APOLOGETICUS – ÎNSOŢITORUL BINELUI

download-1

Operele apologeţilor creştini din primele secole ale Bisericii nu sunt, desigur, cele care se pretează cel mai bine studiului ideii de frumuseţe la Sfinţii Părinţi.

Căci dacă cuvântul kalos apare acolo foarte des, este, în majoritatea cazurilor, datorat sensului derivat de bun sau bine, o întrebuinţare interesantă, care nu trebuie neglijată. Vom restrânge însă sensul cuvântului frumuseţe, definindu-l odată ca fiind cauza unei emoţii estetice şi apoi ca rezultatul armoniei, a bunei rânduieli a universului; astfel vom putea evalua cea mai mare parte a întrebuinţărilor acestui cuvânt la primii autori creştini.

În tradiţia greacă, desăvârşirea morală se traduce adeseori cu termenul de frumuseţe. Astfel, găsim curent cuvântul frumos (to kalon) opus celui care înseamnă ruşinos (to aischros), o noţiune exclusiv morală, iar această antiteză o aflăm la Platon sau Aristotel.

Iudaismul elenistic şi-a împropriat această derivaţie semantică, de altfel prezentă în limba ebraică încă de la traducerea Septuagintei. În textul Genezei, arborele asupra căruia apasă interdicţia pronunţată de Dumnezeu este prezentat ca cel al cunoaşterii frumosului (to kalon) şi urâtului (to ponèron). Şi Sfinţii Evanghelişti folosesc aceiaşi termeni de frumos şi urât în originalul grecesc al Scripturii Noului Testament: „Orice pom bun face roade frumoase/bune (karpous kalous), iar pomul rău face roade rele/urâte (karpous ponerous)”.

Frumuseţea lumii, semn al frumuseţii şi al bunătăţii lui Dumnezeu

Frumuseţea, în sensul strict al cuvântului, la apologeţi este în mod esenţial legată de frumuseţea creaţiei. Ei celebrează în nenumărate rânduri măreţia lumii, subliniind în particular contemplarea pe care Dumnezeu o are în faţa lucrării Sale. Cuvintele „Şi a văzut Dumnezeu că este bine/frumos (kalon)” revin de mai multe ori în exegeza pe care Teofil al Antiohiei o face prologului Genezei, un mod de a sublinia fundamentarea biblică a credinţei în structura armonioasă a universului faţă de relativismul filosofiei păgâne, dar mai ales faţă de pesimismul ontologic al sectelor gnostice, pentru care lumea materială, rodul unei „greşeli” originale, este în întregime imperfectă, chiar rea.

Ştim cât este de des întâlnită la gnostici deprecierea lumii şi a Creatorului ei, coborât la statura unui înger demiurg.

Totuşi, proclamarea armoniei şi frumuseţii lumii se sprijină la apologeţi pe o altă tradiţie, de sorginte greacă, aceea de origine platoniciană sau stoică. „Lumea este frumoasă”, proclamă Athenagora, reluând o formulă doxografică atestată într-o lucrare a lui Aetius. Şi el repetă de mai multe ori ceea ce pentru el reprezintă o evidenţă şi o certitudine în comentariul unei mărturisiri de credinţă monoteistă atribuită pe nedrept lui Sofocle: „Dumnezeu umple natura de frumuseţea Sa”. Această ultimă formulă este exemplară, de vreme ce ea arată că frumuseţea lumii nu este nimic altceva decât un reflex al frumuseţii lui Dumnezeu, cum este un efect al bunătăţii Sale.

Desigur, frumuseţea originară este aceea a lui Dumnezeu, care, cum Îl descrie Athenagora, este „acoperit cu frumuseţe”. La fel, definiţia platoniciană a lui Dumnezeu ca Bine şi Frumos în sine, pusă în gura Sfântului Iustin platonizând înainte de convertirea sa la creştinism, nu pare a trezi dezaprobarea bătrânului adus în scenă în prologul Dialogului cu iudeul Tryphon.

Există aşadar, în contemplarea frumuseţii lumii, o formă de contemplare a frumuseţii divine. Athenagora nu ezită să recunoască faptul că contemplarea lumii şi, mai general, a binefacerilor sau a bunătăţii lui Dumnezeu este scopul esenţial al vieţii pe pământ şi, dincolo de această existenţă efemeră, a vieţii eterne în apropiere de Dumnezeu:

„Scopul unei vieţi înţelepte şi al judecăţii raţionale este de a trăi permanent cu ceea ce le-a rezervat în principal şi înainte de orice lucru raţiunea naturală, şi de a slăvi fără încetare contemplarea Dătătorului lor”.

Astfel, contemplaţia (theôria) frumuseţii lumii este atât o formă de cinstire a bunătăţii lui Dumnezeu, cât şi de constatare a existenţei Sale, a activităţii Sale creatoare şi organizatoare şi a puterii Sale.

Ceea ce noi numim argumentul cosmologic este omniprezent în literatura apologetică din primele secole creştine.

La sfârşitul vieţii, vederea generală a contemplării lui Dumnezeu care este contemplarea frumuseţii lumii va găsi împlinirea sa în vederea lui Dumnezeu fără intermediar sau mijlocitor, într-o adevărată unire mistică. Exemplul dat de Athenagora este unul elocvent: „Făcătorul acestui univers a creat omul pentru ca el, devenit martor al generozităţii şi al înţelepciunii Sale în toate lucrurile, să rămână pentru eternitate în contemplarea Lui”.

Omul, creat după chipul lui Dumnezeu

Constatarea că lumea este frumoasă nu priveşte, la apologeţi, doar lumea terestră şi celestă, însufleţită sau neînsufleţită, începând de la stelele cerului până la vietăţile care trăiesc pe fundul oceanelor.

La mulţi dintre ei găsim o celebrare a frumuseţii corpului uman, obişnuită pentru un grec, dar uimitoare pentru un creştin.

Îndemnul la contemplarea frumuseţii lumii, a armoniei sale şi a mişcării ei putea să dea prilej la o interpretare panteistă a transcendenţei divine; acest univers atât de frumos, desăvârşit, nu este el însuşi un dumnezeu? Nu este chiar Dumnezeu însuşi?

Desigur, apologeţii au simţit pericolul acestui tip de interpretare, răspândit pe de o parte de platonismul epocii, care pune ca principiu eternitatea lumii, existentă din veşnicie şi pentru veşnicie – ceea ce este una din trăsăturile caracteristice ale divinităţii – şi, pe de altă parte, stoicismul, care imaginează un Dumnezeu imanent materiei. Astfel, avertizările apologeţilor sunt destul de frecvente. Dacă lumea este frumoasă, nu trebuie să o adorăm, ci să ne întoarcem către Creatorul ei, izvorul oricărei frumuseţi.

„Noi cunoaştem pe Dumnezeu prin creaţia Sa şi întrezărim prin lucrările Sale puterea Sa nevăzută. Dar eu nu vreau deloc să ador creaţia Sa, pe care El a săvârşit-o pentru noi”, spune Taţian.

