APOLOGETICUS – ÎNSOŢITORUL BINELUI

Operele apologeţilor creştini din primele secole ale Bisericii nu sunt, desigur, cele care se pretează cel mai bine studiului ideii de frumuseţe la Sfinţii Părinţi.

Căci dacă cuvântul kalos apare acolo foarte des, este, în majoritatea cazurilor, datorat sensului derivat de bun sau bine, o întrebuinţare interesantă, care nu trebuie neglijată. Vom restrânge însă sensul cuvântului frumuseţe, definindu-l odată ca fiind cauza unei emoţii estetice şi apoi ca rezultatul armoniei, a bunei rânduieli a universului; astfel vom putea evalua cea mai mare parte a întrebuinţărilor acestui cuvânt la primii autori creştini.

În tradiţia greacă, desăvârşirea morală se traduce adeseori cu termenul de frumuseţe. Astfel, găsim curent cuvântul frumos (to kalon) opus celui care înseamnă ruşinos (to aischros), o noţiune exclusiv morală, iar această antiteză o aflăm la Platon sau Aristotel.

Iudaismul elenistic şi-a împropriat această derivaţie semantică, de altfel prezentă în limba ebraică încă de la traducerea Septuagintei. În textul Genezei, arborele asupra căruia apasă interdicţia pronunţată de Dumnezeu este prezentat ca cel al cunoaşterii frumosului (to kalon) şi urâtului (to ponèron). Şi Sfinţii Evanghelişti folosesc aceiaşi termeni de frumos şi urât în originalul grecesc al Scripturii Noului Testament: „Orice pom bun face roade frumoase/bune (karpous kalous), iar pomul rău face roade rele/urâte (karpous ponerous)”.

Frumuseţea lumii, semn al frumuseţii şi al bunătăţii lui Dumnezeu

Frumuseţea, în sensul strict al cuvântului, la apologeţi este în mod esenţial legată de frumuseţea creaţiei. Ei celebrează în nenumărate rânduri măreţia lumii, subliniind în particular contemplarea pe care Dumnezeu o are în faţa lucrării Sale. Cuvintele „Şi a văzut Dumnezeu că este bine/frumos (kalon)” revin de mai multe ori în exegeza pe care Teofil al Antiohiei o face prologului Genezei, un mod de a sublinia fundamentarea biblică a credinţei în structura armonioasă a universului faţă de relativismul filosofiei păgâne, dar mai ales faţă de pesimismul ontologic al sectelor gnostice, pentru care lumea materială, rodul unei „greşeli” originale, este în întregime imperfectă, chiar rea.

Ştim cât este de des întâlnită la gnostici deprecierea lumii şi a Creatorului ei, coborât la statura unui înger demiurg.

Totuşi, proclamarea armoniei şi frumuseţii lumii se sprijină la apologeţi pe o altă tradiţie, de sorginte greacă, aceea de origine platoniciană sau stoică. „Lumea este frumoasă”, proclamă Athenagora, reluând o formulă doxografică atestată într-o lucrare a lui Aetius. Şi el repetă de mai multe ori ceea ce pentru el reprezintă o evidenţă şi o certitudine în comentariul unei mărturisiri de credinţă monoteistă atribuită pe nedrept lui Sofocle: „Dumnezeu umple natura de frumuseţea Sa”. Această ultimă formulă este exemplară, de vreme ce ea arată că frumuseţea lumii nu este nimic altceva decât un reflex al frumuseţii lui Dumnezeu, cum este un efect al bunătăţii Sale.

Desigur, frumuseţea originară este aceea a lui Dumnezeu, care, cum Îl descrie Athenagora, este „acoperit cu frumuseţe”. La fel, definiţia platoniciană a lui Dumnezeu ca Bine şi Frumos în sine, pusă în gura Sfântului Iustin platonizând înainte de convertirea sa la creştinism, nu pare a trezi dezaprobarea bătrânului adus în scenă în prologul Dialogului cu iudeul Tryphon.

Există aşadar, în contemplarea frumuseţii lumii, o formă de contemplare a frumuseţii divine. Athenagora nu ezită să recunoască faptul că contemplarea lumii şi, mai general, a binefacerilor sau a bunătăţii lui Dumnezeu este scopul esenţial al vieţii pe pământ şi, dincolo de această existenţă efemeră, a vieţii eterne în apropiere de Dumnezeu:

„Scopul unei vieţi înţelepte şi al judecăţii raţionale este de a trăi permanent cu ceea ce le-a rezervat în principal şi înainte de orice lucru raţiunea naturală, şi de a slăvi fără încetare contemplarea Dătătorului lor”.

Astfel, contemplaţia (theôria) frumuseţii lumii este atât o formă de cinstire a bunătăţii lui Dumnezeu, cât şi de constatare a existenţei Sale, a activităţii Sale creatoare şi organizatoare şi a puterii Sale.

Ceea ce noi numim argumentul cosmologic este omniprezent în literatura apologetică din primele secole creştine.

La sfârşitul vieţii, vederea generală a contemplării lui Dumnezeu care este contemplarea frumuseţii lumii va găsi împlinirea sa în vederea lui Dumnezeu fără intermediar sau mijlocitor, într-o adevărată unire mistică. Exemplul dat de Athenagora este unul elocvent: „Făcătorul acestui univers a creat omul pentru ca el, devenit martor al generozităţii şi al înţelepciunii Sale în toate lucrurile, să rămână pentru eternitate în contemplarea Lui”.

Omul, creat după chipul lui Dumnezeu

Constatarea că lumea este frumoasă nu priveşte, la apologeţi, doar lumea terestră şi celestă, însufleţită sau neînsufleţită, începând de la stelele cerului până la vietăţile care trăiesc pe fundul oceanelor.

La mulţi dintre ei găsim o celebrare a frumuseţii corpului uman, obişnuită pentru un grec, dar uimitoare pentru un creştin.

Îndemnul la contemplarea frumuseţii lumii, a armoniei sale şi a mişcării ei putea să dea prilej la o interpretare panteistă a transcendenţei divine; acest univers atât de frumos, desăvârşit, nu este el însuşi un dumnezeu? Nu este chiar Dumnezeu însuşi?

Desigur, apologeţii au simţit pericolul acestui tip de interpretare, răspândit pe de o parte de platonismul epocii, care pune ca principiu eternitatea lumii, existentă din veşnicie şi pentru veşnicie – ceea ce este una din trăsăturile caracteristice ale divinităţii – şi, pe de altă parte, stoicismul, care imaginează un Dumnezeu imanent materiei. Astfel, avertizările apologeţilor sunt destul de frecvente. Dacă lumea este frumoasă, nu trebuie să o adorăm, ci să ne întoarcem către Creatorul ei, izvorul oricărei frumuseţi.

„Noi cunoaştem pe Dumnezeu prin creaţia Sa şi întrezărim prin lucrările Sale puterea Sa nevăzută. Dar eu nu vreau deloc să ador creaţia Sa, pe care El a săvârşit-o pentru noi”, spune Taţian.

Iar Athenagora afirmă: „Fără îndoială, lumea este frumoasă, deosebită prin dimensiunea sa, prin rânduiala astrelor şi prin forma sa sferică, în acelaşi timp, nu ei, ci Făcătorului acesteia trebuie să i ne închinăm”.

Este adevărat că acest tip de argument era îndreptat mai degrabă împotriva cultului corpurilor materiale, adică în acest caz, dumnezeilor făcuţi de mână omenească, decât împotriva celui al elementelor cosmice (pământ, aer, apă, foc) şi al universului, propriu vorbind.

A creat Dumnezeu o lume cu desăvârşire frumoasă?

De altfel, s-a subliniat că celebrarea frumuseţii lumii nu avea doar un scop apologetic, pentru a justifica cultul adus unicului Dumnezeu Creator, cel al evreilor, al creştinilor şi al celor mai luminaţi de maeştrii gândirii greceşti antice, ci ea corespundea voinţei de a opune pesimismului gnostic un optimism de dublă inspiraţie, biblică, prin intermediul referatului creaţiei din Geneză şi filosofică, legată de intervenţia divină în lume pe care o susţineau stoicii şi adepţii lui Platon.

Este important de subliniat că această linie de demarcaţie între viziunea optimistă asupra lumii şi cea pesimistă, a gnosticilor, era de asemenea sensibilă în primele secole chiar în interiorul Bisericii.

Astfel, discipolul Sfântului Iustin, Taţian, socotit în tradiţia ecclesiastică doar scriitor bisericesc, refuză să admită deplina frumuseţe a lumii: dacă Dumnezeu a creat o lume cu desăvârşire armonioasă şi deplin ordonată, natura materială a acestei lumi o face subiect al dezordinii şi răului: „Cerul şi astrele au o provenienţă materială, pământul, cu ceea ce trăieşte pe el, are aceeaşi constituţie, încât toate lucrurile au o origine comună. Astfel stând lucrurile, există diferenţe între lucrurile materiale, unele sunt frumoase, altele, frumoase în ele însele, sunt inferioare primelor”.

Pentru Teofil, greşeala originară, încălcarea poruncii de Adam, a antrenat decăderea tuturor urmaşilor săi şi degradarea întregii creaturi, făcând pe om din stăpân rob. Dar această degradare nu este definitivă, ci ea este chemată să înceteze atunci când omul însuşi va înceta să fie rău/urât şi tot ansamblul creaţiei va fi restabilit în ordinea lui primordială.

https://logosul.wordpress.com/apologet/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologie/apologeticus-insotitorul-binelui/

VIŢELUL DE AUR.

VIŢELUL DE AUR.

I. Chipul de aur făcut de Aaron şi israeliţi după Exod, la Sinai, în timp ce Moise era pe munte. Când a descoperit că ei se închinau în mod idolatru înaintea unui viţel ca lui Dumnezeu, cu jertfe, mâncăruri şi dansuri, Moise l-a distrus (Exod 32:4-8, 18-25,35; Deuteronom 9:16,21; Neemia 9:18; Psalmul 106:19-20; Faptele Apostolilor 7:41). Se crede uneori că acest idol este zeul egiptean Apis (un taur) din Memfis (vezi IBA, p. 39, fig. 33) sau taurul Mnevis de la Heliopolis , dar aceste locuri sunt prea depărtate de Gosen pentru ca evreii să fie familiari cu idolii lor. De f apt, mai aproape de evrei, în Delta de E, se practica cultul unor zei tauri, care a fost probabil imitat mai târziu la Sinai. La SV de *Gosen (zona Tumilat), în a 10-a nomă sau provincie a Egiptului de Jos, numită „Taurul negru”, era un amalgam de forme de închinare la Horus şi la un taur sau un viţel; mai departe spre N, înspre partea de NV a Gosenului, a 11-a noma din Egiptul de Jos avea de asemenea un cult al taurului, asociat cu venerarea lui Horus; sunt cunoscute şi alte urme. (Vezi E. Otto,Beiträge zur Geschichte der Stierkulte in Ägypten, 1938, p. 6-8, 32-33.) în Egipt taurul sau viţelul era un simbol al fertilităţii în natură şi un simbol al forţei fizice (cf. Otto, op. cit., p. 1-2, 24 ş.urm. şi passim) şi, la fel ca în alte părţi ale Orientului Apropiat, este posibil să fi avut legături chiar şi cu închinarea la *oastea cerurilor. (Cf. Wainwright, JEA 19, 1933, p. 42-52, în special p. 44-46. Pentru anumite rezerve, vezi Otto, op. cit., p. 7, n. 4. Ar putea fi considerat în acest context şi Faptele Apostolilor 7:41-42?)

În Canaanul învecinat, taurul sau viţelul era animalul lui Baal sau Hadad, zeul (zeii) furtunii, fertilităţii şi vegetaţiei, care, la fel ca în Egipt, simboliza fertilitatea şi tăria. Dacă avem în vedere legăturile strânse dintre Canaan şi Delta de E a Egiptului (*EGIPT, *MOISE) şi prezenţa multor semiţi în Deltă, pe lângă israeliţi, este posibil să considerăm idolatria de la Sinai ca un amestec al unui cult popular contemporan al taurului în Egipt şi în Canaan, accentul fiind pus pe forţa şi fertilitatea naturală. În orice caz, acest act a reprezentat reducerea Dumnezeului lui Israel (cf. „sărbătoare pentru Domnul”, Exod 32:5) la statutul unui zeu amoral (tinzând spre imoral) al naturii asemănător cu cei ai popoarelor înconjurătoare, şi însemna că El putea fi identificat foarte uşor cu Baalii. Dumnezeu a respins acest lucru, a refuzat să fie identificat cu zeul taur şi a condamnat această închinare considerând-o o venerare a unui „alt” dumnezeu şi prin urmare idolatrie (Exod 32:8).

II. La dezbinarea regatului evreiesc, primul rege al Israelului, Ieroboam I, dorind să contracareze atracţia puternică a Templului din Ierusalimul lui Iuda, a ridicat doi viţei de aur la Betel şi Dan, ca să fie centre de închinare la Iahve în Israel (1 Împăraţi 12:28-33; 2 Împăraţi 17:16; 2 Cronici 11:14-15; 13:8). În Siria-Palestina zeii Baal sau Hadad erau concepuţi (şi reprezentaţi) de obicei ca stând pe un taur sau pe un viţel, simbol al puterii lor de fertilitate şi tărie (vezi ANEP, p. 170,179, fig. 500, 501, 531), dar acţiunea lui Ieroboam a avut aceleaşi implicaţii dezastruoase ca şi viţelul de aur al lui Aaron: reducerea lui Iahve la un zeu al naturii şi identificarea Lui ulterioară cu Baalii Canaanului. Aceasta era însoţită de o trecere de la neprihănire, dreptate şi un standard moral exemplar la consideraţii pur fizice şi materiale, ducând cu uşurinţă la imoralitate pe fond religios, dezintegrare socială şi pierderea completă a oricărui sentiment de misiune divină a poporului ales într-o lume întunecată. Toate aceste aspecte au fost unite în ceea ce s-a numit „păcatul lui Ieroboam, fiul lui Nebat”. Iehu (2 Împăraţi 10:29) a îndepărtat închinarea mai explicită şi evidentă la Baali în Israel, dar nu şi viţeii unui Iahve asemănător cu Baalii. Osea (8:5-6; 13:2) a prorocit sfârşitul unei asemenea „închinări”.

K.A.K.

