vedem nevoia unei cooperări mai apropiate dintre biserici şi misiuni.

Piedici din interiorul Comunităţii Evanghelice

(i) Mărturia fragmentată:

Există multe denominaţii Evanghelice cu biserici mici în ţările ortodoxe. Această situaţie creează o impresie negativă asupra ortodocşilor, care nu fac distincţia dintre Trupul lui Hristos şi biserica instituţională. Formarea Alianţelor Evanghelice va ajuta la învingerea fragmentării din cadrul Trupului lui Hristos.

(ii) Lipsa de zel şi promptitudine:

Trebuie să mărturisim o lipsă de viziune mondială şi zel misionar, precum şi o lipsă de pregătire în bisericile evanghelice. Aceasta limitează misiunea şi rezultă în eşecul faţă de eficacitatea mărturiei către Ortodoxie.

(iii) Imaturitatea spirituală:

Mândria, îngustimea minţii şi fanatismul denominaţional împiedică progresul evanghelismului. Există o lipsă de unitate, şi astfel o lipsă de trezire în multe din ţările din cadrul credincioşilor evanghelici. Mărturiile slabe date de anumiţi evanghelici scandalizează pe ortodocşii nominali.

(iv) Lipsa de cunoaştere şi respecte faţă de Ortodoxie:

Printre Evanghelici, chiar şi în ţările Ortodoxe, există o larg răspândită ignoranţă faţă de tradiţia şi credinţa bisericii Ortodoxe. Adeseori înţelepciunea nu este folosită în evanghelizare. Mulţi evanghelici ignoră ceea ce este pozitiv în teologia şi practica Ortodoxă, asumându-şi ideea că totul din Ortodoxie este greşit.

Protestanţii din Europa Apuseană şi America de Nord sunt aproape total inconştienţi de istoria recentă a bisericii persecutate din Europa Răsăriteană. Ei nu ajută biserica persecutată pe atât de mult pe cât ar dori ei datorită restricţiilor guvernului. Un program major educaţional şi de suport trebuie să fie preluat de creştinii care subscriu faţă de Legământul Lausanne.

(v) Lipsa de coordonare a eforturilor de misiune:

Bine intenţionaţi dar adesea rău informaţi, amatorii din circa 120 de societăţi misionare lucrează în ţări cu populaţie semnificativ Ortodoxă. Uneori nu mai e nevoie de duplicarea eforturilor, şi adesea lucrătorii nu numai că nu lucrează împreună, dar uneori acţionează în rivalitate distrugătoare.

Aşa cum noi credem în Dumnezeul Atotputernic, noi trăim cu aşteptarea vederii atât a Evanghelicilor cât şi a Ortodocşilor născuţi din nou care să-i câştige pe creştinii nominali din aceste naţiuni cu evanghelia.

Învingerea piedicilor

(i) Prin arătarea de dragoste şi respect faţă de Ortodocşii nominali, noi vom învinge mândria, ignoranţa, prejudiciul şi fanatismul lor şi vom fi într-o postură de a-i evangheliza.

(ii) Prin a arăta respect faţă de tradiţia Ortodoxă ca cea mai veche biserică creştină cu bogata sa istorie care este benefică creştinilor din toate tradiţiile.

(iii) Prin exploatarea lucrurilor pe care le împărtăşim în comun cu Ortodoxia. Am putea folosi învăţături comune ambelor credinţe, să folosim ediţii ortodoxe ale Bibliei, şi să ne referim la scrierile Părinţilor Bisericeşti (şi să-i cităm în predicarea noastră!). Ar trebui să folosim Crezul Apostolilor şi imnurile biblice Hristocentrice, şi să profităm de sărbătorile religioase, zilele sfinte şi sărbătorile pentru a-i vizita pe ortodocşi, împărtăşind spiritualitatea cu ei. Ar trebui să folosim terminologia religioasă ortodoxă mai degrabă decât jargonul evanghelic unde aceste nu va duce la înţelegeri greşite ale conceptelor implicate. Ar trebui să fim sensibili la crezurile lor, să evităm argumente despre doctrină, şi ar trebui să ne reţinem de la atacarea practicilor ortodoxe inofensive.

