Lectură Creştină
Pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor cititorilor noştri, lansăm din luna aprilie 2006 a acestei Publicaţii, această pagină specială de lectură creştină unde vom prezenta o carte în serial. Pentru început vă propunem lecturarea cărţii „Întâmplările pelerinului în călătoria sa” povestită de John Bunyan (1628-1688), o carte tradusă în peste o sută douăzeci de limbi şi apreciată ca o carte de căpătâi, alături de Biblie. Suntem convinşi că lectura acestei cărţi va constitui pentru fiecare cititor o adevărată binecuvântare, un prilej de întărire şi devotament creştin – aşa cum a fost pentru milioane de cititori din lumea întreagă.
Întâmplările pelerinului în călătoria sa
de John Bunyan
Partea întâia
Capitolul 2
Creştinul ascultă sfaturile
Deşteptului-Lumii şi se rătăceşte
În timpul ce Creştinul îşi continuă singur drumul, zări un om care venea în întâmpinarea lui; se întâlniră la o răspântie. Omul se numea Deşteptul-Lumii şi trăia în oraşul Înţelepciunii Pământeşti, un mare oraş aproape de locul de unde era Creştinul. Deşteptul-Lumii auzise de Creştin, căci plecarea lui din Cetatea Pierzării făcuse mare vâlvă, aşa că şi prin alte localităţi se vorbea de el.
– Deşteptul-Lumii văzându-l pe Creştin, ghici că el era, după cum mergea, tot suspinând şi oftând. Intră în vorbă cu el: Încotro frate cu povara asta grea?
– Creştinul. Adevărat grea! Nimeni n-a mai purtat o povară aşa de grea, of, nenorocitul de mine! Dar dacă mă întrebi încotro merg, hai să-ţi spun: mă duc la Poarta cea Strâmtă care se vede acolo, înaintea mea; mi sa spus că acolo o să mi se arate calea pe care trebuie să o urmez ca să scap de povara asta.
– Deşteptul-Lumii. Ai nevastă şi copii?
– Creştinul. Da, dar povara aceasta mă apasă atât de greu că nu mai simt nici o bucurie de ei; parcă nici nu i-aş avea.[1]
– Deşteptul-Lumii. Dacă-ţi voi da un sfat bun mă vei asculta?
– Creştinul. Dacă sfatul e bun, te voi asculta, căci am mare nevoie de sfaturi bune.
– Deşteptul-Lumii. Atunci te sfătuiesc să scapi cât mai repede de povara ta, că până nu vei face asta, nu vei avea linişte sufletească, nici de binecuvântările pe care ţi le va da Dumnezeu nu te vei bucura.
– Creştinul. Tocmai asta vreau şi eu: să scap de povara aceasta grea, dar singur nu o pot face, şi nimeni nu poate să mi-o ia. De aceea fac drumul acesta, ca să scap de povara mea.
– Deşteptul-Lumii. Cine ti-a spus să apuci acest drum ca să scapi de povară?
– Creştinul. Un om care mi sa părut absolut cumsecade, îl cheamă Evanghelistul.
– Deşteptul-Lumii. Blestemat să-i fie sfatul pe care ţi l-a dat. Nu există un drum mai primejdios şi mai obositor decât cel ce ţi l-a arătat Evanghelistul şi te vei încredinţa de aceasta dacă vei urma sfatul lui. De altfel, după cum văd, ai şi păţit-o, căci văd pe hainele tale noroi din Mlaştina Deznădejdii; mlaştina aceasta este doar începutul greutăţilor celor ce vor să meargă pe calea acesta. Ascultă, eu sunt mai bătrân decât tine. Pe calea pe care mergi vei întâmpina oboseală, suferinţă, primejdii, lipsă de îmbrăcăminte, balauri, fiare sălbatice, întuneric, într-un cuvânt, moartea. Toate acestea sunt sigure; ele au fost întărite prin mărturiile multora. Cum ar putea un om să se arunce într-o asemenea primejdie după sfatul unui străin?
– Creştinul. Bine; dar povara care mă apasă e mult mai îngrozitoare decât tot ce-mi spui. Nu mi-ar păsa de nici un fel de greutăţi care mi s-ar pune în cale, dacă e vorba să scap de povara mea.
– Deşteptul-Lumii. Cum de ai ajuns să-ţi dai seama de această povară?
– Creştinul. Citind cartea aceasta ce o am în mână.
