Școală din Marea Britanie nevoită să suspende curicula LGBT în urma revoltei părinților

 Știri pentru viață 15.03.2019

 

Peste 600 de elevi au fost retrași de părinți de la școala publică din Parkfield, orașul Birmingham, Marea Britanie. Părinții sunt revoltați față de „spălarea creierelor” la care au fost supuși copii lor prin promovarea agresivă a homosexualității în programa școlară.

În cadrul programei „No Outsiders”, copiii cu vârste între 4 și 11 ani studiază povestiri în care tema principală o reprezintă relațiile în cadrul familiior cu părinți de același sex, cum ar fi „Mommy, Mama, and Me” , „Daddy, Papa and Me” sau „King & King”.

Deși nu împărtășesc aceste „valori”, unii părinții au declarat că nu sunt homofobi, însă consideră prea fragedă vârsta copiilor lor pentru a fi expuși la astfel de subiecte destul de complicate și delicate. Alții au fost mai tranșanți și au spus că și-au trimis copiii la școală pentru ca aceștia să poată deveni avocați, profesori sau medici, și nu să învețe cum este să fi homosexual sau lesbiană. Opinia generală a fost că programa incriminată nu reprezintă decât o îndoctrinare cu ideologia LGBT, menită să submineze drepturile parentale.

Pentru moment, școala a suspendat programa „No outsiders”, însă va fi greu de ajuns la un compromis între profesori și părinți, mai ales că guvernul pregătește să introducă o nouă programă obligatorie, care include ideologia LGBT. Elocventă, în acest sens, este și poziția inspectorului școlar care coordonează regiunea Birmingham, Amanda Spielman, care a criticat decizia părinților și a spus că este „vital” și „în spiritul esenței democrației” pentru copii să învețe despre familiile LGBT.

Pe fondul intensificării îndoctrinării copiilor cu ideologia LGBTQ, de la cele mai fragede vârste, prin programe școlare impuse de autorități și inițiative proprii ale unor cadre școlare pro-LGBTQ, este de așteptat ca astfel de proteste să devină o tendință în Mare Britanie. De exemplu, în 2018 părinții copiilor de la 2 școli și-au ținut copiii acasă în ziua când școala a organizat „LGBT pride”.

Sursă: lifesitenews

http://stiripentruviata.ro/scoala-din-marea-britanie-nevoita-sa-suspende-curicula-lgbt-in-urma-revoltei-parintilor/?

Mişcarea străjerilor Cojiţă Daniel

download

Mişcarea străjerilor  Cojiţă Daniel

                                                                                    CUPRINS…………………………………………………………………………………………. 1 

Introducere………………………………………….…………………………………………. 2 

1. Încadrarea religioasă a străjerilor ……………..………………………….. 3

2. Sunt străjerii carismatici?………………………………………………………. .5

2.1. Problema revelaţiei …………….……………………….………………………. 6

2.2. Problema interpretării ………………..… …………………………………… 7

2.3. Problema darurilor-semne ……………………………..…………………. .9

3. Străjerii şi Al treilea val. elemente comune ……………………… 12

3. 1. Stăpânirea demonică …………………………………..……………………. 12

3. 2. Restaurarea Cortului lui David …………………..…………………… 16

CONCLUZIE ……………………              …………………………………………………… 19

BIBLIOGRAFIE ……………………  …….………………………………………………. 20

 Introducere

Scopul acestei lucrări este de a observa identitatea teologică şi structurală a Mişcării străjerilor.  Pentru acest demers am examinat cărţi, articole şi conferinţe ale unor lideri recunoscuţi pe plan mondial ca fiind promotorii acestei mişcări. Având în vedere faptul că această nouă orientare religioasă nu are o doctrină unitară ci este diferită de la un continent la altul, voi face referire cu precădere la două cărţi:  Străjerii: cei ce sunt pregătiţi şi pregătesc calea pentru venirea lui Mesia şi Rugăciunea Străjerului: Cum să stai de strajă şi să-ţi protejezi familia, casa şi comunitatea.

Cărţile mai sus amintite sunt folosite ca manuale pentru învăţătura şi practica străjerilor din România. Prima a fost tradusă în limba română în anul 2004 sub coordonarea directă a lui Nelu Peia, iar cea de-a doua are o largă circulaţie în cadrul acestei mişcări, conţinutul ei fiind aidoma primei cărţi.

Tot în cadrul surselor primare sunt menţionate două cărţi mai recente ale lui Tom Hess:Restoration of the Tabernacle of David şi House of Prayer for All Nations. Majoritatea învăţăturilor şi practicilor acestei mişcări sunt preluate fie din aceste cărţi, fie de la conferinţele organizate în Israel, împreună cu autorul acestora.

 1. Încadrarea religioasă a străjerilor

Cine sunt străjerii? Tom Hess îi defineşte în felul următor: „Străjerii adevăraţi sunt acei credincioşi care privesc la Dumnezeu, Mai-Marele străjerilor, sunt atenţi la El cu toate facultăţile lor şi de aceea văd toate lucrurile prin ochii şi Cuvântul Său. Ei Îi aud cu claritate glasul şi-L ascultă, împlinind toate rolurile străjerului, după cum sunt conduşi de Duhul Sfânt.”[1]

Dutch Sheets consideră că rolul străjerilor este acela de a „veghea împotriva lupilor, hoţilor şi asalturilor duşmanilor.”[2]  Ambele definiţii sunt argumentate cu texte biblice şi susţinute cu exemple din Scriptură. Din nefericire, interpretarea care se dă textelor este mai mult fantezie decât exegeză biblică.

Străjerii folosesc concepte teologice cunoscute, însă semnificaţia acestora este total diferită. Chiar şi elementele de bază, precum rugăciunea şi vegherea, sunt modificate. În viziunea lui Hess,  „când începem să ne rugăm, intrăm în Sfânta Sfintelor, rămânem în El, în locul preasfânt al Celui Prea Înalt. Trăim în Sfânta Sfintelor, în intimitate cu El.”[3]  Având în vedere acest fapt, autorul prezintă două implicaţii: 1) nu poţi veni oricum înaintea Domnului în rugăcuine, ci trebuie mai întâi să ne „sfinţim”[4]; 2) nu „poţi da buzna în prezenţa Domnului”, ci este nevoie de o pregătire prealabilă care se realizează prin laudă, pocăinţă, veghere… Este amintit apoi un proces dubios care are loc în urma acestei „pregătiri” pentru rugăciune: …dintr-o Casă de Rugăciune ne transformăm într-o Casă de Jertfă (2 Cronici  5:6) şi o Casă de Închinare (2 Cronici  5:13),  pentru ca în cele din urmă să devenim o Casă a Slavei (Efeseni 1:13-23), moştenirea pe care a rânduit-o sfinţilor.[5]

O simplă parcurgere a textelor citate în paragraful anterior este suficientă pentru a înţelege intenţia autorului de a denatura sensul rugăciunii. Eisegeza, ignorarea contextului, confuzia între elementele Vechiului şi Noului Legământ, cât şi interpretarea liberă a Scripturii, sunt practici comune străjerilor. Prin urmare, ne putem aştepta ca orice noţiune biblică sau teologică să capete valenţe noi atunci când este interpretată de această grupare religioasă.

Pentru a demonstra că afirmaţia de sus nu este o simplă speculaţie, vom analiza în această secţiune încă două concepte acceptate de majoritatea creştinilor evanghelici: aşteptarea venirii Domnului şi trezirea spirituală. Interpretarea pe care o dau străjerii cu privire învăţătura despre aşteptarea venirii Domnului este stupefiantă:

Îmi petrec timpul şi lucrez alături de 12 străjeri permanenţi din Comunitatea mesianică a reconcilierii, pe Muntele Măslinilor de unde Isus S-a înălţat la cer şi unde se va întoarce în curând. Aici este locul cel mai potrivit unde poţi veghea venirea Sa, căci tălpile picioarelor Sale vor atinge acest munte. … Chemarea noastră este de a pregăti un loc plin de slavă pentru picioarele Sale.[6]

Cartea Străjerii: cei ce sunt pregătiţi şi pregătesc calea pentru venirea lui Mesia, rezervă un spaţiu generos pentru dezvoltarea acestui subiect. Mai întâi, trebuie să remarcăm faptul că, în accepţiunea străjerilor, pregătirea pentru cea de a doua venire a Domnului presupune, căutarea şi pregătirea unui loc potrivit pe care să calce Domnul la revenirea Sa. Pentru sfinţirea acelui loc şi păstrarea lui în curăţie se ocupă o echipă, numită armata de rugăciune care veghează 24 de ore din 24 în aşa numitul turn de veghere.

Învăţătura despre trezirea spirituală, la fel ca în cazul rugăciunii şi venirii Domnului, suferă modificări notabile. Trezirea spirituală nu este un concept biblic; Scriptura vorbeşte mai degrabă despre pocăinţă şi întoarcerea la Cuvânt şi mărturie (Isaia 8:20)[7]. Totuşi, în ultima vreme, acest termen este foarte uzitat, iar interpretarea lui atât de variată minimalizează unele atribute ale lui Dumnezeu. În general, s-a îmbrăţişat gândirea lui Charles Finney potrivit căreia omul este factorul principal care poate declanşa o trezire spirituală.[8]

Guvernarea providenţială a lui Dumnezeu este plasată pe un plan secundar, în timp ce acţiunile omului au un loc proeminent. Tom Hess spune că „acţiunea oamenilor poatedetermina Duhul Sfânt să lucreze şi să aducă o trezire puternică.[9] Urmând această linie de interpretare, un grup de străjeri a mers în Orientul Mijlociu şi în ţările arabe, trasând itinerarul cruciaţilor şi cerând iertare pentru toate lucrurile pe care cruciaţii le-au făcut musulmanilor.[10] Această acţiune a avut loc în urmă cu un deceniu, dar roadele întârzie să apară. În situaţii ca aceasta, în care nu se întâmplă nimic deosebit, se pune presiune asupra oamenilor.

Analiza se poate extinde şi asupra altor concepte. Am început cu acestea deoarece majoritatea întâlnirilor străjerilor se desfăşoară sub titlul de „Conferinţă de post şi rugăciune pentru trezire spirituală şi pregătirea venirii Domnului”. Tema este interesantă şi atrăgătoare însă conţinutul este devastator.

Dave Hunt semnala, cu mult timp în urmă, tertipurile pe care le folosesc astfel de grupări religioase pentru a atrage simpatizanţi. Chemarea la rugăciune face parte dintre acestea.[11] Fără a şti la ce să se  aştepte, credincioşii sinceri cad în plasa străjerilor deoarece întrebuinţează cu viclenie concepte uzuale precum: postul, rugăciunea, aşteptarea venirii Domnului. Pe fondul diminuării discernământului spiritual din bisericile evanghelice, noua mişcare are un succes, probabil mai mare decât se aştepta.

În principiu, nimeni n-ar trebui să se împotrivească postului şi rugăciunii, dar având în vedere faptul că sensul acestor practici este pervertit de către străjeri şi prezentat ca o „revelaţie proaspătă” care duce la trezire spirituală, suntem justificaţi să folosim armele luminii pentru a lupta împotriva acestei mişcări.

2. Sunt străjerii carismatici?

Deoarece este o nouă orientare în spectrul religios din ţara noastră, cei mai mulţi teologi   s-au grăbit să-i asocieze pe străjeri cu mişcarea carismatică. Pentru a vedea cât de corectă este această asociere, vom face o analiză comparativă a problemelor cheie din cele două curente religioase: problema revelaţiei, problema interpretării şi darurile-semne.

