Una din întrebările cele mai frecvente puse când vine vorba de Creștinism și homosexualitate este: unde e condamnată homosexualitatea în Noul Testament?
Cea mai interesantă și mai profundă analiză a homosexualității și a cauzelor ei este făcută în Noul Testament și nu în Vechiul Testament. O face Pavel în partea finală a capitolului 1 din Epistola către Romani (versetele 20-32).
Pavel, vorbea desigur de primele încercări de rupere a înțelepiunii de Divinitate, făcute odată cu decăderea filosofiei clasice antice înspre moralitate. Însă lumea noastră trăiește după un divorț radical impus de filosofiile ideologizate față de Dumnezeu. Dacă filosofii antici doar speculau timid pe marginea autonomiei morale, iluminiștii și cei de după ei au reușit să impună divorțul de Dumnezeu nu doar ca dogmă filosofică ci și ca dogmă socială și politică. De aici și pronfuzimea degenerării.ce caracterizează lumea noastră.
Dacă citim aceste 13 versete putem vedea lumea noastră așa cum este ea acum: ”Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare,”
E destul de evident pentru orice minte de bun simț că ateismul, care presupune că viața, inteligența, lumea, tot universul acesta ordonat ar fi apărut ca o consecință nu a unei întâmplări ci a miliarde și miliarde de întâmplări și coincidențe, este dușmanul logicii și rațiunii, chiar dacă folosește propagandistic cuvinte precum ”Știința” și ”Rațiunea”.
Cum arată Pavel în versetul acesta: Dumnezeu este evident în creație, în făpturi și a nega existența Lui este o sfidare a creației. Nu ai ”cuvânt de apărare” când îți construiești viața ignorând pe Dumnezeu care practic se vede în tot ceea ce te înconjoară. ”Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat.”
Respingerea lui Dumnezeu (ateismul), sau ignorarea Lui (agnosticismul și indiferentismul) duce la rătăcire. Această opțiune forțează oamenii să plece pe căi care îi depărtează de rațiune. Și așa…. ”Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni”
Priviți la ce a făcut modernitatea de la ghilotina iluminiștilor revoluționari, trecând prin Gulagul ateilor comuniști, prin Holocaustul nebuniei naziste și ajungând la cultura morții ce caracterizează vremurile noastre.
”Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.”
Aici Pavel vorbește, desigur, de idolatrie. Dar cuvintele lui au un sens profetic în vremurile noastre.
E un clip pe youtube cu un tip care face o emisiune în direct și anunță că va prăji un ou de condor. Imediat este asaltat de telefoane de oameni care îl roagă disperați să nu comită o astfel de crimă. Ei bine, aceiași oameni care consideră mâncatul unui ou o crimă sunt…pro-avort.
Ecologismul în formele sale consacrate ideologic și cultural acum e un neopăgânism. Și, mai grav, un neopăgânism care subminează demnitatea umană în fața naturii, în loc să ridice natura la demnitatea umană. Nu avea un cunoscut post tv dedicat naturii motto-ul: ”Animals are better than humans”?
Iar darwinismul, o teorie științifică transformată în ideologie a fost principalul impuls dat de a reduce umanitatea la un stadiu animal, stadiu care poate justifica orice atrocitate.
”De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei,„
Ceea ce vedea Pavel în secolul I al erei noastre, vedem și noi exacerbat de două mii de ori: Toată această înțelepciune construită pe divorțul și ignorarea lui Dumnezeu are o singură finalitate: reducerea la sexualitate și la plăcerile corporale.
”Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!”
Aici Pavel subliniază cauza: pierderea reperului. Și nu știa Pavel de moartea metafizicii, care e specifică postmodernității, nici de amurgul Bisericii (care o să moară și ea, altfel nu are cum să învie) care vor avea loc la 1900 de ani după ce el a scris aceste rânduri.
”Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii;
Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.”
Atât putuseră decadenții greco- romani în acele vremuri să alunece. ”Doar” la homosexualitate. Acum avem o adevărată ”supă alfabet” a perversiunilor sexuale care pretind recunoaștere socială, politici care să le protejeze și să le afirme, drept de identitate similar identității naționale. Și care nu au nicio minimă morală care să o împiedice să distrugă libertatea majorității doar pentru afirmarea pretențiilor lor minoritate.
”Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.”
Aici e poate cel mai greu cuvânt din text, după mine. Pentru că arată faptul că această degenerare este consecința deplinei libertăți, pe care nici providența divină nu o mai corijează. Iar dacă delirul despre care vorbește Pavel a avut drept consecință prăbușirea Imperiului Roman- civilizația așa cum era ea în vremea aceea, delirul generalizat de acum, care a cuprins întreaga lume și care nu mai este doar moftul unei elite intelectuale care și-a pierdut mințile, spre ce va duce?
”Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă;”
Pavel arată dimensiunea răului: începe ca o degenerare sexuală dar sfârșește ca un cancer metastaziat, care acoperă toate aspectele vieții omului și lumii: încurajează nedreptatea, lăcomia, ura, ura față de Dumnezeu (și când în istorie a fost mai multă ură față de Dumnezeu ca acum?), rupere de tradiție (”nesupuși părinților”) fără dragoste și fără milă.
Deci ceea ce începe cu o simplă aroganță intelectuală, decade apoi într-o sexualitate animalică pentru a se ridica apoi să cuprindă întreaga natură umană denaturând-o și transformând-o într-o manifestare a urii față de Dumnezeu și aproapele.
”Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac.”
Iar un verset greu. E greu pentru că ne spune un lucru foarte puternic: a tolera răul, a fi de acord cu el nu e doar la fel cu a îl face ci este chiar mai grav.
Și da. Lumea aceasta este cuprinsă de o uriașă metastază nu doar din pricina unor celule canceroase ci din pricina toleranței organismului față de aceste celule canceroase…..
Un text greu, puternic, dar asupra căruia trebuie să medităm.
Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.
Pagina de Eseuri Creştine este o nouă pagină pe care o introducem din anul 2006, un loc unde veţi putea citi diverse lucrări pe teme teologice sau apologetice. Vă menţionăm că tot ceea ce este conţinut în cadrul acestei pagini reprezintă părerile personale a celor care le scriu şi nu sunt neapărat părerea Misiunii Vox Dei – deci tot ce va apare aici este destinat unui dialog care să producă interes, dorinţă de studiu şi de participare cu diferite eseuri, precum şi adăugare de oricare păreri pro sau contra. Dacă aveţi un subiect care se încadrează specificaţiilor de mai sus, vă rog să vă faceţi de cunoscut intenţia şi să ne trimiteţi materialul dumneavoastră la adresa eseuri@voxdeibaptist.org, care trebuie să fie semnat şi documentat. Nu vom publica nici o lucrare care nu este semnată. Eseurile care sunt cele mai votate, vor fi premiate la sfârşitul anului cu suma de $100 USD (lei la cursul zilei). Aşteptăm mesajele dumneavoastră!
Veselie versus Văicăreală
„O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbe 17:22)
De cele mai multe ori, râsul este o manifestare umană asociată veseliei, destinderii şi bucuriei interioare. El eliberează tensiunile interioare şi lucrează ca un puternic factor antidepresiv. La nivel fiziologic, pe durata unui râs autentic, mişcările ritmice ale diafragmei stimulează secreţia unor endorfine care amplifică buna dispoziţie.
Există însă şi un râs amar, fals, însoţit de o expresie contradictorie a feţei, când colţurile gurii sunt căzute. Aceasta are o reverberaţie disonantă şi tristă. Zâmbetul şi râsul sunt strâmbe atunci când un colţ al gurii este ridicat, iar altul căzut.
Există şi un râs dispreţuitor, un altul răutăcios şi încă unul batjocoritor. Sunt falsuri. Râsul fals şi artificial este o imitaţie a râsului curat şi sănătos.
Posomorât fiind sau „cu faţa căzută” cum ni-l descrie Septuaginta, Cain nu mai avea zâmbet, iar absenţa zâmbetului este caracteristica omului foarte concentrat asupra unui lucru sau asupra unui fapt, ori este caracteristica feţei celui care doarme temporar sau pe veci (Genesa 4:7).
În urma cercetării, Vera Birkenbihl, directoarea Institutului German de Studii Cerebrale, propune o clasificare sumară a expresiilor râsului, identificate după vocala dominantă, articulată involuntar. În acest scop, autoarea invită la nuanţare, făcând o distincţie subtilă între câteva moduri de a râde.
Haha!
Râsul „în A sau Ă,” debordant prin gura larg deschisă şi pornit din inimă, este cel mai sănătos, mai terapeutic şi mai contagios cu putinţă. El exprimă vitalitate, bună dispoziţie şi sinceritate. El oferă o senzaţie de uşurare şi eliberează unele tensiuni psihice.
Hehe!
Râsul „în E” este un fel de a râde behăit, cel mai adesea aruncând o mască veselă pe o atitudine răutăcioasă sau ameninţătoare. Intenţia ascunsă în spatele râsului „în E” e mai curând una de distanţare, înfricoşare sau depreciere a anturajului. Acesta e un fel de a „ râde în nas,” a râde de cineva sau a râde de ceva. Un fel de a râde dispreţuitor, batjocoritor, maliţios. Râsul „în E” nu este contagios. El maschează stări subtile de nesiguranţă şi teamă.
Hihi!
Râsul „în I sau Δ este mai curând un chicotit, un râs naiv, de „gâsculiţă.” Adesea, pare un fel de a râde scăpat fără voie de către cineva care ar fi vrut mai curând să-şi reţină râsul şi să-şi înfrâneze nişte impulsuri şi porniri vinovate. Râsul „în I” pare să exprime adesea o bucurie infantilă, vinovată şi reţinută totodată, de a încălca o regulă, o conduită.
