CARE ESTE PREȚUL TĂU?

Un creștin a fost arestat și dus în fața interogatorului său comunist. Și primele cuvinte ale creștinului au fost: „Pe mine nu mă puteți cumpăra și nu mă puteți speria. Ce aveți să-mi spuneți?” Căpitanul comunist s-a mirat: „De ce nu poți fi cumpărat? Cum de nu poți fi înspăimântat? Noi ateii credem că oamenii sunt mișcați numai de recompensă sau pedeapsă. Trebuie să înțeleg asta!

„De exemplu, Iuda Iscarioteanul părea să fi fost prost. S-a vândut pentru treizeci de arginți. Ar fi putut avea trei sute sau trei mii. Preoții din templu nu au plătit banii din buzunarul lor. Dacă Iuda ar fi cerut mai mult, ar fi primit mai mult. Este o zicală cunoscută că fiecare are un preț. Care este pretul tau? Vrem să te cumpărăm. Suntem puterea în stat. Te putem elibera. Putem vedea că ar trebui să ai un apartament frumos și locuri de muncă bune. Putem vedea că toți copiii dvs. vor avea unde să studieze. Și dacă vrei să fii creștin, ești liber, poți fi creștin. Doar o dată la două săptămâni, vino și întâlnește-te cu unul dintre noi și spuneți-ne secretele bisericii. În cazul în care tipăriți în secret Biblia, care sunt liderii și unde se întâlnesc. Fii informatorul nostru. Fii Iuda. Și vă dăm tot ce vă place. Spune-mi, care este prețul tău?

Acest creștin a răspuns: „Căpitane, îmi place această propunere. De asemenea, am o înclinație spre afaceri. M-am vândut deja o dată. M-am vândut lui Isus Hristos. El m-a plătit cu sânge, cu sudoare și lacrimi. El a suferit pentru mine cum nici o altă ființă nu a suferit vreodată pe pământ. El mi-a dat iertare pentru toate păcatele mele, pace și bucurie în inima mea, un înger păzitor și un paradis minunat. Nimeni nu poate descrie cât de splendid este acest paradis. Dar, căpitane, mintea mea a rămas deschisă. Sunt pregătit să mă vând altcuiva. Poți, căpitane, să-mi dai un preț mai mare decât cel al lui Iisus? Îmi poți da mai mult decât un paradis? Îmi poți da mai mult decât viața veșnică? Îmi poți da mai mult decât iertarea păcatelor și decât pacea din inima mea? Îmi poți da mai mult decât o fericire neîncetată? Căpitane, vreau să mă vând. Dar, spune-mi, ai o ofertă mai bună? Cât despre a fi speriați, noi creștinii credem Biblia care scrie: „Sfințiți însă pe Domnul oștirilor. De El să vă temeți și să vă înfricoșați. „(Isaia 8:13) Căpitanul comunist a plecat în tăcere.

Sursa: Marius Cimpoae

dininimapentrutine
Ciprian Barsan

 

https://wordpress.com/read/feeds/76521259/posts/2209547405

Năzbâtii teologice sau Falsa mărturie a aşa-zişilor „Martori ai lui Iehova” de Şerban Constantinescu

download

Năzbâtii teologice sau Falsa mărturie a aşa-zişilor „Martori ai lui Iehova”

de Şerban Constantinescu

Cuprins:

Cuvânt înainte

Capitolul 1 – Lumina Scripturii păzeşte de rătăcire

Capitolul 2 – Puţină istorie

Capitolul 3 – Întâmplări sau discuţii tipice

a. Martorul şi mărturia

b. Viaţa de familie

c. Viaţa socială

d. Mai înţelepţi decât medicii

e. Rutherford mai deştept decât Russel

f. O nădejde fără lumini

Capitolul 4 – Nădejdea credincioşilor, a Bisericii

Capitolul 5 – Ce este cu Armaghedonul?

Capitolul 6 – Grave răsturnări ale adevărului

a. Dumnezeirea Domnul Isus Cristos

b. Moartea şi învierea Domnului Isus Cristos

c. Pedeapsa veşnică

d. Şi fiinţa umană este o trinitate

e. Supunerea faţă de autorităţi

Capitolul 7 – Concluzii

 Mai multe materiale pentru Theophilos găsiţi pe Internet la:

www.theophilos.3x.ro

Cuvânt înainte

Rândurile de faţă nu sunt scrise cu dorinţa de a ironiza pe acei oameni care s-au ataşat de secta religioasă care se auto-numeşte „Martorii lui Iehova”. Suntem convinşi că asemenea oameni au nevoie de ajutor, nu de ironii; ştim bine că unii dintre adepţii acestei secte sunt oameni sinceri, care s-au lăsat atraşi în rătăcire şi care au nevoie de lumină. Ni se pare că pericolul răspândirii rătăcirii mileniste este din ce în ce mai accentuat şi că este de datoria noastră să arătăm cât de periculoasă este doctrina acelora care, pretinzându-se martori ai lui Dumnezeu, neagă dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, întruparea şi apoi învierea Lui, neagă profeţiile biblice, neagă viaţa nouă, spirituală pe care o oferă Dumnezeu celor ce cred în jertfa de pe cruce a Fiului Său. Să te pretinzi „Martor al lui Iehova”, ori „student în Biblie”, ori „milenist”, ori „credincios al Sionului” şi să lepezi pe Cristos, aceasta este cu adevărat o tragedie! Da, este o tragedie pentru timpul prezent; dar va fi o judecată exercitată de Dumnezeu contra acestor oameni care s-au lăsat prinşi de rătăcire şi care, la rândul lor, atrag pe alţii în rătăcire. Nu dorim să ironizăm pe oameni, ci dorim să dăm pe faţă caracterul periculos, sub aspect duhovnicesc, al doctrinei şi practicilor acestor oameni care se rătăcesc pentru că nu cunosc şi mai ales nu cred Scripturile.

Dorim ca cititorii noştri să fie avertizaţi cu privire la conţinutul grav, dezastruos al celor susţinute de milenişti şi, respingându-le zelul de a face prozeliţi, să se îndrepte spre Acela care este Calea, Adevărul şi Viaţa, spre Domnul Isus. De Cristosul răstignit şi înviat, de Cristosul care va veni în curând, de El care ni-l descoperă pe Dumnezeu ca Tată, de El avem nevoie pentru iertarea păcatelor, pentru o viaţă nouă, pentru mergerea în cer. Ce mult dorim ca cei care citesc aceste rânduri să spună NU rătăcirilor aduse de falşi Martori ai lui Iehova şi să spună DA lui Cristos şi, prin El, Dumnezeului care este dragoste şi care cheamă pe păcătoşi ca să-i mântuiască.

CAPITOLUL 1  Lumina Scripturii păzeşte de rătăcire

În ultima ediţie a Bibliei în limba română (1989), ca un cuvânt de introducere sunt redate următoarele gânduri legate de această Carte binecuvântată: „Biblia este cartea care cuprinde ansamblul tuturor gândurilor lui Dumnezeu şi al căilor Lui cu privire la om, în lumina planului lui Dumnezeu, alcătuit înainte de întemeierea lumii, plan care îl priveşte pe Cristos şi pe omul în Cristos; Biblia este cartea care începe de la punctul în care trecutul atinge veşnicia şi care ne conduce, prin desfăşurarea lucrurilor şi prin rezolvarea problemelor morale, acolo unde viitorul se pierde în veşnicie, după Dumnezeu”… Ce măreţe, ce bogate, ce pline de învăţăminte, ce purtătoare de adevăr, ce aducătoare de mântuire sau de răspundere sunt cuvintele Cărţii Sfinte! Pe drept spunea cineva: „Eşti răspunzător, dacă având Biblia, n-o citeşti; eşti vinovat, dacă citind Biblia, n-o crezi; şi eşti cu totul de condamnat dacă, citind şi crezând Biblia, n-o trăieşti.”

Din cele 66 cărţi care alcătuiesc Vechiul şi Noul Testament, să aruncăm o scurtă privire asupra câtorva texte din ultima carte a Bibliei, Apocalipsa. „Aceste cuvinte sunt sigure şi adevărate. Şi Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând. Şi, iată, Eu vin curând. Ferice de cei care păzesc cuvintele prorociei din cartea aceasta” (Apocalipsa 22:6-7).

Mai departe este scris: „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul” (Apocalipsa 22.12).

Fără a intra în detalii în legătură cu cartea Apocalipsei, este nevoie să arătăm că această carte încheie Biblia, cu concluziile revelaţiei divine cu privire la adevăruri fundamentale, desfăşurate de Duhul Sfânt prin scriitori inspiraţi ai Bibliei, începând cu Moise şi terminând cu apostolul iubirii, cel care se simţea „ucenicul pe care îl iubea Isus” şi care, în timpul exilului său din insula Patmos a primit prin Duhul lui Dumnezeu revelaţia cu privire la planul evenimentelor viitoare. Această carte profetică mărturiseşte, în acord cu întreaga Biblie, că:

— Domnul Isus este Dumnezeu din veşnicii, Fiul lui Dumnezeu: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului”… (Apocalipsa 2:18). Domnul Isus este Dumnezeu. El n-a încetat nici o clipă să fie Dumnezeu, nici chiar când S-a smerit, făcându-Se asemenea oamenilor.

— Domnul Isus a fost om adevărat, a avut o natură ca a noastră, dar fără păcat (… „Isus Cristos, martorul credincios, Cel întâi născut dintre cei morţi”… (Apocalipsa 1:5).

— Isus Cristos este Mântuitorul, pentru că El a murit şi a înviat. „A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său… Cel viu. Am fost mort şi iată, sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:5 şi 18).

— Domnul Isus Cristos va veni din nou, în slavă văzută, ca Fiu al Omului şi va exercita judecata lui Dumnezeu. „Iată, El vine cu norii şi orice ochi îl va vedea, şi cei care L-au străpuns” (Apocalipsa 1:7).

— Învierea morţilor este o realitate biblică: cei drepţi, îndreptăţiţi prin lucrarea mântuitoare a Domnului Cristos, vor învia pentru viaţă; cei nedrepţi vor învia pentru judecată, pentru a fi trimişi în iadul cel veşnic (Apocalipsa 20:11; 21.27).

— Mântuirea este în exclusivitate prin sângele Domnului Isus Cristos, Mielul lui Dumnezeu (Apocalipsa 5:9-14).