În multe ţări, de la începutul lucrării misionare, atât misionarii cât şi Evanghelicii naţionali în general au avut tendinţa de a se separa de cultură şi popor. Bisericile care au fost stabilite erau biserici Vestice cu cântece şi decoraţii din Vest, literatură şi mentalitate din Vest, căi şi mijloace de răspândire a evangheliei din Vest. Nu sunt prea multe lucruri în bisericile evanghelice care să le amintească oamenilor de moştenirea lor culturală şi religioasă. Studiul bisericii creştine din ţările comuniste este necesar (experienţa şi viaţa întregii bisericii persecutate, nu doar a Bisericii Ortodoxe). În URSS, părtăşia în suferinţă (lagărele de închisori) a depăşit deja anumite bariere. Solzhenitsyn, de exemplu, a învăţat despre rugăciune de la un Baptist în timp ce rea în închisoare, dar el a rămas un ortodox loial – într-adevăr unul iluminat.

Transmisiile radio este un mediu care eludează barierele politice. Există 16 staţii radiu care predică în URSS – o oportunitate măreaţă. Totuşi, trebuie să existe o mai mare coordonare şi cooperare pentru producerea de programe mai bune pentru câştigarea tuturor claselor. Trebuie să existe şi o cooperare mai bună în programele de literatură pentru Europa Răsăriteană. Nevoile sunt imense, cerând resurse majore din denominaţiile noastre principale şi misiuni de credinţă. Datorită confiscării în mare de vehicule care transportau literatură în Uniunea Sovietică din ultimii ani, a fost o scădere proporţionată în cantitatea de literatură ce a intrat în Uniunea Sovietică, şi turiştii au înspăimântaţi să mai folosească oportunităţile care există.

(iv) Prin prezentarea evangheliei Ortodocşilor. În confruntarea ortodocşilor nominali, din care mulţi nu ştiu doctrinele majore ale Scripturilor, există pericolul de compromitere a crezurilor noastre în zelul de a ne identifica cu ei pentru scopul câştigării lor pentru Isus Hristos.

Pentru a comunica evanghelia către mintea ortodoxă, trebuie să accentuăm exclusivitatea persoanei lui Hristos şi finalitatea precum şi aspectele înlocuitoare ale lucrării sale unice. Aceasta este esenţa evangheliei. Dacă aceste adevăruri sunt excluse sau minimalizate, rezultatul final este „o altă evanghelie” care, în realitate, nu este nici o evanghelie. E nevoie de multă predicare pentru a clarifica unui ortodox că pocăinţa şi credinţa aduce mântuire.

În general, acestea sunt câteva stagii prin care trece mintea ortodoxă în procesul de acceptare a lui Hristos. Iată-le:

(a) Starea de ignoranţă: Mintea ortodoxă nu a for pre-condiţionată ca să înţeleagă conceptul mântuirii prin credinţă. Ori nu ştie cum să fie mântuit ori crede că va fi mântuit prin fapte şi prin participarea în sacramente. Chiar dacă ortodoxul citeşte Scripturile, el tot nu este sigur cu privire la mântuirea sa.

(b) Stagiul de confuzie: După auzirea de multă predicare şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu, ortodoxul mediu confundă mântuirea prin credinţă cu mântuirea prin fapte. Îl poţi auzi spunând, „Cu siguranţă mântuirea este prin credinţă! Dar trebuie să facem fapte bune ca să ajungem în Paradis”.

(c) Stagiul de clarificare: După multă expunere la învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu, eventual ajunge să înţeleagă că mântuirea este într-adevăr prin credinţă.

