Mişcarea străjerilor Cojiţă Daniel
CUPRINS…………………………………………………………………………………………. 1
Introducere………………………………………….…………………………………………. 2
1. Încadrarea religioasă a străjerilor ……………..………………………….. 3
2. Sunt străjerii carismatici?………………………………………………………. .5
2.1. Problema revelaţiei …………….……………………….………………………. 6
2.2. Problema interpretării ………………..… …………………………………… 7
2.3. Problema darurilor-semne ……………………………..…………………. .9
3. Străjerii şi Al treilea val. elemente comune ……………………… 12
3. 1. Stăpânirea demonică …………………………………..……………………. 12
3. 2. Restaurarea Cortului lui David …………………..…………………… 16
CONCLUZIE …………………… …………………………………………………… 19
BIBLIOGRAFIE …………………… …….………………………………………………. 20
Introducere
Scopul acestei lucrări este de a observa identitatea teologică şi structurală a Mişcării străjerilor. Pentru acest demers am examinat cărţi, articole şi conferinţe ale unor lideri recunoscuţi pe plan mondial ca fiind promotorii acestei mişcări. Având în vedere faptul că această nouă orientare religioasă nu are o doctrină unitară ci este diferită de la un continent la altul, voi face referire cu precădere la două cărţi: Străjerii: cei ce sunt pregătiţi şi pregătesc calea pentru venirea lui Mesia şi Rugăciunea Străjerului: Cum să stai de strajă şi să-ţi protejezi familia, casa şi comunitatea.
Cărţile mai sus amintite sunt folosite ca manuale pentru învăţătura şi practica străjerilor din România. Prima a fost tradusă în limba română în anul 2004 sub coordonarea directă a lui Nelu Peia, iar cea de-a doua are o largă circulaţie în cadrul acestei mişcări, conţinutul ei fiind aidoma primei cărţi.
Tot în cadrul surselor primare sunt menţionate două cărţi mai recente ale lui Tom Hess:Restoration of the Tabernacle of David şi House of Prayer for All Nations. Majoritatea învăţăturilor şi practicilor acestei mişcări sunt preluate fie din aceste cărţi, fie de la conferinţele organizate în Israel, împreună cu autorul acestora.
1. Încadrarea religioasă a străjerilor
Cine sunt străjerii? Tom Hess îi defineşte în felul următor: „Străjerii adevăraţi sunt acei credincioşi care privesc la Dumnezeu, Mai-Marele străjerilor, sunt atenţi la El cu toate facultăţile lor şi de aceea văd toate lucrurile prin ochii şi Cuvântul Său. Ei Îi aud cu claritate glasul şi-L ascultă, împlinind toate rolurile străjerului, după cum sunt conduşi de Duhul Sfânt.”[1]
Dutch Sheets consideră că rolul străjerilor este acela de a „veghea împotriva lupilor, hoţilor şi asalturilor duşmanilor.”[2] Ambele definiţii sunt argumentate cu texte biblice şi susţinute cu exemple din Scriptură. Din nefericire, interpretarea care se dă textelor este mai mult fantezie decât exegeză biblică.
Străjerii folosesc concepte teologice cunoscute, însă semnificaţia acestora este total diferită. Chiar şi elementele de bază, precum rugăciunea şi vegherea, sunt modificate. În viziunea lui Hess, „când începem să ne rugăm, intrăm în Sfânta Sfintelor, rămânem în El, în locul preasfânt al Celui Prea Înalt. Trăim în Sfânta Sfintelor, în intimitate cu El.”[3] Având în vedere acest fapt, autorul prezintă două implicaţii: 1) nu poţi veni oricum înaintea Domnului în rugăcuine, ci trebuie mai întâi să ne „sfinţim”[4]; 2) nu „poţi da buzna în prezenţa Domnului”, ci este nevoie de o pregătire prealabilă care se realizează prin laudă, pocăinţă, veghere… Este amintit apoi un proces dubios care are loc în urma acestei „pregătiri” pentru rugăciune: …dintr-o Casă de Rugăciune ne transformăm într-o Casă de Jertfă (2 Cronici 5:6) şi o Casă de Închinare (2 Cronici 5:13), pentru ca în cele din urmă să devenim o Casă a Slavei (Efeseni 1:13-23), moştenirea pe care a rânduit-o sfinţilor.[5]
O simplă parcurgere a textelor citate în paragraful anterior este suficientă pentru a înţelege intenţia autorului de a denatura sensul rugăciunii. Eisegeza, ignorarea contextului, confuzia între elementele Vechiului şi Noului Legământ, cât şi interpretarea liberă a Scripturii, sunt practici comune străjerilor. Prin urmare, ne putem aştepta ca orice noţiune biblică sau teologică să capete valenţe noi atunci când este interpretată de această grupare religioasă.
Pentru a demonstra că afirmaţia de sus nu este o simplă speculaţie, vom analiza în această secţiune încă două concepte acceptate de majoritatea creştinilor evanghelici: aşteptarea venirii Domnului şi trezirea spirituală. Interpretarea pe care o dau străjerii cu privire învăţătura despre aşteptarea venirii Domnului este stupefiantă:
Îmi petrec timpul şi lucrez alături de 12 străjeri permanenţi din Comunitatea mesianică a reconcilierii, pe Muntele Măslinilor de unde Isus S-a înălţat la cer şi unde se va întoarce în curând. Aici este locul cel mai potrivit unde poţi veghea venirea Sa, căci tălpile picioarelor Sale vor atinge acest munte. … Chemarea noastră este de a pregăti un loc plin de slavă pentru picioarele Sale.[6]
Cartea Străjerii: cei ce sunt pregătiţi şi pregătesc calea pentru venirea lui Mesia, rezervă un spaţiu generos pentru dezvoltarea acestui subiect. Mai întâi, trebuie să remarcăm faptul că, în accepţiunea străjerilor, pregătirea pentru cea de a doua venire a Domnului presupune, căutarea şi pregătirea unui loc potrivit pe care să calce Domnul la revenirea Sa. Pentru sfinţirea acelui loc şi păstrarea lui în curăţie se ocupă o echipă, numită armata de rugăciune care veghează 24 de ore din 24 în aşa numitul turn de veghere.
