ZAHARIA / CARTEA LUI ZAHARIA.

download-1

ZAHARIA. Aproximativ 28 de persoane din Biblie poartă acest nume şi cei mai mulţi dintre ei sunt menţionaţi numai o dată sau de două ori, inclusiv ultimul rege din dinastia lui Iehu (2 Împăraţi 14:29; 15:8, 11). Cel mai cunoscut dintre ei este prorocul, care este menţionat alături de Hagai în Ezra 5:1; 6:14 şi ale cărui prorocii sunt găsite în cartea care îi poartă numele. Întrucât aceşti doi proroci erau entuziaşti cu privire la reconstruirea Templului în 520 î.Cr., trebuie să explicăm tăcerea lor în perioada 536-520 î.Cr. când construirea Templului a fost neglijată. S-ar putea ca părinţii lor să-i fi adus pe când erau copii în 537 î.Cr. sau se poate ca ei să nu se fi întors decât în jurul anului 520 î.Cr.; în cazul acesta trebuie să fi fost copii în 537 î.Cr., altminteri entuziasmul lor i-ar fi dus la Ierusalim chiar atunci. Aceasta înseamnă că Zaharia a fost tânăr când a început să prorocească şi în Zaharia 2:4 s-ar putea să fie el cel care este numit „tânărul acesta”, şi nu omul cu funia de măsurat. Este probabil că partea a doua a cărţii a fost scrisă la bătrâneţe (*ZAHARIA, CARTEA LUI.).

În NT Zaharia este tatăl lui Ioan Botezătorul (Luca 1:5, etc.). Mai este menţionat în NT şi „Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar” (Matei 23:35; cf. Luca 11:51). Întrucât prorocul Zaharia a fost fiul lui Berechia (Zaharia 1:1), este posibil ca el să fi fost martirizat, deşi nu există o confirmare independentă a acestui fapt. Alţii presupun că se referă la Zaharia, fiul lui Iehoiada, din 2 Cronici 24:20-22, şi că eroarea în numele tatălui este datorată evanghelistului sau, întrucât numele nu apare în cele mai bune MS ale Evangheliei după Luca, se poate să fie o adăugire a unui copist. Întrucât Cartea Cronicilor este ultima carte din Biblia ebr., menţionarea lui Abel şi Zaharia în acest verset este echivalentă cu expresia noastră „de la Geneza la Apocalipsa”. Există de asemenea un Zaharia, fiul lui Ierebechia, care este chemat ca martor în Isaia 8:2, dar nu există nici un motiv să presupunem că el este cel la care se referă Cristos.

J.S.W.

CARTEA LUI ZAHARIA.

Schiţa conţinutului

Prorocii datate între 520 şi 518 î.Cr., în timpul reconstruirii Templului,1:1-8:23

(i) Introducere. Zaharia, în tradiţia prorocilor adevăraţi (1:1-6).

(ii) Prima vedenie. Unor îngeri călare li se spune că Dumnezeu va rezidi Ierusalimul (1:7-17).

(iii) A doua vedenie. Coarnele distrugătoare sunt distruse de patru fierari (1:18-21).

(iv) A treia vedenie. Noul Ierusalim nu poate fi limitat de ziduri şi va fi locuinţa pentru evrei şi Neamuri (2:1-13).

(v) A patra vedenie. Iosua, marele preot, acuzat de Satan, este justificat de Dumnezeu, primeşte acces în prezenţa Lui şi este un prototip pentru Mlădiţa-Mesia (3:1-10).

(vi) A cincea vedenie. Un sfeşnic cu şapte braţe, alimentat prin două ramuri (probabil Iosua şi Zaharia), de la doi măslini. Un cuvânt special de încurajare pentru Zorobabel (4:1-14).

(vii) A şasea vedenie. Un sul zburător uriaş pe care erau scrise cuvintele lui Dumnezeu de condamnare a păcatului (5:1-4).

(viii) A şaptea vedenie. O femeie într-o măsură de o efă, simbolizând păcatul, este dusă în ţara necurată a Babilonului, locul exilului (5:5-11).

(ix) A opta vedenie. Patru care cutreieră pământul la porunca lui Dumnezeu (6:1-8).

(x) Iosua este încoronat ca simbol al Mlădiţei-Mesia care zideşte Templul şi care domneşte ca Preot-Rege (6:9-15).

(xi) O întrebare cu privire la ţinerea postului care a fost instituit pentru a comemora căderea Ierusalimului în 587 î.Cr. Posturile vor deveni ospeţe şi toate popoarele vor fi părtaşe la binecuvântare (7:1-8:23).

Prorocii nedatate, care ar putea fi dintr-o perioadă mai târzie a propovăduirii lui Zaharia,9: l-14:21

(i) Judecata duşmanilor lui Israel este văzută în lumina venirii Prinţului Păcii (9:1-17).

(ii) Păstorii răi vor ceda locul conducătorului numit de Dumnezeu ca Lider care adună pe poporul Său (10:1-12).

(iii) Păstorul cel Bun îi confruntă pe păstorii răi, dar este respins de turmă, care după aceea suferă sub mâna unui alt păstor rău (11:1-17).

(iv) Ierusalimul aflat în încercare priveşte spre Cel pe care poporul L-a străpuns şi să căieşte cu adevărat (12:1-14).

(v) Prorocia ebraică încetează atunci când Păstorul cel Bun este lovit şi dă naştere unui izvor care curăţă păcatul (13:1-9).

(vi) Nenorocirea Ierusalimului este urmată de binecuvântările şi judecăţile Împărăţiei lui Dumnezeu (14:1-21).

Autorul cărţii şi unitatea ei

În capitolele 1-8 Zaharia este numit autorul şi perioada este cea descrisă în Ezra 5-6. Această afirmaţie este general acceptată, deşi uneori au fost făcute încercări de a face distincţie între Zaharia care proroceşte şi Zaharia care are vedenii (de ex. S. B. Frost, Old Testament Apocalyptic, 1952).