2.1. Problema revelaţiei  Carismaticii consideră că Dumnezeu li se revelează în mod direct atunci când „proorocesc” sub inspiraţia Duhului Sfânt. În înţelegerea lor, funcţia apostolilor şi proorocilor trebuie văzută ca şi căpetenie a Bisericii[12]. Urmând această linie de interpretare ajungem la nişte concluzii grave şi anume: 1) revelaţia nu este încheiată;  2) Scriptura nu este completă şi suficientă pentru toate problemele şi situaţiile; 3) metodele clasice de interpretare a Scripturii se subordonează interpretării libere sau mesajelor suplimentare primite de credincioşi prin vedenii, voci, proorocii sau vise.

Tom Hess face adesea referire la revelaţiile directe din partea lui Dumnezeu. De exemplu, el povesteşte că, în anul 1985, Domnul i-a arătat că trebuie să meargă în Egipt împreună cu o echipă de rugăciune alcătuită din 40 de străjeri. Acolo a avut o „revelaţie” pe care o descrie în termenii următori: „Dumnezeu ne-a vorbit profetic: ‘De acum încolo nu veţi mai merge în excursii, ci în misiuni de rugăciune profetică.” [13]  

Tot acolo, Dumnezeu le-ar fi spus să îşi ungă picioarele, să meargă pe vârful muntelui Sinai şi să sufle din shofar mai întâi spre nord, apoi spre toate celelalte puncte cardinale transmiţând astfel un mesaj profetic: chemarea poporului evreu înapoi în Israel. Este evident că aceste mesaje „profetice” nu pot fi testate cu Biblia deoarece vizează probleme contemporane specifice, dar, la fel de evident, este faptul că ele nu subzistă nici testului istoric[14].

Cărţile străjerilor sunt impregnate cu exemple de acest fel, iar problema cea mai mare, creată de aceste practici, este subminarea autorităţii Scripturii, punând pe picior de egalitate revelaţia biblică şi „revelaţia” personală. La conferinţele străjerilor sunt comune expresiile: „Domnul îmi spune…”, „Dumnezeu îmi arată că …”, „Duhul Sfânt îmi cere să…”.

De asemenea, scrierile străjerilor includ şi „revelaţii” al căror conţinut este contrar învăţăturilor biblice. Una dintre ele explică, în stilul caracteristic, relaţia dintre Duhul Sfânt şi credincios:

Fiindcă ne-am născut din nou prin Duhul Sfânt, putem vedea Împărăţia lui Dumnezeu, îl putem vedea pe Duhul Sfânt. Putem urmări Duhul Sfânt cum merge înaintea noastră, îl putem vedea mişcându-Se şi putem merge după El pretutindeni.[15]

Autorul menţionează că a văzut şi alte duhuri, sub diferite forme (oameni sau animale), şi ignoră cuvintele lui Cristos din Luca 24:39 „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”

2.2. Problema interpretării  Pentru carismatici nu există o normă de interpretare. Principiile hermeneutice sunt surclasate de experienţa proprie şi de „călăuzirea directă”. Analiza literară, istorico-gramaticală şi teologică sunt înlocuite cu spiritualizarea sau alegorizarea Scripturii. La fel stau lucrurile în cadrul mişcării străjerilor. Deşi cărţile lor abundă în citate biblice, interpretarea acestora este foarte creativă. În cazul în care nu au o bază biblică pentru  argumentare, autorii apelează la „revelaţii directe” primite prin viziuni sau vedenii. Exemplul următor este revelator:

Mireasa frumoasă în bocanci cazoni. În aceste vremuri disperat de rele, trebuie să se ridice un val colectiv de rugăciune care să-L facă pe Dumnezeu să acţioneze. Domnul doreşte ca toţi să devenim Mireasa lui Cristos. În zilele de început ale strajei, Duhul Sfânt mi-a arătat profetic că suntem ca Rut care şade la picioarele lui Boaz. La încurajarea lui Naomi, care îl reprezintă pe Duhul Sfânt, Rut s-a aşezat supusă la picioarele lui Boaz şi a stat aşa toată noaptea. Drept urmare, Boaz i-a arătat har şi a devenit soţul ei. Actualmente, Duhul Sfânt atrage oameni din toată lumea să petreacă noaptea cu Domnul, arătându-i dragostea şi preţuirea Lui.[16]

Problematice sunt şi aplicaţiile practice, mai ales cele care se bazează pe preluarea literală a textelor fără a se ţine cont de contextul imediat. În urma studierii versetului 4 din Psalmul 2[17], Tom Hess face următoarea aplicaţie:

În acea adunare de rugăciune le-am spus fraţilor şi surorilor care erau prezenţi versetele pe care mi le dăduse Domnul, şi Dumnezeu Şi-a făcut simţită prezenţa în mijlocul nostru. Unii dintre cei mai maturi străjeri au început să râdă în hohote şi vrăjmaşul a dat bir cu fugiţii. Am câştigat! Este o vreme pentru plâns şi este o vreme pentru râs. Cel ce stă în ceruri râde pentru că toate popoarele vor fi împotriva Ierusalimului.

De ce credeţi că ne-a spus să ne rugăm: Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ? Dacă Domnul din cer râde, precis că sunt momente când vrea să trimită râsul Său pe pământ, prin noi. Domnul are multe strategii pentru biruirea vrăjmaşului şi râsul este una din ele.[18]

Interpretările de mai sus pot fi încadrate mai degrabă în domeniul ridicolului. Tălmăcirea superficială şi hilară a textelor bibice nu are nimic în comun cu sobrietatea Cuvântului divin. Cu toate acestea, adunările străjerilor sunt în continuă creştere şi frecventate chiar şi de credincioşi sinceri.

Probabil că observaţiile lui John MacArthur despre mişcarea carismatică se aplică şi în acest caz. El consideră că superficialitatea şi analfabetismul biblic îi determină pe oameni să  caute sentimente şi experienţe. „Ei sunt însetaţi de miracole, vindecări şi minuni spectaculoase. Se abat de la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu pentru a îmbrăţişa doctrine bune doar pentru naivi şi creduli.[19]

Peter Masters insistă asupra schimbării de paradigmă propusă de carismatici prin careexperienţa devine mai importantă decât revelaţia, iar sentimentele mai importante decât Cuvântul.[20] Această gândire constituie un afront la învăţătura şi autoritatea Scripturii. Apostolul Petru, după ce evocă experienţa manifestării gloriei lui Isus, în prezenţa lui Moise şi Ilie, stabileşte norma de interpretare a Bibliei:  „Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte.” (2 Petru 1:19)

Prin urmare, toată experienţa trebuie validată prin Cuvânt, folosind instrumentele corecte de interpretare a Scripturii. Dacă interpretarea este viciată la fel vor fi şi aplicaţiile. Unul din exemplele comune de subestimare a autorităţii Scripturii este dat de interpretarea celor două cuvinte greceşti: logos şi rhema. Asemenea carismaticilor, străjerii consideră că logosul reprezintă cuvântul obiectiv, istoric, iar rhema este cuvântul care funcţionează pentru mine.[21]

Sheets consideră că această transformare a logosului în rhema este un proces care depinde în totalitate de om. El spune: „Tot adevărul este sub forma unei seminţe. Ceea ce faci tu cu sămânţa va determina dacă aceasta va rodi sau nu în tine.”[22] Această interpretare este urmată de una şi mai ciudată, întrucât Tom Hess consideră că între momentul rostirii cuvântului şi crearea lucrului respectiv există un proces care se desfăşoară într-o perioadă de timp nelimitată. Pe scurt, el spune: Dumnezeu vă va arăta un anumit lucru. Prin Duhul Sfânt va avea loc procesul de concepere al lucrului respectiv. Urmează după aceea aşteptarea momentului naşterii.  Dacă nu aştepţi ca lucrul respectiv să se nască, vei provoca un avort spiritual.[23]

Atât Sheets cât şi Hess sugerează că Biblia devine  Cuvântul lui Dumnezeu doar atunci când îţi vorbeşte personal. Aceasta este o dovadă în plus a faptului că doctrina este înlocuită de experienţă, iar teologia conservatoare cu cea liberală.

2.3. Problema darurilor-semne  Asemenea carismaticilor, străjerii susţin restaurarea tuturor darurilor supranaturale ale Duhului Sfânt. Ei se opun cu vehemenţă cesaţionismului sau teoriei sistării darurilor-semne şi accentuează în mod deosebit vorbirea profetică, vindecarea fizică şi vorbirea în limbi.

Străjerii se deosebesc de carismatici cu privire la scopul darurilor-semne. Carismatici precum Pat Robertson[24] şi George Malkmus[25], ambii foşti pastori baptişti, susţin că manifestarea acestor daruri au două scopuri: 1) consolidează credinţa credincioşilor şi 2) autentifică lucrarea de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu. Nu toţi predicatorii carismatici îmbrăţişează aceste idei. Colin Urquart consideră că datoria credinciosului nu este de a emite teorii despre darurile Duhului Sfânt ci de a le folosi, funcţie de călăuzirea primită. „Înzestraţi fiind cu puterea Duhului Sfânt, minunile devin ceva normal şi de aşteptat pentru credincios. Din pricina disperatei stări în care se află lumea, este necesară intervenţia lucrării miraculoase a Duhului Sfânt.”[26]

Elementul de noutate pe care îl aduce mişcarea străjerilor în acest domeniu este aşa numita „coborâre a slavei Domnului”. Pe lângă botezul cu Duhul Sfânt, care împuterniceşte credinciosul „să fie ceea ce este Isus şi să facă tot ceea ce a făcut El” este nevoie şi de învăluirea slavei Domnului. În niciuna din cărţile străjerilor nu este definită această „coborâre a slavei” peste credincioşi, ca indivizi sau ca adunare, ci suntem lăsaţi mai degrabă să deducem din multiplele experienţe ale autorilor. Înţelegem deci, că atunci când se manifestă prezenţa Slavei Domnului peste străjeri, au loc:

 1) vindecări fizice ca în cazul lui Tom Hess: „am primit botezul cu Duhul Sfânt şi am fost vindecat complet de ulcer când am început să-I vorbesc Domnului despre ce era în inima mea”[27];

2) rugăciuni şi proclamaţii profetice „ne rugăm profetic, aducem cererile noastre înaintea Domnului, ne rugăm stăruitor, primim învăţături profetice şi vedem manifestându-se darurile Duhului Sfânt;[28]

3) stări extatice: „Eu le spun multor penticostali şi carismatici să fie recunoscători că Dumnezeu a redat Bisericii lauda şi închinarea, strigătele, dansul şi sărbătoarea. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri minunate!”;[29]

4) eliberare de sub puterea demonică – Satan şi duhurile rele rămân fără putere sau sunt îndepărtate. Aceasta este chestiune foarte serioasă, pe care o vom dezvolta pe larg în următorul capitol.

5) ungerea colectivă, care produce unitate interconfesională: „Slava Domnului a lucrat unitatea noastră, făcându-ne să devenim un singur trup al lui Cristos (catolici, ortodocşi, evrei, musulmani).[30]

Aşadar, având plinătatea Duhului Sfânt şi învăluirea slavei Domnului, credincioşii pot face aceleaşi minuni ca şi Cristos, ba încă unele şi mai mari. Donald Gee argumentează că acesta este motivul pentru care Isus i-a mustrat pe ucenici pentru neputinţa lor de a face minuni ca umblarea pe apă sau scoaterea demonilor.[31]

Carismaticii şi străjerii ignoră în mod voit faptul că darurile-semne au fost date pentru a-i autentifica pe apostoli ca martori oculari ai lucrării şi învierii lui Cristos şi nicidecum pentru a întări credinţa celor născuţi din nou. De asemenea, nici măcar în Biserica Primară, credincioşii n-au avut aceste daruri, cu excepţia apostolilor. Textul cel mai cunoscut care afirmă lucrul acesta este 2 Corinteni 12:12 pe baza căruia se poate face distincţia între apostolii autentici şi şarlatani.