Hoho!
Râsul „în O” este un fel de a râde care exprimă şi indică surpriza de a se fi întâmplat ceva plăcut şi hazliu, în mod cu totul neaşteptat. Totodată, râsul „în O” este uneori ceva uşor forţat, fiind încărcat cu o doză de neîncredere, încă neîmprăştiată. Este şi motivul pentru care, adesea, râsul „în O” nu destinde pe cât tensionează.
Huhu!
Râsul „în U,” mult mai rar întâlnit decât celelalte modalităţi de a râde, poartă o încărcătură morbidă, cu tonuri de sarcastic şi lugubru. Seamănă cu ţipătul cucuvelei şi cu urletul lupilor şi nu mai este vorba în acest caz de un râs propriu-zis, ci mai curând de o parodie de râs, care exprimă spaime şi angoase. Nu are nimic vesel.
Geamătul şi oftatul
Este vorba de acele persoane marcate de o tristeţe adâncă şi difuză, aproape continuă, care oftează şi gem aproape indiferent de context şi anturaj.
Aceste manifestări exprimă un pesimism profund, depresii, frustrări şi suferinţe interiorizate, refulate, scăpate de sub control. Dacă aceste manifestări nu sunt corijate din timp, atitudinea morbidă şi depresivă a persoanei riscă să declanşeze maladii organice, induse psihosomatic.
Partea proastă este aceea că astfel de persoane ajung repede să fie mai curând evitate sau ocolite de ceilalţi.
La fel li se întâmplă şi persoanelor care nu mai prididesc să se vaiete şi jeluiască. În vorbirea lor se instalează un ton tot mai văcărit şi plângăcios. Există poate şi un gen anume de „jelanie mioritică,” caracteristică românilor, mai ales celor din vechiul regat.
„Neliniştea din inima omului, îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte.”
Sunt unul din oamenii care nu prea am ratat votări. Mereu am crezut că e de datoria noastră să influențăm în bine pe orice sector putem societatea în care trăim, mai ales dacă avem dreptul sau ni se solicită asta.
Și anul acesta am votat. Trec peste orice dezbatere despre candidați sau interpretări de întrebări și mă duc mai adânc, la puterea votului.
Ce putere are un vot?
Întrebarea nu o adresez deloc pe aspectul prezentei la vot, ci pe ceea ce văd ca derapaj la noi cei care ne numim creștini.
Scriptura ne cheamă să fim sare și lumină, adică, prin viața, comportamentul, trăirea noastră să transmitem curăție, puritate, cinste, onestitate, respect, dragoste. Cred cu tărie că singura modalitate de a convinge oamenii să se schimbe este să fim modele și mai apoi prin vorbe. De altfel acesta e unul din scopurile pentru care a venit Mântuitorul: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr.”
Să fii model e greu, necesită antrenament, multă înfrânare, rezistență la ispite, acțiune când alții lenevesc, privare de plăceri trupești, ești mai mereu sub reflector de aceea ne dorim să putem influența lumea o dată și bine, la votare 🙂
Trăirea unei vieți „model” necesită efort îndelungat pe când votul, un efort minim care sperăm că va avea efect maxim și în acest fel ne-om spăla de nefăcutele de zi cu zi.
Văd o agitație suspectă printre ai noștri privind votarea. Avem sau se transmite asta, pretenția că vom putea schimba Europa și deja ne simțim o țâră eroi că am votat pe cineva care „o poate salva”.
Îmi e teamă că votarea fără viață sfântă e vrăjeală (scuze de limbaj). Văd oameni despre care știu că sunt corupți că „o dau la cele sfinte” votând cu un anume candidat „creștin” ca și cum ui ce tare le pasă de valorile creștine în Europa. Aceiași votanți, care vor să trimită în PE un „de-al nostru” votează cu NU la referendumul pe justiție. Nu-i așa că dacă nu ar fi tragic ar fi amuzant?
Da, undeva în adâncul sufletului sperăm că facem „o afacere buna” că votăm cu unul de-ai noștri și sperăm că asta ne va spăla „o sumedenie de păcate”. Facem din vot un fel de super putere care ne curățește, avem senzația, măcar pentru câteva zile că am decis viitorul Europei și am decis bine. Sperăm că am aranjat noi lucrurile.
În realitate….
casa mea, familia mea, copii mei, soția mea, strada mea, orașul meu, țara mea și Europa poate se vor schimba dar numai când eu voi trăi în sfințenie, fugind de păcat, iubind oamenii, urând necinstea, fiind corect în toate cele ce le fac.
Rezumând: Votul meu nu are puterea să spele păcatele nici cele făcute nici cele făcute prin nefacere.
