Închide

Dacă pe Maria nu o chema Maria…

Maria și cu Iosif - imagine de Gareth Harper - unsplash.com

Am reușit să facem și să adoptăm sărbători pentru fiecare persoană din Biblie. Sau… măcar pentru cele mai importante. Și deși aceasta nu este nicăieri poruncit, sfătuit sau măcar menționat în Biblie, cu toate acestea… biserica actuală a adus și a ajuns să impună la nivel național o sărbătoare în cinstea unei persoane ca oricare alta de pe această planetă.Nu doresc să studiem Mariologia, nici măcar cu ceea ce se ocupă această ramură din teologie. Vreau doar să vedem o ipotezădacă ziua de 15 august nu ar mai fi o zi de sărbătoare în cinstea unei femei care s-a numit Maria și a făcut ceva în istorie, pe care mulți din zilele de astăzi nu doar că nu o mai cred, dar mai fabulează că… e o poveste de adormit copiii.

Pictură cu Miriam din Biblie de Anselm Feurbach (1862) - imagine preluată de pe site-ul behindthename.com

Nu contestăm că prima Marie din Biblie a fost de fapt sora lui Aaron și a lui Moise, care este de fapt Miriam, din limba ebraică. Ea a fost cea care a vegheat asupra coșului lui Moise, când acesta a fost pus pe Nil. Numele de Maria sau Miriam a devenit popular și a început să fie folosit după Reforma Protestantă.Se știe că înțelesul numelui Maria nu este cunoscut foarte bine și foarte sigur, însă sunt câteva teorii care includ o traducere a numelui drept ”marea de amărăciune”, ”rebeliunea” și ”copil dorit”. Mai cu siguranță că previne dintr-un nume egiptean, probabil derivat din parte a cuvântului mry (”preaiubită”) sau mr (”dragoste”).

În cadrul Noului Testament există mai multe personaje cu același nume, una dintre ele fiind Maria, mama lui Isus – cea care este de fapt sărbătorită în România pe 15 august – ea fiind cea care, conform evangheliilor, a adus pe lume pe Isus, prin Duhul Sfânt, în timp ce era fecioară. O altă Marie este Maria Magdalena, o femeie care a fost eliberată de Isus de mulți demoni – ea fiind cea care a fost alături de urmașii lui și care a fost martoră la crucificarea și învierea lui Isus.

Datorită faptului că numele de Maria și în special Fecioara Maria a devenit foarte popular în lumea creștină, au existat vremi în anumite culturi când era considerat prea sfânt să poată fi folosit zi de zi.

oameni și un miel - imagine preluată de pe freebibleimages.org

De aici am tras anumite concluzii interesante. Caracterul unei femei din istorie a făcut ca numele ei să fie pus la rang mare, de slavă în cadrul Creștinismului. Nu avem nimic de a face cu Maria noi pentru că noi nu ne închinăm ei – Biblia interzice categoric închinarea la orice altceva în afară de Singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul cerului și al pământului – și nici nu putem să spunem că nu am putea folosi numele de Maria la copiii noștri pentru că noi, cei din secolul 21, nu mai are atâta ”sfințenie” pe cât au considerat alți creștini la începutul istoriei bisericii. Da, unii au comparat-o pe Maria cu alte personalități din păgânismul importat în Creștinism și chiar există picturi, icoane și relicve pe care anumite denominații creștine le adoră, i se închină și le sărută – nu am înțeles de ce, dar pare bizar acest lucru acum.Atunci când Domnul Isus s-a întâlnit cu femeia de la izvor, ea avea anumite concepții despre închinare, că are loc în anumite locuri și la anumite altare (sau ce aveau ei pe atunci). Și Isus îi spune, ”Voi vă închinați la ceea ce nu cunoașteți. Noi ne închinăm la ceea ce cunoaștem, căci mântuirea este de la iudei. Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr. Căci astfel de închinători caută Tatăl” (Ioan 4:22-23, sublinierile îmi aparțin). Această realitate se întâmplă și astăzi pentru că oamenii se închină la cele create de mâna omului, sau la lucruri fizice.

Ceea ce Domnul Isus spunea prin expresia ”căci mântuirea este de la iudei” nu se referă la faptul că prin Maria a venit mântuirea – deși ea era o iudaică – ci la faptul că prin poporul evreu, prin iudei, a venit mântuirea, adică prin Isus Hristos.

Domnul Isus nu a instituit o închinare la o persoană umană, nici măcar la oasele sau la faptele ei – fie ele bune sau rele – ci o închinare în duh și în adevăr, adică o închinare în atitudine și în smerenie la Dumnezeu. Singura închinare se aduce lui Dumnezeu, orice alt fel de închinare este idolatrie. Și sunt destul de sigur că această afirmație nu va fi acceptată de mulți pentru că există multe persoane astăzi, îndoctrinate de culte creștine mai vechi decât existența Creștinismului – ce ciudat, nu? – care le-au spălat creierele și le-au alimentat mentalitatea și trăirea spirituală că ei trebuie să venereze pe cea prin care a venit pe lume Mântuitorul, și nu pe Cel care a dus mântuirea în lume!Aceasta este de fapt o pervertire a adevărului, să nu ne mai închinăm la Dumnezeu cel etern și sfânt, ci la creația Sa. Este una din pervertirile pe care le-a putut produce Satan în cadrul Creștinismului, și atâta timp cât mintea noastră va continua să venereze o persoană umană, în locul Mântuitorului etern, acea închinare este o închinare eronată și lipsită de sens.

Nu vreau să argumentez nimic aici. Vreau să afirm doar ceea ce este scris în Sfânta Scriptură. Dacă ceea ce crezi tu nu are suport scris pe paginile Sfintei Scripturi, mai bine nu mai crede acel lucru pentru că este o denaturare a adevărului.

Biblia spune clar că ”este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Cristos Isus” (1 Timotei 2:5, sublinierile din text îmi aparțin). Orice rugăciune adusă la orice altă persoană, ființă din acest univers este o rugăciune care nu va primi niciodată vreun răspuns. De ce cred asta? Pentru că ceea ce spune Apostolul Pavel în următoarele versete din acest text este clar și răspicat: ”despre aceasta s-a depus mărturie la vremea potrivită. Pentru aceasta am fost pus predicator, apostol – spun adevărul, nu mint – și învățător al neamurilor în credință și adevăr” (1 Timotei 2:6-7). Dacă acest lucru nu ar mai fi fost adevărat, Pavel nu ar fi predicat pe Hristos și pe El răstignit, nici că mântuirea vine prin Isus Hristos.

Nu vedem nicăieri pe paginile Sfintei Scripturi că Maria ar fi fost venerată, adorată între ucenici, în cadrul bisericii primare. De ce? Pentru că Dumnezeu nu are respect față de persoane. El este cel care cheamă pe oameni și El îi echipează și îi folosește pentru scopul Său, pentru voia Sa, și pentru timpul Său. Și El nu a intenționat să împartă vreodată – niciodată – gloria Sa cu altcineva, așadar a aduce slavă unei ființe umane, în loc de a aduce slavă Creatorului, nu este altceva decât a fura pe Dumnezeu de slava și gloria pe care numai El o merită.

De ce să aducem respect pentru o persoană care a trăit în istorie?

De ce să o comemorăm pe o persoană care a trăit în istorie și să facem o zi sfântă pentru ea?

Sunt întrebări pe care ni le punem și ne dăm răspuns singuri, sau dă răspunsuri tradiția nescrisă. Răspunsurile care nu sunt scrise sau nu sunt clar menționate nouă în Cuvântul lui Dumnezeu sunt presupuneri umane. De ce am respecta-o pe Maria și nu am respecta-o și pe MartaMarta era gospodina din casă, Maria era cea care a ales partea cea bună – să stea la picioarele lui Isus (aici vorbim despre Maria, sora lui Lazăr, menționată în special în Evanghelia după Ioan 11 și Luca 10). Și Maria din acest pasaj ar trebui să spună multe pentru creștinii de astăzi, ea însăși a ales să asculte cuvintele Mântuitorului, mai degrabă decât să atragă atenție asupra ei.

Maria, mama lui Isus, la nunta din Cana Galileii a fost cea care a îndreptat atenția celor din jur spre Isus, nu spre sine (Ioan 4). Și acest pasaj ar trebui să deschidă ochii multor catolici și ortodocși să înțeleagă că însăși Maria, persoana pe care ei o sărbătoresc – să folosim un termen mai diplomatic acum – a îndreptat închinarea și atenția ei către Mântuitorul Isus, nu spre sine.