Învăţătura despre trezirea spirituală, la fel ca în cazul rugăciunii şi venirii Domnului, suferă modificări notabile. Trezirea spirituală nu este un concept biblic; Scriptura vorbeşte mai degrabă despre pocăinţă şi întoarcerea la Cuvânt şi mărturie (Isaia 8:20)[7]. Totuşi, în ultima vreme, acest termen este foarte uzitat, iar interpretarea lui atât de variată minimalizează unele atribute ale lui Dumnezeu. În general, s-a îmbrăţişat gândirea lui Charles Finney potrivit căreia omul este factorul principal care poate declanşa o trezire spirituală.[8]
Guvernarea providenţială a lui Dumnezeu este plasată pe un plan secundar, în timp ce acţiunile omului au un loc proeminent. Tom Hess spune că „acţiunea oamenilor poatedetermina Duhul Sfânt să lucreze şi să aducă o trezire puternică.[9] Urmând această linie de interpretare, un grup de străjeri a mers în Orientul Mijlociu şi în ţările arabe, trasând itinerarul cruciaţilor şi cerând iertare pentru toate lucrurile pe care cruciaţii le-au făcut musulmanilor.[10] Această acţiune a avut loc în urmă cu un deceniu, dar roadele întârzie să apară. În situaţii ca aceasta, în care nu se întâmplă nimic deosebit, se pune presiune asupra oamenilor.
Analiza se poate extinde şi asupra altor concepte. Am început cu acestea deoarece majoritatea întâlnirilor străjerilor se desfăşoară sub titlul de „Conferinţă de post şi rugăciune pentru trezire spirituală şi pregătirea venirii Domnului”. Tema este interesantă şi atrăgătoare însă conţinutul este devastator.
Dave Hunt semnala, cu mult timp în urmă, tertipurile pe care le folosesc astfel de grupări religioase pentru a atrage simpatizanţi. Chemarea la rugăciune face parte dintre acestea.[11] Fără a şti la ce să se aştepte, credincioşii sinceri cad în plasa străjerilor deoarece întrebuinţează cu viclenie concepte uzuale precum: postul, rugăciunea, aşteptarea venirii Domnului. Pe fondul diminuării discernământului spiritual din bisericile evanghelice, noua mişcare are un succes, probabil mai mare decât se aştepta.
În principiu, nimeni n-ar trebui să se împotrivească postului şi rugăciunii, dar având în vedere faptul că sensul acestor practici este pervertit de către străjeri şi prezentat ca o „revelaţie proaspătă” care duce la trezire spirituală, suntem justificaţi să folosim armele luminii pentru a lupta împotriva acestei mişcări.
2. Sunt străjerii carismatici?
Deoarece este o nouă orientare în spectrul religios din ţara noastră, cei mai mulţi teologi s-au grăbit să-i asocieze pe străjeri cu mişcarea carismatică. Pentru a vedea cât de corectă este această asociere, vom face o analiză comparativă a problemelor cheie din cele două curente religioase: problema revelaţiei, problema interpretării şi darurile-semne.
2.1. Problema revelaţiei Carismaticii consideră că Dumnezeu li se revelează în mod direct atunci când „proorocesc” sub inspiraţia Duhului Sfânt. În înţelegerea lor, funcţia apostolilor şi proorocilor trebuie văzută ca şi căpetenie a Bisericii[12]. Urmând această linie de interpretare ajungem la nişte concluzii grave şi anume: 1) revelaţia nu este încheiată; 2) Scriptura nu este completă şi suficientă pentru toate problemele şi situaţiile; 3) metodele clasice de interpretare a Scripturii se subordonează interpretării libere sau mesajelor suplimentare primite de credincioşi prin vedenii, voci, proorocii sau vise.
Tom Hess face adesea referire la revelaţiile directe din partea lui Dumnezeu. De exemplu, el povesteşte că, în anul 1985, Domnul i-a arătat că trebuie să meargă în Egipt împreună cu o echipă de rugăciune alcătuită din 40 de străjeri. Acolo a avut o „revelaţie” pe care o descrie în termenii următori: „Dumnezeu ne-a vorbit profetic: ‘De acum încolo nu veţi mai merge în excursii, ci în misiuni de rugăciune profetică.” [13]
Tot acolo, Dumnezeu le-ar fi spus să îşi ungă picioarele, să meargă pe vârful muntelui Sinai şi să sufle din shofar mai întâi spre nord, apoi spre toate celelalte puncte cardinale transmiţând astfel un mesaj profetic: chemarea poporului evreu înapoi în Israel. Este evident că aceste mesaje „profetice” nu pot fi testate cu Biblia deoarece vizează probleme contemporane specifice, dar, la fel de evident, este faptul că ele nu subzistă nici testului istoric[14].
Cărţile străjerilor sunt impregnate cu exemple de acest fel, iar problema cea mai mare, creată de aceste practici, este subminarea autorităţii Scripturii, punând pe picior de egalitate revelaţia biblică şi „revelaţia” personală. La conferinţele străjerilor sunt comune expresiile: „Domnul îmi spune…”, „Dumnezeu îmi arată că …”, „Duhul Sfânt îmi cere să…”.