Peter Masters arată că „rolul apostolilor nu s-a limitat doar la statutul de martori ai lucrării şi învierii lui Cristos, ci au servit drept canale de transmitere a noii revelaţii, rol deosebit de important care trebuia să fie confirmat de Duhul Sfânt prin semne minuni şi fapte pline de putere.”[32] Odată ce revelaţia este încheiată şi temelia Bisericii a fost aşezată, aceste daruri au fost sistate.

O altă obiecţie care poate fi adusă străjerilor este că aceste daruri-semn nu au avut ca scop convingerea păcătoşilor sau înduplecarea lor pentru a se întoarce la Domnul. Despre vorbirea în limbi se spune că este un semn pentru necredincioşi, dar analizat în context, înţelegem că acest text este adresat unui grup specific de oameni, şi mai precis evreilor.

În Epidemia vindecărilor, Peter Masters susţine că vorbirea în limbi era „un indiciu din partea lui Dumnezeu pentru cei aflaţi în Ierusalim că începuseră o nouă eră, că binecuvântarea lui Dumnezeu trecuse asupra unei comunităţi noi”.[33] El ajunge la această concluzie în urma corelării textului din 1 Corinteni 14:21 cu cel din Isaia 28:11-12 şi susţine că profeţia făcută de Isaia s-a împlinit prin darul vorbirii în limbi, manifestat în special pentru evreii necredincioşi.

Un alt argument în favoarea faptului că nici minunile nici darurile speciale nu sunt suficiente pentru a-i convinge pe oameni să se pocăiască poate fi luat din Luca 16:31 “Şi Avraam i-a răspuns: ‘Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi’”.  Pe de altă parte, Scriptura spune: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos (Romani 10:17).

Ca şi credincioşi conservatori, suntem de acord cu Masters care admite existenţa minunilor şi a vindecărilor în perioada contemporană. Acestea reprezintă deopotrivă manifestarea puterii lui Dumnezeu şi răspunsul la rugăciuni. Este inadmsibilă însă, aplicarea literală a textului din Evrei 2:2[34] în scopul autentificării profeţilor şi apostolilor contemporani.

Sunt străjerii carismatici? Deşi au la bază doctrina carismatică, mişcarea străjerilor ar putea fi încadrată mai degrabă în cadrul fenomenului intitulat generic „cel de-al treilea val”. Născut în anii ‘80 pe fundalul frământărilor şi a fricţiunilor dintre penticostali şi carismatici, acest curent religios se doreşte a fi o reîntoarcere la spiritul Bisericii Primare.

Hank Hanegraaff analizează câteva aspecte ale acestei mişcări din care amintim: eliberarea de demoni; reconstituirea Cortului lui David; renunţarea la graniţele denominaţionale şi accentul deosebit pus pe evanghelizarea prin vindecări, semne şi minuni („Power-Evangelisation”). [35]

 3. Străjerii şi Al treilea val. elemente commune

Dacă în capitolul precedent am urmărit asemănările esenţiale dintre mişcarea străjerilor şi mişcarea carismatică (problema revelaţiei, problema interpretării şi darurile-semne), în acest capitol vom expune elementele preluate, în special, de la mişcarea promovată de John Wimber, şi Peter Wagner. Acest curent nu s-a constituit într-un cult distinct, ci şi-a extins „tentaculele” înspre celelalte biserici, sub pretenţia că cei aflaţi sub noua atingere a Duhului pot aduce trezirea spirituală în orice biserică locală, indiferent de denominaţie.

3. 1. Stăpânirea demonică  În viziunea străjerilor în spatele fiecărei boli se află o problemă demonică. Mai mult, ei susţin că atât necreştinii cât şi credincioşii pot deveni victime ale demonilor. Tom Hess nu este foarte specific cu privire la impactul pe care îl pot avea demonii în viaţa unui credincios. El vorbeşte adesea despre înşelare, lovire sau chiar persecuţie din partea duhurilor rele dar niciodată despre posedarea demonică a credinciosului.

Dutch Sheets însă, susţine cu tărie că orice om, chiar şi cel care este născut din nou poate fi posedat demonic. În înţelegerea lui, demonii pot controla anumite aspecte ale vieţii oamenilor, fie prin dominarea minţii oamenilor, fie prin chinuirea lor prin pofte păcătoase. În acest context, datoria străjerilor este de a „lega” duhurile rele şi chiar pe Satan pentru a proteja oamenii.[36]

Prin urmare, străjerul are două roluri importante: rolul de protector (bodyguard), pe care şi-l poate asuma orice credincios; şi rolul de eliberator, care poare fi preluat doar de aceia care „îi permit Duhului Sfânt să îi ajute şi să îi înveţe cum să umble în ungerea divină.”[37]

La fel ca John Wimber, Peter Wagner nu poate demonstra biblic cum este posibil ca un duh rău, mai slab decât Duhul Sfânt[38] să invadeze viaţa unui creştin născut din nou. Atât timp cât trupul credinciosului este Templul Duhului Sfânt, este imposibil de demonstrat că în aceeaşi „casă” pot locui doi stăpâni, care se exclud reciproc. O posibilă explicaţie este cea pe care o oferă Tom Hess, cu preţul sacrificării adevărului biblic:

Duhul Sfânt poate deveni fie cel mai bun şi cel mai apropiat prieten al nostru, fie cel mai mare duşman. Dar este extrem de periculos să ne împotrivim Lui! … Duhul Sfânt este extrem de blând şi de sensibil şi poate fi stins cu uşurinţă. Dacă nu suntem atenţi la El, se va ridica din mijlocul nostru şi va pleca, de aceea trebuie să îl tratăm cu tot respectul şi cinstea.[39]

Atât timp cât este posibil ca Duhul Sfânt, întristat fiind, să părăsească viaţa creştinului, locul rămas liber ar putea fi ocupat de un duh rău. În acest caz, întrebarea ridicată de Peter Masters este foarte pertinentă:

Cum rămâne cu mângâierea şi consolarea de care ar fi privaţi credincioşii din cauză că promisiunile protective ale lui Dumnezeu sunt făcute ţăndări de această teorie care spune că demonii din iad pot pătrunde în fiinţele lor, chiar dacă trupurile lor sunt temple ale Duhului Sfânt?[40]

De altă parte, atât Masters cât şi John MacArthur[41] susţin imposibilitatea ca Duhul Sfânt să părăsească viaţa creştinului. Ei admit faptul că Duhul Sfânt poate fi întristat, dar în nici un caz, nu poate fi determinat să plece aşa cum cred străjerii. Cel mai puternic argument biblic se găseşte în Ioan 14:16-17:  „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.”  Această rămânere are de-a face cu locuirea permanentă, şi implicit neîntreruptă, a Duhului Sfânt în cei credincioşi.

Controversate sunt şi căile prin care demonii pot intra în oameni. Lista oferită de Sheets este destul de scurtă în comparaţie cu cea prezentată de Peter Horrobin[42]. Fiecare element din acest registru comportă o discuţie separată, însă ţinând cont de spaţiul restrâns al lucrării, ne vom limita la enumerarea lor. Elementele comune din cele două cărţi sunt:

– linia generaţională („demonizarea poate apare datorită păcatelor înaintaşilor”)[43];

– păcatul personal („practicarea continuă a păcatului, care rămâne nemărturisit, va da inevitabil drept de intrare demonilor care vor controla persoana”);[44]

–  păcatul ocultismului („orice practică ocultă îi dă dreptul lui Satan să ia în control viaţa unei persoane”);[45]

– păcatul religiozităţii („Demonii creştini sunt cel mai greu de scos! … demonii se pot converti şi există duhuri de religiozitate care afectează comportamentul creştin căutând să înşele. Aceşti demoni sunt foarte greu se scos iar victimele lor nu admit realitatea demonizării lor”);[46]

– traumele şi accidentele („momentele de puternică traumatizare sau accidentele grave sunt şi momente de mare sensibilitate spirituală. Satan nu are inimă şi el va alege chiar aceste momente pentru a câştiga teren spiritual şi pentru a-şi plasa demonii în cei care trec prin suferinţă”);[47]

Horobin adaugă în lista lui încă 10 posibile căi prin care demonii pot pune stăpânire pe viaţa unui om: moartea cuiva apropiat (inclusiv pierderea sarcinii sau avortul); bolilegrave; blestemele puse de Dumnezeu, de Satan sau de oameni; blestemeleinvoluntare (personale sau rostite de alţii; declaraţiile sau rugăciunile greşite;obiectele şi clădirile blestemate;  sexul oral şi analfrica şi fobiile; obosealasau extenuarea şi şomajul.

Atât Horrobin cât şi Wimber se întrec în a întocmi liste cu simptome ale demonizării, multe dintre ele încadrându-se în sfera penibilului. Hank Hanegraaff a spus, pe bună dreptate, că aceşti oameni nu văd demoni doar în orice boală, ci în spatele oricărui tufiş[48].

La fel de stranii sunt şi „procedurile” de alungare a demonilor. Nu ştim care este metoda hermeneutică

folosită de exorcişti pentru a sistematiza paşii atât de complecşi pentru înlăturarea demonilor, dar se pare că sunt foarte structuraţi. Este de prisos să menţionăm faptul că baza biblică lipseşte cu desăvârşire iar produsul final este rodul propriei imaginaţii.

Metodele cele mai „decente” de exorcizare sunt prezentate în cartea Cel ce sfarmă lanţurile robiei scrisă de Neil Anderson:

1. Roagă-te ca orice comunicare şi influenţă din partea altor demoni şi a lui Satan să fie întrerupte.

2. Roagă-te ca, în stăpânirea pe care o au asupra persoanei respective, panica şi slăbiciunea să intre în demoni.

3. Roagă-te ca persoana respectivă să fie întărită în credinţă pentru a înţelege poziţia sa în Hristos, să se încreadă şi să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu.

4. Roagă-te ca persoana respectivă să fie în stare să facă distincţie între gândurile şi sentimentele sale şi cele ale lui Satan.

5. Roagă-te ca persoana respectivă să poată recunoaşte prezenţa demonică şi să nu intre în panică, ci să caute din proprie iniţiativă consiliere spirituală şi ajutor.

6. Roagă-te ca Dumnezeu să-şi protejeze şi să-şi călăuzească copilul şi să pună în mişcare forţe angelice, pentru a zădărnici orice plan al vrăjmaşului.[49]

La polul opus se află metodele de exorcizare sugerate de străjeri. Cele mai multe ne conduc spre un misticism absurd. Se includ aici: folosirea misterioasă a Cinei Domnului, a sângelui lui Cristos şi întrebuinţarea mistică a apei, ca în exemplele de mai jos:

Apocalipsa 12:11 ne arată că-l putem birui pe vrăjmaş prin sângele Mielului. Trebuie să acoperim tot ce este al nostru cu sângele Mielului căci războiul se intensifică: trebuie să acoperim mintea, trupul, maşina, casetofonul, faxul, chiar şi uşiorii uşii casei noastre. O picătură din sângele lui Isus este mai puternică decât toate armele vrăjmaşului.[50]

Interpretând, după metode proprii, textul din Matei 24:42-44[51], Tom Hess face următoarele aplicaţii:

Domnul ne spune să nu îngăduim nimănui să ne spargă uşa şi să intre în casa noastră. Lucrul acesta se poate referi la mai multe aspecte: la casa materială şi la casa spirituală. Este foarte important să punem sângele lui Isus pe uşiorii casei noastre în fiecare zi. Acum câţiva ani Dumnezeu ne-a spus să luăm Cina Domnului în fiecare zi şi de atunci ne-am simţit foarte binecuvântaţi. Sângele lui Isus asigură protecţie totală şi atunci când iei Cina Domnului în fiecare zi, aceasta este o proclamaţie a faptului că eşti protejat de Domnul legământului[52].

