Pagina de Mărturisiri

Pagina de Mărturisiri

Ana Gabriela Olaru Pagina de Mărturisiri este realizată de

 Ana Gabriela Olaru

Corespondent Constanţa

În acest număr:

  Evanghelizarea din Constanţa [pe această pagină]
  Un cămin pentru Claudia [pe această pagină]

Evanghelizarea din Constanţa

Dragii mei frati in Cristos,

Voi incepe cu o rugaminte fierbinte: rugati-va impreuna cu mine si cu fratii din Constanta pentru cele peste 700.000 de suflete nemantuite din judetul Constanta.

Simt o presiune enorma asupra mea, a familiei mele dar si asupra Bisercii Marturisitoare din Constanta. Am vazut ca atata timp cat noi am stat in nesimtire spirituala si nu am facut nimic pentru slava Lui Dumnezeu, Satana n-a facut nici o presiune asupra Bisericii si nu si-a facut vizibila prezenta, dar cum am inceput sa spunem oamenilor despre Cristos, cum am inceput sa facem ceea ce ne-a poruncit Domnul Isus, au aparut si reactiile adverse din partea celui Rau prin emisarii lui. Iata ce spun stirile de Constanta:

28 februarie 2006

Ziarul “Ziua” de Constanta

ACTUALITATEA

Desi cheltuiesc sume mari de bani, sectantii au recrutat doar 1% din constanteni

Amestecul etnic din judetul Constanta pe langa diversitate culturala inseamna si o mare varietate de culte si lacasuri de cult. In urma ultimului recensamant realizat in anul 2002 s-a constatat ca judetul Constanta are o populatie totala de 715.151 persoane. Dintre acestia, 648.986 sunt de cult ortodox, 48.454 sunt musulmani, 5 532 sunt romano-catolici, 3709 ortodocsi de rit vechi, 2 511 sunt penticostali, 1 806 sunt adventisti, 1507 sunt baptisti, 589 sunt greco-catolici, iar 509 persoane apartin altor culte. In ceea ce priveste situatia lacasurilor de cult, pe raza judetului nostru sunt 144. Tendinta este in crestere in afara bisericii ortodoxe deoarece si celelalte confesiuni au inceput sa construiasca foarte multe lacasuri in ultima vreme.

Dupa cum se observa, biserica ortodoxa este lidera detasata in acest sondaj, numarul de credinciosi reprezentand 90,7% din populatia judetului. Dupa revolutie in special, o serie de culte noi au patruns in tara si implicit si in Constanta. Cu toate ca acestea duc o campanie asidua de atragere a oamenilor, puternic sustinuta financiar, numarul celor care imbratiseaza aceste convingeri este foarte mic. Insumat, numarul penticostalilor, adventistilor, baptistilor si al martorilor lui Iehova reprezinta 1% din populatia judetului. Potrivit reprezentantului bisericii ortodoxe, preotul Enache Dragus, principalul motiv pentru care unii aleg sa-si schimbe convingerile religioase il constituie avantajele materiale oferite de reprezentantii acestor culte. In ceea ce priveste locurile unde au reusit acestea sa converteasca enoriasi, predomina zonele sarace, in special la sate unde oamenii se descurca foarte greu, iar ajutoarele in bani si mancare constituie o tentatie pentru ei. Multi dintre acestia sunt analfabeti sau semianalfabeti, persoane fara prea multa educatie, in multe cazuri si fara ocupatie, astfel ca ei sunt usor de prins in mrejele acestor secte. Preotul Dragus a mai mentionat ca in cazul lor nici nu se poate discuta despre imbratisare a credintei respective din punct de vedere doctrinar ei neavand nici macar notiuni elementare de teologie. Exista cazuri in care acestia trec de la un cult la altul in functie de consistenta ajutoarelor oferite. Mai exista si o alta categorie de persoane care din curiozitate aleg sa mearga la intrunirile acestor culte. Biserica Ortodoxa este intransigenta fata de acestia si de metodele lor de convertire nerecomandand credinciosilor sai amestecul cu aceste „oi ratacite”.

Adrian FURDULEA   

Poate aceste randuri nu au direct de-a face cu  lucrarea EE (evanghelizare masiva) din Constanta dar categoric se porneste o contraofensiva.

Doresc din toata inima ca Domnul Isus sa fie luudat si glorificat prin tot ceea ce fac si facem ca si lucrare.

La ora actuala in Constanta sunt 3 grupuri de evanghelizare EE (lucrarea de evanghelizare masiva):

– Biserica Crestina Baptista “Sf. Treime” (echipa formata din 7 persoane)

– Biserica Crestina Baptista Independenta  (5 persoane)

– Biserica Crestina Baptista “Buna vestire” (7 persoane).