De asemenea, scrierile străjerilor includ şi „revelaţii” al căror conţinut este contrar învăţăturilor biblice. Una dintre ele explică, în stilul caracteristic, relaţia dintre Duhul Sfânt şi credincios:
Fiindcă ne-am născut din nou prin Duhul Sfânt, putem vedea Împărăţia lui Dumnezeu, îl putem vedea pe Duhul Sfânt. Putem urmări Duhul Sfânt cum merge înaintea noastră, îl putem vedea mişcându-Se şi putem merge după El pretutindeni.[15]
Autorul menţionează că a văzut şi alte duhuri, sub diferite forme (oameni sau animale), şi ignoră cuvintele lui Cristos din Luca 24:39 „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”
2.2. Problema interpretării Pentru carismatici nu există o normă de interpretare. Principiile hermeneutice sunt surclasate de experienţa proprie şi de „călăuzirea directă”. Analiza literară, istorico-gramaticală şi teologică sunt înlocuite cu spiritualizarea sau alegorizarea Scripturii. La fel stau lucrurile în cadrul mişcării străjerilor. Deşi cărţile lor abundă în citate biblice, interpretarea acestora este foarte creativă. În cazul în care nu au o bază biblică pentru argumentare, autorii apelează la „revelaţii directe” primite prin viziuni sau vedenii. Exemplul următor este revelator:
Mireasa frumoasă în bocanci cazoni. În aceste vremuri disperat de rele, trebuie să se ridice un val colectiv de rugăciune care să-L facă pe Dumnezeu să acţioneze. Domnul doreşte ca toţi să devenim Mireasa lui Cristos. În zilele de început ale strajei, Duhul Sfânt mi-a arătat profetic că suntem ca Rut care şade la picioarele lui Boaz. La încurajarea lui Naomi, care îl reprezintă pe Duhul Sfânt, Rut s-a aşezat supusă la picioarele lui Boaz şi a stat aşa toată noaptea. Drept urmare, Boaz i-a arătat har şi a devenit soţul ei. Actualmente, Duhul Sfânt atrage oameni din toată lumea să petreacă noaptea cu Domnul, arătându-i dragostea şi preţuirea Lui.[16]
Problematice sunt şi aplicaţiile practice, mai ales cele care se bazează pe preluarea literală a textelor fără a se ţine cont de contextul imediat. În urma studierii versetului 4 din Psalmul 2[17], Tom Hess face următoarea aplicaţie:
În acea adunare de rugăciune le-am spus fraţilor şi surorilor care erau prezenţi versetele pe care mi le dăduse Domnul, şi Dumnezeu Şi-a făcut simţită prezenţa în mijlocul nostru. Unii dintre cei mai maturi străjeri au început să râdă în hohote şi vrăjmaşul a dat bir cu fugiţii. Am câştigat! Este o vreme pentru plâns şi este o vreme pentru râs. Cel ce stă în ceruri râde pentru că toate popoarele vor fi împotriva Ierusalimului.
De ce credeţi că ne-a spus să ne rugăm: Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ? Dacă Domnul din cer râde, precis că sunt momente când vrea să trimită râsul Său pe pământ, prin noi. Domnul are multe strategii pentru biruirea vrăjmaşului şi râsul este una din ele.[18]
Interpretările de mai sus pot fi încadrate mai degrabă în domeniul ridicolului. Tălmăcirea superficială şi hilară a textelor bibice nu are nimic în comun cu sobrietatea Cuvântului divin. Cu toate acestea, adunările străjerilor sunt în continuă creştere şi frecventate chiar şi de credincioşi sinceri.
Probabil că observaţiile lui John MacArthur despre mişcarea carismatică se aplică şi în acest caz. El consideră că superficialitatea şi analfabetismul biblic îi determină pe oameni să caute sentimente şi experienţe. „Ei sunt însetaţi de miracole, vindecări şi minuni spectaculoase. Se abat de la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu pentru a îmbrăţişa doctrine bune doar pentru naivi şi creduli.[19]
Peter Masters insistă asupra schimbării de paradigmă propusă de carismatici prin careexperienţa devine mai importantă decât revelaţia, iar sentimentele mai importante decât Cuvântul.[20] Această gândire constituie un afront la învăţătura şi autoritatea Scripturii. Apostolul Petru, după ce evocă experienţa manifestării gloriei lui Isus, în prezenţa lui Moise şi Ilie, stabileşte norma de interpretare a Bibliei: „Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte.” (2 Petru 1:19)
Prin urmare, toată experienţa trebuie validată prin Cuvânt, folosind instrumentele corecte de interpretare a Scripturii. Dacă interpretarea este viciată la fel vor fi şi aplicaţiile. Unul din exemplele comune de subestimare a autorităţii Scripturii este dat de interpretarea celor două cuvinte greceşti: logos şi rhema. Asemenea carismaticilor, străjerii consideră că logosul reprezintă cuvântul obiectiv, istoric, iar rhema este cuvântul care funcţionează pentru mine.[21]
Sheets consideră că această transformare a logosului în rhema este un proces care depinde în totalitate de om. El spune: „Tot adevărul este sub forma unei seminţe. Ceea ce faci tu cu sămânţa va determina dacă aceasta va rodi sau nu în tine.”[22] Această interpretare este urmată de una şi mai ciudată, întrucât Tom Hess consideră că între momentul rostirii cuvântului şi crearea lucrului respectiv există un proces care se desfăşoară într-o perioadă de timp nelimitată. Pe scurt, el spune: Dumnezeu vă va arăta un anumit lucru. Prin Duhul Sfânt va avea loc procesul de concepere al lucrului respectiv. Urmează după aceea aşteptarea momentului naşterii. Dacă nu aştepţi ca lucrul respectiv să se nască, vei provoca un avort spiritual.[23]
Atât Sheets cât şi Hess sugerează că Biblia devine Cuvântul lui Dumnezeu doar atunci când îţi vorbeşte personal. Aceasta este o dovadă în plus a faptului că doctrina este înlocuită de experienţă, iar teologia conservatoare cu cea liberală.
2.3. Problema darurilor-semne Asemenea carismaticilor, străjerii susţin restaurarea tuturor darurilor supranaturale ale Duhului Sfânt. Ei se opun cu vehemenţă cesaţionismului sau teoriei sistării darurilor-semne şi accentuează în mod deosebit vorbirea profetică, vindecarea fizică şi vorbirea în limbi.