(d) Stagiul de încredere în Hristos: Acest stagiu vine de obicei foarte curând în timp după al treilea, sau altfel nu vine deloc. În mod general, e nevoie de mult timp pentru a clarifica Evanghelia către o persoană ortodoxă.

(e) Criza de identitate: Mulţi ortodocşi nominali nu sunt convertiţi prin liturghie sau eforturile preotului, ci din citirea literaturii dată lor de un ne-ortodox, sau prin studiu Biblic ori predicare evanghelică. Pentru o vreme, există o loialitate devotată faţă de Ortodoxism, însoţită totuşi, de o frustrare că el nu este hrănit spiritual prin biserică.

(f) Înstrăinarea de Ortodoxie: Pe măsură ce o persoană creste în înţelegere spirituală, există adesea o deziluzie cu privire la biserică şi resentiment faţă de instituţia care, pentru aşa de mulţi ani, a pretins a fi singura sursă de adevăr spiritual şi totuşi a eşuat să i-o clarifice. Mulţi creştini din mediul ortodox, după ce s-au încrezut în Hristos, devin ostili faţă de biserică. Devine greu pentru ei să se relateze faţă de preoţi şi să aprecieze în mod corespunzător tradiţia bisericii, care acum pare lipsită de sens pentru ei. Adesea, în timpul acestui stagiu, legăturile sunt tăiate cu cunoştinţele de ortodocşi nominali, limitând posibilitatea viitoare de evanghelizare a lor.

Oamenii care-i vor evangheliza pe ortodocşi

În studiul nostru găsim că trei grupe de oameni evanghelizează şi vor continua să îi evanghelizeze pe ortodocşi.

(i) Bisericile evanghelice naţionale din lumea ortodoxă

Evanghelismul efectiv este făcut atunci când bisericile Evanghelice dintr-o anumită ţară lucrează într-un fel unit. Acestea sunt o voce permanentă a evangheliei în aceste ţări. Principiile de creştere a bisericii pot fi de mare asistenţă în ajutorarea Evanghelicilor să câştige lumea ortodoxă. Ei ar trebui să fie atenţi să observe următoarele principii:

(a) Atitudinile corecte

Evanghelicii trebuie să fie sensibili să nu-i ofenseze pe ortodocşi când le prezintă evanghelia, fie în conversaţia personală, în publicaţii, în întâlniri de biserică, locuri publice, sau cele din aer deschis. Apostolul Pavel a expus un astfel de precedent când el se afla în Atena (vezi Fapte 17:22-23).

(b) Mesajul clar

Evanghelicii trebuie să fie atenţi la vocabularul şi terminologia lor, care pot fi familiare pentru un Evanghelic dar să aibă un înţeles total diferit pentru un ortodox. De exemplu, cuvântul „confesiune” este înţeles de un ortodox a însemna sacramentul de dezvăluire a păcatelor sale către preot, în timp ce pentru un evanghelic înseamnă confesiunea privată către Dumnezeu. Un cuvânt precum „regenerarea” poate fi pentru un ortodox fără înţeles în ceea ce înseamnă acesta.

(c) Oportunităţi de câştigare

Evanghelicii trebuie să folosească, într-un fel necompromiţător, zilele sfinte ortodoxe, precum zilele de sfinţi, Crăciunul, Paştele, evenimentele naţionale legate cu biserica ortodoxă, folosirea de porţiuni din Scriptură din liturghie şi calendarul bisericii, şi chiar biografiile sfinţilor şi scrierile Părinţilor Bisericeşti. Ei ar trebui să şi frecventeze serviciile de biserică ocazional pentru a înţelege liturghia ortodoxă, închinarea şi mentalitatea, pentru a-l ajuta să găsească un teren comun de comunicare spirituală.

