Canada: Quebec-ul legiferează interzicerea tuturor simbolurilor religioase în spațiul public

Publicat pe 30 martie 2019 de ADMIN în Anunturi

Propunerea legislativă, în curs de promulgare, îi vizează pe lucrătorii publici aflați în poziții de decizie, precum profesori, judecători, polițiști – informează Mediafax, citând Al Jazeera.

Criticii proiectului susțin că acesta le va afecta îndeosebi pe femeile musulmane care  poartă vălul islamic (hijab), transformându-le în cetățeni de mâna a doua.

Quebec-ul a introdus reglementări care vor interzice angajaților din sectorul public să poarte simboluri religioase în timpul serviciului, o decizie controversată, bănuită a fi îndreptată împotriva femeilor musulmane care poartă văl islamic sau altfel de acoperământ capilar. Interdicția se va aplica, de asemenea, la crucifixuri și la kippa evreiască (acoperitoare pentru cap).
Propunerea legislativă introdusă joi plasează guvernul regional condus de coaliția de dreapta „Avenir Quebec” (Coaliția Viitorul Quebec-ului) pe contrasens cu poziția premierului Justin Trudeau, care promovează libertatea religioasă, într-un an dominat de alegeri la nivel federal, provincia Quebec fiind parte importantă din bătălia electorală.
„Pentru mine e de neconceput ca, într-o societate liberă, să se legitimeze discriminarea cetățenilor pe motivul religiei fiecăruia”, a spus reporterilor prim-ministrul canadian, joi, la Halifax, în provincia Noua Scoție.

Propunerea legislativă în curs de adoptare va acoperi lucrătorii publici aflați în poziții de decizie, inclusiv profesori, judecători și polițiști. Aceasta nu se aplică, însă, actualilor lucrători  guvernamentali și funcționarilor publici din provincia francofonă.

https://www.activenews.ro/externe/Canada-Quebec-ul-legifereaza-interzicerea-tuturor-simbolurilor-religioase-in-spatiul-public-155228

Canada: Quebec-ul legiferează interzicerea tuturor simbolurilor religioase în spațiul public

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.