Învierea de John Brown

Ceea ce a dus la învierea lui Cristos – moartea Lui înlocuitoare – asigură învierea la viaţă a poporului Său.

Mai întâi să abordăm siguranţa pe care învierea lui Cristos o dă poporului Său în ce priveşte învierea acestuia. „Dar acum, Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi”.

„Acum” nu exprimă în acest caz timpul, ci tranziţia. Dacă nu ar fi înviat Cristos, ar urma aceste consecinţe; „dar acum, Cristos a înviat”: nimic nu este şi nu poate fi mai sigur decât aceasta, iar prin învierea Lui, El este „pârga celor adormiţi”. Limbajul este figurat. Pârga sunt cele dintâi roade coapte ale grânelor, care sunt culese de pe câmp, sau cel dintâi rod copt care este cules din pom. Este o parte a recoltei şi o indicare a faptului că urmează şi restul. Ideea generală sugerată aici este următoarea: după cum primele roade sunt o garanţie a recoltei ce are să vină, iar operarea legilor stăpânirii fizice a lui Dumnezeu, care a copt o parte, va duce la coacerea la vremea potrivită a tuturor grânelor şi a tuturor fructelor – la fel învierea lui Cristos – Cel dintâi dintre oameni care S-a întors la viaţă, pentru a nu se mai supune niciodată morţii, în acest sens fiind „Cel dintâi înviat din morţi” – este o garanţie a învierii tuturor celor care fac parte din poporul Lui, a celor adormiţi în El, ca aplicare a legilor stăpânirii morale a lui Dumnezeu, care L-au înviat din morţi şi care, la vremea potrivită, îi vor învia din morţi şi pe ai Lui. El, reprezentantul desemnat de sus al poporului Său, Şi-a asumat natura lor şi S-a supus slăbiciunilor lor. A făcut tot ce era necesar pentru mântuirea lor, potrivit desăvârşirii caracterului divin şi ca ilustrare a acestuia. Ca împlinire a angajamentelor legământului Său şi eliberându-i de slăbiciunile lor, El a dus până la capăt o viaţă de ascultare desăvârşită, supunându-Se morţii în locul lor. El a spus pe cruce: „S-a isprăvit!” – datoria este plătită, lucrarea este îndeplinită’. Pe temeiul acestei ascultări desăvârşite şi satisfaceri a Tatălui, El a fost înviat din morţi de puterea Tatălui. Dacă lucrarea Lui nu ar fi fost completă, El ar fi trebuit să rămână printre cei morţi. Învierea este glasul Judecătorului Suprem, ca ecou al strigătului de pe cruce: „S-a isprăvit!” Ascultarea şi satisfacerea Tatălui, care constituie justificarea noastră, I-au asigurat învierea. După cum a fost dat la moarte din pricina păcatelor noastre, la fel El a înviat din morţi pe temeiul îndreptăţirii noastre, pe temeiul a ceea ce ne îndreptăţeşte – ascultarea Lui desăvârşită până la moarte. Iar acţiunea aceluiaşi har, neprihăniri şi credincioşii care, pe temeiul acestor lucruri, L-au readus la viaţă, la vremea potrivită ne vor învia pe noi, toţi cei care suntem ai Lui, pe toţi cei ce suntem „în El”. Primele roade ale pământului nu prevestesc atât de sigur coacerea întregii recolte, pe cum învierea lui Cristos prevesteşte învierea poporului Său. Legile coacerii grânelor sunt supuse interferării a numeroşi factori; în vreme ce primele roade au fost culese, fiind coapte pe deplin, din pricina unor schimbări atmosferice neaşteptate, restul recoltei poate fi totuşi compromis. Însă legile stăpânirii morale divine nu sunt supuse unor asemenea influenţe. Putem concluziona, cu deplină siguranţă că, dacă Isus Cristos a înviat, şi poporul Lui trebuie să învie.

În general, interpreţii Scripturii au considerat că, prin folosirea termenului „pârgă” cu privire la Cristos cel înviat din morţi, apostolul nu utilizează cuvântul numai în sens figurat, ci se referă şi la ceremonia religioasă solemnă prevăzută de lege, a aducerii celor dintâi roade la templul lui Iehova. Ei presupun că apostolul avea înaintea ochilor următorul ritual al instituţiei levitice: Când veţi intra în ţara pe care v-o dau şi îi veţi culege roadele, să aduceţi un snop din cele dintâi roade ale recoltei înaintea preotului; acesta va legăna snopul înaintea Domnului, ca să fie primit din partea voastră; „preotul îl va legăna în ziua de după sabat”. Toate roadele ţării Canaan erau considerate ca profane în ele însele – nimeni nu putea mânca din ele până când nu erau consacrate prin aducerea celor dintâi roade înaintea lui Iehova. Nici o recoltă nu putea fi culeasă înainte de această ceremonie. După aceea, momentul recoltării unora sau a tuturor roadelor era cel convenabil fiecărui israelit. Este remarcabil faptul că aducerea primelor roade trebuia să aibă loc în a doua zi a praznicului azimilor – ziua învierii Domnului. Nu încape îndoială că atunci când El, înviat din morţi, S-a prezentat înaintea Tatălui, a fost acceptat şi nu doar El Însuşi ci, după cum spune Episcopul Pearson, a fost acceptat „pentru întreg poporul Lui, pentru ca ţărâna lor să fie sfinţită, putrezirea lor să devină sacră şi mortalitatea lor să fie consacrată veşniciei”. Învierea Celui care era substitutul lor indica faptul că trupurile lor moarte nu erau lucruri degradate ci că, la vremea potrivită, vor fi însufleţite ca al Lui şi vor fi primite în prezenţa divină.

Orice opinie ar putea fi formulată cu privire la semnificaţia tipică a ritualului iudaic, am văzut că acele cuvinte, văzute simplu în sens figurat, exprimă izbitor sentimentul că învierea lui Cristos este simbolul şi garanţia, după cum a fost şi începutul, învierii poporului Său. Dacă El nu ar fi înviat, nici ei nu ar fi putut învia vreodată. Învierea Lui este asigurarea că şi ei vor învia. Acest fapt este sugerat într-o anumită măsură de exprimarea figurată, după cum am văzut. Apostolul continuă să ilustreze acest subiect şi în versetele următoare: „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Cristos”.

Ideea generală a cestui pasaj este aceeaşi cu cea dezvoltată mai pe larg în secţiunea finală a capitolului 5 din Epistola către Romani. Cristos, ca şi Adam, era un personaj reprezentativ; în egală măsură, cei doi îi reprezentau pe oameni: unul era reprezentatul întregii sale posterităţi materiale, iar celălalt al întregii posterităţi spirituale. „Prin om” – printr-un om, adică prin primul om, Adam – „a venit moartea”. Iată comentariul apostolului cu privire la aceste cuvinte: „Printr-un singur om a intrat păcatul” – vina, răspunderea şi pedeapsa – „în lume, şi prin păcat a intrat moartea şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor”. Moartea nu a făcut parte din ordinea iniţială a lucrurilor, în ce îl privea pe om. „Dumnezeu l-a făcut pe om nemuritor şi l-a creat ca şi chip al propriei Sale veşnicii”. Omul a atras asupra lui natura muritoare şi moartea.

„Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om” – un om, omul Isus Cristos – „a venit şi învierea morţilor”. „Învierea morţilor”, după cum am afirmat în repetate rânduri şi am căutat să dovedesc, se referă aici şi în alte părţi ale scrierilor apostolului numai la învierea la viaţă – la acea înviere care înseamnă eliberare din moartea care era parte a blestemului.

Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat o dispensaţie a restaurării şi cum se leagă învierea spre condamnare de învierea lui Cristos – căci nu încape îndoială că există o legătură între cele două – sunt întrebări interesante în ele însele, dar nu sunt relevante în acest context. Aducerea morţii asupra omului, ca efect al blestemului, a fost lucrarea unui singur om, Adam; izbăvirea omului din moartea care era efectul blestemului şi manifestarea neplăcerii divine, este lucrarea unui singur om, Cristos Isus. Păcătuind, primul om a adus moartea asupra lui şi asupra posterităţii sale naturale. Cel de-al doilea om, făcându-Se blestem în locul seminţei Sale spirituale şi, sub blestem, supunându-Se pe deplin legii şi primind pedeapsa ei, S-a izbăvit pe Sine Însuşi şi pe oameni de sub blestemul morţii şi a asigurat pentru Sine şi pentru ei o înviere glorioasă.

Forţa expresiei „Căci dacă” prin om sau printr-un om a venit moartea, tot prin om sau printr-un om a venit şi învierea morţilor, pare să fie următoarea: ‚Există o congruenţă divină a pregătirii în ce priveşte modul în care oamenii aveau să fie izbăviţi de moarte. Aceasta este similară felului în care oamenii erau supuşi morţii. Era potrivit ca, după cum unui om, care a abuzat prin păcatul lui de întâlnirea divină plină de har, devenind reprezentantul federal al rasei sale, Dumnezeu i-a îngăduit să introducă moartea universală în rândul posterităţii, la fel Dumnezeu a stabilit ca izbăvirea omului de la moartea care este plata păcatului, să se facă prin ascultarea unui singur om. Acesta este planul lui Dumnezeu şi poartă amprenta acelei armonii care este marca lucrărilor lui Dumnezeu’. Ideea este scoasă mai bine la lumină în paragraful final al capitolului 5 din Romani, la care am făcut deja referire. „După cum prin păcatul unuia moartea a stăpânit peste toţi, cu atât mai mult cei ce primesc abundenţa harului şi darul neprihănirii vor stăpâni în viaţă prin unul singur, Isus Cristos”. „După cum prin păcatul unui singur om” – sau printr-un singur păcat – „judecata a venit peste toţi oamenii spre condamnare, la fel prin neprihănirea unuia singur” – sau printr-o singură neprihănire – „darul fără plată vine asupra tuturor oamenilor spre îndreptăţirea vieţii”.

Afirmaţia pe care am ilustrat-o este menită să fie un argument al declaraţiei că Isus Cristos cel înviat este cel dintâi rod al celor adormiţi – că învierea Lui o asigură pe a lor. Căci prin faptele şi suferinţa Lui, care au dus la înviere, El S-a comportat ca un personaj reprezentativ, după cum Adam s-a comportat ca un astfel de personaj în ce priveşte lucrurile care au dus la moarte. Păcatul lui Adam, dovedit prin faptul că el a devenit muritor, a adus moartea tuturor urmaşilor săi naturali, căci Dumnezeu îl instituise pe el ca reprezentant al lor. Ascultarea lui Cristos, a cărei desăvârşire este dovedită de învierea Sa, duce la învierea tuturor urmaşilor Săi spirituali, căci Dumnezeu L-a instituit ca reprezentant al lor.

Versetul 22 pare a fi adăugat pentru a sublinia cu mai mare forţă faptul că toţi cei ce mor – adică toţi descendenţii naturali ai lui Adam – mor din pricina legăturii lor cu el; moartea lor este aplicarea blestemului lui Dumnezeu împotriva păcatului; toţi cei care ajung la învierea din morţi, la învierea la viaţă – adică întreaga sămânţă spirituală a lui Cristos – devin părtaşi la acest privilegiu exclusiv datorită faptului că Dumnezeu a fost mulţumit de ascultarea lui Cristos în locul lor şi de ei „în El” – dată fiind legătura lor cu El. „După cum toţi mor în Adam, toţi vor învia în Cristos”. Reiese că ‚Toţi cei ce mor, mor din cauza legăturii lor cu Adam; toţi cei care ajung la învierea din morţi, ajung acolo datorită legăturii lor cu Cristos’.

Moartea este pedeapsa primului păcat al primului om. Toate morţile care au urmat şi care vor urma trebuie văzute în această lumină. În sprijinul acestei afirmaţii, apostolul arată în capitolul 5 din Romani că toţi oamenii mor ca urmare a faptului că se fac vinovaţi – pasibili de pedeapsă – prin primul păcat al primului om. ‚Sub legea lui Moise’, spune el, ‚toţi au murit. Nu era aceasta executarea sancţiunii acelei legi? Nu, căci sancţiunea ei nu era moartea, ci moartea violentă înainte de vreme; este limpede faptul că nu legea este cauza morţii, căci unde nu este lege nu este nici călcare de lege, iar oamenii au murit şi înainte de lege şi sub lege – de la Adam până la Moise şi de la Moise la Cristos. Atunci nu este moartea executarea sancţiunii legii naturale? Nu, nu este nici aceasta. Căci moartea intervine şi în cazul copiilor şi al celor retardaţi, care nu sunt capabili de încălcarea legii naturale. Moartea lor era executarea sentinţei divine – expresia nemulţumirii divine – împotriva primului păcat al primului om. Ce s-a întâmplat acestuia s-a întâmplat tuturor.’ Oamenii mor pentru că sunt descendenţii omului care a încălcat legământul a cărui pedeapsă a fost moartea. Toţi cei ce mor – şi toţi mor, căci ‚oamenilor le este dat să moară’ – toţi cei ce mor, mor în Adam – fiind legaţi de acesta printr-o constituţie divină. După suferinţele lui Cristos şi durerile pedepsei veşnice, aceasta este manifestarea cea mai cumplită a răului conţinut de păcat.

