Cine sunt apostolii mincinoși?

Vasile Filat

VASILE FILAT11 IANUARIE 2016  DOCTRINĂ

Întrebare:

Cine sunt apostolii mincinoși despre care este scris în 2 Corinteni 11:13, căci în ziua de azi toți cred în Isus Hristos și sunt mii de religii și nu știi care e cea dreaptă și cine sunt apostolii mincinoși? Eu nu vreau ca Domnul să-mi zică că am ales o credință și religie falsă și pentru aceasta să mă trimită în iad. 

Apostolii mincinoși despre care scrie apostolul Pavel în 2 Corinteni 11:13 sunt niște oameni care se prefăceau că sunt apostoli ai lui Hristos, dar care erau niște înșelători. După ce apostolul Pavel a plantat biserica din Corint, acești lucrători răi au venit după plecarea lui și s-au dat drept apostoli ai lui Hristos, cu scopul de a avea un câștig material de la creștinii din Corint.

Ei luau de la alte biserici epistole de laudă, un fel de recomandări (2 Corinteni 3:1-3) ca să le arate pe unde veneau și ca să fie crezuți de biserici, iar odată veniți acolo subminau autoritatea apostolilor adevărați, cum a fost în cazul Corintului când ei au vrut să-i facă pe creștinii din acest oraș să se îndoiască de apostolii lui Pavel.

Apostolii mincinoși se lăudau singuri cu realizări care nu le aparțineau. Au venit în mod obraznic în biserica din Corint și după ce au pus la îndoială apostolia lui Pavel și predicarea lui, se dădeau că sunt apostoli și astfel și-au asumat lor lucrările făcute de apostol. Ei se lăudau cu osteneala altuia după ce au intrat în câmpul altuia (2 Corinteni 10:12-18).

Apostolii mincinoși le spuneau creștinilor de prin bisericile unde veneau că sunt “aleși” (2 Corinteni 11:5) chiar de Isus Hristos, iar despre apostolul Pavel spuneau că este mai puțin ales, pentru că el nu a umblat timp de trei ani cu Domnul Isus pe acest pământ. Apostolii adevărați ca Petru, Ioan, Andrei și ceilalți totdeauna au recunoscut apostolia lui Pavel, pe când apostolii mincinoși mergeau doar pe urmele lui ca niște șacali ca să aibă câștig mârșav, îl defăimau și îl batjocoreau.

Lucrarea distrugătoare pe care o faceau acești lucrători răi poate fi văzută în aproape toate epistolele lui Pavel, căci el foarte mult a avut de suferit din partea lor. După ce a plantat bisericile Galatiei, au venit acolo acești apostoli mincinoși care îi învățau pe ucenici că dacă nu se taie împrejur și nu țin legea lui Moise, nu pot fi mântuiți. În felul acesta doreau să-i abată de la harul lui Dumnezeu și să-i ducă în robia Legii.

Apostolii mincinoși scriau epistole prin care doreau să strecoare erezii nimicitoare și le semnau cu numele apostolilor adevărați. Astfel, cineva din acești apostoli mincinoși au trimis bisericii din Tesalonic  o scrisoare prin care le scria că ziua Domnului a și venit și astfel au creat multă tulburare și întristare. De aceea, ca să se protejeze de ei, apostolul Pavel în fiecare epistolă scria urarea de sănătate cu mâna sa, ca să fie recunoscute epistolele lui de către biserici.

Care era motivația acestor oameni? Banii și profitul material. Pentru că filipenii tot au fost vizitați de acești “apostoli nespus de aleși”, care propovăduiau și îi învățau să se încreadă în lucrurile pământești, apostolul Pavel a scris astfel despre ei:

Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ. (Filipeni 3:18-19)

Mult rău au făcut apostolii mincinoși din vremea apostolilor și așa au procedat până azi. Chiar dacă nu se numesc totdeauna apostoli, ei au mare succes la oamenii și la creștinii imaturi și lipsiți de discernământ. Îți vine să te îmbolnăvești când vezi cât de mulți îi urmează și privesc învățătura lor nimicitoare și câte vizite iau predicile lor pe Internet. Oamenii aceștia arată în toate chipurile deschis și fără rușine că Dumnezeul lor este pântecele și, totuși, așa un mare număr de oameni îi urmează orbește fără să știe că aceasta nu-i costă doar banii și bunurile materiale care le sunt astfel răpite, ci îi lipsește de moștenire în Împărăția Cerurilor și îi duce la pierzare.

Fugi de apostolii, predicatorii și învățătorii mincinoși. Ca să nu devii victima lor alege să studiezi profund Sfintele Scripturi și orice învățătură auzi, cerceteaz-o singur în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Biblia este firul de plub și criteriul după care trebuie să verificăm și să judecăm orice învățătură duhovnicească pe care o auzim. Când auzi un predicator nou, oricât de vestit nu ar fi el și oricât de mulți urmași și simpatizanți nu ar avea, nu te grăbi să primești totul ca și adevăr curat. Studiază profund Scripturile și verifică totul dacă este scris așa cum ți se vorbește.

Dacă nu știi cum să studiezi Biblia, îți recomand să faci rost de manualul “Doamne, învață-mă să studiez Biblia în 28 de zile” sau “Cum să studiem Biblia”, sau orice alt manual de studiu biblic inductiv.