In luna februarie am fost pe teren de 9 ori (cu toate cele 3 echipe), am contactat 17 persoane, am prezentat Evanghelia la 11 persoane, am dat brosuri, o persoana a fost intarita in credinta iar alte 4 persoane au fost deschise la mesajul Evangheliei.  Urmeaza sa mai contactam aceste persoane si sa le oferim din nou ocazia sa ia o decizie pentru Cristos.

Am organizat o intalnire cu echipa (BCB Sfanta Treime) si am avut un timp de partasie, de rugaciune, timp in care am le-am multumit si le-am oferit cate un cadou cu ocazia zilei de 1 Martie. A fost un timp deosebit, am pus hartie ce dorim sa facem in viitor, cum vom aborda tinerii constanteni, am punctat cateva lucruri concrete pentru care sa ne rugam si am pregatit prezentarea din 5 martie din biserica locala in ce priveste lucrarea EE.A fost un timp binecuvantat. Fiecare am impartasit cum ne-a folosit Domnul in lucrarea EE si am motivat biserica la marturie personala si la implicare in EE. Ca urmare a acestei prezentari un frate misionar-evanghelist ne-a propus sa strangem randurile, sa ne unim eforturile in Evanghelizare.

Iata care sunt cuvintele dumnealui:

” Frate Liviu,
De mult timp am adresa dar ….. As dori sa comunicam si cum Dumnezeu va conduce lucrurile, unindu-ne vom putea sa fim o forta spirituala pentru a implini planul Lui Dumnezeu:MANTUIREA OAMENILOR.
Mult har si binecuvantare, va doreste, fratele in Hristos, Nicolae Omut”

M-au bucurat si incurajat aceste cuvintele .

O alta experienta pe care doresc s-o impartasesc cu dvs. este faptul ca intr-o seara cand eram pe teren cu echipa din Biserica Crestina Baptista Independenta am fost in vizita la o familie de prieteni ai bisericii locale si am inceput sa le prezentam Evanghelia. In timp ce vorbeam i-am vazut foarte deschisi la mesajul Scripturii, dar cand a venit momentul predarii  a venit vecinul lui beat si a inceput sa sparga ce gasea in cale, sa injure si atunci a fost un moment foarte tulbure si descurajant. Mi-am dat seama ca Diavolul arunca in lupta cele mai josnice lucruri numai ca oamenii sa nu se impace cu  Dumnezeu, prin Fiul sau Isus Cristos. A fost o experienta dura si pentru echipa. In ciuda aparentului esec aceasta familie a fost deschisa la evanghelie si casa lor este deschisa pentru a-i vizita si cu alta ocazie.

Mi-am adus aminte de multele experiente din penitenciar asemanatoare cu acest incident. Venea timpul sa ne rugam si cam de fiecare data se intampla o tulburare a linistii si o starnire a duhurilor rele…..

Dragii mei frati acestea lucrurile care s-au intamplat la Constanta. In ce priveste proiectul cu adolescentii nu pot sa ma laud ca tinerii au luat vreo decizie pentru Isus, dar in chestionarele de evaluare finala a cursului cei mai multi dintre ei au spus ca au luat o decizie buna pentru viata lor: sa nu mai consume tutun, alcool, sa se pastreze curati in ce priveste relatiile sexuale pana la casatorie. Slava Domnului!

MOTIVE DE RUGĂCIUNE

Liviu Marin

Mulţumesc pentru că vă rugaţi pentru mine, şi că sunteţi alături de mine în această grea dar nobilă lucrare, de a vesti Evanghelia lui Isus Cristos, de a smulge şi pe alţii, dea Domnul pe cât mai mulţi din osânda lui Dumnezeu şi din închisoarea păcatului. Vă mulţumesc foarte mult!

Slava lui Dumnezeu ca prin fiul Sau am iesit biruitori si ca putem sta in picioare pana in ziua venirii Lui.

Prin harul lui Dumnezeu în luna martie am contactat 49 de persoane, am prezentat Evanghelia unui numar de 30 de persoane, din care 4 persoane au spus că au siguranîa mântuirii, iar 18 persoane au fost deschise la Evanghelia Domnului nostru Isus, nici o persoană nu a luat o decizie personală, au amânat decizia impăcării cu Mântuitorul Isus.

5 dintre aceste persoane au mers de mai multe ori la o biserica evanghelica din oraşul Constanţa.

Am fost pe teren de 14 ori cu cele trei echipe. Am dat o Biblie şi 20 de broşuri.