1. http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/vitelul-de-aur.html

Homosexualitatea cu Dănuț Jemna

Discuția asupra acestui subiect delicat trebuie să pornească chiar de la terminologia utilizată atât în contextul societății actuale, cât și în spațiul religios. Termenul homosexualitateare o istorie recentă și apare în anul 1886 într-o lucrare despre patologiile sexuale (Psychopathia Sexualis, Richard Freiherr von Krafft-Ebing). În general, acesta se referă la ideea de orientare sexuală, adică la atracția sexuală și emoțională dintre persoanele de același gen. Literatura face distincția între orientarea homosexuală și un comportament sau un act sexual între două persoane de același gen. Pentru bărbații din această orientare sexuală se utilizează formula gay, iar pentru femei, cea de lesbiene.Scriptura nu are un cuvânt anume pentru a desemna orientarea sau practica sexuală de acest tip. În Noul Testament apar doi termeni pe care unii traducători și interpreți îi asociază cu homosexualitatea: malakos și arsenokoites. Primul apare de patru ori în Noul Testament și doar o singură dată într-un cadru care trimite la comportamentul sexual (1Cor. 6:9). Acesta are sensul primar de moale sau delicat și a primit semnificații precum cele de efeminat, senzual, pervers, travestit, dar și de homosexual, adică de bărbat care preia rolul unei femei în contextul unui act sexual. Cel de-al doilea apare doar de două ori în Noul Testament (1Cor. 6:9, 1Tim. 1:10) și are la bază două cuvinte: arehen, care înseamnă bărbat, și koite, care setraduce prin pat. De aceea, unii traducători au considerat că se referă la practica sexuală dintre doi bărbați și au utilizat termenul de homosexualitate. În lumea antică, semnificația lui arsenokoites este însă una mai complexă și a fost tradusă în diverse moduri, având în special sensul de abuz sexual, pederastie, perversiune sexuală, prostituție sau practică sexuală care nu are în vedere procrearea, și îi vizează în special pe bărbați.  În limba română, cele două cuvinte au fost traduse prin malah și sodomit și sunt interpretate cu sensuri legate de practicile sexuale între persoanele de același gen pe care spiritualitatea creștină le consideră acte nenaturale și imorale. Pentru sodomie se consideră că termenul are o proveniență biblică și se referă la păcatul bărbaților din cetatea Sodoma, adică la ideea relației sexuale dintre bărbați. Societatea modernă folosește acest cuvânt în domeniul juridic cu mai multe sensuri, referindu-se la relații sexuale anormale, perversiuni sexuale cu animale, relații sexuale între bărbați etc. 

O abordare coerentă a subiectului homosexualității cere o analiză care distinge perspectivele domeniilor de cunoaștere cu care se lucrează. Cele mai multe greșeli și neînțelegeri se realizează atunci când se amestecă tipurile de argumente și așteptările care provin din știință cu cele din teologie sau filosofie. Din perspectivă creștină, considerăm că este necesară această delimitare a pozițiilor specifice fiecărui domeniu al cunoașterii și evaluarea atentă a posibilităților de a le pune în dialog. Facem câteva observații asupra modului în care este tratată tema în știință și teologie și asupra unui posibil dialog între cele două.  

Nu este ușor de evaluat analizele și rezultatele obținute asupra orientării homosexuale din perspectiva științelor. Motivul este acela al complexității abordărilor ce provin din diverse științe particulare și mai ales al evoluției ipotezelor emise din diverse zone ale cercetării. Nu este lipsit de importanță să observăm că opiniile specialiștilor exprimate în ultima sută de ani au evoluat de la poziții care considerau homosexualitatea o formă de afecțiune psihică, o patologie sau perversiune cu rădăcini în mecanismul evoluției personalității cuiva, până la cele care consideră că avem de a face cu un comportament psiho-social asumat într-un context dat sau cele care subliniază că este vorba despre o dorință normală, înnăscută, și care eventual are la bază o structură genetică ce determină acest tip de orientare emoțională și sexuală. Pe lângă ipotezele formulate de științe precum medicina, biologia, etica, psihologia, psihanaliza, sociologia etc., opiniile asupra homosexualității au fost determinate și de abordările provenite din drept și științele politice. Este evidentă dificultatea de a realiza o analiză a acestor poziții, cu argumentele și schimbările produse de-a lungul timpului. Dar putem sublinia că în trecut bătălia argumentelor era susținută în special de rezultate din domeniul științelor sociale, în timp ce în prezent lucrurile se concentrează pe rezultatele ce provin din medicină, biologie și genetică.

În general, dezbaterile din domeniul științei cu privire la homosexualitate s-au dat și încă se dau pe terenul stabilirii naturii acestui comportament. Întrebarea este dacă acesta este determinat biologic sau genetic ori avem de a face cu o serie de factori psihologici și sociali care conduc la această orientare; este o boală sau un comportament care se dezvoltă în mod normal? În cazul unei boli, se caută explicații privind cauzele și natura ei. Iar dacă este vorba despre una din variantele normale ale orientărilor sexuale, se discută fie asupra unor determinanți genetici, fie asupra ideii de opțiune personală ce poate avea la bază o serie de factori sociali cu rol important în a deveni homosexual. De asemenea, în funcție de răspunsul la prima întrebare, se analizează posibilitatea de a influența și modifica orientarea și identitatea sexuală. Pe de o parte, dacă este vorba despre o afecțiune, se pune problema de a identifica cauzele ei și soluțiile terapeutice cele mai bune. Pe de altă parte, dacă avem de a face cu un comportament normal, discuțiile se poartă în plan social și etic, în zona dreptului și abordărilor politice astfel încât să se găsească un cadru coerent de expresie pentru persoanele care își asumă să trăiască cu această orientare.

În ciuda unei perioade lungi de analize și dezbateri, oamenii de știință nu au exprimat încă un răspuns clarificator cu privire la natura homosexualității. În continuare, există mai multe tabere de cercetători care au la bază două opțiuni privind această orientare sexuală. Unii rămân la poziția clasică și consideră homosexualitatea un construct psiho-social, alții sunt de partea unui esențialism biologic și vorbesc despre o realitate ereditară care nu poate fi și nu trebuie modificată, iar anumite opțiuni combină cele două abordări și încearcă să ofere o versiune mai complexă problemei. Înainte de a trece la perspectiva teologică privind homosexualitatea, mai trebuie subliniate două aspecte. Primul se referă la importanța demersului științific asupra acestui subiect și la dificultatea de a realiza cercetarea, la nevoia unor studii interdisciplinare și deschiderea la dialog cu efortul de cunoaștere din filozofie, teologie, artă. Al doilea subliniază faptul că pozițiile oamenilor de știință presupun, pe lângă opțiunile epistemologice, și pe cele care țin de o anumită concepție cu privire la natura realității, a omului și a vieții sociale. Frecvent, acest set de opțiuni joacă un rol decisiv și în asumarea unei paradigme sau abordări științifice, cu implicații directe asupra ipotezelor asumate și a modului de a gândi problema supusă cercetării. Aceste elemente pot fi ușor identificate la nivelul comunităților științifice prin trecerile de la o perioadă istorică la alta, îndeosebi cele din prima parte și a doua jumătate a secolului trecut. Ceea ce este clar însă este faptul că ipotezele emise de cercetători nu rămân fără ecou în societate, iar frecvent ele pot susține cauze și poziții ideologice care polarizează spațiul social sau susțin mișcări și grupuri de tot felul, mai mici sau mai însemnate.

Poziția teologiei creștine cu privire la homosexualitate este una destul de clară, chiar dacă există și opinii ale unor persoane sau grupări care nu converg. În principal, tradiția creștină consideră că Scriptura interzice practica actului sexual dintre persoanele de același gen și în final este împotriva orientării homosexuale. Bazele biblice pentru această abordare apar atât în Vechiul (Gen. 1:26-29, 2:24, Lev. 18:22, 20:13), cât și în Noul Testament (Rom. 1:18-27, 1Cor. 6:9-11, 1Tim. 1:8-11). Argumentul principal adus de comunitatea creștină împotriva homosexualității este legat de constituția omului și proiectul divin cu privire la sexualitate. Dumnezeu a creat omul ca o ființă relațională, cu capacitatea de a iubi și a experimenta realitatea unirii personale. În acest scop, el a înzestrat natura umană cu distincția de gen și dimensiunea sexualității. Așa cum arată textul Scripturii, unirea dintre două persoane la nivelul naturii umane, care implică actul sexual, este rezervat spațiului conjugal și pentru două persoane de gen diferit. Prin distincția de gen, actul creației divine a pus la dispoziția omului un tip de complementaritate care să facă posibilă unirea bărbatului cu femeia prin implicarea naturii umane în totalitatea ei. În concepția Sf. Ap. Pavel, pierderea acestui reper normal și natural al relației sexuale dintre soț și soție, dintre bărbat și femeie în contextul căsătoriei se datorează păcatului, ratării experienței umane prin ruperea de adevăr, prin renunțarea la relația fundamentală cu creatorul. Ca urmare a căderii, oamenii sunt animați de vicii și patimi de tot felul. Ei trăiesc în neadevăr și sunt călăuziți de o minte întunecată și coruptă și astfel ajung să își dezonoreze trupurile lor prin renunțarea la relațiile intime naturale dintre bărbat și femeie și practicarea unor acte împotriva naturii umane, improprii și rușinoase, adică relațiile sexuale între persoanele de același gen (Rom. 1:24-27). Ideile de natural și împotriva naturii sunt formulate de pe o poziție teologică și antropologică. Se are în vedere rațiunea creatoare a lui Dumnezeu, adică scopul dat sexualității umane de la început și faptul că omul a renunțat la acest mod de viață intenționat de Dumnezeu ca urmare a păcatului. În spațiul lumii antice, normalitatea la care face referire Sf. Ap. Pavel este deja subminată și de o puternică deteriorare a raporturilor de gen. Femeia era considerată o ființă inferioară ce își ridica puțin din demnitate prin nașterea de urmași pentru soții sau stăpânii lor. Relațiile de iubire simetrice și de înaltă demnitate erau considerate doar cele între bărbați, fapt care a încurajat orientarea homosexuală.

În ciuda unei dominante clare a tradiției creștine împotriva homosexualității, există și autori care încearcă să nuanțeze termenii discuției și să interpreteze textele biblice strict în raport cu datele lumii antice și cu unele probleme specifice acelei epoci. Creștinii care acceptă această realitate pentru viața lor consideră că Scriptura condamnă actele sexuale între persoanele de același gen doar în contextul existenței unui tip de violență, abuz sau al oricărui tip de asimetrie între persoanele în cauză. De asemenea, ei consideră că textul biblic se referă doar la actele homosexuale accidentale și pătimașe și nu are nimic de a face cu orientarea de acest tip, ceea ce implică un stil de viață asumat și o categorie de persoane care practică această experiență din iubire și înțelegere reciprocă.

Un alt aspect care trebuie subliniat cu privire la gândirea și practica comunităților creștine este cel al existenței unui tip de radicalizare împotriva păcatului actului sexual dintre persoanele de același gen, relativizând cumva alte păcate aflate în lista celor menționate de Sf. Ap. Pavel în același context în care apare tema homosexualității. Această măsură dublă a condus frecvent la o adevărată fobie a creștinilor împotriva celor care se declară homosexuali sau a celor care au avut ocazional relații cu persoane de același sex. Atitudinea diferită a bisericii față de unele păcate și de unii păcătoși nu este constructivă și aduce în permanență anomalii. Afirmația că homosexualitatea este păcat trebuie făcută cu aceeași unitate de măsură și cu aceeași convingere și când este vorba despre nedreptate, răutate, invidie, ceartă, înșelătorie, bârfă etc. De asemenea, ideea că experiența creștină ia în calcul apariția unor accidente și un drum lung al vindecării și mântuirii presupune acordarea aceluiași tratament tuturor oamenilor care sunt pe drumul credinței și care se confruntă cu probleme, cu păcatele amintite în Scripturi. În egală măsură, biserica trebuie să se adreseze cu același spirit de slujire și prețuire față de toți cei care se află încă departe de Dumnezeu și nu au ales încă drumul credinței.

Dialogul dintre știință și credință pe tema homosexualității nu a fost și nu este nici acum unul foarte comod. La acest capitol, întâlnim mai degrabă tensiuni și greșeli care provin din poziționarea eronată a părților implicate, îndeosebi din lipsa de disponibilitate de a evalua corect specificul și modul de lucru particular al fiecărui domeniu de cunoaștere. Din partea comunității creștine, probabil că cel mai frecvent se așteaptă un tip de conformism al societății și eventual al oamenilor de știință să declare homosexualitatea ceva greșit și indezirabil, ceva foarte grav care trebuie interzis și pedepsit. Chiar dacă știința va ajunge să declare această orientare o boală, acest lucru nu poate fi echivalent cu definiția păcatului ca boală și ratare a sensului existenței umane așa cum afirmă teologia creștină. Iar dacă știința va susține că avem de a face cu un comportament normal și cu rădăcini ereditare, acest lucru nu presupune în mod obligatoriu un absolut și unica definiție a naturii umane pe care trebuie să o accepte toată lumea. De asemenea, în societățile democratice și secularizate în care membrii comunităților LGBT au câștigat diferite drepturi civile, creștinii nu pot interveni prin mecanisme de forță și străine de logica credinței pentru a impune propriul adevăr tuturor oamenilor și a îngrădi libertatea de alegere, inclusiv în direcții pe care teologia le dezaprobă. De cealaltă parte, în contextul unei hegemonii a științei în domeniul cunoașterii, există presiunea ca ceea ce spun specialiștii să devină lege pentru toată lumea, inclusiv în viața credincioșilor.