Dacă locuiești în Chișinău, te invit să studiem împreună Biblia la Biserica Buna Vestirea, unde există mai multe grupe, în diferite zile și studiem diferite cursuri. Dacă locuiești în alt oraș, contactează-ne prin intermediul formularului de pe acest site și noi te vom ajuta să găsești un grup de studiu biblic în orașul tău. Dacă nu va fi un astfel de grup, te vom invita să te alipești de un grup online, prin Skype. Studiază profund Sfintele Scripturi și roagă-te continuu ca să nu devii victima ereziilor și a învățăturilor mincinoase și nimicitoare.

https://moldovacrestina.md/apostolii-mincinosi/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologie/cine-sunt-apostolii-mincinosi/

ZIUA DOMNULUI.

ZIUA DOMNULUI. Expresia este găsită numai o singură dată în Scriptură. În Apocalipsa 1:10 Ioan ne dezvăluie că vedenia din Apocalipsa a avut-o în timpul unei răpiri „în Duhul în ziua Domnului”. Aceasta este prima dată când în literatura creştină este menţionată he kyriake hemera. Construcţia adjectivală sugerează că era un nume oficial al zilei de închinare a bisericii. În calitatea aceasta apare în mod cert în prima parte a sec. al 2-lea (Ignatius, Epistle to the Magnesians, 1.67).

Prea puţin sprijin se poate aduce pentru teoria că termenul s-a referit la ziua de Paşte, în afară de cazul în care se înţelege că fiecare zi a Domnului este o recapitulare a Paştelor. Trebuie remarcat că teologi de reputaţie cum sunt J. J. Wettstein, G. A. Deissmann şi F. J. A. Hort, printre alţii, preferă să interpreteze versetul printr-o transportare a lui Ioan, în extazul său spiritual în însăşi marea zi de judecată (cf. Apocalipsa 6:17; 16:14). J. B. Lightfoot crede că există „motive foarte bune, dacă nu chiar convingătoare” pentru o asemenea teorie (The Apostolic Fathers, 2, Secţiunea I, Partea a II-a, p. 129). Majoritatea teologilor, însă, înclină să creadă ca şi H. B. Swete că o asemenea interpretare este străină de contextul imediat şi contrară uzanţei lingvistice (LXX foloseşte întotdeauna he hemera tou kyriou pentru „ziua Domnului” profetică: kyriakos nu apare). Prin urmare, ar părea logic să conchidem că după cum este redat locul exact al vedeniei lui Ioan în v. 9, tot aşa este indicată şi ocazia propriu-zisă în v. 10.

Chiar dacă acceptăm o dată târzie pentru scrierea Apocalipsei (cca. 96 d.Cr.), nu este necesar să presupunem ca şi Harnack, că expresia he kyriake hemera nu a fost folosită înainte de sfârşitul sec. 1. Se poate ca expresia să fi apărut încă în anul 57 d.Cr., când Pavel a scris 1 Corinteni. În 11:20 este vorbeşte despre kyriakon deipnon („Cina Domnului”). Este interesant că Pesh. redă aici „ziua Domnului”. Dar pare puţin probabil ca termenul să fi fost folosit în mod curent, deoarece mai târziu în epistolă Pavel foloseşte expresia kata mian sabbatou (16:2).

Deissmann a clarificat şi mai mult titlul arătând că în Asia Mică şi în Egipt încă înainte de era creştină prima zi a lunii era numită „Ziua Împăratului” sau Sebaste. Este posibil ca aceasta să se fi transferat la o zi din săptămână, probabil joia (dies Iovis). „Dacă aceste concluzii sunt valabile”, comentează R. H. Charles, „putem înţelege cât de naturală a fost naşterea termenului Ziua Domnului; după cum fiecare primă zi a lunii era numită Ziua Împăratului, ar fi normal ca şi creştinii să numească prima zi a fiecărei săptămâni Ziua Domnului, fiind asociată învierea Domnului şi cu obiceiul creştinilor de a se întruni pentru închinăciune. Expresia se poate să fi apărut în cercurile apocaliptice atunci când creştinismul a adoptat o atitudine ostilă faţă de Imperiu” (R. H. Charles, The Revelation of St. John, 1, 1920, p. 23; cf. Deissmann, Bible Studies, p. 218 ş.urm.).

Este clar că aici,.Domnul” înseamnă Cristos şi nu Dumnezeu Tatăl. Este ziua lui Cristos. Este ziua Lui datorită învierii Sale, când a fost „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu” (Romani 1:4). McArthur are dreptate când afirmă că acest titlu derivă din poziţia de Domn a lui Isus Cristos care a fost arătată prin învierea Lui în „ziua întâi a săptămânii” (Marcu 16:2; vezi A. A. McArthur, The Evolution of the Christian Year, 1953, p. 21). Închinarea creştină este în esenţă o anamnesis (aducere aminte) a evenimentului de la Paşte care a revelat triumful planului de mântuire al lui Dumnezeu. De aici derivă nota dominantă de bucurie şi laudă. Prima zi a săptămânii este de asemenea o zi potrivită, întrucât aminteşte de prima zi a creaţiei, când Dumnezeu a făcut lumină, precum şi faptul că Rusaliile creştine au avut loc într-o zi de duminică. În plus, se poate ca primii creştini să fi aşteptat întoarcerea Domnului în ziua Sa.