După cum acesta este adevărul referitor la moarte, la fel există, în mod analog, un adevăr privitor la izbăvirea de moartea care este efectul blestemului – învierea la viaţă. Toţi cei ce ajung vii astfel, devin vii prin legătura lor cu Cristos. Într-adevăr, oamenii se bucură de toate binecuvântările mântuitoare numai prin legătura cu Cristos. Ei merită pedeapsa – nu pot merita vreodată altceva. Numai „în El” sunt ei „binecuvântaţi cu binecuvântări cereşti şi spirituale”. „Aleşi în El înainte de întemeierea lumii”, „ei au în El răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor” – „ei sunt acceptaţi în El” şi „în El primesc o moştenire”. Convingerea personală adâncă a apostolului cu privire la importanţa de a fi „în Cristos” pentru a ajunge la învierea glorioasă, este exprimată în mod izbitor în următorul pasaj din Epistola către Filipeni: „Şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos şi să fiu găsit în El nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Cristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui, ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi”. După părerea lui, nu se poate ajunge aici decât fiind găsit „în Cristos”. După cum moartea urmaşilor naturali ai lui Adam este manifestarea nemulţumirii lui Dumnezeu cu privire la primul păcat al primului om, la fel conferirea gloriei inefabile, de neconceput a învierii la viaţă a întregii seminţe a lui Cristos – „o mulţime pe care nimeni nu o poate număra, din orice neam, din orice popor, de orice limbă a fiilor omului” – este o dovadă minunată a faptului că Tatăl este mulţumit, „de dragul neprihănirii Lui”, pe baza căreia El ridică la o stare de fericire atât de înaltă şi de sigură astfel de mulţimi, al căror merit de drept ar fi fost „distrugerea veşnică dinaintea prezenţei Sale şi dinaintea slavei puterii Lui”. Întregul argument al acestei afirmaţii, după cum am remarcat, porneşte de la marele principiu fundamental al creştinismului, potrivit căruia „în economia harului, Cristos şi poporul Lui sunt una, într-o aşa măsură încât ceea ce se spune despre unul se spune automat şi despre celălalt şi acest lucru are viaţă numai pentru cei care îl înţeleg şi îl cred.”

Cuvintele următoare: „Dar fiecare om la rândul cetei lui; Cristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Cristos. În urmă va veni sfârşitul” par introduse pentru a întâmpina gândul: ‚Cum se va întâmpla aceasta? Vedem că toţi mor în Adam. El a murit şi toţi mor în el. Toţi urmaşii lui mor şi, deşi Cristos a înviat, nu vedem pe nici unul dintre cei ce sunt ai Lui, cu atât mai puţin pe toţi, înviind. Ei mor în Adam, dar nu învie în Cristos. El a înviat a treia zi din morţi, dar peste mormintele celor ce sunt „în El” trec ani şi veacuri, fără să aibă loc vreo înviere’. Totuşi, este aşa cum a spus apostolului şi afirmaţia lui nu este mai puţin adevărată. După cum toţi mor în Adam, toţi cei ce sunt „în Cristos” vor învia, dar „fiecare om la rândul cetei lui”.

Referinţa cu privire la „fiecare om” pare întrucâtva îndoielnică. Unii au restrâns-o numai la cei ce sunt ai lui Cristos. ‚Toţi cei ce sunt ai lui Cristos vor fi aduşi la viaţă la rândul cetei lor’. Însă afirmaţia lui Pavel nu pare să spună aceasta, căci toţi cei morţi în Cristos se vor ridica deodată, nu succesiv, şi nu fiecare la vremea lui. Ei au o ordine comună a învierii. Alţii au considerat că este mai probabil ca afirmaţia să se refere deopotrivă la Cristos şi la cei ce sunt ai Lui – fiecare la vremea lor; Cristos de îndată, în a treia zi după cum am spus înainte înviere, ca cel dintâi rod, iar ei, ca restul recoltei, la venirea Lui. Fără îndoială, aceasta ar fi interpretarea corectă dacă versetul 23 ar fi urmat imediat după versetul 20. Totuşi, nu pot să nu mă gândesc la faptul că „fiecare” sau „ei toţi” se referă la „toţi” cei ce mor în Adam şi la „toţi” cei ce primesc viaţă în Cristos. Acestea sunt cele două grupuri. Există un grup căruia îi revine moartea primului om şi a descendenţilor săi naturali; şi există un grup a cărui viaţă este restaurată – al doilea om – Domnul din ceruri şi toţi urmaşii Lui spirituali. Apostolul nu specifică ce se întâmplă cu privire la primul grup – Adam şi descendenţii lui. Nu acesta era subiectul dezbătut. Totuşi, noi ştim că lucrurile stau astfel: Adam a devenit muritor când a săvârşit primul păcat şi când s-a împlinit vremea desemnată vieţii lui pe pământ, s-a suspus sentinţei: „Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” şi toţi urmaşii lui, unul după altul, au coborât după el, în mormânt. Altfel stau lucrurile cu al doilea Adam şi cu urmaşii lui. După ce a încheiat lucrarea care a asigurat restaurarea Lui şi a lor la o viaţă glorioasă, după ce a zăcut în mormânt suficient timp pentru a oferi o dovadă satisfăcătoare că murise cu adevărat, a înviat din morţi a treia zi, potrivit Scripturilor. El a înviat ca cel dintâi rod. Situaţia diferă în ce-i priveşte pe urmaşii Lui spirituali, care sunt desemnaţi aici în mod semnificativ: „cei ce sunt ai lui Cristos”. Aceştia sunt cei despre care, în versetul anterior, s-a spus că sunt „în El”. Ei sunt ai Lui – s-au dat Lui prin legământul veşnic, sunt răscumpăraţi prin sângele Lui, aduşi la El de Tatăl, prin chemarea adresată lor, se află sub influenţa Duhului Său şi se predau Lui în mod voluntar, pentru a fi numai ai Lui, în întregime şi pentru veşnicie. „Cei ce sunt ai lui Cristos” mor ca El, dar nu învie ca El, a treia zi, aşa cum au presupus unii mistici. Ei nu învie unul câte unul, aşa cum mor în Adam. Cristos, cel dintâi rod, a fost adus la viaţă şi la fel se va întâmpla şi cu toţi care sunt în El, la venirea Lui, nu înainte de aceasta. Este vorba despre cea de-a doua venire a lui Cristos, „fără păcat”, adică o venire care nu reprezintă o jertfă pentru păcat – „pentru” desăvârşirea „mântuirii” poporului Său. Atunci, toţi cei ce sunt în El şi „se află în morminte Îi vor auzi glasul şi cei ce vor auzi vor trăi şi vor avea parte de învierea la viaţă”.

Aici intervine o întrebare firească: ‚De ce este aceasta ordinea pentru cel de-al doilea Adam şi pentru sămânţa Lui? De ce nu este distrusă moartea? De ce mor cei răscumpăraţi sau, dacă trebuie să moară, de ce rămân trupurile lor timp de secole în mormânt? De ce ajunge prada în mâna celui puternic? De ce captivii răscumpăraţi nu sunt eliberaţi de îndată?’ Nu se ştie cât de departe este înţelept să mergem cu astfel de întrebări sau cu răspunsul lor. Ar putea ajunge să spunem: „Nu este treaba noastră să ştim vremurile şi soroacele”. Este evident că vremea Lui nu a venit încă, iar vremea noastră este totdeauna gata. Pentru El, „o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi”. Poate ajunge să spunem că aceste întrebări se alătură altora, pe care oamenii le-au pus mai mult din curiozitate decât din înţelepciune. ‚De ce nu l-a creat Dumnezeu pe om cu o siguranţă absolută a rămânerii lui în starea de sfinţenie? De ce a depins destinul rasei umane în aşa măsură de comportamentul primilor oameni? De ce îngerii care au păcătuit au fost destinaţi nimicirii fără speranţă, în vreme ce oamenilor li s-a dat un Mântuitor? Dacă meritele şi puterea acelui Mântuitor sunt în mod egal infinite, de ce nu sunt toţi oamenii mântuiţi? De ce Mântuitorul a venit în lume numai după patru mii de ani de când oamenii aveau nevoie de intervenţia Lui? De ce a fost revelaţia încredinţată unei naţiuni, înainte de venirea Lui? De ce nu s-a extins ea la toate naţiunile după venirea Lui?’ Nu cred că îngerii se preocupă cu astfel de întrebări, dar „cei nechibzuiţi se năpustesc acolo unde îngerii se tem să păşească”. Nu greşesc însă dacă remarc faptul că, întârzierea învierii tuturor celor ce sunt ai lui Cristos până la finalul actualei ordini a lucrurilor nu se datorează vreunei deficienţe a meritului, puterii sau harului marelui Izbăvitor. Cred că nici noi nu depăşim măsura când menţionăm unele avantaje care par a fi legate de aranjarea – de „ordinea” – pe care înţelepciunea infinită a preferat-o, deşi în această privinţă, ca în toate de altfel, „gândurile Lui nu sunt gândurile noastre şi căile Lui nu sunt căile noastre”. Deşi nu este cu putinţă pentru noi să vedem în ce măsură o altă ordine ar fi afectat starea actuală a lucrurilor, nu putem evita faptul că asemenea efecte ar fi fost numeroase şi importante şi ar fi schimbat cu totul natura prezentă a lucrurilor, făcând-o nepotrivită pentru multe din scopurile cărora era menită să le servească şi pe care le serveşte acum. Denunţarea morţii – pedeapsa primului păcat al primului om, este extrem de precisă, iar executarea ei reprezintă, în cazul fiecărui individ, chiar şi a celor care sunt ai lui Cristos, o infirmare remarcabilă a primei minciuni şi o răzbunare izbitoare a adevărului, a lui Dumnezeu.

De asemenea, după cum am remarcat deja, moartea constituie o lecţie impresionantă cu privire la răul conţinut de păcat – generaţie după generaţie a coborât în mormânt, marcând neplăcerea lui Dumnezeu cauzată de o singură încălcare a legii Lui şi care, după părerea multora, nici nu era o încălcare prea flagrantă. Marele Judecător al tuturor apare plin de o maiestate înfricoşătoare când vedem moartea, mesagerul Lui, venind călare ca să cucerească. Cât de important este să beneficiem de favoarea Lui – să nu Îi stârnim neplăcerea! În diferite moduri, moartea – fie cea proprie, fie a altora – verifică mijloacele exersării şi întăririi principiilor sfinte ale celor care sunt ai lui Cristos – credinţa, speranţa, umilinţa, supunerea, răbdarea lor. Astfel, Mântuitorul smulge armele din mâinile diavolului şi le transformă în instrumente ale sfinţeniei şi fericirii, în locul unora ale păcatului şi ale mizeriei.

Apoi, se remarcă evident faptul că învierea simultană a tuturor celor morţi în Cristos – abolirea morţii o dată pentru totdeauna – va pune într-o lumină glorioasă puterea şi harul Învingătorului şi mărimea şi desăvârşirea victoriei. Dacă la învierea lui Cristos, toţi sfinţii morţi – un grup neprihănit, dar totuşi o turmă mică – ar fi fost eliberaţi de legăturile morţii şi ar fi fost luaţi cu El în cer şi dacă de atunci încoace, fiecare sfânt nu ar mai fi fost supus morţii, ci ar fi fost înveşmântat în loc să fie dezbrăcat, scena ar fi fost incomparabil mai puţin izbitoare decât cea care va avea loc în ultima zi a istoriei omenirii, când meritele Răscumpărătorului şi puterea Lui întemeiată pe aceste merite va scoate din morminte întreaga rasă umană, înaintea tribunalului Lui, şi Îi va da puterea de a le conferi tuturor o existenţă veşnică – celor răscumpăraţi de El o existenţă veşnică de o desăvârşită fericire sfântă. Ce zi a triumfului va fi pentru Răscumpărător şi pentru cei răscumpăraţi! Cât de glorios va fi Împăratul lui Israel, Căpetenia mântuirii noastre, în acea zi, în fruntea răscumpăraţilor Săi, a legiunilor aduse la viaţă! Da, dar oricât de strălucitori ar fi în lumina sfântă, slava lor va fi ca nimic faţă de slava mai mare – o slavă faţă de care splendoarea a o mie de sori este ca întunericul. Totuşi, El nu va fi slăvit numai în El Însuşi, ci va fi glorificat şi în sfinţii Lui înviaţi, cu trupuri „asemenea trupului Său slăvit”, în vreme ce El va fi „admirat” de milioane îngeri „în cei care au crezut”. Cât de tare, de splendid, de dulce şi prelung va fi strigătul de bucurie în faţă tiranului căzut – cel din urmă duşman – imnul de recunoştinţă faţă de Biruitorul care l-a nimicit, Prinţul vieţii, Împăratul nemuritor. Acest strigăt se va ridica din mijlocul mulţimii captivilor răscumpăraţi: „Unde îţi este boldul, moarte? Unde este biruinţa ta, mormântule? Mulţumiri fie aduse Celui care ne dă victoria”. „Mântuirea este a Domnului nostru, care stă pe tron şi a Mielului, în veci de veci”. Aleluia! Şi ei vor striga din nou şi din nou: Aleluia!

„Atunci va veni sfârşitul”. Secerişul s-a încheiat, pământul este cules, tot ce este bun este gata să meargă în cer, iar pământul şi tot ce este pe el trebuie să ardă. Aceste cuvinte: „Atunci va veni sfârşitul” – au fost asociate frecvent şi considerate a fi echivalente cu „atunci va veni sfârşitul lumii”; luate în sine, cuvintele pot însemna acest lucru, însă credem că este mai natural să le legăm de cele care le precedă: „Cristos, cel dintâi rod, apoi cei ce sunt ai Lui la venirea Sa, apoi va fi sfârşitul”. ‚Fie ‚atunci’ reprezintă o concluzie, fie este vorba de încheierea marelui seceriş’. O nouă frază începe cu cuvintele: „Când El va da Împărăţia” şi se încheie cu „vrăjmaşul cel din urmă, moartea, va fi nimicit”.