Aceste adevăruri sunt indisolubil legate de fiecare carte şi fiecare paragraf al Scripturilor Sfinte. Aşa au crezut apostolii, aşa au crezut martirii, aşa au înţeles creştinii din biserica primară. Dar, iată, la sfârşitul secolului trecut s-au ridicat „învăţători” mai înţelepţi decât Scriptura, care, în doctrina lor neagă tocmai adevărurile fundamentale ale Bibliei. Între ei se află şi Martorii lui Iehova despre care sunt scrise, pe scurt, aceste pagini.

Să reţinem: aşa-zişii „Martori ai lui Iehova” răstălmăcesc şi contrazic Biblia şi, având „predilecţie” pentru profeţie, dau o interpretare cu totul eronată cărţii Apocalipsa. Dar, iată un avertisment care este subliniat aproape de sfârşitul Apocalipsei, aplicabil, de altfel, la întreaga Biblie: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta, că, dacă va adăuga cineva la ele, Dumnezeu îi va adăuga nenorocirile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta” (22:19). Un avertisment serios, grav: Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi omului îi stă bine să se supună Scripturii, să se aşeze sub autoritatea ei, nu să ajusteze Biblia la idei omeneşti, la înţelepciunea atât de volatilă a gândirii omeneşti. Iată de ce, credem că nu greşim dacă am caracterizat învăţătura acestui grup de oameni, care se pretind „teozofi” (posedând înţelepciune cu privire la Dumnezeu), – drept năzbâtii teologice. Desigur, dincolo de ele este un evident şi periculos duh al rătăcirii, care stârneşte groază şi compătimire.

Nici unul dintre cei care se lasă studiat de Biblie nu se poate rătăci. Cine se lasă studiat de Biblie găseşte secretul ei: Cristos este taina lui Dumnezeu, singura soluţie a lui Dumnezeu pentru absolut orice nevoie spirituală a oamenilor. La El chemăm cu toată căldura pe cititorii acestei broşuri. Pretinşii „studenţi în Biblie” se aşează deasupra Bibliei şi din această pricină nu-L pot afla pe Cristos, iar aceasta înseamnă pierzare veşnică.

CAPITOLUL 2  Puţină istorie

Toate rătăcirile moderne în domeniul creştinismului îşi au rădăcinile în ereziile care au apărut încă din primele secole ale erei creştine. Apostolul Pavel le scrie credincioşilor din Corint şi le pune o întrebare foarte clară: „Cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor? Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Cristos n-a înviat” (1 Corinteni 15:12-13). Iar în cea de a doua scrisoare a lui către Timotei, acelaşi apostol caracterizează pe doi pretinşi „lucrători” între credincioşi, cu următoarea prezentare: „Cuvântul lor va roade ca o cangrenă… Imeneu şi Filet s-au abătut de la adevăr, zicând că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa multora” (capitolul 2:17-18). Iar în 2 Tesaloniceni 2:2, credincioşii cărora le era adresată scrisoarea şi – prin extensie – şi credincioşii din generaţiile următoare care au la îndemână Biblia sunt îndemnaţi: „Să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi când ziua Domnului ar fi şi venit chiar.” Da, rătăcirile mileniste au fost lansate de Satan cu aproape două mii de ani în urmă şi, desigur, ele sunt o continuare a „saducheismului”, care nega învierea morţilor. Continuitatea rătăcirii demonstrează originea ei satanică.

Trecând la istoria mai recentă a acestei secte, putem marca începuturile ei în cea de a opta decadă a secolului trecut. Charles Taze Russel, dizident din cadrul mişcării adventiştilor de ziua a şaptea, a fondat o revistă religioasă şi a publicat în mod sistematic articole care centrau pe grave aberaţii teologice, ca: negarea Treimii divine, negarea Dumnezeirii scumpului nostru Mântuitor, negarea caracterului ispăşitor al jertfei de la cruce a Domnului Cristos, respingerea adevărului că El a fost, când Şi-a dat viaţa, înlocuitorul păcătoşilor, tăgăduirea adevărului fundamental al creştinismului că Domnul Isus a înviat dintre cei morţi, tăgăduirea existenţei iadului… Ce colecţie de aberaţii cu iz religios, dar ce expresie clară a caracterului anticristic, anticreştin al acestei învăţături false!

Ştafeta purtătoare de minciună teologică a fost preluată, după 1916, când Russell a murit, de Joseph Rutherford, apoi de Nathan Knorr şi Frederick Franz. Numărul adepţilor sectei a crescut în mod semnificativ între 1940 şi 1975, dar datorită unor eşecuri în adeverirea unor aşa zise profeţii ale conducătorilor sectei, după 1975 secta a pierdut un important număr de membri. Centrala sectei este undeva, departe de România. Congregaţiile locale sunt denumite „temple ale împărăţiei”, iar ele sunt organizate în districte, toate sub coordonarea unui comitet format din 17 membri, condus de un preşedinte. Până în 1931 s-au numit milenişti sau russelişti; din 1931 s-au stabilit la numele „Martorii lui Iehova”, dar operează şi sub numele de „Turnul de veghe” sau „Societatea pentru Biblii şi Tractate” sau „Zorii Mileniului”.

Numărul adepţilor este estimat la 22 milioane: sunt organizaţi în 49.000 temple, răspândite în 206 ţări ale lumii. În afara membrilor propriu zişi, trebuie să fie considerat un număr mare de simpatizanţi. Practică împărtăşania odată pe an, dar admit la această ceremonie 144.000 membri.

Sunt foarte activi în distribuţia literaturii. Tipăresc în fiecare zi 100.000 copii ale diferitelor cărţi sau broşuri şi 800.000 copii ale diferitelor reviste. Principalele reviste sunt: „Turnul de veghe” şi „Trezeşte-te!” care apar de două ori pe săptămână. Literatura lor a fost tradusă în peste 115 limbi, între care şi limba română. Expunerea pe scurt a învăţăturii acestei secte este făcută în cartea „Adevărul care duce la viaţa veşnică” (tipărită în 110 milioane de exemplare!!!). O altă lucrare este intitulată: „Dumnezeu să fie adevărat”. Russel şi-a publicat articolele în 7 volume, intitulate „Studii în Scripturi”; de asemenea, Russel a tipărit propria lui versiune a Bibliei, introducând numeroase modificări faţă de textul original al Scripturii, pentru ca Scriptura modificată să concorde cu doctrina lui, nu doctrina lui să concorde cu Scriptura. După tipărirea acestei versiuni măsluite, denumită „Noua traducere mondială”, Russel a fost dat în judecată pentru falsificare. În timpul procesului a fost întrebat dacă ştie limbile în care au fost scrise Vechiul şi Noul Testament, întrucât a răspuns că le cunoaşte, judecătorul i-a cerut să scrie câteva litere din alfabetul grec. S-a dovedit că nu ştia nici măcar alfabetul grec!

În România, mileniştii s-au răspândit mai ales în mediile cu cunoştinţe reduse şi superficiale, în special între cele două războaie şi imediat după cel de al doilea război mondial, când, afişând idei pacifiste, erau consideraţi de totalitariştii care luptau pentru preluarea puterii, un fel de aliaţi. Refuzul lor de a recunoaşte orice fel de autoritate statală i-a pus însă în conflict cu foştii aliaţi, după ce aceştia au pus mâna pe conducerea ţării. Au fost urmăriţi îndeaproape, scoşi în afara legii, supuşi represiunii, dar este evident: n-au suferit pentru Cristos, ci pentru ideile lor, care i-au pus în conflict cu regimul totalitar şi, în unele cazuri, pentru caracterul antisocial al comportării lor.

Martorii lui Iehova din România şi-au însuşit şi au propagat ideile lui Russel şi ale lui Rutherford în legătură cu desfăşurarea evenimentelor viitoare. Ei susţin că Domnul Isus a venit deja a doua oară în 1914; Russel prezisese acest termen, iar când a văzut că la termenul prescris de el nu s-a întâmplat nimic deosebit, a pretins că cea de a doua venire a fost invizibilă!?? Tot atunci, după afirmaţiile lui, Satan a fost izgonit din cer. A urmat, arăta Rutherford, necazul cel mare (primul război mondial) şi Cristos a fost întronat ca împărat; în 1918, Cristos a venit, în chip nevăzut, în templul Lui. De atunci, singurii îndreptăţiţi să guverneze lumea, inclusiv România, sunt ei, cei care se autonumesc „Martorii lui Iehova”!

Scurta schiţă istorică prezentată mai sus arată că:

— „Martorii lui Iehova” sunt corespondenţii moderni ai acelor falşi învăţători despre care Apostolul Pavel spunea: „cuvântul lor roade ca cangrena” şi îndemna pe credincioşi să se ferească de ei.

— Gravele rătăciri teologice cuprinse în doctrina sectei sunt propagate foarte intens atât prin uriaşa invazie de literatură pe care adepţii iehovismului o răspândesc cu mult zel, cât şi prin contactul lor direct, prin stări de vorbă de la om la om, în căutare de noi adepţi.

— Condiţiile actuale din România pot fi folosite de russelişti ca să-şi intensifice activitatea de facere de prozeliţi; ei oferă veninul concepţiilor lor, unor oameni însetaţi după adevăr, a căror sete spirituală poate fi potolită doar de Acela care a zis: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.” Iubiţi cititori, respingeţi potirul otrăvit al unor falşi martori şi veniţi la Domnul Isus!

 CAPITOLUL 3  Întâmplări sau discuţii tipice

a. Martorul şi mărturia

Un credincios istoriseşte următoarea întâmplare, în legătură cu o adeptă a sectei de care ne ocupăm: „Cu cine aş putea sta de vorbă, cu dumneavoastră sau cu doamna, gospodina casei?” Cu aceste cuvinte mi s-a adresat o femeie, în timp ce stăteam în grădină, citind Biblia. Interlocutoare mea avea în mână a geantă de culoare neagră. Am crezut că are ceva de vândut, de aceea am îndemnat-o să sune la sonerie, ca să stea de vorbă cu soţia mea. Aşa a făcut vizitatoarea, dar cum băiatul meu, care îl primise de curând pe Domnul Isus ca Stăpân şi Mântuitor, tocmai deschidea uşa să iasă din casă, cel ce a întâlnit-o a fost el.

— Ce doriţi, doamnă? i s-a adresat băiatul.

— Vreau să ofer o carte.

— Ce fel de cărţi oferiţi?

— Toate au teme biblice.

