Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit. 1Corinteni 2:2 Intru în frizerie și mă așez pe fotoliu așteptând la rând pentru un tuns. Urmează să am două evenimente importante în weekend. Ce evenimente? Întreabă domnișoara frizer. Am două nunți la care trebuie să predic. […] […]
In cei doi ani s-au petrecut multe chestii interesante. Unele dintre ele, la prima vedere, par chiar bizare. Le voi analiza, pe scurt, pe toate, dar pe bucatele, ca sa sara in ochi mai bine.
Asadar, azi voi scrie despre … cipuri.
Sau mai exact spus, despre antihristicul angrenaj: documente cu cip – eGuvernare – internetul obiectelor – disparitia banilor cash.
Dar si despre masonerie si tot ce tine de Noua Ordine Mondiala. Pentru ca toate sunt din acelasi film cu ecumenismul. Adica toate pregatesc iminenta instaurare a ANTIHRISTULUI.
Si de bine ce o pregatesc, la doi ani de la Sinodul din Creta, aproape nimeni nu mai zice nimica despre ele.
Dar sa explicam, pe scurt, pentru cititorii oleaca mai noi.
Noua Ordine Mondiala are stricta legatura cu antihristul, cine zice altfel, bate campii sau mai rau, e cu treaba:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
Noua Ordine Mondiala se bazeaza pe doi stalpi fundamentali: semnul fiarei si religia antihristica.
Asadar, ecumenismul nu trebuie analizat doar ca o uniune a Ortodoxiei cu restul “bisericilor crestine”, ci ca parte a unui mai mare intreg:
Despre ECUMENISMUL TOTAL si ANTIHRIST
Cuviosul Serafim Rose: “ORTODOXIA ȘI RELIGIA VIITORULUI”
Iata de ce, cand vorbim despre ecumenism, trebuie musai sa vorbim si despre semnul fiarei, daca vrem cu adevarat sa fim folositori pe acest Pamant. Semnul fiarei, adica antihristicul angrenaj documente cu cip – eGuvernare – internetul obiectelor – disparitia banilor cash:
Acestia ar fi deci cei doi stalpi. Dar un edificiu are nevoie nu doar de un schelet ci si de material care sa imbrace acel schelet. Aici intra multele rataciri “mici” dar cu efect mare: de la muzica clasica la muzica rock, de la homeopatie la denigrarea Sfintilor Inchisorilor, etc. Exemplele sunt multe iar acest portal si blogurile mama Apologeticum si saccsiv despre toate au scris.
Si fiind toate din acelasi film, este firesc ca despre toate ne-au vorbit si Marii Duhovnici la vremea lor. Si de asemenea marturisitorii care intre timp s-au mutat si ei la Domnul dar si multi altii (dintre care intre timp majoritatea s-au hotarat sa taca sau sa vorbeasca doar in soapta sau sa intoarca efectiv armele):
Puțini am fost, doar câțiva am mai rămas
Cititorii mai vechi stiu despre ce vorbesc. Au fost anii de glorie 2008 – 2009, cu un numar maxim de marturisitori (bloguri, carti, conferinte, chiar aparitii tv), coagulati in jurul Parintelui Justin Parvu si care cu totii abordau toate temele de mai sus.
Si nici nu era de conceput ca vreunul sa aiba discurs antiecumenist dar si pro cip. Sau antiecumenist dar si pro muzica clasica. Sau antiecumenist dar si impotriva Miscarii Legionare. Cei care erau astfel, nu erau cu noi. De fapt nu erau pe nicaieri. Anonimus. Nu-i stia nimeni. Sau care erau printre noi, se abtineau sa bata campii. Taceau cu totii si asteptau cu ura momentul in care sa se manifeste. Precum gandacii de bucatarie care asteapta sa se stinga lumina. Si pana la urma a venit si momentul lor. Pe masura ce Marii Duhovnici au inceput sa plece rand pe rand pentru a se intalni cu camarazii lor in Ceruri, gandacii au inceput sa iasa cu din cei in ce mai mult tupeu.
Dar totusi, chiar si dupa ce Parintele Justin Parvu s-a mutat si el la Domnul, o vreme inca se mai manifestau un numar considerabil de antiecumenisti reali, adica implicati activi inclusiv in lupta impotriva cipului si a tot restul.
Si cam asa ne-a gasit Sinodul din Creta.
Cu putina vreme inaintea acestuia, realii antiecumenisti, care inca se mai manifestau public, au mai reusit o coagulare a fortelor in incercarea de a-i determina pe Ierarhi sa nu faca deplasarea in Grecia sau macar sa nu semneze daca totusi se duc acolo. Pe Ierarhi insa i-a durut in bascheti, caci de tineri au fost pregatiti sa tradeze:
Deci au semnat iar mai apoi la Bucuresti au luat act si ceilalti ce nu se deplasasera. Iar dupa acest moment s-a produs si marea ruptura in randul miscarii antiecumeniste. Caci unii au hotarat sa mearga pe varianta nepomenirii iar ceilalti nu. Dar din pacate, prin nu stiu ce mecanism bizar al gandirii, cei din ultima categorie au inceput de la luna la luna a-si diminua discursul anti Creta, ba mai rau, inclusiv discursul antiecumenist in general. Si ca sa fie raul cat mai mare, si-au diminuat si restul discursului anti. Ba chiar unii au tacut de tot …
ATENTIE! In cazul in care nu s-a inteles deja, specific ca mai sus m-am referit la cei ce ani de zile s-au manifestat in public.
Revenind, dupa ruptura despre care am pomenit mai sus, cati dintre vechii antiecumenisti am mai ramas sa strigam de pe case? O mana de oameni. Dar toti cu expunere publica. Mai mare sau mai mica. Cu bloguri puternice sau deloc. La care se uitau o mare masa de cititori traditionalisti, preoti si mireni, care se manifestau mai putin public, adica o faceau eventual la comentarii sau in parohii sau intre rude si prieteni. Ca atare, am considerat ca cel mai bun lucru de facut este sa-i promovam pe preotii ce au intrerupt pomenirea. Iar Apologeticum, saccsiv iar mai apoi si OrtodoxInfo i-a promovat chiar pe toti, ceea ce pentru ei a contat enorm, datorita traficului. Astfel, din preoti anonimi (cunoscuti cel mult in zona lor de bastina) au devenit vedete cunoscute si de romanii ce vietuiesc la marginile Pamantului. Iar asta se traduce prin putere. Foarte mult putere asupra a foarte multor oameni. Ce-au facut cu aceasta putere venita peste noapte? Unii s-au inchipuit deja arhistrategi de nivel galactic. Altii s-au clatinat dar si-au revenit. Iar cativa au ramas cuminti. Au fost si intrusi printre ei? La inceput n-am crezut, dar mai apoi am realizat ca da. Si i-au manipulat la greu pe primii, adica pe cei fuduli ametiti de inaltime.
Una peste alta si daca tragem linie, am facut oare bine ca i-am promovat pe toti de-a valma? Consider ca nu. Pentru ca, de fapt, despre majoritatea nu stiam nimic, iar in cazul celor despre care mai stiam cate ceva, am ignorat complet ceea ce stiam. Adica, nu ne-a pasat ce mai au in cap. De exemplu, cum se raporteaza la chestiunea cipului, a Sfintilor Inchisorilor, a Marilor Duhovnici, etc. Greseala fundamentala, caci promovandu-i, era evident ca masele de cititori ii vor urma pe unii sau pe altii. Firesc, aveau nevoie de preoti si duhovnici.
Facandu-i cunoscuti, toti acesti preoti au inceput sa se cunoasca si intre ei. S-au intalnit cate doi, cate trei, au facut sinaxe. Dar la nici o sinaxa nu s-a impus suficient de clar si raspicat ideea ca si despre cip trebuie sa vorbeasca la fel de mult.
Dupa o vreme si aceasta miscare antiecumenista a nepomenitorilor s-a scindat, dar despre acest aspect nu voi insista in materialul de fata.
In concluzie
La doi ani de la Sinodul din Creta, nu mai exista o miscare inchegata antiecumenism si anticip. Am ingrosat cuvantul si, pentru ca obligatoriu trebuie sa fie cu si, altfel e degeaba sau chiar mai rau. Iar in privinta celorlalte ce tin de Noua Ordine Mondiala si a altor rataciri dracesti, suntem in haos total: avem preoti nepomenitori ce promoveaza rock-ul, avem preoti nepomenitori ce promoveaza muzica clasica, avem preoti nepomenitori ce-i ataca pe Sfintii Inchisorilor si multe alte grozavii ce le-am mai aflat intre timp.
Evident, avem si cativa preoti nepomenitori treji.
Ce va face OrtodoxInfo ca sa nu se aleaga praful de tot?
Ne vom stradui sa-i determinam pe veterani sa iasa din tacerea lor.
Ii vom promova pe preotii nepomenitori treji si ne vom delimita de cei cu ghiveci in cap, indiferent cine vor fi aceia.
Vom incuraja mai putin cunoscutii preoti antiecumenisti si anticip dar inca pomenitori. Si nu sunt deloc putini. Ii vom incuraja in marturiserea antiecumenista si anticip.
Vom incuraja masele de vechi cititori sa creeze o presiune de jos in sus asupra duhovnicilor lor ce inca dorm pe ei in multe privinte.
Reala miscare antiecumenista, adica cea care include si lupta anticip si tot restul, trebuie sa renasca.
VĂDUVĂ.
I. În Vechiul Testament
Legislaţia ebr. a avut grijă întotdeauna de văduvă, cât şi de orfani şi străini, şi a avut prevederi speciale cu privire la aceştia (de ex. Exod 22:21 ş.urm.; Deuteronom 14:29; 16:11, 14; 24:17; cf. Ieremia 7:6). Chiar şi în vremurile premozaice a existat o recunoaştere a stării precare a văduvelor fără copii şi au fost făcute aranjamente speciale pentru ele (Geneza 38; *CĂSĂTORIE, IV.) şi aceste prevederi au fost întărite oficial de Moise (Deuteronom 25:5 ş.urm.; *RUDENIE).
Întrucât naşterea de copii era considerată o mare cinste, şi o cinste mărită şi mai mult ulterior, când poporul îl aştepta pe Mesia (Isaia 11:1), văduvia femeilor care nu erau trecute de vârsta la care puteau naşte copii, precum şi *sterilitatea, erau considerate o ruşine şi o mustrare (Isaia 4:1; 54:4). Văduvele regilor, însă, rămâneau în starea de văduvie şi erau proprietatea noului rege, dar nu întotdeauna şi soţiile lui. Cererea lor în căsătorie însemna o revendicare a domniei (1 Împăraţi 2:13 ş.urm.).
Întrucât văduvele sunt adesea trecute cu vederea de oameni, Dumnezeu are o grijă specială pentru ele (Psalmul 68:5; 146:9; Proverbe 15:25) şi bunătatea faţă de ele era poruncită ca unul dintre semnele religiei adevărate (Iov 29:13; Isaia 1:17). Asuprirea şi lovirea văduvelor, pe de altă parte, atrăgea după sine o pedeapsă aspră (Psalmul 94:6; Maleahi 3:5). În starea lor de părăsire, Ierusalimul şi Babilonul sunt comparate cu nişte văduve (Plângerile 1:1; Isaia 47:8), iar efectul morţii violente este comparat cu soarta soţiilor care devin văduve (Plângerile 5:3; Ezechiel 22:25). (*ORFAN.)