Închei ilustrarea acestei părţi a subiectului cu o reflecţie, care cred că s-a ivit deja în mintea fiecărui cititor atent. Fie ca ea să rămână pentru totdeauna, ca şi cum ar fi fost scrisă cu o peniţă de fier, ca turnată cu plumb în piatră. O, importanţa transcendentă a rămânerii „în Cristos”! Aceasta marchează diferenţa dintre vină şi îndreptăţire, depravare şi sfinţenie, pericol şi siguranţă, speranţa glorioasă şi aşteptarea plină de teamă a judecăţii, învierea la viaţă şi învierea spre condamnare, cerul şi iadul, fericirea veşnică şi nefericirea eternă. Câştigă acest lucru şi vei câştiga totul; pierde-l şi totul este pierdut. Fără El nu există fericire adevărată; în El este „mântuirea pentru slava veşnică”. Autor

John Brown de Edinburgh a fost un lucrător scoţian, fiul cel mai mare al reverendului John Brown de Whitburn, Linlithgowshire şi nepotul lui John Brown de Haddington. S-a născut la 12 iulie 1784 şi a murit la Edingburgh, la 13 octombrie 1848. A studiat la Edinburgh şi în amfiteatrele de teologie de la Burgher Church din Selkirk. Şi-a luat licenţa în 1805 şi a fost ordinat ca lucrător al Burgher Church din Biggar, Lanarkshire, în 1806. După ce a slujit în pastoraţie, a devenit profesor de exegeză la United Associate Synod, din 1834. A susţinut puternic separarea bisericii de stat şi în 1845 a fost judecat (şi achitat) de un sinod, ca urmare a acuzaţiei că ar avea păreri nesănătoase cu privire la ispăşire.

A fost un bun orator şi un scriitor prolific. Cele mai importante lucrări ale sale sunt: „Expunerea discursurilor şi cuvintelor Domnului nostru Isus Cristos” (3 volume, 1850), „Discursuri expozitive cu privire la Galateni” (1853) şi „Expunere analitică a Epistolei lui Pavel către Romani” (1857).

Acest articol este luat din „Învierea la viaţă”, o expunere a 1 Corinteni 15 (1852).

http://www.voxdeibaptist.org/invierea_Brown.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologie/invierea-de-john-brown/

Există intoleranţă religioasă? de Caius Obeada

Nostra Aetate

În Zilele Noastre

Există intoleranţă religioasă?

de Caius Obeada

Trăim vremuri în care conceptul de toleranţă îşi face o apariţie nu numai pe scena politică-socială a lumii, însă şi în lumea creştină, punând o greutate pe umerii pastorilor şi a liderilor baptişti în a explica înţelesul unei toleranţe acceptabile, pe care am putea să o găsim pe paginile Bibliei. Având în vedere complexitatea subiectului, am împărţit subiectul de studiu în 3 secţiuni:

> Toleranţa sau intoleranţa lui Dumnezeu

> Toleranţa sau intoleranţa socială

Toleranţa sau intoleranţa creştin Baptistă

Cele 3 secţiuni vor încerca să explice timpurile, schimbările social–politice cu care societatea este confruntată, încercând să ajungem la o înţelegere personală a unei trăiri creştine, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Înainte de a începe studiul toleranţei, ar trebui să avem o înţelegere a acestui termen, aşa cum îl găsim pe paginile dicţionarului limbii romane:

Tolera – a îngădui, a permite o situaţie, un fapt (nepermis); a trece cu vederea.

Încercând să înţelegem toleranţa, actul de a îngădui sau a trece cu vederea un fapt, vom putea înţelege nu numai în termeni teologici natura lui Dumnezeu, însă şi mai important, vom ajunge să înţelegem linia de trăire pe care un creştin Nou Testamental o are în Hristos. Acest articol nu pretinde să cerceteze toate laturile trăiri creştine, însă încearcă să sublinieze unele aspecte importante trăirii în toleranţă sau intoleranţă creştină.

Toleranţa sau Intoleranţa lui Dumnezeu

Oricine ar citii Scripturile pentru prima data, rămâne şocat sau mai puţin şocat (în funcţie de înţelegerea socială pe care o are în viaţă) de legile şi poruncile lui Dumnezeu din Vechiul Testament.  De exemplu:

„Cine aduce jertfa altor dumnezei decât Domnului singur, să fie nimicit cu desăvârşire” (Exod 22:20). Prin această poruncă, nu există toleranţă religioasa în Israel. În termenii de astăzi orice musulman, budist, adept al New Age ar fi fost omorât.

„Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului, Dumnezeului tău, sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea” (Deuteronom 17:12).

Mulţi preoţi ortodocşi ar dori ca această lege să fie legea României. Unii chiar crezând că această lege este legea străbună a tradiţiei ortodoxe nu se simt obligaţi să-si exprime o toleranţă religioasă, bazându-se pe autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, în actele de violenţă pe care le săvârşesc împotriva „sectanţilor” baptişti.

Dacă se ajunge ca o persoană creştina să fie de o orientare social-liberal-pacifistă, care prin toate acţiunile se caută pacea indiferent de circumstanţe, acţiunile şi poruncile lui Dumnezeu date poporului ales (Israel) devÎn şocante, în multe cazuri punând persoana respectivă în poziţia de a nega existenţa unui Dumnezeu, care ar putea să poruncească acţiuni criminale. Datorită acestei orientări sociale, oamenii au ajuns să îmbrăţişeze teologia liberală, ajungând să interpreteze Vechiul Testament ca o colecţie folcloristică de poveşti tradiţional-evreieşti. Dând o interpretare folcloristică textelor din Vechiul Testament, aceştia ajung să păstreze onoarea şi imaginea unui Dumnezeu tolerant care s-ar putea vedea prin imaginea lui Isus Hristos, aşa cum este descrisă pe paginile Noului Testament.

Mergând în extrema opusă teologiei liberale, conservativii susţin înţelegerea unui Dumnezeu exclusiv care, indiferent de starea omului şi a înclinaţiilor pe care acesta le-ar avea, El decide planul de acţiune care aduce slavă şi plăcere Dumnezeirii. Într-o poziţie de mijloc sunt cei de orientare moderată care încearcă să dea o explicaţie ce ar trebuii să împace cele două partide, raţionalizând contentul textelor biblice ale Vechiului şi Noului Testament, folosind o linie de mijloc, acceptabilă societăţii în care trăim.

Încercarea de a explica (în termeni teologici) caracterul şi natura lui Dumnezeu, devine un chin teologic pentru a-i putea împăca pe toţi, astfel că  prin natura lucrurilor, o serie de teologi se opun sau se alătură înţelegerii pe care ai încerca să o expui. Printr-o cercetare atentă a Scripturilor, o atenţie deosebită este pusă pe lipsa cuvântului „toleranţă”, sau a conceptului de toleranţă din partea lui Dumnezeu. O persoană care studiază „teologia proprie”, ajunge să cunoască sau să înţeleagă caracterul şi natura lui Dumnezeu manifestata în atributele fiinţei Sale: eternitatea, imuabilitatea (de neschimbat), invizibilitatea, de neînţeles, atotştiinţa, omniprezenţa, sfinţenia, dreptatea, cunoştinţa, înţelepciunea, dragostea, credincioşia, mila, gelozia. Dintre toate atributele găsite pe paginile Bibliei, atributul toleranţei este unul care lipseşte.

De exemplu, Dumnezeu ne este prezentat ca un Dumnezeu Sfânt, în care nu se găseşte răutate sau păcat. Rezultatul păcatului în prezenta Sfinţeniei lui Dumnezeu produce moarte; moartea fiind rezultatul unei intoleranţe a lui Dumnezeu, nu datorită voinţei Sale, ci datorită caracterului Sau, aşa cum apa stinge focul, sau gheaţa se topeşte la căldură. Incapacitatea de toleranţă în privinţa păcatului se datorează naturii divine, nu a unei voinţe personale de a pedepsi păcatul prin moarte.

Descrierea caracteristicilor lui Dumnezeu sunt făcute în termeni ai perfecţiunii, în care toate lucrurile sunt făcute în perfecţie. Perfecţiunea lui Dumnezeu descrie un atribut a unei dragoste perfecte, ceea ce ne pune într-o situaţie problematică de a putea justifica cât de perfectă este această dragoste care, în acelaşi timp, este „criminală”, separa pe om de şansa unei relaţii cu Dumnezeul veşniciei. Devine o imposibilitate înţelegerea dragostei lui Dumnezeu, egală cu sentimentul urii, descrisă pe paginile Bibliei, între manifestarea dragostei faţă de o creatură regenerată şi perfecţiunea urii împotriva unei creaturi aflate în păcat.

Teologi din diferite timpuri şi confesiuni religioase au sărit la oportunitatea exegetică de explicare a acestei dragoste, încercând să împace natura perfectă a lui Dumnezeu, între dragoste şi ură. În general, există cel puţin 3 opinii care explică combinaţia dragostei şi urii lui Dumnezeu:

1. Opinia Augustină – care mai târziu a fost preluată de Luther, Calvin şi de alţi teologi reformaţi – susţine că dragostea lui Dumnezeu este manifestată în Dumnezeire, faţă de Isus Hristos care, la rândul Său, manifestă o dragoste perfecta faţă de cei care au fost aleşi din veşnicie de către Tatăl să slujească Fiului. Această dragoste este o dragoste a perfecţiunii, intoleranţa faţă de caracterul şi natura umană, manifestarea harului fiind manifestata exclusiv a celor aleşi. Restul umanităţii, datorită încălcării legământului Adamic, sunt condamnaţi morţii, în ura şi răzbunarea perfecţiunii Dumnezeieşti.

2. Opinia Pelegiană – care mai târziu a fost modificată de Arminius – dă o înţelegere a unei dragoste perfecte prin care Dumnezeu dă şansa de viaţă tuturor celor care iniţiază o legătură şi o restabilire spirituală cu Dumnezeul dragostei. Această opinie susţine că Dumnezeu este inclusiv, dând posibilitatea reabilitării tuturor, însă din cauza caracterului uman, numai un număr de persoane din toate timpurile ajung să intre în favoarea dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste, El este un Dumnezeu tolerant, care dă o şansa infinită omului, chiar şi şansa de al respinge după ce mai întâi l-a ales. Cei care sunt de această opinie au ajuns să accepte şi ideea unei evoluţii Darviniste în creaţie, acceptând ca Cuvânt a lui Dumnezeu numai ceea ce provine din gura lui Dumnezeu, restul scrierilor fiind povestiri sau date istorice, completarea înţelegerii Dumnezeului creaţiei.

3. O alta opinie, care încearcă să explice dragostea lui Dumnezeu în termeni universali, susţine o dragoste infinită care produce o mântuire universală în care toată creaţia este inclusă. Această teorie explică faptul că atributul lui Dumnezeu de dragoste ajunge să depăşească atributul dreptăţii (prin care un păcătos primeşte moartea), planul Mântuirii fiind un plan universal de recuperare a întregii umanităţi.

Primele două opinii sunt dezbătute de cel puţin 2000 de ani, a treia fiind mai limitată în scop şi număr de preponderenţi. Este un Dumnezeu al dragostei un Dumnezeu intolerant? În termeni generali se poate spune că există o aparenţă a unei toleranţe, o îngăduire a celor care nu sunt într-o relaţie cu Dumnezeu, la viaţă. Daca ne uităm la natura lucrurilor, putem observa că şi cel credincios şi cel necredincios trăiesc împreună până la data când le este scris. În termeni limitaţi, în contextul universal al creaţiei lui Dumnezeu, există o manifestare a intoleranţei lui Dumnezeu în manifestările divine ale Universului. Scriptura ne indica cu certitudine o intoleranţă a lui Dumnezeu, nu numai prin atributele perfecţiunii, dar chiar şi prin natura lui Dumnezeu, devenind o imposibilitate de a descrie un Dumnezeu tolerant faţă de păcătoşenia creaturii.

Inexistenţa cuvântului toleranţă pe paginile Bibliei, sau cel puţin a ideii care să exprime o îngăduire mai puţÎn perfectă decât perfecţiunea Dumnezeirii, ne pune într-o poziţie radicală, în care creştini baptişti conservativi susţin existenta unui Dumnezeu limitat în capacitatea de dragoste şi de acceptare a unei creaţii imperfecte. Această înţelegere a influenţat şi influenţează pe mulţi teologi, pastori şi creştini spre a exprima şi susţine o doctrină radicală a perfecţiunii lui Dumnezeu în Creaţie. Caracterul şi natura lui Dumnezeu sunt explicate nu în funcţie de termenii, opiniile şi înţelegerile unei creaturi limitate, ci din acţiunile şi natura Dumnezeirii manifestată în Creaţie şi pe paginile Sfintei Scripturi. Este diferenţă mare să faci un portret a Dumnezeirii în baza unui precept, şi este cu totul altceva să faci un portret al Dumnezeirii în baza caracterului, naturii şi a manifestării pe care o vedem în creaţie.

În opinia baptistă conservatoare, Dumnezeu este un Dumnezeu intolerant în contextul păcatului şi a stării de păcat în care omul se complace, tolerant în termeni generali, dând posibilitate de viaţă fizică tuturor care s-au născut vreodată în creaţia Sa. Balanţa intoleranţei este bine definită şi limitată în contextul în care este folosită.

Toleranţa sau Intoleranţa Socială

Trecând de la termeni teologici la termeni sociali, se pune întrebarea atitudinii sociale faţă de o gamă aşa de variată de confesiuni de credinţă, religii sau practici, în care fiecare îşi slujeşte dumnezeului sau propriu. Daca în secolele trecute o manifestare de intoleranţă a fost manifestată de religia care era la puterea guvernantă, secolul XXI aduce o schimbare în aspectul social, o toleranţă absolută fiind norma generală de încadrare în societatea  capitalistă a vestului.

