„Poziţiile din cadrul bisericii lui Dumnezeu nu sunt în mod onorific acordate indivizilor care au frecventat în mod credincios biserica sau care sunt seniori în ani” (Alexander Strauch, Biblical Eldership, Restoring the Eldership to Its Rightful Place in the Church [Conducerea biblică, Restaurarea calităţii de conducere la locul ei potrivit în biserică], p. 19)2. Stilul
Calificările sunt găsite în cadrul literaturii care are un stil logic. Stilul este desemnat să fie preluat la valoarea sa. Acesta nu este un material poetic ca cel din Proverbe, care conţine concepte care sunt adevărate în mod general dar care pot fi diferit în instanţe separate. Materialul logic este pentru a fi ascultat şi nu pentru a fi alegorizat.
B. Durata calificării
1. Viaţa timpurie
Calificările nu au rolul de a elimina pe cineva care a eşuat să împlinească un standard în cadrul vieţii sale timpurii deşi acesta le împlineşte la vremea când este un candidat pentru supraveghere. De exemplu, un potenţial bătrân al bisericii ar trebui să fie cunoscut după ospitalitatea sa la vremea când el este un candidat deşi mai devreme în cadrul vieţii sale poate că nu a fost cunoscut ca fiind ospitalier.
2. Viaţa prezentă
El ar trebui să fie de obicei ospitalier la timpul când este propus pentru poziţia de conducere. Însă el nu trebuie să fie descalificat doar pentru că de cinci ori din sute de oportunităţi din anul precedent al propunerii sale să fie un conducător el nu a fost primitor de oaspeţi.
1 Timotei 3:2 şi Tit 1:6-7 sunt afirmaţii destul de puternice care cer ca un bătrân al bisericii să împlinească acele calificări care urmează. Totuşi, nu este nimeni perfect. Cu toate aceste trebuie ca în cadrul preponderenţei oportunităţilor candidatul să arate calităţi pozitive. Un candidat care împlineşte de obicei calificările poate fi făcut un bătrân al bisericii. Chiar şi dacă un candidat în rare ocazii nu arată o calitate pozitivă, acesta poate fi recunoscut ca bătrân al bisericii dacă el arată astfel de calificări de obicei.
C. Fără prihană(1 Timotei 3:2; Tit 1:6-7)
Aceasta este o calitatea a unei persoane pe care şi-o poate permite, „. . . nimic care vreun adversar să aibă ceva de zis contra, sau despre care să poată face o acuzare. . .” (Trench, Synonyms of the New Testament [Sinonime ale Noului Testament], p. 382).
• „Atunci când un lider este fără cusur, criticii nu pot discredita profesarea credinţei sale de creştin să să-l dovedească că nu e potrivit pentru a-i conduce pe alţii” (Neemia 6:13) (Alexander Strauch, Biblical Eldership, an Urgent Call to Restore Biblical Church Leadership [Conducerea biblică, Apelul urgent spre restaurarea conducerii biblice bisericeşti], ediţia a 3 a, p. 189).
Cu toate acestea, unii duşmani au minţi foarte creative şi pot face schimbări bizare. Doar acela care doreşte să fie un conducător nu ar trebui să fie descalificat doar pentru motivul că cineva aduce o acuzaţie care este credibilă doar pentru cel care o face. Doar acel candidat care este răspunzător de schimbările eventuale, având o boare de posibilitate în mintea celor care aleg (probabil datorită bine cunoscutelor defecte din vieţile candidatului), este descalificat. Această boare ar trebui să fie bazată pe defectele bine-cunoscute din viaţa candidatului.
D. Soţul unei singure soţii (1 Timotei 3:2, Tit 1:6)
Există patru interpretări:
1. Biserica
„O singură soţie” din această interpretare este biserica. Aceasta este o încercare stângace din partea teologilor Romano-catolici pentru a proteja doctrina nebiblică a celibatului preoţilor. Nu există nici cea mai neînsemnată iluzie în aceste contexte care să afirme faptul că soţia supraveghetorilor ar trebui să fie înţeleasă ca fiind biserica. Mai degrabă ar fi o referinţă frecventă la familia conducătorului. Astfel el trebuie să aibă o soţie literal vorbind (1 Timotei 3:4-5; Tit 1:6). În plus, figura de căsnicie este că Hristos este soţul iar biserica universală este soţia Sa (Efeseni 5:23; Apocalipsa 19:7b).
2. Revendicare referitoare la căsnicie
Argumentul că un bătrân al bisericii ar trebui să fie căsătorit nu ar fi fără vreun merit, vezi paragraful „Y” de mai jos. Totuşi, accentul din această frază nu este pus pe lipsa unei soţii (dacă ar fi fost aşa, aceasta s-ar fi pus astfel „soţul unei soţii”) ci pe pluralitatea de soţii („soţul unei singure soţii”).
3. Interzicerea recăsătoriri pentru cei văduvi
În această interpretare, dacă un bătrân al bisericii îşi pierde soţia prin moarte, această calificare l-ar împiedica să se mai recăsătorească. Totuşi, există un pasaj paralel care se ocupă cu văduvele; acesta demonstrează insuficienţa acestei interpretări.
O văduvă trebuie să fie „soţia unui singur bărbat” (1 Timotei 5:9). Tinerele văduve sunt încurajate să se recăsătorească (1 Timotei 5:14). Pavel nu ar fi sfătuit pe vreo văduvă să facă ceva care ar putea fi o ameninţare pentru traiul ei viitor dacă ar fi murit şi al doilea soţ al ei. Astfel „soţia unui singur bărbat” nu poate însemna că o văduvă trebuie să rămână necăsătorită.
Din moment ce „soţul unei singure soţii” este aceeaşi cu „soţia unui singur soţ”, doar că genurile lor au fost inversate, atunci este rezonabil să concludem faptul că interzicerea recăsătoriri nu este interpretarea corectă din acest context referitor la conducătorii din cadrul bisericii.
