OSEA – CAUZĂ ŞI EFECTE ALE PĂCATULUI
Osea 10: 1-12 Ardelean Viorel
1). INTRODUCERE. Numele lui Osea[1] este „în ebr. Hosea”, dar numele a fost schimbat de către Moise. Numeri 13:16 „Acestea Sunt numele bărbaţilor pe care i-a trimis Moise să iscodească ţara. Lui Hosea, fiul lui Nun, Moise i-a pus numele Iosua”. Numele lui mai însemnă şi ”Doamne ajută” , el este fiul lui Berii şi nu trebuie confundat cu împăratul Osea. El face[2] parte dintre prorocii mici, este contemporan cu Isaia şi cu Amos. Prin faptul că Domnul ia poruncit să se căsătorească cu o femeie stricată a arătat starea naţiuni Israel de atunci, dar a stârnit uimire şi stupefacţie în rândul concetăţenilor, mesaj neînţeles în acel moment nici de proroc nici de contemporani. Chiar şi pentru un proroc al Domnului povara era mare, fapt care se vede din numele pe care Osea la dat fiilor lui. Ca şi Autor, este indicat prorocul ( Osea 1.1), şi are mesaje profetice pentru evrei, copiii lui Dumnezeu dar şi pentru lume, mesaje care sunt considerate vorbiri directe a lui Dumnezeu. Data[3] la care a fost scrisă cartea se plasează între anii 785 – 725 î.Cr. Scopul cărţii este de a reaminti poporului evreu, dar şi nouă creştinilor de azi faptul că avem un Dumnezeu, care pedepseşte dar este şi plin de dragoste şi îndurare ce rămâne credincios Legământului, chiar dacă poporul s-a întors spre idolatrie, El rămâne statornic în dragostea Sa. Prin căsătoria lui Osea cu Gomera, Domnul arată faţa idolatră a poporului, printr-o metaforă tematică se arată păcatul, judecata dar şi o dragoste care iartă. Mesajul lui Osea este şi unul de avertizare cu privire la cei care întorc spatele lui Dumnezeu, Avem mai multe Versete cheie şi amintim câteva. Osea 1:2 Întâia dată când a vorbit Domnul către Osea, Domnul i-a zis lui Osea: „Du-te, şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie; căci ţara a săvârşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!”, Osea 2.23: „Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în țară și-i voi da îndurare; îi voi zice lui Lo-Ami: „Tu ești poporul Meu!”, și el va răspunde: „Dumnezeul meu!”. Versete de avertizare. Osea 6.6: „Căci bunătate voiesc, nu jertfe, și cunoștință de Dumnezeu, mai mult decât arderi-de-tot!” Osea 14.2-4: „Aduceți cu voi cuvinte de căință și întoarceți-vă la Domnul. Spuneți-I: «Iartă toate nelegiuirile, primește-ne cu bunăvoință, și Îți vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre. Asirianul nu ne va scăpa, nu vrem să mai încălecăm pe cai și nu vrem să mai zicem lucrării mâinilor noastre: ’Dumnezeul nostru!’ Căci la Tine găsește milă orfanul.» «Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!” Contextul Scrierii cărţii[4] se găseşte în ultima perioadă liberă a Regatului de Nord, fiind un mesaj de avertizare al Domnului înainte ca poporul să fie dus în robia asiriană. Lucrurile se precipită în rău în interiorul regatului, Ieroboam al doilea a fost ultimul împărat „ales”, dinastia lui Iehu ia sfârşit, iar după aceea tronul este luat prin lovituri de stat de către Şalum, Menahem, Pecah, Osea (împăratul), ce ajung pe tron prin asasinarea altor împăraţi. Nu exista loialitate faţă de tron, existau comploturi şi conspiratori în toate colţurile. În această situaţie poporul nu mai are stabilitate morală şi spirituală, un punct de reper, o etică la care să se raporteze, în consecinţă nu mai crede în Domnul şi întrece şi el orice măsura păcatului. Osea 4:1-2, 7:1, Osea 9:15 „Toată răutatea lor este la Ghilgal; acolo M-am scârbit de ei. Din pricina răutăţii faptelor lor, îi voi izgoni din Casa Mea. Nu-i mai pot iubi, toate căpeteniile lor Sunt nişte îndărătnici”. Astfel că poporul evreu în jurul unui tron însângerat, a căzut în anarhie, imoralitate şi idolatrie. Nici în plan extern politic nu era mai bine, Regatul de Nord, slăbit din cauza frământărilor interne era prins între Egipt şi Asiria încerca să facă alianţe cu una dintre puteri (Osea 7:11). Din păcate din punct de vedere spiritual situaţia era şi mai gravă, poporul păcătuia prin închinarea în faţa unor viţei de aur la Dan şi Betel, puşi acolo de Ieroboam după scindarea Împărăţie în 931 B.C, când s-a instaurată o închinare paralelă (1Împăraţi 12:25-33) la un Dumnezeu fals, iar lucrurile au degenerat în viţeii care „au primit putere”, şi evreii l-au părăsit pe Iehova. Aşa s-a deschis uşa spre idolatrie, Astarteele şi Balilor care au întunecat inima poporului, s-a ajuns în ritualuri crude și imoralitate nerușinată ce a întrecut orice fel de limită, enumerând ”necinstea ( Osea 4:1:2) crimele şi vărsări de sânge ( Osea 4:2, 5:2, 6:8), hoţiile la drumul mare erau săvârşite de tâlhari, preoţi ( Osea 6:9, 7:1), imoralitate era practicată pe scară naţională (Osea 4:2, 11; 7:4), necinste în comerţ şi în justiţie (Osea 12:7), idolatrie demonică (Osea 4:12-13; 8:5; 10:1, beţie (Osea 7:5)” şi extraordinarul 13:2: „Şi jertfind oameni, sărută viţei!”), De asemenea se vede un total dezinteres față de Dumnezeu, sau o intenţie de întoarcerea la căile Lui. Este un tablou trist pentru un popor al Legământului care trebuia să asculte de Domnul. De la apogeul domniei din timpul lui Solomon[5] s-a ajuns la Regatul de Sud și de Nord, în decădere cu finalitate în exil. Împăratul Saul era înalt și frumos la chip, dar un caracter urât și nu a mai ascultat de Domnul. Al doilea împărat David era ”după inima Lui“, Dumnezeu, dar în ciuda unui început strălucit a căzut în păcat. O privire unde nu trebuia l-au făcut să cale 5 din cele 10 porunci, ”a poftit, a curvit, a mințit, a ucis și a necinstit numele Domnului” crezând că a rezolvat situația prin ”crima perfectă”. După aceea nimic nu a mai fost ca și înainte, și a început declinul lui Israel. Solomon a dus regatul pe cele mai înalte culmi, glorie și belșug, dar ulterior a supus poporul la impozite și muncă forțată. A zidit un Templu măreț, dar a lăsat în urmă un popor divizat. După moartea lui Solomon, regatul și poporul sau despărțit în monarhii rivale. Semințiile din Nord au renunțat la Templu, Legământul mozaic și familia regală, au inițiat o altă dinastie decât cea davidică, și au fost lipsiți de binecuvântarea lui Dumnezeu. Durata medie de domnie a împăraților din Nord a fost de trei ani, predominând loviturile de stat și asasinatele în contrast cu Regatul de Sud unde media de guvernare a fost de 30 de ani, stat în care găsim și împărați buni. Ca și condiții social /politice, a fost o vreme de pace și prosperitate, pentru o scurtă perioadă de timp. După vizita lui Ioana le Ninive, ambițiile expansioniste ale asirienilor s-au domolit pentru un timp, iar teama de invazie a fost momentan oprită. Deși s-a ajuns la o îmbunătățire a condițiilor de viață diferența dintre săraci și bogați s-a accentuat, apărând o nouă clasă aristocrată căror nu le păsa de cei săraci. Sub aspect moral erau rău, unii avea posibilitatea să cumpere fără limite, societatea a fost zguduită de scandal financiar, corupția a ajuns și în sfera juridicului.” De asemenea ”abuzurile de sexualitate și consumul de alcool au devenit practici cotidiene” iar paralela cu societatea contemporană occidentală este evidentă. Momentul istoric[6] este desemnat precis Osea 1:1 ”Cuvântul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel”. Tema cărți este un îndemn. ”Să ne întoarcem la Domnul” Osea 6:1 „Veniţi, să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfîşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile”. Cuvântul ”hbvm (maşubaah) –„alunecare” apare de trei ori în Osea tradus de Cornilescu prin „au fost necredincioşi” şi „au călcat legământul”, sinonime ale alunecării de la credinţă, Ieremia a fost ultimul proroc înainte ca Iuda să cadă în robia babiloniană, iar Osea a fost la fel tot ultimul profet din Nord, înainte ca Israel să fie dus rob de către Asiria, paralela find evidentă. Viața Religioasă, nu a fost abandonată ci din contră avem de a face cu activități amplificate, dar într-o credință, falsă împrumutată de la zeii din Canaan, dar se închinau şi lui Dumnezeu practicând un sincretism religios. Era modă închinare la ”mama natură”, la Betel și Samaria cei care se închinau aveau partide de sex, cu bărbați și femei pentru a îndupleca divinitatea în asigurarea unei recolte mai bune. În totală contradicție cu Legea primită de la Dumnezeu Exodul 20:4 ”Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul”, evreii au pus un vițel de aur la Betel. Din mandatul poporului de a fi un neam sfânt, o preoție împărătească, poporul a ajuns ca și celelalte popoare. Deși avea posibilitatea să aleagă un alt popor Dumnezeu rămâne credincios Legământului dar în loc de binecuvântare poporul cade sub blestem. În Omniștiența Sa Dumnezeu îl pune în temă pe Moise cu ce se va întâmpla, iar Osea vede la rândul lui cum poporul este disciplinat. Forme prin care Domnul își pedepseşte poporul sub multiple feluri ca foamete, secetă, plăgi asupra câmpului, invazii străine, cutremur de pământ. Zaharia 14:5 ”Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pământ pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El”! Dumnezeu este Atotputernic, și-a arătat tăria dar poporul nu ține seama. Ultima pedeapsă este exilul robiei, din care evreii din Regatul de Nord nu s-a mai întors niciodată. Acest lucru s-a întâmplat în 722 î. Ch, când Regatul de Nord a fost cucerit de asirieni, cam la 10 ani după lucrarea lui Osea. Azi s-au întors în Israel deocamdată doar o parte din Iuda, cu numele de iudei (jewes). Înainte de pedeapsă dumnezeu le-a vorbit prin Amos și Osea, dar nu au ascultat. Amos 3:7 ”Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci. Sub alt aspect Amos și Osea au fost Profeți ”ultimei șanse”, trimiși de Dumnezeu. Amos a fost dur, Osea a fost delicat, cu personalități diferite Dumnezeu a acuzat poporul prin glasul lor. Mesajul a fost adresat minți poporului dar și inimii, paralele dintre cei doi proroci ies în evidență, iar mesajul atât de diferit este o reflexie a ”minții și sentimentelor” Domnului care până în ultima clipă dorește ca pedeapsa anunțată să nu se abată asupra poporului. Cartea Osea[7] este o declarație de dragoste a lui Dumnezeu față de poporul Său în care se vede Harul și mila Sa în contrast cu un popor apostat, idolatru și rău. Osea are un mesaj profetic cu privire la Mesia, Osea 11:1 ”Când era tânăr Israel, îl iubeam, şi am chemat pe fiul Meu din Egipt” , iar Isus citează din cartea Osea. Prefigurări. Osea 2:23 Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară, şi-i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: „Tu eşti poporul Meu!” Şi el va răspunde: „Dumnezeul meu!”, un mesaj profetic în care sunt incluse neamurile, menționate și în Romani 9:24-25, 1 Petru 2:10, care ajung la mântuire prin Isus Cristos prin credința în El, ce sunt altoite în copacul poporului Său (Romani 11:11-18). Această referință de aplică la creștini și Biserica, iar evreii au fost orbiți temporar până când Israel se întoarce către Domnul. Romani 11:25” …… o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor”. Ca și Aplicație practică vedem dragostea lui Dumnezeu necondiționată pentru poporul Său, o imagine a felului în care Dumnezeu este necinstit și mâniat din cauza poporului și a faptelor lui. În contrast i se oferă dragoste, îndurare și har îmbelșugat, se așteaptă pocăinţă, dar poporul nu o face. Această stare deplorabilă durează secole întregi, până la venirea pedepsei. Oglinda contemporană din fața noastră, secolul XXI, este o reflexie a stării moral spiritual poporului Israel. Este necesar să ne respectăm Creatorul, iar atunci când facem greșeli, dacă ne pare rău facem o promisiune de pocăință, iar Dumnezeu ne va arăta dragostea Sa fără capăt 1 Ioan 1:9 ”Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Doar aşa vom avea parte de binecuvântare nu de blestem.
2). OSEA. Implicarea prorocului[8], nu a fost un accidentală, ci Domnul a pregătit prorocul pentru o lucrare de suferință. Dumnezeu ia poruncit să ia de nevastă o femeie stricată care naște copii a căror nume vestesc judecata lui Dumnezeu. „Cea fără îndurare” şi „Nu este poporul meu” (Osea. 1:4-9). Reîntoarcerea Gomerei după ce l-a părăsit pe Osea pentru o viață imorală, ne arată caracterul plin de dragoste al lui Dumnezeu, de la pedepsirea în exil ”Nu este poporul meu” la ”fiii Dumnezeului Celui viu” (Osea1:10). Osea cunoștea evenimentul Exodului, conflictul dintre neascultarea poporului şi Dumnezeu necesitatea pedepsei, durerea lui Dumnezeu, care totuși numește pe Efraim ”poporul Meu” (Ose11:7). În felul acest Osea se apropie foarte mult de Revelația din Noul Testament și dragostea lui Cristos pe Cruce. Prin aluzia pe care prorocul o face la autoritatea de atunci, și prorocii de dinaintea lui, este privit un om care trece drept nebun și ca atare poate să fie închis, dar Osea s-a identificat parțial cu suferința lui Dumnezeu. Teologia lui Osea. Prorocul se concentrează pe relația lui cu Domnul în cadrul unui Legământ cu referință la Dumnezeu Unul. Osea 13:4 ”Dar Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu în afară de Mine, şi nu este alt mântuitor în afară de Mine”. Osea folosește forma de Elohim „Dumnezeul vostru” sau „Dumnezeul nostru” și numele de El, Cel Sfânt (Osea11:9-12), Dumnezeul cel viu, Domnul oştirilor, accentul căzând pe faptul că nimeni nu se poate compara cu Dumnezeul lui Israel. Sub alte aspecte profetul vede poporul în necaz, dezastrele naturale, înfrângeri în plan militar, care sunt o consecință a păcatului Domnul fiind acela care orchestrează pedeapsa. Domnul acționează ” mâncând în secret „ca şi molia, ca să nimicească, ca o putreziciune” ca să aducă prăpădul” (Osea 5:12). Poporul va suferi judecata lui Dumnezeu ”secerişurile va fi fără rod, bogăţiile vor fi zadarnice, femeile nu vor mai zămisli, copiii vor pieri în război” (Osea 9:11-14). Contemporanii, poate și noi azi privim afirmațiile prorocului ca exagerate și pedeapsa apare prea mare raportată la faptele evreilor, dar istoria lor ne spune starea de păcat. Israel a fost un popor care s-a răzvrătit, s-a închinat în fața lui Baal, cere un împărat, iar prăbușirea monarhiei s-a datorat repetatelor uneltiri, asasinate, lovituri de stat ce au fost rezultatul apostaziei. Osea 8:4 ”Au pus împăraţi fără porunca Mea, şi căpetenii fără ştirea Mea; au făcut idoli din argintul şi aurul lor: de aceea vor fi nimiciţi”. În tipul lui Osea apostazia a atins un punct culminant iar Dumnezeu hotărește să îi pună capăt. Israel de fapt nu l-a cunoscut cu adevărat pe Domnul Osea 8:2 ”Atunci vor striga către Mine: „Dumnezeule, noi Te cunoaştem, noi, Israel!”. Înstrăinat de Dumnezeu poporul a devenit insensibil la apeluri și amenințări. Deși poporul trăia în idolatrie și neascultare de Dumnezeu, de închinarea publică se făcea mult caz prin ritualuri și jertfe, dar participanții nu simțeau nevoie de iertare cu tot avertismentul prorocului. Osea 6:4 ”Ce să-ţi fac, Efraime? Ce să-ţi fac, Iudo? Evlavia voastră este ca norul de dimineaţă, şi ca roua care trece curând”. Osea cunoștea viitorul, despre pedeapsa care urma să vină, despre robie, dar și despre repatriere, iar ”nevasta îndărătnică” se va întoarce Dumnezeu cu pocăință. Osea a găsit speranță meditând la evenimentul Exodului, poporul care nu a meritat izbăvire a fost salvat de Dumnezeu prin Moise. Ideea curge mai departe în istorie având ca rezultat un Cristos Întrupat și Crucea prin care El a purtat pedeapsa noastră. Osea 14:2 ”Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă, şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: „Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre”. Mesajul curge peste veacuri până în zilele noastre.