Străjerii se deosebesc de carismatici cu privire la scopul darurilor-semne. Carismatici precum Pat Robertson[24] şi George Malkmus[25], ambii foşti pastori baptişti, susţin că manifestarea acestor daruri au două scopuri: 1) consolidează credinţa credincioşilor şi 2) autentifică lucrarea de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu. Nu toţi predicatorii carismatici îmbrăţişează aceste idei. Colin Urquart consideră că datoria credinciosului nu este de a emite teorii despre darurile Duhului Sfânt ci de a le folosi, funcţie de călăuzirea primită. „Înzestraţi fiind cu puterea Duhului Sfânt, minunile devin ceva normal şi de aşteptat pentru credincios. Din pricina disperatei stări în care se află lumea, este necesară intervenţia lucrării miraculoase a Duhului Sfânt.”[26]
Elementul de noutate pe care îl aduce mişcarea străjerilor în acest domeniu este aşa numita „coborâre a slavei Domnului”. Pe lângă botezul cu Duhul Sfânt, care împuterniceşte credinciosul „să fie ceea ce este Isus şi să facă tot ceea ce a făcut El” este nevoie şi de învăluirea slavei Domnului. În niciuna din cărţile străjerilor nu este definită această „coborâre a slavei” peste credincioşi, ca indivizi sau ca adunare, ci suntem lăsaţi mai degrabă să deducem din multiplele experienţe ale autorilor. Înţelegem deci, că atunci când se manifestă prezenţa Slavei Domnului peste străjeri, au loc:
1) vindecări fizice ca în cazul lui Tom Hess: „am primit botezul cu Duhul Sfânt şi am fost vindecat complet de ulcer când am început să-I vorbesc Domnului despre ce era în inima mea”[27];
2) rugăciuni şi proclamaţii profetice „ne rugăm profetic, aducem cererile noastre înaintea Domnului, ne rugăm stăruitor, primim învăţături profetice şi vedem manifestându-se darurile Duhului Sfânt;[28]
3) stări extatice: „Eu le spun multor penticostali şi carismatici să fie recunoscători că Dumnezeu a redat Bisericii lauda şi închinarea, strigătele, dansul şi sărbătoarea. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri minunate!”;[29]
4) eliberare de sub puterea demonică – Satan şi duhurile rele rămân fără putere sau sunt îndepărtate. Aceasta este chestiune foarte serioasă, pe care o vom dezvolta pe larg în următorul capitol.
5) ungerea colectivă, care produce unitate interconfesională: „Slava Domnului a lucrat unitatea noastră, făcându-ne să devenim un singur trup al lui Cristos (catolici, ortodocşi, evrei, musulmani).[30]
Aşadar, având plinătatea Duhului Sfânt şi învăluirea slavei Domnului, credincioşii pot face aceleaşi minuni ca şi Cristos, ba încă unele şi mai mari. Donald Gee argumentează că acesta este motivul pentru care Isus i-a mustrat pe ucenici pentru neputinţa lor de a face minuni ca umblarea pe apă sau scoaterea demonilor.[31]
Carismaticii şi străjerii ignoră în mod voit faptul că darurile-semne au fost date pentru a-i autentifica pe apostoli ca martori oculari ai lucrării şi învierii lui Cristos şi nicidecum pentru a întări credinţa celor născuţi din nou. De asemenea, nici măcar în Biserica Primară, credincioşii n-au avut aceste daruri, cu excepţia apostolilor. Textul cel mai cunoscut care afirmă lucrul acesta este 2 Corinteni 12:12 pe baza căruia se poate face distincţia între apostolii autentici şi şarlatani.
Peter Masters arată că „rolul apostolilor nu s-a limitat doar la statutul de martori ai lucrării şi învierii lui Cristos, ci au servit drept canale de transmitere a noii revelaţii, rol deosebit de important care trebuia să fie confirmat de Duhul Sfânt prin semne minuni şi fapte pline de putere.”[32] Odată ce revelaţia este încheiată şi temelia Bisericii a fost aşezată, aceste daruri au fost sistate.
O altă obiecţie care poate fi adusă străjerilor este că aceste daruri-semn nu au avut ca scop convingerea păcătoşilor sau înduplecarea lor pentru a se întoarce la Domnul. Despre vorbirea în limbi se spune că este un semn pentru necredincioşi, dar analizat în context, înţelegem că acest text este adresat unui grup specific de oameni, şi mai precis evreilor.
În Epidemia vindecărilor, Peter Masters susţine că vorbirea în limbi era „un indiciu din partea lui Dumnezeu pentru cei aflaţi în Ierusalim că începuseră o nouă eră, că binecuvântarea lui Dumnezeu trecuse asupra unei comunităţi noi”.[33] El ajunge la această concluzie în urma corelării textului din 1 Corinteni 14:21 cu cel din Isaia 28:11-12 şi susţine că profeţia făcută de Isaia s-a împlinit prin darul vorbirii în limbi, manifestat în special pentru evreii necredincioşi.
Un alt argument în favoarea faptului că nici minunile nici darurile speciale nu sunt suficiente pentru a-i convinge pe oameni să se pocăiască poate fi luat din Luca 16:31 “Şi Avraam i-a răspuns: ‘Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi’”. Pe de altă parte, Scriptura spune: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos (Romani 10:17).
Ca şi credincioşi conservatori, suntem de acord cu Masters care admite existenţa minunilor şi a vindecărilor în perioada contemporană. Acestea reprezintă deopotrivă manifestarea puterii lui Dumnezeu şi răspunsul la rugăciuni. Este inadmsibilă însă, aplicarea literală a textului din Evrei 2:2[34] în scopul autentificării profeţilor şi apostolilor contemporani.
Sunt străjerii carismatici? Deşi au la bază doctrina carismatică, mişcarea străjerilor ar putea fi încadrată mai degrabă în cadrul fenomenului intitulat generic „cel de-al treilea val”. Născut în anii ‘80 pe fundalul frământărilor şi a fricţiunilor dintre penticostali şi carismatici, acest curent religios se doreşte a fi o reîntoarcere la spiritul Bisericii Primare.
Hank Hanegraaff analizează câteva aspecte ale acestei mişcări din care amintim: eliberarea de demoni; reconstituirea Cortului lui David; renunţarea la graniţele denominaţionale şi accentul deosebit pus pe evanghelizarea prin vindecări, semne şi minuni („Power-Evangelisation”). [35]
3. Străjerii şi Al treilea val. elemente commune
Dacă în capitolul precedent am urmărit asemănările esenţiale dintre mişcarea străjerilor şi mişcarea carismatică (problema revelaţiei, problema interpretării şi darurile-semne), în acest capitol vom expune elementele preluate, în special, de la mişcarea promovată de John Wimber, şi Peter Wagner. Acest curent nu s-a constituit într-un cult distinct, ci şi-a extins „tentaculele” înspre celelalte biserici, sub pretenţia că cei aflaţi sub noua atingere a Duhului pot aduce trezirea spirituală în orice biserică locală, indiferent de denominaţie.