— Dar ce sunteţi dvs? În numele cărei denominaţii faceţi acest lucru?

— Sunt dintre „Martorii lui Iehova!”

— Martorii lui Iehova? Nu sunt totuna cu russeliştii, iehoviştii, studenţii în Biblie sau mileniştii?

— Puteţi să-mi spuneţi ce ştiţi despre aceşti oameni?

— Ştiu că-şi schimbă mereu numele, dar nu şi doctrina.

— Nu ne dăm noi aceste nume, ci oamenii ni le dau.

— Dar numele de Martori ai lui Iehova, oamenii vi l-au dat sau vi l-aţi ales dvs.?

— Dumnezeu ne-a dat acest nume, în Isaia 43.9,10 şi 12.

— Aceste pasaje se referă la rămăşiţa credincioasă a poporului Israel. Faceţi parte din ea?

— Nu.

— Aşteptaţi oare pe Fiul lui Dumnezeu să vină iarăşi din cer?

— O! El a şi venit.

— Ştiu, a venit ca să Se aducă jertfă pentru păcat, El Cel nevinovat pentru cei vinovaţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. V-am întrebat însă specific, dacă îl aşteptaţi pe Domnul Isus să vină a doua oară.

— Exact despre asta vă spuneam: El a venit deja!

— Cum? A doua venire a Domnului Isus Cristos a avut loc?

— Da. Nu ştiaţi?

— Nu. N-am ştiut.

— Trebuia să fi ştiut.

Băiatul a scos Noul Testament din buzunarul hainei şi a citit cu voce tare: „Căci însuşi Domnul, cu un strigăt de strângere laolaltă, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:16-17).

— Spuneţi-mi: s-a întâmplat aceasta?

— Da, s-a întâmplat.

— Atunci, de ce mai sunteţi pe pământ şi oferiţi broşuri oamenilor?

— De unde ştiţi dvs. că n-am fost răpită?

— Vreţi să spuneţi că aţi fost?

— Tinere, eu n-am timp pentru oameni care n-au urechi de auzit ce spune bisericilor Duhul.

Această discuţie relevă incapacitatea acestor oameni de a mărturisi pe Domnul Isus. În afara unor fraze stereotipe ei nu spun oamenilor despre Mântuitorul şi nu pot atesta o experienţă personală cu Domnul Isus. Este limpede: Nu Dumnezeu le-a dat numele de Martori ai lui Iehova, ci şi l-au luat ei înşişi, în chip înşelător.

Dar iată cum se autocaracterizează aceşti oameni, prin pana unuia dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai sectei. Cităm din Rutherford: „În anul 1914, Domnul Isus a fost întronat ca împărat al lumii. După trei ani şi jumătate, Cristos Isus, Împăratul a apărut la templul lui Iehova (rămăşiţa care realiza prezenţa Lui pe pământ), a strâns la Sine pe urmaşii Lui credincioşi şi i-a însărcinat să meargă şi să predice evanghelia împărăţiei: Aceasta marchează începutul judecăţii lui Dumnezeu asupra naţiunilor, după cum este scris la Matei 25:32-33” (Mântuire, pagina 160-161.1941). Ce diferenţă între pretenţii şi realitate! Martorii sunt incapabili să mărturisească, n-au nici o evanghelie.

b. Viaţa de familie

Un pretins martor îşi tortura soţia, pentru că refuza să se ataşeze sectei. Şi, pentru că nu concepea decât o „familie de martori”, trăia în adulter cu o russelistă. Aşa a făcut şi întemeietorul mişcării: Russel a divorţat de soţia lui.

c. Viaţa socială 

Am citit despre o familie de milenişti că au fost judecaţi pentru că au manevrat imense sume de bani, fără a fi declaraţi pentru impozitele legale. Când au fost întrebaţi cum au făcut rost de acea mare sumă de bani, au spus că prin munca lor.

— Atunci de ce aţi făcut declaraţii de impozit mincinoase?

— Într-adevăr, am minţit; dar pentru că autorităţile de stat sunt de la Satan, noi l-am minţit pe Satan.

Dar ce spune Biblia despre minciună? Cităm din Apocalipsa 21:8: „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, urâcioşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”

d. Mai înţelepţi decât medicii 

Într-o familie din secta cu care ne ocupăm, pentru salvarea vieţii unui băieţel era nevoie de transfuzie de sânge. Spitalul în care era internat copilul făcuse toate pregătirile, dar părinţii băieţelului, aflând, s-au opus vehement. Argumentul? Potrivit învăţăturii pe care au adoptat-o, sufletul omului este sângele lui, iar a primi sânge înseamnă „a amesteca sufletele”. Ce departe sunt ei de ceea ce spune Biblia, care prezintă pe om ca o treime, alcătuită din trup, suflet şi duh! Carnea, oasele şi lichidele biologice – între care şi sângele – formează trupul. Sufletul este şi el o treime, având ca facultăţi inteligenţa, simţirea şi voinţa, după cum duhul are ca facultăţi intuiţia spirituală, comuniunea şi adorarea.

e. Rutherford mai deştept decât Russel

După moartea fondatorului mişcării mileniste, s-a înscăunat preşedinte Rutherford. Iată ce scrie el: „Sunt unele persoane care cred că întreg adevărul lui Dumnezeu a fost revelat printr-un singur om (Russel), înainte de octombrie 1916, de aceea ei refuză să ia în seamă revelaţia profeţiei lui Dumnezeu ulterioară acestei date şi dată de El slujitorilor Săi, adevăratul Israel sau israeliţii spirituali de după 1918.” Ce clar! Vrea să aibă şi el un loc în galeria celor care au primit revelaţii divine…

Tot Rutherford adaugă: „Înainte de venirea în templu a Domnului Isus în 1918 pentru judecată, mulţi dintre cei care predicau altora despre a doua venire erau cunoscuţi ca milenişti, russelişti sau studenţi în Biblie. Când însă Domnul Isus a curăţit templul, iar cei aprobaţi de El au fost trimişi să aducă Domnului o jertfă a dreptăţii, Dumnezeu Şi-a despărţit slujitorii Lui credincioşi de toţi ceilalţi; ei au devenit o parte a Sionului, organizaţia de elită a lui Iehova.” Ce putem deduce: succesorul lui Russel este mai ceva decât fostul lui şef. Elevul şi-a întrecut maestrul! El a primit noi revelaţii şi a devenit conducătorul organizaţiei de elită a lui Iehova. Nu putem spune nici că modestia l-a dat afară din templu, nici că n-a ştiut să centreze totul spre „importanţa” sa persoană!

Martorii lui Iehova se lansează în preziceri de date, le susţin cu toată tăria şi când istoria dezminte „profeţiile” lor, declară că profeţiile s-au împlinit întocmai, dar „în chip nevăzut”; şi, având doar ei acces la aceste evenimente invizibile, li se cade să-şi ia aureolă de iniţiaţi: iniţiaţi în năzbâtii. Alţi şefi ai lor s-au dat şi ei mai deştepţi decât Rutherford şi Russel şi au prezis marea bătălie de la Armaghedon întâi în 1920, apoi în 1925 şi, în final, cu trâmbiţe şi tobe, în 1975. Dar, desigur, înşelătoria religioasă are picioare scurte, falsele profeţii înşeală, amăgesc, dar nu se împlinesc.

f. O nădejde fără lumini!

Din nou o discuţie cu un aşa zis „martor”…

— Care este evenimentul cel mai strălucit pe care îl aşteptaţi?

— O! noi, ca Martori ai lui Iehova aşteptăm bătălia de la Armaghedon.

— Asta spune Biblia că au de aşteptat credincioşii? Iată doar câteva texte care definesc nădejdea creştinului: … „aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Cristos” (Tit 2:13). Fericita nădejde a oricărui credincios care se întemeiază pe Biblie este Domnul Isus, care vine iarăşi; este o Persoană, nu o bătălie, nici împrejurări, nici evenimente.

— Da, dar Isus a venit deja şi acum, ceea ce va dezlănţui evenimentele de la urmă va fi această luptă de la Armaghedon, pe care noi o aşteptăm cu nerăbdare. De fapt, după unele descoperiri, trebuia să se producă în 1975, când se împlineau 6000 de ani de la Adam, care – este dovedit – a fost creat în anul 4026 înainte de Cristos.

— Dacă aşa stau lucrurile, de ce Biblia se încheie cu acea chemare emoţionantă a Duhului şi a Miresei către Domnul Isus, să vină? Dvs. înşiruiţi evenimentele ca şi când o mare parte din textele biblice s-au perimat.

— Nu. Noi privim lucrurile în evoluţie; după lupta de la Armaghedon va urma mileniul, în acea luptă vor supravieţui numai cei care sunt Martori ai lui Iehova. Atunci, 144.000 dintre cei mai destoinici credincioşi dintre noi vor învia cu trupuri spirituale şi vor trăi în Rai pentru veşnicie; altora, care vor învia, li se va oferi cea de a doua şansă pentru mântuire.

— Nu prea înţeleg ce spuneţi. Care a fost prima şansă, care este cea de a doua şi ce temei biblic puteţi aduce pentru astfel de idei?

— Doriţi mereu „temei biblic”, dar ignoraţi profeţiile de după încheierea Bibliei.

— Dacă Scriptura spune clar că „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată iar după aceea vine judecata”, cum pot unii oamenii să pretindă că li s-a descoperit o a doua şansă pentru mântuire? Glasul limpede al Evangheliei este: „Astăzi dacă auziţi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile!” Oferind oamenilor iluzia unei a doua şanse pentru mântuire, faceţi o lucrare în solda Celui Rău, care învaţă sufletele să amâne întoarcerea lor la Dumnezeu. Dar să revenim la felul în care vă definiţi nădejdea, dvs. care vă socotiţi aleşii, ceata de elită a lui Dumnezeu. Din câte am discutat până acum, înţeleg că oferiţi o nădejde postbelică unui număr limitat de oameni, 144.000.

— Este greşit. La Ioan 10, Domnul Isus spune: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta.” Toţi martorii, fraţii noştri de crez care nu sunt între cei 144.000 vor trăi pe pământ şi vor moşteni pământul pe vecie. Ei vor fi supuşi unei perioade iniţiale de testare de 100 de ani. Deci, iată, avem nădejdi!