Imi dau seama că cel Rau foloseşte orice mijloace împiedicând Evanghelia, dar slăvit să fie Domnul nostru că în aceste vremuri grele, de început de apostazie, înca îşi mai cercetează Biserica şi vrea să o cureţe şi că al său Cuvânt / a sa Veste Bună încă mai schimba vieţile oamenilor.

Mă rog Domnului Isus  să mă sfinţească pe mine şi pe fiecare membru al echipei Evangelism Explosion (EE) din Constanţa şi nu numai. El merită toată Slava , Gloria, tot ce este mai bun!

  • Pentru următoarele 2 luni îmi doresc să consolidez lucrarea EE, în zona Palas, din Cţa, lucrare printre rromi.Am văzut o deschidere foarte mare şi îmi doresc să fructific această oportunitate.
  • Imi doresc să pregătesc un chestionar depre valorile morale (deja lucrez la el) pentru a cerceta ce gândesc constănţenii despre credinţa creştină, viaţa veşnică, iad/rai, Dumnezeu, Isus etc..
  • Personal, dar şi ca familie trecem printr-o perioadă mai grea, de frământări interioare şi avem nevoie de rugăciunile dvs.!!  Chiar şi cu sănătatea nu stau prea bine, o gripă puternică ne bântuie şi am ceva complicaţii la nivelul gâtului. Am luat tratament antibiotic, destul de puternic, dar nu şi-a facut efectul. Imbolnăvirile, în ce mă priveşte sunt dese datorită sisitemului imunitar foarte scăzut.

(In urma unui grav accident de maşină din 1999, am rămas fără splină şi de atunci curg problemele.. dar Slavă LUI că le pot duce!)

Fiti binecuvantaţi, Domnul să vă poarte cu carul lui de biruinţă!

Vă salut cu 1 Tesaloniceni 5.23,24

Cu dragoste in Cristos,

Liviu Marin – Constanta

Un cămin pentru Claudia

Claudia

Atunci când  a început plecarea copiilor în familii de îngrijire, unul câte unul, în sinea mea am început să mă îngrijorez în privinţa Claudiei pentru că este un copil cu un handicap sever şi ştiam că va fi foarte greu să găsim o familie dedicată care să accepte să o ia în grijă.

Cu toate acestea pentru că speranţa este cea care moare ultima, am început să mă rog pentru această problemă şi să sper. Am ştiut că cel care poate rezolva această situaţie este Domnul şi mai ştiam că tot EL este acela care nu se uită la faţa omului. De aceea am insistat în rugăciune şi am cerut pentru Claudia o familie, astfel că mare mi-a fost surpriza să văd că Domnul răsplăteşte căutarea şi la orizont se întrezărea o licărire de speranţă.

Am aflat despre o familie dintr-o comună apropiată care ar dori să îngrijească un copil chiar şi cu un handicap mai sever. Inima a început să-mi bată puternic de emoţie şi am demarat imediat vizitarea familiei în vederea plasării Claudiei. Prima întâlnire dintre  Claudia şi fam B. a fost destul de stângace întrucât este un copil cu relaţii destul de restrânse,  anturajul din jurul ei fiind compus din aceleaşi persoane. Dar d na B. nu a descurajat şi ne-a propus să o ducem pe Claudia acasă la familie pentru o după-amiază. Când am ajuns la destinaţie Claudia trăia un vis; a văzut în curte un bostan mare şi a început să-l rostogolească, după care a pornit să alerge pisicile familiei. Pentru ea totul a fost nou, curios alerga de colo-colo neştiind ce să mai atingă şi pentru ea totul parcă era un vis frumos, iar la plecare cu mare greutate am putut să o dezlipesc de acolo.

A urmat  o a doua vizită la fam B., prilej cu care am constatat că ea nu dorea să mai plece şi de atunci familia B. a fost de acord să o primească  în familia lor. De atunci a trecut mai bine de  jumătate de an; ori de câte ori merg în vizită la această familie observ schimbări pozitive în comportamentul Claudiei. Acest lucru a fost posibil pentru că soţii B. sunt oameni înzestraţi cu multă blândeţe şi răbdare. Ei au acceptat să renunţe la confortul şi tihna lor,  de dragul unui copil bolnav.

Pe chipul lor se vede acea blândeţe care mă copleşeşte şi pe mine ca şi pe Claudia cu siguranţă. De câte ori privesc pe dl sau dna B  îmi amintesc de înţeleptul Solomon care a scris într-una din pildele lui „ceea ce face farmecul unui om, este bunătatea lui”.

Când plec de la această familie inima mea este plină de mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu care a ascultat şi a împlinit rugăciunea noastră.

Claudia are un cămin şi o familie!

Cerasela P

Cerasela Perianu

Coordonator Program Foster

http://publicatia.voxdeibaptist.org/marturisiri_apr06.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.