Sunt ţări care, de abia ieşite de sub jugul regimului totalitar comunist, se ajustează ideii toleranţei religioase, însă în acelaşi timp mai sunt ţări totalitare în care o singură religie este acceptată, şi anume cea pe care guvernul o susţine prin forţa militară, a legilor de guvernare şi a practicilor culturale. Ca exemplu se poate da o serie de ţări musulmane unde totalitarismul este o normă generală, unde societatea este lipsită de orice posibilitate de exprimare religioasă, fie ea creştină sau de altă natură.

Ce se poate învăţa de pe paginile Scripturii în ce priveşte o toleranţă social creştină? Putem găsi o încurajare a unei toleranţe religioase pe paginile Bibliei?

Sunt întrebări care au o serie de răspunsuri, depinzând de cine este întrebat şi viziunea obiectivă a încadrării credinţei pe care o are şi, de sigur, societatea în care trăieşte. De exemplu, în România şi în alte ţări în care majoritatea confesională sunt ortodocşi, există tendinţe totalitare susţinute prin tactici extremiste de violenţă, norma teroristă susţinută la nivel naţional de însăşi liderii bisericii Ortodoxe. Frica pierderii puteri şi a controlului enoriaşilor a făcut ca Biserica Ortodoxă să dea vina pe practicile evangheliste baptiste şi Neo Protestante, care au dus la pierderea numărului susţinător a puterii de majoritate. Biserica Ortodoxă a ajuns să pună în practică metode de control social, părăsind învăţăturile Biblice în favoarea unui sistem de control organizator secular.

Dacă Biserica Ortodoxă încearcă să controleze societatea prin acţiuni şi tradiţii din secolele medievale, prin folosirea terorii şi a forţei, ce putem spune de schimbările sociale din vest? O societate în care creştinătatea este o majoritate poate să practice o toleranţă faţă de noul val social de acceptare, în care diferite practici condamnate în secolele trecute au ajuns să fie o virtute? Care este atitudinea baptista faţă de valul corectitudinii politice prin care mişcările homosexualilor îşi împing agenda social-politică? Care este atitudinea socială a baptiştilor când valul secularismului împinge agenda restricţiei manifestării creştine în şcoli, guvern şi în locurile publice? Am ajuns oare ca în numele toleranţei să ne pierdem identitatea, drepturile şi practicile baptiste? Ar trebui oare să recurgem la sistemul ortodox de păstrare a tradiţiei şi a practicilor creştine?

Acestea sunt o serie de întrebări care necesită o atenţie deosebită, având în vedere că sistemul social în care trăim poate să fie influenţat de valorile morale pe care majoritatea şi-o exprimă. Uitându-ne la trecutul istoric a Israelului, vedem necesitatea unei intoleranţe absolute de păstrare a practicilor şi credinţei în singurul Dumnezeu Iehova. Abaterea naţionala de la legea lui Dumnezeu a dus Israelul la o serie de consecinţe în care identitatea naţională a fost de multe ori în pericolul de extirpare. Exilul în Babilon îi aduce aproape de o pierdere totală a identităţii, însă providenţa lui Dumnezeu şi existenţa profeţilor le aduce aminte de legământul poporului cu Dumnezeu, dând şansa unei recuperări şi reîntoarceri în ţara promisă.

Influenţa sistemului cultural acumulat din Babilon, iar mai târziu de la greci şi romani, influenţează poporul Israel la o nouă atitudine socială în care societatea devine mai sensibilă schimbărilor istorice, legile romane purtând o toleranţă religioasa de identitate a poporului care era sub tributul Romei. Taxele şi respectarea legilor romane au dat posibilitatea unei toleranţa religioase, în acelaşi sistem religios. Astfel, în timpul Domnului Isus Hristos, întâlnim o serie de partide sau „confesiuni de credinţă” (cum le-am numi în zilele noastre), supravieţuind autonom, fiecare dintre ele încercând să aibă o influenţă în societatea evreiască a timpului.

Farisei care erau în jur de 4000 de membri, au încercat să păstreze şi să influenţeze societatea spre o trăire legalistă după normele şi legile Mozaice, aşa cum au fost definite de partida fariseică. Saducheii au încercat să controleze latura politică iudaică, încercând să-şi menţină statutul de control al marelui preot, cu o influenţă majoră asupra casei monarhice de la Ierusalim. Zeloţii erau partidul naţionalist care se lupta împotriva subjugării romane, instigând poporul la revoltă. Esenii erau izolaţi de societatea seculară a timpului, recurgând la un monasticism izolat în deşertul Israelului, folosindu-se de un sistem social restrâns prin care bunul fiecăruia aparţinea tuturor, un sistem pre-medieval comunist.

În contextul istoric a timpului, Isus a trăit dând dovadă de o învăţătură tolerantă în societate. Făcând această precizare, trebuie atrasă atenţia asupra toleranţei pe care Isus a trăit-o. Încercând să înţelegem toleranţa sau intoleranţa în context social, viaţa lui Isus şi practicile găsite pe paginile Noului Testament atestă o schimbare social-religioasă, în care unui urmaş a lui Hristos i se cerea să recunoască: guvernul politic să nu recurgă la metode violente în susţinerea şi practicarea credinţei acceptării unei convenienţe sociale în care un respect reciproc este avansat.

Guvernul politic

Una din afirmaţiile domnului Isus cu referire la recunoaşterea unui guvern, o găsim scrisa în Matei 22:15-22. Fariseii au încercat „sa-L prindă cu vorba pe Isus”, demonstrând un naţionalism care l-ar fi identificat cu zeloţii. Fariseii îl întreabă: „Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?” (Matei 22:17), o întrebare care încearcă să-l învinuiască pe Isus de naţionalism, de intoleranţă religioasă, de nesupunere faţă de conducerea guvernamentală a timpului. În contextul social al timpului, Isus le răspunde:

„Atunci El le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Matei 22:21) Răspunsul lui Isus încapsulează  realitatea societăţii în care a trăit, demonstrând o separare social-religioasă, în care responsabilităţile sociale nu trebuiesc confundate cu responsabilităţile religioase. Responsabilitatea de cetăţean nu este absolvită sau eliminată de apartenenţa religioasă sau confesionala la care aderi. Isus se supune legilor guvernamentale, se supune responsabilităţilor sociale, însă niciodată nu se supune normelor morale a societăţii în care trăieşte.

Apostolul Pavel, care pe o perioadă de 3 ani şi jumate a stat la picioarele Domnului Isus, în deşertul Arabiei, continua învăţătura Domnului Isus în Epistola către Romani, unde găsim scris:

„Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.” (Romani 13:1).
Pavel învaţă o supunere, el nu foloseşte termenul de „toleranţa” faţă de guvern. El ne învaţă, aşa cum a făcut-o şi Domnul Isus, o trăire şi o responsabilitate civică în societatea în care ne-am născut. Folosirea cuvântului „toleranţa”, nu se poate folosi în contextul unui cetăţean faţă de un guvern. Ca să poţi fi tolerant faţă de ceva trebuie să fi la acelaşi nivel de comparaţie. Un guvern poate să fie tolerant faţă de un alt guvern, aşa cum America ar fi tolerantă faţă de Cuba. Despre un cetăţean nu se poate spune că este tolerant faţă de guvern atâta timp cât nu are capacitatea şi nivelul de a oferi ceva alternativ. Isus şi Pavel ne învaţă să fim cetăţeni exemplari. Pavel continuă să ne înveţe cum să trăim în societate scriind următoarele cuvinte:

„Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea” (Romani 13:7). Acest verset da soluţia unei trăiri într-o societate indiferent de contextul istoric în care ne aflăm. Indiferent că trăim în vremea romană, sau în timpurile comuniste sau capitaliste ale Americii, principiul biblic de responsabilitate socială este valabil pentru toţi copiii lui Dumnezeu. Nimic nu ne îndreptăţeşte să ne răzvrătim, făcând uzanţă de violenţă în încercare schimbării structurii sociale. Scriptura ne învaţă că aceste guverne sunt slujitorul lui Dumnezeu pentru binele nostru (Romani 13:4).

Aceasta înseamnă ca un credincios nu trebuie să fie implicat în responsabilităţile sociale şi drepturile legale de vot sau de nemulţumire a stării sociale în care trăim?

Credinciosul este încurajat de Scripturi să fie implicat în datoriile cetăţeneşti pe care legea le stipulează. Un bun cetăţean îşi exersează toate drepturile pe care le are, fie la vot, fie la un protest pacific, sau la un referendum. Ceea ce credinciosul nu este încurajat să facă este de a nu se identifica cu mişcări sociale care încurajează violenţa, care recurg la metode teroriste, sau de ataşament faţă de forţe străine de schimbare de regim, fiind folosiţi ca spioni împotriva ţării şi societăţii în care trăieşte spre beneficiul extern a unei ţări duşmane. Un cetăţean creştin este un patriot care nu-şi vinde ţara, care îşi face datoria faţă de ţară, limitat de credinţa şi practica pe care o găsim în învăţăturile Domnului Isus şi a apostolilor.

Un copil a lui Dumnezeu îşi manifesta dragostea faţă de Mântuitorul său fiind o lumina nu numai în trăirea de zi cu zi în societatea în care a fost născut, dar şi în exemplu responsabilităţii legale de cetăţean, fiind exemplul Domnului Isus. Un credincios nu este tolerant faţă de  guvern şi nu poate să-şi abandoneze responsabilitatea socială în numele religiei. Urmând exemplu Domnului, fiecare credincios baptist este un exemplu creştin de trăire şi încadrare în responsabilităţile sociale pe care le are un cetăţean. Mărturisirea de Credinţă Baptistă de la Londra din 1689, atestă subordonarea civică faţă de puterea guvernatoare care coordonează societatea în care trăim.

Violenţe în Susţinerea şi Practicarea Credinţei

În afara responsabilităţii pe care fiecare cetăţean o are faţă de societatea în care trăieşte, un alt aspect de discuţie este găsit în tendinţele social-religioase prin care o denominaţie sau o putere religioasă încearcă să impune norme sociale religioase peste restul organizaţiilor care sunt în societate. Ca exemplu se poate da situaţia intoleranţei de care da dovada biserica Ortodoxă faţă de mişcările evanghelice din România.

Poate o mişcare religioasa sau o denominaţie care îşi menţine o majoritate să forţeze alte denominaţii spre o extirpare naţională? Există o justificare în atitudinea bisericii Ortodoxe de a extermina orice mişcare sau biserică Evanghelică? Există această împuternicire pe paginile Scripturii?

Dacă am fi evrei şi am trăi sub legământul pe care poporul l-a făcut cu Dumnezeu prin Moise, am putea spune cu certitudine că există o justificare şi o împuternicire Dumnezeiască prin care orice toleranţă religioasa să fie exterminată. Însă, datorita faptului că Biserica Ortodoxă sau biserica Evanghelică în America nu au un mandat divin de susţinere şi apărare a unui legământ divin, orice religie sau denominaţie care se află la putere nu are autoritatea şi mandatul divin de a-şi menţine majoritatea, sau influenţa politica socială în societate, căutând distrugerea restului confesiunilor religioase.

Isus Hristos nu a încurajat pe ucenici spre o manifestare violentă, îndemnând societatea la o rebeliune împotriva mişcării Fariseilor sau a Saducheilor. Isus a încurajat o toleranţă sociala de coexistenţă, ucenicii şi urmaşii Domnului, fiind înfruntaţi să se încadreze în societatea în care trăiesc, contribuind responsabil la necesităţile sociale şi la o pace de coexistenţă a diferitelor confesiuni religioase. Toleranţa pe care Isus a demonstrat-o nu îşi găseşte sursa într-o acceptare religioasă, de practică şi credinţă. Isus nu a căutat o cooperare şi o unificare a mişcărilor evreieşti sub o umbrelă ecumenică.

Isus îşi păstrează identitatea istorică a bisericii primare fără să ceară aprobarea de existenţă a puterii religioase manifestată prin Sacerdoţi sau Fariseii. El încurajează o toleranţă socială de integrare în societate, unde un fariseu, un sacerdot, zelot, esenian sau creştin, convieţuiesc în pace şi armonie, fiecare fiind un urmaş şi un practician al încredinţării pe care a primit-o. Biserica primară nu a fost încurajată la o răzvrătire social-politică prin care sa ajungă la putere, ci încurajarea primită din partea lui Hristos a fost o convieţuire socială, în care fiecare creştin să-şi manifeste responsabilitatea socială pe care o are.

Intoleranţa social-religioasă pe care o găsim în România, manifestată prin actele de violenţă a preoţimi ortodoxe, nu îşi are justificarea pe paginile Scripturii sau în cadru legilor care ajută societatea românească să convieţuiască în pace şi armonie. Dacă preoţii şi creştinii ortodocşi ar folosi exemplul Scripturii şi ar respecta legile care ne fac să convieţuim în pace şi armonie, nu am fi găsit aşa de multe cazuri de violenţă religioasă, în unele cazuri ajungându-se la acte criminale condamnate de legile statului românesc.

Nici o societate a vestului care a început să devină o normă internaţională de democraţie şi libertate religioasă nu impune restricţii de manifestare religioasă. Constituţia Americii este una dintre singurele constituţii care acordă o libertate de exprimare fiecărui cetăţean, încurajând societatea la convenienţa în care practicile religioase să fie egale pentru fiecare cetăţean. Libertatea religioasă de exprimare pe care o are fiecare cetăţean, îl face, şi îi dă dreptul de a-şi găsi locul şi preferinţa religioasă în practicarea credinţei pe care o are. Scriptura nu învaţă violenţa ca metodă de supravieţuire în societate. Religia nu îşi găseşte un partener politic pentru a-şi menţine puterea sau influenţa.