În Evanghelia după Ioan, capitolul 3 citim cum un fariseu, pe numele Nicodim, a venit la Domnul Isus. De frica oamenilor, a venit noaptea. El s-a arătat interesat de învățătura Domnului Isus și minununile pe care Le făcea. Acest lucru nu a fost unul obișnuit, întrucât fariseii totdeauna erau cei ce se opuneau învățăturii Domnului Isus și au fost cei ce I-au comandat moartea. Mai multe detalii le găsiți în devoționalul „Portretul lui Nicodim”, semnat de Vitalie Marian.
Pastorul Vasile Filat va lucra toată ziua, împreună cu echipa de la școala de computere „ScripTehInfo” la conceptul și conținutul unui manual de educație digitală creștină pentru copii. Este nevoie de suportul vostru în rugăciune. Rugați-vă ca Dumnezeu să le dea inspirație și călăuzire. Acest manual va fi un ajutor pentru părinți și slujitorii în Evanghelie să-i poată proteja pe copii de pericolele la care sunt ei expuși în era digitală și îi va învăța cum să folosească tehnologiile pentru bine și pentru slava lui Dumnezeu.
Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.
O zi binecuvântată să aveți.
Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.
Portretul lui Nicodim | Devoțional | Ioan 3:1-2 (VIDEO)
Am încheiat studiul capitolul 2 din Evanghelia după Ioan cu un gând foarte important. Noi nu trebuie să-L căutăm pe Domnul Isus pentru semnele și minunile pe care le poate face în viața noastră. El așteaptă de la noi o credință, bazată pe Cuvântul Său, o credință necondiționată. Astăzivom citi primele 2 versete din capitolul 3:
„Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, și I-a zis: „Învățătorule, știm că ești un Învățător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el”.” (Ioan 3:1-2)
Cu toate că discuția dintre Nicodim și Domnul Isus continuă până în versetul 21, astăzi vom analiza doar aceste versete pentru a înțelege bine contextul. Așadar, un fariseu, pe numele Nicodim a venit la Domnul Isus. Nicodim era un fruntaș al Iudeilor. Deci era un om cu o poziție religioasă înaltă. Un conducător. Fariseii erau un grup religios în Israel. Mai erau și saducheii. În tot timpul slujirii Sale, Domnul Isus îi confrunta tare pe farisei și saduchei pentru fățărnicia și necredința lor și pentru faptul că adăugau tradiții omenești la Legea lui Moise. Elita religioasă a fost cea care l-a dat la moarte pentru Domnul Isus.
Nicodim a venit la Isus noaptea. Acum ne dăm seama de ce. De frica celorlați farisei. Se pare că el a venit cu intenții bune, ca să transmită un mesaj de apreciere Domnului Isus. Văzând minunile pe care le făcea și învățătura pe care o dădea, Nicodim a crezut în Domnul Isus. Mai târziu îl întâlnim pe Nicodim în capitolul 19, după moartea Domnulu Isus. Citim despre el că a adus ulei pentru înmormântarea lui Isus. Versetul 39 spune astfel: „Nicodim, care la început se dusese la Isus, noaptea, a venit și el, și a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă și de aloe.” (Ioan 19:39). Comparativ cu ceilalți farisei care la fiecare pas îl provocau pe Domnul Isus, Nicodim a dorit să învețe de la Domnul Isus.
Vom vedea în mesajul următor care a fost răspunsul Domnului Isus la această afirmație al lui Nicodim. Dar, un adevăr pe care-l putem aplica la viața noastră e că atunci când avem întrebări la Domnul Isus, indiferent de poziția noastră socială și indiferent de ce ne-ar putea costa acest lucru, să ne grăbim să venim la El. Evident că nu putem veni fizic la el, dar El ne-a lăsat Cuvântul Său pe paginile Sfintelor Scripturi. În Biblie sunt cuvintele Lui și toate răspunsurile de care avem nevoie.
Să ne rugăm: “Tatăl nostru care ești în ceruri. Nicodim a înțeles că Domnul Isus a fost un învățător venit de la tine și că nimeni nu a putut face minunile pe care le făcea El, pentru că Tu erai cu El. Ajută-mă să înțeleg și eu acest adevăr, să cred în Domnul Isus și să-l urmez întreaga mea viață. Amin.”
Dumnezeu să ne ajute. Haideți să nu ne pierdem nădejdea atunci când propovăduim Evanghelia oamenilor și întâmpinăm opoziție. Printre ei cu siguranță sunt nicodimi, deschiși la mesajul lui Dumnezeu și care ne așteaptă să le vorbim.
Dumnezeu este Cel ce a creat omul și femeia. Tot El este Cel ce a creat relația sexuală și i-a pus anumite limite, unde poate fi practicată în așa fel ca să fie o binecuvîntare și nu un motiv de vinovăție și rușine. Vă invităm să priviți lecția 1 despre originile sexualității, din cadrul studiului biblic nou „Ce spune Biblia despre sexualitate”, moderat de pastorul Vasile Filat.