Iar Athenagora afirmă: „Fără îndoială, lumea este frumoasă, deosebită prin dimensiunea sa, prin rânduiala astrelor şi prin forma sa sferică, în acelaşi timp, nu ei, ci Făcătorului acesteia trebuie să i ne închinăm”.

Este adevărat că acest tip de argument era îndreptat mai degrabă împotriva cultului corpurilor materiale, adică în acest caz, dumnezeilor făcuţi de mână omenească, decât împotriva celui al elementelor cosmice (pământ, aer, apă, foc) şi al universului, propriu vorbind.

A creat Dumnezeu o lume cu desăvârşire frumoasă?

De altfel, s-a subliniat că celebrarea frumuseţii lumii nu avea doar un scop apologetic, pentru a justifica cultul adus unicului Dumnezeu Creator, cel al evreilor, al creştinilor şi al celor mai luminaţi de maeştrii gândirii greceşti antice, ci ea corespundea voinţei de a opune pesimismului gnostic un optimism de dublă inspiraţie, biblică, prin intermediul referatului creaţiei din Geneză şi filosofică, legată de intervenţia divină în lume pe care o susţineau stoicii şi adepţii lui Platon.

Este important de subliniat că această linie de demarcaţie între viziunea optimistă asupra lumii şi cea pesimistă, a gnosticilor, era de asemenea sensibilă în primele secole chiar în interiorul Bisericii.

Astfel, discipolul Sfântului Iustin, Taţian, socotit în tradiţia ecclesiastică doar scriitor bisericesc, refuză să admită deplina frumuseţe a lumii: dacă Dumnezeu a creat o lume cu desăvârşire armonioasă şi deplin ordonată, natura materială a acestei lumi o face subiect al dezordinii şi răului: „Cerul şi astrele au o provenienţă materială, pământul, cu ceea ce trăieşte pe el, are aceeaşi constituţie, încât toate lucrurile au o origine comună. Astfel stând lucrurile, există diferenţe între lucrurile materiale, unele sunt frumoase, altele, frumoase în ele însele, sunt inferioare primelor”.

Pentru Teofil, greşeala originară, încălcarea poruncii de Adam, a antrenat decăderea tuturor urmaşilor săi şi degradarea întregii creaturi, făcând pe om din stăpân rob. Dar această degradare nu este definitivă, ci ea este chemată să înceteze atunci când omul însuşi va înceta să fie rău/urât şi tot ansamblul creaţiei va fi restabilit în ordinea lui primordială.

https://logosul.wordpress.com/apologet/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologie/apologeticus-insotitorul-binelui/

VIŢELUL DE AUR.

download-1

VIŢELUL DE AUR.

I. Chipul de aur făcut de Aaron şi israeliţi după Exod, la Sinai, în timp ce Moise era pe munte. Când a descoperit că ei se închinau în mod idolatru înaintea unui viţel ca lui Dumnezeu, cu jertfe, mâncăruri şi dansuri, Moise l-a distrus (Exod 32:4-8, 18-25,35; Deuteronom 9:16,21; Neemia 9:18; Psalmul 106:19-20; Faptele Apostolilor 7:41). Se crede uneori că acest idol este zeul egiptean Apis (un taur) din Memfis (vezi IBA, p. 39, fig. 33) sau taurul Mnevis de la Heliopolis , dar aceste locuri sunt prea depărtate de Gosen pentru ca evreii să fie familiari cu idolii lor. De f apt, mai aproape de evrei, în Delta de E, se practica cultul unor zei tauri, care a fost probabil imitat mai târziu la Sinai. La SV de *Gosen (zona Tumilat), în a 10-a nomă sau provincie a Egiptului de Jos, numită „Taurul negru”, era un amalgam de forme de închinare la Horus şi la un taur sau un viţel; mai departe spre N, înspre partea de NV a Gosenului, a 11-a noma din Egiptul de Jos avea de asemenea un cult al taurului, asociat cu venerarea lui Horus; sunt cunoscute şi alte urme. (Vezi E. Otto,Beiträge zur Geschichte der Stierkulte in Ägypten, 1938, p. 6-8, 32-33.) în Egipt taurul sau viţelul era un simbol al fertilităţii în natură şi un simbol al forţei fizice (cf. Otto, op. cit., p. 1-2, 24 ş.urm. şi passim) şi, la fel ca în alte părţi ale Orientului Apropiat, este posibil să fi avut legături chiar şi cu închinarea la *oastea cerurilor. (Cf. Wainwright, JEA 19, 1933, p. 42-52, în special p. 44-46. Pentru anumite rezerve, vezi Otto, op. cit., p. 7, n. 4. Ar putea fi considerat în acest context şi Faptele Apostolilor 7:41-42?)

În Canaanul învecinat, taurul sau viţelul era animalul lui Baal sau Hadad, zeul (zeii) furtunii, fertilităţii şi vegetaţiei, care, la fel ca în Egipt, simboliza fertilitatea şi tăria. Dacă avem în vedere legăturile strânse dintre Canaan şi Delta de E a Egiptului (*EGIPT, *MOISE) şi prezenţa multor semiţi în Deltă, pe lângă israeliţi, este posibil să considerăm idolatria de la Sinai ca un amestec al unui cult popular contemporan al taurului în Egipt şi în Canaan, accentul fiind pus pe forţa şi fertilitatea naturală. În orice caz, acest act a reprezentat reducerea Dumnezeului lui Israel (cf. „sărbătoare pentru Domnul”, Exod 32:5) la statutul unui zeu amoral (tinzând spre imoral) al naturii asemănător cu cei ai popoarelor înconjurătoare, şi însemna că El putea fi identificat foarte uşor cu Baalii. Dumnezeu a respins acest lucru, a refuzat să fie identificat cu zeul taur şi a condamnat această închinare considerând-o o venerare a unui „alt” dumnezeu şi prin urmare idolatrie (Exod 32:8).

II. La dezbinarea regatului evreiesc, primul rege al Israelului, Ieroboam I, dorind să contracareze atracţia puternică a Templului din Ierusalimul lui Iuda, a ridicat doi viţei de aur la Betel şi Dan, ca să fie centre de închinare la Iahve în Israel (1 Împăraţi 12:28-33; 2 Împăraţi 17:16; 2 Cronici 11:14-15; 13:8). În Siria-Palestina zeii Baal sau Hadad erau concepuţi (şi reprezentaţi) de obicei ca stând pe un taur sau pe un viţel, simbol al puterii lor de fertilitate şi tărie (vezi ANEP, p. 170,179, fig. 500, 501, 531), dar acţiunea lui Ieroboam a avut aceleaşi implicaţii dezastruoase ca şi viţelul de aur al lui Aaron: reducerea lui Iahve la un zeu al naturii şi identificarea Lui ulterioară cu Baalii Canaanului. Aceasta era însoţită de o trecere de la neprihănire, dreptate şi un standard moral exemplar la consideraţii pur fizice şi materiale, ducând cu uşurinţă la imoralitate pe fond religios, dezintegrare socială şi pierderea completă a oricărui sentiment de misiune divină a poporului ales într-o lume întunecată. Toate aceste aspecte au fost unite în ceea ce s-a numit „păcatul lui Ieroboam, fiul lui Nebat”. Iehu (2 Împăraţi 10:29) a îndepărtat închinarea mai explicită şi evidentă la Baali în Israel, dar nu şi viţeii unui Iahve asemănător cu Baalii. Osea (8:5-6; 13:2) a prorocit sfârşitul unei asemenea „închinări”.