Ideea de dialog între credință și rezultatele științei sau filosofiei presupune asumarea faptului că ceea ce produce teologia creștină nu poate fi normativ decât pentru cei credincioși, iar ceea ce produce știința nu poate fi impus ca un absolut pentru comunitatea creștină. În fața presiunii vremurilor, creștinii nu au voie să relativizeze standardele credinței și să se adapteze la un cadru socio-istoric anume. În același timp, biserica trebuie să facă efortul să înțeleagă demersul cunoașterii din celelalte domenii și să fie capabilă să facă o analiză critică coerentă a acestor rezultate la nivelul fiecărei arii în parte și să ia în calcul lucrurile valoroase. Există rezultate pertinente obținute în psihologie, genetică și sociologie care privesc raporturile de gen și dezvoltarea personalității, dinamica orientării sexuale și problemele care apar aici pe care comunitatea creștină le neglijează și rămâne tributară unor limite și blocaje la care nu are soluții viabile. Nu în ultimul rând, credincioșii își pot aduce propriile opinii și poziții în spațiul public ca o ofertă ce este transmisă cu o atitudine de smerenie și slujire, cu disponibilitatea de a împlini ceea ce susține în propriul crez și de a avea aceeași măsură cu care evaluează întreaga realitate. Șansa credincioșilor în fața unor teme sensibile așa cum este homosexualitatea nu este radicalismul și fobia, fariseismul și ipocrizia, mai ales când este vorba despre alte lucruri la fel de importante în propria teologie, dar asupra cărora se tace promiscuu. Contribuțiile teologiei creștine la discuția pe această temă trebuie să vină îndeosebi de pe terenul antropologiei și eclesiologiei, cu lucrări și poziții care privesc natura omului și rolul distincției de gen, importanța și locul sexualității și familiei, ideea de împlinire umană, comunitate, iubire și libertate. Punerea în practică a unor asemenea valori, alături de o prezență discursivă de calitate reprezintă căile credinței, așa cum ne-a învățat Cristos.

Dănuț Jemna

https://danutj.wordpress.com/2019/05/10/homosexualitatea/

ARMINIANISMUL: Idolul de aur al liberei voinţe de Augustus Toplady (1740-1778)

Pagina Pastorală

 

De fiecare dată când intrăm în discuţii despre conceptul biblic al predestinării, ori de câte ori avem ocazia să oferim o prezentare a doctrinei alegerii sau a predestinarii, în mod inevitabil prima întrebare pe care o ridică oamenii  este: „Cum rămâne cu libera voinţă?” Pentru că înţelegem, chiar dacă nu am studiat cu multe detalii tehnice aceste lucruri, înţelegem că e foarte dificil să explici relaţia dintre un Dumnezeu suveran, un suveran absolut, şi o creatură care are o libertate autentică. Întâlnim această problemă nu numai în cazul specific al doctrinei alegerii sau a predestinării, dar şi în modul în care înţelegem providenţa divină.   Multe persoane înţeleg conceptul de liberă voinţă ca fiind acel liber albitru din fiecare persoană, prin care omul face, gândeşte şi acţionează aşa cum alege. Mântuirea este una dintre alegerile vieţii şi Dumnezeu ne-a oferit o voinţă prin care să putem să alegem ceea ce dorim pentru destinele noastre. În numerele viitoare ale publicaţiei vom continua cu alte aspecte ale acestui important domeniu din viaţa spirituală. De asemenea, dacă doriţi să propuneţi o anumită temă de studiu pentru pagina pastorală, vă rugăm să ne trimiteţi un email la adresa de mai jos. Vă mulţumim şi aşteptăm mesajele şi sugestiile dumneavoastră. Dacă sunteţi interesaţi să ne sugeraţi subiecte de studiu, o puteţi face pe adresa misiunii. Orice comentariu poate fi trimis la adresa: apologetics@voxdeibaptist.org Voinţa liberă

ARMINIANISMUL: Idolul de aur al liberei voinţe de Augustus Toplady (1740-1778)

Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău slavă, pentru bunătatea Ta, pentru adevărul Tău!

(Psalmul 115:1)

Unii cercetători au presupus că acest Psalm a fost scris de profetul Daniel, cu ocazia eliberării miraculoase a lui Şadrac, Meşac şi Abednego, atunci când ei au ieşit nevătămaţi din furnalul încins în care au fost aruncaţi prin porunca regelui Nebucadneţar.

Şi, într-adevăr, nu există multe pasaje din Psalmi care să pară că ar înfăţişa această conjunctură. Chiar prin continuarea citirii, la al patrulea verset (care vorbeşte despre idolii păgânilor, şi, se prea poate că se referea la chipul aurit la care a cerut Nebucadneţar să i se aducă închinare), spune că idolii lor sunt din argint şi aur, lucrarea mâinii omului: ei au gură, dar nu vorbesc, ochi dar nu văd.

Îndrăznesc să spun că, într-un astfel de auditoriu ca şi acesta, se află şi un număr de arminieni. Mă tem că prea multe din adunările noastre îi au pe prea mulţi dintre aceştia. Poate, totuşi, chiar şi aceşti oameni, pe cât de idolatrii sunt, pot fi apţi de a fi blamaţi cât şi, într-adevăr, cu dreptate, absurditatea acelora care se închină la idoli de aur sau de argint, lucrarea mâinii omului. Daţi-mi voie să întreb: Dacă ar fi aşa de absurd să te închini la lucrarea mâinilor unui alt om, ce ar fi să te închini la lucrarea propriilor tale mâini? Poate că-ţi spui, „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva.” Totuşi, dă-mi voie să spun că încrederea, confidenţa, încrederea şi dependenţa pentru mântuire sunt cu toate fapte şi cu toate chiar şi solemne, de închinare divină: şi pe orice vei depinde, fie în parte sau în întreg, pentru acceptarea ta înaintea lui Dumnezeu, şi pentru justificarea ta înaintea feţei Sale, pe orice te-ai baza şi te-ai încrede pentru realizarea harului sau a slavei, dacă este vreun lucru lipsit de Dumnezeu în Hristos, tu eşti un idolatru în toate intenţiile şi scopurile.

Este foarte diferită ideea care ne-o oferă Scriptura, despre binecuvântatul Dumnezeu, de cea a falşilor dumnezei la care se închinau păgânii şi de această reprezentare degradantă a adevăratului Dumnezeu, pe care Arminianismul le-ar înscrie asupra omenirii. „Dumnezeul nostru [spune acest Psalm în versetul 3] este în ceruri: El face tot ce îi este plăcut.” Aceasta nu este ideea arminiană despre Dumnezeu: căci liberele noastre voinţe şi preocupările noastre cu şansele ne spun că Dumnezeu nu face ceea ce i-ar plăcea; că ar fi cumva un număr mare de lucruri pe care El ar vrea să le facă şi se zbate să le facă, însă nu le poate aduce la împlinire: ei ne spun aşa cum a spus-o cineva în mod ingenios:

Întreaga lume El ar putea-o uşor salva,

Însă tânjeşte spre ceea ce nu poate-avea

Cam harnic, astfel să răsune-afară,

Un Dumnezeu dezamăgit şi schimbător.

Cum se comportă aceasta cu maiestuoasa descriere că „Dumnezeul nostru este în ceruri”! El şade pe tron, evaluând şi distribuind sorţii oamenilor; ţinând toate evenimentele în mâna Sa, călăuzind fiecare legătură a cauzelor secundare, de la începutul timpului la sfârşitul vremii. Dumnezeul nostru este în ceruri, deţinând toată puterea, şi (care este consecinţa naturală a acesteia) El a făcut ceea ce i-a plăcut: sau aşa cum o exprimă apostolul (deşi cuvintele sunt diferite, sensul este acelaşi) „El face toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11).

De aceea, noi ne şi trudim cât şi suferim reproşul: chiar pentru că spunem (şi cel mai înalt lucru pe care îl putem spune despre acest subiect se ridică doar la acest lucru: spre derâderea acesteia) că Dumnezeul nostru este în cer şi că a făcut tot ceea ce i-a plăcut. Şi El face conform plăcerii Sale suverane ceea ce voieşte, până la capăt; chiar dacă toţi arminienii de pe pământ s-ar încumeta să înfrunte intenţia divină şi să împiedice roţile guvernării divine. Cel ce şade în ceruri râde de ei şi îşi aduce la îndeplinire scopurile Sale, uneori chiar şi prin intermediul acelor incidente pe care oamenii răi se încumetă să le arunce în calea Sa, cu o perspectivă stricată de a-L dezamăgi pe El şi scopurile Sale. „Toate lucrurile,” spunea psalmistul, „Te slujesc” (Psalmul 119:91). Toate au o tendinţă directă, fie efectivă fie facultativă, de a îndeplini planurile Sale nealterabile de providenţă şi har. Observaţi: în mod efectiv şi tolerant. Căci noi nu spunem niciodată, şi nici nu am intenţiona să spunem, că Dumnezeu este lucrătorul răului: noi doar susţinem că pentru motive necunoscute nouă, ci doar lui Dumnezeu, El este cel ce permite în mod eficace (nu agentul, ci cel ce permite) ca orice vine să se întâmple. Însă atunci când vorbim despre bine, noi lărgim apoi termenul şi afirmăm, împreună cu psalmistul, că cu tot ajutorul oferit pe pământ, Dumnezeu îl face El Însuşi.

Îmi amintesc de ceea ce spunea marele Monsieur Du Moulin, în admirabila sa carte intitulată Anatome Arminianismi. Observaţia sa este că cei rău, cu nu mai puţin decât cei aleşi, realizează decretele înţelepte, sfinte şi drepte ale lui Dumnezeu: dar, spune el, cu această diferenţă; poporul unic al lui Dumnezeu, după ce sunt convertiţi, se străduie faţă de voia Sa dintr-un principiu de dragoste: în timp ce aceia care sunt lăsaţi în perseverenţa inimii lor (care este dezaprobarea pentru care ne luptăm), cărora nu le pasă de Dumnezeu, şi El nu este în toate gândurile lor; aceste persoane se asemănă cu aceia care vâslesc într-o barcă, care se îndreaptă spre acel loc spre care îşi îndreaptă de fapt spatele. Ei îşi întorc spatele faţă de decretul lui Dumnezeu, şi cu toate acestea ajung la acel punct, însă fără să o ştie.

O mare dezbatere dintre religia lui Arminius şi cea a lui Isus Hristos este referitoare la cine va sta justificat pentru slava şi lauda mântuirii unui păcătos. Conversia decide deodată acest punct; eu cred că fără vreo imputare a lucrurilor murdare, m-aş aventura să spun că fiecare persoană care este într-adevăr trezită, măcar atunci când se află sub strălucirea înfăţişării lui Dumnezeu asupra sufletului său, să cadă în genunchii săi, cu acest imn de laudă venind din inima sa „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău slavă, pentru bunătatea Ta, pentru adevărul Tău”.

Aceasta este adevărată şi în ceea ce priveşte binecuvântările vieţii de acum. Dumnezeu este cel ce îl ridică pe unul şi îl coboară pe altul (vezi Psalmul 75:7). Victoria, de exemplu, atunci când prinţii care se luptă se află într-un război, este toată a lui Dumnezeu. „Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul” Eclesiastul 9:11, este ca şi când ar fi un decret, voia, puterea şi providenţa lui Dumnezeu, care în mod eficace, deşi uneori invizibil, ordonează şi dispune fiecare eveniment.

La faimoasa bătălie de la Azincourt, din Franţa, unde, dacă nu greşesc, 80.000 de francezi au fost în totalitate înfrânţi de aproape 9.000 de englezi, sub comanda uimitorului nostru Rege Henry al V lea, iar după ce s-a încheiat lupta, şi Dumnezeu a dar acelui prinţ renumit victoria, el a ordonat precedarea Psalmului (adică al 114 lea), şi parte a Psalmului din care v-am citat pasajul luat în considerare, să fie cântat pe câmpul de luptă: în acest fel recunoscând că tot succesul, şi toate binecuvântările, sau orice alte lucruri asemănătoare, au venit de la Tatăl luminilor. Unii din istoricii noştri ne informează de faptul că atunci când triumfătorul englez a ajuns la aceste cuvinte pe care le-am luat pentru textul meu, întreaga armată victorioasă a căzut pe genunchii lor, ca un singur om, în câmpul de cucerire, şi au strigat, cu o singură inimă şi cu o singură voce, „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău slavă, pentru bunătatea Ta, pentru adevărul Tău!”

Şi aşa va fi şi atunci când Dumnezeu a realizat numărul aleşilor Săi, şi i-a adunat în întregime în plinătatea împărăţiei Sale de răscumpăraţi. Care crezi că va fi cântecul tău atunci când vei ajunge în ceruri? „Binecuvântat fie El care mi-a dat libera voinţă, şi binecuvântat fie propriul meu eu, care s-a folosit bine de el”? O, nu, nu. Un astfel de cântec nu s-a auzit niciodată în ceruri şi nici nu se va auzi vreodată în tip ce Dumnezeu este Dumnezeu şi cerul este cer. Priveşte în cartea Apocalipsa şi acolo vei găsi adunarea celor binecuvântaţi şi tensiunile de care cântă. Ei şi-au aruncat coroanele înaintea tronului spunând:

„Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.” (Apocalipsa 5:9).

http://www.voxdeibaptist.org/arminianismul_idol_de_aur.htm

Principii ale ucenicizării | Studiu Biblic – Lecția 6

Moldova Creștină TV 

Publicat pe 12 mai 2019

În această lecție învățăm câteva principii ale ucenicizării care ne pot ajuta în lucrarea pe care ne-a dat Dumnezeu să o facem. CURSUL: Vrei să fii ucenicul lui Hristos? Trebuie să plătești prețul! AUTOR: Kay Arthur, Tom & Jane Hart Prezentator: Păstorul bisericii Buna Vestire, Vasile Filat Participanți: Andrei Talmazan – păstor, biserica Buna Vestirea Ala Talmazan – profesoară de limbă engleză, școala ”English for a New Life” https://www.facebook.com/ala.talmazan Școala de engleză ”English for a New Life” https://www.facebook.com/englishforan… BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:00 – 16:00 Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601

https://www.facebook.com/bunavestire…. https://www.bunavestirea.md

Categorie  Educație

Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

 

Moldova Creștină TV 

 

 

Un jucător de rugby acuzat de încălcări grave de comportament pentru că a postat versete biblice

Folau Israel, un jucător de rugby din Naționala Australiei, a fost suspendat din cauza unor postări cu versete biblice, făcute pe rețeaua de socializare ,,Instagram”, prin care îi îndeamna pe oameni să se pocăiască, fapta să fiind catalogată drept o ,,încălcare la nivel înalt” a comportamentului profesional, relateaza CBN News.

Suspendarea dreptului de a juca vine într-un moment greu pentru centralul Australian, care avea speranțe că va juca pentru țara sa în Cupa Mondială de Rugby din acest an.

Postarea pe care acesta a făcut-o pe data de 10 aprilie și care e a depășit deja pragul de 56,000 de like-uri, spune: ,,AVERTISMENT! Alcoolismul, homosexualitatea, adulterul, minciuna, hoția, necredința, idolatria, pentru toate acestea, te așteaptă IADUL! Pocăiește-te, numai Isus te poate salva!” Făcând referire la pasajul de la 1 Corinteni 6:9-10.