Cea mai veche dovadă despre celebrarea creştină a primei zile a săptămânii o găsim în 1 Corinteni 16:1-2, dar nu există o referire explicită la o întrunire în ziua aceea. Faptele Apostolilor 20:7 este mai explicit şi probabil că reflectă continuarea folosirii de către creştini a calendarului iudaic, în care ziua Domnului începea sâmbăta la apusul soarelui. Alford vede în uşurinţa cu care ne-evreii au acceptat acest fapt iudaic „cea mai mare dovadă că ziua aceasta era respectată astfel” (Henry Alford, The New Testament for English Readers, 1871, p. 788). Pe de altă parte, în NT nu există nici o urmă de controversă cu privire la Sabat. Deşi împlinea scopurile bune ale lui Dumnezeu când a instituit Sabatul pentru omenire, ziua Domnului nu era ţinută „după vechea slovă” ci „într-un duh nou” (Romani 7:6).

BIBLIOGRAFIE

1977. P. Porter,The Day of Light: the Biblical and Liturgical Meaning of Sunday, 1960; W. Rordorf,Sunday: the History of the Day of Rest and Worship in the Earliest Centuries of the Church, E.T. 1968; R. T. Beckwith şi W. Scott,This is the Day, 1978 (replică la Rordorf); S. Bacchiocchi,From Sabath to Sunday: A Historical Investigation of the Rise of Sunday Observance in Early Christianity, 1977.

A.S.W.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/ziua-domnului.html

Pagina de Teologie este realizată de Dr. Bejamin Cocar, NECREDINŢA UMANĂ ŞI HARUL DIVIN ROMANI 9:1-11:36

Pagina de Teologie

Pagina de Teologie este realizată de  Dr. Bejamin Cocar, Profesor Asistent de Biblie şi Teologie la Luther Rice Seminary, Georgia, USA Pastor al Bisericii Baptiste Eben-Ezer

Site-ul Bisericii Baptiste Eben-Ezer, unde Dr. Bejamin Cocar slujeşte ca pastor, pune la dispoziţia frăţietăţii meditaţii zilnice, care pot fi citite mergând direct la site-ul bisericii, sau prin site-ul Publicaţiei Baptiste de Apologetică.

Pentru cei care au posibilitatea să asculte predici, oferim frăţietăţii predicile fratelui Dr. Bejamin Cocar, care pot fi găsite pe site-ul Bisericii Baptiste Eben-Ezer.

Orice comentariu poate fi trimis la adresa: apologetics@voxdeibaptist.org

Începând cu luna decembrie 2005, vă prezentăm o altă temă la pagina de Teologie, cursul Romani predat de Dr. Benjamin Cocar la William Tyndale College in iarna anului 2000. Cursul de faţă este o analiză exegetică a cărţii Romani cu accent pe înţelegerea metodei lui Pavel de dezvoltare a subiectului cheie a neprihănirii lui Dumnezeu aşa cum se desprinde din tratarea sa a omului pierdut, naţiunea Israelului, şi creştinul. Atenţie specială se acordă unei înţelegeri a naturii vieţii victorioase a creştinului aşa cum apare în scrisoarea lui Pavel către biserica din Roma.

ROMANI  NECREDINŢA UMANĂ ŞI HARUL DIVIN 9:1-11:36

Această secţiune din Romani constituie o unitate bine compusă. Pavel a prezentat Evanghelia, neprihănirea lui Dumnezeu, justificarea prin credinţă, cazurile lui Avraam şi David, şi acum prezintă întrebarea evidentă, „cum este naţiunea lui Israel?”

În capitolul 9:1-29 Pavel prezintă felul de preocupare a lui Dumnezeu cu trecutul lui Israel; în capitolul 9:30-10-21 vedem tratarea lui Dumnezeu a prezentului lui Israel, iar în capitolul 11:1-36 avem scopul lui Dumnezeu cu Israelul în viitor.

Aceste capitole nu sunt o reflecţie a lui Pavel, ci Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu care trebuie văzut ca o parte integrală a funcţionării argumentului principal din Romani.

1. Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor,
2. că simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă.
3. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.
4. Ei sunt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
5. patriarhii şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
6. Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sunt Israel;
7. şi, cu toate că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele.”
8. Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă.
9. Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce şi Sara va avea un fiu.”
10. Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.
11. Căci, cu toate că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine nici rău, ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă,
12. s-a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”
13. după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”
14. Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nici de cum!
15. Căci El i-a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va place să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va place să Mă îndur.”
16. Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.
17. Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”
18. Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
19. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?”
20. Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”
21. Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”
22. Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?
23. Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire;
24. şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă?
25. Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri,
26. după cum zice în Osea: „Voi numi „popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu şi „preaiubită” pe cea care nu era preaiubită.
27. Şi acolo unde li se zicea: „Voi nu sunteţi poporul Meu” vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.”
28. Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită.
29. Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Lui.
30. Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.”
31. Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă;
32. pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la legea aceasta.
33. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,
34. după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.”

Grija lui Pavel pentru poporul său, 9:1-5

declaraţia grijii sale, 9:1

– vorbesc adevărul în Hristos

– nu mint

– conştiinţa mea + Duhul Sfânt sunt martorii mei

suferinţa implicată, 9:2-3a

– mare întristare

– durere necurată

– acceptarea blestemului / separarea de Hristos (8:35)

motivaţia grijii sale, 9:3b-5

– ei sunt fraţii lui

– ei sunt adoptaţi ca fii

– ei au slava divină

– legămintele

– legea

– închinarea de la templu

– promisiunile

– patriarhii

– moştenirea umană este trasată de la ei

Precum Moise în trecut (Exod 32:31şu), Pavel doreşte să fie blestemat, separat de Hristos, dacă aceasta va aduce mântuire poporului său. Dar Hristos s-a adus pe Sine ca sacrificiu final, nu mai este nevoie de alt sacrificiu. Problema nu este cu sacrificiu, ci cu ei.

