DUMNEZEU ESTE LUMINA 1 Ioan 1:1-10

DUMNEZEU ESTE LUMINA 1 Ioan 1:1-10  Ardelean Viorel

 1). INTRODUCERE[1]. În personalitatea lui Ioan se reflectă ca şi într-o oglindă Slava lui Isus Cristos. El redă ce a văzut şi a auzit „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii”(1 Ioan 1:1). Ioan nu îşi spune numele în mod direct, dar prin afirmaţiile sale indică faptul că este martor direct al prezenţei şi lucrărilor lui Isus Cristos. De asemenea forme de adresare ca „tinerilor, copilaşilor, iubiţilor”, indică un om vârstnic dar şi un cunoscut a cărui autoritate nu este contestată. În scrierile sale Ioan nu admite zone gri ci doar delimitări clare între adevăr / minciună, lumină / întuneric, viaţă / moarte, etc. Ioan nu se mulţumeşte cu aspecte superficiale ci intră în profunzimea aspectelor spirituale. Autorul [2] cărţii este apostolul Ioan, iar între Evanghelia lui Ioan şi cele trei scrisori, prin identitatea stilului, formele de prezentare, cartea   nu este necontestată de nimeni. El a fost fiul lui Zebedei ş a avut pe Iacov ca şi frate care a fost primul martir al bisericii creştine. Petru Iacov şi Ioan, au format cercul intim al lui Isus. Ioan scrie Evanghelia după Ioan cele trei epistole şi Apocalipsa. Isus de pe Cruce ia încredinţat pe Maria, mama Lui să aibă grijă de ea. După Înviere lui Isus şi Înălţarea la cer, Ioan devine unul dintre stâlpii spirituali din biserica din Ierusalim. Genul cărţii   este mai mult o predică, sau meditaţii didactice. Gândurile merg în spirală, autorul afirmă şi reafirmă adevăruri despre Isus Cristos, viaţă vecinică, Dumnezeu, păcat. Elevii lui Ioan au fost Policarp, Papias, Ignaţiu, care au devenit părinţii ai bisericii. Data redactări este între anii 90-100 d.Cr, iar Apocalipsa a fost scrisă înainte de moartea sa. În perioada respectivă biserica era atăcată de tot felul de erezii interne şi externe Ioan fiind şi un apologet. Scopul epistolei are referinţă internă 1 Ioan 5:13 „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică”. Epistole lui Ioan[3] sunt un rezumat cu privire le Învăţătura lui Cristos şi oferă certitudine cu privinţă la credinţa în El. Gnosticismul era deja o problemă atunci, iar ca şi filozofie susţinea faptul că materia este rea iar spiritul este bun, soluţia fiind o cunoaştere prin puterea omului. Pe de altă parte   certinianismul la fel ca şi docetismul cred că Isus fost a fiinţă duală, uneori umană, alteori divină separândul de Mesia, Cristosul. Ioan arată graniţele credinţei creştine prin care se oferă credinciosului siguranţa mântuirii. Ioan vorbeşte despre Familia lui Dumnezeu[4] denumită „sanctum sanctorum” (Sfânta Sfintelor) al Noului Testament”. Scrisoare este dedicată familiei, în care aduce pe credincios în părtăşie cu Dumnezeu. Biserica are calitatea de Trup al lui Cristos, loc în care credincioşii beneficiază de binecuvântări cereşti aspect prins şi de Pavel. „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos” (Efeseni 1:3). Relaţia cu Dumnezeu se rupe în momentul în care păcatul pătrunde în viaţa omului, dar relaţia poate să fie refăcută, „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire „(1 Ioan 1:9). Ca şi într-o   altă ordine de idei se poate gândi aspecte ca Trupul lui Cristos, Familia şi Împărăţia. Titlul[5]. Numele autorului nu apare nicăieri în text, dar numele acestei scrisori este în originalul grec: ”Ioanou A” – „Ioan A”, ceea ce o face prima dintre epistolă dintre   cele trei ale lui Ioan ucenicul preaiubit. Versete Cheie[6] avem mai multe : 1 Ioan 1.9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.” 1 Ioan 3.6: „Oricine rămâne în El nu păcătuiește; oricine păcătuiește nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.” 1 Ioan 4.4: „Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu; și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” 1 Ioan 5.13: „V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu aveți viața veșnică.” Cuvântul-cheie este cunoașterea, împreună cu cuvintele asociate, şi apare de cel puțin treisprezece ori în Epistolă. Teme caracteristice[7]. În Epistolă sunt mai multe teme şi enumerăm câteva : „Ca şi temă principală avem „Certitudinea creştină, care foloseşte verbe ca „ginoskein” – a cunoaşte, a observa, a pricepe (de 15 ori), şi „eidenai„, a fi sigur pe ceea ce şti. Cuvântul caracteristic acestei epistole este „parresia” -„îndrăzneală, încredere în   atitudine”. Siguranţa creştină presupune un adevăr obiectiv din pricina faptului că religia creştină este o sumă de adevăruri, şi un adevăr subiectiv cu privire la faptul că, creştinul a fost Născut din Nou şi poartă în sine „arvuna vieţii veşnice” (2 Corinteni 5:5). Prin cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu e ajunge la o certitudine a credinţei, la Adevăr şi în acelaşi timp la o Persoană. Creştinul cunoaşte adevărul despre lume. 1 Ioan 5:19  „Ştim că Suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău”… (1 Ioan 2:18). Creştinul cunoaşte adevărul despre Dumnezeu şi despre Cristos (1 Ioan 5:20…14, 4:6-7). Pentru a ajunge la siguranţă şi încredere deplină trebuie să ştim despre Isus Cristos şi lucrarea făcută de El, este necesar să vorbim despre Isus şi Întrupare, ca eveniment istoric, Mesia   a fost trimis de Tatăl, 1 Ioan 4:9-10, 14), Isus a venit pe pământ (1 Ioan 5:20), a fost arătat şi s-a manifestat (1 Ioan l:2; 3:5, 4:9). Isus a venit în Trup (1 Ioan 4:2; 2 Ioan 7), şi s-a făcut „apă şi cu sînge„, (1 Ioan 5:6). Aceste adevăruri şi realităţi despre Isus ne face să fim obiectivi în ceea ce priveşte Naşterea lui Isus Cristos lucrarea Sa, învăţăturile Sale, Moartea, şi Învierea, apoi Înălţarea la cer. Evenimentul istoric nu a trecut neobservat ci din contră este punct de referinţă şi împarte istoria omenirii practic în două : B.C şi D.C. A doua sursă în ceea ce priveşte sursa cunoaşterii despre Isus este mărturia apostolilor 1 Ioan 1:1  „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii,2  pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată; 3  deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos”. De asemenea apostolii mărturisesc că Tatăl a trimis pe Fiul (1 Ioan 4:14). Un alt aspect cu privire la cunoaştere este ungerea Duhului Sfânt. 1 Ioan 2:27  „cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. Acest aspect este în inima creştinului dar are şi o corespondenţă reală în afara inimi (1 Ioan 5:6). Ioan este aşa de absorbit de gânduri fiindcă ştie că sunt şi creştini falşi iar în epistolă se întâlneşte „voi” şi „ei„, aspect valabil şi în zilele noastre. O parte dintre creştini sunt încrezuţi, frecventează biserica, dar nu au siguranţa mântuirii. O altă categorie de creştini răspândesc lumină şi cunosc un Dumnezeu revelat. Pentru a clarifica aceste aspecte Ioan propune teste ale credinţei. a. Testul teologic prin care se prin care se controlează cerinţele, calităţile şi mesajul credinciosului. Credinţa adevărată susţine faptul că Isus a venit în Trup şi este Fiul lui Dumnezeu ” (1 Ioan 3:23, 5:5, 2 Ioan 7). 1 Ioan 4:2  „Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu” şi „Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl” (2:23). b. Testul Moral verifică dacă credincioşi păzesc poruncile lui Dumnezeu, iar păcatul este incompatibil cu natura lui Dumnezeu, El fiind definit ca şi Lumină 1 Ioan 1:5  „Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric”. Păcatul este un accident în viaţa credinciosului, iar indiferent de sentimente sau experienţe mistice viaţa însoţită de imoralitate, denotă a stare de păcat care trebuie să fie părăsită imediat. De fapt se trăieşte în minciună şi autoânşelare. c. Testul social verifică relaţiile dintre credincioşi pe verticală. Ioan spune „Dumnezeu este dragoste„, iar oamenii născuţi din Dumnezeu trebuie să moştenească această calitate şi să aibă la rândul lor dragoste faţă de oameni. 1 Ioan 4:7  „Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu”. Prin aceste teste se verifică adevărata viaţă creştină. Versetele care urmează sunt o bună verificare pentru fiecare credincios „Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul” (1:6), „Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el” (2:4).   „Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele lui, este încă în întuneric pînă acum” (2:9). Doar prin trecerea cu bine a acestor teste ale credinţei, creştinul şi Biserica au o bună mărturie în faţa acestei lumi şi al lui Dumnezeu. Contextul scrierii[8]. Epistolele ioanide sunt caracterizate de date istorice, stilistice, text biblic şi un mesaj către credincioşi. El se adresează la modul particular, unei adunări, sau unui grup din adunare, aflat într-o anumită situaţie „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre   ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci, ei au ieşit ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri” (1 Ioan 2:19), Ioan este îngrijorat de ereziile apărute şi de falşii învăţători, în acest sens epistolele au un caracter polemic, prin mesaje fierbinţi. „Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele” (1 Ioan3:7) sau „V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească” (1 Ioan 2:26). A. Se pare că una dintre ereziile apărute era Docetismul „a fi aparent”, cu privire la Persoana lui Isus Cristos, El fiind de fapt o teofanie în gândirea docetiştilor, erezie combătută de Ioan. Aceasta erezie este combătută mai târziu şi de părinţii bisericii ca Ignatius, Polycarp şi Tertulian. Erezia se referea mai mult la aspectul uman al lui Isus şi aspectul divin al lui Cristos. Negaţie se referă la aspectul divin al Fiului şi Cristos, pe identitatea „Cristosului pre-existent” cu „Omul Isus”. De fapt erau sisteme dogmatice păgâne, evreieşti şi pseudo – creştine. Aceste aspecte se rezumă la „impuritatea materiei” şi „supremaţia conştiinţei” (Plummer). Ioan duce polemica ca obiect al Întrupării Domnului Isus, iar fiecare credincios devine Templu al Duhului Sfânt. Gnosticii nu cred că mântuirea se obţine prin Jertfa lui Isus Criostos, ci prin iluminarea spiritului”, printr-o cunoaştere ezoterică şi prin ritualuri speciale, oamenii devenind „psuchikoi”, situându-se deasupra muritorilor obişnuiţi. Gnosticismul s-a infiltrat în bisericile din Asia Mică prin Cerintius, care susţinea că Isus nu s-a născut dintr-o fecioară, ci fiul natural al Mariei şi al lui Iosiv. Abia mai târziu după botezul lui Isus Cristosul a coborât asupra lui Isus sub forma unui porumbel trimis de Supremul Stăpân ? De asemenea ei cred că „divinul” l-a lăsat să moară pe cruce pe Isus cel uman, iar Cristosul divin nu a fost afectat de suferinţă şi de moarte. Ioan face referire la această învăţătură falsă şi scrie 1 Ioan 2:22:   „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Cristosul?, persoana respectivă fiind denumită antihrist. B. Mai mult în gosticim găsim şi o latură morală întunecată pomenită de Irineus şi Eusebius, „erezie morală….. împreunarea între bărbaţi… cunoscută şi sub numele de Nicolaitism”. Despre faptele lor citim şi în Apocalispsa 2, Faptele apostolilor şi este o învăţătură cu aspecte morale pe care Dumnezeu „le urăşte”. Ioan răspunde şi el la aceste depravări morale 1 Ioan 3:3-6  Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat. 4  Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. 5  Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. 6  Oricine rămâne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. De asemenea Ioan mai spune 1 Ioan 3:8  „Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului”. Păcatul nu este compatibil cu sfinţenia lui Dumnezeu. C. Gnosticii, mai aveau o problemă cu dragostea, ei nu iubeau pe nimeni, se credeau o elită superioară, iluminaţi, un fel de aristocraţie a bisericii, dispreţuiau creştinii de rând şi considerau că sunt singurii care pot să cunoască ……? Ioan se opune acestei tendinţe şi afirmă necesitatea dragoste în rândul creştinilor 1 Ioan 1:7  „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat” şi „Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste”. (1 Ioan 4:8). Ioan a fost denumi „apostolul iubirii”, cuvântul dragoste fiind folosit în epistole de nenumărate ori. Apostolul clădeşte apologia şi învăţătura sa pe trei stâlpi de forţă în creştinism.1. Credinţa în Isus ca şi Cristos Întrupat 2. Ascultarea de poruncile Domnului. 3. Creştinul trebuie să trăiască în dragoste frăţească. Conţinutul cărţii[9]. 1. Ioan încearcă să ferească biserica de primejdiile care au apărut prin învăţători falşi şi atrage atenţia asupra caracteristicilor lor. Ei au o origine satanică, profeţesc sub influenţa unei puteri supranaturale, dar nu prin Duhul Sfânt, ci au un „duh de rătăcire”, fiind amintită „cercetarea duhurilor” (1 Ioan 4:1-6). 2. Profeţii sunt amăgitori (2 Ioan 7), prin faptul că promit lucruri care nu există de fapt şi duc poporul în rătăcire. 3. Anticriştii neagă personalitatea divin-umană al lui Isus Cristos (1 Ioan 2:18 .. 22, …, 2 Ioan 7). În plus erau mulţi profeţi falşi, amăgitori şi anticrişti, fapt care denotă că pentru o perioadă de timp s-a infiltra în biserică, iar în momentul scrierii epistolei această partidă ne-creştină s-a separat de Biserică „au ieşit din mijlocul nostru” şi „s-au dus în lume” (1 Ioan 2:19; 2 Ioan 7). Fenomenul în sine a tulburat Biserica şi pe creştinii de ea, iar Ioan a găsit de cuviinţă să scrie şi să preţuiască pe cei care au rămas în Cristos. Atestări externe ale Epistolelor[10]. Epistola a fost întrebuinţată de Papias (prin 140 d.Cr.), şi este amintită de Policarp (110-120), cu o mare probabilitate de Isustin (cca. 150-160 d.Cr.) şi de Ireneus. De asemenea este atestată de Canonul Muratoriu, Clement din Alexandria, iar autencititatea ei nu a fost în pusă în dubiu, incertitudine, neîncredere, sau nesiguranță,   ci originalitatea ei, a fost certificată prin aceste atestări externe. Dovezi patristice[11]. Ele sunt în baza textului din Marcu ? „Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu veţi fi botezaţi” (Marcu 10:38-39), iar prin   dovezi târzii şi care nu sunt demne de încredere se susţine ca atât Ioacov cât şi Ioan au murit prin martiraj de către Irod (George Hamartolos, „Filip din Side” cca. 450). Dar se pare că această afirmaţie provine din mariologia – siriacă, scrisă cam prin anul 400 d.Cr., informaţia aflată şi în calendarul Bisericii din Cartagina. Dar este necesară precizarea faptului că mariologia siriacă a păstra o independenţă faţă biserica şi limba greacă. Împotriva aceste afirmaţii fără suport se ridică Polycrates, episcopul de Efes (190 d.Cr.), care spune că „că Ioan „care s-a aplecat pe pieptul Domnului„….. după ce a fost „un martor şi un învăţător…… a adormit la Efes”. Irenaeus afirmă faptul că Efesul este locul din care Ioan ia înfruntat pe eretici şi a refuzat să stea sub acelaşi acoperiş cu Cerinthus, care era un duşman al adevărului. Ioan a trăit până în timpul împăratului Traian care a domnit între 98-117 d.Cr. Jeronim repetă faptul că Ioan a trăit până la adânci bătrâneţi, iar când se întâlnea cu creştinii folosea un diminutiv, „Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul”. (1 Ioan 3:18) Nu există dovezi în scrierile patristice a faptului că Ioan ar fi locuit şi ar fi trăit în Asia iar biserica primară nu atestează acest lucru. Din contră se susţine aşa cum s-a amintit că Ioan a locuit mult timp în Efes, şi prin scrierile sale a influenţat părinţii bisericii în scrisorile lui Ignatius şi în Epistola lui Policarp. Legături[12]. În pasajul din 1 Ioan 2:16  „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume” autorul descrie trei aspecte ale păcatului, surprinse în viaţa omului şi indicate de verset. El leagă aceste păcate de neascultarea Evei prin „pofta trupească („bun de mâncat”); pofta ochilor („plăcut de privit”) și lăudăroșia vieții („de dorit pentru dobândirea înțelepciunii”)”. Nu găsim referinţe la faptul că Adam s-ar fi împotrivit ci Biblia spune că Geneza 3:6  „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el”. Din păcate, cele trei păcate amintite le găsim sub formă de ispite şi păcat şi în zilele noastre, şi nu puţini dintre credincioşi falimentează în faţa lor. Aplicație practică. Cartea ne vorbeşte despre dragostea şi bucuria credinciosului şi părtăşia pe care trebuie să o avem unii cu alţii în Isus Cristos. Se face diferenţa dintre bucuria trecătoare de acum şi adevărata bucurie care ne aşteaptă în cer. De asemenea Ioan ne atenţionează cu privire la pericolele care au pândit Biserica, şi care sunt valabile şi astăzi. Ioan l-a cunoscut personal pe Isus Cristos, şi avem o mărturie directă despre El. Evangheliştii descriu o realitate istorică şi avem o bună mărturie din parte lor. Ce am citit din epistola lui Ioan trebuie să aplicăm în viaţa noastră. Dacă facem acest lucru. Isus va adăuga bucurie şi sfinţenie şi vom fi ca şi El, după Chip şi Asemănare, Imago Dey. Am văzut cum Ioan s-a luptata cu ereziile care deja au pătruns în biserică şi vom aborda două dintre ele.

 2). EREZII ATUNCI ȘI ACUM. O erezie care a tulburat bisericile creştine din secolul 1 a fost Gnosticismul[13], cuvânt derivat din „gr. gnosis, „cunoaştere” sau în sanscrită gnana”. Erezia a fost condamnată de părinţii Bisericii din primele secole creştine. Termenul are un înţeles mai larg în secolul XX şi se pune accentul pe dualism şi/sau pe posedarea unei cunoaşteri secrete în sfera creştină. Şi alte forme ca zoroastrismul, mandaeismul, scrierile ermetice, sulurile de la Marea Moartă, şi chiar Noul Testament au fost descrise ca şi „gnostice”. Ca şi definiţie există o abordare a Gnosticismului care se rezumă la   primele secole de către teologi britanici (R. McL, Wilson) şi alta popularizată de teologi germani ca R. Bultmann şi K. Rudolf, care au o viziune mai largă în care se includ grupuri care au o concepţie similară. Dacă se „lărgeşte” termenul îşi pierde caracterul specific şi nu mai prezintă gândirea din primul secol şi apar dificultăţi. Nici Părinţii Bisericii nu au fost în unanimitatea când au încercat să definească aceste curente de gândire. Iraneau a făcut afirmaţia că „există atâtea sisteme de mântuire câţi învăţători ai acestor doctrine mistice” (Adv. Haer., 1.21.1). Abia în secolul II   se ajunge la o definiţie mai clară despre ce credeau gnosticii. Gnosticimul include diferite mişcări religioase „sincretice, constând în variate sisteme de credințe[14]”, care s-au generalizat într-un sistem de credinţe în care învăţătura consta din faptul că oamenii sunt suflete divine închise într-o lume materială, creat de un dumnezeu imperfect, un demiurg, care a fost identificat cu Dumnezeu lui Avram. Dar Dumnezeul lui Avram este altfel „Noi credem într-un singur Dumnezeu, care este Spiritul infinit şi perfect (Deut. 6:4; Ioan 4:24), în care toate îşi iau sursa, suportul şi sfârşitul (Ps. 104)”[15]. În plus Dumnezeu este atamporal. „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”(Apocalipsa 1:8). Demiurgul perceput de Gnostici este un reprezentant al răului, şi binevoitor în funcţie de „insuficienţa lui”. El există alături de Fiinţa Supremă care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească şi înglobează binele. Pentru a cunoaşte este necesară o cunoaştere ezoterică, desprinsă de lumea materială, în universul spiritual, prin experienţe directe a acestui dumnezeu. Numai pneumaticii sau spiritualii obţin această cunoaştere prin gnoză, iar materialiştii sunt condamnaţi prin a nu şti. Isus s-a încarnat pe pământ pentru a obţine această cunoaştere, încorporat în Fiinţa Supremă, în viziunea unor secte gnostice. În altele grupări ca Nazarinenii şi Mandeenii, Isus este un „mšiha kdaba” (Messia fals), care a preluat învăţăturile lui Ian Botezătorul. Gnosticimul este considerat ca şi o erezie şi corupţie a creştinismului şi este interzis încă din secolul unu. El continuă ca şi o erezie în bazinul Mediteranean şi Orientul mijlociu în secolele II şi III. Gnosticimul devine o erezie dualistică a credinţei creştine şi filozofia elenă în Imperiul Roman „goții arianiști (vezi Huneric)”, şi Imperiul Persan. Prin convertirea la Islam şi Cruciada Albigensiană (1209-1229), numărul gnosticilor a fost redus în mod brutal şi violent. În Evul Mediu gnosticismul a avut un impact redus, iar ideile lor, mişcări, ezoterice şi mistice cunosc o influenţă mare în secolele 19 şi 20 în Europa şi America de Nord , unde cunosc o renaştere sau chiar continuitate a grupurilor gnostice antice. Avem 7 puncte fundamentale în Gnosticism din care redăm doar unul „ 6. Astfel elementul divin “cade” în lumea materială şi se stabileşte prin fiinţe umane, iar de aici se poate reîntoarce pe tărâmul divin „Trezire”. Acest model de gândire auto-limitat se practica în şcolile Sirio-Egiptene motiv tradiţional pentru care sunt înţelese în mod tipic de către şcolile Gnostice Persane. Relaţia[16] dintre Creştinism şi Gnosticism este vitală pentru înţelegerea curentelor religioase / filozofice din secolul II. Se cunoaşte mai mult din scrierile părinţilor Bisericii, pentru că ele nu erau centralizate de către gnostici, ideologia era diversificată şi cu un puternic conţinut de sincretism religios şi filozofic. Predomina ideea generală a faptului că Gnosticismul însemna o cunoaştere superioară şi independentă de credinţă, aspect confortabil pentru unii dintre creştinii noi convertiţi, cunoaşterea fiind apanajul gnosticilor, credinţa pentru cei mulţi iar  înțelegere, percepție şi priceperea pentru cei puţinii. Acest aspect din punct de vedere biblic este complect fals. Gnosticii se credeau superiori în cunoaştere faţă de doctrinele creştine (Irenaeus – Adversus Haereses, II, 27, 1. PG, VI, 802) Această concepţie a fost contestată şi atunci şi acum în zilele noastre. În Gnosticism erau două curente majore ca Dualismul şi Monismul. De asemenea se poate aminti Dualismul Radical / Absolut şi Dualismul atenuat şi Monismul restrâns, dar nu aprofundăm aceste aspecte pentru că nu fac obiectul discuţiei noastre. În Gnosticism nu se pune problema moralităţii, pentru că ei se pretindeau superiori dar tolerau libertatea poftelor trupeşti, dar în contrast   comportamentul gnostic a sta la baza ascetismului în ceea ce priveşte dieta sau practica sexuală. Mulţi călugări au îmbrăţişat ascetismul, dar au fost acuzaţi de făţărnicie. „Epifanie oferă … scrieri despre Acronici – „Unii dintre ei își ruinează corpurile prin risipire, în timp ce alții simulează posturi obositoare și înșală oamenii simpli, în timp ce sunt mândri de o formă de absistență, sub deghizarea călugăriei (Panarion, 40.1.4)”. O altă problemă ridicată de gnosticii era răul din Univers sau problema răului în contrast ce credeau ei despre Binele absolut. Dumnezeul evreilor şi creştinilor era rău pentru că răul exista. În confuzia generată de această percepţie, ei nu reuşesc să perceapă şi bunătatea lui Dumnezeu. În sincretismul religios generat de această percepţie falsă au format o „ierarhie” din toţi dumnezeii cunoscuţi, o ierarhie dificilă de descris. Mulţi creştinii au căzut în această capcană, fiind desprinşi de Cuvântul lui Dumnezeu şi căzând în   această erezie. Sistemul doctrinar al Gnosticilor era complet diferit de al creştinilor, mântuirea fiind prin cunoaştere. Creştinii le spuneau eretici, grup în care erau incluşi şi gânditorii lui Platon sau neoplatonismului. Şi filozofia lui Platon susţinea doctrina unei „emanaţii”, cu un număr „aparent de entităţi şi niveluri”, nu conta particularităţile şi erau incluse toate religiile. Factorul comun şi apropiat era de ordin soteorologic, fiindcă toate mizau pe cunoaştere şi pe salvarea sufletului, dar din păcate fără o bază în creştinism. Ca şi reprezentanţi ai gnosticilor sunt Cerintus, Marcion, Carpocrates, Basilides și Valentinus, ei fiind dascălii în secolul II, cu privire la doctrina gnostică. Apelând la filozofia păgână au refuzat învăţătura creştină şi susţineau că Isus a avut în afară de învăţătura pe care o împărtăşea mulţimii, o doctrină ezoterică secretă pe care nu a spus-o decât ucenicilor Lui. Învăţătura gnosticilor era un   sincretism religios la care se adăuga un amestec din învăţătura lui Platon, Philos și Plotin, plus elemente din învăţătura creştină. Ca şi fenomen istoric învăţătura Gnosticilor ia sfârşit odată cu victoria creştinismului în secolul V în Imperiul Roman. În paralel s-a dezvoltat Maniheismul, care a durat până în secolul XI când mai existau biserici maniheiste în Turkistan, şi s-a reluat sub altă formă ca exemplu bogomilismul. Gnosticismul a îmbrăcat diferite forme în secolele XX şi XXI. Sursele[17] din care provine informaţiile cu privire la gnosticism, aşa cum am afirmat mai sunt   Părinţii Bisericii, când ei scriu o lucrare Împotriva Ereziilor, de Iraneus şi Tertulian. De asemenea Clement din Alexandria şi Hippolytus din Roma scriu despre aceleaşi subiecte. Dintre scrierile gnosticilor avem Pistis Sophia, Cărţile lui Jeu şi cartea Apocrifă a lui Ioan, şi alte scrie de mai mică importanţă. Cea mai mare parte a cunoştinţelor vin din descoperirea a 13 codice ( 1945) în apropiere de Nag Hammadi din Egiptul de Sus. Ele au făcut parte dintr-o bibliotecă adunată de o sectă creştină care a fost abandonată în anul 400 d. Cr. şi conţin 52 de lucrări sub formă separată. Publicare lor a fost posibilă de abia în anul 1978. Dintre aceste lucrări fac parte aşa numitele „ evanghelii”, Evanghelia după Toma, Evanghelia după Filip, Evanghelia adevărului, Evanghelia Egiptenilor, în limba cooptă, şi Evanghelia Mariei , care nu au nimic în comun cu Evangheliile din Noul Testament, având un caracter gnostic accentuat. Mai există Apocryphon („carte secretă” – a lui Iacov şi a lui Ioan), şi Apocalipsa ( lui Pavel, a lui Iacov, a lui Adam şi a lui Petru), care sunt scrieri gnostice speculative. Biblioteca mai conţine şi o versiune coptică a scrierii lui Platon, Republica, iar alte scrieri didactice „de înţelepciune” din Biserica Primară sunt păstrate în Învăţăturile lui Silvanus (Codex VII) şi Afirmaţiile lui Sextus (Codex XII). Una dintre marile întrebări este dacă gnosticismul a fost o erezie creştină aşa cum au spus părinţii Bisericii, sau un crez ne-creştin, care s-a suprapus pe învăţătura creştină. Se pare că au exista forme ne-creştine de gnosticism. Dar un studiu pare să confirme că „Fericitul Eugnostos este versiunea originală, care a fost creştinizată mai târziu ca „Sophia lui Isus Cristos”, pe când alte texte ca „Apocalipsa lui Adam şi Parafraza lui Sem, par să reprezinte de asemenea o formă necreştină de gnosticism”. Se pare că ambele variante sunt parţial adevărate iar aceştia sunt „EI” despre care vorbea Ioan „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri”. (1 Ioan 2:19). Ioan contrabalansează erezia şi scrie bisericilor pentru a rămâne tari în credinţă 1 Ioan 2:24  “Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămânea în Fiul şi în Tatăl”. A doua erezie importantă care a afectat Biserica este Docetismul[18], cu privire al Persoana lui Isus Cristos.   Cuvântul este derivat din greacă dekeo, care înseamnă „a părea ori a apărea”. Potrivit acestor idei Fiul lui Dumnezeu care este etern nu a suferit pe Cruce, ci doar se părea ca face acest lucru. Erezia este de tip elenist bazată pe concepţia duală despre lume în care lumea este ori reală sau ireală, bună sau rea. Ioan în cele trei epistole atinge această problemă şi o combate. „Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum”. (1 Ioan 4:2-3). Ele au avut susţinători şi în secolul 2, dar au fost combătute mai târziu şi de părinţii Biserici, Ignatius şi Irineu. Docetiştii afirmă faptul că dacă Isus era divin nu avea cum să sufere şi dacă a suferit înseamnă că nu a fost divin. Ei atacă ce spune Pavel „Ea (sămânţa), priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostrum”, (Romani 1:3-4) Crezul de la Nicea şi Calcedon (325 şi 451), se opun învăţăturilor străine ale gnosticilor şi explică în mod clar   învăţătura creştină cu privire la Isus Cristos care era Dumnezeu adevărat şi om adevărat (G L Borchert courtesy of http://mb-soft.com). Cristos este deplin Dumnezeu si pe deplin om, o persoana cu doua naturi distincte  Coloseni 2:9, “Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos”, (1Timotei 2:5). Sectele cunoscute drept gnostice au atribuit lui Isus o natură supraumană şi separă personalitatea umană a lui Isus faţă de Cristos ca şi Fiu al lui Dumnezeu. Certinius a fost un adept al docetismului şi a creat   o impresia puternică în Carpocrates. El se leagă mai ales de aspectul Naşterii lui Isus Cristos şi faptul că Duhul Sfânt, s-o pus depravării, în sensul că Isus a fost la început un om real, (Baur (Christliche Gnosis, p. 258), iar lucrarea de răscumpărare a fost făcută de o personalitate distinctă de Cristos, ori în sensul acesta docetismul are ceva comun pentru toate curentele. Totuşi au existat diferenţe în cadrul docetismului. Potrivit cu ideile lui Simon[19], Răscupărătorul (era şi nu era Isus ci însăşi Simon), „s-a arătat printre oameni ca om, deşi el nu era om, şi se spunea că a suferit în Iudea, deşi nu a suferit”. Un alt punct de vedere a lui SATURNIUS (Irineu i. 24), a fost că Salvatorul a fost fără naştere, fără trup şi se arăta ca şi o fantasmă şi nu era adevărat. BASILIDES susţinea că Isus nu este distins de Cristos ci o putere imaterial l-a transfigurat după voinţa Lui, a apărut pe pământ ca şi un om, a făcut minuni, dar nu a suferit pe Cruce, fiind substituit de Simon din Cirena şi inversând persoanele, apoi fiind invizibil s-a înălţat la cer, idee combătută de Ignaţiu (ad Trall. 9, 10 şi ad Smyrn), dar şi de relatarea lui Luca Faptele Apostolilor 1:9  „După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor”. „Policarp de asemenea (Ep. 7) foloseşte cuvintele din 1 Ioan 4:3 în aşa fel încât să arate că Docetismul era în timpul său o tulburare”. În timpul lui VALENTINUS, docetismul s- a manifesta în mod parţial, şi artificial prin faptul că el era de acord că Isus avea un trup real având capacitatea de a avea simţuri, dar că trupul era făcut dintr-o substanţă diferită de a noastră şi avea o însuşire tipică în ceea ce priveşte hrana pentru susţinerea vieţii (Scrisoarea către Agathopus, ap. Clem. Alex. Strom. iii. 7, 451). Irineu, insistă totuşi că doctrina lui Vlentius nu diferă de docetismul pur. Biblia afirmă umanitatea lui Isus Cristos. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. (Evrei 4:15) MARCION, are o viziune docetistă diferită de gnosticii anteriori, el a recunoscut dovada dragostei Domnului Isus Cristos, ar suferinţele şi moartea Lui au fost respingătoare pentru El, din pricina naşterii umane şi la perceput pe Domnul ca datornic şi ca subiect al creării lumii. O doctrină asemănătoare a avut şi secta numită Docate. Dar Biblia afirmă altceva : Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10:7). Origen se ridică împotriva Marcioniţilor (Origen, i. 853) şi scrie şi o polemică împotriva docetiştilor, care susţin că Isus a avut un trup temporar asumat de îngeri care au mâncat şi au băut cu Avram. O teorie asemănătoare este susţinută şi de Manicheanii. Şi CLEMENT DIN ALEXANDRIA se ridică ca şi apologet împotriva docetiştilor, teoria fiind susţinută de Photius (Bibl. 109), care citează „tradiţiile” afirmând faptul că atunci când „Sf. Ioan a atins trupul Domnului nostru trupul nu a prezentat nici o rezistenţă, ci a făcut loc mâinii ucenicului”. Acest fapt este contrazis de Scriptură prin arătările Domnului după Înviere. Luca 24:39-43.  „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu Sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” 40  (Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.) 41  Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau, şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” 42  I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagur de miere. 43  El le-a luat, şi a mâncat înaintea lor”.   Dacă ne uităm la ereziile şi variantele lor, atât la Gnosticism cât şi la Docetism, ce au în comun este NECREDINŢA în Persoana lui Isus Cristos, sub aspect mântuitor. „Docetismul[20] a fost în mod neechivoc respins la Primul conciliu de la Niceea în 325 şi este privit drept erezie de Biserica Catolică, Biserica Ortodoxă şi Biserica Ortodoxă Coptă”.^[10] „Gnosticismul[21] a luat sfârşit în secolul al V-lea, odată cu victoria creştinismului în Imperiul Roman. În paralel se dezvoltase însă Maniheismul, care a supravieţuit mult timp, fie ca atare (în secolul al XI-lea, de exemplu, mai existau biserici maniheiste în Turkistan), fie sub forma unor reluări cum ar fi bogomilismul”.