Problema capitolelor 9-14 este mai complicată şi mulţi susţin că aceste capitole nu ar trebui atribuite lui Zaharia şi că nu constituie o secţiune unitară. O părere moderată, adoptată de ex. de către H. L. Ellison în Men Spake from God 1952, este că trei prorocii anonime au fost adăugate la sfârşitul secţiunii Prorocilor Mici şi fiecare a fost introdusă cu expresia: „Proorocia, Cuvântul Domnului”. Aceste trei pasaje sunt Zaharia 9:1-11:17; Zaharia 12:1-14:21; Maleahi 1:1-4:6. Alţii (de ex. W. O. E. Oesterley şi T. H. Robinson, Introduction to the Books of the Old Testament, 1934) consideră că în aceste capitole se află fragmente de la date diferite.

Argumentele principale împotriva ideii că Zaharia este autorul acestor capitole sunt: (i) diferenţa de atmosferă între 1-8 şi 9-14. Prima secţiune este plină de speranţă şi promisiune; a doua prezintă o conducere inadecvată şi ameninţarea atacului. Nu se face nici o referire la reconstruirea recentă a Templului. (ii) În 9:13 există o referire la Grecia, ca puterea dominantă, şi nu la Persia, ca în zilele lui Zaharia. (iii) Referirea înjositoare la prorocie în cap. 13 şi imaginile apocaliptice din cap. 14 sunt caracteristice pentru o dată târzie.

Primele două obiecţii presupun că dacă aceste capitole au fost scrise de *Zaharia, atunci ar trebui să provină din aproximativ aceeaşi perioadă ca şi cap. 1-8. Nu avem nici o posibilitate de a cunoaşte durata lucrării profetice a lui Zaharia, dar există indicaţii că el a fost tânăr atunci când a fost chemat prima dată să prorocească în 520 î.Cr. Ieremia a prorocit mai bine de 40 de ani, iar Isaia peste 50 de ani. Dacă aceste capitole au fost scrise de Zaharia la bătrâneţe, era aproape de vremea lui Maleahi, Ezra şi Neemia şi, probabil, Ioel, când entuziasmul începutului a fost înlocuit de indiferenţă, conducere slabă şi frica de atac.

Prin urmare, referirea la Grecia nu este o obiecţie serioasă, chiar dacă nu acordăm nici o greutate credinţei în prezicerea divină, care este cu certitudine prezentă în referirile la Rege şi Păstor în aceste capitole. Grecia, sau Iavan, este menţionată în Ezechiel 27:13, 19 precum şi în Isaia 66:19, ca unul dintre locurile unde misionarii se vor duce să proclame gloria lui Dumnezeu. Este demn de remarcat de dragul argumentului că mulţi comentatori ar considera că „Trito-Isaia” (Isaia 56-66) a fost contemporan cu Zaharia care a scris 1-8. Este probabil că Zaharia a văzut vedenia cu carele mergând către „ţara de la asfinţitul soarelui” (6:6), iar în 8:7 prevesteşte întoarcerea prizonierilor din V. Mai târziu Ioel 3:6 se referă la evreii care au fost vânduţi de către fenicieni ca sclavi la greci.

Începând din 520 î.Cr. grecii din Asia Mică au fost o sursă permanentă de tulburare pentru Darius, iar în 500 î.Cr. a avut loc o mare revoltă ioniană. În 499 î.Cr. atenienii au ars fortăreaţa persană puternică de la Sardis, iar în 490 î.Cr. şi 48-0 î.Cr. perşii, în urma unei invadării masive a Greciei, au fost învinşi la Maraton şi Salamina. Dintr-un punct de vedere pur omenesc, Zaharia ar fi putut considera Grecia ca o putere care avea să hărţuiască ţările din Imperiul Persan a cărui graniţă maritimă era îndreptată spre V. De fapt, se poate să fi avut loc deja raiduri pe coastele Palestinei. Totuşi, ar trebui remarcat că Iavan este numai una dintre mai multe ţări străine tratate în cap. 9.

Afirmaţia despre referirea înjositoare la prorocie în cap. 13 forţează interpretarea pasajului. Scriitorul nu poate înjosi prorocia întrucât el însuşi declară că este proroc. În context ideea este că Păstorul străpuns, a cărui moarte deschide izvorul care spală păcatul, constituie punctul culminant al prorociei, astfel încât orice prorocie încetează şi orice prorocie declarată care mai rămâne este falsă.

Afirmaţia cu privire la data târzie a imaginilor apocaliptice din cap. 14 este o părere subiectivă. Ar trebui să ne dăm seama că datarea pasajelor escatologice şi apocaliptice din VT este bazată în mare măsură pe o părere personală. Întrucât există multe scrieri apocaliptice în perioada intertestamentală, se presupune că imaginile similare din scrierile altor profeţi, de ex. Isaia şi Zaharia, trebuie să fie datate mai târziu.

Pe de altă parte, există anumite legături clare între 1-8 şi 9-14; de ex. nevoia de pocăinţă şi curăţire (1:4; 3:3-4, 9; 5:1-11; 7:5-9; 9:7; 12:10; 13:1, 9); Ierusalimul ca un loc de frunte (1:16-17; 2:11-12; 12:6; 14:9 ş.urm.); întoarcerea poporului (2:6, 10; 8:7-8; 9:12; 10:6-12); duşmanii Israelului trebuie să fie înfrânţi (1:21; 12; 14) şi convertiţi (2:11; 8:20-23; 9:7; 14:16-19). Există anumite similarităţi de stil: de ex. folosirea numărului „doi” (4:3; 5:9; 6:1; 11:7; 13:8); adresarea la cazul vocativ (2:7, 10; 3:2, 8; 4:7; 9:9, 13; 11:1-2; 13:7); expresia cei „ce se duc şi vin” apare în 7:14 şi 9:8 şi nu mai apare nicăieri în VT.

Nu este posibil să dovedim unitatea cărţii, dar nu trebuie să ne grăbim să o abandonăm. Nu este necesar să căutăm personaje contemporane în 9:8, 16-17 şi 12:10, deşi cei care propun o dată târzie sugerează diferiţi preoţi din perioada Macabeilor. Dacă este necesară o identificare cu personaje contemporane, comentatorul conservator va putea spune că nu ştim nimic despre liderii din Iudea între 516 şi 458 î.Cr., iar intrigile personale şi asasinatele erau la fel de probabile ca şi în vremurile Macabeilor.