În urma situației controversate a rugbyst-ului, unul dintre principalii sponsori, Asics, și-a reziliat contractul.

,,Noi promovăm incluziunea și diversitatea”, a scris compania într-o declarație, ,,Israel Folau își exprimă dreptul la opiniile sale personale, însă unele dintre cele exprimate în ultimele postari pe conturile sale de socializare, nu sunt în concordanță cu cele ale Asics. Ca atare, parteneriatul nostru cu Folau nu va mai continua, iar Asics nu-l va mai folosi ca ambasador al brandului”.

Fostul antrenor al Australiei vine în apărarea lui Folau

Alan Jones, fostul antrenor al naționalei Australiei a venit în apărarea lui Folau, menționând că ,,decizia luata ar trebui să ne facă să ne punem întrebarea: în ce fel de societate trăim?”

,,Poporul australian nu va accepta asta. Aceasta nu este Australia pentru care au luptat strămoșii noștri și vom fi nevoiți să ne luăm țară înapoi prin argumente și procese democratice și pașnice – nu prin ură, răzbunare sau intimidare„.

Jones a adăugat că ,,dacă nu suntem liberi să ne exprimăm cu privire la credința noastră și să scriem versete din Biblie ori dacă nu suntem liberi să vorbim adevărul de teamă că cineva se va simți rănit, atunci această țară a ajuns într-un loc întunecat și suntem cu toții în pericol.„

Un jucător de rugby acuzat de încălcări grave de comportament pentru că a postat versete biblice

Politicile familiale ale Ungariei (de Katalin Novàk)

Guest Post  20/06/2018 

Katalin Novàk este ministrul ungar al Familiei și Tineretului, responsabilă pentru administrarea politicilor familiale în țara sa. Aceasta este traducerea discursului „Politicile familiale în Ungaria în spiritul Humanae Vitae și Veritatis Splendor,” rostit pe 21 mai 2018 la conferința organizată la Roma pe tema „Viața umană și familia și splendoarea adevărului: Daruri ale lui Dumnezeu.” Conferința a fost organizată de Academia Ioan Paul al II-lea pentru Viața Umană și Familie. 

Legea fundamentală (Constituția Ungariei) conferă o importanță specială familiei, protejează instituția căsătoriei și afirmă că familia are la bază căsătoria și relația părinte-copil; totodată declară că Ungaria încurajează alegerea de a avea copii.

O precondiție pentru dezvoltarea socială pe termen mediu și lung și pentru sustenabilitatea Ungariei o reprezintă o schimbare de durată în trendurile demografice. Obiectivul poate fi atins printr-o politică stabilă, complexă, bine direcționată și flexibilă a familiei, care se poate adapta la nevoile și condițiile în curs de schimbare.

Actualii și viitorii părinți trebuie să aibă stabilitate de lungă durată și o situație financiară sigură. În această privință, locul de muncă și echilibrul între profesie și obligațiile familiale au o importanță majoră. De aceea, încercăm cât de mult putem să ajutăm părinții să armonizeze cariera cu creșterea copiilor.

Actuala politică familială din Ungaria beneficiază de instrumente complexe pentru a oferi un astfel de ajutor familiilor. Un obiectiv prioritar este implementarea unei schimbări de durată în tendințele demografice; de aceea, se depun eforturi pentru a oferi tot ajutorul în a garanta că toți copiii care sunt doriți sunt și născuți.

Secretariatul de Stat pentru Problemele Familiei și ale Tinerilor din cadrul Ministerului Capacităților Umane este responsabil cu controlul profesional al politicilor familiale. După alegerile generale din 2014, în noua perioadă guvernamentală, problemele familiale au fost separate de cele sociale, întrucât conexiunea dintre cele două domenii dădea impresia că a avea copiii înseamnă sărăcie.

În Ungaria, susținerea oferită familiei este remarcabilă: Ungaria alocă 4,8% din PIB pentru astfel de scopuri, în comparație cu media de 2,55% a OCDE.

Formele de susținere familială sunt ori universale (oferite pe baza unui drept subiectiv) ori condiționate de deținerea unei slujbe înainte de nașterea copilului.

Sprijinul pentru maternitate, oferit într-o singură tranșă la nașterea copilului, este acordat pe baza unui drept subiectiv. Părinții au dreptul la concediu de trei ani pentru îngrijirea copilului tot pe baza unui drept subiectiv.

Vă recomandăm

Citește și: Ungaria: Creșterea numărului de căsătorii și a veniturilor familiei, reducerea avorturilor – efectele politicilor pro-familie ale guvernului Orban

Pachetul suplimentar oferit pentru îngrijirea la domiciliu a copilului (GYED), introdus în 2014, oferă susținere semnificativă și a marcat o schimbare conceptuală. Obiectivul său este de a asigura că părinții nu sunt excluși de pe piața muncii și că mamele cu copii nu vor fi forțate să decidă dacă vor să rămână acasă cu copiii lor sau să se angajeze.

În 2017, aproape 90.000 de părinți au avut acces la GYED Extra (dintre care 39,491 de părinți au primit beneficiul după mai mult de un copil și 847 de părinți au beneficiat de GYED pentru studenți).

Emblematic pentru sistemul de asistență familială al Ungariei este beneficiul fiscal generos pentru familii, oferit în mod treptat din ce în ce mai multor cetățeni în ultimii ani. Cu toate acestea, cea mai mare mai mare alocație bugetară este indemnizația pentru familie, oferită pe baza unui drept subiectiv și pentru fiecare copil în parte;

Ungaria alocă aproximativ 1,1% din PIB în acest scop. Din ianuarie 2011, părinții care-și așteaptă primul copil au dreptul la beneficiu începând din ziua când fătul are 91 de zile.

Situația financiară a familiilor a fost îmbunătățită în mod considerabil odată cu micșorarea cheltuielilor generale (costul gazului, al încălzirii centralizate, al electricității, al apei și al tratării apei, al curățării coșurilor și al colectării deșeurilor), introdusă în mod treptat.

Între 2010 și 2017, câștigul mediu al familiilor din Ungaria a crescut cu 63.8% datorită reducerii taxelor pentru familii. Un părinte cu un copil câștigă în medie cu 13% mai mult decât un adult fără niciun minor.

Deținerea unei locuințe este promovată printr-o subvenție nerambursabilă (indemnizația de locuință pentru familii), împrumuturi cu dobândă subvenționată și programe de economisire pentru locuințe.

Din 1 iulie 2015, subvenția pentru locuințe sociale este înlocuită cu subvenția pentru prima casă pentru familii care le este oferită acum unui număr mai mare de beneficiari pentru a promova îndeplinirea obiectivelor legate de locuință a familiilor care cresc copii.

Începând din ianuarie 2016, familiile care cresc în prezent trei sau mai mulți copii sau care se angajează să crească trei sau mai mulți copii în viitor (printre care copiii pe care îi au deja) ar putea să primească în mod uniform o susținere oferită într-o singură tranșă de 10 milioane de forinți (32.260 de euro) atunci când își construiesc sau își cumpără o proprietate nouă. În plus, aceste familii au dreptul de a primi un credit rezidențial de 10 milioane forinți cu subvenționarea ratei dobânzilor de către stat. Din iulie 2015 până în februarie 2018, aproape 70.000 de familii au beneficiat de pe urma acestei măsuri, primind în total 197 miliarde forinți (635,5 milioane de euro), adică o medie de aproximativ 2,8 milioane forinți (9.000 de euro) în subvenții per familie.

În 2015 au fost introduse subvențiile fiscale pentru cuplurile nou-căsătorite, o facilitate pentru a scădea baza impozabilă. Prin această măsură se intenționează încurajarea cuplurilor tinere de a se căsători: un cuplu nou-căsătorit are dreptul la o subvenție fiscală de 5.000 de forinți (16 euro) pe lună, cu condiția să fie prima nuntă a măcar unuia dintre ei. Până la sfârșitul lui 2015, 21,5 de mii de cupluri și-ar putea scădea baza impozabilă cu un total de 1,6 milioane de euro. Subvenția introdusă în 2017 are noul beneficiu pentru cupluri, de a continua să aibă dreptul la această subvenție pentru o perioadă de maxim doi ani.

Părinții au șansa de a economisi bani pentru copiii lor cu sprijinul statului. Garanția pentru copii (administrată în prezent de Trezoreria de Stat) reprezintă o sumă formată din alocația de 137 de euro depozitați de stat pentru fiecare copil născut, dintr-o sumă depusă opțional de către părinți și dintr-o valoare creditată anual de către stat în fiecare lună pentru primele două plăți (10% din suma lor, cu un maxim de 19,35 euro) colectate pe contul de titluri Start deschis la Trezorerie. Suma depozitată pe o obligațiune cu scadență de 19 ani.

Guvernul a introdus Programul de vacanță socială pentru a se asigura că cei cu dificultăți financiare primesc oportunități de vacanțe. În fiecare an, grupul țintă principal cuprinde pensionarii, familiile mari, pensionarii cu dizabilități și copiii.

În 2017, mai mult de 100.000 de copiii au beneficiat de tabere de vacanță pentru un cost nesemnificativ.

Guvernul a extins oportunitatea pentru îngrijirea copiilor gratuită sau subvenționată. Din 1 septembrie 2015, numărul copiilor care au dreptul la mese gratuite în grădiniță a crescut de aproape trei ori. În anul școlar 2016/7, 467.000 de copiii au primit mese gratuite.

Din anul școlar 2016/2017, copiii din clasele 1-4 primare au acces în mod gratuit la manuale. În același timp, manualele continuă să le fie oferite gratuit copiilor cu dificultăți (ex. copiilor care trăiesc în familii mari sau copiilor cu dizabilități). Din anul 2017/2018, Guvernul a mărit numărul de manuale pentru fiecare elev din școlile primare.

Din ianuarie 2018, Guvernul a suspendat restituirea datoriilor împrumuturilor pentru studenți în primul trimestru de sarcină pentru femeile care nasc primul copil, a achitat 50% din datoriile de la împrumuturile pentru studenți pentru femeile cu doi copii, iar pentru femeile care au trei sau mai mulți copii, guvernul a achitat datoria în întregime.

Perioada indemnizației plătite pentru îngrijirea copilului a fost extinsă pentru studenți până când copilul ajunge la vârsta de doi ani.

Datoriile familiilor cu trei copii care au credite ipotecare sunt reduse cu 1 milion de forinți și, dacă au mai mulți copii, cu încă 1 milion; statul va plăti aceste sume în locul lor.

Guvernul Ungariei a extins subvenția de naștere pentru mamele maghiare care trăiesc peste graniță, care au fie cetățenie maghiară, fie certificat de naștere maghiar (în cazul în care legea statului de reședință interzice cetățenia duală). Garanția pentru copii a fost mărită de asemenea din ianuarie 2018 și condițiile de eligibilitate sunt aceleași ca în cazul subvenției pentru naștere.

Programul „Femeia 40”, introdus de la 1 ianuarie 2011, acordă pensie de limită de vârstă pentru femeile care au o perioadă de activitate de 40 de ani, indiferent de vârstă. Scopul acestei măsuri este de a recunoaște mulțimea de sarcini care cad pe umerii femeii, cât și implicarea lor, și a le da o șansă bunicilor de a-și ajuta copiii în mod activ, cu precădere în îngrijirea nepoților lor. 27.713 femei au primit pensii preferențiale în 2017, așa că numărul beneficiarelor a depășit 220.000 de la introducerea sa (2011).

Politicile familiale ale Ungariei (de Katalin Novàk)

Critică de film: Cu ochii larg închiși (de Jay Dyer)

Ninel Ganea  10/05/2019 

Jay Dyer este unul dintre apreciați critici de film din spațiul virtual de limba engleză. Website-ul său este jaysanalysis.com. Traducerea în românește a cărții lui Dyer Holywood Esoteric poate fi comandată de pe magazin.anacronic.ro

„Mi-a plăcut mereu să reprezint o situație ușor suprarealistă într-un mod realist. Am avut mereu o predilecție pentru basme, mituri și povești magice. Îmi par mai apropiate de experiența realității imediate decât poveștile realiste, care, de fapt, sunt la fel de stilizate”. (Stanley Kubrick¹)

Eyes Wide Shut (Cu ochii larg închiși) este un film care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor pe care le-au avut spectatorii. Thriller-ul avangardist care a înfățișat decadența înaltei societăți nu a fost un succes de casă, chiar dacă, în mod straniu, a folosit viața sexuală „din lumea reală” a lui Tom Cruise și Nicole Kidman ca punte de legătură între realitate și fantezie. Așa cum vom vedea în cele ce urmează, această temă apare chiar mai devreme în alte filme ale lui Kubrick. Eyes Wide Shut este ecranizarea nuvelei Traumnovelle(Poveste de vis, 1926), scrisă de Arthur Schnitzler, dar Kubrick adaptează povestea suprarealistă la  vremurile moderne. El a folosit aceeași critică de clasă și freudiană care apare în nuvela originală, însă în film nu apare doar ideea privind elita care controlează întregul spectacol social, ci sunt prezentate, deopotrivă, latura întunecată a psihicului uman și tema inițierii ritualice. Criticul Klaus Rainer remarcă:

„Filmul și nuvela ar trebui interpretate ca o juxtapunere exemplară. Drama conjugală de la începutul secolului XX este relevantă și pentru vremurile prezente. Ea nu și-a pierdut din intensitate în ciuda liberalizării, a înlăturării tabuurilor și a schimbării valorilor morale – năzuim după intimitate într-o relație mulțumitoare și, totodată, o punem în primejdie prin dorințele, sentimentele și fanteziile noastre inconștiente. Arthur Schnitzler, de profesie medic, era admirat de Freud pentru descrierile documentate ale proceselor psihice. Nu erau prieteni, însă se prețuiau mult unul pe celălalt. Se spune că abia copiii lui Freud și Schnitzler, care se jucau împreună, le-au dat celor doi ocazia să corespondeze”.²

„Spectacolul” asupra căruia Kubrick vrea să ne atragă atenția se referă atât la film, cât și la realitate: Kubrick dorește ca privitorii să-și dea seama că realitatea se desfășoară ca un spectacol regizat de maeștrii din spatele iluziei videodromului. Privitorul nu doar că este obligat să reflecteze la decadența aristocrației de pe Coasta de Est, ci, totodată, să pornească într-o călătorie șamanic-revelatoare în care însăși vizionarea filmului devine un omagiu adus ipocriziei sociale de astăzi, de vreme ce acesta a fost gândit ca un posibil pas voyeurist în viețile sexuale ale celorlalți.