În istoria baptistă nici o societate nu s-a putut bucura de o cooperare politico-religioasă prin care baptişti să influenţeze puterea guvernatoare a unui partid politic. Separarea dintre religie şi guvern a fost şi este una din normele de practică creştină a baptiştilor din toate timpurile. Majoritatea baptistă din America nu a justificat şi nu justifică promovarea practicilor şi a credinţei baptiste. Mărturisirea de Credinţa baptistă exprimă în mod explicit şi implicit o separare între forţa politică guvernamentală şi biserica. Baptismul nu a promovat niciodată un sistem eclesiastic care să conducă afacerile guvernatoare ale unei tari, şi nu s-a alăturat unor forţe politice care să-i favorizeze din punct de vedere social-politic în detrimentul altor confesiuni religioase.

Biserica Baptistă îşi menţine practica şi încredinţarea unei separări social-politice, însă încurajează participarea fiecărui baptist la viaţa socială şi la responsabilităţile civice pe care fiecare dintre noi trebuie să le îndeplinească. Trăirea şi convieţuirea cu alte mişcări religioase este o normă de viaţă încurajată de exemplul Domnului Isus şi de apostolii bisericii primare.

Acceptarea unei Convenienţe Sociale

Aşa cum am precizat anterior, Scriptura nu încurajează nici o mişcare religioasa spre o aspiraţie politică de guvernare. Ucenicilor nu li s-a încredinţat chemarea de a fi miniştrii în naţiunea în care s-au născut.  Ei nu au fost îndrumaţi să trăiască în pace numai cu vecinii şi societatea în care şi-au câştigat pâinea, însă li s-a poruncit o trăire şi o responsabilitate civică exemplară.

În acest context, una dintre aceste responsabilităţi este apartenenţa la un partid politic şi aderarea la nivel organizator sau individual la sistemul politic al ţării. La nivel organizator, nici o biserică nu are chemarea sau împuternicirea de a colabora sau de a aparţine unei colaborări politice. Bisericii Domnului Isus nu i s-a dat porunca de a se alătura la o putere guvernamentală. În ceea ce priveşte responsabilităţile sociale, fiecare cetăţean este responsabil să-şi împlinească responsabilităţile civice.

De exemplu, prin legile statului Român, fiecare tânăr trebuie să se înscrie şi să termine un stagiu militar. Fiecare cetăţean este încurajat să participe la viaţă socială, aderând la un partid politic care s-ar apropia normelor morale şi sociale pe care le-ar avea.

Poate un creştin baptist să participe în viaţă politică? Exista oare o justificare în apartenenţa individuală la viaţă politico-socială?

Răspunsul este un categoric DA. Un baptist este încurajat nu numai să-şi trăiască credinţa şi practica baptistă, însă este încurajat şi să-şi împlinească datoria de cetăţean, participând în procesul politic al ţării în care trăieşte, atâta timp cât normele politice nu sunt împotriva practicii şi credinţei baptiste. Un astfel de cetăţean care prin procesul politic ajunge la un nivel de influenţă socială nu va fi justificat sub nici o formă să-şi  implementeze o agendă religioasă de extindere şi îndoctrinare forţată a credinţei pe care o are.

Un astfel de individ nu are nici o justificare de a practica intoleranţa faţă de un partid oponent, aducându-şi aminte că scopul alegerii politice pe care a câştigat-o în procesul politic nu îl justifică la implementarea unei îndoctrinări forţate, în care intoleranţa religioasa să fie alimentată de o ură şi respingere socială a celor care sunt în opoziţie. Un creştin baptist, pus într-o poziţie social-politică nu îşi abuzează puterea printr-o intoleranţă faţă de partidele de opoziţie, recurgând la manipulări politice, violenţă sau încurajarea la o subordonare a societăţii faţă de normele sociale prin care o ţara îşi justifică existenţa.

La nivel individual, de responsabilitate civică, la fel ca şi o responsabilitate politică, creştinul baptist nu recurge la o intoleranţă politică religioasă, folosindu-se de credinţă sau de organizaţii religioase pentru a-şi duce la îndeplinire planurile de supravieţuire religioasă. Nici o biserică baptistă nu se va alătura la un sistem violent de câştigare a puterii politice a unui individ, fie el baptist sau de oricare altă credinţa. Scriptura promovează o toleranţă socială în care societatea convieţuieşte în multitudinea ideilor politice şi guvernamentale, fiecare aparat politic încercând să producă o societate cât mai bogată în resurse sociale, care ar produce ulterior o viaţă şi o existenţă mai bună fiecărui cetăţean.

Toleranţa sau Intoleranţa Creştin Baptistă

Tratând diferite aspecte ale toleranţei sociale, politice şi religioase, am ajuns să tratăm intoleranţa sau toleranţa creştin baptistă la nivel personal, încercând să înţelegem normele morale pe care un baptist le are. Societatea secolului XXI a adus o serie de manifestări social-politice, care nu au existat în trecut. De exemplu, mişcarea ecologistă, în care o intoleranţa absolută împotriva oricărei surse de contaminare, extindere industrială, poluare, şi-au găsit existenţa şi justificarea într-o serie de organizaţii, unele mai pacifiste, altele alăturându-se mişcărilor extremiste, violenţa fiind resursa principală de avansare a agendei şi mesajului mişcării respective. Un alt exemplu se poate găsi în mişcare seculară în care orice relicvă sau reprezentare religioasă, este forţată să fie mutată de pe proprietăţile publice guvernamentale. O serie de noi mişcări au apărut, purtând o serie de noi idei şi cerinţe de acceptare socială.

În faţă acestor schimbări sociale, poate un creştin baptist să rămână indiferent, dând dovadă de o toleranţă sociala?

Ca să înţelegem atitudinea baptistă în contextul toleranţei, trebuie să înţelegem implicaţia toleranţei ca individ creştin baptist, iar mai târziu o să analizăm spiritul tolerant la nivel de  organizaţie sau biserica baptistă.

Responsabilitate de creştin baptist

La nivel individual, am explicat responsabilităţile sociale şi civice pe care fiecare cetăţean, indiferent de apartenenţa religioasă, le are faţă de societate. Ceea ce nu am explicat este atitudinea creştin-baptistă faţă de practicile şi curentele sociale care sunt împotriva normelor morale şi de practica baptistă. Ca exemplu putem să analizăm o serie de cazuri practice care să scoată în evidenţă caracterul creştinului baptist în spiritul toleranţei sau al intoleranţei:

a) Care este atitudinea baptista faţă de homosexualitate?

După cum ştim, Scriptura este categorică în condamnarea practicilor homosexuale. Pavel scrie în epistola către Romani: „Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea fireasca a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei însuşi plata cuvenită pentru rătăcirea lor” (Romani 1:26-27).

Un credincios baptist devine intolerant în contextul unor învăţături şi practici străine Evangheliei lui Hristos. Intoleranţa baptistă faţă de homosexualitate nu este o manifestare violentă împotriva grupărilor homosexuale, încercând o exterminare totală a celor care manifestă o astfel de practica. Normele de conduită creştin-baptiste nu sunt forţate, şi niciodată nu au fost forţate, împotriva grupărilor care s-ar diferenţia de practicile moral-sociale pe care un baptist le-ar trăii şi propaga, în contextul convieţuirii creştine.

Poate un baptist să fie intolerant? Nu ne învaţă Biblie să iubim pe toţi?

Uitându-ne la exemplul biblic a trăirii lui Isus Hristos, vom observa intoleranţa de care a dat dovadă pe parcursul vieţii Sale. Cu toate că a iubit lumea încât şi-a dat viaţa pentru oricine crede în El să aibă viaţă veşnică (Ioan 3:16), Hristos a dat dovadă de o intoleranţă absolută în ce priveşte alterarea învăţăturilor spirituale primite de la Tatăl. Hristos a avut multe confruntări cu partidul Fariseic, a avut confruntări şi discuţii cu Saducheii, însă niciodată nu a recurs la violenţă, forţând conceptele divine în mintea şi practica celor care ar fi fost împotriva Lui.

Trăim vremuri care în numele diversităţii şi al toleranţei politico-religioase o serie de grupări minoritare şi-au găsit ocazia de a-şi manifesta practicile, încercând să altereze atitudinea morală care ne-a identificat ca creştini de mii de ani. Europa, America şi multe alte ţări au ajuns să accepte minoritatea liberală, care în spiritul diversităţii şi a acceptării sociale, consideră homosexualitatea ca parte integrantă a societăţii. Profitând de suportul liberal democratic, s-a făcut un pas înainte, forţând statutul constituţional a multor ţări în recunoaşterea parteneriatului dintre doi homosexuali ca familie, cu acelaşi drept constituţional pe care o căsătorie dintre un bărbat şi o femeie l-ar avea în faţă legilor guvernatoare.

Sute şi mii de homosexuali şi-au găsit refugiu NU într-un referendum naţional de acceptare, ci în curţile judecătoreşti, unde judecătorii de orientare liberală au profitat de statutul şi puterea legală cu care au fost investiţi, promovând agende liberale în ciuda majorităţii social conservative. În Canada, agenda liberală în care grupările homosexuale şi-au găsit apărarea, au împins legislaţii prin care orice atac împotriva stilului de viaţă pe care îl au să poate fi condamnat şi persecutat în curţile statale şi federale. Canada a ajuns printr-o lege statală să facă imposibil predicarea sau citirea pasajului din Romani 1:26-27, fiind considerat ca o încălcare a libertăţii homosexuale, o jignire a libertăţii pe care fiecare individ o are în constituţia Canadei. Programele de radio de la misiunea „Focus on the Family”, a Dr. James Dobson, nu pot fi transmise în Canada, datorită legilor care i-ar condamna şi ar pierde licenţa de transmitere.

Există o serie de cazuri judecătoreşti în care biserici şi organizaţii creştine sunt date în judecată datorită condamnării pe care un credincios baptist o face împotriva stilului de viaţă condamnat de Biblie.

Poate un baptist să treacă cu vederea sau să dea dovadă de o acceptare social-morală, atâta timp cât Cuvântul lui Dumnezeu condamnă astfel de trăiri şi practici?

Credinţa baptistă conform învăţăturilor Sfintelor Scripturi este intoleranţa în faţă anomaliilor păcătoase, condamnând orice intruziune morală de acceptare a păcatului. Un baptist nu v-a recurge la violenţă şi nu va promova activităţi teroriste prin care se producă eliminarea homosexuală din societate. Credinciosul baptist îşi va exersa dreptul civic de a participa în mişcările politice, ajutând partide care sunt apropiate normelor social-morale practicate şi acceptate în contextul biblic. Votul fiecărui baptist contează, şi ultimele alegeri din America au dat dovadă de puterea votului pe care fiecare evanghelist l-a exercitat. Singura şansă de a învinge mişcarea liberală, şi agenda de secularizare a Americii va fi câştigată prin participarea la procesul politic a tuturor evangheliştilor, care încă sunt o majoritate pe scena politică a Americii.

Grupările homosexuale, cu toate ca au o putere financiară superioară, niciodată nu vor putea câştiga votul şi acceptarea baptistă.

b) Care este atitudinea baptistă faţă de mişcarea ecologică?

Credinciosul baptist este confruntat cu o serie de decizii, care îl pun pe o poziţie personală de intoleranţă. Mişcarea ecologică îşi are rădăcinile în liberalismul ecologic, în care orice viaţă este egala. O găină are aceiaşi valoare sau importanţă ca şi viaţă omului. Un om este tot aşa de important ca şi viaţă unui animal. Ecologismul extrem, nu numai că foloseşte ca standard de comparaţie preţul vieţii umane, ci merge mai departe negând prezenţa creatoare a unui Dumnezeu.

„Credinţa Darvinistă” care îndoctrinează o dogmă evoluţionară a vieţii, găseşte cu cale să considere că fiecare viaţă este egala ca valoare. Învăţăturile orientale în care mişcarea New Age şi-a găsit originile, învaţă egalitatea valorica a fiecărei fiinţe de pe faţă pământului, fie furnică, floare, pasăre sau om. Fiecare avem aceleaşi drepturi de supravieţuire. Datorită acestui concept o serie de mişcări, care mai de care mai bizare, şi-au făcut apariţia în spectrul civilizaţiei moderne, reprezentând drepturile de existentă a fiecărei fiinţe. Suntem în postura de a trata cu organizaţii care reprezintă copacii, tot felul de păsări şi animale, organizaţii împotriva consumului de carne, sau de peşte, fiecare consumând timp, energii şi finanţe care ar putea îmbunătăţii nivelul de viaţă umană, în locul a ceea ce prin natura lucrurilor au fost create, spre beneficiul rasei umane, coroana creaţiei, aşa cum ne învaţă Scriptura.

Cum poate reacţiona un baptist confruntat cu acuzaţia de a fi intolerant şi nepăsător faţă de viaţa pinguinilor? Cum putem răspunde vegetarienilor care sunt în mod categoric împotriva consumului de carne? Cum ne putem justifica în faţă lor, când de „Ziua Recunoştinţei” în America, milioane de curcani sunt sacrificaţi? Acestea sunt acuzaţii care necesită răspuns şi o atitudine clară a unei încredinţări provenită din paginile Scripturii.

Un baptist conservator nu va accepta niciodată ideea evoluţiei şi nu se va lăsa dus în eroarea egalităţii fiecărei fiinţe de pe faţă pământului, punând în aceiaşi categorie plante, animale, şi tot felul de vieţuitoare create de Dumnezeu. Un baptist conservator este intolerant faţă de aberaţiile şi dogmele liberale care îşi au originea în învăţăturile orientale, în care un şobolan, sau o vacă poate să fie reprezentaţia fizică a unei persoane care a trăit pe pământ sau este în procesul de a ajunge să trăiască pe pământ într-o formă umană.