Indiferent de cine ești sau ce ești, de cum te numești, sau de locul unde locuiești, indiferent de banii tăi și cunoștințele tale, ai trecut și vei mai trece prin furtuni de tot felul: emoționale, fizice, în familie, la locul de muncă. Iar atunci când vei trece prin aceste furtuni, atunci când îți va fi greu, te vei întreba ca și mine: UNDE ESTE DUMNEZEU!?
Mulți dintre noi avem această gândire: Dacă Dumnezeu era cu mine, nu se îmbolnăvea copilul, nu îmi pierdeam locul de muncă, nu mă îmbolnăveam de cancer, dacă Dumnezeu era cu mine nu aș fi trecut pe aici… DACĂ Dumnezeu era de partea mea…
De multe ori luăm prezența furtunii din viața noastră ca indicator al lipsei implicării lui Dumnezeu!
Oare chiar așa să fie?
Nu dragii mei, numai că furtuna în mijlocul căreia te afli… iți produce stări dincolo de care, credința, sau nădejdea în Dumnezeu pot dispărea cu totul…
Dacă ești în furtună, acest mesaj este pentru tine, vei afla UNDE ESTE DUMNEZEU când trec prin furtună:
„Avortul face parte dintr-o întreagă mentalitate avortivă, nu este vorba doar de uciderea unui prunc în pântecele maicii lui. E vorba de o mentalitate generală. Dacă acel prunc scapă de uciderea din uter, este urmărit prin educația sexuală pentru a fi avortat din familie, apoi să fie avortat din societate, să fie rupt, dislocat din toate formele iubirii. Pentru că dacă a scăpat de ruperea cu forcepsul, atunci trebuie să fie victimă ruperii cu forcepsul educational, educația sexuală.”
[Un profesor de religie a încercat] să vizioneze împreună cu copiii filmul „Strigatul mut”, al lui Bernard Nathanson [1]. Și, unul din copii, pe 24 februarie anul acesta, a leșinat la această oră, vizionând acest film. De ce? Pentru că acest film înfățișează realitatea avortului. O dată cu Nathanson și cu acest film s-a rupt o minciună, s-a făcut o breșă într-o minciună care, zeci de ani înmulțise la milioane, și miliarde la nivel global, crimele ascunse, cele mai ascunse, ale umanității.
Când am auzit această știre, mi-am zis: iată, în sfârșit, și în România există o reacție normală la ceea ce reprezinta avortul. Eu însumi, atunci când am vizionat acest film, am fost în pragul leșinului. Si mi se pare nu reacția unui om ultrasensibil, sau prea sensibil, ci o reacție normală la atrocitatea, la josnicia, și la lașitatea pe care le incumbă avortul.
Suntem aici pentru realitatea avortului și nu numai pentru realitatea avortului. Suntem, în general, pentru dreptul nostru la realitate și pentru dreptul nostru de a nu ni se ascunde adevărul. Suntem aici pentru adevăr! Putem fi pentru adevăr și în scaunul sau în fotoliul nostru de acasă, din fata televizorului sau a calculatorului. Sunt oameni care, în fața unor astfel de filme fac doar comentarii la un pahar de bere sau o cafea, și spun că viața pe lume e tristă. Lucrul cel mai important este că suntem aici pentru una din cutumele societății noastre – poate cea mai importantă-, lipsa de solidaritate, lipsa de caracter. Ce este caracterul? Caracterul este predispoziția unei persoane de a jertfi totul pentru adevăr, atunci când îl cunoaște. Pentru adevărul, pentru realitatea cumplită a avortului, foarte puțini oameni și-au asumat să aibă caracter și să facă ceva, să acționeze. Măcar să se solidarizeze public cu victimele acestei minciuni despre avort.
Pentru că filmul lui Nathanson ne arată că avortul nu este eliminarea unui conglomerat de „țesuturi” sau „înlăturarea unui nedorit produs al concepției” – de parcă am vorbi în termeni de economie politică despre realitatea cea mai intimă a persoanei umane. Nu! Avortul este ceea ce a înfățișat, începând cu Nathanson, mișcarea Pro-Viață: este crimă. Înseamnă ruperea în bucăți a unui prunc în pântecele mamei lui, zdrobirea lui pe bucăți și eliminarea lui. Este o crimă împotriva celei mai fragile persoane, celei mai lipsite de apărare. Cum s-a ajuns acolo?
Si noi, cu acest marș, încercăm să facem drumul invers, în sens contrar minciunii care a dus la realitatea avortului. Si nu este o minciună, doar despre avort, este o minciună structurală a unui tip de societate și a unui model de viață. Pentru că minciuna care a acoperit avortul pană la filmul lui Nathanson, și care continuă să acopere pentru foarte mulți oameni această relatate, se întinde și peste celelalte aspecte ale vieții noastre intime. Ni se oferă ca soluție la această crimă educația sexuală, sau educația pentru sănătate. Educația pentru sănătate este o sintagmă din același tip de limbaj cu care se acoperea crima avortului.
