Nostra Aetate În Zilele Noastre
Legalism creştin sau încăpăţânare ideologică?
Eram la serviciu tulburat de gândul sărbătorilor Învierii. Nu aveam un calendar cu mine şi eram preocupat de ziua în care cădea Paştele. Am întrebat colegul de servici (care frecventează biserica „The Church of Christ”), dacă ştie ziua în care cade Paştele. Şi el pus pe gânduri mi-a spus că nu ştie. În acelaşi timp mi-am dat seama că am întrebat pe o persoană care este membru unei biserici care nu sărbătoreşte Paştele sau Crăciunul, membrii acestei denominaţii fiind încurajaţi să ignoreze astfel de practici şi tradiţii omeneşti.
Expresia de „practicii şi tradiţii” a fost şi este folosită foarte mult de evanghelici în criticarea Bisericii Ortodoxe, însă realitatea vieţii creştine îşi are o trăire printr-o repetiţie a unor practici care îşi au originea în Biserica Primară. Având în vedere sărbătorile Învierii Domnului Isus Cristos, am să încerc să prezint importanţa acestui eveniment analizând pe scurt:
| Importanţa Scripturilor şi a interpretării | |
| Importanţa istorică şi a practicii | |
| Importanţa trăirii şi a perpetuării |
Importanţa Scripturilor şi a interpretării
De 2000 de ani diferite argumente teologice au separat Biserica lui Cristos. Oameni care au ajuns la unele concluzii superficiale în anumite subiecte au ajuns să aibă urmaşi care să rupă biserica. De exemplu, în primele secole, în lipsa unei colecţii Scripturale care să fie cunoscută drept Canon Biblic, diferite filosofii au corupt şi rupt biserica:
– Este Cristos fiul lui Dumnezeu creat de Dumnezeu?
– Este Dumnezeu egal cu Tatăl?
– Mântuirea este valabilă şi pentru cei deja trecuţi la veşnicii, sau numai pentru cei care sunt în viaţă?
– Putem să botezăm morţii?
O serie de întrebări şi răspunsuri au tulburat Biserica primului secol. Predestinarea fiind un alt subiect care a tulburat biserica din primele secole, împărţind Biserica Domnului chiar şi în zilele noastre în diferite tabere teologice.
Importanţa recunoaşterii Scripturilor ca unica autoritate scrisă în Biserica lui Cristos, a ajutat pe aleşii Domnului să rămână la adevărurile Pauline şi a apostolilor, interpretarea Scripturilor făcându-se nu în baza unor tradiţii orale ci a însuşi Cuvântului scris. Opinii şi învăţături ne-au fost lăsate din primele secole, însă baza adevărului a rămas şi rămâne inspiraţia Cuvântului scris a lui Dumnezeu.
Am văzut pe mulţi care să aducă noi viziuni şi înţelegeri care le-au fost descoperite cu „exclusivitate” numai lor. Oare Dumnezeu lucrează în exclusivitate numai cu o persoană? Singura exclusivitate pe care o cunosc a fost şi este în persoana lui Isus Cristos, iar mesajul exclusiv a lui Hristos a fost împărtăşit cu apostolii şi restul Bisericii Sale. Iar dacă cercetăm cu atenţie Scripturile, mesajul Mântuitorului fusese revelat profeţilor din vechime cu sute de ani înaintea naşterii Sale.
Importanţa înţelegerii Scripturilor şi a recunoaşterii autorităţii pe care o are ea ajută Biserica Sa în păstrarea şi continuitatea mesajului Învierii. „Church of Christ” nu recunoaşte sau celebrează această festivitate pe premiza că nu a fost iniţiată de Cristos şi ca atare nu este valabilă.
Dacă Învierea nu îşi are originea în Cristos, sărbătorea Paştelui unde îşi are originea? Care este simbolul mielului în Paştele ebraic? Ce simbolizează jertfa mielului Pascal? Cine este autorul şi iniţiatorul acestei celebrări?
Dacă Cristos a celebrat Paştele şi semnificaţia jertfei, cum am putea noi să trecem cu vederea? Oare Scripturile nu sunt destul de clare în importanţa jertfei lui Cristos – mielul Pascal? Ucenicilor le-a fost atât de drag simbolul Pascal că în fiecare lună celebrau Cina Domnului, simbolul jertfei Mântuitoare.
Pastele îşi are o semnificaţie aparte atât pentru poporul Evreu cât şi pentru Biserica lui Cristos prin mesajul Pascal. Cristos este Mielul care a fost jertfit pentru iertarea păcatelor atât pentru evrei cât şi pentru neamuri. Apostolul Pavel în epistola către Romani explică destul de clar importanţa jertfei lui Cristos.
Creştinătatea comemorează moartea şi învierea lui Isus Cristos. Dacă unele denominaţii sau secte au decis să nu sărbătorească Paştele, nu se pot lăuda cu un argument teologic pentru că nu poate fi găsit pe paginile Bibliei. Catolicii, Ortodocşii, Baptiştii, Penticostalii, si multe alte denominaţii comemorează moartea şi învierea lui Isus Cristos – Mielul Pascal. Scripturile nu pot fi interpretate sau înţelese greşit când este vorba de Mielul Pascal şi importanţa jertfei lui Cristos în planul Mântuirii.
