EVANGHELISM UCENICIE ŞI MISIUNI
- BENJAMIN COCAR
MATEI 28:19-20
VII. EVANGHELISMUL PRIN INTERMEDIUL BISERICII LOCALE
Fiecare credincios aparţine unei biserici locale şi fiecare este chemat să fie evanghelizare. Fiecare ar trebui să facă evanghelizare personală, însă care este rolul bisericii ca trup?
În Faptele Apostolilor 2 descoperim naşterea Bisericii Creştine, şi la câteva momente după coborârea Duhului Sfânt, noul organism făcea evanghelizare. Evanghelism în grup. Toţi ucenicii îl lăudau pe Dumnezeu, iar atunci când au fost provocaţi, Petru a stat în picioare şi l-a predicat pe Isus. Oamenii au răspuns, şi acesta le-a oferit soluţia: „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat…” (Faptele Apostolilor 2:38).
Isus a vorbit urmaşilor Săi şi le-a spus că sunt sarea şi lumina lumii, Matei 5:13-16, şi prin urmare, ar trebui să lăsăm ca lumina noastră să strălucească în această lume întunecată.
- Întâlnirile regulate
Fiecare pastor ar trebui să includă un anumit efort evanghelistic în cadrul fiecărei întâlniri de la biserică. Ne există întâlnire în care să fie prezenţi doar credincioşii. Întotdeauna va fi cineva acolo care are nevoie de evanghelie. Prin a oferi sau nu o invitaţie, pastorul ar trebui să ofere o posibilitate pentru cei nemântuiţi care sunt acolo. Acelaşi lucru este valabil şi se aplică fiecărui departament al bisericii locale, clasele de Şcoală Duminicală, întâlnirile pentru femei, întâlnirile pentru bărbaţi, copii, tineri, etc.
- Întâlnirile evanghelistice
Biserica ar trebui să organizeze odată pe lună, lunar, de două ori pe an, întâlniri evanghelistice. Aceste nu sunt cruciade evanghelice pentru întregul oraş, ci întâlniri evanghelistice în cadrul bisericii. Fiecare membru al acelei biserici este îndemnat să aducă unul sau doi prieteni la acea întâlnire, şi pastorul va predica o predică evanghelistă, sau va avea un oaspete vorbitor. O predică evanghelistică este o predică ce conţine toate elementele Evangheliei în sine într-o formă omiletică.
Biserica ar trebui să aibă întâlniri speciale de rugăciune înaintea acestor feluri de întâlniri evanghelistice.
- Evanghelismul din uşă în uşă
Multe biserici organizează programe de vizite din uşă în uşă. Biserica trebuie să-i instruiască pe aceia care merg în această misiune despre abordarea lor. În societatea de astăzi, la uşile noastre se aduc tot felul de lucruri bune şi rele. Noi trebuie să fim atenţi de felul cum mergem cu vestea bună, Evanghelia. Cea mai bună idee este de a avea echipe de două persoane. La fiecare uşă la care bat aceştia, ei ar trebui să se aştepte la cel puţin trei feluri de răspunsuri:
- respingere totală
- lipsă de interes, apatie
- bun venit
Când se întâmplă să aibă loc o respingere, cere scuze şi pleacă, însă cere permisiunea de a ori un tractat, altfel pleacă.
Dacă se arată apatie, lipsă de interes, fără a fi presant, încearcă să le creşti interesul în ceea ce priveşte lucrurile veşnice, biserica ta, Evanghelia. Nu pierde nici o oportunitate pentru evanghelie.
Atunci când sunt primiţi cu un bun venit, prudenţa trebuie să fie regula cheie. Înaintează cu atenţie şi prezintă simplul plan al mântuirii, invită-i pe oameni la biserică, lasă-le ceva literatură şi promite-le o a doua vizită.
- Şcolile biblice de vacanţă
Acestea necesită mult efort, o bună organizare, însă în decursul anilor produce rezultate în întreaga ţară.
Biserica ar trebui să planifice bine mai dinainte, să producă sau să cumpere toate materialele de care este nevoie, să trimită invitaţii la familiile din vecinătate, să ofere transport cu autobuzul, gustări, băutură.