În cele din urmă, folosirea mistică a apei (botezului) îi apropie pe străjeri de bisericile tradiţionale. Procedura constă în sfinţirea apei, în numele Sfintei Treimi, şi stropirea persoanei după ce, în prealabil, i s-a făcut semnul crucii pe frunte.  Care este motivaţia?

Demonii urăsc apa consacrată! Deseori i-am auzit strigând „Nu asta, arde!”, sau lucruri asemănătoare. Putem înţelege deci că, dacă apa are o asemenea putere asupra demonilor, aceştia, atunci când ies din oameni vor alege cu siguranţă un loc pustiu şi fără apă! Acest lucru poate arunca o nouă lumină asupra botezului în apă. Mulţi dintre cei pe care i-am botezat în piscina noastră au fost eliberaţi de duhuri rele.[53]

La Şcoala de vindecare a străjerilor se predau metode prin care oamenii pot fi vindecaţi sau eliberaţi de puterea demonică. În viziunea lor, omul este responsabil pentru boala lui şi tot el este pionul principal pentru vindecare. Boala şi influenţele demonice câştigă teren în viaţa omului (creştin sau necreştin) pe fondul nevegherii sau a declaraţiilor greşite. Ca suport pentru aceasta teorie, folosesc în mod abuziv două texte biblice: Proverbe 18:21 „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele.” şi de asemenea Matei 12:37 „Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” Nici unul din textele de mai sus nu justifică proclamarea vindecării peste viaţa proprie sau a altuia şi nici respingerea bolii, în Numele lui Isus. Cât despre responsabilitatea omului pentru propria vindecare, Chris Oyakhilome spune:

În primul rând, dacă eşti bolnav este din cauza ta; în al doilea rând, răspunsul nu este în medicină. Foloseşte credinţa ta şi atunci nu o să ai nevoie de medicamente. În al treilea rând, dacă consideri că nu ai suficientă credinţă Dumnezeu a ridicat o clasă specială de oameni unşi care vindecă prin credinţă şi care pot face această lucrare în locul tău. [54]

Deşi se face apel la Iacov 5, nici unul din paşii prezentaţi de Chris Oyakhilome nu se găseşte în text. Anumite practici din mişcarea străjerilor nu sunt argumentate biblic, iar acolo unde există un suport „biblic”, acesta este constituit fie dintr-un text scos din context, fie pe baza unui paragraf interpretat după reguli proprii.

3. 2. Restaurarea Cortului lui David  În Restoration of the Tabernacle of David¸ Tom Hess argumentează practica închinării continue (24/7) practicate de străjeri. Această teorie are la bază Amos 9:11-12 În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile, şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară, ca să stăpânească rămăşiţa Edomului şi toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri.

Hess menţionează faptul că această profeţie a fost împlinită în perioada apostolică (Fapte 15:16), dar consideră că această „ridicare” a Cortului lui David a fost întreruptă timp de 2000 de ani, dar acum, la sfârşitul vremurilor, Dumnezeu a început să-l restaureze.[55] Ideile lui Hess nu sunt noi ci sunt preluate din lucrările lui John Wimber şi Peter Wagner, promotori ai Celui de-al treilea Val.

Pe lângă închinarea „extravagantă” şi lauda continuă (288 de cântăreţi – 12×24; adică 12 baze de rugăciune care atrag un „transfer al bogăţiilor divine[56]) se insistă asupra unei organizări minuţioase centrate în jurul Ierusalimului. Străjeri au pretenţia că ei împlinesc profeţia lui Isaia[57] prin formarea unui „zid spiritual global de rugăciune pentru protecţia Ierusalimului.[58]  Tom Hess are o înţelegere deformată asupra eclesiologiei, iar folosirea inconsecventă a conceptelor teologice arată faptul că nu şi-a definit o poziţie clară, aşa cum se poate observa mai jos:

Străjerul trebuie să urce pe muntele Sionului. „Căci vine ziua, când străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: „Sculaţi-vă, să ne suim în Sion, la Domnul, Dumnezeul nostru!”(Ieremia 31:6). Urcarea pe Sion se poate face în două moduri: pe plan fizic şi pe plan spiritual. Pe plan fizic, Dumnezeu Îşi aduce poporul în Sion. El îi cheamă pe toţi evreii şi creştinii să vină la Ierusalim pentru adunările sfinte pe care Israel le ţine pentru Domnul: Paştele, Cinzecimea, Sărbătoare trâmbiţelor, Ziua Ispăşirii şi Sărbătoarea corturilor.”[59]

Nu doar în cărţi, ci şi în adunările şi conferinţele lor, poate fi observată această confuzie între planul lui Dumnezeu pentru Biserică şi pentru Israel. Apostolul Pavel menţionează în mod repetat faptul că temelia Biserici nu este nici Legea mozaică, nici Israelul, ci Isus Cristos (1 Corinteni 3:11[60]). Această temelie a fost aşezată de apostoli şi profeţi, martorii oculari ai lucrării, morţii şi învierii Domnului. De altă parte, întoarcerea înspre cerinţele Vechiului Legământ este calea garantată pentru căderea din har (Galateni 5:4).

Prin urmare, închinarea Bisericii nu are nimic în comun cu folosirea mistică, a shofarului, steagurilor sau a dansului evreiesc. La fel de sterilă este şi recomandarea lui Hess de a ne ruga cu faţa spre Ierusalim, din orice colţ al lumii ne-am afla.[61]

Străjerii cred că restaurarea Cortului lui David are de a face cu pregătirea pentru venirea Domnului. Centrul guvernării întregului univers stă în „Lucrarea de rugăciune, care include toate rugăciunile de pe pământ şi din cer”. Această „guvernare” este prezentată în strânsă legătură cu muzicienii şi cântăreţii (adică străjerii din Cortul lui David care formează „biserica davidică”). Una din metodele folosite de aceştia pentru a pregăti venirea Domnului este „fondată” pe Amos 9:13: „Iată, vin zile, zice Domnul, când … mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile.”

Domnul ne-a spus să mergem la toate înălţimile de pe toate continentele şi acolo să ne închinăm Lui şi să proclamăm că El este Împărat peste acea înălţime. Am zburat peste Everest, cea mai mare înălţime din lume şi ne-am rugat ca Domnul să umple pământul de cunoştinţa slavei Lui tot aşa cum acoperă apele fundul mării.[62]

Suveranitatea lui Dumnezeu este umbrită de biserica davidică, întrucât judecata lui Dumnezeu din vremurile din urmă va fi declanşată de cântările străjerilor[63], iar centrul guvernării întregului univers se află în lucrarea de rugăciune („străjerii sunt cei care îi amintesc Domnului promisiunile Sale din Cuvânt”). Toată argumentaţia este clădită pe o bază greşită întrucât Fapte 15:16 se referă la Domnia de o mie de ani a lui Cristos, iar restaurarea Cortului lui David se referă la restabilirea tronului lui David, pe care va şedea Cristos ca Rege. Acest fapt va avea loc după perioada necazului celui mare, nu în vremurile noastre.

CONCLUZII

Mişcarea străjerilor, relativ nouă în România, promite să aducă trezirea spirituală în bisericile neoprotestante, să medieze întoarcerea credincioşilor la spiritul Bisericii Primare şi să pregătească credincioşii pentru venirea Domnului. Promisiunea unei revigorări spirituale pare să aibă impact pentru mulţi credincioşi, mai ales pentru cei din bisericile dominate de formalism religios. Alternativa străjerilor este de a înlocui programele sterile şi previzibile cu o închinare dinamică, sub călăuzirea directă a Duhului Sfânt. În acest fel, lauda şi rugăciunea (numită de mulţi „cenuşăreasa bisericii”) devin elementele de bază pentru noua închinare.

 Dacă afirmaţiile străjerilor ar fi veridice, n-am avea nici un motiv să luptăm împotriva acestei mişcări. Dar, ţinând cont de folosirea cu vicleşug a conceptelor teologice de bază cu scopul de a atrage simpatizanţi, suntem justificaţi să demontăm stratagemele lor.

După cum am demonstrat, această mişcare este anti-biblică deoarece subminează autoritatea Scripturii fie prin răstălmăcirea ei, fie prin adăugarea de „revelaţii” personale, care le dă dreptul să interpreteze Biblia după bunul plac. Pentru ei,experienţa este mai importantă decât doctrina şi inspiraţia spontană mai valoroasă decât hermeneutica. Pe cale de consecinţă, orice noţiune biblică sau teologică obţine valenţe noi atunci când este interpretată de această grupare religioasă. După această schimbare de paradigmă, subiecte precum:  rugăciunea, trezirea spirituală, aşteptarea venirii Domnului pot însemna orice, funcţie de inspiraţia de moment a „apostolilor moderni”.

Ca orientare religioasă, străjerii pot fi încadraţi mai degrabă în cadrul curentului numit „cel de-al treilea val” caracterizat de interesul asupra: 1) eliberării de demoni; 2) reconstituirii Cortului lui David; 3) renunţarea la graniţele denominaţionale şi 4) „Power-Evangelisation” (accentul deosebit pus pe evanghelizarea prin vindecări, semne şi minuni).

BIBLIOGRAFIE

Anderson, Neil. Cel ce sfărâmă lanţurile robiei. Michigan: Upper Room, 2000.

Finney, Charles. Discursuri despre trezirile religioase. Bucureşti: Stephanus, 1995.

Gee, Donald. Wind and Flame. Kingsway: Eastbourne, 1993.

Hanegraaff, Hank. Christianityin Crisis. Harvest House Publisher:Oregon 1997.

Hess, Tom. Restoration of the Tabernacle of David. Washington: Progresiv Vision International, 2008.

_____. Străjerii. Cei ce sunt pregătiţi şi pregătesc calea pentru venirea lui Mesia.Bucureşti: World Vision România, 2004.

Horrobin, Peter. Vindecarea prin eliberare. Slujirea practică. Oradea: Învăţătorul, 1995.

Horrobin, Peter. Vindecarea prin eliberare. Bazele biblice. Oradea: Învăţătorul, 1996.

Hunt, Dave. Seducerea creştinătăţii. Discernământul spiritual în vremurile din urmă.Făgăraş: Agape, 1994.

MacArthur, John. Comentariu biblic MacArthur Noul Testament. Făgăraş: Agape, 2008.

____. Criza spiritualităţii. Când Biserica îşi pierde voinţa de a discerne. Făgăraş: Agape, 2003.

Malkmus, George. Why Christians get sick. USA: Treasure House, 1995.

Masters, Peter. Epidemia vindecărilor. Oradea: Făclia, 2010.

____. The Charismatic Phenomenon. London: The Wakeman Trust, 1988.

Robertson, Pat. Împărăţia secretă: o promisiune de speranţă şi libertate într-o lume agitată. 1987.

Sheets, Dutch. Rugăciunea străjerului. Cum să stai de strajă şi să-ţi protejezi familia, casa şi comunitatea. Timişoara: Alfa şi Omega, 2008.

Urquart, Colin. When the Spirit Comes. Toronto: Hodder and Stoughton, 1989.

http://www.enterthehealingschool.org/index/itv/index.php?v=208


[1] Tom Hess, Străjerii.Cei ce sunt pregătiţi şi pregătesc calea pentru venirea lui Mesia(Bucureşti: World Vision România, 2004), 48.

[2] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului Cum să stai de strajă şi să-ţi protejezi familia, casa şi comunitatea (Timişoara: Alfa şi Omega, 2008), 19.

[3] Tom Hess, Străjerii, 51.

[4] Argumentul se bazează pe textul din Exodul 19:10-11, care descrie pregătirea poporului Israel pentru primirea Legii.

[5] Tom Hess, Străjerii, 141.

[6] Tom Hess, Străjerii, 229.