— Din câte înţeleg, nădejdile dvs. sunt extrabiblice şi, după părerea mea, înceţoşate: dacă nu ştii sau eşti aproape sigur că nu te numeri între cei 144.000, atunci tu, credincios iehovist, vei fi supus unei probe de 100 de ani. Dacă nu treci testul, ce ţi se întâmplă? Nădejdile Bibliei dau siguranţă deplină celor ce se prezintă înaintea lui Dumnezeu, întemeiaţi pe sângele Domnului Isus, care curăţeşte de orice păcat. Iată numai trei versete din Romani 8, capitolul din Biblie care vorbeşte în mod expres despre siguranţa mântuirii:

Romani 8:1: nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus,

Romani 8:33: nici o acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu, a celor îndreptăţiţi de El,

Romani 8:35: nici o despărţire pentru cei cuprinşi în dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos.

Dar de ce toate acestea? Apostolul dă un răspuns simplu, dar plin de putere: Cristos a murit, ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi (versetul 34).

 Rugăm pe cititorii noştri să ne permită să oprim aici discuţia de mai sus, ca să prezentăm, pe scurt, nădejdea celor care, primindu-L pe Domnul Isus ca Mântuitor, fac parte din Biserica Domnului Isus Cristos, pe care Şi-a câştigat-o cu preţul infinit al sângelui Său.

 CAPITOLUL 4  Nădejdea credincioşilor, a Bisericii

Înainte de a pleca de pe pământ, Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Să nu vi se tulbure inima! Aveţi credinţă în Dumnezeu, aveţi credinţă şi în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă n-ar fi aşa v-as fi spus, căci Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi, dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14:1-3). Domnul Isus a lăsat alor Săi o nădejde glorioasă: că va veni în curând. Scriindu-le credincioşilor din Tesalonic, apostolul Pavel le spune: „V-aţi întors la Dumnezeu de la idoli, ca să slujiţi Dumnezeului Celui viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia viitoare” (1 Tesaloniceni 1:9-10). Răscumpăraţii Domnului Isus au, deci, o dublă misiune aici pe pământ: pe de o parte să slujească, iar pe de alta să-L aştepte pe Domnul Isus. Nădejdea pe care însuşi Domnul Isus ne-a lăsat-o are urmări însemnate în viaţa celor credincioşi, a copiilor lui Dumnezeu.

Siguranţa că vom fi în curând cu Domnul, în fericirea pe care o dă prezenţa Lui, în slava casei Tatălui, scăpaţi de încercările de pe pământ, ne umple inimile de bucurie. Aşteptarea Domnului Isus are un efect sfinţilor asupra vieţilor noastre: „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă, dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat” (1 Ioan 3:2-3).

În Noul Testament găsim numeroase îndemnuri pline de seriozitate cu privire la felul în care trebuie să aşteptăm pe Domnul. Da, pe El îl aşteptăm!

Creştinul care trăieşte în părtăşie cu Mântuitorul său se bucură încă de pe pământ, realizând că Cristos este viaţa sa, pacea sa, bucuria sa, totul pentru el. Totuşi, credinciosul nu L-a văzut încă, el se află în părtăşie cu Domnul prin credinţă. Nu este normal să dorească mult să-L vadă faţă către faţă? Da, dorim să-L vedem, aşa cum spune cântarea:

Să vezi pe Isus în faţă,

Să vezi frumuseţea Lui,

O! ce mare fericire,

O! ce har, ce har nespus.

Apostolul Petru scrie în legătură cu starea actuală a credincioşilor, care cunosc prin credinţă pe scumpul lor Mântuitor: „pe care voi îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie nespusă şi plină de slavă” (1 Petru 1:8). Încă de pe acum credinciosul intră în bucuria pe care i-o dă Cristos, o bucurie care nu poate fi exprimată în cuvinte. Dar cum va fi oare când vom fi aevea cu El, când îl vom vedea, când vom fi asemenea Lui, când vom împărtăşi slava Lui, când vom fi asociaţi strâns cu El, împăratul care va veni pe pământ să aducă domnia păcii şi a dreptăţii? Din Apocalipsa, înţelegem că Biserica îl aşteaptă pe Domnul ca pe Mirele preaiubit, care o va lua şi o va introduce în slăvile cerului, pentru nunta Mielului şi apoi, pentru o veşnicie fericită cu Domnul. Biserica nu-L aşteaptă pe Domnul Isus ca pe Fiul Omului care vine să-Şi desfăşoare judecăţile pe pământ; nu, pentru credincioşii răscumpăraţi prin sângele Domnului Isus este siguranţă deplină că El vine nu ca judecător, ci ca Cel care i-a unit cu El, i-a asociat la slava Sa pe sfinţii Săi. „Când va veni în ziua aceea ca să fie preamărit în sfinţii Săi şi admirat în toţi cei care au crezut”… (2 Tesaloniceni 1:10). La arătarea Domnului Isus Cristos în slavă, însăşi natura va fi eliberată de robia corupţiei, ca să se bucure de libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu (Romani 8:19-21).

Mai mult, Satan va fi legat pentru 1000 de ani, apoi aruncat în abis, pentru veşnicie. Israel se va întoarce la Dumnezeu şi un cer nou şi un pământ nou vor gusta binecuvântările ce decurg din jertfa de la cruce a Domnului Isus Cristos.

Desigur, această nădejde este pentru toţi cei iertaţi de păcatele lor prin credinţa în Domnul Isus. Dar ce este cu ceilalţi? Cine nu crede în Isus va fi judecat şi pedepsit. Cu păcatele asupra dumitale, cititorule, mergi în iad. De aceea, primeşte-L astăzi pe Domnul Isus. Numai aşa devii copil al lui Dumnezeu şi ai şi dumneata fericita nădejde a celor credincioşi.

 CAPITOLUL 5  Ce este cu Armaghedonul?

Cartea Apocalipsa vorbeşte despre o luptă, care se va desfăşura la Armaghedon şi care va da loc judecăţii naţiunilor. Caracterul şi unele aspecte ale luptei sunt redate în Apocalipsa 19, iar locul este amintit la Apocalipsa 16:16. De fapt Isaia (la capitolul 24:21) spune despre acest moment: „În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului”. Armaghedonul este situat în partea de nord a Palestinei (dealul Meghido, în câmpiile Izreel). În acest loc vor fi nimicite armatele fiarei şi ale prorocului mincinos: puterea politică apostată şi Anticrist (religia apostată ajunsă la apogeu), care împreună cu Satan formează o treime a nelegiuirii. Odată cu aceasta, Domnul Isus va veni în slavă pe pământ. Palestina va fi atacată de multe alte naţiuni, dar, potrivit profeţiei din Daniel 2:35, sistemul lumii va fi distrus printr-o lovitură bruscă şi iremediabilă, nu prin schimbări evolutive, treptate. Pavel spune că Domnul Isus îl va nimici pe Anticrist cu suflarea gurii Sale. Lupta de la Armaghedon va marca înfrângerea fiarei, a prorocului mincinos şi judecata cârmuirii lui Dumnezeu asupra naţiunilor.

Desigur, aceste evenimente nu intră în nădejdea Bisericii: este însemnat, este scump să ştim că Dumnezeu este Suveran în istorie, că va zdrobi cu tărie orice împotrivire faţă de Cristos, este preţios lucru să ştii că pământul va fi curăţit de nelegiuire înainte de venirea Domnului Isus ca să împărătească. Dar Biserica sau Adunarea are parte de un Cristos ceresc, de un loc veşnic în casa Tatălui, în cer, are o chemare cerească, binecuvântări spirituale, în locurile cereşti, în Cristos. Armaghedonul va fi un moment însemnat în istoria de pe pământ. Venirea Domnului Isus şi aducerea Bisericii în casa Tatălui sunt un moment slăvit în istoria cerurilor. Planul lui Dumnezeu, dorinţa Lui de a popula cerul cu fiinţe asemenea Domnului Isus Cristos, de a Se slăvi pe Sine în Domnul nostru şi în Biserică se împlineşte cu scumpătate. Cristosul înviat şi înălţat a legat inimile noastre de cer, nu de pământ. „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ, căci voi aţi murit şi viata voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.” „Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos.” Credincioşii nu aşteaptă evenimente pe pământ, ci marele eveniment al cerului: Biserica, ajunsă în casa Tatălui, nunta Mielului, veşnicia pururea cu Domnul.

 CAPITOLUL 6  Grave răsturnări ale adevărului

a. Dumnezeirea Domnului Cristos

Mileniştii neagă Dumnezeirea Domnului Isus Cristos. „Copilul Isus nu era Dumnezeu, ci Fiul lui Dumnezeu” se spune în cartea lor intitulată „Adevăr”. „Fiul este un dumnezeu: numele de dumnezeu este dat celor puternici” (Reconcilierea, pagina 113). Martorii lui Iehova neagă că Cristos este Creator, că este Veşnic, că este Dumnezeu.

Dar ce spune Scriptura?

Ioan Botezătorul declară că Isus este Iehova. El fusese întrebat: Tu cine eşti? El a răspuns: „Eu sunt glasul celui care strigă în pustie: ‚Neteziţi calea Domnului’ cum a spus prorocul Isaia” (Ioan 1:23). Textul citat de Ioan se află în cartea profetului Isaia, capitolul 40:3. Cuvântul românesc „Domnului”, este traducerea cuvântului Iehova, folosit în textul original. Deci, Isaia îl identifică pe Domnul Isus ca fiind Iehova, Dumnezeul Cel Atotputernic. Acelaşi proroc, anunţând naşterea Domnului Isus, Îl recomandă ca „Dumnezeu-Tare, Părintele veşniciilor, Domn (Prinţ) al păcii.” Isus este Dumnezeu care a creat veşniciile, El este înainte de veşnicii.

Domnul Isus este Creatorul. „Toate au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Cristos n-a fost creat, El nu este o creatură, ci Creatorul. La Geneza 1:1 se scrie: „La început, Dumnezeu (Elohim = Dumnezeirea – plural) a creat cerurile şi pământul.” Amintim că în gramatica ebraică sunt trei numere ale substantivelor: singular, dual şi plural (cel puţin trei). Primul verset din Biblie descoperă lucrarea şi puterea creatoare a trei persoane ale Dumnezeirii, cele menţionate în formula botezului din Matei 28:19: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Da, Geneza l ne spune despre o Treime divină, dar verbul „a creat” este folosit la singular, căci Dumnezeu este Unul. Asocierea Fiului în lucrarea de creaţie a universului este limpede mărturisită de autorul epistolei către Evrei, care spune: „Pe când despre Fiul zice: ‚Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci…’ Şi, la început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi” (Evrei 1:8,10).