Necredinţa lui Israel şi chemarea lui Dumnezeu, 9:6-29

alegerea liberă a lui Dumnezeu, 9:6-13

– Cuvântul lui Dumnezeu nu a eşuat

– nu toţi sunt Israel

– nu toţi sunt copiii lui Avraam

– doar copiii promisiunii

– alegerea liberă a lui Dumnezeu – nu prin merite sau prin fapte

mila lui Dumnezeu faţă de cei care doreşte El, 9:14-29

– este nedreptate în Dumnezeu?

– me geneito, negare categorică

– mila lui Dumnezeu nu depinde de efort sau de dorinţă

– Dumnezeu este suveran

– cei chemaţi include atât pe evrei cât şi neamurile

Condiţia prezentă a Israelului, 9:30-10:21

calea greşită a lui Israel către neprihănire, 9:30-10:4

– ei au urmat-o prin fapte nu prin credinţă

– ei nu l-au înţeles pe Isus

– ei au fost încăpăţânaţi, deşi zeloşi pentru Dumnezeu

1. Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi.
2. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:
3. pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.
4. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.
5. În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea, va trăi prin ea.
6. Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: „Cine se va sui în cer?” (Să pogoare adică pe Hristos din cer).
7. Sau: „Cine se va pogorî în Adânc?” (Să scoale adică pe Hristos din morţi).
8. Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.
9. Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.
10. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,
11. după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.”
12. În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă.
13. Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”
14. Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?
15. Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimeşi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”
16. Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?”
17. Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.
18. Dar eu întreb: „N-au auzit ei?” Ba da; căci „glasul lor a răsunat prin tot pământul şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii.”
19. Dar întreb iarăşi: „N-a ştiut Israel lucrul acesta?” Ba da; căci Moise, cel dintâi, zice: „Vă voi întărâta la pizmă prin ceea ce nu este neam, vă voi aţâţa mânia printr-un neam fără pricepere.”
20. Şi Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.”
21. Pe când, despre Israel zice: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă.”

calea dreaptă spre neprihănire, lege / credinţă, 10:5-13

– oricine crede

– oricine mărturiseşte cu gura sa

– oricine crede în inima sa că Dumnezeu l-a înviat pe Isus din morţi va fi mântuit

eşecul lui Israel de a răspunde faţă de Evanghelie, 9:14-21

– ei nu au crezut în El, Ioan 1:11

– ei au refuzată să asculte de propria lor lege

– Scriptura lor arăta spre Isus

Credincioşia lui Dumnezeu 11:1-36

1. Întreb dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi eu sunt Israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.
2. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice:
3. „Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur şi caută să-mi ia viaţa?”
4. Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.”
5. Tot aşa şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har.
6. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n-ar mai fi faptă.
7. Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi,
8. după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.”
9. Şi David zice: „Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire.
10. Să li se întunece ochii ca să nu vadă şi spinarea să le-o ţii mereu gârbovită.”
11. Întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos;
12. dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?
13. V-o spun vouă, Neamurilor: „Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,
14. şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei.
15. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?
16. Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte şi plămădeala este Sfântă; şi dacă rădăcina este Sfântă şi ramurile sunt sfinte.
17. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,
18. nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.
19. Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.”
20. Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa, deci, ci teme-te!
21. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
22. Uită-te, deci, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.
23. Şi chiar ei: dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.
24. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin, care din fire era sălbatec, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor?
25. Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.
26. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.
27. Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.”
28. În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.
29. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.
30. După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum,
31. tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare.
32. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.
33. O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!
34. Şi într-adevăr „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?
35. Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?”
36. Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

A respins Dumnezeu pe poporul Său? În nici un caz!

Rămăşiţa lui Israel, 11:1-10

– în trecut

– în prezent

– doar prin har

Speranţa restaurării, 11:11-24

– provocarea lor la gelozie

– respingerea lor = reconciliere faţă de lume

– acceptarea lor = viaţă din morţi

– neamurilor aveţi grijă

– bunătatea şi severitatea lui Dumnezeu

– Israel va fi salvat în mod naţional

Misterul final revelat, 11:25-32

– Israelul va fi mântuit

– darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile

– mila lui Dumnezeu este pentru toţi

Măreţia lui Dumnezeu, 11:33-36

1. măreţia înţelepciunii Lui
2. grandoarea judecăţilor Lui
3. bunăvoinţa căilor Lui
4. măreţia bogăţiilor Lui
5. gloria puterii Lui

continuare în numărul viitor…

http://publicatia.voxdeibaptist.org/teologie_mai06.htm

Este credibilă mărturia oamenilor ce au văzut raiul și iadul?

Întrebare:

Cât de credibile pot fi mărturiile oamenilor care spun că au văzut raiul sau iadul?

Raiul și Iadul

A

 

 

 

 

tât Vechiul, cât și Noul Testament vorbesc despre rai și iad foarte mult. Cel dintâi fiind locul celor neprihăniți, iar cel din urmă locul pentru cei nelegiuiți. Unul din autorii Noului Testament, apostolul Pavel, a avut o experiență în care a văzut raiul și a auzit cuvinte care nu se pot spune.