Indiferent cât de logice sau raţionale ar fi unele argumente ecologiste, un credincios baptist niciodată nu se va putea ataşa unor mişcări sociale care denigrează valoarea umană, punând pe acelaşi piedestal valoarea vieţii umane cu cea a unui copac sau animal. În plus, un baptist niciodată nu se va putea asocia cu tacticele violente la care aceste organizaţii aderă, încercând să ajungă pe primele pagini ale ziarelor sau în prim planul ecranelor de televiziune. Timpul şi chemarea pe care o are un credincios baptist depăşeşte necesitatea fizică de a reprezenta o creatură care nu are valoare în jertfa Crucii. Un baptist va investi timp şi energie în vestirea Evangheliei, cea care va aduce mântuirea şi restaurarea completă a Creaţiei, în Noul Cer şi Pământ pe care Dumnezeu le va pune la dispoziţia fiilor Sai.

c) Care este atitudinea baptistă faţă de mişcările sociale (anarhiste, liberale, radical fasciste, etc.)?

În afară de plaga liberalismului sexual prin mişcarea homosexuală şi a mişcării ecologice, un baptist este confruntat cu sisteme sociale antagoniste. Suntem confruntaţi cu tot felul de partide social-politice care susţin un sistem organizator social, care diferă de la un partid la altul.

Se poate asocia un baptist cu extreme politice de dreapta sau de stânga? Poate un baptist să fie implicat în organizaţii anarhiste, masonice, KKK, comuniste şi sute de alte nuanţe politice pe care le găsim în spectru politic al secolului XXI?

Un creştin baptist este limitat de chemarea şi alianţa pe care a făcut-o prin Hristos cu Dumnezeu. Un credincios baptist devine intolerabil în faţa oricărei organizaţii care este împotriva învăţăturilor Scripturale. Nici un baptist nu se asociază cu organizaţii extremiste, care au ca bază filozofica organizatoare exclusivitatea şi intoleranţa în sistemul social în care trăim. Atâta timp cât fiecare organizaţie social-politică, susţine că deţine o exclusivitate în înţelegerea geo-politică a afacerilor globale, care susţine un sistem extremist de violenţă, conducându-şi afacerile într-o manieră secretă, aşa cum o face masoneria, KKK şi multe alte organizaţii, un baptist devine intolerant faţă de un sistem secret de organizare.

Un baptist conservativ nu îşi va găsi locul într-o organizaţie care îi cere alianţă şi rezervă, punând pe locul doi alianţa şi  ucenicia pe care o are în Isus Hristos.

d) Care este atitudinea baptistă faţă de un creştin de orientare confesională diferită?

La baza Mărturisirii de Credinţă Baptistă este învăţătura şi practica de separare dintre religie şi politică. Fiecare biserică Baptistă, precum şi membri ei, sunt o organizaţie autonomă în care fiecare congregaţie decide direcţia şi practica pe care o va susţine. Din acest motiv, fiecare biserică îndrumă fiecare membru la relaţii cordiale cu diferite confesiuni religioase.

Un baptist este conştient de faptul că nu deţine supremaţie în înţelegerea şi practica credinţei Baptiste, ceea ce îl face să fie umil, şi să analizeze fiecare relaţie pe care o dezvoltă cu fraţii din alte confesiuni religioase. Pentru scopuri umanitare, un baptist ar putea să coopereze cu organizaţii de apartenenţă la confesiuni de credinţa diferită, totul făcându-se în spiritul de ajutorare a celor care sunt în nevoia de ajutor. În acest spirit, o serie de baptişti cooperează cu organizaţii Presbiteriene, Metodiste, chiar şi cu organizaţii Ortodoxe sau Catolice. Nimic nu îl împiedică pe un baptist de a coopera în beneficiul general de ajutorare a celor în nevoie.

Ceea ce un baptist nu va face niciodată este să-şi vândă credinţa în favoarea unei cooperări temporare sau permanente. Datorită faptului că baptismul nu susţine a fi o adunare de credincioşi superiori altor adunări, devine mult mai uşor să coopereze cu alte biserici şi adunări care ar diferii în unele doctrine. Un baptist nu se află în situaţia unui credincios ortodox care prin credinţă, practică şi dogmă este limitat într-o cooperare cu un „sectant” baptist. În aceiaşi situaţie s-ar afla şi un adventist care consideră pe baptist a fi un frate rătăcit care trebuie să fie trezit la realitate. Cărţile de teologie baptistă, Mărturisirile de Credinţă, nu condamnă şi nu îşi menţin un standard superior religios.

Un creştin baptist, în umilinţă, poate să coopereze cu prieteni sau fraţi cu apartenenţă faţă de alte confesiuni de credinţă, atâta timp cât aceşti fraţi şi prieteni nu încercă, sau nu pun pe baptist într-o situaţie de abandonare a credinţei, a practicilor şi a dogmelor care îl definesc ca baptist. Toleranţa religioasă faţă de un alt creştin este încurajată în sensul unei relaţii de prietenie personală, de cooperare în societate, spre binele şi dezvoltarea socială a comunităţii unde trăieşte.

e) Care este atitudinea baptistă faţă de un creştin baptist pus sub disciplină bisericească?

În ce priveşte relaţia dintre un creştin baptist şi un creştin baptist căzut, pus sub o forma de disciplină bisericească, relaţiile ajung să fie limitate în funcţie de gravitatea păcatului şi necesitatea unei reabilitări condusa de Duhul Sfânt. Credinţa Baptistă fiind una dintre puţinele organizaţii care practică disciplina bisericească, este confruntată cu o serie de cazuri care sunt tratate în funcţie de gravitate. În cazurile mai grave, un membru îşi pierde legătura frăţească de care se bucură restul comunităţii baptiste adoptând o măsură de restricţie în ceea ce priveşte legaturile de prietenie sau de contact.

Ca membru a unei biserici Baptiste, devii responsabil şi reprezentant nu numai a lui Hristos pe pământ, însă devii şi un reprezentat al credinţei baptiste şi a adunării de unde faci parte. Odată cu acceptarea acestei responsabilităţi trăirea în lumină este norma de trăire zilnică. Orice privilegiu de privatizare, în care nimeni nu ştie cine eşti, ce faci şi cum trăieşti, dispar în faţă luminii credinţei în care trăieşti. În momentul în care un credincios decade, fie din voia satisfaceri personale, fie dintr-o acţiune involuntară în păcat, adunarea sfinţilor are datoria de a ajuta pe fratele căzut, în unele situaţii recurgându-se la o disciplinare exemplară, aşa cum o cere Scriptura.

Un credincios baptist nu devine imun în faţă păcatului, cade de multe ori, însă în acelaşi timp se ridică şi este ridicat. Intoleranţa faţă de păcat este recunoscută în cercurile baptiste, asocierea cu un frate sau dezasocierea fiind rodul trăirii în lumină. Învăţătura lui Isus găsita în Matei 18, este o norma esenţiala în trăirea şi armonia frăţească din adunarea sfinţilor lui Hristos.

Responsabilitate la nivel organizator de biserică

Biserica Baptistă este adunarea sfinţilor din localitatea sau regiunea unde biserica îşi are existenţa fizică, în societatea în care îşi  desfăşoară activitatea. Fiecare Biserică având un statut autonom, decizia adunării este norma de conducere şi direcţie a fiecărei biserici. Asocierea unei biserici Baptiste cu organizaţii sau cu alte biserici Baptiste este făcută în urma unei decizii comune de către majoritatea.

Biserica nu este un club sau o organizaţie care îşi desfăşoară activitatea în funcţie de deciziile conducerii, ci este o adunare în care fiecare decizie este argumentată, consultată, analizată în detaliu şi, mai presus de toate, purtată în faţa capului Bisericii, Hristos, ca El însuşi prin călăuzirea Duhului Sfânt să direcţioneze afacerile interne şi externe ale bisericii locale. Intoleranţa bisericii Baptiste se poate vedea cu uşurinţă în ceea ce priveşte trăirea de zi cu zi a fiecărui membru. Toleranţa baptistă se poate vedea în trăirea de zi cu zi în societatea în care îşi găseşte existenţa. Intoleranţa bisericii Baptiste se poate vedea în dezasocierea de la normativele seculare, care aduc restricţii trăirii şi practicării credinţei pe care am primit-o de la Hristos. Toleranţa Baptistă se poate vedea în asocierea baptistă cu o serie de organizaţii de ajutorare a nevoiaşilor din diferite părţi ale lumii.

Biserica Baptistă este responsabilă, prin activitatea şi trăirea fiecărui membru, să fie o lumină şi un sprijin celor nevoiaşi, a celui ce caută pe Hristos. Diferite circumstanţe istorice pun biserica Baptistă în postura de a manifesta toleranţa sau intoleranţa în diferite aspecte sociale, politice sau morale. Baptismul nu îşi menţine o superioritate religioasă, şi nici nu consideră alte confesiuni religioase ca adunări adormite în nevoia de o trezire. Biserica Baptistă se asociază sau se dezasociază de adunările „creştine” în funcţie de asemănarea credinţei şi posibilitatea de părtăşie care s-ar putea dezvolta. Din această cauză biserica Baptistă este intolerantă la învăţăturile străine Scripturi pe care biserica Catolică, Ortodoxă, Mormonă, Adventistă, Iehovistă, şi a o serie de alte secte şi culte care nu sunt sau nu trăiesc într-o asemănare dogmatică cu cea pe care o au baptiştii.

Intoleranţa Baptistă este limitată la nivel dogmatic, punându-se pe o poziţie care nu compromite învăţăturile şi practicile primite şi înţelese din Sfintele Scripturi. Intoleranţa dogmatică nu ne împiedică de a avea relaţii cordiale şi prieteneşti cu membrii altor confesiuni (catolici, ortodocşi, etc.), având în vedere că trăim în aceiaşi societate care are nevoie de aportul fiecărui cetăţean, fie el baptist sau ortodox.

Concluzie

Răspunsul întrebării unei existenţe de intoleranţă creştină îşi găseşte răspunsul în natura şi contextul în care cuvântul intoleranţă este folosit. Biblia nu foloseşte această expresie, însă din studierea Sfintelor Scripturi, un creştin baptist poate să ajungă la înţelegerea şi diferenţierea necesară de trăire de zi cu zi. În ceea ce priveşte aspectul moral şi dogmatic baptist, un credincios prezintă o intoleranţă absolută. În ceea ce priveşte societatea în care trăieşte, un credincios baptist îşi demonstrează abilitatea de a lucra şi coopera spre binele societăţii, atâta timp cât nu este pus în situaţia de a-şi nega practica şi credinţa pe care o practică.

Intoleranţa religioasă a existat din toate timpurile şi va continua să existe. Rodul intoleranţei ne va deosebi în faţă cerurilor, lăsând ca Creatorul tuturor să fie judecătorul şi păstrătorul credinţei primite din partea Lui. Singura manieră de reînnoire a minţii, producătoare de roade duhovniceşti, va consta în adâncirea în studiul Scripturilor, lăsând ca Duhul Sfânt să reînnoiască minţile, ducându-ne la statura maturităţii lui Hristos.

Nu ezita! Accesează pagina de CONTACT şi trimite-ne un email!

Întrebările care sunt adresate despre oricare dintre subiectele din această Publicaţie vor primi răspunsul la pagina de POŞTA REDACŢIEI.

Aşteptăm mesajele dumneavoastră la adresa Misiunii!

Ce este nou?

CHAT Creştin! Aici poţi să vorbeşti online pe teme de Apologetică, Teologie sau să îţi faci prieteni noi. Tot ce trebuie să faci e să intri cu un user (de preferinţă numele tău mic) apăsând aici.

 FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

 Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 Apologetică

 Biografii

 Etică

 Istorie Creştină

 Scrieri Primele Secole

 Teologie Sistematică

 Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:

HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)

PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)

ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)

HAMARTIOLOGIE(doctrina despre păcat)

SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)

BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)

COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)

ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos – Biserica)

ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare – sfârşitul)

Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

Cartea de Oaspeţi
Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_iul06.htm

Ororile LGBT: Cuplu de lesbiene și-au ucis fiul de nouă ani prin mutilare, încercând să-l facă transgender

Natural News | LGBT horrors: Lesbians stab innocent nine-year-old son to death after trying to make him “transgender” by cutting off his genitals at home

Ororile LGBT: lesbienele și-au înjunghiat de moarte fiul nevinovat de nouă ani, după ce au încercat să-l  facă ”transgender”, tăindu-i organele genitale acasă

 

Exact la fix pentru Luna Mândriei, o pereche de lesbiene din Brazilia și-a celebrat ”adevăratul sine”, ucigându-l pe fiul lor de nouă ani, pe care au încercat în urmă cu un an să îl facă ”transgender”, tăindu-i băiatului acum decedat organele intime cu forța, și decupând un vagin improvizat, în locul lor.

Evenimentul oribil a avut loc la mai puțin de o lună, după ce editorul Natural News, Mike Adams, a prezis public acest nou val de ”orori ale progresismului LGBT”, descriind cu precizie cum părinții ”progresiști” vor începe să-și mutileze fizic copiii, tăindu-le organele genitale. Se cunoaște acum că această predicție, detaliată în acest articol pe Natural News, a dus la ștergerea completă și de-publicarea de către Facebook a știrilor Natural News, după ce posturile de televiziune de stânga au publicat fragmentele care s-au axat pe predicții. Încă o dată, Adams se dovedește a fi corect în totalitate, prevăzând exact unde se îndreaptă nebunia LGBT.