Din acest punct de vedere, pelicula reprezintă o inițiere care oglindește atât dorința individului de a judeca tabuurile prezentate în film, cât și pe aceea a participării la ele. Într-un fel, spectatorul participă la ritual, chiar dacă din exterior, prin intermediul magiei ecranului. În acest sens, Bill Harford (Tom Cruise) este cel care îl întruchipează pe spectatorul de rând. Deși majoritatea cronicilor s-au concentrat asupra elementelor socio-politice, niciuna nu a luat în considerare experiențele inițiatice ca fiind un cadru interpretativ.

Spectatorul obișnuit se uită la film pentru că este curios să afle secretele Hollywood-ului și amănunte despre viețile vedetelor, dovadă fiind nenumăratele rafturi cu publicații de scandal de la băcănia din colț. Desigur, omul de rând privește, de asemenea la posteriorul lui Nicole Kidman și, chiar dacă poate părea crud, Kubrick vrea ca spectatorii să realizeze propria lor ipocrizie în timp ce văd filmul, având în vedere că majoritatea condamnă cultul societății secrete din film. Eyes Wide Shut (Cu ochii larg închiși) este așadar o formulă codificată care descrie handicapul optic spiritual al publicului. La fel ca Bill Harford în film, nimeni din public nu reușește să se înțeleagă pe sine, psihicul uman, cu slăbiciunile sale, și nici puterea socio-politică, întruchipată de oligarhia care stăpânește lumea.

Potrivit filmului lui Kubrick, la temelia puterii nu se află politicianul obișnuit, medicul sau avocatul bogat din New York. Într-adevăr, acesta este exact statutul personajelor lui Kidman și Cruise: sunt selectați fără voia lor. Astfel, pe tot parcursul filmului, ochii privitorului sunt larg închiși la realitatea structurii care deține puterea, asemeni personajelor interpretate de Kidman și Cruise. Aceștia, rămași orbi până la sfârșit, când vălul se ridică, ochii li „se deschid”. Observând caracterul suprarealist al filmului ca „vis cu ochii deschiși”, criticii Walker, Taylor și Ruchti explică tehnica simbolică a secvenței  de deschidere:

„O tânără blondă stă în picioare, îmbrăcată într-o rochie neagră mulată pe corp, cu spatele la noi. Chiar și îmbrăcată, ea degajă o anumită încordare aerobică. Se simte în orice clipă că ar putea izbucni ceva erotic. Brusc, femeia lasă rochia să-i alunece la picioare și, pentru o clipă, rămâne provocator dezbrăcată. Apoi, se întunecă ecranul, ca și când o pleoapă s-ar fi închis din reflex, pentru a masca ceea ce retina tocmai înregistrase. Expunere și negare, tentație și retragere: acestea sunt motivele recurente  pentru ceea ce urmează. O sugerează însuși titlul pe care Kubrick l-a ales pentru filmul său: Eyes Wide Shut”.³

Chiar de la început, filmul folosește o simbolistică ocultă, prezentând-o pe doamna Harford (Nicole Kidman) pe jumătate dezbrăcată, între două coloane. În interpretarea mea, acestea reprezintă porțile către inițiere, stâlpii gemeni ai lui Jachin și Boaz din Templul lui Solomon. Cei doi stâlpi joacă un rol central în Francmasonerie, ca porți de intrare spre divinitate, planuri transcendentale sau lumi spirituale. Filosoful mason Albert Pike discută relația pilonilor cu genurile, sexele, natura și opozițiile:

„Unitatea este Boaz, iar dualitatea este Jachin. În Cabala, cele două coloane, Boaz și Jachin, explică toate misterele antagonismului natural, politic și religios. Femeia este creația bărbatului, iar creația universală este femeia Primului Principiu. Când primul principiu al Existenței a devenit el însuși Creator, a produs prin emanație și idee punctul Yod (Yod, a zecea literă și cea mai mică din alfabetul ebraic, care are forma unui punct – n.t.). Inversând literele Numelui Inefabil (al lui Dumnezeu) și împărțindu-l, el devine bisexual, așa cum o exprimă cuvintele Yud-he sau Jah. Dezvăluind semnificația unei mari părți a limbajului obscur al Cabalei, acestea reprezintă punctul maxim a ceea ce simbolizează coloanele Jachin și Boaz. În imaginea zeității, ni se spune, Dumnezeu l-a creat pe Om; Mascul și Femelă a creat el. Iar cel ce scrie, simbolizând divinitatea prin om, ne spune apoi că femeia, pe care bărbatul o conținuse, a fost luată dintr-o coastă a lui. Așa a fost Minerva, zeița înțelepciunii, cea născută în armură din țeasta lui Jupiter; înainte de a deveni soția lui Osiris, Isis i-a fost soră; iar împreună cu Brahma, Sursa tuturor lucrurilor, Însuși Zeul fără de sex sau nume, s-a dezvoltat Maya, Mama a toate câte există”.⁴

La rândul său, teosoful C.W. Leadbeater explică:

Vă recomandăm

„Ei (pilonii – n.red.) formează, de asemenea, poarta de intrare spre misterele prin care sufletele tind către sursa lor divină; numai trecând prin ei poate fi atins templul adevăratei dumnezeiri a omului, iar splendoarea divină care izvorăște în străfundurile inimii își găsește sălașul în tărie și stabilitate”.⁵

Așa cum vom vedea, parcursul pe care îl urmează scenariul filmului împărtășește aceeași preocupare pentru ritualuri sexuale, inițieri și, în cele din urmă, pentru problema disoluției constrângerilor morale care afectează soții Harford, reprezentanți ai clasei de mijloc, pe măsură ce aceștia trec dincolo de granițele inhibițiilor.

Prin încercarea de a depăși toate opozițiile cu ajutorul magiei sexuale, observăm că intensitatea orgiei ritualice și a erotismului homosexual țintește atât spre hermafroditism, cât și spre reîntoarcerea la vidul primordial al haosului. De îndată ce trece de coloanele punctului de observație al camerei de filmat, privitorul este împins să pătrundă în lumea misterelor pentru a trage cu ochiul la felul în care criptocrația guvernează din umbră (și totuși, în mod paradoxal, Kubrick intenționează să ne facă să înțelegem că majoritatea ochilor vor rămâne strâns închiși).

Cufundați în frustrări conjugale legate de intimitatea sexuală, soții Harford se pregătesc pentru o petrecere aristocrată a cărei gazdă este Victor Ziegler (Sidney Pollack), pacientul înstărit al doctorului Bill Harford. Este un fapt semnificativ că acțiunea filmului are loc de Crăciun, perioadă a experiențelor inițiatice, ceea ce indică un fel de declarație împotriva religiei tradiționale creștine. Cunoscut pentru caracterul său impetuos, perfecționism și temperamental, Kubrick considera că toate detaliile sunt hotărâtoare și elocvente – poziția fiecărui lucru este intenționată, adesea încărcată de simbolism. Scenele inițiale provoacă o stare de neliniște, prefigurând viitoarele tentații atât pentru Bill, cât și pentru Alice, care vor pune sub semnul întrebării fidelitatea căsniciei lor.

Așa cum se observă în posterul filmului, oglinzile sunt o prezență constantă, atât simboluri clasice ale lumii interioare a psyche-ului, cât și, deopotrivă, porți de intrare în alte lumi. Kubrick intenționează, cred, să ne arate că protagoniștii sunt, fiecare, oglinzi unul pentru celălalt, dar și oglinzi ale spectatorilor. Simbolismul oglinzilor apare în Alice in Wonderland și în The Wizard of Oz, iar ambele se regăsesc proeminent în Eyes Wide Shut. Cele două povești sunt influențate de doctrine oculte, cunoscută fiind convertirea lui L. Frank Baum (autorul Vrăjitorului din Oz – n.t.) la teosofie și la învățăturile lui H.P. Blavatsky (care stau la originea poveștii), iar Lewis Carroll (autorul cărții Alice în Țara Minunilor) era renumit pentru preferința de a fotografia adolescente și pentru încercările sale de a atinge ESP (percepția extrasenzorială, cunoscută și ca „al șaselea simț” – n.t.).⁶

Încercările lui Carroll de a câștiga prietenia tinerelor poate fi invocat aici, de vreme ce Eyes Wide Shut include tema pedofiliei (la fel cum se întâmplă în multe dintre filmele lui Kubrick, mai ales în Lolita).

Criticul „Stephan” clarifică:

„În prestația fascinantă a lui Kidman, omagiem geniul lui Kubrick în materie de alegere a distribuției. Ea este ideală pentru a corespunde nuvelei originale. Pretutindeni în carte, Schnitzler își descrie personajele feminine drept o tânără fermecătoare, încă o copil sau o adolescentă, posibil să aibă 15 ani, cu părul blond desfăcut căzându-i pe umeri, și peste sânul delicat, într-o parte. Cu 18 luni în urmă, ar fi fost inacceptabil să examinezi sexualitatea copilărească, de păpușă, a lui Kidman”. ⁷

Cu privire la The Wizard of Oz, scriitorul Jamie Hanshaw afirmă:

„Autorul Vrăjitorului din Oz era un teosof, datorându-și inspirația unui spirit care i-a oferit cheia magică pentru scrierea poveștii publicate în 1900. Volumele sale aveau să fie un basm teosofic, care înglobau înțelepciunea străveche a religiilor misterioase. Cuvântul Oz este important pentru toți magicienii thelemici și nu provine din cărțile pentru copii, ci din gematrie. În ebraică, cuvântul se scrie cu ajutorul literelor Ayin și Zayin, care dau totalul 77. Potrivit lui Aleister Crowley, acest număr reprezintă magia care acționează asupra lumii materiale. Poate fi exprimat ca 11, marele număr al magiei rituale, multiplicat cu 7, numărul manifestării (7-11)”.⁸

Deși comentatorii lui Eyes Wide Shut au interpretat filmul prin referințe la controlul mintal și programul MKUltra, proiectul CIA asociat cu hipnoza și supravegherea psihicului cu ajutorul halucinogenelor⁹, eu cred că, dacă menținem analiza la acest nivel, ratăm esențialul (cu toate că și această temă este prezentă). O abordare mai cuprinzătoare ar fi aceea de a folosi poveștile și alegoriile ca metafore pentru transformare: metamorfoza inițierii în „mistere”, în ceea ce-i privește pe Bill, Alice și publicul spectator. Toate cele trei povești conțin nuanțe teosofice și de simbolism, prin urmare constituie povești inițiatice, citirea lui Oz și Alice fiind chiar recomandată de Aleister Crowley magicienilor aspiranți.¹⁰

În scena în care soții Harford ajung la petrecere se observă pentagrama inversată, simbolul evident al tipului de inițiere pe care cei doi urmează să o experimenteze, „Calea Mâinii Stângi” (doctrină secretă bazată pe practici sexuale ritualice și tantrism, asociată cu magia neagră – n.t.).¹¹

Ziegler, așa cum vom descoperi, se pare că a invitat în repetate rânduri cuplul la petrecerile sale, în speranța secretă că îi va face să participe la orgiile secrete. Aflăm astfel, că există două petreceri: nu doar insipidul bal de Crăciun, ci și un „after party” mult mai întunecat, desfășurat într-un loc diferit. Vechiul tovarăș al lui Harford din vremea colegiului, Nick Nightingale (Todd Field), dă „din întâmplare” peste Bill, informându-l că va cânta la pian la ambele petreceri. Cu toate că erau curioși, atât Bill, cât și Alice rezistă tentației de a se culca cu alte persoane de la balul de Crăciun, deși, categoric, dorința lor izvorăște din problemele conjugale. În orice caz, ceea ce începem să bănuim este faptul că aceste evenimente nu au loc în mod întâmplător, ci, mai degrabă, totul a fost organizat în prealabil. Nimic nu este neprevăzut. Nightingale a fost ales tocmai pentru că este un vechi prieten al lui Bill. Interesant este faptul că lui Bill i se propune, mai târziu, o partidă de sex în trei cu două englezoaice atrăgătoare, care dau de înțeles că sunt de viță nobilă („Nuala Windsor”), și care se oferă să-l însoțească pe Bill „acolo unde se sfârșește curcubeul”.

Între timp, Alice se simte amețită de alcool, sedusă fiind în timpul unui dans de un anume Sandor Szavost, un ungur bogat care citează din Ars Amatoria lui Ovidiu despre sexul cu femeile măritate. Szavost ar putea fi o referire voalată la Anton Szandor LaVey, fondatorul și Marele Preot al Bisericii lui Satan. Cred că această referință simbolică este de natură să-l avertizeze pe privitorul perspicace că avem de-a face cu o treaptă superioară a unui cult satanic. Este interesant să remarcăm și că protagoniștii nuvelei originale trăiesc o experiență similară celor din film, în elita societății austriece de la începutul secolului XX, iar ordinul istoric al Illuminati-lor își are originea în Bavaria vecină ¹².

Odată ce ispita erotică i-a fost curmată brusc, Bill începe să devină bănuitor asupra clientului său: elitistul Ziegler pare să fie băgat în tot felul de afaceri necurate cu droguri tari și escapade sexuale cu regine ale frumuseții. La petrecere, Mandy (Julienne Davis), una din frumusețile care roiesc în jurul lui Ziegler ia o supradoză în timp ce face sex cu acesta, iar Bill este chemat să-l salveze de la un scandal; de fapt, Ziegler vrea să se convingă că doctorul său „își poate ține gura”. Despre Mandy se spune, în chip straniu, că ar fi „adormită”, iar portretul unei femei dezbrăcate aflată în aceeași poziție de deasupra ei reprezintă o aluzie la teza filmului precum că există o linie aproape invizibilă care desparte fantezia de vis și, de fapt, realitatea lui Bill nu este altceva decât o sincronicitate plănuită.

Mai mult, Alice va trăi un episod similar când, întinsă în pat, pe jumătate adormită, mormăie și murmură către Bill fantasme onirice despre orgii. După ce se convinge că starea lui Mandy este stabilă, dr. Harford îi verifică pulsul și o sfătuiește să înceteze cu acest stil de viață sălbatic. Ce nu putem ști însă este dacă Mandy a fost cu adevărat drogată, viața fiindu-i pusă în pericol, sau acesta a fost doar un incident regizat menit să-l pună pe Bill la încercare.