Atunci când, în timpul operației acesteia, doctorul anestezist vorbea cu doctorul ginecolog despre eliminarea ultimului fragment al fetusului, respectiv craniul lui, care trebuia zdrobit cu forcepsul și apoi eliminat bucată cu bucată, lucru cu care se termina operația, anestezistul îl întreabă pe medicul ginecolog: „ai eliminat numărul unu?” – deci un limbaj impersonal, matematic, dar era vorba despre ultima bucată din fetus. Același tip de limbaj impersonal și de depersonalizare a realității se folosește în continuare pentru ceea ce acuma ne paște – pentru că sunt discuțiile, au loc așa-zisele consultări populare în vederea acceptării așa-zisei educații pentru sănătate, o altă minciună, o altă crimă. De ce? Educația pentru sănătate, de fapt educația sexuală, pentru oricine apasă o tastă sau mouse-ul, și vrea să se intereseze despre adevăratul conținut al acestei sintagme, va descoperi că în toate țările în care de 30-40 de ani se face educație sexuală, de fapt se face pornografie legalizată. Educația sexuală este următorul gen de soluție: e ca și cum un copil ar fi fugărit de un agresor, iar poliția în loc să oprească agresorul, s-ar duce la copil și i-ar da lecții de atletism. Iar asta este o crimă morală, este o anormalitate. Asta face educația sexuală care se justifică drept soluție la crima avortului. Nu era așa până la filmul lui Nathanson, să dea pe față realitatea nevăzută – acum văzută – a acestei crime oribile. Si atunci, bineînțeles, că toată mișcarea pro-avort a devenit o mișcare pro-educație sexuală, pro mijloace de contracepție, etc – toate acestea date nouă în nobila justificare a neajungerii la avorturi. Despre ce este vorba?
Copiii noștri vor fi expuși, în numele educației sexuale, la pornografie. V-am spus: puteți viziona orice materiale din țările civilizate, să vedeți în ce constă educația sexuală la ei, în 30-40 de ani de practică. Vreau să vă dau un singur exemplu. O doamnă din Anglia a luat un filmuleț care era folosit la ora de educație sexuală unde învață fetița ei, și s-a dus la o televiziune, la o dezbatere despre educația sexuală. Televiziunea cu pricina a refuzat să difuzeze acel film care era folosit ca material didactic la ora de educație sexuală pentru că legea ii interzicea să difuzeze materiale cu caracter pornografic. Deci urma să plătească o amenda sau să fie sancționată prin suspendare pentru acel film dacă-l difuza pe rețeaua sa. In schimb, acel film era folosit ca material didactic la ora de sexualitate pentru copii cu vârste între 6 și 9 ani.
Despre ce vorbim, în ceea ce privește avortul cât și educația așa-zisă anti-avort sau educația sexuală, educația care să-i ferească pe copiii noștri de bolile cu transmitere sexuală, de avort? Dar toate au la baza o crima ascunsă! Așa cum în cazul avortului era vorba de o oribilă ucidere, distrugerea unui copil, nu a unui țesut, și în cazul educației sexuale lucrul ascuns este imoralitatea sexuală. Nu se abordează cauza profundă, nu se abordează crima morală. Ea este acoperită, peste ea se sare, este premiza de neacceptat pentru societatea civilizată – această premiză, că se poate, că există, că e posibilă o moralitate în ceea ce privește intimitatea noastră, și sexualitatea nostră. Deja se merge pe premiza în discuția cu așa-zișii specialiști, care ne spun: „haideți să fim serioși! Acești copii oricum sunt consumatori de pornografie, oricum sunt erotizați!” – de la această premiză [se pleacă]. Dar, cei care au lansat pornografia, cei care câștigă bani din pornografie și toată clasa politică și toți cei care sunt într-un fel sau altul implicați în acest fenomen, tot ei vor să facă educație sexuală. Nu le este de ajuns profitul care se scoate din pornografie. De ce nu se interzice totalmente pornografia? De ce nu se dau legi foarte categorice, de ce nu se iau atitudini foarte categorice împotriva pornografiei și a erotizării copiilor, în loc de a accepta pornografia, erotizarea, pe principiul dreptului la exprimare? Să ajungem să tratam – e o pseudo-abordare, e o falsă abordare – așa-zisele cauze tot printr-un rău.
Vă recomandăm
In Pildele lui Solomon scrie: „deschide gura ta pentru cel mut, pentru pricina celor năpăstuiți”( cf. Pilde 31, 8). E vorba de năpăstuiții nenăscuți cărora nimeni în afara de mișcarea Pro-Life, în frunte cu Biserica, nu le apară pricina. Suntem aici ca să dam glas acelui strigat mut, al copiilor avortați. Dar, vreau să subliniez acest lucru: avortul face parte dintr-o întreagă mentalitate avortivă, nu este vorba doar de uciderea unui prunc în pântecele maicii lui. E vorba de o mentalitate generală. Dacă acel prunc scapă de uciderea din uter, este urmărit prin educația sexuală pentru a fi avortat din familie, apoi să fie avortat din societate, să fie rupt, dislocat din toate formele iubirii. Pentru că dacă a scăpat de ruperea cu forcepsul, atunci trebuie să fie victima ruperii cu forcepsul educational, educația sexuală.