Această experiență a apostolului Pavel este descrisă în  2 Corinteni 12:1-4:

“E nevoe să mă laud, măcarcă nu este de folos. Voi veni totuş la vedeniile şi descoperirile Domnului. Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit pînă în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie), a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, cari nu se pot spune, şi pe cari nu-i este îngăduit unui om să le rostească.”

Fără îndoială, apostolul Pavel scrie despre experiența sa enigmatică “Cunosc un om în Hristos, …a auzit.” El cunoaște timpul exact cînd a avut loc revelația și că conținutul ei este dincolo de cuvinte, chiar dacă i-ar fi permis să le comunice. Revelația este direct legată de spinul pe care l-a primit Pavel și despre care am scris într-un alt articol “Care a fost țepușul apostolului Pavel?”. Faptul că a fost în trup sau nu ne indică că a avut o experiență personală și pe lângă toate dacă Pavel ar fi folosit experiența unui alt creștin necunoscut pentru corinteni, cu greu s-ar fi încadrat în contextul lor.

În relatarea experienței sale Pavel este sigur de locul vedeniei, dar mai puțin sigur dacă a fost în trup sau nu. Accentul se pune pe locul și mesajul vedeniei. Dar ce cuvinte a auzit Pavel în rai și ce a văzut? Pavel ne spune că nu i-a fost permis să comunice mesajul revelației. Probabil că mesajul vedeniei a fost conceput doar pentru el pentru a-l întări în vederea slujirii la care îl chemase Dumnezeu.

Noul Testament vorbește despre slava viitoare care este menită să întărească credința creștină și să promoveze un mod de viață sfânt în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu să satisfacă curiozitatea umană.

„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pămîntul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr’o purtare sfîntă şi evlavioasă, aşteptînd şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pămînt nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace.” (2 Petru 3:10-14)

Să ne silim, deci, să trăim fără prihană, fără vină și în pace cu Dumnezeu și unii cu alții ca să vedem raiul lui Dumnezeu.

Sursa: Moldova Crestina

Este credibilă mărturia oamenilor ce au văzut raiul și iadul?

Burke: „Pietatea filială și patriotismul național ca virtuți esențiale ale cetățenilor cerului, aflați la muncă pe pământ”

20 MAI 2019 · 9:15

Card. Burke: Dumnezeu nu face guvernul mondial „drept și legitim”
(Roma,17mai 2019 LifeSiteNews)

Cardinalul Raymond Burke a declarat că patriotismul este impus de legea naturală și că Dumnezeu, „în acord cu ordinea scrisă în inima omului, nu face drept și legitim un guvern unic mondial”.

În aceasta dimineața, Cardinalul Burke s-a adresat Forumului pentru Viață din Roma, într-o cuvântare intitulată „Pietatea filială și patriotismul național ca virtuți esențiale ale cetățenilor cerului, aflați la muncă pe pământ”(textul integral, în engleză, în articolul original).

Discursul său apare într-un moment în care există un îndemn, nu doar al autorităților seculare, ci și al liderilor de vârf din cadrul Bisericii, la constituirea, din punct de vedere juridic, a unui organism supranațional, care să implementeze politicile legate de „schimbarea climatică” și să impună obiectivele ONU de dezvoltare durabilă în întreaga lume.

Spre finalul cuvântării, cardinalul a notat că „legea divină” ne permite să vedem faptul că un guvern mondial unic ar fi unul „totalitar”.

„În fruntea provocărilor din zilele noastre, sunt cele care propun și lucrează pentru un singur guvern mondial, adică pentru eliminarea guvernelor naționale individuale, astfel încât toată omenirea să fie sub controlul unei singure autorități politice. Celor care sunt convinși că singura modalitate de a obține binele comun este concentrarea tuturor guvernelor într-o singură autoritate, iar loialitatea față de patrie sau patriotismul a devenit un rău”, el le-a spus:

„Autoritatea divină, în acord cu ordinea scrisă în inima omului, nu face drept și legitim un guvern unic mondial. De fapt, legea divină ne luminează mințile și inimile pentru a vedea că un astfel de guvern ar fi, prin definiție, totalitar, asumându-și autoritatea divină asupra guvernării lumii”, a adăugat el.

Cardinalul a spus că „mândria păcătoasă care inspiră realizarea unui guvern unic mondial e asemănătoare cu mândria strămoșilor noștri, după Potop, care au crezut că ar putea uni cerul cu pământul doar prin propriile lor forțe, construind Turnul Babel.“ „Dimpotrivă, Dumnezeu se preocupă de noi și orânduiește viețile noastre pentru binele în familia și patria noastră.”

Burke și-a început discursul introducând conceptele înfrățite ale pietății/evlaviei și patriotismului. Relația noastră cu patria noastră „cere ca noi să practicăm acea parte a evlaviei numită patriotism”, a spus el. Iubirea față de propria țară nu este un păcat, a spus Cardinalul, e chiar inclusă în Porunca a IV-a, care zice să-i iubești pe mama ta și pe tatăl tău. Sfântul Toma de Aquinas a reflectat această relație atunci când a învățat că „omul este dator, după Dumnezeu, în principal, față de părinții săi și de țara sa. De aceea, așa cum ține de religie să te închini lui Dumnezeu, tot așa face parte din evlavie, în al doilea rând, să te închini părinților și țării”.