4. Adulterul
Această calificare ar preveni ca cineva care a avut o mulţime de soţii să devină un conducător în biserică. În timpul Noului Testament, poligamia era practicată printre cei bogaţi şi rabinii au permis regelui să aibă 48 de neveste (Jeremias, Jerusalem at the Time of Jesus [Ierusalimul în vremea lui Isus], pag. 90, 93). Calificarea aceasta ar interzice ca un bărbat să fie un conducător în biserică, care este în prezent într-o stare de adulter (relaţii sexuale nepermise).
• „Consensul general al scolasticilor evanghelici cu privire la fraza ‚soţul unei singure soţii’ atât din 1 Timotei 3 cât şi din Tit 1 este acela că înseamnă că el este soţul unei singure soţii care este în viaţă” (Ray Bohlin, Can Deacons be Divorced? [Pot diaconi să fie divorţaţi?], material preluat de la Probe Ministries la http://www.probe.org/docs/e-deacons2.html).
E. Cumpătat (1 Timotei 3:2)
Din punct de vedere literal acest termen este opusul intoxicării. Totuşi, această caracteristică este acoperită de fraza „să nu fie beţiv” [în versiunea în limba engleză este folosită expresia „să nu fie dependent de alcool”, n. tr.], în acelaşi catalog de calificări. Din moment ce aceeaşi listă nu ar copia calificările, termenul „cumpătat” probabil că este folosit în mod figurativ. Folosit în acest fel acesta indică claritatea completă a minţii şi a rezultatului unei bune judecăţi (Dictionary of New Testament Theology [Dicţionarul Teologiei Noului Testament], 1:514-515).
F. Prudent (1 Timotei 3:2); sensibil (Tit 1:8)
Acesta este descrierea unei persoane care are control asupra pasiunilor şi dorinţelor sale neevlvioase (Trench, pag. 71-72). Un candidat nu trebuie să fie impecabil. Totuşi, el trebuie să fie familiar cu păcatul pe care tinde să-l comită şi să-l aibă astfel sub control. Versiunea NIV din limba engleză traduce acest termen prin „auto-controlat”.
G. Respectabil (1 Timotei 3:2)
Deoarece candidatul şi-a ordonat în mod adecvat întreaga sa viaţă, relaţiile sale cu alţii sunt potrivite şi funcţionează în mod adecvat.
• „Buna ordonare nu este referitoare doar la îmbrăcăminte şi la atitudine, ci la viaţa interioară, care se exprimă de fapt pe sine în conversaţiile exterioare” (Trench, pag. 346).
H. Primitor de oaspeţi (1 Timotei 3:2; Tit 1:8)
A fi primitor de oaspeţi în cadrul culturii din vremea lui Timotei însemna a primi şi a avea grijă de oaspeţi, în special pe cei străini, într-un fel prietenos şi generos (Dictionary of New Testament Theology, 1:59-60).
I. Capabil să înveţe pe alţii (1 Timotei 3:2)
Aceasta este o traducere discutabilă a limbii greceşti. Doar de două ori este folosit cuvântul didaktikos, într-un context care îi dezvăluie înţelesul. În acel context acesta înseamnă „a învăţat” sau „a fost învăţat” (Philo, On the Change of Names [Despre schimbarea numelor], paragraful 84, şi Rewards and Punishments [Răsplăţi şi pedepse], paragraful 27; Rengstorf în cadrul cărţii Theological Dictionary of the New Testament, 2:165 este de acord cu această înţelegere).
Astfel această calificare nu înseamnă că cel care candidatul trebuie să fie un învăţător. Acesta înseamnă mai degrabă că el trebuie să fi fost un student de succes al Cuvântului. El nu are un dar de învăţare conform acestei calificări. El are o cunoaştere comprehensivă a Cuvântului lui Dumnezeu pentru a putea păstori, corecta sau mustra. Această calificare vorbeşte despre cunoaştere nu despre înţelepciune. Înţelepciunea este implicată în „cumpătare” de la paragraful „E” de mai sus.
Tit 1:9 accentuează faptul că un candidat la poziţia de privighetor trebuie să aibă destulă cunoaştere a Cum pentru a sfătui şi a convinge pe aceia care susţin doctrina falsă. Ba mai mult, conducerea bisericii din Ierusalim a căutat să ajute pe diaconi în aşa fel încât conducerea să nu fie aşa de ocupată încât să neglijeze lucrarea Cuvântului (Faptele Apostolilor 6:4). Propovăduirea Cuvântului putea include consilierea, evanghelizarea, învăţarea, şi aşa mai departe. În mod aparent de la un candidat la poziţia de conducător în biserică se aştepta să fie capabil pentru un anumit tip de slujirea a Cuvântului deşi nu toţi ar avea nevoie să fie învăţători.
Cel mai bună cale pentru ca un candidat să atingă această calificare este prin pregătirea formală. Poate că echivalentul unui titlu de Associate Degree în Biblie sau în teologie ar întâmpina această calificare. Acesta este de obicei un curs de studiu de doi ani pentru studenţii de la şcoli cum sunt Emmaus Bible College, Moody Bible Institute, şi Brooks Bible College. Totuşi, un candidat poate întâmpina această calificare printr-un studiu informal propriu. Dacă acest candidat nu studiază tot timpul, el nu poate dobândi un grad adecvat de cunoaştere pentru mulţi ani.
J. Să nu fie dependent de vin (1 Timotei 3:3; Tit 1:7)
Din punct de vedere literal acest cuvânt însemnă „zăbovitor la vin” (Vine, Expository Dictionary, 1:146 [Dicţionar Expozitiv]). CU siguranţă că un alcoolic activ ar fi exclus. Doar aceia care practică moderaţia sau nu beau alcool ar putea fi calificaţi.
K. Blând (1 Timotei 3:3)
Cel care împlineşte această calificare nu va fi considerat prin dările lui de socoteală drept general, rege, un stăpân, un domn, un şef, sau un ofiţer şef. Mai degrabă, acesta ar apărea pentru cei din jur ca un lider a cărui calitate de conducător nu este autoritară.