3). LEGĂMINTE DIVINE. Este necesar să ne ocupăm de relația poporului Israel cu Dumnezeu care a îmbrăcat o formă concretă prin legămintele dintre popor și Dumnezeu pe care poporul le-a călcat. Cartea Legământului[9] (Exod 27:7) (seper habberit), a fost Decalogul din Exod 20:2-17, ce este baza legământului dintre Dumnezeu și Israel, ratificată la muntele Sinai, numită și legea deuteronomică (Deutronom). Cartea conține „judecăţi” (mispatim, „precedente”) şi „porunci” (debarim, lit. „cuvinte„). „Judecăţile” iau forma unor cazuri legale: „Dacă un om va face cutare lucru, va trebui să plătească atât„. „Poruncile” iau forma categorică sau „apodictică”: „Să (nu) faci cutare lucru”. Ca și caracteristică poruncile sunt afirmații venite direct de la Dumnezeu în timp ce judecățile își au suportul și autoritate tot de la El (Exod 18.19, 21:1..). Alte aspecte sunt Legământul și Alianța, ca și termeni, ritualuri legate de Legământ. Legămintele din vremurile acelea sunt, Legămintele Biblice dinainte de Sinai, Legămintele dintre neamuri, Legămintele cu poporul ales, de asemenea există o Teologie a Legământului, și Legământul din Noul Testament. Ca și Teminologie avem cuvintele ”ebr. berit şi gr.diatheke”, alte cuvinte fiind ’aheb, „a iubi”, hesed, „, toba, „bunătate, „, salom, „pace prin legământ, şi yada’, „a sluji cu credincioşie în conformitate cu legământul”. Există și cuvinte folosite pentru ruperea legământului ”în primul rând, „lo’ cu nasar şi samar, apoi, de ex. sakah „a uita”, abar „a încălca”,ma’as” „ și altele. În cadrul facerii unu legământ există și ritualuri legate de acest eveniment. ”în Geneza este descris un asemenea ritual Geneza 15:10 ”Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar pasările nu le-a despicat”, iar în Exod 24 este pomenit acelaşi ritual”. De asemenea se fac ritualuri și la reînnoirea legământului. Ca și exemplu pentru alianță sau tratat sunt folosite modele de tratate hitite a lui Esar-Hadon și tratatul aramaic din Sefire. În Orientul[10] antic existau diferite forme de alianțe la grupurile de popoare în care se folosea formula de tată –fiu sau domn – slujitor abdu, care indica o relație de prietenie în care regele suveran era ”tată” iar vasalul era numit ”fiu”, iar în relațiile mai puțin prietenoase regele suveran avea titlu de ”domn”, iar vasalul era numit ”slujitor” (vezi tăblițele de la Mari și Amarna). Astfel avem două tipuri de legăminte. Un tratat între părți egale în care partenerii se numesc ”frați”, ex: tratatul dintre Hattusilis III şi Ramsese II și un tratat de vasalitate între un rege cuceritor și un rege mai mic. În actul normativ din tratat, erau prezentate titlurile, atributele regale, istoria trecută, a celor doi regi și se stabilea relațiile dintre regele cuceritor și cel învins. Ca și martori sunt luați o serie de zei, pământul marea munții, etc. Se aruncă blesteme divine și umane dacă tratatul va fi călcat. Legămintele și tratatele nu erau un lucru străin pentru evrei (Exod 15 israeliţi şi madianiţi). Alt exemplu este tratatul dintre Hattuşil III şi Ramses II, s-a încheiat printr-o căsătorie, iar mariajul dintre Izabela și Ahab trebuie interpretat ca și o împlinire a acordului unui tratat. Un alt exemplu sunt sunt gabaoniții (Iosua 9-10), din care reiese în mod clar vasalitatea ”noi suntem robii voştri” (abadeka ‘anahnu). Dintre Legămintele biblice doar enumerăm deocamdată Legăminte vechi, Legământul patriarhal, Legământul de la Sinai, Legământul davidic, Legământul din Noul Testament, Înnoirea şi ratificarea legământului, Legământul era reînnoit atunci când era călcat. La Sinai în Exod 32-34, Aron și poporul calcă legământul prin vițelul de aur l-a care s-au închinat. Blestemul legământului a fost pus în aplicare prin uciderea mai multor evrei (Exod 32:26-28). Moise acționează ca și mediator, pentru înnoirea legământului, s-a întors pe munte și a mai primit încă o dată prevederile Legământului (Exod 34), iar mult mai târziu Ieremia consideră că Legământul a fost călcat așa de mult încât vorbește despre Noul Legământ (Ieremia 31:31). Ratificarea Legământului se face atunci când legământul este înnoit fără ca să fie călcat (Iosua 23-24). Legământul este o idee centrală în Vechiul Testament, fiind o temă principală în gândirea poporului evreu, o caracteristică a legământului fiind promisiunea și așteptarea. În Legământul davidic avem promisiunea unei domnii veșnice, nașterea lui Mesia fiul lui David, care face o legătură directă între cele două Testamente. Odată cu Noul Legământ apare o nou așteptare ”parousia” legat de revenirea lui Mesia, fiind o așteptare escatologică. În momentul în care vorbim despre Legămintele divine[11] ne gândim la un scop prestabilit și veșnic al lui Dumnezeu legat de umanitate, numite legăminte istorice. Se pot enumera 8 legăminte majore, care sunt sub formă de promisiune, iar îndeplinirea lor era sigură Dumnezeu fiind garantul. Legămintele se împart în două secțiuni majore Legăminte condiționate și necondiționate. Legământul condiționat are în structură cuvântul ”dacă”, și promisiunea divină este legată de atitudini și acțiuni ale omului acesta fiind făcut responsabil de falimentul sau îndeplinirea acestor, cu consecințele de rigoare. Legământul necondiționat este o declarație a lui Dumnezeu, cu privire la ceva anume și îl implică dor pe El, Legămintele au ca și temelie Suveranitatea și puterea lui Dumnezeu. Chiar și în cazul neascultării omului Legământul va fi dus la îndeplinire. ”Din cel 8 legăminte majore dor legământul edenic și Mozaic sunt legăminte condiționate”. 1. Legământul edenic este primul legământ condiționat dintre Dumnezeu și om. De faptul că omul ascultă sau nu ascultă de porunca divină este condiționată binecuvântarea sau blestemul, viața sau moartea. Din păcate omul falimentează, calcă legământul și este pedepsit prin blestem și moarte, antrenând întreaga rasă umană pe care au prăbușit-o în blestem și moarte. (Gen. 1:26-31, 2:16-17). Omul a murit spiritual față de Dumnezeu, a pierdut statutul de părtășie cu divinitatea și este necesar să fie ”născut din nou” 2. Legământul lui Dumnezeu cu Adam – după cădere, (Gen. 3:16-19), este un legământ necondiționat prin care Dumnezeu îl anunță pe Adam care va fi destinul omului după ce a păcătuit, constând din necaz, suferință și moartea fizică ”căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”. Omul este blestemat ”Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale.. spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp… În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea,… până te vei întoarce în pământ”. Femeia este blestemată și ea „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine”. 1 Cor. 11:7-9, Efes. 5:22-25), Este blestemat și șarpele ” Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână”. Pământul[12] este blestemat și el, ”blestemat este acum pământul din pricina ta”, dar se anunță și un mijloc de salvare Geneza 3:15 Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”, cu dublă semnificație de blestem făgăduință care este o Protoevanghelie. Este anunțată trimiterea unu Mesia din ”sămanţa femeii” prin care se întrevede mai târziu nașterea Domnului Isus din Maria. 3 Legământul lui Dumnezeu cu Noe – de după potop, se referă la indicațiile cu aspect normativ cu referință la natură, fiind un legământ necondiționat, iar semnul legământului este un curcubeu ce apare în nor după ce a ploat „Fac un legământ cu voi ca nici o făptura nu va mai fi nimicita de apele potopului si nu va mai veni potop ca sa nimicească pămantul. Iata semnul … : curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor” (Gen. 9:11-13). În cadrul legământului se introduce și autoritatea și guvernarea umană. Geneza 9:6 ”Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Lui”. De asemenea lucrurile se schimbă iar omului i se permite să mănânce carne el fiind un stăpân de temut „S-apuce groaza si frica de voi pe orice dobitoc de pe pamant, pe orice pasare a cerului, … vi le-am dat in mainile voastre” (Gen. 9:2-3). 4. Legământul cu Avram este un legământ necondiționat, (Gen. 12:1-4; 13:14-17; 15:1-7; 17:1-8) fiind o promisiune al lui Dumnezeu cu privire la mântuire, semnul legământului fiind tăiere împrejur (Gen. 17:9-14). El se împarte în 3 secțiuni. A. Pentru Avram, legământ prin care Dumnezeu îl anunuță că va avea o mulțime de urmași, (Gen. 17:16), că îl va binecuvânta din plin (Gen. 13:14-15, 15:6,18, 24:34-35; Ioan 8:56), și că el va fi o binecuvântare pentru alții (Gen. 12:2). B. Pentru neamul lui Avram în care Dumnezeu îl anunță formarea unui popor deosebit față de celelalte popoare ”un popor ales”, (Gen 12:2), cu referință la urmașii lui Avram, Isac și Iacob și cele 12 seminții al lui Israel. Domnul va da țara Cananului pe vecie în stăpânirea urmașilor lui Avram (Gen. 12:7; 13:15; 15:18-21; 17:7-8). C. Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în Avram. Geneza 12:3 „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”, prin Mesia. Dumnezeu va pedepsit poporul prin moarte și exil, dar a păstrat o rămășiță pentru ași duce planul la îndeplinire aspect ce ține de suveranitatea divină și de un Dumnezeu atotputernic (Gen. 15:13-15). 5. Legămâtul mozaic a fost făcut de către Dumnezeu și evreii când se aflau pe drumul spre țara făgăduită, după ce au ieșit din robia egipteană. (Exod 20:1- 31). Este un legământ condiționat în care se stipulează principiile ce guvernează relația poporului cu Dumnezeu, în cazul ascultării sau a neascultării poporului a împlinirii Legii sau a călcări ei poporul va fi binecuvântat sau blestemat (Deut. 28; Ier. 30:11). Cele 613 legi sunt împărțite în trei secțiuni principale. A. Porunci care exprimă în mod clar voia lui Dumnezeu (Exod 20:1-26). B. Legi ce reglementează viața socială, civică și de igienă (Exod 21:1, 24:11…) C. rânduieli ce reglementează viața religioasă (Exod 24:12 -18). Legământul mozaic a avut un caracter temporar și a expirat la Cruce la Calvar. 6. Legământul Palestinian (Deutr 30:1-10) este un legământ necondiționat și prevede dreptul poporului evreu de a stăpâni țara promisă. El este irevocabil și deși au fost momente în istorie în care a fost suspendat teporar din cauza neascultării promisiunea dată lui Avram (Gen. 12:7), acesta se va împlini. Profețiile biblice anunță că evreii se vor întoarce în țara lor (fenomen actual) și vor rămâne acolo. După o perioadă de ”mare necaz” ei se vor întoarce la Isus – Mesia și vor trăi în pace și belșug (Ezek 39: 25-29, Amos 9:14-15). Deși Legământul mozaic a fost condiționat în el ca evenimente istorice găsim risipirea poporului israel din cauza neascultării și ca pedeapsă pentru necredință (Gen. 15:13; Deut. 28:63-66), necesitatea pocăinței și a restaurării (Deut. 30:2), întoarcere din robie (Deut. 30:3; Ier. 23:8, 31:8: Ezec. 39:25-29; Amos 9:9-15: Fapte 15:14-17), restaurarea națiunii (Isaia.11:11-12, Ier.23:3-8; Ezec. 37:21-25), iar binecuvântarea finală va fi caracterizată de pace și prosperitate (Amos 9:11-15) și o judecată divină și cumplită asupra tuturor dușmanilor ( Isaia 14:4-6, Ioel 3:1-8, Matei 25: 31-46). 7. Legământul cu David este un legământ necondiționat în care Dumnezeu îi promite o descendență regală la tron nesfârșită prin care se instaurează o împărăţie veșnică. Acest lucru s-a împlinit prin nașterea lui Cristos ( Fapte 2.30). Acest aspect are implicații pentru o împărăție milenară Luca 1:32 El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. 33 Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” și Ezechiel 34:23 Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor. 24 Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, şi Robul Meu David va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit! 8. Legământul cel Nou[13] este un legământ necondiționat ce așteaptă împlinirea națională în timpul Mileniului, este descris de Ieremia, legământul fiind făcut cu casa lui Iuda și casa lui Israel (Ier. 31:31-33). El este denumit Legământul cel nou dacă se compară cu legământul mozaic Evrei 9:15 ”Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită”. În Noul Legământ Dumnezeu promite faptul că Legea Lui va fi scrisă în inimile oamenilor, și ”Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu”( Ieremia 33:33). Astfel Noul legământ nu este împlinit azi când biserica este trimisă sa facă evanghelizare. Marcu 16:15 ”Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură”. Din pricina faptului că în Noul Testament se vorbește despre Noul Legământ care se face prin Sângele lui Cristos, Legământul cel Nou se aplică în existența Bisericii în care se intră prin pocăinţă şi Naștere din Nou, iar Israelul va intra în Noul Legământ în virtutea alegerii şi convertire la Cristos. Aici avem doua situații (a) Pentru Biserică, în care Dumnezeu se angajează săi mântuiască, păstreze și săi prezinte în slavă pe cei desăvârșiți, pe toți cei care au crezut în Isus Cristos. Filipeni 1:6 ”Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos”. (b) Pentru Israel în virtutea alegerii „Ii voi scoate din toate abaterile cu care au pacatuit si-i voi curati; ei vor fi poporul Meu si Eu voi fi Dumnezeul lor” (Ezec. 37:23) ( …. o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris:…” Romani 11:25-29). În concluzie din cele 8 legăminte divine majore, Dumnezeu garantează împlinirea legămintelor condiționate și necondiționate prin Harul și puterea Sa suverană, în contrast cu neputința și falimentul uman. Romani 11:32-36 „… Din El, prin El, şi pentru El Sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin”.