Conform a două rapoarte, Rosana da Silva Candido de 27 de ani, mama biologică a băiatului și Kacyla Damasceno Pessao de 28 de ani, partenera ei lesbiană, l-au înjunghiat până l-au omorât pe Rhuan Maycon de nouă ani, pe 31 mai, după un an de evitare a poliției și a Serviciilor de Protecție a Copilului.

 

Tatăl copilului  Rhuan a încercat cu disperare să-și salveze fiul din ghearele nesănătoasei lui mame LGBTQP și a partenerei sale, care s-au mutat ”dintr-un stat în altul în jurul țării”, pentru a nu fi prinse.

În cele din urmă, însă, cele două femei au reușit să pună capăt vieții lui Rhuan, tocmai pentru că era băiat și pentru că, se pare, doreau o fată sau un ”transgender”.

”Am încercat să-l salvăm pe Rhuan”, a spus presei tatăl lui Rhuan. ”Am publicat mesaje pe mass-media socială, am contactat poliția și Serviciile de Protecție a Copilului. Nimeni nu ne-a ajutat.”

Mai multe întâmplări ca aceasta se găsesc pe Evil.news.

Este ceva mai diavolesc decât mândria LGBTQP?

Rapoartele explică faptul că, înainte de a fi ucis, Rhuan a fost mutilat sexual de către cele două lesbiene, care au încercat să efectueze la domiciliu o intervenție ”de schimbare de gen” asupra bietului copil, împotriva voinței sale.

Serviciile de Protecție a Copilului din Brazilia au arătat că Rhuan a suferit o ”operație de schimbare de sex”. ”După îndepărtarea penisului”, grupul a continuat să spună despre lesbiene că ”au cusut regiunea mutilată și au improvizat o versiune a unui organ genital feminin, făcând o tăietură în vintre”.

Aceste lesbiene defecte în mod evident nu și-au dorit un băiețel, la fel cum nici Dr. Anne Georgulas, M.D., de la Dr. Anne Pediatrics din Coppell, Texas, nu vrea băiat, aceste sentimente anti-masculine fiind un semn distinctiv al cultului LGBTQP.

Toată această nebunie colectivă, defilând ca ”dragoste” și ”toleranță”, sugerează că societatea modernă a ajuns la final. Atunci când copiii inocenți nu au de ales, decât să fie subiecții celui mai rău tip de îndoctrinare LGBTQP, și a molestării de către pedofilii care sunt în spatele ei, să știți că focul și pucioasa stau să vină, făcând să plouă cu răzbunare.

Chiar și cei cu dizabilități mintale sunt vizați de perverșii LGBTQP, pentru ”adopția” în stilul de viață ”curcubeu” – cei mai nevinovați dintre noi fiind prada armatei curcubeu a lui satana.

”Acesta este felul în care se prezintă posedarea demonică”, a scris un comentator al Hal Turner Radio Show, despre acest ultim incident groaznic implicând violența LGBTQP împotriva unui copil inocent.

”Este, de asemenea, și mai puțin vizibilă, afectând atât gândirea ‘liberală’, cât și cea ‘conservatoare’ și aproape orice justificare anti-Dumnezeu, anti-Hristos, anti-Israel. Mânia biblică a lui Dumnezeu ce vine este o teroare inimaginabilă … Iisus va termina treaba.”

De ce în aceste zile atât de multe lesbiene omoară copii?

Este important să ne amintim că acest fapt nu este un incident izolat al violenței LGBTQP împotriva copiilor nevinovați. Numai anul trecut, un alt cuplu lesbian a comis crime și sinucidere, împotriva lor și a celor șase copii ai lor, aruncându-se cu vehiculul familiei de pe o stâncă din California, în Oceanul Pacific.

”Să permiți adoptarea copiilor de către lesbiene sau homosexuali este abuz împotriva copilului”, a scris un alt comentator pe SFist.com, despre acest incident îngrozitor și oribil. ”Dacă copilul își va atinge întregul potențial, aceasta se va întâmpla fiind crescut de propria mamă și propriul tată. Știu că există excepții, dar ele nu fac regula.”

”Când îl ocolești pe Dumnezeu în politica socială, cauți necazuri.”

Pentru mai multe articole despre cum este LGBTQP o boală mintală periculoasă, citiți și Gender.news.

https://ortodoxinfo.ro/2019/06/15/ororile-lgbt-cuplu-de-lesbiene-si-au-ucis-fiul-de-noua-ani-prin-mutilare-incercand-sa-l-faca-transgender

https://ortodoxinfo.ro/2019/06/15/ororile-lgbt-cuplu-de-lesbiene-si-au-ucis-fiul-de-noua-ani-prin-mutilare-incercand-sa-l-faca-transgender

Învățați-vă să faceți bine și să căutați dreptatea | Editorial Radu Blendarencu

Radu Blendarencu14 iunie 2019  Blogosfera

“Dezbină și stăpânește” spuneau latinii în vechime înainte de a supune alte națiuni. Acest proverb cu anii a fost ridicat la rang de principiu și folosit de unii oameni pentru a aduce ură în societate. Deși suntem o țară atât de mică, cei care ne-au condus și ne conduc au reușit să ne dezbine, după limba pe care o vorbim, după zonele geografice în care ne-am născut, după apartenența religioasă pe care o avem și, nu în ultimul rând, după preferințele politice. Editorialistul ziarului Moldova Creștină, Radu Blendarencu, a analizat din perspectiva biblică, evenimentele politice care au loc la Chișinău zilele acestea.

“Dezbină și stăpânește” spuneau latinii în vechime înainte de a supune alte națiuni. Acest proverb cu anii a fost ridicat la rang de principiu și folosit de unii oameni pentru a aduce ură în societate. Deși suntem o țară atât de mică, cei care ne-au condus și ne conduc au reușit să ne dezbine, după limba pe care o vorbim, după zonele geografice în care ne-am născut, după apartenența religioasă pe care o avem și, nu în ultimul rând, după preferințele politice.

Deși ca și țara am făcut majoratul, ne confruntăm cu multe provocări. Cineva vrea să ne dezbine ca și popor atât de încercat de-a lungul istoriei, tocmai ca mai apoi, ușor, să stăpânească. S-au tot încercat diferite acțiuni împotriva țării noastre pe parcursul anilor, acțiuni care au reușit, din păcate, să ne dezbine atât de mult. Și tocmai rolul unui politician este ca să fie un echilibru și să zidească punți pentru a face din țara noastră acel loc de care să ne mândrim. În loc să ne unim forțele să contribuim la bunăstarea puținilor oameni care aleg să mai rămână în Republica Moldova, ne-am implicat cu toții în lupte politice.

Lupta pentru putere este ceva firesc, dar ca în orice competiție sau întrecere sunt reguli pe care trebuie să le respectăm, iar în cazul în care nu dorim să o facem, mai devreme sau mai tirziu vom suferi, pentru că deasupra tuturor evenimentelor este un Dumnezeu de care nimeni niciodată nu poate ascunde nimic și la vremea potrivită El va interveni. Cei care sunt puși în dregătorii au marea responsabilitate de a face dreptate, de aceea mă rog ca în aceste clipe în care ne aflăm, taberele implicate în această situație să facă dreptate. Dumnezeu promite în Cuvântul Său ,,că celor ce judecă drept le va merge bine și o mare binecuvântare vine peste ei”, iar oamenii care doar dezbină ca să stăpânească vor avea partea de mari căderi.

Nimeni să nu uite că a face dreptate și judecată este mai plăcut Domnului decât orice dar, de aceea misiunea fiecărui politician nu este în niciun caz de a dezbina. Biblia spune că fiecare politician are câteva obligații. În primul rând să se învețe a face bine. Să facă bine prin a spune doar adevărul și a fi cât mai simplu în comunicarea cu oamenii. Să facă bine, fiind o carte deschisă pentru cei care l-au votat și primul în fapte bune. Un alt lucru care va contribui la unitatea țării este atunci când fiecare politician va face dreptate și va ocroti legea țării în care trăiește. Tocmai pentru că nicio zi pe care o trăim nu este în mîinile noastre, fiecare oră este un dar de la Dumnezeu, de aceea să ne calculăm pașii în dependență de acest adevăr.

Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos. O zi binecuvântată să aveți. Cu drag, Vitalie Marian. Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

Este cineva acum în rai?

Am primit o întrebare de la unul din abonații noștri – este cineva acum în rai? În acest articol, semnat de Anastasia Filat, puteți găsi mai multe explicații a felului cum este folosit cuvântul „rai” în Biblie

Anastasia Filat13 iunie 2019  Doctrine

Întrebare:

Este cineva acum în rai?

Această întrebare am primit-o de la unul din cititorii noștri. Am pus această întrebare soțului și răspunsul lui nu m-a surprins de loc: „Dar ce se are în vedere prin rai?”. Știți de ce nu m-a surprins întrebarea lui? Pentru că cuvântul „rai” nu este un nume propriu, ci este un nume comun, adică nu se referă la un loc anume. Cu doi ani în urmă am scris un articol în care am răspuns la întrebarea „Ce este raiul?”. În acest articol puteți găsi mai multe explicații a felului cum este folosit acest cuvânt în Biblie. Dar dacă ar fi să răspundem la întrebarea: „Este cineva acum în rai?”, răspunsul este „da”. Cel puțin unul din tâlharii, care a fost răstignit împreună cu Hristos, este acum în rai:

„Unul din tâlharii răstigniți Îl batjocorea, și zicea: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine însuți, și mântuiește-ne și pe noi!” Dar celălalt l-a înfruntat, și i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești supt aceeași osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n-a făcut nici un rău”. Și a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ți aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta!” Isus a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:39-43)

https://moldovacrestina.md/este-cineva-acum-in-rai/

 

Cum să-ți alegi partenerul de viață? | Metanoia

Bună dimineața,

Ce rol au sentimentele în alegerea partenerului de viață? Ce calități de caracter asigură împlinirea în căsătorie? Tika Filat, prezentatoarea emisiunii Metanoia, a studiat subiectul și vă oferă câteva sfaturi utile.

Moldova Creștină TV

Publicat pe 13 iun. 2019

ABONAT(Ă) 18 K

Ce rol au sentimentele în alegerea partenerului de viață? Ce calități asigură împlinirea în căsătorie? METANOIA este o colecție de meditații asupra scripturilor și a modului în care trebuie să răspundem provocărilor zilnice. Această emisiune este o încercare de a redescoperi înțelesul termenilor și conceptelor creștine cu care ne-am obișnuit. Abonați-vă la canal: http://clc.am/Wu3t6A Abonați-vă la Facebook:

https://www.facebook.com/moldovacrestina Răspunsuri la alte întrebări de pe site-ul nostru: https://moldovacrestina.md

Categorie

Educație

Moldova Creștină TV

Principiul inimii curate – de Cindy Jacobs

11.07.2018  |    Rugaciune  |   1451  |     9 min

Când eram mică, tăticul meu predicator mi-a spus ceva ce mi-a rămas mereu în minte: “Iubito, ţine minte că Duhul Sfânt este un gentleman; nu va veni decât dacă Îl primim.” Acest adevăr simplu trebuie înţeles pentru a putea deveni mijlocitor. Un mijlocitor este un om căruia Dumnezeu îi împărtăşeşte secretele Sale pentru a fi purtate în rugăciune. Cu cât sunt mai curate inimile noastre, cu atât Îl putem face să se simtă mai bine primit. Şi cu cât împărtăşeşte El mai mult, cu atât vor fi mai eficiente rugăciunile noastre.

Cuvântul lui Dumnezeu spune că în inima noastră există lucruri incredibil de rele. Dumnezeu va aduce încercări asupra noastră pentru a schimba acele lucruri, însă noi trebuie să deschidem uşa credinţei şi să spunem: “Intră, Doamne. Pune în mine o inimă curată.” Pe măsură ce deschidem uşile tuturor părţilor întunecate ale inimii noastre, Duhul Sfânt, Gentleman-ul divin, va intra şi, aşa cum a spus Rees Howells, va rezolva de la rădăcină toate lucrurile firii.

Primul pas în a te ruga această rugăciune davidică, “Pune în mine o inimă curată, Dumnezeule “ (Psalmul 51:10), este a realiza că avem nevoie să ne rugăm pentru aceasta. Odată, într-o rugăciune, am simţit că Dumnezeu mă îndeamnă să mă dăruiesc Lui în întregime. Se pare că dorea să se atingă de domenii ale vieţii mele care Îl împiedicau să mă folosească pentru a mijloci. După un timp de gândire am putut să spun: “Da, Doamne. Vino şi ocupă-Te de acele lucruri care te împiedică să deţii controlul complet al vieţii mele. “

Rees Howells, vorbind despre lucrarea Duhului Sfânt în viaţa sa, a explicat propriile lui lupte în acest domeniu. Dumnezeu îi ceruse să se dea pe sine însuşi în întregime în schimbul plinătăţii în Duhul Sfânt.

Nu de păcat trebuia să se ocupe, ci de sinele meu, acel lucru care venea de la cădere. Şi-a pus degetul pe fiecare aspect al vieţii mele care era atins de sine şi a trebuit să hotărăsc cu sânge rece pentru că El niciodată nu ia un lucru până când nu-mi dau şi eu consimţământul. Şi în momentul în care mi l-am dat, a avut loc curăţirea.

La sfârşitul săptămânii, Rees Howells a experimentat o minunată umplere cu Duhul Sfânt. Domnul scosese afară rădăcinile de amărăciune şi îi dăduse în acelaşi timp o inimă curată. Pentru unii oameni, ca şi pentru Howells, curăţirea vine într-un fel de zăbovire în faţa Domnului. Pentru alţii, Duhul Sfânt vine şi începe să cureţe inima imediat. M-am întrebat deseori dacă nu luăm umplerea cu Duhul Sfânt cu prea mare uşurinţă. Dumnezeu vrea să ne dea o inimă curată.

