Canada: Quebec-ul legiferează interzicerea tuturor simbolurilor religioase în spațiul public

Publicat pe 30 martie 2019 de ADMIN în Anunturi

Propunerea legislativă, în curs de promulgare, îi vizează pe lucrătorii publici aflați în poziții de decizie, precum profesori, judecători, polițiști – informează Mediafax, citând Al Jazeera.

Criticii proiectului susțin că acesta le va afecta îndeosebi pe femeile musulmane care  poartă vălul islamic (hijab), transformându-le în cetățeni de mâna a doua.

Quebec-ul a introdus reglementări care vor interzice angajaților din sectorul public să poarte simboluri religioase în timpul serviciului, o decizie controversată, bănuită a fi îndreptată împotriva femeilor musulmane care poartă văl islamic sau altfel de acoperământ capilar. Interdicția se va aplica, de asemenea, la crucifixuri și la kippa evreiască (acoperitoare pentru cap).

Propunerea legislativă introdusă joi plasează guvernul regional condus de coaliția de dreapta „Avenir Quebec” (Coaliția Viitorul Quebec-ului) pe contrasens cu poziția premierului Justin Trudeau, care promovează libertatea religioasă, într-un an dominat de alegeri la nivel federal, provincia Quebec fiind parte importantă din bătălia electorală.

„Pentru mine e de neconceput ca, într-o societate liberă, să se legitimeze discriminarea cetățenilor pe motivul religiei fiecăruia”, a spus reporterilor prim-ministrul canadian, joi, la Halifax, în provincia Noua Scoție.

Propunerea legislativă în curs de adoptare va acoperi lucrătorii publici aflați în poziții de decizie, inclusiv profesori, judecători și polițiști. Aceasta nu se aplică, însă, actualilor lucrători  guvernamentali și funcționarilor publici din provincia francofonă.

https://www.activenews.ro/externe/Canada-Quebec-ul-legifereaza-interzicerea-tuturor-simbolurilor-religioase-in-spatiul-public-155228

Canada: Quebec-ul legiferează interzicerea tuturor simbolurilor religioase în spațiul public

Jurnal de Rugăciune: Două traduceri pregătite pentru publicare în Asia de Vest

În perioada, 28 martie – 3 aprilie 2019, purtăm în rugăciune Etiopia, Asia de Vest, misionarii români și popoare care trăiesc o foame pentru Cuvântul lui Dumnezeu.

Refugiați Konso, Etiopia

În Etiopia a avut loc un război civil între două popoare, Konso și Dirashe, pe probleme teritoriale. În urma războiului câteva sute de persoane Konso au fugit și au căutat adăpost la poporul vecin, poporul Ale, cu care lucrează Luminița Prisecaru. Acești refugiați au pierdut totul și se luptă pentru a supraviețui. La această situație se mai adaugă și lipsa ploilor care accentuează foametea cu care se confruntă refugiații. Rugați-vă ca Domnul să trimită de grabă mult așteptata ploaie de care depind majoritatea etiopienilor. Rugați-vă și pentru refacerea vieții și a locuințelor acestor oameni. Luminița a început să adune bani pentru a cumpăra saci de fasole și porumb pentru refugiați. Dacă doriți să ajutați, puteți să donați în contul Asociației Wycliffe România cu mențiunea, „pentru refugiații din Etiopia.” De asemenea puteți să donați online AICI. Vă mulțumim.

Echipa de rugăciune pentru Consultarea Media și Distribuție din Eurasia: Olanda, Global

Consultarea privind Media și Distribuția din Eurasia va avea loc în Olanda în aprilie. Evenimentul va găzdui peste 600 de participanți din 72 de țări. Coordonatorul de rugăciune al evenimentului caută mai mulți oameni să se alăture echipei de rugăciune. Membrii echipei de rugăciune se pot ruga de oriunde din lume. Ei aleg un interval de timp să se roage timp de 30 de minute în fiecare zi, între 3 și 15 aprilie. Motivele curente de rugăciune vor fi trimise echipei în fiecare zi. Rugați-vă ca mai mulți oameni să se alăture echipei de rugăciune. Pentru a vă alătura echipei de rugăciune, scrieți la info@emdcon.org.

Două traduceri pregătite pentru publicare: Asia de Vest

Consultanții au verificat recent * traducerea cărții Luca în două limbi din Asia de Vest. Ambele traduceri se află în etapele finale de pregătire pentru publicare. Rugați-vă pentru înțelepciune pentru toate deciziile finale pe care echipele de traducere trebuie să le facă. Rugați-vă pentru planurile și pregătirile pentru înregistrarea audio a Scripturilor. Rugați-vă ca mulți să folosească materialele scrise și audio și să beneficieze de ele.

*Verificarea de către consultant. Un consultant parcurge cu atenție traducerea cu echipa pentru a se asigura că cuvintele sună natural. Aceasta include verificarea acurateței, clarității și naturalității și căutarea unor omisiuni, a unor idei neadecvate sau a posibilelor concepții greșite.

OneStory se pregătește pentru testare: România

OneStory lucrează cu vorbitori de limbă maternă pentru a dezvolta și a înregistra seturi de povestiri biblice în ordine cronologică și cu sensibilitate la contextul cultural local. Verificarea exegetică* a unui set de 20 de povești în limba Rromani din România este acum finalizată. Povestirile au fost înregistrate și vor fi testate** prin studii biblice cu vorbitori de limbă maternă în mai multe locații. Rugați-vă ca procesul de testare și editare să meargă bine. Rugați-vă ca aceste povestiri să ajute oamenii care vorbesc limba Rromani, dialectul central să se familiarizeze cu Scripturile și să răspundă în mod personal.

* Un control exegetic asigură precizia traducerii și fidelitatea față de textul sursă prin compararea traducerii cu originalul în greacă sau ebraică.
** Testarea se face cu grupuri sau persoane care nu au avut nici o expunere anterioară la pasajul tradus. Se pun întrebări cu privire la naturalețea formulării și înțelegerii. Răspunsurile dezvăluie locuri care necesită ajustări ulterioare.

Nevoie de profesori: Asia de Vest

Familiile diferitelor organizații partenere depind de o școală creștină într-o țară din Asia de Vest pentru a satisface nevoile educaționale ale copiilor lor. Un număr mai mare de personal este necesar în mod urgent pentru școala care începe în august. E nevoie de profesori pentru principalele discipline: limba engleză, matematică, studii sociale și științifice. Un profesor de școală primară și educatori sunt, de asemenea necesari. Rugați-vă pentru ca aceste roluri importante să fie ocupate.

Comunicare bună în echipă: Global

Atunci când mai mulți traducători de limbă maternă colaborează în aceeași echipă de traducere, este posibil ca aceștia să nu fie întotdeauna de acord cu privire la modul de a spune lucrurile. Rugați-vă pentru o bună comunicare și cooperare între traducătorii de limbă maternă. Rugați-vă să ofere reciproc sugestii și sfaturi cu privire la îmbunătățirea proiectului de traducere fără a primi sau aduce ofense. Rugați-vă ca ei să învețe să lucreze în armonie în echipă.

Ajutor nou cu testarea: regiunea mediteraneeană

Lăudați-L pe Dumnezeu pentru o nouă persoană pentru lucrarea de traducere a Scripturii într-o limbă din regiunea mediteraneeană. În decembrie, o femeie a început să lucreze cu echipa de traducere cu normă întreagă pentru a testa* traducerile în limba ei. Ea a ajutat la testarea întregii cărți Luca și a pasajelor din Geneza rămase. Rugați-vă ca ea să crească în cunoașterea lui Dumnezeu ca urmare a studiului Scripturii pentru testare.

*Testarea se face cu grupuri sau persoane care nu au avut nici o expunere anterioară la pasajul tradus. Se pun întrebări cu privire la naturalețea formulării și înțelegerii. Răspunsurile dezvăluie locuri care necesită ajustări ulterioare.

Sursa: Wycliffe România

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/28/jurnal-de-rugaciune-doua-traduceri-pregatite-pentru-publicare-in-asia-de-vest/?

Explozia unui meteorit gigant, pericolele consumului băuturilor carbogazoase şi al canabisului: despre cum suntem trecători şi veşnici în acelaşi timp

Un meteorit gigantic a explodat peste planeta noastră în ultima lună din anul trecut. Explozia a generat o energie echivalentă cu 173 de tone de trinitrotoluen, sau, mai simplu, de 10 ori mai multă energie decât a produs explozia bombei atomice de la Hiroshima în 1945.

Cum de aflăm despre asta abia acum? Explozia s-a produs asupra Mării Bering, într-o regiune îndepărtată din mijlocul oceanului.

Într-un studiu efectuat de cercetători de la universitatea Harvard, s-a descoperit faptul că oamenii care beau două sau mai multe băuturi carbogazoase pe zi au un risc cu 31% mai mare de a muri de o boală cardiovasculară decât cei care nu le consumă deloc. Fiecare doză de suc sau băutură energizantă crește riscul cu un procent suplimentar de 10%.