BIBLIOGRAFIE

  1. G. Mitchell, ICC, 1912; C. H. H. Wright,Zechariah and his Prophecies, 1878; M. F. Unger,Zechariah, 1963; J. G. Baldwin,Haggai, Zechariah, Malachi, TOTC, 1972; L. G. Rignell, Die Nachtgesichte des Sacharja, 1950; P. Lamarche, Zacharie IX-XIV, 1961; B. Otzen, Studien über Deuterosacharja, 1964; F. F. Bruce, „The Book of Zechariah and the Passion Narative”, BJRL 43, 1960-1, p. 336 ş.urm.; R. K. Harrison, JOT, 1968.

J.S.W.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/cartea-lui-zaharia.html

CAND NE VOM ELIBERA DE GRECI ?

CARE ESTE DUMNEZEUL BIBLIEI, DUMNEZEUL REVELAT NOUA PRIN DOMNUL IISUS, FIUL LUI DUMNEZEU?

Românii sunt robi ai grecilor: în gândire, în spiritualitate (sau în lipsa ei), în moralitate (sau lipsa ei), în bizantinismul lor. Spre paguba lor. Spre marea lor pagubă! Ca să înţelegem aceste afirmaţii, să facem puţină istorie.

În anul 864 după Cristos, bulgarii s-au încreştinat, acceptând autoritatea Bizanţului (Constantinopolului) asupra lor. Fiindcă românii căzuseră sub stăpânirea imperiului bulgar, stăpânirea bizantină le-a fost impusă şi lor. Astfel le-a fost impus alfabetul chirilic şi limba slavonă pentru liturghie. Nu şi-au ales ei lucrul acesta. Era vai de tine dacă nu te supuneai şi vorbeai româneşte. De atunci a rămas între români sperietoarea: „îţi taie popa limba”!

Imperiul bulgar a fost cucerit de grecii din Bizanţ şi românii au trecut de sub stăpânirea slavonă sub cea grecească. Interesant, însă, limba bisericească a rămas cea slavonă.

Îndată după întemeierea Statelor Româneşti, acestea au oficializat legătura cu Patriarhul de la Constantinopol. Astfel, în anul 1359 Domnitorul Nicolae Alexandru, mută mitropolia de la Vicina la Curtea de Argeş, şi Iachint devine primul mitropolit al Ţării Româneşti, iar în Moldova, după îndelungi tratative, care au început cu Petru I Muşat, Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte Mitropolia Moldovei în timpul lui Alexandru cel Bun în anul 1401. La aceste date avem primul act de subordonare a Principatelor Române faţă de grecii de la Constantinopol.

Să marcăm şi faptul că turcii cuceresc Constantinopolul în anul 1453. Patriarhia de la Constantinopol este lăsată de turci să-şi continue existenţa şi activitatea, dar sub autoritate turcească.

În următorii cincizeci de ani, după lupte îndârjite cu Vlad Ţepeş (1431-1477) şi cu Ştefan cel Mare (1438-1504), turcii îşi consolidează stăpânirea asupra Statelor Române, aducându-le la un statut de vasalitate. Prin urmare, acum turcii sunt stăpâni şi pe Patriarhia Ortodoxă din Constantinopol şi pe Principatele Române. Dar care este acum relaţia dintre Patriarhie şi Statele Române? Aceasta se clarifică în anul 1534.

Patriarhia de la Constantinopol trimite un emisar la curtea lui Vlad Vintilă din Bucureşti, în persoana monahului Antonios Karamanlikes, cu misiunea explicită de a cerceta şi defini aceste relaţii. După o scurtă cercetare, Karamanlikes stabileşte că în Ţara Românească domneşte paranomia, adică românii sunt în afara legii, sunt în anarhie. Pentru a îndrepta lucrurile şi a restabili ordinea legitimă, Karamanlikes convoacă la ­curte clerul şi boierimea, se aşază în mijlocul adunării cu nomocanonul în faţă şi începe să spună legea, adică să citească cu glas tare din compendiul juridic imperial şi bisericesc pe care-l adusese cu sine, modul în care românii trebuie să se subordoneze Patriarhiei de la Constantinopol.

Această întâmplare  este prima întâlnire cu urmări definitive dintre societatea românească şi legea bisericească scrisă. Karamanlikes vine în Ţara Românească pentru a impune, pe durată lungă, controlul de la centru, pentru a aşeza ţara sub suveranitatea patriarhală, a cărei marcă este legea, dreptul nomocanonic cuprinzând atât legea împărătească, cât şi legea lui Dumnezeu. Românii au aflat atunci ceea ce o sută cincizeci de ani mai târziu patriarhul de la Ierusalim, Dositei Nottaras, îi explica lui Constantin Brâncoveanu, că anume, “legile lui Dumnezeu nu au fost promulgate în munţii Ţării Româneşti, nici de către domnii Ţării Româneşti, ci la Constantinopol.”

“Cum a reuşit însă umilul monah grec să înfrângă rezistenţa unui domn care nu s-a arătat iniţial dispus să renunţe la privilegiul de a avea, în afara oricăror prevederi ale dreptului canonic, propria sa Biserică? Ce argumente a folosit monahul? Cum se explică triumful nomocanonului bizantin la Bucureşti în 1534 şi, mai important încă, naşterea formală a „Ortodoxiei“ de factură bizantină în Ţările Române? De fapt, Karamanlikes nu călătorea singur. Un corp expediţionar otoman îl însoţea la distanţă de o zi, gata să intervină dacă domnul Ţării Româneşti nu s-ar fi supus. Călugărul purta asupra sa nu numai credenţialele Patriarhiei Ecumenice, dar şi împuternicirea Porţii. Mandatul său era dublu. După cum dublă este şi suveranitatea ce se instituie acum, pentru trei secole şi jumătate, asupra Ţărilor Române. Sultanul otoman şi patriarhul ecumenic îşi vor impune în indiviziune suveranitatea asupra românilor din afara arcului carpatic.”  (Daniel Barbu, „De ce sunt românii ortodocşi”, revista Historia, aprilie 2011, pp. 26-28.).