4). CAUZE ALE PĂCATULUI. Atunci când vorbim despre om sau alte ființe celeste în primul rând se vizează aspectul spiritual și moral al ființelor respective raportate la Persoana şi etica divină. Astfel se ajunge la marea problemă a răului din lume, implicit din univers. Cauza răului din lume se găsește în persoanele care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, Satan, prima pereche de oameni, Adam și Eva, poporul evreu, momente din istoria creştinismului (evul mediu), fracţiuni din creştinism, ajungându-se azi la neascultarea omului modern care refuză să creadă și să asculte de Dumnezeu. Cauzele neascultării sunt devastatoare atât pentru omul în cauză cât și pentru umanitate în general. Nu avem o doctrină completă despre îngeri dar ştim că SATANA și îngeri lui au fost primi care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, eveniment care s-a petrecut în cer. ”Satana[14] este un înger care a devenit un adversar a lui Dumnezeu”. Avem puține date despre cădere lui din cer, cea mai clară fiind afirmația lui Isus. Luca 10:18 Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.” Mai avem texte în Isaia 14:13 ”Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; 14 mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.” 15 Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului” și în Ezechiel 28:12-15 și mai departe. Mai găsim referințe clare despre El în escaton. Fără a face în momentul de față[15] o clasificare exaustivă a îngerilor despre îngerii răi se poate spune că Satana și îngerii lui așteaptă judecata lui Dumnezeu 2 Petru 2:4 ”Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;”, Îngerii sunt ființe create : Neemia 9:6 ”Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta”. Alte caracteristic ale îngerilor sunt absența unor trupuri materiale, fiind duhuri (Evrei 1:7 şi 14), se pot materializa și dematerializa în mod instantaneu (Fapte 12:17), nu sunt supuși legilor fizice cunoscute de noi, iau trup omenesc, sunt organizați pe grade și legiuni, (Daniel 10:13) nu au sex și sunt nemuritori, numărul lor fiind static. Satana[16] este numele prințului întunericului, ebr. satan, gr. Satanas, – adversar . „Satana” a fost prezent înaintea lui Dumnezeu printre „fiii lui Dumnezeu”. El este un dușman al omenirii, a lui Iov, este perceput ca și pe un pârâș și la determinat pe David să facă numărătoarea poporului (1Cronici 21;1). Ioan ne pune că de la început a fost rău 1 Ioan 3:8 ”Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului”. Mai multe informații vin din Noul Testament în care este denumit Diavolul (ho diabolos), ori Belzebub. Alte expresii la adresa lui sunt stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 14:30) sau domnul puterii văzduhului” (Efeseni 2:2). Însuși Isus a fost ispitit de Satana (Matei 4:1, Marcu 1:13), luptă care s-a dus și mai departe ” Scopul expres al venirii lui Isus în lume a fost „să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8, Evrei 2:14)”. Conflictul cu Satana este unul grav, el este ca un leu (1 Petru 5:8), se preface în înger de lumină (2 Corinteni 11:14), iar creștinii sunt sfătuiți să poarte armura lui Dumnezeu pentru ca să i se poată împotrivi (Efeseni 6:11), iar Iacob ne spune să ne împotrivim și să fugim de el (Iacov 4:7). Pavel dă îndemnuri pentru a nu da prilej Diavolului, să fim credincioși lui Dumnezeu, fiindcă Satana dorește ”să aibă câștig de la noi ” (2 Corinteni 2:11). El se împotrivește lui Cristos și Evangheliei, l-a determinat pe Iuda să-l vândă pe Cristos, a ispitit pe primii creștini, iar ca și principiu general valabil rămâne 1Ioan 3:8: „Cine păcătuieşte este de la diavolul” și are o activitate intensă de împotrivire, de a face rău fizic și moral. Biblia ne asigură de faptul că puterea sa este una limitată de către Dumnezeu (Iov 1:12; 2:6; 1 Corinteni 10:13), iar în final va fi pedepsit în focul cel veșnic Apocalipsa 20:10 ”Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor”. Satana este o realitate ostilă lui Dumnezeu și oamenilor dar deja a fost înfrânt la Cruce prin moartea și învierea lui Cristos, Coloseni 2:15 „A desbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce”, iar înfrângerea lui va fi definitivă la sfârșitul veacurilor. Dacă revenim la îngeri[17] știm că au fost creiați de Dumnezeu încă din primele momente ale creației, (Coloseni 1:16). Ei sunt ființe spirituale limitate care slujesc (Evrei 1:14), au putere și inteligență mult mai mult ca și oamenii (2 Pet. 2:11; Daniel 9:21-23), au conștiență de sine (Isaia.14:12-15) și autodeterminare. Sunt mai multe ranguri de îngeri : heruvimi, serafimi, arhangheli, si un mare număr de îngeri (Iuda 1:9, Ps. 80:1, Isaia.6:2; Ev. 12:22). Îngerii se împart în două mari categorii : 1. îngerii ce si-au păstrat vrednicia au rămas in poziţia lor de ascultare de Dumnezeu, sunt slujitorii lui Dumnezeu, lucrează pentru El (Dan.10:12-13), si vin in ajutorul sfinţilor (Evrei 1:14). La revenirea Domnului Isus, parousia ei il vor însoţi. (Mat. 25:31). 2. îngerii care nu si-au părăsit poziția de sfințenie si l-au urmat pe Satan in răzvrătirea lui împotriva lui Dumnezeu (Iuda 1:6, Apoc.12:4). Satana[18] poartă o serie de nume ca Acuzatorul, Diavolul, Ispititorul, Cel rău, Belial, Ucigaș, Tatăl minciunii, Prințul acestei lumi, Conducătorul împărăției răului, Îngerul adâncului, Abadon sau Apolion, Șarpele cel Vechi (Apocalipsa 12:9). Creștinii sunt îndemnați să lupte împotriva lui, prin post și rugăciune, să rezistăm ispitelor și să fim antrenați în lucrul pentru Domnul. Isus Cristos se roagă pentru victoria credinței noastre. Dintre activitățile prezente lui Satan se poate aminti faptul că conduce o împărăție care se opune lui Dumnezeu, ține sub control lumea păcătoasă în prezent (1 Ioan 5:19, Apoc 12:9), produce suferințe oamenilor fizice și spirituale (Iov 2:7, Fapte 10:38), ispitește oamenii ca să păcătuiască (Matei 16:26), dorește închinare din partea lumii, persecută Biserica (Apoc 2.10), folosește puterea morții (Evrei 2:14-15). În viitor Satana va fi legat 1000 de ani, ulterior va fi liber în perioada Necazului cel Mare, și va da lui Antihrist puterea sa. În final el va fi biruit prin faptul că Dumnezeu are putere asupra lui ( Iov 2:1-6, Luca 22:31-32) victoria finală va fi la reîntoarcerea lui Cristos. ( Matei 25.31-41, Apoc 20:14). Altă cauză sunt a păcatului din lume sunt ADAM ȘI EVA.[19] Biblia ne spune despre Adam că a fost creat bara, (Geneza 1:27), de către Dumnezeu după chipul Său (şelem) modelat din țărâna pământului yasar, (Geneza 2:7) și Geneza 2:7,…..” i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” – (nepes hayya). ” Numele Adam (adam), în afară de faptul că este un nume propriu, are şi sensul de „omenire”. Adam a fost deosebit de celelalte viețuitoare prin nepes şi ruah, pentru faptul că a fost făcut după Chipul lui Dumnezeu, Ymago Dey și l-a făcut stăpân peste toate animalele. Dumnezeu l-a pus într-o grădină să o lucreze și să o păzească iar Adam a pus nume tuturor animalelor și păsărilor (Geneza 2:19-20). El era în părtășie cu Dumnezeu ”în răcoarea zilei”, până în momentul neascultării. Adam încă nu era afectat de păcat și ne este greu să ne imaginăm starea lui dinainte de cădere. Istoria curge mai departe și Dumnezeu îi dă lui Adam un ajutor potrivit pe femeie (Geneza 2:22). ”Adam a recunoscut această relaţie apropiată şi a declarat că ea ar trebui să fie numită „Femeie” (‘issa), deoarece a fost luată din om, (mino; cf. 1 Corinteni 11:8, ek) Om (bărbat) (’is) (Geneza 2:23)”. Adam primise interdicții de a nu mânca din rodul pomului, (Geneza 3:1-7) dar Satana prin șarpe ispitește pe Eva și prima pereche de oameni, ei mănâncă din pom ”ispita cunoașterii” și urmează CĂDEREA, fiind blestemați şi alungaţi de Domnul (Geneza 3) și izgoniți de către Dumnezeu din grădina Eden. Parctic prima pereche de oameni erau înstrăinaţi şi în exil faţă de Dumnezeu. Geneza 5:5 ”Toate zilele pe care le-a trăit Adam, au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit”. Păcatul și moarte au trecut asupra tuturor oamenilor (Romani 5:12 și alte texte). Dumnezeu condamnă păcatul lui Adam în mod drastic oamenii astfel sunt blestemaţi şi aruncaţi din grădina Eden şi prezenţa lui Dumnezeu. Geneza 3:24 Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii. O bună întrebare este dacă Hitler, sau alți tirani ai omenirii ar fi fost nemuritori ? Pavel punctează starea de păcat al omenirii. Romani 5:12 „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit.”. Pavel vorbește despre al doilea Adam, Omul Cristos. În Geneza 3:15, Dumnezeu inițiază planul de mântuire care este o Protoevanghlie. Indiferent despre concepțiile despre lume, sau origine umanității, ea a avut un început și are o istorie. Pavel arată că de la început rasa umană este marcată de păcat iar omul este răspunzător pentru păcat care îi afectează viața nu numai lui ci și celorlalți din preajmă. Doctrina care se ocupă de păcat se numește Hamartologie.[20] Prin păcat se înțelege o culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, vină, vinovăție, în raport cu legea morală lui Dumnezeu, în gândire cugetare și acțiune (Ps.51:4; Evrei 9:7). Păcatul a intra în rasa umană prin Adam şi a afectat întreaga umanitate care a descins din Adam. Geneza 5:3 „La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set”, și are un caracter universal (Rom. 3:10-12). Păcatul include multe aspecte ca necurăție și vinovăție (Efes. 4:22). Pactul este în esența lui egoism pentru că omul a căutat să se înnalțe deasupra lui Dumnezeu Creatorul. (Rom 1:2; Gen.3:5-6). Ca şi o altă sursă a păcatului în om[21] se pot aminti IDOLATRIA, o întoarcere a omului dinspre Dumnezeu spre el însuşi, iar ordinea de închinare se inversează fiind o pervertire în închinare. Din acest păcate rezultă şi alte păcate. În cadrul Legământului mozaic era mai uşor să te închini la idoli făcuţi de om, în faţa cărora omul se simţea mai puţin răspunzător, dar în spate acestor idoli se aflau de fapt forţe demonice. Mai mult deoarece se interzicea să faci un chip cioplit Exodul 20:4 „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul”, renunţând la închinarea monoteistă în favoare credinţei idolatre se dezvoltat o adevărată industriei de negoţ cu idoli făcuţi de mâini omeneşti.(vezi azi Biserica condusă de Piaţă – https://www.rcrwebsite.com), pe când Domnul porunceşte în alt fel. Isaia 42:8 Eu Sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor.” Poporul evreu în cele mai multe perioade ale istorie au slujit Baalilor şi idolilor, (Judecători 3:7) evreii nu ţin seama de voia lui Dumnezeu şi mânia lui Dumnezeu se abate asupra lor Ezechiel 44:12 „Pentru că i-au slujit înaintea idolilor lui, şi au făcut să cadă în păcat casa lui Israel, de aceea Îmi ridic mâna asupra lor, zice Domnul”. În Noul Testament avem răscoala argintarului Dimitrie, tot un aspect material. Pornind din Geneza 3:15, avem o dublă închinare permanentă în istorie, una adevărat şi una falsă. O altă sursă a păcatului este MÂNDRIA, care a stat la baza interdicţie puse de Dumnezeu primilor oameni, iar azi ne simţim și noi ofensaţi şi răniţi în amorul propriu când trebuie să ducem o viaţă sfântă în termenii lui Dumnezeu care presupune şi interdicţii cu privire la o viaţă păcătoasă. 1 Petru 4:2 „pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.” Creştinul trebuie să se supună hotărârilor, decretelor, lui Dumnezeu şi învăţăturii creştine, a Domnului Isus Cristos şi a apostolilor şi principiilor Scripturii. Oamenii sunt în general necredincioşi, răzvrătiţi şi trufaşi dar „Domnul oştirilor a luat această hotărâre, ca să ruşineze mândria a tot ce străluceşte şi să smerească pe toţi cei mari ai pământului: (Isaia 23:9). Ca model de smerenie şi în contrast cu mândrie este Isus Cristos. Filipeni 2:8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. În lista păcatelor din Galateni 5:19-21 găsim şi mândria „… închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,…”. Mândria spirituală te face robul ei, este mai periculoasă se merge mai departe şi urmează cădere spirituală. Proverbe 16:18 ”mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii”. Din cauza mândriei a căzut Satana şi îngeri lui, Adam şi Eva şi fiecare om va cădea dacă nu se smereşte în faţa lui Dumnezeu. Un aspect important este LIBERTATEA UMANĂ, fiindcă Dumnezeu nu a creat roboţi ci fiinţe umane cu libertate de alegere, dar prin neascultare şi cădere omul a devenit o sursă a păcatului şi a răului din această lume şi din univers. Acest aspect poate fi legat de „taina nelegiuri” din 2 Teasolniceni 2:7, legată de îngerii căzuţi dar şi de oameni. Nu există o libertate absolută în dreptul fiinţei umane, fie că eşti rob al păcatului (Romani 6:20), fie robi ai lui Dumnezeu. 1 Petru 2:16 ”Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu”, sau o poziţie în care credinciosul are un dublu statut, de om liber şi în acelaşi timp de rob al lui Dumnezeu. Deşi suntem liberi am moştenit o natură păcătoasă din Adam, omul fiind păcătos, chiar înainte de a comite păcate personale, dar prin Naştere din Nou devenim liberi faţă de păcat cu ajutorul Duhului Sfânt. Standardele sunt foarte înalte, Isus Cristos spune Matei 5:48 Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. Ţinând cont de aceste lucruri şi de faptul că sfinţirea credinciosului este un proces, Pavel descrie viaţa de creştin în termeni de luptă şi alergare 1 Timotei 6:12 ”Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat, şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor Martori”. Deci am libertatea de a da curs sfinţiri în viaţa de credinţă cu ajutorul Duhului Sfânt, fiind totuşi rob al lui Cristos, sau de a respinge oferta de mântuire al lui Dumnezeu. Un alt aspect este NECREDINŢA, prin care omul îşi maifestă neîncredere, are rezerve faţă de Cuvântului lui Dumnezeu, fapt care îl costă pe om viaţa veşnică în blestem, moarte şi Iad. Mântuirea se obţine doar prin credinţa în Dumnezeu Romani 10:10 Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire. Pavel ne atrage atenţia că „ramurile măslinului” au fost tăiate din pricina necredinţei lor, ca un avertisment pentru neamuri. Romani 11:20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngîmfa, deci, ci teme-te! sau cu privire la ţara promisă. Evrei 3:19 Vedem, deci, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor. Necredinţa este „fructul” prin care se atrage atenţia că oamenii nu sunt şi nu pot fi ca şi Dumnezeu. Astfel necredincioşii pun sub semnul întrebării adevărurile despre Dumnezeu, a voinţei Sale, adevărul şi autenticitatea Cuvântului Său. În momentul în care vorbim despre voinţa lui Dumnezeu avem două aspecte. Voinţa Sa Povăţuitoare care îndeamnă omul la mântuire, apropo de libertatea umană, şi Voinţa Sa Hotărâtoare prin care Dumnezeu îi aduce lanurile la îndeplinire indiferent de voinţa omului. Orice lucru care pune stăpânire pe inima omului, şi îl înlocuieşte pe Dumnezeu este păcat. Păcatul şi neascultarea nu desfiinţează Suveranitatea lui Dumnezeu. Apocalipsa 1:8 „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic. Omul are posibilitate de alegere indiferent de timpul istoric în care a trăit, zona geografică, cultura respectivă, state democratice sau totalitare, etc găsim în istorie oameni care au ales viaţa sau moartea veşnică. Legat de Osia şi timpul său avem Neascultarea poporului evreu[22]. Referinţa pe care o facem este cu privire la ultima perioadă din Regatul de Nord, prin care evreii din pricina necredinţei în Dumnezeu, calcă Legământul Mozaic, ca şi pedeapsă Dumnezeu îl pedepseşte prin moarte şi exil. Israel era o naţiune care nu ducea lipsă de bunuri materiale, în mod curios cu cât se înmulţea „roadele” cu atât mai multe se înmulţeau frumuseţea idolilor din viaţa şi religia evreilor. Prosperitatea a avut un efect invers şi a orbit poporul evreu, care şi-a întors faţa de la Dumnezeu la idoli străini. De fapt Israel este o viţă neroditoare în plan spiritual erau egoişti şi aveau roadele păcatului. Nu exista loialitate faţă de tron, existau comploturi şi conspiratori în toate colţurile. În această situaţie poporul întrece orice măsura păcatului. Osea 4:1-2, 7:1, Osea 9:15 „Toată răutatea lor este la Ghilgal; acolo M-am scârbit de ei. Din pricina răutăţii faptelor lor, îi voi izgoni din Casa Mea. Nu-i mai pot iubi, toate căpeteniile lor Sunt nişte îndărătnici”. Astfel că poporul evreu în jurul unui tron însângerat, a căzut în anarhie, imoralitate şi idolatrie. Regatul de Nord, slăbit din cauza frământărilor interne era prins între Egipt şi Asiria încerca să facă alianţe cu una dintre puteri, iar din punct de vedere spiritual situaţia era şi mai gravă, poporul păcătuia prin închinarea în faţa unor viţei de aur la Dan şi Betel, puşi acolo de Ieroboam. Închinarea se practica la un Dumnezeu fals, iar lucrurile au degenerat și evreii l-au părăsit pe Iehova. Aşa s-a deschis uşa spre idolatrie, Astarteele şi Balilor care au întunecat inima poporului, ce a ajuns în ritualuri crude și imoralitate nerușinată ce a întrecut orice fel de limită, enumerând ”necinstea, crimele şi vărsări de sânge, hoţiile la drumul mare erau săvârşite de tâlhari, şi de preoţi, iar imoralitate era practicată pe scară naţională, necinstea se practica în comerţ şi în justiţie, găsim idolatrie, beţie şi neobişnuitul „Şi jertfind oameni, sărută viţei!”