La noi, ministrul de finanţe a anunţat că România ar putea legaliza consumul de canabis, în scop medicinal pentru început, spunând că este prematur să se discute şi despre legalizarea acestuia în scop recreaţional. Ce nu ni se spune este faptul că un consum zilnic de droguri poate cauza un risc crescut de a dezvolta psihoze. Persoanele care consumă zilnic canabis sunt de trei ori mai susceptibile să sufere un episod de psihoză, iar riscul creşte de 5 ori mai mult dacă se consuma o variantă mai puternică a acestui drog.

În lume se întâmplă tot felul de dezastre şi nenorociri, un ciclon în Mozambique a ucis recent sute de oameni și conform unor rapoarte ale poliţiei din Noua Zeelandă, suspectul care fost arestat pentru uciderea a 50 de musulmani în timp ce se aflau la moschee se pare că mai plănuia şi alte atacuri înainte de a fi arestat, la ştiri aflăm constant de accidente rutiere în care oamenii îşi pierd viaţa, trăim fiecare zi având în faţa ochilor faptul că suntem muritori.

Dar suntem şi nemuritori în acelaşi timp.

Este cunoscută o observaţie profundă a lui C.S. Lewis care spune: „Nu ai vorbit niciodată cu un simplu muritor. Naţiuni, culturi, arte, civilizaţi – toate astea sunt trecătoare, ca iarba de pe câmp. Însă cei cu care noi glumim, cu care lucrăm, cu care ne căsătorim, cu care ne întâlnim pe stradă – toţi aceştia sunt nemuritori – şi ei vor avea parte de o veşnicie în oroare sau o veşnicie în splendoare.”

UN ALTAR CU ŞAPTE SUTE DE ANI MAI VECHI DECÂT AVRAAM

În Israel, la fortăreaţa de la Megiddo există un altar canaanit datat în anul 2700 î.Hr., deci cu vreo 700 de ani mai vechi decât Avraam.

Megiddo este o locaţie aflată la altitudine, în apropierea unei surse de apă şi aproape de un drum principal, cunoscut sub denumirea de Via Maris. Prin urmare locul a fost ales pentru a fi o fortăreaţă militară. Solomon a construit acolo grajduri pentru caii şi carele sale. Fortăreaţa a fost cucerită şi recucerită de-a lungul istoriei, de la vechii egipteni şi până la britanici în Primul Război Mondial.

Locul a fost cunoscut în istorie şi sub denumirea de „Har Megiddo”, care înseamnă „muntele lui Megiddo”. Valea din faţa sa a luat acelaşi nume, iar peste secole locul a ajuns să fie cunoscut drept „Armaghedon”.

Cea mai cunoscută referinţă despre Armaghedon se găseşte în Apocalipsa 16 unde ni se spune că „împăraţii pământului” se vor aduna acolo pentru „războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic”. În versetul 16 din capitolul 16 din Apocalipsă este scris: „Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.”

Indiferent despre cum am interpreta cartea Apocalipsei, un lucru este cert: suntem în fiecare zi cu o zi mai aproape de eternitate. Timpul este creaţia lui Dumnezeu şi este finit, într-o zi va ajunge la final, pentru fiecare dintre noi dar şi pentru această lume. Cu toţii suntem muritori în această lume şi nemuritori în lumea de dincolo. Vom trăi împreună cu Dumnezeu în Rai, sau vom trăi separat de El pentru eternitate în Iad.

CEI CARE NU CUNOSC DECÂT ÎNCHISOAREA SUNT CONVINŞI CĂ SUNT LIBERI

M-a frapat mereu în Scriptură, faptul cum Domnul Isus Hristos se ducea în mod constant la Templu unde intra mereu în dispute cu liderii religioşi. Aceştia l-au respins încă de la început, şi au continuat să o facă pe tot parcursul misiunii Domnului pe acest pământ, indiferent de câte minuni, vindecări şi semne a făcut Isus, lucruri care atestatu faptul că El este Cel care spunea că este.

De ce a făcut Domnul asta? De ce se ducea mereu la aceeaşi oameni care îl respingeau? De ce nu s-a dus la alte popoare unde oamenii l-ar fi primit mai favorabil? Însuși El spune că „Eu am venit în Numele Tatatlui Meu, şi nu mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.” (Ioan 5:43).

Ideea este următoare: cu cât oamenii resping mai mult adevărul lui Dumnezeu, cu atât mai mult ei au nevoie să-l audă.

O persoană care a trăit toată viaţa în întuneric, nu ştie că este în întuneric. Nici nu poate vedea murdăria din jur, pentru că întunericul o ascunde.

Cei mai mulţi oameni nu ştiu că sunt pierduţi. Evreii din timpul lui Isus au rămas uluiţi când Domnul le-a spus că „veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). În replică ei pretind că sunt nişte oameni liberi şi n-au fost niciodată robii nimănui. La aceasta Domnul răspunde „oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului” (Ioan 8:34).

Unul dintre modurile în care Diavolul ne ține robi este acela de a ne convinge că suntem liberi (a-ţi auzit vreodată pe cineva care are un viciu, că spune: „pot renunţa oricând?!”). Dacă suntem robi, însă suntem convinşi că suntem liberi, atunci nu vom dori niciodată să fim slobozi.

CEL MAI MARE DAR PE CARE ÎL POŢI PRIMI

În Scriptură, Dumnezeu îi spune lui Avraam: „Eu sunt răsplata ta cea foarte mare.”

Acest lucru este fabulos. Dumnezeu nu ne binecuvântează cu nişte lucruri materiale sau spirituale, ci El ni se dă pe El însuşi. Pe cruce, Isus ni s-a dat nouă întru totul.

Cine poate înţelege acest lucru? Cine îl poate accepta? Dumnezeu nu doar stă în înălţimea cerului şi pronunţă o hotărâre de iertare pentru păcătoşi. Ar fi putut să o facă, pentru că este Dumnezeu şi El face tot ce vrea. (Psalmul 115:3). Însă El a ales să vină între păcătoşi, să trăiască şi să se identifice cu ei, fără a fi însă contaminat de păcat şi alege să se consume în totalitate pentru a aduce iertare şi înnoire pentru cel care îl primeşte şi îl acceptă.

Atunci când ne rugăm pentru oamenii pierduţi din această lume şi când le vorbim despre Isus, le dăm, literal, cel mai mare dar pe care ei îl pot primi.

Dacă ai avea un leac pentru a învinge moartea şi a da celui care îl primeşte viaţa veşnică, nu-i aşa că te-ai simţi dator să nu-l ţii doar pentru tine, ci să-l împărtăşeşti cu fiecare muritor pe care îl întâlneşti?

Sursa: Denison Forum.

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/28/explozia-unui-meteorit-gigant-pericolele-consumului-bauturilor-carbogazoase-si-al-canabisului-despre-cum-suntem-trecatori-si-vesnici-in-acelasi-timp/?

Cum acționează ispita?

Sunt foarte multe lucruri despre care nu știu cum funcționează, și nici nu am nevoie să știu. De exemplu nu știu cum funcționează curentul electric, dar știu cum să îl folosesc și știu că trebuie să mă feresc de el. Dar sunt și lucruri despre care trebuie să știu bine cum funcționează, pentru că nu mă pot feri de ele și îmi pot face rău!

Unul dintre acestea este ispita. Indiferent cât de dibace aș fi nu mă pot feri de ea, Domnul Isus s-a confruntat cu ea și a biruit-o, sfinții s-au confruntat cu ea, pe unele le-au biruit, de altele au fost înfrânți. Și noi la rândul nostru, ne confruntăm zilnic cu ispita. Ca drept urmare am nevoie să știu cum lucrează, cum acționează pentru a fi în stare nu numai să lupt cu ea, dar să o și pot birui.

În câteva minune, cu intenția mai mult de a vă deschide apetitul pentru studiu, vom vedea:

Cum acționează ispita? Care este modul în care ne atacă?

Sursa: Vlad Breană

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/29/cum-actioneaza-ispita/?

Întâlnire de rugăciune interzisă și pastorul arestat în Tamil Nadu, India

Externe, Persecuții, Rugăciune

 Cosmin Frișan  29-03-2019 12:50:19

În data de 24 martie, poliția din statul Tamil Nadu, India, a ordonat interzicerea unei întâlniri de rugăciune care avea loc în districtul Tiruppur încă din decembrie 2018. Biserica, păstorită de către Allen Gobi, avea aproximativ 25 de membrii și a fost una din cele 38.000 de biserici din acest stat, supravegheată de Sinodul Bisericilor Penticostale, potrivit CSW.org.uk.

Zece ofițeri au sosit în momentul în care întâlnirea de rugăciune urma să înceapă, la ora 9:30 dimineața, interzicând continuarea serviciului și au cerut ca localul să fie închis imediat pe baza faptului că „creștinii nu au permisiunea de a desfășura acolo slujbe religioase”. Pastorul a declarat pentru CSW.org.uk că a fost hărțuit în mod continuu de către poliție atunci când a încercat să îi roage pe polițiști să îi lase să continue întâlnirea.

Pastorul Gobi a fost în cele din urmă dus la secția de poliție, unde a fost forțat să semneze o declarație scrisă prin care recunoștea că nu are dreptul să organizeze întâlniri religioase în clădire.

