Pagina de Teologie este realizată de Dr. Bejamin Cocar, NECREDINŢA UMANĂ ŞI HARUL DIVIN ROMANI 9:1-11:36

Pagina de Teologie

Pagina de Teologie este realizată de  Dr. Bejamin Cocar, Profesor Asistent de Biblie şi Teologie la Luther Rice Seminary, Georgia, USA Pastor al Bisericii Baptiste Eben-Ezer

Site-ul Bisericii Baptiste Eben-Ezer, unde Dr. Bejamin Cocar slujeşte ca pastor, pune la dispoziţia frăţietăţii meditaţii zilnice, care pot fi citite mergând direct la site-ul bisericii, sau prin site-ul Publicaţiei Baptiste de Apologetică.

Pentru cei care au posibilitatea să asculte predici, oferim frăţietăţii predicile fratelui Dr. Bejamin Cocar, care pot fi găsite pe site-ul Bisericii Baptiste Eben-Ezer.

Orice comentariu poate fi trimis la adresa: apologetics@voxdeibaptist.org

Începând cu luna decembrie 2005, vă prezentăm o altă temă la pagina de Teologie, cursul Romani predat de Dr. Benjamin Cocar la William Tyndale College in iarna anului 2000. Cursul de faţă este o analiză exegetică a cărţii Romani cu accent pe înţelegerea metodei lui Pavel de dezvoltare a subiectului cheie a neprihănirii lui Dumnezeu aşa cum se desprinde din tratarea sa a omului pierdut, naţiunea Israelului, şi creştinul. Atenţie specială se acordă unei înţelegeri a naturii vieţii victorioase a creştinului aşa cum apare în scrisoarea lui Pavel către biserica din Roma.

ROMANI  NECREDINŢA UMANĂ ŞI HARUL DIVIN 9:1-11:36

Această secţiune din Romani constituie o unitate bine compusă. Pavel a prezentat Evanghelia, neprihănirea lui Dumnezeu, justificarea prin credinţă, cazurile lui Avraam şi David, şi acum prezintă întrebarea evidentă, „cum este naţiunea lui Israel?”

În capitolul 9:1-29 Pavel prezintă felul de preocupare a lui Dumnezeu cu trecutul lui Israel; în capitolul 9:30-10-21 vedem tratarea lui Dumnezeu a prezentului lui Israel, iar în capitolul 11:1-36 avem scopul lui Dumnezeu cu Israelul în viitor.

Aceste capitole nu sunt o reflecţie a lui Pavel, ci Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu care trebuie văzut ca o parte integrală a funcţionării argumentului principal din Romani.

1. Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor,
2. că simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă.
3. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.
4. Ei sunt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
5. patriarhii şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
6. Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sunt Israel;
7. şi, cu toate că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele.”
8. Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă.
9. Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce şi Sara va avea un fiu.”
10. Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.
11. Căci, cu toate că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine nici rău, ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă,
12. s-a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”
13. după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”
14. Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nici de cum!
15. Căci El i-a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va place să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va place să Mă îndur.”
16. Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.
17. Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”
18. Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
19. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?”
20. Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”
21. Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”
22. Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?
23. Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire;
24. şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă?
25. Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri,
26. după cum zice în Osea: „Voi numi „popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu şi „preaiubită” pe cea care nu era preaiubită.
27. Şi acolo unde li se zicea: „Voi nu sunteţi poporul Meu” vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.”
28. Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită.
29. Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Lui.
30. Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.”
31. Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă;
32. pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la legea aceasta.
33. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,
34. după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.”

Grija lui Pavel pentru poporul său, 9:1-5

declaraţia grijii sale, 9:1

– vorbesc adevărul în Hristos

– nu mint

– conştiinţa mea + Duhul Sfânt sunt martorii mei

suferinţa implicată, 9:2-3a

– mare întristare

– durere necurată

– acceptarea blestemului / separarea de Hristos (8:35)

motivaţia grijii sale, 9:3b-5

– ei sunt fraţii lui

– ei sunt adoptaţi ca fii

– ei au slava divină

– legămintele

– legea

– închinarea de la templu

– promisiunile

– patriarhii

– moştenirea umană este trasată de la ei

Precum Moise în trecut (Exod 32:31şu), Pavel doreşte să fie blestemat, separat de Hristos, dacă aceasta va aduce mântuire poporului său. Dar Hristos s-a adus pe Sine ca sacrificiu final, nu mai este nevoie de alt sacrificiu. Problema nu este cu sacrificiu, ci cu ei.