Mai apoi, îi vedem pe soții Harford ocupându-se de activități obișnuite, urmate de o discuție despre fantezii sexuale și tentații extraconjugale. Respingând argumentele neconvingătoare ale lui Bill, Alice îl enervează peste măsură în legătură cu naivitatea lui în privința femeilor și ipocrizia cu care el încă neagă că ar fi fost ademenit la petrecere. Alice îi mărturisește că ea însăși a fost cândva atrasă de un ofițer de marină și că, pentru o fracțiune de secundă, și-ar fi dorit să renunțe la soț și la copil pentru o noapte de plăcere. Vizibil tulburat de această dispută aprinsă, Bill va porni în căutarea unor aventuri extraconjugale. Din simbolistica stranie a acestei scene fac parte pentagramele inversate care apar pe draperiile din fundal.

În timp ce Alice se plimbă prin apartament, observăm tablouri cu porți și grădini, care, din nou fac referire la inițiere și dorințe izvorâte din subconștient. Grădinile trimit la Paradis și la alungarea lui Adam și a Evei ca pedeapsă pentru păcatul lor; sau, ele s-ar putea referi la apropiata inițiere a lui Bill și Alice în „grădina zeilor”, ca să spunem așa, întrucât cei doi sunt pe cale să experimenteze lumea întunecată din exterior.

Observând semnificația grădinii în simbolistica tuturor timpurilor, cercetătorul J.E. Cirlot explică:

„Grădina este locul în care natura este controlată, ordonată, aleasă și împrejmuită. Prin urmare, este un simbol al conștiinței, opunându-se pădurii, ce reprezintă inconștientul, așa cum insula este opusă oceanului. În același timp, grădina este atributul feminității, datorită aspectului său de spațiu închis. Adesea, ea este scena unor procese de „îmbinare și admite semnificația unei vânători de comori, ceea ce este în mod clar în acord cu funcția simbolică generală pe care am schițat-o”.¹³

Între timp, după ce vizitează un pacient care tocmai a murit, Bill se hotărăște să se avânte într-o relație extraconjugală. Fiica pacientului se îndrăgostește la prima vedere de el și îi face avansuri, însă Bill, agitat, se retrage rapid (chiar dacă începe să aibă îndoieli legate de fidelitatea față de soție). El începe să bănuiască povara căsniciei și în cazul altora, așa cum Sandor încercase s-o convingă pe Alice. Căutându-și împlinirea sexuală, Bill cutreieră străzile în noapte, trecând pe lângă câteva prostituate și sex shop-uri. Hărțuit de o gașcă de pierde-vară, care, fără vreun motiv evident, îi strigă că este homosexual, Bill devine și mai hotărât să înșele, impresia lăsată fiind aceea că sexul este o obsesie socială pe care toată lumea o trăiește, cu excepția lui. Hoinărind indispus, o prostituată superbă pe nume Domino (Vinessa Shaw) îi propune o partidă de sex și îl invită în apartamentul ei.¹⁴ Bill acceptă și, pentru scurtă vreme, coboară într-o lume sordidă, aflând că aici sexul funcționează ca o marfă.

Este de remarcat că, în film, atitudinea privitoare la sex a clasei de jos este aproximativ aceeași cu a elitei societății și numai cei care fac parte din clasa de mijloc (Bill și Alice) se simt legați de obligațiile fidelității conjugale. Atât pentru Domino, cât și pentru elitele amatoare de orgii, sexul funcționează ca metodă de supraviețuite, de plăcere și, deopotrivă, ca act ritualic. Existența unor cărți de psihologie și sociologie din apartamentul lui Domino este, de asemenea, o imagine simbolică. Categoric, Kubrick își exprimă un punct de vedere referitor la sociologie, fără să fie, însă, acea perspectivă la care s-ar gândi cei mai mulți. Este adevărata sociologie a unei lumi conduse nu doar de elitele financiare (oligarhia), ci și de elitele oculte (criptocrația).¹⁵ Ca o lămurire, ar trebui menționat faptul că regizorul era foarte conștient de hegemonia puterii oligarhice globale; fiica sa, Vivian Kubrick, susține că CIA i-ar fi cerut tatălui explicații în legătură cu filmele sale.¹⁶

Noua tentativă de adulter a lui Bill este oprită, iar acesta se retrage, chit că amplasarea măștilor în apartamentul lui Domino este un prim indiciu că întâlnirea lor nu a fost accidentală. Înțeleasă existențial, masca simbolizează societatea ca întreg și, așa cum a spus-o Jean-Paul Sartre, ea disimulează adevărata noastră identitate, dincolo de fațada pe care o arborăm cu toții. Este remarcabilă și critica ordinii sociale, la care Kubrick recurge în film, în ceea ce privește sărbătoarea creștină – pomii de Crăciun și decorațiunile sunt peste tot – pe care o apreciază ca fiind dominată de obsesie sexuală și de consumerism, în antiteză cu preocupările religioase tradițional-occidentale. În schimb, răspândirea măștilor în film caracterizează societatea ca pe o înșelătorie. Cirlot punctează încă odată confuzia, misterul și anonimatul care derivă din identificarea cu simbolismul măștii, precum și legătura ei cu magia sexuală:

„Toate transformările admit deopotrivă ceva profund misterios și rușinos, de vreme ce orice se modifică în așa fel încât devine altceva, chiar dacă, în fond, rămâne neschimbat; inevitabil, schimbarea conduce la ambiguitate și echivoc… Frazer a observat câteva tipuri ciudate de măști, folosite de anumite triburi din Oceania… Asemeni chipului, masca exprimă aspectele solare și energetice ale procesului vieții”.¹⁷

Dincolo de aceasta, Kubrick vrea ca privitorul să vadă că cei care conduc lumea sunt tăinuiți – un grup de oameni înstăriți din elita societății, care rămân, întotdeauna, în umbră. Este un alt indiciu că Domino nu este, în realitate, o prostituată, ci aparține societății secrete (de unde și măștile din apartamentul ei), fiind folosită, întocmai ca Nick Nightingale, pentru a-l ademeni pe Bill. Cele mai multe prostituate nu studiază psihologia și sociologia academică.

Rămas în continuare nesatisfăcut, Bill părăsește apartamentul lui Domino și rătăcește pe străzi până ajunge la clubul de noapte în care cântă Nick. După ce se delectează cu audiția artistului, Bill îl reține, după concert, în scopul de a afla mai multe despre after-party-ul (petrecere despre care și Sandor îi povestise lui Alice) la care acesta cântă la pian legat la ochi.

Albert Pike explică semnificația legării la ochi a unui adept „profan”, aflat în căutarea accederii la mistere:

„Condiția orbirii, sărăciei, nefericirii și înrobirii – din care Salvatorul a venit să scoată întreaga lume – este simbolizată de condiția aspirantului, când este adus pentru prima dată la ușa Lojii. Aceasta este semnificația aducerii aspirantului către lumină, după care el devine obligat să-și venereze maestrul, simbol al Salvatorului…”.¹⁸

Împins de curiozitate, Bill se hotărăște să se strecoare la petrecere, după ce reușește să facă rost de o mască ieftină și de un costum de la singurul magazin încă deschis. Parola pe care i-o spune Nick, „Fidelio”, sugerează că devotamentul conjugal îi este mereu pus la îndoială. Devine cât se poate de evident că Nick i-a comunicat lui Bill parola pentru a-i stârni interesul. Ironia face ca numele magazinului să fie „Curcubeul”, ceea ce amintește de indiciile tinerei provocatoare, cu origini nobile, care îi făcuse avansuri lui Bill: va găsi ceea ce caută „acolo unde se sfârșește curcubeul”. Această trimitere evidentă la Vrăjitorul din Oz clarifică jocurile psihologice ale căror victimă este Bill, întocmai cum oglinzile în care se reflectă Alice evocă personajul cu același nume din Alice în țara minunilor. Fără să realizeze aceste coincidențe, Bill rămâne, asemeni lui Nick, legat la ochi, chiar dacă nu în adevăratul sens al cuvântului.

Orbirea lui Bill se datorează propriei naivități și ignoranței în privința lui însuși și a lumii din jur. Toate dovezile că este dus ca un miel la tăiere sunt în fața lui, la îndemână, în caz că se hotărăște să le vadă. Ceea ce urmează inițierii lui Bill, sunt încercările în privința propriului său „fidelio”, credința față de soție, înțelegerea sa ambiguă față de morala clasei de mijloc și, în cele din urmă, față de cult. De aici, și semnificația parolei. Ar trebui observat că acest cult reține elementele magiei sexuale, în care căutătorul profan se află în întuneric (cu ochii închiși sau legați), și unde hierofantul, liderul cultului, poate să-i lumineze pe ceilalți. De amintit este și că acea lumină este o prismă sau un curcubeu. Curcubeul poate fi considerat și un simbol al nepăsării față de inhibițiile sexuale, dacă ne gândim la emblema mișcării homosexuale. În orice caz, din perspectiva filmului, sexualitatea nu este eliberatoare, fiind prezente indicii subtile că domnul Milich (Rade Serbedzija), proprietarul magazinului de costume, are legături cu societatea secretă și chiar acționează în numele ei, din moment ce își obligă propria fiică (Leelee Sobieski) să se prostitueze cu unii oameni de afaceri japonezi, probabil, membri ai cultului.

Indiciul clar cu privire la relația pe care Milich o are cu organizația ocultă este secretul șoptit lui Bill de fiica acestuia, cu privire la ceea ce ar trebui să poarte. După ce se atinge ușor de el, îi spune că alegerea sa vestimentară nu este potrivită: trebuie neapărat să poarte o „mantie de hermină”. Hermina este un simbol heraldic distinctiv al descendenței nobile și al regalității, în special printre elitele britanice. Acest amănunt îl face pe spectator să înțeleagă că fata este familiarizată cu astfel de ritualuri și știe exact spre ce se îndreaptă Bill, așadar întreaga scenă cu magazinul de costume este regizată în scopul de a-l conduce pe Bill către conac. Neliniștit și, totuși, dornic de aventură, Bill ia un taxi către domeniu. Înveșmântat în capă și având fața ascunsă de mască, reușește să se infiltreze după ce rostește parola corectă. În castel, el asistă la o formă solemnă de ritual inițiatic, unde un cerc magic alcătuit din femei splendide, aproape dezbrăcate, sunt primite în cultul elitist printr-un fel de persiflare a unei liturghii romano-catolice, prezidate de un personaj asemănător unui cardinal. O analogie apropiată cu practicile documentate istoric ar fi cea cu „messa gnostică” a lui Crowley sau cu OTO.¹⁹

Balurile mascate datează încă din timpuri străvechi, iar, în ultimele câteva secole, au ajuns să marcheze viața de huzur a unor anumite cercuri elitiste. În timpul Renașterii, astfel de baluri se organizau în Anglia și Franța și, potrivit cărții celebre a lui Malachi Martin, inițiat și exorcist de la Vatican (Hostage to the Devil, Ostaticul diavolului), orgii rituale au loc, cu siguranță, și astăzi.²⁰

În cartea sa, Martin discută despre o funestă „messă neagră”, oficiată pe o moșie luxoasă, în care se presupune că a participat un transsexual („Richard/Rita”), pe care Martin pretinde că l-ar fi exorcizat ulterior:

„Când draperiile au fost date la o parte, Richard/Rita a văzut câte un altar jos, la fiecare capăt al piscinei. Deasupra fiecărui altar era agățat un ornament în formă de triunghi inversat. În centrul acestuia, câte un crucifix așezat invers, astfel încât capul Celui Crucificat se sprijinea pe vârful triunghiului. Dinăuntrul casei auzea acordurile slabe ale unei orgi. Și cineva ardea acolo tămâie, astfel că aburii se prelingeau leneș prin aer, răsucindu-se încet ca niște șerpi albaștri. Apoi oaspeții au început să se dezbrace cu un aer indiferent, fiecare lăsându-și hainele să cadă în locul în care se afla… Pe măsură ce fiecărei perechi i se înmâna potirul, începeau să se împreuneze urmând ritmul părintelui Samson, până ce toți – bărbați, femei și însuși părintele Samson – psalmodiau și se acuplau la unison”.²¹

După ce a asistat la orgia rituală, Bill este păcălit să-și dezvăluie identitatea de față cu toți participanții mascați, dându-i-se, totodată, senzația că va fi sacrificat de către membrii cultului, până când o fată iese din mulțime pentru a fi ea însăși sacrificată, ca răscumpărare. Pare destul de clar că este vorba despre o jertfă omenească, de vreme ce femeia se oferă, pentru a-l „mântui” pe el, imitând doctrina biblică a jertfei de sânge.²²

Intuiesc că este vorba de Mandy, cea care apăruse mai devreme în film și care recurge la un astfel de gest ca recunoștință pentru ajutorul lui Bill: acum, ea își dorește să scape de sclavia sexuală, fie și cu prețul propriei vieți. Ieșirea ei din scenă va fi o moarte izbăvitoare, așa cum Bill va descoperi a doua zi în rubrica de anunțuri mortuare. Se observă similitudini între scenele din Eyes Wide Shut și balul lui Rotschild, descris în precedentul capitol, festivitățile prilejuite de cea de-a 40 aniversare a prințului Pavlos al Greciei, ori chiar dezvăluirile referitoare la orgiile lui Dominique Strauss-Kahn, directorul francez al FMI, așa cum au fost ele publicate în New York Times:

„Investigația referitoare la rețeaua de prostituție din Lille s-a concentrat pe 10 suspecți, incluzându-l pe domnul Strauss-Kahn. Aceștia se cunoșteau în principal datorită apartenenței la Francmasonerie, după declarațiile lui Karl Vandamme, avocat al apărării care îl reprezintă pe Fabrice Paszkozwski, proprietarul unei companii de aparatură medicală, care a jucat un rol determinant în organizarea orgiilor”.²³

Autorul Terry Melanson comentează:

„Petrecerea cu tematica raiul și iadul a fost organizată la reședința londoneză în valoare de 12 milioane de lire a prințului Pavlos, iar participanții purtau măști și costume amintind de Eyes Wide Shut. Îngeri sculptați în gheață împodobeau un cort instalat în grădină, care putea adăposti 200 de persoane. Acolo se presupunea că este Raiul, scrie Colin Fernandez de la Daily Mail. Între timp, piscina de la subsol fusese acoperită și decorată astfel încât să simbolizeze Iadul, cu animatori pe picioroange și dansatoare exotice.