* „Stăpânii care arată această calitate nu îşi impun în mod aspru poziţia lor superioară asupra acuzaţiilor lor ci mai degrabă sunt gânditori şi atenţi” (Dictionary of New Testament Theology, 2:256).
L. Necertăreţ (1 Timotei 3:3); nu este bătăuş (Tit 1:7)
Literal, aceste cuvinte înseamnă „care nu se bate” (Vine, 1:146). Unul care trebuie ţinut atunci când devine mânios sau unul care este certăreţ sau argumentator nu ar trebui să fie numit în calitatea de bătrân al bisericii. Candidaţii care în contextul argumentelor se tot învârt, îşi ridică vocea, lovesc cu pumnii pe masă şi îşi atacă oponenţii sau îşi interpretează greşit poziţiile lor, nu sunt calificaţi. Un conducător al bisericii ar trebui să fie capabil să se angajeze într-o controversă şi să-şi spună punctul fără a se opune crezând că îi atacă pe ceilalţi în mod figurativ sau literal şi fără o aprindere ulterioară a tensiunii.
M. Liber de dragostea de bani (1 Timotei 3:3); nu este lacom de câştig mârşav (Tit 1:7)
Lupta după posesiuni, bogăţie şi proprietăţi nu ar trebui să fi în atenţia vieţii unui conducător. Cu siguranţă că orice consideraţie financiară care vine odată cu poziţia de lider nu ar trebui să fie motivaţia pentru cel ce doreşte să fie un lider. Faptul că un candidat a fost plin de succes din punct de vedere financiar nu este o calificare.
N. Să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. (Căci dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?) (1 Timotei 3:4-5); având copii . . . care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare (Tit 1:6)
Candidaţii care nu fac o slujbă bună în a-şi conduce familiile lor nu pot fi lideri. Dacă un tată nu poate să-şi disciplineze cu succes familia sa, el s-ar putea să folosească aceleaşi metode defectuoase în timp ce conduce biserica în disciplină, dacă acesta ar fi fost permis să devină un bătrân al bisericii. Inabilitatea candidatului poate fi propria sa greşeală dacă acesta are o soţie sau un copil încăpăţânată. Este greu pentru o adunare să-şi determine responsabilitatea, mai ales din moment ce conducerea este critică în a ajuta adunarea să atingă scopuri divine, de aceea este nevoie de o înregistrare dovedită despre familia unui candidat.
Nici cel care poate disciplina doar prin ameninţare nu poate fi un lider. Mai degrabă el ar trebui să disciplineze cu har şi demnitate şi să-i inspire pe alţii în a-l respecta (Trench, pag. 346-347).
În Tit 1:6, fraza „să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare”, se referă la copiii aceluia ce candidează să devină lider şi nu la candidat. Acest lucru este cunoscut deoarece cuvântul grecesc pentru „rebeliune” (plural, neutru), este în acord de număr şi gen cu „copii”. Acesta nu se acordă în număr sau gen cu „bărbat” (singular, bărbat sau femeie).
Un om al cărui copii sunt implicaţi în cheltuieli extravagante pe propriile lor plăceri şi pofte sau care sunt gălăgioşi, nu s-ar califica pentru postul de supraveghetor (idem, pag. 55; Luca 15:12). Toţi copiii sunt păcătoşi – de aceea, nici un candidat nu se poate aştepta să nu aibă copii cu probleme de păcat. Totuşi, noi ar trebui să rezolvăm problemele lor. Dacă problemele lor ies din control încât aceştia să fie acuzaţi (de exemplu, biserica i-a disciplinat în mod public, un judecător i-a declarat delicvenţi, un alt părinte îi acuză într-adevăr de a fi tatăl copilului fiicei lor) atunci tatăl nu s-ar califica să fie un lider.
Notaţi faptul că aceste calificări implică faptul ca copiii să fie parte a casei. De la candidat se aşteaptă să-şi disciplineze membrii casei sale. El ar putea avea un copil care este încăpăţânat şi care este greu de disciplinat însă acesta a avut bună grijă de el atunci cât a fost în casa lui. Copilul pleacă de acasă şi merge la colegiu, îşi găseşte o slujbă, sau se căsătoreşte. Acum să el este responsabil pentru sine el devine indisciplinat. Aceasta nu îl califică pe tatăl lui să fie un lider ci mai degrabă dezvăluie e degrabă dezvăluie expertiza tatălui în felul de tratare a persoanelor dificile. Un lider ar trebui să trateze pe credincioşii dificili din adunare şi tatăl din acest exemplu a arătat că este capabil.
Alte calificări se adresează caracterului nesatisfăcător al unui tată care lasă o amprentă negativă asupra unui copil printr-o trăire de dominaţie şi mai ales de nepăsare.
O. Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului (1 Timotei 3:6)
Dumnezeu l-a pedepsit pe diavol datorită mândriei lui (Isaia 14:14-15). O problemă a credincioşilor imaturi care devin lideri în biserică este că ei o să domnească mai degrabă decât să fie exemple sau slujitori (Marcu 9:33-37; Luca 9:46-48; 22:24-30; Iacov 4:6; 1 Petru 5:3). Probabil că ei nu au înlocuit mândria omului vechi cu umilinţa omului nou.
Pavel i-a spus lui Tit să rânduiască bătrâni (sau presbiteri, în versiunea romanească, Tit 1:5) în Creta (AD 66–House, Chronological and Background Charts of the New Testament [Hărţi cronologice şi de fundal ale Noului Testament], p. 132). Din moment ce existau iudei care erau prezenţi în Ziua Cinzecimii (Faptele Apostolilor 2:11; AD 32–House, p. 129) este posibil că unii dintre bătrânii rânduiţi de Tit să fie credincioşi de aproape 34 de ani.
Pavel a pus bătrâni în Listra, Iconia şi Antiohia (Faptele Apostolilor 14:21-23; AD 49–House, p. 130). Dacă Nicolae ar fi fost parte a unei comunităţi creştine în Antiohia (Faptele Apostolilor 6:5, AD 34-35–House, p. 129), noii bătrâni puteau să fie credincioşi de 15 ani.