3). ETICA CREȘTINĂ. Conform dicţionarul   etica este totalitatea normelor de conduită morală.[22], în cazul nostru etica dată de Dumnezeu pentru umanitate, respective poporului Israel şi apoi creştinismului, iar din partea umanităţi etica este un set de legi date de către un guvern al unei ţări,   sau imperiu la un moment dat. Diferenţa fundamentală este că Decretele, Poruncile sau Hotărârile lui Dumnezeu nu se schimbă, pe când etica oamenilor este schimbătoare, dar şi mai mult termenul de Etică şi Moralitate se confundă în zilele noastre în mod deliberat Dacă în vechile dicţionare etica însemna în mod clar legile, iar moralitatea însemna starea unui individ sau a unei naţiuni la un moment dat, raportată la etică, astăzi semantica celor două cuvinte este schimbată în mod intenţionat, iar omul sau naţiunea nu mai are la ce se raporta moral, respectiv la o etică corectă şi statornică. Etica creştină se poate rezuma în ceea ce scrie Pavel Bisericii din Colose „Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă. De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”. (Coloseni 3:1-6) În momentul în care Biblia nu dă porunci clare cu privire la o anumită problemă, care poate atunci nu exista, se aplică principiile Bibliei derivate din decrete porunci, hotărâri, învăţături şi principii care formează etica creştină. Ştiinţa defineşte etica ca şi un set de principii morale şi se ocupă cu studiul moralităţii. Acest lucru este valabil şi în creştinism dar şi în spaţiul laic, sau religii păgâne. Biblia nu dă indicaţii despre folosirea drogurilor, dar prin afecţiunile pe care le produce în corpul omenesc ele nu aduc cinste lui Dumnezeu fiindcă noi trebuie să fim Templul Duhului Sfânt „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? (1 Corinteni 6:19). Chiar şi în ţările unde sunt legalizate drogurile care nu au un mare risc, prin folosirea lor de către creştini se încalcă principiul Biblic. În momentul în care citim şi aplicăm Scriptura în vieţile noastre Duhul Sfânt ne învaţă şi ne dă lumină şi călăuzire în multiple situaţii. Ioan 14:26  “Dar mângîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. De asemenea Ioan ne spune 1 Ioan 2:27  “cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. În consecinţă Duhul Sfânt ne va alumina în diferite momente sau circumstanţe ale vieţii din viaţa creştină. Scriptura şi învăţăturile Ei sunt autosuficiente pentru viaţa creştină care conduce creştinul la mântuire, după ce el a primit iertare prin Sângele Mielului. Pentru acest lucru trebuie să ne rugăm, să fim deschişi în faţa Duhului Sfânt care ne va învăţa să trăim după Cuvântul lui Dumnezeu. Cele 10 Porunci[23] date de către Dumnezeu prin Moise, la muntele Sinai în cadrul Legământului mozaic, aveau caracter de Lege şi erau obligatorii în relaţia poporului evreu cu Dumnezeu. Celelalte porunci 613, vizau aspectul relaţiilor în societate, erau legi ceremonial, şi cu privire la igienă. Ele erau o limitarea a răului în sensul acesta ne gândim la Legea Talionului. Deuteronomul 19:21  „Să n-ai nici o milă, ci să ceri: viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior”, dar şi la celelalte 613 legi date de Dumnezeu. Dintre cele 10 porunci primele 4 vizau relaţia omului cu Dumnezeu, iar celelalte 6 aveau ca şi scop relaţia dintre semeni. Poruncile se găsesc în Exod 20:1-17 şi Deuteronom 5:6-21 şi se pot enumera : 1. Exodul 20:3  Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine. 2.   20:4  Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. 5  Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Sunt un Dumnezeu…..”, 3. 20:7  Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui. 4. 20:8  Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 5. Exodul 20:12  Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. 6. Exodul 20:13  Să nu ucizi. 7. 14  Să nu preacurveşti. 8. 15  Să nu furi. 9. 16  Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău. 10. 17  Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău. În consecinţă cu privire la Dumnezeu, nu este permis să te închini altor dumnezei, care sunt falşi, să nu încerci să reprezinţi pe Dumnezeu sub nici-o formă pentru că nu poate fi cuprins în concepte omeneşti. De asemenea Numele lui Dumnezeu nu este permis a fi desconsiderat, ci din contră să arătăm reverenţă sub acest aspect, şi să-l onorăm, de asemenea ziua de odihnă trebuie închinată Domnului sub toate aspectele o zi de sfinţire şi închinare, Sabatul la evrei şi Duminica la creştini. În relaţiile sociale părinţii trebuie să trataţi cu respect, să fim fideli în căsătorie, să nu furăm, „apropo de evaziuni fiscale” şi altele de genul acesta, să nu minţim şi să nu dorim lucruri care nu ne aparţine, fiindcă pofta aduce după sine şi alte păcate ca crimă, adulter, hoţie, minciună etc. Dacă se calcă o singură poruncă sunt nesocotite toate celelalte porunci. „Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate”. (Iacov 2:10). Domnul Isus Cristos vine şi comprimă cele 10 porunci în Cele 2 porunci [24] : “Când au auzit Fariseii că Isus a astupat gura Saducheilor, s-au strâns la un loc. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: 1. „‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. 2. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, iar Isus continuă „În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.” (Matei 22: 36-40). Aici iese în evidenţă autoritatea Fiului. De asemenea se deschide o perspectivă şi cu privire la Regula de Aur Matei 7:12  „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii”. Regula de aur a fost pusă de Isus în relaţii umane practice în care Isus s-a dat exemplu personal. Marcu 10:45  „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”. În acest context primează prima dată relaţia cu Dumnezeu, şi apoi relaţia cu oamenii, şi ordinea nu se poate inversa. A împlini Lege Cuvântul şi Poruncile lui Dumnezeu nu se poate face prin forţe proprii ci prin înnoirea inimi pe care o face Duhul Sfânt El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, (Tit 3:5).   Dumnezeu are ca şi scop ca oamenii să vadă faptele bune ale credincioşilor şi să aducă Slavă lui Dumnezeu Matei 5:16  “Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. Atunci când oamenii împlinesc Regula de Aur, ea este o expresie a împlinirii Legii şi Prorocilor, a Cuvântului lui Dumnezeu. Iubirea are sens atunci când este pusă în practică „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul şi ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Ele nu pot funcţiona independent una faţă de cealaltă ci se împletesc armonios în relaţia omului cu Dumnezeu.   Un text relevant se găseşte în Romani 13:8-10, în care se insistă pe aplicarea sentimentului de dragoste care este o împlinire a Legii şi o împlinire a dragostei faţă de Dumnezeu şi de oameni. Creaţia, Răscumpărarea şi istoria omenirii ”atârnă” de două mari obiective 1. oamenii trebuie să-l iubească pe Dumnezeu cu toată inima 2. şi   din revărsarea acestei iubiri omenii trebuie să se iubească unii pe alţii. „ Isus adaugă: „De aceste două porunci depind toată Legea şi Proorocii.” Ele sunt 1) prima şi cea mai mare, şi 2) a doua, care este asemenea primei şi celei mai mari. Dar ele sunt în acelaşi timp cele două porunci de care depinde întreaga Biblie”. Originea dragostei este în Dumnezeu. Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”, iar scopul se găseşte scris afirmat de apostolul Pavel. Romani 13:10  „Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea, deci, este împlinirea Legii. 11  Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. 12  Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne desbrăcăm, deci, de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii”. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a scris Biblia, este sursa, izvorul şi oceanul Istoriei Răscumpărări[25] care este amintit, promis şi împlinit de Dumnezeu, sub aspect soteorologic. Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţat de şapte ori (Psalmi 12:6). Pentru a susţine afirmaţiile despre Etica şi Morala creştină alegem personaje biblice pentru a ilustra aplicare şi / sau   neaplicare lor în viaţa credinciosului cu implicaţiile de rigoare.

4). PERSONAJE BIBLICDE – CONTRASTE. Primul personaj biblic pe care îl abordăm este Profetul Samuel[26] care a fost ultimul judecător în Israel şi în acelaşi timp primul Profet, fiind din seminţia lui Simion (Num. 34:20), fiind strănepotul lui Isahar. Samuel a fost contemporan cu Saul şi cu David care au fost primii împăraţi ai lui Israel. Numele lui înseamnă ”Dumnezeu a ascultat”, sau “nume de Dumnezeu” fiind un om al rugăciunii ca şi mama lui. El a fost închinat Domnului prin Legea nazireului de către părinţii lui, Elcana şi Ana şi a copilărit în Cort lângă prorocul Eli. Este chemat de copil de către Dumnezeu (1 Samuel cap 3), iar în timpul acela filistenii erau în război cu poporul evreu. Chivotul este luat de către filisteni de la Şilo. Ca şi evenimente importante din viaţa lui Samuel sunt cele când era chemat la Mipţa, înfrângerea filistenilor şi recuperarea Chivotului, locul fiind denumit ”Eben-ezer”. Samuel oficiază slujba de judecător la Betel, Ghilgal, Miţpa și Rama   (1Samuel 7). Poporul răzvrătit[27] nu recunoaşte slujba de judecător a lui Samuel şi cere un împărat, se face trecerea de la perioada judecătorilor la monarhie caracterizată ca fiind o perioadă dificilă. Saul este uns ca şi împărat dar pierde tronul prin neascultare, iar în locul lui este uns   un David. Nici preotul Eli nu a reuşit să facă în aşa fel ca şi copiii lui săi calce pe urme “ nu cunoșteau pe Domnul” (1 Sam 2.12), iar poporul trăind în decădere fizică (morală/  moral spirituală. Samuel nu a fost afectat de această degradare a poporului în care se trăia chiar şi la Cortul lui Dumnezeu. El a avut un rol unic fiind singura autoritate religioasă la momentul respective. Un grup de prorocia fost adunat de către Samuel, pe care ia influenţat şi se pare că Natan şi Gad au făcut parte dintre aceştia. Prin ungerea celor doi împăraţi, Saul şi David el indică faptul că “oficiul de rege este sacru” (1 Sam 10: 17-24).   Trecerea la forma de guvernământ numită monarhie nu a fost după voia Domnului, şi nici a lui Samuel dar Dumnezeu[28] permite acest lucru dar poporul este avertizat cu privire la consecinţe (1Samuel 8:8-19). Dar Dumnezeu fiind omniştient cunoştea viitorul : Deuteronomul 17:14-17  „….. şi vei zice: „Vreau să pun peste mine un împărat, ca toate neamurile care mă înconjoară” …….16  Dar să n-aibă mulţi cai, şi să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să aibă mulţi cai; căci Domnul v-a zis: „Să nu vă mai întoarceţi pe drumul acela.” 17  Să n-aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima; şi să nu strângă mari grămezi din argint şi aur”. Reluăm[29] puţin firul evenimentelor din viaţa lui Samuel. 1. ÎNCEPUTUL VIEŢII LUI SAMUEL. Ana s-a rugat Domnului pentru a primi un fiu, îl primeşte (1 Sam1:1-20), şi Samuel este consacrat Domnului care însemnă şi dedicat lucrării lui Dumnezeu 1 Samuel 1:26-28  „Ana a zis: „Domnul meu, iartă-mă!……. 27  Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. 28  De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.” Şi s-au închinat acolo înaintea Domnului”. Samuel este crescut de preotul Eli la uşa Cortului întâlnirii (1 Samuel 2:11). El este chemat de Dumnezeu ca să fie profet al Domnului 1 Samuel 3:10-20. 10  „Domnul a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: „Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă”…..20”. Mai târziu Samuel a avut curaj a adunat poporul şi l-a trimis la luptă, filistenii au fost bătuţi de către Israel (1Sam 7:5-8, 8:6). 2. VIAŢA LUI SAMUEL CA ŞI PROFET ŞI JUDECĂTOR. Samuel a fost judecător în Israel o lungă perioadă de timp (1 Sam 2:15-17), a avut funcţia şi de Profet al Domnului 1 Samuel 9:9  „Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haide, să mergem la văzător!” Căci acela care se numeşte azi prooroc, se numea odinioară văzător”. Samuel se roagă pentru popor (1 Sam 7:5-8,…. 1 Samuel 15:11), poporul încăpăţânat cere un rege (1Sam 8:1-22), iar la porunca lui Dumnezeu Saul este uns ca şi rege 1 Samuel 10:1  „Samuel a luat sticluţa cu untdelemn, şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul… ca să fii căpetenia moştenirii…… Lui?”(Faptele Apostolilor 13:20). Samuel ţine un discurs de despărţire din funcţia de conducător a poporului Israel (1Sam:1-25), el mustră pe Saul pentru că a adus jertfă Domnului, şi pentru că nu s-a supus (1Sam 15:12-23), iar cu această ocazie Saul este anunţat că Dumnezeu se lepădase de el 1 Samuel 15:26  „Samuel i-a zis lui Saul: „Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel”. David este uns ca şi rege în locul lui Saul   (1Sam 16:1-13), dar nu-şi ocupă tronul şi este vânat de Saul o bun bucată de timp, şi fuge din faţa lui Saul pentru a primi protecţie (1 Sam 19:18-24). Evenimentele sunt mult mai multe , dar am punctat câteva dintre ele, iar Samuel moare şi este îngropat la Rama 1 Samuel 25:1  „Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns, şi l-au îngropat în locuinţa lui la Rama………”. 3. LUCRURI SEMNIFICATIVE DUPĂ MOARTEA LUI. După moartea lui Samuel este invocat de o vrăjitoare (1Sam 25:2-20), dar este puţin probabil că Saul a vorbit cu Samuel, fiindcă Dumnezeu nu permite ca cineva de care s-a lepădat să tulbure odihna prorocului, ci mai degrabă a poruncit unui duh să vorbească cu Saul în locul lui Samuel. Profetul Samuel a vorbit despre Isus Cristos. Fapte 3:24  „Deasemenea toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea”, fiind considerat un exemplu de credinţă (Ps 99:6), Evrei 11:32  „Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci”! Ne reîntoarcem puţin la perioada judecătorilor, care a fost una dintre cele mai negre etape din viaţa poporului Israel “Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea”. (Judecători 21:25). Samuel a fost ultimul judecător din Israel.   Judecătorii[30] erau un nume dat unei căpetenii din perioada amintită, care conduceau poporul, ca şi interval de timp, de la Moise, respective Iosua până la Samuel (1554-1080) B.C. Samuel[31] a îndeplinit şi funcţia de Profet la Domnului, profeţii din vechiul Testament erau înzestrate cu însuşiri speciale, Duhul Sfânt se pogora peste ei şi aveau capacitatea de a avea şi de interpreta vedeniile. Prorocul este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu primeşte viziuni divine şi le interpretează, în Biblie avem patru mari proroci pe Isaia, Ieremia Ezekil şi Daniel, la care se adaugă prorocii mici ca Zaharia Amos , Maleahi etc. Moise este singurul proroc care a vorbit cu Dumnezeu faţă în faţă. Potrivit tradiţiei Samuel[32] nu a trăit decât 52 de ani (Tem. 15a), a fost judecător timp de 10 ani şi plus un an pe timpul lui Saul. Când moare este mormântat la Rama. El a jucat un rol important în stabilirea monarhiei având titluri de văzător, profet, judecător şi preot având o mare influenţă în unele cercuri. S-a afirmat ca şi levit şi uşier la uşa Cortului întâlnirii. (1 Cron. 6, 12-13). Ca şi Moise el putea mijlocii pentru popor înaintea lui Dumnezeu. Pe de altă parte preoţii aveau multe îndatoriri cuprinse în Cele 613 porunci, conform clasificării Iui Rambam[33], „de a avea veşmintele sacerdotale avea obligaţia de a purta chivotul pe umăr, să facă ungerea marelui preot şi a regilor, şi se ocupa de organizarea slujbei la Templu”. Activitatea preotului se regăsea în porunci pozitive care cuprindeai rugăciuni şi crezuri, aspecte care vizau sanctuarul şi preoţia, se ocupau de jertfele publice / individuale, aspectul legat de Jertfe şi Legăminte, cazuri de necurăţie şi ritualuri de curăţire, aducerea din roadele pământului înaintea Domnului participarea şi organizarea sărbătorilor etc…. De asemenea erau sub autoritatea profeţilor regilor şi judecătorilor, trebuiau să aibă respect faţă de viaţă, să urmărească criminalii, nimicirea cultelor păgâne, să dea legi cu privire la război, pedepsirea vinovaţilor, să dea diverse legi civile, dar care erau şi porunci cu aspect negativ. Dar Dumnezeu[34] nu va mai lucra prin preoţi şi a ridicat un Preot / Profet pe Samuel care va turna untdelemn pe capul lui Saul şi al lui David, oficiul de profet fiind unul sacru. Acum vom vorbi despre începutul lucrării lui Samuel dar şi despre sfârşitul lui. 1 Sam 3:1 „Tînărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli……” Când a slujit Samuel Domnului cel mai probabil era adolescent (Istoricul Josephus spune că avea 12 ani). Dumnezeu l-a chemat pe Samuel să fie Profet, pentru a conduce poporul evreu. Eli era bătrân, ochii îi slăbiseră, candela trebuia să ardă, iar Dumnezeu ia adus un alt slujitor. La început Samuel nu înţelege cine îl cheamă dar răspunde prin „Iată-mă”, dar Eli îl face să înţeleagă cine îl cheamă. Samuel este chemat din nou, iar cele două chemări sunt pentru mântuire fiindcă „Samuel nu cunoştea încă pe Domnul, şi Cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit”. Aici apare   vârsta responsabilităţii, moment din care Dumnezeu îl face răspunzător pe Samuel din acel moment după a treia chemare. Din Numeri ştim că un tânăr trebuia să aibă 20 de ani pentru a merge la război, leviţii intrau în slujbă după 25 de ani, iar preoţii începeau să slujească la 30 de ani. La treia chemare Samuel învăţat de preotul Eli răspunde „Şi Samuel a răspuns: ,,Vorbeşte, căci robul Tău ascultă„. Această chemare este la slujire şi Dumnezeu îi spune lui Samuel ce va face. Acest mesaj este unul profetic în care Domnul vorbeşte despre lucruri care se vor împlini în viitor. Deşi Dumnezeu a vorbit împotriva casei lui Eli, Samuel îi rămâne loial, fără a încerca să-i submineze autoritate. Nici noi nu se poate să avem pretenţia de a fi loiali lui Cristos sau Dumnezeu şi să nu fim sinceri şi cinstiţi faţă de un om al lui Dumnezeu care ne este superior în lucrare. Cuvântul ne spune că Samuel creştea iar poporul a ştiut că Domnul l-a pus pe Samuel ca proroc al Domnului, dar nu au intenţia de a se întoarce la Dumnezeu. Poporul de capul lui se luptă cu filistenii, pierd bătălia, Chivotul este captura, copii lui Eli,   Hofni şi Fineas mor în luptă, iar la aflarea veşti moare şi preotul Eli. Ducerea Chivotului în mijlocul bătăliei era deja o superstiţie păgână, obiectul nu avea cum să îl înlocuiască pe Dumnezeu. În această capcană se poate cădea şi astăzi, folosind „metode avantajoase” prin care omul este chemat la Cristos, dar succesul stă în relaţia noastră personală cu El. Dăm slavă biserici, unui om, unei metode, sau lui Dumnezeu? Israel est bătut de filisteni, iar pentru cuceritori Chivotul era un idol, dar din păcate şi pentru poporul evreu era tot aşa. Totuşi preotul Eli era neliniştit de Chivotul lui Dumnezeu[35] fiind sincer în slujba lui faţă de Dumnezeu. Prin moartea preotului Eli Samuel devine „purtător de cuvânt al lui Dumnezeu”, adică Profet. Dumnezeu are îndurare faţă de noi şi trebuie să trăim după voia Sa şi să îi aducem slavă. Trecem peste perioade de timp la momentul morţii profetului Samuel. 1 Samuel 25:1  „Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns, şi l-au îngropat în locuinţa lui la Rama. Atunci David s-a sculat şi s-a pogorât în pustia… Paran”. Deşi poporul nu a ascultat în general de Samuel totuşi “tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns”. Biblia nu ne spune puţine lucruri despre evenimentul morţii lui Samuel, el a fost un om al lui Dumnezeu, a făcut puntea dintre perioada judecătorilor şi împăraţi, fiind ultimul judecător şi primul profet. Se pare că a fost ca un „tampon”   între Saul şi David, care nu a fost înţeles la timpul respectiv, oamenii se gândesc în primul rând la păcatele lui David şi abia apoi la caracterul lui, totuşi biblia spune cum gândea David era un om credincios. Psalmi 84:2  „Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!” Dumnezeu se uită la inima omului de aceea l-a ales ca şi succesor al lui Saul. Psalmul 23, psalmii de pocăinţă 32, 51.. şi alţi fac din David “dulcele psalmist al lui Israel”. Cu privire la Samuel el afirmă un lucru care îi scoate în evidenţă caracterul lui special „Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat, şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii… asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi.” (1 Samuel 12:3). Un al doilea personaj pe care doresc să-l aduc în atenţie dar sub aspect negativ este un rege dintre cei mai răi a poporului evreu, Regele Manase[36]. 2 Împăraţi 20:21  „Ezechia a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Manase. 2 Împăraţi 21:1  Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim……..”. El a făcut ce este rău înaintea Domnului   2 Împăraţi 21:11  „Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urîciuni, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui Amoriţii, şi pentru că a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui”. Manase[37] fiul lui Ezechia a fost rege peste Împărăţia lui Iuda 55 de ani (697/643/42) B.C. Domnia lui Manase a fost cea mai lungă şi   rea dintre toate domniile împăraţilor lui Iuda. El a reintrodus închinarea la Baal, Aşera şi la stele. Templul a fost profanat prin zidirea altarelor destinate la închinarea înaintea stelelor în incinta Templului. Copiii lui Israel au fost „trecuţi” prin foc, s-a practicat vrăjitoria, au fost întrebaţi spiritiştii şi mediumuri despre viitor. Chipul cioplit al zeiţei Aşera având conotaţii sexuale a fost aşezat în Templu. Dumnezeu se uită la aceste fapte aşa cum a promis 1 Împăraţi 8:29  „Ochii tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: „Acolo va fi Numele Meu!” Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău în locul acesta”. Manase a condus poporul evreu la urâciuni mai mari pe care le-au făcut popoarele cucerite de ei din Canaan. În consecinţă Dumnezeu vorbeşte prin proroci şi anunţă pedeapsa, prin nenorociri, pe care urechea oamenilor nu acceptă să le audă, „asurzi urechile” frânghia şi cumpăna înseamnă judecata asupra casei lui Manase, al Samariei şi Ierusalimului. Cetatea va fi curăţită şi dată în mâinile vrăşmaşilor, iar evreii vor fi jefuiţi de duşmanii lor, ca rezultat al mâniei lui Dumnezeu. Poporul va fi dus în captivitate pentru că a provocat mânia lui Dumnezeu. Numele lui Manase[38] înseamnă în ebraică (care face să uite) el fiind din seminţia lui Manase, dar care şi-a pierdut dreptul de întâi născut (bekor), în faţa fratelui mai tânăr Efraim (Geneza 48:5, 14). Seminţia lui Manase descinde din cele şapte familii (Machir şi Galad), partea seminţei lui Manase a inclus fortăreţe puternice ca Meghido, Tannnac, Ibleam şi Bet- Şeba, în ţinutul Galadului şi Basan. Golan a fost una dintre cetăţile de refugiu (1 Cronici 6.71). Evreii nu a reuşit să cucerească aceste cetăţi dar ele au plătit tribut seminţiei lui Manase. Din seminţia lui Manase se pot aminti viteji ca şi Ghedeon, Iefta, o parte dintre ei s-au unit cu David la Ţiglad (1 Cronici 12:19-20) şi l-au sprijinit la Hebron pentru a ajunge la tron. Seminţia lui Manase a fost deportată în Asiria după ce a fost cucerit Regatul de Nord de către Tilgat-Pileser   (1Cronici 5.18-26). Regele Manase a avut o fascinaţie în ceea ce priveşte zeităţile şi religiile păgâne, fapt care a generat un sincretism religios între religia poporului evreu şi aceste zeităţi. Domnia lui a fost caracterizată de regres spiritual, spaimă faţă de imperiul Asirian, a avut un aspect sângeros, se practica închinare la aştrii, cultul Astarteelor, spiritism şi ghicire. S-au introdus altare ilegale în curţile Templului, şi „a trecut fiii prin foc în vale Hinon”, pentru zeul Moloh. În Cartea Cronicilor este relatată deportarea lui Manase în Babilon dar şi căinţa şi eliberarea lui (2 Cronici 33:10-13). Regele Manase[39] (2 Regi-21, 2-Cronici-33:1-20) a fost în mod surprinzător de negru şi idolatru în comparaţie cu tatăl lui regele Ezechia care a fost un rege bun, dar din păcate   a fost un tată nereuşit aşa ca şi David. Numele lui Manase are şi o semnificaţie deosebită în sensul că de poate face un joc de cuvinte din pricina faptului că înseamnă „a uita” dar cu dublă posibilitate. „În Geneza, Manase, și-a căpătat numele acesta în contrast cu   Iosif, care uitase „toate necazurile“. Manase, fiul lui Ezechia a ajuns să uite însă nu necazurile, ci toate binecuvântările moștenite de la tatăl său”. Manase a avut şi un „ nume blestemat” pentru că „l-a uitat pe Dumnezeu“ şi s-a repezit şi năpustit în idolatrie, iar răul făcut poporului Israel este ireparabil. Manase însemnat pentru Iuda ceea ce Ahab a semnificat pentru Regatul de Nord. Din pricina acesta Dumnezeu vesteşte judecata : „Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia ca asupra Samariei şi cumpăna ca asupra casei lui Ahab: şi voi curăţi Ierusalimul, ca o farfurie, care se curăţeşte, şi se răstoarnă cu faţa în jos, după ce a fost curăţită“ (2 Regi 21:13). Poporul a căzut rapid în idolatrie, fapt care indică că reformele lui Ezechia a fost de suprafaţă şi nu a   schimbat inimile oamenilor. Manase a coborât Regatul de Sud păcat peste păcat, la un nivel de idolatrie care cu greu se poate imagina pentru poporul ales de Dumnezeu să fie lumina neamurilor „Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, (Isaia 42:6), dar poporul nu a fost aşa (2 Regi 21:2-3). Poporul s-a închinat la „oştirea cerului” care însemna închinare în faţa Soarelui, a Lunii şi încă 5 planete cunoscute în perioada respectivă şi constelaţiile Zodiacului. Idolatria de acest gen a fost practicată şi de generaţia care a trebuit să moară în pustie, amintită de Ştefan în cuvântul său de apărare (Fapte 7:42-43). Manase nu a învăţat defel şi sub nici o formă din ce s-a întâmplat cu Regatul de Nord şi a dus Regatul lui Iuda într-o stare de culpabilitate, după care a urmat pedeapsa lui Dumnezeu. „şi chiar Iuda nu păzise poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci se luase după obiceiurile rânduite de Israel” (2 Regi 21:4-9). În momentul în care ne uităm la urâciunile pe care le-a făcut poporul evreu şi la societatea modernă de azi, în generaţia noastră ca şi atunci neascultarea de Dumnezeu a atins proporţii nemaipomenite care atrag pedeapsa lui Dumnezeu peste umanitate. Regele Manase a avut un nume rău care răspândit în întreaga lume prin faptul că păcatul s-a acumulat   în mod constant şi a ajuns la limita răbdării lui Dumnezeu. şi pedeapsa a fost pe măsură adică maximă. Răul religios a avut consecinţă şi în societate, Manase şi-a impus voinţa peste cadavrele semenilor „Manase a vărsat deasemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul dela un capăt la altul, …………“ (2 Regi 21:16). În Cartea regilor ne este prezentat doar aspectul negativ despre Manase, dar în 2 Cronici 33:10-16, ne este relatat faptul că după ce asirienii l-au pus în lanţuri pe Mana şi l-au dus în robie în Babilon[40], în necaz Manase s-a smerit înaintea Domnului, a făcut rugăciuni, iar Domnul l-a iertat, şi-a recăpătat tronul şi a făcut reforme religioase şi „şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeului lui Israel“. Cei care erau duşi în robie sufereau cruzimi foarte mari, cu o verigă de fier le erau străpunse buzele şi falca şi erau târâţi în lanţuri în spatele carelor de luptă a învingătorilor. Răul făcut de Manase şi consecinţele au fost de durată, şi au cauzat căderea Regatului de Sud, deşi Manase s-a întors cu faţa către Dumnezeu, poporul nu a mai fost iertat aspect pe care îl prinde Isremia (2 Regi 24:3-4). De asemenea în afara faptului că soarta naţiunii a fost pecetluită, pedeapsa a avut şi un caracter personal „…Aşa vorbeşte Domnul: „La moarte cei sortiţi la moarte, la sabie cei sortiţi săbiei, la foamete cei sortiţi foametei, la robie cei sortiţi robiei! Căci voi trimete împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia, ca să-i ucidă, câinii ca să-i sfâşie, păsările cerului şi fiarele pământului, ca să-i mănânce şi să-i nimicească…. “ (Ier. 15:1-4). Manase nu a fost îngropat cu ceilalţi împăraţi al lui Iuda   ci în într-un mormânt din gradina casei   lui Uza, iar în locul lui a domnit fiul lui Amon (2 Regi 21:18). În literatura rabinică se afirmă faptul că prorocul Isaia a murit de mâna lui Manase, iar alte variante cu privire la pocăinţa lui Manase se găsesc în „Rugăciunea lui Manase”[41], carte considerată apocrifă de evrei, catolici și protestanți. Oricum contrastele dintre Samuel şi Manase sunt mari şi la extreme, unul răspândim lumina lui Dumnezeu, iar celălalt întunericul lui Satana.

