HINDUISM de Fritz Ridenour
fragment
Fiecare om este dumnezeu
Pentru gîndirea apuseană, Hinduismul este o concepţie stranie despre viaţă. Aceasta deoarece Europa şi America (de Nord şi de Sud), adică lumea apuseană, are o moştenire foarte diferită de aceea a Asiei.
Gîndirea apuseană a început în Grecia antică, unde oamenii ca Socrate, Platon şi Aristotel au înţeles că universul are un plan şi un scop. La aceste idei greceşti timpurii, Iudaismul şi Creştinismul au adăugat învăţăturile Bibliei, care arată că planul şi scopul universului reflectă natura unui Dumnezeu raţional şi dătător de energie, care a creat tot ceea ce există. Ştiinţa s-a născut deoarece omul a crezut această explicaţie, adică a crezut că poate găsi legi în natură. De ce era el aşa de sigur? Savantul de astăzi poate privi un microb, o plantă sau o stea, şi vede un plan şi un scop în existenţa lor. El poate vedea exact unde se potrivesc acestea în ordinea lucrurilor. Dar să ne aducem aminte că acest mod de gîndire s-a impus datorită faptului că omul a crezut în Dumnezeul Bibliei.
Omul oriental gîndeşte pe altă lungime de undă
Lucrurile s-au petrecut altfel în Orient. Omul oriental tipic, din China, India, Asia de Sud-Est, priveşte lumea într-un mod diferit. Religia lui îl învaţă că toate lucrurile din Univers, inclusiv el însuşi, sînt fără importanţă, deoarece sînt temporare. El crede că singurul lucru important este domeniul care există în afară şi dincolo de lumea aceasta. El doreşte să ajungă în acel domeniu şi crede că poate ajunge doar dacă neagă complet lumea din jurul său. Puteţi vedea cît de greu ar apărea o ştiinţă reală din această atitudine faţă de univers? Este adevărat că ţări ca Japonia şi China au făcut progrese ştiinţifice în ultima vreme, dar asta, deoarece în domeniul ştiinţei au adoptat modul apusean de a privi lucrurile.
O altă consecinţă a diferenţei aşa de mare între gîndirea apuseană şi cea orientală este dificultatea de a se înţelege una pe alta sau chiar de a dori o apropriere reală. Este aproape imposibil să se explice una faţă de cealaltă. Totuşi, să vedem ce putem înţelege despre religiile orientale, începînd cu Hinduismul. Vom încerca să urmărim curentul principal al Hinduismului fără să ne abatem pe nenumărate ramuri secundare. Vom observa dezvoltarea Hinduismului de la începuturile sale din Valea Indului pînă la sosirea sa la Hollywood sub forma Vendeta – o formă modernă, întîlnită atît la intelectuali cît şi la „hippy”.
Originile şi dedesupturile Hinduismului
Hinduismul a început să crească în importanţă în jurul anului 2000 î.Cr., cînd Arienii au cucerit Valea Indului. Ei au adus aici religia lor, o religie a imnelor, rugăciunilor şi cîntărilor, care au fost scrise, cu timpul, în ceea ce se numeşte acum literatura Vedică. Vedele sînt considerate „înţelepciune revelată” şi sînt tot atît de sacre pentru hinduşi ca şi Biblia pentru creştini.
Paginile Vedelor sînt populate cu mulţi zei, ceea ce ne reaminteşte de panteonul grec sau roman. Ca şi multe alte popoare antice, Arienii credeau că aceşti zei pot cauza moartea şi dezastrul, aşa că obiectivul religiei lor era să întreţină o bună dispoziţie zeilor.
A apărut treptat grupul preoţilor, numiţi Brahmani. Ei au devenit din ce în ce mai puternici, pînă cînd au constituit clasa socială cea mai înaltă. Ei au adăugat o nouă literatură a Vedelor, numită Brahmane care descriu ceremonii sacrificiale complicate.