De aici, Burke a tras concluzia că patriotismul este impus de legea naturală. El a citat din Noua Enciclopedie Catolică pentru a ilustra modul în care „practica patriotismului este o formă a carității prin care trăim pe deplin adevărul ființei noastre în relație cu Dumnezeu și cu restul creației Sale„.

Privind relația istorică dintre pietate/evlavie și patriotism, Cardinalul a observat cum adjectivul latin „pius” atribuit eroilor romani, indică în cuvintele lui Anthony Esolen „datoria față de tată și mamă, față de bătrâni, de zeii casei, de oraș și stat și față de marii zei”. Cardinalul a declarat că această virtute păgână, veche, e perfecționată acum prin „harul lui Cristos”:

„Prin harul lui Cristos, pietatea lumii păgâne este înălțată și perfecționată pentru a fi un răspuns dat lui Dumnezeu, Creatorul și Răscumpărătorul nostru, care a dorit să ne aducă la viață în Cristos, într-o familie și într-o țară”, a spus Burke .

Cardinalul a vorbit și de onoarea datorată conducătorilor civili, ca fiind „în strânsă legătură cu onoarea datorată părinților și păstorilor Bisericii”, și atestată în scrisorile Sf. Petru și Pavel. Catehismul Conciliului de la Trent a explicat cum „onoarea acordată conducătorilor civili este în esență legată de onoarea pe care o datorăm mai presus de toate lui Dumnezeu”, a spus Burke.

Dar acest Catehism recunoaște de asemenea că unii conducători civili sunt răi, și subliniază faptul că onoarea arătată lor nu e pentru greșelile lor, ci pentru „autoritatea pe care o au de la Dumnezeu”. De asemenea, afirmă că poruncile conducătorilor civili, nu trebuie respectate, dacă ele încalcă legea morală.

Cardinalul Burke a reflectat că în ziua de azi multe guverne, ne recunoscând că autoritatea lor vine de la Dumnezeu, fac legi contrare legii morale: „În vremea noastră, multe guverne nu reușesc sau refuză să recunoască faptul că autoritatea lor provine de la Dumnezeu și, prin urmare, fac legi care violează direct și grav legea morală; de exemplu, cu privire la respectul datorat întregii vieți umane, de la concepție până la momentul morții naturale; în ceea ce privește integritatea sexualității umane ordonată căsătoriei și familiei; și exercitarea liberă a religiei în sine”, a spus Cardinalul.
„În multe societăți domină o cultură anti-viață, anti-familie și anti-religie, în răzvrătire deschisă față de buna ordine cu care Dumnezeu ne-a creat”.

Acest fapt a iscat o provocare pentru patriotism, a declarat cardinalul: „cum să arătăm respectul față de patria și guvernul nostru și în același timp să refuzăm să ne conformăm legilor nedrepte„. El a lăudat creștinii care trăiesc cu curaj, în ciuda unor mari suferințe, și a spus că cetățenii creștini sunt „frecvent” chemați în prezent la martiriu: ”Astăzi Cetățeanul creștin trebuie să îndeplinească cerințele patriotismului adesea prin martiriu, care de multe ori e alb, dar uneori și roșu„, a spus Burke.  „Mărturia față de adevărul legii morale se întâlnește adesea cu martiriul alb al indiferenței, al ridiculizării și al persecuției, și în anumite circumstanțe, chiar și cu martiriul roșu al morții”.

Catehismul din 1992 al Sfântului Ioan Paul al II-lea a vorbit despreîndatoririle autorităților civile, ale cetățenilor și chiar ale imigranților în noile lor țări, a remarcat Cardinalul. Autoritățile civile trebuie să protejeze drepturile omului date de Dumnezeu (care nu includ nimic în afara ordinii morale); cetățenii trebuie să plătească impozite, să voteze și să-și apere țara, iar imigranții trebuie să „respecte cu recunoștință patrimoniul material și spiritual al țării care îi primește, să se supună legilor țării și să participe la sarcinile civice”.

După ce a repetat normele divine împotriva ascultării ordinelor imorale venite din partea autorităților civile, Burke a pus problema rezistenței armate față de un guvern nedrept, care este permisă în anumite circumstanțe. El a revenit apoi la subiectul patriotismului, spunând că acesta ne învață să recunoaștem „condiția noastră naturală de membri ai unei familii și cetățeni ai unei țări”.

„Identitatea noastră personală vine în principal de la familie, dar și de la patrie, deoarece familia se dezvoltă în societate. Această condiție naturală ne definește drepturile și obligațiile ca cetățeni”, a spus el.

Cardinalul a afirmat, că patriotismul conduce la o iubire a aproapelui, dar aceasta respectă iubirea față de propria patrie și tradițiile unice: „E clar că noi și patria noastră avem responsabilități în cadrul comunității internaționale, dar aceste responsabilități pot fi îndeplinite numai printr-o viață sănătoasă în familie și în patrie„, a spus el.

„Patriotismul promovează, de fapt, virtutea carității, care cuprinde în mod clar cetățenii altor națiuni, recunoscând și respectând identitatea lor culturală și istorică distinctă”.