Se impune aici un comentariu foarte important. Românilor le place să-şi numească religia lor drept “legea strămoşească”. Din întîmplarea redată mai sus, românii pot să afle că legea strămoşească este legea care le-a fost impusă prin autoritatea religioasă grecească de la Constantinopol şi prin forţa armată a turcilor! Să mai adăugăm un fapt. Au apărut atunci ceea ce s-a numit “mânăstiri închinate”. Acestea erau mânăstiri formate pe teritoriul Principatelor Române, înzestrate cu averi mari, dar declarate proprietate a unor mânăstiri ortodoxe din Grecia, din Sinai, sau de la Ierusalim. S-a ajuns ca în secolul al XVIII-lea o şeptime din averea noastră naţională era deţinută de aceste mânăstiri al căror venit mergea la grecii din altă parte.

Imaginaţi-vă situaţia: turcii impuneau un impozit uriaş, prin care storceau aproape tot venitul românilor. Dar, pe lângă aceasta, prin mânăstirile închinate, produsele mânăstirilor mergeau şi ele în afară, la greci. O dublă taxare, o dublă jefuire!

Îndată după anul 1700, turcii au înlocuit domnitorii români cu domnitori greci, veniţi din cartierul Fanar, din Constantinopol. Ei erau “creştini ortodocşi” şi veneau cu binecuvântarea Patriarhului. Este cunoscut jaful pe care l-au făcut aceşti domnitori fanarioţi timp de mai bine de un secol în Principatele Române.

Prin revoluţia de la 1848, Principatele Române şi-au câştigat o parte din independenţă, întărită în 1859 prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor atât în Muntenia cât şi în Moldova. Unul dintre actele cele mai îndrăzneţe ale lui Cuza a fost naţionalizarea averilor mânăstireşti, care la acea data constituiau un sfert din avuţia noastră naţională! Totul s-a făcut cu îndârjita opoziţie atât a turcilor cât şi a grecilor!

După ce şi-au câştigat independenţa de turci în 1877, românii au pornit şi acţiunea eliberării de grecii de la Constantinopol. De ce natură a fost această eliberare?

Vom înţelege natura ei dacă facem o comparaţie cu ce s-a întâmplat în Franţa şi Italia. În Franţa, Revoluţia franceză de la 1789 a fost categoric anti-clericală, mai exact, anti-catolică. Statul creat prin Revoluţia franceză a fost şi a rămas un stat secular, un stat care, chiar dacă a garantat libertatea de exercitare a religiei, a fost unul care a ţinut religia la distanţă şi care a fost tot timpul ostil religiei.

În Italia, mişcările de eliberare de sub dominaţia străină (austriacă, franceză şi spaniolă) au fost în acelaşi timp şi mişcări de eliberare de sub dominaţia papală. Vaticanul, reşedinţa Papilor, a devenit un loc de refugiu pentru Papa, şi în cele din urmă a devenit un teritoriu statal, separate de Statul italian. Astfel, Italia a devenit un stat laic, având în Roma o enclavă a religiei catolice.

Total diferit de acestea, chiar de la formarea sa ca stat independent, Statul român a păstrat religia ortodoxă ca parte organic integrată în sine: preoţii au devenit funcţionari publici salarizaţi de stat şi toată viaţa Bisericii ortodoxe a devenit o sarcină financiară a Statului.

În anul 1872 s-a constituit Sinodul românesc şi astfel a apărut Biserica Ortodoxă Română  independentă de ascultarea canonică de patriarhul de la Constantinopol. Actul a fost respins de Patriarh, dar turcii nu mai aveau acum puterea militară de a întări opoziţia patriarhală.

După proclamarea independenței de Stat a României (9 mai 1877), au urmat tratative cu Patriarhia de la Constantinopol, în vederea recunoașterii independenţei Bisericii Ortodoxe Române. Această recunoaștere a fost acordată pe 25 aprilie 1885 de patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea. Din perspectiva Patriarhiei de la Constantinopol aceasta este data nașterii Bisericii Ortodoxe Române. De facto, Biserica Ortodoxă Română a luat ființă odată cu constituirea Sinodului de la București, în anul 1872, acest eveniment marcând transformarea mitropoliilor și episcopiilor ortodoxe din părți componente ale Patriarhiei de la Constantinopol în părți componente (subdivizuni) ale noii structuri.

Mitropolia Ardealului s-a unit cu  Sinodul de la București în 23 aprilie 1919: La 23 aprilie 1919, Sinodul Mitropoliei Ardealului  a hotărât să intre în Sinodul din București, iar Biserica Ortodoxă din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș au format parte integrantă a Bisericii mame din România întregită.

În anul 1925 Biserica Ortodoxă Română a fost organizată ca Patriarhie. În acel an, în 4 februarie, Sinodul (autoritatea bisericească) a hotărât să înființeze Patriarhia Ortodoxă Română. Mitropolitul primat a fost ridicat la treapta de Patriarh. Parlamentul (autoritatea statală)  a votat legea pentru înființarea Patriarhiei la 25 februarie 1925.  Această dublă decizie, bisericească şi statală, arată cel mai bine unitatea de acţiune în aşezarea Bisericii Ortodoxe ca Biserică de Stat. O deosebire radicală faţă de ce s-a petrecut în Italia şi Franţa!

 La 1 noiembrie 1925 a avut loc înscăunarea (întronizarea) lui Miron Cristea ca primul Patriarh al României.

Poporul roman a fost legat de Patriarhia de la Constantinopol nu prin alegere de bună voie. Aşa cum am văzut, legătura i-a fost impusă cu forţa. A fost de fapt o subjugare, care a durat cinci sute de ani şi care nu i-a adus nici un beneficiu, ci dimpotrivă, i-a adus multe suferinţe, multe lacrimi, multe umilinţe!

Românii au trebuit să verse sânge la Plevna în războiul de independenţă împotriva turcilor, pentru ca să se poată elibera, apoi prin negocieri îndelungate şi complicate, şi de dependenţa religioasă de grecii de la Constantinopol.