[7] “La lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”

[8] Charles Finney, Discursuri despre trezirile religioase (Bucureşti: Stephanus, 1995), 51.

[9] Tom Hess, Străjerii, 177.

[10] Tom Hess, Străjerii, 177.

[11] Dave Hunt şi T.A. McMahon, Seducerea creştinătăţii. Discernământul spiritual în vremurile din urmă (Făgăraş: Agape, 1994), 17.

[12] Peter Masters, The Charismatic Phenomenon (London: The Wakeman Trust,1988), 42.

[13] Tom Hess, Străjerii, 182.

[14] Cele mai mari valuri de emigrare a evreilor din Rusia au avut loc înainte de 1985, anul în care a fost transmis acest „mesaj profetic” de grupul celor 40 de străjeri. Pe de altă parte, emigrările masive dinspre Rusia au fost mai degrabă spre America decât spre Israel.

[15] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului, 129.

[16] Tom Hess, Străjerii, 146.

[17] Psalmul 2:4 “Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.”

[18] Tom Hess, Străjerii, 176.

[19] John MacArthur, Criza spiritualităţii. Când Biserica îşi pierde voinţa de a discerne(Făgăraş: Agape, 2003), 51.

[20] Peter Masters, The Healing Epidemic (London: The Wakeman Trust, 1988), 164.

[21] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului, 114.

[22] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului, 115.

[23] Hess, Străjerii, 54.

[24] Pat Robertson, Împărăţia secretă. O promisiune de speranţă şi libertate într-o lume agitată (1987), 215.

[25] George Malkmus, Why Christians get sick (USA: Treasure House, 1995), 31.

[26] Colin Urquart, When the Spirit Comes (Toronto: Hodder and Stoughton, 1989), 146.

[27] Tom Hess, Străjerii, 52.

[28] Tom Hess, Străjerii, 142.

[29] Tom Hess, Străjerii, 54.

[30] Tom Hess, Străjerii, 141.

[31] Donald Gee, Wind and Flame (Kingsway: Eastbourne, 1993), 152.

[32] Peter Masters, Epidemia vindecărilor (Oradea: Făclia, 2010), 115.

[33] Peter Masters, Epidemia vindecărilor, 119.

[34] Evrei 2:2 “Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!”

[35] Hank Hanegraaff, Christianityin Crisis (Harvest House Publisher:Oregon 1997), 45.

[36] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului, 63.

[37] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului, 64.

[38] Vezi 1Ioan 4:4 „Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume.”

[39] Tom Hess, Străjerii, 37.

[40] Peter Masters, Epidemia vindecărilor, 186.

[41] John MacArthur, Comentariu biblic MacArthur Noul Testament (Făgăraş: Agape, 2008), 330.

[42] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare. Slujirea practică (Oradea: Învăţătorul, 1995), 87.

[43] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare, 87-96.

[44] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare, 97-100.

[45] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare, 101-103.

[46] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare, 105-118.

[47] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare, 166.

[48] Hank Hanegraaff, Christianityin Crisis, 255.

[49] Neil Anderson, Cel ce sfarmă lanţurile robiei (Michigan: Upper Room, 2000), 95.

[50] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului, 71.

[51]  Matei 24:42-44 “Vegheaţi, deci, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”

[52] Hess, Străjerii, 56.

[53] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare. Bazele biblice (Oradea: Învăţătorul, 1996), 254.

[54] http://www.enterthehealingschool.org/index/itv/index.php?v=208.

[55] Tom Hess, Restoration of the Tabernacle of David (Washington: Progresiv Vision International, 2008), 14.

[56] Hagai 2:6-8 „Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Încă puţină vreme şi voi clătina încă odată cerurile şi pământul, marea şi ucatul; voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni şi voi umplea de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor.”

[57] Isaia 62:6-7 „Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi nici noapte! Voi care aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi de loc! Şi nu-I daţi răgaz, până nu va aşeza din nou Ierusalimul, şi-l va face o laudă pe pământ.

[58] Tom Hess, Restoration of the Tabernacle of David, 26.

[59] Hess, Străjerii, 59.

[60] 1 Corinteni 3:11 “Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos.”

[61] Hess, Străjerii, 164.

[62] Hess, Străjerii, 167.

[63] „Când ne închinăm lui Dumnezeu, El îşi aduce aminte neîncetat de închinarea şi lauda noastră. Când mijlocim, rugăciunile noastre sunt puse în potirele de aur din ceruri. Când potirele cu tămâie sunt pline, când plinătatea rugăciunilor a ajuns în ceruri, se cântă o cântarea nouă” (Apocalipsa 5:9).

COSMOLOGIE / DUMNEZEU ŞI TEORIA BIG BANGULUI – ŞI ALTE ARGUMENTE DESPRE ŞTIINŢĂ ŞI CREDINŢĂ – de Mike Poole.

download

COSMOLOGIE – doctrina despre creaţie şi istorie

 DUMNEZEU ŞI TEORIA BIG BANGULUI – ŞI ALTE ARGUMENTE DESPREŞTIINŢĂ ŞI CREDINŢĂ – de Mike Poole.

BIG BANG

Una dintre cele mai dramatice idei ale ştiinţei moderne este teoria Big Bang. Dar acesta nu a fost o explozie cosmică la un anumit timp în spaţiul negru şi pustiu, ci începutul spaţiului şi timpului în sine. (spaţiu-timp) Ideea că timpul este parte a creaţiei este dificil de apucat. Dar este similar ideii Sfântului Augustin, din sec. 4! Realizând că Biblia învaţă că Dumnezeu transcede timpul, el a spus că creaţia a fost „cu timp” nu „în timp”. Deci cuvintele de început ale Bibliei „La început”, exprimă mai bine ideea decât tradiţionalul „A fost odată”.

FIRE DE PRAF NESEMNIFICATIVE?

„Dacă universul este atât de mare şi de vechi, nu sunt oamenii doar fire de praf fără semnificaţie, în vastitatea de spaţiu?”

Astfel este una dintre părerile despre locul nostru în spaţiu şi timp. Dar mărimea şi vârsta universului pot fi privite ca fiind cu totul altceva …

Gândirea ştiinţifică curentă spune că substanţele chimice din care suntem făcuţi au fost pregătite în furnale nucleare uriaşe – stelele – mai mari decât soarele nostru. Deoarece gravitaţia este o forţă slabă, acestor stele le-a luat mii de milioane de ani să se formeze şi să facă aceste elemente.  Apoi, stelele au explodat, împrăştiind atomii în spaţiu. Obiectele care erau aproape de marginea universului încă se mai îndepărtează cu viteza luminii astăzi, deci, dacă aceasta a început să se întâmple la Big Bang, este uşor de văzut de ce universul este acum atât de enorm. Unii dintre atomii împrăştiaţi au devenit carne omenească şi oase – trupurile noastre sunt cenuşa stelelor de mult apuse. Deci se pare că dacă universul nu era vechi şi vast, atomii trupurilor noastre nu ar fi fost creaţi, ceea ce ar fi un argument pentru lipsa de importanţă pe care am avea-o.

Sensul micimii umane a existat cu mult înainte de astronomia modernă. Psalmul 8 din Biblie spune „Când privesc cerurile…luna şi stelele …ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?” Acest psalm arată de ce avem importanţă înaintea lui Dumnezeu, care ne-a creat pentru a ne bucura de o relaţie cu El

EFECTUL MUŞCHIULUI DE PĂMÂNT

Dar oricum ar fi început universul, se pare că este „bine potrivit” pentru existenţa noastră. Dacă anumite proprietăţi fizice ar fi fost puţin diferite, chiar şi cu unu din zece la puterea şaizeci, nu am fi aici. Aceasta este acurateţea necesară pentru a nimeri o ţintă de un inch pe cealaltă parte a universului observabil. Constantele fizice şi legile naturii, ca de exemplu patul puiului de urs şi porridge, sunt „tocmai potrivite” pentru noi.

Aceasta nu dovedeşte un argument doborâtor pentru existenţa lui Dumnezeu, dar este consecvent pe deplin cu un univers planificat de Dumnezeu.

„O altă sursă de convingere în existenţa lui Dumnezeu ..urmează din…imposibilitatea conceperii acestui imens şi minunat univers, incluzând omul cu capacitatea lui de a privi mult înapoi şi înainte, ca rezultat al şansei oarbe sau al necesităţii” Charles Darwin

ALIAŢI SAU DUŞMANI

Unii oameni se gândesc la ştiinţă şi la creştinism ca fiind în conflict. Dar este oare adevărat? „Teza conflictului” este o idee relativ recentă, din sec 19. Dar în mare parte a istoriei sale – cu siguranţă primii 300 de ani – ştiinţa modernă şi creştinismul au fost privite ca mergând mână în mână. Dar, după cum un istoric contemporan al ştiinţei subliniază, ideile de conflict

„nu sunt adecvate ca şi susţineri generale în legătură cu modul în care ştiinţa şi religia au for relaţionate în istorie…multă cercetare istorică a invalidat teza conflictului.”  Dr Geoffrey Cantor, University of Leeds

Chiar şi astăzi, ideea de conflict este adânc impregnată în folclorul societăţii. Deci, de ce a persistat atât de mult? Un alt istoric de ştiinţă sugerează un motiv:

„A afirma că concluziile ştiinţei s-au erodat gradual sau au respins dogmele împărtăşite ale bisericii este unul din modurile în care o societate seculară îşi justifică necredinţa.”  Professor John Brooke, University of Lancaster

SUNT OAMENII DE ŞTIINŢĂ ATEI?

Mas media adoră confruntarea – este bună pentru cifre şi vânzări. Câţiva oameni de ştiinţă răsunători, cărora li s-a dat un timp disproporţionat pe posturile de radio şi spaţiu în ziare, dau adesea impresia că oamenii de ştiinţă sunt un grup de atei. Dar nu este nici o dovadă că ei ar fi mai necredincioşi decât restul societăţii.

„Ştiinţa fără religie este neconvingătoare, iar religia fără ştiinţă este oarbă.” Albert Einstein

Mulţi dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din istorie au crezut în Dumnezeu: Newton, Boyle, Faraday, Pasteur, Kepler, Copernicus, Galileo, sunt câţiva dintre ei. Astăzi, sunt mulţi oameni de ştiinţă care sunt creştini devotaţi. O organizaţie din GB, Creştinii în ştiinţă, are membrii şi contacte 1500 de oameni de ştiinţă, incluzând  stafful universităţii, oamenii de ştiinţă din industrie şi cei din învăţământ. Există şi alte astfel de organizaţii. Dar aceasta nu este „ceva nou”, aşa că au parte de puţină publicitate.

„Legile fizice au luat fiinţă deoarece există un Creator care le-a făcut.” Prof. Sir Ghillean Prance, Director of Royal Botanic Gardens, Kew

„Ştiinţa are de-a face cu lucrurile date…mirare, uimire şi smerenie înaintea faptelor, sunt esenţiale dacă omul vrea să fie în armonie cu mediul înconjurător şi cu Creatorul.” Sir John Houghton, Former Director General, Meteorological Office

ŞTIINŢA ŞI PROBELE

NU SE POATE DOVEDI ŞTIINŢIFIC CĂM EXISTĂ DUMNEZEU!

Nu – dar aceasta nu este ceva surprinzător!

Ştiinţa este studiul lumii naturale – al naturii. Întrebări despre Dumnezeu sunt cele despre existenţa altui lucru decât natura. Nu are rost să se meargă la ştiinţă, la studiul naturii, pentru a afla dacă mai există şi altceva decât natură!

Ştiinţa nu poate răspunde la întrebări ca aceasta.

ESTE ŞTIINŢA TESTUL ULTIM?