Exista un concept unanim în această privință, că expunerea copiilor la un limbaj explicit despre sexualitate duce la cinism. Nu numai eu cred ca am văzut acest fenomen. E de ajuns să mergi în spatele unui grup de liceeni astăzi, să-i asculți cum vorbesc, și poți să recunoști produsul acestui fenomen. Și specialiștii spun acest lucru, și nimeni nu-i aude. E vorba și de strigatul lor mut, nu-i asa?! Dar, înainte și de strigatul lor mut care spune adevărul, e vorba de strigatul mut al mamelor. Pentru că noi suntem aici la o întrunire sub genericul: „pentru viață, pentru femeie, pentru familie”. Viața, femeia, familia. Este atacată viața, pentru că este atacată femeia și atacată fiind femeia este atacată familia. Vorbim despre un avort ca gândire structurată! Vorbim despre un avort care înseamnă oprirea vieții în pântecul mamei, apoi despre oprirea vieții în inima mamei – pentru că scopul practic al acestor întruniri este realizarea cât mai multor centre de sprijin pentru femeia în criza de sarcină, adică criza pe care o are femeia atunci când este însărcinată.
Ca om tânăr am văzut ce se întâmplă când una din prietenele sau colegele noastre, se întâmplă să rămână însărcinată. Exista aproape un consens unanim al tovarășelor ei care veneau si-i spuneau: „și eu am făcut unul-doua-trei avorturi până acum. Nu faci decât să intri în gașca noastră”. Ii ofereau sprijin în favoarea crimei, pentru că făcuseră lucrul acesta și, deja, din punct de vedere moral fuseseră descalificate. E mai ușor să convertești pe cineva la starea ta căzută, decât, acceptând realitatea a ceea ce ai făcut, să te ridici din starea ta și să iei apărarea vieții.
[…] Toate aceste lucruri sunt posibile și datorită lipsei noastre de solidaritate. Exista un land în Germania unde nu se predă educata sexuală, pentru că oamenii au fost solidari și au interzis acest lucru. Cred că solidaritatea oamenilor poate obține mai mult decât un marș o dată pe an, sau câteva activități și materiale scrise, sau video. Cred că o solidaritate a noastră reală și extinsă poate să obțină mai mult decât atât. Dar, pentru asta nu e de ajuns să compătimim, nu e de ajuns doar să spunem adevărul. Trebuie să trăim pentru el, trebuie să fim oameni de caracter, trebuie ca adevărul să devină motorul vieții noastre și scopul vieții noastre.
Ultimul lucru, dar cel mai important: n-am găsit nicio alta ușă, din foarte multele care există, prin care să scap de fuga de realitate decât Hristos. Am văzut un interviu cu Jeremy Irons, un foarte cunoscut actor american. Printre altele, vorbind despre femeie și despre avort, spune: „în Occident, dacă Biserica Catolică nu ar fi spus că avortul este un păcat, nimeni astăzi nu ar avea curajul să spună că este o crimă”. Baza pe care vocile adevărului se pot auzi, este Biserica. Adevărul pe care stau, pot sta, toate adevărurile acestei vieți este adevărul Hristos. De ce spun asta? Pentru că în privința avortului, în privința educației sexuale și în privința tuturor amăgirilor prin care suntem târâți fiecare departe, cât mai departe de realitate, o întâlnim într-o relatare structurală pentru umanitate. Este vorba de Cain și de Abel. Cain îl ucide pe Abel din invidie, pentru că jertfa pe care o adusese Abel era primită de Dumnezeu, pentru că era adusă conform voii lui Dumnezeu, iar jertfa lui nu. Cain îl ucide pe Abel, și interpelat de Dumnezeu își ascunde crima. Avem o societate de tip Cain, o societate care își ascunde crima. Iar, atunci când Dumnezeu ii spune lui Cain că a ucis, că sângele lui strigă la Dumnezeu din țărână, nici atunci Cain nu recunoaște vina; spune: „pedeapsa mea este prea mare”. Si Dumnezeu ii spune: „de acum orice animal te va întâlni, te va ucide”. De ce? Pentru că deja Cain mirosea a moarte, mirosea a crimă, și orice animal care simte un criminal, se apară, ucigând primul. Dumnezeu îi spune care sunt consecințele crimei lui, și Cain nu le acceptă. Cain fuge de la fața lui Dumnezeu, își construiește o cetate care este începutul civilizației. Ce face Cain? Refuză în mod sistematic realitatea. Ce face societatea de tipul acesta al civilizației occidentale, care nu-i decât o altă forma de terorism? Refuză și ne obligă și pe noi, ne convertește la acest refuz al realității.