Tamil Nadu a asistat la o creștere fără precedent a atacurilor grupurilor locale de hinduși asupra creștinilor. Sursele locale spun că „Hindu Munnani” (Frontul Hindus) a adresat o petiție poliției spre a lua măsuri împotriva bisericii, făcând complicitatea oamenilor în întreruperea întâlnirilor de rugăciune un model comun în întreaga țară.

„Este trist să vezi polițiști care au datoria de a susține Constituția indiană, acționând în mod părtinitor și discriminatoriu. Eșecul lor de a susține supremația legii încurajează grupurile locale să împiedice dreptul creștinului de a se închina. Suntem șocați să auzim că acest lucru se întâmplă într-un stat care, în mod tradițional, a fost tolerant față de minoritățile religioase. Au existat 29 de incidente în primele 31 de zile ale anului 2019. Guvernul indian trebuie să ia măsuri serioase în abordarea comportamentului poliției, pentru a nu eroda încrederea comunității minoritare, în special a creștinilor”, a declarat Nehemiah Christie, directorul Legislației și Regulamentelor Sinodului Bisericilor Penticostale din Tamil Nadu.

„Continuăm să solicităm guvernului să protejeze drepturile civile ale minorităților. Dreptul de practicare a religiei, respectul și altele, sunt lucruri fundamentale pentru toți. Însă poliția intervine și hărțuiește minoritățile religioase pe baza unor pretenții false și rău-intenționate din partea anumitor grupuri. Îndemnăm guvernul Indiei să se asigure că nu vor incrimina în mod eficient cetățenii care își exercită dreptul la libertatea religioasă prin folosirea abuzivă a autorității lor”, susține directorul executiv al CSW, Mervyn Thomas.

Echipa ȘtiriCreștine.ro vă îndeamnă să prețuiți libertatea pe care o avem și să veghem purtând în rugăciune pe frații noștri aflați în strâmtorare și amenințați pentru credința lor.

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/29/intalnire-de-rugaciune-interzisa-si-pastorul-arestat-in-tamil-nadu-india/?

Alfa Omega in obiectiv – 28 martie 2019

Alfa Omega in obiectiv – 28 martie 2019

28.03.2019  |    Noutati Alfa Omega

Urmariti o editie speciala a emisiunii „Alfa Omega in obiectiv”, filmata in Israel, despre importanta de a ne alinia ca si natiune la voia lui Dumnezeu si despre modul in care El ii binecuvanteaza pe cei care iubesc Israelul.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=9875

Invitat: Mirela Petan (coordonator, Reteaua de Rugaciune din Romania)

https://alfaomega.tv/alfa-omega-tv/noutati-alfa-omega/10348-alfa-omega-in-obiectiv-28-martie

 

Protejati-va familia – sfaturi practice

15.09.2014  |    Crestinul si RELATIILE

Traducere şi adaptare de Bogdan Mateciuc

Războiul împotriva familiei va afecta şi familia voastră, dacă nu luaţi nişte măsuri ferme împotriva lui. Materialul de mai jos cuprinde câteva sfaturi practice.

Întâi de toate, forţele care conduc actualul sistem social-politic la nivel global nu urmăresc în mod necesar binele familiei. În multe locuri, familia se află sub atac şi este subminată pe multiple căi, numite oficial alternative. În contextul unui adevărat război împotriva familiei, pentru a ne proteja familiile, trebuie să contracarăm aceste influenţe negative…

În căsnicia voastră

Planificaţi-vă să petreceţi timp împreună. Învăţaţi-vă să vă bucuraţi împreună de aceleaşi pasiuni sau activităţi recreaţionale. Citiţi împreună, vizionaţi împreună un film, ascultaţi împreună muzică, mergeţi împreună în parc, faceţi sport împreuna. Împărtăşirea unor activităţi vă va consolida prietenia pe viaţă.

Amintiţi-vă de sentimentele care v-au apropiat odată. Curtaţi-vă unul pe altul! Duceţi-i pe copii la bunici şi ieşiţi în oraş. Dacă puteţi, faceţi şi ieşiri scurte în afara oraşului – o dată la câteva luni.

Dumnezeu a conceput relaţiile sexuale pentru întări prietenia şi afecţiunea dintre soţi. Deşi în cazul unora expresia „totul se rezolvă în pat” chiar funcţionează, sexul trebuie să fie o continuare firească a unei relaţii de prietenie şi dragoste între soţi – o formă aparte de a da, opusă unei atitudini egoiste de a căuta satisfacţia şi mulţumirea proprie.

Înţelegeţi că voi doi alcătuiţi o echipă care trebuie să lucreze împreună în armonie – fizic, emoţional şi spiritual. Împărtăşiţi-vă unul altuia gândurile, atitudinile, emoţiile şi lucrurile materiale. Un soţ şi o soţie se ridică împreună şi cad împreună.

Ca la orice echipă, trebuie să existe o anumită organizare. Dumnezeu l-a lăsat pe bărbat să conducă treburile familiei. Atunci când e vorba de decizii importante, consultă-te cu soţia ta. Discutaţi toate implicaţiile oricărei decizii. Dacă nu ajungeţi la o înţelegere, ca bărbat ia acea decizie care crezi că corespunde cel mai bine interesului comun.

Soţia, partenera soţului, trebuie să fie un ajutor pentru el (Facerea 2:18). În Sfânta Scriptură, în cartea Pildelor lui Solomon, la capitolul 31 sunt menţionate câteva trăsături şi abilităţi care o ajută pe o femeie să fie un sprijin bun pentru soţul şi familia ei. Dacă soţul tău nu ţine cont de sfatul tău, rămâi alături de el în decizia lui şi adu-ţi contribuţia ca totul să iasă bine. Respectă-ţi soţul şi încurajează spiritul de echipă.

Comunicarea este vitală într-o căsnicie. De fapt, principalul motiv invocat de cei ce divorţează este lipsa de comunicare. Comunicaţi într-o manieră pozitivă, pe subiecte de calitate. Exprimaţi-vă ideile, aprecierile şi emoţiile. Fiţi deschişi şi sinceri, dar şi amabili. Atenţie la tonul vocii – tonul face muzica – şi la expresia feţei atunci când vorbiţi unul cu altul.

Comunicarea este un proces dual. Ascultaţi cu răbdare şi cu un interes neprefăcut ce are de spus celălalt. Nu fiţi nerăbdători şi nu întrerupeţi des. Fiţi atenţi nu numai la cuvinte, ci şi la sentimentele şi la înţelesul din spatele cuvintelor……

 

http://www.alianta-familiilor.ro/protejatifamilia.html

 

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/relatii/3340-protejati-va-familia-sfaturi-practice#axzz5jZlxCwFv

ISTORIE BAPTISTĂ De la fondarea biserici creştine până în prezent de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881) CAPITOLUL IV

ISTORIE BAPTISTĂ

De la fondarea biserici creştine până în prezent

de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881)

CAPITOLUL IV

PERIOADA DE TREZIRE, DIN ANUL 1073 PÂNĂ ÎN ANUL 1517 D. HR.

 SECŢIUNEA V

Ereticii secolelor al 14lea şi al 15lea – Sentimentele lui Wycliffe despre botez – Boemienii – Botezul printre Waldensezi – Guvernarea Bisericii – Imersiunea

Referinţa la eretici în procedeele de la Concilii din timpul secolelor 14 şi 15 sunt în mod comparativ puţine în număr şi foarte generale în caracterul lor. Opiniile particulare susţinute nu sunt specificate, dar sunt date directive pentru a exercita vigilenţa constantă, ca nu cumva ereziile să se furişeze în cei inconştienţi, şi magistraţii sunt în mod special însărcinaţi de a apuca pe toate persoanele suspecte, şi să pună în execuţie legile împotriva lor, dacă sunt condamnaţi. Nu exista nici o lipsă de zel în acea privinţă. Puterile civile erau în mod complet sub controlul clerului, care, în timp ce ei se răsfăţau în propriile lor predilecţii crude, şi căutau prin astfel de mijloace să perpetueze domnia lor de ignoranţă şi iluzie, continuau să scape de responsabilitate. Ei nu-i torturau şi ardeau pe eretici! Cum se presupunea ca lucrătorii milei să facă ceva care are de a face cu faptele de sânge? O nu! Ei numai îi încredinţau puterii seculare! Acestei ipocriţi de bază ar fi repezit tunete de excomunicare împotriva puterii seculare dacă ereticii erau cruţaţi! Ei nu-i ardeau – dar îi dădeau cu scopul să fie arşi! Oare nu erau ei mai mult decât accesorii pentru criminali?