5). ISPITELE CREDINCIOSULUI. Satana l-a ispitit şi pe Isus Cristos deşi ştia că este Fiul lui Dumnezeu, dar fără succes. „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. (Evrei 4:15). Fiind situaţia dată trebuie să fim siguri că Satana vine fără reţinere la orice credincios pentru a-l ispiti ca să cadă în păcat şi să fie despărţit de Dumnezeu sub formă de ispite şi pofte care au larg palier 1 Ioan 2:16  „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume” , în care autorul descrie trei aspecte ale păcatului ca : pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii. Ioan[42] leagă aceste păcate de neascultarea Evei prin „pofta trupească („bun de mâncat”) pofta ochilor („plăcut de privit”) și lăudăroșia vieții („de dorit pentru dobândirea înțelepciunii”)”. În Vechiul şi Noul Testament ne prezintă date psihologice cu privire la ispite, iar diversitatea şi modalitatea cuvântului poftă ne duce la o doctrină despre om. În Vechiul Testament pofta intră în porunca a –10 – a, (Exod 20:17), iar dacă poftele nu se ţin în frâu este afectată întreaga comunitate Ieremia 6:13  ”Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi Sunt lacomi de câştig; de la prooroc până la preot, toţi înşală”. Pofta este dorinţa sufletului de a dorii ceva, a cere, a pretinde, şi este implicată întreaga personalitatea a omului. Cuvântul în ebraică este „nepes” („sufletul” sau „eul”)   şi indică lăcomie, invidie, gelozie, etc. În Noul Testament pofta este asociată cu dorinţe materiale şi iubirea de bani (1 Timotei 6:9-10), dar poate exprima şi pofta sexuală nelegitimă (Matei 5:28), aspect pe care Pavel îl descrie ca şi Efeseni 2:3  „…poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre,…….”. Dacă ele sunt încurajate devin un foc care ne mistuie (Coloseni 3:5…). Termenul grecesc epithymia  exprimă o dorinţă puternică fiind un adjectiv   care explică natura poftei care este bună sau rea. În felul acesta cuvântul este folosit şi în sensul de a-l găsi pe Cristos dintr-o dorinţă curată (Luca 22:15), sau al lui Pavel de a   fi cu Cristos (Filipeni 1:23) şi revedea pe cei convertiţi (1 Tesaloniceni 2:17). Dar în Petru se găseşte o listă a viciilor legate de poftă 1 Petru 4:3  „Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite”. De asemenea sunt cuvinte înşelătoare legate de cuvântul poftă (Tit 2:12; Coloseni 3:5, 2 Timotei 2:22 şi Efeseni 4:22). Pofta este dorinţa cărnii în contrast cu dorinţa Duhului Galateni 5:17  „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi”. Alte cuvinte care se înrudesc cu cuvântul poftă sunt „pathos, „pasiune”, orexis, „dorinţă aprinsă” şi hedone, „plăcere”, „Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. (Iacov 4:3). Contrastele sunt evidente între dorinţa trupului, a cărnii şi cea a Duhului Sfânt. De la gânduri se ajunge la fapte ale firi pământeşti[43] pe care credinciosul căzut în ispită le face. Ele vin în contrast cu voia lui Dumnezeu 1 Ioan 2:16  „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. 17  Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac”. Mândria este unul din păcate care afectează majoritatea oamenilor, care vor să fie cineva în contrast cu un „nimeni”. Totuşi în Biblia avem exemple de credincioşi care au avut poziţii înalte sau bogăţii, dar au rămas smeriţi, Iosiv, Daniel, Avraam, Iov sau Solomon. Acţiunile noastre trebuie să fie după voia lui Dumnezeu Coloseni 3:23  „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”. Un exemplu este Isus Cristos care şi-a petrecut anii tinereţii lucrând alături de Iosiv ca tâmplar în Nazaret, ca şi u om obişnuit alături de ţărani şi muncitori. Isus a avut un caracter umil deşi era Fiul lui Dumnezeu. El a schimbat Tronul lui Dumnezeu cu o iesle, iar mândria şi trufia nu îşi au loc în preajma Sa. Satana foloseşte exact aceste lucruri pentru a distruge omul ele fiind pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii (mândria), iar Eva a fost atacată exact în aceste trei lucruri Geneza 3:6  „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. …….” Eva a dat şi lui Aadam, care nu s-au mulţumit cu statul lor şi au vrut să fie ca şi Dumnezeu. Dacă Eva şi Adam au pierdut bătălia, Isus Cristos o va câştiga. Adam şi Eva au fost ispitiţi în Grădina Edenului, pe când Isus Cristos numit numit al doilea Adam a fot ispitit în deşertul iudeii în condiţii diametral opuse, în condiţii de foame şi sete după un post de 40 de zile. Lui Adam şi Eva Satan foloseşte expresia „oare”, dar în abordarea lui Isus foloseşte cuvântul „dacă” Ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.” (Matei 4:3) Isus Cristos câştigă bătălia şi răspunde Matei 4:10  „Pleacă, Satano” i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.,” iar Diavolul l-a lăsat pentru o vreme. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi, când nu este predicată pocăinţa, iar păcatul este ascuns, şi Diavolul chiar dacă am câştigat o bătălie revine după o vreme. Dacă vorbeşti despre Isus Cristos eşti luat în râs pentru că lumea este condusă de Satana 2 Corinteni 4: 3  “Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce Sunt pe calea pierzării, 4  a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”. Adam şi Eva au pierdut lupta, iar în om se vede roadele firii pământeşti ca rezulta al căderii în păcat Galateni 5:19 “ Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Ne întoarcem puţin în Vechiul Testament la Iacov[44] şi promisiunile făcute de Dumnezeu lui Avram Isac şi Iacov, care doreau binecuvântările în timpul vieţii lor, mai ales Iacov şi înţelegem că a forţa calendarul lui Dumnezeu este din pricina firi umane a poftei pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii. Principiul din Vechiul Testament se aplică şi în Noul Testament (1Ioan cap.2:15-17). Un exemplu bun se află şi în Cântarea Cântărilor 2:7: „Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi pe cerboaicele de pe câmp, nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea”, existând un timp pentru toate lucrurile, dar pe care tinerii le forţează cu rezultate dezastruoase prin relaţii intime înainte de căsătorie, divorţuri, infidelitate, o societate coruptă sub toate aspectele. Iov spune ceva în sensul acesta . Iov 31:1: „Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare”. Isus reia acest principiu în învăţăturile Sale dar mai adânc la motivaţie . Matei 5:27-28: Aţi auzit că s-a zis celor din vechime „Să nu preacurveşti”. Dar Eu vă spun: „Oricine se uită la o femeie ca s-o poftească în inima lui, a şi preacurvit cu ea în inima lui”. Domnul a hotărât un cadru pentru dorinţele noastre legitime, în care binecuvântarea lui Dumnezeu se revarsă asupra ta, dar ieşirea din acel cadru, sau forţarea calendarul lui Dumnezeu, înseamnă deja dorinţe ilegitime care sunt un păcat ce are consecinţe. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. (Romani 1:18). Astfel plătim un preţ pentru dorinţele noastre legiteme/ilegitime. Romani 12:3: „Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine. Ci să aibă simţiri cumpătate potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia”. Dorinţele firii pământeşti intră în conflict cu planul lui Dumnezeu pentru noi iar dorinţa de semnificaţie de multe ori ne face să păcătuim. Satana ne pune în faţă tot felul de ispite, iar piaţa este construită pe principiul „ochii văd, inima pofteşte”, iar în vitrine se găseşte oferte variate, atrăgătoare şi tentaţia este mare. Omul doreşte să aibă totul încă de la început, şi imaginea despre lumea noastră este : „O semnătură – şi patruzeci de ani rob”, dar Biblia avertizează cu privire la dorinţele noastre .”Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea”. (Romani 13:8). Pavel de asemenea ne îndeamnă în cartea Evrei : “Să nu fiţi iubitori de bani, mulţumiţi-vă cu ce aveţi. Căci El a zis: „Nicidecum nu am să te las; Cu nici un chip nu te voi părăsi”. Dar şi mai mult însuşi Isus ne îndeamnă „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. (Matei 6:33). Dacă avem cele de trebuinţă viţii, datoriile înseamnă pofta de avea mai mult. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. (1Timotei 6:10). În consecinţă trebuie să aşteptăm să se îndeplinească planul lui Dumnezeu, să nu forţăm mâna lui Dumnezeu pentru că nu se poate sluji la doi conducători. “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona”. (Matei 6:24) În contrast cu ispitele, poftele şi roadele firii pământeşti avem Roada Duhului Sfânt care există în creştinul Născut din Nou şi care este o lucrare a Duhului Sfânt în inima credinciosului Galateni 5:22  „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege”. Roadele Duhului[45] în viaţa credinciosului sunt rezultatul prezenţei Duhului Sfânt în inima credinciosului. Motivul principal pentru care Duhul Sfânt vine în vieţile noaste este transformarea vieţii după voia lui Dumnezeu şi să ne facă asemenea Chipului lui Isus Cristos. Oamenii care nu vor avea Chipul lui Dumnezeu în ei, Ymago Dey, „nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Viaţa creştină este caracterizată printr-o luptă a firii păcătoase împotriva naturii noi pe care o avem în Cristos. 2 Corinteni 5:17  „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. Ţinuţi robi în trupul pământesc care opreşte lucruri păcătoase” (Romani 7:14-25). Prin Duhul Sfânt noi avem puterea să biruim faptele firii pământeşti şi să avem Radele Duhului Sfânt.   Filipeni 4:13  “Pot totul în Hristos, care mă întăreşte”. Pocăinţa, sfinţirea şi schimbarea sunt un proces în viaţa credinciosului, iar cu ajutorul Duhului Sfânt avem posibilitatea să devenim desăvârşiţi aşa cum a spus Isus Cristos Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Matei 5:48). În urma procesului de pocăinţă şi sfinţire credincioşii au posibilitatea să aibă părtăşie cu alţi credincioşi, cu Dumnezeu şi Isus Cristos.

 6). PĂRTĂȘIA CREDINCIOȘILOR[46]. „deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1:3). Cuvântul părtăşie în Noul Testament, are la bază cuvântul grec koin,koinonos, lat, communis, care tradus în diferite versiuni însemnă comuniune, părtăşie, a împărţi, contribuţie, comun etc. Potrivit cu gramatica şi felul cuvintelor ca adjectiv sau substantiv, rezultă în final trei clase în funcţie de ideea predominată din text, acestea fiind următoarele : a avea parte, a participa şi a împărtăşi. Să analizăm puţin cele trei aspecte. A AVEA PARTE, cuprinde în primul rând cuvinte care sunt adjective folosite la parteneri sau asociaţi în lucrarea creştină 2 Corinteni 8:23 „Astfel, fie având în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru; fie având în vedere pe fraţii noştri, care Sunt trimeşii Bisericilor şi fala lui Hristos”, sau afaceri pământeşti, Luca 5:10 „Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon……” , ori aceeaşi experienţă, persecuţie suferinţă….(Evrei 10:33, Apocalipsa 1:9), sau aspecte cu privite la închinare (2 Corinteni 1:7), ori martirizare, „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Matei 23:37), sau realităţi spirituale pe care credincioşii le au în comun Filipeni 1:7; 1 Petru 5:1, ori privilegii. Romani 11:7  „Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi”, (1 Corinteni 9:23), dar cuvântul s-a folosit şi privind aspecte negative 1 Corinteni 10:20  “Dimpotrivă, eu zic că ce jerfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii”. Părtăşia se realizează şi cu Isus Cristos. 1 Corinteni 10:16  “Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pânea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?” şi există o părtăşie creată de Duhul Sfânt. Filipeni 2:1  “Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângîiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare. ”. Al doilea aspect este A PARTICIPA LA, utilizând cuvântul koinonia se găseşte în diferite aspecte, ca dărnicie sau generozitate, 2 Corinteni 9:13  „Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi”. Alte acţiuni asociate sunt, bunuri în comun, strângerea de ajutoare, Cina Domnului, iar cuvântul în ebraică este habura, care se referă la societatea religioasă (Anderson Scott), iar J. Jeremias afirmă faptul că există referinţă la practica religioasă a primilor creştini Fapte. 2:42  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni”. Al treilea aspect este A ÎMPĂRTĂŞI, folosind acelaşi cuvânt koinonia cu referire la practica credincioşilor din Biserica primară din (Fapte 2:42, Galateni 2:9)   …. 1 Ioan 1:3  „deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos”. Pasajele amintite anterior sunt suficiente pentru a da claritate cuvântului utilizat şi trăit de credincioşii de atunci şi de azi. Părtăşia[47] cu Dumnezeu şi cu Isus Cristos prin Duhul Sfânt, este un privilegiu pentru un credincios şi este partea noastră de binecuvântare pentru totdeauna. A avea ceva comun cu divinitatea, a primi şi a da în acelaşi timp este ceva extraordinar. „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”. (Romani 12:1), iar Pavel spune. 1Corinteni 1:9  “Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostrum”. Astfel noi suntem chemaţi prin Har să avem PĂRTĂŞIE CU DOMNUL PROSLĂVIT, care include multe aspecte. El a fost Om şi Dumnezeu, mai presus de toate lucrurile, în comuniune cu Dumnezeu şi cu oamenii Ioan 20:17  „ ….. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”. El este moştenitor peste toate lucrurile, iar noi vom fi moştenitori împreună cu El (Evrei 7:17, Apoc. 1:6-7). El este împărat iar noi suntem supuşi dar şi preoţi Apocalipsa 1:6  şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin”. De asemenea victoria asupra păcatului obţinută de noi este prin biruinţa lui Cristos (Romani 8:37), Isus este înviat şi proslăvit ca Om fiind preaiubitul lui Dumnezeu.   Ioan 17:22  „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi Suntem una”,..23. „El S-a aşezat la dreapta maiestăţii în cele înalte. – Dumnezeu ne-a înviat împreună cu El şi ne-a pus să şedem în locurile cereşti în Hristos” (Evrei 1.3. “El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,” (Efeseni 2:6). Isus Cristos este Alesul lui Dumnezeu şi noi suntem aleşi prin El, înainte de facerea lumii (Luca 23.35, În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, (Efeseni 1:4). Sub alt aspect prin părtăşia credincioşilor unii cu alţi şi cu Isus Cristos, El este plinătatea noastră iar noi suntem plinătatea Lui, aspect de neînţeles şi de nepătruns pentru mintea omului fiind mai presus de orice domnie sau stăpânire şi în acelaşi timp Capul Bisericii. Efeseni 1:23  “care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi”. Suntem părtaşi la gloria lui Cristos prin suferinţele lui, deşi trebuia să fim nimiciţi (Evrei 2.14), Isus fiind ascultător până la moarte pe Cruce (Filipeni 2.8). Avem comuniune şi PĂRTĂŞIA CU O PERSOANĂ, care s-a coborât din sferele divine prin Întrupare, a devenit om şi din dragoste “infinitul s-a redus la un timp determinat”, ucenicii fiind martori oculari la acest eveniment „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! (Ioan 1:29) şi 1 Ioan 1:3  “deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos”. Dumnezeu se descopere prin Revelaţia Generală şi Specială, El se descopere în natură şi univers şi în conştiinţa umană Romani 1:18-19 „mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşea adevărul în nelegiuirea lor. 19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu”. Dumnezeu se descopere prin Istoria Binecuvântării de la Avraam, David, Mesia care trebuie să ne conducă la revelaţia în Cristos, când Dumnezeu s-a făcut OM. Ioan 1: 14 „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Dumnezeu s-a descoperit pe Sine în Biblie care este ultima sursă de autoritate astfel orbirile spirituale din Africa, Asia, India, India, America sau alte locuri geografice nu au justificare. Cristos se descopere în noi prin Duhul sfânt care este o lucrare divină dar şi o acceptare a omului. Dacă Dumnezeu[48] este dragoste, atribut divin şi al Fiului, ea trebuie să fie în fiecare credincios, în alte condiţii părtăşia nu se poate realiza. De asemenea smerenia trebuie să caracterizeze orice credincios chiar dacă cunoaştem mult. 1 Corinteni 8:1  “În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngîmfă pe când dragostea zideşte”. Glorificare Fiului se realizează doar atunci când vestim Cuvântul Său cu ajutorul Duhului Sfânt Ioan 15:26  “Când va veni mângîietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. 27  Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început”. Doar în asemenea condiţii adevărul îl va apropia pe om de Dumnezeu. Dumnezeu este Imuabil şi dorinţa lui David… Psalmi 27:4  “Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui”, se va împlini şi în vieţile noastre tot în asemenea condiţii “Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5). Doar în felul acesta viaţa noastră va fi plină de bucurie, pace, sfinţenie, iar El locuieşte în noi iar noi în El prin Duhul Sfânt, cu toate implicaţiile care derivă din acest aspect. Isus Cristos este o Persoană din Trinitate, şi avem posibilitatea de a avea o părtăşie reală cu El.