Al doilea pas în a-I cere lui Dumnezeu să creeze în noi o inimă curată, presupune a-L lăsa să facă schimbările necesare……………………………..

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/rugaciune-mijlocire/9060-principiul-inimii-curate-de-cindy-jacobs

 

 

Biruinta asupra pacatelor sexuale

11.02.2010  |    Crestinul si sexualitatea  |   9870  |     4 min

Descarca in format PDF

Întoarcerea la planul lui Dumnezeu pentru puritatea morală

Sexualitatea umană poate fi una dintre cele mai frumoase aspecte ale planului lui Dumnezeu pentru copiii Lui aici pe pământ.

De fapt, dacă nu suntem atenți, dacă nu privim la Tatăl nostru ceresc și dacă nu urmăm învățăturile Lui în acest domeniu, vom trăi o viață care ne face sclavi păcatului și care eșuează în a aduce glorie Domnului nostru.

Nu suntem singuri

Dacă te lupți cu păcatele sexuale, să știi că nu ești singur. Chiar regele David – un om după inima lui Dumnezeu – s-a luptat cu păcatul sexual. Când a văzut o femeie frumoasă numită Batșeba, a fost biruit de propria-i poftă. Apoi a făcut multe lucruri pentru a ascunde păcatul. Dar mulțumită unui prieten credincios și a unui Dumnezeu iertător, David a găsit drumul spre casă (2 Samuel 11:12). Și tu poți găsi drumul spre casă.

Libertate în adevăr

Adesea, pășim pe cărarea greșită în sexualitatea noastră pentru că eșuăm în a acționa bazat pe adevărul lui Dumnezeu. Isus, într-un pasaj din Biblie, examinează libertatea găsită în adevăr și puterea înrobirii minciunii. În acel pasaj, Domnul spune deschis: adevărul vă va face liberi. Fie răspundem adevărului, fie minciunilor lui Satana (Ioan 8:31-47).

Recunoașterea adevărului despre sex poate fi un prim pas important în obținerea victoriei asupra păcatelor sexuale. Mai întâi, Dumnezeu vrea ca ai Lui copii să se bucure de relațiile sexuale corespunzătoare. Regele universului are multe de spus în Cuvântul Său despre bucuria care se poate găsi în căsătorie, unde atât soțul, cât și soția, Îl cunosc și Îl iubesc pe Hristos (Geneza 2:24-25, Proverbe 5:19, Cântarea Cântărilor).

Totuși, diavolul, acuzatorul sufletelor noastre, încearcă în mod constant să distrugă planurile lui Dumnezeu. El ne minte, ispitindu-ne să credem că putem avea relații sexuale și în afara căsătoriei. Folosește presiunile zilnice și natura noastră păcătoasă pentru a-și îndeplini scopul în viețile noastre. Ceea ce începe ca fiind numai un „gând trecător” poate să ne ispitească rapid să acționăm în mod păcătos (Iacov 1:14-15).

Aceste păcate pot implica pornografia, curvia, adulterul, prostituția, homosexualitatea și alte practici sexuale nedumnezeiești. Indiferent de ce fel de păcate ne biruiesc, trebuie să recunoaștem că pofta este la rădăcina păcatului nostru (1 Ioan 2:16, Galateni 5:16-20).

Pofta ne orbește și ne conduce mai adânc în păcatul sexual (1 Timotei 4:1-2, Romani 1:21-27, Efeseni 4:17-19).

Fiecare păcat are același sfârșit (Romani 6:23) și poate purta consecințe mortale de boală, și mai rău: moarte spirituală.

Rupe lanturile

Pentru a rupe legăturile păcatelor sexuale, trebuie să te pocăiești. Acest lucru înseamnă o schimbare totală a direcției, departe de păcat și ispite, către harul, iertarea unui Dumnezeu iubitor. Dacă ai permis poftei să-ți controleze viața, cedează Domnului în timp ce Duhul Sfânt te convinge de păcat. Dumnezeu te va ierta și te va curăța fizic, emoțional și spiritual dacă vei merge înaintea Lui cu o inimă smerită (1 Ioan 1:8-9, Psalmul 103:12, Romani 6:23)……..

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/sexualitate/1958-biruinta-asupra-pacatelor-sexuale

Încurajează mass-media abuzurile sexuale?

08.12.2017  |    Abuzul fizic si spiritual  |

La scurt timp după ce m-am implicat în lucrarea de conștientizare a bisericilor și societății despre problemele abuzului, am început să fiu convins că media denaturată compunea problema în mare parte. Societatea este pe cât de indiferentă pe atât de ignorantă față de impactul pe care-l are media asupra vieților noastre. Prin media mă refer la orice lucru care comunică un mesaj cum ar fi radioul, cărțile, revistele, televiziunea, internetul, muzica, abțibildele, etc. Aceste denaturări apar în toate formele de media, dar de dragul acestui articol mă voi concentra doar asupra televiziunii.

Mai întâi, da-ți-mi voie să împărtășesc un episod din viața mea. Când eram în clasa a șaptea am cumpărat o carte de Harold Robins – The Stiletto. În acea perioadă era considerată riscantă.

Într-unul din capitolele de la început, un nobil italian se plimbă pe un drum întunecos prin pădure. El vede o țărancă apropiindu-se de el. Luând-o de mână el o conduce de pe drum în pădure unde îi rupe bluza și îi strânge sânii cu cruzime. Ea țipă de durere dar apoi răspunde cu pasiune. Uite în ce fel mi-a influențat psihicul meu de 12 ani. Țin minte că m-am gândit: „Sună ciudat pentru mine, dar cred că femeilor le place asta!” De unde era să știu? Eram doar un mucos de clasa a șaptea! Îmi aminteam periodic de acel pasaj când eram în liceu și chiar la colegiu și mă întrebam întotdeauna: „Femeilor chiar le place asta?”

Acum, voi răspunde la întrebarea pe care unii din voi abia așteaptă să o pună. Nu, nu am încercat niciodată! Dar unii tineri și/sau bărbați nu vor sta pe gânduri. Ei vor presupune automat că durerea le excită sexual pe femei și vor trăi ca atare, lăsând în urma lor femei rănite și derutate!

Îmi amintesc un episod din MASH. Frank Burns și „Hot Lips” aveau o neînțelegere. Furioasă, Margaret îl plesnește pe Frank peste față, el o plesnește înapoi. Se uită unul la altul șocați, apoi se aruncă unul în brațele celuilalt cu pasiune!

În această scenă este o denaturare dublă:

1. Violența este o parte normală într-o relație dintre o femeie și un bărbat. Din păcate, violența există în relațiile dintre femei și bărbați, dar nu într-o relație normală, sănătoasă. Nu este normal și nu ar trebui să fie tolerată niciodată!

2. Violența este excitant sexual! Este un excitant pentru cei prinși într-o relație sadică/masochistă, dar, din nou, nu este normal și nu ar trebui să fie tolerată niciodată.

Într-o reclamă la un parfum pentru bărbați era un bărbat foarte arătos, stând singur în cameră. O femeie frumoasă merge spre el seducătoare, îi trage o palmă și spune: „Îmi place parfumul tău.” Acest exemplu confirmă mesajul că violența este un excitant sexual și că este o parte normală într-o relație dintre un bărbat și o femeie…………

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/abuz/8010-incurajeaza-mass-media-abuzurile-sexuale

Criza provocata in Mozambic de ciclonul Idai poate distruge viitorul copiilor

13.06.2019  |    Mapamond Crestin  |

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/10734-criza-provocata-in-mozambic-de-ciclonul-idai-poate-distruge-viitorul-copiilor

Conferinta nationala a femeilor – Mamaia, 17-21 iunie 2019 – transmisie live

12.06.2019  |    Stiri din Romania

În perioada 17-21 iunie 2019, la Mamaia, va avea loc conferința anuală a femeilor, sub genericul Sunt aici, la dispoziția Ta! Detalii aici. Majoritatea sesiunilor vor fi transmise live online pe pagina de Facebook a Alfa Omega TV și pe site-ul Alfa Omega TV, pe pagina pe care o citiți acum. Tot pe această pagină vom centraliza toate sesiunile, dacă doriți să le revedeți ulterior.

PROGRAMUL CONFERINȚEI: 17 IUNIE – 21 IUNIE 2019

LUNI, 17 IUNIE

18.00 – 18:15   Închinare
18.15 – 19.00   SESIUNE 1A  –  IRINA SMORZH – ” NĂSCUȚI PENTRU VICTORII”
19.00 – 20.00  SESIUNE 1B  –  ROSE FER – ” FEMEILE ADUCĂTOARE DE VEȘTI BUNE SUNT O MARE OȘTIRE”

MARȚI, 18 IUNIE

12.00 – 13.00   SEMINAR – GORDON  VAN VEELEN  – ”SĂ CREȘTEM ÎN PRACTICAREA INTIMITĂȚII CU DUMNEZEU”
13:00 – 14:30:
– Grupe de studiu pentru femei : ”FEMEIA, ARMA SECRETĂ A LUI DUMNEZEU ” (lidere de grupe – absolvente și studente-  ” Școala Debora” )
– Grupe de studiu pentru bărbați: ” DACĂ VREI SĂ FII UCENICUL LUI HRISTOS, TREBUIE SĂ PLĂTEȘTI PREȚUL” ( lider – Alexandru Buzliă – pastor și profesor de studiu biblic inductiv.)
17.30 -18.00   Închinare
18.00- 18.10 – MĂRTURIE – EMANUELA CĂRBUNARU
18:10 -18:50   SESIUNE  2  A – TATIANA PETRIC – ”PREȚIOASĂ ÎN OCHII LUI DUMNEZEU”
18.50- 19.20 MĂRTURIE CU APLICAȚIE BIBLICĂ –  „CHEMAREA FEMEII ÎNTR-O VREME CA ACEASTA”  – DANIELA LAZĂR
19.20- 19.30 – TIMP DE ÎNCHINARE ȘI REDEDICARE
19.30  -20.10   SESIUNE  2 B – RODICA FILIP –”MAI MULT DECÂT SE POATE VEDEA”
20.10 – TIMP DE LAUDĂ ȘI ÎNCHINARE

MIERCURI, 19 IUNIE

12.00 – 13.00   SEMINAR  – GORDON  VAN VEELEN –  ” AICI SUNT, DOAMNE, CA SĂ ÎMPLINESC VOIA TA!”
13:00 – 14:30:
– Grupe de studiu pentru femei : ”FEMEIA, ARMA SECRETĂ A LUI DUMNEZEU ” (lidere de grupe – absolvente și studente- ” Școala Debora”
– Grupe de studiu pentru bărbați: ” DACĂ VREI SĂ FII UCENICUL LUI HRISTOS, TREBUIE SĂ PLĂTEȘTI PREȚUL” ( lider – Alexandru Buzliă – pastor și profesor de studiu biblic inductiv.)
17:30 – 18:00   Închinare
18:00 – 19.00  SESIUNE  3  A – LIGIA  SEMAN – ”SUNT AICI, LA DISPOZIȚIA TA, DOMNUL MEU!”
19.00 – 19.10 TIMP DE ÎNCHINARE ȘI DE REDEDICARE
19.00- 19.10 – CÂNTARE ȘI MĂRTURIE – MIHAELA ȘI ADI CORDEA
19:20- 20:10    SESIUNE  3  B  – ANGELA ȚIPRIGAN  – ”ȘTERGARUL SLUJIRII”
20:10- 20.30    SESIUNE ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI CU ANGELA ȚIPRIGAN

JOI, 20 IUNIE

12.00– 13.00  -TIMP DE RUGĂCIUNE PENTRU LIDERI CU ECHIPA DE MIJLOCITOARE ȘI ECHIPA HEALING ROOM ( sala de la etajul 1, corpul A)
13 – 14.30 – TIMP DE RUGĂCIUNE CU ECHIPA DE MIJLOCITOARE ȘI ECHIPA HEALING ROOM PENTRU TOȚI CARE DORESC SĂ SE PUNĂ LA DISPOZIȚIA LUI Dumnezeu ( sala de la etajul 1, corpul A)
17:30 – 18:00   Închinare
18:00 – 18:30  SESIUNE 4 C –  MIRELA PEȚAN – ” VREMEA ALEGERILOR”
18:30 – 19:10   PREZENTAREA ȘCOLII ” DEBORA”
19:10 – 20:10  SESIUNE  4 D – RODICA MALOȘ – ”VEȚI PRIMI O PUTERE PENTRU SLUJIRE”
20.10 – Închinare și rugăciune 

VINERI, 21 IUNIE

10:00 – 10:30 – Închinare
10:30 – 11:30 – MĂRTURII
11:30 – 12:00 – SESIUNE 5 A – ALEXANDRU BUZILĂ – ” OMUL DE CARE SE FOLOSEȘTE DUMNEZEU”

Detalii aici

Majoritatea sesiunilor vor fi transmise live online pe pagina de Facebook a Alfa Omega TV și pe site-ul Alfa Omega TV, pe pagina aceasta, pe care o citiți acum (https://alfaomega.tv/stiri/stiri-din-romania/10662-conferinta-nationala-a-femeilor-mamaia-17-21-iunie-2019). Tot pe această pagină vom centraliza toate sesiunile, dacă doriți să le revedeți ulterior.

https://alfaomega.tv/stiri/stiri-din-romania/10662-conferinta-nationala-a-femeilor-mamaia-17-21-iunie-2019