– Deşteptul-Lumii. Mă gândeam eu la asta. Ţi s-a întâmplat şi ţie ca şi altora slabi din fire, care, bătându-şi capul cu lucruri prea grele pentru ei, cad într-un fel de zăpăceală. Zăpăceala asta nu numai că îi face neoameni, cum bag de seamă a făcut din tine, dar îi şi împinge în mari primejdii, cu nădejdea că vor căpăta cine ştie ce.
– Creştinul. Eu ştiu prea bine ce vreau: să scap de povara aceasta.
– Deşteptul-Lumii. Dar de ce să cauţi scăparea pe drumul acesta, pe care ai de luptat cu atâtea primejdii, când eu aş putea să-ti arăt unde poţi să capeţi ce doreşti şi să fii scutit de primejdiile în care te arunci? Şi leacul îl ai la îndemână. Afară de asta, în locul atâtor primejdii, vei găsi linişte, bună primire şi mulţumire.
– Creştinul. Te rog, spune-mi taina acesta.
– Deşteptul-Lumii. Ei bine, în satul de acolo care se cheamă Buna Purtare, trăieşte un boier numit Legea, un om foarte înţelept, care se bucură de un nume bun şi are îndemânarea să uşureze pe oameni ca tine de poverile lor. După câte ştiu, a făcut mult bine; el mai are îndemânarea să vindece pe cei tulburaţi de poverile lor. Dacă vrei, poţi să te duci la el şi îţi va ajuta îndată. Casa lui nu este departe de aici şi dacă se va întâmpla să nu-l găseşti acasă, vei găsi pe băiatul lui, un tânăr cumsecade numit Buna-Cuviinţă, care te poate ajuta tot aşa de bine ca şi bătrânul. Acolo, după cum ţi-am spus, poţi să scapi de povara ta. Dacă ai de gând, cum de altfel şi trag nădejde, să nu te mai întorci la vechea ta locuinţă, atunci poţi să trimiţi după nevasta şi copii tăi, şi să locuieşti cu ei în acest sat. În el se găsesc case şi vei pute să închiriezi una ieftină. Se trăieşte bine şi ieftin, ceea ce te va face fericit, – vei trăi printre vecini cumsecade, cu toată cinstea şi în belşug.
Creştinul rămase câteva clipe pe gânduri, apoi se hotărî: Dacă e aşa cum îmi spune acest om, cel mai bun lucru este să ascult de sfatul lui.
Îl întrebă: Domnule, care e drumul ce duce la casa omului aceluia atât de bun?
– Deşteptul-Lumii. Vezi muntele acela înalt? Acolo trebuie să mergi şi prima casă peste care dai este a omului nostru.
Creştinul se abătu atunci din drumul lui, ca să ajungă la casa domnului Lege pentru a fi ajutat. Când însă ajunse aproape, muntele i se păru foarte înalt, iar o parte din el atârna deaupra drumului, în aşa fel că Creştinul se temu să meargă mai departe, să nu se prăbuşească muntele peste el. Rămase aici locului, neştiind ce să facă. Povara îi părea acum şi mai apăsătoare.[2] Din munte ieşeau flăcări şi Creştinul se temu să nu-l ardă. Rămase locului tremurând de frică. Începu să-i pară rău că ascultase de sfatul Deşteptului-Lumii. Atunci, văzu el pe Evanghelist venind spre el. Văzându-l, Creştinul de ruşine se făcu roşu ca para focului. Evanghelistul se apropie de el privindu-l aspru, îl întrebă: Ce faci aici Creştine? Acesta ramase ca mut, neştiind ce să răspundă. Evanghelistul continuă: Nu eşti tu omul pe care l-am văzut jelindu-se sub zidurile Cetăţii Pierzării?
– Creştinul. Da, domnule, eu sunt acela.
– Evanghelistul. Nu ti-am arătat eu drumul care duce spre Poarta cea Strâmtă?
– Creştinul. Da, domule.
– Evanghelistul. Cum se face că te-ai abătut aşa de repede din calea ta, aici nu eşti pe drumul bun.
– Creştinul. Cum am ieşit din Mlaştina Deznădejdii m-am întâlnit cu cineva care m-a încredinţat că în satul din faţă ar putea găsi un om care mă va scăpa de povara ce o port în spate.
– Evanghelistul. Cine era acel om?