Dar oare s-au eliberat ei cu adevărat de greci? Să ne gândim bine că grecii, prin ortodoxie, ne-au impus un anumit fel de gândire, un anumit fel de spiritualitate, un anumit fel de a fi. Acestea nu au fost niciodată puse în discuţie. Ele au rămas “legea noastră strămoşească” cu care ne mândrim! Citiţi orice manual de teologie ortodoxă şi orice articol de teologie ortodoxă scrise de cei mai mari teologi români şi veţi descoperi că atunci când vor să întărească ceea ce spun citează numai teologi ortodocşi greci! Veţi descoperi cât de des se repetă cuvintele “aşa cum zice marele teolog grec ortodox…” Nu-i veţi găsi citând teologi italieni sau spanioli, să nu mai vorbim de teologi germani sau englezi ori americani!

Noi ne-am eliberat de stăpânirea ortodoxiei greceşti de la Constantinopol, dar nu ne-am eliberat de gândirea şi de felul de a fi al grecilor!

De ce-i aşa? Fiindcă o mie de ani de practică religioasă bizantină şi de gândire generată de această practică, au intrat extrem de puternic în firea românilor. Mai mult, ortodoxia bizantină, reprezentând o alianţă organică între stat şi biserică, a pus accentul pe un fatalism care generează o atitudine de supunere, de ascultare, de executarea ordinelor. Ideea unei gândiri independente, a unei eliberări a spiritului nu şi-a făcut loc în concepţia românilor. Când, după anul 1830, copiii boierilor din Principate s-au dus la şcoli în Franţa, s-au întâlnit acolo cu ideile Revoluţiei franceze de libertate, egalitate şi fraternitate şi s-au întors de acolo pregătiţi să-şi elibereze ţara de turci, dar n-au găsit în Franţa şi un model nou de spiritualitate, care să-i ajute să pună sub semnul întrebării religia părinţilor lor, sau “legea strămoşească”! În Franţa, ei nu au găsit o alternativă suficient de puternică pentru a înlocui fatalismul bizantin.

De atunci şi până astăzi, intelectualitatea românească are o gândire secularizată, dar, în acelaşi timp, are un ataşament sentimental, sau “patriotic”, faţă de “legea strămoşească”. Dar fără să aibă o înţelegere clară a acestei “legi” a strămoşilor noştri.

De ce-i aşa?

Fiindcă religia ortodoxă este o problemă a Statului şi a Bisericii. Individul este chemat doar să meargă la „maica Biserică”, să asiste la ce se face acolo, şi să-şi îndeplinească obligaţiile financiare faţă de Biserică, iar Biserica este cea care îi rezolvă problemele cu Dumnezeu. Nicăieri în religia ortodoxă nu se vorbeşte de o relaţie personală a individului cu Dumnezeu. Dar ce fel de Dumnezeu este acesta de care indivizii nu se pot apropia, ci numai Biserica poate trata cu El?

Cu aceasta ajungem la întrebarea fundamentală care trebuie pusă: De ce ar trebui să ne desprindem de credinţa grecilor? Răspunsul este simplu: Dumnezeul grecilor este cu totul altul decât Dumnezeul revelat nouă în Sfânta Scriptură!

În secolul al II-lea, când o serie de intelectuali greci s-au încreştinat, ei au început să gândească credinţa creştină în termenii filosofiei lui Platon şi a lui Aristotel. La începutul secolului al III-lea, Tertulian, un avocat latin care s-a încreştinat, a văzut problema care se creează şi a făcut protestul rămas celebru: “Ce are de a face Atena cu Ierusalimul?” Adică, o religie bazată pe filosofia greacă este străină de religia care ne vine de la Ierusalim.

În ciuda protestelor lui Tertulian, în secolele al III-lea şi al IV-lea gânditorii greci formaţi în filosofia de la Atena şi-au consolidat prezenţa în creştinism şi au început să definească pe Dumnezeu în termenii lui Platon şi ai lui Aristotel, la care au adăugat pe Plotin, un alt filosof grec care a început să domine gândirea vremii.

Pentru a explica ce fel de Dumnezeu ne prezintă Biblia şi ce fel de Dumnezeu au conceput teologii creştini formaţi la Atena ne-ar trebui un alt articol. Este suficient să spunem acum că problema este una absolut fundamentală pentru creştinismul nostru, pentru spiritualitatea noastră şi pentru caracterul şi comportamentul nostru.

A fi creştini biblici este una şi a fi bizantini este cu totul altceva.

Îi chem pe fraţii mei ortodocşi să-şi pună următoarele întrebări şi să nu fie mulţumiţi până nu găsesc răspunsul:

  1. Care este Dumnezeul Bibliei, Dumnezeul revelat nouă prin Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu?
  2. Care este Dumnezeul conceput pe baza lui Platon, Aristotel şi Plotin în secolele următoare?
  3. De ce Dumnezeul Bibliei, Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, produce un creştinism radical diferit de ceea ce produce Dumnezeul filosofiei grecilor?
  4. Naţiunile creştine din apus au îndrăznit să gândească liber şi să se întoarcă de la concepţii omeneşti la Cuvântul lui Dumnezeu scris în Sfânta Scriptură. Actul acesta a avut un impact extrem de binefăcător asupra lor. Ce ar trebui să se întâmple ca să îndrăznim şi noi să ne eliberăm de “tradiţie” şi să gândim liber, pe baza revelaţiei divine.

Ca prim pas pe calea eliberării, chem ierarhii ortodocşi să iniţieze sau măcar să încurajeze o asemenea dezbatere liberă!

http://iosifton.ro/blog/cand-ne-vom-elibera-de-greci_2017_07_06_blog

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologie/cand-ne-vom-elibera-de-greci/

Pagina de Mărturisiri

Pagina de Mărturisiri

Ana Gabriela Olaru Pagina de Mărturisiri este realizată de

 Ana Gabriela Olaru

Corespondent Constanţa

În acest număr:

  Evanghelizarea din Constanţa [pe această pagină]
  Un cămin pentru Claudia [pe această pagină]

Evanghelizarea din Constanţa

Dragii mei frati in Cristos,

Voi incepe cu o rugaminte fierbinte: rugati-va impreuna cu mine si cu fratii din Constanta pentru cele peste 700.000 de suflete nemantuite din judetul Constanta.