K.A.K.

  1. http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/vitelul-de-aur.html

Homosexualitatea cu Dănuț Jemna

homo

Discuția asupra acestui subiect delicat trebuie să pornească chiar de la terminologia utilizată atât în contextul societății actuale, cât și în spațiul religios. Termenul homosexualitateare o istorie recentă și apare în anul 1886 într-o lucrare despre patologiile sexuale (Psychopathia Sexualis, Richard Freiherr von Krafft-Ebing). În general, acesta se referă la ideea de orientare sexuală, adică la atracția sexuală și emoțională dintre persoanele de același gen. Literatura face distincția între orientarea homosexuală și un comportament sau un act sexual între două persoane de același gen. Pentru bărbații din această orientare sexuală se utilizează formula gayiar pentru femei, cea de lesbiene.Scriptura nu are un cuvânt anume pentru a desemna orientarea sau practica sexuală de acest tip. În Noul Testament apar doi termeni pe care unii traducători și interpreți îi asociază cu homosexualitatea: malakos și arsenokoites. Primul apare de patru ori în Noul Testament și doar o singură dată într-un cadru care trimite la comportamentul sexual (1Cor. 6:9). Acesta are sensul primar de moale sau delicat și a primit semnificații precum cele de efeminat, senzual, pervers, travestit, dar și de homosexual, adică de bărbat care preia rolul unei femei în contextul unui act sexual. Cel de-al doilea apare doar de două ori în Noul Testament (1Cor. 6:9, 1Tim. 1:10) și are la bază două cuvinte: arehen, care înseamnă bărbat, și koitecare setraduce prin pat. De aceea, unii traducători au considerat că se referă la practica sexuală dintre doi bărbați și au utilizat termenul de homosexualitate. În lumea antică, semnificația lui arsenokoites este însă una mai complexă și a fost tradusă în diverse moduri, având în special sensul de abuz sexual, pederastie, perversiune sexuală, prostituție sau practică sexuală care nu are în vedere procrearea, și îi vizează în special pe bărbați.  În limba română, cele două cuvinte au fost traduse prin malah și sodomit și sunt interpretate cu sensuri legate de practicile sexuale între persoanele de același gen pe care spiritualitatea creștină le consideră acte nenaturale și imorale. Pentru sodomie se consideră că termenul are o proveniență biblică și se referă la păcatul bărbaților din cetatea Sodoma, adică la ideea relației sexuale dintre bărbați. Societatea modernă folosește acest cuvânt în domeniul juridic cu mai multe sensuri, referindu-se la relații sexuale anormale, perversiuni sexuale cu animale, relații sexuale între bărbați etc. 

O abordare coerentă a subiectului homosexualității cere o analiză care distinge perspectivele domeniilor de cunoaștere cu care se lucrează. Cele mai multe greșeli și neînțelegeri se realizează atunci când se amestecă tipurile de argumente și așteptările care provin din știință cu cele din teologie sau filosofie. Din perspectivă creștină, considerăm că este necesară această delimitare a pozițiilor specifice fiecărui domeniu al cunoașterii și evaluarea atentă a posibilităților de a le pune în dialog. Facem câteva observații asupra modului în care este tratată tema în știință și teologie și asupra unui posibil dialog între cele două.  

Nu este ușor de evaluat analizele și rezultatele obținute asupra orientării homosexuale din perspectiva științelor. Motivul este acela al complexității abordărilor ce provin din diverse științe particulare și mai ales al evoluției ipotezelor emise din diverse zone ale cercetării. Nu este lipsit de importanță să observăm că opiniile specialiștilor exprimate în ultima sută de ani au evoluat de la poziții care considerau homosexualitatea o formă de afecțiune psihică, o patologie sau perversiune cu rădăcini în mecanismul evoluției personalității cuiva, până la cele care consideră că avem de a face cu un comportament psiho-social asumat într-un context dat sau cele care subliniază că este vorba despre o dorință normală, înnăscută, și care eventual are la bază o structură genetică ce determină acest tip de orientare emoțională și sexuală. Pe lângă ipotezele formulate de științe precum medicina, biologia, etica, psihologia, psihanaliza, sociologia etc., opiniile asupra homosexualității au fost determinate și de abordările provenite din drept și științele politice. Este evidentă dificultatea de a realiza o analiză a acestor poziții, cu argumentele și schimbările produse de-a lungul timpului. Dar putem sublinia că în trecut bătălia argumentelor era susținută în special de rezultate din domeniul științelor sociale, în timp ce în prezent lucrurile se concentrează pe rezultatele ce provin din medicină, biologie și genetică.

În general, dezbaterile din domeniul științei cu privire la homosexualitate s-au dat și încă se dau pe terenul stabilirii naturii acestui comportament. Întrebarea este dacă acesta este determinat biologic sau genetic ori avem de a face cu o serie de factori psihologici și sociali care conduc la această orientare; este o boală sau un comportament care se dezvoltă în mod normal? În cazul unei boli, se caută explicații privind cauzele și natura ei. Iar dacă este vorba despre una din variantele normale ale orientărilor sexuale, se discută fie asupra unor determinanți genetici, fie asupra ideii de opțiune personală ce poate avea la bază o serie de factori sociali cu rol important în a deveni homosexual. De asemenea, în funcție de răspunsul la prima întrebare, se analizează posibilitatea de a influența și modifica orientarea și identitatea sexuală. Pe de o parte, dacă este vorba despre o afecțiune, se pune problema de a identifica cauzele ei și soluțiile terapeutice cele mai bune. Pe de altă parte, dacă avem de a face cu un comportament normal, discuțiile se poartă în plan social și etic, în zona dreptului și abordărilor politice astfel încât să se găsească un cadru coerent de expresie pentru persoanele care își asumă să trăiască cu această orientare.