. Europa de astăzi, se întoarce de la Dumnezeu spre ateism şi păgânism sub diferite forme, fapt care afectează şi creştinismul. Poporul evreu doar credea că are o relaţie cu Dumnezeu prin identificarea naţiunii şi a faptului că era poporul ales, dar realitatea era alta. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi când Isus Cristos este Capul bisericii iar credincioşii trebuie să fie mădulare ale Trupului, dar din păcate avem scandalul eclesiologiei secolelor noastre în care avem papi, preafericiţi, bisericile tradiţionale şi cultele protestante şi neoprotestane, îşi asumă un rol de conducere care nu este a lor. Prin afirmaţia pe care o face Isus Ioan 15:5 Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic, le spune evreilor dar și nouă că nu pot ajunge la Tatăl decât prin El, realitate adevărată şi azi. Poporul evreu avea inima împărţită, erau nehotărâţi, şi dragostea lor pentru Dumnezeu s-a răcit. Închinarea lor în cadrul ceremoniilor religioasă era de suprafaţă, fragmentată, iar după sărbători se întorceau din nou spre idoli străini. Era un sincretism religios între Dumnezeu şi păgânism, aspect prins şi în Noul Testament „căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale. (Iacov 1:8). Pentru acest lucru Dumnezeu le promite pedeapsă. Acest lucru este valabil şi azi în cazul multor creştini, şi lideri care duc o viaţă duplicitară. O problemă gravă a fost că în Regatul de Nord nici un împărat nu a fost credincios lui Dumnezeu, iar poporul nu avea cum să fie mai bun decât preoţii puşi de Ieroboam, sau de către cei care îi conduceau, deşi exista o răspundere personală dincolo de una naţională, pentru că aveau Lege lui Moise. Poporul Israel[23] după încheierea Legământului mozaic de la Sinai a promis că o să lase conduşi de către Dumnezeu prin Moise şi Aron. Dar au început să decadă într-o lungă apostazie, şi au ajuns aşa de jos încât nu au mai acceptat să fie conduşi nici măcar de un rege, perioada Judecătorilor fiind cea mai neagră perioadă moral/spirituală din istoria poporului evreu. Astfel ei s-au răsculat continuu împotriva lui Dumnezeu (teocraţie), împotriva lui Moise (prin care s-a dat Legea), împotriva lui Iosua care a fost conducător militar şi spiritual, împotriva judecătorilor, împotriva regilor, (a monarhie), o perioadă de anarhie cruntă, dar cu consecinţele de rigoare. Evreii[24] au dat vina pe alţii aşa cum facem şi noi de multe ori astăzi. În pofida avertismentelor poporul rămâne departe de Dumnezeu deşi judecata era foarte aproape. Timpul de atunci este caracterizat de către Domnul timp de o mare făţărnicie în care evreii spun cuvinte deşarte, jurăminte mincinoase, în viaţa lor. Azi avem situaţii în care se face un jurământ cu mâna pe Biblie, acest lucru fiind o blasfemie. ”Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău”. (Matei 5:37). Locuitorii din Samaria concurau invidioşi cu cei care trăiau în Bet- Aven, pentru frumuseţea idolilor păgâni, dorind să fie superiori uni altora. Preoţii tremura de frică că îşi vor pierde slava proprie, în timp ce Slava Domnului s-a depărtat de la ei „Ichabod”. Viţeii de aur vor fi duşi în Asiria de către împăratul Iareb, pentru valoarea lor în aur, Israel fiind dat de ruşine. Dumnezeu îi avertizează pe evreii din Nord că vor fi suprimaţi „ca o ţăpligă pe faţa apelor”. De asemenea şi locurile în care poporul Israel a păcătuit vor fi pedepsite, spinii şi mărăcinii le vor acoperii. Evreii a părăsit Calea Domnului Ghibea fiind un punct de reper al răului ( Judecători cap 19-20), un simbol al sexualităţii exagerate şi păcate senzuale. Acestea sunt păcate care persistă peste generaţii. Înţelegem că evreii din Regatul de Nord pe lângă păcatul idolatriei era foarte imoral. Dumnezeu atenţionează faptul că „se vor strînge popoare împotriva lor… cînd îi voi pedepsi pentru îndoita lor nelegiuire”. Poporul se bucura de recoltele bogate, dar Domnul va pune un jug şi vor fi forţaţi să facă lucruri care nu le place, pentru ca ei să caute pe Domnul. Osea 10:12 Sămănaţi potrivit cu neprihănirea şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să plouă mântuire. Aici vedem principii din Scriptură Galateni 6:7.8 „Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.” Avem îndemn la neprihănire, pentru ca să plouă cu binecuvântări, secerişul se gândeşte în plan duhovnicesc, iar semănatul este tot în plan spiritual. În versetul 12 avem îndemnuri condiţionate, cu rezultate condiţionate, ne este arătata timpul „Este vremea să căutaţi pe Domnul”, care de fapt este un prezent continuu, iar mântuirea se primeşte tot prin Har.” Gomera rămâne tot necredincioasă dar „cele zece triburi din nord nu sunt părăsite definitiv deoarece Dumnezeu promite că va aduna ambele regate de nord şi sud sub aceeaşi căpetenie” Nu se poate trăi după standardele Diavolului şi să aşteptăm binecuvântări de la Dumnezeu.
5). EFECTE ALE PĂCATULUI. Făcând referire la versetul din Geneza 1:31 ”Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şase”, deducem că Satana şi îngeri lui au fost alungaţi din cer după acest moment. Efectele păcatului şi a răului din lume şi univers îşi au originea în SATANA, care s-a răsculat împotriva lui Dumnezeu. Astfel ne întoarcem la agenţii speciali a lui Dumnezeu, identificaţi cu Îngerii răi[25]. Vedem că problema răului are un caracter universal[26] şi sau încercat diferite tipuri de soluţii ca respingerea Omnipotenţei lui Dumnezeu (Finitisml), modificare conceptului de bunătatea a lui Dumnezeu, sau negarea răului. De asemenea se încearcă rezolvarea problemei prin „teme ajutătoare” pe care le amintim doar, cum ar fi răul ca însoţitor al creării omului, o regîndire a conceptelor despre bine şi rău, un rău general ca rezultat al păcatului general, un rău specific ca rezultat al păcatului specific, şi chiar Dumnezeu ca o victimă a răului. Aceste teme ajutătoare nu rezolvă problema păcatului şi a răului din lume, ca rezultat al căderii lui Satan. În privinţa statutului demonilor nu se poate face un contrast între îngerii buni şi îngerii răi fiind așa de mult de diferiţi până la o extremă la care nu ne putem imagina. Demonii au fost odată îngeri buni, iar ei nu pot fi ignoraţi atunci când se discută problema păcatului şi a răului în raport cu Dumnezeu care este bun. Bultaman încearcă o demitizare a demonilor afirmând că aceştia vin doar din mitologie scoase din cultura vremii respective, (Persia). O altă variantă este depersonalizarea demonilor, iar cuvântul demonic este un epitet a unor structuri şi forţe sociale decât unor fiinţe persoanele (Paul Tillich). Bart face o antiteză între demoni şi îngeri, în care se afirmă ideea că îngerii şi demonii nu au nimic în comun. Dar problema care se ridică este negarea răului concret, real, moral şi spiritual care există. Atunci când facem referire a originea demonilor[27] ştim puţine lucruri despre ei, dar se poate afla atunci când se priveşte la caracterul „moral” între două tipuri de îngeri căzuţi. O categorie o avem în 2 Petru 2:4 „Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată” şi 1:6 El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa, fiind identificaţi cu îngerii căzuţi care vor fi judecaţi. În cazul acesta se merge pe două ipoteze, un fiind îngeri legaţi în lanţuri la propriu, a doua este că deşii sunt legaţi au totuşi, au libertate de mişcare pentru a face rău. O variantă categoric reală este că deşii nu putem şti cu precizie gradul lor de libertate, în lanţuri sau fără lanţuri, există un grad de libertate dar Dumnezeu a pus limite Satanei şi chiar însuşi Isus Cristos îl numeşte pe Satana conducător pe o perioadă determinată. Ioan 14:30 „Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine”. Diavolul se ridică împotriva lucrurilor pe care le face Dumnezeu şi Isus Cristos îl ispiteşte pe Isus Cristos, (Matei 4: 1-11) îi găsim activitatea în pilda neghinei (Matei 13:24-30), în momentul păcătuirii lui Iuda (Luca 22.3), de asemenea există relatări în Fapte 5:3, 1 Corinteni 7:5….2 Timotei 2:26). Satana s-a preschimbat din înger de lumină în înger de întuneric dar poate provoca iluzii. 2 Corinteni 11:14 Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Satana foloseşte unelte ca înșelare, amăgire, mistificare trișare, minciună, falsificare, denaturare, dezinformare, plăsmuire, vicleșug, perfidie, prefăcătorie, etc şi poare să apară în postura de slujitor ai lui Dumnezeu (2 Cor 11.14-15), aspecte menţionate şi în Apocalipsa 2:9, 20:8. De asemenea el nu vrea ca oamenii să vadă lumina Evangheliei Ioan 12:40 „Le-a orbit ochii, şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec,” se opune credincioşilor şi le împiedică slujirea (1Tes 2:18), producând chiar durei fizice în corpul uman. Găsim în Biblia oameni care de pe urma activităţilor demonilor au suferit boli ca muţenie (Marcu 9:17), orbire, surzenie, paralizie ( Fapte 8:7). Deşi puterea lui este mare, Dumnezeu o limitează, vedem cazul lui Iov, iar dacă credinciosul se împotriveşte Diavolul fuge (Iacov 4:7), dar nu prin puterea noastră ci prin puterea Duhului Sfânt Romani 8.26, 1 Corinteni 3:16 Nu ştiţi că voi Sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?. De asemenea avem cazuri de posedare demonic, sub formă de duhuri necurate sau duhuri rele (Fapte 19:12). În Marcu 5:2-4, găsim o persoană demonizată care are o putere neobişnuită, şi se produce un comportament distructiv faţă de sine însuşi (Matei 17:15, Marcu 5.5). Demonizarea are grade răutate. Matei 12:45 Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.” Isus Cristos a scos demonii din oameni prin poruncă (Marcu 1: 25, 9:25). Această putere asupra demonilor Isus o atribuie Duhului lui Dumnezeu ( Matei 12.28), sau degetul lui Dumnezeu (Luca 11:20). Pentru a scoate demoni ucenicii au nevoie de credinţă ( Matei 17:19-20). De asemenea este menţionată rugăciunea, sau participarea prin credinţă cu a treia persoană Marcu 9:24 Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrămi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”. Nici atunci şi nici astăzi oamenii nu sunt scutiţi de asaltul duhurilor necurate, sau posedare demonică. Pa da altă parte nu trebuie confundată o boală neapărat cu un rezultata al activităţii demonilor. Din nefericire astăzi lumea este mai mult interesată de demoni decât de Evanghelie şi caută rezolvarea problemelor de orice natură la forţele întunericului. Este necesar să facem precizarea faptului că deşii demonii au o putere mare ei lucrează și prin oameni şi vor să îi distrugă. „Mulţi oameni sunt legaţi de Satan prin ocultism şi spiritism, prin horoscoape, prin citirea în stele, vrăjitorii şi multe altele. In trecut era lucru obişnuit arderea vrăjitoarelor dar astăzi este la modă chemarea spiritelor”. Astfel reuşeşte Satan să-i ţină pe oameni în împărăţia întunericului[28]. Satana[29] şi îngeri lui nu se pot pocăi ei nu au primit acest Har. Se pune întrebarea dacă ? „Îngerii căzuți mai au vreo șansă înaintea Domnului?” „NU. Dacă Dumnezeu ar oferi 3 secunde, toți s-ar pocăi și ar fi primiți înapoi” Trei secunde ni se pare puţin „Dar în 3 secunde de har s-ar pocăi tot iadul!!!”, pentru că în cele trei secunde se poate spune „„Doamne iartă-mă că am păcătuit!”