Si nimeni nu are puterea să iasă și să asume realitatea avortului, să asume realitatea traumei sau a asediului psihologic și moral al femeii în criză de sarcină, refuză să își asume asediul și decimarea sistematică a familiei, refuză să-și asume crima împotriva umanității. De ce? Pentru că nici unul dintre noi nu are puterea să își asume asta singur. A-ți asuma o crimă înseamnă a intra în iad. Orice om care își ascultă conștiința este un om care intră în iadul vinovăției lui. Si, din iadul vinovăției lui, cine îl poate ajuta să iasă? Cel care a încercat nu să-l pedepsească, ci să-l aducă la realitate.Spune-mi ce ai făcut? – îl întreba Dumnezeu pe Cain. Recunoaște! Nici o clipă, dacă citit Cartea Facerii, el nu acceptă nici ce a făcut, nici responsabilitatea pentru ce a făcut. Avortul este o crima și nimeni nu-și asumă responsabilitatea. Presiunile psihologice pro-avort, sistematic organizate, aproape instituționalizate, nu sunt asumate de nimeni. Distrugerea familiei prin educație sexuală și tot felul de educații aberante nu și-o asumă nimeni. Aici se afla un grup de oameni care își asuma asta. De ce aici? De ce nu în centrul orașului? De ce nu la Centrul Administrativ? De ce la Biserică? Pentru că numai prin ea iți poți asuma, pentru că Hristos intră în iadul vinovăției tale, ia asupra-Și vinovăția ta, și te face capabil să recunoști.
Reversul a ceea ce face Cain, este tâlharul de pe cruce. Unul care este urmașul lui Cain îi spune lui Hristos: „dacă Tu ești Hristos, fa o minune, scoate-mă, de aici, de pe cruce, ca să mă întorc la tălharul care am fost, și la modul de viață pe care l-am trăit”. El vrea doar un act de magie, de eliberare ca să se întoarcă la ceea ce este. Celalalt spune: „nu! Suntem aici pentru că suntem niște tâlhari și pentru că asta este plata corectă pentru ceea ce am făcut”. Dar, din cauza lui Hristos, nu se oprește aici. Nu e doar iad. Există o eliberare din acest iad. Și faptul că acest tâlhar îl recunoaște pe Hristos drept eliberatorul lui, este rugăciunea pe care noi o facem. „Sunt pe drept aici, pedeapsa este binemeritată, dar, te rog, pomenește-mă în Împărăția Ta. Nu ma scoate din vinovăția mea, nu-mi eluda vinovăția, ci vino împreună cu mine și scoate-mă din aceasta moarte”.
Biserica este singura instituție care apară în mod consecvent adevărul, singura instituție care deschide în continuare ochii orbilor, care ii face pe ologii morali să poată umbla iar, de partea cealaltă avem un tip de civilizație care elimină ologeala, paralizia, lepra sau orbirea doar printr-un decret, spunându-le tuturor acestor oameni că: este normal să fie ologi. De astăzi înainte, începând cu aceasta hotărâre de guvern, nimeni nu mai are voie ologului sa-i spună că e olog, orbului să-i spună că e orb, celui care face avorturi ca e ucigaș, celui care trăiește în desfrâu, în curvie, că trăiește în imoralitate sexuală… Si că ceilalți nu mai au voie să spună ologului că e olog, orbului că este orb. Nu mai este corect politic. Să vedem pană unde și cum vom continua acest marș. Este o chestiune de credință și de caracter. Mulțumesc pentru răbdare!
__________________
[1] „Strigătul mut” („The Silent Scream”) este un documentar care arată că avortul nu „îndepărtează un ghem de ţesuturi”, aşa cum afirmă susţinătorii acestuia, ci ucide o ființă vie. Filmul prezintă şi explică înregistrarea cu ultrasunete a unui avort prin aspiraţie, în primul trimestru de sarcină. Imaginea copilului nenăscut, ferindu-se de chiuretă şi căscând gura într-un „strigăt mut” în încercarea de a scăpa de instrumentul ucigaş, este una din cele mai dramatice scene captate vreodată. Filmul este realizat şi prezentat de dr. Bernard Nathanson, pe care „Strigătul mut” l-a schimbat total. Din director al uneia din cele mai mari clinici de avorturi din New York şi fondator al organizaţiei care a legalizat avortul în SUA (NARAL), dr. Nathanson a devenit un mare luptător pentru cauza vieţii. Acest film nu are nimic a face cu religia. Dr. Nathanson s-a declarat ateu. Nu are nimic a face cu „convingerile personale”. Este doar crudul adevăr: avortul nu înseamnă „dreptul femeii de a alege”, ci o crimă comisă „legal” împotriva unei fiinţe umane.
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)
Blog Creștin Ardelean Viorel 
Precedent
2 Martie 2018
Următor