În ciuda unei perioade lungi de analize și dezbateri, oamenii de știință nu au exprimat încă un răspuns clarificator cu privire la natura homosexualității. În continuare, există mai multe tabere de cercetători care au la bază două opțiuni privind această orientare sexuală. Unii rămân la poziția clasică și consideră homosexualitatea un construct psiho-social, alții sunt de partea unui esențialism biologic și vorbesc despre o realitate ereditară care nu poate fi și nu trebuie modificată, iar anumite opțiuni combină cele două abordări și încearcă să ofere o versiune mai complexă problemei. Înainte de a trece la perspectiva teologică privind homosexualitatea, mai trebuie subliniate două aspecte. Primul se referă la importanța demersului științific asupra acestui subiect și la dificultatea de a realiza cercetarea, la nevoia unor studii interdisciplinare și deschiderea la dialog cu efortul de cunoaștere din filozofie, teologie, artă. Al doilea subliniază faptul că pozițiile oamenilor de știință presupun, pe lângă opțiunile epistemologice, și pe cele care țin de o anumită concepție cu privire la natura realității, a omului și a vieții sociale. Frecvent, acest set de opțiuni joacă un rol decisiv și în asumarea unei paradigme sau abordări științifice, cu implicații directe asupra ipotezelor asumate și a modului de a gândi problema supusă cercetării. Aceste elemente pot fi ușor identificate la nivelul comunităților științifice prin trecerile de la o perioadă istorică la alta, îndeosebi cele din prima parte și a doua jumătate a secolului trecut. Ceea ce este clar însă este faptul că ipotezele emise de cercetători nu rămân fără ecou în societate, iar frecvent ele pot susține cauze și poziții ideologice care polarizează spațiul social sau susțin mișcări și grupuri de tot felul, mai mici sau mai însemnate.

Poziția teologiei creștine cu privire la homosexualitate este una destul de clară, chiar dacă există și opinii ale unor persoane sau grupări care nu converg. În principal, tradiția creștină consideră că Scriptura interzice practica actului sexual dintre persoanele de același gen și în final este împotriva orientării homosexuale. Bazele biblice pentru această abordare apar atât în Vechiul (Gen. 1:26-29, 2:24, Lev. 18:22, 20:13), cât și în Noul Testament (Rom. 1:18-27, 1Cor. 6:9-11, 1Tim. 1:8-11). Argumentul principal adus de comunitatea creștină împotriva homosexualității este legat de constituția omului și proiectul divin cu privire la sexualitate. Dumnezeu a creat omul ca o ființă relațională, cu capacitatea de a iubi și a experimenta realitatea unirii personale. În acest scop, el a înzestrat natura umană cu distincția de gen și dimensiunea sexualității. Așa cum arată textul Scripturii, unirea dintre două persoane la nivelul naturii umane, care implică actul sexual, este rezervat spațiului conjugal și pentru două persoane de gen diferit. Prin distincția de gen, actul creației divine a pus la dispoziția omului un tip de complementaritate care să facă posibilă unirea bărbatului cu femeia prin implicarea naturii umane în totalitatea ei. În concepția Sf. Ap. Pavel, pierderea acestui reper normal și natural al relației sexuale dintre soț și soție, dintre bărbat și femeie în contextul căsătoriei se datorează păcatului, ratării experienței umane prin ruperea de adevăr, prin renunțarea la relația fundamentală cu creatorul. Ca urmare a căderii, oamenii sunt animați de vicii și patimi de tot felul. Ei trăiesc în neadevăr și sunt călăuziți de o minte întunecată și coruptă și astfel ajung să își dezonoreze trupurile lor prin renunțarea la relațiile intime naturale dintre bărbat și femeie și practicarea unor acte împotriva naturii umane, improprii și rușinoase, adică relațiile sexuale între persoanele de același gen (Rom. 1:24-27). Ideile de natural și împotriva naturii sunt formulate de pe o poziție teologică și antropologică. Se are în vedere rațiunea creatoare a lui Dumnezeu, adică scopul dat sexualității umane de la început și faptul că omul a renunțat la acest mod de viață intenționat de Dumnezeu ca urmare a păcatului. În spațiul lumii antice, normalitatea la care face referire Sf. Ap. Pavel este deja subminată și de o puternică deteriorare a raporturilor de gen. Femeia era considerată o ființă inferioară ce își ridica puțin din demnitate prin nașterea de urmași pentru soții sau stăpânii lor. Relațiile de iubire simetrice și de înaltă demnitate erau considerate doar cele între bărbați, fapt care a încurajat orientarea homosexuală.

În ciuda unei dominante clare a tradiției creștine împotriva homosexualității, există și autori care încearcă să nuanțeze termenii discuției și să interpreteze textele biblice strict în raport cu datele lumii antice și cu unele probleme specifice acelei epoci. Creștinii care acceptă această realitate pentru viața lor consideră că Scriptura condamnă actele sexuale între persoanele de același gen doar în contextul existenței unui tip de violență, abuz sau al oricărui tip de asimetrie între persoanele în cauză. De asemenea, ei consideră că textul biblic se referă doar la actele homosexuale accidentale și pătimașe și nu are nimic de a face cu orientarea de acest tip, ceea ce implică un stil de viață asumat și o categorie de persoane care practică această experiență din iubire și înțelegere reciprocă.

Un alt aspect care trebuie subliniat cu privire la gândirea și practica comunităților creștine este cel al existenței unui tip de radicalizare împotriva păcatului actului sexual dintre persoanele de același gen, relativizând cumva alte păcate aflate în lista celor menționate de Sf. Ap. Pavel în același context în care apare tema homosexualității. Această măsură dublă a condus frecvent la o adevărată fobie a creștinilor împotriva celor care se declară homosexuali sau a celor care au avut ocazional relații cu persoane de același sex. Atitudinea diferită a bisericii față de unele păcate și de unii păcătoși nu este constructivă și aduce în permanență anomalii. Afirmația că homosexualitatea este păcat trebuie făcută cu aceeași unitate de măsură și cu aceeași convingere și când este vorba despre nedreptate, răutate, invidie, ceartă, înșelătorie, bârfă etc. De asemenea, ideea că experiența creștină ia în calcul apariția unor accidente și un drum lung al vindecării și mântuirii presupune acordarea aceluiași tratament tuturor oamenilor care sunt pe drumul credinței și care se confruntă cu probleme, cu păcatele amintite în Scripturi. În egală măsură, biserica trebuie să se adreseze cu același spirit de slujire și prețuire față de toți cei care se află încă departe de Dumnezeu și nu au ales încă drumul credinței.

Dialogul dintre știință și credință pe tema homosexualității nu a fost și nu este nici acum unul foarte comod. La acest capitol, întâlnim mai degrabă tensiuni și greșeli care provin din poziționarea eronată a părților implicate, îndeosebi din lipsa de disponibilitate de a evalua corect specificul și modul de lucru particular al fiecărui domeniu de cunoaștere. Din partea comunității creștine, probabil că cel mai frecvent se așteaptă un tip de conformism al societății și eventual al oamenilor de știință să declare homosexualitatea ceva greșit și indezirabil, ceva foarte grav care trebuie interzis și pedepsit. Chiar dacă știința va ajunge să declare această orientare o boală, acest lucru nu poate fi echivalent cu definiția păcatului ca boală și ratare a sensului existenței umane așa cum afirmă teologia creștină. Iar dacă știința va susține că avem de a face cu un comportament normal și cu rădăcini ereditare, acest lucru nu presupune în mod obligatoriu un absolut și unica definiție a naturii umane pe care trebuie să o accepte toată lumea. De asemenea, în societățile democratice și secularizate în care membrii comunităților LGBT au câștigat diferite drepturi civile, creștinii nu pot interveni prin mecanisme de forță și străine de logica credinței pentru a impune propriul adevăr tuturor oamenilor și a îngrădi libertatea de alegere, inclusiv în direcții pe care teologia le dezaprobă. De cealaltă parte, în contextul unei hegemonii a științei în domeniul cunoașterii, există presiunea ca ceea ce spun specialiștii să devină lege pentru toată lumea, inclusiv în viața credincioșilor.