 7). DUMNEZEU ESTE LUMINĂ[49] (1 Ioan Cap. 1:1-10). 1 Ioan 1:5  „Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric”. Lumina este un atribut al lui Dumnezeu, care ţine de natura Sa, cu referinţă la aspectul moral şi spiritual, iar „copilaşii” pot să aibă părtăşie cu El. Ioan defineşte viaţa veşnică prin a umbla în lumina lui Cristos. Isus le spune acelaşi lucru ucenicilor „Voi sunteţi lumina lumii!! O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă” (Matei 5:14). Lumina alungă întunerecul, înlătură întunerecul   şi indică cum poţi să ieşi din întuneric. Noi urâm lumina prin natura noastră păcătoasă. Nu se îngăduie o intermediere între: neprihănire/păcat, lumină/întuneric, adevăr/minciună, iubire/ură, iar lucrarea se referă şi la o realizare de sfinţire în viaţa noastră. Sub acest aspect Ioan contracarează învăţăturile Gnosticismului care se credeau superiori dar fără o bază în Scriptură. El continuă cu „Ce era dela început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri…..”, acest „început”, se prezintă în Scriptură ca trei începuturi. Primul se află în Geneza 1:1 „ La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”, care este un început nedatat şi cu toată strădania teologilor sau a oamenilor de ştiinţă, nu s-a reuşit să avem o apropiere cât de cât  aproximativ aproape de adevăr, despre momentul acelui început sau cum era acel început. Există o perspectivă care susţine un pământ tânăr, pe când ştiinţa avansează ideea unor cifre astronomice cu privire la acel început. Datarea creaţiei   şi versetul din Geneza 1:1 nu suportă ambele teorii, pentru faptul că Dumnezeu este Atemporal şi în acelaşi timp Atotputernic şi Suveran, deci are libertatea şi puterea să facă totul după „ planul voiei Sale”, avea posibilitatea să o facă ceva şi într-o secundă, dar esenţa versetului este că Dumnezeu a creat, iar universul nu este rodul unei întâmplări aşa cum susţin cei care nu cred în Dumnezeu, ci cred în teoria evoluţiei, Big Bang, etc. Totuşi cea mai bună interpretare a acestui început este faptul că Dumnezeu la momentul creaţiei a pus şi vârsta, vechimea în creaţie. Omul nu a fost crea ca şi copil ci ca fiinţă umană matură. „Dicţionarul explicativ al limbii ebraice defineşte ziua de creaţie din Geneza 1 ca fiind o zi obişnuită, “a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă.” [50] Al doilea[51] început se găseşte în relatarea lui Ioan „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”. (Ioan 1:1-3). Chiar în cel mai îndepărtat punct al istorie, sau dincolo de el îl vom găsi pe Domnul Isus fiindcă El vine din Eternitate. Cristos nu are început   şi nici sfârşit, ceva dincolo de înţelegerea umană, El face parte din Trinitate Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”. Cuvintele descriu cale spre cunoaştere atunci când Isus Cristos este Întrupat. Al treilea început este momentul naşterii lui Isus. Ioan 1:14 „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Versetul are o perspectivă şi înţelegere umană pentru că Isus s-a născut în Betleem, iar locul, spaţiul şi timpul au sens pentru noi. Acest început se referă la Persoana lui Isus care a venit pe pământ, s-a născut ca şi orice fiinţă umană, a crescut, a avut fraţi şi surori şi la vârsta de 30 de ani îşi începe lucrarea. L-a cunoscut pe Ioan, Iacov, şi ceilalţi ucenice aleşi de El. Pasajul din verset susţine realitatea istorică a lui Isus. „ce am auzit (cu ajutorul urechilor noastre) ce am văzut cu ochii noştri ce am privit (am admirat) şi ce am pipăit cu mâinile noastre”. Este evident că Ioan vorbeşte despre Isus ca o fiinţă reală, care face parte dintre noi oamenii. Petru afirmă şi el acelaşi lucru „ pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8). Însăşi Isus face o afirmaţie după Înviere în acest sens. „Tomo” i-a zis Isus „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” (Ioan 20:29). Noi îl vedem azi pe Isus Cristos prin credinţă. Afirmaţia lui Ioan este în legătură directă cu verbul a privi   „ceea ce a privit, gr. „theaomai”, înseamnă a privi cu insistenţă, iar un text similar este momentul când israeliţii au fost muşcaţi de şerpi şi au trebuit să se uite la Şarpele de Aramă. „”Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului” (Ioan 3:14). Pentru a fi mântuit oamenii trebuie să privească la Domnul Isus prin credinţă. Chiar şi după Înviere Isus Cristos a avut un Trup chiar dacă era diferit „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu Sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale”. (Luca 24:39-40). Atunci când se foloseşte cuvântul „ pipăit”, referinţa corectă este că ucenicii iau simţit urmele   mâinile şi rănile lăsate de cuie şi de suliţă. Ucenicii s-a convins de Învierea lui Isus Cristos, de faptul că Isus a fost om şi Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat. Ioan nu face nici o teorie ci afirmă   : „L-am pipăit, era în continuare din carne şi oase”. …vorbeşte despre cineva pe care l-a auzit vorbind, pe care l-a văzut şi l-a pipăit. Cu alte cuvinte Dumnezeu s-a făcut Trup. De fapt Ioan face şi un prolog[52] despre părtăşia creştină, şi pune o temelie doctrinară despre adevărata părtăşie cu Persoana lui Isus Cristos. Acesta nu suportă concepţii greşite cu privire le El. Eternitatea şi realitatea Întrupării Sale, faptul că a existat din veşnicie cu Dumnezeu, s-a Întrupat în lumea noastră, ca om adevărat în vederea salvării omenirii din starea de păcat, sunt realităţi de necontestat.   „Apostolii L-au auzit, L-au văzut cu ochii lor, au meditat la El, cu privirile aţintite asupra Sa şi realmente L-au pipăit cu mâinile lor” ne indică faptul că Isus nu a fost o percepţie falsă, o iluzie trecătoare ci a fost o Persoană reală un Trup de carne, cu alte cuvinte Logosul Înviat. Din pricina faptului că „viaţa a fost arătată”, noi ( ucenicii), trebuiau să vestim / vestească, viaţa veşnică, care a venit de la Tatăl, care a fost şi o poruncă dată de Isus Cristos (Matei 28:18-20). Ioan[53] vorbeşte despre Cuvântul vieţii care este o Persoană respectiv Isus Cristos. Pentru cei care cred Isus este viaţă veşnică, iar dacă cineva nu crede acest lucru va avea osândă veşnică. 1 Ioan 5:12  „Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa”. Isus Cristos este sursa vieţii 2 Timotei 1:10  „dar care a fost descoperit acum prin arătarea mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie”. Astfel avem confirmarea[54] faptului că Isus Cristos era cu Tatăl, era viaţa veşnică, a locuit printre noi, s-a Întrupat ucenicii l-au văzut după Înviere, iar ca şi consecinţe s-au produs vieţi noi schimbate. Credinţa în Cristos nu este clădită pe speculaţii filozofice, sau teologice ci pe un fapt real şi temeinic. În cazul acesta[55] ucenicii vestesc părtăşia pe care o doresc cu ceilalţi credincioşi, cu Tatăl   şi Isus Cristos. Părtăşia credincioşilor unii cu alţii este mai uşor de înţeles, dar contrastul dintre sfinţenia lui Dumnezeu şi omul păcătos este aşa de mare încât apare dilema cum se poate realiza părtăşia cu Dumnezeu, iar prorocul pune întrebarea în sensul acesta. Amos 3:3  „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi”?   Părtăşia înseamnă a avea ceva în comun cu Cristos, dar acest lucru presupune să-l cunoşti pe El în calitate de Mântuitor personal şi Domn în viaţa ta. Nu poţi avea o părtăşie reală cu acei care resping învăţătura Noului Testament. Când se adună fraţii împreună ei trebuie să vorbească despre Isus Cristos pentru a se realiza părtăşia. A vorbii despre alte lucruri nu este de nici un folos. Părtăşia credincioşilor uni cu alţii şi cu Isus Cristos are un gust dulce Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! (Psalmi 34:8). Invitaţia o face Isus Cristos Apocalipsa 3:20  “Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine”. Vestea[56] despre Isus Cristos şi părtăşia care se poate realiza cu El, mărturia despre Cristos trebuie dusă şi la alţii, care este o realitate a vieţii creştine. La fel este realitatea sfintei Treimi în care Tatăl Fiul şi Duhul Sfânt sunt Una. Isus este numele care i s-a dat lui Cristos la naştere, el fiind Unsul lui Dumnezeu Mesia Cristosul. Astfel avem o mărturie despre umanitatea lui Isus dar şi a divinităţii Sale. Astfel Isus Cristos este   Dumnezeu adevărat şi Om adevărat în înţelesul cel mai deplin al cuvântului. Ioan[57] scrie aceste adevăruri, bisericilor pentru ca “bucuria voastră să fie deplină”. Experienţa părtăşiei cu Domnul Înviat, mai ales la actul Cinei, al rugăciunii, dărniciei şi alte aspecte cu privire la închinare sunt de neânlocuit. Pavel reafirmă aceste adevăruri. „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!” (Romani 15:13). Scopul epistolei este unul apologetic, dar este scrisă pentru cei care sunt creştini să se bucure de adevărurile lui Cristos să   fie relevante şi să aducă bucurie chiar dacă încă suntem în trup pământesc 1 Ioan 2:1  “Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit”. Bucuria[58] este deplină doar în contextul unei relaţii corecte cu Dumnezeu. În plus această bucurie nu poate fi tulburată de împrejurări sau circumstanţe omeneşti. Ce este mai important în vestirea Cuvântului[59] este faptul că “….Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric”, aspecte legate de natura sfinţeniei şi moralităţi Sale, cu o diferenţă enormă faţă de omul păcătos „Căci gândurile Mele nu Sunt gândurile voastre, căile voastre nu Sunt căile Mele, zice Domnul” (Isaia 55:8) Aici Isaia surprinde unul dintre versete care vorbesc despre Transcendeţa lui Dumnezeu. Iov îşi pune aceeaşi întrebare cu privire faţă de sfinţenia lui Dumnezeu în contrast cu omul păcătos, cum poate exista o relaţie, de părtăşie Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mâna peste noi amândoi.? (Iov 9:33) dându-şi seama că trebuie să existe un mijlocitor între om şi Dumnezeu. Prin postulate ca „Dumnezeu este lumină, Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este viaţă”, trebuie să ne ridicăm noi la nivelul lui Dumnezeu, pentru a avea părtăşie cu El, nu prin eforturi proprii ci prin Naştere din Nou pe care o face Duhul Sfânt. Lumina descopere păcatul iar „păcatul ţinut aici în secret este scandal public în cer”, lumina fiind o călăuză care te ajută să ieşi din întuneric. Întunerecul este mai mult decât absenţa luminii, este o negare, opusul, şi ostilă luminii, ceva de ordin malefic şi haosul care caracterizată o lume căzută în păcat. În om nu este nimic bun, iar Pavel recunoaşte acest fapt „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”.(Romani 7:18). Pavel ne arată rebeliunea omului faţă de Dumnezeu „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună” (Romani 8:7). Doar fiind mântuiţi prin Har avem posibilitatea părtăşiei cu Dumnezeu. În final nu întunericul ci lumina va biruii. Apocalipsa 22:5  „Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor”. Ioan îşi asumă rolul de a vorbi despre Dumnezeu[60]cu privire la condiţiile prin care se realizează părtăşia cu Dumnezeu care este o comuniune, un parteneriat. Ioan face referinţă la învăţăturile date de Isus Cristos aici pe pământ. Substanţa acestei învăţături este faptul că Dumnezeu este lumină şi în El nu există întuneric deloc, El este absolut sfânt, neprihănit şi curat. Prin natura Sa El nu poate privi cu bunăvoinţă la păcat, iar în faţa Lui totul este gol şi descoperit   Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face. (Evrei 4:13). A pretinde[61] că „avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric”, şi a trăi în păcate, însemnă că se denaturează în mod deliberat adevărul şi nu trăim în acest adevăr care este o Persoană. „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Minciuna este un rezultat al firii pământeşti iar ca tată îl are pe Diavolul. Ioan 8:44  “Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii”. Este o afirmaţie dură şi din nefericire   adevărată. Atunci când oamenii trăiesc în păcat încearcă să-şi scuze chiar şi în mod biblic păcatul dar o fac fără succes în faţa Cuvântului lui Dumnezeu. El nu se coboară niciodată la nivelul omului pentru ai scuza păcatele, iar păcatul este un principiu a existenţei umane, este incapacitatea omului de a se conforma Legii morale ale lui Dumnezeu, sub   aspect etic. Îngerii şi omul au păcătuit prin alegere. Isaia 14:12  „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborît la pământ, tu, biruitorul neamurilor! 13  Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; 14  mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.”, iar omul   a făcut la fel. Geneza 3…..Geneza 3:6  „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el”. Consecinţe ale păcatului sunt dizgraţie divină, insensibilitate, egocentrismul, vina neastâmpărul, moartea fizică/spirituală,   pedeapsa, negarea, fuga de realitate, frica, autoînşelarea etc. Păcatul are   efecte în relaţii ca competiţia, egoismul, respingerea autorităţii, absenţa dragostei divine şi altele. Cine umblă în întuneric se poticneşte şi cade pentru că lumina este absentă (Ioan 11:10). Lumina[62] şi întunericul nu pot coexista împreună. Cei care se află în întuneric nu pot avea părtăşie cu Dumnezeu “Omul care spune că are părtăşie cu El şi umblă, în mod obişnuit, în întuneric, nu a fost mântuit niciodată”. Un adevăr tragic pentru cei care se pretind a fi creştini. Nu se poate umbla în părtăşie numai dacă „sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”. A nu îndeplini această condiţie înseamnă a trăi în minciună şi a face un mare deserviciu cauzei lui Dumnezeu. A te minţi singur, a te înşela, căutând doar imaginea de suprafaţă înseamnă a fi ipocrit, prefăcut şi făţarnic. Dacă creştinul este în Trupul lui Cristos, pentru păcat el va fi pedepsit de Dumnezeu, cum a făcut cu David, (nu se pot da reţete), iar prin mărturisirea păcatului vei fi iertat iar Dumnezeu te tratează ca pe un copil a Lui. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire”. (1 Ioan 1:9). Acest aspect ţine de umblarea credinciosului pe acest pământ care poate fi în întuneric (Ioan 11:10), sau în lumină. “Toată[63] iertarea lui Dumnezeu se bazează pe sângele Fiului Său care a fost vărsat la Calvar”. Sângele lui Isus Cristos ne curăţeşte, dar şi noi trebuie să ne mărturisim păcatele. În momentul[64] în care nu discernem adevărul, sau nu dorim să facem acest lucru „ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi”, şi afirmă cu nu avem păcat, adevărul nu este în noi, dar şi mai grav suntem mincinoşi. Unii dintre credincioşi afirmă cu mândrie că au ajuns la desăvârşire aşa cum le cere Isus ucenicilor „Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”, (Matei 5:48) dar în viaţa lor se constată multe fapte ale firi pământeşti. Acest lucru este în cel mai fericit caz o autoânşelare fiindcă păcatul se ţine de noi aşa cum Dumnezeu ia spus lui Cain “Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” (Geneza 4:7). La fel stau lucrurile şi în Noul Testament, în care apostolul Pavel spune chiar şi în postura de creştin “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…? (Romani 7:24). Acest lucru se pune la modul personal pentru că toţi oamenii au păcătuit. Galateni 3:22  “Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos”. “Convertirea[65] nu înseamnă numai eradicarea naturii păcatului, ci şi implantarea unei noi naturi, divine, înzestrată cu puterea de a trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului ce locuieşte în noi”. Pocăinţa şi sfinţirea credinciosului sunt un proces în viaţa creştinului. Există o condiţie[66] pentru iertarea păcatelor „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Iacob spune acelaşi lucru la care se adaugă credinţa celui care este încredinţat de acest aspect. Iacov 5:15  „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui……….”. Mărturisirea păcatelor este obligatorie, a păcatelor comise, sau prin omisiune „păcatele comise cu gândul, păcatele comise cu fapta, păcatele ascunse şi păcatele comise în public” sau orice acţiune interzisă de Scriptură raportată la poruncile lui Dumnezeu, la învăţături sau principii. A ascunde adevărul de semeni sau de Dumnezeu nu ne este de nici un folos ”Cine îşi ascunde fărădelegile nu prosperă, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare” (Prov. 28:13). „Iertarea de care vorbeşte loan aici este cea părintească, nu judiciară”, în ultimul caz Dumnezeu având calitatea de judecător. De iertarea judiciară avem nevoie o singură dată pentru că Dumnezeu a judecat păcatul nostru în Cristos, dar de iertarea părintească avem nevoie toată viaţa. „Când ne mărturisim păcatele, trebuie să credem, pe baza autorităţii cuvântului lui Dumnezeu, că El ne iartă. Iar fiindcă El ne iartă, şi noi trebuie să ne iertăm pe noi înşine”, pe alții şi în acest fel se obţine şi siguranţa mântuirii. Sinceritatea este singurul lucru viabil în faţa lui Dumnezeu, nu se poate să avem pretenţia că nu am păcătuit fiindcă „Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi”, iar din păcate aşa a fost atunci şi aşa este şi acum Osea 4:2 „Fiecare jură strîmb şi minte, ucide, fură, şi prea curveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri”. Petru constată aceeaşi situaţie 2 Petru 2:14  „Le scapără ochii de preacurvie, şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, Sunt nişte blestemaţi”! Dacă avem pretenţia că nu am păcătuit, apropo de exemplele de erezie citate anterior, creştini care pretindeau o cunoaştere ezoterică, superioară, pretindeau că sunt fără păcat, se complăceau în egoism şi absenţa dragostei, îl facem mincinos pe Dumnezeu. Romani 3:23 „Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”, iar reabilitarea se obţine prin Isus Cristos Romani 3:24  „Şi Sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus”. „Astfel[67] observăm că părtăşia cu Dumnezeu nu reclamă o viaţă de totală nepăcătoşenie, dar reclamă ca toate păcatele noastre să fie scoase la lumina prezenţei Sale, să fie mărturisite şi iertate”. Trebuie să fim sinceri şi oneşti în relaţia noastră cu Dumnezeu. Viaţa ucenicilor   şi a noastră era/este legată de Isus Cristos care este sursa vieţii. „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6). Sfinţenia, neprihănirea lui Dumnezeu, lumina Sa, ţin de natura, Lui nu şi poate fi compatibilă cu o stare de păcat, indiferent de natura acestuia, sau de persoana care îl comite. Când înţelegem acest adevăr vom fugii de păcat.   Deci se poate ca un păcătos care   s-a convertit şi este Născut din Nou să aibă o relaţie de tipul eu –   Tu cu Dumnezeu care este lumină, fiind şi noi lumină. „Vestea, pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric”. (1 Ioan 1:5)

8). CONCLUZII. Dumnezeu prin natura Sa este Lumină, un atribut care se reflectă în sfinţenia moralitatea şi creaţia Sa. Lumina se reflectă în Slava lui Cristos „El, care este oglindirea slavei Lui…. şi întipărirea Fiinţei Lui….”, (Evrei 1:3) care la rândul ei se vede în personalitatea lui Ioan. Există delimitări clare între adevăr / minciună, lumină / întuneric, viaţă / moarte, etc, fără nuanţe de gri în spaţiul divinităţi. Ioan scrie cu un scop. 1 Ioan 5:13 „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică”. El se luptă cu ereziile de atunci, docetismul şi gnosticismul, care atacau Biserica prin învăţăturile lor. Relaţia cu Isus Cristos se rupe printr-o învăţătură falsă sau trăirea în păcat. Isus Cristos poate fi cunoscut prin credinţă cu Duhul şi cu mintea. Siguranţa mântuiri credinciosului ţine tocmai de această relaţie cu Cristos care nu trebuie să fie afectată de învăţături înşelătoarea sau de păcat. Pentru acest lucru trebuie să credem ce spune Scriptura despre Isus Cristos, realităţi obiective ca Naşterea lui Isus Cristos lucrarea Sa, învăţăturile, Moartea, şi Învierea, apoi Înălţarea la cer și pozția de autoritate și putere la dreapta Tatălui. Aveam şi mărturia martorilor oculari, mulţimea, ucenicii dintre care unul este Ioan. El vorbeşte despre ei şi noi, făcând o delimitare clară între credincioşi şi falşi credincioşi. Există teste ale credinţei creştine, testul teologic, testul moral şi testul social, prin care se verifică credinţa adevărată. Prin trecerea cu bine a testelor amintite se poate primi o bună mărturie despre credincioşi. Învăţăturile false au tulburat biserica şi erau necesare clarificări doctrinare pentru că existau profeţi falşi, amăgitori, anticrişti de origine satanică. Ioan scrie despre roadele firii care sunt în lume „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii”, care nu vin de la Dumnezeu, opri acestea se regăsesc şi în timpurile noastre. Credinciosul trebuie să aibă dragoste frăţească, părtăşie cu fraţii şi cu Isus Cristos. Doar aşa vom fi după Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, Imago Dey. Aceşti amăgitor, gnosticii, s-au infiltrat în Biserică, cu pretenţii de cunoaştere superioară, fără o definiţia clară a gândirii lor, concretizată abia în secolul II, care a fost combătută de Ioan iar mai târziu de părinţii bisericii. Demiurgul imperfect, conceptualizat de ei diferea mult de Dumnezeul iudeilor şi a creştinilor şi era făurit după „chipul şi asemănarea lor”. Viaţa lor, imorală plină de pofte, contrazicea faptul că au o credinţă adevărată. Ei s-au înmulţit în Orient şi Imperiul Persan, plus bazinul mediteranian, iar erezia aproape că dispare din cauza islamului şi a cruciaţilor, dar renaşte în secolele XIX şi XX în Europa şi America de Nord, ca o continuitate a miturilor antice. Gnosticimul a îmbrăcat diferite forme de gândire, de la radicalism la atenuat sau restrâns, dar tot erezie se cheamă. Între gnosticism şi creştinism sub aspectul „relaţiilor”, antagonice, este important pentru înţelegerea diferitelor curente filozofice, religioase din primele secole şi din timpurile de astăzi. Şi atunci şi acum avem lupi cu blană de oaie şi chiar Isus Cristos avertizează în sensul acesta. „Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori”. (Matei 7:15). Cei proaspăt convertiţi au fost şi sunt cel mai uşor de înşelat. Răul din univers nu era rezolvat în doctrina lor pentru că printre alte carenţe nu percepeau bunătatea lui Dumnezeu. Sincretismul religios în care se găsea învăţătura lui Platon, fragmente din învăţătura creştină, păgânism şi influenţe hinduse ia împiedecat să vadă un Dumnezeu adevărat şi să primească mântuire. Cred că de fapt nici nu şi-au dorit cu adevărat acest lucru, în plus au amăgit şi alţi creştini care nu aveau credinţa zidită pe Stâncă. Ei au mers în paralel cu creştinismul fiind dintre cei care… Geneza 3:15……….. “tu îi vei zdrobi călcâiul.” Ioan şi alţi scriitor biblici avertizează creştinii asupra acestui pericol. Un alt gen de erezie periculoasă era necredinţa în Întruparea lui Isus, iar cei care promovau această rătăcire, docetiştii, au răspândit aceste idei periculoase în Biserică. Ei negau de fapt divinitatea lui Cristos, dar ca rezultat nu mai aveau un suport temeinic pentru lucrarea soteorologică a lui Cristos, credinţa lor era un fals în care cele două naturi al lui Cristos erau separate. Ioan   combate această erezie : „Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum” (1 Ioan 4:2-3). La fel şi părinţii bisericii prin Crezul de la Nicea şi Calcedon condamnă aceste erezii.   Biblia afirmă atât umanitatea cât şi divinitatea lui Isus Cristops „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. (Evrei 4:15) şi Ioan 1:14  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Aceste erezii persistă şi astăzi sub alte forme, iar astăzi avem aceleaşi problemă de credinţă sau necredinţă în ceea ce priveşte   realitate a întrupării, realitatea a păcatului şi faptul că Dumnezeu este lumină. Problema este că sau crezi tot din Biblia sau deloc, şi nu se poate realiza mântuirea cu falsuri sau jumătăţi de adevăr. Dumnezeu s-a descoperit omului pentru a avea posibilitatea refacerii relaţiei cu El. Preţul dat de Dumnezeu pentru salvarea omului este nespus de mare şi ne arată grozăvia păcatului fiindcă pentru păcat a plătit Isus Cristos în calitate de Fiu. Au fost date legi şi înainte de Sinai[68] (Exodul 18:16), unele dintre ele fiind date de Domnul ca legea Sabatului (Gen. 2:3), legea jertfelor (Gen. 4:4), etc, iar altele sunt menţionate fără o referinţă divină. Pavel scrie “Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. (Romani 2:14-16). Exemplu de legi dinainte de Sinai la popoarele păgâne au fost „Codul lui Hamurabi, acest personaj, numit în Biblie Amrafel (Gen. 14:1), a fost o mare personalitate a vremii, împărat al Babilonului. Data probabila a scrierii este 2.139 în.Cr…. cu opt sute de ani înainte de vremea lui Moise” Ele au funcţionat în “Golful Persic, Marea Caspica, din Persia pană la Marea Mediterana (şi în Canaan)”.   “Hamurabi si-a numit legile: „Judecăţi despre neprihănire”, deşi comparate cu legile date de Dumnezeu prin Moise, preceptele lui nu sunt nici neprihănite si nici nepărtinitoare”. Dacă se face comparaţie cu cele 10 porunci diferenţa este evidentă.   Dumnezeu se descopere omului prin Revelaţia Generală în creaţie şi în fiinţa umană „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu” (Romani 1:19) şi Revelaţia Specială în momentul în care Dumnezeu s-a făcut OM. Luca 1:31  “Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. 32  El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David”. Dumnezeu a dat legi, decrete porunci poporului Israel prin Moise, la muntele Sinai care cuprind cele 10 porunci, plus încă 613, legi care reglementează viaţa socială, religioasă şi aspecte de igienă pe care poporul evreu avea obligaţia să le respecte în cadrul Legământului mozaic. Nerespectarea lor aducea ca şi consecinţă pedeapsa divină. La fel şi în creştinism Isus Cristos se situează deasupra Legii, dă cele 2 porunci (în care sunt comprimate cele 10 porunci date poporului evreu) şi învăţături cu privire la viaţa credinciosului, în Predica de pe Munte, şi în continuarea dă învăţături până la finalizarea lucrării soteorologice care a implicat Crucea. Ele sunt continuate de învăţătura dată de apostoli. Nerespectarea acestora aduce în final judecata. În momentul în care nu avem o poruncă sau învăţătură clara raportată la un eveniment sau acţiune din viaţa creştină ne raportăm la principiile Bibliei. Aceasta este etica creştină la care trebuie să ne raportăm, care este mai presus de etica dată de oameni. Aspectul moral ţine de starea credinciosului sau a unei naţiuni raportată la etica lui Dumnezeu la un moment dat. Schimbarea semantică a celor doi termeni, etică şi moralitate, nu modifică Legile date de Dumnezeu. Pavel ne îndeamnă “…Să ne desbrăcăm, deci, de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii”. Pentru a sprijini afirmaţiile despre Etica şi Morala creştină am ales personaje din Biblie pentru a exemplifica, aplicare şi / sau neaplicare lor în existenţa credinciosului cu implicaţiile de rigoare. Primul personaj biblic ales este judecătorul şi profetul Samuel, care creşte de mic copil la uşa Cortului, într-o corupţie morală evidentă a poporului dar şi a fiilor lui Eli care era preot. „Eli era foarte bătrân şi a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat şi că se culcau cu femeile care slujeau afară la uşa Cortului întâlnirii”(1Samuel 2:22). Dacă acolo, la Cort, corupţia moral spirituală era mare, ne putem imagina cum era în rândul poporului. Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea. (Judecători 21:25). Samuel face trecerea de la perioada Judecătorilor la monahie, lucru care nu a plăcut lui Dumnezeu, dar face voia poporului şi Saul apoi David sunt unşi ca şi împăraţi. Prin ungerea celor doi împăraţi, este indicat faptul că oficiul de rege este sacru. Samuel rămâne curat în faţa lui Dumnezeu şi a poporului până la în final. “Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns şi l-au îngropat în locuinţa lui, la Rama. Atunci David s-a sculat şi s-a coborât în pustiul Paran” (1 Samuel 25:1). Lucrurile nu stau deloc mai bine, Saul este lepădat de Domnul, iar viaţa lui David este presărată cu momente de cădere în păcate care afectează relaţia lui şi a poporului cu Dumnezeu. Deşi perioada lui David şi Solomon sunt considerate “de aur”, chiar în timpul lui Solomon se reia decăderea moral spirituală a împăratului şi a poporului. Personajul pus în contrast este regele Manase cel mai rău împărat dintre împăraţii lui Iuda. Pe lângă faptul că era deosebit de rău Dumnezeu ia îngăduit o domnie lungă, răul începe de la vârf, împăratul şi poporul au ajuns să facă lucruri mai rele chiar decât popoarele care au fost înainte lor în Canaan. Fascinaţia spre rău, religii păgâne, frica de imperiul Asirian au dus la un regres spiritual adânc al poporului. Deşi Dumnezeu anunţă pedeapsa poporul nu se întoarce cu faţa spre Domnul. Poporul evreu avea ca şi mandat să fie “lumina neamurilor”, a fost contrariul şi în final a urmat pedeapsa.   Din păcate şi în creştinismul actual în cadrul Noului Legământ, mulţi creştini nu îşi îndeplinesc mandatul Matei 5:16  „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. Manase nu s-a uitat la ce s-a întâmplat cu Regatul de Nord care căzuse în mâna asirienilor, a urmat să păcătuiască şi a fost pedepsit. Manase este dus în robie, acolo se pocăieşte, se reîntoarce în ţară, dar reforma sa religioasă rămâne una de suprafaţă. Chiar şi răbdarea lui Dumnezeu are o limită pe care poporul evreu o trece în mod deliberat, iar în cadrul Legământului Mozaic, nu se putea decât să urmeze blestemul. Contrastele dintre Samuel şi Manase sunt mari şi la extreme, unul răspândim lumina lui Dumnezeu, însă celălalt întunericul lui Satana. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. (Efeseni 5:9). Apostolul Pavel descrie viaţa creştină în termeni de luptă şi alergare, iar lupta se duce pe tărâmul spiritual împotriva „cărnii”, a ispitelor cu care trebuie să lupte fiecare credincios. Ioan surprinde şi comprimă ispitele venite de la Satana şi de la natura noastă umană şi păcătoasă, care vin din lume, ele fiind „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii”. Lista ispitelor şi păcatelor în care poate să cadă credinciosul este mult mai lungă, şi se pun în contrast dorinţele trupului cu voia lui Dumnezeu şi roadele Duhului Sfânt. În Scriptură avem exemple de oameni care au cedat ispitei, dar şi de credincioşi, care indiferent de circumstanţe sau poziţie socială au rămas smeriţi în faţa lui Dumnezeu. Dacă a fost îngăduită ispita şi peste Fiul lui Dumnezeu, cu atât mai mult Satana ispiteşte pe om dar există un până aici. „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. (1Corinteni 10:13). Noi ne ducem viaţa de credinţă în parametri lăsaţi de Dumnezeu, cu dorinţe legitime, dar şi nelegitime, iar dacă ieşim de sub umbrela ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu, riscul căderii noastre în păcat este foarte mare. Dar şi atunci avem la Tatăl un Mijlocitor, care a fost Om şi Dumnezeu şi are posibilitatea să ne înţeleagă şi să mijlocească pentru noi ca şi Mare Preot. Ieşire de sub putere păcatului prin mijlocire necesită ca fiecare credincios să fie Născut din Nou. O viaţă transformată de Duhul Sfânt nu poate rămâne în păcat, credinciosul îşi revine, se pocăieşte şi merge mai departe. Sub forma acesta de luptă şi alergare, cădere şi biruinţă prinde contur Imago Dey în viaţa creştinului. Sfinţirea este o separare de lume de păcat ea fiind o lucrare a Duhului Sfânt şi a omului. Atunci când creştinul se află în procesul de pocăinţă şi sfinţire el are posibilitatea de a avea părtăşie cu Dumnezeu şi cu alţi credincioşi în Biserică. Părtăşia implică cel puţin câteva înţelesuri în vocabularul creştin şi înseamnă comuniune, a avea parte, a participa, a împărtăşi, a participa la ceva, aspect care cuprinde acţiuni sau stări din viaţa creştină. Ele se pot referi la parteneri de lucru, aceiaşi experienţă, persecuţie, suferinţă sau din contră bucurie, aspecte din timpul închinării, acţiuni în comun, aceeaşi practică religioasă etc. Fapte 2:42  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni”,   etc. Părtăşia iese în evideţă mai ales la Cina Domnului şi la actul Botezului ca şi ritualuri creştine. 1 Corinteni 10:16  “Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pânea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Cel mai important aspect este părtăşia cu Domnul Isus Cristos şi cu ceilalţi credincioşi prin Duhul Sfânt. (Corinteni 1:9)  “Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostrum”… Părtăşia nu se poate realiza decât în dragoste care este un atribut divin transmisibil, şi condiţia absolut necesară este spălarea păcatului în Sângele lui Isus Cristos. Părtăşia „cainonia” implică faptul de a avea ceva în comun cu Dumnezeu şi cu oamenii şi este o participare activă, dar înseamnă şi un duşman comun pe Satana. Părtăşia cu El implică umblarea în lumină, cu Dumnezeu şi cu oamenii, aspect ce intervine în   chipul şi ipostaza relaţiilor. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. (1 Ioan 1:7) Atunci când se afirmă faptul că Dumnezeu este lumină Ioan se referă la natura lui Dumnezeu, la atribute care ţin de aspectul moral al lui Dumnezeu cum sunt sfinţenia, neprihănirea, dreptatea,  adevărul, aceste calităţi care intră în conflict cu păcatul şi întunericul spiritual al aceste lumi. Nu este tolerată o intermediere între neprihănire şi păcat, lumină şi întuneric, sau adevăr şi minciună ori iubire şi ură. Lumina este legată de divinitate, Dumnezeu este lumină şi Isus Cristos este lumină. (Ioan 8 :12) „Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” dar în (Ioan 3:19) Cuvântul ne spune că .. oamenii au iubit mai mult întunericul. Cuvântul lumină este în contrast cu durerea, adversitatea, întunerecul, moartea. E vorba de lumina Evangheliei, roada lumini care este un cumul de calități. Efeseni 5:9  „Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr”. În contrast păcatul este ceva rău şi periculos. Soluţia problemei este Lumina Evanghelie, ce trebuie arătată tuturor oamenilor. Lumina lui Dumnezeu intră în conflict şi cu ereziile creştine, de atunci şi de acum, cu falşi credincioşi, care au doar o cunoaştere parţială şi nesinceră al lui Dumnezeu deşi susţin contrariul. Problema cu care se confruntă acum şi în viitor fiecare om este faptul că Lumina a venit aici pe pământ, s-a Întrupat când Dumnezeu s-a făcut Om prin Isus Cristos fiind şi Om şi Dumnezeu în acelaşi timp. Faptul că unii oameni nu l-au cunoscut şi nu doresc nici azi să îl cunoască, nu le va justifica “dreptatea” în ziua judecăţii de apoi. Din contră martorii oculari susţin existenţa istorică al lui Isus Cristos. Atunci şi acum creştinul are posibilitatea de a avea părtăşie cu Cel ce este Lumină. Ea se realizează doar după ce fiinţa umană păcătoasă şi-a spălat păcatele în Sângele Mielului. După pocăinţă şi Naşterea din Nou, chiar dacă facem păcate în mod accidental avem la Tatăl un Mijlocitor pe Isus Cristos, care îndeplineşte trei funcţii sus în cer, acelea de Împărat, Mare Preot şi Mijlocitor. Condiţia pentru ca Isus Cristos să mijlocească pentru noi este ca rugăciunea să fie făcută cu credinţă şi păcatul este necesar să fie mărturisit. Noi suntem legaţi de Isus Cristos pentru a avea viaţă şi lumină. „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6). La rândul nostru trebuie să fim sare şi lumină.   „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă” (Matei 5:14). În concluzie un creştin care s-a convertit şi este Născut din Nou are posibilitatea unei relaţie eu – Tu, cu Dumnezeu care este Lumină.