Da, la învierea lui Isus, Maria a fost printre primele persoane care s-a întâlnit cu Mântuitorul înviat. Dorul ei era după El, și atunci când El a strigat-o pe nume, ea a mărturisit înaintea lui Isus că El este ”Rabuni”, adică Învățătorule (Ioan 20:16). Maria a adus închinarea ei către Cel care a adus Mântuirea în această lume, deși ea nu a înțeles la început care avea să fie rolul și scopul venirii pe lume al lui Isus, mintea ei a fost luminată și ea a realizat că Isus este cel care este Mesia, Mântuitorul evreilor și al întregii lumi.

Ceea ce cei mai mulți mariologi nu admit – sau poate nu vor să admită – este că după ce Isus s-a înălțat la ceruri, ea era împreună cu ceilalți ucenici în camera de sus din Faptele Apostolilor 2, momentul când s-a coborât Duhul Sfânt peste ei și au început să vorbească toți în alte limbi. Iată de unde știu aceste lucruri:

Toți aceștia stăruiau în rugăciune în același gând, împreună cu femeile, cu Maria – mama lui Isus – și cu frații Lui. (Faptele Apostolilor 1:14)

Ceea ce nu admit mariologii – cei care se închină Mariei – este faptul că ea a fost penticostală, pe lângă faptul că ea a fost o iudaică – națiunea de oameni cea mai urâtă de oameni de pe fața pământului, chiar și de anumiți creștini care încă nutresc sentimente anti-semite. Am întâlnit ”creștini” care se bat în piept și își apără credința și tradițiile lor scrise și nescrise, dar urăsc poporul Israel. Asta se bate cap în cap cu ”adularea lor” a fecioarei Maria, care a fost și a rămas o iudaică toată viața ei. Dacă aduci respect față de o persoană pentru că a fost femeia prin care a venit pe lume Mântuitorul Isus Hristos și în inima ta este ură față de poporul Israel, acest respect nu este altceva decât o ipocrizie fățarnicăUna spui pe față, alta în inimă.

Nu, nu ne închinăm la Maria. Noi ne închinăm la Cel care a adus răscumpărarea noastră din păcat și din fărădelege, la Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Noi nu ne rugăm la Maria, ci ne rugăm precum Maria. Ați putea să faceți măcar această mare diferență în această zi și să faceți ceea ce a făcut Maria, în loc să aduceți adorare unei ființe umane din istorie? Maria s-a rugat împreună cu ucenicii la Dumnezeu Tatăl, prin Isus Hristos, singurul mijlocitor dintre oameni și Dumnezeu. Ea de la Rabuni a învățat să spună ”Tatăl Nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău….

Atunci când ne îndreptăm închinarea noastră de la obiecte și oameni către Dumnezeu, atunci închinarea noastră devine plăcută lui Dumnezeu. Nu am auzit pe nimeni să fie mântuit de Maria. Am auzit însă oameni care au fost și încă continuă să fie mântuiți de Isus Hristos. Maria a fost doar o unealtă pe care a folosit-o Dumnezeu. La fel a fost și crucea pe care a murit Isus. Nu înțeleg de ce oamenii aleg să se închine la unelte, în loc să se închine la Cel care a adus mântuirea prin jertfa și prin însăși sângele Său prețios. Probabil că dacă pe Maria nu o chema Maria… astăzi nu am mai fi sărbătorit-o, sau…. cine știe?

Notă: Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

HARUL IREZISTIBIL John Murray

download-1

HARUL IREZISTIBIL   John Murray

Referitor la toate aspectele sub care harul salvator al lui Dumnezeu poate fi privit, trebuie să luăm în considerare realitatea şi gravitatea păcatului. Salvarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu este mai mult decât salvare de păcat şi de consecinţele lui. Planul acesta conţine mai mult decât bogăţiile harului lui Dumnezeu şi ia în considerare cel mai înalt destin posibil ce ar putea fi dat creaţiei în conformitate cu chipul Fiului lui Dumnezeu, ca El să fie primul născut dintre mai mulţi fraţi. (cf. Rom. 8:29). Dar un astfel de destin nu poate fi prevăzut sau obţinut fără salvarea din păcat cu toate ramificaţiile şi obligaţiile lui. Pentru a putea vorbi de salvare trebuie mai întâi vorbit de salvarea din păcat.

Nu putem evalua gravitatea păcatului dacă nu cercetăm ceea ce este central în definiţia lui. Dacă spunem că păcatul este egoism, afirmăm ceva ce aparţine caracterului păcatului, mai ales dacă ne gândim la centrarea pe sineşi interpretăm aceasta ca implicând închinarea la sine mai mult decât la Creator. (cf. Rom. 1:25). Nedreptatea păcatului este deci dezvăluită. Dacă spunem că păcatul este afirmarea autonomiei omeneşti împotriva suveranităţii lui Dumnezeu, spunem ceva relevant. Păcatul este aceasta şi este aparent în Eden, când a început păcatul rasei noastre.

Dar trebuie să întrebăm: sunt aceste analize suficiente? Cu alte cuvinte: nu dă Scriptura o definiţie mai pătrunzătoare? Când Pavel spune „umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu” (Rom. 8:7), ne-a furnizat elementul ultim al definiţiei păcatului. Păcatul este în contradicţie cu Dumnezeu, contradicţie pe toată linia slavei unice şi fundamentale a lui Dumnezeu. Nimic nu este mai apropiat de slava lui Dumnezeu decât adevărul Lui; El este adevărul. Ispititorul era conştient de aceasta şi deci strategia lui a fost făcută în conformitate. Femeii i-a spus: „Hotărât, că nu veţi muri!” (Gen. 3:4). Aceasta era o contradicţie ţipătoare a adevărului lui Dumnezeu. Când femeia a consimţit la această contradicţie, atunci integritatea ei a eşuat şi a devenit prizoniera păcatului. Acuzaţia Domnului nostru asupra ispititorului este datorată faptului că propria lui cădere din integritate a avut acelaşi caracter cu cea cu care a sedus-o pe Eva. „El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (John 8:44).

Da, esenţa păcatului este a fi împotriva lui Dumnezeu (cf. Ps. 51:4); este vorba de contradicţia faţă de Dumnezeu în totalitatea conotaţiei şi aplicaţiei. Când Pavel a scris „umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu,” el a adăugat „căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu,” (Rom. 8:7). Este semnificativ că legea lui Dumnezeu este menţionată în această legătură. Duşmănia se manifestă prin nesupunere la legea lui Dumnezeu. Şi nu numai aceasta. Nesupunerea este duşmănie, contradicţie. Deoarece legea este slava lui Dumnezeu ce se exprimă pentru aranjarea gândirii umane, cuvântului, acţiunii în acord cu chipul în care omul a fost creat. Păcatul poate fi definit în termenii legii ca fiind „fărădelege”  (I Ioan 3:4).

Contradicţia păcatului faţă de Dumnezeu şi de voinţa Lui, dacă nu este descrisă adecvat ca fiind o rezistenţă, atunci implică şi se exprimă prin rezistenţă. Scriptura foloseşte uneori acest termen sau echivalenţii lui pentru a exprima atitudinea necredinţei. (cf. Fapte 7:51; 13:45; Rom. 10:21; II Tim. 3:8; Tit. 1:9).Este evident că păcatul constă în rezistenţă faţă de voia lui Dumnezeu. Dacă cerinţele lui Dumnezeu nu erau rezistibile, atunci nu ar fi existat păcat. Cerinţele lui Dumnezeu se exprimă în Evanghelie şi toată respingerea Evangheliei şi a cererilor ei este rezistenţă. În Biblie avem revelaţia supremă a harului lui Dumnezeu, iar Hristos este întruparea acelui har. Slava lui Dumnezeu nu este nicăieri mai strălucitoare decât în faţa că Isus Hristos. Deci, necredinţa este rezistenţă în faţa harului, la zenitul dezvăluirii şi propunerii acestuia. Deci, a spune că tot harul este irezistibil înseamnă a nega faptele clare de observare şi experimentare din învăţăturile Scripturii. Ştefan a fost curajos pentru a pune sub acuzaţie audienţa necredincioasă  pentru că rezista Duhului Sfânt: „Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.” (Fapte 7:51). Aceasta este enormitatea necredinţei; este contradicţia păcatului ce se exprimă prin rezistenţa opusă cererilor şi propunerilor dragostei şi harului suprem. „judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina” (Ioan 3:19).