(ii) Lucrările para-bisericeşti

Mişcările creştine interdenominaţionale care au ca scop câştigarea ortodocşilor pe terenuri neutre, adoptă principiul Apostolului Pavel, „Am devenit toate lucrurile pentru toţi oamenii, ca prin toate mijloacele să salvez pe câţiva” (1 Corinteni 9:22). Astfel de mişcări se pot dovedi a fi efective în câştigarea naţionalilor.

(a) Ei pot oferi părtăşie acceptabilă prin lucruri precum cluburi şi organizaţii creştine, adunări de casă, etc.

(b) Ei pot produce literatură creştină, precum biblii, cărţi creştine, ziare, tractate, lecţii biblice, etc.

(c) Ei vor ajuta cu problemele sociale, precum lucrul cu spitalele, orfelinatele, şcolile, refugiile, victimele dezastrelor fizice, etc.

(iii) Oamenii născuţi din nou şi mişcările care sunt sub sau în afara unei umbrele a Bisericii Ortodoxe

Deşi anumiţi oameni şi mişcări se confruntă cu probleme şi dificultăţii din partea liderilor bisericii lor, unii perseverează şi mărturisesc la propriul lor popor (1 Corinteni 9:13-23). Din nefericire, acestei oameni se confruntă în mod continuu cu probleme de compromis. Cu toate acesta noi Evanghelicii putem să fim o încurajare pentru ei.

(a) Îi putem ajuta să crească spiritual prin studiu Biblic, rugăciune şi părtăşie.

(b) Putem împărtăşi cu ei literatură creştină ajutătoare.

(c) Îi putem încuraja să mărturisească şi altora din Biserica Ortodoxă încât, la timpul rânduit de Dumnezeu şi prin vizitarea Duhului Sfânt, ca să poată fi pregătită calea pentru o măreaţă Reformă şi reînnoire în cadrul Bisericii Ortodoxe.

Metode şi mijloace

Metodele şi mijloacele ce pot fi folosite pentru evanghelizarea ortodocşilor nominali variază conform circumstanţelor particulare. Mai jos sunt câteva metode sugerate pe care le credem că sunt în special efective, cu comentarii acolo unde anumite metode pot fi mai folositoare decât altele.

(i) Evanghelizarea personală

(a) Evanghelizarea de la persoană la persoană este cel mai eficient evanghelism dintre ortodocşi. În mod esenţial toată mass-media şi mijloacele impersonale ar trebui să fie înzestrate pentru a aduce pe ortodocşii nominali interesaţi în contact cu cineva care îl poate conduce prin paşii spre convertire.

(b) Evanghelizarea prin telefon are câteva forme. Misiunile cu numere de apel implică postarea unui număr într-un loc public, şi cei care sună aud un mesaj înregistrat cu un alt număr care să-l sune pentru consiliere personală. Evanghelismul direct pe telefon, făcut într-un spirit de prietenie, înţelepciune, pozitivism, şi mare curtoazie, îi poate localiza pe cei care sunt interesaţi în lucruri spirituale.

(c) Sunatul de la uşă la uşă cu mărturisire şi distribuire de literatură. În aceste încercări de alegere, evanghelistul ar trebui să-şi facă de cunoscut poziţia sa de la început ca să nu fie înţeles greşit.

(ii) Evanghelizarea masivă

(a) Campaniile de evanghelizare masivă pot fi folosite în mod eficient când situaţia locală o permite. Aceasta e cea mai eficientă când este făcută la un nivel unit interdenominaţional, şi oricând e posibil să se implice şi cercurile ortodoxe.

(b) Întâlnirile din aer liber şi evanghelizarea de la plajă poate fi foarte ajutătoare. În ocazii precum zile ortodoxe sfinte şi sărbători, Evanghelicii ar trebui să fie încurajaţi să ţină întâlniri publice în aer liber, făcând apel la instinctele religioase care sunt mult mai intense în aceste vremuri.