Mulţi din Reformatorii acestei perioade au imprimat adevăruri, a căror consecinţe legitime i-a implicat pe toţi sau aproape toţi, pentru care ne luptam noi acum. Când ei au argumentat că o Biserica creştină ar trebui să fie o societate de pioşi, şi că ritualurile creştine aparţineau numai credincioşilor, ei nu aveau decât a mai face încă un pas pentru a apărea ca Baptişti deplini. Luaţi afirmaţia Dr. Vaughan despre părerile lui John de Wycliffe:

„Despre botez expresiile sale sunt uneori obscure; dar, conform limbajului său general, valoarea unui sacrament trebuie să depindă în întregime pe mintea recipientului, şi nu pe actul exterior îndeplinit de preot; şi, contrar cu doctrina primită, el nu ar permite faptul că mântuirea pruncilor era dependenţă de botezarea pruncilor”²⁷. Legaţi de aceasta acuzaţia adusă împotriva lor de Conciliul de la Londra din 1391, aşa cum este conţinut într-unul dintre „articolele” extrase din „Trialogus” a sa, şi care era spre acest efect – că cei care susţineau că pruncii care mor fără botez nu puteau fi mântuiţi, erau „încrezuţi şi nebuni”²⁸. Acum, dacă Wycliffe credea că ritualurile creştinismului necesitau credinţa din partea acelora care le observă, el ar vedea în mod necesar inutilitatea botezului pruncilor, şi exprimarea a cel puţin unei îndoieli cu privire la legătura dintre botezul pruncilor şi mântuire, care ar fi privit în acea eră ca echivalentul unei negări a autorităţii Divine a ritualului. Acel mare om, totuşi, a trăit şi a murit ca un preot al Bisericii Catolice Romane. Dar, aşa cum am făcut aluzie anterior, lumina pe care a primit-o el l-ar fi călăuzit pe căi Baptiste dacă le urma pe deplin. Probabil, dacă ar fi trăit în Franţa sau Germania, el ar fi fost capul uneia dintre partidele despărţitoare. Scrierile sale au perpetuat influenţa benefică exercitată în viaţa sa. S-au putea concluziona sigur că mulţi din urmaşii săi imediaţi, şi alţi care au ajuns în posesia acelor scrieri, erau provocaţi să-şi extindă cercetările lor religioase, şi astfel au devenit creştini Nou Testamentali mult mai complet decât era el. Că ei s-au străduit în mod continuu în propagarea adevărului, este clar din decretele Conciliului ţinut la Oxford în anul 14+8, prin care clerul era în mod strict impus să nu permită altor persoane să predice în bisericile lor fără licenţă episcopală, şi să fie prompţi în denunţarea către autorităţile adecvate a tuturor care erau răspunzători de erezie. Partidele astfel denunţate trebuiau să se clarifice de acuzaţie, sau să fie reconciliate cu Biserica, sau în lipsa unei astfel de clarificări sau reconcilieri, să fie încredinţate puterii civile, cu ordinul de a fi „arşi într-un loc evident”, ca o teroare pentru toţi ceilalţi²⁹. În ciuda unor astfel de pericole, servitorii lui Dumnezeu au perseverat în eforturile lor. Ei au răspândit tratate religioase, au învăţat pe tineri în şcoli, şi au predicat în case particulare când bisericile erau închise împotriva lor. Astfel mintea engleză a fost pregătită pentru Reformă³⁰.

Unii dintre ei, probabil majoritatea, s-au opus botezului pruncilor. Într-adevăr, aceasta este exprimat în mod expres de câţiva istorici, că ei cu refuzat să-şi boteze copii lor nou-născuţi, şi că ei au fost acuzaţi înaintea autorităţilor eclesiastice cu susţinerea faptului că copiii care au murit nebotezaţi ar fi salvaţi. Acesta era un păcat de neiertat în ochii Paedobaptiştilor, şi Lollarzii au suferit dureros din aceasta³¹.

S-a afirmat într-o secţiune anterioară, că în secolul al 12lea Peter Waldo şi mulţi dintre aderenţii lui s-au retras în Boema pentru a scăpa de furia persecuţiei. Alţii i-au urmat în secolele ulterioare. Acolo au slujit lui Dumnezeu conform conştiinţelor lor. Diversităţile de opinie au existat între ei. toţi susţineau că „în articolele de credinţă autoritatea Sfintei Scripturii este cea mai înaltă”; dar în timp ce unii au reţinut botezul pruncilor, alţii l-au respins, şi printre ei practica botezării credinciosului a predominat³². „Înregistrările autentice în Franţa”, spune Robinson, „ne asigură că un popor de o anumită descriere a fost condus de acolo în secolul al 12lea. Înregistrările boemiene de autenticitate egală ne informează că o parte din aceiaşi descriere a sosit în Boemia în acelaşi timp, şi s-a stabilit la circa 100 de mile de Praga, la Salz şi Laun pe râul Eger, la graniţele împărăţiei: La aproape 200 de ani după acea, o altă înregistrare categorică din aceiaşi ţară menţionează un popor din aceiaşi descriere, unii ca arşi la Praga, şi alţii ca locuitori la graniţele împărăţiei; şi la 150 de ani după acea, descoperim un popor din aceiaşi descriere stabilit, prin încuviinţare, în metropole, şi în câteva alte părţi ale împărăţiei. Cu circa 120 de ani mai jos, găsim un popor în aceiaşi ţară trăind sub protecţia legii pe moşia Prinţului Lichtenstein, exact ca şi cei dintâi, şi circa 30 sau 40 în număr. Caracterul religios al acestui popor este foarte diferit de cel al altora, încât asemănarea nu este uşor greşită. Ei nu aveau preoţi, ci se învăţau reciproc. Ei nu aveau nici o proprietate privată, căci aveau toate lucrurile în comun. Ei nu executau nici o funcţie şi nici nu pretindeau şi nici nu făceau jurăminte. Ei nu purtau arme, şi mai degrabă au ales să sufere decât să reziste răului. Ei susţineau că tot ceea ce este numit religia în Biserica Romei este oroare, şi se închinau lui Dumnezeu doar prin adorarea perfecţiunilor Lui şi prin străduirea de a imita bunătatea Sa. Ei au crezut că Creştinismul nu avea nevoie de nici un comentariu, şi şi-au profesat credinţa lor în aceasta prin a fi botezaţi, şi prin dragostea lor faţă de Hristos şi unul faţă de altul prin a primi Cina Domnului”³³.

A fost multă dispută referitor la Waldenseni. Unii i-au reprezentat ca fiind original cu toţii Baptişti. Alţii, din contra, persistă în a afirma că ei erau cu toţii Paedobaptişti. Nici una dintre afirmaţii nu este corectă. În primul rând, trebuie să cercetăm ce se înţelege prin apelativul „Waldenseni”. Scriitorii vechi erau extrem de neatenţi în folosirea şi aplicarea epitetelor. După apariţia Manichaeanilor, aşa cum s-a observat într-un capitol anterior, a devenit obiceiul de a-i stigmatiza pe toţi, disidenţi faţă de ordinea stabilită de acel titlu, fie că ei se armonizau cu Manichaeanii în profesiunea şi practică sau nu. Astfel că în secolul al 12lea şi în cele ulterioare, când succesul lui Peter Waldo a purces în formarea unei partide care să poarte numele său, acesta era apelativul comun. Multe tratate au fost scrise „împotriva Waldenseilor”, a căror autori intenţionau în mod evident ca remarcile lor să se aplice Reformatorilor acelor vremi în mod general. Este evident, atunci, că afirmaţiile pe care am avut ocazia să le facem referitor la acei Reformatori erau în mod egal aplicabile faţă de Waldenseni. Nu exista nici o uniformitate printre ei. Un număr dintre ei, în particular în partea timpurie a istoriei lor, au judecat că botezul ar trebui să fie administrat numai credincioşilor, şi au acţionat prin consecinţă; alţii au respins în întregime acel ritual, precum şi Cina Domnului; o a treia clasă se ţinea de Paedobaptism. Dacă, întrebarea se relatează faţă de Waldenseni în sensul modern şi strict al termenului, adică, locuitorii văilor Piedmont, există motiv să credem că în mod original majoritatea dintre ei erau Baptişti, deşi existau varietăţi de opinie şi cântec, precum şi alte despărţiri faţă de Biserica Romană.

Dar limbajul a câtorva dintre Confesiunile lor nu pot fi drept interpretate decât pe principii Baptiste. Una dintre ele, presupusă a fi din secolul 12, conţine următorul articol – „Noi considerăm sacramentele ca semne ale lucrurilor sfinte, sau ca embleme vizibile ale binecuvântărilor invizibile. Noi considerăm ca adecvat şi chiar necesar ca credincioşii să folosească aceste simboluri sau forme vizibile când se poate face. Cu toate acestea, prin lucrurile pe care le menţinem credincioşii nu pot fi salvate prima ceste semne, când ei nu au nici loc şi nici oportunitatea de observarea lor”. Aici, se va vedea, folosirea sacramentelor este limitată la credincioşi; şi ei adaugă în alt articol, „Noi nu recunoaştem nici un sacrament (sau ca rânduit Divin) decât botezul şi Cina Domnului”. Cum Waldenseii au fost duşi să schimbe practica lor, nu vom cerceta acum: este suficient de clar că părerile lor se armonizează cu a noastre în stagiile timpurii ale istoriei lor.