Domnul Isus este veşnic. El este marele „EU SUNT”, din Exodul 3:14; El însuşi, în Ioan 8:58 a spus: „Înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt.” El este, în Apocalipsa, „Cel care este, Cel care era şi Cel care vine, Cel Atotputernic” (capitolul 1, versetul 8). Apostolul Pavel arată că Cristosul „este mai presus de toate, DUMNEZEU BINECUVÂNTAT ÎN VECI” (Romani 9:5).

Tot Pavel arată că Domnul Isus este în centrul planurilor veşnice ale lui Dumnezeu: „Toate au fost create prin EL şi PENTRU EL” (Coloseni 1:16). El, Mântuitorul, Răscumpărătorul nu este o creatură, ci Dumnezeu din veşnicie, una cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

b. Moartea şi învierea Domnului Isus

Martorii lui Iehova neagă caracterul ispăşitor al morţii Mielului lui Dumnezeu, neagă că prin moartea Lui El a fost înlocuitorul păcătoşilor care primesc în temeiul sângelui Domnului Isus iertarea, mântuirea. Iată ce se scrie în broşura lor intitulată „Mântuire” (pagina 170, 178): „Viaţa omului Isus, la care a renunţat, este exact preţul corespunzător vieţii lui Adam.” Reţinem mai întâi expresia „omul Isus” şi apoi, o evaluare care nu-L ridică mai presus de Adam. Plătind preţul vieţii lui Adam, susţin pretinşii martori, a făcut posibil ca urmaşii lui Adam, neimplicaţi în neascultarea lui, să poată trăi. Vedeţi, stimaţi cititori? Isaia, când scria: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre, pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem vindecaţi” (Isaia 53) nu era bine informat! Cei bine informaţi sunt Russel, Rutherford & Co.! O! ni se pare că a nega că Domnul Isus i-a înlocuit pe cruce pe cei pe care i-a mântuit, a nega faptul că „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2:24) înseamnă a nega credinţa creştină. O spunem apăsat: creştinism fără Cristosul răstignit şi înviat este o parodie, este o înşelătorie. Nu suntem deloc aspri dacă spunem că Martorii lui Iehova sunt departe de a fi creştini.

Dar ei nu neagă numai moartea ispăşitoare a lui Cristos, ci şi învierea Lui. „Cristos n-a înviat cu trupul, ci în spirit” (din cartea „Fii sigur de toate lucrurile”, pagina 426). Ce zice Scriptura? Mai întâi, Evangheliile spun că El a înviat, S-a arătat ucenicilor, a vorbit cu ei, a mâncat, a fost recunoscut de ai Săi. Desigur, avea un trup nesupus legilor naturii omeneşti. Iar Pavel la 1 Corinteni 15:4 spune despre Domnul Isus că a fost răstignit, „a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi, şi S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece; după aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată”… Cristosul înviat a fost văzut. Martorii lui Iehova zic însă: „Omul Isus Cristos a murit şi rămâne mort ca om” (Copiii, pagina 115). Această învăţătură lansată de Rutherford nu ţine seama de cele afirmate de Duhul lui Dumnezeu prin Pavel, când spune: „După cum moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor” (1 Corinteni 15:22). Dacă Cristos nu este Omul înviat, învierea nu poate veni prin om. Ce ar rămâne din Evanghelie, fără adevărul învierii în trup slăvit a Domnului nostru? Domnul Isus Cristos nu a devenit deloc „veşnic invizibil”, cum spun iehoviştii (Teocraţia, pagina 3). Biblia spune: „Orice ochi îl va vedea, şi cei care L-au străpuns” (Apocalipsa 1:7). De asemenea martirul Ştefan „a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 7:55). Iar în Apocalipsa 22:4 este scris că robii Lui „vor vedea faţa Lui”.

De aceea cântarea creştină sună astfel:

 „În faţa lui Isus voi sta,

Cu ochii mei îl voi vedea

Şi glasul Lui voi auzi,

Când taine-mi va descoperi”.

c. Pedeapsa veşnică

Martorii lui Iehova tăgăduiesc existenţa iadului şi a pedepsei veşnice a celor nemântuiţi. Ei spun că iadul este mormântul sau încetarea existenţei. Dar ce spune Biblia? În pilda bogatului şi a săracului Lazăr din Luca 16, Domnul Isus atestă pe de o parte un loc de fericire şi pe de altă parte un loc de chin pentru cei care au murit. Viaţa de după moarte, fie în fericire fie în chin este clar înfăţişată în pildă, înţelegem că după moarte, cel care a rămas cu păcatele asupra lui era deplin conştient, se chinuia îngrozitor, era încărcat de regrete în legătură cu exemplul de necredinţă pe care l-a dat fraţilor săi, dorea o schimbare, dar i s-a răspuns că totul este zadarnic: după moarte vine judecata, iar cei nemântuiţi merg în iad. De altfel, Domnul Isus vorbeşte despre „focul gheenei”, „unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.” Biblia spune cu toată tăria că există o pedeapsă veşnică a celor nemântuiţi şi că există un loc de chin, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Prin ce sisteme de gândire, oameni cu Biblia în mână ajung la înţelegeri cu totul opuse celor arătate de Cartea Cărţilor? Nu există decât un răspuns: prin înşelătoria Satanei, care este inspiratorul tuturor abaterilor de la adevărul Scripturii. Da, există cer şi iad, iar Domnul Isus a venit în lume ca să-i scape pe oamenii păcătoşi, pe răscumpăraţii Săi, de teribila văpaie veşnică a iadului. Dragi cititori, nu vă lăsaţi înşelaţi: credeţi tot ce-a spus Isus, acum cât încă nu este prea târziu. Este încă posibilitate să fiţi salvaţi de mânia viitoare.

d. Şi fiinţa umană este o trinitate

Purtătorii doctrinei rătăcite de care ne ocupăm susţin că omul are o parte nevăzută, un suflet care este de fapt suflarea lui de viaţă. Nu există, zic ei, suflet separat de trup, de aceea nu există suflet nemuritor. Ce mult seamănă această învăţătură cu aberaţiile marxiştilor care susţin teoria paralelismului psiho-fizic, care consideră sufletul ca un atribut al materiei! Ce clar se vede că cine i-a inspirat pe Marx sau pe Stalin, a inspirat şi pe Russel şi pe urmaşii lui!

Mai mult, Martorii lui Iehova spun că sufletul constă în sânge şi a admite transfuziile de sânge, în cazuri de urgenţă medicală, înseamnă promiscuitate, înseamnă să amesteci sufletele. De aceea, ei interzic cu desăvârşire această practică medicală. În baza acestei concepţii cu adevărat primitivă, mii de bărbaţi şi femei, numeroşi copii nevinovaţi ar trebui să fie daţi morţii. Aşa spun iehoviştii despre om…

Dar ce spune Biblia? Omul este o trinitate: el are trup, suflet şi duh. „Şi Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos” (1 Tesaloniceni 5:23). Duhul este partea cea mai lăuntrică a fiinţei umane, care se închină şi intră în legătură cu Dumnezeu. Până la întoarcerea la Dumnezeu, duhul omului este în stare de moarte: păcatul face imposibilă părtăşia dintre om şi Dumnezeu. Când cineva îl primeşte pe Domnul Isus, păcatul a fost şters. „Sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1:7). La Evrei 4:12 se spune despre Cuvântul lui Dumnezeu că este viu şi lucrător, până acolo că desparte sufletul de duh! Viaţă duhovnicească fără Cuvântul lui Dumnezeu nu poate exista. Da, există în mod natural inteligenţă, simţire, voinţă – însuşiri sufleteşti, dar numai lucrarea Duhului lui Dumnezeu asupra duhului omului credincios poate lucra intuiţia lucrurilor duhovniceşti, comuniunea cu Tatăl şi cu Fiul, adorarea – însuşiri în întregime spirituale, „însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Martorii lui Iehova schingiuiesc fiinţa umană de ceea ce este mai preţios în om, de duh şi suflet. Să nu uităm că Mântuitorul punea o întrebare pătrunzătoare: „Ce ar câştiga un om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?” Această întrebare arată că sufletul este o entitate aparte în fiinţa umană şi, împreună cu duhul alcătuieşte partea nevăzută a omului.

Să ne lăsăm învăţaţi de Biblie cu privire la om, să învăţăm din Biblie că:

— omul este o creatură minunată;

— că omul a devenit rob al păcatului, este o creatură căzută în păcat;

— că omul păcătos este obiectul harului lui Dumnezeu, arătat la Golgota, când Domnul Isus Şi-a dat viaţa pentru mântuirea păcătoşilor;

— că destinul celor mântuiţi este veşnicia fericită cu Dumnezeu şi cu Domnul Isus în rai, în timp ce toţi cei care au respins mântuirea oferită prin Domnul Isus, merg în iadul cel veşnic.

e. Supunerea faţă de autorităţi

Iehoviştii susţin că guvernele şi autorităţile civile sau administrative sunt de natura diabolică, fiind controlate de Satan. Autoritatea care trebuie recunoscută, spun ei, este autoritatea „Martorilor lui Iehova, care începând din 1914 sunt singurii îndreptăţiţi să guverneze lumea.” Nu dorim să comentăm caracterul anarhic al acestor concepţii, ci mai degrabă cităm din epistola către Romani 13:1: „Orice suflet să fie supus autorităţilor care sunt mai presus de el. Şi cele care există sunt rânduite de Dumnezeu”. Ce putem înţelege din acest text? Că buna rânduială în societate necesită supunere faţă de autorităţi, bineînţeles, în felul arătat de Domnul Isus: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu”. Amintim în aceeaşi ordine de idei şi cuvintele lui Petru şi ale lui Ioan: „Judecaţi voi singuri dacă este drept să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 4:19). Adevăratul creştin nu este în nici o situaţie un spirit anarhic, dar nu subordonează niciodată ascultarea de Dumnezeu supunerii în faţa oamenilor, oricât de sus-puşi ar fi ei. El aplică îndemnurile din 1 Timotei 2:1-2: „Vă îndemn deci înainte de toate să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt aşezaţi în poziţii înalte, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată demnitatea”.