. Ei nu au această posibilitatea dar majoritatea oamenilor ratează un timp care ţine o viaţă de om „Și noi avem cel puțin 12-13 milioane de șanse!” pentru a striga Domnea Iartă-mă.” Dar mulţi nu fac acest lucru şi urmează consecinţa. Matei 25:41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Aşa ne întoarcem la ADAM ŞI EVA, făcuţi de Dumnezeu după Chipul şi asemănarea Sa, Ymago Dey aşezaţi în grădina Eden în care ispitiţi de Şarpe au păcătuit prin neascultare, şi au rezultat consecinţele păcatului[30]..” Urmează efectele păcatului care sunt moartea spirituală și fizică. Primul lucru este blestemul pe care Dumnezeu l-a aruncat asupra blestemat Şarpelui, Adam şi Eva şi pământul (Geneza 3:11-19) Efectele păcatului are repercusiuni în relaţia dintre Dumnezeu şi păcătos şi în relaţia cu semeni şi relaţia omului cu sine însuşi. Prin neascultare Adam şi Eva au intra în tabăra opusă lui Dumnezeu. Adam a avut doi fii, *Cain şi *Abel, iar după ce Cain l-a omorât pe Abel, Adam a avut un alt fiu, *Set, care să ia locul lui Abel (Geneza 4:25), oameni care a continuat lista descendenților credincioși lui Dumnezeu. După nașterea lui Set dam a trăit 800 de ani în total 930 de ani ” (Geneza 5:2-5) afirmaţie ce este în armonie cu LXX şi cu Pentateuhul Samaritean, acesta din urmă fiind în armonie cu MT cu privire la toate cele trei cifre)”. Păcatul lui Adam s-a răsfrânt asupra tuturor descendenţilor lui Geneza 5:3 La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. Umanitatea[31] a intrat în dizgraţie divină şi în loc să aibă încredere, dragoste, siguranţă, ele au fost înlocuite de frică şi evitarea prezenţei lui Dumnezeu şi au în final de a face cu mânia lui Dumnezeu, aspect care acopere întreaga pleiadă a formelor prin care omul supără pe Dumnezeu din toate locurile și timpurile. Romani 1:18 „mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor”. Prin natura lui Dumnezeu, care este sfânt nu este compatibilă cu păcatul şi îl respinge Apocalipsa 15:4 Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfânt, şi toate Neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!” O altă consecinţă a păcatului este vina, fiindcă omului i s-au dat porunci pe care nu le-a îndeplinit Geneza 1:28 Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”, iar mai departe Geneza 2:16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; 17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”, dar Adam și Eva nu ascultă, iar în final Dumnezeu trage la răspundere toată umanitatea. Romani 1:28 ”Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite”. Deşii majoritatea oamenilor acopere acest sentiment de vină, el există în conştiinţa omului şi omul va fi tras la răspundere. O altă consecinţă a păcatului este pedeapsa divină. Sistemul jertfelor din Vechiul Testament erau aduse pentru vina păcatului şi au fost aduse în contul Jertfei lui Isus Cristos pentru ca evrei și noi să scăpăm de mânia lui Dumnezeu. Pedeapsa este un rezultat al păcatului comis de om şi iertat de Dumnezeu prin Crucea lui Cristos. Păcatul a fost pedepsit pentru întreaga umanitate pe Cruce, dar noi trebuie să merge la Cruce pentru a primi iertare. Romani 3:25 ”Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu;”. Există o relaţie cauză – efect între păcat şi pedeapsă. Galateni 6:7 ”Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce semenă omul, aceea va şi secera”. În credinţa creştină relaţia dintre păcat – pedeapsă poate fi ruptă prin pocăinţă şi mărturisirea păcatelor, iar omul primeşte iertarea prin pocăință la Crucea lui Cristos. O altă consecinţă a păcatului care afectează întreaga umanitate este moartea fizică Romani 5:12 ”De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit”. Omul nu a fost crea ca să moară, dar moartea a venit în urma păcatului omului şi a blestemului lui Dumnezeu Geneza 3:19 În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” Moartea fizică este o despărţire de această viaţă şi o separare veşnică de Dumnezeu, dacă nu există iertare şi împăcare. Moartea este ceva străin omului şi tuturor ne este frică de ea dar Biblia este fără echivoc. Evrei 9:27 Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,. Unii dintre teologi văd în moarte doar separarea trupului de suflet, dar nu este de ajuns. În creaţie se afla posibilitatea unei vieţi eterne dar şi posibilitatea morţii eterne, iar Adam şi Eva au ales din păcate neascultarea de Dumnezeu, în consecinţa fiind moartea. Cristos deşi avea un trup ca şi noi deşi a murit în trup a fost înviat pentru că nu avea păcat şi este cea dintâi roadă a credincioşilor. 1 Corinteni 15:23 dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce Sunt ai lui Hristos. Moartea spirituală este diferită de moartea fizică şi este o formă a pedepsei care înseamnă separarea omului de Dumnezeu. Dacă omul nu se împăcă cu Dumnezeu, în această viaţă această separare va fi veşnică. Păcatul este o barieră în relaţia dintre om şi Dumnezeu iar plata păcatului este încetarea vieții pământești. Romani 6:23 Fiindcă plata păcatului este moartea….”. Un alt verset spune acelaşi lucru. Coloseni 2:13 Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El,…” fiind vorba de viață spirituală. Moartea eternă este cea mai groaznică formă de separare în care omul este despărţit de Dumnezeu o veşnicie, care înseamnă pedeapsă în focul etern denumit şi moartea doua. Când cineva ajunge în moartea fizică, mort faţă de Dumnezeu acesta va suporta moartea eternă, fiind un rezultat al morţii fizice şi spirituale. Matei 25:41 ”Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!. Ioan ne spune că moartea nu are putere asupra credincioşilor. Apocalipsa 20:6 Fericiţi şi sfinţi Sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu……” De asemenea în Iadul de foc vor fi aruncaţi fiara şi prorocul mincinos, Apocalipsa 20:14 ”Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. 15 Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc”. De aici nu mai există cale de întoarcere fiindcă păcatul este făcut împotriva lui Dumnezeu şi trebuie nimicit. Enumerăm mai departe câteva din consecinţe ale păcatului ca înrobirea, fuga de realitate, insensibilitatea, egocentrismul, neastâmpărul şi altele. Păcatul are efecte şi consecinţe în relaţii cu semenii cum ar fi competiţia, incapacitatea de a simţi unii cu alţii, respingerea autorităţii, incapacitatea de a iubi alte persoane etc. Omul care trăieşte în păcat calcă poruncile lui Dumnezeu. Matei 22:39 Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Observăm în mod clar cu păcatul afectează crunt relaţia omului cu Dumnezeu, cu el însuşi şi cu semeni lui. Această stare omul nu o poate rezolva decât o singură Persoană care este Isus Hristos. POPORUL ISRAEL[32]. De remarcat faptul că poporul Israel a călcat în repetate ori legământul mozaic făcut cu Dumnezeu la Sinai şi ca urmare urma să fie pedepsit. Profeţii mari ca şi profeţii mici ca Osea şi s-au ridicat împotriva corupţiei morale, politice şi spirituale ale poporului şi împăraţilor şi avertiza poporul cu la pedeapsa care urma să vină. Osea 6:1 „Veniţi, să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.” Prin căsătoria cu Gomera Osea trăieşte aceeaşi experienţă ”identică”, dar la nivel uman, prin care a trecut Dumnezeu cu Israelul, astfel profetul ştie cum este când cineva este necredincios şi se desparte de el. Osea şi Gomera au trei copii „Izreel (un fiu) nume care înseamnă „Dumnezeu vă va împrăştia” – Dumnezeu va răzbuna sângele lui Izreel. Lo-Ruhama (o fiică) nume care înseamnă „fără milă” – Dumnezeu nu va mai arăta milă casei lui Israel. Lo-Ami (un fiu) nume care înseamnă „nu este poporul meu” – Israelul era numit „poporul Meu”. În acel moment Dumnezeu repudiase regatul de Nord, dar încă nu şi pe cel de Sud”. Acuzaţia de fond adusă este idolatria Osea 4:17 „ Efraim s-a lipit de idoli: lasă-l în pace!”, fiind acuzată de adulter. Aplicaţia este şi în dreptul fiecărui credincios de atunci și de astăzi. Biserica este mireasa lui Cristos şi există aşteptări de la Ea, 2 Corinteni 11:2 Căci Sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. Israel sufere de uscăciune spirituală, este o naţiune necredincioasă, este îngâmfată, dispreţuieşte Cuvântul lui Dumnezeu, are răutate în inimă, şi urmăreşte o „slavă trecătoare”. De asemenea suferă de păcatul beţiei şi de poftele firi pământeşti fiind acuzat de adulter spiritual. Este nestatornic, practică o închinare superficială aspecte întâlnite şi în creştinism. În Apocalipsa este descrisă o situaţie cumplită a unei Biserici în care crezi că eşti ok dar te înşeli amarnic. Apocalipsa 3:14 ”Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i 15 „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! 16 Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. 17 Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, 18 te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur ….„. Oare câte din bisericile de astăzi nu au o situație asemănătoare cu Biserica din Laodicea? Dumnezeu îi cere lui Osea să încalce Legea mozaică prin căsătoria cu Gomera[33], contrar legilor stipulate în Decalog, cu privire la despărţire şi recăsătorire Levitic 20:10 –„Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea” aspect reglementat şi în Noul Testament 1 Corinteni 6:16 „ Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”. În versetele 4 şi 5 din Osea cap 2 poporul Israel este iertat deşi s-a purtat ca şi o prostituată[34]. În timpul de azi de azi prostituţie spirituală este ca şi e timpul lui Osea şi „Cel mai mare păcat dintre toate este să uiţi de Dumnezeu”. Poporul Israel se desprinde de linia davidică, iar iudeii mai târziu l-au respins pe Isus Cristos ca şi Rege. Ei rămân fără căpetenie, fără jertfe (Templul a fost distrus de Titus în anii 70 d, Cr, fără chip de idol (imagine), fără efod purtat de Marele Preot, fără terafimi. La vremea potrivită „poporul evreu se va reîntoarce în ţară şi Îl va căuta pe Domnul Dumnezeu”. De asemenea cuvântul „după aceea” se referă la zilele de pe urmă ale lui Israel când biserica va fi fost luată de pe pământ”. Poporul Israel comite fărădelege, este imoral, ignorant faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi idolatru. El calcă cele 10 porunci, iar judecata se va abate asupra ţării. Şi astăzi avem un adevăr. „Fie Biblia vă va depărta de păcat, fie păcatul vă va depărta de Biblie.”. Poporul se preface că întoarce la Domnul dar nu o face și este judecat pentru faptele lui. Deşi parcă Dumnezeu ezită în aplicarea pedepsei totuşi o o aplică. Osea 6:5 De aceea îi voi biciui prin prooroci, îi voi ucide prin cuvintele gurii Mele, şi judecăţile Mele vor străluci ca lumina!. Pe Dumnezeu îl interesează ai mult o relaţie dintre El şi popor decât manifestările religioase Osea 9:5 Ce veţi face în zilele de praznic, la sărbătorilor Domnului? „Aflăm din scrierea lui Osea care sunt raţiunile pentru care Dumnezeu judecă naţiunile care, mai devreme sau mai târziu, îşi vor primi toate pedeapsa”. Poporul practică hoţia, şi cade în propria cursă, este lipsit de evlavie. Are dorinţe păcătoase, rugăciunea este absentă, inima este plină de pofte rele, şi nepricepere spirituală fiindcă nu cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu, iar jertfele lor nu sunt primite. De asemenea nu vor intra în Cannan în ţara promisă fiind duşi în robie de asirieni. Prorocul este acuzată de nebunie deşi au un timp al cercetării Osea 9:7 ”Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur dacă proorocul este nebun sau dacă omul însuflat aiurează. Şi aceasta din pricina mărimii nelegiurilor şi răzvrătirilor tale”. Aceste păcate vor avea efect peste generaţii, atitudine pe care o găsim mai târziu la acelaşi popor care l-a respins pe Cristos Matei 27:25 Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” Israel practică o religie falsă, o nădejde deşartă, nu este împlinită prin bogăţii materiale, care sunt o deşertăciune. Decăderea morală şi spirituală atrage mânia lui Dumnezeu. Osea 13:16 Samaria este pedepsită, pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea ucişi de sabie; pruncii lor vor fi zdrobiţi, şi vor spinteca pântecele femeilor lor însărcinate. În creştinism[35] situaţia nu este deloc mai bună cu mici excepţii. „Amvoanele preferă să evite asemenea subiecte unul dintre motive fiind acela că rareori este studiată cartea Osea” De asemenea cu privire la pastori găsim situaţia în care „Sunt mulţi pastori care se străduiesc să fie „băieţi de treabă”. Un om se lăuda odată în legătură cu pastorul lui: „ştii, pastorul meu vine şi joacă fotbal cu noi”…….dar mai târziu „Şi după ce jucăm o partidă vine cu noi la bar şi bem ceva împreună. E ca noi, ştii!? Îmi place de el”. Mă întreb ce părere o fi având Dumnezeu despre acest pastor: „Aşa oameni, aşa preot: îi voi pedepsi pentru căile lor şi le voi răsplăti faptele”, spune Dumnezeu. Există multe aspecte contemporane din care amintim câteva. „În zilele noastre asistăm la pervertirea tuturor valorilor bune pe care naţiunea noastră le-a avut vreodată iar în ceea ce a mai rămas s-a instaurat putreziciunea. Starea noastră este vrednică de toată mila. (Osea 5:13) Soluţia depinde de noi de fiecare. „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul”. Aceasta este modalitatea de rezolvare la oricare dintre problemele vieţii să-l înțelegem şi pricepem pe Domnul. Apostolul Pavel, chiar când a ajuns la sfârşitul vieţii sale, avea următoarea ambiţie: Filipeni 3:10 „ Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;”. Din păcate azi se aud slogane de tipul, NU VERM RELIGIE. „Afară cu religia” iar eu completez: „În regulă, hai s-o dăm afară! Dar nu este suficient! Trebuie să pui ceva în loc! Ce-ar fi să-L invităm pe Domnul Isus Hristos, Lumina Lumii să o înlocuiască”. De asemenea surogatele nu sunt de nici un folos „Dumnezeu nu doreşte altceva decât să cunoşti Cuvântul Lui şi astfel în viaţa ta şi-n inima ta să-şi facă simţită prezenţa mila. Să nu-ţi închipui că participarea la una dintre agapele bisericeşti poate în vreun fel să înlocuiască ceremonia frângerii pâinii sau hrana pe care în mod normal şi-o administrează fiecare credincios din Cuvântul Domnului. Nici o biserică nu are cum să înlocuiască studiul Cuvântului lui Dumnezeu”. Altarele ca loc de închinare şi iertare a păcatelor, au devenit un prilej de păcătuire pentru Israel iar religia din binecuvântare s-a transformat în blestem. Profeţii falşi au înşelat poporul iar poporul va ajunge ca o vie fără rod aspect prins în toate timpurile şi în Noul Testament. Ioan 15:2 Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă. Poporul este orbit de „bogăţie”, ţara arătă „bine”, dar totul este mai mult decât trecător şi este anunţată captivitatea asiriană Osea 10:6 ”Da, el însuşi va fi dus în Asiria, ca dar împăratului Iareb. Ruşinea va cuprinde pe Efraim, şi lui Israel îi va fi ruşine de planurile sale”. Cu ajutorul bogăţiilor poporul crede că poate cumpăra pacea, dar nu se poate şi avem posibilitatea de a face referire şi la ţările bogate din sec XXI care cred tot aşa, ele fiind judecate nu pentru bogăţii ci pentru necredinţa în Dumnezeu. Situaţia[36] este mai mult decât deplorabilă, poporul nu are un punct etic de referinţă. Din pricina multor păcate este anunţată pedeapsa, Israel fiind dus în robia asiriană, numărul bărbaţilor va fi redus în mod brutal, violent, gloria fiind schimbată în urâciune. Israel se fălea că nu are nevoie de rege, de fapt ei s-au opus oricărei forme de guvernare începând cu Dumnezeu, de la Moise, Iosua, judecătorilor, şi monarhiei, pe care tot ei o ceruseră, făcând jurăminte fără nici o valoare. Judecata lui Dumnezeu va acoperii ţara Osea 10:4 Ei rostesc vorbe deşerte, jurăminte mincinoase, când încheie un legământ: de aceea, pedeapsa va încolţi ca o buruiană otrăvitoare din brazdele câmpiei!. Pe Israel îl va interesa mai mult viţeii de aur şi Dumnezeu reacţionează. Osea 10:10 Îi voi pedepsi când voi vrea, şi se vor strânge popoare împotriva lor, când îi voi pedepsi pentru îndoita lor nelegiuire!. Fiindcă poporul persista în fărădelege Dumnezeu avertizează. Osea 13:15 Oricît de roditor ar fi Efraim în mijlocul fraţilor săi, tot va veni vântul de răsărit, se va stîrni din pustie un vânt al Domnului, îi va usca izvoarele, şi-i va seca fântânile: va jefui vistieria de toate vasele ei de preţ. Deşii Israel s-a îndepărtata de Dumnezeu dragostea lui Dumnezeu va triumfa Osea 14:8 Ce mai are Efraim a face cu idolii? Îl voi asculta şi-l voi privi, voi fi pentru el ca un chiparos verde: de la Mine îţi vei primi rodul. Din păcate Iuda urmează în fărădelege pe Israel şi va mai rezista un timp până când va fi dus în robia babiloniană. Aceste aspect al păcatului versus pocăinţă este valabil în toate timpurile „Orice păcătos se poate întoarce la Domnul. El va fi totdeauna primit pentru că Dumnezeu îl iubeşte”. 2 Petru 3:9 Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Din această stare a poporului Israel care a făcut cu Dumnezeu un Legământ mozaic pe care l-a călcat, va fi restaurat nu numai el ci toate naţiunile lumii în Sângele lui de Cristos fiind vorba de Noul Legământ.