Nu am spus nimic despre ordinea bisericească şi guvernarea. Motivul este pentru că puţin se cunoaşte în aceste puncte. Nu este sigur să ne bazăm pe declaraţiile scriitorilor adverşi, care nici nu au înţeles şi nici nu au apreciat descrierile şi precedentele apostolice. Propriile lor probleme eclesiastice fiind administrate fără vreo referinţă la Noul Testament, care era o carte necunoscută către majoritatea clerului Roman, ei nu erau într-o poziţie de a forma o judecată corectă referitor la societăţile Baptiste, şi cădeau în mod perpetuu în greşeală. Am putea aduna, totuşi, din insinuările şi referinţele ocazionale, că Peter de Bruys şi succesorii săi au format pe cei botezaţi în biserici, după modelul apostolic; – că bisericile erau prezidate de pastori, aleşi în mod regulat şi ordinaţi după cum admiteau circumstanţele, prin care erau administrate ritualurile; – că toţi fraţii erau încurajaţi să-şi exercite darurile lor, prin predicare sau învăţare; – şi că dragostea frăţească era manifestată în mod practic, prin contribuţii generoasei în ajutarea săracilor şi a celor îndureraţi, ospitalitatea extensivă, şi simpatia spirituală în formele ei variate. Comuniunea sfinţilor, cu ei, nu era o teorie, cu un obicei.

Trebuie să aducem relatarea acestei perioade la o încheiere. S-a arătat că a existat un protest continuu împotriva botezului pruncilor din secolul 11 până în al 16lea; şi chiar şi acei care nu înlocuiau botezul credincioşilor, sau care nu restaurau ritualul la forma sa primitivă, dar care erau duşi în alte extreme, respingând sacramentele, şi-au bazat opoziţia lor faţă de botezarea pruncilor pe absenţa necesară, în cazul pruncilor, a credinţei creştine. Toţi mărturiseau legătura indisolubilă dintre credinţă şi botez. Toţii susţineau singura autoritatea a Scripturii, în materiile de credinţă şi practică religioasă. Toţi au negat autoritatea tradiţiilor umane. Toţi susţineau că bisericile lui Hristos ar trebui să constea din oamenii şi femeile într-adevăr pioase. Toţi pretindeau şi exercitau dreptul la judecata privată. Fiecare era în libertatea de a gândi, a crede, a profesa, şi închina, după cum îi plăcea, fără interferenţa preoţilor, regilor, conciliilor, papilor, sau chiar a altor puteri pământeşti. Într-un cuvânt. Ei credeau că omul este responsabil, în religie, nu către tovarăşii săi, ci către Dumnezeu. Aşa au învăţat în toate erele toţi Baptiştii.

Imersiunea era încă modul ordinar. Dovada acestui lucru este abundentă, atât prin ceea ce este conţinut în tratatele teologice cât şi în decretele Conciliilor. Ebrard şi Ermengard, în lucrările lor „Contra Waldenses”, scrise către sfârşitul secolului al 12lea, se referă în mod repetat la aceasta³⁴. La Sinodul din Exeter din 1277 d. Hr., direcţii explicite au fost date pentru botezarea pruncilor, dacă ar exista pericolul morţii, imediat după naştere; şi imersiunea este în mod strict prescrisă³⁵. Constituţiile Eclesiastice conţin instrucţiuni frecvente referitor la locurile de botezare, indicând ca ele să fie făcute destul de largi pentru imersiunea comodă a unui copil. Înregistrările botezului de personaje regale sau nobili ilustrează aceste declaraţii. Prinţul Arthur, cel mai vârstnic fiu al lui Henry VII, a fost astfel botezat. Prinţesa Elizabeth şi Edward VI au fost cufundaţi. Aceasta era practica universală³⁶.

 NOTE DE SUBSOL:

27 John de Wycliffe, D.D., A Monograph, p. 461.

28 Labbe and Cossart, xi. p. 2080.

29 Labbe and Cossart, pp. 2089-2102.

30 O relatare foarte deplină şi interesantă a procedeelor lor este conţinută în Lollarzii, [The Lollards], unul din volumele publicate de Religious Tract Society.

31 Martyr’s Mirror, p. 275.

32 Jones’s History of the Waldenses, ii. pp. 44-46, 201.

33 Ecclesiastical Researches, chap. xiii.

34 Biblioth. Maxima, xxiv. p. 1542, 1610.

35 Labbe and Cossart, xi. p. 1266.

36 Baptist Magazine, Feb. 1850, p. 84.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_ian06.htm

Prezbiterii în bisericile baptiste – idee examinată la conferinţă De Gary D. Myers

Prezbiterii în bisericile baptiste – idee examinată la conferinţă

De Gary D. Myers

NEW ORLEANS (BP) – Prezbiterii şi congregaţionalismul. Pentru mulţi baptişti, aceşti termeni par a fi opuşi. Totuşi, potrivit unor vorbitori de la conferinţa legată de „Chestiunea organizării baptiste”, cei doi termeni nu se exclud reciproc neapărat.

Chestiunea prezenţei crescânde a prezbiterilor în bisericile baptiste a fost una din discuţiile principale din cadrul sesiunilor din 5-7 februarie, de la Centrul Baptist pentru Teologie şi Lucrare al Seminarului Teologic Baptist din New Orleans.

Mark Dever, pastor al Bisericii Baptiste Capitol Hill din Washington, D.C., a argumentat că un grup de prezbiteri constituie modelul nou-testamental al structurii bisericii. El a făcut o distincţie clară între conducerea prezbiterilor şi guvernarea lor, respingând categoric modelul prezbiterian care face o distincţie între prezbiterii care dau învăţătură şi cei care guvernează. În schimb, Dever a prezentat un argument biblic în favoarea unei forme de congregaţionalism condusă de prezbiteri, în care congregaţia are rolul unei „curţi de apel supreme”, în procesul de luare a deciziilor.

Invocând pasajele din Fapte, 1 Timotei, Filipeni, Iacov şi 1 Petru, Dever şi-a construit argumentul că biserica nou-testamentală avea o pluralitate de prezbiteri în cadrul fiecărei congregaţii. Într-o serie de cazuri, scriitorii Noului Testament se referă la prezbiteri (plural) atunci când se adresează unei biserici (singular). El a citit verset după verset.

„Pot spune numai că dovezile Noului Testament par să indice faptul că practica obişnuită, chiar cea aşteptată, era cea a pluralităţii prezbiterilor în fiecare congregaţie locală”, a spus Dever.

Pe lângă argumentul biblic, Dever a încercat să dovedească faptul că, în istoria baptiştilor, nu lipsesc congregaţiile conduse de prezbiteri. El a citat o serie de documente baptiste timpurii care menţionează o pluralitate de prezbiteri. Printre acestea, se număra şi o scrisoare a lui W.B. Johnson, primul preşedinte al Convenţiei Baptiste de Sud, care se referă la o pluralitate de prezbiteri în cele mai multe biserici baptiste din sud. Dever a mai citat corespondenţa bisericilor baptiste din Anglia, Philadelphia şi Virginia drept dovadă.

„Modelul biblic este cel al congregaţionalismului direcţionat sau condus de prezbiteri”, a spus Dever. „Este un model biblic şi baptist.”

Deşi au existat susţinători ai congregaţionalismului condus de prezbiteri, majoritatea vorbitorilor de la conferinţa NOBTS referitoare la organizare au respins conducerea prezbiterilor în bisericile baptiste de sud. În cazul modelului conducerii prezbiterilor, congregaţia are puţine de spus sau chiar nimic în ce priveşte problemele bisericii. Un grup select conduce şi controlează toate sau cele mai multe decizii ale bisericii.

În contrast, diferiţi prezentatori au fost cel puţin deschişi faţă de ideea unui model condus de prezbiteri, ca formă de congregaţionalism. Acest fapt s-a datorat, în parte, consensului lor în ce priveşte învăţătura biblică despre numărul slujbelor din biserică.

„Toţi sunt de acord că în Noul Testament nu există trei funcţii distincte în biserică, ci numai două – cea de diacon şi cea de prezbiter/supraveghetor/pastor”, a spus David Dockery, preşedinte la Union University în Jackson, Tenn. „Dumnezeu a intenţionat ca în fiecare congregaţie să existe cel puţin un lider sau, probabil, o echipă de lideri.”

Dockery a explicat că, începând din Fapte 14, prezbiterii sunt de obicei menţionaţi la plural în Noul Testament, iar contextul sugerează că existau mai mulţi prezbiteri în fiecare biserică.

Funcţionarea bisericii, a spus Dockery, este mult mai importantă decât forma, câtă vreme forma corespunde învăţăturii scripturale. Din perspectiva lui Dockery, domnia lui Cristos asupra bisericii poate fi experimentată cel mai bine în biserici care au o organizare congregaţională. Totuşi, el observa că „o conducere a prezbiterilor corespunde în mare măsură organizării congregaţionale.”

Paige Patterson, preşedinte la Southwestern Baptist Theological Seminary, în Texas, a abordat chestiunea prezbiterilor în congregaţiile baptiste în cadrul unei discuţii care i-a avut în prim plan pe Dever, Richard Land şi James Leo Garrett. El şi-a exprimat preocuparea faţă de tendinţa crescândă spre „conducerea prezbiterilor” în bisericile baptiste de sud.