Pavel a predicat în Iconia în anii 48-49 d. Hr. (Faptele Apostolilor 4:11; House, p. 129). Astfel bătrânii din Iconia puteau să fie creştini doar de câteva luni înainte de a fi numiţi în funcţia de priveghetori. Totuşi, exista o comunitate evreiască puternică acolo (Faptele Apostolilor 14:1); astfel acei oameni puteau să fie credincioşi ai Vechiului Testament de ceva vreme bună.
Pavel a fost în Listra în anul 49 d. Hr. (Faptele Apostolilor 14:6, 8 şu; House, p. 130). Ceea ce era adevărat despre bătrânii din Listra nu putea să fie identic cu cei din Listra (Faptele Apostolilor 16:1, 3).
Ed Glasscock argumentează pentru o vârstă minimă de 30 de ani pentru bătrâni. El indică faptul că comunitatea de la Qumran cerea această vârsta minimă pentru a putea sluji ca bătrân în cadrul comunităţii lor. Isus avea 30 de ani când şi-a început lucrarea Sa publică. Pavel probabil că avea 30 de ani atunci când aproba moartea creştinilor (The Biblical Concept of Elder [Conceptul biblic despre bătrânii bisericii], în chestiunile vitale slujirii, examinarea preocupărilor şi conflictelor din lucrare, p. 140-141). Totuşi, nici unul dintre aceste exemple nu sunt direct aplicabile bătrânilor din bisericile locale.
Lungimea de timp în calitate de credincios nu indică întotdeauna faptul că un credincios este smerit; dar adesea aceasta este şi cazul precum şi maturitatea spirituală necesită timp. Totuşi, accentul din cadrul acestei calificări este pe smerenie şi nu pe durata de când este candidatul un credincios. În orice caz, un nou credincios nu trebuieşte pus imediat în poziţia de bătrân al bisericii. Mai degrabă acesta trebuie să fie observat destul de mult pentru a se asigura dacă el îşi are mândria sub control şi dacă şi-ar controla-o ca un bătrân. Însă şi un om îngâmfat care este credincios de mult timp trebuie să fie şi el respins.
P. Să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, ca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului (1 Timotei 3:7)
Această calificare este similară cu expresia „mai presus de reproş”. Totuşi, accentul aici este pus pe stilul lui de viaţă din afara bisericii. Stilul său de viaţă ireproşabil trebuie să se extindă şi în comunitate.
Q. Să aibă copii credincioşi (Tit 1:6)
Pavel era un bătrân conform textului din 1 Petru 5:1. Despre el se mai crede că nu ar fi fost căsătorit. Oare să însemne aceasta că Pavel a făcut o greşeală atunci când el a scris aceste cuvinte? Din moment ce ştim că toată Scriptura este inspirată, nu putem ajunge la această concluzie. Dacă Pavel vrea să spună că a fost un bătrân al bisericii locale, el a fost probabil un membru al celor care sunt supraveghetori datorită poziţiei sale ca apostol iar calificările nu i s-ar aplica acestuia. Acesta probabil că a fost şi cazul apostolilor din cadrul bisericii din Ierusalim (Faptele Apostolilor 15:6).
Este soţul un lider spiritual în propria sa familie? Unii poate joacă această parte în public însă sunt deficitare în cadrul căminelor lor.
Acest verset, asemenea celora din Faptele Apostolilor 16:31-33 şi 1 Corinteni 7:14, arată că o persoană poate avea o influenţă spre mântuirea rudelor sale. Un candidat nu poate crede în locul familiei sale, însă faptul că toţi membrii familiei lui sunt cu toţi mântuiţi arată ori că el a avut o influenţă spirituală pozitivă asupra lor, ori că el nu a avut o influenţă negativă care să îi reţină pe aceştia de la a fi mântuiţi. Datorită efectului pe care îl are un bătrân în viaţa spirituală a congregaţiei sale, un candidat are nevoie să aibă această indicare a abilităţii sale spirituale de a supraveghea. Fără aceasta nu există siguranţă a abilităţii sale.
Dacă vreunul din copiii săi se află sub „vârsta responsabilităţii”, acesta nu ar trebui să fie numit lider. Doar prin acest fel se poate produce evidenţă credibilă că el este un lider spiritual în familia sa şi astfel se califică în acest sens să fie un bătrân al bisericii.
R. Să nu fie încăpăţânat (Tit 1:7)
El nu ar trebui să fie unul care să susţină cu încăpăţânare propria sa opinie, corectă sau greşită, cu o privire nepăsătoare a celora care au o părere diferită (Trench, p. 131).
S. Să nu fie mânios (Tit 1:7)
El nu ar trebui să fie repezit spre a deveni stabilit într-un tip de mânie care caută răzbunarea (Trench, p. 131).
T. Iubitor de bine (Tit 1:8)
Înainte ca cineva să devină un bătrân al bisericii, el trebuie să demonstreze că iubeşte lucrurile bune. Ai putea conta asupra faptului că-l găseşti apărându-i şi ajutându-i pe cei neajutoraţi, petrecând timp în rugăciune şi studiu al Bibliei, disciplinarea tinerilor credincioşi, închinându-se cu familia sa, şi aşa mai departe.
U. Drept (Tit 1:8)
O persoană este dreaptă atunci când trăieşte în conformitate cu standardele drepte al lui Dumnezeu.
V. Devotat (Tit 1:8)
El trăieşte o viaţă care este în conformitate cu standardele de moralitatea care sunt acceptate în mod universal în cadrul bisericii. El nu va spune glume proaste sau povestiri rasiste; el va lua parte doar la acele lucruri care sunt bune din punct de vedere moral; el nu va face ceva care ruşinează sau stânjeneşte spiritual pe credincioşii maturi.
W. Înfrânat (Tit 1:8)
El se controlează pe sine mai degrabă decât să fie controlat de lume, de fire sau de diavolul.
X. Ţine cu credincioşie Cuvântul credinţei care este în acord cu învăţătura (Tit 1:9)
Unul care are să devină un bătrân al bisericii ar trebui să aibă o perspectivă înaltă despre autoritatea şi infailibilitatea Bibliei.