 CAPITOLUL 7  Concluzii

Cele câteva argumente prezentate pe temeiul Scripturii în legătură cu falsa doctrină a falşilor Martori ai lui Iehova sunt de natură să clarifice pe cititori cu privire la caracterul profund periculos din punct de vedere spiritual al acestei secte. Pe scurt, ei se caracterizează prin grave rătăciri doctrinare, care dau naştere la atitudini imorale şi la comportări antisociale. În teribila confruntare spirituală care marchează timpul de faţă, aceşti pretinşi credincioşi nu sunt de partea lui Cristos, ci de partea Celui Rău.

Ce este de făcut? „Dacă cineva vine la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-l salutaţi” (2 Ioan 10). Ceea ce fereşte de învăţături rătăcite este cercetarea Bibliei într-un duh de smerenie şi mai ales să ne legăm inimile, soarta, nădejdile şi bucuriile de Cristos. „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El” (Coloseni 2:9-10).

Dacă cititorul acestor rânduri nu L-a primit încă pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal, să vină chiar acum la Domnul Isus. Dacă aceste rânduri sunt citite de persoane atrase de aşa zişii Martori ai lui Iehova, îndemnul este acesta: Gândiţi-vă pe cine credeţi, pe Isus sau pe Russel?

„O! Adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul acesta: ‚Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dinţii sunt eu’” (1 Timotei 1:15).

 Eu am zis „Amin” la acest text. De ce nu vrei să zici şi tu?   Iulie 1990

Mai multe materiale pentru Theophilos găsiţi pe Internet la:

www.theophilos.3x.ro

COSMOLOGIE / Creştinismul a oferit fundamentul pentru ştiinţă în decursul anilor – Roger A. Richards, Jr.

Creştinismul a oferit fundamentul pentru ştiinţă în decursul anilor – Roger A. Richards, Jr.

Publicat în Sept. 4, 2004 in The Adirondack Journal, p. 3, Warrensburg, NY.

Majoritatea dintre noi ne displace reprimarea adevărului pentru un motiv şi ca urmare se nasc scandalurile. Totuşi, Lenin spunea că o minciună spusă destul de des devine un adevăr. Sceptici şi ateii au excelat în ambele. Romani 1:18 spune că „ei reprimă adevărul în nelegiuire”. Dr. Rodney Stark, profesor de sociologie şi religii comparate la Universitatea din Washington dezvăluie toate acestea în cartea sa „For The Glory of God” [Pentru slava lui Dumnezeu] printr-o cercetarea deşi incomodă în original, documente istorice.

Pentru aceia dintre noi care au studiat istoria nerevizuită (sau aşa am crezut noi), cel mai târzii dintre texte comparate cu ceea ce s-a întâmplat de fapt, sunt şocante. Copilul mediu din clasă, totuşi, pur şi simplu o învaţă. Aşa că să facem un mic test Adevărat sau Fals:

  1. În 1492 Christopher Columbus a dovedit că lumea era rotundă, deşi s-a confruntat cu ani de opoziţie din partea ministerelor şi bisericilor care credeau că lumea e plată.
  2. Magellan a câştigat o victorie pentru ştiinţă prin a naviga în jurul pământului, dezaprobându-i pe toţi aceşti miniştrii.
  3. Anii Întunecaţi au fost cauzaţi de religie şi au fost un timp de superstiţie şi regres tehnologic.
  4. Grecii şi Romanii au inventat ştiinţa şi au avansat din punct de vedere ştiinţific gândind mult.
  5. Copernicus, Kepler, Galileo şi Newton s-au luptat împotriva bisericii pentru a prezenta noile lor idei.
  6. Era de umanism ne-a adus iluminare prin ştiinţa înfăptuită de scepticii îndrăzneţi ai Bibliei.
  7. Trupul uman are multe organe precum coccyx (osul coţii), apendice şi amigdale care sunt urme reziduale sau rămăşite din starea noastră „primitivă”.

Răspunsul la toate cele şapte este ‚fals’. Andrew White, fondator al Cornell, într-un tratat în două volume ‘A History of the Warfare of Science and Theology in Christendom’ [O istorie a luptei ştiinţei şi teologiei în Creştinism] a enunţat multe dintre aceste minciuni pentru a ataca credinţa.

Aproape toţi miniştrii din vremea lui Columbus ştiau că pământul era rotund.

Copernicus nu a descoperit faptul că pământul pivota în jurul axei sale, el a fost învăţat aceasta în universitatea sa creştină. El a descoperit matematica pentru a arăta că aceasta este aşa.

Nu există un asemenea lucru ca Anii Întunecaţi aşa cum au fost predaţi. Progresul tehnologic a continuat la un mare avans din 400-1600 d. Hr. cu mari avansuri în echiparea cailor, armele şi manufactura.

Creştinismul a oferit temelia pentru ca ştiinţa să se dezvolte acolo unde culturile greceşti, romani şi asiatice nu au putut. Stark spune „Aceasta este consensul dintre istoricii contemporani, filozofi şi sociologi ai ştiinţei că ştiinţa reală s-a înălţat doar odată: în Europa. Figurile principale ştiinţifice din secolele 16 şi 17 erau în mod copleşitor creştini devotaţi care au crezut că era datoria lor să înţeleagă lucrarea mâinilor lui Dumnezeu”.

De ce acolo? Răspunsul lui Stark este simplu; „Dumnezeul creştinilor era raţional, impresionabil, de cuvânt şi omnipotent şi universul era creaţia Sa personală în care natura Sa divină a fost prezentată pentru beneficiul şi instruirea omului”. Proverbe 25:2 „Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor”. Isaia 40:12 „Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munţii cu cântarul, şi dealurile cu cumpăna?”

Stark a cercetat pe oamenii de ştiinţă din 1543 până în 1680 şi a descoperit că între primii 52, unul era un sceptic, unul un panteist şi 50 erau creştini, 30 dintre care puteau fi caracterizaţi ca devotaţi datorită zelului lor. De ce aşa de multe minciuni din partea scepticilor? Pentru a debarasa societatea de ceea ce ei au considerat a fi ameninţare, religia şi credinţa creştină în particular şi pentru a cauza îndoială în Biblie pentru a eroda credinţa încât şi dacă nu ar părăsi-o cineva, ei vor fi mai slabi şi poate copiii sau nepoţii lor o vor părăsi. Propriile scrisori ale lui Darwin către un tovarăş sceptic confirmă aceasta. Nu-i de mirare că Noul Testament îndemână pe credincioşi în 1 Corinteni 15:58 să „fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică”.

Dr. Stark spune că defectul evident din Darvinism este că „acestuia îi lipseşte în mod notabil explicaţia originii speciilor”. Apoi, el spune „Când Julian Huxley a pretins că „Teoria lui Darwin nu mai este o teorie cu un fapt”, el ştia cu siguranţă mai bine. Dar la fel ca bunicul său, Thomas Henry Julian, el ştia că minciuna lui a slujit unui bun mai mare de „iluminare” (p. 185). Una din multele minciuni spuse în amestecul frenetic al scepticilor de a-l dovedi pe Darwin ca drept era că trupul are multe organe rămăşiţă de când ele erau maimuţe. La schimbarea secolului evoluţioniştii s-au invocat cu privire la alte sute care au fost de atunci micşorate până la zero. Fără de coccyx v-aţi face în pantaloni.

Fără de amigdalite sau apendice ai fi cu mult mai aplecat spre boală şi mai puţin abil de a te lupta contra unor lucruri ca efectele negative ale radiaţiei. În timpul dezvoltării apendicele s-a arătat să are şi el o funcţie vitală. Da, putem trăii fără ele, dar în ceea ce priveşte ochii noştri, braţele şi vezica biliară, noi trăim mai bine cu toate intacte aşa cum au fost proiectate. Despre care vorbeşte:

„Proiectul (inteligent) al creaţiei” a fost descris de un biolog molecular într-un interviu cu editorul George Caylor într-un articol intitulat „Biologul” (2/17/2000, The Ledger, Lynchburg, VA) ca „un elefant în dormitor. Acesta se mişcă în jur, ia o grămadă enormă de spaţiu, răsună gălăgios, se ciocneşte de noi, dă lucrurile pe jos, mănâncă o tonă de paie, şi amiroase ca un elefant. Şi totuşi trebuie să jurăm că nu este acolo.” Când a fost întrebat dacă informaţia descoperită în gena codului celulei evoluate, el a spus „George, nu cunosc pe nimeni din profesia mea care să creadă că a evoluat. Aceasta a fost plănuită de geniu dincolo de geniu, şi o astfel de informaţie nu putea să fie scrisă în vreun oricare alt fel. Hârtia şi cerneala nu au scris ele cartea. Ştiind că cunoaştem, este ridicol să ne gândim altfel”. Nu-i de mirare că ei au descoperit în bacterie o înveşmântare care pune mintea pe şovăială de maşini sofisticare şi sisteme de computer cu ani lumină înaintea noastră. Aşa că oamenii de ştiinţă neagă existenţa proiectul inteligent în mod public, şi totuşi afirmă evoluţia, pe care o ştiu că este falsă pentru că admit proiectul şi a nega evoluţia este a comite un suicid academic şi de carieră.

Scrutinele arată că 60% dintre oamenii de ştiinţă sunt ateişti, dar 40% recunosc o putere supranaturală. Fondatorii fiecărei ramuri majore a ştiinţei erau creaţionişti biblici covârşitori, aşa cum sunt mii de oameni de ştiinţă practicanţi de azi şi din fiecare domeniu ştiinţific. Povestirile lor sunt chiar similare. Fiecare a cunoscut domeniul fiecăruia dintre ei dovedea evoluţia o minciună, totuşi au presupus alte domenii care verificau aceasta. Când ei au întrebat oamenii de ştiinţă din alte domenii ei erau şocaţi să descopere că acelaşi lucru era adevărat în toţi dintre ei! Şi acum elefanţii încep să zdrobească porţile.

http://www.voxdeibaptist.org/Crestinismul_Fundamentul_pentru_stiinta.htm

Creştinismul a oferit fundamentul pentru ştiinţă în decursul anilor

Roger A. Richards, Jr.

Publicat în Sept. 4, 2004 in The Adirondack Journal, p. 3, Warrensburg, NY.

http://www.voxdeibaptist.org/Crestinismul_Fundamentul_pentru_stiinta.htm

STELE.

download

STELE.