– Creştinul. Părea un om bine şi a stat mult de vorbă cu mine; în cele din urmă m-a convins; aşa s-a făcut că am ajuns aici; dar când am văzut acest munte cum spânzură peste drum, m-am oprit de frică să nu-mi cadă în cap.
– Evanghelistul. Ce ţi-a spus acel domn?
– Creştinul. M-a întrebat încotro mă duc şi i-am spus.
– Evanghelistul. Şi el ce ţi-a spus?
– Creştinul. M-a întrebat dacă am nevastă şi copii; i-am spus că am, dar că sunt aşa de apăsat de povara pe care o am în spate, că nu mă mai bucur de ei ca mai-nainte.
– Evanghelistul. Şi ce ţi-a mai spus?
– Creştinul. Mi-a spus să scap numaidecât de povara mea şi eu i-am explicat că tocmai asta caut, de aceea mă şi duc spre Poarta cea Strâmtă ca să mă lămuresc cum să găsesc mântuire. El mi-a spus atunci că are să-mi arate o cale mai bună şi mai scurtă, lipsită de greutăţi, nu ca aceea pe care mi-ai arătat-o dumneata. Pe această cale, mi-a zis domnul acela, vei ajunge la casa unui boier care se pricepe să ia aceste poveri de pe umerii oamenilor. L-am crezut şi m-am abătut din cale, pentru ca să scap mai repede, dacă era cu putinţă. Când am ajuns însă aici şi am văzut cum stau lucrurile, m-am oprit de frică, iar acum nu ştiu ce să fac.
Atunci Evanghelistul îi spuse: Aşteaptă câteva clipe ca să-ţi arăt ce zice Cuvântul lui Dumnezeu. Creştinul stătu locului, tremurând. Evanghelistul continuă: Luaţi seama ca nu cumva să nesocotiţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri.[3] Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă, dar dacă dă înapoi sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.[4] Apoi Evanghelistul îl lămuri astfel: Tu eşti omul care merge spre nenorocire; ai început să te lepezi de sfatul Celui Preaînalt şi să dai înapoi de pe calea păcii, încât acum eşti aproape să cazi în pierzare.
Atunci Creştinul căzu ca mort înaintea Evanghelistului şi strigă: Vai nenorocitul de mine, sunt pierdut! Văzând aceasta, Evanghelistul îl apucă de mină şi îi spuse: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor. Nu fii necredincios, ci credincios.[5] Creştinul începu atunci să-şi mai vină în fire, se ridică tremurând şi ramase înaintea Evanghelistului. Acesta continuă: Ia bine seama la cele ce ţi-am spus. Îţi voi arăta cine este acela care te-a înşelat şi cine-i acela la care te-a trimis.
Omul care te-a întâlnit este Deşteptul-Lumii şi cu drept cuvânt îl cheamă aşa, pentru că, pe de altă parte îi place numai învăţătura acestei lumi [6] şi de aceea se duce tot timpul la biserica din târgul Bunei Purtări, iar pe de altă parte, îi place mai mult acea învăţătură, fiindcă-l scuteşte de cruce. Şi pentru că este atât de robit de firea lui pământească, de aceea caută să schimbe căile mele drepte. Cât despre sfatul lui, trei lucruri trebuie să le urăşti cu toată puterea:
- Faptul că te-a abătut din drum.
- Că a căutat să te facă să urăşti crucea.
- Că ţi-a îndreptat paşii pe calea care duce spre moarte.
Întâi de toate trebuie să urăşti faptul că te-a abătut din drum, ba chiar şi graba ta de-al asculta, pentru că aceasta însemnă să te lepezi de sfatul lui Dumnezeu de dragul sfatului unuia ca Deşteptul-Lumii. Domnul spune: Siliţi-vă să intraţi pe Poarta cea Strâmtă, poarta către care te-am trimis eu, căci strimtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află. [7] De la această Poartă şi de la calea care duce la ea, te-a abătut păcătosul şi te-a adus aproape de pieire. Urăşte-i deci sfatul care te-a făcut să te abaţi din drum şi să-ţi fie ciudă pe tine însuţi că l-ai ascultat.
Apoi trebuie să mai urăşti silinţa lui prin care să-ţi facă nesuferită Crucea, pe care se cuvine s-o preţuieşti mai presus decât comorile Egiptului. Afară de asta. Împăratul slavei a spus că cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; şi dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevastă-sa, pe copii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.[8] Deci trebuie să urăşti învăţătura omului care se sileşte să te încredinţeze că vei găsi moartea în lucrul fără de care, după cum grăieşte adevărul, nu poţi avea viaţă veşnică.