Este semnificativ faptul că s-au costumat într-un fel care face aluzie la Eyes Wide Shut, filmul care portretizează cel mai fidel desfrâul elitei membrilor Illuminati. La urma urmei, mai mult decât oricare altă clasă socială, cei cu sânge albastru sunt foarte familiarizați cu înaintașii lor. Sunt sigur că Prințul Pavlos știe că este descendentul direct al unui membru atestat documentar al cultului Illuminati din Bavaria: Karl Landgrave de Hessen-Kassel (1744 – 1836). De asemenea, invitați precum prințul Michael de Kent și copiii săi; prințul Andrew, vicontele de Linley, David Albert Charles Armstrong-Jones și prințul Haakon al Norvegiei sunt toți descendenți direcți ai unui membru confirmat al aceleiași societăți secrete: ducele Ernst al II-lea de Saxa-Gotha-Altenburg (1745 – 1804)”.²⁴

Ca exemplu înfiorător de astfel de dezmăț, autorul Dave McGowan relatează detalii legate de celebra afacere Dutroux, care a implicat trafic de persoane, elite europene, crime și societăți secrete. Femeile și copiii erau folosiți pentru orgii (și lucruri chiar mai rele de-atât), puse la cale de elita degenerată:

„Indignarea a sporit pe măsură ce s-au făcut mai multe arestări și au continuat să apară dovezi despre complicitatea dintre poliție și guvernanți. Unul dintre complicii lui Dutroux, omul de afaceri Michael Nihoul, a recunoscut că a organizat o orgie la un castel belgian la care au participat oficiali din guvern, un fost comisar european și mai mulți ofițeri de poliție. Un senator belgian a declarat că asemenea petreceri erau parte a unui sistem care operează și în ziua de astăzi și este folosit pentru a șantaja persoanele sus-puse care participau la ele… Așa cum a dezvăluit New York Times, (judecătorul Jean-Marc) Connerotte a devenit erou național, după ce a salvat doi copii dintr-o închisoare secretă unde erau ținuți ostatici de un condamnat, violator de copii, și a dispus începerea unei anchete în urma căreia au fost descoperite cadavrele a patru fetițe răpite de o rețea de pornografie infantilă… Petrecerile (lui Nihoul) nu se rezumau numai la sex, ci includeau și sadism, tortură și crimă”.²⁵

Speriat, Bill ia un taxi până acasă, unde o găsește pe Alice care se trezește, chicotind și râzând, ca și cum, la fel ca Mandy, ar fi fost drogată. După ce îi spune că totul a fost doar un vis, Alice începe să plângă, spre disperarea lui Bill. Întrebând-o în legătură cu visul, ea îi răspunde:

„Era atât de ciudat, eram amândoi într-un oraș părăsit, iar hainele noastre dispăruseră. Eram dezbrăcați, iar eu mă simțeam îngrozită și rușinată. Și eram furioasă pe tine, pentru că… ai plecat să cauți haine pentru noi. Imediat ce te-ai îndepărtat, totul a devenit complet diferit. Mă simțeam minunat. Apoi m-am trezit dezbrăcată într-o grădină, întinsă la soare, iar un bărbat a ieșit din pădure. Era tipul de la hotel, despre care ți-am povestit – ofițerul de marină. M-a fixat cu privirea și a râs. Pur și simplu râdea de mine… Apoi m-a sărutat și am făcut dragoste, cu toate că în jur erau alți oameni – erau sute, peste tot. Toți făceau asta. Apoi m-am trezit că fac sex cu alți bărbați. Atât de mulți, că nu le mai știam numărul. Știam că tu mă vezi în brațele lor… și voiam să mă amuz pe seama ta, să-ți râd în față. Așa că am râs cât de tare am putut. Asta trebuie să se fi întâmplat când tu m-ai trezit”.²⁶

Este un semn care arată că atât Bill, cât și Alice au fost introduși în congregație și că acest cult are putere chiar și asupra soției lui Bill, precum și că ar putea decide să se folosească de această putere la un moment dat. Fie Alice a fost drogată și nu-și amintește orgia, crezând că totul a fost doar un vis, fie este dispusă să se implice în ritualul de inițiere a lui Bill, în măsura în care ea a fost deja atrasă în cult, iar amintirile îi sunt reprimate, așa încât ele ies la suprafață numai în vis. Disperat, Bill încearcă să dea de urma cultului, întorcându-se la castel, dar este avertizat printr-un bilet ce i-a fost înmânat de un majordom, că nu este cazul să cerceteze mai departe. Încă dornic de o aventură și, în plus, probabil curios în legătură cu dedesubturile congregației, o caută pe Domino, dar află de la colega ei de cameră, că fata este de negăsit. De asemenea, află că ea este infectată cu HIV (cu alte cuvinte, rolul ei a luat sfârșit). Încă odată, Bill rătăcește pe străzi, observă că este urmărit de o figură misterioasă și ajunge să se teamă că nu are unde să fugă.

După ce află din ziar că Mandy a murit ca efect al unei supradoze, merge la morgă și se convinge că este, într-adevăr, trupul ei și că fata, cel mai probabil, a fost ucisă. Rămas fără soluții, Bill îl vizitează pe Ziegler, care îi dezvăluie o mare parte din adevăr: el face parte din congregație și a fost prezent la ceremonia din castel, în noaptea în care Bill s-a strecurat acolo. Din nou, Ziegler îl avertizează că ar fi bine să-și abandoneze cercetările, iar doctorul rămâne mut de uimire atunci când află că bunul său prieten face parte dintr-un cult elitist care practică magia sexuală – având puterea de a controla mersul lucrurilor și chiar de a ucide, atunci când situația o cere. De asemenea, este important să observăm că locuința lui Ziegler este decorată cu tablouri care înfățișează aristocrația britanică.

Totodată, Ziegler îi dezvăluie lui Bill că știa de conversația în care Nick i-a pomenit de congregație și îi mărturisește că l-a urmărit, explicându-i:

„închipuiește-ți că tot ce s-a întâmplat acolo, amenințările, avertismentul fetei, toate astea au fost regizate. A fost o înscenare. În ce scop toată această șaradă? Ca să te sperii groaznic, să-ți ții gura în legătură cu locurile pe unde ai fost și cu ceea ce ai văzut”.²⁷

În replică, Bill îi spune lui Ziegler că a văzut cadavrul lui Mandy, iar interlocutorul său îi divulgă faptul că ea a fost salvatoarea misterioasă de la ceremonie. Bill ripostează: ce fel de înscenare este aceea care duce la moartea cuiva? Astfel, descoperim un adevăr sinistru, anume că acolo a avut loc într-adevăr o crimă ritualică. La acest moment, apare întrebarea de ce un cult practicant al magiei sexuale. Așa cum am menționat, simbolistica filmului conduce către numeroase ilustrări ale stâlpilor, pentagramelor, aluzii la Alice și la Oz, toate culminând cu orgia ritualică care trimite, fără îndoială, la filosofia lui Crowley. Sunt prezente, de asemenea, hermafroditismul și uniunea alchimică a contrariilor, care sunt depășite sau transgresate prin sex. În practica magiei sexuale se crede că scopul anihilării opozițiilor este atins cu ajutorul actului sexual. În acord cu citatul lui Pike de la începutul capitolului, filosoful tradiționalist Julius Evola explică tentativa de a învinge dualitățile și efectele psihosferei prin astfel de acțiuni:

„Diviziunea sexelor constituie un mod particular de manifestare a principiului diadic care condiționează și diviziunea dintre spirit și natură, dintre Eu și non-Eu. Dacă între toate acestea există o relație sau o solidaritate metafizică – și am văzut cum și Scotus Eriugena o recunoscuse – poate există una și între experiența transcendentală declanșată de sex și o stare non-duală care ar permite o acțiune directă, extra normală, asupra non-Eului, asupra tramei exterioare a evenimentelor. Să ne amintim că, în versiunea clasică, platoniciană, a mitului androginului originar, acestei ființe i-a fost atribuită, înainte de a fi fost scindată, o putere, ba chiar o putere capabilă să inspire teamă zeilor”.²⁸

Și, în privința scenei orgiei ritualice și a sabatului cercului magic din film:

„Este vorba de chakra, adică de lanțuri (literal: roți) alcătuite din perechi de bărbați și femei care efectuează împreună acuplarea ritualică într-o formație în cerc. În centrul cercului este stăpânul roții – chakreshvara – împreună cu partenera sa, oficiind și dirijând operația colectivă. Pentru a exercita o atare funcție, se spune, trebuie să fii un adept, să fi avut o inițiere desăvârșită. În ansamblu, e vorba de o evocare colectivă, în parte orgiastică a zeiței ca forță deja latentă în grupul ce operează, activată acum prin realizarea acelorași acte și vizualizarea acelorași imagini de către fiecare cuplu în parte, până la crearea unui vârtej fluid sau psihic de utilizat în vederea operației. (…) se cunosc cazuri când chakrele tantrice au fost convocate de suverani în scopuri absolut profane, cum ar fi sacrificii de mântuire întru izbânda unor expediții războinice”.²⁹ (Ibidem, p. 441).

Într-adevăr, observăm elemente evident crowleyene în filmul lui Kubrick. Cât despre scopul orgiilor în context ritualic, istoricul american și filosoful calvinist R.J. Rushdoony vorbește despre perspectiva păgână asupra haosului primordial și a freneziei extatice, care se aplică perfect viziunii magice a cultului din Eyes Wide Shut:

„În vechile culte ale fertilității, ale căror credințe înnăscute întronau ca primordial tot ceea ce este inferior, întoarcerea ritualică la haos era privită drept mijloc de regenerare socială. Lucrurile stabilite, legitime și raționale erau considerate dezvoltări ulterioare, așadar mai puțin originare și esențialmente sterile. Apropierea de ceea ce este primitiv era echivalentă cu apropierea de creativitate și vitalitate, iar haosul însuși era privit drept principiu al regenerării. Saturnaliile, festivitățile arhaice, orgiile, ritualurile care presupuneau confuzia sub formă de incest, violența sau perversiunea erau rituri necesare și mijloace de regenerare socială. De fapt, sărbătoarea este prezentată ca o repunere în act – a primelor zile ale universului, Urzeit, o eră eminamente creativă. Atât renașterea naturii, cât și cea a societății impun întoarcerea la haos. Așadar, sărbătoarea are loc în contextul mitului, și presupune  funcția de a renaște lumea concretă”.³⁰

Din perspectivă thelemică, rolul magului este să depășească toate tabuurile, opozițiile și dualitățile, o descriere care se potrivește atât pentru Bill și Alice, cât și pentru cult. Cercetătorul în ocultism, dr. Stephen Flowers, comentează:

„Pentru a înțelege pe deplin ceea ce afirmă Crowley, trebuie să ne referim la perspectiva sa cosmologică monistă: toate aparentele contrarii sunt, în realitate, unități. Așa se face că Horus este unit cu Set. Ei reprezintă opoziția luminii și întunericului în cadrul aceluiași întreg. Adevărata magie a lui Horus presupune unitatea  elementelor  contrarii. Este limpede cum, pentru Crowley, asistăm la Era lui Horus, a cărei formulă originară este ShT (fiind interpretată ca Satan, Shaitan, Set etc.) Aici, ca și în alte părți, Crowley utilizează practica familiară a antinomismului. În Liber V vel Reguli (Ritualul Semnului Fiarei), Crowley își expune antinomismul și practicarea sa: aceasta este, de fapt, formula Magiei noastre; insistăm asupra faptului că toate actele trebuie să fie egale…”.³¹

Bill se întoarce acasă și găsește pe pernă masca pierdută, lângă Alice, care doarme. Cu alte cuvinte, ni se lasă a înțelege fie că Alice știa că el a fost la castel, fie că a dorit să-i comunice propria ei implicare. Îndurerat, Bill izbucnește în lacrimi și îi mărturisește totul. În această scenă, îl vedem făcând semnul masonic secret al fidelității față de ordin, împrumutat și de alte secte, inclusiv de cea condusă de Aleister Crowley. Semnificativ este că Bill îi conferă acestui gest semnificația unui jurământ: mâna dusă la piept, cu degetul arătător întins, așa cum stă ilustrat în Monitor of Freemasonry, a lui Richardson, la pagina 86.

Odată trecuți prin propriul proces de judecată, Bill și Alice discută dacă să rămână sau nu căsătoriți, ca urmare a mărturisirii. Amintindu-și promisiunea de a o lua pe fiica lor la cumpărături în dimineața de Crăciun, cuplul își continuă conversația și în magazin, unde constatăm câteva episoade esențiale, chiar dacă discrete. În cadru apare o altă pentagramă inversată, jocul „Cercul Magic”, dinadins așezat acolo și o vitrină denumită „magie”. Perechea pășește într-un cerc magic, iar ochii lor nu mai sunt acum închiși. Au fost „iluminați” de acțiunile cultului, devenind conștienți de adevărata structură a puterii din lume. Am văzut deja un „cerc magic” de femei, la ritualul inițiatic de la castel. Secretarul personal al lui Crowley și colegul său din Ordinul „Golden Dawn”, Israel Regardie, notează, cu privire la cerc, ceva ce se aplică bine și lui Bill:

„Simbolul principal, propriu tuturor acțiunilor este Cercul Magic. Prin definiție, această figură implică un spațiu restrâns, o limitare, care separă ceea ce este înăuntru de ceea ce este în afară. Prin folosirea Cercului, magicianul susține că își restrânge munca înăuntrul acestei limitări autoimpuse; că se mărginește la atingerea unui scop specific și că nu se mai află într-un labirint al iluziei și al schimbării perpetue, ca un hoinar orb fără țintă, obiectiv sau aspirație… Cercul în care magicianul este închis reprezintă cosmosul său particular; cucerirea, investirea acelui univers ca parte a procesului de a atinge completa conștiință de sine”.³²

Supuși fiind acestei iluminări întunecate, Bill și Alice discută despre ceea ce trebuie făcut mai departe, presupunând că ar trebui să fie „recunoscători”. Alice susține că „ar trebui să fim recunoscători că am reușit să supraviețuim tuturor acestor aventuri, fie că s-au petrecut aievea sau în vis”. Bill o întreabă dacă este sigură, la care Alice răspunde că va ierta o noapte de infidelitate. „Niciun vis nu este numai un simplu vis”, explică Bill, iar Alice  răspunde că ei sunt „treji acum și, să sperăm, pentru multă vreme de-aici înainte”. „Pentru totdeauna”, spun amândoi. „Hai să nu spunem totdeauna”, revine Alice. „Asta mă sperie. Dar te iubesc și, știi, există ceva foarte important ce trebuie să facem cât mai repede – sex”, spune ea, arătându-și astfel intenția de a profita de potențialul lor sexual, acum, că au fost inițiați.³³

Prin urmare, filmul funcționează pe mai multe niveluri și scoate în evidență creștinismul de fațadă, complicațiile sexuale, precum și diverse aspecte ale problemelor conjugale pe care le creează societatea noastră decadentă. Dar aceasta este numai o parte a poveștii pe care Kubrick vrea să o spună. Adevărata poveste este călătoria inițiatică, ieșirea din starea de vis, căreia îi urmează „trezirea”, conștientizarea realității elitei oculte, a cercurilor influente așa cum sunt ele de fapt – privilegiați înstăriți, preocupați de secte bizare și de aberația magiei sexuale. Adevărata intenție a filmului este de a arăta suprarealismul magic, privit ca ritual inițiatic.