3. 1. Stăpânirea demonică În viziunea străjerilor în spatele fiecărei boli se află o problemă demonică. Mai mult, ei susţin că atât necreştinii cât şi credincioşii pot deveni victime ale demonilor. Tom Hess nu este foarte specific cu privire la impactul pe care îl pot avea demonii în viaţa unui credincios. El vorbeşte adesea despre înşelare, lovire sau chiar persecuţie din partea duhurilor rele dar niciodată despre posedarea demonică a credinciosului.
Dutch Sheets însă, susţine cu tărie că orice om, chiar şi cel care este născut din nou poate fi posedat demonic. În înţelegerea lui, demonii pot controla anumite aspecte ale vieţii oamenilor, fie prin dominarea minţii oamenilor, fie prin chinuirea lor prin pofte păcătoase. În acest context, datoria străjerilor este de a „lega” duhurile rele şi chiar pe Satan pentru a proteja oamenii.[36]
Prin urmare, străjerul are două roluri importante: rolul de protector (bodyguard), pe care şi-l poate asuma orice credincios; şi rolul de eliberator, care poare fi preluat doar de aceia care „îi permit Duhului Sfânt să îi ajute şi să îi înveţe cum să umble în ungerea divină.”[37]
La fel ca John Wimber, Peter Wagner nu poate demonstra biblic cum este posibil ca un duh rău, mai slab decât Duhul Sfânt[38] să invadeze viaţa unui creştin născut din nou. Atât timp cât trupul credinciosului este Templul Duhului Sfânt, este imposibil de demonstrat că în aceeaşi „casă” pot locui doi stăpâni, care se exclud reciproc. O posibilă explicaţie este cea pe care o oferă Tom Hess, cu preţul sacrificării adevărului biblic:
Duhul Sfânt poate deveni fie cel mai bun şi cel mai apropiat prieten al nostru, fie cel mai mare duşman. Dar este extrem de periculos să ne împotrivim Lui! … Duhul Sfânt este extrem de blând şi de sensibil şi poate fi stins cu uşurinţă. Dacă nu suntem atenţi la El, se va ridica din mijlocul nostru şi va pleca, de aceea trebuie să îl tratăm cu tot respectul şi cinstea.[39]
Atât timp cât este posibil ca Duhul Sfânt, întristat fiind, să părăsească viaţa creştinului, locul rămas liber ar putea fi ocupat de un duh rău. În acest caz, întrebarea ridicată de Peter Masters este foarte pertinentă:
Cum rămâne cu mângâierea şi consolarea de care ar fi privaţi credincioşii din cauză că promisiunile protective ale lui Dumnezeu sunt făcute ţăndări de această teorie care spune că demonii din iad pot pătrunde în fiinţele lor, chiar dacă trupurile lor sunt temple ale Duhului Sfânt?[40]
De altă parte, atât Masters cât şi John MacArthur[41] susţin imposibilitatea ca Duhul Sfânt să părăsească viaţa creştinului. Ei admit faptul că Duhul Sfânt poate fi întristat, dar în nici un caz, nu poate fi determinat să plece aşa cum cred străjerii. Cel mai puternic argument biblic se găseşte în Ioan 14:16-17: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.” Această rămânere are de-a face cu locuirea permanentă, şi implicit neîntreruptă, a Duhului Sfânt în cei credincioşi.
Controversate sunt şi căile prin care demonii pot intra în oameni. Lista oferită de Sheets este destul de scurtă în comparaţie cu cea prezentată de Peter Horrobin[42]. Fiecare element din acest registru comportă o discuţie separată, însă ţinând cont de spaţiul restrâns al lucrării, ne vom limita la enumerarea lor. Elementele comune din cele două cărţi sunt:
– linia generaţională („demonizarea poate apare datorită păcatelor înaintaşilor”)[43];
– păcatul personal („practicarea continuă a păcatului, care rămâne nemărturisit, va da inevitabil drept de intrare demonilor care vor controla persoana”);[44]
– păcatul ocultismului („orice practică ocultă îi dă dreptul lui Satan să ia în control viaţa unei persoane”);[45]
– păcatul religiozităţii („Demonii creştini sunt cel mai greu de scos! … demonii se pot converti şi există duhuri de religiozitate care afectează comportamentul creştin căutând să înşele. Aceşti demoni sunt foarte greu se scos iar victimele lor nu admit realitatea demonizării lor”);[46]
– traumele şi accidentele („momentele de puternică traumatizare sau accidentele grave sunt şi momente de mare sensibilitate spirituală. Satan nu are inimă şi el va alege chiar aceste momente pentru a câştiga teren spiritual şi pentru a-şi plasa demonii în cei care trec prin suferinţă”);[47]
Horobin adaugă în lista lui încă 10 posibile căi prin care demonii pot pune stăpânire pe viaţa unui om: moartea cuiva apropiat (inclusiv pierderea sarcinii sau avortul); bolilegrave; blestemele puse de Dumnezeu, de Satan sau de oameni; blestemeleinvoluntare (personale sau rostite de alţii; declaraţiile sau rugăciunile greşite;obiectele şi clădirile blestemate; sexul oral şi anal; frica şi fobiile; obosealasau extenuarea şi şomajul.
Atât Horrobin cât şi Wimber se întrec în a întocmi liste cu simptome ale demonizării, multe dintre ele încadrându-se în sfera penibilului. Hank Hanegraaff a spus, pe bună dreptate, că aceşti oameni nu văd demoni doar în orice boală, ci în spatele oricărui tufiş[48].
La fel de stranii sunt şi „procedurile” de alungare a demonilor. Nu ştim care este metoda hermeneutică
folosită de exorcişti pentru a sistematiza paşii atât de complecşi pentru înlăturarea demonilor, dar se pare că sunt foarte structuraţi. Este de prisos să menţionăm faptul că baza biblică lipseşte cu desăvârşire iar produsul final este rodul propriei imaginaţii.
Metodele cele mai „decente” de exorcizare sunt prezentate în cartea Cel ce sfarmă lanţurile robiei scrisă de Neil Anderson:
1. Roagă-te ca orice comunicare şi influenţă din partea altor demoni şi a lui Satan să fie întrerupte.
2. Roagă-te ca, în stăpânirea pe care o au asupra persoanei respective, panica şi slăbiciunea să intre în demoni.
3. Roagă-te ca persoana respectivă să fie întărită în credinţă pentru a înţelege poziţia sa în Hristos, să se încreadă şi să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu.