* „Supraveghetorul unei congregaţii trebuie să se ţină de Cuvântul care este caracterizat ca fiind credincios, vrednic de încredere, sau de bazare” (Homer Kent, The Pastoral Epistles [Epistolele pastorale], p. 222)
Y. Este căsătorit şi are o familie (1 Timotei 3:2, 4-5; Tit 1:6)
Limba greacă este destul de sofisticată ca să poată permite ca bărbaţii necăsătoriţi să fie bătrâni ai bisericii dacă aceasta a fost intenţia Duhului Sfânt. El ar fi putut spune, „Dacă el este căsătorit, el trebuie să fie unul care să-şi chivernisească bine casa, ţinându-şi copiii sub control . . .” Dar nu a fost aşa. Despre faptul că acest candidat trebuie să fie căsătorit şi să aibă o familie este învăţătura paragrafelor „D”, „N” şi „Q”.
Condiţia familiei cuiva este un indicator unic şi posibil al abilităţii acestuia de a fi un lidere. Aparent nu există nici o altă instituţie ca şi căsătoria şi familia în viaţa unui bărbat necăsătorit care să mai dezvăluie abilitatea sa de a fi sau nu un bătrân al bisericii. Riscul este prea mare fără acest tip de test.
Totuşi, persoana necăsătorită, având mai puţine responsabilităţi „seculare”, poate candida la diferite lucrări pe care o persoană căsătorită nu le-ar putea realiza fără să-şi neglijeze familia (1 Corinteni 7:32-35; de exemplu: misiunile, lucrarea de pionierat, evanghelismul). În cadrul acestei lucrări persoana necăsătorită nu s-ar putea stabili într-un singur domeniu, ceea ce este important pentru bătrânul bisericii pentru ca acesta să slujească în mod adecvat congregaţiei. Astfel de lucrători, deşi sunt diferiţi ca tip, sunt la fel de semnificativi ca şi bătrânii în cadrul planului lui Dumnezeu (1 Corinteni 12:12-27).
Z. Vârsta
Cuvântul „bătrân” poate indica faptul că cel ce este numit astfel este o persoană mai în vârstă sau se poate face referire la această poziţie fără a se lua în evidenţă vârsta (Bauer, Arndt, & Gingrich, A Greek-English Lexicon of the New Testament, 1952 [Lexicon grecesc al Noului Testament], p. 706-707). Ar trebui ca un bătrân al unei biserici locale să fie avansat în ani? Pot fi bărbaţii mai tineri bătrâni ai bisericii?
Persoana care deţine poziţia de bătrân al bisericii ar fi familiarizat cu cititorii originali evrei ai Noului Testament deoarece existau astfel de poziţii ocupate de oameni din cadrul Sanhedrinului şi în sinagogi. Conform scriitorului Jeremias, copii mai tineri ai bătrânilor din Sanhedrin aveau dreptul de a cânta cu leviţii în timpul jertfelor zilnice din templu (p. 224-225). Prin urmare, evreii au înţeles că postura de bătrân nu era ocupată doar de cei avansaţi în vârstă, ci mai şi includea pe acei taţi care aveau copii tineri. Cu acest fundal, poziţia de supraveghetor al bisericii locale nu trebuia limitată doar la cei cu peri albi.
Este cel mai bine ca această postură de supraveghetor să fie compusă din oameni de vârste diferite. Aceasta va ajuta la asigurarea că lucrarea adunări este relevantă pentru toate vârstele.
• „Aceia care sunt lideri într-o adunare trebuie să realizeze faptul că ei trebuie să alimenteze în mod continuu conducerea din partea altor bărbaţi pe care îi va ridica Duhul Sfânt. Un model poate fi văzut în cadrul decesului câtorva din cadrul adunării care nu mai există. Conducerea iniţială dorită nu a stabilit din punct de vedere caracteristic nişte metode de transmitere a conducerii la următoarea generaţie. Unii oameni se pare că au fost foarte şovăitori în a renunţa la controlul lor pe măsură ce îmbătrâneau iar vigoarea lor se diminua. Se pare că aceştia nu au transmis nici parte a zelului lor evanghelistic următoarei generaţii – doar un set de reguli pe care să le urmeze. Viziunea s-a pierdut. A mai rămas doar un simţ al datoriei pentru următoarea generaţie şi aceasta nu este suficient pentru a susţine o lucrare a lui Dumnezeu” (Robert L. Peterson, Lessons from the History of the Colorado Brethren, Emmaus Journal [Lecţii din istoria fraţilor din Colorado], vara lui 1992, p. 176).
AA. Genul
Toate referinţele biblice despre bătrâni se fac la persoanele de gen masculin. Femeile nu trebuie să-i conducă pe bărbaţi (1 Timotei 2:12).
BB. Încercat (1 Timotei 3:10)
1 Timotei 3:10 indică faptul că cei care candidează ar trebui să fie testaţi înainte ca aceştia să devină diaconi / bătrâni ai bisericii. Despre bătrâni se discută în versetele anterioare acestei secţiuni despre diaconi.
• „La fel cum şi doctorii sunt examinaţi oficial înainte ca aceştia să fie licenţiaţi, la fel este şi cu păstorii şi diaconii de perspectivă, ei trebuie să fie examinaţi în lumina cerinţelor lui Dumnezeu (1 Timotei 3:2-12) înainte de a prelua funcţia” (Alexander Strauch, Minister of Mercy, The New Testament Deacon [Slujitorul milei, Diaconul Noului Testament], p. 105).
Unele calificări pot fi testate literal. În cazul celui „învăţat” (paragraful „I” de mai sus), unui candidat i se poate da o examinare în scris sau oral pentru a discerne gradul săi în cunoştinţă a Bibliei şi în teologie. Alte calificări ca cea de „respectabil” (paragraful „G” de mai sus) sunt mult mai subiective şi pot fi confirmate doar prin observaţiile din decursul unei perioade de timp semnificative.
Nu se poate asuma existenţa calificărilor.