La începutul secolului 20, unii oameni de ştiinţă şi filozofi au gândit astfel. Dar în mod curios, ştiinţa a fost prima victimă a acestui mod de gândire. Aceasta se datorează faptului că pentru a începe, ştiinţa trebuie să se asigure de presupuneri care nu pot fi dovedite ştiinţific. Acestea sunt:

Raţiunea – faptul că procesele noastre de gândire sunt de încredere. (Această presupunere este necesară în toate zonele vieţii – chiar pentru a discuta despre raţiune!)
Ordinea – că există o ordine care trebuie descoperită în natură – altfel de ce să fie ştiinţă?
Inteligibilitate – că minţile noastre pot descoperi această ordine.
Uniformitate – că acelaşi experiment făcut de două ori are acelaşi rezultat. Iniţiativa ştiinţifică ar fi imposibilă fără presupunerea că există o uniformitate generală în natură.

Aceste credinţe de bază, necesare ştiinţei, nu pot fi dovedite ştiinţific, deci, orice idee  că ştiinţa ar fi curtea finală de apel pentru tot ce credem se auto anulează!

EXPLICAŢII

POATE ŞTIINŢA SĂ EXPLICE TOTUL?

Există tipuri diferite de explicaţii…

  1. Interpretative – ce este ceva – ex. un termometru este un dispozitiv pentru măsurarea temperaturii.
  2. Descriptiv – din ce este făcut – un senzor, micro-cip şi baterie.
  3. Motivarea (ştiinţific) – temperatura se schimbă şi senzorul îşi schimbă proprietăţile electrice şi acestea pot fi măsurate.
  4. Motivarea (motive) – motivele creatorului şi scopul său în crearea acestui dispozitiv folositor pentru medicină, gătit, ştiinţă, etc.

Aceste patru tipuri de explicaţii sunt compatibile unul cu celălalt. Nimeni nu neagă existenţa creatorului termometrului sau scopul lui, numai pentru că avem o explicaţie complet ştiinţifică a acestuia. Totuşi unele cărţi populare despre origini, ca Stephen Hawking’s A Brief History of Time and Richard Dawkins’ The Blind Watchmaker pun sub semnul întrebării nevoia de Dumnezeu, numai pentru că avem explicaţii ştiinţifice.

Dacă ceea ce s-a dorit a se înţelege prin „lipsa necesităţii de Dumnezeu” a fost „putem avea o evaluare completă ştiinţifică a originilor, fără să menţionăm despre Dumnezeu?”, atunci, răspunsul este clar „da”. Nu este necesar să se vorbească despre Dumnezeu într-o explicaţie ştiinţifică despre naşterea universului, nu mai mult decât este necesar să se vorbească despre Henry Ford la o reparare manuală a maşinii. Dar aceasta nu exclude existenţa nici uneia! Având un tip de explicaţie, nu le înlătură pe celelalte.

EXPLICAŢII ŞTIINŢIFICE

Deşi explicaţiile ştiinţifice ne spun cum ceva a luat fiinţă sau cum funcţionează, nu pot ajunge mai departe. Nu ne pot spune dacă a fost un creator sau un plan. Profesioniştii se concentrează adesea numai pe un pe un singur tip de explicaţie. De exemplu, explicaţia ştiinţifică a unui patolog asupra cauzei morţii unei femei ucise poate fi efectul cianidei asupra corpului uman. Dar aceasta nu identifică cine a ucis-o şi în nici un caz nu invalidează o altă explicaţie pentru moartea ei – că soţul ei vroia să scape de ea.

Scopurile ultime nu sunt parte a ştiinţei, dar aceasta nu înseamnă că sunt mai puţin importante; într-adevăr, oamenii întreabă adesea dacă viaţa are vreun sens?

ÎL ELIMINĂ ŞTIINŢA PE DUMNEZEU?

Imaginaţi-vă pe cineva încercând să îl potrivească pe Baird, creatorul televiziunii, în golurile din înţelegerea cuiva despre TV, spunând „nu înţelegi cum acea parte a TV funcţionează; acesta este Baird!”

Totuşi, unii scriitori care atacă creştinismul fac ceva similar. Ei spun că ştiinţa a umplut atâtea goluri din cunoştinţa noastră, încât Dumnezeu a fost eliminat din imagine. Dar ideea că numai golurile din cunoaşterea ştiinţifică indică lucrarea lui Dumnezeu – numit „Dumnezeul golurilor” – este tulbure.

Problema se ridică prin confundarea a două tipuri diferite de explicaţii – una a acţiunilor unui agent (Baird sau Dumnezeu), în crearea a ceva, cu o explicaţie ştiinţifică a lucrărilor obiectului creat (un TV sau universul).

În consecinţă, cei care cred în Dumnezeu dar din nefericire înghit ideea „Dumnezeului golurilor”, simt că descoperirile ştiinţifice sunt o ameninţare pentru credinţa lor, deoarece ei închid golurile şi îl lasă pe Dumnezeu afară. Fiind conştienţi de aceasta, cei care nu cred în Dumnezeu arată un entuziasm adiţional pentru ştiinţă, deoarece ei îşi imaginează că ea îl înlocuieşte pe Dumnezeu.

Dar „Dumnezeul golurilor” nu este Dumnezeul Bibliei. Acolo, Dumnezeu este prezentat ca fiind implicat în ceea ce deja înţelegem, la fel de mult ca şi în părţile pe care nu le înţelegem. Profesorul C.A. Coulson, care a creat sintagma „Dumnezeu al golurilor”, a scris creştin fiind, când a subliniat, „Când ajungem în faţa necunoscutului ştiinţific, politica noastră corectă nu este de a ne bucura că L-am găsit pe Dumnezeu, ci de a deveni mai buni oameni de ştiinţă.”

„NIMIC LINGUŞITOR”

Pretenţii de genul „Fiinţele omeneşti sunt substanţe chimice cu computere deasupra” implică faptul că explicaţiile ştiinţifice ale oamenilor sunt singurele valide. Astfel sunt pretenţiile reducţionismului – credinţa că reducând explicaţiile despre oameni la substanţele chimice care îi formează, totul s-a spus şi partea spirituală a omului a fost dezvăluită. Cuvintele sunt „nimic altceva” (doar, numai, pur şi simplu), care este motivul pentru care reducţionismul a fost supranumit „nimic linguşitor”. Pe de o parte o astfel de privire trece cu vederea caracteristicile care apar în plus datorită modului în care părţile lucrează în combinaţie. De exemplu, când cele două gaze, oxigenul şi hidrogenul se combină pentru a forma apa (H2O), o nouă proprietate „umiditatea” apare, care nu exista mai înainte. Pe de altă parte, se trece cu vederea faptul că ştiinţa este limitată la studiul lumii fizice şi astfel nu poate oferi teren pentru a spune că nu există nimic în univers care nu este fizic. Nu îl poate deci nega pe Dumnezeu sau o dimensiune spirituală a oamenilor. Aceasta ar fi ca o concluzie „Nu sunt peşti în mare mai mici de 2 cm după ce pescuieşti cu o plasă de 2 cm.

ESTE RELIGIA EXPLICATĂ ?

Unii oameni cred cu naivitate că denumind ceva sau explicând acel ceva în termeni  ştiinţifici, a fost lămurit. Să luăm fraza”Creştinismul este tot psihologic”. Sugerează că etichetarea creştinismului i, a fost lămurit. Să luăm fraza”Creştinismul este tot psihologic”. Sugerează că etichetarea creştinismului ca fiind „psihologic”, sau a da o explicaţie psihologică aceasta a lămurit totul şi deci a respins-o.

Psihologia este studiul comportamentului şi experienţa religioasă este parte a comportamentului omenesc. Este deschis studiului psihologic. Dar nu este nici o ameninţare din partea explicaţiilor psihologice despre experienţa creştină. Cele două tipuri de explicaţii, psihologic şi spiritual, operează la nivele diferite. Sunt abordări diferite, dar compatibile. Explicarea la un anumit nivel nu înseamnă lămurirea, nu mai mult decât explică Marxismul pe Karl Marx. Diferite tipuri de explicaţii pot fi valide, după cum observăm în viaţa zilnică: stricarea de maşină poate fi explicat ca datorându-se (i) o parte greşită, (ii) vârsta înaintată, (iii) proasta întreţinere.

Este de asemenea semnificativ că explicaţiile psihologice şi sociologice încearcă în mod tipic să explice originile credinţei fără să examineze pretenţiile lor dacă sunt adevărate. Preocuparea lor este cu privire la cauzele credinţei mai mult decât bazele pentru judecarea lor ca fiind adevărate sau false. În ultimă instanţă, problema adevărului sau a falsităţii este de o importanţă centrală, nu de ce alegem să credem că lucrurile sunt adevărate.

MINUNI

NU ÎNCALCĂ MINUNILE LEGILE ŞTIINŢIFICE?

Legile ştiinţifice sunt descrieri scurte despre modul normal în care se comportă natura. Ele nu forţează natura să se comporte în acel mod. Spre deosebire de folosirea juridică a „legii”, legile ştiinţifice nu legislează că ceva trebuie să se întâmple, dar pe baza experienţei anterioare, ne putem aştepta să se întâmple. Deci este greşit să vorbim despre legile ştiinţifice  la care să ne „supunem” sau „să le încălcăm”. Legile ştiinţifice pot fi privite ca reflectând căile ordonate şi plăcute în care lucrează Dumnezeu – „obiceiurile lui Dumnezeu”. Dar dacă Dumnezeu doreşte să acţioneze diferit, într-un scop particular şi să facă o minune, aceasta depinde de El. El este liber să facă lucrurile diferit.

NU SE COMPORTĂ NATURA UNIFORM?

Uniformitatea naturii este doar o presupunere despre modelul normal al evenimentelor. Nu poate fi tratată ca o regulă dură şi fixă, care să însemne că lucrurile nu pot funcţiona în alt fel. Cineva poate şti că natura este absolut uniformă dacă ar fi sigur că nici un eveniment, ca minunile, nu a existat şi nu va exista vreodată. Deci, a încerca să folosim uniformitatea naturii pentru a arăta că minunile nu se întâmplă înseamnă să ne învârtim în cerc! Sau, pentru a ne exprima în alt fel, natura a fost studiată doar ca o parte de un minut din istoria ei. Deci pentru a face ştiinţă, trebuie să se presupună că ştiinţa, atunci când nu este observată, se comportă în acelaşi mod ca atunci când este observată. Dar aceasta presupune uniformitatea naturii, mai mult decât o dovedeşte!

CONTEAZĂ MINUNILE?

O minune este…

Ceva ieşit din comun, care atrage atenţia.
Intenţionată de Dumnezeu ca un semn al dragostei Lui şi, sau a puterii Lui.

Minunile nu sunt ceva suplimentar şi opţional ce aparţine creştinismului. Într-adevăr, creştinismul este bazat pe credinţa că Dumnezeu a devenit om (încarnarea) şi că are putere asupra morţii, ceea ce este arătat în învierea lui Isus Hristos. Isus a spus  „Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o iau iarăşi:”  (Ioan 10: 17-18).

ORIGINILE

CREAŢIA

Cuvântul înseamnă „aducere în fiinţă” şi aici se referă la „aducerea în fiinţă de către Dumnezeu”, oricum s-ar întâmpla. „Creaţia” subliniază că Dumnezeu este începătorul universului şi al vieţii, dar nu renunţă la procesele implicate.

CREŢIA CONTRA EVOLUŢIONISMULUI – UN RĂZBOI FALS?

Procesul evoluţionismului nu este o alternativă logică la actul creaţiei de către Dumnezeu în ciuda a ce spun în presă câţiva reclamanţi. Actul creării unui întreg nou tip de maşină nu este negat prin admiterea faptului că procesul de automatizare a fost implicat. Evoluţionismul este incompatibil cu ideea de acte creatoare separate, idee cunoscută sub numele de Creaţia Specială.