Un susţinător al congregaţionalismului, Patterson a spus că el crede că unele biserici adoptă conducerea prezbiterilor pentru a repara unele forme nebiblice de congregaţionalism. O formă „detestabilă” de congregaţionalism, a spus el, îl consideră pe pastor drept sclavul bisericii. În loc să se îndrepte spre un model biblic de congregaţionalism, unele biserici aleg conducerea prezbiterilor. Patterson a sugerat că acel gen de „reparare” poate fi mai rău decât problema în sine.

„Nu îmi place sugestia unei ‚conduceri a prezbiterilor’. Cred că vom pierde unul dintre elementele distinctive ale noastre, ca baptişti, dacă renunţăm la organizarea congregaţională a bisericii”, a spus Patterson. „Nu am nimic împotriva numărului mare de prezbiteri în cadrul congregaţionalismului.”

Patterson a spus că modelul găsit în Noul Testament este mai degrabă cel al congregaţionalismului în care există mai mulţi prezbiteri, între care unul are întâietate, decât un congregaţionalism reprezentat de un singur prezbiter.

Garrett, un distins profesor emerit la Southwestern Seminary, a spus că practica unei conduceri a prezbiterilor în bisericile baptiste constituie o eroziune serioasă a organizării congregaţionale. El crede că această organizare este respinsă de unele biserici baptiste de sud pentru că necesită mult timp şi este, uneori, dificilă.

 „Cerinţa de a permite unui grup mic din congregaţie să ia deciziile pentru biserică echivalează cu a cere cetăţenilor să renunţe la dreptul lor de vot şi la democraţia participativă, lăsând conducerea în mâinile experţilor”, a spus Garrett. „Luarea deciziilor referitoare la viaţa, lucrarea şi misiunea bisericii nu ar trebui să fie separată în mod rigid de viaţă, lucrare şi misiune. Membrii care sunt implicaţi în una, ar trebui să fie implicaţi şi în cealaltă.”

Garrett a spus că o congregaţie poate delega anumite probleme unui grup mai mic din cadrul bisericii. El a insistat că aceste lucruri ar trebui să fie de o importanţă mai mică, în vreme ce chestiunile esenţiale sunt supuse votului congregaţiei.

Aşa se întâmplă la Capitol Hill Baptist Church, care deleagă deseori anumite probleme grupului de prezbiteri; totuşi, congregaţia continuă să joace un rol cheie în luarea deciziilor, prin votarea chestiunilor importante. Numirea unui pastor sau alegerea prezbiterilor, de exemplu, trebuie aprobată de biserică, a spus Dever.

„Cred că această conferinţă a lărgit pentru mulţi semnificaţia pe care baptiştii de sud o acordă termenului de ‚organizare congregaţională’”, a spus Stan Norman, asistent la teologie la NOBTS, directorul BCTM şi organizatorul conferinţei. „Sunt deschis pentru discuţii şi studii viitoare în ce priveşte problema ‚conducerii prezbiterilor’ ca formă viabilă de congregaţionalism, însă la ora actuală nu sunt pe deplin convins.”

https://www.voxdeibaptist.org/Congregationalismul.htm

ŞTEFAN.

ŞTEFAN. (În gr. stephanos, „coroană”). Ştefan a fost unul dintre cei şapte bărbaţi aleşi de către ucenici imediat după înviere ca să supravegheze distribuirea ajutoarelor acordate văduvelor din biserică, astfel încât apostolii să nu mai fie preocupaţi cu alte lucruri decât cu responsabilităţile lor spirituale (Faptele Apostolilor 6:1-6). Toţi dintre cei şapte aveau nume greceşti, ceea ce sugerează faptul că erau iudei din populaţia elenizată (unul dintre ei, Nicolai din Antiohia, era chiar prozelit). Ştefan este amintit ca unul care se evidenţia printre ei din cauza credinţei, a harului, a puterii spirituale, şi a înţelepciunii pe care le poseda (6:5, 8, 10). El avea timp să facă mai mult decât să-şi îndeplinească sarcinile speciale care i-au fost încredinţate lui, fiind astfel unul dintre cei care făceau minuni şi predicau Evanghelia.

În scurt timp a ajuns să aibă ciocniri cu sinagoga elenistică, şi a fost adus înaintea Sinedriului fiind acuzat de hulire (6:9-14). Ştefan, cu faţa angelică, a răspuns acuzărilor cu un sumar al istoriei Israelului şi un atac la adresa iudeilor pentru faptul că au continuat tradiţiile părinţilor lor şi pentru că L-au omorât pe Mesia (6:15-7:53). Aceasta a adus la mânia adunării, şi când el a afirmat că îl vede pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu (probabil depunând mărturie în apărarea lui) a fost apucat şi omorât cu pietre (7:54-60). El şi-a primit moartea plin de curaj, la fel ca şi Stăpânul său, pe baza acuzaţiilor martorilor mincinoşi că el ar căuta să distrugă Templul şi Legea (cf. Matei 26:59-61). S-a rugat, la fel ca şi Isus (Luca 23:34) pentru iertarea asupritorilor săi şi şi-a încredinţat duhul în mâna lui Cristos (cf. Luca 23:46). Indiferent dacă aceastaa fost o execuţie legală sau nu, se pare că Pilat, care locuia în Cezarea, a închis ochii faţă de întregul incident.

Urmările morţii lui Ştefan au fost uimitoare. Persecuţia care a urmat (Faptele Apostolilor 8:1) a adus la o predicare a Evangheliei pe un câmp mai larg decât înainte (8:4; 11:19). Moartea lui Ştefan a fost de asemenea, fără îndoială un element în convertirea lui Saul din Tars (7:58; 8:1, 3; 22:20). Dar mai presus de toate, cuvântarea lui Ştefan a marcat începutul unei revoluţii teologice în Biserica primară, în timp ce principiile misiunii universale au fost afirmate cu claritate pentru prima dată. Luca relatează toată cuvântarea indicându-i astfel importanţa.

Tema lui Ştefan în recapitularea istoriei lui Israel a fost aceea că prezenţa lui Dumnezeu nu poate fi localizată şi că oamenii s-au răzvrătit întotdeauna împotriva voii Lui. Ştefan a arătat mai întâi cum Avraam a trăit o viaţă de pribegie, fără să moştenească ţara care-i fusese făgăduită (7:2-8). După aceea a demonstrat cum şi Iosif a părăsit Canaanul, fiind vândut din cauza invidiei fraţilor săi (v. 9-16). O secţiune mai lungă tratează subiectul lui Moise, împotriva căruia a fost acuzat Ştefan de a fi vorbit (v. 17-43). Moise a fost şi el respins de către fraţii săi atunci când a mers să-i elibereze. Totuşi Dumnezeu l-a răzbunat, trimiţându-l înapoi în Egipt pentru a elibera poporul Său. Din nou acest popor a revenit la idolatrie şi refuzau să-l asculte pe Moise. Această idolatrie a continuat până în perioada exilului babilonian datorită dorinţei lor de a avea dumnezei pecare să-i poată percepe vizual.

Următorul pasaj (v. 44-50) tratează cortul întâlnirii şi Templul. Cortul întâlnirii era mobil şi mergea împreună cu poporul lui Dumnezeu prin pribegia lor. Templul era static şi a dat naştere foarte rapid la o concepţie locală cu privire la Dumnezeu. Însă Cel Prea înalt nu locuieşte în case făcute de mâini omeneşti (vezi Matei 14:58). Religia iudaică a devenit statică, nereuşind să treacă mai departe, spre noul Templu, trupul lui Cristos.

Referirile la cortul întâlnirii precum şi întreaga concepţie a cultului creştin adevărat însă invizibil sunt dezvoltate în epistola către evrei, despre care s-a considerat că are legături apropiate cu această cuvântare. În mod sigur şi Pavel, şi-a dezvoltat principiile afirmate de Cristos şi dezvoltate aici de către Ştefan. Când aceste principii au fost înţelese de biserică, ele au dus la o rupere cu vechea închinare din Templu (Faptele Apostolilor 2:46). Creştinii au văzut practic că nu erau numai o sectă a vechiului Israel. Ei erau noul popor al lui Dumnezeu, cu templul adevărat, altarul şi sacrificiul, trăind adevărata viaţă de pribegie, şi fiind respinşi, precum fuseseră prorocii şi Isus, de către iudei.

BIBLIOGRAFIE

1. Simon,St. Stephen and the Hellenists in the Primitive Church, 1956; A. Gole,The New Temple, 1950; W. Manson, The Epistle to the Hebrews, 1951, p. 25 ş.urm.; R.J. McKelvey, The New Temple, 1969; F. F. Bruce, New Testament History, 1969, p. 206 ş.urm..

R.E.N.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/stefan.html

Planeta Privilegiată Căutarea unui scop în Univers

Acest articol este o sumarizare a documentarului Planeta Privilegiată (în engleză: The Privileged Planet) produs de Illustra Media, documentar care este bazat pe cartea cu acelaşi nume scrisă de astronomul Guillarmo Gonzalez împreună cu filosoful Jay Richards. În România documentarul este tradus şi distribuit de Alfa Omega TV Timişoara^[1].