Metodele pot varia din loc în lor, se pot schimba de la an la an, însă principiile nu se schimbă niciodată. Principiul de evanghelizare, care este „împărtăşirea lui Isus Hristos în puterea Duhului Sfânt şi lăsarea ca Dumnezeu să producă rezultate”, nu se schimbă niciodată. Un predicator a definit evanghelismul ca fiind „în mod simplu, un cerşetor spunându-i unui alt cerşetor unde să găsească pâine.” Principiul de „oferire a credinţei” nu trebuie să se schimbe. Nu există înlocuitor pentru acesta.
Anumite principii ce trebuiesc considerate în cadrul evanghelizării se găsesc în Coloseni 1:27-29. Credincioşii trebuie să comunice Evanghelia în aşa fel încât să fie informaţi, implicaţi şi iniţiaţi.
VIII. EVANGHELISMUL DE ZI CU ZI
Majoritatea creştinilor ştiu la ceea ce sunt chemaţi în calitatea de copii ai lui Dumnezeu. Problema nu este că nu sunt conştienţi de ceea ce sunt ei, de care ar fi chemarea lor, ci în cadrul rutinei de zi cu zi, ei trec pe lângă mii de oportunităţi de aur pentru Evanghelie. De ce?
Oportunităţile sunt pretutindeni în jurul nostru. Oamenii sunt flămânzi după dragoste. Ei aşteaptă ca cineva să le spună despre o cale mai bună de a trăi, de ceva diferit, însă creştinii sunt prinşi în searbădul lor tipar de activităţi, ignorând astfel marea nevoie precum şi oportunitatea din jurul lor. Mulţi cred că pastorii, sau cei care au chemarea de evanghelişti trebuie să facă lucrarea de evanghelizare a lumii, însă Biblia nu învaţă acest lucru. Isus a fost foarte clar în cadrul învăţăturii Sale că fiecare credincios trebuie să meargă şi să spună Vestea cea bună.
Pavel le scrie corintenilor şi le spune să răspândească aroma cunoaşterii lui Isus Hristos, 2 Corinteni 2:14-15. Acesta este cel mai natural lucru pe care îl pot face creştinii, să trăiască viaţa lui Hristos!
Fiind sarea pământului, creştinul produce sete în alţi oameni, aceasta produce apelul Evangheliei. Un mecanic auto poate produce apelul Evangheliei prin a trata cu bunăvoinţă pe fiecare client, cu onestitate, căldură. O tânără ce lucrează într-un restaurant ca chelneriţă, poate împrăştia aroma lui Hristos prin a fi drăguţă, gata să zâmbească, şi să arate „pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere”. Sunt aşa de mulţi creştini care devin iritaţi, chiar mânioşi atunci când linia de aşteptare este prea lungă şi casiera lucrează prea încet. Fiecare este aşa, însă creştinul poate transforma acea situaţie într-o mare oportunitate de a răspândi mireasma cunoştinţei lui Isus.
Construirea de poduri în vecinătăţile noastre, clădirea relaţiei cu vecinii noştri, ne va ajuta în munca noastră zilnică de evanghelizare. În vecinătatea creştinul trebuie să arate că lui îi pasă, căci oamenilor „nu le pasă cât de multe ştii până ce nu le vei arăta cât de mult îţi pasă!”
Felul în care conducem în vecinătatea noastră poate fi o dovadă a cea ce suntem noi. Felul în care ne îmbrăcăm, în care umblă şi vorbim poate fi şi trebuie să fie diferit. La locul de muncă… mii de oportunităţi pentru Evanghelie pot fi ruinate printr-o atitudine greşită, un cuvânt greşit. În calitate de creştini noi trebuie să facem fiecare efort pentru a transforma fiecare situaţie din vieţile noastre în oportunităţi de a aduce slavă lui Dumnezeu.