9). BIBLIOGRAFIE.

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI Editura Lumina Lumii

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

 Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/gnosticism.html

Sait http://www.voxdeibaptist.org/Docetismul.htm

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Docetism

Sait http://www.roboam.com/Bibliacuexplicatii/legidinainteasinaiului.htm

Sait https://dexonline.ro/definitie/ETICA

Sait https://www.rcrwebsite.com/greatest7.htm Pastor John Piper

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura “Cartea Creştină” Oradea 1995.

Călătorie prin Vechiul Testament de S. Schultz. 1980

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/samuel.html

INDEX TEMATIC DE TERMENI ŞI NUME DIN BIBLIE. Bucureşti 2003

Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

Sait https://dexonline.ro/definitie/profet

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/manase.html

Comentariu Biblic al credinciosului V.T. de William -MacDonald

Sait https://barzilaiendan.com/2013/03/20/37-arhivele-regale-manase-cel-mai-rau-rege-al-lui-iuda

Sait https://www.bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/54/Manase

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/pofta.html

Sait https://www.facebook.com/notes/alexandru-iulian/faptele-firii-pamantesti

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/roada-Duhului.html

Sait ://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/partasie.html

Sait http://www.clickbible.org/teme-biblice/viata-de-credinta/partasia-2/ Din revista „Halte fest“

Sait https://moldovacrestina.md/a-creat-dumnezeu-tot-universul-in-sase-zile-obisnuite-sau-in-perioade-de-timp-foarte-lungi/

Comentariu Biblic al credinciosului N.T de William – MacDonald

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Ardelean Viorel

[1] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ ERNEST AEBI pag 242

[2] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[3] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

[4] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[5] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[6] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

[7] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[8] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[9] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[10] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html

[11] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html

[12] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

[13] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/gnosticism.html

[14] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

[15] O scurtă mărturisire de credinţă scrisă de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[16] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

[17] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/gnosticism.html

[18] Sait http://www.voxdeibaptist.org/Docetismul.htm

[19] na. Simon, era un personaj apărut cu mult mai târziu şi nu este Simon amintit în Faptele Apostolilor

[20] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Docetism

[21] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

[22] Sait https://dexonline.ro/definitie/ETICA

[23] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Cele-10-Porunci.htm

[24] Sait https://www.rcrwebsite.com/greatest7.htm Pastor John Piper

[25] Sait https://www.rcrwebsite.com/greatest7.htm Pastor John Piper

[26] Dicţionar Biblic pag 1149

[27] Călătorie prin Vechiul Testament de Samuel J. Schultz pag 156-160

[28] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/samuel.html

[29] Index tematic de termeni şi nume din Biblie pag 221

[30] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[31] Sait https://dexonline.ro/definitie/profet

[32] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[33] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[34] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[35] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[36] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/manase.html

[37] Comentariu Biblic al credinciosului V.T. de William -MacDonald

[38] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/manase.html

[39] Sait https://barzilaiendan.com/2013/03/20/37-arhivele-regale-manase-cel-mai-rau-rege-al-lui-iuda

[40] (Babilonul era pe atunci cea de a doua capitală a Asiriei – n.a.)

[41] Sait https://www.bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/54/Manase

[42] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/pofta.html

[43] https://www.facebook.com/notes/alexandru-iulian/faptele-firii-pamantesti

[44] Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/predici/doamne-fa-mi-un-nume- Fundaţia Istoria Binecuvântări www.ib-ro.org

[45] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/roada-Duhului.html

[46] Sait ://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/partasie.html

[47] Sait http://www.clickbible.org/teme-biblice/viata-de-credinta/partasia-2/ Din revista „Halte fest“

[48] Sait http://www.clickbible.org/teme-biblice/viata-de-credinta/partasia-2/ Din revista „Halte fest“

[49] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[50] https://moldovacrestina.md/a-creat-dumnezeu-tot-universul-in-sase-zile-obisnuite-sau-in-perioade-de-timp-foarte-lungi/

[51] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[52] Comentariu Biblic al credinciosului N.T de William – MacDonald pg 1126-1127

[53] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[54] Comentariu Biblic al credinciosului N.T de William – MacDonald pg 1126-1127

[55] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[56] Comentariu Biblic al credinciosului N.T de William – MacDonald pg 1126-1127

[57] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[58] Comentariu Biblic al credinciosului N.T de William – MacDonald pg 1126-1127

[59] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[60] Comentariu Biblic al credinciosului N.T de William – MacDonald pg 1126-1127

[61] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[62] Comentariu Biblic al credinciosului N.T de William – MacDonald pg 1126-1127

[63] Comentariu Biblic al credinciosului N.T de William – MacDonald pg 1126-1127

[64] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[65] Comentariu Biblic al credinciosului N.T de William – MacDonald pg 1126-1127

[66] Comentariu Biblic al credinciosului N.T de William – MacDonald pg 1126-1127

[67] Comentariu Biblic al credinciosului N.T de William – MacDonald pg 1126-1127

[68] Sait http://www.roboam.com/Bibliacuexplicatii/legidinainteasinaiului.htm

Cine conduce intreaga lume ? Piramida puterii si Noua Ordine Mondiala

adminMarch 13, 20153

Cine conduce de fapt lumea? Cine detine puterea absoluta pe planeta? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei.

Cei care conduc cu adevarat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogati, foarte bine organizati si care nu apar niciodata in vazul tuturor.

De acolo, din anonimat, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. Cei care au auzit de ei, ii numesc Oculta Mondiala sau Illuminati. Cine sunt acesti oameni? Cum sunt ei organizati? Cum conduc planeta? Ce scopuri au? Sunt intrebari la care incercam sa dam un raspuns in cele ce urmeaza.

De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acesti Illuminati necunoscuti celor multi, guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei “fabrica” noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini. Metoda lor de lucru este simpla dar eficienta si poate fi descrisa in 3 pasi: PROBLEMA, REACTIE, SOLUTIE.

Lista CARTI despre masonierie si illuminati

1. In primul rand ei creaza o PROBLEMA (conflicte, razboaie, revolutii, dezastre, etc.) Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator. Tot ei finateaza toate partile implicate in conflict.

2. Apoi prin intermediul mass-media si a manipularii determina o REACTIE in randul populatiei, care solicita o rezolvare a PROBLEMEI aparute.

3. In final tot ei vin cu SOLUTIA care aproape intotdeauna se lasa cu efecte dure asupra populatiei (saracie, restrangerea unor drepturi si libertati, etc. – vezi atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiara…) Ei trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.

CARE ESTE SCOPUL LOR?

Practic scopul lor este sa controleze si sa conduca intreaga planeta prin crearea unei Noi Ordini Mondiale si a unui Guvern Mondial unic. Acesti oameni nu sunt interesati sa castige bani, deoarece “fabrica de bani” este a lor. Ei pot avea oricati bani doresc. Ce isi mai poate dori cineva care are toti banii din lume? PUTERE si CONTROL ! Acesta este scopul lor.

De ce doresc ei sa stapaneasca lumea? Pentru ca avand putere si bogatie, pot face asta. Peste 90% din oamenii din prezent ar face acelasi lucru daca ar avea acces la bogatie si putere.

Pentru a detine puterea absoluta si controlul intregii planete ei intentioneaza sa realizeze urmatoarele obiective:

1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic si a unei Noi Ordini Mondiale.
2. Distrugerea identitatii nationale a statelor lumii.
3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (in special a crestinismului) si inlocuirea lor cu o religie unica de tip New Age.
4. Controlul total al populatiei globului si a fiecarui individ in parte precum si transformarea lor in “sclavi de tip modern”.
5. Reducerea masiva a populatiei globului pana la o limita usor de sustinut de catre mediul si resursele planetei.
6. Promovarea depravarii si a obiceiurilor rele pentru indepartarea moralei crestine.
7. Distrugerea modelului actual de societate si a celulei ei de baza, familia.
8. Distrugerea libertatii de exprimare si restrangerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.
Toate acestea se intampla chiar ACUM si intr-un ritm tot mai accelerat.

GUVERNUL MONDIAL

Guvernul Mondial functioneaza pe ipoteza că un guvern alcătuit din familii vechi şi noi, bazat pe inteligenta si puterea creierului este de preferat dreptului popoarelor de a-si alege propriul destin. Cine doreste mai multe detalii poate studia acest document rar:

 

(Important: Faceti download la acest document caci nu se stie cat timp va mai fi disponibil pe internet…SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de materiale) Utilizand harta se poate urmari pe ce directii si in ce zone se propaga efectele unor decizii luate de diverse structuri componente.

Sunt detaliate relatiile si zonele de influenta la nivel mondial ale principalelor dinastii si familii care conduc lumea. Guvernul Mondial este prezentat in acest document ca fiind un complex intelectual, capabil să coordoneze, acumuleze şi să se concentreze toate mijloacele de definire si stabilire a normelor de dezvoltare a unei societati de tip nou.

Citeste si: Francmason: “Am fost un membru ILLUMINATI – Acum spun totul!”

Acest complex este format din nuclee financiare, politice, strategice şi diplomatice, birouri ştiinţifice şi tehnice, de planificare de cercetare, servicii de culegere a informatiilor, inclusiv retele de tip mafiot. De mentionat faptul ca integrarea europeana si “cedarea de suveranitate” a statelor au ca scop final crearea acestui Guvern Mondial care va fi singurul suveran peste toate tarile.

CUM SUNT ORGANIZATI SI CUM CONTROLEAZA LUMEA?

Organizarea lor si modul prin care controleaza lumea este de tip piramidal. Sistemul se numeste Piramida Puterii (Pyramid of Power) si este descris mai jos:

Dupa cum se observa in varful piramidei se gaseste OCHIUL CARE VEDE TOT. Este un simbol Illuminati si reprezinta Ochiul lui Lucifer sau Ochiul Satanei. Cine are control asupra lui, are control asupra banilor lumii. De aceea acest simbol (piramida si ochiul apare si pe dolarul american).
Oculta Mondiala (de pe nivelele 1, 2 si 3 ale piramidei) se considera supusii Satanei si i se inchina. De aceea ei incearca sa controleze nivelele inferioare ale piramidei ca sa le aduca sub conducerea Ochiului Satanei.

Pare absurd in zilele noastre ca oameni atat de importanti ai planetei, atat de bogati si de influenti sa creada in puterile Satanei si sa i se inchine, dar va asigur ca exact asa stau lucrurile. Este foarte greu sa iti faci o imagine de ansamblu asupra intregului mecanism (care se desfasoara de la cele mai inalte nivele pana la noi, oamenii de rand, poporul lui Boc si al lui Basescu), dar voi incerca sa lamuresc cateva aspecte esentiale.

NIVELELE PIRAMIDEI

0. Nivelul 0 – Forta superioara reprezentata prin Ochiul Care Vede Tot.

Foarte Important : Intelegerea Fortei din varful Piramidei Puterii iti da posibilitatea sa “spargi” piramida si sa te sustragi controlului ei.

Ca sa poti intelege cu adevarat forta care se afla in varfului piramidei, trebuie in primul rand sa te intelegi pe tine insuti. Trebuie sa intelegi de unde vi, de unde ai aparut si incotro te indrepti, unde vei dispare. Raspunsurile la aceste intrebari sunt in interiorul tau, iar cheile de descifrare se gasesc peste tot in jurul tau, inclusiv in lumea materiala, palpabila. Din pacate indiciile pe care le gasesti in diverse surse de informare sunt amestecate cu o multime de minciuni. Ca sa afli raspuns la aceste intrebari trebuie sa iti urmezi nu inima si nici creierul ci pe amandoua in egala masura.

Pentru intelegerea Fortei trebuie sa existe un balans perfect intre suflet si ratiune, fara separare intre ele. Cine e ghidat doar de sentimente e usor de indus in eroare, de asemenea cine se ia doar dupa ratiune e usor sa se insele. Dar e foarte greu sa inseli pe cineva care are un perfect echilibru intre cele doua.

Pentru a intelege ce este in varful piramidei trebuie sa vezi realitatea din exterior, sa intelegi natura realitatii imediate. Numai asa vei putea intelege natura controlului pe aceasta planeta. Si tine minte: Daca nu faci parte din SOLUTIE, vei face mereu parte din PROBLEMA.

1. Nivelul 1 – Familiile regale

In varful Piramidei Puterii, pe nivelul 2 se afla familiile regale europene care toate sunt inrudite intre ele. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt cu totii rude de sange, tragandu-se din familia Windsor. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic.

Aici poate fi menţionat faptul că si în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie.
Conform unor surse, tot pe acest nivel al piramidei se mai situeaza un grup de oameni extrem de influenti, dar a caror identitate nu se cunoaste.

2. Nivelul 2 – Consiliul celor 13 familii

Pe nivelul 2 se afla asa numita Aristocratie Neagra compusa din 13 familii, cele mai bogate din lume.
David Icke scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceasta a fost creată în antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob.[…] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început.”

Aceste familii sunt (in ordine alfabetica):

1. Dinastia Astor
2. Dinastia Bundy
3. Dinastia Collins
4. Dinastia DuPont
5. Dinastia Freeman
6. Dinastia Kennedy
7. Dinastia Li
8. Dinastia Onassis
9. Dinastia Reynolds
10. Dinastia Rockefeller
11. Dinastia Rothschild
12. Dinastia Russell
13. Dinastia Van Duyn

Membrii acestor familii ocupa cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii.

Mass media controlata aproape in intregime de aceste familii ne spune ca Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu 54 miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari.
De fapt acesti miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) care detine incredibila suma de 500 trilioane de dolari (mai mult de jumatate din averea totala a lumii !!!). Cu averea acestei familii poate fi hranita si imbracata TOATA populatia globului.

Familia Rothschild, 500 de trilioane avere!

3. Nivelul 3 – Comitetul celor 300

Comitetul celor 300 (numiti si Olimpienii) a fost fondat in 1727 de catre aristocratia britanica si este compus din cele mai puternice “sub-familii”. Acest comitet coordoneaza direct o multime de institutii si organizatii majore din intreaga lume, printre care: Comisia Trilaterala, Consiliul pentru Relatii Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotunda, British Petroleum, Ordinul Skull and Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internationala, Francmasoneria Universala, Ordinul Magna Mater, Zionismul Universal, Consiliul Bisericilor Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presa, Societatea Regala Britanica, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri, Crima si Justitie, MIT, NATO, Crucea Rosie Internationala, Universitatea Priceton, Banca Mondiala, American Express, Citibank, Credit Suisse, etc.

4. Nivelul 4 – Centrul de comanda

Pe acest nivel se gasesc cele 6 structuri care reprezinta centrul de comanda la nivel global:
– Comisia Trilaterala,
– Consiliul Relatiilor Externe (CFR),
– Grupul Bilderberg,
– Clubul de la Roma,
– Organizatia Natiunilor Unite
– Institutul Regal pentru Afaceri Internationale
Toate aceste structuri sunt unite intre ele prin intermediul Mesei Rotunde.

Masa Rotunda, creaţia omului de afaceri britanic Cecil Rhodes este o structura atat de complexa, incat Dr. Coleman spunea despre ea: “Masa Rotunda insasi este alcatuita dintr-o adevarata increngatura de companii, institutii, banci si unitati de invatamant; ea le-ar ocupa timpul specialistilor de inalta calificare vreme de un an, numai pentru a o descalci si intelege“.

1. Comisia Trilaterala este o “asociatie particulara” infiintata in 1973 din initiativa lui David Rockefeller cu scopul de a “intari cooperarea economica si politica intre continentele american, european si asiatic”. De aceea se numeste Trilaterala. In componenta acestei comisii intra directori de concerne, bancheri, politicieni (printre care si fosti presedinti ai Statelor Unite), economisti, etc. – in general cei mai influenti oameni din America de Nord, Europa si Asia. Practic aceasta organizatie privata in care se intra doar cu invitatie speciala pe baza unor merite deosebite, conduce lumea peste capetele guvernelor.

Dupa luarea unor decizii, membrii organizatiei le transmit guvernelor, iar acestea le aplica la nivelul fiecarui stat. Toate natiunile lumii sunt conduse de aceasta entitate suprastatala. In fiecare an Comisia Trilaterala are o intrunire in plenul ei si cate o intrunire zonala. In perioada 15-17 octombrie 2010 intrunirea sectiei europene a Comisiei Trilaterale a avut loc la Bucuresti, intr-o discretie aproape totala. 170 din cei mai puternici oameni ai lumii au venit la Bucuresti si presa abia a semnalat acest lucru.

2. Consiliul pentru Relatii Externe (CFR) (din engleză Council on Foreign Relations) a fost fondată în 1921 si este o organizație americană non-profit nepartizană specializată în politică externă a Statelor Unite și afaceri internaționale. “Consiliul pentru Relatii Externe este un organ al ceea ce C.Wright Mills numea “Elita puterii” – un grup de bărbaţi, cu interese şi concepţii similare, care pun la cale cursul evenimentelor din poziţii intangibile, situate în spatele scenei.” declara Charles Kraft, membru CFR şi al Comisiei Trilaterale.

3. Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefeller și familia de bancheri Rotschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită.

Citeste si: De ce sunt evreii atat de bogati si de destepti?

Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată. Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări.

4. Clubul de la Roma, a fost infiintat in aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, om de stiinta şi afacerist italian şi Alexander King, un om de stiinta scotian. Doctrina clubului se bazeaza in special pe raportul Limitele Cresterii (The Limits to Growth) publicat in 1972. Conform acestui raport orice crestere are o limita care trebuie prevazuta si preintampinata. Cresterea economica este limitata, resursele sunt limitate si la fel, cresterea populatiei globului are o limita. De aceea trebuie luate masuri din timp pentru a preveni atingerea acestor limite. In acest context, unul din obiectivele Illuminati, reducerea populatiei globului pare a fi o masura necesara. De remarcat Ochiul Care Vede Tot care apare in spotul publicitar al Clubului de la Roma (vezi pe pagina oficiala).

5. Organizatia Naţiunilor Unite reprezintă calul troian al guvernului mondial în pregătire şi au în subordine o vastă reţea de organizaţii care se pretind în slujba popoarelor, dar care nu reprezintă decât o acoperire a unei manipulări groteşti, legată – printre altele – de ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia, America Centrală şi de Sud. Din reţeaua ONU face parte si Organizaţia Mondială a Sănătăţii, o filială aflată în proprietatea cartelului farmaceutic anglo-american-elveţian. Ori de câte ori această organizaţie avertizează lumea că se va produce o epidemie, cei care o controlează, corporaţiile farmaceutice, asigură vaccinul necesar. Este un nou exemplu al mecanismului de creare a problemei – reacţie – soluţie, deşi vaccinurile provoacă mari probleme de sănătate, afectând bunăstarea fizică şi psihică a miliarde de oameni.

6. Institutul Regal pentru Afaceri Internationale, cunoscut si sub numele de Chatham House este unul dintre cele mai importante cluburi de reflecţie in materie de afaceri internationale, din lume, ocupând locul întâi în clasamentul „Non-US Think Tank” al Foreign Policy. Dezbaterile din acest club sunt structurate sub forma unor analize independente pe domenii diverse precum Energie, Mediu, Resurse Guvernamentale, Politici Economice Internaţionale, Securitate, Sănătate. Una din regulile clubului este ca membri trebuie sa pastreze confidentiala identitatea celor care emit ideile.

Consiliul Relatiilor Externe şi Comisia Trilaterală controlează aproape sută la sută opinia publică.Toate marile cotidiene, agenţiile de ştiri şi principalele canale de televiziune, ale căror ştiri şi emisiuni sunt urmărite de opinia publică au în poziţii de conducere membrii acestor organizaţii.
Daca pe primele 3 nivele se gasesc doar cei care sunt inruditi cu familiile si sub-familiile Ocultei Mondiale, pe nivelul 4, precum si la nivelele inferioare ale Piramidei Puterii pot avea acces si oameni care nu sunt rude de sange cu familiile si sub-familiile conducatoare de la nivelele 1, 2 si 3.

Chiar si politicieni/demnitari romani pot fi gasiti in structurile de comanda de pe nivelul 4. De exemplu in Comisia Trilaterala tara noastra are doi membri cu drepturi depline: Mugur Isarescu (Guvernatorul BNR) siMihai Tanasescu (reprezentantul Romaniei la FMI). In acelasi timp, Mugur Isarescu este si presedintele ARCOR, filiala romana a Clubului de la Roma. Din ARCOR fac parte printre altii: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Calin Georgescu, Daniel Daianu, Mircea Malita, Sergiu Celac.

Asa ca putem dormi linistiti:  prin aceste persoane, Ochiul Care Vede Tot este prezent si in tara noastra. Centrul de Comanda de la nivelul 4, controleaza intreaga populatie a globului prin intermediul structurilor de pe nivelele 5, 6 si 7.

5. Nivelul 5 – Controlul financiar mondial

Toate instrumentele prin care Illuminati controleaza financiar populatia globului, se gasesc pe acest nivel. Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Reglementarilor Internationale, Bancile Centrale precum si mecanismele de impozitare a populatiei. Probabil este cel mai diabolic sistem de control al populatiei conceput vreodata. Control prin intermediul banului. Oare de ce banul se mai numeste si Ochiul Dracului?

“Dati-mi pe mana moneda unei tari si nu ma mai intereseaza cine face legile in acea tara” este un celebru citat al lui Rothschild. Probabil de aceea o tara nu este condusa de un guvern sau presedinte, ci este condusa din umbra de cel care controleaza moneda tarii respective. Probabil de aceea o tara nu se poate gospodari singura ci are nevoie de sfatul celor de la FMI. Nu mai conteaza cine face legile si ce legi face, caci oricum se aplica numai directivele FMI.

6. Nivelul 6 – Controlul resurselor mondiale

Pe acest nivel se situeaza marile corporatii internationale care urmaresc controlul populatiei prin controlul asupra resurselor. Toate resursele de pe pamant sunt darul naturii (sau al lui Dumnezeu) facut tuturor oamenilor care traiesc pe fata pamantului. Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a democraţiei, ele ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii.

Peste tot pe glob unde pamanturile sunt roditoare apar companii de tip Monsanto care ii corup pe politicieni sa reglementeze cultivarea si comercializarea produselor. Intentia este de a-i distruge pe mici producatori sau de ai scoate in ilegalitate, ceea ce inseamna ca nici cel mai inofensiv producator nu va mai putea sa cultive nimic in gradina proprie fara aprobarea guvernului.

Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.

De la 31 decembrie 2009, Guvernul Romaniei a inceput, alaturi de alte 165 de state semnatare (reprezentand aproape 85 % din populatia planetei), implementarea temutului Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare, de factura nazista, introdus de AG Farben si care va stabili regulile de alimentatie ale natiunilor. Implementarea, prevazuta pe mai multe etape, porneste de la faptul ca populatia globului este mult prea numeroasa ca Terra sa poata sustine o alimentatie naturala. Astfel, produsele trebuie modificate genetic, construite in laborator, aditivate si iradiate. Toate aceste date pot fi studiate pe site-ul www.codexalimentarius.com.

7. Nivelul 7 – Controlul populatiei globului

Structurile situate pe acest nivel sunt cele care au contact direct cu populatia. Toate directivele venite de sus sunt implementate la nivelul populatiei prin aceste 4 componente: Religie, Invatamant, Guverne si Media. Practic stapanii lumii se ascund in spatele acestui paravan (nivelul 7) pentru a-si indeplini planurile.

Populatia este indoctrinata prin religie, indobitocita prin sisteme de invatamant care nu sunt decat o fabrica de produs oameni pe care statul sa-i intrebuinteze apoi dupa scopurile sale, tinuta in frau de catre institutiile guvernamentale si prostita de catre massmedia. Rezultatul este o populatie lipsită de energie şi de entuziasm, lipsită de putinţa de a acţiona şi de a reacţiona, incapabila sa isi dea seama ce se intampla cu ea, astfle incat orice banda politica se poate face stapanul ei.

8. Nivelul 8 – Populatia globului sau unitatile de munca

Pe ultimul nivel, cel mai de jos, ne aflam noi popuatia globului, oamenii de rand, turma de oi sau sclavii moderni ai timpurilor noastre. Ciclul nostru este limitat la ceea ce am fost indoctrinati ca trebuie sa facem: ne nastem, facem scoala, muncim pentru stapanii nostrii, le platim taxe si impozite si apoi iesim la pensie. Chestia cu pensia s-ar putea sa dispara din acest ciclu, caci nu-i ajuta cu nimic pe cei de sus.

Interesant este ca din turma unii dintre noi pot sa se ridice temporar pe nivele superioare, sa faca parte din institutiile guvernului, sa ajunga pe nivelul 5 bancheri pe la Banca Mondiala sau FMI sau chiar pe nivelul 4 in Clubul de la Roma. Dar cand ei devin inutili pentru stapani, sunt aruncati din nou in turma de jos. De pe nivelele 5, 6 si 7 se produc cele mai dure atacuri si cele mai mari presiuni asupra populatiei. Este atacata siguranta financiara si alimentara a fiecaruia dintre noi, este atacat sistemul de sanatate public, invatamantul, religia, cultura, identitatea nationala.

In fata acestor forte colosale care domina planeta, guvernul nostru si conducatorii nostri “alesi de popor” nu au practic nici o sansa. Ei trebuie sa execute intocmai ordinele pe care le primesc si sa puna tara la dispozitia celor ce conduc lumea. Singura problema este ca acesti conducatori ai nostri pe langa faptul ca fura, sunt si incompetenti si nu stiu sa negocieze mai dur conditii avantajoase pentru poporul roman. Este clar ca Romania nu se poate izola si dezvolta separat in afara contextului regional si global. Vrem sau nu, ea face parte din planul Noii Ordini Mondiale, si daca intreaga lume se indreapta intr-o directie, noi nu avem cum sa mergem in directie opusa. Pozitia pe care o vom avea in acest nou plan global, depinde doar de cei care ne conduc.

http://www.pauzadestiri.ro/2015/03/cine-conduce-intreaga-lume-piramida-puterii/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/francmason-am-fost-membru-iluminati-acum-spun-totul/

Francmason: “Am fost membru ILLUMINATI! Acum spun totul!”

Pauzadestiri.ro vă oferă azi informații traduse din blogul original al unui fost membru Illuminati. Sunt informații cu adevărat tulburătoare, vin ca un duș cu apă rece după o saună… Puteți, acum cu adevărat realiza în ce pericol se mai află încă omenirea sub controlul acestor cu adevărat MALEFICI ! Această postare va fi despre modul în care Illuminati m-au recrutat și prin ce anume a trebuit să trec.

 

El povestește:

,,Când eram în vârstă de 19 ani, am căzut de acord să fac niște bani prin intermediul unor conexiuni cu prietenii prin unele investiții de succes ale unor bani pe care i-am făcut de-a lungul copilăriei mele. M-am implicat în unele oferte de culise și am văzut cum banii mei încep să se înmulțească. M-am înscris la cursurile Universității Harvard, în 1964, începând să devin din ce în ce bogat, și influența mea în campus a crescut la fel de bine prin participarea mea la diverse cluburi și organizații. Unii dintre prietenii și cu mine am început să activăm ca brokeri de cvasi-stoc în timp ce eram încă la Harvard. Am făcut tone de numerar în cursul anului, și am devenit  foarte puternic și influent în campus.

Într-o noapte când mergeam pe jos înapoi spre cămin, la scurt timp după miezul nopții, am fost abordat de doi bărbați în costume negre. Am presupus inițial că au de gând să investigheze activitatea mea de afaceri, deoarece o parte din ea nu era tocmai legală. Mi-au cerut să vin cu ei și i-am urmat în subsolul unei case cu două etaje, câteva străzi de la camera mea de cămin. M-au așezat la o masă și m-au întrebat dacă sunt dispus să fac o afacere. Nu mi-au spus ce afacere ar fi trebuit să fac, dar încontinuu m-au întrebat dacă aș fi dispus să fac o afacere. Eu pe jumătate eram de acord și atunci cel mai mare om pe care l-am văzut vreodată a trecut prin ușă și se așeză. Sunt aici pentru a spune adevărul, și nimic din ceea ce este scris de mine este vreo exagerare, fals sau science-fiction. Această informație este adevărată, aceasta este realitatea, și este timpul ca ea să fie spusă.

Am fost membru al Illuminati47 de ani. Am fost recrutat când aveam 19 ani. Am postat și pe parcursul anului trecut. Informațiile care sunt pe cale să le dezvălui sunt revelatoare și foarte periculoase. Eu sunt unul dintre cei șapte oameni din istoria Illuminaticare au efectuat ,,Ritualul Plecării“. Știam că trebuie să ies atunci când am descoperit ceva, la o reuniune din luna iunie a anului 2010. De ani de zile am fost în line cu convingerile, motivele și acțiunile Illuminati, dar recent a devenit prea mult pentru mine să suport, și a trebuit să închei contractul meu sacru.