Simt o presiune enorma asupra mea, a familiei mele dar si asupra Bisercii Marturisitoare din Constanta. Am vazut ca atata timp cat noi am stat in nesimtire spirituala si nu am facut nimic pentru slava Lui Dumnezeu, Satana n-a facut nici o presiune asupra Bisericii si nu si-a facut vizibila prezenta, dar cum am inceput sa spunem oamenilor despre Cristos, cum am inceput sa facem ceea ce ne-a poruncit Domnul Isus, au aparut si reactiile adverse din partea celui Rau prin emisarii lui. Iata ce spun stirile de Constanta:

28 februarie 2006

Ziarul “Ziua” de Constanta

ACTUALITATEA

Desi cheltuiesc sume mari de bani, sectantii au recrutat doar 1% din constanteni

Amestecul etnic din judetul Constanta pe langa diversitate culturala inseamna si o mare varietate de culte si lacasuri de cult. In urma ultimului recensamant realizat in anul 2002 s-a constatat ca judetul Constanta are o populatie totala de 715.151 persoane. Dintre acestia, 648.986 sunt de cult ortodox, 48.454 sunt musulmani, 5 532 sunt romano-catolici, 3709 ortodocsi de rit vechi, 2 511 sunt penticostali, 1 806 sunt adventisti, 1507 sunt baptisti, 589 sunt greco-catolici, iar 509 persoane apartin altor culte. In ceea ce priveste situatia lacasurilor de cult, pe raza judetului nostru sunt 144. Tendinta este in crestere in afara bisericii ortodoxe deoarece si celelalte confesiuni au inceput sa construiasca foarte multe lacasuri in ultima vreme.

Dupa cum se observa, biserica ortodoxa este lidera detasata in acest sondaj, numarul de credinciosi reprezentand 90,7% din populatia judetului. Dupa revolutie in special, o serie de culte noi au patruns in tara si implicit si in Constanta. Cu toate ca acestea duc o campanie asidua de atragere a oamenilor, puternic sustinuta financiar, numarul celor care imbratiseaza aceste convingeri este foarte mic. Insumat, numarul penticostalilor, adventistilor, baptistilor si al martorilor lui Iehova reprezinta 1% din populatia judetului. Potrivit reprezentantului bisericii ortodoxe, preotul Enache Dragus, principalul motiv pentru care unii aleg sa-si schimbe convingerile religioase il constituie avantajele materiale oferite de reprezentantii acestor culte. In ceea ce priveste locurile unde au reusit acestea sa converteasca enoriasi, predomina zonele sarace, in special la sate unde oamenii se descurca foarte greu, iar ajutoarele in bani si mancare constituie o tentatie pentru ei. Multi dintre acestia sunt analfabeti sau semianalfabeti, persoane fara prea multa educatie, in multe cazuri si fara ocupatie, astfel ca ei sunt usor de prins in mrejele acestor secte. Preotul Dragus a mai mentionat ca in cazul lor nici nu se poate discuta despre imbratisare a credintei respective din punct de vedere doctrinar ei neavand nici macar notiuni elementare de teologie. Exista cazuri in care acestia trec de la un cult la altul in functie de consistenta ajutoarelor oferite. Mai exista si o alta categorie de persoane care din curiozitate aleg sa mearga la intrunirile acestor culte. Biserica Ortodoxa este intransigenta fata de acestia si de metodele lor de convertire nerecomandand credinciosilor sai amestecul cu aceste „oi ratacite”.

Adrian FURDULEA   

Poate aceste randuri nu au direct de-a face cu  lucrarea EE (evanghelizare masiva) din Constanta dar categoric se porneste o contraofensiva.

Doresc din toata inima ca Domnul Isus sa fie luudat si glorificat prin tot ceea ce fac si facem ca si lucrare.

La ora actuala in Constanta sunt 3 grupuri de evanghelizare EE (lucrarea de evanghelizare masiva):

– Biserica Crestina Baptista “Sf. Treime” (echipa formata din 7 persoane)

– Biserica Crestina Baptista Independenta  (5 persoane)

– Biserica Crestina Baptista “Buna vestire” (7 persoane).

In luna februarie am fost pe teren de 9 ori (cu toate cele 3 echipe), am contactat 17 persoane, am prezentat Evanghelia la 11 persoane, am dat brosuri, o persoana a fost intarita in credinta iar alte 4 persoane au fost deschise la mesajul Evangheliei.  Urmeaza sa mai contactam aceste persoane si sa le oferim din nou ocazia sa ia o decizie pentru Cristos.

Am organizat o intalnire cu echipa (BCB Sfanta Treime) si am avut un timp de partasie, de rugaciune, timp in care am le-am multumit si le-am oferit cate un cadou cu ocazia zilei de 1 Martie. A fost un timp deosebit, am pus hartie ce dorim sa facem in viitor, cum vom aborda tinerii constanteni, am punctat cateva lucruri concrete pentru care sa ne rugam si am pregatit prezentarea din 5 martie din biserica locala in ce priveste lucrarea EE.A fost un timp binecuvantat. Fiecare am impartasit cum ne-a folosit Domnul in lucrarea EE si am motivat biserica la marturie personala si la implicare in EE. Ca urmare a acestei prezentari un frate misionar-evanghelist ne-a propus sa strangem randurile, sa ne unim eforturile in Evanghelizare.

Iata care sunt cuvintele dumnealui:

” Frate Liviu,
De mult timp am adresa dar ….. As dori sa comunicam si cum Dumnezeu va conduce lucrurile, unindu-ne vom putea sa fim o forta spirituala pentru a implini planul Lui Dumnezeu:MANTUIREA OAMENILOR.
Mult har si binecuvantare, va doreste, fratele in Hristos, Nicolae Omut”

M-au bucurat si incurajat aceste cuvintele .