I. Întrebuinţarea generală a termenului

Stelele (ebr. kokabim; gr. (LXX, NT) asteres) nu reprezintă nicăieri în Biblie obiectul curiozităţii ştiinţifice. Termenul este folosit în general în legătură cu orice corp luminos neterestru, diferit de soare şi lună. Numărul mare al stelelor este simbolic pentru generozitatea lui Dumnezeu (Exod 32:13; Deuteronom 1:10; 10:22; 28:62; 1 Cronici 27:23; Neemia 9:23; Evrei 11:12). Dumnezeu îi promite lui Avram că sămânţa lui va fi la fel de numeroasă ca stelele (Geneza 15:5; 22:17; 16:4). Astronomii precreştini (de ex. Hipparchus, 150 î.Cr.) au cartografiat în jur de 3.000 de stele; până la începutul astronomiei telescopice prin Galileo, în 1610, nu s-a putut aprecia cât de multe stele există. Totuşi, mulţimea stelelor este sugerată de referinţele din Biblie menţionate anterior.

Din punct de vedere poetic ele sunt văzute ca fiind o manifestare maiestuoasă a „neasemănării” lui Dumnezeu faţă de om. El singur le face, le controlează şi le numără. Mândria arogantă a omului se străduieşte uneori să uzurpe această autoritate (Geneza 1:16; Psalmul 8:3; 136:9; 147:4; Amos 5:8; Iov 9:7; Ieremia 31:35; Isaia 14:13; Obadia 4; Naum 3:16; cf. Geneza 37:9). O tentaţie permanentă a fost închinarea la zeităţile stelare; însă stelele sunt nesemnificative în comparaţie cu Iahve Însuşi (Deuteronom 4:19; Ieremia 7:18; Amos 5:26; Faptele Apostolilor 7:43). El este în înălţimea cerurilor (Iov 22:12).

Actele ultime ale lui Dumnezeu de răscumpărare şi de judecată sunt prevestite de semne astronomice. Prorocii şi Domnul nostru prezic asemenea semne; iar în Apocalipsa ele sunt proeminente (Isaia 13:10; Ezechiel 32:7; Daniel 8:10; Ioel 2:10; 3:15; Matei 24:29; Marcu 13:25; Luca 21:25; Apocalipsa 6:13; 8:10-12; 9:1).

Cuvântul „stea” este de asemenea folosit în sens metaforic fără referire astronomică, de obicei pentru a sugera demnitate, înnăscută sau uzurpată (Iov 38:7; Daniel 12:3; Apocalipsa 1:16, 20; 2:1; 3:1; 12:1; 22:16).

II. Constelaţii numite

Câteva constelaţii sunt menţionate pe nume în Biblie.

  1. Ursul(VA „Arcturus”) (Iov 9:9; 38:32). Proeminenta constelaţie circumpolară Ursa mare. De unde „cu puii lui” – cele şapte stele principale din grup. NEB traduce „Aldebaran”.
  1. Mazzaroth(Iov 38:32). Semnificaţie obscură. Posibil cele douăsprezece semne zodiacale (după NEB), sau numai cele din emisfera sudică. (Aram. Mazzaloth, „stelele înconjurătoare”, adică cercul zodiacal).
  1. Orion(Iov 9:9; 38:31; Amos 5:8) (în vers. Cornilescu apare drept „Raliţele”, „Orion”; n.trad.). „Vânătorul” – o constelaţie remarcabilă din emisfera sudică, cuprinzând stelele de primă importanţă Betelguese (stânga sus, roşie) şi Rigel (dreapta jos, albastră). Scara de culoare şi strălucire a acestor stele şi a stelelor adiacente este o ilustrare interesantă a versetului 1 Corinteni 15:41.
  1. Pleiadele(Iov 9:9; 38:31; Amos 5:8) (în vers. Cornilescu „Găinuşa”, „Cloşca-cu-pui”; n.tr.). O îngrămădire compactă de şapte stele neclare în Taur, constituind un sistem unit învelit în material nebulos la o depărtare de aproximativ 300 de ani-lumină de soare. Expresiile „să înozi legăturile” şi „să dezlegi frânghiile” se pot referi la presupusa vestire a primăverii şi a toamnei de pleiade şi respectiv de Orion. O alternativă atractivă, însă care probabil nu poate fi acceptată, este faptul că „legarea” pleiadelor prin atracţia lor mutuală, sau (poetic) prin nebulozitatea care le înconjoară, este comparată cu „dezlegarea” Orionului, ale cărui stele nu sunt legate din punct de vedere fizic şi care sunt asociate pentru noi doar prin felul nostru de a le privi.
  1. Camerele sudului(Iov 9:9) (în vers. Cornilescu „stelele din ţinuturile de miazăzi”; n.tr.). Sens obscur; posibil constelaţiile ce apar deasupra orizontului când se călătoreşte spre sud de-a lungul căii comerciale spre Arabia. NEB traduce „cercul stelelor sudice”.

Mai ales interesantă este interpretarea din NEB a lui Iov 9:12-15, cu menţionarea de două ori a stelei Sirius şi descrierea ei în zori „când lumina lui Sirius este abia perceptibilă şi stelele din Calea navigatorului pălesc una câte una” – o interpretare care dă sens unui pasaj altminteri neinteligibil.

III. Steaua Betleemului

Steaua vestitoare a naşterii lui Isus este menţionată doar în Matei 2, deşi a fost după câte s-ar părea prezisă în Numeri 24:17; Isaia 60:3. Ea a fost explicată în trei moduri.

  1. Se poate să fi fost cometa Halley (11 î.Cr.) sau o altă cometă vizibilă în anul 4 î.Cr. Aceasta s-ar fi deplasat în sens contrar stelelor şi astrologii ar fi considerat-o semnificativă. Ar fi fost ea însă vizibilă suficient de mult timp? Şi poate fi potrivită cronologia cu data probabilă a naşterii Domnului nostru?
  1. Se poate să fi fost o conjuncţie planetară. În anul 7 î.Cr. a avut loc o conjuncţie interesantă a lui Jupiter, Saturn şi Venus. Astrologii ar fi observat-o cu siguranţă; însă durata acestei conjuncţii ar fi scurtă şi un asemenea fenomen nu ar putea fi interpretat în mod obişnuit drept „stea”.
  1. Se poate să fi fost o supernova. Novele apar în mod regulat; o stea estompată devine dintr-o dată mai strălucitoare, iar apoi păleşte încet. Probabil toate stelele se comportă astfel într-un anume stadiu de dezvoltare. Supernovele, totuşi, sunt foarte rare; în galaxia noastră nu a fost nici una de la inventarea telescopului încoace. Novele de obicei nu sunt vizibile cu ochiul liber, însă o supernova în galaxia noastră ar putea domina temporar cerul nopţii şi ar putea produce mai multă lumină decât toate celelalte stele împreună. Novele şi supernovele sunt absolut imposibil de prevăzut. Astronomii chinezi au înregistrat o novă sau o supernovă în jurul datei potrivite pentru a fi „steaua magilor”. Expresiaen te anatole, „la răsăritul ei” (Matei 2:2), ar putea reflecta înfiorarea înţelepţilor la prima apariţie a acestei noi stele. Poziţia ei le va fi transmis o semnificaţie astrologică imediată. Nu este ceva nepotrivit ca o lumină de miliarde de ori mai puternică decât strălucirea soarelui să se fi revărsat pentru a vesti naşterea Mântuitorului lumii.

IV. Astronomia

În Biblie nu există „astronomie” în adevăratul sens al cuvântului, iar abordarea ştiinţifică a babilonienilor de exemplu, care prin secolul al 4-lea î.Cr. puteau prezice multe evenimente astronomice, nu se găseşte în Biblie. Este presupusă însă o concepţie despre univers care nu este inconsecventă cu cosmologia ştiinţifică modernă. Desigur că nu este greu să se găsească referinţe pentru o concepţie despre lume primitivă şi inacceptabilă, comparabilă de exemplu cu miturile babiloniene ale creaţiei, însă o judecare a Bibliei doar pe baza acestor lucruri este la fel de lipsită de spirit critic ca judecarea cunoştinţelor noastre moderne despre univers pe baza întrebuinţării de către noi a unor termeni ca „răsăritul soarelui” şi „bolta cerească” (*CREAŢIE).

Noi locuim într-un gigantic sistem stelar, compus din probabil o mie de milioane de stele asemenea soarelui aranjate sub forma unui disc ce are diametrul de 60.000 de ani-lumină. Acesta este „universul” nostru. Există însă zeci de milioane de „universuri” sau „galaxii” similare vizibile până la o depărtare de o mie de milioane de ani-lumină – limita telescoapelor pe care le avem în prezent. Radio-astronomia prezintă o imagine încă mai minunată. Contrastul dintre acest cosmos şi universul cu trei punţi din mitologia semită este izbitor. Biblia este adeseori mai aproape de cosmosul nostru decât de universul mitologic semit. Deoarece universul scriitorilor biblici este raţional, şi de o imensitate care te înfioară. Psalmul 104 de exemplu, vorbeşte despre o lume care este complet raţională şi care depinde în întregime de legile lui Dumnezeu; acest fapt este tipic pentru perspectiva scriitorilor biblici. În promisiunea pe care i-o face lui Avram Dumnezeu leagă numărul stelelor de numărul firelor de nisip. Doar cca. 3.000 de stele sunt vizibile cu ochiul liber, astfel că, la prima vedere, comparaţia este necorespunzătoare, însă numărul total de stele din galaxie este comparabil cu numărul firelor de nisip din întreaga lume! Biblia este plină de asemenea implicaţii ale vastităţii, care se află completamente dincolo de cunoaşterea din vremea ei.

Noi susţinem, aşadar, că Biblia presupune în mod consecvent un univers care este pe deplin raţional, şi de o mărime vastă, spre deosebire de concepţia despre lume tipică din vremea aceea, în care universul nu era raţional, şi nu era mai mare decât putea fi realmente confirmat prin simţuri, în lipsa unor aparate ajutătoare. Cărţile lui I. Velikovsky (Worlds in Collision, 1950 etc.), deşi mult controversate, sunt scrise dintr-un punct de vedere iudaic şi prezintă un interes deosebit pentru cei care studiază Vechiul Testament şi care sunt de asemenea interesaţi de astronomie.

BIBLIOGRAFIE

  1. V. Schiaparelli,Astronomy in the Old Testament, 1905; O. Neugebauer,The Exact Sciences in Antiquity, 1958; E. A. Milne, Modern Cosmology and the Christian Idea of God, 1952; G. R. Driver and L. W. Clarke, „Stars”, HDB 2, 1963, p. 936 ş.urm.; R. A. Rosenberg, „The „Star of the Messiah” reconsidered”, Bib 503-505; D. A. Hagner, NIDNTT 3, p. 734-736.