Lista CARTI despre masonierie si illuminati

Motivul pentru care sunt aici este de a dezvălui totul despre Illuminati. Cum devii un membru, ceea ce face organizația și  planurile de viitor pe care le aveam.

Aici este o previzualizare a unora dintre lucrurile pe care le voi dezvălui:

• Barack Obama nu este un membru al Illuminati, el este ceva mult, mult mai rău;
• Noile aparate de zbor spațiale, sunt avioane care pot intra pentru scurt timp pe orbită. Ele nu sunt ceea ce par, ele sunt un instrument Illuminati;
• Denver, Colorado este un loc malefic;
• Străinii (ET) sunt un pic diferiți de ceea ce ne învață mass-media;
• Informațiile pe care le am sunt esențiale!

Buncărele subterane

Primul subiect pe care-l expun este aceste buncăre subterane. În prezent, există 57 de baze subterane și buncăre în Statele Unite, care sunt în uz pentru diverse scopuri. De asemenea există 439 de buncăre în întreaga lume. Toate aceste buncăre și baze sunt controlate și menținute de către Illuminati. Cel mai mare buncăr subteran este în Sao Paulo, Brazilia. Acest buncăr are capacitatea de a deține până la 5.000 de persoane pentru o perioadă de până la zece ani. Am fost personal în acest buncăr, și este mult mai mare decât oricine își poate chiar imagina. Acest buncăr este asigurat în principal pentru evenimente legate de sfârșitul lumii.

5.000 dintre cele mai bogate, mai strălucitoare și cele mai puternice persoane din lume și-au asigurat adăpost în acest buncăr, în cazul unui război termonuclear global, dezastre naturale, sau orice altă formă de catastrofe globale. Alte câteva buncăre au capacitatea de-a adăposti un număr mare de oameni pentru perioade lungi de timp, dar niciun alt buncăr nu este la fel de mare și de capabil ca acesta. În cazul unui al  treilea război mondial, toți liderii mondiali vor fi adăpostiți aici, precum și guvernele lumii, ce vor fi guvernele proxy teoretic.

Cei mai bogati oameni din lume vor fi de asemenea aici. Oameni, cum ar fi Bill Gates, Warren Buffet, magnații petrolului (cu toate acestea, acești magnați ai petrolului vor fi uciși în timp ce vor fi adăpostiți în buncăr, astfel încât preluarea din Orientul Mijlociu va fi mult mai ușoară pentru Noua Ordine Mondială).

Nu știu numărul exact, dar din 439 de buncăre din lume, aș spune că în jurul a 275 dintre ele sunt construite în principal pentru adăpost și sejururi extinse. Am stat într-unul din aceste buncăre în China, în anii nouăzeci. El era foarte frumos, foarte luxos. Este practic ca și cum v-ați afla într-un hotel de 5 stele.

Unii oameni care au fost cazați în aceste buncăre

Leon Troțki – După ce Stalin a învins (după moartea lui Lenin), Troțki și puterea securizată a Uniunii Sovietice, au fost mutați într-un buncăr subteran din Elveția.  Stalin inițial nu știa despre acest lucru pentru că el nu a respectat ordinele Illuminati. După înlăturarea lui, Troțki urma să fie repus în funcție în calitate de lider al Uniunii Sovietice. A fost important să-l avem pe Troțki plasat în acest buncăr pentru că Stalin a avut de gând să-l omoare. Stalin în cele din urmă a căzut din planurile Iluminaților, iar Troțki a fost executat pentru că nu a mai fost nevoie de el.

Abraham Lincoln – Lincoln NU a fost ucis de John Wilkes Booth. Lincoln a fost plasat în biroul președintelui ca un pion. Illuminatiștiau că dacă el a fost ales,  Sudul se va separa (este vorba de Razboiul de Secesiune). Războiul Civil a făcut Nordul foarte, foarte bogat. Acesta a fost singurul motiv pentru care Războiul Civil a fost lăsat să se întâmple. Dacă Illuminati nu ar fi văzut oportunitatea de a deveni bogați fără război, atunci sclavia ar fi în continuare o instituție americană. Lincoln a fost plasat în biroul președintelui doar pentru a începe războiul. El a făcut o înțelegere ca odată războiul terminat, va fi revocat din funcție. Acest lucru s-a întâmplat prin falsul asasinat, iar el și-a petrecut restul zilelor într-un buncăr din Mexic.

Saddam Hussein – Hussein a fost la putere în Irak doar pentru a crește justificarea pentru invazia Irakului de către Statele Unite și alte națiuni. Mulți dintre voi sunteți deja familiarizați cu ceea ce am spus despre planurile de a prelua în întregime Orientul Mijlociu și pentru a asigura petrolul care este în prezent neexploatat. Hussein, care a fost “spânzurat” a fost un fals, iar videoclipul cu telefonul celular care a fost publicat a fost menit să lanseze “dovada”. Saddam este în prezent într-un buncăr undeva în Argentina. Nu știu de nici un plan de viitor cu el.

Restul buncărelor din lume sunt folosite pentru stocarea de lucruri care nu pot fi stocate la suprafața solului. Stocurile nucleare sunt deținute în aceste buncăre subterane. În cazul în care o națiune deviază de pe cursul care este planificat, atunci aceasta va fi eliminată. Fie prin asasinarea liderilor lor fie prin distrugere nucleară. Din fericire, acțiunea nucleară nu a trebuit să fie luată încă; cu toate acestea, Eipot crea o astfel de distrugere.

Tehnologia HAARP 

Este adevărată. Pot să vă asigur. Aparatura este găzduită în întregime într-un  buncăr, care este sub apă, în Oceanul Pacific. Această mașinărie a fost dezvoltată în anii 1980, și a fost folosită pentru prima dată la sfârșitul anilor nouăzeci. Această mașinărie are capacitatea de a crea orice dezastru natural pe care Illuminati doresc să-l creeze. Uraganul Katrina a fost un produs al tehnologiei HAARP. Uraganul a fost folosit ca o diversiune. În timp ce zona a fost în haos, iar atenția a fost deturnată peste tot, inginerii au fost trimiși să pregătească deversarea petrolului în Golf. Pot să vă asigur că Illuminatisunt capabili să elibereze mai mult petrol în Golf.

Petrolul care a fost deja pompat în Golf este doar o cantitate mică în comparație cu ceea ce ar putea fi făcut. Deversarea de petrol a fost folosită ca un agent de implantare a unor corpuri microscopice (microbodiesoriginal ) în creierul copiilor din zonă. Acești copii care au fost afectați sunt acum supuși controlului guvernamental ori de câte ori aceste implanturi sunt activate. Illuminati au folosit, de asemenea, posibilitatea pe care Katrina a prezentat-o pentru a construi un buncăr direct sub Cartierul Francez. De ce altfel ați crede că FEMA a fost atât de lentă pentru a oferi asistență adecvată? Inginerii au avut nevoie de timp.

Citeste si: Cine conduce lumea ? Piramida puterii si Noua Ordine Mondiala

Tehnologia HAARP nu este controlată de vreo țară unitar; este controlată și utilizată în mod colectiv. Cutremurul din Haiti a fost produs de HAARP. Nu toate evenimentele sunt relevante sau importante, unele sunt doar teste, altele sunt chiar greșeli. Fiți siguri însă că, odată ce este nevoie de un dezastru natural, dezastrul poate fi generat, precum și regizat și poate avea orice efect este necesar.

Un alt lucru care este găzduit în aceste buncăre sunt drogurile. Există cantități masive de cocaină, marijuana, heroină, și tot felul de alte droguri care sunt stocate. Comerțul cu droguri și războiul împotriva drogurilor sunt esențiale pentru Illuminati. Deoarece tot mai multe droguri sunt comercializate, cartelurile devenind mai puternice, Illuminati devin mai bogați și mai puternici.

Unul dintre cei mai importanți contributori și binefăcători ai traficului de droguri este Warren Buffett. Buffett a controlat traficul de droguri din emisfera vestică în ultimii douăzeci de ani. Cartelurile de droguri din Mexic sunt de asemenea sub puterea lui. Illuminaticontrolează majoritatea drogurilor din America de Nord.

Acest lucru se datorează faptului că le oferă încă, un alt vehicul pentru a transporta tehnologia care le permite să preia controlul consumatorilor. Illuminati este in continua cautare de moduri de a se implanta in mintea publicului larg, și, bineînțeles, controlul comerțului cu droguri a fost modul perfect de a face acest lucru. Buffett a asigurat controlul comerțului cu droguri, atunci când s-a apropiat de cartelurile de droguri multiple și le-a asigurat contracte. El a controlat de atunci această piață, iar Ben Bernanke (fostul președinte al Federal Reserve) îl ajută zi de zi.

Buncăre multiple sunt de asemenea echipate pentru a servi ca și crematorii. Cam în același fel în care naziștii au ars victimele lor, Illuminati intenționează să ardă victimele lor. Mulți au speculat că FEMA a construit stocuri de sicrie care urmează să fie utilizate pentru înmormantari în masă, dar acest lucru nu este adevărat. Mormintele în masă ar lua o cantitate masivă de timp și efort. Prin urmare, atunci când vine momentul pentru a începe asasinate în masă și execuții, corpurile vor fi expediate la “crematorii”, unde vor fi arse în aceste buncăre și reduse la cenușă. FEMA, care este o organizație activă a Iluminati, a decis că acesta ar fi cel mai eficient mod de a dispune de o cantitate foarte mare de cadavre.

Cu toate acestea, multe dintre aceste buncăre conțin roboți care sunt proiectați și gata să se infiltreze la locurile de muncă, în cazul unui deficit de forță de muncă. Scenariul în care vor fi utilizați cel mai probabil acești roboți este atunci când orientarea de control a minții al planului Illuminati intră în vigoare. Roboții vor fi trimiși pentru a lucra la locurile de muncă ale unor persoane, iar aceste persoane vor fi utilizate pentru alte evenimente, cum ar fi război, propagandă, și violență. Acești roboți vor fi, de asemenea, folosiți o singură dată, când controlul populației intră în vigoare.

Alex Jones nu este cine spune că e. De ani de zile el a fost lucrat pentru a descoperi secretele Illuminati și Noii Ordini Mondiale, dar totuși el este un membru marcant, și va fi la putere în cele din urmă (aici nu stiu cat adevar este, la prima vedere este un oponent vehement al NWO…prin postul de radio on-line si site-urile sale ,,Prison Planet” si Infowars). Jones a fost plasat în lumea teoriei conspirației pentru a hrăni informații false și pentru a arunca căutătorii adevărului de pe traseu. Nu cred nimic din ce omul ăsta spune. Toate informațiile pe care el le prezintă sunt fabricate de către Illuminati, pentru Illuminati. Gândiți-vă la Joseph Goebbels (a fost ministrul propagandei al celui de-al treilea Reich). Alex Jones este perfect Joseph Goebbels. Sunteți mințiți de către un om care primește instrucțiunile sale direct de la Illuminati.

Aselenizarea din 1969 a fost reală, dar a fost o aselenizare cu șapte ani mai devreme și aceea a fost prima reală. Într-adevăr, rușii au fost primii care au aselenizat; cu toate acestea, ei nu au făcut publicitate privind rezultatele misiunii. S-a decis ca America a fost să câștige cursa spațială pentru a asigura un sentiment de învingător capitalismului asupra comunismului. Rusia a lansat propria rachetă spre Lună ca un test pentru a se asigura succesul Americii șapte ani mai târziu. Totul a mers perfect, cu aselenizarea rusă, iar aceeași tehnologie a fost apoi aplicată misiunii americane pe Lună. Astronauții americani au început prima construcție de situri de rachete nucleare pe Lună. Aceste situri de rachete nucleare au fost adăugate pe-a lungul anilor prin intermediul misiunilor lunare ulterioare și la ele au muncit roboți controlați de la distanță. Scopul acestor situri de rachete este abilitatea de a lansa rachete nucleare, fără riscul de detectare și urmărire a rachetelor de către o anumită țară. Scenariul în care vor fi folosite aceste rachete este de a ataca o națiune care nu cooperează cu Illuminati.

Citeste si: Părintele Cleopa, mesaj INCREDIBIL! “Nu beți Cola pentru că beți sângele copiilor voștri!”

Illuminati ar ordona lansarea rachetelor asupra națiunii respective fără a fi afectate alte națiuni, acea națiune nefiind în măsură să prezinte dovezi pentru a declara război unei alte țări. În opinia mea, aceste rachete nu vor fi utilizate, deoarece există multe alte moduri prin care Illuminati pot da jos un guvern întreg, altul decât a-l ataca cu rachete. Cu toate acestea, după știința mea, Luna are în prezent 2 situri de rachete nucleare complet echipate, care pot fi operate de pe Pământ.

Lipirea cu spațiul ….

Oamenii de știință care lucrează pentru Illuminati au descoperit un mod care să poată “închidă” soarele. A fost creată o armă care trage un fascicul de radiații de înaltă densitate chiar în inima unei planete sau stele. Acest fascicul de radiație pătrunde prin planetă și crează un cilindru foarte mare exact în mijlocul ei. Radiația care este lăsată în urmă începe să erodeze steaua sau planeta și efectul este răspândit ca fulgerul. Această tehnologie a fost testată pe diferite stele și planete din imediata apropiere a sistemului nostru solar și este foarte eficientă. Primul lucru care apare la acea stea este că radiația erodează un cilindru perfect prin mijlocul stelei, apoi radiația lăsată în urmă începe să lucreze drumul său exterior degenerând (anihilând) totul în calea sa. Radiația continuă să construiască și să se răspândească.

Unele stele au rezistat până când au fost complet deteriorate din cauza radiațiilor; Cu toate acestea, unele stele au devenit atât de instabile încât acestea s-au anihilat la un moment dat. Oamenii de știință sunt siguri că această tehnologie poate fi utilizată pe soare, dar și pe alte planete. O estimare de care am auzit a fost că de la emisia inițială a radiațiilor, ar fi nevoie de aproximativ nouă ani pentru ca întregul soare să fie consumat în întregime. Noi am începe să vedem efectele radiației în aproximativ 3 și jumătate după aceasta. Primele semne ar fi zile mai scurte si o cantitate scăzută de lumină a soarelui în timpul acelor zile. Soarele va începe să devină instabil după aproximativ șapte ani, și vom începe să vedem explozii solare masive. Odată ce nouă ani este atins, toată viața de pe pământ va fi moartă.

După plecarea mea, eu nu sunt complet sigur cine se află în partea de sus, liderii centrali ai Illuminati ce sunt în acest moment, dar voi dezvălui presupunerea mea. Illuminati este structurat în așa fel încât există unu la trei lideri majori din fiecare regiune majoră a lumii; Cu toate acestea, unele regiuni au fost lăsate în afară din cauza lipsei unui lider adecvat; Prin urmare, un lider este instalat acolo.

În America de Nord    

Warren Buffett este cel mai probabil capul tuturor operațiunilor Illuminati. Urmat de Ben Bernanke, urmat de Lloyd Blankfein, care este CEO (președinte) al Goldman Sachs. Goldman Sachs este un jucător cheie în sectorul Illuminati din America de Nord. Recent, Goldman Sachs a investit aproape 500 de milioane de dolari în Facebook. De obicei, acest lucru înseamnă că Facebook va cădea sub controlul Illuminaticurând, la fel ca și MySpace și Twitter. Alti jucatori-cheie din America de Nord sunt Alex Jones, Bill Clinton, Rahm Emmanuel, desigur Obama, și Timothy Geithner (fost trezorier al SUA).

ÎnAmerica de Sud

America de Sud este lipsită de orice lider real Illuminati. Cu Hugo Chavez a fost dificil de a lucra în trecut. El părea să fie în conformitate cu agenda Iluminati; cu toate acestea, lui nu-i plăcea să i se spună ce să facă. Majoritatea liderilor din America de Nord, controlează America de Sud, de asemenea.

În Europa

Nicolas Sarkozy este tipul principal. El controlează majoritatea operațiunilor din Europa și Africa. Gordon Brown a fost foarte influent în Illuminati până când a decis să înceapă să meargă pe calea lui; de aceea el a fost îndepărtat din funcție. Părerea mea e că el este încă un jucător-cheie, doar nu la fel de cum a fost o dată. Există mai mulți traficanți africani de arme care au câștigat recent o anumită putere; cu toate acestea, nu am cunoștință de identitatea lor.

În Orientul Mijlociu

Orientul Mijlociu este controlat în mare măsură de Benjamin Netanyahu, ceea ce nu ar trebui să ni se pară o surpriză. Totuși Netanyahu nu are foarte mult control cum am putea crede. Așa cum am arătat mai înainte, Israelul este marele stat marionetă al Illuminati. Ei vor face absolut orice Illuminati vor ca ei să facă, și ei o vor face cât mai bine posibil fără măcar să gândească de două ori. Israelului i s-a dat permisiunea să deschidă focul asupra Iranului ori de câte ori doresc să facă acest lucru. Controlul Orientului Mijlociu este greu pentru că există atât de multe grupuri rebele. Palestina nu ar trebui să fie chiar îngrijorată. Deși nu este controlată de Illuminati, ea nu este capabilă să facă ceva. Iranul are limita în timp, și complet în opoziție față de alții. Acesta este motivul pentru care Israelul va distruge Iranul când va începe al Treilea RM.

În Asia

Asia este controlată în întregime de către Vladimir Putin și acoliții săi. Putin este un om foarte puternic și foarte inteligent. El va recâștiga controlul popular în Rusia foarte repede, dar puteți fi siguri că tot ce se întâmplă în Rusia chiar acum trece doar prin el. China a ales să renunțe la puțină putere pentru Illuminati. Ei cooperează; pur și simplu nu le pasă să se implice. În opinia mea, este pentru că ei simt că vor fi capabili să învingă Illuminati în cele din urmă. Aceasta face o tristă greșeală. În cele din urmă ei vor ajunge la o înțelegere și se vor alătura în ceea ce se va numi al treilea război mondial.

Citeste si: De ce sunt evreii atat de bogati si de destepti?

Gripa spaniola din 1918, virusul SARS și H1N1 toate au un lucru în comun: toate au fost proiectate de către Illuminati. În timp ce nimic nu a fost instituit pe o scară globală, Illuminati au testat aceste virusuri ani de zile și în cele din urmă au deblocat cheile de creare a unui virus ce se va răspândi în întreaga lume foarte, foarte repede ucigând selectiv persoane. Sfatul meu: nu vă vaccinați ! Veți deveni o parte dintr-un grup de test pe care Illuminati îl folosește pentru experimente. Virusul H1N1 a început să se extindă atunci când animalele au evadat dintr-o fermă din Brazilia, unde virusul a fost testat.

Mai multe dintre aceste animale s-au amestecat cu cetățenii orașelor din jur, iar multe dintre animale au fost consumate. Populația orașelor din jur au fost în carantină, iar cei care au murit au fost înmormântați; Cu toate acestea, într-un fel, călători, turiști, au transmis virusul gripal tot drumul până în nordul Mexicului, unde a fost raportat primul virus. Illuminati curând au aflat că virusul a fost mult, mult mai ineficient decât credeau. Aceștia în prezent desfășoară activități de cercetare pe un virus care va șterge o țară într-o chestiune de zile.

Destul cu istoria, acum să trecem la alte informații. Am fost implicat în unele lucruri oribile, dar acum vreau să descoperiți activitățile curente ale Illuminati. Activitățile care au determinat plecarea mea.

Obama este cea mai mare marionetă dintre toate

Barry Soetoro, da, care este numele lui real, s-a născut într-un buncăr Illuminati departe sub pământ în Finlanda. El a fost îngrijit să devină POTUS. El a fost îndoctrinat de la început cu învățăturile Illuminati, cu planurile Noii Ordini Mondiale, precum și cu planurile pe care el trebuia să le execute. Barry nu a ieșit din acest buncăr până în momentul în care el a împlinit 23 de ani. Toate fotografiile și conturile lui dinainte de acest moment sunt fabricate de către Illuminati. Cu toate acestea, Illuminati au uitat un lucru important.

Un certificat de naștere. S-a decis ca după această greșeală ar părea prea dubios să-l afișeze acum magic, deci nu vă așteptați ca cineva să-l dezvăluie, pentru că nu a fost niciodată făcut. Barry, care a intrat în “lume” ca Barack Obama, este omul cel mai rău de pe această planetă. Nu este din design propriu, ci pentru că el a fost hrănit cu indicații. Dacă ați crezut că proiectul de lege de asistență medicală a fost o afacere mare, nu aveți nici o idee despre ceea ce Obama va prezenta anul care vine. Acest plan, a început deja să fie executat. Se va crea o “armată” personală pentru Obama. Petrolul care a țâșnit din conducte în Golf a fost infestat cu ,,corpusculi” (microbodies – original text) care se plantează în creierul infectat, și poate fi activat de la distanță pentru a controla pe cel infectat. Cea mai mare parte, din acești ,,corpusculi” sunt implantați în mintea copiilor.

Amintiți-vă cum se adresa Obama studenților, cât a fost de controversat? Acest eveniment a fost folosit pentru a transmite unde radio care au permis implantarea acestor ,,corpusculi” în mintea copiilor. Se presupune, iar aceasta este partea care nu o știu de fapt, că această armată nu va fi activată pentru război fizic, ci ei vor fi folosiți pentru a asigura realegerea lui Obama pentru mulți, mulți ani de-acum încolo. Modificarea în Constituție care restricționează președintele de a fi ales de două ori va fi radiată din Constituție și Obama va demara o domnie de șase mandate în cursul căreia vom vedea distrugerea Orientului Mijlociu.

Aceasta sună destul de credibil. Știu că tehnologia pe care o avem public este cu 20 de ani în urmă față de ce este într-adevăr acolo…

Am mult mai multe informații, dar am nevoie de timp pentru a le formata și expune. Aceasta nu este cu siguranță ultima mea postare, așa cum am mai multe informații care trebuie spuse. Adresa mea de mail pentru întrebări este  walte1944@yahoo.com. “

Sursa : http://www.anonymousmags.com/

     Concluzie bloger

Aceasta a fost relatarea fostului membru Illuminati. Rămâne să extragem fiecare adevărul de aici. Eu personal am câteva semne de întrebare. Cel mai mare este cel referitor la tehnologia care poate distruge o planetă sau stea. Că ea ar putea să fie deținută de Illuminati, s-ar putea, cu toate că niciun mesaj al civilizațiilor care ne supraveghează nu au afirmat acest lucru și acest lucru ar putea fi deținut de către grupul CHIMERA, eventual (conform spuselor lui Cobra) care nu esteIlluminati.

Citeste si: Adevarata istorie a Romaniei … un secret la nivel mondial

Dar ce mi se pare neadevărat este și testarea ei pe câteva stele din apropierea sistemului nostru solar. O stea este un spirit deosebit de evoluat care a luat această formă pentru evoluția altor ființe sub diferite forme, planete, ființe umane, plante, animale, etc. Ori nu cred că ierarhia Galaxiei ar fi dat voie ca acești nesupuși să se joace de-a distrugerea unor stele sau planete, mai ales acum când Federația Galactică, Consiliul Andromeda, Comandamentul Ashtar și-au făcut simțită prezența tot mai des și vizibil….

Apoi chestiunea cu Obama. Se spune că nu a ieșit din buncăr decât la 23 de ani. Ori mărturiile lui Andrew Basiago și alții spun că au fost colegi în programele secrete de călătorie în timp și pe Marte (a se revedea articolele de pe blog cu aceste subiecte, n.b.) și pregătit ca viitor președinte… Oricum important este că și dintre EI au început să se trezească și să părăsească corabia care începe să se scufunde…Pe toți aceștia noi trebuie să-i iertăm și să-i ajutăm să se integreze în noua lume pe care o construim, iar tot ce aceștia dețin, de la cunoștințe la tehnologii să fie folosite în eradicarea sărăciei și foametei de pe planetă pentru progresul spiritual general.

• TAGS
• EVREI
• FRANCMASONI
• ILLUMINATI
• LIBRIS.RO
• LOJA MONTE CARLO
• MASONERIEE
• MEMBRII ILLUMINATI
• NOUA ORDINE MONDIALA

– See more at: http://www.pauzadestiri.ro/2015/03/francmason-am-fost-un-membru-illuminati-acum-spun-totul/#sthash.04PgqXxO.dpuf

Francmason: “Am fost membru ILLUMINATI! Acum spun totul!”

 

SCLAV, SCLAVIE

SCLAV, SCLAVIE

I. În Vechiul Testament

Introducere

Sub influenţa legii romane, sclavul este în mod obişnuit considerat a fi o persoană (bărbat sau femeie) fără drepturi, aflată în proprietatea unei alte persoane, şi de care – la fel ca de oricare altă formă de proprietate personală – proprietarul poate dispune şi o poate folosi în orice mod doreşte. Totuşi, în Orientul biblic din antichitate sclavii puteau dobândi şi au dobândit înaintea legii, sau prin obicei diferite drepturi, şi acestea cuprindeau dreptul de proprietate (chiar asupra altor sclavi) şi puterea de a conduce afaceri pe când erau încă sub controlul stăpânilor lor. Sclavia este atestată din cele mai vechi timpuri pretutindeni în Orientul apropiat şi îşi datorează existenţa şi perpetuarea în primul rând factorilor economici.

Sursele de sclavi

(i) Prin capturare. Captivii, îndeosebi prinşii de război, erau de obicei reduşi la sclavie (Geneza 14:21, revendicaţi de împăratul Sodomei; Numeri 31:9; Deuteronom 20:14; 21:10 şi urm.; Judecători 5:30; 1 Samuel 4:9 (cf. VSR); 2 Împăraţi 5:2; 2 Cronici 28:8, 10 şi urm.), obicei a cărui datare este la fel de veche ca şi cea a documentelor scrise, mergând până în jurul anului 3000 î.Cr., şi probabil chiar mai înainte (referinţe în I. Mendelsohn, Slavery in the Ancient Near East, 1949, p. 1-3).

(ii) Prin cumpărare. Sclavii puteau fi cumpăraţi uşor de la alţi proprietari sau de la negustori (cf. Geneza 17:12-13, 27; Eclesiastul 2:7). Legea le permitea evreilor să cumpere sclavi străini de la străinii din ţară sau din afara graniţelor ţării (Levitic 25:44 şi urm.). În antichitate sclavii erau vânduţi ca orice alte mărfuri şi dintr-o ţară în alta. Astfel, madianiţii şi ismaeliţii l-au vândut pe *Iosif unei înalte oficialităţi egiptene (Geneza 37:36; 39:1), iar Tirul fenician importa sclavi şi obiecte din bronz (aramă, în vers. Cornilescu; n.tr.) din Asia Mică (Ezechiel 27:13) şi vindea iudei ionienilor, atrăgându-şi prin aceasta ameninţarea în legătură cu un tratament asemănător din partea concetăţenilor lui (Ioel 3:4-8). Pentru dovezi în ceea ce priveşte numărul mare de sclavi semitici care au ajuns în Egipt pe vremea lui Iosif, probabil în cea mai mare parte prin negoţ de sclavi, vezi referinţele din *Iosif sau din bibliografia de mai jos. Pentru iniţiativa comercială babiloniană în negoţul cu sclavi din ţările străine asemenea Tirului, vezi Mendelsohn, op. cit., p. 3-5.

(iii) Prin naştere. Copiii „născuţi în casa” unor părinţi sclavi devenau „sclavi născuţi în casă”; aceştia sunt menţionaţi în Scriptură din perioada patriarhală înainte (Geneza 15:3; 17:12-13, 27; Eclesiastul 2:7; Ieremia 2:14), şi la fel de timpuriu în documentele mesopotamiene (Mendelsohn, p. 57-58).

(iv) Ca despăgubire. Dacă un hoţ declarat vinovat nu putea face despăgubire şi nu putea să-şi plătească amenzile şi pagubele aduse, se puteau strânge fonduri în acest sens prin vinderea lui ca sclav (Exod 22:3; cf. prevederea similară din Codul lui Hammurapi, §§ 53-54: ANET, p. 168).

(v) Prin neplata datoriilor. Debitorii care falimentau erau adesea siliţi să-şi vândă copiii drept sclavi, sau copiii le erau confiscaţi ca sclavi de către creditor (2 Împăraţi 4:1; Neemia 5:5, 8). În Codul lui Hammurapi debitorul insolvabil (precum şi soţia şi familia lui) devenea de obicei sclavul celui care l-a creditat, şi muncea pentru el timp de trei ani în schimbul datoriei, urmând ca apoi să fie eliberat (§ 117: DOTT, p. 30, sau ANET, p. 170-171). Acesta pare să fie fondul la legea mozaică din Exod 21:2-6 (şi 7-11), şi din Deuteronom 15:12-18, unde un sclav evreu trebuia să lucreze şase ani, în mod explicit perioada „dublă” de timp (Deuteronom 15:18) faţă de cei trei ani din Codul lui Hammurapi (cf. cu Mendelsohn, p. 32-33), însă atunci când era eliberat trebuia să i se aloce capital ca el să poată să o ia din nou de la început (vezi şi d. (i) 1, în continuare). În Orientul biblic insolvabilitatea era o cauză majoră de reducere la statutul de sclav (Mendelsohn, p. 23, 26-29).