O alta experienta pe care doresc s-o impartasesc cu dvs. este faptul ca intr-o seara cand eram pe teren cu echipa din Biserica Crestina Baptista Independenta am fost in vizita la o familie de prieteni ai bisericii locale si am inceput sa le prezentam Evanghelia. In timp ce vorbeam i-am vazut foarte deschisi la mesajul Scripturii, dar cand a venit momentul predarii  a venit vecinul lui beat si a inceput sa sparga ce gasea in cale, sa injure si atunci a fost un moment foarte tulbure si descurajant. Mi-am dat seama ca Diavolul arunca in lupta cele mai josnice lucruri numai ca oamenii sa nu se impace cu  Dumnezeu, prin Fiul sau Isus Cristos. A fost o experienta dura si pentru echipa. In ciuda aparentului esec aceasta familie a fost deschisa la evanghelie si casa lor este deschisa pentru a-i vizita si cu alta ocazie.

Mi-am adus aminte de multele experiente din penitenciar asemanatoare cu acest incident. Venea timpul sa ne rugam si cam de fiecare data se intampla o tulburare a linistii si o starnire a duhurilor rele…..

Dragii mei frati acestea lucrurile care s-au intamplat la Constanta. In ce priveste proiectul cu adolescentii nu pot sa ma laud ca tinerii au luat vreo decizie pentru Isus, dar in chestionarele de evaluare finala a cursului cei mai multi dintre ei au spus ca au luat o decizie buna pentru viata lor: sa nu mai consume tutun, alcool, sa se pastreze curati in ce priveste relatiile sexuale pana la casatorie. Slava Domnului!

MOTIVE DE RUGĂCIUNE

Liviu Marin

Mulţumesc pentru că vă rugaţi pentru mine, şi că sunteţi alături de mine în această grea dar nobilă lucrare, de a vesti Evanghelia lui Isus Cristos, de a smulge şi pe alţii, dea Domnul pe cât mai mulţi din osânda lui Dumnezeu şi din închisoarea păcatului. Vă mulţumesc foarte mult!

Slava lui Dumnezeu ca prin fiul Sau am iesit biruitori si ca putem sta in picioare pana in ziua venirii Lui.

Prin harul lui Dumnezeu în luna martie am contactat 49 de persoane, am prezentat Evanghelia unui numar de 30 de persoane, din care 4 persoane au spus că au siguranîa mântuirii, iar 18 persoane au fost deschise la Evanghelia Domnului nostru Isus, nici o persoană nu a luat o decizie personală, au amânat decizia impăcării cu Mântuitorul Isus.

5 dintre aceste persoane au mers de mai multe ori la o biserica evanghelica din oraşul Constanţa.

Am fost pe teren de 14 ori cu cele trei echipe. Am dat o Biblie şi 20 de broşuri.

Imi dau seama că cel Rau foloseşte orice mijloace împiedicând Evanghelia, dar slăvit să fie Domnul nostru că în aceste vremuri grele, de început de apostazie, înca îşi mai cercetează Biserica şi vrea să o cureţe şi că al său Cuvânt / a sa Veste Bună încă mai schimba vieţile oamenilor.

Mă rog Domnului Isus  să mă sfinţească pe mine şi pe fiecare membru al echipei Evangelism Explosion (EE) din Constanţa şi nu numai. El merită toată Slava , Gloria, tot ce este mai bun!

  • Pentru următoarele 2 luni îmi doresc să consolidez lucrarea EE, în zona Palas, din Cţa, lucrare printre rromi.Am văzut o deschidere foarte mare şi îmi doresc să fructific această oportunitate.
  • Imi doresc să pregătesc un chestionar depre valorile morale (deja lucrez la el) pentru a cerceta ce gândesc constănţenii despre credinţa creştină, viaţa veşnică, iad/rai, Dumnezeu, Isus etc..
  • Personal, dar şi ca familie trecem printr-o perioadă mai grea, de frământări interioare şi avem nevoie de rugăciunile dvs.!!  Chiar şi cu sănătatea nu stau prea bine, o gripă puternică ne bântuie şi am ceva complicaţii la nivelul gâtului. Am luat tratament antibiotic, destul de puternic, dar nu şi-a facut efectul. Imbolnăvirile, în ce mă priveşte sunt dese datorită sisitemului imunitar foarte scăzut.

(In urma unui grav accident de maşină din 1999, am rămas fără splină şi de atunci curg problemele.. dar Slavă LUI că le pot duce!)

Fiti binecuvantaţi, Domnul să vă poarte cu carul lui de biruinţă!

Vă salut cu 1 Tesaloniceni 5.23,24

Cu dragoste in Cristos,

Liviu Marin – Constanta

Un cămin pentru Claudia

Claudia

Atunci când  a început plecarea copiilor în familii de îngrijire, unul câte unul, în sinea mea am început să mă îngrijorez în privinţa Claudiei pentru că este un copil cu un handicap sever şi ştiam că va fi foarte greu să găsim o familie dedicată care să accepte să o ia în grijă.

Cu toate acestea pentru că speranţa este cea care moare ultima, am început să mă rog pentru această problemă şi să sper. Am ştiut că cel care poate rezolva această situaţie este Domnul şi mai ştiam că tot EL este acela care nu se uită la faţa omului. De aceea am insistat în rugăciune şi am cerut pentru Claudia o familie, astfel că mare mi-a fost surpriza să văd că Domnul răsplăteşte căutarea şi la orizont se întrezărea o licărire de speranţă.

Am aflat despre o familie dintr-o comună apropiată care ar dori să îngrijească un copil chiar şi cu un handicap mai sever. Inima a început să-mi bată puternic de emoţie şi am demarat imediat vizitarea familiei în vederea plasării Claudiei. Prima întâlnire dintre  Claudia şi fam B. a fost destul de stângace întrucât este un copil cu relaţii destul de restrânse,  anturajul din jurul ei fiind compus din aceleaşi persoane. Dar d na B. nu a descurajat şi ne-a propus să o ducem pe Claudia acasă la familie pentru o după-amiază. Când am ajuns la destinaţie Claudia trăia un vis; a văzut în curte un bostan mare şi a început să-l rostogolească, după care a pornit să alerge pisicile familiei. Pentru ea totul a fost nou, curios alerga de colo-colo neştiind ce să mai atingă şi pentru ea totul parcă era un vis frumos, iar la plecare cu mare greutate am putut să o dezlipesc de acolo.