II. Selectarea lor
A. Prin apostoli sau desemnaţii acestora
Exemplul Noului Testament este că apostolii sau desemnaţii lor rânduiau bătrâni în biserică (Faptele Apostolilor 14:23; Tit 1:5). Astfel de persoane înzestrate spiritual nu mai există în biserică. Duhul Sfânt i-a folosit pe aceştia pentru a stabili Biserica în vremurile Noului Testament (Efeseni 3:20; 1 Corinteni 3:9-17; Romani 15:20). Fără aceşti oameni înzestraţi spiritual, această metodă nu poate fi folosită şi astăzi.
B. Prin congregaţie şi confirmaţi de bătrânii bisericii
Cea mai mică poziţie din cadrul conducerii bisericii locale este aceea de diacon. Noi ne gândim adesea la diaconi ca fiind din punct de vedere considerabil mai puţin calificaţi decât bătrânii bisericii. Totuşi, calificările diaconilor (Faptele Apostolilor 6:3; 1 Timotei 3:8-13) sunt în unele cazuri aceleaşi ca ale bătrânilor (de exemplu, să fie fără scrupule, soţul unei singure soţii, temperat, să nu fie iubitor de bani) şi în unele cazuri în întrec pe acelea ale bătrânilor (de exemplu, 1 Timotei 3:11 în care sunt evaluate soţiile diaconilor). [Pentru o comparaţie a calificărilor diaconilor şi ale bătrânilor, puteţi citi un articol în engleză apăsând aici.]
Filip a fost selectat ca diacon în Faptele Apostolilor 6 şi a condus o campanie evanghelistică foarte reuşită în Faptele Apostolilor 8. Ştefan a devenit diacon în Faptele Apostolilor 6 şi a predicat o predică în Faptele Apostolilor 7 care a fost aşa de puternică încât a fost martirizat. Diaconii nu sunt o normă secundară. Ei sunt mult mai imaturi spirituali decât bătrânii. Ei sunt la fel de calificaţi pentru lucrarea lor precum sunt bătrânii bisericii pentru slujba lor. Lucrările lor sunt diferite. Din punct de vedere funcţional ei sunt sub autoritatea bătrânilor bisericii ca o soţie faţă de soţul ei şi Domnul faţă de Tatăl.
Bătrânilor bisericii li se încredinţează numeroase responsabilităţi. Una dintre cele mai importante este de a sluji prin Cuvântul lui Dumnezeu. Diaconii lucrează ceea ce este desemnat bătrânilor insă bătrânii nu pot îndeplini acest datorită presiunii de a sluji prin Cuvânt (Faptele Apostolilor 6:1-6). Deci, nu este o surpriză faptul că aceste calificări ale bătrânilor sunt aproximative cu ale diaconilor pentru că funcţia lor este aşa de similară. În mod similar se aşteaptă să se acorde multă grijă în selectarea unui diacon ca şi în cazul unui bătrân al bisericii.
Exemplul biblic este ideea că congregaţia selectează diaconii; aceştia trebuie să îndeplinească calificările specificate. Apoi supraveghetorul adunării confirma selecţia (Faptele Apostolilor 6:1-6). Deoarece calificările şi lucrarea diaconilor şi a bătrânilor sunt aşa de apropiate, o metodă de selectare a diaconilor ar fi acceptabilă şi pentru selectarea bătrânilor.
Deci, singurul exemplu biblic pe care îl avem de selectare a conducerii şi pe care îl putem aplica astăzi este selecţia făcută de congregaţie. Cu această călăuzire, suntem liber să căutăm un principiu bazat pe Biblie care poate fi aplicat în acest caz. Un principiu ar fi ca aceste calificări pentru bătrâni (sau diaconi) să fie predate congregaţiei, congregaţia şi-ar selecta candidaţii pentru bătrâni ai bisericii (sau diaconi) pe care ei cred că ar îndeplini calificările, iar o autoritate ar trebui să confirme selecţiile.
În cazul în care într-o adunare există deja bătrâni ai bisericii, autoritatea ar trebui să fie aceştia care slujesc deja. În cazul unei adunări noi care nu are bătrâni, autoritatea ar putea fi a lucrătorului pionier (după exemplul lui Tit) sau a bătrânilor adunării „mamă”. Acolo unde nu este valabilă nici una dintre acestea pentru a fi autoritate, bătrânii unei adunări interesate ar putea fi autoritatea. În acest caz, autoritatea ar trebui să petreacă un timp semnificativ într-o părtăşie apropiată cu adunarea pentru a ştii cine îndeplineşte calificativele (1 Timotei 5:22, 24-25).
Singurul exemplu pe care îl avem este despre autoritatea care confirmă selecţiile congregaţiei (Faptele Apostolilor 6:6). Scriitorii inspiraţi nu oferă vreo idee referitoare la posibilitatea că, cu aplicarea calificativelor, congregaţia să fie lipsită de succes în procesul de selectare al conducerii.
Aparent se vede că procesul din Faptele Apostolilor 6, dacă urmează această conduită minimă, va fi supravegheat de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 20:28).
• „Selectarea noilor bătrâni ai bisericii ar trebui să fie făcută în comun de către congregaţie şi de bătrânii care îi evaluează pe bărbaţi conform calificărilor din 1 Tim 3, şi în dependenţă de rolul Duhului Sfânt în a-i ridica. În timp ce congregaţia îi recunoaşte pe noii bărbaţi ridicaţi de Duhului Sfânt, se pot face sugestii bătrânilor prezenţi, a căror responsabilitate ar fi aceea a alegerii finale” (Kenneth Daughters, New Testament Church Government [Guvernarea bisericii Nou Testamentale], p. 49, citat în John H. Fish III, Brethren Tradition or New Testament Church Truth [Tradiţia fraţilor sau adevărul bisericii Nou Testamentale], în Emmaus Journal, iarna 1993, p. 137).
Bătrânii trebuie să fie atenţi să obţină o participare puternică a congregaţiei în cadrul procesului de selectare aşa încât ispita exclusivităţii să fie minimalizată în aşa fel încât ei să demonstreze că sunt slujitori şi nu domnitori.