6). IERTAREA ŞI ÎMPĂCARE. Preţul pentru iertarea omului şi împăcarea lui cu Dumnezeu a fost infinit de mare şi ne arată grozăvia păcatului. Isus Cristos[37] este o Persoană din Trinitate (Ioan 1:1), fiind din veşnicie egal în esenţă cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt. (Mat. 28:19; Fil 2:6). Prin întrupare și prin naşterea din Fecioară S-a făcut om (Luca 1:26-38) fiind pe deplin om şi Dumnezeu în acelaşi timp), păstrând în același timp cele două naturi distincte (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5). Ca divinitate nu putea să moară, iar pentru ca moartea să aibă putere asupra lui a trebuit să devină om. „Ambele naturi au fost absolut esenţiale in personalitatea Domnului Isus. Ca om a putut muri, iar ca Dumnezeu moartea Lui are o valoare infinita” şi universală. A fost ispitit de Satana dar nu a putut să păcătuiască (Evrei 4:15; Iacov 1:13). Prin Întrupare Isus Cristos şi-a păstrat caracterul divin, dar a renunţat deliberat la folosirea atributelor divine (Fil. 2:6-8) şi s-a supus voinţei Tatălui şi în unele cazuri Duhului Sfânt (Mat.4:1). Prin Moartea Lui a făcut o jertfă de ispăşire pentru păcatul oamenilor (1Ioan1:2), moartea Lui a fost ceva real şi a complectata lucrarea de ispăşire (Ioan 19:30), ce era în planul lui Dumnezeu (Fapte 2:23), cu valoare ce nu se poate măsura. Astfel Moartea lui Cristos este răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1Ioan 2:2), de împăcare (2 Cor. 5:18) şi înlocuitoare (Isaia. 53:6). În acest fel răscumpărarea este universală şi suficientă (1 Evrei 2:9). Isus a înviata treia zi din morţi, (Luca 24:39), astfel a fost validat sacrificiul pentru păcat şi este nădejdea credinciosului în înviere de apoi. „Invierea este un act al Trinității (Fapte 2:24; 1 Pet 3:18)”. Învierea este cea dintâi roadă a credincioşilor (1Cor.15:23), dă valoare predicării, credinţei şi mântuirii (1 Cor.15:14-17). Isus Cristos s-a înălţat la cer, stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere în calitate de Rege peste Împărăţia Cerurilor, Mare Preot (Evrei 4:14-16), Avocat (1 Ioan 2:1), şi Mijlocitor (Evrei 4:15, 7:25). El urmează să revină a doua oară parousia, să-şi ia Biserica şi să stabilească Împărăţia Sa (Apoc. 19:11). ISPĂŞIREA[38]. Termenul de ispăşire apare în Vechiul Testament, krp, iar în Noul Testament apare o singură dată ca katallage (care este tradus mai bine prin ”împăcare” sau „reconciliere”, legat de lucrarea lui Isus Cristos care rezolvă păcatul şi aduce omul într-o relaţie bună cu Dumnezeu. Necesitatea ispăşirii a fost determinată de gravitatea şi universalitatea păcatului şi incapacitatea omului de a rezolva această problemă. „Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (Psalmul 14:3), iar Pavel afirmă „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Gravitatea păcatului ne arată repulsia lui Dumnezeu faţă de păcat „Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea” (Habacuc 1:13). Păcatul desparte omul de Dumnezeu (Isaia 59:1-2; Proverbe 15:29), Există păcate care nu se iartă, de exemplu păcatul cu voia, păcatul care nu se iartă şi Hula împotriva Duhului Sfânt, iar înainte ca oamenii să fie mântuiţi oamenii erau duşmani ai lui Dumnezeu. Coloseni 1:21 „ … străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, …”, ori pentru cei care nu se împacă cu Dumnezeu rămâne o aşteptare groaznică, cumplită, înspăimântătoare, a judecăţii lui Dumnezeu (Evrei 10:27). În Vechiul Testament oamenii înstrăinaţi de Dumnezeu datorită păcatului, aveau nevoie de o cale de reabilitare care se obţinea prin Jertfe de animale, prin sânge „Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre” (Levitic 17:11). Animalele erau victime, trebuiau să fie fără cusur fapt care ne arată necesitatea perfecţiuni. Ispăşirea nu are un preţ mic şi arată faptul că păcatul este o datorie care trebuie plătită. Moartea animalului în cauză era cu caracter de înlocuire, substituție. Există cazuri deosebite care ne indică moartea unor oameni ca şi cale de „ispăşire” (Exod 32:30-32) în care Dumnezeu face acţiunea. Moise încearcă să facă ispăşire pentru păcatul poporului şi pentru acest scop îi cere lui Dumnezeu să-i şteargă numele din cartea în care este scris. Fineas[39] a făcut o ispăşire prin omorârea câtorva oameni care au păcătuit (Numeri 25:6-8,13).” Există şi alte pasaje în Vechiul Testament în care se recunoaşte că plata pentru păcat este moartea Ezechiel 18:20 „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el.” În cartea Evrei se face legătura şi se rezumă ideea de ispăşire. Evrei 9:22 Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare. În Noul Testament sistemul sacrifical al jertfelor, nu a înlăturat păcatele „abaterile făptuite sub legământul dintâi” ci au fost împlinite şi rezolvarea lor era doar prin Moartea lui Cristos. Evrei 9:15 Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită. Crucea este un element central al Noului Testament şi în Biblie. Scriitorii Noului Testament arată diferite aspecte ale Ispăşirii unii aprofundînd mai mult decât alţii. Astfel ne este arătată dragostea lui Dumnezeu pentru oameni care se realizează prin Fiul lui Dumnezeu, ispăşirea ne revelează atât dragostea Tatălui, Romani 5:8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi, cât” şi a Fiului. Marcu 8:31 „Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învieze. Ambele aspecte sun prezente a suferinței ne sunt prezentate și în Grădina Ghestimane. Matei 26:42 S-a depărtat a doua oară, şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!” Tot aşa citim în cartea Evrei faptul că Isus Cristos a gustat moartea în locul nostru (Evrei 2:9). Un aspect important este acela de jertfă al morţii lui Cristos, este o moarte pentru păcat. Romani 4:25 „care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre,…..”. Sângele Său a fost vărsat pentru iertarea păcatelor Matei 26:28 căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. „El „a făcut curăţirea păcatelor” (Evrei 1:3).” 1 Petru 2:24 „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi”, făcând ispăşire pentru păcatele noastre. 1 Ioan 2:2 „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi”. Isus Cristos a fost Mielul fără cusur înjunghiat pe Altar pe Cruce. Ioan 1:29 „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Jertfa Sângele Lui a fost „sângele Legământului” (Marcu 14:24),” iar Cina Domnului este strâns legată de Jertfa lui Cristos. El este paştele nostru care ne scoate din robia păcatului. 1 Corinteni 5:7: „Căci Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit„. Terminologia folosită scoate în evidenţă ce a făcut Isus Cristos pentru umanitate, El a muri în locul nostru. Romani 5:10 „Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când Suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui şi 1 Ioan 2:2 ”El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” Şi în Vechiul Testament Cristos este prezentat ca și Robul Domnului sufere. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi… Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:5…). „Agonia lui Cristos în Ghetsimani indică acelaşi lucru” de asemenea apostolul Pavel spune „pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat, pentru noi” (2 Corinteni 5:21) În momentul când Isus este pe Cruce se identifică cu păcatul întregii omeniri și pentru moment El se desparte de Tatăl. Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M- ai părăsit?” (Marcu 15:34). La fel „ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Galateni 3:13). Crucea ne arată faptul că Dumnezeu este drept şi justifică pe credincioşi prin Jertfa lui Cristos 1 Petru 2:24 El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi. Deci „ideea că Isus Cristos a purtat păcatul nostru înseamnă că El a purtat pedeapsa noastră”. Argumentul este afirmat şi în epistola lui Timotei , „potrivit căreia Cristos S-a dat pe Sine Însuşi ca „preţ de răscumpărare pentru toţi” (1Timotei 2:6) „Termenul antilytron, tradus „preţ de răscumpărare” este un termen compus care înseamnă „înlocuitor de răscumpărare„. Alte aspecte care derivă din Ispăşirea lui Cristos, sun faptul că nu mai suntem robi ai păcatului (Romani 6:17), suntem liberi în Cristos (Romani 6: 22). Aspecte pozitive ale Ispăşirii lui Cristos „sunt răscumpărarea, împăcarea, justificarea, adoptarea şi Jertfa lui Cristos”, El este Mare Preot, cu o valabilitate permanentă, pentru că a rezolvat în mod absolut, nemărginit şi pe deplin problema păcatului. Isus Cristos a învins păcatul prin Cruce. Acesta este un act divin şi măreţ al Trinităţii. Omul nu poate pricepe profunzimea lucrării divine, dar înţelegem suficient pentru mântuirea noastră. Deşi Ispăşirea reprezintă un eveniment negativ „jertfa de Sine a lui Cristos în înlăturarea păcatului”, pentru umanitate a avut un aspect pozitiv, El ne deschide calea spre o viaţă nouă în Cristos. RĂSTIGNIREA LUI CRISTOS [40] Ioan 19:17-37. Isus Cristos a coborât din Slava cerului a suportat păcatul nostru şi Mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra Fiului. Îl vedem pe Isus, În versetul 17, cum îşi duce Crucea, la Golgota şi este răstignit între doi tâlhari în contrast aparent cu ce spune în ultima carte din Biblie. Apocalipsa 1:8 „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic. Aici vedem condamnarea nedreptăţi, suferinţa lui Cristos şi împlinirea profeţiei din Psalmul 94 : 20-21“Te vor pune cei răi să şezi pe scaunul lor de domnie, ei care pregătesc nenorocirea la adăpostul legii? Ei se strâng împotriva vieţii celui neprihănit, şi osândesc sânge nevinovat.”. Apostolul Ioan nu intră în scena răstignirii cu detalii, dar menţionează locul răstignirii numit dealul Căpăţâni. Jertfa de Ispăşire era adusă în afara taberei într-un loc curat (Lev. 4:12), Isus Cristos fiind dus în afara cetăţii. Ioan foloseşte tipurile din Vechiul Testament, iar în cartea Evrei este menţionat şi acest fapt. Evrei 13:12 De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Pilat dă un ordin şi scrie pe Cruce „Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor” în trei limbi de circulaţie internaţională, evreieşte, latineşte şi greceşte, iudeii au comentat nefavorabil ce a fost scris, dar Pilat, personaj secundar, nu mai schimbă nimic. Inscripţia era scrisă în limba ebraică, limba religiilor evreilor, în greacă care era o limbă a culturii şi în latină, limba oficială a imperiului, astfel Vestea Bună a fost predicată lumii. Ostaşii după ce au răstignit pe Cristos au tras la sorţi pentru haina Lui împlinind profeţia din Psalmul 22:18. Nici unu dintre evanghelişti nu descrie în detaliu moartea lui Cristos, fiindcă pe Cruce pentru că se efectua o „tranzacţie” între Tată şi Fiu, mânia lui Dumnezeu s-a revărsat asupra Fiului fiind vorba despre ispăşirea păcatelor lumii, de aceea s-a produs întunericul şi nu era un spectacol pentru pământeni. O imagine a suferinţei o avem în Isaia 53 ” îţi întorceai faţa de la El”. Nu avem cum să percepem cu adevărat ce s-a întâmplat atunci, când hăul păcatului era pus în contrast cu sfinţenia lui Dumnezeu, dar ştim că avem iertare doar prin moartea lui Isus pe Cruce. La Calvar erau câteva femei şi ucenicul Ioan, iar Isus încredinţează pe Maria ucenicului preaiubit. „Apoi, a zis ucenicului: ,,Iată mama ta!„ Şi, din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă”. Isus i se adresează Mariei cu numele de „femeie”, relaţia dintre Isus şi Maria se schimbă şi sufere modificări. Isus Cristos a murit pentru toţi oamenii, inclusiv pentru Maria, mama Lui, care trebuie să vină la Cristos prin credinţă ca orice credincios. Nu subestimăm rolul Mariei la Întruparea lui Isus, dar nici nu trebuie să supradimensionăm acest rol prin învăţături omeneşti aşa cum fac bisericile tradiţionale. După Învierea lui Isus o găsim pe Maria alături de ucenicii lui Cristos. Faptele Apostolilor 1:14 Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui. Isus Cristos a suferit una dintre ele mai cumplite morţi pe Cruce, cunoştea viitorul „Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit” şi a rostit cuvintele „Mi-e sete.” Aici observăm Omniştienţa lui Isus şi umanitatea Sa. El şi-a îndeplinit lucrarea dată de către Tatăl. Ioan 17:4 Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Ostaşii vor să-i de oţet dar….. Ioan 19:30 Când a luat Isus oţetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi şi-a plecat capul, şi Şi-a dat duhul. Sunt în Vechiul Testament[41] capitole care se referă la răstignire „Psalmul 22, Geneza 22, Isaia 53, Levitic 16”, iar în momentul răstignirii lui Cristos s-au împlinit 28 de profeţii. În momentul în care Isus rosteşte cuvintele lucrarea Sa de Ispăşire s-a încheiat (Ioan 17:4). Ziua de Sabat era o zi de închinare şi Odihnă, evreii se „pregătea pentru acea zi”, iar „mare-Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierile picioarelor celor răstigniţi, şi să fie luaţi de pe cruce.” Ostaşii au executat ordinul dar când au ajuns la Isus au constata că era mort. Pentru a se convinge „unul din ostaşi I-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sînge şi apă. Astfel s-a împlinit profeţia “Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme” (Psalmul 34:20). La a doua venire a lui Cristos PAROUSIA, oamenii vor vedea răul făcut. Apocalipsa 1:7 Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin. Pavel dă o definiţie Evangheliei „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Cor. 15:3-4) Acesta este esenţa învăţăturii creştine, mântuirea se bazează pe relaţia noastră mântuitoare cu Isus Cristos. SEMNIFICAŢIA SÂNGELUI LUI SRISTOS[42]. Sintagma este folosită ca redare a morţi ca Jertfă de Ispăşire a lucrării a lucrării lui Cristos. Este o realitate fizică El a sângerat pe Cruce iar Sângele Lui are puterea de a ierta păcatele unui număr infinit de oameni din toate timpurile. Realitatea sângelui[43] ca mijloc de curăţire îşi are sursa în Legea mozaică, odată pe an marele preot intra în Sfânta Sfintelor şi făcea ispăşirea pentru popor fiindcă în alt mod nu există iertare „Și, după Lege, aproape totul este curățit cu sânge; și fără vărsare de sânge, nu este iertare.” (Evrei 9.22). Dar Legea era limitată , trebuia adusă în mod repetat şi se aplica pe moment doar poporului evreu. Ea prefigura Jertfa de Ispăşire făcută de Cristos care are un caracter permanent „o dată pentru totdeauna”. (Romani 6:10). Sângele lui Cristos semnifică temelia Noului Legământ Luca 22:20 Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul, şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.” folosit în cadrul Cinei Domnului. Sângele lui Cristos a fost dat de bună voi spre deosebire de sângele animalelor care erau victime, şi jertfele se repetau, pe când Sângele lui Cristos era Jertfa perfectă 1 Petru 1:18 căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. Prin acest fapt oameni au primit o răscumpărare continuă şi permanentă. Evrei 9:12 şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea Sfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. De asemenea Sângele lui Cristos ne răscumpără de pedeapsa veşnică şi ne va curăţa cugetul de faptele firii pentru a sluji pe Dumnezeu (Evrei 9.14). Prin Sângele lui Cristos suntem oameni noi 2 Corinteni 5:17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. El şi-a îndeplinit mandatul soteorologic Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. (Ioan 17:4) Fiind liberi faţă de păcat avem posibilitate să-l glorifică pe Dumnezeu şi să vestim lucrările Sale minunate 1 Petru 2:9 „ Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” PĂRTĂȘIA CREDINCIOȘILOR[44]. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. (Ioan 1:7). În Noul Testament cuvântul părtăşie, gr „koin, koinonos, lat, communis, tradus prin diferite versiuni are ca şi înţeles „comuniune, părtăşie, a împărţi, contribuţie, comun etc”. În final prin din punct de vedere gramatical avem trei forme a avea parte, a participa şi a împărtăşi[45]. Ele sunt folosite în lumea creştină şi în lucrare ca parteneri sau asociaţi 2 Corinteni 8:23 Astfel, fie având în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru; fie având în vedere pe fraţii noştri, care Sunt trimeşii Bisericilor şi fala lui Hristos. Aspectul se referă şi la mediul social sau afaceri pământeşti, (Luca 5:10) şi la suferinţa pentru Cristos Evrei 10:33 ”pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi, sau aspecte în închinare ( fapte 14.15) ori martirizare (Matei 23:37), sau adevăruri spirituale comune între credincioşi (Filipeni 1:7; 1 Petru 5:1) şi chiar avantaje binefacere, aspecte folositoare din punct de vedere soteorologic. Romani 11:7 „Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi”. Părtăşia cu Isus Cristos este cea mai importantă 1 Corinteni 10:16 “Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pânea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?”. Părtăşia se realizează prin Duhul Sfânt (Galateni 5:16). Un alt cuvânt este a participa la o acţiune utilizând cuvântul koinonia se găseşte în diferite aspecte, ca dărnicie sau generozitate, 2 Corinteni 9:13 „Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi”. Alte acţiuni asociate sunt, bunuri în comun, strângerea de ajutoare, iar cuvântul în ebraică este habura, care se referă la societatea religioasă (Anderson Scott), iar J. Jeremias afirmă faptul că există referinţă la practica religioasă a primilor creştini Fapte 2. Al treilea aspect este cuvântul a împărtăşi koinonia, folosit pentru a indica practica Bisericii Primare Fapte 2:42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni (Galateni 2:9, 1 Ioan 1:3). Părtăşia cu Sfânta Treime este un privilegiu pentru credincios (Romani 12:1), care va beneficia de binecuvântări spirituale. 1Corinteni 1:9 “Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru”. Este necesar să face precizarea faptului că a avea părtăşie cu Sfânta Treime nu înseamnă că facem parte din Ea. Cel mai important aspect este părtăşia cu Isus Cristos care a fost Om şi Dumnezeu în acelaşi timp şi realizează comuniunea dintre oameni şi Dumnezeu. Ioan 20:17 „ ….. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”. Noi vom fi moştenitori împreună cu El, dar în acelaşi timp Cristos este Rege, având calitatea de supuşi dar şi de preoţi. „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1 Petru 2:5). Victoria supra păcatului este realizată de El, iar biruinţa noastră va numai prin Cristos. Romani 8:37 Totuşi în toate aceste lucruri noi Suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Alte aspecte sunt slava viitoare împreună cu Cristos, plinătatea în Cristos, El a Înviat, iar noi suntem şi vom fi înviaţi din morţi şi vom sta în locurile preaînalte. Evrei 1.3. “El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,”. Am fost aleşi prin El înainte de facerea lumii pentru că El a fost ales în planul lui Dumnezeu tot înainte de întemeierea acestei lumi. Luca 23:35 Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus, şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine însuşi, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.” Dincolo de înţelegerea noastră Cristos este Capul Bisericii, noi suntem mădulare în trupul lui Cristos fiind împliniţi doar în El. Efeseni 1:23 “care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi”. De asemenea suntem părtaşi la gloria lui Cristos prin suferinţele Lui. Filipeni 2:8 „La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce”. Este important să remarcăm faptul că avem părtăşie cu o Persoană care din dragoste pentru noi s-a Întrupat, a devenit om şi a mântuit umanitatea „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29) şi Ioan 1: 14 „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Dragostea este un atribut divin al lui Dumnezeu şi a Fiului, care trebuie să fie în credincioşi pentru ca părtăşia să se poată realiza. David are o dorinţă. Psalmi 27:4 “Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui”, aspect care se poate realiza şi în vieţile noastre doar prin Cristos “Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5).
7). CONCLUZII. În momentul în care am abordat cauzele şi efectele păcatului, punctul de pornire a fost în cer când Satan s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu dorind să fie ca şi Dumnezeu, lucru imposibil pentru fiinţă creată şi a fost alungat din prezenţa Lui. Transformarea lui Satan şi a îngerilor lui a fost dramatică, primind un caracter total contrar atributelor divine pe care Diavolul totuşi nu le avea fiind înger creat care trebuia să slujească și s-a schimbat devenind astfel un vrăjmaş a lui Dumnezeu. Din păcate în grădina Eden el înşeală prima pereche de oameni, pe Adam şi Eva care doresc acelaşi lucru, nu se mai uită la poruncile lui Dumnezeu ci la ei înșiși, dorinţa lor fiind centrată pe om comiţând păcatul idolatriei, apropo de mişcarea umanistă. Preţul plătit pentru iertarea fiinţelor umane a fost nespus de mare În esenţa lor cauzele şi efectele păcatului se datorează neascultării şi ruperi legăturii dintre Creator şi fiinţele create. Cauză principală a păcatului în lume şi univers este răzvrătirea lui Satana şi o parte din îngerii care „nu şi-au păstrat vrednicia” Satana voia să fie ca şi Dumnezeu „ mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.”, lucru imposibil pentru îngerii, iar acum aşteaptă judecata lui Dumnezeu. 2 Petru 2:4 ”Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată ”. Schimbarea pe care au suferit-o îngeri căzuţi a fost mai mult decât dramatică, şi devine adversarul lui Dumnezeu şi al oamenilor. În Noul Testament Satana este denumit Diavolul, stăpânitorul lumii acesteia, domnul puterii văzduhului, şi însuşi Isus a fost ispitit de Satana. Diavolul este în conflict cu credincioşii, este ca un leu gata să înghită, trebuie să purtăm armura lui Dumnezeu, şi trebuie să fugim de el. Diavolul se împotriveşte lui Cristos şi Evangheliei. El a ispitit şi pe primii creştini aspect valabil şi astăzi şi ne poate produce un rău fizic şi moral. În prezent conduce o împărăţie a întunericului, avem realitatea celor două împărăţii în conflict, Diavolul care se opune lui Dumnezeu, doreşte închinarea oamenilor, persecută Biserica şi foloseşte puterea morţii. Încă din grădina Eden este dezarmat de promisiunea lui Dumnezeu (Geneza 3:15) iar la timpul potrivit Isus s-a Întrupat ca să „nimicească lucrările diavolului”, iar în final Cristos l-a învins la Cruce Câteva din numele lui Satan reflectă caracterul rău al acestuia Acuzatorul, Diavolul, Ispititorul, Cel rău, Belial, Ucigaș, Tatăl minciunii, Prințul acestei lumi, Conducătorul împărăției răului, Îngerul adâncului, Abadon sau Apolion, Șarpele cel Vechi (Apocalipsa 12:9). În final va fi pedepsit fapt afirmat de Biblie Apoc. 20:10 ”Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. În consecinţă cauzele răului şi a păcatului în lume sunt prezenţa şi activitatea lui Satana. Lucrurile merg mai departe, Dumnezeu a creat pe om după chipul şi înfăţişarea Sa, Ymago Dey, el fiind în părtăşie cu Dumnezeu dar a urmat căderea. Adam şi Eva au fost puşi în grădina Eden ca să o lucreze şi să o păzească, dar Satana prin Şarpe, îi ispiteşte şi îi face să calce porunca lui Dumnezeu, era „ispita cunoaşterii” dar şi dorinţa de a fi ca Dumnezeu şi urmează cădere în dizgraţie divină, în consecinţă sunt blestemaţi de Dumnezeu, atât Şarpele, Adam, Eva cât şi pământul şi alungaţi din grădina Eden cauza păcatului fiind neascultarea care însemnă moarte fizică şi spirituală. Adam are doi fii pe Cain şi Abel, Cain ucide pe Abel dintr-o pricină imaginară şi se comite prima crimă din univers. Prin păcat se înțelege o culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, vină, vinovăție, în raport cu legea morală lui Dumnezeu, în gândire cugetare și acțiune Geneza 5:3 „La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set,” astfel păcatul şi moartea a trecut asupra tuturor descendenţilor lui Adam rasa umană fiind afectată de păcat. Dumnezeu condamnă păcatul foarte aspru, iar Pavel vorbeşte despre al doilea Adam, Omul Isus Cristos Romani 5:19 ”Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.” Păcatul include aspecte de necurăţie, vinovăţie şi egoism pentru că omul a dorit să se înalţe deasupra Celui care l-a creat. O altă cauză a păcatului este idolatria, care în esenţa ei este întoarcerea omului dinspre Dumnezeu spre sine însuşi şi chiar omul religios poate să pervertească închinarea. El calcă porunca din Exod care interzice închinarea la idoli. Exodul 20:4 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul, prin călcarea acestei porunci l-a sine însuși, la idolii păgâni la care se închină oamenii ce sunt de fapt forţe demonice, dar de aici s-a ajuns şi o industrie profitabilă prin crearea acestor chipuri de zeități. Poporul deşi a primit această poruncă are o istorie marcată de idolatrie şi primeşte pedeapsa Ezechiel 44:12 „Pentru că i-au slujit înaintea idolilor lui, şi au făcut să cadă în păcat casa lui Israel, de aceea Îmi ridic mâna asupra lor, zice Domnul”. În Geneza 3:15, avem o dublă semnificaţie, una fiind o promisiune, alt aspect este o închinare falsă care curge în istorie în paralel cu închinarea adevărată. O altă cauză a păcatului este mândria omului, atunci în Eden ca şi noi astăzi ne simţim supăraţi şi răniţi în amorul propriu când Dumnezeu ne pune interdicţii cu privire la o viaţă dusă în păcat. Romani 12:1 „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”. Creştinul trebuie să se supună învăţăturilor din Scriptură iar lista păcatelor în Galateni 5:19-21 găsim şi mândria „Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, … închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide…, Deşii condamnăm aspru desfrânarea, mândria, sau certurile, ni se par păcate mai „uşoare”, și sunt tolerate în biserică, Pavel le pune pe acelaşi palier mândria fiind roadă ale firii pământeşti. În contrast este Isus Cristos are calitatea de Rob. „El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor”. Mai există ceva mai grav, o mândrie spirituală care este şi mai periculoasă, având pretenţie de sfinţenie şi ascultare, care nu corespunde realităţi. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască,.. ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte!”. Alt aspect al cauzei păcatului este libertatea umană dată de Dumnezeu care a creat fiinţe libere cu posibilitate de alegere, nu roboţi programaţi pentru ceva aşa cum face omul astăzi. Prin neascultare de Dumnezeu omul s-a făcut rob al păcatului fiind o sursă a răului în această lume. Libertate absolută nu există, dar avem situaţii de rob al lui Dumnezeu şi liber faţă de păcat prin pocăinţă şi Naştere din Nou. Deşi avem pretenţie de libertatea prin Adam omul este păcătos înainte de a comite păcat fiindcă am moştenit păcatul ca şi descendenţi a lui Adam. Standardele sunt foarte înalte „Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”. Avem libertatea pentru a trăi o viaţă sfântă sau a respinge oferta mântuitoare oferită de Dumnezeu prin Cristos. Necredința este o altă cauză a păcatului, ea este un dar de la Dumnezeu, primit sau respins de către oameni, iar poporul Israel nu a intrat în ţara promisă datorită necredinţei. Ea este „fructul” prin care se atrage atenţia că oamenii nu sunt şi nu pot fi ca şi Dumnezeu. Se poate relua în discuţie despre Voia povăţuitoare a lui Dumnezeu care îndeamnă omul la mântuire şi Voia Sa hotărâtoare în care îşi duce a îndeplinire planurile, indiferent de voinţa omului. Păcatul şi neascultarea nu desfiinţează Suveranitatea lui Dumnezeu care este Atotputernic, dar rămân o sursă a răului din lume până la un moment dat în escaton. Omul are posibilitate de alegere indiferent de timpul istoric în care a trăit, zona geografică, cultura respectivă, trăieşte în state democratice sau totalitare, etc şi găsim în istorie oameni care au ales viaţa sau moartea veşnică, iar alegerea ne aparţine. Momentul ales în studiul de faţă este perioada dinaintea căderii Regatului de Nord sub robia asiriană, din cauza călcării Legii lui Moise şi a legământului mozaic. Osea fiind prorocul prin care Dumnezeu avertizează poporul ales înainte de pedeapsă. Unul din versetele cheie a cărţii este Osea 6.6: „Căci bunătate voiesc, nu jertfe, și cunoștință de Dumnezeu, mai mult decât arderi-de-tot!”. Decăderea poporului Israel era cumplită şi păcatul întrece orice măsură Osea 9:15 Toată răutatea lor este la Ghilgal; acolo M-am scârbit de ei. Din pricina răutăţii faptelor lor, îi voi izgoni din Casa Mea. Nu-i mai pot iubi, toate căpeteniile lor Sunt nişte îndărătnici. Spiritualitatea lui Israel era la pământ, practicau o închinare paralelă, lui Dumnezeu dar şi Astarteielor şi Balilor care au întunecat mintea poporului. Mandatul lor era altul Isaia 49:6 „….. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului, din contră s-a ajuns la „Şi jertfind oameni, sărută viţei!”