4. Roagă-te ca persoana respectivă să fie în stare să facă distincţie între gândurile şi sentimentele sale şi cele ale lui Satan.
5. Roagă-te ca persoana respectivă să poată recunoaşte prezenţa demonică şi să nu intre în panică, ci să caute din proprie iniţiativă consiliere spirituală şi ajutor.
6. Roagă-te ca Dumnezeu să-şi protejeze şi să-şi călăuzească copilul şi să pună în mişcare forţe angelice, pentru a zădărnici orice plan al vrăjmaşului.[49]
La polul opus se află metodele de exorcizare sugerate de străjeri. Cele mai multe ne conduc spre un misticism absurd. Se includ aici: folosirea misterioasă a Cinei Domnului, a sângelui lui Cristos şi întrebuinţarea mistică a apei, ca în exemplele de mai jos:
Apocalipsa 12:11 ne arată că-l putem birui pe vrăjmaş prin sângele Mielului. Trebuie să acoperim tot ce este al nostru cu sângele Mielului căci războiul se intensifică: trebuie să acoperim mintea, trupul, maşina, casetofonul, faxul, chiar şi uşiorii uşii casei noastre. O picătură din sângele lui Isus este mai puternică decât toate armele vrăjmaşului.[50]
Interpretând, după metode proprii, textul din Matei 24:42-44[51], Tom Hess face următoarele aplicaţii:
Domnul ne spune să nu îngăduim nimănui să ne spargă uşa şi să intre în casa noastră. Lucrul acesta se poate referi la mai multe aspecte: la casa materială şi la casa spirituală. Este foarte important să punem sângele lui Isus pe uşiorii casei noastre în fiecare zi. Acum câţiva ani Dumnezeu ne-a spus să luăm Cina Domnului în fiecare zi şi de atunci ne-am simţit foarte binecuvântaţi. Sângele lui Isus asigură protecţie totală şi atunci când iei Cina Domnului în fiecare zi, aceasta este o proclamaţie a faptului că eşti protejat de Domnul legământului[52].
În cele din urmă, folosirea mistică a apei (botezului) îi apropie pe străjeri de bisericile tradiţionale. Procedura constă în sfinţirea apei, în numele Sfintei Treimi, şi stropirea persoanei după ce, în prealabil, i s-a făcut semnul crucii pe frunte. Care este motivaţia?
Demonii urăsc apa consacrată! Deseori i-am auzit strigând „Nu asta, arde!”, sau lucruri asemănătoare. Putem înţelege deci că, dacă apa are o asemenea putere asupra demonilor, aceştia, atunci când ies din oameni vor alege cu siguranţă un loc pustiu şi fără apă! Acest lucru poate arunca o nouă lumină asupra botezului în apă. Mulţi dintre cei pe care i-am botezat în piscina noastră au fost eliberaţi de duhuri rele.[53]
La Şcoala de vindecare a străjerilor se predau metode prin care oamenii pot fi vindecaţi sau eliberaţi de puterea demonică. În viziunea lor, omul este responsabil pentru boala lui şi tot el este pionul principal pentru vindecare. Boala şi influenţele demonice câştigă teren în viaţa omului (creştin sau necreştin) pe fondul nevegherii sau a declaraţiilor greşite. Ca suport pentru aceasta teorie, folosesc în mod abuziv două texte biblice: Proverbe 18:21 „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele.” şi de asemenea Matei 12:37 „Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” Nici unul din textele de mai sus nu justifică proclamarea vindecării peste viaţa proprie sau a altuia şi nici respingerea bolii, în Numele lui Isus. Cât despre responsabilitatea omului pentru propria vindecare, Chris Oyakhilome spune:
În primul rând, dacă eşti bolnav este din cauza ta; în al doilea rând, răspunsul nu este în medicină. Foloseşte credinţa ta şi atunci nu o să ai nevoie de medicamente. În al treilea rând, dacă consideri că nu ai suficientă credinţă Dumnezeu a ridicat o clasă specială de oameni unşi care vindecă prin credinţă şi care pot face această lucrare în locul tău. [54]
Deşi se face apel la Iacov 5, nici unul din paşii prezentaţi de Chris Oyakhilome nu se găseşte în text. Anumite practici din mişcarea străjerilor nu sunt argumentate biblic, iar acolo unde există un suport „biblic”, acesta este constituit fie dintr-un text scos din context, fie pe baza unui paragraf interpretat după reguli proprii.
3. 2. Restaurarea Cortului lui David În Restoration of the Tabernacle of David¸ Tom Hess argumentează practica închinării continue (24/7) practicate de străjeri. Această teorie are la bază Amos 9:11-12 În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile, şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară, ca să stăpânească rămăşiţa Edomului şi toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri.
Hess menţionează faptul că această profeţie a fost împlinită în perioada apostolică (Fapte 15:16), dar consideră că această „ridicare” a Cortului lui David a fost întreruptă timp de 2000 de ani, dar acum, la sfârşitul vremurilor, Dumnezeu a început să-l restaureze.[55] Ideile lui Hess nu sunt noi ci sunt preluate din lucrările lui John Wimber şi Peter Wagner, promotori ai Celui de-al treilea Val.
Pe lângă închinarea „extravagantă” şi lauda continuă (288 de cântăreţi – 12×24; adică 12 baze de rugăciune care atrag un „transfer al bogăţiilor divine[56]) se insistă asupra unei organizări minuţioase centrate în jurul Ierusalimului. Străjeri au pretenţia că ei împlinesc profeţia lui Isaia[57] prin formarea unui „zid spiritual global de rugăciune pentru protecţia Ierusalimului.[58] Tom Hess are o înţelegere deformată asupra eclesiologiei, iar folosirea inconsecventă a conceptelor teologice arată faptul că nu şi-a definit o poziţie clară, aşa cum se poate observa mai jos:
Străjerul trebuie să urce pe muntele Sionului. „Căci vine ziua, când străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: „Sculaţi-vă, să ne suim în Sion, la Domnul, Dumnezeul nostru!”(Ieremia 31:6). Urcarea pe Sion se poate face în două moduri: pe plan fizic şi pe plan spiritual. Pe plan fizic, Dumnezeu Îşi aduce poporul în Sion. El îi cheamă pe toţi evreii şi creştinii să vină la Ierusalim pentru adunările sfinte pe care Israel le ţine pentru Domnul: Paştele, Cinzecimea, Sărbătoare trâmbiţelor, Ziua Ispăşirii şi Sărbătoarea corturilor.”[59]
Nu doar în cărţi, ci şi în adunările şi conferinţele lor, poate fi observată această confuzie între planul lui Dumnezeu pentru Biserică şi pentru Israel. Apostolul Pavel menţionează în mod repetat faptul că temelia Biserici nu este nici Legea mozaică, nici Israelul, ci Isus Cristos (1 Corinteni 3:11[60]). Această temelie a fost aşezată de apostoli şi profeţi, martorii oculari ai lucrării, morţii şi învierii Domnului. De altă parte, întoarcerea înspre cerinţele Vechiului Legământ este calea garantată pentru căderea din har (Galateni 5:4).