Când vorbim de harul irezistibil, nu o facem ca să afirmăm că tot harul este irezistibil, nici ca să negăm aspectele fără număr în care harul întâmpină opoziţie până la culmea rezistenţei până la osânda veşnică. De fapt adevărul despre şi necesitatea harului irezistibil poate fi demonstrată prin premisa harului rezistibil. Duşmănia inimii omeneşti este cea mai virulentă în punctul revelaţiei supreme a slavei lui Dumnezeu. Contradicţia este atât de adâncă şi persistentă, încât Salvatorul, ca şi întrupare a harului este respins. Numai când recunoaştem aceasta, este percepută nevoia pentru harul irezistibil.

În evanghelismul din ziua de astăzi se presupune că lucrul pe care omul îl poate face în practicarea propriei libertăţi este să creadă în Hristos pentru salvare. Se presupune că aceasta este contribuţia pe care trebuie să o facă omul însuşi pentru a pune forţele salvării în mişcare şi că Dumnezeu nu poate face nimic faţă de acest sfârşit până când omul nu ia decizia crucială. În această afirmaţie este un eşec total să iei în considerare decăderea umană, cu natura contradicţiei pe care o implică păcatul. Pavel ne spune că nu numai că mintea firească nu este supusă legii lui Dumnezeu, dar nici nu poate fi. (Rom. 8:7). Această imposibilitate se extinde şi la Evanghelie. Este implicaţia celorlalte cuvinte ale lui Pavel „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, Sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte.” (I Cor. 2:14). Dar pentru acest adevăr avem cel mai exact şi clar martor al Domnului Însuşi „.Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6:44); „că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Ioan 6:65). Aici este martorul celui care ştie ce este în om şi care-L cunoaşte pe Tatăl, cum şi Tatăl îl cunoaşte pe el. Şi este ca urmare o imposibilitate spirituală şi morală pentru un om să vină la el, cu excepţia darului liber al Tatălui, în atragerea Lui secretă şi eficientă.

Cuvintele anterioare ale Domnului nostru trebuie coordonate cu altele din acelaşi context. „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Ceea ce dă Tatăl, în acest text, a fost înţeles ca o alegere în Hristos, făcută înainte de întemeierea lumii. (cf. Efes. 1:4, 5) sau cel puţin, în termenii dăruirii Fiului în mod corespunzător cu sau provenind din alegere. Dar în nici un caz, aceasta nu pare să fie ceea ce Tatăl a făcut, la care se referă textul. Există două motive pentru această concluzie. În primul rând, în alt loc din Evanghelie, când Isus vorbeşte despre cei care I-au fost daţi de Tatăl, ei sunt identificaţi ca fiind aceia daţi lui, ieşiţi din lume, ca cei care I-au ţinut cuvântul, ca cei care au ştiut că toate lucrurile date Lui erau de la Tatăl, ca cei care primiseră cuvintele date Lui şi ajunseseră să cunoască adevărul că El, Isus, venise de la Tatăl. (Ioan 17:6-8). Aceste caracterizări necesită mai mult decât alegere înainte de întemeierea lumii; ele implică o relaţie de credinţă. În al doilea rând, În contextul imediat, Isus se referă la atragerea eficace şi ceea ce Tatăl a dat. (Ioan 6:44, 65). Deci, trebuie să concludem că ceea ce Tatăl a dat este actul de a da ce apare în procesul harului, definit mai specific ca fiind atragerea şi darea din domeniul conştiinţei. Constrângerile harului Tatălui în inimile oamenilor sunt simultane cu, sau poate pot fi interpretate ca donaţii din partea Tatălui către Fiul. Dumnezeu Tatăl atrage oamenii, pune constrângeri sfinte asupra lor, îi cheamă la părtăşie cu Fiul Său, şi îi prezintă lui Hristos ca pe nişte trofee ale răscumpărării pe care Hristos Însuşi a realizat-o.

Această constrângere a fost numită „eficace”. Nici o altă concluzie ar putea fi trasă în mod rezonabil din Ioan 6:44, 45. Isus vorbeşte despre venirea la El, angajamentul credinţei şi despre imposibilitatea ce se află în afara atragerii Tatălui. Excepţia implică faptul că atunci când Tatăl atrage, intervine excepţia — persoana atrasă vine. Mai mult, ar fi o greşeală împotriva tuturor să se înţeleagă natura şi intenţia atragerii Tatălui şi a ceea ce El dăruieşte, în termenii versetelor 44, 65 ca aceste acţiuni să fie considerate ineficiente. Dar Ioan 6:37 pune aceasta dincolo de orice dubiu: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine,” Isus nu spune : tot ce Tatăl îmi dă îmi este adus. El foloseşte termenul care denotă mişcarea din partea persoanei —„va veni la Mine”. Venirea la Hristos este mişcarea angajamentului faţă de Hristos, venire ce angajează întreaga activitate a sufletului persoanei ce vine. Nu este vorba că ar putea veni, că are ocazia să vină, că probabil va veni, nu că are împuternicire să vină, ci că va veni. Este vorba de siguranţa absolută. Este o necesitate divină; porunca cerului asigură succesiunea.

Este o imposibilitate morală şi spirituală a persoanei de a veni la Hristos în afara atragerii Tatălui. Găsim că este o imposibilitate morală şi spirituală pentru persoana dăruită de Tatăl Fiului să nu vină. Aceasta este, după opinia lui Isus, conjunctura invariabilă a acestor două feluri diferite de acţiuni. – „tot ce îmi dă Tatăl, vine la Mine”. Este o eficienţă de neînvins în acţiunea Tatălui, iar aceasta înseamnă har irezistibil.

Realitatea acestui har este scrisă în cuvintele lui Isus. Dar învăţătura indică de asemenea şi necesitatea. Premisa învăţăturii Domnului nostru este imposibilitatea credinţei când există numai puterea omenească. Puterea Tatălui este interpusă pentru a întâmpina această imposibilitate şi imposibilitatea stabileşte indispensabilitatea interpunerii.

Până aici, atenţia a fost concentrată asupra acţiunii lui Dumnezeu Tatăl cu privire la constrângerea ce apare în credinţă. Este foarte important ca accentul Scripturii să fie apreciat. Altfel nu-L cinstim pe Dumnezeu Tatăl şi părerea noastră cu privire la asigurarea salvării este distorsionată serios. Dragostea Tatălui este fântâna din care toate actele şi procesele răscumpărării încep. Dar trebuie să recunoaştem de asemenea că începutul salvării este în lucrarea harului al cărui reprezentant este Tatăl. El este Cel care cheamă eficace la părtăşia cu Fiul (cf. Rom. 8:28, 30; I Cor. 1:9; Gal. 1:15, 16; Efes. 1:18) şi El atrage oamenii către Salvator. Când păcătoşii experimentează pentru prima dată atracţia de neînfrânt a Răscumpărătorului, sunt încântaţi de frumuseţea Sa, şi se predau Lui cu totul, aceasta se întâmplă deoarece Tatăl a făcut un dar Fiului Său şi a aşezat peste oameni o constrângere irezistibilă. A numi toate acestea mai puţin decât har irezistibil înseamnă a-i nega caracterul şi a pune la îndoială eficacitatea voinţei Tatălui.

Mai frecvent, în teologie, s-a crezut că harul irezistibil îşi are centrul în regenerare, iar aceasta este actul specific al Duhului Sfânt. (cf .Ioan 3:3-8). Ar fi simplu să spunem că acţiunile Tatălui, la care ne-am referit mai sus, sunt doar alte modalităţi de a exprima regenerarea. Aceasta este mult prea simplist şi eşuează în a considera varietatea lucrării harului. În planul salvării există o organizare. În realizarea pentru totdeauna a răscumpărării există o organizare. Adică sunt roluri specifice şi diferite ale persoanelor diferite ale Dumnezeirii. Există de asemenea o organizare în aplicarea răscumpărării şi trebuie să ţinem cont de diversitatea implicată. A egala acţiunile Tatălui cu regenerarea înseamnă a ignora diversitatea, teologia noastră este deci, trunchiată, iar credinţa noastră privată de bogăţia cerută de organizare.

Regenerarea este lucrarea specifică a Duhului Sfânt, iar aprecierea noastră cu privire la economia mântuirii ne cere să-L onorăm cu privire la rolurile distincte pe care le are.