Este planeta noastră doar un fir de praf pierdut fără semnificaţie prin Univers? Sau, este Pământul creaţia unui Proiectant inteligent? Cele mai recente descoperiri ştiinţifice indică faptul că mulţi factori care fac posibilă existenţa vieţii complexe pe Terra furnizează de asemenea cele mai bune condiţii pentru cercetare ştiinţifică. Planeta privilegiată exploreză această corelaţie surprinzătoare şi implicaţiile care afectează înţelegerea originii şi scopului Cosmosului.

În 1543 Astronomul polonez Nicolaus Copernicus a argumentat în lucrarea Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti că Pământul nu se află în centrul Universului cum se credea de optsprezece secole, de la Aristotel şi Ptolemeu, ci se roteşte în jurul Soarelui. Această descoperire a condus la formularea unui principiu mai larg, numit Principiul Copernican: Pământul nu ocupă un loc preferenţial, special în Univers. Locaţia cosmică a Pământului este mediocră, neexceptională, neprivilegiată.

Această reinterpretare a Principiului Copernican a devenit proeminentă în sec. XX, odată cu lărgirea descoperirilor astronomice. Până în sec. XX se credea că Universul este format doar din galaxia noastră. Hubble a schimbat această percepţie. Între anii 1921-1926, astronomul Edwin Hubble a descoperit adevărata magnitudine a Universului, folosind telescopul de la Mount Wilson Observatory.  El a folosit telescopul pentru a fotografia pete luminoase distincte de lumină care s-au dovedit a fi galaxii individuale. Descoperirea lui lărgea graniţele Universului şi consolida Principiul Copernican. Despre locul Pământului în Univers Carl Sagan, astronom şi astrobiolog spunea: “Planeta noastră este o pată nesemnificativă şi singuratică într-un întuneric cosmic care o învăluie.”

Deşi tot ce a demonstrat Copernicus a fost că Pământul nu este staţionar, în “centrul lumii”, ci se învârte în jurul Soarelui, aceasta a condus la extrapolarea ultimă a principiului derivat din pierderea locului privilegiat care i se atribuise planetei noastre, anume că “Pământul şi viaţa de pe el există fără scop sau semnificaţie în Univers”. O implicaţie a Principiului Copernican este că viaţă şi planete ca Pământul sunt abundete în Univers. Programul S.E.T.I. (Search for ExtraTerrestrial Intelligence – Căutarea Inteleligenţei Extraterestre) a fost pornit bazându-se tocmai pe acesta prespunere. De ce se crede asta? Pentru că Universul e foarte vast. Se estimează că galaxia noastră, Calea Lactee are ~100 miliarde de stele, iar în Universul observabil există aproximativ ~100 miliarde de galaxii.  Dacă nu cumva e ceva special sau miraculos cu Pământul nostru, ce avem aici trebuie să se fi intâlmplat de multe ori în Univers.

Trecând dincolo de estimările probabilistice bazate pe numărul de stele din Univers, este valid să ne întrebăm dacă cercetările moderne ale ştiinţei confirmă şi azi pretenţiile Principiului Copernican că Pământul şi viaţa de pe el există fără scop sau semnificaţie în Univers?Sunt planetele locuibile rare sau dese în Univers? La aceata întrebare ne ajută să răspundem Guillermo Gonzalez, cercetător la programul astrobiologic al NASA pentru studiul planetelor extra-solare^[2]. El studiază condiţiile necesare pentru existenţa vieţii în Univers. Pentru că numărul de stele nu este singurul factor ce trebuie considerat, nici măcar cel mai important,  trebuie investigat şi care sunt factorii necesari pentru a avea o planetă locuibilă. Pentru că legile fizice şi chimice sunt permanente oriunde în Univers, şi legile necesare pentru existenţa vieţii la fel, planetele căutate vor fi cele cu caracteristici asemănătoare cu ale Pământului.

Viaţă bazată pe carbon depinde de prezenţa apei lichide. Apa se dizolvă şi transportă nutrienţii chimici vitali tuturor organismelor, reglează temperatură de la suprafaţa Pământului absorbind căldura de la soare, etc. Existenţa apei lichide depinde de locaţia planetei faţă de steaua ei. De exemplu, dacă Pământul ar fi mai aproape de Soare cu 5%, apa s-ar evaporta, iar dacă ar fi mai departe cu 20%,  ar îngheţa. Există aşadar un coridor numit zona locuibilă care la Pământ este aproximativ între orbita lui Venus şi cea a lui Marte. Apa lichidă e o condiţie necesară dar nu suficientă pentru ca viaţă să existe. Alţi factori necesari sunt:

• Plasarea planetei în zona locuibilă galactică.
• Orbitarea unei stele pitice din secvenţa spectrală G2. Dacă Soarele ar fi mai masiv, zona locuibilă ar fi mai aproape, iar creşterea gravitaţiei ar duce la oprirea rotaţiei pământului în jurul propriei axe (cum este cazul Lunii), fiind cu o faţă întotdeauna la Soare; partea de către Soare ar fi fierbinte iar cea întunecată îngheţată.
• Protecţia unor planete de gaz gigantice care protejează planeta de comete.
• Localizare în zonă locuibila circumstelară.
• Orbită aproape circulară.
• Atmosferă bogată în oxigen. Cea a Pamtntului are 1% din diametrul planetei şi asigură un climat temperat, protecţie de radiaţiile solare şi combinaţia corectă de gaze necesara apei lichide şi vieţii comlexe.
• Masă corectă a planetei.
• Existenţa unui satelit natural mare. Se crede ca dacă Luna n-ar există, nici noi n-am fi aici. Cu o dimensiune de 1/4 din mărimea Pământului, gravitaţia puternică a lunii stabiliezeaza înclinaţiei Pământului la 23.5 grade şi ajută la circulaţia apelor reci şi calde ale oceanelor. Această înclinaţie generează schimbări temperate de anotimpuri, şi singurul climat îndeajuns de blând care poate susţine organisme complexe.
• Existenţa câmpului magnetic.
• Este nevoie de o proporţie adecvată între oceane şi continente.
• Viteză de rotaţie moderată.
• Scoarţă Terestră. Cea a Pământului are o grosime potrivită între 4 şi 48 km, formată din 132 plăci tectonice care se mişcă continuu şi reglează temperatura internă, reciclează carbonul, amestecă elementele chimice esenţiale vieţii, conturează continentele.
• Mişcarea fierului lichid din interiorul planetei generează un câmp magnetic protector esenţial pentru viaţa complexă. Pe o planetă fără un astfel de câmp magnetic protector vântul solar ar îndepărta atmosfera, lucru care s-ar întâmpla şi dacă Pământul ar avea o dimensiune mai mică, cum este Marte.

Numărul de factori necesari susţinerii vieţii complexe a crescut până la 20 (la data producerii documentarului), ceea ce duce la o şansă de 10^-15 (1/1.000.000.000.000.000) că aceştia să apară la întâmplare.

Dacă ne întrebăm din nou dacă planetele asemănătoare Pământului sunt rare, chiar dacă există 100 de miliarde de galaxii cu câte 100 de miliarde de stele fiecare, răspunsul este de data această Da!, având în vedere probabilitatea scăzută a convergenţei factorilor de mai sus. Pământul este aproape ca un organism gigantic unde diferite sisteme interacţionează astfel încât viaţa să poată exista.

Dacă o planetă ca Pământul este rară, există ea pentru un scop? Dacă da, putem spune ceva despre acest scop?

Eclipsa totală de Soare din 24 octombrie 1995 din India a fost evenimentul astronomic care a declanşat căutarea unui răspuns pentru Guillarmo Gonzalez. Privind frumuseţea misterioasă a ceea ce vedea pe cerul Indiei, medita şi la factorii ce au făcut posibil acest eveniment.

Pentru o eclipsă totală e nevoie de un corp luminos (Soarele), un corp eclipsator (Luna) şi o platformă de observaţie (suprafaţa Pământului), iar toate acestea trebuie să fie în linie dreaptă în spaţiu. Mărimea aparentă a lunii în spaţiu trebuie să fie aproape aceeaşi cu mărimea aparentă a soarelui pe cer. O coincidenţă spectaculoasă este că Soarele are o mărime de 400 de ori mai mare ca Luna, dar este şi la o distanţă de 400 de ori mai mare faţă de Pământ, fiind tocmai condiţiile necesare pentru ca o eclipsă să fie totală.

Eclipsele solare perfecte l-au făcut pe Jay Richards să se gândească dacă nu cumva acestea sunt un vârf de iceberg dintr-un şir mai lung de dovezi care asigură o cale de a judeca dacă Universul este rezultatul unei întâmplări sau procese impersonale, sau e rezultat al scopului şi al proiectării.