C. Nu de către bătrânii bisericii în exclusivitate
Această metodă de numire în funcţie a bătrânilor este bazată pe teorii invalide şi este insuficientă în a-i dovedi pe bătrânii care sunt recunoscuţi de intraga congregaţie.
1. Apostolii = teoria despre bătrânii bisericii este greşită
În timp ce selecţia făcută de apostoli ar putea părea o bază pentru această procedură, apostolii aveau autoritatea şi darurile care le întreceau pe acelea ale bătrânilor bisericii. Ei au acţionat cu deplina autoritate a lui Dumnezeu (Matei 10:20; 2 Corinteni 11:10; Galateni 1:11-12) şi au făcut miracole (2 Corinteni 12:12). Apostolii puteau rândui bătrâni fără să folosească o listă de calificative deoarece ei aveau o abilitate impecabilă de a discerne voia Domnului. Notaţi că Pavel a rânduiţi bătrâni în Faptele Apostolilor 14:23 cu ani înainte ca acele calificări din 1 Timotei şi Tit să fie revelate. La fel ca şi alţi credincioşi, bătrânii nu sunt infailibili în abilitatea lor de a simţi voia Domnului şi trebuie să se bazeze pe călăuzirea Scripturală oferită de Domnul nostru prin apostolii Săi (1 Corinteni 14:37).
2. Desemnatul apostolului = teoria despre bătrânii bisericii este greşită
Uneori se învaţă faptul că bătrânii ar trebui să-şi numească egalii lor deoarece Timotei şi Tit au rânduit bătrâni. Totuşi, nu există vreo evidenţă că ar fi fost oricare dintre aceştia bătrâni ai bisericilor în care slujeau ei. Ei au fost de fapt persoane pe care apostolul i-a selectat să lucreze cu bisericile desemnate. Dumnezeu l-a instruit pe Pavel să-l facă pe Timotei un desemnat (1 Timotei 1:18; 4:14). Pavel a oferit instrucţiuni personale desemnaţilor săi (exemplu, 1 şi 2 Timotei, Tit). Pentru că un apostol le-a spus lor ce să facă, ei au exercitat autoritatea apostolului. Prin rolul lor ei erau mai mult ca lucrătorii de astăzi cu normă întreagă care plantează biserici noi sau care întemeiază bisericile existente şi folosesc Cuvântul lui Dumnezeu drept călăuză. Funcţia celor desemnaţilor nu a fost ce aceea a bătrânilor bisericii de astăzi şi astfel nu putem spune, doar pentru că ei au rânduit bătrâni, că şi bătrânii bisericii de astăzi pot să numească noi bătrâni.
3. Scrutarea insuficientă
Acestei proceduri îi lipseşte scrutinul întregii congregaţii de care este nevoie pe a asigura faptul că acei candidaţi îndeplinesc calificările şi că ei au suportul întregii biserici.
D. Nu sunt selectaţi de bătrânii bisericii influenţaţi de admiterile congregaţionale
Există câteva probleme referitoare la această procedură:
1. Nu este bazat pe Biblia
Nu există vreo învăţătură sau vreun exemplu în Scriptură care să sprijine o astfel de procedură.
2. Introduce înclinaţia
Pre-aprobarea autorităţii înaintea congregaţiei are alimentare, influenţează admiterile congregaţionale. În mod normal membrii congregaţiei nu se simt liberi în a rezista la conducerea supraveghetorului prin a face admiteri negative. Atunci când se întâmplă aşa ceva, biserica este adeseori aruncată într-o criză.
3. Cauzează rupturi
Această metodă de numire de bătrâni cauzează rupturi dacă cei din congregaţie sunt jenaţi cu alegerea bătrânilor. Tragedia urmează adeseori un meniu ca cel care urmează:
a. Bătrânii bisericii selectează un candidat fără acordul congregaţiei.
b. Bătrânii bisericii îl contactează pe om şi îi indică faptul că vor să-l facă un bătrân al bisericii.
c. Bătrânii bisericii primesc permisiunea candidatului.
d. Bătrânii bisericii anunţă selecţia către congregaţie şi vor afirma că respectivul va deveni un bătrân al bisericii dacă nu există vreo obiecţie semnificativă din partea congregaţiei.
e. O preponderenţă a congregaţiei oferă obiecţii semnificative.
f. Bătrânii bisericii îşi determină suportul lor pentru candidat.
g. Candidatul de o singură dată este stânjenit şi părăseşte adunarea luând adeseori şi alte familii cu el. Apoi respectul congregaţiei pentru supravegherea existentă este erodat.
Astfel, o biserică locală pierde persoane care au un mare potenţial de a fi bătrâni ai bisericii în viitor.
III. Disciplinarea lor
Bătrânii biserici care greşesc trebuiesc disciplinaţi. Deşi un astfel de bătrân poate cauza un mare dezastru datorită poziţiei sale critice, acestuia trebuie să i se acorde aceleaşi protecţii atunci când este disciplinat ca şi oricare alt credincios (1 Timotei 5:19-24). Versetul 24 învaţă faptul că păcatele unor bătrâni ai bisericii sunt dificil de descoperit înainte ca aceştia să fie numiţi ca supraveghetori. Însă odată ce acestea sunt descoperite, disciplinarea este obligatorie. Nevoia unor faze avansate de disciplinare indică faptul că o persoană nu mai este calificată pentru slujba de bătrân al bisericii. Urmăriţi următorul paragraf. (Un articol despre disciplină în limba engleză poate fi găsit aici.)
IV. Durata serviciului lor
Nu există nici o informaţie în Scriptură referitor la lungimea termenului de slujire al unui bătrân al bisericii decât ceea ce urmează:
A. Voluntar
Bărbaţii nu trebuie neapărat să fie bătrâni ai bisericii. Ei nu trebuie să se simtă constrânşi să supravegheze. Ei sunt voluntari (1 Petru 5:2). Implicaţia este că ei pot să-şi dea demisia.