Ideea de dialog între credință și rezultatele științei sau filosofiei presupune asumarea faptului că ceea ce produce teologia creștină nu poate fi normativ decât pentru cei credincioși, iar ceea ce produce știința nu poate fi impus ca un absolut pentru comunitatea creștină. În fața presiunii vremurilor, creștinii nu au voie să relativizeze standardele credinței și să se adapteze la un cadru socio-istoric anume. În același timp, biserica trebuie să facă efortul să înțeleagă demersul cunoașterii din celelalte domenii și să fie capabilă să facă o analiză critică coerentă a acestor rezultate la nivelul fiecărei arii în parte și să ia în calcul lucrurile valoroase. Există rezultate pertinente obținute în psihologie, genetică și sociologie care privesc raporturile de gen și dezvoltarea personalității, dinamica orientării sexuale și problemele care apar aici pe care comunitatea creștină le neglijează și rămâne tributară unor limite și blocaje la care nu are soluții viabile. Nu în ultimul rând, credincioșii își pot aduce propriile opinii și poziții în spațiul public ca o ofertă ce este transmisă cu o atitudine de smerenie și slujire, cu disponibilitatea de a împlini ceea ce susține în propriul crez și de a avea aceeași măsură cu care evaluează întreaga realitate. Șansa credincioșilor în fața unor teme sensibile așa cum este homosexualitatea nu este radicalismul și fobia, fariseismul și ipocrizia, mai ales când este vorba despre alte lucruri la fel de importante în propria teologie, dar asupra cărora se tace promiscuu. Contribuțiile teologiei creștine la discuția pe această temă trebuie să vină îndeosebi de pe terenul antropologiei și eclesiologiei, cu lucrări și poziții care privesc natura omului și rolul distincției de gen, importanța și locul sexualității și familiei, ideea de împlinire umană, comunitate, iubire și libertate. Punerea în practică a unor asemenea valori, alături de o prezență discursivă de calitate reprezintă căile credinței, așa cum ne-a învățat Cristos.

Dănuț Jemna

https://danutj.wordpress.com/2019/05/10/homosexualitatea/

ARMINIANISMUL: Idolul de aur al liberei voinţe de Augustus Toplady (1740-1778)

Pagina Pastorală

 

De fiecare dată când intrăm în discuţii despre conceptul biblic al predestinării, ori de câte ori avem ocazia să oferim o prezentare a doctrinei alegerii sau a predestinarii, în mod inevitabil prima întrebare pe care o ridică oamenii  este: „Cum rămâne cu libera voinţă?” Pentru că înţelegem, chiar dacă nu am studiat cu multe detalii tehnice aceste lucruri, înţelegem că e foarte dificil să explici relaţia dintre un Dumnezeu suveran, un suveran absolut, şi o creatură care are o libertate autentică. Întâlnim această problemă nu numai în cazul specific al doctrinei alegerii sau a predestinării, dar şi în modul în care înţelegem providenţa divină.

 

Multe persoane înţeleg conceptul de liberă voinţă ca fiind acel liber albitru din fiecare persoană, prin care omul face, gândeşte şi acţionează aşa cum alege. Mântuirea este una dintre alegerile vieţii şi Dumnezeu ne-a oferit o voinţă prin care să putem să alegem ceea ce dorim pentru destinele noastre. În numerele viitoare ale publicaţiei vom continua cu alte aspecte ale acestui important domeniu din viaţa spirituală. De asemenea, dacă doriţi să propuneţi o anumită temă de studiu pentru pagina pastorală, vă rugăm să ne trimiteţi un email la adresa de mai jos. Vă mulţumim şi aşteptăm mesajele şi sugestiile dumneavoastră.

Dacă sunteţi interesaţi să ne sugeraţi subiecte de studiu, o puteţi face pe adresa misiunii.

Orice comentariu poate fi trimis la adresa:
apologetics@voxdeibaptist.org

Voinţa liberă

ARMINIANISMUL: Idolul de aur al liberei voinţe de Augustus Toplady (1740-1778)

Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău slavă, pentru bunătatea Ta, pentru adevărul Tău!

(Psalmul 115:1)

Unii cercetători au presupus că acest Psalm a fost scris de profetul Daniel, cu ocazia eliberării miraculoase a lui Şadrac, Meşac şi Abednego, atunci când ei au ieşit nevătămaţi din furnalul încins în care au fost aruncaţi prin porunca regelui Nebucadneţar.

Şi, într-adevăr, nu există multe pasaje din Psalmi care să pară că ar înfăţişa această conjunctură. Chiar prin continuarea citirii, la al patrulea verset (care vorbeşte despre idolii păgânilor, şi, se prea poate că se referea la chipul aurit la care a cerut Nebucadneţar să i se aducă închinare), spune că idolii lor sunt din argint şi aur, lucrarea mâinii omului: ei au gură, dar nu vorbesc, ochi dar nu văd.

Îndrăznesc să spun că, într-un astfel de auditoriu ca şi acesta, se află şi un număr de arminieni. Mă tem că prea multe din adunările noastre îi au pe prea mulţi dintre aceştia. Poate, totuşi, chiar şi aceşti oameni, pe cât de idolatrii sunt, pot fi apţi de a fi blamaţi cât şi, într-adevăr, cu dreptate, absurditatea acelora care se închină la idoli de aur sau de argint, lucrarea mâinii omului. Daţi-mi voie să întreb: Dacă ar fi aşa de absurd să te închini la lucrarea mâinilor unui alt om, ce ar fi să te închini la lucrarea propriilor tale mâini? Poate că-ţi spui, „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva.” Totuşi, dă-mi voie să spun că încrederea, confidenţa, încrederea şi dependenţa pentru mântuire sunt cu toate fapte şi cu toate chiar şi solemne, de închinare divină: şi pe orice vei depinde, fie în parte sau în întreg, pentru acceptarea ta înaintea lui Dumnezeu, şi pentru justificarea ta înaintea feţei Sale, pe orice te-ai baza şi te-ai încrede pentru realizarea harului sau a slavei, dacă este vreun lucru lipsit de Dumnezeu în Hristos, tu eşti un idolatru în toate intenţiile şi scopurile.