Charles Darwin, un auto – mărturisit agnostic, a spus: „În cele mai extreme fluctuaţii ale mele nu am fost niciodată ateu în sensul negării existenţei unui Dumnezeu”.

EVOLUŢIONISMUL CA RELIGIE

Unii oameni au încercat să facă o religie din evoluţionism, sperând la „un înlocuitor secular pentru Dumnezeu”. Astfel de încercări aparţin sistemului de credinţă al „evoluţionismului”, mai mult decât teoriei biologice a evoluţiei. Dar evoluţionismul s-a infiltrat în mintea populară şi a devenit identificat îndeaproape cu teoria însăşi. Încercări de a extrage idei filozofice , ca progresul moral, din teoria evoluţionistă nu pot fi justificate. Biologia ne spune ce este, nu ce ar trebui  să fie. În mod egal, prezenţa proceselor datorate şansei în evoluţie nu merge cu planul divin şi scopul. „Şansa” în ştiinţă este să ai de-a face cu imprevizibilul. Nu înseamnă „neplanificare” sau „lipsă de scop” aşa cum înseamnă în limbajul de zi cu zi. Planurile şi scopurile ultime cad în afara remit ştiinţei.

UNDE SE DEOSEBESC CREŞTINII

Unii creştini care sunt oameni de ştiinţă înţeleg capitolele de început ale Genezei ca o expunere a noului pământ şi acte separate ale creaţiei a tuturor tipurilor de creaturi. Alţii, cu acelaşi respect pentru autoritatea consemnărilor biblice, nu văd un conflict necesar între textul biblic şi universul vechi, evoluţia stelelor, substanţe chimice şi făpturile vii. Ambele grupuri cred că vederile lor sunt consecvente cu dovezile ştiinţifice disponibile. În ciuda neînţelegerilor lor, toţi afirmă că lumea este creaţia lui Dumnezeu.

AI GRIJĂ LA LIMBAJ!

Charles Darwin a prefaţat „Originea speciilor”, cu citatul din Francis Bacon: „Nici un om…să nu gândească sau să susţină că un om poate căuta prea departe sau să fie prea bine studiat în cartea Cuvântului lui Dumnezeu sau în cartea lucrărilor lui Dumnezeu”. Bacon se referea la Dumnezeu ca fiind autorul…

Cartea Scripturii – Cartea cuvintelor lui Dumnezeu
Cartea naturii – Cartea lucrărilor lui Dumnezeu.

Galileo a spus că „două adevăruri nu se pot contrazice unul pe celălalt”. Dar Biblia este scrisă într-o varietate de forme literare diferite, deci este important să se distingă între istorie, parabolă, poezie, scrisori, proverbe, alegorie şi aşa mai departe. Ca în ştiinţă, figurile de limbaj sunt folosite pentru a face trecere conceptelor. Lucrurile care nu pot fi văzute sau ideile noi, greu de înţeles, sunt comparate cu lucrurile familiare, pentru a ne ajuta să înţelegem. Şi ştiinţa şi religia fac acest lucru. De exemplu: „atomii sunt ca mici sisteme solare”; „electricitatea care merge prin fir este ca apa care trece prin ţeavă”; „Dumnezeu este ca un tată bun” şi „Duhul lui Dumnezeu este ca vântul”.

Dar „orice comparaţie şchioapătă” şi astfel devine stupid când oamenii încearcă să forţeze toate detaliile. Uneori oamenii o fac deliberat pentru a face creştinismul să arate ridicol. De asemenea, Galileo a avertizat despre dificultăţile încercării de a citi ştiinţa curentă, care se schimbă, în textele biblice. Aceasta este ceea ce unii oameni binevoitori din zilele lui încercau să facă cu astronomia.

„intenţia Duhului Sfânt este de a ne învăţa despre cum cineva ajunge în cer, nu cum funcţionează cerul”. Citat din Galileo

Ambele şi Cartea Scripturii şi cartea naturii trebuie citite cu atenţie, cu o atitudine deschisă întotdeauna pentru o nouă înţelegere. Propriile noastre prejudecăţi şi preconcepţii, creaţioniste sau evoluţioniste, pot afecta puternic înţelegerea noastră.

ŞI ÎN FINAL…

VALOAREA ŞTIINŢEI

Această ridicare a ştiinţei moderne, începută undeva cu 400 de ani în urmă, a avut loc în cultura creştină. Mulţi oameni de ştiinţă importanţi erau parte a Ordinelor Sfinte. O atitudine foarte pozitivă faţă de ştiinţă şi credinţă a fost adesea în evidenţă. Astronomul Kepler a vorbit despre „să gândim gândurile lui Dumnezeu după El”. Isaac Newton a sperat că faimoasa lui „Principia” va „convinge oamenii care gândesc să creadă într-o divinitate”. Exemplele pot fi multiplicate. Mai mult, Biblia însăşi pare să aducă încurajare pentru ştiinţă, deoarece…

  1. Dumnezeu a poruncit oamenilor să aibă grijă de pământ cu responsabilitate (Geneza 1). Se pare că aveau nevoie să înţeleagă cum funcţionează, pentru a face aceasta.
  2. Dumnezeu poate fi slăvit prin obţinerea de cunoştinţă care va ajuta la eliberarea de durere şi suferinţă şi va descoperi înţelepciunea şi puterea Sa.
  3. Biblia a îndepărtat un obstacol pentru ştiinţa experimentală – filozofia antică a „panteismului”. Panteiştii priveau experimentarea asupra creaţiei ca pe un sacrilegiu, deoarece Dumnezeu şi natura erau acelaşi lucru. Biblia învaţă că Dumnezeu este distinct de creaţia Sa.
  4. Ştiinţa este desigur practicată de oameni supuşi greşelii şi deci nu este perfectă. Dar este totuşi o activitate care merită şi care poate fi făcută pentru slava lui Dumnezeu.

ŞTIINŢA ŞI VIITORUL

Când ne gândim la modul în care ne distrugem planeta, ne putem întreba cât timp mai poate suporta un astfel de abuz. Când vedem un meteorit gigantic, ce se loveşte de planeta Jupiter, este uşor să ne îngrijorăm în legătură cu durata supravieţuirii umanităţii. Ştiinţa poate face doar presupuneri speculative în legătură cu viitorul, bazate pe cunoaşterea prezentă nu oferă siguranţă cu privire la viitorul nostru. Biblia susţine că universul nu este un accident cosmic, ci parte a unui plan. Ioan 1:3 spune despre Isus „Prin El au fost făcute toate lucrurile.” Lumea are o valoare intrinsecă, deoarece Dumnezeu a creat-o.

Evrei 1:3 spune că el „susţine toate lucrurile prin cuvântul Său puternic”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu a aşezat lumea pe un curs al ei propriu, şi apoi să o lase să se descurce singură. El nu este numai Creatorul, dar şi susţinătorul.

Într-o zi, „creaţia însăşi va fi eliberată din robia ei de putrezire” (Romani 8:21). Cât despre noi, Dumnezeu ne iubeşte şi vrea ca noi să ne bucurăm de viitor cu El. Condiţia Lui este ca noi să primim iertarea Lui, deoarece Hristos a murit pentru păcatele noastre. Apostolul Ioan a primit această viziune a viitorului:

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră …Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei …El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21: 1-4)

CUNOAŞTEREA AUTORULUI

Ocazional, pentru efect, autorii scriu despre ei înşişi în propriile lor piese sau nuvele, ca fiind unul dintre personaje. Aceasta creează surpriză şi uimire, deoarece lumea personajelor şi autorul sunt atât de diferiţi – şi la fel sunt şi părerile lor despre timp.

Când Hristos a devenit om, a fost ca şi cum autorul creaţiei a scris despre sine în propria sa dramă. Unii oameni au fost uimiţi şi ofensaţi de cererile lui. Când Isus a spus „Înainte să se nască Avraam, Eu sunt.” (Ioan 8:58) a fost o declaraţie puternică asupra divinităţii Sale. Nu numai că a spus că El a existat înainte de Avraam, care a trăit cu 1800 de ani înainte ca Isus să se nască, dar folosea numele sacru evreiesc al lui Dumnezeu (‘Yahweh’, ceea ce înseamnă „Eu sunt”) pentru Sine. Evreii ştiau ce spune, deoarece reacţia lor plină de mânie a fost să încerce să-l omoare cu pietre, pentru blasfemie!

Probabil cel mai faimos verset din Biblie ne spune de ce Isus a venit pe pământ: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). O astfel de declaraţie necesită un răspuns. Este posibil să-L cunoşti pe autorul vieţii şi să începi o relaţie personală cu El , care va dura dincolo de timp: „Isus a spus: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14:23).

© Michael Poole, Visiting Research Fellow, King’s College, University of London, cu mulţumiri pentru colegii de ştiinţă care au făcut sugestii folositoare şi mulţumiri speciale lui Andrew Halloway pentru călăuzirea lui editorială valoroasă.

Ar fi ireal pentru autor să intre într-o corespondenţă în legătură cu multele puncte atinse aici. Cei care doresc să urmeze ideile, o pot face în cartea sa, A Guide to Science and Belief (2nd ed.), Lion Publishing, 1994. Cartea de resurse a unui autor care însoţeşte folosirea cărţiiîn şcoli, este de asemenea publicată de Lion: God-talk: Science talk. The specific issue of miracles is treated in Miracles: Science, the Bible and Experience Scripture Union, 1992. Specialiştii în ştiinţă şi învăţătorii vor găsi o tratare academică al multor probleme în Beliefs and Values in Science Education Open University Press, 1995.

http://www.voxdeibaptist.org/Dumnezeu_si_Teoria_Big_Bangului.htm

STÂLP

download

STÂLP

Structural

Stâlpii din lemn, piatră sau din cărămizi de lut erau folosiţi încă din cele mai vechi timpuri pentru a sprijini acoperişurile încăperilor mari sau pentru a asigura decoraţia monumentală (ca la Erec în S Mesopotamiei; H. Frankfort, Art and Architecture of the Ancient Orient, 1954, pl. 2). Începând cu cea de-a doua parte a mileniului al doilea se foloseau pentru casele palestiniene mai mari stâlpi cu secţiune dreptunghiulară din piatră sau piloni din lemn pe un fundament de piatră pentru a sprijini etajele superioare sau balcoanele aflate pe o singură parte sau pe toate părţile unei curţi centrale (*CASĂ). Resturile aşezărilor palestiniene sugerează că stâlpii ţinuţi de Samson au fost din lemn, aşezaţi pe un fundament de piatră (Judecători 16:23-30; cf. R.A.S. Macatister, Bible Sidelights from the Mound of Gezer, 1906, p. 135-138).

De la monarhia timpurie au supravieţuit mai multe exemple de depozite oficiale cu şiruri de stâlpi (cf. cei şapte stâlpi ai casei Înţelepciunii, Proverbe 9:1). La Meghido aceşti stâlpi au slujit şi ca piloni de legătură (vezi ANEP, 741-742 şi pentru clădirile oficiale, Z. Herzog în Y. Aharoni, Beer-Sheba 1, 1973m p. 23-30). De o calitate superioară sunt capitelurile sculptate, care imită vârful unui palmier (numit proto-eolic sau ionic), întâlnit la diferite aşezări. Deşi majoritatea erau făcute pentru stâlpi cu secţiune dreptunghiulară ataşaţi (ex. cei de la palatul din Samaria, cf. W. F. Albright, Archeology of Palestine, 1960, p. 127, fig. 35), câteva ţineau de coloane de sine stătătoare. Este posibil ca Templul lui Solomon să fi fost întărit cu capiteluri similare, ebr., timora, 1 Împăraţi 6:29 ş.urm.; 7:36; cf. Ezechiel 40:22 ş.urm; 41:18 ş.urm; 2 Cronici 3:5; vezi Y. Shiloh, PEQ 109, 1977, p. 39-52. Acest plan simplu a fost dezvoltat, producând în cele din urmă capitelurile complicate de la palatele persane din Persepolis şi Susa (Estera 1:6, vezi R. Ghirshman, Iran, 1954, pl. 17b). Stâlpi cilindrici simpli din această perioadă s-au găsit la Lachiş (PEQ. 69, 1937, p. 239) şi probabil Betel (BASOR 137, 1955, fig. 3).