B. Menţinerea calificărilor
Bătrânii bisericii trebuie să-şi menţină calificările dacă vor să continue în a se bucura de chemarea Duhului Sfânt de a fi bătrâni al bisericii.
1. Cadrul istoric
La vremea când Pavel a scris 1 Timotei (AD 62-3, John Stirling, An Atlas of the Acts [Un atlas al Faptelor Apostolilor], p. 25), erau deja bătrâni în biserica din Efes. Pavel s-a întâlnit cu ei în Milet în anul 57 d. Hr. (Stirling, p. 20). Notaţi de asemenea că în Tit 1 Pavel îl instruieşte pe Tit să rânduiască bătrâni folosind calificativele oferite drept ghid. În 1 Timotei 3 Pavel nu-l instruieşte pe Timotei să rânduiască bătrâni; mai degrabă Pavel îi spune lui Timotei că acesta sunt calităţi pe care bătrânii bisericii existenţi trebuie să le aibă.
2. Verbul
Verbul din 1 Timotei 3:2 şi Tit 1:7 este dei.
a. Înţelesul
Înţelesul acestuia este „este necesar” sau „unul trebuie să”. Acesta denotă constrângerea de orice fel (William F. Arndt and F. Wilbur Gingrich, A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature [Lexicon Grec-Englez al Noului Testament şi a literaturii creştine timpurii], p. 171).
Însăşi constrângerea intenţionată în cadrul înţelesului acestui verb poate fi demonstrată prin citarea folosinţei cuvântului dei din LXX (Septuaginta, n. tr.), versiunea greacă a Vechiului Testament folosită în cadrul primului secol, şi din Noul Testament. Limba originală a Noul Testament este greaca. Traducere din engleză a cuvântului dei este subliniată în următoarele exemple sugerate de The New International Dictionary of New Testament Theology, 2:665-666 [Noul Dicţionar Internaţional al Teologiei Noului Testament]:
i. Exemplele în care constrângerea este la fel de puternică precum profeţia.
• „Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descopere tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă” (Daniel 2:28).
• „Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple” (Marcu 13:7)
• „Descoperirea lui Isus Hristos pe care l-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând” (Apocalipsa 1:1)
ii. Un exemplu în care constrângerea este la fel de puternică precum exclusivitatea metodei Domnului nostru de mântuire.
• „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12)
b. Timpul
Timpul verbului dei este prezent. Aceasta înseamnă că acţiunea verbului are loc la vremea când scriitorul scrie scrisoarea. Aceasta întăreşte ceea ce este cunoscut din cadrul istoric. Calificativele din 1 Timotei 3 sunt calităţi care trebuiesc să fie observate în bărbaţii care slujesc în calitate de bătrâni ai bisericii. De sigur, ar fi de asemenea logic să folosim aceste calităţi drept calificări pentru candidaţii la poziţia de bătrâni ai bisericii.
3. Concluzie
Persoanele care deţin poziţia de bătrân al bisericii dar care nu îndeplinesc calificările nu sunt bătrâni ai bisericii.
C. Aplicaţie
1. Demisia
Unii bătrâni ai bisericii vor face ceea ce este onorabil şi îşi vor da demisia atunci când îşi vor descoperi descalificările proprii prin introspecţie.
Uneori o persoană care are în supravegherea sa doar doi membrii este şovăitor să demisioneze. Cunoscând faptul că trebuie să existe o pluralitate în supraveghere, el e preocupat ca demisionarea sa ar aducă un sfârşit al bisericii locale. O astfel de acţiune poate termina supravegherea. Totuşi, o biserică poate să continue fără să aibă un supraveghetor.
Au existat biserici locale înainte ca Pavel şi Tit să le rânduiască bătrâni. Din moment ce femeile nu trebuie să conducă (1 Timotei 2:12), probabil că bărbaţii din aceste biserici au oferit o conducere temporară. Unele adunări au acum documente organizaţionale care fac apel la o formă mai primitivă de guvernare, bărbaţii adunării, dacă aceasta ar fi forma preferată de guvernare, o pluralitate de bătrâni, nu există.
Poate fi un lucru dezastruos pentru o biserică să rânduiască bărbaţi necalificaţi în poziţia de bătrâni ai bisericii.
2. Evaluările retenţiilor
Scriptura nu spune nimic despre evaluările retenţiilor. Aceasta nu vorbeşte despre vreo congregaţie care să-şi fi înlăturat bătrânii folosind un proces asemănător cu disciplina formală a bisericii, vezi mai jos. Scopul evaluărilor este acela de a exercita autoritatea congregaţiei de a înlătura persoanele necalificate într-un fel manierat. În cazurile de încăpăţânare, congregaţia trebuie să fie mult mai viguroasă.
a. Evaluările neobligatorii
Unii bătrâni ai bisericii poate că nu-şi pot vedea descalificările lor. Poate ca un bătrân al bisericii ar întreprinde o acţiune de corectare proprie dacă i s-ar aduce atenţiei sale problema. Acţiunea de corectare poate fi destulă pentru menţinerea chemării lor.
i. Evaluarea de către supraveghetor
Pentru acest motiv unii supraveghetori programează în mod periodic evaluări neobligatorii ale bătrânilor bisericii de către egalii lor.
ii. Evaluarea de către congregaţie
Alte adunări au în mod periodic evaluările lor congregaţionale ale bătrânilor bisericii. Poate că acestea pot fi programate ca o acţiune normală la fiecare an sau doi.
• „. . . nu este o idee rea ca tuturor membrilor să li se ofere în mod regulat oportunitatea de a scrie numele acelora pe care ei înşişi îi recunosc ca bătrâni ai bisericii. Această informaţie poate fi luată în considerare în urma rugăciunii şi a confidenţialităţii bătrânilor şi poate da naştere la dezvăluirea inimii înaintea Domnului” (John Williams, Living Churches [Bisericile vii], p. 89).
Dacă un bătrân nu-şi vede numele pe o astfel de listă, el ar putea face ceea ce este corect şi să întreprindă o acţiune de corectare sau să-şi dea demisia.
Dacă
Blog Creștin Ardelean Viorel 