Este foarte diferită ideea care ne-o oferă Scriptura, despre binecuvântatul Dumnezeu, de cea a falşilor dumnezei la care se închinau păgânii şi de această reprezentare degradantă a adevăratului Dumnezeu, pe care Arminianismul le-ar înscrie asupra omenirii. „Dumnezeul nostru [spune acest Psalm în versetul 3] este în ceruri: El face tot ce îi este plăcut.” Aceasta nu este ideea arminiană despre Dumnezeu: căci liberele noastre voinţe şi preocupările noastre cu şansele ne spun că Dumnezeu nu face ceea ce i-ar plăcea; că ar fi cumva un număr mare de lucruri pe care El ar vrea să le facă şi se zbate să le facă, însă nu le poate aduce la împlinire: ei ne spun aşa cum a spus-o cineva în mod ingenios:

Întreaga lume El ar putea-o uşor salva,

Însă tânjeşte spre ceea ce nu poate-avea

Cam harnic, astfel să răsune-afară,

Un Dumnezeu dezamăgit şi schimbător.

Cum se comportă aceasta cu maiestuoasa descriere că „Dumnezeul nostru este în ceruri”! El şade pe tron, evaluând şi distribuind sorţii oamenilor; ţinând toate evenimentele în mâna Sa, călăuzind fiecare legătură a cauzelor secundare, de la începutul timpului la sfârşitul vremii. Dumnezeul nostru este în ceruri, deţinând toată puterea, şi (care este consecinţa naturală a acesteia) El a făcut ceea ce i-a plăcut: sau aşa cum o exprimă apostolul (deşi cuvintele sunt diferite, sensul este acelaşi) „El face toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11).

De aceea, noi ne şi trudim cât şi suferim reproşul: chiar pentru că spunem (şi cel mai înalt lucru pe care îl putem spune despre acest subiect se ridică doar la acest lucru: spre derâderea acesteia) că Dumnezeul nostru este în cer şi că a făcut tot ceea ce i-a plăcut. Şi El face conform plăcerii Sale suverane ceea ce voieşte, până la capăt; chiar dacă toţi arminienii de pe pământ s-ar încumeta să înfrunte intenţia divină şi să împiedice roţile guvernării divine. Cel ce şade în ceruri râde de ei şi îşi aduce la îndeplinire scopurile Sale, uneori chiar şi prin intermediul acelor incidente pe care oamenii răi se încumetă să le arunce în calea Sa, cu o perspectivă stricată de a-L dezamăgi pe El şi scopurile Sale. „Toate lucrurile,” spunea psalmistul, „Te slujesc” (Psalmul 119:91). Toate au o tendinţă directă, fie efectivă fie facultativă, de a îndeplini planurile Sale nealterabile de providenţă şi har. Observaţi: în mod efectiv şi tolerant. Căci noi nu spunem niciodată, şi nici nu am intenţiona să spunem, că Dumnezeu este lucrătorul răului: noi doar susţinem că pentru motive necunoscute nouă, ci doar lui Dumnezeu, El este cel ce permite în mod eficace (nu agentul, ci cel ce permite) ca orice vine să se întâmple. Însă atunci când vorbim despre bine, noi lărgim apoi termenul şi afirmăm, împreună cu psalmistul, că cu tot ajutorul oferit pe pământ, Dumnezeu îl face El Însuşi.

Îmi amintesc de ceea ce spunea marele Monsieur Du Moulin, în admirabila sa carte intitulată Anatome Arminianismi. Observaţia sa este că cei rău, cu nu mai puţin decât cei aleşi, realizează decretele înţelepte, sfinte şi drepte ale lui Dumnezeu: dar, spune el, cu această diferenţă; poporul unic al lui Dumnezeu, după ce sunt convertiţi, se străduie faţă de voia Sa dintr-un principiu de dragoste: în timp ce aceia care sunt lăsaţi în perseverenţa inimii lor (care este dezaprobarea pentru care ne luptăm), cărora nu le pasă de Dumnezeu, şi El nu este în toate gândurile lor; aceste persoane se asemănă cu aceia care vâslesc într-o barcă, care se îndreaptă spre acel loc spre care îşi îndreaptă de fapt spatele. Ei îşi întorc spatele faţă de decretul lui Dumnezeu, şi cu toate acestea ajung la acel punct, însă fără să o ştie.

O mare dezbatere dintre religia lui Arminius şi cea a lui Isus Hristos este referitoare la cine va sta justificat pentru slava şi lauda mântuirii unui păcătos. Conversia decide deodată acest punct; eu cred că fără vreo imputare a lucrurilor murdare, m-aş aventura să spun că fiecare persoană care este într-adevăr trezită, măcar atunci când se află sub strălucirea înfăţişării lui Dumnezeu asupra sufletului său, să cadă în genunchii săi, cu acest imn de laudă venind din inima sa „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău slavă, pentru bunătatea Ta, pentru adevărul Tău”.

Aceasta este adevărată şi în ceea ce priveşte binecuvântările vieţii de acum. Dumnezeu este cel ce îl ridică pe unul şi îl coboară pe altul (vezi Psalmul 75:7). Victoria, de exemplu, atunci când prinţii care se luptă se află într-un război, este toată a lui Dumnezeu. „Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul” Eclesiastul 9:11, este ca şi când ar fi un decret, voia, puterea şi providenţa lui Dumnezeu, care în mod eficace, deşi uneori invizibil, ordonează şi dispune fiecare eveniment.

La faimoasa bătălie de la Azincourt, din Franţa, unde, dacă nu greşesc, 80.000 de francezi au fost în totalitate înfrânţi de aproape 9.000 de englezi, sub comanda uimitorului nostru Rege Henry al V lea, iar după ce s-a încheiat lupta, şi Dumnezeu a dar acelui prinţ renumit victoria, el a ordonat precedarea Psalmului (adică al 114 lea), şi parte a Psalmului din care v-am citat pasajul luat în considerare, să fie cântat pe câmpul de luptă: în acest fel recunoscând că tot succesul, şi toate binecuvântările, sau orice alte lucruri asemănătoare, au venit de la Tatăl luminilor. Unii din istoricii noştri ne informează de faptul că atunci când triumfătorul englez a ajuns la aceste cuvinte pe care le-am luat pentru textul meu, întreaga armată victorioasă a căzut pe genunchii lor, ca un singur om, în câmpul de cucerire, şi au strigat, cu o singură inimă şi cu o singură voce, „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău slavă, pentru bunătatea Ta, pentru adevărul Tău!”