Nici o parte a varietăţii procesului salvării nu este mai relevantă cu privire la subiectul harului irezistibil ca şi regenerarea. Din nou, învăţătura Domnului nostru este baza: „dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.… dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3, 5). Imposibilitatea găsită mai devreme în legătură cu credinţa apare aici în legătură cu înţelegerea şi participarea în Împărăţia lui Dumnezeu şi naşterea de sus, din apă şi din Duh este interpunerea ce întâmpină neputinţa umană. Nu există îndoială că evaluarea Domnului nostru asupra situaţiei omului este totala incapacitate referitor la ceea ce este cel mai relevant pentru bună-starea lui şi are acelaşi efect ca şi acuzaţia lui Pavel cu privire la omul firesc. (I Cor. 2:14).

Clauza harului apare în această legătură ca şi în Ioan 6:44, 65, cu excepţia faptului dacă este născut de sus, din apă şi din Duh, excepţia ce asigură înţelegerea şi participarea la Împărăţia lui Dumnezeu. Şi siguranţa acestui rezultat este sugerată nu numai în „dacă” din versetele 3 şi 5 dar este afirmată expres în versetul 6: „Ceea ce este născut din Duh este Duh.” O nouă persoană ce locuieşte înăuntru, călăuzită şi controlată de Duhul Sfânt.

Numai Ioan înregistrează pentru noi cuvintele Domnului către Nicodim. Efectul profund lăsat de această învăţătură asupra lui gândirii lui Ioan manifestat în prima sa epistolă. În şase ocazii apar referinţe la regenerare (I Ioan 2:29; 3:9; 4:7; 5:1, 4, 18). Pertinent pentru interesul nostru prezent este accentul pus pe invariabila concomitenţă a naşterii din Dumnezeu şi a vieţii noi. „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte… şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu” (3:9). „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea” (5:4). „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte…şi cel rău nu se atinge de el.” (5:18). Deci persoana născută din Dumnezeu nu mai trăieşte în păcat, ci are biruinţa, deci este convertită.

Când aceste informaţii sunt puse în contrast cu imposibilitatea despre care vorbea Domnul nostru cu Nicodim, singura deducţie este că noua naştere este eficientă în mod invincibil, iar aceasta confirmă harul irezistibil.

Este semnificativ că în prologul Evangheliei lui Ioan apar cuvintele „născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”  (Ioan 1:13). Trăsăturile negative cumulative întăresc pozitivul, iar lecţia este despre un monergism divin. Nu este vorba despre ceea ce face omul, ci despre ceea ce Dumnezeu face; şi numai Dumnezeu, până la excluderea întregii voinţe sau puteri umane. Acelaşi monergism este evident în învăţăturile Domnului nostru. În Ioan 3:3-8 nu putem înăbuşi analogia la care se întoarce limbajul regenerării. Când o persoană este născută din carne, nu este pentru că aceasta a decis acest eveniment. A fost datorită voinţei şi influenţei altora. La fel este şi în cadrul naşterii din nou. Şi prin a cărui voinţă şi putere nu este lăsată nici o îndoială. Numai Duhul Sfânt este puterea. În termenii versetului 3 acţiunea este supranaturală, în termenii versetului 5 este prin purificare radicală şi împărtăşire, în termenii versetului 6 este determinant în mod invincibil, în termenii versetului 8 este eficient în mod misterios şi suveran.

De ce ar exista ezitare în acceptarea adevărului harului irezistibil? Este intervenţia lui Dumnezeu de a face pentru noi ceva ce noi nu putem face. Este harul uimitor al lui Dumnezeu care întâmpină neputinţa noastră fără speranţă. Iată Evanghelia îndurării suverane. Este singura speranţă de succes pentru salvarea sufletelor pierdute. Duhul Sfânt însoţeşte declaraţia Bibliei cu puterea şi demonstraţia Lui suverană. Cei pierduţi sunt născuţi din Duh şi roada este sfinţirea, iar sfârşitul este viaţa veşnică.

În concluzie, ne întoarcem la Ioan 6:37, 44, 65. Când un păcătos vine la Hristos, în angajamentul credinţei, când voinţa rebelă este reînnoită şi lacrimi de pocăinţă încep să curgă, este datorită faptului că o tranzacţie misterioasă a avut loc între persoanele Dumnezeirii. Tatăl a făcut un dar, o donaţie Fiului Său. Astfel să piară gândul că a veni la Hristos îşi are explicaţia în hotărârea autonomă a voinţei umane. Îşi are cauza în voinţa suverană a lui Dumnezeu Tatăl. El a pus asupra acestei persoane constrângerea de care a fost captivată de slava Răscumpărătorului şi a investit în el toate interesele lui. Hristos este făcut înţelepciune de la Dumnezeu, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. Aici este harul care depăşeşte şi este harul de neînvins.

 Despre autor

John Murray a fost profesor de teologie sistematică la Westminster Theological Seminary din Philadelphia, Pennsylvania. Profesorul Murray şi-a primit M.A. de la Universitatea din Glasgow şi Th. B şi Th. M. de la Princeton Theological Seminary. Profesorul Murray este cunoscut pentru publicaţiile sale, Răscumpărarea, realizată şi aplicată şi Principii de comportament.

Acest articol a fost extras din  Soli Deo Gloria: Essays in Reformed Theology, ed. R.C. Sproul, publicat de Presbyterian and Reformed Publishing, 1976

http://www.voxdeibaptist.org/irresistible_grace_John_Murray_trd.htm

Noul Comitet Executiv al Uniunii Baptiste

De la stânga la dreapta: Mihai MICULA, Corneliu PELEAȘE, Ioan ARDELEAN, Paul NEGRUȚ, Viorel IUGA, Otniel BUNACIU, Pal BORZAȘI

Între 24-25 mai a avut loc la Biserica Baptistă Nr. 1 din Cluj Napoca cel de-al XXXVII-lea Congres al Cultului Creștin Baptist – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România. Cu această ocazie delegații veniți din partea bisericilor baptiste din România au ales dintre propunerile prezentate anterior, următoarea componență a Comitetului Executiv al Uniunii.

Presedinte

Viorel IUGA

Secretar general:

Ioan ARDELEAN

Vicepreședinte misiune

Otniel BUNACIU

Vicepreședinte educație

Paul NEGRUȚ

Vicepreședinte pastorală

Mihai MICULA

Secretar general adjunct

Corneliu Peleașe

Vicepreședinte Convenția maghiară

Pal Borzași

 

Noul Comitet Executiv al Uniunii Baptiste

Pe 26 mai, în Biserică cu „Hristos a înviat!”, iar mai apoi, la urne, cu alegerea între Opțiunea Iuda și Opțiunea Caiafa ?

Pe 26 mai, în Biserică cu „Hristos a înviat!”, iar mai apoi, la urne, cu alegerea între Opțiunea Iuda și Opțiunea Caiafa ?

Câteva gânduri întru întâmpinarea Duminicii a 5-a după Paști, A.D. 2019, zi în care stăpânirea a rânduit alegeri pentru Parlamentul European.

Nu știu alții cum sunt, dar în ce mă privește, după nenumăratele „țepe electorale” încasate din 1990 încoace și după ce am început să mă dumiresc (cam târziu, ce-i drept) pe ce lume trăiesc, am ajuns la concluzia că este cu totul și cu totul exclus să dau votul meu unor partide care: a) sunt direct responsabile pentru genocidul ale cărui dimensiuni aproximative sunt prezentate în cifre în tabelul de mai jos și b) nu au nicio luare de poziție în vedere schimbării rapide și definitive a legislației care a făcut posibil acest genocid.