În jurul anului 500 î.Cr. au fost adăugate alte scrieri. Scopul lor era să stabilească un sistem rigid de clase sociale. Un imn spune cum patru clase au ieşit din capul, braţele, coapsele şi picioarele zeului creator, Brahma. Cele patru clase erau: Brahmanii sau preoţii; Cşatria sau războinicii şi nobilii; Vaisia sau ţăranii şi Sudra sau sclavii. Primele trei clase se puteau bucura de tot ceea ce oferea religia lor, pe cînd Sudra nu erau admişi nici măcar să asculte citirea Vedelor sau să le folosească în găsirea mîntuirii.
Patru etape şi patru obiective în viaţa hindusului
Brahmanii au prezentat un sistem complex pentru obţinerea mîntuirii, pentru membrii primelor trei clase privilegiate. Fiecare băiat Hindu este în primul rînd iniţiat (fetele nu sînt vrednice să fie menţionate conform acestui sistem!). După iniţiere e privit ca „născut a doua oară”. Apoi el parcurge patru etape ale vieţii:
1. student;
2. capul familiei cu soţie şi copii;
3. călugăr care meditează în căutarea iluminării;
4. rătăcitor fără cămin, care a renunţat la toate lucrurile lumii.
Hindusului îi sînt fixate patru obiective în viaţă:
1. să devină drept şi virtuos;
2. să posede lucruri materiale;
3. să se bucure de viaţă prin dragoste, plăceri şi aprecierea frumuseţii;
4. să obţină victoria spirituală în viaţă.
Scrierile Upanişadelor, compuse între anii 800 şi 300 î.Cr., susţin o altă cale pentru mîntuire. Aceste scrieri sînt considerate de asemenea sfinte pentru hinduşi şi conţin o imagine asupra lumii complet străină pentru mintea apuseană.
Upanişadele susţin că în afara acestei lumi se află Brahmanatman (ceva ca un Dumnezeu), singurul lucru care exisă cu adevărat şi are sens. Ceea ce vede omul, lumea spaţiului şi timpului, se numeşte maya. Maya este doar temporară şi nu are înţeles real. Totuşi, orice trăieşte şi respiră are un atman, sau suflet, care este o parte din paramatman sau sufletul lumii. Fiecare atman individual, în timpul cît se află în maya, caută să ajungă înapoi în paramatman. Pînă aici aţi înţeles? Bine, dar mai sînt încă multe lucruri de înţeles.
Reîncarnarea conduce, eventual, la Mokşa
Upanişadele susţin că singura cale prin care atman se poate reîntoarce acolo de unde aparţine, este reîncarnarea, sau samsara. Atman-ul unei persoane poate începe sub forma unui vierme, apoi, prin moarte şi renaştere merge din ce în ce mai sus în ordinea lucrurilor, pînă cînd devine o fiinţă umană. Odată ce atman-ul s-a reîncarnat într-un trup omenesc, el trebuie să progreseze în clase sociale mai înalte.
Fiinţa umană poate atinge o clasă socială mai înaltă, urmîndu-şi darma – datoria sa de a împlini anumite lucruri în clasa socială în care este. Acestea sînt obligaţiile morale, sociale şi religioase – ele sînt de importanţă vitală pentru un hindu. O altă cale pentru eliberarea sufletului este Yoga, o disciplină care controlează dorinţele fizice astfel încît atman-ul poate ieşi din ciclu de morţi şi renaşteri şi se uneşte cu paramatman. Odată ce atman-ul şi-a pierdut identitatea prin contopire cu paramatman, sau realitatea adevărată, se spune că a trecut în mokşa (veşnicie). Prin aceasta, şcoala vieţii a luat sfîrşit pentru hindu. El a fost promovat în veşnicie.
Hinduşii cred că lumea nu are valoare
Hindu crede că lumea aceasta nu are valoare reală deoarece nu este permanentă, iar singura realitate poate fi percepută doar prin disciplină şi meditaţie intensă.