(iii) Evanghelizarea prin Media

(a) Evanghelizarea prin radio şi televiziune pot fi foarte efective în comunicarea evangheliei, în special în acele ţări care sunt închise faţă de misionari. Evanghelicii ar trebui să fie încurajaţi să ofere filme religioase bune în cinematografele seculare şi la staţiile TV.

(b) Distribuirea de literatură creştină nu poate fi îndeplinită printre anumiţi oameni ortodocşi, dar, dacă s-ar permite, se dovedeşte a fi un vehicul foarte bun de evanghelizare. Există o nevoie mai mare de literatură creştină şi Biblii printre ortodocşii răsăriteni.

(c) Evanghelizarea prin ziar. Un ziar de familie lunar de evanghelizare s-a dovedi a fi o cale foarte bună de a mărturisi la mii de oameni din Grecia. De asemenea şi mesajul evanghelistic din spaţiul de reclamă plătit în ziarele seculare şi reviste care sunt citite de mii de ortodocşi, au semănat seminţe într-o perioadă de timp cu redeschidere prin contactul personal de mai târziu.

(d) Filmele şi ajutoarele vizuale sunt unelte foarte bune pentru câştigarea unei intrări în familiile, cercurile, şcolile, temniţele şi alte instituţii ortodoxe. Multe din culturi unde Ortodoxia înfloreşte nu au producţiile vizuale sofisticate ale Vestului, şi chiar materialele simplu produse au un mare apel.

(iv) Stabilirea de grupe mici şi biserici

(a) Stabilirea de biserici şi centre. În câştigarea ortodocşilor nominali, trebuie să avem ţeluri de lungă şi scurtă durată. În cartea Faptele Apostolilor, citim despre mii de oameni care au fost mântuiţi şi multe bisericii stabilite. Trebuie să-i încurajăm pe credincioşi şi bisericile să-şi lărgească viziunea lor şi să-şi stabilească scopuri de câştigarea a mulţi ortodocşi precum şi stabilirea de biserici locale.

(b) Studiile biblice de casă au fost o unealtă foarte productivă printre ortodocşii nominali, slujind spre ghidarea lor prin stagiile de confesiune, clarificare şi convertire.

(c) Mărturia „făcătorii de corturi” implică trimiterea de creştini care să lucreze în zone noi în profesiunile lor, cu scopul de evanghelizare şi începere de biserici (vezi Fapte 18:3-4). Această tehnică învinge suspiciunile cu privire la misionarii „profesionişti” plătiţi.

(d) Grupuri de rugăciune celulă pentru trezire şi evanghelism, centre culturale şi recreative. Astfel de grupe şi activităţi oferă oportunităţi pentru prietenii creştini nominali să frecventeze şi să fie expuşi la viaţa creştină din afara contextului de predicare/închinare.

(v) Misiunile speciale

(a) Evanghelismul între tineri şi studenţi, inclusiv tabere, seminarii, întruniri şi misiune pe un campus, trebuie făcut cu multă înţelepciune în ţările comuniste, dar poate fi foarte eficient în evanghelizarea creştinilor nominali, în timp ce se învaţă pe cei ce au fost evanghelizaţi. Uneltele ajutătoare pentru acestea şi alte feluri de lucrări sunt prezentările de pantomime şi scenete, echipe atletice creştine, şi grupe muzicale.

(b) Evanghelismul copiilor, cluburi biblice, tabere, lucrarea de plajă, etc., poate cere atenţie conform politicii locale şi a situaţiei legale.

(c) Evanghelismul prin instituţii, precum spitale, orfelinate, şcolii, case de bătrâni, etc.

(d) Cluburi ale femeilor creştine evanghelistice

continuare în numărul viitor…

http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica1_iul06.htm

Departamentul de Stat al SUA salută schimbarea democratică din Republica Moldova

Comunicat, Interne, Politic

Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii salută decizia Partidului Democrat din Moldova (PDM) de a se retrage de la guvernare în favoarea premierului Maia Sandu și a coaliției formate de Parlamentul ales în mod democratic.