Şi aşa va fi şi atunci când Dumnezeu a realizat numărul aleşilor Săi, şi i-a adunat în întregime în plinătatea împărăţiei Sale de răscumpăraţi. Care crezi că va fi cântecul tău atunci când vei ajunge în ceruri? „Binecuvântat fie El care mi-a dat libera voinţă, şi binecuvântat fie propriul meu eu, care s-a folosit bine de el”? O, nu, nu. Un astfel de cântec nu s-a auzit niciodată în ceruri şi nici nu se va auzi vreodată în tip ce Dumnezeu este Dumnezeu şi cerul este cer. Priveşte în cartea Apocalipsa şi acolo vei găsi adunarea celor binecuvântaţi şi tensiunile de care cântă. Ei şi-au aruncat coroanele înaintea tronului spunând:

Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.” (Apocalipsa 5:9).

http://www.voxdeibaptist.org/arminianismul_idol_de_aur.htm

Principii ale ucenicizării | Studiu Biblic – Lecția 6

Publicat pe 12 mai 2019

În această lecție învățăm câteva principii ale ucenicizării care ne pot ajuta în lucrarea pe care ne-a dat Dumnezeu să o facem. CURSUL: Vrei să fii ucenicul lui Hristos? Trebuie să plătești prețul! AUTOR: Kay Arthur, Tom & Jane Hart Prezentator: Păstorul bisericii Buna Vestire, Vasile Filat Participanți: Andrei Talmazan – păstor, biserica Buna Vestirea Ala Talmazan – profesoară de limbă engleză, școala ”English for a New Life” https://www.facebook.com/ala.talmazan Școala de engleză ”English for a New Life” https://www.facebook.com/englishforan… BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:0016:00 Joi, 18:3019:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601

 

Moldova Creștină TV 

 

 

Un jucător de rugby acuzat de încălcări grave de comportament pentru că a postat versete biblice

Un jucător de rugby acuzat de încălcări grave de comportament pentru că a postat versete biblice

Folau Israel, un jucător de rugby din Naționala Australiei, a fost suspendat din cauza unor postări cu versete biblice, făcute pe rețeaua de socializare ,,Instagram”, prin care îi îndeamna pe oameni să se pocăiască, fapta să fiind catalogată drept o ,,încălcare la nivel înalt” a comportamentului profesional, relateaza CBN News.

Suspendarea dreptului de a juca vine într-un moment greu pentru centralul Australian, care avea speranțe că va juca pentru țara sa în Cupa Mondială de Rugby din acest an.

Postarea pe care acesta a făcut-o pe data de 10 aprilie și care e a depășit deja pragul de 56,000 de like-uri, spune: ,,AVERTISMENT! Alcoolismul, homosexualitatea, adulterul, minciuna, hoția, necredința, idolatria, pentru toate acestea, te așteaptă IADUL! Pocăiește-te, numai Isus te poate salva!” Făcând referire la pasajul de la 1 Corinteni 6:9-10.

În urma situației controversate a rugbyst-ului, unul dintre principalii sponsori, Asics, și-a reziliat contractul.

,,Noi promovăm incluziunea și diversitatea”, a scris compania într-o declarație, ,,Israel Folau își exprimă dreptul la opiniile sale personale, însă unele dintre cele exprimate în ultimele postari pe conturile sale de socializare, nu sunt în concordanță cu cele ale Asics. Ca atare, parteneriatul nostru cu Folau nu va mai continua, iar Asics nu-l va mai folosi ca ambasador al brandului”.

Fostul antrenor al Australiei vine în apărarea lui Folau

Alan Jones, fostul antrenor al naționalei Australiei a venit în apărarea lui Folau, menționând că ,,decizia luata ar trebui să ne facă să ne punem întrebarea: în ce fel de societate trăim?”

,,Poporul australian nu va accepta asta. Aceasta nu este Australia pentru care au luptat strămoșii noștri și vom fi nevoiți să ne luăm țară înapoi prin argumente și procese democratice și pașnice – nu prin ură, răzbunare sau intimidare„.

Jones a adăugat că ,,dacă nu suntem liberi să ne exprimăm cu privire la credința noastră și să scriem versete din Biblie ori dacă nu suntem liberi să vorbim adevărul de teamă că cineva se va simți rănit, atunci această țară a ajuns într-un loc întunecat și suntem cu toții în pericol.

Un jucător de rugby acuzat de încălcări grave de comportament pentru că a postat versete biblice

Politicile familiale ale Ungariei (de Katalin Novàk)

Katalin Novàk este ministrul ungar al Familiei și Tineretului, responsabilă pentru administrarea politicilor familiale în țara sa. Aceasta este traducerea discursului „Politicile familiale în Ungaria în spiritul Humanae Vitae și Veritatis Splendor,” rostit pe 21 mai 2018 la conferința organizată la Roma pe tema „Viața umană și familia și splendoarea adevărului: Daruri ale lui Dumnezeu.” Conferința a fost organizată de Academia Ioan Paul al II-lea pentru Viața Umană și Familie. 

Legea fundamentală (Constituția Ungariei) conferă o importanță specială familiei, protejează instituția căsătoriei și afirmă că familia are la bază căsătoria și relația părinte-copil; totodată declară că Ungaria încurajează alegerea de a avea copii.

O precondiție pentru dezvoltarea socială pe termen mediu și lung și pentru sustenabilitatea Ungariei o reprezintă o schimbare de durată în trendurile demografice. Obiectivul poate fi atins printr-o politică stabilă, complexă, bine direcționată și flexibilă a familiei, care se poate adapta la nevoile și condițiile în curs de schimbare.

Actualii și viitorii părinți trebuie să aibă stabilitate de lungă durată și o situație financiară sigură. În această privință, locul de muncă și echilibrul între profesie și obligațiile familiale au o importanță majoră. De aceea, încercăm cât de mult putem să ajutăm părinții să armonizeze cariera cu creșterea copiilor.

Actuala politică familială din Ungaria beneficiază de instrumente complexe pentru a oferi un astfel de ajutor familiilor. Un obiectiv prioritar este implementarea unei schimbări de durată în tendințele demografice; de aceea, se depun eforturi pentru a oferi tot ajutorul în a garanta că toți copiii care sunt doriți sunt și născuți.

Secretariatul de Stat pentru Problemele Familiei și ale Tinerilor din cadrul Ministerului Capacităților Umane este responsabil cu controlul profesional al politicilor familiale. După alegerile generale din 2014, în noua perioadă guvernamentală, problemele familiale au fost separate de cele sociale, întrucât conexiunea dintre cele două domenii dădea impresia că a avea copiii înseamnă sărăcie.

În Ungaria, susținerea oferită familiei este remarcabilă: Ungaria alocă 4,8% din PIB pentru astfel de scopuri, în comparație cu media de 2,55% a OCDE.

Formele de susținere familială sunt ori universale (oferite pe baza unui drept subiectiv) ori condiționate de deținerea unei slujbe înainte de nașterea copilului.

Sprijinul pentru maternitate, oferit într-o singură tranșă la nașterea copilului, este acordat pe baza unui drept subiectiv. Părinții au dreptul la concediu de trei ani pentru îngrijirea copilului tot pe baza unui drept subiectiv.

Vă recomandăm

Magazin Anacronic

Citește și: Ungaria: Creșterea numărului de căsătorii și a veniturilor familiei, reducerea avorturilor – efectele politicilor pro-familie ale guvernului Orban

Pachetul suplimentar oferit pentru îngrijirea la domiciliu a copilului (GYED), introdus în 2014, oferă susținere semnificativă și a marcat o schimbare conceptuală. Obiectivul său este de a asigura că părinții nu sunt excluși de pe piața muncii și că mamele cu copii nu vor fi forțate să decidă dacă vor să rămână acasă cu copiii lor sau să se angajeze.