Tabel nr. 1: Pruncucideri înregistrate în mod oficial în România în perioada 1990-2017

AN

Nr. copii uciși prin avort

AN

Nr. copii uciși prin avort

AN

Nr. copii uciși prin avort

Anul 1990

992265

Anul 2000

257267

Anul 2010

101271

Anul 1991

866934

Anul 2001

253426

Anul 2011

102896

Anul 1992

691863

Anul 2002

246714

Anul 2012

87477

Anul 1993

585761

Anul 2003

223914

Anul 2013

85742

Anul 1994

530191

Anul 2004

189683

Anul 2014

77806

Anul 1995

502840

Anul 2005

162087

Anul 2015

70447

Anul 1996

455340

Anul 2006

149598

Anul 2016

63085

Anul 1997

346468

Anul 2007

136647

Anul 2017

55931

Anul 1998

270930

Anul 2008

127410

Anul 1999

259266

Anul 2009

115457

Total 1990-1999

5.501.858

Total 2000-2009

1.862.203

Total 2010-2017

644.655

TOTALnumăr copii omorâți cu forme legale în statul roman condus de criminalele bandopartide vânturate la putere în perioada 1990-2017

8.008.716 copii din România omorâți cu forme legale în perioada 1990-2017

Sursa cifrelor: Institutul Național de Statistică, Baza de date Tempo-online, Clasa A. Statistica Socială, Diviziunea: Mișcarea Naturală a Populației, Idicatorul POP21G – Întreruperi de sarcină. Disponibil on-line la: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/ 

Personal n-am auzit ca vreunul din „competitorii electorali” cotați cu șanse la alegerile europarlamentare (sau la orice alte alegeri din ultimii 29 de ani) să manifeste vreun regret în privința acestor înspăimântătoare cifre (la urma urmei, tocmai ei au fost „ordonatorii principali de credite” prin care, din bani publici, au fost făcute posibile aceste peste 8 milioane de pruncucideri). Pentru dumnealor totul este roz, haideți să înaintăm neabătut spre o integrarea tot mai strânsă în viitoarele State Unite ale Europei, ceea ce e important este să-i votăm tot pe ei și să mergem mai departe tot ca și până acum, în așa fel încât în cam 15-20 ani de zile România se va transforma într-un mod cât se poate de natural, în conformitate cu „bunele practici europene”, în Noul Kurdistan de la Dunăre și în Euro-Pakistanul din Carpați. Allahu Akbar!
Mergeți tot așa, dragi domni tovarăși ai bandopartidelor parlamentare de ieri și de azi, e dreptul vostru să mergeți încotro vă duce capul, dar nu cu votul meu. Pe care în veci de veci nu-l veți (mai) avea.
Voi cu ale voastre, cu drumul vostru care duce inevitabil spre „Allahu akbar!” și, în final, la iad, după o vremelnică oprire pe partea stângă în mlaștina Iluminismului putred și muribund.
Noi, câți mai rămas și care credem că e adevărat că „Hristos a înviat!”, să încercăm ca, prin pocăință și întoarcere în brațele Mamei neamului românesc, Sfânta Biserică, să ne revenim în fire, astfel că, cu mila lui Dumnezeu, poate că vom reuși, chiar și în acest babilonic veac în care ne este dat să trăim, să regăsim Cărarea Vieții, pe care în alte veacuri crunte, de năvăliri păgâne, de jafuri și împilări osmane și de asupritoare iobăgii, strămoșii noștri au știut să meargă nesmintit sub lumina Învierii lui Hristos.
„Hristos a înviat!” – vor spune, cu crucea în mână, mii de preoți în miile de biserici din România în care se va sluji Sfâna Liturghie în ziua de 26 mai 2019.  „Adevărat a înviat!”, vor răspunde într-un glas sutele de mii, posibil milioanele de credincioși ortodocși aflați în Biserică în această a cincea duminică de după Sfintele Paști în Anul Domului 2019.
Dar, dacă la ora 11.00 spunem că e adevărat că „Hristos a înviat!”, oare la ora 14:00 (sau oricând, până la închiderea urnelor), chiar trebuie să mergem la cabina de vot, ca vitele spre tăiere, și să le acordăm votul nostru celor care ne-au împins, fără nicio clipire din ochi și umbră de îndoială și regret, în această prăpastie a disoluției naționale în care ne aflăm după aproape 30 de ani de „democrație liberală”?! Ca să nu mai vorbim de drăceasca manipulare a infantililor, mancurților și ienicerilor ce pretind că salvează România și că aduc un Plus prin instaurarea domniei legii fărădelegii și prin impunerea urâciunii pustiirii occidentale și la noi în țară, unde, în divergență cu ce se întâmplă „în afară”, cel puțin deocamdată (și să nu fie niciodată!) nu avem nicio (fostă) biserică prefăcută în crâșmă, hotel sau moscheie….
Știu, în ultima vreme s-au auzit voci importante, ale unor cunoscuți cărturari, învățați și farisei duși la biserică, care prin subtile chițibușării teologico-politice ne-au îndemnat în fel și chip să „mergem la vot la europarlametare”, lămurindu-ne și pe noi, înapoiații lor coreligionari, că există, totuși, diferențe notabile între Belzebut și Mamona, în așa fel încât se cuvine ca de unii să ne lepădăm, iar pe alții să-i votăm, că unii nu-s chiar așa de răi ca ceilalți, au chiar merite mari în trecut, ba chiar și viitor european.

Cu tot respectul pentru cărturăria acestor învățați și directori-adjuncți de conștiință europeană și, zice-se, creștină, eu unul mărturisesc că nu pot să pricep nici în ruptul capului de ce trebuie să ascult de îndemnul dumnealor și să mă duc la vot ca să-mi aleg parte cu Iuda și Caiafa.
Da, stimabili cărturari, învățați și farisei, despre asta e vorba în ultimă instanță. Dacă e să mergem la vot și să ne alegem exclusiv din meniul electoral propus de oricare din partidele prezente pe listă (PSD, PNL, USR-PLUS, UDMR, ALDE, UNPR, PRO Romania, Mișcarea Populară, etc.,), atunci, în mod real, noi, cei care în sfânta zi de duminică, 26 mai 2019, vom trece și pe la Biserică (unde vom spune, măcar cu buzele, dacă nu și cu mintea și cu sufletul, că e adevărat că „Hristos a înviat!”), nu vom avea decât două opțiuni: a) opțiunea Iuda și b) opțiunea Caiafa.

Cu tot respectul pentru cărturăria acestor învățați și directori-adjuncți de conștiință europeană și, zice-se, creștină, eu unul mărturisesc că nu pot să pricep nici în ruptul capului de ce trebuie să ascult de îndemnul dumnealor și să mă duc la vot ca să-mi aleg parte cu Iuda și Caiafa.
Da, stimabili cărturari, învățați și farisei, despre asta e vorba în ultimă instanță. Dacă e să mergem la vot și să ne alegem exclusiv din meniul electoral propus de oricare din partidele prezente pe listă (PSD, PNL, USR-PLUS, UDMR, ALDE, UNPR, PRO Romania, Mișcarea Populară, etc.,), atunci, în mod real, noi, cei care în sfânta zi de duminică, 26 mai 2019, vom trece și pe la Biserică (unde vom spune, măcar cu buzele, dacă nu și cu mintea și cu sufletul, că e adevărat că „Hristos a înviat!”), nu vom avea decât două opțiuni: a) opțiunea Iuda și b) opțiunea Caiafa.
Opțiunea Iuda: este să ne vindem votul (și conștiința adormită) pe 30 de arginți sau, mă rog, pe  pe orice alte „beneficii materiale” pe care pretind că ni le-au dus sau ni le vor aduce oricare din bandopartidele parlamentare responsabile pentru genocidul tăcut săvârșit asupra poporului român în cele trei decenii de „libertate” și libertinaj în „democrația liberală” de după 1990. Prețuiască-și fiecare conștiința (și, la urmă, locul în iad) în valuta forte a arginților Iudei, dar nu văd de ce trebuie neapărat să mușcăm încă odată (!) această nadă și să adăugăm, la păcatele sale proprii și ale neamului său, cauționarea și perpetuarea acestui sistem criminal care, dacă merge mai departe, în câteva decenii la lichida poporul român în mod pașnic, democratic și în deplină conformitate cu „bunele practici europene”. Orice vot acordat acestor partide nu este altceva decât o celulă canceroasă care hrănește metastaza istorică a neamului românesc pe care o trăim în babilonia celui de-al XXI-lea veac.

Opțiunea Caiafa: este să fim „inteligenți” „deștepți” (asemenea cu intelectualii noștri „conservatori”) și să ne târguim votul (și conștiința) în numele unor unei „rațiuni superioare”, a „rațiunii de Stat” și a unor „valori europene” (sic!), în care, într-o devălmășie babilonică și printr-o manipulare luciferică, se amestecă Binele și Răul, libertatea cu libertinajul, familia cu sodomia, umanismul cu pruncuciderea, toleranța cu tolerarea păcatelor de moarte și a relativismului moral de cea mai joasă speță, etc., etc., etc.. În ultimă instanță, este vorba să ne târguim votul nu pe beneficii materiale, ci pe fatala iluzie că poate exista împăcare între Hristos și Veliar și că, pentru a fi buni cetățeni, „toleranți” și „progresiști” în „Europa unită” ar trebui să acceptăm fără crâcnire tot ce Stăpânirea ne spune că e corect-politic (cum ar lupta pe plan european contra „homofobiei”, a „bifobiei”, a „intersexismului” și a „transfobiei”, după cum încerca să ne convingă în urmă cu câteva zile un clip de propagandă lansat de….. Parlamentul European.