Prin urmare, închinarea Bisericii nu are nimic în comun cu folosirea mistică, a shofarului, steagurilor sau a dansului evreiesc. La fel de sterilă este şi recomandarea lui Hess de a ne ruga cu faţa spre Ierusalim, din orice colţ al lumii ne-am afla.[61]
Străjerii cred că restaurarea Cortului lui David are de a face cu pregătirea pentru venirea Domnului. Centrul guvernării întregului univers stă în „Lucrarea de rugăciune, care include toate rugăciunile de pe pământ şi din cer”. Această „guvernare” este prezentată în strânsă legătură cu muzicienii şi cântăreţii (adică străjerii din Cortul lui David care formează „biserica davidică”). Una din metodele folosite de aceştia pentru a pregăti venirea Domnului este „fondată” pe Amos 9:13: „Iată, vin zile, zice Domnul, când … mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile.”
Domnul ne-a spus să mergem la toate înălţimile de pe toate continentele şi acolo să ne închinăm Lui şi să proclamăm că El este Împărat peste acea înălţime. Am zburat peste Everest, cea mai mare înălţime din lume şi ne-am rugat ca Domnul să umple pământul de cunoştinţa slavei Lui tot aşa cum acoperă apele fundul mării.[62]
Suveranitatea lui Dumnezeu este umbrită de biserica davidică, întrucât judecata lui Dumnezeu din vremurile din urmă va fi declanşată de cântările străjerilor[63], iar centrul guvernării întregului univers se află în lucrarea de rugăciune („străjerii sunt cei care îi amintesc Domnului promisiunile Sale din Cuvânt”). Toată argumentaţia este clădită pe o bază greşită întrucât Fapte 15:16 se referă la Domnia de o mie de ani a lui Cristos, iar restaurarea Cortului lui David se referă la restabilirea tronului lui David, pe care va şedea Cristos ca Rege. Acest fapt va avea loc după perioada necazului celui mare, nu în vremurile noastre.
CONCLUZII
Mişcarea străjerilor, relativ nouă în România, promite să aducă trezirea spirituală în bisericile neoprotestante, să medieze întoarcerea credincioşilor la spiritul Bisericii Primare şi să pregătească credincioşii pentru venirea Domnului. Promisiunea unei revigorări spirituale pare să aibă impact pentru mulţi credincioşi, mai ales pentru cei din bisericile dominate de formalism religios. Alternativa străjerilor este de a înlocui programele sterile şi previzibile cu o închinare dinamică, sub călăuzirea directă a Duhului Sfânt. În acest fel, lauda şi rugăciunea (numită de mulţi „cenuşăreasa bisericii”) devin elementele de bază pentru noua închinare.
Dacă afirmaţiile străjerilor ar fi veridice, n-am avea nici un motiv să luptăm împotriva acestei mişcări. Dar, ţinând cont de folosirea cu vicleşug a conceptelor teologice de bază cu scopul de a atrage simpatizanţi, suntem justificaţi să demontăm stratagemele lor.
După cum am demonstrat, această mişcare este anti-biblică deoarece subminează autoritatea Scripturii fie prin răstălmăcirea ei, fie prin adăugarea de „revelaţii” personale, care le dă dreptul să interpreteze Biblia după bunul plac. Pentru ei,experienţa este mai importantă decât doctrina şi inspiraţia spontană mai valoroasă decât hermeneutica. Pe cale de consecinţă, orice noţiune biblică sau teologică obţine valenţe noi atunci când este interpretată de această grupare religioasă. După această schimbare de paradigmă, subiecte precum: rugăciunea, trezirea spirituală, aşteptarea venirii Domnului pot însemna orice, funcţie de inspiraţia de moment a „apostolilor moderni”.
Ca orientare religioasă, străjerii pot fi încadraţi mai degrabă în cadrul curentului numit „cel de-al treilea val” caracterizat de interesul asupra: 1) eliberării de demoni; 2) reconstituirii Cortului lui David; 3) renunţarea la graniţele denominaţionale şi 4) „Power-Evangelisation” (accentul deosebit pus pe evanghelizarea prin vindecări, semne şi minuni).
BIBLIOGRAFIE
Anderson, Neil. Cel ce sfărâmă lanţurile robiei. Michigan: Upper Room, 2000.
Finney, Charles. Discursuri despre trezirile religioase. Bucureşti: Stephanus, 1995.
Gee, Donald. Wind and Flame. Kingsway: Eastbourne, 1993.
Hanegraaff, Hank. Christianityin Crisis. Harvest House Publisher:Oregon 1997.
Hess, Tom. Restoration of the Tabernacle of David. Washington: Progresiv Vision International, 2008.
_____. Străjerii. Cei ce sunt pregătiţi şi pregătesc calea pentru venirea lui Mesia.Bucureşti: World Vision România, 2004.
Horrobin, Peter. Vindecarea prin eliberare. Slujirea practică. Oradea: Învăţătorul, 1995.
Horrobin, Peter. Vindecarea prin eliberare. Bazele biblice. Oradea: Învăţătorul, 1996.
Hunt, Dave. Seducerea creştinătăţii. Discernământul spiritual în vremurile din urmă.Făgăraş: Agape, 1994.
MacArthur, John. Comentariu biblic MacArthur Noul Testament. Făgăraş: Agape, 2008.