Eclipsele deschid o poartă către chimia şi fizica Universului, fiind un experiment fizic gigantic care permite măsurarea constituenţilor stratului superior la atmosferei solare, din cauză că Luna se aşează aşa perfect peste Soare, că acoperă lumina ortbitoare şi lasă să se vadă atmosferă Soarelui, care este imposibil de văzut altfel. Stratul interior al atmosferei, cronosfera, se poate vedea la momentul de vârf al eclispsei, împreună cu un curcubeu de lumină numit spectrul luminos (en: flash spectrum). Eclipsa din 1870 a dus la înţelegerea structurii cronosferei soarelui şi la descoperirea heliului, al doilea element chimic ca abundenţă în Univers. Spectrul este cea mai mare sursă de informaţii despre o stea.

Circumstanţele în care se produce o eclipsă totală sunt exacte şi cruciale: o lună mai mare ar bloca parţial imaginea cronosferei şi ar diminua lumina spectrală. O lună mică ar permite prea mult lumină din soare, şi spectrul nu ar mai fi vizibil.

În 29 mai 1919, o echipă condusă de astronomul britanic Arthur Edington a fotografiat Soarele şi stelele dn grupul stelar Hyades în timpul unei eclipse totale. El a observat că gravitaţia soarelui curbează lumina de la stelele depărtate exact la unghiul pe care îl prezisese Albert Einstein. Teoria Relativităţii a primit o confirmare puternică chiar în timpul unei eclipse solare totale.

În tot sistemul nostru solar, cel mai bun loc de unde se observă eclipsele totale este suprafaţa pământului. Mai sunt 65 de luni care orbitează planetele sistemului nostru solar, dar este uimitor că locul care are observatori (Pământul) este şi locul de unde se văd cel mai bine eclipsele.

A fost o constatare surprinzătoare pentru Jay Richards şi Guillermo Gonzalez să descopere că aceiaşi factori care fac o planetă locuibilă sunt necesari şi pentru a face observaţii şi decoperiri ştiinţifice. Cei doi au descoperit 12 exemple de corelări între aceşti factori ce favorizează viaţa şi descoperirile.

Dintre cele 70 de planete şi luni din sistemul nostru solar, Pământul e una din cele 7 învelite într-o fâşie transparentă de gaz (atmosferă) şi singurul care poate susţine viaţă complexă. Dacă ar fi prea mult carbon în atmosferă, am avea parte de ceaţă organică cum este pe luna lui Titan. Nici una din celelalte 6 lumi străine nu cunoaşte Soarele, nici nu are o vedere clară a lui. În timp ce se mişcă în spaţiu, Pământul este bombardat cu radiaţii emise de Soare dar şi alte obiecte cum sunt supernove sau galaxii distante: radiaţii gamma, X, ultraviolete, intrarosii, microunde, radio. Majoritatea radiaţiilor din spectrul electromagnetic sunt invizibile pentru ochi şi sunt letale sau nefolositoare pentru viaţă. Doar o felie subţire de radiaţii este esenţială pentru plante (fotosinteză), animale şi fiinţe umane. Aceste radiaţii care permit plantelor să facă mâncare şi astronomilor să observe cosmosul reprezintă mai puţin de 1*10^-24 din emisiile naturale electromagnetice din Univers. Din fericire acest tip de radiaţii este produs de Soare în abundenţă şi acestea sunt şi razele care pătrund cu cea mai mare uşurinţă scutul filtrant al atmosferei noastre pentru a ajunge la suprafaţa pământului.

Faptul că atmosofera de care e nevoie pentru viaţă complexă nu împiedică acea viaţă să observe Universul îndepărtat e o supriză, ceva ce nu te aştepţi ca şansa să producă.

Locaţia specifică a Pământului în galaxie a dus la dovezi pentru corelarea între viaţă şi descoperire. Locaţia în sistemul solar este optimă pentru locuire, dar la fel e şi locaţia în galaxie. Galaxia noastră are o formă plată cu un centru sferic şi braţe în spirală. Pământul se găseşte la jumatea distanţei dintre centrul galaxiei şi margine. Există multe locuri periculoase în galaxie: în centru e denstiate mare de stele, sunt multe supernove care pot deranja viaţa; există o gaură neagră în centru cu radiaţii mortale lângă ea. La margine abundenţa elementelor fier, magneziu, siliciu, oxigen e mai redusă. Există deci un spaţiu fericit median între periculosul centrul galactic şi margine numit Zona locuibilă galactică. Obstacolele pentru locuibilitate sunt minimizate departe de centru sau de margine, dar chiar şi în Zona locuibilă galactică sunt locuri mai puţin ospitaliere vieţii complexe.

Cel mai bun loc pentru observaţiile astronomice este între braţele galactice, nu în interiorul lor unde explodează supernove sau se formează stele. Se pare că pământul este aşezat chiar într-un astfel de loc relativ sigur şi neaglomerat între braţul Săgetător şi Perseu al Caii Lactee unde locuibilitatea este optimizată şi riscurile sunt minimizate.

Pământul e nu numai în zona critică pentru viaţă ci în mod surprinzător şi în locul ideal pentru a face descoperiri ştiinţifice: aproape de mijlocul distanţei dintre centru şi margine, între braţe, unde este puţin praf cosmic. Chiar dacă galaxia este lată, locaţia Pământului nu întunecă o mare parte din cer, ci locul unde ne aflăm a permis astronomilor să descopere şi să studieze structura Caii Lactee.

Privind spre constelaţia Săgetător, vedem că stelele nu sunt distribuite uniform. Există zone mai aglomerate şi zone mai relaxate, întinse pe un diametru de 100 mii de ani lumină. Dacă am fi în centru ar fi mai greu să distingem între lucruri din interiorul şi exteriorul galaxiei. Acolo e mai mult praf şi ar fi greu să vedem imagini din Universul indeparatat, să distingem stelele din galaxia noastră de cele din restul Universului. Suntem în locul ideal din care putem vedea şi Calea Lactee, dar şi restul cosmosului. Cea mai bună locaţie pentru locuibilitate e şi cea mai bună poziţie pentu descoperiri ştiinţifice, de data aceasta la o scară galactică.

Masa electronilor, masa atomică, masa protonilor, forţa nucleară tare (care ţine protonii şi neutronii laolaltă în nucleu), forţa nucleară slabă, forţă electromagnetică (care “leagă” elementele chimice), viteza luminii, constanta cosmologică, gravitaţia, viteza luminii, gravitaţia, etc, toate acestea trebuie să fie la locul lor ca viaţa să poate exista. Oamenii de ştiinţă au determinat puterea relativă pentru fiecare din aceste legi şi forţe primare. Fiecare din ele se află într-un balans aşa de critic încât se spune că echilibrul lor este fin reglat. Dacă aceste constante ar fi mai mari sau mai mici cu puţin, sau dacă ar avea valori la întâmplare, viaţa în Univers nu ar fi posibilă. Această e ideea reglării fine.

Oare de ce fiinţe ca noi sunt capabile să descopere lucruri despre Univers? De ce modul în care gândim corespunde cu felul în care Universul e în realitate? Einstein credea cu putere că principiile Universului sunt atât frumoase cât şi simple. Într-adevăr, cele mai importante ecuaţii din fizica teoretică pot fi scrise pe o foaie de hârtie. Universul nu este doar fin reglat pentru ca viaţa să poată exista, ci are şi o structură matematică elegantă şi frumoasă, astfel încât oamenii o pot descoperi. Din presupoziţii naturaliste nu te aştepţi ca Universul să fie inteligibil de raţiunea umană. Te aştepţi ca omul să aibă aptitudini de vânător, de a se descurce în lume, de a atrage parteneri de reproducere. Dar în mod uimitor avem şi capacitate să ne dăm seama ce se întâmplă în atomi sau găuri negre. Pentru a exista nu aveam nevoie ca Universul să poate fi descoperit, aceasta e ceva pe deasupra, ceea ce te face să te gândeşti că sursa Universului a intenţionat observatori care să-l poată descoperi. Aceste lucruri te duc cu gândul la o “conspiraţie” mai degrabă decât la un accident. Iar pentru a descoperi acest lucru trebuie mers dincolo de Univers, pentru că aceste lucruri nu se pot înţelege doar din mecanica ciocnirii atomilor.

Copernicus a încercat să înţeleagă mecanismul Universului, “elaborat şi ordonat pentru noi de un creator de o bunătate şi ordine supremă, sistem pe care cel mai ordonat artist l-a alcătuit de dragul nostru”. Fondatorii ştiinţei moderne cum sunt Galileo Galilei, Johannes Kepler, Nicolaus Copernicus sau John Newton au crezut că Universul e produsul unei minţi, că era inteligibil unor fiinţe ca noi tocmai pentru că Universul însuşi e produsul unei minţi inteligenţe.

Explorarea Planetei Privilegiate este concluzionată de Jay Richards în cuvintele: “Scopul nostru nu este doar ca să existăm ci să ne extindem dincolo de mica şi îngusta noastră casă, de a vedea Universul şi de a-l descoperi, şi de a considera dacă acesta arată spre ceva dincolo de el.”

Note de subsol:

1. Documentarul cu subtitrare în limba română este disponibil pentru vizionare şi pe YouTube, în şase părţi: I, II, III, IV,V, VI. [↩]
2. În acest moment (mai 2009) Guillermo Gonzalez este profesor la Groove City College.

http://www.monergism.ro/index.php/istoria-bisericii/apologetica/