În sfârşit trebuie să mai urăşti calea pe care el ţi-a îndreptat paşii şi care duce la moarte. Pentru aceasta, trebuie să ei seama cine este acela la care te-a trimis el şi cât este el de neputincios ca să te scape de povara ta.
Acela la care te-a trimis el pentru scăpare se cheamă Legea şi este fiul unei roabe.[9] Ea este în robie cu copii ei şi în chip tainic întruchipează muntele Sinai, muntele de care te-ai temut să nu se prăbuşească peste tine. Şi dacă ea este în robie cu copii ei, cum te poţi aştepta să fii izbăvit de ei? Acest Lege deci nu poate să te scape de povară. Nimeni n-a fost scăpat de povară prin el şi nici n-ar putea fi vreodată: Prin lege nu puteţi fi socotiţi neprihăniţi, căci prin lege nici un muritor nu poate scăpa de povara sa. De aceea, Deşteptul-Lumii este un mincinos, iar lege un înşelător. Cât priveşte pe fiul acestuia din urmă, Buna-Cuviinţă, cu toate zâmbetele lui dulcegi, el nu este decât un făţarnic; toţi împreună nu-ţi pot ajuta la nimic. Crede-mă, toată vorbăraia goală pe care ai auzit-o de la aceşti stricaţi, nu este decât o scornitură ca să te jefuiască de mântuirea ta, abătându-te din calea pe care te ajutasem să mergi.
După aceasta, Evanghelistul ridică glasul spre cer luându-l drept martor ca să întărească spusele lui; atunci din muntele sub care se afla Creştinul, ieşiră flăcări şi răsunară cuvintele: Toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii, sunt sub blestem, pentru că este scris. Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.[10]
Creştinul nu mai aştepta acum decât moartea şi începu să blesteme clipa când se întâlnise cu Deşteptul-Lumii. Se numea singur nebun pentru că ascultase de sfatul aceluia. Când se mai gândea apoi că sfatul acelui om, sfat ieşit numai din firea sa pământească, putuse să-l înduplece până acolo încât să-l facă să părăsească drumul adevărat, Creştinul se simţea copleşit de ruşine. Apoi, îndreptându-se spre Evanghelist, îl întrebă:
Domnule, ce credeţi, mai este vre-o nădejde? Mi-e îngăduit să mă întorc şi să mă îndrept spre Poarta cea Strâmtă? Oare nu voi fi alungat de acolo cu ruşine din pricina acestui păcat? Îmi pare rău că am ascultat de sfatul acelui om. Mi se poate ierta păcatul acesta?
Evanghelistul îi răspunse: Păcatul tău este foarte mare, căci ai făptuit două lucruri rele: ai părăsit calea cea dreaptă şi ai umblat pe cărări neîngăduite. Totuşi, omul acela ce stă la Poarta cea Strâmtă te va primi, pentru că este foarte bun. Dar de aici înainte bagă de seamă să nu te mai abaţi încă-odată, ca nu cumva să pieri pe drum.[11]
Astfel Creştinul se pregăti să se întoarcă din drum. Evanghelistul l-a îmbrăţişat zâmbitor şi i-a urat drum bun. Creştinul se depărtă cu paşi grăbiţi, ne mai vorbind cu nimeni care-l întâlnea şi nici măcar nu răspundea dacă îl întreba cineva ceva. Mergea că şi când ar fi călcat pe pământ neîngăduit şi nu se simţi în siguranţă până nu ajunse la drumul pe care-l părăsise, ca să urmeze sfatul domnului Deşteptul-Lumii.
Note de subsol:
[1] Vezi 1 Corinteni 7.29-31;
[2] Exodul 19.16-19; Evrei 12.21;
[3] Evrei 12.25;
[4] Evrei 10. 38;
[5] Matei 12.31;
[6] Ioan 20.27;
[7] Matei 7.14;
[8] Luca 14.26;
[9] Galateni 4.21-27;
[10] Galateni 3.10;
[11] Psalmul 2.12.
Va urma…
http://publicatia.voxdeibaptist.org/lectura_crestina_mai06.htm
Blog Creștin Ardelean Viorel 