____. Criza spiritualităţii. Când Biserica îşi pierde voinţa de a discerne. Făgăraş: Agape, 2003.
Malkmus, George. Why Christians get sick. USA: Treasure House, 1995.
Masters, Peter. Epidemia vindecărilor. Oradea: Făclia, 2010.
____. The Charismatic Phenomenon. London: The Wakeman Trust, 1988.
Robertson, Pat. Împărăţia secretă: o promisiune de speranţă şi libertate într-o lume agitată. 1987.
Sheets, Dutch. Rugăciunea străjerului. Cum să stai de strajă şi să-ţi protejezi familia, casa şi comunitatea. Timişoara: Alfa şi Omega, 2008.
Urquart, Colin. When the Spirit Comes. Toronto: Hodder and Stoughton, 1989.
http://www.enterthehealingschool.org/index/itv/index.php?v=208
[1] Tom Hess, Străjerii.Cei ce sunt pregătiţi şi pregătesc calea pentru venirea lui Mesia(Bucureşti: World Vision România, 2004), 48.
[2] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului Cum să stai de strajă şi să-ţi protejezi familia, casa şi comunitatea (Timişoara: Alfa şi Omega, 2008), 19.
[3] Tom Hess, Străjerii, 51.
[4] Argumentul se bazează pe textul din Exodul 19:10-11, care descrie pregătirea poporului Israel pentru primirea Legii.
[5] Tom Hess, Străjerii, 141.
[6] Tom Hess, Străjerii, 229.
[7] “La lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”
[8] Charles Finney, Discursuri despre trezirile religioase (Bucureşti: Stephanus, 1995), 51.
[9] Tom Hess, Străjerii, 177.
[10] Tom Hess, Străjerii, 177.
[11] Dave Hunt şi T.A. McMahon, Seducerea creştinătăţii. Discernământul spiritual în vremurile din urmă (Făgăraş: Agape, 1994), 17.
[12] Peter Masters, The Charismatic Phenomenon (London: The Wakeman Trust,1988), 42.
[13] Tom Hess, Străjerii, 182.
[14] Cele mai mari valuri de emigrare a evreilor din Rusia au avut loc înainte de 1985, anul în care a fost transmis acest „mesaj profetic” de grupul celor 40 de străjeri. Pe de altă parte, emigrările masive dinspre Rusia au fost mai degrabă spre America decât spre Israel.
[15] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului, 129.
[16] Tom Hess, Străjerii, 146.
[17] Psalmul 2:4 “Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.”
[18] Tom Hess, Străjerii, 176.
[19] John MacArthur, Criza spiritualităţii. Când Biserica îşi pierde voinţa de a discerne(Făgăraş: Agape, 2003), 51.
[20] Peter Masters, The Healing Epidemic (London: The Wakeman Trust, 1988), 164.
[21] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului, 114.
[22] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului, 115.
[23] Hess, Străjerii, 54.
[24] Pat Robertson, Împărăţia secretă. O promisiune de speranţă şi libertate într-o lume agitată (1987), 215.
[25] George Malkmus, Why Christians get sick (USA: Treasure House, 1995), 31.
[26] Colin Urquart, When the Spirit Comes (Toronto: Hodder and Stoughton, 1989), 146.
[27] Tom Hess, Străjerii, 52.
[28] Tom Hess, Străjerii, 142.
[29] Tom Hess, Străjerii, 54.
[30] Tom Hess, Străjerii, 141.
[31] Donald Gee, Wind and Flame (Kingsway: Eastbourne, 1993), 152.
[32] Peter Masters, Epidemia vindecărilor (Oradea: Făclia, 2010), 115.
[33] Peter Masters, Epidemia vindecărilor, 119.
[34] Evrei 2:2 “Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!”
[35] Hank Hanegraaff, Christianityin Crisis (Harvest House Publisher:Oregon 1997), 45.
[36] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului, 63.
[37] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului, 64.
[38] Vezi 1Ioan 4:4 „Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume.”
[39] Tom Hess, Străjerii, 37.
[40] Peter Masters, Epidemia vindecărilor, 186.
[41] John MacArthur, Comentariu biblic MacArthur Noul Testament (Făgăraş: Agape, 2008), 330.
[42] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare. Slujirea practică (Oradea: Învăţătorul, 1995), 87.
[43] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare, 87-96.
[44] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare, 97-100.
[45] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare, 101-103.
[46] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare, 105-118.
[47] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare, 166.
[48] Hank Hanegraaff, Christianityin Crisis, 255.
[49] Neil Anderson, Cel ce sfarmă lanţurile robiei (Michigan: Upper Room, 2000), 95.
[50] Dutch Sheets, Rugăciunea străjerului, 71.
[51] Matei 24:42-44 “Vegheaţi, deci, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”
[52] Hess, Străjerii, 56.
[53] Peter Horrobin, Vindecarea prin eliberare. Bazele biblice (Oradea: Învăţătorul, 1996), 254.
[54] http://www.enterthehealingschool.org/index/itv/index.php?v=208.
[55] Tom Hess, Restoration of the Tabernacle of David (Washington: Progresiv Vision International, 2008), 14.
[56] Hagai 2:6-8 „Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Încă puţină vreme şi voi clătina încă odată cerurile şi pământul, marea şi ucatul; voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni şi voi umplea de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor.”
[57] Isaia 62:6-7 „Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi nici noapte! Voi care aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi de loc! Şi nu-I daţi răgaz, până nu va aşeza din nou Ierusalimul, şi-l va face o laudă pe pământ.”
[58] Tom Hess, Restoration of the Tabernacle of David, 26.
[59] Hess, Străjerii, 59.
[60] 1 Corinteni 3:11 “Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos.”
[61] Hess, Străjerii, 164.
[62] Hess, Străjerii, 167.
[63] „Când ne închinăm lui Dumnezeu, El îşi aduce aminte neîncetat de închinarea şi lauda noastră. Când mijlocim, rugăciunile noastre sunt puse în potirele de aur din ceruri. Când potirele cu tămâie sunt pline, când plinătatea rugăciunilor a ajuns în ceruri, se cântă o cântarea nouă” (Apocalipsa 5:9).
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Blog Creștin Ardelean Viorel 