II. În Noul Testament
Biserica primară a moştenit de la iudaism datoria de a se îngriji de văduve. Autorul creştin evreu al Epistolei lui Iacov spune categoric că ajutorarea văduvelor în necaz este o caracteristică a religiei plăcute lui Dumnezeu (1:27). Chiar dacă văduvele au rămas într-o stare destul de bună, ele trebuie să fie apărate de oamenii lipsiţi de scrupule. Unul dintre lucrurile pentru care i-a acuzat Isus pe farisei a fost că ei „casele văduvelor le mănâncă” (Marcu 12:40); probabil că El a luat din viaţa de toate zilele din vremea Sa povestirea cu văduva care l-a necăjit pe judecător prin insistenţa cu care a cerut să-i facă dreptate (Luca 18:1-5). Cel mai adesea văduvele rămâneau sărace. Una dintre primele lucrări bune care a atras atenţia bisericii din Ierusalim a fost organizarea distribuirii zilnice de ajutoare pentru văduvele aflate în nevoie; şapte bărbaţi au fost aleşi pentru a avea grijă ca văduvele care vorbeau greceşte să nu fie trecute cu vederea în favoarea celor care vorbeau aramaica (Faptele Apostolilor 6:1-4). Cartea Faptelor Apostolilor ilustrează frumos caritatea de care a dat dovadă o văduvă; după moartea Tabitei ni se spune că „toate văduvele din Iope” s-au adunat ca să mărturisească înaintea lui Petru despre bunătatea pe care a arătat-o faţă de ele (9:39).
Pavel le-a spus corintenilor că el considera că este bine ca văduvele să nu se recăsătorească, dar nu a vrut nicidecum să facă din lucrul acesta o regulă. Recăsătoria, însă, trebuia făcută în cadrul bisericii creştine (vezi 1 Corinteni 7:8-9, 39). Pe de altă parte, când i-a scris lui Timotei, Pavel şi-a exprimat dorinţa ca văduvele tinere să se căsătorească din nou; şi el le îndeamnă ca acelea care sunt „cu adevărat văduve”, adică, acelea care nu au rudenii care să le întreţină, şi care sunt statornice în îndeplinirea îndatoririlor religioase, să capete o poziţie specială şi să fie întreţinute de biserică. Trebuie ţinută o evidenţă a lor şi să fie înscrise numai acelea care au trecut de 60 de ani şi care au dat dovadă de fapte bune, prin îngrijirea copiilor, prin ospitalitate sau prin slujirea acelora dintre credincioşii lui Dumnezeu care au fost în necaz (1 Timotei 5:9-10).
În Apocalipsa 18:7 termenul „văduvă” este folosit în sens metaforic despre o cetate lipsită de locuitorii ei şi lovită de plagă şi foamete.
BIBLIOGRAFIE
J.D.D.QR
R.V.G.T.
Pagina de Mărturisiri
 |
Pagina de Mărturisiri este realizată de
Ana Gabriela Olaru Corespondent Constanţa |
Împreună cu familia …
Zilele trecute am primit un material de la o prietenă intitulat “5 ore cu familia” din care redau câteva fragmente:
”Astăzi multe servicii sunt de la 9:00 la 18:00, devenim „scalvi pe plantaţie”, de dimineata până noaptea, de luni până sâmbătă. Duminica suntem frânţi de oboseală, cu greu mai ajungem la biserică. Uneori lucrăm şi duminica…
Copiii vin acasă de la şcoală, găsesc casa pustie şi goală, şi atunci se simt singuri, trişti şi încurcaţi de lumea asta prea complicată. Drept urmare, se afundă în Internet, televizor, pornografie, relaţii dubioase. O bună parte dintre copii sunt distanţi, rebeli, neadaptaţi, descurajaţi, în depresie şi cu rezultate slabe la şcoală.
CAUTA RELAŢIA CU PĂRINŢII ŞI DRAGOSTEA LOR!
Este normal să mergi la serviciu şi să îţi câştigi existenţa. Este normal să evadezi de acasă din când în când, pentru o plimbare de unul singur. Dar unde este limita dintre normal şi anormal?
–„Eu NU am avut, dar copiii mei vreau să aibă, să nu mai sufere şi ei” şi îi bombardăm cu biciclete, role, tricouri, electronice. Dar…
„DACă DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E!”.
Şi fiţi siguri că dragostea nu se masoară în lucruri materiale, la fel cum nici vântul nu se masoară cu găleata.
Fiul nostru, de 11 luni, se târăşte prin bucătarie de-a buşilea, în „patru labe”. De multe ori alege ca ţinta preferată… găleata de gunoi.
Doamne, dă-ne înţelepciune să renunţăm să ne mai târâm „în patru labe”, în coate şi-n genunchi, după gunoaie.
Acum, ţi se pare mult 5 ore pe zi cu familia? Dacă vrei să-ţi echilibrezi barca şi să-ţi câştigi casa, nu e mult 5 ore pe zi cu „ai tăi”.
… tu decizi scenariul in acest film!”
La acest material mi-a răspuns o cunoştinţă şi cu acceptul dumneaei aş dori să cunoaşteţi ce anume a trăit dumneaei în familia dumneaei :
“Felicitări pt acest articol.. sunt adevăruri trăite şi de mine.
Avem 3 fete care acum sunt studente în alt oraş şi îmi dau seama ce mult a însemnat timpul pe care l-am petrecut împreuna. Am stat acasă până ce fetiţa mai mică a implinit 7 ani şi nu regret ! Am încercat la un moment dat să fac bani…După Revoluţie, am luat un împrumut din bancă şi, am deschis un butic, într-un loc strategic…lucram de dimineaţa până seara; seara mă întorceam acasă cu dulciuri,îngheţată cu kilogramele…Una dintre fetiţe mi-a zis la un moment dat:..”…noi avem nevoie de tine, nu de dulciuri “…M-am trezit ! … La scurt timp am vândut tot şi m-am dedicat familiei…Cred că am făcut cea mai bună alegere.
După ani de zile, fetele noastre au spus la un moment dat, că cel mai mult apreciază la noi ca şi părinţi că ne-am făcut timp pentrut ele..După amiezile le petreceam împreună toata familia în diferite activităţi şi plimbări, chiar dacă nu aveam maşină. O prietenă a fetelor a venit la noi o daăa şi …am rămas surprinşi de remarca ei: ne felicita pentru alegerea noastră, că avem aceeaşi gresie şi faianţă de ani…Noi am mers în fiecare an în excursii şi drumetii, concedii, cu toată familia. Ne-am dus cu cortul, ne-am descurcat cu mâncarea, dar a fost minunat să fim împreună toată familia ,în mijlocul naturii, la mare sau la munte..” Lidia Ghiurau
Cui aparţin realizările familiei tale?
Charles H. Spurgeon şi Escatologia: partea II
Afirmaţiile escatologice ale lui Spurgeon de Dennis Michael Swanson
Copyright © 1996 de Dennis Swanson. Toate drepturile rezervate.
Introducere
Aşa cum a fost demonstrat deja, esenţa predicilor lui Charles H. Spurgeon cu siguranţă nu s-a concentrat în arena escatologiei. Însăşi ideea de a folosi profeţia sau „conferinţele profetice” ca pe un instrument evanghelistic nu avea să găsească prea mare simpatie în cazul lui. În acelaşi timp, [Spurgeon] n-a considerat ca fiind de o importanţă aparte să predice pe teme profetice ca o componentă obişnuită a serviciilor divine. „Un predicator profetic s-a concentrat atât de mult pe ‚cornul cel mic’ descris de Daniel, încât într-o bună dimineaţă de Sabat, s-a trezit c-a rămas cu numai şapte ascultători.”167 El le-a transmis studenţilor săi ideea ca principala lor preocupare în ce priveşte predicarea să nu fie speculaţiile profetice, ci mai degrabă mesajul evangheliei şi evlavia practică.
Mântuirea este o temă pentru care cu bucurie aş investi orice limbă îngerească. Sunt dornic să găsesc propovăduitori pentru slăvita evanghelie a binecuvântatului Dumnezeu. Ah, de-ar fi toţi oamenii lui Dumnezeu împovăraţi cu Cristos cel crucificat! Toate socotelile voastre cu privire la numărul fiarei, speculaţiile voastre Napoleonice, toate preocupările voastre cu privire la Anticrist – să-mi fie cu iertare, nu le socotesc a fi decât pierdere de vreme; în timp ce oamenii mor, iar iadul dă pe dinafară, mi se pare curată prostie să vă frângeţi minţile dacă Armaghedon-ul va avea loc la Sevastopol, Sadova sau Sedan, şi să daţi în cărţi să aflaţi destinul Germaniei. Binecuvântaţi sunt cei care citesc şi aud cuvintele profeţiei Apocalipsei, însă este evident că această binecuvântare nu s-a abătut şi asupra celor care susţineau că ne tălmăcesc această profeţie, şi care generaţie după generaţie s-au dovedit a fi falşi prin simpla trecere a timpului, iar generaţia actuală va călca pe urmele aceloraşi morminte văruite.168
Fără doar şi poate, Spurgeon putea spune laolaltă cu apostolul Pavel că el „nu s-a ferit să vestească tot planul lui Dumnezeu” (Faptele Apost. 20.27). Propriile afirmaţii în această privinţă sunt din nou suficiente:
Dragi prieteni, îmi veţi îngădui să afirm că se întâmplă extrem de rar să tălmăcesc tainele viitorului în ce priveşte cea de-a doua venire, împărăţia de o mie de ani, sau prima şi cea de-a doua înviere. Ori de câte ori acest subiect este întâlnit în expunerile noastre, nu-l ocolim, însă chiar dacă mă veţi găsi vinovat, îndrăznesc să spun că e mai bine să păstrăm tăcerea decât să spunem prea mult.169
Pare destul de evident faptul că deşi afirmaţiile lui Spurgeon privitoare la „cea de-a doua venire, împărăţia de o mie de ani, sau prima şi cea de-a doua înviere” au fost rare, ele nu au fost lipsite de claritate. Spurgeon a înţeles limpede toate elementele escatologice aşa cum sunt ele prezentate de Scriptură, deşi nu şi-a pierdut multă vreme în „aranjarea lor cronologică.” Pe 18 septembrie 1876, el a prezentat în faţa bisericii Metropolitan Tabernacle o privire de ansamblu a concepţiei sale asupra evenimentelor escatologice:
Nu sunt profet, şi nici fiul vreunuia, şi nici nu mă consider capabil să explic toate profeţiile din această sfântă Carte. Eu unul cred că multe dintre ele vor putea fi cu adevărat explicate abia atunci când evenimentele prezise de ele vor fi în plină desfăşurare. Însă sunt anumite lucruri care sunt evidente chiar şi pentru cel mai superficial cititor. Este limpede, spre exemplu, profeţia clară cu privire la puterea Anticristului care va fi nimicită din temelii şi definitiv, şi că Babilonul, adică sistemul Papal, cu toate ticăloşiile sale, va fi aruncat în adânc precum o piatră de moară, de unde nu se va mai ridica în veci. Este de asemenea limpede că evreii, ca şi popor, Îl vor recunoaşte pe Isus din Nazaret, Fiul lui David, ca Împărat, şi că se vor întoarce în ţara lor, „vor zidi iarăşi vechile dărâmături, vor ridica iarăşi năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam.” Este sigur de asemenea faptul că Domnul nostru Isus Cristos va reveni pe acest pământ, şi că va domni în slavă între cei care sunt ai Săi, şi că vor exista o mie de ani de bucurie şi pace, aşa cum pământul nu a mai cunoscut niciodată până atunci. Este de asemenea sigur faptul că va exista o judecată mare şi universală, [judecată] la care toate popoarele vor fi adunate înaintea Fiului Omului care va şedea pe tronul gloriei Sale; iar răsplata Sa finală pentru cei de la stânga Sa va fi faptul că „aceştia vor merge în pedeapsa veşnică;” iar în ceea ce-i priveşte pe cei de la dreapta Sa, „cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.” În ce ordine cronologică se vor petrece toate aceste evenimente, eu nu vă pot spune170 [sublinierea ne aparţine].