M.T.F.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/stele.html

Trebuie să ne rugăm pentru cei morți? | Pastor Vasile Filat

Vasile Filat

Vasile Filat

Putem ajuta morții cu rugăciunile noastre? Ce spune Biblia despre rugăciunea pentru morți și, în general, despre viața după moarte?

BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU
Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova
Servicii Divine:
Duminică, 14:00 – 16:00
Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune
tel. +373 (68) 060601
https://www.facebook.com/bunavestire….

PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md
+373(69)966779

#moldovacrestina #pastorvasilefilat #rugăciune

https://moldovacrestina.md/trebuie-sa-ne-rugam-pentru-cei-morti-pastor-vasile-filat/?

 

Căsătoria – conceptul lui Dumnezeu

Prima și cea mai frumoasă poveste de dragoste începe într-o grădină creată de Dumnezeu. După cinci zile de creație, în care a pregătit cadrul, ambianța și comoditățile necesare, Dumnezeu decide să încununeze opera Lui și crează omul, după chipul și asemănarea Sa.

Căsătoria – ideea lui Dumnezeu

Geneza 2 este scenariul care descrie în detalii procesul prin care Dumnezeu a creat prima instituție din univers – căsătoria. Adam a fost conceput din țărână cu abilități de a da nume animalelor și de a se bucura de natura care îl înconjoară. Dar în pofida frumuseții și vietăților care îl înconjurau, el a simțit un sentiment de singurătate. Atunci Dumnezeu a decis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el“ Geneza 2:18

Atât omul, cât și femeia au creați și înzestrați cu abilități și sarcini concrete. Adam a fost pus în grădină să o lucreze, să aibă grijă de animale. Femeia a fost creată pentru ca să lichideze sentimentul de singurătate al bărbatului. Apariția Evei provoacă extaz în bărbat: „Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om“ Geneza 2:23.

Nașterea primei familii din univers primește și instrucțiuni concrete:

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup“. Geneza 2:24

„Omul și nevasta lui erau amândoi goi și nu le era rușine“ Geneza 2:25

Privind la acest început și design frumos, la câțiva mii de ani distanță ne punem întrebarea, care este scopul căsătoriei? Pentru ce a creat Dumnezeu un bărbat și o femeie? De ce i-a făcut goi și de ce ei nu simțeau rușine înainte de căderea în păcat? De unde știa Adam că Eva a fost luată din el, dacă crearea ei a fost făcută în timp ce el dormea un somn adânc?

Scopul Căsătoriei

Atunci când Dumnezeu duce la desăvârșire coroana creației Lui, el împlinește o nevoie emoțională și fizică a lui Adam. Primul bărbat cunoaște în cea care stă în fața lui o părticică din el și știe de ce este acolo. Apariția ei îi provoacă bucurie și lichidează sentimentul de singurătate.

Căsătoria este o decizie, un legământ permanent. Înainte ca Adam și Eva să cadă în păcat, fără ca ei să aibă mamă și tată, Dumnezeu le spune că prin această unire ei formează o identitate nouă unde nu există spațiu pentru alte persoane. Ei erau goi și nu le era rușine pentru că uniunea și intimitatea lor îi făcea un singur trup și aducea o împlinire pe care Adam nu o putea primi nicăieri în altă parte.

La mii de ani distanță, Domnul Isus le spune fariseilor: „Oare n-ați citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască și a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup? Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă“. „Pentru ce dar“, I-au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire și s-o lase“? Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele, dar de la început n-a fost așa. Eu însă vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă preacurvește și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește“. Matei 19:4-9

Cei doi, Adam și Eva, primesc și o misiune importantă, comună: „Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ“. Geneza 1:28

Nașterea de copii este una din responsabilitățile primare pentru care Dumnezeu a creat căsătoria. Iar bărbatul și femeia, din toată creația lui Dumnezeu, este unica uniune care primește și instrucțiuni clare ce trebuie să facă cu copii.

„Ca să te temi de Domnul Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieții tale, tu, fiul tău și fiul fiului tău, toate legile și toate poruncile Lui pe care ți le dau și să ai zile multe… Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula“, Deuteronom 6:2, 6-7.

Sfințirea este o altă dimensiune pentru care Dumnezeu a creat căsătoria. În Noul Testament, apostolul Pavel explică Efesenilor conceptul de sfințire în căsătorie: „Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos. Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului, căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Și, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile. Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși“. Efeseni 5:21-28.

Prin întruparea lui Hristos, Dumnezeu a reparat ce a stricat prima familie în Eden. Prin moartea și învierea Lui, Dumnezeu se oferă exemplu de dragoste, de dăruire și încredințează bărbatului și femeii, care aleg să intre într-un legământ de căsătorie, să reflecte imaginea perfectă dintre Hristos și Biserica. Acest portret desăvârșit condimentat cu dragostea Agape, Eros, Phile și Storge prezintă în această lume căzută planul desăvârșit de răscumpărare a lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu repară prin jertfa lui Isus, neascultarea Evei și a lui Adam, sfințindu-ne prin sângele Lui vărsat la Golgota. Această imagine nu trebuie să ne părăsească. Nu ne căsătorim doar pentru plăcerea intimă, nu doar pentru a crește copii, căsătoria în design-ul lui Dumnezeu are și o dimensiune spirituală, nu doar fizică și emoțională.

Frumusețea relației dintre doi îndrăgostiți, trebuie să fie o oglindă a conceptului și planului lui Dumnezeu pentru omenire. Finalitatea acestui plan frumos înseamnă o nuntă între cer și pământ, în care Mirele – Isus va coborî să își ridice la cer Mireasa – Biserica, distrugând durerea, păcatul. Căsătoria dintre un bărbat și o femeie este simbolul intimității și uniunii pe care noi ar trebui să o avem fiecare în relația noastră personală cu Dumnezeu.

Căsătoria este decizia pe care fiecare băiat și fiecare fată trebuie să o ia cu teamă, cu responsabilitate, asumându-și angajamentul să respecte desgin-ul căsătoriei lor așa cum l-a creat Dumnezeu de la început! Să exerseze dragostea desăvârșită prin uniunea lor, să crească copii care vor fi urmași al lui Hristos și prin supunere unul față de altul să reflecte acea relație intimă, unitate desăvârșită dintre Hristos și Biserica Lui.

În contextul în care înțelegi că nu ai maturitatea și nu poți să îți asumi responsabilitatea de a trăi acest plan conceput de Dumnezeu, există și excepție de la regulă. Domnul Isus lasă ucenicilor Lui și excepții:

Ucenicii I-au zis: „Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul și nevasta lui, nu este de folos să se însoare. El le-a răspuns: „Nu toți pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat. Fiindcă sunt fameni care s-au născut așa din pântecele maicii lor, sunt fameni care au fost făcuți fameni de oameni și sunt fameni care singur s-au făcut fameni pentru Împărăția cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta să-l primească“. Matei 19:10-12

Cu toții adorăm doi tineri îndrăgostiți. Bucuria care radiază pe chipul lor în această perioadă, trebuie să însuflețească fiecare creștin, odihnindu-și inima, sufletul în Dumnezeu, exersând această pace și bucurie deplină prin viața devoțională. Acest exercițiu trebuie păstrat și într-o căsătorie, pentru a fi chipul desăvârșit a ceea ce Dumnezeu ne-a creat să fim. Căsătoria este binecuvântarea fizică, care ne ajută să vedem cu ochii spirituali și să înțelegem profunzimea relației noastre personale cu Dumnezeu.

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/16/casatoria-conceptul-lui-dumnezeu/?

Conferințele AMEC: „Glorifică-L pe Dumnezeu prin slujirea ta” 2019

Anunțuri, Comunicat, Conferințe, Educatie, Interne

Asociația Misionară pentru Educarea Copiilor dă sâmbătă, 16 martie, startul tradiționalelor conferințe locale pentru lucrătorii cu copii și adolescenții. Motto-ul ediției 2019 provoacă lucrătorii cu copii să „Glorifică-L pe Dumnezeu prin slujirea ta”.

Agenda lunii martie 2019 va fi marcată de 12 conferințe locale din diferite zone ale României, care vor aduce împreună la închinare, rugăciune și instruire pe cei ce investesc în viitorul moștenirii noastre. Fiecare eveniment va dura în jur de patru ore și va încuraja, instrui și oferi literatură de calitate la un preț avantajos pentru toți acei care împărtășesc aceeași pasiune – copii!

Dacă împărtășiți aceeași chemare, dacă investiți în generația de mâine și aveți nevoie de o reîncărcare a bateriilor, atunci Conferințele locale AMEC sunt locul unde trebuie să vă petreceți weekend-ul. Evenimentele se vor desfășura după următorul program și vor fi găzduite de următoarele Biserici/Localități!

Sâmbătă, 16 martie 2019:

Orașul: Conferința locală Prahova

Locația: Biserica Creștină după Evanghelice Logos

Ora: 15:00-18:30

Adresa: Str. Miciurin, nr. 6

Sâmbătă, 23 martie 2019:

Orașul: Arad

Locația: Biserica Ekklesia

Ora: 10:00-13:30

Adresa: Bulevardul Revoluției nr. 49-50

Orașul: Iași

Locația: Biserica Creștină după Evanghelie „Vestea Bună”

Ora: 10:00-14:00

Adresa: Strada Dr. Victor Babeș, nr. 3

Sâmbătă, 30 martie 2019:

Orașul: Brașov

Locația: Biserica Baptistă „Speranța”

Ora: 09:30-14:00

Adresa: Bulevardul Saturn nr. 45

Dacă locuiți în zonele unde se vor desfășura conferințele AMEC profitați de patru ore alături de cei care împărtășesc aceeași bucurie și durere a slujirii. Distribuiți și celor ce au nevoie de acest eveniment pentru întărirea și creșterea lor spirituală în lucrarea pe care o fac.

Putem transmite o moștenire cu adevărat valoroasă generației de mâine, doar dacă investim în noi!

Pentru mai multe detalii, urmăriți site-ul oficial AMEC.ro și pagina de Facebook | AMEC România.

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/16/conferintele-amec-glorifica-l-pe-dumnezeu-prin-slujirea-ta-2019/?