Importanţa istorică şi a practicii
Comemorarea Paştelui Creştin îşi are evidenţe istorice în biserica primară. După înviere, în fiecare duminică Biserica celebra învierea lui Cristos prin citirea Scripturilor, psalmi, eucharistie, şi interzicerea îngenuncherii la rugăciune. La un moment dat în primul secol, biserica decide să sărbătorească Paştele odată pe an, influenţaţi de practicile evreieşti.
În secolul doi, apologetul Claudius Apollinaris (160-180 d. Hr.) scrie în cartea: „Despre Paşti”
„Sunt totuşi unii care prin ignoranţa lor ridică dispute despre aceste lucruri (deşi purtarea lor este scuzabilă, deoarece ignoranţa nu trebuie să fie subiectul blamării, ci mai degrabă a instruirii adecvate), şi spun că în ziua a patrusprezecea Domnul a mâncat mielul cu ucenicii, şi că în ziua mare a sărbătorii azimilor nedospite El însuşi a suferit; şi ei îl citează pe Matei, vorbind în sprijinul punctului lor de vedere. Din acest motiv însă opinia lor este contrară Legii, şi Evangheliile par a fi diferite de ce spun ei.”
Din aceiaşi carte: „ A patrusprezecea zi, adevăratul Paşti al Domnului, marele sacrificiu, Fiul lui Dumnezeu în locul mielului, cel ce a fost legat deşi El însuşi a legat pe cel puternic, cel ce a fost judecat deşi El era Judecătorul viilor şi a morţilor, şi care a fost dat în mâinile păcătoşilor pentru a fi crucificat, care a fost ridicat pe coarnele unicornului, şi care a fost străpuns în coasta Sa sfântă, care a vărsat din coasta Sa cele două elemente purificatoare, apa şi sângele, cuvântul şi spiritul, şi care a fost îngropat în ziua paştilor, o piatră fiind pusă peste mormânt.”
Irineu şi Policarp sunt doi dintre părinţii bisericii primare care au susţinut autoritatea apostolului Ioan în ţinerea Paştelui după obiceiul evreiesc în a patrusprezecea zi a lui Nisan. Mai târziu conciliu de la Nicea în anul 325 d. Hr. hotăreşte ţinerea Învierii duminica, după ceremonia pascală. Biserica din Roma decide să folosească ciclul lunar de 84 ani pe când Alexandria se hotăreşte să folosească ciclul de 19 ani în calcularea Paştelui. Astfel în zilele noastre biserica Catolică foloseşte calendarul Gregorian pe când biserica Ortodoxă comemorează Paştele după calendarul Iulian, aceiaşi comemorare în zile diferite bazate pe calculele menţionate anterior.
Istoria bisericii dovedeşte comemorarea Paştelui, scoţând în evidenţă importanţa ei. Cum am putea să ignorăm cursul istoric pe care părinţii Bisericii au găsit cu cale să-l scoată în evidenţă? Evrei au celebrat Paştele înainte de Cristos cu doua mii de ani, mielul pascal devenind o realitate in persoana lui Isus Cristos, iar Biserica lui Cristos din secolul 21 continuă să comemoreze şi să împlinească porunca lui Cristos în Cina Domnului şi în aducerea aminte a jertfei Sale la Golgota din generaţie în generaţie până la venirea Sa.
Importanţa trăirii şi a perpetuării
Ce importanţă are să comemorezi ceva fără nici o semnificaţie? Perpetuarea comemorării Paştelui şi Învierii îşi au importanţă în mesajul Golgotei. Postul formal, rugăciunile formale, şi toate ritualele legate de Paşte devin o tradiţie seacă, separată de Cristos şi Dumnezeire.
Dacă copiii mei comemorează Paştele pentru spargerea oului şi a mâncărurilor pascale, ce importanţă sau semnificaţie ar fi pentru ei această zi pe viitor?
Poporul evreu prin repetiţie şi trăire au ajuns să-şi păstreze identitatea până în zilele noastre. Creştinismul va exista atâta timp cât prin mila Sa vom ajunge să trăim şi să rămânem în ceea ce ne-a fost lăsat prin jertfa Mielului. Ce ar folosi cuiva să vorbească engleză fără să practice prin citire şi vorbire?
Viaţa creştină îşi are originea în jertfa Crucii, iar citirea Scripturilor şi vorbirea prin rugăciune cu Cristos ne va ajuta să rămânem în adevărul Dumnezeirii a vieţii veşnice. Mielul Pascal a fost jertfit pentru mine, cum aş putea să ignor Cuvântul, istoria şi trăirea aleşilor Săi ajutându-mă să duc mai departe mesajul Evangheliei copiilor mei? Isus este şi rămâne sursa vieţii aleşilor Săi, Paştele devenind un simbol comemorativ a tuturor celor care au fost spălaţi în jertfa Crucii.
Coram Deo!
Blog Creștin Ardelean Viorel 