El crede că sufletul său a parcurs un lung ciclu de naşteri, morţi şi renaşteri şi că este condamnat să continue acest ciclu pînă cînd va găsi eliberare în mokşa. El este convins că Upanişadele îi dau înţelepciunea de care are nevoie, pentru a respinge această lume în favoarea paramatman-ului etern către care se mişcă sufletul său. Învăţătura Upanisadelor are încă o influenţă mare asupra învăţătorilor religioşi Hindu, în special asupra acelora prinşi în curentul Vendata.
Totuşi, în ciuda popularităţii de lungă durată, această învăţătură a avut şi critici în cadrul credinţei Hindu. De pildă, în ceea ce priveşte eliberarea sufletului pentru a se „reîntoarce la Brahman”, aceasta este probabilă doar după ce s-a ajuns în clasa socială a brahmanilor. Dar asta este foarte greu de realizat pentru marea masă de analfabeţi care nu pot citi Upanişadele. Ei sînt condamnaţi la un ciclu fără sfîrşit de reîncarnări. În jurul anului 500 î.Cr., Gautama Buda a respins această concepţie, susţinînd că mîntuirea se poate obţine prin „calea de mijloc”. Budismul însă a dispărut în India, aproximativ în anul 1000 d.Cr., cînd a apărut o nouă formă de Hinduism. Acest „hinduism popular” a prins foarte repede. A apărut o nouă literatură, de pildă poemele epice ample Ramayana şi Mahabharata. „Cîntecele zeilor” – Bogavad – Gita, care descriu o cale de mîntuire prin închinarea faţă de zeul Krişna. Au apărut de asemenea Puranas, povestiri erotice despre zei, foarte populare între sătenii hinduşi.
Noul Hinduism permite existenţa a 330 milioane de zei. Aproximativ 200 milioane de hinduşi venerează pe zeul Vişnu, şi cred că el s-a revelat pe sine omului de cel puţin 10 ori, sub forma unei broaşte ţestoase uriaşe, sau ca Buda sau ca Rama şi Krişana (eroii poemelor epice).
Alte milioane de hinduşi se închină zeului Şiva, zeul fertilităţii, ale cărui rituale sînt tot atît de degradante ca şi cele ale popoarelor canaanite, a căror nimicire a fost poruncită de Dumnezeu copiilor lui Israel.
„Hinduismul popular arată că mîntuirea se poate obţine prin una din cele trei căi: calea faptelor – adică urmîndu-şi „darma” proprie, calea cunoaşterii – aşa cum se arată în Upanişade, şi calea venerării unui zeu, de pildă Vişnu sau Siva. Ultima cale este cea mai abordabilă de către clasele de jos (majoritatea indienilor) deoarece oferă o cale uşoară pentru ca sufletele lor să urce într-o clasă superioară, sau eventual să se contopească cu Mokşa.
Pentru omul apusean…
un talmeş-balmeş total dezordonat
Pentru gîndirea apuseană, Hinduismul apare ca un talmeş-balmes fără ieşire (fără speranţa de a putea fi ordonat). Este plin de schimbări, adăugări şi contradicţii. Orice încercare de a-l aranja într-un sistem logic seamănă cu încercarea de a repara un computer cu mănuşile în mîini şi cu ochii legaţi. Dar indienii se împacă foarte bine cu complicaţiile Hinduismului, deoarece au crescut odată cu el, de la începutul istoriei lor. Este adînc încrustat în cultura lor şi nici nu visează să-l pună sub semnul întrebării.
Acesta este cel mai important motiv pentru care Creştinismul nu a avut un impact însemnat asupra poporului Indiei. Există, desigur, indieni care L-au acceptat cu bucurie pe Cristos, dar cei mai mulţi dintre ei au respins Evanghelia deoarece ea pare că face parte prea mult din gîndirea apuseană străină celor mai mulţi indieni.
Cîteva forme de Hinduism au preluat unele idei creştine. Vendata este una dintre acestea. Conform acestei forme de Hinduism, zeul creator Brahman s-a încarnat de mai multe ori în formă umană şi o va face din nou în viitor. Buda, Cristos, Krişna şi mulţi alţii reprezintă încarnări ale lui Brahman. Aceştia sînt numiţi avatari („Super-mîntuitori”).