LIFESITENEWS.COMCdl. Burke: God doesn’t make one-world government ‘just and legitimate’

https://informatiisimesaje.wordpress.com/2019/05/20/burke-pietatea-filiala-si-patriotismul-national-ca-virtuti-esentiale-ale-cetatenilor-cerului-aflati-la-munca-pe-pamant/

Criza bărbaților | Reflecții asupra cărții Judecători

Vitalie Marian20 mai 2019  Blogosfera

Cartea Judecătorii, capitolele 4 și 5 o prezintă pe judecătoarea Debora, care a izbăvit poporul Israel de sub ocupația vrăjmașului. De altă parte, această relatare a scos în evidentă criza bărbaților din Israel. O criză similară cu cea din societatea noastră, care se reflectă mult și asupra bisericii lui Hristos. Vă invităm să citiți articolul intitulat „Criza bărbaților”, semnat de Vitalie Marian.

Săptămâna aceasta, în cadrul studiului cărții Judecătorii la sesiunea din Ucraina, am învățat despre Debora. Capitolele 4 și 5. Dumnezeu o ridicase judecătorare în Israel, într-un context în care poporul se îndepărtase de Dumnezeu și se închina dumnezeilor popoarelor în mijlocul cărora locuia. Ca rezultat al neascultării lor, Dumnezeu i-a dat în mâna lui Iabin, împăratul Canaanului. Israeliții trăiau într-un ciclu al păcatului. Dar, când ajungeau în strîmtorare, strigau la Domnul după ajutor și Domnul le trimitea un izbăvitor, care să-i elibereze de sub robie. Pe lângă faptul că era judecătoare, Debora era și proorociță, ea transmitea Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu o îndeamnă pe Debora să-L cheme pe Barac și să-i spună să conducă armata israelită pentru a porni în luptă contra vrăjmașului. Barac a acceptat provocarea Deborei, dar a refuzat să meargă la război fără ea.

Barac i-a zis: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce. Ea a răspuns: „Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mînile unei femei”. Și Debora s-a sculat, și s-a dus cu Barac la Chedeș.”. (Judecătorul 4:8-9)

Cuvintele Deborei s-au împlinit. Cu toate că armata lui Barac a distrus armata lui Sisera, conducătorul armatei lui Iabin, o femeie pe nume Iael a fost cea care l-a omorât pe Sisera. Astfel, Iael a adus victorie definitivă în acea luptă. Iael măcar nu făcea parte din poporul Israel, ea era păgână.

Imediat după luptă, Debora a cântat o cântare de biruință. În prima parte a cântării ea face o evaluare a stării națiunii până a deveni ea judecătoare.

„Pe vremea lui Șamgar, fiul lui Anat, pe vremea Iaelei drumurile erau părăsite, și călătorii apucau pe căi strîmbe. Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere, Până când m-am sculat eu, Debora, Până cînd m-am ridicat eu, ca o mamă în Israel. El își alesese noi dumnezei: Atunci războiul era la porți; Dar nu vedeai nici scut, nici suliță la patruzeci de mii în Israel.” (Judecătorii 5:6-8)

Bărbații-conducători, care aveau răspundere să apere țara de vrăjmași “erau fără putere”. Ca rezultat al acestei depresii naționale, toată infrastructura țării era distrusă iar armata – la pământ. Înflorea idolatria. De fapt, tocmai depărtarea de Dumnezeu și idolatria au adus poporul în această stare depravată. În acest context, Debora se ridică ca o “mamă în Israel”.

Apoi, Debora trece în revistă implicarea în luptă a fiecărei seminții ai lui Israel. Ea laudă pe cei ce au răspuns apelului de a ieși la luptă, inclusiv pe Iael, punându-și viața în joc și mustră semințiile care au stat la adăpost, când țara clocotea. Seminția lui Ruben făcea multe discuții, Dan își vedea de afaceri iar Așer se odihnea în limanurile sale.

“Mai marii lui Isahar au fost cu Debora. Și Isahar a venit după Barac. …. La pîraiele lui Ruben au fost mari hotărîri! Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor Galaadul de dincolo de Iordan nu și-a părăsit locuința. Pentruce a stat Dan pe corăbii? Așer a stat pe malul mării, Și s-a odihnit în limanurile lui.” (Judecători 5:15-17)

După mine, Judecătorii 4 și 5 arată la o criză a bărbaților din Israel. O criză similară cu cea din societatea noastră, care se reflectă tare și peste biserica lui Hristos. Uitați-vă și voi care este proporția bărbați-femei la serviciile divine ale bisericii, în lucrare, la evenghelizări, la sesiunile și seminarele de pregătire spirituală, în familii. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Mă bucur pentru fiecare soră care ia inițiativă și se implică, dar vă spun sincer că mă apucă gelozia și mă doare sufletul pentru bărbații care aleg să stea în umbră, în spatele femeilor. Mă rog ca Dumnezeu să ridice bărbați vitejii, curajoși și duhovnicești care să meargă în frunte și să facă voia lui Dumnezeu în toate domeniile vieții.

Așa să ne ajute Domnul!