Această tendinţă a lui Spurgeon de a respinge orice aranjare cronologică a evenimentelor escatologice l-a însoţit întreaga sa viaţă. Drummond oferă un rezumat concludent cu privire la atitudinea lui Spurgeon în această privinţă:
A refuzat să petreacă prea mult timp în discutarea spre exemplu a relaţiei dintre răpire şi perioada necazului celui mare, sau alte subiecte cu nuanţă escatologică asemănătoare. Spurgeon nu avea să fie interesat aproape deloc în elaborarea unei scheme dispensaţionaliste. Nici o tentativă dispensaţionalistă de a diviza Scriptura în segmente, aplicabile sau nu vieţii contemporane, nu au reuşit să-i capteze atenţia lui Spurgeon. Foarte probabil că ar fi respins vehement orice astfel de schemă. A rămas permanent la lucrurile de bază cu privire la evenimentele viitoare.171
Am afirmat deja faptul că escatologia a constituit un subiect secundar pentru Spurgeon; un efort valoros, dar care totuşi nu trebuia niciodată să „umbrească rolul elementar al evlaviei practice,”172 şi nici să înceapă „înainte ca mai întâi de toate să-ţi fi văzut copiii la picioarele Mântuitorului.”173 De asemenea, cum s-a arătat deja, nu a fost nici un subiect de controversă care să fi existat între Spurgeon şi ceilalţi teologi de seamă precum Calvin, Hodge, Dixon, etc.
Mobilul acestui capitol este de a studia afirmaţiile făcute de Spurgeon direct, iar alteori indirect cu privire la împărăţia de o mie de ani şi la toate celelalte evenimente asociate acesteia. Cum s-a demonstrat deja, marea majoritate a afirmaţiilor lui Spurgeon cu privire la acest subiect pot fi regăsite în predicile sale; desigur, şi celelalte scrieri ale sale trebuie în egală măsură consultate. În efortul său, autorul acestei dizertaţii nu pretinde a fi citit în totalitate scrierile lui Spurgeon. Pentru că opera sa i-a luat o viaţă de om ca s-o scrie, şi ar necesita chiar mai mult de atât spre a fi digerată şi asimilată. Totuşi, s-a făcut o examinare extinsă a lucrării lui Spurgeon; sperăm totuşi că examinarea a fost suficient de elaborată pentru ca acest capitol să dovedească un suficient nivel al interacţiunii cu scrierile lui Spurgeon pentru a putea prezenta realmente o concluzie validă asupra acestei chestiuni. Există însă totdeauna pericolul de a formula o concluzie bazată pe prea puţine pasaje. Dr. Peter Masters, pastorul actual al bisericii lui Spuregon Metropolitan Tabernacle, de altfel un amilenist fervent, i-a acuzat pe doi dintre scriitorii care s-au aventurat să-l analizeze pe Spurgeon, de a fi consultat prea puţine referinţe.174 Autorul acestei lucrări nu doreşte să cadă victimă aceluiaşi tip de critică.
Concluziile oferite în prezenta lucrare sunt prezentate ca fiind decisive, dar fără a pierde spiritul de tentativă mai sus menţionat, lăsând loc altor lucrări şi studii, rămânând deschisă interacţiunii în această arie. De vreme ce Spurgeon nu a făcut nici o încercare de a-şi sistematiza concepţiile asupra escatologiei, investigatorul acestei arii va trebui să scormonească după date în orice sursă posibilă. Dar de asemenea trebuie să aibă grijă să nu atribuie propriile sale cuvinte lui Spurgeon, sau să-i răstălmăcească gândirea. Elementul critic intervine când luăm în considerare nu numai volumul de material cu care s-a interacţionat, cât mai ales modul în care materialul a fost asimilat şi interpretat.
Partea întâi: Predicile lui Spurgeon
Sursa primară care defineşte teologia lui Spurgeon sunt desigur predicile sale. Stilul său homiletic a fost în mod obişnuit abordarea unei teme sau cea textuală, deşi cineva, după ce-i făcuse lui Spuregon o vizită acasă, în biroul său de studiu, făcea următoarea afirmaţie cu privire la studiul lui Spurgeon:
La început am fost surprins să-l descopăr pe Dl. Spurgeon consultând atât textul ebraic cât şi cel grecesc. Mi-a spus „Ele mă califică drept ignorant şi nepriceput. Şi foarte bine fac; dar în toate, fie că e ignoranţă sau pricepere, Dumnezeu fie glorificat.” Exegeza lui se dovedea arareori eronată. Nu se menaja deloc pentru a avea certitudinea că a descoperit adevăratul sens al textului.175
Spurgeon a fost în cel mai larg sens al cuvântului un expunător al textului scriptural. De asemenea, a fost cu adevărat sistematic în gândire şi teologie; îşi expunea mesajul într-o engleză limpede şi directă. În această secţiune vom utiliza propriile afirmaţii ale lui Spurgeon aşa cum am citat şi în introducere, afirmaţii care vor fi analizate în trei domenii escatologice: (1) Cea de-a doua venire, (2) Împărăţia de o mie de ani, şi (3) Cea dintâi şi cea de-a doua înviere.
Secţiunea A: Predicile lui Spurgeon care tratează „Cea de-a doua venire a lui Cristos.”
„Primul element cheie identificat de către Spurgeon drept chestiune escatologică fundamentală este Cea de-a doua venire a lui Cristos. Este de netăgăduit faptul că Spurgeon a crezut în revenirea personală şi literală a lui Cristos pe pământ. El aştepta acest mare eveniment cu nerăbdare şi obişnuia să informeze în mod regulat comunitatea asupra acestui lucru.
Ştim că Cristos s fost în realitate, personal şi fizic aici pe pământ. Dar unora nu le este la fel de clar faptul că el va veni în realitate, personal şi literal şi o a doua oară… Acum, noi credem că Cristos care va şedea pe tronul tatălui Său David, şi ale cărui picioare se vor odihni pe Muntele Măslinilor, este atât un Cristos personal cât şi Cristosul care S-a născut în Betleem şi care a plâns într-o iesle.176
În ziua de 13 iunie 1869, el predica bisericii sale:
Trebuie să aşteptăm revenirea literală a lui Isus Cristos, pentru că El însuşi ne-a transmis prin îngerul Său că „Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel[propria sa subliniere] cum L-aţi văzut mergând la cer,” ceea ce înseamnă literal şi în persoană.177
A făcut de asemenea referire la Cea de-a doua venire când s-a adresat bisericii New Park Street Chapel:
Mai mult chiar, creştinul poate aştepta ziua de mâine mai mult decât nădăjduind plin de bucurie; el o poate aştepta oarecum plin de entuziasm, pentru că nu ştie dacă nu cumva chiar mâine va veni Domnul său. Mâine, Cristos ar putea fi deja pe acest pământ, „căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”178
Spurgeon folosea cu deosebită iscusinţă limba engleză şi avea o abilitate de neegalat în a creiona scene pitoreşti. În 28 decembrie 1884, el rostea următoarele cuvinte în faţa bisericii sale:
Marele nostru Căpitan conduce în continuare războiul; momentan s-a deplasat într-o altă parte a câmpului de luptă, dar se va întoarce, poate chiar într-o clipită… El nu s-a înălţat la ceruri în duh, ci în persoană; el va coborî iarăşi din cer în persoană… „Acest Isus” S-a ridicat literal la cer. „Acest Isus” va reveni literalmente. El va coborî pe nori exact la fel cum S-a înălţat pe nori; şi „Se va ridica la urmă pe pământ” la fel cum a stat înainte… Fraţilor, nu lăsaţi care cumva pe cineva să vă traducă toate aceste lucruri într-un fel duhovnicesc. Isus va reveni cu adevărat, de aceea mergeţi în locul unde slujiţi şi purtaţi-vă ca atare.179
A mai făcut şi următoarea afirmaţie clară:
Fraţilor, nici un alt adevăr nu ar trebui mai des propovăduit, după venirea Domnului nostru în lume, decât cea de-a doua sa venire; şi nu veţi putea expune niciodată toate implicaţiile primei Sale veniri dacă uitaţi faptul că El se va întoarce. La Cina Domnului, nu puteţi deosebi trupul Domnului dacă nu înţelegeţi prima Lui venire; dar nici nu puteţi bea din plin din paharul Lui, dacă nu-I auziţi şoapta, „Voi veni.” Trebuie să priviţi tot timpul înainte, dar în egală măsură şi înapoi. La fel trebuie să fie cu toate lucrările noastre; ele trebuie să arate spre El pe cruce şi spre tron. Trebuie să înţelegem cu toată însufleţirea că El, care a venit odată, va veni iarăşi sau altfel mărturia noastră va fi trunchiată şi unilaterală. Lucrarea noastră de propovăduire şi învăţare a Cuvântului va fi paralizată dacă pierdem din vedere vreuna dintre venirile [lui Cristos].180
Fără doar şi poate, nu rămâne prea mult loc de îndoială în ce priveşte credinţa lui Spurgeon în revenirea literală şi în trup a lui Cristos. Dar ce a avut oare de spus în ce priveşte subiectul major al acestei teze, împărăţia de o mie de ani?
Secţiunea B: Predicile lui Spurgeon care abordează „Împărăţia de o mie de ani”
În ce priveşte Împărăţia de o mie de ani a lui Cristos, Spurgeon a fost departe de a păstra tăcerea. Nu a fost totuşi un subiect căruia să-i acorde o atenţie sporită, însă atunci când îl aborda, o făcea cu argumente consistente. În 1865 afirma următoarele:
Dacă am înţeles eu cuvântul cum trebuie, şi nu este o ruşine să recunoaştem că în această privinţă este loc destul pentru diferite păreri, va veni o zi când Domnul Isus va coborî din cer însoţit de sunetul trâmbiţelor arhanghelilor şi al vocii lui Dumnezeu. Unii cred că această coborâre a Domnului va avea loc post-milenist – adică după cei o mie de ani ai domniei Sale. Eu unul nu pot să cred aşa ceva. Eu consider că aceasta va avea loc premilenist; adică mai întâi va veni El; iar apoi va începe mia de ani ca un rezultat al domniei Sale în persoană asupra pământului181 [sublinierea ne aparţine].