A urmat  o a doua vizită la fam B., prilej cu care am constatat că ea nu dorea să mai plece şi de atunci familia B. a fost de acord să o primească  în familia lor. De atunci a trecut mai bine de  jumătate de an; ori de câte ori merg în vizită la această familie observ schimbări pozitive în comportamentul Claudiei. Acest lucru a fost posibil pentru că soţii B. sunt oameni înzestraţi cu multă blândeţe şi răbdare. Ei au acceptat să renunţe la confortul şi tihna lor,  de dragul unui copil bolnav.

Pe chipul lor se vede acea blândeţe care mă copleşeşte şi pe mine ca şi pe Claudia cu siguranţă. De câte ori privesc pe dl sau dna B  îmi amintesc de înţeleptul Solomon care a scris într-una din pildele lui „ceea ce face farmecul unui om, este bunătatea lui”.

Când plec de la această familie inima mea este plină de mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu care a ascultat şi a împlinit rugăciunea noastră.

Claudia are un cămin şi o familie!

Cerasela P

Cerasela Perianu

Coordonator Program Foster

http://publicatia.voxdeibaptist.org/marturisiri_apr06.htm

Valeriu Ghilețchi a primit Premiul pentru Apărarea Familiei 2019 | ACTUAL

Publicat pe 15 mai 2019

Publicat pe 15 mai 2019

Politicianul Valeriu Ghilețchi a primit Premiul pentru Apărarea Familiei 2019, acordat de către Coaliția Creștină din Norvegia pentru lupta pro-familie dusă în mod special în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și pentru implicarea în cazul BODNARIU.

SEMINAR Tabere marca Cartea Cărților, la Odessa

SEMINAR Tabere marca Cartea Cărților, la Odessa 

Vara 2019 se apropie cu pași repezi. Vacanța mare este cel mai așteptat moment pentru copii și probabil una dintre cele mai mari bătăi de cap pentru organizatorii de tabere. Dacă te confrunți cu dileme precum: Ce program să mai folosim pentru tabăra de copii sau adolescenți? Cum să formăm o echipă unită și performantă? Cum să identificăm segmentul de copii pentru eveniment? Vrei să organizezi o tabără de o zi, cinci sau șapte și nu știi cum să ajustezi un program bun? Atunci pe 25-26 mai, trebuie să fii la Odessa!

Echipa Cartea Cărților invită toți lucrătorii cu copii la un seminar practic cu tema: Tabăra marca Cartea Cărților! În cadrul evenimentului, vei învăța de la oameni experimentați: Cum să îți pregătești o echipă bine instruită și unită! Cum să ai un program interactiv, practic și ușor de folosit. Cum să înveți și să transmiți valorile din Cartea Cărților noii generații – Copii!

Dacă ai nevoie de o doză suplimentară de inspirație, idei și instrumente noi pentru lucrarea cu copii, nu pierde seminarul practic Tabere marca Cartea Cărților 2019! Evenimentul este găzduit de Biserica „Vocea Adevărului“ din Odessa, pe adresa a 4-a Suvorovscaia, 54.

Programul evenimentului se desfășoară sâmbătă, 25 mai, între orele 10:00-21:00 și duminică, 26 mai, între orele 13:30-19:00.

Dacă sunteți din Republica Moldova și doriți să participați la acest eveniment, completați formularul de înscriere AICI sau apelați la numărul +37368685682.

https://www.stiricrestine.ro/2019/05/14/seminar-tabere-marca-cartea-cartilor-la-odessa/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+StiriCrestine+%28STIRI+CRESTINE%29

Ziua a 9-a: Povara ospitalității în Turcia | #Pray30Days

Ziua a 9-a: Povara ospitalității în Turcia | #Pray30Days

După ce am mers pe o stradă prăfuită, undeva în Turcia, am păşit într-un apartament foarte curat. Amica mea mă întâmpină cu zâmbete și pupături iar eu mă descalț ca să nu împrăştii praful prin casă. Nu am adus cu mine terlik (papuci de casă), aşa că gazda mea îmi oferă o pereche din colecţia ei pusă deoparte special pentru musafiri.

Sunt condusă în salon, o încăpere folosită numai pentru oaspeţi, şi mă aşez pe un loc ce mi se oferă. O teyze (bunicuță) mai în varsta stă pe locul de onoare, departe de ușă sau de orice loc unde ar putea să o tragă vreun curent. Îi dau bineţe sărutându-i mâna şi atingând-o de capul meu, în semn de respect. Fiica gazdei mele îmi toarnă kolonya în palme ca să mă spăl pe mâini.

Mi se oferă o cafea turcească, alături de un pahar de apă şi o bucăţică de Turkish Delight (rahat turcesc). În alte ocazii gazda poate oferi çay (ceai turcesc) cu prajiturele dulci sau sărate; la diverse ocazii speciale, întreaga mea familie este invitată să ia micul dejun, o masă copioasă savurată lent, cu multă conversaţie şi nenumărate căni de çay.

Vorbim despre fiul ei şomer şi despre soacra ei bolnavă; gazda îmi spune că, Insha’Allah (cu voia lui Allah), toate se vor rezolva, însă lipsită de orice convingere că lui Allah îi pasă de probleme ei. Ea acceptă cu entuziasm oferta mea de a mă ruga în numele lui Isa (Isus), însă este foarte surprinsă că eu vreau să mă rog atunci şi acolo!

Motive de rugăciune

Importanța curăţeniei din casă reflectă o dorinţă adâncă de a fi acceptat de Dumnezeu. Rugaţi-vă pentru turci să descopere curățirea ce o dă, odată pentru totdeauna, sângele lui Isus şi acceptarea în familia lui Dumnezeu pe care ne-o oferă neprihănirea Lui (Ioan 13:8-10, Evrei 10:19-22).

Instabilitatea politică şi economică recentă, îi face pe oameni să se simtă nesiguri, temători, iar asta afectează atitudinea lor de ospitalitate. Rugaţi-vă pentru pace în țară şi înţelepciune pentru autorităţi ( 1 Timotei 2:2-4).

Rugaţi-vă pentru credincioşii din Turcia să fie ambasadorii lui Isus, aducând lumina Lui în viaţa de zi cu zi a semenilor lor.

https://www.stiricrestine.ro/2019/05/14/ziua-a-9-a-povara-ospitalitatii-in-turcia-pray30days/?