Dacă asta a ajuns să fie „Europa”…, atunci vă rog să mă scutiți de îndemnul de merge la vot din „rațiuni superioare de stat” pentru a alege cel mai „european” dintre mai multe rele mici (bandopartidele de pe listele electorale), în condițiile în care niciunul din aceste partide nu are nimic de împotrivă Răului care îl propagă Stăpânirea de la Bruxelles în numele…. „valorilor europene”(sic!).
Nu primesc să aleg între Opțiunea Iuda și Opțiunea Caiafa!  Aceasta nu e alegere, ci osândă! Refuz să cad în plasa mincinoasă plasă țesută de cei care încearcă să ne convingă că am avea o „alegere liberă” de făcut din oferta electorală a (bando)partidelor direct responsabile pentru genocidul tăcut aplicat poporului român și care, slugi abjecte fiind, nu cutează să ia nicio poziție clară împotriva proiectului satanic al Stăpânirii actuale de a echivala Europa (până nu demult, Respublica Christiana) cu Sodoma (adică cu iadul și cu moartea).
Alegerea mea este Viața! La urma urmei, este cât se poate de firesc și natural, pentru că, român fiind, m-am născut într-o națiune care s-a plămădit și a dăinuit în istorie sub semnul credinței în Înviere! „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruind!” Acest imn pascal a răsunat din veac în veac, l-au cântat și l-au trăit nenumărate rânduri de oameni din acest neam, de când numele Domnului nostru Iisus Hristos a început să fie chemat și de neamul daco- romanilor de la Dunărea de Jos. Cu mila lui Dumnezeu, sute de mii, milioane de români creștini îl vor cânta și în sfânta zi de duminică, 26 mai mai 2019. Apoi, sute de mii, milioane poate, dintre ei, după ce vor ieși din sfânta Biserică, vor asculta de îndemnul repetat al stăpânirii și vor trece pe la urna de votare pentru a-și exprima așa-zisa „opțiune electorală”.
Alegerea mea este și, cu mila lui Dumnezeu, va fi să afirm, cu inima împăcată și cu conștiința cât mai curată, că e adevărat că „Hristos a înviat!”. În ce mă privește, după o îndelungă reflecție, am ajuns la concluzia că în aceeași zi, în a 5-a duminică de după Sfintele Paști, anul 2019, este totuși posibil ca, în calitate de creștin, să afirm în Biserică să afirm că e adevărat că „Hristos a înviat!” iar mai târziu, în virtutea datoriei de cetățean al României, Stat Membru în Uniunea Europeană, să trec pe la cabina de vot și să-mi exprim opțiunea electorală la alegerile pentru Parlamentul European. Posibil însă să mă înșel, însă, deocamdată, mi-am asumat acest risc.
Nu știu alții cum sunt, dar cel mult pot să nădăjduiesc că, cine știe, pentru unii din cititorii acestui text, rândurile de mai sus vor fi un îndemn spre o mai serioasă luare aminte la urmările alegerilor noastre, nu doar a celor electorale, dar mai ales ale celor care ne apropie sau ne îndepărtează de calea cea strâmtă ce duce spre Împărăția Vieții.

Voi merge să votez la europarlamentare, dar NU intenționez să ridic buletinul de vot pentru referendum

Voi merge să votez la europarlamentare, dar NU intenționez să ridic buletinul de vot pentru referendum
Voi merge să votez la europarlamentare, dar NU intenționez să ridic buletinul de vot pentru referendum din următoarele trei motive:
– Prin prezența mea la vot aș valida și aș legitima inițiativa unor oameni (președintele Iohannis și anticorupții usero-plusiști) care foarte recent au ales în mod anti-democratic să saboteze un referendum cetățenesc, prin contestații și para-contestații, intoxicări și boicot. Să nu ne facem iluzii, votând la acest referendum îi legitimăm pe ei și le legitimăm atitudinea duplicitară și privilegiul de a alege ei când votul e moral și civic și când e rușinos și „plin de ură și intoleranță”
– Dacă va trece acest referendum, vor putea cu atât mai mult să susțină că votul celor 92% cetățeni care au spus DA căsătoriei dintre un bărbat și o femeie la precedentul referendum ar fi unul irelevant din cauză de neîndeplinire a cvorumului, de vreme ce la acest referendum s-a făcut pragul – deși asta se poate întâmpla doar pentru că a fost suprapus cu europarlamentarele și lumea simplă nu stă să aleagă între buletinele de vot. Dacă trece acest referendum, îl vor folosi pentru a arunca total în irelevanță și deriziune pe celălalt, pentru a nu mai conta cei 92% DA pentru familia normală atunci când se va pune iar pe tapet parteneriatul civil.
– În fine, nu vă faceți iluzii, acest referendum nu este despre întrebările puse acolo; sunt atât de stupid formulate (una e incompletă, iar alta cuprinde trei întrebări într-una singură) și e atât de limpede că nu au nicio consecință juridică (aplicarea lor ar cere un alt referendum pentru modificarea constituției), încât e clar ca lumina zilei că scopul referendumului e cu totul altul decât acela de a afla părerea oamenilor despre acele probleme.
Aruncați la coș ideea că ar fi despre justiție și corupție (nu rezolvă nimic) sau că ar reprezenta un „semnal” dat politicienilor. Nu e nici un semnal. Când referendumurile sunt inițiate de politicieni nu le dăm „semnale”, ci PRETEXTE. Scopul referendumului e deturnat spre interese de natură electorală.
Nu aș avea o problemă în sine cu asta, dacă cei care acum susțin referendumul (Președintele Iohannis, PLUSR) nu ar fi fost aceiași care „s-au pișat” pe el de referendum pentru familie data trecută, doar pentru a ne vorbi acum despre civism și importanța ieșirii la vot. Or, asta denotă nu doar că președintele și PLUSR abuzează de instituția referendumului pentru scopuri electorale, dar pune în lumină că o fac cu bună știință și CINISM, că ne mint în față și că-și bat joc de noi. Or, batjocorirea în mod CINIC a mea și a electoratului eu nu o pot valida. FLIT! #boicot

Lista candidaților români care și-au asumat în mod public SUSȚINEREA AGENDEI LGBT în cazul în care vor fi aleși la alegerile din 26 Mai pentru Parlamentul European

Lista candidaților români care și-au asumat în mod public SUSȚINEREA AGENDEI LGBT în cazul în care vor fi aleși la alegerile din 26 Mai pentru Parlamentul European
Asociația pro homosexualitate Mozaiq, alături de ILGA Europe, au invitat candidații să se alăture unei campanii de promovare a persoanelor LGBTI (lesbiene, gay, bisexuale, trans și intersex), în contextul alegerilor din 23-26 mai pentru Parlamentul European.
Din cei aproape 650 de candidați din aproape toate partidele europene, 10 sunt români, informează Prodocens Media.
Iată-i:
Renate Weber, ALDE
Florin Andrei, Alianța 2020 USR-PLUS
Adriana Cristian, Alianța 2020 USR-PLUS
Radu Ghelmez, Alianța 2020 USR-PLUS
Naomi Reniuț-Ursoiu, Alianța 2020 USR-PLUS
Nicu Ștefănuță, Alianța 2020 USR-PLUS
Teodora Stoian, Alianța 2020 USR-PLUS
Miroslav Tașcu-Stavre, Alianța 2020 USR-PLUS
Alexandru Vărzaru, Alianța 2020 USR-PLUS
Petre Florin Manole, Partidul Social Democrat (PSD)
Alianța USR/PLUS și-a anunțat deja intenția de a intra într-o viitoare alianță europeană alături de alte partide care promovează homosexualitatea, în frunte cu formațiunea președintelui francez Emmanuel Macron.