• Îngerul Domnului este Domnul Isus până la întrupare?12 July 2017
• Poți să-L pui pe Dumnezeu la încercare pentru a înțelege voia Sa?13 November 2008
• JUDECATA21 December 2012
• 7 motive de ce pleacă femeile moldovence la lucru în Italia?2 November 2007
• IN VITRO27 February 2008
• Poate fi considerat dansul7 July 2008

Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos. O zi binecuvântată să aveți. Cu drag, Vitalie Marian. Administratorul siteu-ului Moldova Creștină. Moldova Creștină <vitalie.marian@moldovacrestina.md>

Despre operația de schimbare a sexului | Adevărul despre Adevăr

Moldova Creștină TV

Publicat pe 20 mai 2019

Bună dimineața,

Există oameni care, la o anumită etapă a vieții, se identifică ca fiind de sex opus, față de sexul pe care l-au primit de la Dumnezeu, la naștere. Unii merg mai departe și recurg la operația de schimbare a sexului lor. Pastorul Vasile Filat a oferit o perspectivă biblică asupra acestui subiect.

https://youtu.be/JlxIaET8MKg?t=72

Ce spune Biblia vizavi de schimbarea de sex? Există oameni, care la o anumită perioadă a vieții, se identifică ca fiind de sex opus, față de sexul pe care l-au primit de la Dumnezeu, la naștere. Unii merg mai departe și recurg la operația de schimbare a sexului lor. Pastorul Vasile Filat a oferit o perspectivă biblică asupra acestui subiect.  Toate emisiunile Adevărul despre Adevăr le găsești aici: https://www.youtube.com/playlist?list… Abonează-te! Youtube: https://www.youtube.com/user/MoldovaC… Facebook https://www.facebook.com/moldovacrest… Vizitează-ne pe pagina noastră de Web: https://moldovacrestina.md/ Vrei să devii ucenicul lui Isus Hristos? Dă click aici https://moldovacrestina.md/raspunsuri… Ai întrebări din Biblie? Apasă aici https://moldovacrestina.md/ask-the-pa… PENTRU MANUALE DE STUDIU BIBLIC CONTACTAȚI LA +(373)69966779 SAU info@precept.md

Categorie  Educație

Moldova Creștină <vitalie.marian@moldovacrestina.md>

Puterea care vine din îmbunătățirea abilităților

În lumea hiper-competitivă a afacerilor și în mediul professional, cu toții am vrea să fim aceia care descoperă ultima mare inovație, acea idee la care nu s-a mai gândit nimeni, acea idee care să ne pună direct pe pista rapidă către succes. Dar, iată o sugestie mai bună: muncește să devii mai bun la ceea ce faci cel mai bine.

Se spune că dacă ești patron, sau dacă lucrezi pe cont propriu, ar trebui să petreci cel puțin jumătate din timp ascuțindu-ți abilitățile, învățând lucruri noi, sau îmbunătățindu-ți produsul. Deseori, vedem produse în magazine etichetate „Nou și îmbunătățit”. Nu ar fi bine să putem spune același lucru și despre noi și munca pe care o facem?

Întotdeauna, mare parte din timpul meu liber îl petrec citind, experimentând lucruri noi, vizionând tutoriale, participând la diferite cursuri sau seminare, ateliere sau târguri. Timp de 23 de ani soția mea și cu mine am fost implicați în afacerea cu fotografii, developând și tipărind filme alb-negru. Acum acest lucru este depășit. Nici nu se mai fabrică film alb-negru. Dara asta nu a fost o problemă pentru mine pentru că am adoptat demult tehnica digitală care a revoluționat domeniul fotografiei. Acum 20 de ani, când am realizat că nu îmi voi petrece restul vieții developând filme, am fost deschis la schimbare și am început să mă îndrept spre tehnica digitală. Am încercat să învăț totul despre camere digitale și folosirea tehnologiei computerizate pentru editarea fotografiilor.

Totuși, acest sfat de a petrece jumătate din timp pentru a învăța lucruri noi, nu ar trebui limitat la persoane care lucrează pe cont propriu. Unii angajatori oferă pregătire pentru angajații lor, dar mulți nu oferă acest lucru – și chiar dacă îl oferă, de cele mai multe ori este o pregătire limitată și pentru o slujbă specifică. Din acest motiv, de multe ori mă întâlnesc cu oameni care au fost lăsați în urmă de schimbările de la locul de muncă sau de noua tehnologie. Unii ajung la concluzia șocantă că profesiile lor pur și simplu au dispărut.

Acest lucru mă duce cu gândul la un verset din Vechiul Testament, despre un grup de conducători din Israelul antic. Aceștia erau „fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel” (1 Cronici 12:32). Pasajul nu explică specific ce schimbări sau factori au luat în considerare acești lideri, dar în mod clar ni se indică faptul că ei au recunoscut nevoia de a se adapta la ceea ce se întâmpla atunci.

Unul dintre beneficiile credinței în Dumnezeu este că, deși noi nu știm ce ne rezervă viitorul, totuși El, în omnisciența Lui, știe. Așa că, în timp ce noi ne străduim să facem totul „ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:32), putem să ne și rugăm și să cerem înțelepciune din partea lui Dumnezeu pentru a înțelege cum să ne adaptăm, cum să ne îmbunătățim abilitățile – cum să ne adaptăm la schimbările din jur.

În 1 Corinteni 3:9 ni se spune: „Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu”. Așa că noi ar trebui să fim gata să răspundem lumii din jurul nostru, care se schimbă într-un ritm mereu crescând. În loc să ne împotrivim schimbării, putem să îmbrățișăm faptul că tehnologia și alte instrumente performante ne ajută să muncim mai mult și mai bine. Acestea ne oferă oportunități unice pentru a ne îmbunătăți munca.

Ce ziceți despre a ne stabili ca scop – pentru restul anului acesta – să petrecem mai mult timp pentru a învăța lucruri noi, nu numai pentru a avansa în carieră, dar și să devenim persoane mai interesante, cu mai multe abilități?

de Jim Mathis

https://www.stiricrestine.ro/2019/05/20/puterea-care-vine-din-imbunatatirea-abilitatilor/?