„Suntem încurajați că atât noua coaliție, cât și fostul guvern s-au angajat într-un transfer pașnic de putere, care reflectă voința poporului moldovean. Solicităm reținere în această perioadă de tranziție. Statele Unite va continua să monitorizeze îndeaproape evoluțiile din Moldova și vor rămâne angajate să colaboreze cu toți moldovenii, pe măsură ce construiesc un viitor mai prosper și mai democratic”, se arată în comunicatul emis de instituție.

ȘtiriCreștine.ro amintește că Republica Moldova se confruntă cu o nouă criză politică. Parlamentul ales în februarie 2019 a reușit să formeze o coaliție dintre blocul ACUM și PSRM, nominalizând Gurvernul Sandu în ultima zi a termenului limită pentru această procedură. Paralel Guvernul Filip a refuzat să își dea demisia, atitudine condamnată de partenerii externi. Vă chemăm să vă rugați pentru noua conducere a Republicii Moldova să învețe să își asume responsabilitatea pentru promisiunile făcute în campanie și să angajeze în procesul de guvernare oameni înțelepți și statornici.

https://www.stiricrestine.ro/2019/06/15/departamentul-de-stat-al-sua-saluta-schimbarea-democratica-din-republica-moldova/?

Suedia: biserică dintr-o zonă cu populaţie musulmană este atacată pentru a doua oară!

Anunțuri, Externe, Important, Persecuții, Rugăciune, Una cu ei

O biserică din Suedia, situată într-o zonă populată majoritar de migranţi musulmani, a fost vizata de un atac cu bombă, pentru a doua oară in ultimul an, vineri dimineaţa.

Conform Summit News poliţia a fost chemată la biserica ortodoxă siriană Sf. Afrem din Södertälje de către locuitori din zonă, după ce o explozie puternică s-a auzit în mijlocul nopţii.

Conform unor surse, poliţia a stabilit faptul că un dispozitiv exploziv a fost detonat într-o clădire situată lângă biserică.

Poliţia spune că este a doua oară când biserica a fost vizata de un astfel de atac. Un incident similar a avut loc toamna trecută. Acest lucru îi determină pe oamenii legii să considere că atacatorii au vizat şi de data aceasta tot biserica, chiar dacă explozia s-a produs lângă biserică.

Södertälje este situat la 30 de kilometri de Stockholm. Oraşul adăposteşte o largă populaţie musulmană, care s-a înmulţit şi mai mult odată cu sosirea ultimelor valuri de refugiaţi. Peste 50% din populaţie este formată acum din migranţi.

Conform Radio Sweden, „oraşul a primit cel mai mare procent de refugiaţi, iar acum se confruntă cu probleme majore din această cauză.”

Sursa: CBN News

https://www.stiricrestine.ro/2019/06/16/suedia-biserica-dintr-o-zona-cu-populatie-musulmana-este-atacata-pentru-a-doua-oara/?28STIRI+CRESTINE%29

De ce unii nu rezista ispitei pornografiilor? | Pastor Vasile Filat

Bună dimineața,

Pornografiile atacă grav asupra bunăstării duhvnicești ale creștinului. Odată prinși în această uneltire a diavolului, nu este ușor să scapi de ea. De aceea, Scriptura ne spune să ne întărim în Domnul și să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta în mod practic? Aflați în acest video.

Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos. O zi binecuvântată să aveți. Cu drag, Vitalie Marian. Administratorul siteu-ului Moldova Creștină. Moldova Creștină TV Publicat pe 15 iun. 2019 Pornografiile atacă grav asupra bunăstării duhvnicești ale creștinului. Odată prinși în această uneltire a diavolului, nu este ușor să scapi de ea. De aceea, Scriptura ne spune să ne întărim în Domnul și să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta în mod practic? Aflați în acest video. BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:00 – 16:00 Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 Moldova Creștină TV