Acest comentariu nu pare numai să demonstreze limpede poziţia lui Spurgeon în ce priveşte acest subiect, ci evidenţiază şi faptul că era familiarizat cu celelalte poziţii mileniste, şi cu elementele cheie care le defineau. În aceeaşi predică, Spurgeon s-a referit şi la domnia de o mie de ani în următoarele cuvinte:
Acum, dacă e să ne referim la slavă, cred că trebuie să distingem trei categorii ale slavei pe care Dumnezeu o oferă celor drepţi. Înainte de toate, este slava de care se bucură sufletele dezbrăcate de trup chiar în acest moment; în al doilea rând este slava învierii, de care se vor bucura aceste suflete atunci când trupul şi sufletul se vor uni din nou, iar apoi, de-a lungul miei de ani, el vor fi „pentru totdeauna cu Domnul;” şi mai este „greutatea veşnică de slavă,” care se va arăta atât în trup cât şi în suflet, în starea veşnică de fericire pregătită de Dumnezeu pentru ai Săi.182
Într-o altă predică, el făcea următoarea remarcă frecvent citată cu privire la domnia de o mie de ani:
La fel cum cele douăsprezece seminţii, slujindu-L pe Dumnezeu zi şi noapte, aşteptau prima venire [a lui Cristos], la fel ar trebui şi seminţiile Israelului nostru, să-L aştepte fără încetare, zi şi noapte, pe Domnul să revină din cer. Aşteptăm nădejdea binecuvântată şi arătarea slăvită a marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos. „Vino, Doamne Isuse!” este dorinţa fiecărui sfânt informat. Nu am de gând să intru în detalii cu privire la momentul când va reveni Domnul: nu voi susţine cauza revenirii Sale pre- sau post-mileniste; mă voi declara satisfăcut acum să observ că venirea Răscumpărătorului este dorinţa întregii biserici; şi că „Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.”183
Acuzarea lui Spurgeon de a nu fi „îmbrăţişat cauza” nici uneia dintre cele două poziţii mileniste diferite este folosită de Iain Murray drept exemplu pentru faptul că însuşi Spurgeon recunoştea că există o „nesiguranţă fundamentală în mintea sa;”184 oricum, această concluzie pare a fi nefondată, după cum arată Masters în studiul pe care-l face acesta asupra lui Murray, unde afirmă că acest pasaj nu înseamnă nimic altceva decât că Spurgeon „nu-şi propunea să îmbrăţişeze nici una dintre poziţiile mileniste specifice în acea predică.”185 Spurgeon afirma în aceeaşi predică:
După părerea mea, doctrina despre revenirea lui Cristos ar trebui să înflăcăreze râvna fiecărui credincios care doreşte convertirea aproapelui său, şi cum ar putea el fi cu adevărat creştin dacă nu aşteaptă acest final? Domnul vine în curând: o, păcătosule, vino degrab’ la Domnul, sau s-ar putea să fie prea târziu s-o faci altădată. Noi cei care te chemăm, s-ar putea să fim reduşi la tăcere curând, odată cu revenirea Sa, iar îndurarea Lui ar putea ajunge la capăt… Continuă să rămâi într-o ţară papală, şi să-i vezi pe toţi cum se vând toţi idolilor lor, şi cum se închină crucilor şi relicvelor, şi vei ajunge să strigi din toată fiinţa, „Vino, Doamne Isuse. Aruncă-l pe Anticrist n vâltoare precum o piatră de moară, şi nicicând să nu mai vadă lumina zilei.” Puterea dorinţei tale pentru nimicirea răului şi pentru instaurarea împărăţiei lui Cristos te va duce la acea nădejde măreaţă a bisericii, şi te va face să tânjeşti să îi vezi împlinirea.186
Cu privire la natura şi locaţia împărăţiei de o mie de ani, el a făcut următoarea afirmaţie:
Mai mult decât orice, Cristos va domni. Nu pot citi Scriptura fără să înţeleg că va exista o împărăţie de o mie de ani, care după cum înţeleg eu va avea loc pe pământ, şi că vor fi un cer nou şi un pământ nou, unde va domni neprihănirea.187
De asemenea, el nu era de părere că mia de ani de pe pământ trebuie înţeleasă ca fiind starea veşnică în cer. El făcea o distincţie clară între cele două. La începutul unei predici pe marginea textului, „Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea” (Apocalipsa 22:3), el afirma: „Trebuie să înţelegem aceste cuvinte ca făcând referire la cer. Sigur, afirmaţia este în egală măsură adevărată când se referă la cetatea cerească, cât şi la cetatea mileniului, anume că tronul lui Dumnezeu şi a Mielului vor fi în ea”188 [sublinierea ne aparţine].
Discutând relaţia dintre momentul când se va întoarce Cristos şi mia de ani, şi necesitatea ca revenirea Sa să iniţieze mia de ani, Spurgeon a fost deosebit de explicit când a spus:
Pavel nu ne prezintă viitorul în culori strălucitoare: el nu este profetul înzestrat cu o limbă cizelată care să profeţească vreo eră de aur, în care pământul acesta pângărit să fie prezentat în plină expansiune. Avem fraţi de sânge care caută stăruitor să înţeleagă în toate lucrurile o evoluţie continuă spre un tot mai bine, până când era prezentă va culmina în mod cât se poate de natural cu acea mie de ani. Ei nu-şi vor putea însă susţine speranţele, pentru că Scriptura nu le oferă nici o bază solidă pe care să se sprijine. Noi cei care credem că nu va exista o domnie de o mie de ani fără un Rege, şi care nu aşteptăm nici o domnie a neprihănirii înainte ca neprihănitul Domn să-Şi facă apariţia, suntem mai aproape de esenţă. Dacă e să facem abstracţie de a doua venire a Domnului nostru, lumea aceasta este mai degrabă înclinată să devină un iad dezlănţuit decât să culmineze într-o domnie paşnică de o mie de ani. O intervenţie divină îmi pare mie a fi nădejdea la care ne cheamă Scriptura, şi într-adevăr, pare a fi şi singura nădejde potrivită, în circumstanţele date. Privim la decăderea masivă a tuturor lucrurilor; starea omenirii, oricât de mult am fi evoluat pe plan politic, din punct de vedere spiritual totul se află în cădere liberă.189
Acelaşi lucru îl afirma şi într-o predică de la amvonul bisericii New Park Street Chapel, şi care a fost tipărită în 1899 în colecţia sa de predici:
Sunt unii oameni care încă nu l-au văzut pe Ilie; ei nu-i înţeleg profeţiile. Aceştia îşi închipuie că prevăd în viitor un imens progres al civilizaţiei, şi se aşteaptă să vadă evanghelia propovăduită până la marginile pământului; se aşteaptă să audă de angajarea unor mari agenţii, de o mulţime de lucrători care se vor duce departe pentru a propovădui Cuvântul, şi o convertire treptată a întregii lumi la religia lui Cristos, dar cel care îi înţelege pe profeţi şi l-a văzut pe Ilie, nu crede în convertirea imediată a lumii, şi nici în pacea universală; acesta crede în „Isus şi atât;” Îl aşteaptă pe Isus să vină mai întâi; iar pentru acesta, marea nădejde a viitorului este revenirea Fiului Omului.190
Astfel devine clar faptul că Spurgeon a crezut într-o domnie pământească de o mie de ani, care avea să fie inaugurată şi instaurată de cea de-a doua venire a lui Cristos. De vreme ce niciodată nu a comentat direct credinţa sa într-o mie de ani literali, accentul pe care l-a pus pe interpretarea textuală literală a pasajului din Apocalipsa 20:1-10 ar indica faptul că a considerat cei 1.000 de ani ca fiind exact această perioadă de timp, şi nu o perioadă simbolică.
În fine, păstrându-şi atitudinea obişnuită vizavi de chestiunile escatologice, Spurgeon a prezentat o perspectivă clară a naturii practice a celei de-a doua veniri a lui Cristos când afirma:
Isus nu va veni într-o formă mistică, învăluită în mister, ci va veni literalmente, şi cu adevărat, şi în acelaşi fel real îţi va cere socoteală şi ţie de felul în care ai administrat ceea ce-ţi fusese încredinţat. De aceea, acum, chiar astăzi, du-te în partea de lume pe care o poţi atinge, şi propovăduieşte-le Evanghelia, potrivit cu ocaziile care ţi se oferă, literalmente şi nu în mod simbolic, în mod personal, şi nu prin delegaţi.191
Cea de-a treia analiză în această secţiune, Învierea celor drepţi şi a celor răi este o chestiune pe care Spurgeon a prezentat-o la fel de limpede în predicile sale.
Secţiunea C: Predicile lui Spurgeon în care este abordată „Cea dintâi şi cea de-a doua înviere”
Un concept fundamental în escatologia lui Spurgeon a fost credinţa sa în învierea celor credincioşi şi a celor necredincioşi. De-a lungul lucrării sale a expus limpede faptul că vor avea loc două învieri separate, una a drepţilor, şi alta a celor răi. S-a observat deja faptul că el face o distincţie între „prima şi a doua înviere.”192 Unul dintre elementele cheie care apar fără putinţă de tăgadă în predicile sale este faptul că Spurgeon a considerat că învierea celor drepţi va avea loc înaintea domniei de o mie de ani, iar cea a celor răi după. Nu se poate nega faptul că [Spurgeon] a crezut într-o înviere literală şi în trup, fapt care reiese şi din următoarea predică:
Acest Pavel a crezut, şi asta a şi propovăduit – că va exista o înviere a celor morţi, atât a celor drepţi cât şi a celor răi, şi nu se referea la faptul că cei drepţi şi cei nedrepţi vor fi vii în suflet, ci faptul că chiar şi trupurile lor vor fi înălţate din mormânt, şi că de înviere, la fel ca şi de nemurire, vor avea parte fiecare om, bărbat sau femeie care s-a născut vreodată, indiferent de felul în care a trăit.193
În aceeaşi predică, Spurgeon declară în mod clar faptul că cele două învieri vor fi evenimente distincte, separate între ele de o mie de ani.
Observaţi, vă rog, că răpirea vine mai întâi, şi cred că aşa vor sta lucrurile şi în ce priveşte cronologia temporală. Dacă citesc eu bine în Scriptură, sunt două învieri, iar prima dintre ele va fi cea a drepţilor; pentru că este scris, „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere.”194
În această privinţă a afirmat de altfel foarte clar şi următorul lucru:
Nădejdea noastră este un Cristos care să domnească pe pământ; aceasta ne pare atât de limpede, şi expus atât de literal, încât nu îndrăznim cu nici un chip să spiritualizăm un astfel de eveniment. Anticipăm o primă şi o a doua înviere; o primă înviere a celor drepţi, şi o a doua, a celor nedrepţi, care vor fi judecaţi, condamnaţi şi pedepsiţi pentru totdeauna, printr-o sentinţă a marelui Împărat.195
E destul de interesant faptul că Spurgeon a predicat doar de două ori în întreaga sa carieră având ca text principal de studiu Apocalipsa 20, adică pasajul cheie pentru noţiunea de mileniu, probabil în concordanţă cu ceea ce am observat deja legat de tendinţa sa de a evita pasajele profetice. [Spurgeon] a predicat din textul Apocalipsa 20:4-6, 12 (evitând tocmai versetele pe care poate că ni le-am fi dorit cel mai mult a fi comentate de către dânsul) cândva în anul 1861, şi din Apocalipsa 20:11 în 1866. De asemenea, nu a predicat niciodată din Daniel 12, pasaj din care am fi dorit să cunoaştem interpretarea sa asupra primelor două versete. În această privinţă, [Spurgeon] a călcat îndeaproape pe urmele lui Calvin, care a ignorat de asemenea aceste pasaje.196 În ciuda acestui fapt, el a arimat cu fermitate credinţa sa în două învieri, care aveau să fie separate de domnia de o mie de ani. În 1861 el a adresat următoarele cuvinte bisericii sale:
Poate că v-aţi imaginat că toţi oamenii vor învia odată, în aceeaşi secundă; că la sunetul trâmbiţei arhanghelului, fiecare mormânt se va deschide în aceeaşi clipită, şi că fiecare ureche a celor adormiţi o vor auzi în exact aceeaşi secundă. Însă eu unul nu prea cred că aceasta este mărturia Cuvântului lui Dumnezeu. Eu cred că Dumnezeu ne învaţă în Cuvântul Său că cei drepţi vor învia întâi, şi o face fără putinţă de tăgadă. Şi indiferent cât de lung va fi intervalul de timp, fie că cei o mie de ani sunt literali, sau o perioadă foarte lungă de timp, asta nu mă priveşte pe mine; eu nu am nimic a face cu toată povestea asta în afară de faptul că vor avea loc două învieri, una a celor drepţi, şi apoi a celor nedrepţi, – o vreme când vor învia sfinţii lui Dumnezeu, şi după ceva vreme vor învia şi cei răi, pentru pedeapsă.197
În aceeaşi predică el ne prezintă convingerea sa că ambele învieri vor fi literale şi în trup. Prin următoarea afirmaţie ataca poziţia faimosului comentator american prezbiterian Albert Barnes (1798-1870), a cărui orientare escatologică era amilenistă198:
Trebuie să remarc alte două interpretări ale acestui verset [Apocalipsa 20:4-6, 12], despre care cred că sunt ambele nefondate. Am studiat cu atenţie lucrările lui Albert Barnes. El spune, după părerea sa, că în cazul celei dintâi învieri este vorba de o revenire la viaţă a principiilor, – o înviere a răbdării, a eroismului, a sfinţeniei ferme şi de nestrămutat a primilor martiri. El spune că aceste mari virtuţi au fost date uitării, cu alte cuvinte îngropate; şi că în timpul domniei lui Cristos care va veni, aceste virtuţi vor învia din nou. Acum, fac apel la bunul vostru simţ, aţi înţelege voi astfel pasajul acesta, şi v-aţi gândi la această interpretare? Ar putea cineva să meargă cu gândul la aşa ceva, dacă nu cumva ar fi vorba doar de culegere de argumente pentru a susţine o teorie? Adevărul este că uneori citim Scriptura, gândindu-ne mai degrabă la ceea ce credem că ar trebui ea să spună, decât la ceea ce spune ea în realitate. Nu mă dau înapoi să afirm că orice om cât de simplu, care şi-a pus în gând să descopere gândurile Duhului, şi care nu caută mai degrabă să descopere o metodă care să convingă cuvintele să exprime propriile lui gânduri, ar spune despre această înviere a principiilor, sau înviere a doctrinei, că nu reprezintă întocmai sensul cuvintelor înşirate aici… Ci mai degrabă – şi nu avem nici un dubiu în această privinţă – este vorba despre învierea literală a sfinţilor lui Dumnezeu, şi nu una a principiilor sau doctrinelor. Însă a fost propusă şi o altă variantă de interpretare. Am avut cândva nefericirea de a asculta predica unui minunat prieten al meu asupra acestui text, şi trebuie să mărturisesc, nu i-am putut urmări expunerea cu prea mare atenţie. Spunea că [învierea] însemna că binecuvântat şi sfânt este cel născut din nou, care a fost făcut o făptură nouă, şi astfel a avut parte de o înviere din mijlocul faptelor moarte prin învierea Domnului Isus Cristos. În tot acest timp în care prietenul meu predica, nu mi-am putut înfrânge dorinţa de a-l întrerupe şi de a-i propune dificila problemă, de a pune în acord interpretarea sa metaforică cu elementele literale, anume că ceilalţi morţi nu aveau să vină la viaţă înainte ca cei o mie de ani să ajungă la sfârşit? Pentru că dacă cea dintâi înviere la care se face aici referire este una metaforică, sau spirituală, sau tipică, la fel ar trebui şi următorul pasaj care vorbeşte despre învierea celor morţi ar trebui să aibă conotaţie spirituală, mistică şi metaforică… Adevărul e, că dacă te apropii de acest pasaj fără idei preconcepute, fără a sluji vreo cauză ascunsă, fără a avea vreo teorie de susţinut, – şi vă mărturisesc că nu am nimic din toate astea, pentru că eu unul nu cunosc decât foarte puţin despre tainele ce vor veni – nu mă pot abţine să nu observ că [în acest pasaj] este vorba de două învieri literale, una a sufletelor celor drepţi, iar cea de-a doua a trupurilor celor răi; una a sfinţilor care au adormit în Isus, pe care Dumnezeu îi va aduce cu sine, şi a celorlalţi care trăiesc şi mor fără pocăinţă, care pier în păcatul lor.199
Este clar faptul că Spurgeon se referă la cele două învieri, separate de o mie de ani; această temă nu este aşa cum afirmă Murray, „departe de a fi un lucru obişnuit în predicile sale,”200însă o temă regulată şi consistentă atunci când o aborda. Iată un ultim exemplu al afirmaţiilor sale asupra acestei teme:
Acum noi credem şi susţinem că Cristos va veni a doua oară dintr-o dată, pentru a-i învia pe sfinţii Săi la prima înviere; aceasta va fi debutul marii judecăţi, iar ei vor domni împreună cu El după aceea. Ceilalţi morţi nu vor fi aduşi la viaţă până când cei o mie de ani nu se vor fi sfârşit. Apoi ei se vor ridica din mormintele lor şi vor primi răsplata lucrurilor făcute în timpul care îl vor fi petrecut în trup201 [sublinierea ne aparţine].
Acum am vrea să acordăm puţină atenţie unei alte teme profetice. Concepţia lui Spurgeon cu privire la viitorul Israelului ca popor şi ca naţiune merită atenţia noastră în cadrul acestei discuţii. Am menţionat deja faptul că el credea următorul lucru:
Este de asemenea limpede că evreii, ca şi popor, Îl vor recunoaşte pe Isus din Nazaret, Fiul lui David, ca Împărat, şi că se vor întoarce în ţara lor, „vor zidi iarăşi vechile dărâmături, vor ridica iarăşi năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam.202
În cadrul unei întâlniri aparte la Metropolitan Tabernacle la 16 iunie 1864, Spurgeon a predicat despre „Restauraţia şi convertirea evreilor,” în numele British Society for Propagation of the Gospel among the Jews [Societatea britanică pentru propovăduirea Evangheliei la evrei]. În predica sa, a făcut câteva afirmaţii importante cu privire la viitorul poporului evreu. Mai presus de orice, avea convingerea că evreii urmau să reintre şi să stăpânească în mod fizic şi literal ţara promisă lor, în care aveau să deţină şi controlul pe plan politic. El a făcut următoarea afirmaţie:
Va exista iarăşi un guvern indigen; va exista iarăşi un stat; acesta va fi unit, şi condus de un împărat. Israelul este în momentul de faţă înstrăinat faţă de ţara lor. Copiii Israelului mor departe de ţărâna lor natală, deşi fără a putea uita vreodată sfântul pământ al Palestinei. Dar lucrurile nu vor sta mereu aşa, pentru că poporul Israel se va bucura iarăşi de acel pământ: ţara se va numi Beula, pentru că aşa cum se însoară un tânăr cu o fecioară, la fel se vor însura şi fiii Israelului cu ţara lor. „Eu vă voi aşeza în ţara voastră,” aceasta este promisiunea pe care le-o face Dumnezeu… Ei vor avea parte de o prosperitate naţională care le va aduce faimă; şi încă o faimă atât de strălucită încât cea a Egiptului, a Tirului, a Greciei şi a Romei vor fi date uitării în lumina splendorii tronului lui David… Mie nu mi se pare nimic mai clar şi mai evident decât sensul literal şi înţelesul acestui pasaj [Ezechiel 37:1-10] – care nu ar trebui spiritualizat sau bagatelizat – anume realitatea faptului că atât cele două cât şi celelalte zece seminţii ale lui Israel vor fi repuşi în drepturi în propria lor ţară, şi vor fi conduşi de către un împărat.203
El a crezut de asemenea că evreii se vor converti ca urmare a predicilor creştinilor prin intermediul Bisericii, sau a altor societăţi şi agenţii misionare pe care Dumnezeu avea să le înfiinţeze în acest scop.204
În această secţiune s-a demonstrat faptul că în predicile sale Spurgeon a prezentat un punct de vedere clar şi consistent asupra unor evenimente escatologice de seamă. Înainte de toate, el a crezut că „Revenirea lui Cristos” va avea loc literalmente, că Cristos va veni personal, pe pământ. Apoi a susţinut ideea că Cea de-a doua venire va precede mia de ani; el a propovăduit de asemenea şi faptul că momentul exact al revenirii Lui era o taină absolută, intangibilă speculaţiilor umane; şi că a te cufunda în astfel de speculaţii era în cel mai bun caz dovadă de prostie, iar în cel mai rău caz – de mârşăvie. În al doilea rând, cu privire la „Domnia de o mie de ani,” Spurgeon a crezut de asemenea că revenirea lui Cristos pe pământ avea să marcheze începutul Mileniului. Acest mileniu avea să fie o perioadă a domniei personale a lui Cristos pe pământ, iar aceasta nu avea voie să fie echivalată stării eterne. În fine, a crezut în faptul că Epoca Bisericii putea să ajungă la apogeu doar prin „intervenţie divină”, în acest caz Revenirea lui Cristos şi instaurarea domniei Sale.
Revenind, predicile rămân sursa principală de informare în ce priveşte convingerile teologice ale lui Spurgeon, însă există în aceeaşi măsură un bagaj imens (şi adesea ignorat) de literatură în celelalte scrieri ale sale. Orice examinare a teologiei sale va trebui deci să includă de asemenea o examinare atentă şi a materialului său scris şi necuprins în predici: comentariile sale, jurnalul său care a fost editat şi care cuprinde 25 de ani din viaţa sa, The Sword and Trowel [Sabia şi mistria], şi toate celelalte articole literare pe care le-a scris de-a lungul lucrării sale.
Partea a doua: Scrierile lui Spurgeon
Charles Spurgeon a avut multe alte scrieri literare în viaţa sa, în afara predicilor. A scris multe cărţi, a editat o revistă lunară, şi un almanah regulat. Adevărul e că simpla înşiruire a scrierilor sale literare, altele decât predicile sale, ocupă mai bine de 15 coloane în Catalogul de serie al London Museum Union.205 Scopul acestei secţiuni este de a face o clasificare a scrierilor lui Spurgeon în trei categorii: (1) Comentariile sale, (2) The Sword and Trowel, (3) celelalte scrieri.
Secţiunea A: Spurgeon şi Comentariile sale biblice
În ciuda unei îndelungate activităţi homiletice şi literare, Charles Spurgeon a scris doar două opere care ar putea fi numite comentarii. Prima dintre ele a fost monumentalul său comentariu asupra cărţii Psalmilor, The Treasury of David [Tezaurul lui David]. Acesta cuprinde şapte volume iar Spurgeon a petrecut aproape 15 ani pentru a-l desăvârşi, iar după predicile sale, această lucrare a sa are cea mai largă răspândire. În anul 1893, un an după trecerea în nefiinţă a lui Spurgeon, opera sa The Treasury fusese vândută deja în peste 140.000 de exemplare în Anglia, ajunsese în Statele Unite şi era pe cale de a fi tradusă în germană şi olandeză.206 Spurgeon şi cei mai apropiaţi asociaţi ai săi au considerat această operă a fi magnum opus-ul său. [capodopera sa].207 Ea reprezintă singura sa scriere care este în întregime o lucrare de expunere şi comentariu, şi care se tipăreşte în continuare şi astăzi, fără întrerupere de la moartea autorului.
În The Treasury of David, Spurgeon îşi verbalizează speranţa că „aceste volume să fie în aceeaşi măsură de folos altor inimi care le vor citi în măsura în care mi-au fost mie de folos în timp ce le scriam.”208 The Treasury are câteva componente: (1) Comentariul propriu al lui Spurgeon, (2) o colecţie de citate din alţi autori, (3) „trimiterile sale la Village Preachers.” Comentariul nu este de natură critică, deşi Spurgeon a interacţionat, după propria estimare, cu peste 100 de comentarii şi opere critice diferite. Spurgeon nu a excelat în cunoştinţe de limbă ebraică, însă se descurca în a lucra cu textul original. Scopul şi utilitatea lucrării The Treasury sunt bine definite de către James Rosscup, care afirma:
În această foarte detaliată expunere, maestrul amvonului londonez a comentat fiecare verset în parte, oferind cititorului o ilustrare îmbelşugată, un comentariu practic, şi observaţii utile pentru predică. Spurgeon a dovedit faptul că citise din belşug literatura de cea mai bună calitate a vremii sale, oferind citate nenumărate. Vă puteţi aştepta să găsiţi comentariu asupra oricărui verset, sau citate care să-l reflecte din diferite unghiuri. Iar nota devoţională este excelentă. Aveţi aici o sursă considerabilă pentru un predicator sau învăţător, şi o bogăţie nemăsurată pentru cititori în general, deşi cei care încearcă să descopere un studiu al diferitelor cuvinte, o exegeză suplimentară propriului studiu exegetic al textului vor trebui să găsească o altă sursă în acest sens.209
Un element comun tuturor scrierilor lui Spurgeon este convingerea sa că majoritatea pasajelor care fac referire la Israel în Psalmi se pot aplica într-un fel sau altul bisericii.
Spurgeon atinge în câteva rânduri subiectul escatologiei în cadrul lucrării The Treasury. O astfel de divagaţie poate fi găsită în comentariul său asupra versetului 7 din Psalmul 14, unde face următoarea afirmaţie:
Venirea acestui Mesia era dorinţa celor neprihăniţi din toate timpurile, şi deşi El a venit deja cu o jertfă pentru păcat pentru a ne curăţi de întinare, Îl aşteptăm să vină şi o a doua oară, fără a mai fi nevoie de o altă jertfă pentru păcat, ci în vederea mântuirii. Ah, de s-ar sfârşi odată anii aceştia de trudă! De ce întârzie atâta să vină? Doar ştie că păcatul este pretutindeni, şi că ai Săi sunt călcaţi în picioare; de ce nu vine să ne scape? Venirea Lui plină de slavă va scăpa poporul Său din vechime de captivitatea lor reală, şi sămânţa Lui spirituală de tristeţea de pe plan spiritual. Iacov cel războinic şi Israel cel triumfător se vor bucura în egală măsură înaintea Lui, atunci când li se va arăta ca Mântuitor al lor. Ah, de-ar veni odată! Ce zile fericite, sfinte, senine, cereşti am vedea atunci! Dar să nu ne grăbim să-L numim leneş, căci iată, El vine, El vine curând. Ferice de cei care-L aşteaptă.210
La fel ca şi în predicile sale, Spurgeon anticipa faptul că revenirea lui Cristos avea să asigure victoria finală a Bisericii.
Comentând pasajul Psalmul 2:5-6, Spurgeon spune, „domnia Lui lipsită de suferinţă va veni atunci când va alege El să ia asupra Sa puterea, şi va domni de la Râu până la marginile pământului.”211 [sublinierea ne aparţine]. Comentând versetul Psalmul 45:16, el spune, „Tot pământul va fi supus lui Cristos, şi onoraţi vor fi cei care prin har vor avea parte la cucerirea Sa – aceştia vor domni împreună cu Cristos când Se va întoarce.”212 Comentariul versetului Psalmul 72:8 reprezintă o relatare plină de putere a naturii domniei lui Isus în mia de ani:
Domnia lui Mesia va ajunge până departe; doar capătul pământului va putea fi graniţa teritoriului pe care-l va controla: sceptrul Lui va domni până la ultima Thule. De la Pacific la Atlantic, şi de la Atlantic la Pacific, El va fi Domn, iar apele care înconjoară cei doi poli vor fi sub controlul Său. Toată puterea Îi va fi supusă; nu va cunoaşte nici un rival sau opozant… La fel cum regatul lui Solomon a îmbrăţişat întreaga ţară promisă, şi nu a lăsat pe din afară nici o margine necucerită, la fel va domni şi Fiul lui David peste toate ţările care îi vor fi date în legământul mai bun, şi nu va lăsa nici un popor să se prăpădească sub tirania prinţului întunericului. Suntem încurajaţi de un astfel de pasaj spre a aştepta domnia universală a Mântuitorului; lăsăm la aprecierea altora dacă aceasta se va întâmpla înainte sau după venirea Sa personală. În acest psalm, cel puţin, vedem un monarh în persoană, iar acesta este personajul central, cel care primeşte toată slava; nu slujitorii săi, ci chiar el este cel care deţine stăpânirea şi care guvernează.213
E evident din acest pasaj faptul că Spurgeon crede într-o domnie personală a lui Cristos peste pământ şi peste popoare. Comentariul său referitor la venirea lui Cristos respinge limpede poziţia postmilenistă (precum şi pe cea amilenistă), care respinge domnia personală a lui Cristos pe pământ în timpul miei de ani. Ulterior, comentând versetul 11 din acelaşi Psalm, el afirma: „Da, toţi împăraţii se vor pleca înaintea lui.” Ei îşi vor prezenta reverenţa în mod personal, oricât de puternici vor fi ei. Indiferent cât de înaltă le ca fi poziţia, nici cât de veche le-ar fi dinastia, sau cât de îndepărtate împărăţiile, ei Îl vor accepta pe El ca Domn al Împăraţilor… Extensia domniei mediatoare este proclamată de cele două elemente totalitare, toţi împăraţii şi toate popoarele: noi deocamdată nu vedem că îi sunt supuse toate lucrurile, însă atunci când Îl vom vedea pe Isus încoronat cu slavă şi cinste în cer, vom fi deja cu toţii fără nici o îndoială sub conducerea Sa universală pe pământ.214
În importantul Psalm mesianic 110, Spurgeon îşi exprimă credinţele mileniste foarte clar în comentariul asupra versetului 1 în următorul mod:
În prezent, în timp ce Îl aşteptăm să se ivească plin de slavă, şi să înceapă reala Sa domnie de o mie de ani, El se află în lăcaşul puterii, iar domnia Sa nu este periclitată, pentru că altfel, El nu ar sta cu mâinile în sân.215
El mai afirma:
El [Cristos] nu va rămâne pentru totdeauna în starea aceasta de aşteptare, ci va veni în mijlocul luptei pentru a pune capăt trudnicului război prin prezenţa Sa victorioasă. El va conduce personal atacul final; însăşi dreapta Sa, însăşi braţul Său îi va dărui victoria.216
În The Treasury of David, la fel ca şi în predicile sale, Spurgeon este clar şi concis în afirmaţiile sale cu privire la mia de ani. Aceste afirmaţii nu sunt la fel de frecvente cum se întâmplă în cazul altor comentatori ai Psalmilor, dar sunt fără excepţie în concordanţă cu predicile şi celelalte scrieri ale sale.
Celălalt comentariu al lui Spurgeon a fost în acelaşi timp ultima carte la care a lucrat în viaţă. El a reuşit să încheie schiţa acesteia cu doar câteva zile înainte de moartea sa. De fapt notiţele sale erau complete, însă datoria de a le da forma lor finală i-a revenit soţiei sale Susannah. Este vorba despre Matei: Evanghelia Împărăţiei. Din nou, această lucrare nu a fost intenţionată a fi un comentariu critic, şi din cauza trecerii sale în nefiinţă, el nu a apucat să-şi editeze manuscrisul sau să-l pună chiar în forma pe care o va fi dorit-o. În comentariile sale asupra importantului capitol 24 din Matei, el scria, „Domnul nostru pare a fi amestecat intenţionat profeţiile legate de distrugerea Ierusalimului şi cea de-a doua Sa venire.”217 Spurgeon interpretează majoritatea profeţiilor ca o referinţă la distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.C. A înţeles că numeroşi creştini se găseau în Ierusalim în perioada ce a precedat distrugerea sa, iar scopul esenţial al profeţiilor lui Isus au fost de a-i avertiza şi a-i îndemna să se părăsească oraşul. Iată ce afirmă el cu privire la Matei 24:15-21 şi la „urâciunea pustiirii”:
Acest fragment din cuvintele Mântuitorului nostru pare a se referi numai la distrugerea Ierusalimului. De îndată ce ucenicii lui Cristos aveau să vadă „urâciunea pustiirii,” adică drapelele romane, şi idolii lor „aşezaţi în locul sfânt,” ei trebuiau să ştie că venise vremea pentru plecare; iar aceştia s-au refugiat în munţi.218
Spurgeon nu a considerat nici una dintre profeţiile lui Matei a se referi la un „necaz mare” cum ar putea interpreta dispensaţionaliştii moderni, ci a considerat aceasta groază a distrugerii Ierusalimului ca fiind tipică şi vremii care va preceda venirea lui Cristos. Atunci când va veni, noi vom şti cine este, şi de ce a venit. Nu va mai fi nici o taină în ce priveşte „venirea Fiului Omului.” Nu va mai fi nevoie să se pună nici o întrebare; nimeni nu va mai avea nici o îndoială cu privire la apariţia Lui atunci când va avea ea loc într-adevăr. „Orice ochi Îl va vedea.” Venirea lui Cristos va fi neprevăzută, uimitoare, vizibilă universal, şi îngrozitoare pentru cei răi: „cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus.” Prima Sa manifestare a judecăţii prin distrugerea Ierusalimului a răspândit o groază cum nu mai fusese cunoscută până atunci pe pământ; ultima Sa venire va fi chiar şi mai cumplită.219
În comentariul său asupra Evangheliei după Matei, Spurgeon continuă să afirme credinţa sa în revenirea literală a lui Cristos, care avea să aibă loc într-o vreme când biserica avea să se găsească la are strâmtorare.
Secţiunea B: Spurgeon şi „Sabia şi Mistria”
Spurgeon a început să scrie Sabia şi Mistria în 1865. Subtitlul acesteia era „O consemnare a luptei cu păcatul şi a lucrării pentru Domnul.” Sabia şi Mistria a fost editată încă de la bun început de către Spurgeon, şi a constituit supapa obişnuită pentru comentariile sale asupra evenimentelor obişnuite şi a vieţii bisericii. El scria:
Revista noastră intenţionează să aducă la cunoştinţă eforturile acelor biserici şi asociaţii care sunt conectate mai mult sau mai puţin la lucrul Domnului de la Templu, şi să propovăduiască acele aspecte ale doctrinei sau ale ordinii bisericeşti care sunt cele mai răspândite în rândurile noastre. Se va adresa însă în egală măsură şi acelor credincioşi prieteni, răspândiţi pretutindeni, care sunt doritori de bine şi sprijinitori ai lucrării noastre de credinţă şi a strădaniilor noastre făcute din dragoste. Resimţim nevoia unui mijloc de comunicare în care planurile noastre nenumărate spre slava lui Dumnezeu să fie aduse înaintea credincioşilor pentru ca aceştia să-şi poată direcţiona eficient ajutorul. Prietenii noştri sunt suficient de mulţi pentru a-şi putea permite întreţinerea unei reviste, şi suficient de serioşi pentru a cere o astfel de revistă. Mesajul nostru lunar va reprezenta un supliment la predica săptămânală, şi ne va da posibilitatea de a afirma multe lucruri care nu şi-ar putea găsi vreodată locul într-un discurs. Vom informa publicul creştin cu privire la acţiunile noastre, şi ne vom arăta simpatia faţă de tot ceea ce este bun în biserica universală a lui Dumnezeu. Vom avea oportunitatea de a susţine cauza lui Cristos, de a sprijini întoarcerea la evlavie, de a denunţa erezia, de a sta mărturie în favoarea adevărului, de a încuraja lucrătorii din via Domnului.220
Unul dintre elementele cheie ale revistei Sabia şi Mistria, a fost secţiunea de recenzie de carte, în care Spurgeon îşi exprima opinia asupra diferitelor lucrări.221 Într-o recenzie asupra lucrării Short Arguments about the Millenium; or plain proofs for plain Christians that the coming of Christ will not be pre-millenial; that his reign will not be personal [Scurte argumente legate de Mileniu; sau dovezi simple pentru creştini simpli în favoarea faptului că revenirea lui Cristos nu va fi premilenistă; şi că domnia Sa nu va fi una personală] a unui oarecare B. C. Young.
Analizând această carte, Spurgeon făcea următoarele comentarii:
Cei ce doresc să afle argumentele prezentate în favoarea partidei nepopulare ale acestei mari întrebări, le pot afla în această lucrare; aceasta este probabil una din abordările cele mai accesibile ale acestui punct de vedere. Nu putem fi de acord cu Dl. Young, dar nici nu-l putem combate. Pentru că aceasta ar putea înfrâna ingeniozitatea celor mai înzestraţi scriitori profetici de a-şi rezolva problemele ce decurg din speculaţiile pe care le lansează, şi cred că o asemenea tentativă de a-I reduce la tăcere ar fi neprofitabilă… Numai nebunii şi proştii cad de acord asupra interpretărilor proprii ale Apocalipsei.222
În această recenzie trebuie remarcat comentariul său, „nici nu-l putem combate,” care reprezintă mai degrabă o referinţă la lipsa de spaţiu sau interes în a aborda aceasta, decât lipsa capacităţii.
Cum se observa şi mai înainte, nu era un secret faptul că Spurgeon nu era un prieten al lui John Nelson Darby şi al cultului său Creştinii după evanghelie Plymouth. În câteva ocazii Spurgeon a acordat spaţiu în Sabia şi Mistria comentariilor asupra practicilor creştinilor Plymouth, şi mai ales ale lui Darby. În orice caz, după cum afirmam mai devreme, argumentul major al lui Spurgeon ănpotriva acestora a fost eclesiologia şi soteriologia lor, iar câteva elemente ale escatologiei lor care au rămas totuşi chestiuni secundare.
Nemulţumirea lui Spurgeon cu privire la „dispensaţionalismul” promovat de Darby, era legat de faptul că separa Biserica şi Israelul în entităţi separate în planul lui Dumnezeu. În 1867 scria un lung articol în care sublinia propriile obiecţii cu privire la teologia acestora.223 În acel articol, îşi expune principala sa obiecţie:
Întrebarea lor [a creştinilor după evanghelie] este – „Ţinând cont de diferitele dispensaţii sub care Dumnezeu a găsit de cuviinţă să aleagă un popor credincios din rândurile lumii, oare nu revine tocmai dispensaţiei creştine să furnizeze compania privilegiată care, prin unitatea ei, este numită ‚Biserică,’ ‚Mireasa lui Isus,’ ‚Nevasta mielului’?”224
În tot acest articol, Spurgeon se confruntă cu problema „unicului popor al lui Dumnezeu,” continuitatea sfinţilor din Vechiul şi Noul Testament.
Diferenţa dispensaţională nu implică o diferenţă a legământului; iar binecuvântările spirituale sunt revărsate tocmai potrivit legământul harului. Cât priveşte aria de cuprindere a dispensaţiilor, ele indică un anumit grad de cunoaştere, un anumit grad al privilegiului, şi varietatea ritualurilor care definesc închinarea. Unitatea credinţei nu este afectată de acestea, după cum ni se spune în capitolul unsprezece din epistola către Evrei. Sfinţii din toate epocile aşteaptă în aceeaşi măsură acel oraş unic, iar acel oraş este identic cu Noul Ierusalim descris în Apocalipsa drept „mireasă împodobită pentru bărbatul ei.”225
Continuă afirmând următoarele:
Desigur, fraţi scumpi, n-ar trebui să vă împiedecaţi în anacronismul cuprinderii lui Avraam, David şi a altora în părtăşia Bisericii! Dacă puteţi înţelege cum putem noi care trăim în prezent, fără a fi fost vreodată circumcişi precum acei evrei, suntem fără îndoială socotiţi cu adevărat circumcişi, noi care ne închinăm înaintea lui Dumnezeu în duh, nu în carne – nu puteţi avea prea mari dificultăţi în a observa că acei sfinţi ai Vechiului Testament, care au fost părtaşi la credinţa în moartea şi învierea lui Cristos, au fost în egală măsură botezaţi în El potrivit Duhului.226
E destul de interesant faptul că, în acest articol, Spurgeon nu menţionează nimic despre interpretările escatologice ale creştinilor după evanghelie, ci numai faptul că Dispensaţionalismul violează propria opinie Reformată asupra Legământului Harului.227 În ceea ce-i priveşte, cei vizaţi nu au avut nici o replică formală faţă de Spurgeon. În câteva ocazii, membrii ramurii „Exclusiviste” au răspândit manifeste în faţa bisericii lui Spurgeon înainte de începerea serviciilor divine, însă Spurgeon ignora în general acest gen de episoade. În Sabia şi Mistria el remarca odată referitor la un manifest care-l acuza de a-L fi blasfemiat pe Domnul:
Numele şi caracterul nostru este prea nepătat pentru a se putea fi atins de aceste atacuri anonime mişeleşti. Nici dl. Newton şi nici dl. Mueller n-ar întreprinde o astfel de acţiune; o singură ramură poate fi acuzată de a ne servi acest gen de tratament.228
Iain Murray, în lucrarea sa Nădejdea Puritană, el afirmă faptul că Spurgeon „face un atac caustic la adresa concepţiilor profetice generale ale creştinilor după evanghelie,”229 prin intermediul revistei Sabia şi Mistria. Oricum, o examinare a articolului în discuţie dovedeşte imediat că nu Spurgeon însuşi era autorul acelui segment particular.230
Secţiunea C: Celelalte scrieri ale lui Spurgeon
Excelenta şi cuprinzătoarea biografie realizată de G. Holden Pike oferă câteva observaţii asupra concepţiilor mileniste ale lui Spurgeon. Într-un articol din The Freeman, din anul 1874, citat de Pike, Spurgeon făcea următoarea afirmaţie cu privire la schema escatologică la care adera:
Cu cât citesc mai mult Scripturile care fac referire la viitor, cu atât sunt mai puţin capabil să le dogmatizez. Înţeleg convertirea lumii, şi domnia pre-milenistă personală, şi venirea sa neanunţată, şi judecata, şi alte câteva puncte importante; dar nu reuşesc să le aştern într-o ordine, şi nici altcineva n-a reuşit încă s-o facă. Cred că fiecare operă profetică pe care am văzut-o (şi am citit deja atât de multe) greşeşte într-o privinţă sau alta. Mă simt mult mai confortabil să predic despre Cristos cel crucificat decât pe orice altă temă, şi cred că El îi va atrage pe toţi la Sine.231
Spurgeon a repetat aceeaşi afirmaţie generală şi în alte câteva ocazii, mai ales în mijlocul unor predici, după cum s-a văzut deja.
În biografia lui Pike, Spurgeon a făcut o afirmaţie cu privire la temele profetice. Cineva a pus în circulaţie un pamflet care prezicea revenirea lui Cristos în anul 1866,232 şi despre care se presupunea a fi fost scris de către Spurgeon. Iată replica sa:
Când o să auziţi astfel de bazaconii din gura mea, voi fi fost deja internat la spitalul de nebuni. Poate că Domnul va veni în 1866, şi voi fi încântat să-L văd; dar nu cred că va veni cu adevărat, şi motivul pentru care nu cred aceasta, este pentru faptul că aşa-zisa Lui venire este anunţată de profeţii ăştia falşi, de doi-bani. Dacă ar spune unii ca ei că El nu va veni, mai degrabă aş începe să cred că tocmai venirea Lui va avea loc; dar, de vreme ce toţi strigă într-un glas că El va veni în 1866, sau măcar în 1867, sunt înclinat să cred că El nu va veni încă. Mi se pare că mai sunt destul de multe profeţii de împlinit înainte ca Cristos să revină pe pământ, şi care nu se vor putea înfăptui în următoarele 12 luni; şi prefer că mă menţin pe poziţia unuia care nu cunoaşte nici ziua şi nici ora în care va reveni Fiul omului, aşteptându-L necontenit să se ivească pe nori, dar fără să am nimic a face cu toate acele date şi speculaţii care mie îmi par mai degrabă subiecte amuzante potrivite pentru domnişoarele care nu au nimic mai bun de făcut, şi care preferă să se ocupe cu astfel de poveşti în loc să citească romane, şi pentru anumiţi teologi care şi-au epuizat stocul de cunoştinţe în ce priveşte doctrina curată, şi care drept urmare încearcă din răsputeri să mai câştige ceva popularitate trecătoare răstălmăcind textele Scripturii, la fel cum tălmăceau în vremuri apuse ţiganii din Norwood în cărţi de joc.233
O altă lucrare interesantă a lui Spurgeon este opera sa Commenting and Commentaries. Aceasta a reprezentat cea de-a patra parte în seria Lectures to My Students [Prelegeri către studenţii mei]. Reprezintă două prelegeri asupra utilităţii şi folosirii comentariilor şi apoi un catalog de comentarii însoţite de dezertaţii ale lui Spurgeon. Deşi comentariile sale sunt adesea doar mici notiţe, şi adesea oarecum ironice, totuşi, din câteva astfel de comentarii se pot discerne câteva amănunte cu privire la concepţiile sale profetice.
Comentând analiza asupra cărţii Daniel a unui anume R. Amner, Spurgeon afirma că ea a fost zidită „pe ipoteza absurdă că profeţiile aveau să fi fost toate împlinite înainte de moartea lui Antiohie Epiphanes,”234 Cu privire la comentariul lui I.R. Park asupra cărţii Zaharia, el afirma, „Acest autor explică profeţia în mod spiritual şi presupune că ‚interpretarea spirituală este cea mai literală interpretare posibliă.’ Dar noi ne îndoim foarte tare de aceasta.”235 Analizând comentariile asupra cărţilor Daniel şi Apocalipsa, el numeşte lucrarea premilenistă a lui E. B. Elliott Horae Apocalypticae, „lucrarea standard asupra acestui subiect.”236
O intrare particulară în secţiunea comentariilor asupra cărţii Apocalipsa este demnă de notat. Directorul lui Spurgeon la Colegiul Pastoral a fost venerabilul păstor şi învăţat Congregaţionalist pe numele său George Rogers. Spurgeon scria următoarele referindu-se la Rogers:
Acest gentleman, care până în 1881 a rămas cel mai de seamă tutore al nostru, este un om cu principii puritane, deosebit de şcolit, adept al unei doctrine ortodoxe, judicios, amuzant, devotat, serios, cu o atitudine liberă, şi cu o inimă de copil într-o măsură cum nu mai poate fi întâlnită în zilele noastre la un adult de vârsta sa. Între noi există cea mai sinceră afecţiune, suntem o inimă şi-un gând; şi ce este în egală măsură important, este faptul că şi-a câştigat din partea fiecărui student nu doar respectul, ci şi dragostea acestora.237
Asta nu înseamnă că erau de acord în toate privinţele. Rogers era Congregaţionalist şi un paedo-baptist, poziţie respinsă ferm de către Spurgeon. Dar de interes pentru noi este nota din Commenting and Commentaries. Rogers a scris un comentariu în patru volume asupra Apocalipsei, intitulat Lectures on the Book of Revelation238 [Prelegeri asupra cărţii Apocalipsa]. Iată prezentarea făcută de Spurgeon acestei opere:
Nu este nici pe jumătate cunoscută din cât ar merita: o culegere de remarci judicioase. Nu subscriem la sistemul de interpretare folosit de autor, însă expunerea sa impune respectul nostru fără margini.239
Concepţia lui Roger despre mia de ani a fost următoarea: va avea loc o guvernare pământească a lui Cristos, domnie ce va ţine 1000 de ani; Satana şi demonii săi aveau să fie legaţi în tot acest timp; la sfârşitul celor 1000 de ani avea să aibă loc o revoltă, condusă şi inspirată de Satana. Mia de ani avea să se sfârşească prin intervenţia directă a lui Dumnezeu şi distrugerea revoltei satanice. Roger afirma, „Cât de evident este din acest considerent că mia de ani este mai mult decât statutul prezent al bisericii pe pământ, deşi într-o mai mică măsură decât va fi în cer!”240 Spurgeon nu a obiectat asupra abordării mileniului de către Rogers, ci mai degrabă asupra sistemului de interpretare aplicat. Sistemul pe care-l folosea Rogers era de a vizualiza istoria şi planul lui Dumnezeu în termeni de şapte „dispensaţii divine” dintre care cea finală avea să cuprindă perioada celor o mie de ani, „vârful piramidei, cheia de boltă, antablamentul coloanei, cupola unei construcţii, acel lucru necesar pentru desăvârşirea întregii structuri.”241 Rogers a recunoscut că acest sistem avea „o motivaţie umană,”242 dar a afirmat de asemenea că „ar putea corespunde realităţii, şi probabil că chiar o face, dar care nu are nici o pretenţie de a atinge cumva încredinţarea noastră.”243 Deşi Rogers nu punea acest sistem pe picior de egalitate cu Scriptura, el l-a considerat a fi o explicaţie rezonabilă a istoriei omenirii. Nu este necesar a-l califica pe Rogers drept „dispensaţionalist,” dar a susţinut multe dintre acele puncte de vedere pe care le formulase Darby la timpul său.
În timpul vieţii sale, Spurgeon deţinea una din cele mai mari şi mai rafinate biblioteci teologice ale vremii sale. Nu exista nici o carte pe rafturile sale pe care să n-o fi citit, sau cel puţin secţiuni întinse din ele, şi ştia exact locul unde se afla o anumită carte din colecţia sa, cât şi conţinutul cărţii! Vastele sale resurse şi setea nestinsă de a citi, l-au abilitat pe Spurgeon să facă faţă tuturor interpretărilor variate ale profeţiei şi ale cărţii Apocalipsa în general, iar ale capitolului 20 din Apocalipsa şi ale mileniului în particular. S-a menţinut mereu la zi cu tendinţele şi curentele teologice şi ultimele interpretări, fiind capabil a interacţiona cu ele. De fapt tocmai perspicacitatea sa teologică şi mentalitatea sa de „străjer din turn” l-au ajutat să prevadă declinul teologic care avea să ducă la „Controversa Downgrade”, evenimentul care a condus la formularea faimoasei sale „Mărturisiri de credinţă.”
Partea a treia: Mărturisirea de credinţă a lui Spurgeon
La momentul culminant al acestei Controverse,244 Charles Spurgeon şi câţiva alţii au formulat şi semnat o mărturisire de credinţă, pentru a clarifica elementele doctrinare care i-a separat de aceia din Uniunea Baptistă care se aflau în centrul controversei. Mărturisirea a fost publicată în Sabia şi Mistria în 1891, şi era legată mai ales de inspiraţia şi autoritatea Scripturii, mai bine de jumătate din mărturisire fiind închinată acestui subiect. Mărturisirea se încheie cu următorul punct final: „Nădejdea noastră este Întoarcerea personală, pre-milenistă şi în slavă a Domnului nostru Isus.”245
Referindu-se la această Mărturisire şi la semnatarii ei, C.W.H. Griffiths face următoarea afirmaţie: Mărturisirea de credinţă a Dl. Spurgeon a luat naştere în sânul unei frăţii formate în 1890. Pe-atunci aceasta îi cuprindea de însuşi Dl. Spurgeon, Adolph Saphir (care a decedat în aprilie 1891), Archibald G. Brown, J. Douglas, William Fuller Gooch, G.D. Hooper, James Stephens şi Frank H. White. Se ridică întrebarea ce înţelegeau aceştia prin „pre-milenistă.” Dr. Adolph Saphir a militat încrâncenat pentru aceeaşi poziţie din această Confesiune (S.G.A.T.)246 în toate scrierile sale voluminoase. Archibald Brown care a condus serviciul de înmormântare al lui C.H. Spurgeon, credea într-o mie de ani după întoarcerea Domnului (mileniu finalizat de o revoltă!). William Fuller Gooch scria, „Fapte legate de cea de-a doua venire a Domnului.” Aceasta nu lasă loc de îndoieli privitor la poziţia sa. Scrierile lui Frank White au devenit cunoscute în urma acestei Confesiuni. James Stephens a fost fondator al S.G.A.T. Aceşti bărbaţi erau apărători înfocaţi a ceea ce astăzi am numi pre-milenism. Despre J. Douglas şi G.D. Hooper nu ştim prea multe, dar nu avem nici un motiv să de îndoim că ar fi avut idei apropiate cu ceilalţi.247
După cum observa Griffiths, Dr. Archibald G. Brown a condus serviciul de înmormântare al lui Spurgeon în 1892, şi a fost de asemenea unul din cei mai vechi şi mai apropiaţi prieteni ai lui Spurgeon. El spunea despre Brown, „Puţini sunt cei precum Dl Brown, un frate încercat şi adevărat.”248 Spurgeon i-a scris lui Brown cu referire la „Controversa Down-Grade” care condusese la formularea Mărturisirea de credinţă, „Ai fost din totdeauna apropiat mie, dar în lupta faţă de ereziile ucigătoare, am devenit mai mult ca oricând una.”249 Brown slujea propria sa biserică din Estul Londrei, dar a participat adesea la serviciile din cadrul bisericii Tabernacle în timpul ultimelor luni de viaţă ale lui Spurgeon. Această mărturisire de credinţă este una dintre cele mai ferme argumente ale includerii lui Spurgeon în categoria celor care susţineau poziţia premilenistă, după cum chiar Iain Murray o cita drept un argument consistent.250
Dr. Peter Masters, în prezent păstor al Metropolitan Tabernacle, şi un amilenist îndârjit, neagă importanţa acelui „Manifesto” cum a fost numit, considerând că modul în care înţelegeau ei pe vremea aceea premilenismul era considerabil o noţiune mai largă decât în zilele noastre.”251 În orice caz, după cum subliniază Erickson, confuzia poziţiilor mileniste nu a afectat conceptele amileniste şi premileniste, ci mai degrabă faptul că „amilenismul a fost adesea dificil de separat de post-milenism.”252 Masters susţine hotărât poziţia amilenistă a lui Spurgeon, şi consideră că şi ceilalţi care au semnat această mărturisire au fost în egală măsură amilenişti. În orice caz, Masters nu oferă nici o dovadă în favoarea aserţiunii sale, nu a prezentat niciodată o definiţie convingătoare a vreuneia dintre poziţiile mileniste, aşa cum au fost ele înţelese în era victoriană, şi nu a citat nici un scriitor pentru a-şi susţine teoria. În următorul capitol vom examina mai îndeaproape scrierile şi concluziile Dr. Masters, comparându-le cu propriile afirmaţii ale lui Spurgeon.
Rezumat
În acest capitol s-a făcut încercarea de a prezenta scrierile lui Spurgeon cu privire la elemente cheie legate de escatologie, în special asupra Mileniului. S-a demonstrat astfel că în mod consistent, în toate scrierile şi diferitele sale predici, Spurgeon şi-a exprimat credinţa într-o întoarcere literală şi fizică a lui Cristos, în învierea separată a celor drepţi şi a celor nedrepţi la distanţă de 1.000 de ani, care reprezintă domnia lui Cristos pe pământ, perioadă cunoscută drept mileniu. În ce priveşte alte chestiuni, a crezut atât în convertirea naţională (sau rasială) a evreilor, cât şi în reintrarea lor în ţara Palestinei (o credinţă remarcabilă în vremea sa, cu cca. 75 de ani înainte ca aceasta să se întâmple într-adevăr!). El a prezentat clar diferenţele între Mileniu, era prezentă a bisericii, şi starea veşnică.
Din diferitele scrieri ale lui Spurgeon pare destul de limpede faptul că el a prezentat o poziţie clară şi consistentă asupra chestiunilor escatologice. Acum, aceste concepte trebuie analizate în faţa diferitelor caracteristici ale diferitelor scheme mileniste, prezentate în capitolul unu, pentru a descoperi care dintre ele reprezintă cel mai fidel convingerea milenistă a lui Spurgeon.
NOTE DE SUBSOL
Charles H. Spurgeon. Lectures to My Students (London: Passmore & Alabaster, 1881 1st Series; reprint, Pasadena Texas: Pilgrim Publishers, 1990 Four volumes in one), 1:100.
|
|
|
|
|
|
|
„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”
Har si Pace
Universul între paginile unei cărți
Blog Filozofic
Har si Pace
Cristian Ionescu
Blog evanghelic de teologie publica
cu Dănuț Jemna
Har si Pace
Simion Ioanăș
E viată pe pământ!
Inca un gand
... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!
Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai
Har si Pace
Cip! Cip!
Har si Pace
Informaţia e putere.
Pentru ca în viitor nu vreau să se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că până și el a tăcut"...
Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.
Har si Pace
Mana Zilnica
"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"
...din inima pentru tine
Har si Pace
Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria
A topnotch WordPress.com site
Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume
...fără cravată
de Teofil Stanciu
Lumea contemporana in lumina profetiilor
Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12
Ca sa stii!
Gânduri către o altă lume...
Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România
Blog of Danut Manastireanu
Hrană pentru minte și lumină pentru suflet
Răspunsuri relevante și actuale din Biblie
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)
Blog Creștin Ardelean Viorel 