(vi) Vinderea de sine. Intrarea de bună voie, prin vânzare, în sclavie, adică, în dependenţă faţă de o altă persoană pentru a scăpa de sărăcie, era ceva cunoscut de foarte multă lume (Mendelsohn, p. 14-19, pentru date). Levitic 25:39-43, 47 şi urm., a recunoscut acest lucru, a avut însă în vedere răscumpărarea în anul de veselie (sau chiar şi mai înainte în cazul unor stăpâni străini).

(vii) Răpirea. Răpirea unei persoane şi reducerea unei persoane răpite la sclavie era o încălcare a legii pedepsibilă cu moartea atât în Codul lui Hammurapi, (§ 14: DOTT, p. 30; ANET, p. 166), cât şi în legea lui Moise (Exod 21:16; Deuteronom 24:7). Fraţii lui *Iosif s-au făcut în esenţă vinovaţi de o astfel de încălcare a legii (Geneza 37:27-28 cu 45:4), şi e foarte posibil să fi fost „întristaţi” şi să fi avut nevoie de reasigurări pentru a nu fi „mâhniţi” (Geneza 45:3, 5, şi cf. Geneza 50:15).

Preţul sclavilor

Preţul sclavilor varia întrucâtva, după cum era de aşteptat, în funcţie de circumstanţe, de sexul, vârsta şi condiţia sclavilor, însă preţul mediu al sclavilor a crescut progresiv de-a lungul istoriei, asemenea preţului altor mărfuri; femeia sclavă la vârsta procreării având întotdeauna un preţ mai mare decât bărbatul sclav. Spre sfârşitul mileniului al treilea î.Cr. în Mesopotamia (în timpul dinastiei Akkad şi celei de-a treia dinastie a lui Ur) preţul mediu al unui sclav era de 10-15 sicli de argint (referinţe în Mendelsohn, p. 117-155). Aproximativ pe la anul 1700 î.Cr. Iosif a fost vândut ismaeliţilor pentru 20 de sicli de argint (Geneza 37:28), exact preţul curent pentru perioada patriarhală, când a treia parte dintr-o mină sunt 20 de sicli (§§ 116, 214, 252: DOTT, p. 35; ANET, p. 170, 175-176, în de ex. Codul lui Hammurapi, în jurul anului 1750 î.Cr.), în tăbliţele contemporane din Vechiul Babilon (compară cu Mendelsohn, loc. cit.) şi la Mari (G. Boyer, Archives Royales de Mari, 8, 1958, p. 23, No. 10, rândurile 1-4). Pe la secolul al XV-lea î.Cr. preţul mediu era de 30 sicli la Nuz (B. L. Eichler, Indenture at Nuzi, 1973, p. 16-18, 87) şi putea fi de 20, 30 sau 40 sicli la Ugarit în nordul Siriei (Mendelsohn, p. 118-155; J. Nougayrol, Palais Royal Ugarit, 3, 1955, p. 228:2 cu referinţe, p. 23 n. 1) în secolele al 14-lea şi al 13-lea î.Cr., fiind foarte apropiat de preţul contemporan de 30 sicli reflectat în Exod 21:32. În perioadele ulterioare preţul mediu pentru un sclav de sex masculin a crescut constant sub domnia asiriană, babiloniană şi persană, la 50-60 sicli, 50 sicli şi respectiv 90-120 sicli (Mendelsohn, p. 117-118, 155). Pentru preţul de 50 sicli în perioada asiriană cf. 2 Împăraţi 15:20, unde persoanele de vază din Israel, sub domnia lui Menanem, au trebuit să plătească preţul lor ca sclavi, probabil ca preţ de răscumpărare pentru a evita deportarea lor în Asiria (D. J. Wiseman, Iraq 15, 1953, p. 135, şi JTVI 87, 1955, p. 28). Creşterile succesive şi identice ale preţului mediu al sclavilor, atât în documentele biblice cât şi în cele externe, sugerează cu hotărâre categoric că documentele biblice se bazează în mod direct pe tradiţii exacte din perioadele specifice în cauză, şi anume, începutul şi sfârşitul mileniului al 2-lea şi începutul primului mileniu 5 d.Cr., şi nu sunt din aceste puncte de vedere elaborarea unor tradiţionalişti de mai târziu sau a unor editori preoţeşti, exageraţi în ceea ce priveşte statistica.

Sclavii ca proprietate privată în Israel

(i) Sclavii evrei.

Legea căuta (asemenea Codului lui Hammurapi cu 5 secole mai devreme) să evite pericolul alunecării în masă a populaţiei spre sclavie şi şerbie, pericol născut sub presiunea economică exercitată asupra micilor cultivatori de pământ, prin limitarea la 6 ani a perioadei de slujire pe care debitorii insolvabili (vezib.(v), anterior) trebuiau să o presteze, eliberarea lor trebuind să fie însoţită de asigurarea unor bunuri suficiente pentru un nou început (Exod 21:2-6; Deuteronom 15:12-18). Un bărbat care era deja căsătorit când a devenit sclav, la eliberarea lui îşi lua împreună cu el şi soţia, dacă însă nu fusese căsătorit înainte de a intra ca sclav şi i se dăduse o soţie din partea stăpânului său, acea soţie şi eventualii copii rezultaţi în urma căsătoriei rămâneau ai stăpânului. Pornind de la aceasta, cei care doreau să rămână în slujba stăpânului şi să-şi păstreze familia puteau să o facă pentru totdeauna (Exod 21:6; Deuteronom 15:16 şi urm.); oricum în anul de veselie el avea să fie eliberat (Levitic 25:40), lucrul acesta având legătură cu restituirea moştenirii (Levitic 25:28), chiar dacă alesese să rămână pentru totdeauna cu stăpânul lui. Debitorii insolvabili aflaţi în sclavie temporară similară celei din Exod 21:2 şi urm. reprezintă probabil subiectul din Exod 21:26-27, unde pierderea permanentă a unui membru din trup şterge datoria şi aduce astfel eliberare imediată din partea creditorului/stăpânului (Mendelsohn, op. cit., p. 87-88). În zilele lui Ieremia împăratul şi cei înstăriţi au abuzat în mod flagrant de legea eliberării în al şaptelea an, eliberindu-şi sclavii doar pentru a pune din nou stăpânire pe ei, şi au fost condamnaţi pe măsură pentru această practică foarte necinstită (Ieremia 34:8-17).

Un evreu care s-a vândut de bună voie ca sclav pentru a scăpa de sărăcie trebuia să slujească stăpânului lui până în anul de veselie, când urma să fie eliberat (Levitic 25:39-43) şi să-şi primească înapoi moştenirea (Levitic 25:28). Dacă însă stăpânul lui era un străin, el avea posibilitatea să-şi cumpere libertatea sau să fie răscumpărat de una din rudele lui oricând înainte de anul de veselie (Levitic 25:47-55).

Femeile sclave constituiau subiectul unei legi specifice suplimentare şi al unui obicei. Se atestă atât în naraţiunea patriarhală (Geneza 16), cât şi în documentele cuneiforme, de ex. din Ur (Wiseman, JTVI 88, 1956, p. 124), că sclavele-servitoare ale soţiei stăpânului puteau naşte copii stăpânului lor pentru soţia fără copii. Sub lege, dacă o fată evreică era vândută ca sclavă (Exod 21:7-11), statutul ei marital era păzit cu grijă: ea putea să se căsătorească cu stăpânul ei (şi putea fi răscumpărată în cazul în care era respinsă), sau cu fiul lui, sau să devină o concubină întreţinută în sensul strict al cuvântului, avea însă să fie eliberată dacă stăpânul ei nu reuşea să aplice oricare dintre cele trei posibilităţi cu care fusese de acord. În Mesopotamia asemenea contracte erau de obicei mai severe, neoferind adesea nici un fel de protecţie (Mendelsohn, p. 10 şi urm., 87).

(ii) Sclavii străini.

Spre deosebire de sclavii evrei, aceştia puteau fi înrobiţi permanent şi lăsaţi moştenire cu alte proprietari de familie (Levitic 25:44-46). Totuşi, ei erau cuprinşi în poporul lui Israel pe baza unui precedent patriarhal (circumcizia, Geneza 17:10-14,27) şi luau parte la sărbători (Exod 12:44, Paştele; Deuteronom 16:11,14) şi la odihna de Sabat (Exod 20:10; 23:12).

O femeie capturată în război putea fi luată ca soţie cu drepturi depline de un evreu, încetând prin aceasta să mai aibă statutul de sclavă; astfel, dacă ulterior bărbatul ei divorţa de ea, ea devenea liberă şi nu ajungea sclavă (Deuteronom 21:10-14).

(iii) Condiţiile generale

Felul în care erau trataţi sclavii depindea în mod direct de personalitatea stăpânului lor. Putea fi o relaţie de încredere (cf. Geneza 24; 39:1-6) şi afecţiune (Deuteronom 15:16), însă disciplina putea fi severă, chiar fatală (cf. Exod 21:21), deşi omorârea pe loc a unui sclav de către stăpânul lui era urmată de pedepsirea stăpânului (Exod 21:20), fără îndoială cu moartea (Levitic 24:17,22). Este posibil ca sclavii evrei, asemenea unora babilonieni, să fi purtat uneori un semn vizibil al sclaviei lor (Mendelsohn, p. 49), deşi acest lucru rămâne îndoielnic. În unele împrejurări sclavii puteau să-şi revendice dreptatea (Iov 31:13) sau să apeleze la lege (Mendelsohn, p. 65,70, 72), însă – asemenea egipteanului cruţat de David – puteau fi abandonaţi de stăpânii lor plini de cruzime în cazul în care se îmbolnăveau (1 Samuel 30:13). În timpurile patriarhale un stăpân fără copii putea să adopte un sclav din casă şi să şi-l facă moştenitor, după cum este consemnat despre Avraam şi Eliezer înainte de naşterea lui Ismael şi Isaac (Geneza 15:3), şi despre diverşi alţi oameni în documentele cuneiforme (Ur, cf. Wiseman, JTVI 88, 1956, p. 124).

De-a lungul istoriei antice documentele disponibile depun mărturie despre un număr mare de oameni care au căutat să scape din sclavie prin evadare, iar cei care i-au ajutat şi le-au fost complici în vreun fel se puteau aştepta să fie pedepsiţi, mai ales în timpurile mai vechi început (Mendelsohn, p. 58 şi urm.). Sclavii care scăpau cu fuga dintr-o ţară în alta intrau într-o categorie diferită. Statele aveau uneori în tratatele lor clauze mutuale de extrădare; aceasta ar explica faptul că Şimei şi-a recuperat atât de uşor doi sclavi fugari de la împăratul Achiş al Gatului din Câmpia Filistiei (1 Împăraţi 2:39-40; cf. Wiseman, op. cit., p. 123). Totuşi, unele state decretau de asemenea uneori că dacă se vor întoarce în ţara cetăţeni înrobiţi în străinătate, ei vor fi eliberaţi şi nu vor fi extrădaţi. Acest lucru a fost stipulat de Codul lui Hammurapi (cap. § 280: DOTT, p. 35; ANET, p. 177; cf. Mendelsohn, p. 63-64, 75, 77-78), şi reprezintă probabil semnificaţia lui Deuteronom 23:15 şi urm. (Mendelsohn. p. 63-64).

(iv) Dezrobirea (manumisiunea). După legile ebraice un debitor înrobit trebuia să fie eliberat după şase ani (Exod 21:2; Deuteronom 15:12, 18), sau drept despăgubire pentru un ultraj (Exod 21:2; Deuteronom 15:12,18), iar o fată putea fi răscumpărată sau eliberată în cazul în care era repudiată, sau dacă nu erau onorate condiţiile slujirii (Exod 21:8,11; vezi mai sus d.(i) 3). Un evreu care se vindea pe sine ca sclav trebuia să fie eliberat în anul veseliei, sau putea fi răscumpărat cu un anumit preţ, la orice vreme, de la un stăpân străin (Levitic 25:39-43, 47-55; d. (i) 2 mai sus). Cu privire la Deuteronom 23:15 şi urm. vezi secţiunea precedentă. O femeie captivă putea deveni o femeie liberă prin căsătorie (Deuteronom 21:10-14).

În 1 Cronici 2:34 şi urm. un evreu, Şeşan, nu avea fii, astfel că a dat-o pe fiica lui de nevastă sclavului său egiptean Iarha pentru ca să aibă descendenţi şi ca familia lui să nu moară; este foarte probabil că în aceste împrejurări Iarha va fi fost eliberat (Mendelsohn, p. 57), şi în acelaşi mod Eliezer din Damasc, dacă nu ar fi fost înlocuit ca moştenitor al lui Avraam de Ismael şi apoi de Isaac.

În ebr. termenul care denotă că o persoană este „liberă”, că nu este (sau nu mai este) un sclav (de ex. Exod 21:2, 5, 26-27; Deuteronom 15:12-13, 18; Iov 3:19; Ieremia 34:9-11,14,16; etc.) este hopsi, termen ce are o lungă istorie în Orientul antic, apărând drept hupsu în textele cuneiforme din secolul al 18-lea până în sec. al 17-lea î.Cr., şi se referă în mod obişnuit la oameni eliberaţi din sclavie care sunt mici proprietari de pământ, persoane care iau în arendă o mică parcelă de moşie sau lucrători angajaţi. Acestea sunt categoriile în care se afla un evreu după ce era eliberat. El putea deveni un mic proprietar de pământ dacă îşi redobândea moştenirea (cum se întâmpla în anul de veselie) sau un arendaş sau lucrător pe pământul deţinut de alţii. Cu privire la dezrobire în Orientul antic vezi Mendelsohn, p. 74-91; cu privire la hopsi vezi bibliografia de mai jos.

Sclavia statală şi cea în Templu

(i) Sclavia statală în Israel. Aceasta era practicată la o scară redusă. David i-a determinat pe amoniţii pe care i-a cucerit să facă muncă forţată (2 Samuel 12:31), ar Solomon i-a recrutat pe descendenţii supravieţuitori ai popoarelor din Canaan, însă nu pe israeliţii adevăraţi, în mobilizarea lui permanentă la muncă de corvoadă mas-obed (vezi 1 Împăraţi 9:15, 21-22; purtători de sarcini şi pietrari, versetul 15 şi 2 Cronici 2:18). *Israeliţii au slujit temporar la corvoadă (mas) doar în Liban, prin rotaţie (1 Împăraţi 5:13 şi urm.) Nu există nici o contradicţie între 1 Împăraţi 5 şi 9 cu privire la corvoadă; cf. M. Haran, VT 11, 1961, p. 162-164, urmărindu-l şi corectându-l parţial pe Mendelsohn, p. 96-98. Compară cu A. F. Rainey, IEJ 20, 1970, p. 191-202. Renumitele mine de cupru de lângă Eţion-Gheber (*ELAT) erau foarte probabil lucrate de sclavi canaaniţi şi amoniţi/edomiţi (N. Glueck, Basor 79, 1940, p. 4-5; Mendelsohn, p. 95; Haran, op. cit., p. 162). O asemenea folosire a captivilor de război era comună pretutindeni în Orientul Apropiat, iar în alte ţări din afara Israelului cetăţenii mai puţin favorizaţi de soartă şi sclavii obişnuiţi puteau uneori să fie preluaţi de stat (Mendelsohn, p. 92-99).

(ii) Sclavii ca proprietate a Templului în Israel. După războiul cu Madianul, Moise a luat câte 1 din 500 şi respectiv 1 din 50 din prada de război a luptătorilor şi cea a lui Israel, atât din oameni cât şi din bunuri, pentru folosul marelui preot şi al leviţilor, la Cortul Domnului, în mod evident ca servitori (Numeri 31:28,30,47). La aceştia s-au adăugat apoi gabaoniţii cruţaţi de Iosua, care au ajuns „să taie lemne şi să scoată apă” pentru casa şi altarul Domnului (Iosua 9:3-27), adică servitori în folosul cortului întâlnirii şi al celor care slujeau în el. De asemenea David şi căpeteniile lui au dedicat străini (Nethinim – ajutoare pentru leviţi, n.ed.) pentru slujire similară în folosul leviţilor care slujeau la Templu, câţiva dintre descendenţii lor întorcându-se din captivitate cu Ezra (8:20); la aceştia se adăugau „robii lui Solomon” (Ezra 2:58). Ezechiel (44:6-9) a avertizat poate tocmai împotriva faptului că s-a îngăduit acestor servitori necircumcişi să uzurpe un loc în închinarea dintr-un Templu care nu era al lor. Sub Neemia (3:26,31) unii dintre aceştia au locuit în Ierusalim şi au ajutat la repararea zidurilor lui.

Concluzii: orientări generale

În general, după cum se ilustrează prin repetatele porunci în numele lui Dumnezeu de a nu se stăpâni cu asprime asupra unui frate israelit (de ex. Levitic 25:43, 46,53,55; Deuteronom 15:14 şi urm.), în legile şi obiceiurile din VT cu privire la sclavie adie un spirit mai uman. Chiar şi atunci când legea şi obiceiul ebraic cu privire la sclavi împărtăşesc din moştenirea comună a lumii semitice antice, există o grijă unică în numele lui Dumnezeu pentru aceşti oameni care prin statutul lor nu erau oameni, o grijă care lipseşte din codurile legii din Babilon sau Asiria. Mai mult decât atât, trebuie amintit faptul ca, în general vorbind, economia Orientului Apropiat antic nu s-a bazat niciodată în mod substanţial sau în special pe munca sclavilor, cum s-a întimplat în Grecia „clasică” şi de mai târziu sau, mai cu seamă în Roma imperială (cf. Mendelsohn, p. 111-112, 116:117, 121; I. J. Gelb, Festschrift for S. N. Kramer, 1976, p. 195-207, cu privire la statistici şi comparaţii; numărul limitat şi posibilităţile economice ale sclavilor neo-babilonieni, cf. F. I. Andersen (rezumat la Dandamayer), Buried History 11, 1975, p. 191-194). Şi Iov (31:13-15) vesteşte conceptul despre egalitatea tuturor oamenilor, de orice condiţie, înaintea Dumnezeului lor creator.

BIBLIOGRAFIE

O lucrare de bază care face referiri frecvente la datele din VT este I. Mendelsohn, Slavery in the Ancient Near East, 1949, urmărind până la capăt studiile iniţiale, şi fiind suplimentată de IEJ 5, 1955, p. 65-72. Datele biblice sunt rezumate şi evaluate de A. G. Barrois, Manuel d’Archéologie Biblique, 2, 1953, p. 38, 114, 211-215, şi de R. de Vaux, Ancient Israel: its Life and Institutions, 1961, p. 80-90, 525). Cu privire la sclavii din Templu în Israel vezi M. Haran, VT 11, 1961, p. 159-169. Cu privire la hopsi, „liber(t)”, vezi Mendelsohn, BASOR 83, 1941, p. 36-39 şi ibid., 139, 1955, p. 9-11; E. R. Lacheman, ibid., 86 1942, p. 36-37; D. J. Wiseman, The Alalakh Tablets, 1953, p. 10. Pentru datele egiptene cu privire la sclavie, vezi monografia de A. M. Bakir, Slavery in Pharaonic Egypt, 1952, suplimentată pentru perioada lui Iosif de W.C. Hayes, A Papyrus of the Late Middle Kingdom in the Brooklyn Museum, 1955, p. 92-94, 98-99, 133-134, şi mai ales G. Posener, Syria 34 1957, p. 147, 150-161.  K.A.K.

II. În Noul Testament

Sisteme de sclavie în vremurile Noului Testament

Sclavia iudaică, judecând după Talmud, a rămas guvernată, ca întotdeauna, de unitatea naţională, ermetică a poporului. Exista o deosebire precisă între sclavii iudei şi cei dintre Neamuri. Sclavii iudei erau pasibili de dezrobirea din anul sabatic, iar răspunderea de a-i răscumpăra pe iudeii ţinuţi în sclavie de către Neamuri cădea asupra comunităţilor iudaice din orice loc. În acest mod nu era recunoscută nici o separare fundamentală între cei înrobiţi şi cei liberi. În acelaşi timp toţi oamenii din popor puteau fi consideraţi drept slujitorii lui Iahve („robi” în trad. Cornilescu; n.tr.)

Dimpotrivă, sclavia la greci era justificată în teoria clasică de presupunerea existenţei unui ordin natural al sclavilor. Deoarece numai clasa cetăţenilor era, strict vorbind, umană, sclavii erau numai nişte bunuri mobile. Deşi această idee era pusă în practică numai în cazurile rare în care judecata sănătoasă şi omenia fuseseră nimicite, rămâne valabil că de-a lungul antichităţii clasice instituţia sclavagistă a fost pur şi simplu luată de bună, chiar şi de cei care au lucrat în vederea ameliorării ei.

În diferite perioade de timp şi în diferite locuri a existat o diversitate foarte mare în extinderea şi întrebuinţările sclaviei. Sensibilitatea modernă este dominată de ororile sclaviei agricole în masă din Italia şi din Sicilia în timpul celor două secole dintre războaiele cartagineze şi Cezar August, orori dramatizate printr-o serie de revolte eroice ale sclavilor. Acesta era un produs secundar al cuceririi romane rapide a ţărilor mediteraneene, sursa principală a excedentului de sclavi fiind prizonierii de război. Totuşi, în timpurile NT războiele au fost puţine la număr, iar fermele cu sclavi erau în orice caz o metodă caracteristic romană de lucrare a pământului. În Egipt, de exemplu, nu exista practic nici o sclavie agricolă, pământul fiind lucrat de o ţărănime liberă sub supraveghere birocratică. În Asia mică şi Siria existau proprietăţi mari ce aparţineau templelor, ale căror fermieri arendaşi erau într-un fel de şerbie. În Palestina, judecând după pildele lui Isus, sclavii erau folosiţi mai mult în poziţii administrative pe proprietăţile de la ţară, lucrătorii fiind recrutaţi temporar, după împrejurări.

Cele mai răspândite forme de sclavie au fost sclavia domestică şi cea publică. În cel dintâi caz sclavii erau cumpăraţi şi folosiţi ca un semn al bogăţiei. Acolo unde nu erau decât unul sau doi sclavi, ei lucrau alături de stăpânul lor, având aceleaşi îndeletniciri ca şi el. Pe străzile Atenei ei nu puteau fi deosebiţi de oamenii liberi, iar familiaritatea sclavilor faţă de stâpânii lor era o temă inepuizabilă de comedie. La Roma casele mari angajau zeci de sclavi de dragul unui lux absolut. Munca lor era înalt specializată şi adeseori în mare măsură lipsită de efort. În cazul sclavilor publici, statutul lor le conferea un grad înalt de independenţă şi respect. În absenţa unei administraţii civile ei îndeplineau tot felul de servicii, cuprinzând în unele cazuri până şi servicii de poliţie. Profesiuni ca medicina şi educaţia erau în mod obişnuit practicate de sclavi.

Principalele surse ale sclaviei erau: (1) naşterea, bazându-se pe legea asupra situaţiei particulare privitoare la diferitele grade ale descendenţei de sclav; (2) practica răspândită a abandonării copiilor nedoriţi, care erau apoi disponibili pentru folosul oricui se îngrijea de creşterea lor; (3) vânzarea propriilor copii ca sclavi; (4) intrarea de bună voie în sclavie ca soluţie la anumite probleme, cum este datoria; (5) sclavia penală; (6) răpirea şi pirateria; (7) negoţul de al un capăt la celălalt al frontierelor romane. Sursele acestea nu erau toate deschise într-un singur loc şi la orice vreme: legea şi atitudinea locală variau foarte mult. Gradul sclaviei varia de asemenea foarte mult, fiind imposibil de calculat. Se poate să fi atins o treime din populaţia Romei şi a marilor metropole din est. Totuşi, în zone cu economie bazată pe fermieri gradul sclaviei se reducea la o mică fracţiune a populaţiei.

Dezrobirea putea fi aranjată la orice vreme, dacă o doreau proprietarii. În Roma ea era de obicei adusă la îndeplinire prin testament, şi a fost nevoie să se pună anumite limite pentru a se preveni diluarea prea rapidă a masei de cetăţeni cu persoane de origine străină. În statele greceşti două forme obişnuite de dezrobire erau un fel de auto-cumpărare, în care incompetenţa legală a sclavului era depăşită prin trecerea dreptului de proprietate ce devenea practic asupra unei zeităţi, şi dezrobirea făcându-se în schimbul unui contract de servicii, ce însemna pur şi simplu că sclavul, deşi liber din punct de vedere legal, rămânea în aceeaşi slujbă.

În perioada NT condiţia sclaviei era pretutindeni temperată în mod constant. Cu toate că sclavii nu aveau o personalitate legală, proprietarii recunoşteau faptul că sclavii lucrau mai bine cu cât condiţia lor se apropia mai mult de cea a oamenilor liberi, iar deţinerea unor proprietăţi şi încheierea căsătoriilor erau în mod normal îngăduite. Cruzimea era condamnată de sentimentul în dezvoltare al caracterului omenesc comun, fiind în unele cazuri controlată; în Egipt, de exemplu, moartea unui sclav constituia subiectul unei investigări din partea unui medic legist, în timp ce în statele greceşti sclavii eliberaţi deveneau străini rezidenţi ai oraşului fostului lor stăpân, la Roma ei deveneau în mod automat cetăţeni după actul de dezrobire. Astfel, fluxul mare de sclavi spre Italia, mai ales în timpul ultimelor două secole înainte de Cristos, a avut drept efect internaţionalizarea republicii romane, anticipând propria politică a guvernului de lărgire constantă a comunităţii.

Atitudinea Noului Testament faţă de sclavie

Se pare că cei doisprezece ucenici ai lui Isus nu au făcut parte din sistemul de sclavie. Printre ei nu existau nici sclavi şi nici proprietari. Totuşi, instituţia sclavagistă apare frecvent în pilde (de ex. Matei 21:34; 22:3), deoarece familiile regale şi ale marilor seniori de care ţinea această instituţie ofereau o analogie frumoasă pentru Împărăţia lui Dumnezeu. În repetate rânduri Isus a vorbit despre relaţia ucenicilor faţă de El Însuşi ca despre relaţia robilor faţă de domnul lor (de ex. Matei 10:24; Ioan 13:16). În acelaşi timp El a subliniat caracterul nepotrivit al acestei ilustraţii. Ucenicii erau, cum s-ar zice, emancipaţi şi aveau acces la privilegiile unei relaţii mai apropiate (Ioan 15:15). Sau, spre stinghereala lor pronunţată, Isus Însuşi a adoptat rolul de sclav (Ioan 13:4-17, cu scopul de a-i îndemna la slujire reciprocă.

Totuşi, în afara Palestinei, unde bisericile erau adeseori întemeiate asemenea unei gospodării, printre membri existau atât stăpâni, cât şi slujitori. Sclavia a fost una dintre diviziunile omeneşti care a devenit fără sens în noua comunitate în Cristos (1 Corinteni 7:22; Galateni 3:28). Aceasta a dus după câte se pare la o dorinţă de emancipare (1 Corinteni 7:20) şi probabil chiar la o încurajare activă a ei din partea unora (1 Timotei 6:3-5). Pavel nu era împotriva dezrobirii dacă se oferea prilejul (1 Corinteni 7:21), însă era atent să nu exercite presiuni asupra proprietarilor, chiar şi acolo unde sentimentul personal l-ar fi putut conduce la aceasta (Filimon 8,14). Nu era vorba numai de motivul practic de a nu expune bisericile la critică (1 Timotei 6:1 şi urm.), ci şi de punctul de principiu că toate poziţiile sociale sunt acordate de Dumnezeu (1 Corinteni 7:20). Din acest motiv sclavii trebuie să caute să placă lui Dumnezeu prin slujirea lor (Efeseni 6:5-8); Coloseni 3:22). Legătura frăţească faţă de un stăpân credincios trebuie să adauge un motiv în plus pentru slujirea corectă (1 Timotei 6:2). Pe de altă parte, un stăpân se prea poate să lase să predomine sentimentul frăţesc (Filimon 16), şi cu siguranţă el trebuie să-şi trateze sclavii cu reţinere (Efeseni 6:9) şi cu echitate strictă (Coloseni 4:1).

Faptul că sclavia domestică, care este singura la care se face referire în NT, era guvernată în general de sentimente de bunăvoinţă şi afecţiune, este sugerat în întrebuinţarea ei figurată în „casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19). Apostolii sunt în mod obişnuit administratori (ispravnici, economi; n.tr.) ai lui Dumnezeu (1 Corinteni 4:1; Tit 1:7; 1 Petru 4:10), şi chiar simpli sclavi (robi) (Romani 1:1; Filipeni 1:1). Caracterul legal al „jugului robiei” nu era, totuşi, uitat (Galateni 5:1), iar ideea dezrobirii şi a adoptării în familie era o concluzie minunată la acest mod de gândire (Romani 8:15-17; Galateni 4:5-7). Astfel, fie că au făcut-o în realitate sau prin analogie, apostolii au stigmatizat în mod limpede instituţia sclavagistă ca parte a ordinii ce se sfârşea. În ultimă analiză, frăţia fiilor lui Dumnezeu îi va vedea pe toţi membru ei liberi de lanţurile lor.