În 2017, aproape 90.000 de părinți au avut acces la GYED Extra (dintre care 39,491 de părinți au primit beneficiul după mai mult de un copil și 847 de părinți au beneficiat de GYED pentru studenți).

Emblematic pentru sistemul de asistență familială al Ungariei este beneficiul fiscal generos pentru familii, oferit în mod treptat din ce în ce mai multor cetățeni în ultimii ani. Cu toate acestea, cea mai mare mai mare alocație bugetară este indemnizația pentru familie, oferită pe baza unui drept subiectiv și pentru fiecare copil în parte;

Ungaria alocă aproximativ 1,1% din PIB în acest scop. Din ianuarie 2011, părinții care-și așteaptă primul copil au dreptul la beneficiu începând din ziua când fătul are 91 de zile.

Situația financiară a familiilor a fost îmbunătățită în mod considerabil odată cu micșorarea cheltuielilor generale (costul gazului, al încălzirii centralizate, al electricității, al apei și al tratării apei, al curățării coșurilor și al colectării deșeurilor), introdusă în mod treptat.

Între 2010 și 2017, câștigul mediu al familiilor din Ungaria a crescut cu 63.8% datorită reducerii taxelor pentru familii. Un părinte cu un copil câștigă în medie cu 13% mai mult decât un adult fără niciun minor.

Deținerea unei locuințe este promovată printr-o subvenție nerambursabilă (indemnizația de locuință pentru familii), împrumuturi cu dobândă subvenționată și programe de economisire pentru locuințe.

Din 1 iulie 2015, subvenția pentru locuințe sociale este înlocuită cu subvenția pentru prima casă pentru familii care le este oferită acum unui număr mai mare de beneficiari pentru a promova îndeplinirea obiectivelor legate de locuință a familiilor care cresc copii.

Începând din ianuarie 2016, familiile care cresc în prezent trei sau mai mulți copii sau care se angajează să crească trei sau mai mulți copii în viitor (printre care copiii pe care îi au deja) ar putea să primească în mod uniform o susținere oferită într-o singură tranșă de 10 milioane de forinți (32.260 de euro) atunci când își construiesc sau își cumpără o proprietate nouă. În plus, aceste familii au dreptul de a primi un credit rezidențial de 10 milioane forinți cu subvenționarea ratei dobânzilor de către stat. Din iulie 2015 până în februarie 2018, aproape 70.000 de familii au beneficiat de pe urma acestei măsuri, primind în total 197 miliarde forinți (635,5 milioane de euro), adică o medie de aproximativ 2,8 milioane forinți (9.000 de euro) în subvenții per familie.

În 2015 au fost introduse subvențiile fiscale pentru cuplurile nou-căsătorite, o facilitate pentru a scădea baza impozabilă. Prin această măsură se intenționează încurajarea cuplurilor tinere de a se căsători: un cuplu nou-căsătorit are dreptul la o subvenție fiscală de 5.000 de forinți (16 euro) pe lună, cu condiția să fie prima nuntă a măcar unuia dintre ei. Până la sfârșitul lui 2015, 21,5 de mii de cupluri și-ar putea scădea baza impozabilă cu un total de 1,6 milioane de euro. Subvenția introdusă în 2017 are noul beneficiu pentru cupluri, de a continua să aibă dreptul la această subvenție pentru o perioadă de maxim doi ani.

Părinții au șansa de a economisi bani pentru copiii lor cu sprijinul statului. Garanția pentru copii (administrată în prezent de Trezoreria de Stat) reprezintă o sumă formată din alocația de 137 de euro depozitați de stat pentru fiecare copil născut, dintr-o sumă depusă opțional de către părinți și dintr-o valoare creditată anual de către stat în fiecare lună pentru primele două plăți (10% din suma lor, cu un maxim de 19,35 euro) colectate pe contul de titluri Start deschis la Trezorerie. Suma depozitată pe o obligațiune cu scadență de 19 ani.

Guvernul a introdus Programul de vacanță socială pentru a se asigura că cei cu dificultăți financiare primesc oportunități de vacanțe. În fiecare an, grupul țintă principal cuprinde pensionarii, familiile mari, pensionarii cu dizabilități și copiii.

În 2017, mai mult de 100.000 de copiii au beneficiat de tabere de vacanță pentru un cost nesemnificativ.

Guvernul a extins oportunitatea pentru îngrijirea copiilor gratuită sau subvenționată. Din 1 septembrie 2015, numărul copiilor care au dreptul la mese gratuite în grădiniță a crescut de aproape trei ori. În anul școlar 2016/7, 467.000 de copiii au primit mese gratuite.

Din anul școlar 2016/2017, copiii din clasele 1-4 primare au acces în mod gratuit la manuale. În același timp, manualele continuă să le fie oferite gratuit copiilor cu dificultăți (ex. copiilor care trăiesc în familii mari sau copiilor cu dizabilități). Din anul 2017/2018, Guvernul a mărit numărul de manuale pentru fiecare elev din școlile primare.

Din ianuarie 2018, Guvernul a suspendat restituirea datoriilor împrumuturilor pentru studenți în primul trimestru de sarcină pentru femeile care nasc primul copil, a achitat 50% din datoriile de la împrumuturile pentru studenți pentru femeile cu doi copii, iar pentru femeile care au trei sau mai mulți copii, guvernul a achitat datoria în întregime.

Perioada indemnizației plătite pentru îngrijirea copilului a fost extinsă pentru studenți până când copilul ajunge la vârsta de doi ani.

Datoriile familiilor cu trei copii care au credite ipotecare sunt reduse cu 1 milion de forinți și, dacă au mai mulți copii, cu încă 1 milion; statul va plăti aceste sume în locul lor.

Guvernul Ungariei a extins subvenția de naștere pentru mamele maghiare care trăiesc peste graniță, care au fie cetățenie maghiară, fie certificat de naștere maghiar (în cazul în care legea statului de reședință interzice cetățenia duală). Garanția pentru copii a fost mărită de asemenea din ianuarie 2018 și condițiile de eligibilitate sunt aceleași ca în cazul subvenției pentru naștere.

Programul „Femeia 40”, introdus de la 1 ianuarie 2011, acordă pensie de limită de vârstă pentru femeile care au o perioadă de activitate de 40 de ani, indiferent de vârstă. Scopul acestei măsuri este de a recunoaște mulțimea de sarcini care cad pe umerii femeii, cât și implicarea lor, și a le da o șansă bunicilor de a-și ajuta copiii în mod activ, cu precădere în îngrijirea nepoților lor. 27.713 femei au primit pensii preferențiale în 2017, așa că numărul beneficiarelor a depășit 220.000 de la introducerea sa (2011).

Politicile familiale ale Ungariei (de Katalin Novàk)