Structura de putere nu este concentrată numai în jurul bogăției și al autorității temporale, ci și pe o viziune ritualică asupra lumii, care caută să folosească sexualitatea ca pe o forță în serviciul puterii metafizice. Manipularea acestor impulsuri permite manipularea maselor, ceea ce explică imaginile edenice, inclusiv referințele la Alice în Țara Minunilor și la Vrăjitorul din Oz. Trecerea de la realitatea fantastică a lumii onirice, cea a dorințelor sexuale primare, către lumea iluzorie a filmului însuși (care zugrăvește realitate!) reprezintă drumul de la ochii închiși, la starea de trezie. Nu ar trebui să fie vorba numai despre inițierea cuplului, atât timp cât intenția filmului este aceea de a-l îndruma pe privitor, dezvăluindu-i metoda, natura criptocratică a acestor catacombe, presupunând că cineva chiar ar vrea să vadă. Michael Hoffman explică noțiunea revelării metodei, din perspectiva Serviciilor Secrete Britanice, după cum urmează:

„Aceasta este demonstrată de una dintre metodele noastre mai simple. Înțelegând că, mai devreme sau mai târziu, acțiunile noastre vor ieși la iveală, ne structurăm activitățile astfel încât, pe măsură ce descoperitorii conspirațiilor le dezleagă ițele, ei vor pune în circulație informația într-o manieră care să imite procedura noastră preliminară. În acest fel, cu cât suntem cercetați mai mult, cu atât mase întregi de oameni vor fi manipulate psihologic de cei care caută să ne dea în vileag. Modelul comportamental (meme, în original, termen introdus de Richard Dawkins în cartea sa, Gena egoistă. Etimologic, vine din grecescul μίμημα, mimena – copie, imitație, n.tr.) care constituie structura noastră va fi imitat cu succes  în conștiința celor care ne investighează. Astfel, succesul va putea fi măsurat cu precizie, pe măsură ce munca noastră este demascată”.³⁴

_

NOTE

1. Kubrick citat in Nelson, Thomas A. Stanley Kubrick: Inside a Film Artist’s Maze. Indiana, Indiana University Press, 2000, p. 14.
2. Kaus, Rainer J. „Notes on Arthur Schnitzler’s Dream Novella and Stanley Kubrick’s film Eyes Wide Shut”. University of Florida. 2003. Web. http://www.clas.ufl.edu/ipsa/2003/Greenwich%20conference.html
3. Walker, Taylor, Ruchti. Stanley Kubrick, Director: A Visual Analysis. New York, Norton Company, 1999, 344. Așa cum voi arăta în analiza dedicată filmului 2001: A Space Oddysey, Kubrick va utiliza aceeași tehnică a ecranului negru ca reprezentare a punctului de vedere al spectatorului.
4. Pike, Albert. Morals and Dogma: Ancient and Accepted Rite of Scottish Freemasonry. Richmond, VA, L.H. Jenkins Book Manufacturers, 1950, pp. 772, 849.
5. Leadbeater, C.W. The Hidden Life in Freemasonry. India, The Theosophical Publishing House, 1963, p. 72.
6. Carroll, Lewis. Alice’s Adventures in Wonderland and Through the Looking Glass. New York, Penguin Books, 1998, pag. xix. Conner, Miguel. „Alice in Wonderland and the Occult”. Examiner. 26 March, 2010. Web. http://www.examiner.com/article/alice-wonderland-and-the-occult.
7. Stephan, „Corridors of the Marvelous: The Femme-enfant, the Doll Fetish, The Mask, and Alice in a Wonderland of de Sade”. Story of O. Web. http://www.storyofo.info/marvelous.html.
8. Hanshaw, Operation Culture Creation, Part 2, p.77.
9. Marks, John. The CIA and Mind Control: Search for the Manchurian Candidate. New York, McGraw Hill, 1980.
10. Conner, „Alice in Wonderland and the Occult”.
11. Flowers, Stephen E. Lords of the Left Hand Path: A History of Spiritual Dissent. Texas, Runa-Raven Press, 1997, p. 145.
12. Melanson, Terry. Perfectibilists: The 18th Century Bavarian Order of the Illuminati. Oregon, Trine Day, 2009. Nu sugerez aici că acel cult care apare în film este ordinul istoric al Illuminatilor, chiar dacă el a pornit de la raționalismul iluminist și egalitarism, ci, mai degrabă, cultul unei societăți secrete preocupate cu ritualul magiei sexuale.
13. Cirlot, J.E. Dictionary of Symbols. New York, Philosophical Library, 1962, pag. 115.
14. ,,Domino” este un nume cât se poate de interesant, de vreme ce, ca membru al cultului, evenimentele care îl urmăresc pe Bill fac parte dintr-o ordine prestabilită, precum prăbușirea pieselor de domino. El mai sugerează noțiunea jocului, deoarece societatea secretă se joacă cu mintea lui Bill.
15. Hoffman, Michael A. Secret Societies and Psychological Warfare. Coeur D’Alene, Idaho, Independent History and Research, 2001. Ramsay, William. Prophet of Evil: Aleister Crowley, 9/11 and the New World Order. Lexington, Ky, Winged Victory Books, 2012. Estulin, Daniel. The True Story of the Bilderberg Group. Oregon, Trine Day, 2007. Quigley, Carroll. Tragedy and Hope: A History of the World in our Time. San Pedro, CA, GSG Publishers, 1998.
16. Kubrick, Vivian in „Vivian Kubrick on the Insanity of Tyranny,” Infowars. Web. 26 November 2013. Web. http://www.infowars.com/infowars-com-exclusive-vivian-kubrick-on-the-insanity-of-tyranny-2/
17. Cirlot, A Dictionary of Symbols, p. 205-6.
18. Pike, Morals and Dogma, p. 639.
19. Heimbichner, Blood on the Altar.
20. Heale, Elizabeth. The Faerie Queen: A Reader’s Guide. Cambridge: University Press, 1999. Martin, Malachi. Hostage to the Devil.
21. Martin, p. 213-15.
22. Leviticul, 17:11.
23. Carvajal și la Baume. „Sex Life was ‘Out of Step,’ Strauss-Kahn Says, but not Illegal”. 13 October, 2012. New York Times. Web. http://www.nytimes.com/2012/10/14/world/europe/dominiquestrauss-kahn-says-lust-isnot-a-crime.html?hp&r=1. See also Wolff, Michael. „Dominique Strauss-Kahn and Our Paranoid Erotic Fantasies of Power”. Guardian. 15 October, 2012. Web. http://wwwtheguardian.com/commentisfree/2012/oct/15/dominique-strausskahn-paranoid-erotic-fantasies-power
24. Melanson, Terry. „Illuminati Descendants Assemble for an Eyes Wide Shut-like ‘Heaven and Hell’Bash”. Conspiracy Archive. 20 June, 2007. Web. http://www.conspiracyarchive.com/Commentary/IlluminatiEyesWideShut.htm
25. McGowan, Programmed to Kill, p. 6-7.
26. Eyes Wide Shut, directed by Stanley Kubrick. 1999. Burbank, CA: Warner Home Video, DVD.
27. Kubrick, Eyes Wide Shut.
28. Evola, Julius. Eros and the Mysteries of Love: The Metaphysics of Sex. Rochester, Vermont: Inner Traditions, 1991, p. 267; Julius Evola, Metafizica sexului, trad. Sorin Mărculescu, București, Humanitas, 2006,  p. 440.
29. Ibid., 268; Ibidem, p. 441.
30. Rushdoony, R.J. The Messianic Character of American Education. Vallecito, Ca: Ross House Books, 1963, p. 337-8.
31. Flowers, Lords of the Left Hand Path, 143.
32. Regardie, Israel. The Tree of Life: An Illustrated Study in Magic. Woodbury, MN: Llewellyn Publications, 2001, pp. 158-9.
33. Kubrick, Eyes Wide Shut.
34. Hoffman, Secret Societies, 77.

Critică de film: Cu ochii larg închiși (de Jay Dyer)

„Puer aeternus” și fuga patologică din fața vieții Cătălin Sturza

Cei care nu acceptă greutățile, sacrificiul nu au cum să devină cu adevărat adulți. „Puer aeternus”, copilul sau adolescentul perpetuu, este cel care trăiește așa până la vârste înaintate. Și care își face din fugă singura filosofie de viață.

Am văzut de curând vehiculată ideea că ar exista o „corelație” între căsătorie și corupție. Clarific, din faptul locului, faptul că o corelație nu înseamnă în nici un caz o cauzalitate. Chiar și dacă datele pe care s-ar întemeia o astfel de corelație ar fi unele solide și precise, mulți ar înțelege aici că ar fi vorba de o cauzalitate (fals). Ceea ce poate să inducă foarte ușor în eroare.

Frica de a trăi

Mă gândesc, însă – de ce să cauți astfel de corelații? De ce să cauți, cum am văzut și în alte locuri, corelații între instituții precum Căsătoria, familia, Biserica, școala, eventual armata, între instituțiile de autoritate, în general – și „corupție”? Toate acestea reprezintă „nenorocirile” acestei nații, și toate se traduc prin… corupție?

În spatele acestor corelații de multe ori forțate, mi se pare că se ascunde o frică de a trăi. O generație întreagă (cea căreia i se adresează aceste „iluminări” de pe diverse bloguri) care trăiește în permanență cu frica drobului de sare. O generație căreia îi e frică să trăiască viața așa cum e ea. Care o teoretizează, care o abstractizează – fără însă a o trăi.

În loc să mă căsătoresc cu fata cu care sunt de trei ani – nuuu, trebuie încă să mai încerc, să mă mai lămuresc; dacă nu e pentru mine? Mai bine mai așteptăm încă zece ani, și vedem. Sau mai bine nu mă mai căsătoresc deloc (oricum, cine știe, dacă va duce căsătoria mea la… corupție?)

La fel și cu copilul: să fac sau să nu fac un copil? Dar mai am burse de câștigat, încă două facultăți și trei mastere de terminat, 200 de țări de văzut. Dar dacă nu îi pot oferi copilului vacanțele? Dar dacă nu voi avea banii pentru lecțiile de pian și de pilotaj, și nu voi putea să îl trimit la Harvard? Dar dacă îmi pierd serviciul? Dar dacă vom divorța? Mai bine nu facem copii deloc. Oricum, nu suntem căsătoriți… (și căsătoria duce la corupție, corect?)

O viață trăită în disonanță cognitivă

Și uite așa viața trece, oamenii ajung la 40 de ani, și se reped la alegeri disperate – sau la clinicile de fertilitate (apropo, foarte puțin se spune că FIV are șanse tot mai mici de reușită după vârsta 35 de ani).

Viața nu stă să aștepte după raționalizări, abstractizări și scuze de toate felurile. Viața nu vine cu garanții care să se potrivească parcursului ideal din capul tău – ăla care să te pune în lumina ideală în fața prietenilor și a foștilor colegilor din liceu cu care ești prieten pe Facebook. Viața o trăiești, pur și simplu. Creștinii o trăiesc cu nădejdea că mai intervine și Providența aici, că, dacă le vei face tu întâi pe cele plăcute Celui de Sus, și Cel de Sus le va face pe cele plăcute ale tale.

Vă recomandăm

Iar în unele cazuri nu mai e vorba nici măcar de frică – ci pur și simplu de fuga de greutăți, de dorința de a nu pune osul la bătaie, de a nu-ți asuma efortul. O căutare a „vieții ușoare”, pe modelul individualist – modelul eficienței maxime, utilitariste.

Oricum, e clar că va fi greu. Și aceste raționalizări nu ajută la nimic – doar amână confruntarea inevitabilă cu greul. Ele ascund, de fapt, o frică patologică de greu, de confruntarea cu greutățile. Care confruntare oricum va veni.

O viață trăită în disonanță cognitivă, disonanță care conduce, atât de des, la depresie și chiar la deznădejde.

Fuga eternă după surogate

Și mai grav e când această generație realizează toate cele de mai sus – e conștientă de aceste lucruri. Și ar vrea să trăiască. Dar acești oameni nu pot, de frică – și atunci își caută scuze, culese de la tot felul de „traineri” „gurus” și „specialiști” și de pe tot felul de bloguri. Neasumarea, golul nu pot răspunde căutărilor autentice ale omului, nu pot oferi vreun fel de satisfacție care să nu fie un surogat – și de aici nefericirea, neîmplinirea.

Cei care nu acceptă greul și sacrificiul, care merg pe modelul minimului efort nu au, pur și simplu, cum să devină cu adevărat adulți. Iar fuga lor este pe toate planurile, nu doar pe planul familial. „Puer aeternus”, copilul sau adolescentul perpetuu, este cel care trăiește așa până la vârste înaintate. Și care își face din fugă singura filosofie de viață.

Ceea ce nu realizează această generație care ascultă de gurus și de bloggeri este că împlinirea vine tocmai din confruntarea pieptiș și din biruirea greutăților vieții. Care biruire este imposibilă fără „a leap of faith”, fără un salt care să se bazeze pe credință. Iar în lipsa credinței, toleranța omului la greutăți este foarte mică – este, de fapt, zero.

Ceea ce rămâne este fuga eternă după surogate, după „rețete” spirituale dubioase și după „înțelepciuni” de pe bloguri care ne spun că, iată, căsătoria ar putea să fie o instituție suspectă. Și că toate instituțiile care au reprezentat, până acum o generație sau două, pilonii civilizației noastre – căsătoria, familia, etc – ar conduce de fapt la… corupție.

„Puer aeternus” și fuga patologică din fața vieții