Credincioşii Vendata îl consideră pe Sri Ramakrişna cea mai recentă încarnare a lui Brahman. Ramakrişna a trăit în Bengal către sfîrşitul secolului XIX. Se spune că el a practicat toate disciplinele spirituale ale Hinduismului, Creştinismului şi Islamului şi că el a ajuns de fiecare dată la o viziune a lui Dumnezeu. Astfel că el a putut declara: „Adevărul este unul singur; înţelepţii îl denumesc în mod diferit”; şi „Credinţele diferite nu sînt decît căi diferite ce duc la aceeaşi realitate -Dumnezeu”.
Vendata este deci tolerantă cu toate religiile. Aldoux Huxley, autorul cărţii „Brave New World”, şi unul dintre discipolii înfocaţi ai Vendatei a spus: „Este perfect posibil pentru oameni să rămînă buni creştini, hinduşi, budişti sau islamici şi totuşi să fie uniţi în acord deplin asupra doctrinelor de bază ale Filozofiei Veşnice”.
Dar ce spune Vendata despre Isus Cristos? Swami Prabavananda spune că un Hindu va accepta foarte uşor că Cristos reprezintă o încarnare divină şi-L va adora fără rezerve, exact aşa cum îl venerează pe Krişna sau pe alt avatar (învăţător) pe care l-a ales. Dar el nu-L poate accepta pe Cristos ca pe singurul Fiu al lui Dumnezeu”.
Ce a gîndit Gandi despre Isus Cristos
Marele lider Indian Mohandas K. Gandi a făcut o afirmaţie similară: „Este prea mult ca să cred că Cristos este singurul Fiu întrupat al lui Dumnezeu. Şi că numai cel care crede în El poate avea viaţă veşnică. Dacă Dumnezeu ar putea avea fii, noi toţi am fi fiii Săi. Dacă Isus era ca şi Dumnezeu… atunci toţi oamenii ar putea fi asemenea lui Dumnezeu, ar putea fi ca Dumnezeu”! Gandi a spus că el nu poate crede că a existat ceva miraculos sau misterios în moartea lui Cristos pe cruce.
Gandi ca şi alţi hindu, nu a putut accepta răspunsul creştin la problema păcatului. Şi totuşi simţea o nevoie adîncă pentru salvarea din păcat. El a scris: „Este o tortură fără întrerupere faptul că mă simt încă foarte departe de El, Cel care guvernează, după cum bine ştiu, fiecare respiraţie a vieţii mele şi a Cărui progenitură sînt. Ştiu că sînt ţinut departe de El din cauza patimilor rele din mine, dar nu mă pot depărta de ele”.
Cît de minunat ar fi fost dacă Gandi ar fi putut spune împreună cu apostolul Pavel: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru!… Acum dar nu este nici-o osîndire pentru cei ce sînt în Cristos Isus” (Romani 7:24-25; 8:1).
Isus Cristos: problema critică
Isus Cristos este subiectul dificil asupra căruia Hinduismul şi creştinismul nu se înţeleg. Hindu crede că Dumnezeu S-a încarnat de multe ori în istoria omului. Biblia arată că Dumnezeu S-a încarnat o singură dată în toată istoria umană. Iar El nu a făcut asta pentru a învăţa pe om ci pentru „ca să poarte păcatele multora” (Evrei 9:28). Cînd El va veni din nou, o va face ca Judecătorul puternic al celor vii şi al celor morţi (vezi Apocalipsa 20:11-15).
Cristos a adus dovezi pentru revendicările Sale. În Ioan cap. 5, sînt citate: mărturia lui Ioan Botezătorul (v. 33); lucrările Sale proprii (v. 36); mărturia Tatălui (v. 37); şi Scripturile (v. 39).
Învierea lui Cristos este o altă piatră de poticnire pentru Hinduşi. Creştinul respinge învăţătura hindusă despre reîncarnarea continuă şi credinţa lor că Cristos este doar un alt învăţător – avatar (super mîntuitor).