„Predică-l pe Hristos, şi dacă o să ai nevoie şi de cuvinte, foloseşte-le şi pe acestea!” (Francis de Asisi)
- SCUZELE CREDINCIOŞILOR
Chiar şi cei mai buni bărbaţi sau femei au tendinţa de a face scuze. O scuză bună oferă unei persoane un loc după care să se ascundă. Scuzele apar în toate formele şi mărimile, şi dacă le privim destul de greu, putem găsi una care să se potrivească pentru aproape oricare situaţie. Faptul uimitor este că însăşi oamenii din Biblia pe care o admirăm au fost uneori vinovaţi de faptul că s-au ascuns în spatele a ceea ce pentru ei suna ca o scuză legitimă. Moise a pus scuză după scuză pentru a evita misiunea către Faraon, Exod 3-4. Ghedeon a simţit că ar trebui să se scuze înainte de a merge să salveze pe Israel, Judecători 6:15. Ieremia, profetul care plânge, i-a spus lui Dumnezeu că el este doar un copil, Ieremia 1:6. Scuze, scuze!
Lui Moise îi era frică de faptul că tovarăşii săi evrei nu-l vor crede, că nu va putea să-i convingă că Dumnezeu l-a trimis. Apoi îi era teamă că ei nu vor înţelege cuvintele sale… scuze care sunt comune printre creştinii din lumea noastră. Mulţi se tem că mesajul lor este irelevant, că cei la care va spune Evanghelia s-a putea să nu creadă… sau că simt că ei nu ar fi vorbitori elocvenţi.
Ghedeon a vrut sa vadă o manifestare vizibilă a prezenţei lui Dumnezeu. El nu a mers la luptă până ce nu a fost foarte sigur că Dumnezeu poate face toate lucrurile care sunt mai presus de ceea ce este natural.
Ieremia era speriat de moarte de marea sarcină de a predica mesajul lui Dumnezeu unei generaţii nepocăite, şi a încercat să-L convingă pe Dumnezeu să găsească pe un alt om mai experimentat.
Adevărul este că în toate aceste cazuri Dumnezeu nu a acordat prea multă atenţie la scuzele lor. El ar fi putut să găsească pe alţi oameni pentru slujba lor, însă El i-a vrut pe ei, şi ei au îndeplinit totul bine, cu ajutorul Său!
În momentul în care Dumnezeu i-a chemat pe aceşti oameni să facă lucrarea Sa, aceştia şi-au întors gândurile spre ei înşişi. Fiecare a început să se privească în interior şi să stăruie asupra limitărilor lor. În loc să se uite la Domnul şi la promisiunile prezenţei Sale, la călăuzirea şi puterea Sa, ei s-au concentrat pe slăbiciunea şi pe lipsa abilităţii proprii.
Dacă creştinii îşi vor pune ochii pe ei înşişi, ei vor eşua. În schimb, ei trebuie să se uite la Acela care i-a chemat să facă lucrarea.
Dacă toţi creştinii ar găsi scuze, cine ar mai proclama Evanghelia? Pavel nu a găsit scuze, el a fost nerăbdător să predice Evanghelia, însă Pavel s-a dus, cine o să mai facă acum slujba de a le spune altora Vestea cea Bună? Noi, generaţia de creştini, care nu am suferit lucrurile pe care le-a indurat Pavel pentru a putea predica Evanghelia; noi care avem facilităţile pe care nici o altă generaţie nu le-a avut.
„Eu nu sunt chemat să predic”, ar putea spune cineva. Cum rămâne însă cu strălucirea luminii tale în această lume întunecată? Ai nevoie de vreo chemare specială pentru aceasta? „Sunt prea tânăr sau prea bătrân”, ar putea spune alţii. Ieremia s-a plâns că era doar un copil, însă Dumnezeu nu a luat asta ca o scuză justificată. Caleb, Iosua, Daniel şi apostolul Ioan au fost cu toţii bătrâni, însă aceasta nu i-a împiedicat să fie mari lumini pentru Dumnezeu.
„Sunt prea ocupat”, s-ar putea plânge unii creştini. Ocupat cu ce? Cu lucrarea Domnului? Reevaluează-ţi priorităţile şi vei descoperi că ai exact 24 de ore în fiecare zi. Cel puţin 10% aparţin lui Dumnezeu. Nu Îl fura.
continuare în numărul viitor………….
Blog Creștin Ardelean Viorel 