În timpul perioadei eleniste şi romane stâlpii au fost folosiţi la scară largă ca şi trăsătură decorativă (de ex. pentru alinierea principalelor străzi ale oraşelor, ca la Ieraş (G.L. Harding, Antiquities of Jordan, 1959. pl. 10). Intrarea în templul lui Solomon era flancată de doi stâlpi gigantici din bronz cu o semnificaţie incertă (1 Împăraţi 7:15-22; vezi *IACHIN ŞI BOAZ). Se pare că lângă unul dintre aceştia stătea regele în ocaziile ceremoniale (2 Împăraţi 11:14; 23:3; 2 Cronici 23:13; cf. încoronarea lui Abimelec, Judecători 9:6, VR).

Cuvântul „stâlp” este folosit şi pentru a descrie: pe soţia lui Lot acoperită cu sare (Geneza 19:26); fumul şi focul care au protejat tabăra lui Israel (Exod 13:21); o coloană de fum sub forma unui palmier care se răspândea în aer (Cântarea Cântărilor 3:6; Ioel 2:30. ebr. timari, cf. timori, deasupra). Funcţiunea lui de suport este folosită figurativ în legătură cu: (i) stâlpii cerului şi ai pământului asupra cărora numai Dumnezeu are putere (1 Samuel 2:8; Iov 9:6; 26:11; Psalmul 75:3); (ii) picioarele iubitului şi picioarele unui înger (Cântarea Cântărilor 5:15; Apocalipsa 10:1); (iii) biserica ce trebuie să înalţe adevărul (1 Timotei 3:15); (iv) poziţia lui Iacov, Chifa şi Ioan în biserica din Ierusalim (Galateni 2:9).

Monumental

Pietre fixate vertical pe extremităţile lor se întâlnesc peste tot în lumea antică, asociate adesea cu un altar sau cu un templu (de ex. un altar neolitic timpuriu de la Ierihon conţinea o nişă în care se găsea un cilindru de piatră, vezi PEQ 84, 1952, p. 72, pl. XIX. 1) sau stăteau independent (menhirul celtic). Studierea tuturor pasajelor din VT în care se menţionează un astfel de stâlp (ebr. masseba, ceva înălţat) arată că semnificaţia de bază a fost aceea de monument comemorativ. Mormântul Rahelei a fost marcat în felul acesta (Geneza 35:20) şi Absalom, neavând copii, a ridicat un stâlp căruia i-a dat propriul lui nume, ca obiect comemorativ al său (2 Samuel 18:18). Numele dat pietrei o identifica cu cu purtătorul acelui *nume (*CUVÂNT). Evenimentele importante erau comemorate în acelaşi fel. Iacov a ridicat piatra pe care a folosit-o drept pernă, în mod clar o lespede mică, după prima lui teofanie la Betel şi o altă piatră după cea de-a doua teofanie. Pe ambele pietre au fost turnate libaţii, deosebindu-le de alte pietre. Numind pietrele „Casa lui Dumnezeu” (ebr. bet’el), Iacov a înregistrat semnificaţia lor pentru el (Geneza 28:18-22; 35:13-15). Legămintele între Iacov şi Laban şi între Iahve şi Israel au fost de asemenea indicate vizibil în felul acesta (Geneza 31:45-54; Exod 24:4; Iosua 24:26-27). Tot aşa au fost indicate şi traversarea Iordanului (Iosua 4:1-9) şi victoria asupra filistenilor la Miţpa (1 Samuel 7:12, numită „piatră de ajutor”, ebr. ‘eben ha’ezer). Aceasta este semnificaţia creştinului victorios care poartă numele lui Dumnezeu, noul Ierusalim şi noul nume al Fiului omului (Apocalipsa 3:12).

În religia canaanită, stâlpul a ajuns să se identifice cu zeitatea (în special cu zeitatea masculină) devenind un obiect de veneraţie. De aceea el era interzis pentru israeliţi, care trebuiau să distrugă toţi stâlpii pe care-i găseau (Exod 23:24; Deuteronom 16:22; cf. *AŞERA). Între multele pietre găsite în Palestina şi în jurul ei (ex. la Ghezer, Lejjun, Byblos, Ras Shamra) cele mai bune exemple sunt cele de la Haţor. O piatră înălţată, cu vârful rupt, se găsea înălţată la intrarea într-o clădire importantă în citadela canaanită, având înaintea ei o jertfă (HA 22, 1959), p. 14, fig. 12). În oraşul de jos exista un altar mic care conţinea un şir format din câteva lespezi de aproximativ 45 cm. Înălţime şi mai multe îngrămădite într-o încăpere alăturată (BQ 19, 1956, p. 10, fig. 7). Este foarte posibil ca acestea să fie monumente ancestrale distruse de către israeliţi (cf. ANEP, num. 630, 635). Practica a continuat în ţările învecinate şi Isaia a prezis că egiptenii vor înălţa un stâlp lui Iahve la graniţa lor atunci când se vor întoarce la El (Isaia 19:19). Vezi C. F. Graesser, „Standing Stones in Ancient Palestine”, BA 35, 1972, p. 34-63.

A.R.M

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/stalp_7750.html

Radicalii islamisti ucid 60 de persoane intr-un atac violent

 14.03.2019  |    Mapamond Crestin  |

Unul dintre cele mai grave atacuri din nordul Nigeriei ale islamistilor radicali a curmat cel putin 60 de vieti.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=9827

Conform Amnesty International, atacatorii au condus motociclete prin Rann, un oras de granita, macelarind oameni si incendiind case.

Ben Quashie este arhiepiscopul anglican al orasului Jos.

Atacul asupra orasului Rann e deosebit de grav deoarece Rann a fost atacat des si incapacitatea fortelor armate nigeriene de a proteja orasul trimite un mesaj trist populatiei civile.

Atacurile asupra unitatilor militare continua sa sporeasca teama civililor.

Atacurile asupra orasului Rann ii determina pe oameni sa-si faca bagajele si un numar mare de persoane s-au mutat in capitala Maiduguri. Pastorul si regizorul de film, Fred Williams, originar din Jos, crede ca persoanele crestine din aceasta regiune zbuciumata trebuie sa arate compasiunea lui Hristos in fata atacurilor continue. E foarte important sa nu permitem convingerilor noastre si urii sa stinga dragostea, bunatatea, si compasiunea frateasca pe care le putem arata in aceasta situatie. Da, uciderile continua, dar crestinii trebuie sa se ridice si sa inceapa sa fie vocea lui Hristos, sa demonstreze dragoste nu numai unii fata de altii, ci si fata de dusmani.

Crestinii trebuie sa apere pacea. In timpul protestelor din fata Ambasadei Nigeriei din Londra, cerand eliberarea lui Leah Sharibu, in prezent prizoniera Boko Haram, Melvin Thomas, de la Christan Solidarity Worldwide, ne spune ca a fost recent martorul unor atacuri similare celor din Ran.

Acum 3-4 saptamani, m-am intors dintr-un sat din nordul Nigeriei care trecuse printr-un masacru. Fusese atacat de fulani. La o zi dupa ce am plecat de acolo, fulani au omorat inca trei persoane din acelasi sat.

Tot timpul, primul lucru pe care il cer e rugaciunea. Cand le spunem ca ne intoarcem si vom impartasi povestea lor, ne roaga sa le cerem fratilor lor crestini sa se roage pentru ei.

Daca ne ascultati, rugati-va! A fost Peter Wooding, cu un reportaj pentru Global News Alliance.

Sursa: GNA

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/10276-radicalii-islamisti-ucid-60-de-persoane-intr-un-atac-violent

Despre antisemitism – lucruri pe care probabil nu le stiai

Antisemitismul nu este doar acela pe care il vedeti pe strazi, cand zariti niste svastici, sau cand auziti pe cineva vorbind impotriva evreilor.

 

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=9825

Antisemitismul este ceva adanc inradacinat in oameni. Pot fi ganduri, decizii sau actiuni fizice ori verbale. Antisemitismul este un fenomen stravechi care a aparut odata cu evreii.

Scopul este sa se opuna destinului pe care il are poporul evreu.

Destinul evreilor este sa aduca bunatate si binecuvantari tuturor natiunilor de pe pamant.

Din acest motiv, vedem si intelegem ca antisemitismul nu e un fenomen social, ci spiritual.

Sunt din Odessa, oras cu un mare procent de evrei. Cand ajungi la periferie, vezi o multime de insulte, suntem invinuiti de toate relele care se intampla. Una dintre principalele arme ale antisemitismului este minciuna privitoare la evrei, anume ca ei detin toti banii, ca au preluat controlul lumii, ca sunt lacomi, extrem de bogati si foarte influenti.

Adevarul e ca lucrurile nu stau asa. Au existat incercari de a rezolva aceasta problema prin intermediul legilor.

Tarile dezvoltate au asemenea legi, dar, orice ar spune legea, nu poate garanta siguranta evreilor, oriunde s-ar afla.

Vedem ca pana si in SUA exista sinagogi atacate.

Evreii au fost si sunt parte din aceasta tara, sunt vecinii vostri, nu sunt ceva strain, ci sunt dintre voi. Cand oamenii vor intelege asta cu adevarat, nu va mai exista acest antisemitism vizibil.

Sunt din Berdiciv si oraselul nostru a fost mereu special.

Aici, desi oamenii sunt diferiti, au fost mereu ca o familie mare.

Ura si mania nu au condus niciodata la nimic bun. Fiecare persoana este responsabila pentru atitudinea pe care o are fata de cei din jur.

Primul punct este educarea: sa ii educam pe cei tineri si pe scolari despre cum a fost si cum e viata evreiasca aici.

Cum poate o persoana sa trateze urat un evreu daca nu se afla intr-un conflict direct?

… sau sa se comporte rau cu o familie de evrei, ori cu intreaga natiune?

Armele spirituale trebuie invinse prin mijloace spirituale. In fiecare an organizam un eveniment al rugaciunii, oameni din toata lumea se roaga impotriva antisemitismului.

In acest an, rugaciunea a avut loc din 1 pana in 3 martie.

Sursa: GNA

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/10278-despre-antisemitism-lucruri-pe-care-probabil-nu-le-stiai#axzz5iFbjy4qv

Festivalul Love Cote D`ivoire atinge 1 000 000 oameni

E extraordinar sa fiu aici, in frumoasa Coasta de Fildes, in capitala Abidjan, pentru a doua oara. E a 10-a capitala pe care o viziteaza Andrew. In Abidjan locuiesc 7 milioane de oameni. Am facut foarte multe evanghelizari in scoli si am avut raspunsuri extraordinare din partea copiilor.

 

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=9823

Cei de la BMX au facut demonstratii pe biciclete si am organizat meciuri de fotbal. Avem clinici oftalmologice, unde am consultat peste 12 000 de oameni in decursul a doi ani in care am construit relatii, avand parteneriate cu bisericile de aici. Am vazut peste 2 200 de biserici din fiecare confesiune care s-au unit.

Ne indreptam catre festival, tine vineri, sambata si duminica.

E minunat pentru biserica locala fiindca aduce un nou mod de evanghelizare.

El te cheama: Vino! Urmeaza-ma! Urmeaza-ma ! Iti voi da lumina!

Tuturor celor care L-au primit, adica celor care cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu.

Sursa: GNA

 

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/10279-festivalul-love-cote-d-ivoire-atinge-1-000-000-oameni