Necredinţa lui Israel şi chemarea lui Dumnezeu, 9:6-29

alegerea liberă a lui Dumnezeu, 9:6-13

– Cuvântul lui Dumnezeu nu a eşuat

– nu toţi sunt Israel

– nu toţi sunt copiii lui Avraam

– doar copiii promisiunii

– alegerea liberă a lui Dumnezeu – nu prin merite sau prin fapte

mila lui Dumnezeu faţă de cei care doreşte El, 9:14-29

– este nedreptate în Dumnezeu?

– me geneito, negare categorică

– mila lui Dumnezeu nu depinde de efort sau de dorinţă

– Dumnezeu este suveran

– cei chemaţi include atât pe evrei cât şi neamurile

Condiţia prezentă a Israelului, 9:30-10:21

calea greşită a lui Israel către neprihănire, 9:30-10:4

– ei au urmat-o prin fapte nu prin credinţă

– ei nu l-au înţeles pe Isus

– ei au fost încăpăţânaţi, deşi zeloşi pentru Dumnezeu

1. Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi.
2. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:
3. pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.
4. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.
5. În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea, va trăi prin ea.
6. Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: „Cine se va sui în cer?” (Să pogoare adică pe Hristos din cer).
7. Sau: „Cine se va pogorî în Adânc?” (Să scoale adică pe Hristos din morţi).
8. Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.
9. Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.
10. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,
11. după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.”
12. În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă.
13. Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”
14. Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?
15. Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimeşi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”
16. Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?”
17. Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.
18. Dar eu întreb: „N-au auzit ei?” Ba da; căci „glasul lor a răsunat prin tot pământul şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii.”
19. Dar întreb iarăşi: „N-a ştiut Israel lucrul acesta?” Ba da; căci Moise, cel dintâi, zice: „Vă voi întărâta la pizmă prin ceea ce nu este neam, vă voi aţâţa mânia printr-un neam fără pricepere.”
20. Şi Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.”
21. Pe când, despre Israel zice: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă.”

calea dreaptă spre neprihănire, lege / credinţă, 10:5-13

– oricine crede

– oricine mărturiseşte cu gura sa

– oricine crede în inima sa că Dumnezeu l-a înviat pe Isus din morţi va fi mântuit

eşecul lui Israel de a răspunde faţă de Evanghelie, 9:14-21

– ei nu au crezut în El, Ioan 1:11

– ei au refuzată să asculte de propria lor lege

– Scriptura lor arăta spre Isus

Credincioşia lui Dumnezeu 11:1-36

1. Întreb dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi eu sunt Israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.
2. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice:
3. „Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur şi caută să-mi ia viaţa?”
4. Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.”
5. Tot aşa şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har.
6. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n-ar mai fi faptă.
7. Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi,
8. după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.”
9. Şi David zice: „Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire.
10. Să li se întunece ochii ca să nu vadă şi spinarea să le-o ţii mereu gârbovită.”
11. Întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos;
12. dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?
13. V-o spun vouă, Neamurilor: „Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,
14. şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei.
15. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?
16. Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte şi plămădeala este Sfântă; şi dacă rădăcina este Sfântă şi ramurile sunt sfinte.
17. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,
18. nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.
19. Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.”
20. Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa, deci, ci teme-te!
21. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
22. Uită-te, deci, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.
23. Şi chiar ei: dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.
24. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin, care din fire era sălbatec, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor?
25. Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.
26. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.
27. Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.”
28. În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.
29. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.
30. După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum,
31. tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare.
32. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.
33. O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!
34. Şi într-adevăr „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?
35. Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?”
36. Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

A respins Dumnezeu pe poporul Său? În nici un caz!

Rămăşiţa lui Israel, 11:1-10

– în trecut

– în prezent

– doar prin har

Speranţa restaurării, 11:11-24

– provocarea lor la gelozie

– respingerea lor = reconciliere faţă de lume

– acceptarea lor = viaţă din morţi

– neamurilor aveţi grijă

– bunătatea şi severitatea lui Dumnezeu

– Israel va fi salvat în mod naţional

Misterul final revelat, 11:25-32

– Israelul va fi mântuit

– darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile

– mila lui Dumnezeu este pentru toţi

Măreţia lui Dumnezeu, 11:33-36

1. măreţia înţelepciunii Lui
2. grandoarea judecăţilor Lui
3. bunăvoinţa căilor Lui
4. măreţia bogăţiilor Lui
5. gloria puterii Lui

continuare în numărul viitor…

http://publicatia.voxdeibaptist.org/teologie_mai06.htm