Scandal în Olanda pe tema migranților. Un raport oficial ASCUNDE violurile și crimele comise de migranți

Scandal în Olanda pe tema migranților. Un raport oficial ASCUNDE violurile și crimele comise de migranți
Un membru al guvernului olandez și-a dat demisia, după ce presa a descoperit că a încercat să ascundă infracțiunile grave, precum violuri și crime, comise de unii migranți, informează Știrile TVR.
Potrivit sursei citate, „documentul menționează infracțiuni mici, cum ar fi furtul din magazine sau din buzunare, în timp ce altele mult mai grave, cum ar fi violurile sau omorurile, sunt trecute, la un loc, la categoria „și altele”, ca și cum ar fi lipsite de importantă”.
Raportul, coordonat de Mark Harbers, secretar de stat pentru justiție și securitate, a fost prezentat Parlamentului olandez, dar presa este cea care a descoperit că sub titlul „și altele” figurează fapte grave comise de migranți.
Acum, potrivit sursei citate, jurnaliștii se întreabă dacă „infracțiunile gen viol sau omoruri au fost îngropate cu bună știință”.
Totodată, raportul menționează că mare parte din infractori sunt falși solicitanți de azil, întrucât ei provin din țări considerate drept sigure – cum ar fi Maroc sau Algeria.
CELE MAI POPULARE

Alexandra Nadane demontează un articol din Foreign Policy care induce ideea că limitarea avorturilor ar umple societatea de copii orfani, pe modelul României socialiste

Într-o analiză publicată în revista Foreign Policy, intitulată „Ce se întâmplă de fapt atunci când o țară interzice avortul”, autoarea Amy Mackinnon ia poziție contra adoptării legii care interzice avorturile în statul american Alabama, afirmând că noul cod ar putea avea efectele decretului  de limitare a avorturilor dat de Nicolae Ceaușescu înainte de 1989.
„Oponenții legilor de restricționare a avortului, dezbătute în prezent în Statele Unite, nu au nevoie să citească romane de ficțiune pentru a găsi exemple grăitoare despre unde pot duce astfel de legi. Timp de decenii, România comunistă a fost cazul care dovedește pe viu ce se poate întâmpla când o țară scoate complet avortul în afara legii – rezultatele au fost devastatoare”, e de părere jurnalista publicației Foreign Policy.
Alexandra Nadane, președinta Asociației „România pentru Viață”, o contrazice într-un articol publicat pe blogul său, în antetul căruia citează un fragment din Declarația de Independență a S.U.A.: „Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii”. Alexandra Nadane e de părere că cei care iau apărarea avorturilor din statul Alabama nu au dreptul să o facă prin mijloace înșelătoare, folosind manipulator situația tragică a unor oameni din altă epocă.
„Redactorii sau proprietarii revistei au dreptul să își exprime și să facă lobby pentru poziția lor pro-avort, au dreptul să facă lobby împotriva legii din statul Alabama, dar nu au dreptul să mintă folosind tragedia unor copii orfani. Nici un adevăr și nici un bine nu au nevoie să fie apărate prin minciuni în care se folosește manipulator durerea unor oameni”, e de părere Alexandra Nadane.
Aceasta arată că în România perioadei 1966-1989, avorturile la cerere erau restricționate, dar nu complet interzise, practicându-se în continuare sute de mii de avorturi anual (cele raportate oficial). Situația precară a copiilor abandonați în orfelinate nu era cauzată de imposibilitatea avortării acestora, ci de ura și abuzul față de persoanele lipsite de apărare în societatea comunistă. Mai mult, viața copiilor din orfelinatele din România nu diferea de cea a copiilor din orfelinatele din Uniunea Sovietică, unde avorturile erau permise, ceea ce nu a schimbat cu nimic condițiile de trai ale copiilor născuți.
„Tragedia copiilor orfani din România comunistă nu se datorează restricționării avortului la cerere în 1966-1989, ci efectelor comunismului asupra societății. Lipsa de dragoste între oameni și ura de clasă au generat și numărul record de avorturi în România și în celelalte state comuniste, și numărul de orfani, și lipsa de îngrijire acordată copiilor orfani. Autoarea articolului, Amy Mackinnon, și editorii Foreign Policy ar fi putut foarte ușor sa înțeleagă asta, comparând statisticile statelor comuniste cu cele din statele occidentale și S.U.A. (…)
Avortul și răul tratament al orfanilor au aceeași cauză: lipsa de dragoste și abuzul față de o persoană care nu se poate apăra. Ambele ne dor la fel de mult, iar mișcarea pro-viață se întemeiază pe înțelegerea că orice persoană umană este unică și egală în demnitate cu toți ceilalți oameni și e firesc sa fie ajutată când se află în situații dificile. După chipul lui Dumnezeu este și bărbatul și femeia, și copilul unor părinți bogați și copilul unor părinți săraci, și un geniu și o persoană cu o gravă afecțiune psihică, și copilul nenăscut și copilul cu dizabilități.
Viața în orfelinatele din Romania era ca viața din orfelinatele din Uniunea Sovietică, unde avortul era nerestricționat, URSS fiind campioana mondială la rata avortului. Pentru cei care nu cunosc câte avorturi LEGALE s-au făcut în România în perioada restricționării parțiale a avortului în comunism, numărul total este de 7.409.042”, arată Alexandra Nadane.
Articolul semnat de președinta Asociației „România pentru Viață” poate fi citit integral pe blogul acesteia.

De ce Israel? Raportarea creștinilor la evreii de azi – editorial de Sorin Pețan

Un articol pentru creștinii români sceptici cu privire la relevanța Israelului pentru creștinism azi, despre raportarea noastră, a creștinilor, la Israel și poporul evreu. 

Multă lume, inclusiv evreii, au crezut că, datorită alegerii lor ca popor de către Dumnezeu, evreii sunt speciali iar restul popoarelor sunt inferioare. Poate aceasta să fi fost una din cauzele antisemitismului. Însă Dumnezeu a ales evreii pentru noi, pentru a ne binecuvânta pe noi, lumea întreagă, nu i-a ales (doar) pentru ei înșiși. Toată lumea a fost vizată, de la începutul legământului cu Avraam, să fie binecuvântată prin intermediul evreilor. Iar apogeul acestei binecuvântări a lumii întregi, prin evrei, a venit sub chipul lui Isus. Chiar El spune „Mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4:22), dar versetele următoare arată că ea depășește cadrul iudaic.

Istoria dintre creștini și evrei e lungă și a fost marcată de suspiciune și rezervă, de ambele părți. Evreii nu s-au purtat foarte bine cu creștinii din Biserica Primară, deși primii creștini erau evrei. Nici noi, creștinii, din păcate, nu le-au rămas datori după aceea. Și totuși, cu bune sau rele, chiar Pavel, cel care a fost principalul promotor al includerii Neamurilor în Noul Legământ, scrie clar în Romani că noi, creștinii, suntem altoiți în rădăcina Israelului, iar aceștia sunt temporar într-o stare de orbire spre beneficiul nostru, dar nu permanent. De aceea, noi vă îndemnăm să susțineți pe evrei, sunt (încă) parte din planul lui Dumnezeu.

Au toate acestea legătură cu statul modern secular Israel, care uneori are politici controversate? Da, există o legătură. După Holocaust, a devenit evident pentru întreaga lume nevoia unui stat care să-i protejeze pe evrei, sau măcar să le dea dreptul să se apere când sunt atacați, cum a fost cazul decretului lui Haman pe vremea Esterei, în Biblie.

Israelul este o minune modernă, o țară de doar 71 de ani! România are o istorie mai lungă ca stat, și nu are vecini care și-au jurat să o șteargă de pe hartă, dar această țară mică este înaintea României, ca dezvoltare, atitudine, inovare, ca deschidere. Au fost un popor care literalmente a făcut deșertul să înflorească, precum profeția din Isaia 35, prin muncă asiduă și tehnologie, dar și având un sentiment al chemării și al timpului împlinit.

Isus a indicat renașterea Israelului ca fiind un semn al vremurilor de pe urmă (Matei 24:32-35). Israelul a fost o țară care a luat naștere „într-o zi”, ca profeția din Isaia 66. În prima zi de existență, statul Israel a fost atacat de absolut toți vecinii, porniți să-i „arunce în mare” pe evrei. De atunci, cam tot la 10 ani, Israelul a fost în război. Și azi Iranul își dezvoltă tehnologia nucleară și cântă același refren: distrugerea Israelului. Iar escatologiile iudeo-creștină și respectiv islamică vorbesc straniu de similar despre evenimente ce țin de sfârșitul vremurilor, localizate în Israel și Ierusalim. Dar acești 71 de ani fac vizibilă o mână divină care protejează Israelul.

site: www.alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel/10574-de-ce-israel-editorial-de-sorin-petan#axzz5oqlcbdbi

RSP 100 -Israel, natiunile si vremurile din urma – Chad Holland

– Cum a inceput lucrarea „King of Kings”?

– Care este impactul comunitatilor crestine mesianice in Ierusalim?