BIBLIOGRAFIE

1973. W. Buckland,The Roman Law or Slavery, 1908; R. H. Barrow,Slavery in the Roman Empire, 1928; W. L. Westermann, The Slave Systems of Greek and Roman Antiquity, 1955 (cu bibliografie completă); M. I. Finley (ed.), Slavery in Classical Antiquity: Views and Controversies, 1960; J. Jeremias, Jerusalem in the Time of Jesus, 1969, p. 314, 334-337; J. Vogt,Ancient Slavery and the Ideal of Man, 1974; S. S. Bartchy, Mallon Chresai: First-Century Slavery and the Interpretation of 1 Cor. 7:21, 1973.

E.A.J.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/sclav-sclavie.html

Identitatea Cuvântului lui Dumnezeu Sola Scriptura şi Biserica primară, de William Webster

Sola Scriptura şi Biserica primară de William Webster

Identitatea Cuvântului lui Dumnezeu

Sola Scriptura şi Biserica primară, de William Webster

Reforma a fost responsabilă de restaurarea principiului sola Scriptura în Biserică, principiu care fusese în vigoare în Biserică încă de la începutul epocii post-apostolice. Iniţial, învăţătura apostolilor s-a transmis pe cale orală dar, o dată cu încheierea perioadei apostolice, întreaga revelaţie specială care Dumnezeu dorea să fie păstrată pentru om a fost codificată în Scripturile scrise. Sola Scriptura este acea învăţătură şi credinţă că astăzi există o singură revelaţie specială de la Dumnezeu pe care omul o posedă, Scripturile scrise sau Biblia şi, în consecinţă, Scripturile sunt suficiente în ce priveşte conţinutul şi ele reprezintă autoritatea finală pentru Biserică din pricina naturii lor, întrucât sunt inspirate de Dumnezeu. Aceasta înseamnă că nici o parte a revelaţiei păstrate sub forma tradiţiei orale nu există independent de Scriptură. Pe de altă parte, în secolul al XVI-lea, Conciliul de la Trent a declarat că revelaţia lui Dumnezeu nu era cuprinsă numai în Scripturi. Parţial ea se regăsea în Scripturile scrise şi parţial în tradiţia orală şi, prin urmare, Scripturile nu erau suficiente sub aspectul conţinutului. Aceasta a fost părerea universală a teologilor romano-catolici, timp de secole după Conciliul de la Trent şi este şi astăzi părerea predominantă. Oricum, este interesant de observat că în cercurile romano-catolice există astăzi o dezbatere continuă printre teologi cu privire la natura Tradiţiei. Nu există o înţelegere clară legată de ce este Tradiţia în romano-catolicism. Unii sunt de acord cu Conciliul de la Trent, iar alţii nu. Însă perspectiva adoptată la Trent este în contradicţie şi respinge credinţa şi practica Bisericii din epoca patristică. Biserica primară a păstrat principiul sola Scriptura în sensul că a crezut că orice doctrină trebuie dovedită pe baza Scripturii, iar dacă nu putea fi adusă o asemenea dovadă, doctrina respectivă trebuia respinsă.

Încă de la începutul epocii post-apostolice, în scrierile celor pe care îi cunoaştem cu numele de părinţii Bisericii găsim un apel exclusiv la Scripturi pentru o învăţătură bună a doctrinei şi pentru apărarea acesteia împotriva ereziei. Scrierile părinţilor Bisericii emană efectiv spiritul Vechiului şi Noului Testament. Întâlnim acelaşi lucru şi în scrierile apologeţilor, precum Iustin Martirul şi Atenagora, de la începutul secolului al II-lea, spre mijlocul lui. În nici una din aceste scrieri nu există vreun apel la autoritatea Tradiţiei ca fiind un ansamblu de revelaţie separat şi independent. Spre mijlocul şi sfârşitul celui de-al II-lea secol, în scrierile lui Ireneu şi Tertulian întâlnim pentru prima oară conceptul de Tradiţie Apostolică, păstrată în Biserică în formă orală. Cuvântul ‚Tradiţie’ înseamnă simplu învăţătură. Dar la ce se referă aceşti părinţi atunci când spun că această Învăţătură sau Tradiţie Apostolică este păstrată pe cale orală? Ceea ce vroiau ei să spună era că episcopii Bisericii predică oral cuvântul şi că oricine este interesat să înveţe Tradiţia Apostolică adevărată putea să o facă prin simpla ascultare a învăţăturilor orale ale episcopilor oricăreia dintre bisericile ortodoxe din acele vremuri. Ireneu şi Tertulian declară emfatic faptul că întreaga învăţătură a episcopilor care a fost dată pe cale orală îşi avea rădăcina în Scriptură şi putea fi dovedită din Scripturi. Ambii părinţi ne prezintă conţinutul doctrinar efectiv al Tradiţiei Apostolice care era predicată în biserici şi fiecare doctrină porneşte de la Scriptură. În această Tradiţie Apostolică nu există nici o doctrină care să nu fie găsită în Scriptură şi în scrierile acestor părinţi nu există nici un apel la o Tradiţie de natură orală pentru a apăra ceea ce ei numesc Tradiţia Apostolică. Pentru Ireneu şi Tertulian, Tradiţia Apostolică este pur şi simplu Scriptura. Ireneu a fost cel care a afirmat că, iniţial, apostolii au predicat verbal şi învăţătura lor a fost ulterior consemnată în scris, în Scripturi şi, de atunci, acestea au devenit stâlpul şi temeiul credinţei noastre. Afirmaţia lui spune astfel: „Nu am învăţat de la nimeni alţii planul mântuirii decât de la cei prin care Evanghelia a ajuns până la noi; aceştia au proclamat-o la un moment dat în public şi, într-o epocă mai târzie, prin voia lui Dumnezeu, ne-au transmis-o prin Scripturi, ca să fie temelia şi stâlpul credinţei noastre” (Alexander Roberts & W.H. Rambaugh Translators, Scrierile lui Ireneu, Împotriva ereziilor (Edinburgh: T & T Clark, 1874), 3.1.1). Tradiţia – când se referă la proclamarea orală, precum predicarea sau învăţarea – era văzută mai întâi drept prezentarea orală a adevărului scriptural sau drept codificarea adevărului biblic sub forma unei mărturisiri de credinţă.

Ireneu şi Tertulian au avut discuţii contradictorii cu gnosticii, care au fost cei dintâi care au sugerat şi au învăţat pe alţii că deţineau o tradiţie apostolică orală independentă de Scriptură. Aceşti părinţi din perioada de început au respins o asemenea noţiune şi au apelat numai la Scriptură pentru proclamarea şi apărarea doctrinei. Istoricul bisericii, Ellen Flessman-Van Leer, afirmă acest fapt:

„Pentru Tertulian, Scriptura este singurul mijloc pe baza căruia el respinge sau validează o doctrină în ce priveşte conţinutul acesteia… Pentru Ireneu, doctrina bisericii cu siguranţă nu este niciodată pur tradiţională; din contră, ideea că ar putea exista ceva adevărat, transmis exclusiv viva voce (oral), este o orientare a gândirii gnostice… Dacă Ireneu doreşte să dovedească adevărul unei doctrine în ce priveşte conţinutul acesteia, el recurge la Scriptură, pentru că în ea este accesibilă în mod obiectiv învăţătura apostolilor. Dovezile provenite din tradiţie şi Scriptură slujesc unuia şi aceluiaşi scop: identificarea învăţăturii bisericii ca fiind învăţătura apostolică originală. Cea dintâi stabileşte că învăţătura bisericii este învăţătura apostolică, iar cea de-a doua arată ce este această învăţătură apostolică” (Ellen Flessman-van Leer, Tradiţia şi Scriptura în Biserica primară (Van Gorcum, 1953, pp. 184, 133, 144).

Biblia a fost autoritatea finală pentru părinţii din epoca patristică. Ea era suficientă sub aspectul conţinutului şi arbitrul final în toate problemele de adevăr doctrinar, după cum a subliniat JND Kelly:

„Cel mai clar semn al prestigiului de care se bucură (Scriptura) este faptul că aproape întregul efort teologic al părinţilor, fie că scopurile lor erau polemice sau constructive, era îndreptat spre ceea ce cuprindea expunerea Bibliei. În plus, pretutindeni era de la sine înţeles că orice doctrină trebuia să aibă mai întâi o baza scripturală pentru a putea fi acceptată” (Doctrine creştine timpurii (San Francisco: Harper & Row, 1978), pp. 42, 46).

Heiko Oberman face următoarele comentarii cu privire la relaţia dintre Scriptură şi Tradiţie în Biserica primară:

„Pentru Biserica primară, Scriptura şi Tradiţia nu se excludeau reciproc sub nici o formă: kerygma (mesajul Evangheliei), Scriptura şi Tradiţia coincideau pe deplin. Biserica predica kerygma care se găsea integral în formă scrisă, în cărţile canonice. Tradiţia nu era înţeleasă ca o adăugire la kerygma conţinută în Scriptură, ci drept o transmitere a aceleiaşi kerygma într-o formă vie: cu alte cuvinte, totul se găsea în Scriptură şi, în acelaşi timp, totul era cuprins în tradiţia vie” (Recolta teologiei medievale (Cambridge: Harvard University, 1963), p. 366).

Faptul că părinţii credeau ferm în principiul sola Scriptura reiese clar din scrierile lui Cyril din Ierusalim, episcopul Ierusalimului de la jumătatea secolului al IV-lea. El este autorul lucrării cu numele „Cuvântări catihetice”. Această lucrare cuprinde o serie extinsă de cuvântări ţinute pentru catehumeni, expunând doctrinele de bază ale credinţei. Ea reprezintă o explicare completă a credinţei Bisericii din vremea lui, iar învăţătura lui este pe deplin întemeiată pe Scriptură. De fapt, nu există nici măcar un singur apel, pe parcursul întregilor Cuvântări, la o Tradiţie Apostolică independentă de Scriptură. În termeni lipsiţi de echivoc, el afirmă că, dacă le-ar prezenta acestor catehumeni vreo învăţătură care nu putea fi validată de Scriptură, trebuia ca ei să o respingă. Acest fapt ne spune că autoritatea lui de episcop era condiţionată de conformitatea învăţăturilor sale cu Scripturile scrise. Urmează câteva dintre afirmaţiile sale din „Cuvântări” cu privire la autoritatea finală a Scripturii:

„Să păstraţi întotdeauna în minte pecetea aceasta care, pe scurt, a fost atinsă în capitolele lucrării şi care, cu îngăduinţa Domnului, va fi explicată potrivit puterii noastre, pe baza unor dovezi din Scriptură. În ce priveşte Misterele divine şi sacre ale credinţei, nu se cuvine să rostim nici o remarcă întâmplătoare fără suportul Sfintelor Scripturi, nici să nu ne lăsăm traşi deoparte de simple probabilităţi sau de artificiile argumentelor. Să nu mă credeţi pentru că eu vă spun aceste lucruri, dacă nu primiţi de la Duhul Sfânt dovada celor prezentate: căci această mântuire, care este prin credinţă, nu stă în raţiuni ingenioase, ci în dovada Sfintelor Scripturi” (O bibliotecă a părinţilor Sfintei Biserici Catolice (Oxford: Parker, 1845), Cuvântările catihetice ale sfântului Cyril 4.17).

„Ci luaţi şi păstraţi ca nişte învăţăcei şi trăiţi numai acea credinţă care vă este dată de către Biserică şi este întemeiată pe întreaga Scriptură. Nu toţi pot să citească Scriptura, unii nefiind învăţaţi, în vreme ce alţii sunt prea ocupaţi, fiind împiedicaţi să o cunoască; de aceea, pentru ca sufletul să nu piară din lipsă de învăţătură, Articolele, care sunt puţine, cuprind întreaga doctrină a Credinţei… Acum, dedicaţi-vă învăţării Credinţei, prin ascultarea cuvintelor şi aşteptaţi la vremea potrivită dovada din Scripturile Divine a fiecăreia dintre părţile ei. Căci Articolele Credinţei nu au fost formulate după buna plăcere a oamenilor, ci lucrurile cele mai importante, alese din toată Scriptura, formează învăţătura unică a Credinţei. Şi, după cum sămânţa de muştar dintr-un bob mic dă naştere la multe ramuri, la fel şi această Credinţă, în puţine cuvinte, a cuprins la sânul ei întreaga cunoaştere a evlaviei conţinute deopotrivă în Vechiul şi în Noul Testament. Priviţi, deci, fraţilor şi păstraţi tradiţiile pe care le primiţi acum şi scrieţi-le pe tăbliţa inimilor voastre” (Ibid., Cuvântări 5.12).

Observaţi că Cyril afirmă aici că aceşti catehumeni primesc tradiţia şi îi îndeamnă să respecte aceste tradiţii pe care le primesc. De unde este derivată această tradiţie? Evident că din Scriptură. Învăţătura sau tradiţia sau revelaţia lui Dumnezeu care a fost încredinţată apostolilor şi transmisă apoi Bisericii este acum accesibilă NUMAI prin Scriptură. Este semnificativ faptul că Cyril din Ierusalim, care comunică acestor catehumeni întreaga credinţă, nu a apelat nici măcar o dată la o tradiţie orală pentru a-şi susţine învăţăturile. Întreaga credinţă este întemeiată pe Scriptură şi numai pe aceasta. Acest principiu este enunţat, de asemenea, şi de Grigore de Nissa: „Cei mai mulţi oameni încă fluctuează în ce priveşte opiniile lor referitoare la aceasta şi ele sunt greşite, după cum şi ei sunt mulţi. Cât despre voi, dacă filozofia neamurilor, care dezbate metodic toate aceste lucruri, ar fi cu adevărat potrivită pentru o demonstraţie, ar fi inutil, desigur, să adăugăm acestor speculaţii o discuţie despre suflet dar în vreme ce aceasta din urmă a mers, în ce priveşte subiectul sufletului, atât de departe în direcţia consecinţelor presupuse cât a dorit gânditorul, nouă nu ne este îngăduită o asemenea abatere, adică aceea de a afirma ceea ce dorim; noi facem din Sfintele Scripturi regula şi măsura fiecărei doctrine (dogme); în mod obligatoriu, noi ne aţintim ochii spre Scriptură şi suntem de acord numai cu ceea ce poate fi armonizat cu intenţia acelor scrieri” (Philip Schaff şi Henry Wace, Părinţii niceeni şi post-niceeni (Peabody: Hendrikson, 1995), Second Series: Volumul V, Lucrări filozofice, Despre suflet şi înviere, p. 439).

Vasile cel Mare, episcopul din Cezarea între anii 370-379 d.Cr., depune mărturie în favoarea credinţei lui în natura atotsuficientă a Scripturilor, prin aceste cuvinte luate dintr-o scrisoare adresată de el unei văduve:

„Bucurându-te de consolarea Sfintelor Scripturi, aşa cum o faci, nu ai nevoie nici de asistenţa mea, nici de a altcuiva pentru a te ajuta să îţi înţelegi datoria. Ai sfatul şi călăuzirea atotcuprinzătoare a Duhului Sfânt pentru a te conduce spre ceea ce este corect” (Philip Schaff şi Henry Wace, Părinţii niceeni şi post-niceeni (Peabody: Hendrikson, 1995), Seria a doua: volumul VIII, Vasile: Scrisori şi selecţii, Scrisoarea CCLXXXIII, p. 312).

Aceşti părinţi sunt reprezentativi pentru ansamblul părinţilor Bisericii. Ciprian, Origen, Hipolit, Atanasius, Firmilian, Augustin sunt numai câţiva dintre părinţii care pot fi citaţi drept susţinători ai principiului sola Scriptura, pe lângă Tertulian, Ireneu, Cyril şi Grigore de Nissa. Biserica primară a funcţionat pe baza principiului sola Scriptura şi acesta a fost principiul istoric pe care reformatorii au căutat să îl restaureze în Biserică.

Folosirea extinsă a Scripturii de către părinţii Bisericii primare, încă de la început, se observă din următoarele fapte:

	Ireneu l-a cunoscut pe Policarp, care fusese un ucenic al apostolului Ioan. El a trăit între anii 130 – 202 d.Cr. şi a citat din 24 din cele 27 de cărţi al Noului Testament. Numai din Noul Testament el citează de peste 1800 de ori.
	Clement din Alexandria a trăit între anii 150 – 215 d.Cr. El citează toate cărţile Noului Testament, cu excepţia lui Filimon, Iacov şi 2 Petru. Citează de 2400 de ori din Noul Testament.
	Tertulian a trăit între 160 – 220 d.Cr. şi a citat din Noul Testament de peste 7200 de ori.
	Origen a trăit între 185 – 254 d.Cr. şi a fost succesorul lui Clement din Alexandria la şcoala catihetică din acest oraş. El citează din Noul Testament de aproape 1800 de ori.

Până la sfârşitul celui de-al III-lea secol, practic întregul Nou Testament putea fi reconstituit pe baza scrierilor părinţilor Bisericii. Norman Geisler şi William Nix rezumă poziţia versetelor Noului Testament în Biserica primară prin aceste cuvinte: „Pe scurt, primii o sută de ani de existenţă a celor douăzeci şi şapte de cărţi ale Noului Testament arată că, practic, fiecare dintre ele a fost citată drept plină de autoritate şi recunoscută ca fiind canonică de către oameni care erau, la rândul lor, cei mai tineri contemporani ai epocii apostolice” (Norman Geisler şi William Nix, O introducere generală a Bibliei (Chicago: Moody, 1980), p. 190).

B.F. Wescott ajunge la o concluzie similară: „Cu excepţia Epistolei către Evrei, cele două Epistole mai scurte ale lui Ioan, a doua Epistolă a sfântului Petru, Epistolele sfântului Iacov şi Iuda şi Apocalipsa, toate celelalte cărţi ale Noului Testament sunt recunoscute ca fiind apostolice şi pline de autoritate în cadrul Bisericii, încă de la finalul secolului al II-lea. Mărturia marilor părinţi care reprezintă Biserica variază în ce priveşte aceste cărţi controversate, dar canonul cărţilor recunoscute este stabilit prin acordul lor comun. Astfel, mărturia pe care se întemeiază el nu vine numai de la câţiva, ci din partea multora, şi încă de la cei mai diferiţi în ce priveşte poziţia şi caracterul. Canonul apare, deci, nu ca o părere particulară, ci ca un fapt neîndoielnic, nu ca o descoperire târzie, ci ca o tradiţie originală” (B.F. Westcott, O analiză generală a istoriei canonului Noului Testament (Cambridge: Macmillan, 1889), pp. 337-338).

Este adevărat că Biserica primară avea conceptul de Tradiţie care se referea la obiceiurile şi practicile ecleziastice şi că se credea deseori că astfel de practici fuseseră efectiv transmise de apostoli, chiar dacă nu puteau fi neapărat validate de Scripturi. Însă aceste practici nu implicau doctrinele credinţei şi deseori erau contrare în diferite segmente ale Bisericii. Un exemplu în acest sens găsim la începutul secolului al II-lea, în controversa legată de momentul când trebuie sărbătorit Paştele. Anumite biserici din răsărit îl sărbătoreau într-o zi, în vreme ce apusul îl sărbătorea în altă zi, dar şi unii şi alţii pretindeau că practica lor fusese transmisă direct de la apostoli. Situaţia dus la un conflict cu episcopul Romei, care pretindea ca părinţii răsăriteni să se supună practicilor apusene. Ei au refuzat acest lucru, crezând cu tărie că ei aderau la Tradiţia Apostolică. Care dintre ei avea dreptate? Nu există nici o modalitate de a lămuri care practică era într-adevăr de origine apostolică, dacă era vreuna din ele. Oricum, este interesant de observat că unul dintre susţinătorii punctului de vedere răsăritean era Policarp, un ucenic al apostolului Ioan. Există şi alte exemple legate de astfel de pretenţii în istoria Bisericii. Simplul fapt că un părinte al Bisericii pretinde că o practică anumită este de origine apostolică nu înseamnă neapărat că aşa este, ci numai că persoana respectivă a crezut aşa; nu există vreo cale de a verifica dacă, într-adevăr, acea practică era o tradiţie provenită de la apostoli. În Biserica primară se întâlnesc numeroase practici care erau considerate ca fiind de origine apostolică; acestea sunt enumerate de Vasile cel Mare, însă nimeni nu le mai practică astăzi în Biserică. Este evident, deci, că astfel de apeluri la Tradiţia Apostolică orală sunt lipsite de însemnătate.

Biserica Romano-Catolică afirmă că deţine o Tradiţie Apostolică orală care este independentă de Scriptură şi care este obligatorie pentru oameni. Pentru a justifica o asemenea pretenţie, ea face apel la declaraţia lui Pavel din 2 Tesaloniceni 2:15, unde Pavel spune că a transmis acestei biserici tradiţii şi învăţături deopotrivă verbal şi în scris. Pe baza învăţăturii lui Pavel din acest pasaj, Roma afirmă că propovăduirea principiului sola Scriptura este falsă, din moment ce Pavel le-a transmis învăţături tesalonicenilor şi în scris, şi verbal. Ce este interesant în legătură cu acest apel este faptul că apologeţii romano-catolici nu aduc argumente cu privire la acele doctrine la care se referă Pavel şi pe care ei pretind că le deţin şi că sunt obligatorii pentru oameni. În toate scrierile apologeţilor, din vremea Reformei până astăzi, nici unul nu a putut să enumere doctrinele cuprinse în această presupusă Tradiţie Apostolică orală. De la Francis De Sales până la scrierile lui Karl Keating şi Robert Sungenis întâlnim această absenţă bătătoare la ochi. Sungenis este editorul unei lucrări lansate recent în apărarea învăţăturii romano-catolice despre Tradiţie, intitulată „Nu numai prin Scriptură”. Ea este prezentată zgomotos drept o respingere definitivă a învăţăturii protestante despre sola Scriptura. Numărul paginilor ei este de 627. Însă nici măcar o dată în toate cele 627 de pagini nici un autor nu defineşte conţinutul doctrinar al acestei Tradiţii Apostolice care este obligatorie pentru toţi oamenii. Ni se pune numai că ea există, că Biserica Romano-Catolică o deţine şi că, prin urmare, noi suntem obligaţi să ne supunem acestei biserici – singura care deţine plinătatea revelaţiei lui Dumnezeu, provenind de la apostoli. Însă ei nu ne pot spune ce este această Tradiţie. Şi motivul este acela că ea nu există. Dacă ar fi fost atât de importantă, de ce nu a menţionat-o Cyril din Ierusalim în „Cuvântările catihetice”? Provoc pe oricine să enumere doctrinele la care se referă Pavel în 2 Tesaloniceni 2:15, pe care spune că le-a încredinţat verbal tesalonicenilor.

Autoritatea romano-catolică în materie de Tradiţie, Yves Congar, face această observaţie interesantă cu privire la natura revelaţiei din dispensaţia vechi-testamentală:

„Revelaţia este o dezvăluire a misterului Său, pe care Dumnezeu o face oamenilor… o dezvăluire prin semne create, pentru care Dumnezeu Se pune chezaş, ca ele să nu ne inducă în eroare, chiar dacă ele nu sunt desăvârşite. Aceste semne sunt evenimente, realităţi, acţiuni şi cuvinte. Dar, în cele din urmă, cel puţin în ce priveşte vechiul legământ, evenimentele şi acţiunile ne sunt cunoscute prin cuvinte, prin cuvintele scrise despre ele: scrierile Scripturii celei sacre” (Yves Congar, Tradiţie şi tradiţii (New York: Macmillan, 1966), p. 238).

Yves Congar admite prompt principiul sola Scriptura cu privire la Vechiul Testament. Singura revelaţie pe care o posedăm despre acea dispensaţie este Scriptura scrisă, deşi profeţii au predicat şi au învăţat oral încă de la început. Protestanţii spun simplu că acelaşi principiu se aplică şi dispensaţiei Noului Testament. Pentru a-l parafraza pe Congar: revelaţia lui Dumnezeu în dispensaţia nou-testamentală ne este cunoscută numai prin cuvinte, prin cuvintele scrise despre ea: scrierile Scripturii celei sacre. Singura revelaţie specială pe care o posedă astăzi omul de la Dumnezeu şi care a fost încredinţată apostolilor sunt Scripturile scrise ale Noului Testament. Aceasta era credinţa şi practica Bisericii din perioada patristică şi principiul la care au aderat reformatorii, căutând să îl restaureze în Biserică după ce coruperea doctrinară intrase pe uşa Tradiţiei. Învăţătura referitoare la un ansamblu separat de revelaţie apostolică, cunoscut sub numele de Tradiţie, a cărei natură este orală, şi-a avut originea nu în Biserica creştină, ci în gnosticism. Aceasta era o încercare a gnosticilor de a-şi impune autoritatea afirmând că Scripturile nu erau suficiente. Ei au afirmat că posedau plinătatea revelaţiei apostolice, pentru că ei nu aveau numai revelaţia scrisă a apostolilor din Scripturi, dar şi tradiţia lor orală şi cheia pentru interpretarea şi înţelegerea acelei revelaţii. După cum părinţii Bisericii au respins această învăţătură şi pretenţie, bazându-se exclusiv pe Scripturile scrise şi apelând numai la ele, la fel trebuie să facem şi noi.

http://www.voxdeibaptist.org/sola_scriptura_rom.htm

După ce a fost călugăr în 7 mănăstiri a înțeles că cel mai bine este să se pocăiască

Publicat pe 15 februarie 2019 de ADMIN în Anunturi

Călugărul care n-a reușit să-l găsescă pe Dumnezeu in șapte mănăstiri, s-a pocăit prin mărturia unui deținut convertit!!! Născut in Dobrogea intr-o familie de ortodoxi formalisti, Daniel pasionat de citit și influențat de învățământul comunist ajunge sa rada de preotul din sat și implicit de credință in Dumnezeu adoptând ateismul evoluționist. Când pocăiții, după revoluție organizează o evanghelizare in satul lui este mișcat pe moment dupa care se adâncește și mai mult in nelegiuire. Totuși la sfatul preotului din sat ajunge sa se călugărească sperând sa-l întâlnească totuși pe Dumnezeu. Din păcate după ani de zile de căutări și trecerea prin 7 mănăstiri din toată țara călugărul Daniel dezamăgit de viața călugărilor întâlniți și de Starețul ultimei mănăstiri, disperat își pune de gând sa se sinucidă in Mânăstire ca și ultim protest al neîmplinirilor lui. Minunea apare când in chilia unde și-a programat moartea găsește pe pat, ca din întâmplare, mărturia unui pușcăriași Pocait, pe care îl caută si prin care este adus la Domnul. Actualmente fratele Daniel este misionar in toată țara și plantator de biserici in județul Neamț. Adaptare făcută de Misiunea Creștină ” Stăruință În Rugăciune” https://www.facebook.com/staruintainr…

După ce a fost călugăr în 7 mănăstiri a înțeles că cel mai bine este să se pocăiască

Cuvantul Lui Dumnezeu pentru Astazi – 16.02.2019

Cuvantul Lui Dumnezeu pentru Astazi – 16.02.2019

https://wordpress.com/read/feeds/80941605/posts/2174839546 Creştin Total

„Relația de iubire” – seară de tineret la Biserica „Emanuel” din Viena

 Doina Bejenaru  14-02-2019 20:19:01

Dacă este duminică și ești în Viena, atunci ești cu drag așteptat la Emanuel! Fiecare seară de duminică adună tinerii români din diasporă la o întâlnire de suflet. Muzică pentru suflet, cuvinte calde, prieteni și gustările delicioase sunt condimentele fiecărei întâlniri.

Luna ianuarie 2019 a fost dedicată tematicii: „Descoperirea identității spirituale”. În februarie, luna dragostei, vino să descoperi un subiect de maxim interes pentru tineri: „Descrierea relațiilor”.

Duminică, 17 februarie, ora 17:00 descoperim „Relația de iubire”. Grupul de închinare al Bisericii Baptiste „Bethel” din Viena conduce timpul de închinare, iar pastorul Ionuț Trufan răspunde la dilemele sensibile cu care ne confruntăm fiecare în „Relațiile de Iubire”.

Ionuț Trufan este absolvent al Universității Emanuel din Oradea, licențiat în Teologie Baptistă Pastorală. A finalizat studiile de masterat „Master of Arts” la Central Baptist Theological Seminary, Minneapolis, filiala Arad și a finalizat și „Master of Divinity” la Theological Master Academy Berlin, filiala Timișoara. Păstorește Biserica „Betel” Vermeș și „Betel” Berzovia din județul Caraș Severin. Este căsătorit de 10 ani cu Claudia și împreună au doi băieți, Amos și Levi.

Nu pierdeți duminică, 17 februarie, ora 17:00, la Meiselstraße 70a Viena, o întâlnire de suflet pentru tineri, cu tineri și despre tineri! Serile de tineret cu genericul „Relații de Iubire” se vor încheia pe 24 februarie 2019, în cadrul serviciului de dimineață, începând cu ora 10:00. În baza pasajului din Efeseni 4:14-33, Daniel Godja va aborda în mesajul său „Relația dintre Hristos și Biserică”.

Tânjiți după o relație autentică cu Dumnezeu și cu oamenii din jur? Sunteți în Viena și aveți nevoie de o comunitate care să vă ofere confortul de apartenență la un grup social. Biserica Emanuel din Viena este locul mai mult decât potrivit. Ușile sunt deschise pentru fiecare român aflat departe de casă! Un loc unde poți să îl cunoști pe Dumnezeu, să te închini în limba română și să rămâi conectat cu țara!

https://www.stiricrestine.ro/2019/02/14/relatia-de-iubire-seara-de-tineret-la-biserica-emanuel-din-viena/?