Crezul Vendata afirmă: „Noi nu respingem pe nimeni, fie el ateu, monist, politeist, agnostic sau teist. Singura condiţie pentru a fi discipol o reprezintă modelarea unei personalităţi, dintr-o dată, la modul cel mai larg şi cel mai intens. Noi nu insistăm asupra unui anumit cod de morală… Fiecare este binevenit cu particularităţile sale, dar el nu are dreptul să critice comportarea altora”.
Prin contrast, Biblia ne spune că Dumnezeu a venit în Cristos. De ce a intrat El în istoria umană? El a venit ca să moară pentru mîntuirea omului. Biblia ne învaţă că El a înviat. Dar, pentru hindu, Cristos este doar unul dintre mulţii, marii învăţători; nu este deci nevoie de mîntuire deoarece ei nu recunosc realitatea păcatului.
De ce este prea mic dumnezeul hindus?
De fapt, Hinduismul este mai degrabă o filozofie decît o teologie (O ştiinţă despre Dumnezeu). Hindu face foarte mult caz de („măreţia”) „imensitatea” zeului său impersonal – Brahma – acel „dincolo de” şi în „spatele realităţii”. Şi unde îl caută oare hindusul pe Brahma? În el însuşi. Pentru hindus, omul este Dumnezeu. Dumnezeul hindus este prea mic. Biblia spune că Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său (vezi 1 Ioan 5:11-12). Dacă-L avem pe Fiul, avem viaţa veşnică (nu o serie de reîncarnări mitice, absolut neverificate). Dacă nu-L avem pe Fiul, avem felul de viaţă a lui Gandi: „… o tortură neîntreruptă… încă atît de departe de El…”.
Creştinul, trebuie să fie atent la cuvintele lui Pavel: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Cristos.
Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpîniri” (Coloseni 2:8-10).
Care este diferenţa?
Ce cred „Creştinii”
DUMNEZEU
1. Fiinţă sprirituală, personală în trei persoane, ca Tată, Fiu şi Duh Sfînt (Matei 3:13-17; 28:19; 2 Corinteni 13:14).
ISUS CRISTOS
2. Cristos este singurul născut din Dumnezeu Tatăl. El este Dumnezeu, dar este şi om fără păcat; şi El a murit pentru răscumpărarea noastră (Ioan 1:13-14; 10:30; 8:46; Evrei 4:15; Marcu 10:45; 1 Petru 2:24).
PĂCAT
3. Păcatul este rebeliunea trufaşă şi independenţa care separă pe om de Dumnezeu. Este falimentul în a împlini standardele fixate de Dumnezeu pentru om în Cuvîntul Său. Păcatul trebuie pedepsit, consecinţa sa fiind separarea omului de Dumnezeu (Romani 3:23; 6:23).
MÎNTUIRE
4. Omul este justificat prin moartea sacrificială şi prin învierea lui Isus Cristos (Romani 3:24; 1 Corinteni 15:3).
Ce cred „Hinduşii”
DUMNEZEU
1. Brahman este o fiinţă eternă abstractă, fără formă şi fără atribute. Ia forma trinităţii ca şi a milioane de zei mai mici.
ISUS CRISTOS
2. Cristos este doar una din multele încarnări ale lui Dumnezeu, sau unul din fii lui Dumnezeu. El nu a fost singurul Fiu al lui Dumnezeu. El nu a fost mai divin decît oricare om şi nu a murit pentru păcatele omului.
PĂCAT
3. Binele şi răul sînt termeni relativi. Orice ajută este bine; orice împiedică este rău. Omul nu poate evita „împiedicarea” de aceste obstacole în străduinţa sa de a se cunoaşte pe sine. Dacă el nu reuşeşte în viaţa în aceasta, va încerca din nou în altă formă reîncarnată.
MÎNTUIRE
4. Omul este justificat prin devoţiune, meditaţie, fapte bune şi auto-control.
Mai multe materiale pentru Theophilos şi cărţi electronice găsiţi pe Internet la:
Blog Creștin Ardelean Viorel 