. Ne sună cunoscute aceste păcate, care din păcate sunt contemporane azi. Osea care este profetul ultimei şanse vede toate aceste lucruri, el este vocea lui Dumnezeu înainte de pedeapsă.. Osea are mesaje profetice cu privire la Mesia, dar şi cu privire la neamurile care vor primi mântuirea prin Isus Cristos. Deşi cartea lui Osea este un mesaj de dragoste din partea lui Dumnezeu pentru Israel, acesta nu ascultă şi este dus în robie de către asirieni. Astfel de la apogeul domniei lui Solomon se ajunge în exilul robiei dar şi despărţirea de Dumnezeu din cauza păcatului. Oglinda contemporană din fața noastră, secolul XXI, este o reflexie a stării moral spiritual poporului Israel. Domnul a pregătit prorocul pentru o lucrarea de durere şi chin spiritual. Este obligat să se căsătorească cu o prostituată, de care se desparte ca mai târziu să o primească iar, prin numele copiilor lui „Efraim ”poporul Meu” , Osea vede carterul plin de dragoste şi lui Dumnezeu şi se apropie de Revelaţia din Noul Testament, de dragostea lui Cristos pe Cruce. Astfel Osea se identifică parţial cu dragostea şi suferinţa lui Dumnezeu. Ca şi rezultat al apostaziei poporului Israel Dumnezeu hotăreşte să pună punct. Poporul înstrăinat de Dumnezeu devine insensibil la apeluri şi ameninţări. Osea înţelege că poporul nu a meritat să fie salvat din robia egipteană, el vede urâciune lui Israel, această idee curge în istorie la Cuvântul Întrupat, Crucea lui Cristos şi Harul de care a beneficiat întreaga umanitate, dar puţini merg pe calea îngustă. Atunci când vorbim de Legăminte divine trebuie să ţinem cont că ele sunt o idee centrală în Vechiul Testament şi o legătură directă cu Noul Testament prin Noul Legământ împlinit în Cristos. Cele opt Legăminte majore sunt o promisiune sigură a lui Dumnezeu în relaţia Sa cu oamenii. Doar două Legăminte sunt condiţionate, cel Edenic şi Mozaic în care omul îşi are partea sa de responsabilitate. Poporul evreu îşi ducea viaţa de credinţă prin trei Legăminte divine, Legământul mozaic, palestinian şi legământul davidic. În momentul ruperii împărăţiei Regatul de Nord nu a mai beneficiat de legământul davidic, şi practic era responsabil doar de Legământul mozaic pe care l-a călcat şi a fost pedepsit de Dumnezeu. Regatul lui Iuda calcă şi el Legământul mozaic astfel ambele regate cunosc perioada robiei, şi repatrierea se face doar pentru Regatul de Sud după 70 de ani. Deşii Legământul mozaic a fost călcat, Dumnezeu în Suveranitatea Sa asigură intrarea în Noul Legământ prin Întruparea şi Jertfa lui Cristos. Noul Legământ a fost iniţiat, se intră în el prin convertire şi Naştere din Nou, dar lucrarea nu este finalizată pe pământ pentru că încă se face evanghelizare de către creştini şi Biserică „Marea Trimetere (Matei 8:18-20)”. Prin Legămintele divine, s-a văzut incapacitatea omului de a se ridica la standardele lui Dumnezeu şi se pune slăbiciunea omului în contrast cu un Dumnezeu Atotputernic. Dacă pune în ecuaţie Israelul şi Biserica, „ alegere – Naşterea din Nou” înţelegem că poporul evreu şi creştinii au beneficiat de Harul Suveran al lui Dumnezeu. Nu la fel se întâmplă cu oamenii care sub aspect moral şi spiritual nu se mai conformează cu etica divină şi aşteaptă pedeapsa finală. Aşa se ajunge la problema răului din lume şi univers, cauza răului se găseşte în fiinţele care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi au căzut într-o stare de păcat, cu efecte dramatice. Atunci când ne gândim la un Dumnezeu bun, în contrast cu răul din lume şi univers singurul răspuns viabil este că acest rău va avea o finalitate în escaton. Apocalipsa 19:6 Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aliluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. În timpul domniei lui Solomon care în ultima partea a domniei femeile iau întors inima de la Dumnezeu la idoli străini, iar după moartea sa împărăţia se rupe, Ieroboam se instalează în Regatul de Nord şi stabileşte o închinare paralelă şi falsă se rupe de Casa lui David, şi de Legământul mozaic. În Regatul de Nord toţi împăraţii au fost răi şi ajung la conducere prin asasinate. Prosperitatea Regatului de Nord a avut un efect invers, ia orbit, l-au părăsit pe Domnul şi s-au închinat idolilor. Poporul cade în anarhie, imoralitate şi idolatrie, se închină la viţei de aur care „au primit putere” Se fac abuzuri sexuale, dar viaţă religioasă se amplifică în ritualurile în sincretism religios, între Dumnezeu şi păgânism, aspect prins şi în Noul Testament „căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale. Se închină la „mama natură” se împrumută credinţa falsă în zeii de Canaan, iar pentru înduplecarea lor se făceau partide de sex cu bărbaţi şi femei pentru o recoltă mai bună Deşi poporul trebui să fie un neam sfânt ajunge să fie ca şi popoarele car nu îl cunosc pe Dumnezeu, iar din binecuvântare poporul cade în blestem. Dumnezeu îl pedepseşte prin moarte şi exil. Europa de astăzi, se întoarce de la Dumnezeu spre ateism şi păgânism sub diferite forme, fapt care afectează din păcate şi creştinismul. Şi noi ca şi creştini spune doar la modul teoretic că Cristos este Capul Bisericii, ia noi mădulare, dar în practică avem scandalul eclesiologiei secolelor noastre în care avem papi, preafericiţi în bisericile tradiţionale şi capii din cultele protestante şi neoprotestante, îşi asumă un rol de conducere care nu este a lor. Evreii au dat vina pe alţii aşa cum facem şi noi de multe ori astăzi dar decizia de a fi cu Dumnezeu ne aparţine. Locuitorii Samariteni concurau pentru frumuseţea viţeilor de aur, erau invidioşi uni pe alţii şi umblau după propria slavă, ca şi mulţi creştini astăzi. Se aplică principii din Scriptură valabile în toate timpurile „Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea..” Din păcate „Gomera” rămâne necredincioasă, iar cele zece triburi al lui Israel istoria deocamdată nu le consemnează ca fiind anihilate sau asimilate. Efectele păcatului s-au regăsit în Satana şi îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia şi au fost alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu şi au devenit o sursă răului. Luca 10:18 Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.” El se ridică împotriva lucrurilor făcute de Dumnezeu şi Isus Cristos, nu doreşte ca oamenii să vadă puterea Evangheliei, împiedică slujirea se opune credincioşilor produce dureri fizice în corpul uman. În urma activităţii demonilor se cunosc cazuri de boli ca muţenie orbire, surzenie, paralizie avem cazuri de posedare demonic sub formă de duhuri rele sau necurate. Mulţi oameni sunt legaţi de Satana prin folosirea ocultismului, spiritism, horoscoape zodii, vrăjitori, cititul în stele et. Putere lor este limitată şi sunt sub controlul lui Dumnezeu. Prin neascultare Adam şi Eva calcă porunca lui Dumnezeu şi ca şi consecinţă Dumnezeu aruncă blestemul asupra Şarpelui, Adam şi Eva, şi pământul ca şi efecte păcatul distruge relaţia omului cu Dumnezeu, cu semenii şi cu el însuşi. Păcatul lui Adam s-a răsfrânt asupra tuturor urmaşilor Săi, omul cade în dizgraţie divină, apare sentimentul de vină, frică şi se evită prezenţa lui Dumnezeu, oameni se ascund de El. O consecinţă a păcatului este pedeapsa divină omul fiind tras la răspundere. Moartea fizică este o pedeapsă divină, o separare a omului de această viaţă şi o separare de Dumnezeu. Moartea spirituală însemnă separarea omului de Dumnezeu, iar dacă nu există împăcare în această viaţă separarea va fi veşnică pedeapsa în Iad este eternă. Alte consecinţe ale păcatului strămoşesc sunt înrobirea, fuga de realitate, insensibilitatea, egocentrismul, neastâmpărul etc. Păcatul respinge autoritatea, apare competiţia şi incapacitatea de a iubii. Cel mai groaznic efect al păcatului este despărţire definitivă de Dumnezeu. Dacă ne reîntoarcem la Regatul de Nord a lui Israel pe timpul lui Osea ca şi proroc, din cauza călcării Legământului mozaic şi despărţirea de Dumnezeu, cade în cele mai relele păcate şi el este pedepsit prin diferire forme, care culminează cu moartea sau robia asiriană. Situaţia nu rămâne aşa, Dumnezeu a găsit o cale de împăcare cu omul prin Isus Cristos. Acest lucru este valabil pentru creştini dar şi pentru Israel. Romani 11:25 Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Isus Critos a făcut Ispăşirea umanităţii pentru păcate era necesară datorită gravităţii păcatului şi incapacitatea omului de a rezolva această problemă. Gravitatea păcatului ne este arătată şi de repulsia lui Dumnezeu faţă de păcat. El a făcut jertfa de Ispăşire pentru păcate a murit şi a fost Înviat, iar acum stă la dreapta lui Dumnezeu în calitate de Rege, Mare Preot şi Mijlocitor. Cei care nu se împacă cu Dumnezeu în această viaţă vor aştepta judecata lui Dumnezeu. Toate jertfele din Vechiul Testament erau aduse în contul Jertfei lui Cristos, animalele aduse ca şi jertfe erau victime şi de substituţie în contrast cu Cristos care a ales Crucea ca să fim noi mântuiţi. Crucea este elementul central al Bibliei şi fără Cruce şi Înviere creştinismul nu este validat. Cristos a fost Mielul fără cusur înjunghiat la Altar, El a învins păcatul prin Cruce, iar Învierea este un act al Trinităţii. Sunt două vârfuri ale răului în univers primul este Cruce lui Cristos, al doilea fiind Iadul cel veşnic. Cristos a suferit pe Cruce blestemul morţii şi mânia lui Dumnezeu. Niciodată nu vom putea pricepe cu adevărat hăul şi adâncimile păcatului puse în contrast cu sfinţenia lui Dumnezeu. Isus Cristos a murit pentru toţi oamenii. În momentul în care îşi încredinţează duhul în mâna lui Dumnezeu El şi-a încheiat lucrarea. Mântuirea noastră se bazează pe relaţia noastră cu Cristos. Jertfa lui Cristos este o realitate fizică a sângerat pe Cruce şi a murit. Sângele ca mijloc de curăţire îşi are suport în învăţătura mozaică, fără vărsare de sânge nu există iertare fiindcă aşa a decretat Dumnezeu. Pe lângă iertare Sângele lui Cristos curăţă cugetul omului de păcat. Cina Domnului şi Botezul este strâns legată de Moartea şi Învierea lui Cristos, care este temelia Noului Legământ. Prin credinţă şi pocăinţă noi avem posibilitatea părtăşiei cu Cristos. Bazele părtăşiei sunt părtăşia noastră cu Dumnezeu, prezenţa lui Cristos şi Cuvântul lui Dumnezeu. Ca şi expresii ale părtăşiei sunt rugăciunea lui Isus pentru ea, în mod concret credincioşii împart bunurile, se roagă un pentru alţii, şi există porunci cu privire la relaţiile dintre credincioşi. Apare problema acceptării în relaţii, darurile spirituale primite ce trebuie să fie folosite pentru zidirea Trupului lui Cristos care este Biserica. În părtăşia credincioşilor bucuria credinciosului creşte iar durerea se micşorează şi credincioşii trebuie să facă fapte bune. Este importantă părtăşia cu Trinitatea dar asta nu înseamnă că facem parte din Ea. Părtăşia nu este ceva static ea poate creşte când dorim acest lucru printr-o stare de credinţă, meditaţie în Cuvânt şi o stare de sfinţire. Biblia ne dă exemple de părtăşia a oamenilor cu Dumnezeu, aspect real pentru fiecare dintre noi Prin iertare şi împăcare avem posibilitatea să avem părtăşie cu Dumnezeu pe acest pământ iar în viitor cu El în Slava Lui.
8). BIBLIOGRAFIE.
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/osea.html
SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI Editura Lumina Lumii
Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-osea.html
Sait www.theophilos.3x.ro
Sait https://scripturile.wordpress.com/2013/01/23/osea/
Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-osea.html
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/osea.html
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/legamantului-cartea.html
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/legamant-alianta.html
Sait http://www.roboam.com/Bibliacuexplicatii/legamintele.htm
INDEX TEMATIC DE TERMENI ŞI NUME DIN BIBLIE. Bucureşti 2003
Ionel Truţă „DOCTRINE BIBLICE” Editura Candela Arad 1996
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/satana.html
O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit Sait
Sait http://www.roboam.com/predici/cecredemnoi.htm
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/adam-2.html
Blog https://ardeleanlogos.wordpress.com/eseuri/care-este-sursa-principala-a-pacatului-in-om/
Comentariul biblic al credinciosului Vechiul Testament de William MacDonald
Millard, Erickson Teologie Creştină, Volumele 1-3 Editura „Cartea Creştină” Oradea 1998.
Sait http://www.clickbible.org/intrebari-si-raspunsuri/cine-este-diavolul/
Sait http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2017/09/daca-iadul-ar-avea-har-doar-trei.html
Sait https://crestintotal.ro
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.com/2011/11/ispasire.html
Sait https://www.gotquestions.org/Romana/sangele-lui-Christos.html
Sait ://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/partasie.html
Sait http://www.clickbible.org/teme-biblice/viata-de-credinta/partasia-2/ Din revista „Halte fest“
Ardelean Viorel
[1] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/osea.html
[2] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 92
[3] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-osea.html
[4] Sait www.theophilos.3x.ro
[5] Sait https://scripturile.wordpress.com/2013/01/23/osea/
[6] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[7] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-osea.html
[8] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/osea.html
[9] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/legamantului-cartea.html
[10] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/legamant-alianta.html
[11] Sait http://www.roboam.com/Bibliacuexplicatii/legamintele.htm
[12] Sait http://www.roboam.com/Bibliacuexplicatii/legamintele.htm
[13] Sait http://www.roboam.com/Bibliacuexplicatii/legamintele.htm
[14] Index tematic de termeni și nume din Biblie pag 223
[15] DOCTRINE BIBLICE Ionel Truță pag 235-236
[16] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/satana.html
[17] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit Sait http://www.roboam.com/predici/cecredemnoi.htm
[18] Index tematic de termeni și nume din Biblie 222
[19] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/adam-2.html
[20] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit
http://www.roboam.com/predici/ce credemnoi.htm
[21] Blog https://ardeleanlogos.wordpress.com/eseuri/care-este-sursa-principala-a-pacatului-in-om/
[22] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[23] Comentariul biblic al credinciosului Vechiul Testament de William MacDonald pag 1001
[24] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[25] Teologie Creştină de Millar J. Erickson vol 1 pag 489-495
[26] Teologie Creştină de Millar J. Erickson vol 1 pag 449
[27] Teologie Creştină de Millar J. Erickson vol 1 pag 493-494
[28] Sait http://www.clickbible.org/intrebari-si-raspunsuri/cine-este-diavolul/
[29] Sait http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2017/09/daca-iadul-ar-avea-har-doar-trei.html
[30] Teologie Creştină de Millar J. Erickson vol 2 pag 165-186
[31] Teologie Creştină de Millar J. Erickson vol 2 pag 165-186
[32] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[33] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[34] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[35]Sait https://crestintotal.ro
[36] Comentariu Biblic al credinciosului V.T de William – MacDonald pag 999-1002
[37] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit http://www.roboam.com/predici/cecredemnoi.htm
[38] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.com/2011/11/ispasire.html
[39] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.com/2011/11/ispasire.html
[40] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[41] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[42] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/sangele-lui-Christos.html
[43] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/sangele-lui-Christos.html
[44] Sait ://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/partasie.html
[45] Sait http://www.clickbible.org/teme-biblice/viata-de-credinta/partasia-2/ Din revista „Halte fest“
[45] Sait http://www.clickbible.org/teme-biblice/viata-de-credinta/partasia-2/ Din revista „Halte fest“
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Blog Creștin Ardelean Viorel 