– Ce inseamna sa fii credincios in Israel, in tara Bibliei?

– Cu ce se ocupa lucrarea „King of Kings”?

– Ce inseamna sa fii poporul ales si de ce a fost Israelul ales de Dumnezeu ?

– Care este scopul nostru? Avem o chemare individuala de a face parte din Imparatia lui Dumnezeu, sau de a face parte din natiunile noastre in relatie cu Israelul?

– De ce este important ca neamurile sa inteleaga planul lui Dumnezeu nu doar pentru natiuni ci si pentru indivizi?

– Ce inseamna sa te aliniezi ca natiune la voia lui Dumnezeu?

– Care este beneficiul alinierii la planul lui Dumnezeu?

– In ce consta batalia pentru teritoriu a Israelului?

– Ce spune Biblia despre unificarea natiunii?

– La cine se refera promisiunea care spune ca cei ce vor binecuvanta Israelul, vor fi binecuvantati la randul lor?

– In ce consta restaurarea valorilor Bisericii Primare?

Gasiti mai multe emisiuni Realitati si Perspective la https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/rsp#axzz5oAfik11F

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/rsp/10589-rsp-100-israel-natiunile-si-vremurile-din-urma-chad-holland

Războaiele arabo-israeliene și terorismul. Consecințele – refugiații arabi și evrei

Un articol care prezintă istoria războaielor și tensiunilor arabo-israeliene din 1920 în prezent, rădăcina problemei refugiaților din regiune. Extras din broșura „Israel – geografie, politică, sionism, istorie, oameni, cultură”, conținând 48 de pagini cu date și informații desprepoporul evreu. O puteți comanda în format tipărit la preț 15 lei, sau o  puteți descărca gratuit înformat electronic – www.alfaomega.tv/descarca

Acesta va fi un război de exterminare și un masacru de proporții, despre care se va vorbi asemenea masacrelor mongole și a cruciadelor.” – Azzam Pasha, Secretar General al Ligii Arabe (BBC, 15 mai 1948)

Provenim dintr-o țară marcată de chinuri și suferințe… dintr-un popor… care nu a cunoscut niciun an – nici o singură lună – în care mamele să nu-și fi jelit copiii.” – Ițhak Rabin, 1993

1920-1921 – Revolte arabe / terorism în perioada timpurie a mandatului britanic

Liderul palestinian Haj Amin al-Husseini a instigat permanent revolte împotriva evreilor. În incidentele din 1920, șase evrei au fost omorâți și 200 răniți; în 1921, 43 de evrei au fost omorâți și 147 răniți. Ca replică, evreii și-au înființat forțe de apărare, devenite ulterior Haganah, precursoarea Armatei Israeliene.

1929 – Masacre instigate de Haj Amin al-Husseini

Mulțimile au atacat populația evreiască din Ierusalim, Safed, Jaffa, Kfar Darom și un kibuț în Fâșia Gaza. Hebronul, comunitatea evreiască veche de secole, a fost distrus, și 67 evrei omorâți. Autoritățile evreiești au consemnat cazuri de viol, tortură, decapitări de copii și mutilare. Înaltul comisar britanic John Chancellor a scris: „Nu cred că istoria înregistrează multe orori de un asemenea nivel, în ultimile sute de ani.” În total, 135 evrei au fost omorâți și 35 au fost mutilați sau răniți.”

1936-1939 – Revolta arabă în Palestina

Având sprijinul Germaniei naziste, Haj Amin al-Husseini a condus o revoltă de trei ani împotriva britanicilor, evreilor și oponenților săi politici, pentru a forța încetarea imigrației evreiești și a achiziționărilor de pământ. S-a estimat că au fost omorâți 415 evrei, 200 locuitori de origine britanică și 5.000 de arabi.

19248-1949 – Războiul de Independență al Israelului

În 14 mai 1948, Mandatul Britanic a luat sfârșit, fiind înființat statul Israel. Peste mai puțin de 24 de ore, Israelul a fost invadat de armatele a cinci națiuni arabe: Egipt, Siria, Transiordania, Liban și Irak. Armata israeliană, recent formată, a reușit să învingă invazia în 15 luni de război, în care au murit 6.000 de evrei, aproximativ 1% din totalul populației.

1949-1956 – Raidurile Fedayeen

Teroriștii arabi (fedayeen), antrenați și echipați de către Egipt, au atacat în permanență civilii israelieni în bazele din Liban, Gaza și Iordania. 1300 de israelieni au fost uciși sau răniți în atacurile teroriste.

 

 

Extras din broșura „Israel – geografie, politică, sionism, istorie, oameni, cultură”, conținând 48 de pagini cu date și informații desprepoporul evreu. O puteți comanda în format tipărit la preț 15 lei, sau o puteți descărca gratuit înformat electronic – www.alfaomega.tv/descarca 

 

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel/10626-razboaiele-arabo-israeliene-si-terorismul-consecintele-razboaielor-refugiatii-arabi-si-evrei#axzz5oqlcbdbi

Planul lui Dumnezeu cu Biserica și Israelul – de Willem Glashouwer

Un articol care tratează relația Israel-Biserică din punct de vedere Biblic. A înlocuit Biserica pe Israel în planul lui Dumnezeu?

Primul „până când”: Până când va veni Fiul lui David

Dumnezeu i-a spus Mariei că Fiul ei va sta pe tronul tatălui Său, David și va domni peste casa lui Iacov pentru totdeauna. (Luca 1:32-33).

Isus a venit pe pământ prin linia lui David, atât prin linia genealogică a mamei Sale, Maria (Luca 3:31), cât și prin tatăl Lui adoptiv, Iosif (Matei 1:7). Locuitorii Ierusalimului au anticipat venirea lui Isus, urmașul lui David, pentru a-i elibera pe evrei din mâna romanilor (Luca 9:38). Isus a știut că venirea Lui pe pământ va duce la cruce și nu (încă) la tronul tatălui Său, David. Mielul desăvârșit, fără păcat (Evrei 9:14), care a luat păcatele lumii asupra Lui (Ioan 1:29), va aduce, ca Prinț al păcii, pacea adevărată între Dumnezeu și om. Mai întâi trebuia să fie rezolvată problema păcatului. Mai întâi trebuia să se întâmple asta, înaintea ca El să aducă „Împărăția”.

Domnia peste Israel

Pentru ca Isus să nu primească natura păcătoasă a lui Adam și să fie fără păcat, El trebuia să Se nască din sămânța unei femei, nu din sămânța unui bărbat. La urma urmei, păcatul a intrat în lume prin Adam (Romani 5:12-19). Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu L-a creat pe primul Lui Fiul în pântecul mamei Sale, fecioara Maria. Așadar, Dumnezeu era Tatăl Lui. Ca Fiu al Mariei, Isus a împlinit profeția referitoare la lucrarea Sa de răscumpărare (Geneza 3:15 și Isaia 7:14). Isus a venit din linia regelui David nu doar prin linia lui Iosif, tatăl Lui adoptiv, ci și prin mama Lui, Maria. El a fost din casa regelui David, astfel, a fost îndreptățit la tronul domniei peste Israel.

El va veni în glorie

Înainte ca Isus să moară, El a plâns în timp ce a contemplat asupra viitorului Ierusalimul (Luca 19:41-44). Apoi, El a profețit peste Ierusalim și a spus: „…căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Matei 23:39). El nu a spus: „Nu mă veți mai vedea vreodată”, ci a spus: „Nu mă veți mai vedea până când veți zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” Într-o zi, Israel va striga aceste cuvinte, apoi El va veni în glorie. Isus a văzut linia profetică a evenimentelor: suferințele și crucea, urmate de înviere și înălțare, căderea ulterioară a Ierusalimului (inclusiv a Templului) și, în final, o nouă cetate a Ierusalimului și o nouă națiune evreiască, care strigă: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Marele Fiu al lui David.” Apoi, El va sta pe tronul tatălui Său, David, în Ierusalim, și va domni peste casa lui Iacov (cele douăsprezece seminții ale Israelului), iar domnia Lui nu va avea sfârșit! Domnia Lui nu e doar una spirituală în ceruri. În cele din urmă, Ierusalimul va fi restaurat, Țara Promisă va fi restaurată și poporul evreu va fi restaurat.

Extras din cartea De Ce Israel? de Rev. Willem Glashouwer, Christians for Israel.

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel/10573-planul-lui-dumnezeu-cu-biserica-si-israelul-de-willem-glashouw

Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata!

danielmiclea

Inca un gand

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat: