Închide

Inevitabila anomalie

Lupta cu patimile nu este pierdută când cazi, ci abia odată ce începi să raţionalizezi şi să justifici păcatele. Eroarea intelectuală încearcă să acopere eroarea morală şi afundă prăbuşirea, făcând tot mai grea evadarea din Babilon. Păcatul devine virtute, iar semnele creaţiei sunt inversate.

La nivel social, lucrurile nu stau altfel decât la nivel individual. Ba, mai mult, pericolul devine semnificativ mai mare când o comunitate întreagă se surpă iremediabil. Din acest punct de vedere, tribulaţiile Vaticanului din ultimul secol sunt exemplare. Recentul Sinod asupra Familiei [din 2014, n. red.] a adus o provocare suplimentară pentru cei care mai aşteptau ceva bun de la Papalitate.

Potrivit unui document preliminar al întrunirii, Biserica Catolică afirmă că “persoanele homosexuale au daruri şi calităţi de oferit comunităţii creştine”. Secretarul Sinodului şi cel care a inspirat documentul, Monseniorul Bruno Forte, a mers pe argumentul drepturilor naturale şi al deschiderii, dar sugestia, limpede pentru toată lumea, a fost că Biserică va face paşi decisivi în direcţia legitimării homosexualităţii. Chiar dacă documentul nu intră în vigoare imediat, este neîndoielnică dorinţa Vaticanului de a pregăti terenul pentru inevitabila anomalie. De altfel, chiar Papa Francisc afirma, la începutul anului, că “dacă o persoană de orientare homosexuală îl caută pe Dumnezeu, cine este el să-l judece?”.

Tot acest asalt teologic pentru justificarea păcatului vine atât în urma unei tendinţe de liberalizare din ce în ce mai pronunţate, cât şi a unei coabitări tacite cu homosexualitatea, relaţiile sexuale ilicite, pedofilie.

În noiembrie 2006, Arhiepiscopul Emmanuel Milingo, o figură controversată, ce-i drept, afirma că în interiorul Vaticanului există un cerc de satanişti care practică homosexualitatea, au copii ilegitimi, sunt implicaţi în afaceri secrete, etc. Totuşi, acuzaţiile sale nu reprezentau un strigăt singular. Malachi Martin, un “peritus” iezuit al Cardinalui Augustin Bea la Conciliul Vatican II, făcuse valuri, la sfârşitul anilor ’70, când a descris corupţia din interiorul sistemului catolic. Ulterior, Martin şi-a continuat seria de dezvăluiri susţinând implicarea mai multor personaje proeminente în scandalul preoţilor pedofili şi homosexuali. “In at least three major citites, members of the clergy have at their disposal at least one pedophiliac coven peopled and maintained exclusively by and for the clergy. Woman religious can find a lesbian coven maintained in a similar way”, afirma Martin în “Hostage to the Devil”.

Una din ţintele indicate explicit de fostul iezuit era Cardinalul Bernard Law al Bostonului. Acesta a muşamalizat mai multe cazuri flagrante de preoţi şi alţi oficiali de rang ai diocezei sale, implicaţi în pedofilie şi homosexualitate. Controversele declanşate de dezvăluirile unor copii abuzaţi de clerici, aflaţi sub jurisdicţia lui Law, au dus la îndepărtarea sa în 2002. Cardinalul a fost rechemat la Roma, unde a primit custodia Bisericii Santa Maria Maggiore.

Părintele Gabriele Amorth, exorcistul-sef al Vaticanului, timp de 25 de ani, nu diferă de Martin şi Milingo în evaluarea problemelor Bisericii Catolice. În “Memoriile unui exorcist”, publicate în urmă cu câţiva ani, el susţine aceeaşi teză a existenţei unei reţele extinse de homosexualitate şi pedofilie. Cât despre fumul satanei în altar, s-a pronunţat chiar Papa Paul al VI-lea.

În aceeaşi ordine de idei, presa a excelat în relatări ale scandalurilor homosexuale petrecute la Vatican, în ultimii 20 de ani. Cotidianul “La Repubblica” a dezvăluit, citând surse anonime, existenţa unui lobby “gay” la cel mai înalt nivel al Bisericii Catolice, iar revista americană “Vanity Fair” a publicat un reportaj amplu din lumea sordidă a clericilor pederaşti. Istoriile inavuabile au înconjurat Vaticanul încă din secolul X şi au înflorit puternic în Renaştere, când moravurile s-au relaxat suficient pentru ca, de pildă, Papa Sixtus al VI-lea să-şi numească nepotul şi iubitul în funcţia de cardinal la doar 17 ani.

Însă niciodată până astăzi nu s-a ajuns atât de departe. Acum zece ani, CBS a intrat în posesia unui document confidenţial al Vaticanului, diseminat în anul 1962, care recomandă tăcerea absolută în cazurile de homosexualitate şi pedofilie. Cu alte cuvinte, toată lumea ştia ce se petrece. Cei care spărgeau lanţul tăcerii urmau să fie scoşi în afara bisericii. Recent, Societatea lui Isus a ajuns la o înţelegere în valoare de 166 milioane de dolari cu cele 524 de victime ale abuzurilor sexuale din cinci state nord americane.

Magazin Editura Anacronic

Toate aceste dovezi şi multe altele similare indică o corupţie sistemică dezvoltată şi ascunsă timp de mulţi ani. Excepţiile regretabile şi cazurile izolate nu se mai pot invoca. Vaticanul emană putreziciune şi vulnerabilitate, iar preoţii şi cardinalii implicaţi în homosexualitate, pedofilie şi relaţii ilicite nu pot face altceva decât să elaboreze documente prin care să distrugă ce a mai rămas din Biserică. În fond, fiecare justifică doar ceea ce trăieşte. Pentru credincioşii catolici documentul provocator lansat de Vatican va arunca în aer, probabil, şi ultimele certitudini. Deja mai mulţi cardinali şi episcopi au catalogat drept “inaaceptabilă” poziţia sinodului. Însă chiar dacă vor mai îndulci afirmaţiile iniţiale, traiectoria Vaticanului spre cele mai absurde poziţii pare bine determinată. În fond, Papa, care aşteaptă să boteze marţienii, are infailibilitate.

Pentru ortodocşi nu există niciun motiv de bucurie. Doar să “normalizeze” Vaticanul relaţiile homosexuale, că imediat linia frontului la noi se va muta de la religie în şcoli la acceptarea în Biserică a homosexalilor.

 

http://www.culturavietii.ro/2019/03/29/inevitabila-anomalie/

Care este diferența dintre avort și infanticid? (de Justin Dyer)

Justin Dyer este profesor de științe politice și director al Institutului Kinder pentru Democrație Constituțională la Universitatea din Missouri, SUA.

Acceptarea infanticidului este un corolar principial al acceptării avortului întrucât distincția între ele este minoră.

Guvernatorul statului Virginia, Ralph Northam, a apărat din poziția sa oficială infanticidulcând a comentat cu privire la un proiect de lege care ar ușura restricțiile asupra avortului în ultima perioadă a sarcinii în acest stat. Dacă mama intră în travaliu dar alege avortul, afirmă Northam,

„Copilul ar urma să fie născut, apoi va fi ținut sub atenție și resuscitat dacă mama și familia doresc asta. Ar avea loc o discuție între medic și mamă.”

Pe măsură ce discuțiile s-au concentrat pe comentariile lui Northam, înainte să fie brusc eclipsate de descoperirea unei fotografii șocant de rasiste făcută în timpul studenției sale [Northam este de asemenea medic, n.tr.], Guvernatorul a comunicat public faptul că avortul în trimestrul 3 de sarcină ar surveni doar în

„Circumstanțe tragice sau dificile precum sarcini non-viabile sau anomalii fetale severe, iar comentariile guvernatorului au vizat decizia medicului în cazul în care o femeie în asemenea circumstanțe ar intra în travaliu.”

Explicațiile ulterioare ale Guvernatorului aduc însă în atenție problema dacă acest copil, născut în asemenea condiții în urma unui avort eșuat, este o persoană protejată de lege? A ne apleca serios asupra acestei dileme ne duce în miezul dezbaterii cu privire la Roecontra Wade [1] și la moștenirea de azi a acesteia.

În cauza Roe, Curtea a abrogat legislația veche de un secol a statului Texas cu privire la avort, care permitea procedura exclusiv în situația în care viața mamei era amenințată de continuarea sarcinii. Împreună decizia dată în aceeași zi în altă cauză, Doe c. Bolton, noua jurisprudență permitea avortul în orice moment al sarcinii dacă medicul îl găsea justificat pentru păstrarea sănătății femeii, înțeleasă în lumina tuturor factorilor – fizic, emoțional, psihologic, familial sau de vârstă.” Cu alte cuvinte ceea ce Roe și Doe au făcut a fost să îndepărteze orice limită din calea avortului, în legile tuturor statelor din SUA.

Magazin Editura Anacronic

Personalitatea și drepturile constituționale

Critică în decizia Roe a fost premisa că nenăscutul nu este o persoană, din punctul de vedere al Constituției. Dacă ar fi „stabilit că fătul este o persoană aflată sub protecția celui de-al Paisprezecelea Amendament,” [2] a notat judecătorul Potter Stewart, atunci orice contestare legală a legilor din Texas ar fi „aproape imposibilă”. Preliminar, Curtea a insistat la debutul audierilor cauzei Roe că termenul persoană, astfel cum este el utilizat în Al Paisprezecelea Amendament, nu include nenăscutul.” Avocatul d-nei Roe, Sarah Weddington, a accentuat că înainte de naștere, copilul din pântece este „în afara protecției oricărui fel de drept constituțional.”

Desigur, mulți juriști conservatori, precum regretatul Antonin Scalia, au afirmat de asemenea că Constituția federală nu oferă nicio protecție pentru ființa umană nenăscută și ca atare lasă materia avortului în întregime la discreția legislativelor statale [3]. Cu toate acestea, Curtea Supremă și-a urmat premisa inițială în cauza Roe în cealaltă direcție, insistând că Al Paisprezecelea Amendament asigură un drept fundamental la avort car nu poate fi abrogat de legislațiile statelor. Aserțiunea duală că persoana constituțională există doar de la naștere și că avortul este un drept constituțional fundamental au făcut pe unii să se întrebe, chiar din 1973, care este semnificația legală și morală a nașterii și dacă nu cumva decizia Roe nu a deschis ușa legalizării infanticidului.

Care este diferența între avort și omuciderea fetală?

Reflectând asupra statutului dezbaterii academice în deceniul care a precedat decizia Roe, Michael Tooley a observat în 1972 într-un articol publicat de jurnalul de Filosofie și afaceri publice că „pare foarte dificilă formularea unei poziții liberale complet satisfăcătoare asupra avortului fără a face legătura cu infanticidul”.

Opinia lui Tooley, împărtășită azi de alți filosofi și eticieni proeminenți precum Peter Singer și Francesca Minerva, este acea că nu există factori morali relevanți care să distingă avortul de infanticid. Ei apără, așadar, infanticidul ca pe un corolar principial al acceptării avortului. Filosofii pro-viață sunt de acord, desigur, dar insistă că ambele avortul și infanticidul sunt instanțe egale ale luării injuste a unei vieți umane, acțiuni care violează ceea ce senatorul a denumit recent „credința fondatoare în valoarea egală și demnitatea egală a tuturor.”

Politica și filosofia nu sunt la fel de consistente, însă, așa încât dezbaterea politică și juridică asupra avortului trenează cu mulți ani în urma celei filosofice. Când cauza Roe c. Wade a fost judecată, legislația din Texas stipula expres [paragraf lăsat în original, n.tr.]:

„Whoever shall during parturition of the mother destroy the vitality of life in a child in a state of being born before actual birth, which child would otherwise have been born alive, shall be confined in the penitentiary for life or for not less than five years.”

În timpul audierilor pentru Roe, judecătorul Thurgood Marshall a întrebat specific despre prevederea privind „nașterea” în codul penal din Texas, ceea ce a dus la următorul schimb de replici cu Procurorul general al Statului Texas, Robert Flowers:

„J. MARSHALL: Ce înseamnă acest statut?
FLOWERS: Poftim?
J. MARSHALL: Ce înseamnă el?
FLOWERS: Aș spune că…
J. STEWART: Că este o infracțiune să ucizi un copil în procesul nașterii?
FLOWERS: Da, domnule. Imediat înainte de naștere sau chiar în apropierea nașterii.
J. MARSHALL: Ceea ce nu este un avort.
FLOWERS: Ceea ce nu este – nu ar fi un avort, da, domnule. Aveți dreptate. Ar fi omucidere.”

Discuția indică faptul că avortul efectuat în timpul sau imediat după naștere ar fi mai degrabă o speță de omucidere decât un tip de avort protejat constituțional.

Deși comentariile lui Marshall și Stewart cu acea ocazie au fost cu certitudine unele politice, multe dintre dezbaterile despre avort din ultimii 45 de ani au avut loc de fapt pe marginea implicațiilor logice și limitelor jurisprudenței care a rezultat din cauza Roe c. Wade. Doisprezece ani mai târziu, de exemplu, un medic din Texas a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a asistat nașterea unei fetițe prin histerectomie și apoi a înecat-o într-o găleată cu apă. În cauza Showery c. Statul Texas (1985), avocații medicului au argumentat că prin logica deciziei Roe, un nou-născut viu în urma unui avort era un „non-individ”, aflat așadar în afara cadrului de protecție al codului penal al statului.

Curtea districtuală [4] din Texas a susținut convingerile medicului, dar alte exemple importante de așa-numit avort cu naștere vie au ieșit la iveală pe tot cuprinsul țării, iar publicul a fost confruntat cu o chestiune serioasă: dreptul la avort cuprinde dreptul de a „avorta” copilul după naștere?

Citește și: Războiul cultural este un război moral (Interviu cu Roger Kimball)

Legislația „Născut viu”

Oponenții lui Roe și-au mutat atenția rapid asupra a ceea ce Hadley Arkes – inițiator al legii cu privire la protecția copilului născut viu după un avort din 2002 (Born-Alive Infants Protection Act) – numea „un început modest”: protejarea copilului născut în mod inadvertent viu, după un avort eșuat. Efortul de a-l proteja prin legea federală avea un scop pedagogic larg. A arăta „de ce copilul poartă în el demnitatea inerentă”, a explicat mai târziu Arkes în memoriile sale, înseamnă „să pui la lucru premisa că aceasta ar submina și în cele din urmă dizolva ‘dreptul la avort’ și întreaga jurisprudență construită pe acest slogan.”

După comentariile guvernatorului Northam, senatorul Ben Sasse a reluat tema unei asemenea legi cu scopuri „pedagogice”. Noul proiect de lege privind protecția supraviețuitorilor avortului (Born-Alive Abortion Survivors Protection Act) ar urma să solicite personalului medical să „exercite același grad de abilitate profesională, preocupare și diligență pentru salvarea vieții și sănătății copilului” ca și pentru „oricare alt copil născut viu la aceeași vârstă gestațională”.

Proiecte de legi de acest fel pun susținătorii avortului legal în situații incomode. Deși câțiva politicieni nu s-ar sfii să susțină chiar și un drept la infanticid, principiile implicite ale legislației „născut viu” amenință în mod clar logica dreptului la avort. Pe când era senator în legislativul din Illinois, Barack Obama a răspuns la legislația „născut viu” inițiată la nivel de stat prin opoziția la orice proiect de lege care ar „recunoaște pe deplin ca persoană umană” un copil născut în timpul unui avort eșuat. Obama era preocupat că protejarea unui „făt sau copil – așa cum unii l-ar putea descrie” care este „încă temporar viu în afara uterului” ar implica faptul că ei sunt persoane îndreptățite la protecția acordată unui copil de nouă luni care a fost născut la termen”. Senatorul Obama a perceput pericolul pe care acest principiu l-ar pune în calea regimului avortist clădit pe decizia din cauza Roe. Când proiectul a fost supus dezbaterii, senatorul Obama a declarat fără ocolișuri că „în cele din urmă dezbaterea este despre avort și nu despre nașterea vie”.

Așa și este. Sau, cel puțin, cele două nu sunt ușor de separat. Controversele moderne cu privire la avort și infanticid s-au născut (sic) împreună într-un moment nefericit, iar protecția prin lege a copilului imediat după naștere este așezată inconfortabil și neliniștitor lângă premisele care constituie dreptul la avort. Un asemenea pas modest precum asigurarea legală că un copil născut viu după un avort (eșuat) ar fi protejat ar consolida premisele îndreptate în primul rând către ținerea în frâu și, în cele din urmă, în răsturnarea logicii puse în mișcare de Roe c. Wade.

Citește și: Între avort şi infanticid: despre importanţa protejării vieţii în ambele faze de dezvoltare, atât pre-natală, cât şi post-natală

 

NOTE (ale traducătorului)

[1]. Cauza în urma căreia Curtea Supremă a legalizat avortul pe tot teritoriul SUA în ianuarie 1973. Deciziile Curții Supreme au putere de lege federală și anulează orice decizii sau legi contrare de oricare nivel, inclusiv pe cele ale statelor componente ale federației americane. Articol în românește.

[2]. Amendamentul XIV al Constituției Statelor Unite ale Americii a fost adoptat în 1868 și este unul dintre cele cu consecințele cele mai importante în jurisprudență. Amendamentul privește asigurarea dreptului egal la protecția legii și a fost propus ca răspuns la problemele legate de abolirea sclaviei ca urmare a Războiului Civil.

[3]. Statele componente au propriile constituții și parlamente și se bucur[ de anumită independență legislativă, dar aceasta nu poate încălca prevederile constituției Federale.

[4]. Curțile districtuale din SUA sunt de obicei prima instanță (decizie supusă apelării).

Traducere și adaptare după The Public Discourse

http://www.culturavietii.ro/2019/03/27/care-este-diferenta-dintre-avort-si-infanticid-de-justin-dyer/

Noua eră „întunecată”. Școala de la Frankfurt și „corectitudinea politică” (I)

de Michael Minnicino

Traducere şi preambul de Mircea Tănase după ediția iarnă, 1992 a „FIDELIO Magazine”

Partea a II-a – Partea a III-a – Partea a IV-a – Partea a V-a – Partea a VI-a

Preambul

Unul din cele mai importante momente în înţelegerea culturii politice de tip socialist şi, implicit, a dogmei moderne a corectitudinii politice actuale este, fără îndoială, crearea Institutului pentru Cercetări Sociale de la Frankfurt (în continuare ICS sau Institutul), vector instituţional în propagarea disimulată a revoluţiei bolşevice. Plasat sub „acoperământ” cultural, morbul nihilist socialist vizează în acest caz civilizaţia de tip occidental, al cărei fundament creştin este menit a fi „macerat” în solventul ideologic al proaspătului organism revoluţionar cunoscut mai târziu sub denumirea de Şcoala de la Frankfurt.

Subversiv prin natura sa, Institutul este o agregare a forţelor intelighenţiei internaţionale socialiste, care înţeleg că lupta cu frontul occidental, eşuată sub raport militar după 1919, trebuie purtată nu de un proletariat revoluţionar clasic – model bolşevic, a cărui „ridicare” este de altfel problematica sub raport social şi politic, ci de o avangardă „ştiinţifică” ce prin demersuri persuasive asumă o conducere „iluminată” spre comunizarea statelor aflate sub influenţă.

Dezavuaţi în URSS pentru „deviaţionism” ideologic, primii actanţi – Antonio Gramsci şi Georg Luckacs – creează un model de preluare şi comunizare a statelor plecând de la premise diferite în raport cu cu cel de forţă şi represiune instaurat în Rusia. Modelul „pas cu pas”, consideră artizanii, este mult mai adaptabil şi mai eficient pentru că vizează „suprastructura” existentă în miezul creştin al societăţilor vestice şi a căror demantelare sub raport cultural va crea cu adevărat un „om nou” perfect reeducat, pentru că acesta, spre deosebire de cel reeducat brutal, îşi va iubi noul sine comunist, având un suflet nou.

Modelul este cu atât mai eficace cu cât se desfăşoară ocult, sub masca instituţiilor existente, sub prestigiul ştiinţelor timpului, în esenţă însă lucrând spre metastazierea întregului ţesut socio-politic. Se instaurează astfel un razboi de guerilă, asimetric, în raport cu propriii cetăţeni, insesizabil pentru că se desfaşoară pe coordonatele şi sub umbrela regimurilor democratice, inapte în a dezvolta forme de răspuns „imunologic”. Artă a transformării sociale ce ţine de domeniul magicului, preluarea subtilă a comandamentelor ideologice necesită timp şi pricepere, precum şi un instrumentar ştiinţific demn de un alchimist renascentist, model al magicianului brunian teoretizat de Ioan Petru Culianu.

În creuzetul transformării sociale totale vor fi astfel infuzate cele mai diverse şi inovative tehnici şi tehnologii, inserate în sociologie, psihologie, demografie, arte vizuale, comunicare politică şi tehnologiile comunicaţiilor, care pe parcursul a aproximativ 100 de ani vor gesta în principal în SUA şi Europa Occidentală, pentru a se disemina şi impune apoi ca model global.

Magazin Editura Anacronic

Teza articolului de faţă este că modelul social transformist al Şcolii de la Frankfurt este actualmente instaurat în majoritatea societăţilor occidentale, sub forma corectitudinii politice, ca dogmă a societăţilor democratice, care sunt pe cale să îşi piardă modelul identitar creştin şi să se prefacă într-un tot comunizat supranaţional, realizând astfel visul artizanilor săi al „societăţii fără clase”, dar şi fără Dumnezeu, căci precum remarcă Dostoievsky, „omul fără ţară e şi fără Dumnezeu”. Parcursul istoric, ideologic, precum şi perspectivele ce se întrevăd vor fi analizate în cele ce urmează.

I. Şcoala de la Frankfurt: Intelighenția bolşevică

În zilele imediat următoare Revoluţiei Bolşevice din Rusia se credea pe scară largă că revoluţia proletariatului va fi imediat exportată din Urali în Europa şi, în final, în America de Nord. Acest lucru nu s-a întâmplat. Singurele două încercări de instaurare a unor guverne muncitoreşti în Vest – la Munchen şi Budapesta – au durat doar două luni. Internaţionala Comunistă – Cominternul a întreprins imediat mai multe operaţiuni pentru a vedea cauzele acestor eşecuri. Una dintre ele avea să fie condusă de Georg Lukacs, aristocrat maghiar, fiu al unui proeminent bancher al Imperiului Austro-Ungar.

Antrenat în Germania şi deja un important teoretician literar, Lukacs devine comunist în timpul Primului Război Mondial, scriind la momentul intrării în Partidul Comunist lucrarea „Cine ne va salva de civilizaţia occidentală”. Lukacs era foarte potrivit sarcinii trasate de Comintern: fusese unul din Comisarii Culturii în timpul scurtului Soviet Ungar din Budapesta, în 1919. Scurta viaţă a acestui Soviet este legată, printre altele, de ordinele lui Lukacs privind introducerea şi obligativitatea educaţiei sexuale în şcoli, accesul facil la mijloacele de contracepţie şi facilitarea legilor divorţului – măsuri care însă au scandalizat puternic populaţia romano-catolică, majoritară, a Ungariei.

Retras în Uniunea Sovietică după contrarevoluţie, Lukacs se stabileşte în 1922 în Germania, unde prezidează o reuniune cu sociologii şi intelectualii germani de orientare pro-comunistă. Această reuniune reprezintă practic actul de naştere al Institutului pentru Cercetări Sociale. În următorii 10 ani, munca Institutului avea să devină cel mai de succes război psihologic dus împotriva Occidentului capitalist.

Lukacs subliniază că orice mişcare politică potentă și capabilă să instaureze bolşevismul în Vest va trebui să fie, (în cuvintele sale) „demonică”, „va trebui să posede o putere religioasă în stare să aprindă întreg sufletul, o putere ce a caracterizat creştinismul primar”. În plus, Lukacs sugerează că o asemenea mişcare politică „mesianică” poate avea succes doar atunci când individul crede că acţiunile sale sunt determinate nu de „destinul personal”, ci de „destinul comunităţii”, „într-o lume care a fost abandonată de Dumnezeu”.

Bolşevismul a avut succes în Rusia deoarece naţiunea era dominată de o formă peculiară de creştinism gnostic, exemplificat de scrierile lui Dostoievsky.

„Modelul pentru omul nou este Alioşa Karamazov”, spune Lukacs, referindu-se la personajul lui Dostoievsky, care, de bună voie, îşi cedează identitatea personală unui om sfânt, încetând astfel să fie „unic”, „pur”, devenind abstract. Acest abandon al unicităţii sufletului personal rezolva, de asemenea, „problema forţelor diabolice ce caută mereu violenţă” şi care trebuie dezlănţuite pentru a crea revoluţia. În acest context, Lukacs citează povestea Marelui Inchizitor din Fraţii Karamazov, notând că Inchizitorul care îl interoghează pe Hristos a rezolvat problema binelui şi răului. O dată ce omul a înţeles alienarea de Dumnezeu, atunci orice act în serviciul „destinului comunităţii” e justificabil. Un asemenea act nu mai poate fi calificat drept crimă sau nebunie.

Conform unui martor ocular al întâlnirilor din Sovietul Ungar din 1919, din Budapesta, în momentul întocmirii listelor cu echipele de execuţie, Lukacs cita adeseori din Marele Inchizitor: „Şi noi care, pentru fericirea lor, am luat asupra noastră păcatele lor, stăm înaintea voastră zicând: „Judecaţi-ne dacă puteţi şi dacă îndrăzniţi”.

Problema genezei

Ceea ce Luckacs a identificat ca diferenţă între lumea occidentală şi Rusia a fost matricea culturală a iudeo-creştinismului, care punea accent pe unicitatea şi sacralitatea individului, abjurate ca valori de către Luckacs. În esenţa ei, ideologia dominantă occidentală menţinea ideea că individul, prin intermediul raţiunii, poate discerne voinţa divină printr-o relaţie nemediată.

Ceea ce era mai rău, din perspectiva lui Luckacs, era faptul că această relaţie raţională a omului cu Divinitatea implică, în mod necesar, că acesta poate şi trebuie să schimbe universul fizic în căutarea lui Dumnezeu.

Omul trebuie să deţină supremaţia asupra naturii, aşa cum este menţionat în enunţurile Bibliei. Problema era, aşadar, că, atâta timp cât individul avea să aibă această credinţă sau chiar speranţa unei asemenea credinţe, scânteia raţională divină interioară putând rezolva problemele cu care se confruntă societatea, atunci societatea nu va atinge stadiul de deznădejde şi alienare atât de necesar în declanşarea revoluţiei socialiste.

Sarcina Şcolii de la Frankfurt a fost întâi să submineze moştenirea creştină prin „abolirea culturii”. În al doilea rând, să determine noi forme culturale, care să „crească alienarea populaţiei”, creând astfel „noul barbarism”.

Pentru îndeplinirea acestei sarcini a fost adus în jurul Şcolii un incredibil asortisment nu numai de comunişti, dar şi de socialişti neînregimentaţi politic, fenomenologi radicali, sionişti, freudieni renegaţi, precum şi câţiva membri ai auto-intitulatului „cult Astartic”.

Varietatea membrilor reflectă, până la un punct, sursa sponsorizărilor.

Chiar dacă Institutul a pornit cu suport din partea Cominternului, în următorii 30 de ani sursele sale de finanţare includeau:

  • Diferite universităţi germane şi americane
  • Fundaţia Rockefeler
  • Columbia Broadcasting System / CBS
  • Comitetul Evreiesc American
  • Servicii de intelligence americane
  • Înaltul Comisariat american pentru Germania
  • Organizaţia Internaţională a Muncii
  • Exclusivistul Institut psihiatric Hacker din Beverly Hills

În mod similar, alianţele politice: chiar dacă personalul de vârf a menţinut o relaţie „sentimentală” cu URSS (şi există dovezi că unii dintre ei au lucrat pentru serviciile de spionaj ruseşti până în anii 60), Institutul vedea obiectivele sale mai sus de cele ale politicii externe a URSS. Stalin, care era „îngrozit” de operaţiunile indisciplinate şi „cosmopolite” derulate de predecesorii săi, a tăiat activitatea Institutului la finele anilor 20, forţându-l pe Luckacs să-şi facă „autocritica” şi întemnițându-l pentru scurt timp ca „simpatizant” german, în timpul celui de-al doilea război mondial. Luckacs a supravieţuit şi, pentru scurt timp, a ocupat din nou poziţia sa în Minsterul Culturii, în timpul regimului anti-stalinist al lui Imre Nagy din Ungaria.

Printre alte figuri importante ale Institutului s-a remarcat cea a lui Herbert Marcuse. Iniţial comunist, a devenit apoi protejat al filozofului Martin Heidegger, ajungând mai târziu în rândurile Partidului Nazist.

Ajuns în SUA, va lucra pentru Biroul de Servicii Strategice în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi va ajunge „top analyst” pe politică rusească pentru Departamentul de Stat în perioada de vârf a lui McCarthy. Apoi, la sfârşitul anilor 60, devine cel mai important „guru” al Noii Drepte. Îşi sfârşeşte cariera cu obţinerea de fonduri pentru extremiştii de mediu –„Partidul Verzilor” în Germania Federală.

În toate aceste aparent incoerente schimbări de poziţie nu se află însă nici un conflict ideologic. Invariantul este dorinţa tuturor partidelor de a răspunde întrebării iniţiale puse de Luckacs: „Cine ne va salva de civilizaţia occidentală”.

– Va urma –

http://www.culturavietii.ro/2017/02/11/noua-era-intunecata-scoala-de-la-frankfurt-si-corectitudinea-politica/

David Wilkerson – Cum să trăiești neîntinat în mijlocul nelegiuirii

Photo by Joshua Earle on Unsplash

Daniel însă s-a hotărât să nu se întineze cu hrana împăratului şi nici cu vinul de la masa lui. De aceea l-a rugat pe căpetenia eunucilor să nu-l silească să se întineze.

Daniel 1:8

Cuvântul a se întina care apare în acest verset sugerează o „eliberare prin respingere”. Daniel voia să spună ceva asemănător cu: „Orice compromis al standardelor mele îmi va fura libertatea.” Așadar, el s-a angajat să mănânce numai legume și să bea doar apă timp de zece zile.

Când căpetenia eunucilor a aflat despre acest lucru, i-a spus lui Daniel: „Decizia ta mă va costa viața! Vei arăta bolnav la sfârșitul acestor zece zile, iar regele va observa cu siguranță. Poftim, mănâncă măcar puțină carne. Ai nevoie de proteine. Bea vinul pentru a-ți mări volumul de sânge în organism. Mânâncă ceva dulce pentru ca să ai energie!”

Cred că Daniel și cei trei tineri evrei se gândeau la ceva mai mult decât evitarea necurăției ceremoniale. Ei fuseseră aduși împreună cu mii de concetățeni. Ceea ce au văzut când au ajuns pentru prima dată în Babilon trebuie să îi fi șocat incredibil. Era o societate atât de dezlănțuită, imorală și plină de răutate, încât sensibilitatea spirituală a acestor patru tineri a fost atacată.

Ei și-au luat un angajament: „Nu vom îndrăzni să ne compromitem. Vom fi separați de societate și disciplinați în umblarea noastră de credință.” Ei nu au încercat să îi convingă pe alții să urmeze modul lor de viață. Felul cum trăiau ei era strict o chestiune între ei și Dumnezeu.

Când te găsești într-o perioadă de criză, începi să strigi cu necredință și frustrare? Ce ar fi dacă Dumnezeu ar răspunde: „Am nevoie de voci puternice prin care să pot să vorbesc în aceste vremuri păcătoase. Unde ești tu când vreau să Mă fac auzit? Spui că vrei să fiu prezent în criza prin care treci – dar tu rămâi parte din sistemul lumesc și rău. Spune-mi – ești dedicat scopurilor Mele?”

Mărturia lu Daniel și a prietenilor lui a fost una care îi uimea pe oamenii din jur. Ei au fost eliberați din cuptorul de foc, Daniel – din groapa cu lei și întreaga societate știa că Dumnezeu a fost cel ce a făcut aceste lucruri.

Cum să te ridici și să lupți

În ciuda tuturor discuțiilor care au loc în biserici cu privire la războiul spiritual, creștinii încă nu au învățat cum să se ridice și să se împotrivească inamicului. Suntem un fleac pentru diavol!

Nu cred că fiecare nenorocire în viața unui creștin vine de la cel rău. Noi îl acuzăm în mod greșit pe Satana pentru o mare parte din neatenția, neascutarea și lenea noastră.

Permite-mi să îți spun câte ceva despre strategia lui Santana: Dacă el nu Îl poate mișca pe Cel Atotputernic de pe tronul Său, va încerca să distrugă imaginea lui Dumnezeu – făcând din închinători ai Lui niște oameni cârtitori și hulitori.

Satana nu te poate ataca după propria voie. Dumnezeu a pus un zid de foc în jurul copiilor Săi, iar diavolul nu poate trece dincolo de acel zid fără permisiunea lui Dumnezeu.

Satana nu poate citi mintea creștinului. Unii oameni se tem să se roage pentru că ei cred că cel rău le poate citi fiecare gând. Nu este așa! Numai Dumnezeu este omniprezent și omniscient.

Scriptura ne poruncește să ne ridicăm, să fim puternici și să pornim la luptă împotriva pornirilor firii noastre și împotriva diavolului:

Vegheaţi, staţi fermi în credinţă, fiţi bărbaţi, fiţi tari!

1 Corinteni 16:13

În cele din urmă, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.

Efeseni 6:10

Altfel spus, trebuie să fim sătui de faptul că suntem ținuți la pământ de cel rău – sătui de a fi deprimați, fără bucurie, goi și hărțuiți.

În Judecători 6:1-6 îi vedem pe israeliți în cel mai josnic punct posibil. Au ajuns să trăiască în peșteri întunecate, înfometați, speriați și neajutorați. Apoi se întâmplă ceva.  A început cu Ghedeon și s-a răspândit peste întreaga tabără: Israel s-a săturat să se ascundă în acele peșteri întunecate.

Ceva s-a mișcat în inima lui Ghedeon – și în cele din urmă a spus ceea ce Dumnezeu aștepta să audă: „Noi slujim unui Dumnezeu puternic și victorios. De ce continuăm, zi de zi, să acceptăm acest abuz?

Dumnezeu nu va face nimic până nu ești dezgustat complet de faptul că ești asuprit de dușman – până când nu vei fi sătul de a fi mereu doborât și obosit. Trebuie să faci așa cum a făcut Ghedeon – să strigi către Domnul!

Sursa: CBN Devotions | David Wilkerson

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/30/david-wilkerson-cum-sa-traiesti-neintinat-in-mijlocul-nelegiuirii/?

Un băiat de 8 ani fără locuință și-a scos familia din sărăcie după ce a câștigat un turneu de șah

După ce a câștigat Campionatul de Șah al unei școli de Stat din New York, un băiat de 8 ani, fără adăpost și familia sa și-au putut găsi o casă.

Potrivit CBN News, Tanitoluwa Adewumi și familia sa au fugit din Nigeria în 2017 din cauza violențelor asupra creștinilor de către militanții Boko Haram. Familia lui Tanitoluwa a reușit să obțină azil în New York City.

Dacă la început familia era mulțumită că a fost acceptată în America, și-au dat seama la scurt timp că nu au unde să stea, așa că ei s-au mutat într-un adăpost local al oamenilor fără locuință. În timpul petrecut în adăpost, Tanitoluwa, în vârstă de 8 ani, a început să învețe șah pentru a trece timpul mai ușor, iar la scurt timp a ajuns să exceleze în acest sport al minții.

Un an mai târziu, Tanitoluwa Adewumi a decis să concureze în al 52-lea turneu al Campionatului școlar de șah din New York City. În urma entuziasmului său, Adewumi a câștigat turneul, dar ceea ce nu știa era că lucrurile bune abia de atunci aveau să înceapă.

Familia Adewumi a reușit să creeze o pagină de strângere de fonduri imediat după turneu și datorită presei, oameni din întreaga țară au accesat această pagină pentru a face donații familiei în nevoie. În doar două săptămâni, aceștia au reușit să adune suma de 254.430 dolari, o sumă mai mult decât suficientă (obiectivul fiind de 50.000 de dolari), pentru a le permite să-și găsească o locuință, alta decât cea a persoanelor fără adăpost.

Potrivit CBN News, familia Adewumi Îl văd pe Dumnezeu ca fiind Singurul ajutor al faptului că trăiesc această etapă din viața lor. Din acest motiv, familia planifică să plătească zece la sută din banii primiți bisericii locale.

Acum, ei se străduiesc să ajute și alte familii de imigranți sau familii în nevoie.

Kayode Adewumi a scris pe pagina de strângere de fonduri: „…așa că luăm partea noastră de binecuvântare și dăm a zecea parte înapoi lui Dumnezeu și o parte altora care au nevoie”. El a continuat: „Vrem să creăm Fundația „TANITOLUWA ADEWUMI” pentru a fi o mână întinsă celor aflați în nevoie”, a declarat familia.

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/30/un-baiat-de-8-ani-fara-locuinta-si-a-scos-familia-din-saracie-dupa-ce-a-castigat-un-turneu-de-sah/?

30 martie: Plecarea la Domnul a lui Nicolae Steinhardt, evreul care L-a găsit pe Hristos în temniță

DE ANCA APOSTOL  /   CULTURĂ 

30 martie: Plecarea la Domnul a lui Nicolae Steinhardt, evreul care L-a găsit pe Hristos în temniță

Nicolae Aurelian Steinhardt a fost un autor, critic literar, diarist, eseist, jurist, publicist și scriitor român, originar din Pantelimon, județul Ilfov, de origine evreiască, convertindu-se ulterior la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, când și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii, și a fost doctor în drept constituțional.

Născut pe 29 iulie 1912, într-o familie evreiască, este fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt, fiind directorul fabricii de mobilă și cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la Primul Război Mondial, fiind rănit la Mărăști și decorat cu ordinul Virtutea Militară. Nicolae Steinhardt avea să evoce portretul semeț al tatălui, recunoscând că de la acesta a învățat care este suprema calitate a unui om în viață: curajul.

„Fără el, toate celelalte se diluează, pier, nu fac doi bani. Purtarea lui și cuvintele pe care mi le-a spus în momentul plecării mele la Securitate spre a fi arestat (avea optzeci și doi de ani) m-au însoțit (tonic) pe toată durata detenției și le consider nu mai puțin vrednice de respect ori mai puțin frumoase decât faimosul «Merde!» al lui Cambourne la Waterloo. Tata: «Vezi să nu mă faci de râs, să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni». Pentru el orice om lipsit de curaj – fie acela român, evreu sau de orice altă naționalitate – se bucura de calificativul «jidan fricos». La puțini am văzut atâta dispreț pentru lașitate”, spunea Steinhardt

Nicolae Steinhardt avea să evoce portretul semeț al tatălui, recunoscând că de la acesta a învățat care este suprema calitate a unui om în viață: curajul. „Fără el, toate celelalte se diluează, pier, nu fac doi bani. Purtarea lui și cuvintele pe care mi le-a spus în momentul plecării mele la Securitate spre a fi arestat (avea optzeci și doi de ani) m-au însoțit (tonic) pe toată durata detenției și le consider nu mai puțin vrednice de respect ori mai puțin frumoase decât faimosul «Merde!» al lui Cambourne la Waterloo. Tata: «Vezi să nu mă faci de râs, să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni». Pentru el orice om lipsit de curaj – fie acela român, evreu sau de orice altă naționalitate – se bucura de calificativul «jidan fricos». La puțini am văzut atâta dispreț pentru lașitate”, spunea SteinhardtCiteste mai mult: adev.ro/mse9md

Între anii 1919–1929 urmează cursurile școlii primare (în particular și la școala „Clementa”), și ale liceului Spiru Haret, printre colegii de aici numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu. A urmat alături de colegii săi cursurile de religie creștină, fiind singurul elev de origine mozaică, cu preotul Georgescu-Silvestru, care, de mai multe ori, spunea clasei: „Decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaș ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e” (Primejdia mărturisirii, pp. 171-172) Nicu Steinhardt. Își ia bacalaureatul în 1929, după care frecventează cenaclul literar „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat.

Își ia licența în Drept și Litere la Universitatea din București în 1934, iar în 1936 își susține la București doctoratul în drept constituțional, cu lucrarea Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în același an, iar din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care o consideră „până la botez, evenimentul cel mai de seamă” (Jurnalul fericirii, p. 121).

Nicolae Steinhardt și-a publicat primele apariții editoriale sub numele Antisthius, inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui Jean de La Bruyère: „În genul … tinerilor” (1034), „Essai sur la conception catholique du Judaisme” (1935), „Illusion et réalités juives” (1937).

Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creștinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă și lașă. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca și cum menirea creștinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forțele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind ca e prin definiție osândit la cecitate și paraplegie. Denis de Rougemont: Să nu judecăm pe alții, dar cand arde casa vecinului nu stau să mă rog și să mă îmbunătățesc; chem pompierii, alerg la cișmea. De nu, se numește că sunt fudul și că nu-mi iubesc aproapele. Macaulay: este drept că nu avem voie să ne răsculăm împotriva lui Nero căci orice putere de Sus este, dar nici nu trebuie să-i sărim lui Nero în ajutor dacă se întamplă să fie atacat. (Eisenhower și Foster Dulles în toamna lui ’56.) Una e să te răscoli, alta e să aprobi. 

Între anii 1937-1939 călătorește în Elveția, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franța și în Anglia, întregindu-și bagajul de cunoștințe, iar în 1939 revine în țară și începe să lucreze ca redactor la Revista Fundațiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940.

Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea 

Revine în 1944 la „Revista Fundațiilor Regale”, depunând o intensă activitate publicistică și critică, dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunț al lui George Călinescu. În același timp, mai colaborează la Universul literar, Libertatea și Viața românească, iar după 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor și execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 și 1959 suferă o nouă perioadă de privațiuni, alături de pleiada intelectualității românești interbelice.

În 1958 sunt arestați Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făcea parte și Nicu Steinhardt, iar pe 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că, dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat și implicat în „lotul intelectualilor mistico-legionari”. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică, sub acuzația de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”, eveniment care înlătură „orice dubiu, șovăială, teamă, lene, descumpănire”(Primejdia mărturisirii, p. 178) și grăbește luarea deciziei de a se boteza. Pe 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează întru Iisus Hristos, naș de botez fiindu-i Emanuel Vidrașcu (coleg de lot, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu).

Singura șansă a creștinismului răsăritean este aceea a unui război întru cuvânt 

Episodul dă naștere cărții „Jurnalul fericirii”, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar, și a fost confiscat de două ori de Securitate, redactând ulterior mai multe versiuni care au fost scoase pe ascuns din țară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, la Paris, iar Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă între anii 1988 și 1989.

Temându-se de noi intervenții din partea Securității, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr, Virgil Ciomoș, pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publică Jurnalul în 1991, iar în 1992 cartea primește premiul pentru cea mai bună carte a anului.

Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.

Nicolae Steinhardt este eliberat în august 1964, în urma grațierii generale a deținuților politici, iar îndată după eliberarea din detenție, la schitul bucureștean Darvari, își desăvârșeste taina botezului prin mirungere și primirea sfintei împărtășanii.

După moartea tatălui său (1967) începe să-și caute o mănăstire. În 1975 vine la mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie refuză să-i permită șederea, așa încât părintele Mina îl trimite la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca și la episcopul Iustinian Chira de la Maramureș. În 1976 Constantin Noica îl întâlnește, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general și, invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia, unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi știa gândul de a se retrage într-o mănăstire, astfel că în 1978 Steinhardt stă vara la Rohia, pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. Pe 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către Arhimandritul Serafim Man.

Evenimentul eliberării se apropie și poate avea loc din clipă în clipă. În mica celulă de la Zarca, singur, îngenunchez și fac un bilanț. Am intrat în închisoare orb, cu vagi străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi, și ies cu ochii deschiși. Am intrat răsfățat, răzgâiat. Ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose. Am intrat nemulțumit. Ies cunoscând fericirea. Am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri. Ies nepăsător. Soarele și viața îmi spuneau puțin. Acum știu să gust felioara de pâine cât de mică. Ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul. Ies împăcat. Cu cei cărora le-am greșit, cu prietenii și dușmanii mei, ba și cu mine însumi. 

În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează și N. Steinhardt se decide să plece la București pentru a vedea un medic specialist, drumul spre Baia Mare făcându-l împreună cu Părintele Justin Hodea -starețul mănăstirii- și cu părintele Paisie Rogojan cărora le mărturisește: „Tare mă supără niște gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereții mele”. Iar Părintele Justin îi răspunde: „Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la creștinism și te-ai botezat, ți-a iertat păcatele personale și păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăși un botez prin care ți-a iertat toate păcatele. Fii liniștit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îți aduce tulburare ca să n-ai liniște nici acum”.

În aerogara din Baia Mare, înainte de îmbarcare pentru București, suferă un infarct și este dus la spitalul din Baia Mare, unde moare câteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989.

https://www.activenews.ro/cultura/30-martie-Plecarea-la-Domnul-a-lui-Nicolae-Steinhardt-evreul-care-L-a-gasit-pe-Hristos-in-temnita-56080

Studiu: Copiii nenăscuți pot simți durerea încă din primul trimestru de sarcină

Studiu: Copiii nenăscuți pot simți durerea încă din primul trimestru de sarcină
Un studiu foarte recent a arătat că în primul trimestru de sarcină copiii nenăscuți dezvoltă deja modele nervoase ca ale adulților. Prin utilizare mai multor tehnologii de ultimă generație, studiul crează o hartă celulară 3D, în care se observă dezvoltarea unor inervații (formarea unor rețele de nervi) asemănătoare cu cele ale adulților, înainte de încheierea primului trimestru de sarcină, scriestiripentruviata.ro.
Studiile efectuate până în prezent au demonstat că este aproape concludent faptul că la 20 de săptămâni de sarcină copiii nenăscuți pot simți durerea, deși răspund la atingeri de la 8 săptămâni. Există și dovezi că durerea ar fi simțită cu mult timp înainte de săptămâna 20, unele studii indicând chiar săptămâna 5. Alte studii indică posibilitatea ca durerea să fie mult mai intens resimțită în primul trimestru de sarcină, ca urmare a maturizării inegale a neurofiziologiei fetale.
Deși recentul studiu asupra dezvoltării nervilor nu poate stabili, încă, pe deplin, că nenăscuții simt durerea încă din primul trimestru de sarcină, este încă o dovadă care ne arată că aceștia sunt fințe umane care au dreptul la viață. Concluziile studiului cresc probabilitatea ca durerea să fie simțită de copiii nenăscuți cu mult timp înainte de termenul acceptat de multă lume.

Ea este fetița de 11 ani care vrea să devină prima președintă lesbiană a Americii

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   EXTERNE    /   4 comentarii

Ea este fetița de 11 ani care vrea să devină prima președintă lesbiană a Americii
Are doar 11 ani dar deja știe că este lesbiană și  visează la Casa Albă. Ella Briggs, fetița de 11 ani din Connecticut, a devenit în ianuarie primul așa numit „guvernator copil gay” care dorește să aibă o influență națională și chiar globală, scrie Huffington Post.
Ella este elevă în clasa a cincea a școlii elementare de Arte din Avon, fiind aleasă în funcția de ”guvernator copil gay” de către 6.400 de colegi de la 87 de școli din stat. În timpul campaniei, ea a promis că se va concentra pe „siguranța copiilor LGBTQ”,  spunând că se inspiră în misiunea sa din propria experiență. Are însă gânduri mărețe, declarând că  și-ar dori să devină prima „președintă lesbiană” a Americii, potrivit Hurtford Courant.
”Mulți copii nu se simt confortabil cu cine sunt și asta mă întristează, pentru că aș dori ca toată lumea să fie fericită. Îmi place să fiu eu însămi”, a declarat Ella  într-un interviu pentru presa locală. „Nu aș schimba nimic de la mine și nu m-aș schimba cu nimeni altcineva din lume”, a adăugat Ella.
Susține că, atunci când i-a mărturisit unui profesor că este lesbiană, acesta a a atenționat-o că un astfel de subiect nu este unul care să se discute la școală.
”Chiar mi-a rănit sentimentele. Am plâns în baie și nu vreau ca copiii să se simtă așa, pentru că eu m-am simțit foarte prost la acea școală”.
În discursul de „învestire” ca „guvernator copil gay”, Ella  a spus că dorește ”să ne păstrăm școlile în siguranță și să răspândim mesajul că iubirea este iubire”, inclusiv prin „crearea unor alianțe între cluburile gay, în care membrii comunității LGBT să se simtă mândri de ceea ce sunt”.

 

CELE MAI POPULARE

CELE MAI CITITE

CELE MAI COMENTATE

1În mijlocul Postului Mare, Olguța Vasilescu și Claudiu Manda trag un chef monstru pentru a-și sărbători nunta

2Un manual de psihologie de clasa a X-a învață elevii că nou-născuții nu sunt persoane. Același „statut” îl au și bolnavii psihic

3A trecut la cele veșnice Sorin Constantin, un băcăuan cu o viață de sfințenie. Cuvântul lui Iulian Capsali

4O sportivă portugheză aflată de 3 luni în moarte cerebrală a născut joi un băiețel

5Pădurile României, vândute pe Alibaba, gigantul magazin din China. Un lot de pădure din județul Vrancea, cu goruni, tei, nuci, frasini și stejari se vinde cu peste 300.000 de dolari

6Liviu Dragnea a dat în judecată Comisia Europeană pentru refuzul de a ancheta investigația OLAF în cazul Tel Drum

7Cazul profesorului de religie acuzat că a bătut un copil la oră: Martorii infirmă acuzațiile, cadrul didactic fiind cel agresat verbal. Cronologia și contextul evenimentelor. UPDATE: Imaginile surprinse de camerele VIDEO

830 martie: Plecarea la Domnul a lui Nicolae Steinhardt, evreul care L-a găsit pe Hristos în temniță

9Cine este Carmen Avram, unul dintre portdrapelurile listei PSD pentru europarlamentare: foarte multe emisiuni critice la adresa Bisericii Ortodoxe, dar foarte călduroasă cu minoritățile sexuale

10Duminica a treia din Postul Mare: Sfânta Cruce să fie expresia credinței și a evlaviei tale!

https://www.activenews.ro/externe/Ea-este-fetita-de-11-ani-care-vrea-sa-devina-prima-presedinta-lesbiana-a-Americii-155219

Un manual de psihologie de clasa a X-a învață elevii că nou-născuții nu sunt persoane. Același „statut” îl au și bolnavii psihic

DE ANDREI NICOLAE  /   ȘTIRI, EDUCAȚIE    /   Actualizat: Vineri, 29 martie 2019, 13:27   

Un manual de psihologie de clasa a X-a învață elevii că nou-născuții nu sunt persoane. Același „statut” îl au și bolnavii psihic

Un manual de clasa a X-a, de la Editura Aramis,  aprobat de Ministerul Educației și aflat pe piață încă din 2005, conține fraza „Noțiunea de persoană este aplicabilă doar omului, dar nu în general”. Capitolul despre definiția persoanei arată că nu ar avea parte de acest statut copiii la naștere și bolnavii psihic.
Manualul de Psihologie este scris de Mielu Zlate – coordonator, Tinca Crețu, Nicolae Mitrofan, Mihai Aniței. Capitolul despre personalitate este scris chiar de coordonatorul Mielu Zlate. Iată formularea din manulaul școlar pentru elevii de clasa a X-a, pagina 98, capitolul „Conceptul de Personalitate”:
„noțiunea de persoană este aplicabilă doar omului, dar nu în general, ci doar celui normal dezvoltat din punct de vedere psihic (copiilor la naștere și bolnavilor psihici (sic!) nu li se poate acorda atributul de persoană).
Manualul pare să promoveze ideile persoanelor care promovează avortul, inclusiv al nou-născuților, care argumentează că nefiind o „persoană”, un bebeluș poate fi ucis oricând în timpul sarcinii sau imediat după. Acest argument a fost folosit recent de legiuitorii statului New York, care au adoptat o lege prin care se permite avortul inclusiv până în momentul nașterii copilului.
Peter Singer, filosof american, profesor la Princeton, a scris în cartea sa, Practical Ethics,( 1st ed. Cambridge: Cambridge University Press, 1979) că viața unui nou-născut este mai puțin valoroasă decât a unui câine: „Copiii umani nu au conștiință de sine și nu sunt capabili să priceapă faptul că există. Nu sunt persoane. În consecință, viața unui nou-născut are o valoare mai mică decât viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu”. Singer mai susține, printre altele, și relațiile sexuale dintre oameni și animale.
Singer a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității București.
În 2012, un grup de experți medicali apropiați de Universitatea Oxford scria că „Părinților ar trebui să li se permită să își ucidă copiii nou-născuți pentru că aceștia sunt irelevanți din punct de vedere moral”. Autorii articolului, Alberto Giubilini și Francesca Minerva, afirmau că „statutul moral al unui nou-născut este cel echivalent unui fetus în sensul în care îi lipsesc proprietățile care să justifice atribuirea unui drept la viață”, iar un nou-născut nu este o persoană, ci o potențială persoană.
Acești doi autori sunt pupilii unui filosof australian, Julian Săvulescu, care a fost și el onorat de către Universitatea București.
Politica nazistă desemnase mai multe categorii de oameni drept „viață nedemnă de viață” (Lebensunwertes Leben), între care persoanele cu disabilități și alte boli. Germania nazistă a desfășurat un program prin care copii bolnavi, despre regimul considera că erau „nedemni de viață”, erau luați din sânul familiei și deveneau cobai în experimente medicale.
Biserica Ortodoxă, cea Catolică dar și toate cultele protestante, iudaice sau musulmane consideră fiecare persoană este unică încă din momentul concepției.

Cum să alegi o biserică  de Mary Fairchild

Your Guide, Mary Fairchild

Cum să alegi o biserică  de Mary Fairchild

Găsirea unei bisericii poate fi o experienţă dificilă, care consumă timpul. Aceasta consumă o mare parte din persistenţa pacientului, mai ales dacă cauţi o biserică după ce te-ai mutat într-o comunitate nouă. De obicei, poţi vizita numai una, sau e posibil două biserici pe săptămână, aşa că procesul căutării unei biserici se poate lungi pe o perioadă de câteva luni. Iată câţiva paşi practici de amintit, alături de întrebările pe care să le pui, în timp ce îţi croieşti drum prin procesul găsirii unei biserici.

Dificultatea: nu este disponibil

Timpul necesar: variază

Iată cum procedaţi:

  1. Ce denominaţie caut?

Sunt multe din care poţi alege, precum Catolică, Metodistă, Baptistă, Adunarea lui Dumnezeu, Nazarinenii, şi lista poate continua. Dacă eşti interesat de o biserică ne-denominaţională sau inter-denominaţională, există multe tipuri de acest fel, precum Penticostalii, Charismaticii, Fundamentaliştii, etc. Pentru a afla mai multe despre denominaţiile creştine vizitaţi acest studiu al diferitelor grupări de credinţă creştină (material în limba engleză la adresa http://christianity.about.com/od/denominations/).

  1. Care sunt crezurile mele doctrinare?

Este important să înţelegem crezurile doctrinare ale bisericii înainte de a ne alătura ei. Mulţi oameni devin deziluzionaţi cu privire la biserica lor după ce investighează mult în timp şi relaţii. Poţi evita această dezamăgire prin a înţelege ceea ce învaţă biserica şi dacă eşti de acord cu aceasta înainte să devi membru. Dacă nu eşti sigur, caută să discuţi cu cineva din biserică cu privire la aceasta. Anumite biserici oferă clase sau material scris pentru a ajuta înţelegerea doctrinei bisericii.

 3.Ce tip de structură de serviciu prefer?

Întreabă-te, „M-aş simţi mai confortabil cu o liturghie structurată, sau doar o ordine de serviciu mai informală?”

  1. Cu ce fel de îmbrăcăminte m-aş simţi cel mai confortabil ca să o port în biserică?

În anumite biserici, tricourile, blugii, şi chiar pantalonii scurţi sunt potriviţi. În altele un costum şi o cravată sau rochie ar fi îmbrăcămintea potrivită. În unele merge orice, aşa că te poţi întreba, „Ce este corect pentru mine – îmbrăcămintea elegantă, una delăsătoare sau ambele?”

 5. Ce fel de închinare prefer?

Închinarea este felul prin care ne exprimăm dragostea şi aprecierea noastră faţă de Dumnezeu, recunoştinţa şi minunăţia noastră faţă de lucrările şi căile Lui. Consideră ce fel de stil îţi va permite să te exprim cel mai liber în închinarea către Dumnezeu. Anumite biserici au muzică contemporană, altele au tradiţională. Unele cântă imnuri, în altele cântă coruri. Unele au formaţii complete, altele au orchestre şi coruri mixte. Unele cântă muzică gospel, rock, hard rock, etc.

  1. În ce fel de misiuni şi programe aş fi interesat?

Unele biserici oferă o abordare foarte simplă faţă de lucrare şi altele extind un sistem elaborat de clase, programe, producţii şi multe altele. Dacă eşti necăsătorit şi vrei o biserică cu un program pentru cei necăsătoriţi, verifică dacă există aşa ceva înainte ca să te alături lor.

  1. Prefer o biserică mică sau mare?

Părtăşiile din anumite biserici mici sunt capabile să ofere multe lucrări şi programe, în timp ce unele mai mari pot susţine o mulţime de oportunităţi. Totuşi, o biserică mică poate oferi un mediu mai intim, de legătură apropiată decât o biserică mare în care nu se poate cultiva la fel de efectiv. A deveni relaţional cere adesea mai mult efort într-o biserică mai mare. Acestea sunt lucruri pe care să le considerăm când privim la mărimea bisericii.

  1. Scrie anumite întrebări specifice.

Apoi, ia ceva timp ca să listezi întrebări specifice pe care ai vrea să le pui la telefon sau personal bisericii înainte de vizitare. Dacă ai câteva minute în fiecare săptămână fă aceasta, o să îţi salveze ceva timp în lunga alergare. De exemplu, dacă programele de tineret sunt importante pentru tine, pune aceasta pe lista ta şi cere specific informaţii despre ei. Unele biserici îţi vor trimite pe postă un „pachet de informaţii” sau „pachetul vizitatorului”, aşa că asigură-te să ceri acestea atunci când suni.

  1. Vizitează site-urile bisericii.

Îţi poţi face adesea o „idee” bună despre biserică prin a vizita pagina lor de web. Majoritatea bisericilor vor oferi informaţii despre cum a început biserica, crezurile doctrinare, o declaraţie de credinţă, plus informaţii despre lucrările şi misiunile pe care le oferă ei.

 10. Fă o listă de verificare

Înainte de a vizita, fă o listă de verificare cu cele mai importante caracteristici despre biserica pe care speri să o găseşti. Apoi ratează biserica conform listei tale atunci când pleci. A lua notiţe te va ajuta să compari şi să decizi mai târziu. Dacă vizitezi multe biserici, pe măsură ce trece timpul ai putea avea probleme cu menţinerea lor în mod drept. Aceasta însă te va ajuta să ţi o înregistrare pentru referinţă viitoare.

Sfaturi:

  1. Dacă nu ştii de unde că începi să cauţi, întreabă pe oamenii pe care îi ştii, prieteni, co-lucrători, sau oameni pe care-i admiri, unde merg ei la biserică.
  2. Vizitează o biserică de cel puţin 3 ori înainte de a face decizia la care să mergi.
  3. Nu încerca să schimbi o biserică. Majoritatea dintre ele sunt îndreptate în misiunea lor. Există aşa de multe diferite din care poţi să alegi încât este cel mai bine să găseşti una care este o „potrivire” bună pentru tine.

De ce ai nevoie:

timp
răbdare
o înţelegerea a ceea ce cauţi de fapt

https://www.voxdeibaptist.org/Cum_sa_alegi_o_Biserica.htm

DISCIPLINA BISERICEASCĂ, o secţiune luată din Constituţia Bisericii Baptiste din Sidney, New York.

download

DISCIPLINA BISERICEASCĂ, o secţiune luată din Constituţia Bisericii Baptiste din Sidney, New York.

Secţiunea 1: Disciplina formatoare.

Fiecare discipol al lui Hristos trebuie să fie sub disciplina Sa (instrucţie şi corecţie), care este administrată fiecăruia deopotrivă personal (Fapte 5:1-11; 1 Corinteni 11:30-32; 1 Tesaloniceni 4:6; Evrei 12:5-11; Apocalipsa 2:22-23) şi prin biserică (1 Corinteni 12.12-27; Efeseni 4:11-15; Galateni 6:1; 1 Tesaloniceni 5:14; Evrei 3:12-14; 12:15). Supunerea mutuală a unuia faţă de celălalt şi faţă de supraveghetorii pe care Domnul i-a pus peste biserica Sa (Efeseni 5:21; Evrei 13:17; 1 Petru 5:5) va avea ca rezultat sfinţirea fiecărui membru individual şi a întregului trup colectiv. Totuşi, sunt cazuri în care disciplina formatoare singură este insuficientă; şi disciplina corectoare devine necesară.

Secţiunea 2: Disciplina corectoare.

a. Afirmaţie generală. Disciplina corectoare devine necesară când se descoperă între membrii bisericii o doctrină eretică sau un comportament dezordonat, imoral sau scandalos. Ca o regulă generală şi atunci când este posibil, trebuie să se facă un efort pentru a aduce la pocăinţă partea ofensatoare prin sfat, mustrare personală şi restricţia de la anumite privilegii de către bătrânii bisericii înainte de a se lua mai mulţi paşi publici (Galateni 6:1; Iacov 5:19-20). Principiile care ni se dau în Matei 18:15-16; Romani 16:17-20; 1 Corinteni 5:1-13; 2 Tesaloniceni 3:6-15; 1 Timotei 5:19-20; şi Tit 3:10 trebuie să fie aplicate corespunzător la fiecare caz de disciplină corectoare. În unele cazuri, mustrarea sau critica publică pot fi justificate (Matei 18:17; 1 Timotei 5:20). În cazuri mai serioase, unele dintre privilegiile de membru este necesar să fie suspendate şi să se impună restricţii corespunzătoare (Romani 16:17-20; 2 Tesaloniceni 3:14-15). În cele mai extreme cazuri, este necesară excomunicarea din calitatea de membru al bisericii (Matei 18:17; Romani 16:17-20; 1 Corinteni 5:1-13; 1 Timotei 1:20; Tit 3:10).

1. Metode şi limite ale disciplinei. De vreme ce biserica este sub regula Scripturii, acţiunile ei disciplinare trebuie să fie în acord cu directivele Scripturii (2 Corinteni 2:6-7). Aceste acţiuni includ mustrarea verbală publică (Matei 18:17; 1 Timotei 5:20), evitarea socială Romani 16:17; 1 Corinteni 5:9-11; 2 Tesaloniceni 3:6, 14) şi înlăturarea de la părtăşia caracteristică creştină (Matei 18:17; 1 Corinteni 5:13; 2 Ioan 10), ele au intenţia de a aduce pocăinţă prin simţirea tristeţii şi a ruşinii (2 Corinteni 2:7; 2 Tesaloniceni 3:14). Totuşi, biserica nu are nici un drept să confişte bunuri, să interzică drepturi conjugale, sau să dea pedepse corporale de orice fel. Totuşi, când un membru care este judecat de bătrânii bisericii este vinovat sau este suspect de un delict, el poate fi raportat autorităţilor civile (Fapte 4:29; 25:11; 1 Petru 4:15).

2. Scopurile disciplinei. Scopurile disciplinei corectoare sunt întotdeauna slava lui Dumnezeu, bunăstarea şi puritatea bisericii (1 Corinteni 5:6), şi restaurarea şi creşterea spirituală a celui ofensator (1 Corinteni 5:5; 2 Corinteni 2:5-8; 1 Timotei 1:20). Pentru a atinge aceste scopuri bătrânii bisericii vor căuta să menţină un contact pastoral regulat cu toţi membrii care se află sub disciplină corectoare.

b. Mustrarea sau critica publică. Mustrarea publică constă într-un efort pastoral, înainte de adunarea bisericii, de a chema la pocăinţă un membru nepocăit al bisericii pentru un păcat prea serios pentru a fi acoperit cu o pătură a dragostei (1 Petru 4:8). Bătrânii bisericii pot administra critica publică în cazul în care, după judecata lor, o comportare greşită (Galateni 2:11-14; 1 Timotei 5:20), tipare de păcat (Tit 1:12-13), sau o eroare de doctrină serioasă (Tit 1:10-13) creează o ameninţare semnificativă pentru evlavia, unitatea sau mărturia adunării. Cei care primesc cu umilinţă cuvântul de mustrare publică personal şi îşi mărturisesc păcatul şi manifestă o viaţă transformată (Proverbe 28:13) vor fi lăudaţi mai târziu în public pentru evlavioasa lor pocăinţă (2 Corinteni 7:7-11). Dacă mustrarea nu este băgată în seamă, se poate impune o disciplinare mai departe.

c. Suspendarea privilegiilor. Un anumit comportament greşit al unui membru este atât de dăunător pentru unitatea, sfinţenia şi mărturia bisericii încât Domnul cere ca mustrarea publică să fie însoţită de suspendarea unora sau a tuturor privilegiilor de membru, potrivit cu natura şi gravitatea ofensei (Romani 16:17-20; 2 Tesaloniceni 3:14-15). În toate cazurile de suspendare, persoana ofensatoare încă trebuie să fie privită ca şi frate în Hristos şi ca un membru al bisericii (2 Tesaloniceni 3:14-15) şi nu ca un om rău separat de părtăşia distinctiv creştină (Matei 18:17-18). În plus, Domnul vrea ca această mustrare gravă să fie exprimată şi să fie întărită de întreaga biserică (Matei 18:17; Romani 16:17-20; 2 Tesaloniceni 3:6-15).

1. Procedura. Potrivit procedurilor schiţate mai jos pentru fiecare dintre cele cinci categorii majore de ofense, într-o întâlnire a adunării obişnuită sau în una specială, bătrânii bisericii vor recomanda adunării ca membrul ofensator să fie suspendat, specificând motivele pentru disciplinare, revocarea privilegiilor acestuia şi orice alte constrângeri să fie impuse. Pentru ca actul de suspendare să fie valabil el trebuie să aibă aprobarea a cel puţin trei pătrimi din majoritate (2 Corinteni 2:6) membrilor prezenţi care votează. Pentru a menţine un climat de pace, bătrânii bisericii vor avea dreptul, la discreţia lor personală, să impună o suspendare temporală asupra unui membru în timpul unui scurt interval dintre hotărârea lor de a recomanda suspendarea şi votul adunării.

2. Tratamentul. Un membru aflat sub suspendare va fi tratat de întreaga adunare potrivit cererilor specifice ale principiului general de evitare socială (Romani 16:17-18; 2 Tesaloniceni 3:14-15) determinat de bătrânii bisericii. Cei care se supun cu umilinţă disciplinei impuse şi manifestă pocăinţă pentru păcatul lor vor fi iertaţi după aceasta, li se vor restaura privilegiile şi vor fi primiţi public înapoi în părtăşia deplină a bisericii cu acordul adunării (Matei 18:15; 2 Corinteni 2:5-11).

3. Ocazii. Categoriile principale de păcat care cer suspendarea sunt următoarele:

A. Ofensa particulară nerezolvată (Matei 18:15-17). Când o ofensă particulară rămâne nerezolvată, chiar după ce metoda prescrisă de Domnul nostru în Matei 18:15-16 a fost urmată cu rugăciune şi cu amabilitate, ea este considerată o ofensă înrăutăţită. Fratele implicat va aduce problema la bătrânii bisericii care, dacă ei o consideră că este suficient de serioasă şi nu îl pot convinge pe frate sau pe soră să se pocăiască, vor raporta situaţia bisericii şi vor recomanda ca fratele sau sora încăpăţânată să fie suspendat (Matei 18:17a). Dacă chiar şi după suspendare persoana rămâne tare în păcatul lui / a ei, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol (Matei 18:17b).

B. Învăţături sau comportament separator (Romani 16:17-18; Tit 3:10-11). Când un membru persistă intenţionat în propagarea unei erori de doctrină serioase contrar Scripturii şi Confesiunii noastre de Credinţă, sau încearcă să semene discordie între membri contrar Scripturii şi a acestei Constituţii, el poate fi suspendat ca şi persoană dizidentă. De vreme ce fiecare membru este responsabil de a ajuta la păstrarea unităţii Duhului (Efeseni 4:1-3), nici un membru nu trebuie să ascundă un astfel de comportament separator, ci mai degrabă să îl mustre şi, dacă este necesar, să îl dezvăluie bătrânilor bisericii (Deuteronom 13:6-8; 1 Corinteni 1:10-11). Oricând bătrânii bisericii devin conştienţi de un comportament separator, ei trebuie să îl confrunte potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă un membru persistă într-un astfel de comportament după ce a primit în mod repetat mustrări de la bătrânii bisericii, bătrânii bisericii vor raporta bisericii situaţia şi vor recomanda ca membrul separator să fie suspendat. Dacă după suspendare persoana persistă în semănarea discordiei sau în răspândirea unor erori de doctrină grave, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol.

C. Comportamentul dezordonat (2 Tesaloniceni 3:6-15). Oricând bătrânii bisericii devin conştienţi că în ciuda mustrărilor disciplinării formatoare (1 Tesaloniceni 5:14), un membru se poartă dezordonat, ei trebuie să îl confrunte potrivit Cuvântului lui Dumnezeu (2 Tesaloniceni 3:10-12). Când un membru persistă conştient într-o comportare care arată indiferenţă flagrantă sau publică pentru:
• ordinea instituită de Dumnezeu pentru toată omenirea în decretele creaţiei, şi anume, lucrul, sabatul şi căsătoria (Geneza 2:1-3, 15, 18-24; Exod 20:8-11; 1 Corinteni 7:1-17, 39; 2 Tesaloniceni 3:6-15; 1 Timotei 5:8; Tit 2:5);
• principiile etice incluse în cele Zece Porunci (Exod 20:1-17; Romani 13:8-10; Iacov 2:8-12);
• ordinea stabilită de Hristos pentru biserica Sa în Scriptură şi adaptată de adunarea noastră în această Constituţie (1 Corinteni 11:17-34; 1 Corinteni 14:37-40; 1 Timotei 3:14-15; Tit 1:5);
• ordinea stabilită de Dumnezeu cu privire la guvernarea civilă (Romani 13:1-7; 1 Petru 2:13-17),
el poate fi suspendat ca o persoană dezordonată (2 Tesaloniceni 3:6). După ce primeşte mustrarea de la bătrânii bisericii, dacă un membru persistă într-un astfel de comportament, bătrânii bisericii vor raporta bisericii situaţia şi vor recomanda ca membrul dezordonat să fie suspendat (2 Tesaloniceni 3:14-15). Dacă după suspendare persoana persistă în dezordine, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol.

D. Păcat scandalos urmat de semne de pocăinţă. Dacă un membru a păcătuit scandalos dar arată semne promiţătoare de pocăinţă, incluzând supunere faţă de mustrarea bătrânilor bisericii, încă mai este necesară suspendarea lui pentru un timp de la anumite privilegii de membru, ca să nu fie aduse reproşuri asupra numelui lui Hristos şi cel al bisericii (2 Samuel 12:14; Romani 2:24), ca nu cumva alţii să fie încurajaţi să păcătuiască (1 Timotei 5:20), sau ca nu cumva ofensatorul însuşi să eşueze în a-şi cerceta sufletul lui şi să realizeze gravitatea ofensei sale (2 Corinteni 13:5). Dacă persoana încetează să arate în continuare fructe de pocăinţă, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol.

E. Sfidarea disciplinei bisericii. Dacă un membru este acuzat sau suspectat de un păcat grosolan şi el / ea se îndepărtează de adunare, refuzând să se întâlnească cu bătrânii bisericii pentru ca problema să poată fi investigată, el sau ea poate fi suspendat din toate privilegiile de membru (Matei 18:17; Numeri 16:12, 20-27). Bătrânii bisericii pot recomanda adunării la o dată ulterioară ca o astfel de persoană să fie exclusă sau excomunicată.

d. Excomunicarea

1. Comportament imoral. Anumite tipuri de comportament trebuie să fie categorisite ca şi imorale (1 Corinteni 5:9-11; 6:9-10), şi un membru nepocăit vinovat de un astfel de comportament trebuie să fie exclus de la părtăşia bisericii (1 Corinteni 5:3-5, 13; Matei 18:17). Într-un astfel de caz, bătrânii bisericii vor face eforturi serioase de a-l aduce pe ofensator la o adevărată pocăinţă, dovedită de o reformare biblică (2 Corinteni 7:10-11). Dacă aceste eforturi eşuează, ei vor raporta aceasta adunării într-o adunare obişnuită sau într-o întrunire specială numită întrunire de afaceri ale bisericii şi vor recomanda ca ofensatorul să fie excomunicat. Aceasta trebuie făcută prin acţiunea întregii bisericii (Matei 18:17; 1 Corinteni 5:4). Pentru a fi valabil, un act de excomunicare trebuie să aibă aprobarea a cel puţin trei pătrimi (2 Corinteni 2:6) dintre membrii prezenţi care votează.

2. Doctrina eretică. Unele opinii greşite cu privire la doctrinele Scripturii sunt atât de serioase încât ele sunt categorisite de apostoli ca fiind eretice, adică, erori peiorative care sunt inconsecvente cu o profesiune credibilă (Galateni 1:6-9; 2 Tesaloniceni 2:11-12; 1 Timotei 4:1). Un membru care persistă în a ţine sau a propaga vre-o astfel de opinie, în ciuda mustrării serioase şi repetate a bătrânilor bisericii (Tit 3:10), va fi excomunicat în acelaşi fel ca şi o persoană imorală.

3. Incorigibilii. O persoană suspendată care persistă în păcatul ei poate fi excomunicată la fel ca şi o persoană imorală.

Secţiunea 3: Disciplina protectoare.

Biserica nu are nici o autoritate de a exercita disciplină asupra celor care nu sunt membri. Cei care nu sunt membri nu sunt privilegiaţi de paşii amabili ai disciplinei bisericii. Totuşi biserica are dreptul şi responsabilitatea de a-şi proteja membrii ei faţă de cei care distrug pacea ei şi puritatea vieţii ei şi a doctrinei (Tit 1:9-13). Dacă astfel de persoane fac necazuri bisericii, bătrânii bisericii îi va numi, vor identifica erorile lor şi îi vor avertiza pe membri să nu se asocieze cu ei.

https://www.voxdeibaptist.org/disciplina_bisericii_constitutie.htm

TABĂRA DE LÂNGĂ MARE

download

TABĂRA DE LÂNGĂ MARE. Locul unde israeliţii şi-au întins tabăra lângă mare şi unde au efectuat traversarea (Exod 13:18; 14:2) a fost un subiect controversat în ultimii 100 de ani. Problema nu poate fi separată de aceea a localizării unor locuri cum sunt Baal-Ţefon, Etam, Migdol, Pihahirot, Marea Roşie (Marea Trestiilor) şi Sucot.

Două tradiţii majore s-au format în legătură cu ruta exodului din Egipt: teoria „sudică” preferă o rută din regiunea de SE a ţinutului Wadi Tumilat către regiunea Suezului, şi teoria „nordică” care propune o traversare în apropierea Lacului Menzaleh, la S de Port Said.

Teoria „sudică” a fost anticipată de Josephus (Ant. 2. 315), care a considerat că israeliţii au pornit de la Latopolis (= egip. bab. vechiul Cairo) spre Baal-Ţefon, la Marea Roşie; Pierre Diacre şi Antonin de Plaisance au avut o tradiţie potrivit căreia evreii au trecut pe la Clysma, în apropiere de Suezul din zilele noastre. Dintre cercetătorii contemporani, Lepsius, Mallon, Bourdon (cu o traversare la Clysma), Cazelles şi Montet au preferat această teorie.

Ruta de N a fost propusă de Brugsch, care a identificat Marea Trestiilor, yam-sup, cu egip.p’twf plasat Lacul Serbonis pe ţărmul Mării Mediterane alături de Baal-Ţefon, la Ras Qasrun. Dar această identificare nu este în armonie cu relatarea biblică, în care Dumnezeu a interzis Israelului să meargă „pe drumul ţării filistenilor” (Exod 13:17-18). Gardiner a fost următorul care a îmbrăţişat teoria rutei de N (JEA 5, 1918, p. 261-269; Recueil Champollion, 1922, p. 203-215), la fel ca şi O. Eissfeldt şi N. Aimé-Giron, cel dintâi identificând Casios şi Baal-Ţefon pe ţărmul mediteranean, iar al doilea identificând Baal-Ţefon cu Tahpanes (papirusul fenician). Cu privire la poziţia lui Albright, vezi mai jos.

  1. Cazelles a rezumat întreaga problemă. El a considerat că tradiţia mai târzie datând de la LXX încoace (observaţi expresiathalassa erythradin LXX, „Marea Roşie”) vorbeşte despre ruta de S, dar un studiu al numelor din textul ebraic sugerează că acesta indică o rută de N, pe lângă Mediterana; potrivit lui Cazellas, aceste localizări din N au fost datorate unui editor al documentelor J şi E care (la fel ca şi Manetho şi Josephus) a asociat exodul evreilor cu expulzarea hicsoşilor din Egipt. Totuşi, această explicaţie este speculativă.

În fine, există o sugestie complet diferită făcută de W. F. Albright (BASOR 109, 1948, p. 15-16). El a plasat Ra’amses la Tanis  în N, i-a adus pe israeliţi spre SE trecând pe lângă localităţile din Wadi Tumilat (Pitom la Retabeh, Sucot la Tell el-Maskhutah) şi apoi întorcându-se din nou brusc spre N (cf. „să se întoarcă”, Exod 14:2) pe la Lacurile Amare spre regiunea Baal-Ţefon localizată la Tahpanes (Defneh) de mai târziu; Migdol este Tell el-Her la S de Pelusim, iar Marea Trestiilor (yam-sup) se afla în această regiune. După ce au părăsit astfel Egiptul propriu-zis, israeliţii au fugit spre SE în peninsula Sinai, aşa încât ruta lui Albright devine în final o rută „sudică” (adică, el nu duce Israelul pe drumul interzis al filistenilor). Rezervele lui Noth (Festschrift Otto Eissfeldt, 194-7, p. 181-190) sunt bazate în mare măsură pe considerente de critică literară de o relevanţă îndoielnică. Aşa cum se va vedea, ruta Exodului continuă să fie o problemă controversată.

BIBLIOGRAFIE

  1. Aimé-Giron,Annales du Service des Antiquitiés de l’Égypte40, 1940-1941, p. 433-460; Bourdon, RB 41, 1932, p. 370-382, 538-549; H. Cazelles, RB 62, 1955, p. 321-364; O. Eissfeldt, Baal-Zaphon, Zeus Casios und der Durchzug der Israeliten durch das Meer, 1932; Lepsius,Zeitschrift für Aegyptische Sprache 21, 1883, p. 41-53; Mallon, „Les Hébreux en Égypte”, Orientalia 3, 1921; Montet, Géographie de l’Égypte Ancienne, 1, 1957, p. 218, 219 şi L’Égypte et la Bible, 1959, p. 59-63; E. Uphill, Pithon and Raamses; JNES 27, 1968, p. 291-316 şi 28, 1969, p. 15-39.

Vezi de asemenea H. H. Rowley, From Jaseph to Joshua, 1950, pentru bibliografia mult mai veche, şi C. de Wit, The Date and Route of the Exodus, 1960, pentru aspecte egiptene specifice. M. Bietak, Tell El-Dab’a II, Vienna, 1975, o lucrare nepreţuită pentru topografia şi condiţiile din Delta de E.

C.D.W.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/tabara-de-langa-mare.html

Predică adventiştii o altă Evanghelie? de Dale Ratzlaff

download

Există două extreme pe care Biserica trebuie să le confrunte în mod continuu, oricare dintre ele pot fi dovedite a fi fatale acesteia. La fel cum este în timp ce conduci maşina pe şosea formezi un număr de telefon la celular şi dintr-o dată îţi pierzi concentraţia şi apoi te trezeşti că ai virat în afara drumului. Eu aproape că am lovit curba mai alaltăieri făcând acelaşi lucru.

Prima extremă este atunci când bisericile încep să se critice între ele. Nu există biserică perfectă şi trebuie să ne amintim de rugăciunea Domnului Isus pentru unitate ca toate să fie una. Dacă ar fi fost vreo biserică perfectă, cred că nu ar fi fost perfectă dacă ne alăturam noi la ea. Astfel că a face argumente despre stilurile de închinare, muzică, cât de des se serbează Cina Domnului, sau cum o să decurgă evenimentele zilei anterioare sunt lucruri pe care le consider că rănesc biserica în calitate de întreg.

Cealaltă extremă în care au căzut mulţi creştini este că noi ne vedem doar de afacerile noastre. Nu ne pasă deloc de ceea ce învaţă biserica. În cele din urmă, cine suntem de fapt noi ca să judecăm? Slujba noastră este să predicăm adevărul şi să nu ne îngrijorăm de alţii. Corect? Această atitudine de neimplicare face loc învăţătorilor falşi pentru a-i trage pe mii, da, milioane în organizaţii cultice şi extra-cultice, care compromit evanghelia care a fost odată pentru totdeauna dată sfinţilor.

Prin urmare, pe de-o parte, trebuie să fim atenţi să nu condamnăm alte biserici care au un stil de închinare diferite şi diferenţe în cadrul crezurilor periferice ci, pe de altă parte, Scriptura este clară referitoare la faptul că noi trebuie să confruntăm falşii învăţători care compromit fundamentul de bază al Creştinismului – evanghelia lui Hristos.

Problema din Galatia

Mi s-a cerut să împărtăşesc cu dumneavoastră ceea ce eu consider a fi cea mai importantă, sau cel puţin una din importantele, probleme cu biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Adventiştii ţin multe valori şi practici. Accentul lor pe sănătate, educaţie, misiune, evanghelism, comunitate şi dăruire sunt de lăudat. Totuşi, cred că adventiştii au anumite doctrine false la care ţin şi că în inima Adventismului istoric există un compromis al evangheliei, ceea ce este foarte similar cu ceea ce era promovat bisericilor din Galatia din timpul lui Pavel.

Epistola către Galateni a fost scrisă aproximativ în anul 50 d. Hr. şi mulţi scolastici cred că aceasta este prima scrisoare pe care Pavel a scris-o tinerelor biserici dintre neamuri. Motivul pentru care s-a scris galatenilor era una dintre primele probleme cu care biserica Creştină avea să se confrunte. Ce relaţie trebuie să existe între legile vechiului legământ şi Creştinism? Această problemă continuă să fie o chestiune presantă în cadrul bisericii de astăzi.

Magnitudinea problemei din Galatia

Dacă se face o comparaţie între cartea Galateni şi alte cărţi ale lui Pavel, se poate evidenţia faptul că Pavel a considerat că problema galatiană avea o magnitudine mai mare decât orice altă problemă pe care a adresat-o în oricare dintre scrisorile lui.

Mai întâi, observăm că nu există cuvinte de afecţiune. Dacă compară cineva, de exemplu, scrisoare lui Pavel către corinteni se poate descoperi că el se adresează corintenilor ca „sfinţiţi în Hristos, chemaţi să fie sfinţi” (1 Corinteni 1:2). Pavel continuă prin a-i lăuda, „în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă” (1 Corinteni 1:5). „Nu duceţi lipsă de nici un fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos” (1 Corinteni 1:7, 8). Cu toate acestea ştim că biserica din Corint nu era prea „sfântă” în comportamentul ei. Existau partide, cu certuri şi gelozii (1 Corinteni 4). Exista „curvie şi încă o curvie de acelea, care nici chiar la păgâni nu se pomenesc, până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său” (1 Corinteni 5) [traducerea Cornilescu, n. tr.]. Corinteni se judecau unul pe altul la tribunal (1 Corinteni 6). Exista învăţătură falsă despre căsătorie (1 Corinteni 6) şi lista poate continua. Cu toate acestea Pavel i-a putut numi „sfinţi în Isus Hristos”! De ce? Pentru că problema corintenilor era una legată de comportamentul cuiva, nematuritate şi înţelegerea greşită iar nu un compromis muşamalizat al evangheliei. Atunci când scrie galatenilor, totuşi, nu există cuvinte de asigurare sau de afecţiune. Nu există nici o menţiune de „sfinţi” în cartea Galateni. Există cuvinte de afecţiune în toate celelalte scrisori ale lui Pavel, dar nu şi aici. De ce? Datorită magnitudinii problemei! Putem în mod drept conclude faptul că pentru Pavel problema din Galatia era mult mai rea decât situaţia din Corint.

Pavel ajunge direct la punctul său şi le spune galatenilor că ei învăţau o evanghelie falsă.

Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar Sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. (Galateni 1: 6,7)

Limba greacă evidenţiază foarte clar faptul că „evanghelia” pe care o promovau falşii învăţători galateni era o evanghelie total diferită de adevărata evanghelie a lui Hristos. Pavel merge mai departe în cel mai puternic limbaj pentru a condamna pe oricine care ar învăţa această falsă evanghelie.

Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! (Galateni 1:8, 9)

Pavel, de ce un astfel de limbaj puternic şi condamnator? De ce? Datorită magnitudinii problemei!

Următorul lucru ce trebuie luat în considerare este confruntarea publică cu Petru din Galateni 2:11-14. Ne-am aştepta ca Pavel să-l trateze pe Petru cu mai multă atenţie decât să-l condamne în faţa adunării. În plus, nu era oare Petru cel care era capul echipei care a umblat şi a vorbit cu Hristos? Oare nu a fost Petru cel care a fost folosit într-un mod aşa de măreţ în ziua Cincizecimii, când 3.000 de oameni au fost convertiţi? Oare nu către Petru a fost direcţionat Corneliu de către îngerul lui Dumnezeu atunci când neamurile au primit darul Duhului Sfânt? De ce nu l-a luat Pavel pe Petru aparte şi să-l mustre în particular? De ce? Datorită magnitudinii problemei!

Notaţi care sunt cuvintele folosite de Pavel pentru a descrie pe aceşti falşi învăţători.

O, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat, pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? (Galateni 3:1)

Aici Pavel îi numeşte „ridicoli” şi „fermecaţi”. Acesta este într-adevăr un limbaj pasionant. El a făcut-o pentru a-i şoca faţă de seriozitatea acţiunilor lor. Astăzi, am putea spune ceva de acest gen, „Voi idioţilor prostiţi, de ce aţi lăsat ca simpla evanghelie a harului prin credinţa în Hristos pentru o falsă evanghelie? Nătângilor!” De ce a folosit Pavel un astfel de limbaj pasionant? De ce? Datorită magnitudinii problemei.

Pavel merge chiar mai departe. Erezia din Galatia, spune Pavel, i-a făcut să fie „despărţiţi de Hristos” şi că „au căzut din har” (Galateni 5:1-4). O! Pavel, de ce eşti aşa de condamnator? De ce? Datorită magnitudinii problemei!

Apoi, de parcă cititorii săi nu ar fi simţit încă întreaga enormitate a problemei, Pavel atinge culmea.

Şi, schilodească-se odată cei ce vă tulbură! (Galateni 5:12)

Începem să vedem magnitudinea problemei din Galatia. Aceasta a făcut apel la cea mai puternică dintre confruntările lui Pavel. Motivul pentru care problema din Galatia se contura aşa de mult în mintea lui Pavel a fost faptul că învăţătorii falşi promovau o evanghelie falsă care a subminat temelia de bază pe care stă Creştinismul.

Natura problemei din Galatia

Care a fost această pervertire a evangheliei? În cadrul bisericii Adventiste există o grămadă de controversă referitor la care a fost problema din Galatia. Unii au încercat să limiteze afirmaţiile despre lege din Galateni în favoare aşa numitei „legi ceremoniale” excluzând astfel aşa zisa „lege morală” a celor Zece Porunci. Făcând aceasta ei pot ţine Sabatul de ziua a şaptea datorită problemei din Galatia. Unii au încercat să spună că problema din Galatia era de natura unei erezii gnostice. Personal, sunt convins, dincolo de orice umbră de îndoială, că cei din Galatia amestecau credinţa cu faptele. Ei îşi puneau atât credinţa în Hristos şi ascultarea de lege ca temelie a mântuirii. Ei spuneau că pentru a fi mântuit cineva trebuie să aibă credinţă în Hristos, da, dar trebuie să ţină şi legea. Şi aşa au mers cu un pas înainte şi promovau ritualurile vechiului legământ drept semn că cineva era ascultător de lege. Următoarele texte ne duc la această concluzie.

Neprihănirea Noului Legământ nu vine prin lege (Galateni 2:21); aceasta este învăţătura consistentă a lui Pavel. În Filipeni 3:8, 9 citim următoarele:

Mai mult decât atât Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

Neprihănirea vechiului legământ, totuşi, este bazată pe ascultarea de lege.

Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El (Deuteronom 6:25) [Versiunea Cornilescu foloseşte cuvântul „îndurarea”, iar versiunea din limba engleză este folosit cuvântul „neprihănire”, n. tr.]

Pavel îi întreabă pe Galateni,

„Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei?” (Galateni 3:2)

Apoi El spune:

Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă”… Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele” (Galateni 3:10, 12).

Pavel afirmă foarte clar că dominaţia legii a fost de la Moise la Hristos. El afirmă aceasta de câteva ori în feluri diferite.

  1. Legea a apărut la 430 de ani dupăAvraam (Galateni 3:17).
  2. El spune că legea a fost „adăugată” pânăcând avea să vină sămânţa (Hristos) (Galateni 3:19). Atunci când cineva adaugă ceva, înseamnă că aceasta nu a fost acolo anterior. Cuvântul „până” înseamnă că ceea ce a fost adăugat a fost mai apoi luat.
  3. Legea era un îndrumător pentru a ne conduce la Hristos (Galateni 3:24, 25). Acum însă de odată ce a venit credinţa nu mai suntem sub îndrumarea legii (v. 25).
  4. Să nu trecem cu privirea semnificaţia textului din Galateni 3:28, 29.

Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. (Galateni 3:28, 29)

Această mărturisire a faptului că noul legământ nu face nici o distincţie dintre Iudeu şi Grec, rob sau slobod, bărbat sau femeie, este o afirmaţie de mari proporţii pentru cineva care este versat în legea vechiului legământ! Aceasta taie exact prin inima legii vechiului legământ. Există multe legi în cadrul vechiului legământ care îi separau pe Iudei de Neamuri1, pe robi de cei liberi2, bărbaţi de femei3. Aceste două versete anulează complet legile vechiului legământ care se referă la alimentele curate şi necurate, circumcizie, Sabat, zilele de lună plină, festivalurile fixate şi toate legile care îi separau pe Iudei de Neamuri.

Pavel arată că creştinul noului legământ este direct legat de promisiunea de Neprihănire prin credinţă care i-a fost dată lui Avraam, înlăturând complet toate legile Sinaitice4. Pavel este neabătut în a sublinia ideea despre dominaţia legii.

  1. În Galateni 4:3-5 Pavel afirmă că Iudeii au fost robi ţinuţi în sclavie sub lege până a venit Hristos ca să îi răscumpere pe cei ce se aflau sub lege.

Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram supt robia învăţăturilor începătoare ale lumii. Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. (Galateni 4:3-5)

El continuă prin a le spune vestea bună.

Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu. (Galateni 4:7)

Având în minte aceste lucruri clare am ajuns la inima problemei. Ce făceau de fapt galatenii încât să provoace o aşa puternică confruntare din partea lui Pavel?

  1. Ei obligau circumcizia ca ingredient necesar pentru dreptul de a sta cu Dumnezeu (Galateni 5:3)
  2. Ei forţau separarea Iudeilor de Neamuri în cadrul mesei de părtăşie. Neamurile aduceau la masa de părtăşie altceva şi nu un picior de miel! Aceasta i-a determinat pe Iudei să se depărteze de Neamuri, care prin urmare l-a determinat pe Pavel să-l confrunte în pe Petru în mijlocul celor adunaţi.
  3. Ei decretau zilele sfinte ale calendarului vechiului legământ.

Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. (Gal 4:9-11)

Există unii care merg până acolo încât ar face orice ca să se scoată din învăţătura clară a acestui verset. Ei vor încerca să aducă o părere nouă faţă de discuţia lui Pavel despre legea vechiului legământ şi să afirme că ceea ce se întâmplă de fapt aici se referă la anumite festivaluri păgâne antice. Totuşi, este clar că Pavel foloseşte „lucrurile elementare” pentru legea vechiului legământ în câteva locuri şi este în definitiv în vedere şi aici5. Prin urmare, trebuie să concludem faptul că textul de mai sus se referă la „timpul potrivit al Domnului”6 al zilelor de Sabat, luni noi, cele şapte sărbători de anotimp şi anii sabatici. În Coloseni 2:16, 17 Pavel a afirmat clar faptul că aceste lucruri (în calitate de grup) au fost doar o simplă umbră însă Hristos este esenţa.

Galateni 5:18 o spune foarte clar, Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi supt Lege. (Galateni 5:18)

Sumarul problemei din Galatia

Învăţătorii falşi spuneau că pentru a fi mântuit cineva trebuia să aibă credinţă în Hristos şi să ţină şi legea, inclusiv legile despre hrană, ritualurile de circumcizie, Sabatul, lunile noi, festivalurile stabilite şi anii sabatici. Pavel a spus că această învăţătură era o evanghelie falsă care a atras din el cea mai puternică formă de condamnare.

Există două formule pentru mântuire care erau promovate.

Credinţa + faptele legii = Mântuire

Ascultarea noastră este un component necesar pentru mântuire.

Sau

Credinţa = Mântuire + roadele Duhului

Ascultarea noastră nu este o componentă necesară mântuirii ci doar o evidenţă imperfectă a acesteia.

Aici se află cea mai importantă afirmaţie. Faptele ascultării care provin în urma mântuirii nu sunt faptele legii şi nu includ orice ritualuri din cadrul legii vechiului legământ cum sunt cele legate de curat şi necurat, circumcizia, Sabatele, sărbătorile de lună nouă, sărbătorile de sezon sau anii sabatici (Marcu 7:14–23; Romani 14:5, 14; Evrei 10:1; Galateni 4:10; Coloseni 2:16, 17).

Galatenii vroiau să fie sub legea vechiului legământ; ei promovau ritualurile vechiului legământ. Pavel a spus că aceasta era o evanghelie falsă şi a condamnat această învăţătură în termenii cei mai puternici posibili!

Problema adventiştilor

Adventiştii, de asemenea, vor să fie sub lege şi o promovează în mod viguros. Şi ei silesc ritualul vechiului legământ al Sabatului precum şi al legii lucrurilor curate şi cele necurate. Problema adventistă este cu mult asemenea cu problema galatiană. Adventiştii învaţă că cineva poate fi mântuit doar prin credinţă dar pentru a se menţine mântuit acesta trebuie să ţină legea, în special Sabatul.

Ei învaţă că Sabatul este sigiliul lui Dumnezeu şi că cei care se închină Duminica vor primi Semnul fiarei, făcând astfel din Sabat o chestiune strâns legată de mântuire.

În cadrul fundamentelor lor de credinţă oficiale #17 citim următoarele: „Unul din darurile Duhul Sfânt este profeţia. Acesta este un semn de identificare al bisericii rămăşiţă şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen G. White. În calitate de mesager al Domnului, scrierile sale sunt o sursă continuă şi autoritară de adevăr…” Mai jos sunt unele dintre afirmaţiile ei „autoritare ale adevărului”.

Numele de Adventist de Ziua a Şaptea este o mustrare deschisă pentru lumea Protestantă. Aici se află linia de distincţie dintre închinătorii la Dumnezeu şi cei care se închină fiarei şi primesc semnul ei… [EGW, Spiritual Gifts (Daruri Spirituale, n. tr.), Vol. 4, p. 54]

Apoi mi s-a arătat o mulţime care striga în agonie. Pe hainele lor era scris cu litere mari: „Ai fost cântărită în balanţă şi ai fost găsită vrednică”. Am întrebat cine era această mulţime. Îngerul mi-a spus: „Aceştia sunt cei care au ţinut odinioară Sabatul şi au renunţat…” [EGW Early Writings (Scrieri Timpuri ale lui EGW), p. 37]

Am descoperit a fi instructiv la o Convenţie recente să învăţ faptul că multe învăţături false ale zilelor moderne îşi au originea din comunicarea cu un „înger”. Pavel, sub îndrumarea Duhului Sfânt, cred că a prevăzut acest lucru atunci când a scris următoarele lucruri: Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! (Galateni 1:8)

Ellen White continuă: Am văzut că Sfântul Sabat este, şi va fi, zidul de despărţire dintre adevăratul Israel al lui Dumnezeu şi necredincioşi. [EGW Early Writings, p. 3]

Aceste afirmaţii declară cu claritate dincolo de orice umbră de îndoială că în Adventism Sabatul este o chestiune legată de mântuire. Totuşi, Sabatul nu este o lege morală; acesta este o lege rituală7. Nu există nici o distincţie clară în lege (cărţile lui Moise) între ritual şi moral. Ei sunt adesea, dacă nu de obicei, amestecate laolaltă. Sabatul este menţionat de două ori cu legile morale în Exod 20 şi Deuteronom 5 pentru că acesta este semnul legământului Sinaitic dintre Dumnezeu şi Israel (Exod 31:16,17), iar documentele de tratative din Orientul Apropiat aveau întotdeauna semnul legământului în centrul documentului de legământ8. Acesta este menţionat de multe ori împreună cu legile rituale ale vechiului legământ cum sunt lunile noi, festivalurile specifice, etc.

În cel mai bun caz, adventiştii învaţă că „faptele” care rezultă în urma mântuirii sunt „faptele legii” cu un accent pe ţinerea Sabatului, un ritual al vechiului legământ, ca evidenţă a mântuirii. În cel mai rău caz, adventiştii învaţă că mântuirea este credinţa în Hristos + faptele legii cu accent pe ţinerea Sabatului. Atâta timp cât Adventismul învaţă că Sabatul este o chestiune legată de mântuire va exista o mare asemănare între aceia care predicau „o altă evanghelie” din Galatia şi cei din Adventism. Pentru Pavel orice compromis al simplei evanghelii al credinţei în Hristos avea de a face cu cea mai puternică condamnare. Să fim noi mai prejos?

Să ne rugăm pentru liderii adventişti. Sunt mulţi în cadrul Adventismului care nu cred doctrina istorică Adventistă. Mulţi din Adventism vor să se schimbe, însă o fac fără a admite eroare din trecut. A admite eroare în aceste puncte înseamnă a submina întreaga structură a Adventismului pentru că Adventismul stă pe aceste trei picioare: Autoritatea lui Ellen White, Sabatul din Ziua a Şaptea şi teologia lor din 1844 despre sanctuar. Dacă ei elimină oricare dintre acestea trei, şi sunt consistenţi în raţiunea şi în învăţătura lor, şi celelalte vor cădea pentru că ele nu sunt doctrine biblice. Tocmai de aceea mulţi pastori adventişti şi membrii de biserică părăsesc Adventismul. Mai devreme sau mai târziu ei vor descoperi că una dintre aceste trei picioare este putred şi că întreaga lor structură cade la pământ.

Personal am vorbit cu mulţi pastori adventişti care nu cred că Ellen White este o sursă de autoritate, ei nu cred că Sabatul este sigiliul lui Dumnezeu, ei nu cred că închinarea în ziua de Duminică va deveni semnul fiarei, ei nu cred că biserica Adventistă este biserica rămăşită din profeţia Bibliei. Ei nu cred în teologia Adventistă din 1844 a sanctuarului. Nu numai că am vorbit cu pastori, ci şi cu mulţi membrii şi scolastici şi administratori adventişti care în particular mi-au spus aceleaşi lucruri.

Mulţi dintre liderii adventişti ştiu că Adventismul istoric învaţă un număr de doctrine nebiblice, false. Rugaţi-vă să aibă loc o reformă în cadrul Adventismului faţă de adevărul biblic şi faţă de simpla evanghelie care a fost dată odată pentru totdeauna sfinţilor.

Probabil că sunt anumiţi cititori ai publicaţiei adventiste Proclamation! [Proclamaţie, n. tr.] care încă mai cred că poziţia înaintea lui Dumnezeu, cel puţin la un anumit grad, este determinată de ţinerea Sabatului. Voi fi destul de îndrăzneţ în acest punct şi îţi voi spune că nu vei putea tine niciodată Sabatul conform tuturor legilor biblice despre Sabat şi, dacă eşti un adventist şi crezi că scrierile lui Ellen White sunt „o sură continuă şi autoritară a adevărului”, vei descoperi că este imposibil să îi urmezi toate regulile ei restrictive despre ţinerea Sabatului care sunt legiune.  Aminteşte-ţi că Scriptura este clară atunci când spune că dacă eşti sub lege trebuie să ţii toată legea. „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă” (Galateni 3:10).

Citeşte cartea Galateni de la cap la coadă într-o singură citire şi fă-o pentru 30 de zile. Îţi va aduce claritate gândirii tale şi pace în viaţa ta. Citeşte de asemenea şi Romani şi Efeseni. Aceste cărţi sunt ca apele răcoritoare – apă vie – într-o zi înfocată de vară. Ele te conduc în umbra Stâncii Atotputernice într-un tărâm bătătorit în care vei găsi adevărata odihnă pentru sufletul tău. „Noi care am crezut am intrat în acea odihnă” (Evrei 4:3).

Apelez la tine să recunoşti cu smerenie că nu poţi fi destul de bun şi că nu poţi tine Sabatul destul de perfect ca acesta să aibă un loc în asigurarea mântuirii tale. Mai degrabă, întinde-ţi mâna credinţei şi apucă darul graţios oferit de bunul nostru Dumnezeu. Lasă-L pe Dumnezeu să te declare El neprihănit bazat doar pe neprihănirea lui Hristos. Lasă-L pe Duhul Sfânt să-ţi regenereze viaţa în interior aşa încât roada Duhului să curgă în mod natural din centrul fiinţei tale. Acceptă simpla evanghelie a credinţei în Hristos plus nimic altceva.

Cine crede are viaţa veşnică. (Ioan 6:47)

Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea. (Romani 10:4)

Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. (Romani 10:9)

Fiindcă oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit. (Romani 10:13)

(Avram) A crezut pe Domnul şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. (Geneza 15:5)

Da, evanghelia este vestea bună, nu sfatul bun. Este simplă, este povestirea a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi în Hristos Isus şi se merită să o apărăm cu fiecare fibră a fiinţei noastre.

NOTE DE SUBSOL

 Ex. 12:43 Lev. 22:25; Deut. 14:21; Deut. 15:3; Deut. 17:15; Deut. 23:20; Deut. 29:22, etc.

  1. Ex. 12:44; 21:2,5,7,20;26, 27, 32; 23:12; Lev. 19:20; 20:11; Deut. 5:12; 15;18; 16:12,15.
  2. Lev. 6:29; Lev. 7:6; 12:2, 5, 7; 7:6; 27:3-7
  3. Gal. 3:29 cf. 4:9–16.
  4. Compară Gal. 4:3, 4; Evrei 5:12.
  5. Vezi Lev. 23; 2 Cronici 31:3 şi cartea Sabbath in Christ[Sabatul în Hristos]p. 78–80.
  6. Vezi cartea Sabbath in Christ, p. 103–111; 150–161,331–350 pentru o documentare mai aprofundată în acest punct.
  7. Meredith G. Kline, Treaty of the Great King [Tratatul Marelui Rege] (Wm. B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, MI, 1963), pp. 13, 14, 18, 19; vezi de asemenea şi cartea Sabbath in Christ, p. 41 şu.

http://www.voxdeibaptist.org/adventistii_o_alta_evanghelie.htm

Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

www.persecution.org/

Just another WordPress.com site

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Creația Biblică

Ioan 1:1 "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu."

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Stiri Crestine.ro

Fii un crestin informat!

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat: