ÎN CE MĂSURĂ PREDICA DE PE MUNTE EXPRIMĂ EVANGHELIA LUI ISUS ŞI ÎN CE LIMITE ESTE UN MESAJ PENTRU CEI CARE AU ACCEPTAT EVANGHELIA

ÎN CE MĂSURĂ PREDICA DE PE MUNTE EXPRIMĂ EVANGHELIA LUI ISUS ŞI ÎN CE LIMITE ESTE UN MESAJ PENTRU CEI CARE AU ACCEPTAT EVANGHELIA

 CUPRINS :

 1). INTRODUCERE

 2). EVANGHELIA LUI ISUS

 – Poarta cea strâmtă

 – Iubirea vrăşmaşilor.

 – Problema fericirii.

 – Atitudinea inimii.

 – Rugăciunea

 – Prorocii mincinoşi

 – Rolul creştinului în lume

 – Problema suferinţei.

3). MESAJUL PENTRU CREDINCIOŞI

4). ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU

5). APLICAŢII

 6) BIBLIOGRAFIE

1). INTRODUCERE Caracterul Evangheliilor[1]. Dincolo de vizibila lor deosebire în tratarea sau alcătuire detaliilor, cele patru Evanghelii sunt satisfăcute de o extraordinară parte a unui întreg. Din această cauză, nu puţini au fost   aceia care au experimentat o combinare în esenţă celor patru biografii ale Domnului Isus,   într-un fel de „Armonie a Evangheliilor”, mai scurtă ca lungime şi cu episoade vieţii Domnului Isus aranjate într-o cronologie definitivă. În ciuda strădaniilor, acea „unică” biografie s-a încăpăţânat să nu se arate. Singurul lucru realizat a fost acela de a   înregistra că cele patru Evanghelii sânt originale prin felul în care se verifică una pe alta. Cifra „4″ este deosebită şi ca valoare. În limba originală în care au fost consemnate   cărţile Bibliei, literele aveau şi tâlc al cifrelor. Din această raţiune există o identitate numerică a cuvintelor. De exemplu, cifra „3″ şi cifra „7″ sunt ilustrative pentru persoana dumnezeirii şi pentru noţiunea de perfecţiune. Cifra   „4″ este în mod deosebit sugestivă pentru fiinţă umană ca şi făptură terestră, iar cifra 6 îl înfăţişa pe om ca şi păcătos Evenghelia după MATEI : Titlul: În originalul grec, Evanghelia poartă titlul: „Kata Mataion” – „după Matei”. Autorul: Practica convertirii lui Matei ne este scrisă de el însuşi (Mat. 9:9-17).   Numele lui cel vechi, „Levi, fiul lui Alfeu” (Marcu 2:14), este înlocuit cu „Matei” care explicat înseamnă „darul lui Dumnezeu”. Matei a fost vameş, un colector de impozite. Conţinutul cărţii: Nici una dintre cele 4 Evanghelii nu este o biografie în aspectul actual al cuvântului. De fapt, apostolul Ioan îşi exprimă reticenţa că o astfel de   biografie ar fi o probabilitate de a fi întocmită vreodată:   „Mai sunt multe alte lucruri, pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi înregistrat cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea învăţătură care s-ar fi scris” (Ioan 21:25). Matei îl înfăţişa pe Domnul Isus drept Rege Mesianic promis de Dumnezeu Israelului (Mat. 1:23; 2:2, 6; 3:17; ………….27-37). Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Numirea „Împărăţia cerurilor” există de 28 de ori în textul Evangheliei lui Matei şi niciodată în celelalte redactări ale Noului Testament. Evanghelistul foloseşte 130 de menţiuni din cărţile Vechiului Testament pentru a le dovedi evreilor că Isus Cristos este Mesia. Expresia: „ca să se împlinească ceea ce fusese vestit prin prooroci” este folosită de 9 ori de Matei şi nici ea nu mai există în redactare vreuneia dintre celelalte Evanghelii. Evanghelia lui Matei este singura în care este citat cuvântul: „Biserică” (16:18; 18:17). Termenul grecesc utilizat – eclesia – înseamnă „adunarea celor chemaţi afară cu un scop„, „mulţimea celor puşi de o parte„. În Vechiul Testament, Israel fusese   „poporul ales al lui Dumnezeu”. Ioan Botezătorul [2] a fost primul care a utilizat expresia Împărăţia cerurilor (Matei 3:2). El şi-a început scriere cu afirmaţia îndrăzneaţă: „Pocăiţi-vă, pentru că împărăţia cerurilor este aproape”. Când Domnul Isus Hristos şi-a început lucrarea, în mod similar a folosit acelaşi tip de vestire foarte incisiv (Matei 4:17). Nici Ioan şi nici Domnul Isus nu au încercat să lămurească înţelesul termenului. Ei au înţeles termenul ca fiind ansamblu tuturor profeţiilor din Vechiul Testament cu privire la venirea împăratului din ceruri, care a venit pentru a instala Împărăţia cu model ceresc, pe acest pământ. Venirea împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit scopul Său terestru conform planului Său – „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel Sfânt” (Psalmul 2:6). Dumnezeu are de-a face cu făptura din perioada în care în mijlocul atenţiei, Împărăţiei cerurilor a intervenit respingerea şi crucificarea Regelui Regilor. El duce la bun sfârşit şi astăzi un scop ceresc „să ducă pe mulţi fii la slavă” (Evrei 2:10). Numele bisericii nu este sinonim cu împărăţia cerurilor, cu toate că biserica face parte din împărăţia cerurilor (Matei 13). Expresia împărăţia lui Dumnezeu nu este sinonimă cu împărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii Se va observa că termenul împărăţia cerurilor este un timp progresiv în Evanghelia lui Matei. El a preluat taina din zilele respingerii Regelui, dar Regele a devenit un semănător în lume (Matei 13). Împărăţia va fi întemeiată pe acest pământ la întoarcere Regelui (Matei 24-25). Predica de pe Munte se găseşte în Evanghelia după Matei capitolele 5 – 7. Evanghelia a fost scrisă pentru poporul evreu dar şi pentru neamuri, probabil din Antiohia, [3] probabil în timpul persecuţiei lui Nero din anii 54-68. Matei când şi-a redactat Evanghelia s-a inspirat din sursa Q. Confruntaţi cu învăţăturile Domnului Isus, tradiţia şi tiparele religioase ale evreilor erau aşa de deformate încât nu l-au recunoscut pe Mesia.[4] Predica de pe Munte a fost rostită după botez şi momentul ispitirii şi constituie o mini vanghelie. Dorim să definim sintagma „ Evanghelia lui Isus”, şi a relaţiei Ei cu Predica de pe Munte. De asemenea vrem să apreciem relevanţa acestui discurs pentru auditorul iniţial cât şi pentru cel contemporan, specificând că avem în vedere relaţia dintre Predica de pe Munte şi cei care au dreptul să-i spună lui Dumnezeu : TATĂ. Predica de pe Munte ar trebuii să fie scopul pentru ucenici şi pentru noi,să tindem spre desăvârşire. Mat 5:48. ”Voi fiţi, deci, desãvârşiţi, dupã cum şi Tatãl vostru cel ceresc este desãvârşit”.

 Interpretarea Predicii de pe Munte[5].

 a). Biserica Catolică – la nivelul celor care o conduc şi la nivelul persoanelor obişnuite

 b). Luther – a spus că sunt cerinţe imposibile şi ne conduc la pocăinţă.

 c). Istoria anabaptistă, – etica este văzută ca şi posibilă, e o interpretare literară

 d). Liberalii o folosesc ca şi paradigmă pentru Evanghelia Socială

 e). Karl Marx, a perceput-o ca şi pe o etică concretă, dar nu în sens religios

 f). Existenţialiştii, o văd ca o provocare de a lua decizii

 g). Dispensaţionaliştii, fac disctinţie între Împărăţia lui Dumnezeu şi Biserică. Împărăţia lui Dumnezeu nu se aplică astăzi.

2). EVANGHELIA LUI ISUS

 În literatura clasică Evanghelia înseamnă răsplată sau aducerea unei veşti bune.[6]   În contextul religios de atunci şi nu numai, Evanghelia înseamnă faptul că vestea bună Dumnezeu a împlinit promisiunile Sale către Israel, în Persoana Domnului Isus şi calea mântuirii a fost deschisă către toţi oamenii.[7] Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Evanghelia propovăduită de Isus a fost chemarea de al urma pe El şi chemarea de a face ucenici[8]. Mai târziu după Moartea şi Învierea Domnului Isus Hristos, când creştinii au înţeles şi vestit Evanghelia Mesajul a devenit mult mai clar.[9] Se poate afirma că „Evenimentul Hristos” este el însuşi Evanghelia[10]. Ea ca şi conţinut înseamnă Naşterea Domnului Isus, viaţa Lui, învăţăturile Sale, Moartea pe Cruce, Învierea, Înălţarea la cer, şi stare pe care o ocupă în prezent la dreapta Tatălui, o poziţie de autoritate şi putere. Apostolul Pavel prinde bine acest lucru adică CRUCEA în (1 Corinteni 15: 3-5). Dacă împărţim în mod artificial lucrarea Domnului Isus în fapte şi învăţături, Predica de Munte aparţine celui de al doilea element. Sub acest aspect Evanghelia după Matei poate fi împărţită în 5 discursuri :   etic, misiologic, kerigmatic, eclesial şi escatologic. Predica de Munte din capitolele 5–7, reprezintă discursul etic, ETICA ÎMPĂRĂŢIEI, sau Legea Nouă.[11] Predica de Munte ne arată cum trebuie să fie aceea care fac parte din Împărăţia lui Dumnezeu. Isus arată adevărata dreptate şi sfinţenie, comparând-o cu cea a cărturarilor şi a fariseilor timpului Său.[12] El împinge Legea lui Moise în profunzime în sfera motivaţiilor umane. Punctul culminant al Evangheliei rămâne totuşi CRUCEA. Încercând să identificăm în Predica de pe Munte elemente care exprimă Evanghelia lui Isus Hristos găsim câteva aspecte . Identificând elemente din Predica de pe Munte care exprimă Evanghelia lui Isus, a constata că ele sunt:

 a) . Mesaje de avertizare pentru ucenici.

 b) . Termenii relaţiei cu Dumnezeu pe verticală

 c). Implicaţiile pe orizontală în relaţia cu semenii.

Poarta cea strâmtă

Dumnezeu este acela care a stabilit termenii mântuirii. Acest lucru înseamnă Har, Persoana Lui, Naşterea Sa , viaţa Lui, învăţăturile Sale, Moartea şi Învierea, Înălţarea la cer şi Poziţia pe care o ocupă la dreapta Tatălui de autoritate şi putere. Raportat la om aceste lucruri însemnă recunoaşterea Sa ca Mântuitor, pocăinţa, Naşterea din Nou, intrarea pe uşă şi a merge pe cale, care implică şi procesul de sfinţire în viaţa credinciosului şi a bisericii. În afara acestui perimetru al mântuirii, omul nu poate fi salvat din faţa Mâniei lui Dumnezeu. Hristos afirmă ulterior despre sine   : Ioan 14:6  Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. El îşi avertizează ucenicii de faptul că poarta şi cale sunt înguste, majoritatea nu le găsesc, nici măcar nu le caută. Şi numărul celor care intră pe ea este mic. Matei 7:13  Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea. 14  Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini Sunt cei ce o află. Intrarea pe uşă şi mergerea pe cale se face conform lui (Matei 7:7), cerând, căutând, şi a bate , recunoscând astfel sărăcia în duh, în faţa lui Dumnezeu.[13] Umblarea pe cale se face lăsând Duhul Sfânt să dăltuiască în noi Chipul lui Dumnezeu „ Iamgo Dey” folosind regula de aur din (Matei 7: 12).

Iubirea vrăşmaşilor.

 În primul rând Dumnezeu a fost acela care ne-a iubit conform cu Ioan 3:16  Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Isus Hristos având aceeaşi substanţă, esenţă ca şi Dumnezeu în conceptul Sfintei Treimi[14], El nea iubit la rândul Său cu o dragoste aşa de mare încât şi-a dat viaţa pentru noi ca Jertfă pentru păcat. (1 Ioan 2:2) sau 1 Ioan 4:10  Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.   Să nu uităm faptul că omul este într-o stare de răzvrătire faţă de Dumnezeu „ depravare totală” Romani 11:32  Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. Isus Hristos abrogă Legea Talionului din Vechiul Testament : Exod :21:23  Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă, 24  ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, 25  arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie, cu cea din Matei 5:43  Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” 44  Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, şi doreşte ca să fim desăvârşiţi. (Mat 5: 48) Contradicţia dintre oamenii care îl urmează pe Isus şi lume este evidentă. Acesta este preşul preoţiei, [15] să iubeşti şi să fii urât. Pentru cei ce plâng, mângâierea lui Dumnezeu îi scoate din competiţia afirmării de sine, fiind tăiate rădăcinile fireşti[16]. Doar aşa poţi să iubeşti. Exemplul lui Hristos este o raţiune suficientă pentru al urma.

Problema fericirii. Mat.5:1-12 Fericit însemnă o stare binecuvântată, a fi credincios în ochii Domnului, a fi mulţumitor,   curat în inimă, sfânt în prezenţa Lui. Fericit mai înseamnă norocos, sau o stare de beatitudine Există trei paşi în opt părţi: binecuvântări, calităţi, rezultate. Cheia este oferită lui Dumnezeu. El ne binecuvântează înainte ca pe ucenici.

Binecuvântări                         calităţi                         rezultate

 

Ferice, ver 3                    cei săraci în duh                   este Împărăţia Cerurilor

Ferice. ver.4                   cei care plâng                       vor fi mângăiaţi

Ferice, ver 5                   cei blânzi                             vor moşteni pământul

Ferice, ver 6                   cei flămânzi şi însetaţi

                                        după neprihănire                   vor fi săturaţi

Ferice, ver 7                   cei milostivi                         vor avea parte de milă

Ferice, ver 8                    cei cu inimă curată               vor vedea pe Dumnezeu

Ferice, ver9         cei împăciuitori            vor fi chemaţi fii lui                   Dumnezeu                                                                       Dumnezeu

Ferice, ver 10             cei prigoniţi                           este Împărăţia Cerurilor

Ferice, ver 11-12 prigoană                                            vor primi răsplată

Domnul Isus prezintă fericirea din perspectiva eternităţii. Matei 5:8  Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Inima în uzajul Sfintei Scripturi, este centrul de comandă a fiinţei noastre. Rugăciunea şi postul din Matei cap 6. vorbeşte despre o inimă curată şi o inimă murdară. Blestemul unei inimi murdare este şi are o singură raţiune, care este profitul, şi risipeşte cele mai sfinte lucruri. O inimă curată, păzeşte inima, este izvorul vieţii, e eliberată de păcat. Ea recunoaşte păcatul, evită lucrurile care o pângăresc, şi veghează.   Fericirile ne prezintă portretul cetăţeanului Împărăţiei lui Dumnezeu în prezent şi viitor. Fericirile vizează relaţia noastră cu Dumnezeu, semenii, şi cu noi înşine. Matei 16:26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Fiecare fericire o verifică pe cea anterioară, prima şi ultima închide cercul. Predica de pe Munte este portretul cetăţeanului din Împărăţia lui Dumnezeu. Fericirile din Evanghelia după Matei capitolul 5 nu pot fi luate decât ca şi un întreg. Ele descriu cum trebuie să fim noi ca şi urmaşi a lui Hristos[17]. Fericirile definesc Imago Dey în om.[18] Acestea se regăsesc în Roda Duhului Sfânt din (Galateni 5: 22).

Atitudinea inimii.

 Trăim într-o societate materialistă[19]. Cele două poluri dintre bogaţi şi săraci sunt o permanenţă în istorie, clasa de mijloc fiind ceva sporadic. Şi creştinii pot să cadă uşor în capcana luptei pentru îmbogăţire, dar nu le poţi împăca pe ambele. Luca 16:13  Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul şi va nesocoti pe celalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” De asemenea nici îngrijorările nu sunt departe de viaţa noastră şi există o teamă tacită pentru viitor deşi Isus ne spune în Matei 6:34  Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. Datorită efectelor rele pe care îngrijorările le au asupra noastră, Isus Hristos care cunoaşte inima omului promite faptul că Dumnezeu se îngrijeşte de nevoile noastre. Matei 6:26  Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu semenă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grînare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu Sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Credincioşii care îngrijorează lasă ca planurile lor materialiste să interfereze relaţia lor cu Dumnezeu şi chiar să o deterioreze[20]. În mod categoric inima omului va fi împărţită. (Matei 6:24). Banul şi puterea corupe. Ocupându-ne mai mult de cât se cuvine de partea materială, relaţia noastră cu Dumnezeu va avea de suferit. Textul pare să fie şi o aplicaţie la fericirile a treia şi a patra legate de timpul viitor[21]. Matei 5:3  Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 4  Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângîiaţi! Va exista tot timpul în inima omului o tensiune şi o luptă între atracţia bogăţiilor materiale şi universul spiritual al lui Dumnezeu. Creştinul şi Biserica va fi supus mereu acestei presiuni. Hristos face o afirmaţie clară asupra faptului că pentru a rezista acestei tensiuni trebuie să privim mereu la Dumnezeu şi la promisiunile Sale. Matei 6:33  Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Rugăciunea

 În vechime la popoarele păgâne rugăciunea era o modalitate de a îndupleca zeii. Felul rugăciuni, ritualurile, erau însoţite de tot felul de jertfe, ajungându-se până la sacrificiile umane. Evreii s-au contaminat de aceste influenţe şi le practicau. Un alt element menţionat de Domnul Isus cu privire la rugăciune este cel legat de cuvintele folosite. Şi atunci şi acum, erau anumite religii care considerau că rugăciunea este un exerciţiu spiritual purtător de energii magice. Incantaţiile, rugăciunile cântate, cuvinte repetate la nesfârşit erau practici destul de obişnuite atunci. O învăţătură greşită va genera practici greşite. O inimă nepotrivită, plină de păcat   nu va fi primită. Dumnezeu le respinge pe ambele. Aşa se face că pe timpul Domnului Isus Hristos, cărturarii şi fariseii făceau rugăciuni lungi şi pompoase în sinagogi, la colţurile uliţelor pentru a fi văzuţi de oameni. Matei 6:5  Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Isus Hristos vine şi corectează acest fel de a se ruga şi îi învaţă rugăciunea Tatăl Nostru, rearanjând priorităţile. ( Mat. 6: 9:15). Ucenicii lui Isus şi-a dat seama de faptul că nu ştiu să se roage şi au cerut acest lucru. În rugăciunea Tatăl Nostru avem două segmente principale, primul este de ordin spiritual legat de Dumnezeu şi Împărăţia Sa, al doilea se referă şi la aspectul material. În rugăciune nu se inversează priorităţile. De asemenea rugăciunea şi stăruinţa este încurajată în (Matei 7:7), în ideea unui Dumnezeu Bun care ascultă cererile oamenilor. Rugăciunea este o vorbire intimă cu Dumnezeu, şi nu se caută aprecierea oamenilor (în odăiţa ta : Mat. 6:6)[22]. Este necesară şi rugăciunea corporativă în biserică sau când doi sau trei se învoiesc să ceară un lucru de la Domnul. În rugăciune recunoaştem faptul că aparţinem lui Dumnezeu, depindem de El şi îi dăm socoteală[23]. Trebuie să ne ferim când ne rugăm de a manipula pe Dumnezeu, ducând totuşi cererile noastre înaintea Lui, într-o atitudine de smerenie[24]. Dumnezeu este Omniştient, dar aşteaptă rugăciunile noastre. Va predomina rugăciune de laudă şi mulţumire, apoi ne rugăm pentru cererile noastre, şi rugăciunea de mijlocire. Rugăciunea de mijlocire are un tipar în Vechiul Testament, când o dată pe an Marele Preot, intra în Sfânta Sfintelor, şi înainte de a se ruga şi a aduce jertfă pentru popor, le făcea prima dată pentru el însuşi. Tradiţia spune că era legat de picioare cu o funie, şi dacă jertfa şi rugăciunea pentru popor nu erau primite să poată să fie tras afară. A te ruga doar ca să te vadă alte persoane este o dovadă clară că de fapt nu te adresezi lui Dumnezeu. Rugăciunea poate fi adresată lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi lui Dumnezeu Duhul Sfânt. Ea trebuie să fie făcută în mod personal, pentru că ne adresăm unei Persoane. Rugăciunea trebuie să fie simplă, specifică şi la obiect. De asemenea trebuie făcută cu credinţă şi speranţă. Rugăciunea nu este condiţionată, noi ne rugăm, dar Dumnezeu decide, prin Da sau Nu. Roagă-te crezi şi aşteaptă. Biblia ne învaţă cum să ne rugăm sau cum să nu ne rugăm, (ex. Pilda vameşului şi a fariseului din Luca 18). Există o problemă şi o urgenţă a iertării. Rugăciunea nu trebuie să devină o „mantră creştină”, sau să ne rugăm lui Dumnezeu doar când suntem în necaz. Invocarea Numelui lui Dumnezeu înseamnă mai mult decât ne închipuim noi. Dumnezeu este Creatorul infinit, iar noi suntem fiinţe create cu nevoi materiale şi spirituale. Este nevoie de o părtăşie între divin şi uman, dar nu o intimitate greşită, sau prost înţeleasă, şi un Dumnezeu departe, inaccesibil. Este nevoie de o stare de   echilibrul spiritual. Rugăciunea înseamnă comunicarea între om şi fiinţa divină: Avem nevoie de o sursa care suntem noi, de o cale de comunicare şi un destinatar.   Dacă un element din cele trei este absent, comunicarea nu se produce. Termenii de comunicare sunt hotărâţi de Dumnezeu. Când omul schimbă termenii comunicarea se întrerupe.   A vorbi cu Dumnezeu în rugăciune este un mare privilegiu.

 Prorocii mincinoşi

Mai ales în perioada Vechiului Testament, prorocii mincinoşi erau o majoritate şi proroceau pe placul împăratului şi a poporului[25]. Prorocii Domnului erau puţini, spuneau adevărul şi erau persecutaţi. Avem cazul lui Ieremia care a rămas singurul proroc al Donului din perioada respectivă. Ieremia 5:13  Proroocii Sunt vânt, şi nu Dumnezeu vorbeşte în ei. Aşa să li se facă şi lor!” Se pare că totuşi şi prorocul Mica a fost contemporan cu Ieremia.   Atunci când poporul părăsea Legea dată de Moise, prorocul era ultimul avertisment dat de Dumnezeu înainte de pedeapsă Când omul a căzut în păcat relaţia omului cu Dumnezeu s-a rupt (Gen 3:17). El a devenit mort faţă de Dumnezeu dar nu şi-a putut nega statutul de fiinţă creată. Aşa se face că de-a lungul istoriei avem în permanenţă o închinare falsă, paralel cu o închinare adevărată. Închinarea falsă a însemnat închinare omului la zeităţi păgâne, idoli, puteri impersonale care însemna temple, altare, jertfe, preoţi, ceremonii religioase, sărbători. Închinarea adevărată presupune închinarea în faţa unui Dumnezeu adevărat. Poporul evreu aducea jertfa la Cort, sau la Templu în baza Legământului făcut cu Dumnezeu la muntele Sinai, unde se desfăşura o ceremonie religioasă în care preotul ca mediator între om şi Dumnezeu sacrifica animalul aducea jertfa şi se făcea transferul de păcate iar evreul era iertat. Isus Hristos în Matei (7:15-20), le spune ucenicilor că fenomenul va continua, fapt adeverit ulterior în creştinism şi le spune să se ferească de ei. Galateni 1:8  Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!   Falsul nu poate fi acoperit cu blană de oaie. Fapte 20:29  Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; Isus Hristos spune faptul că după roadă îi veţi recunoaşte. Dacă cineva are un caracter necreştin, acesta se va dovedi în conduita sa.[26] Poţi să faci afirmaţia faptului că ai intrat pe poartă, dar faci dovada mergând pe cale.[27] Conduita creştinului se verifică în caracterul şi conduita creştină, adică prin roadele Duhului Sfânt.[28] Isus Hristos le arată cum trebuie să fie un caracter creştin, explicând că aceste învăţături trebuie aplicate în viaţă, împinse la nivelul motivaţiilor, în adâncul inimii.

 Rolul creştinului în lume

Lumea este într-o continuă degradare morală în întuneric. Lumina   spirituală alungă întunerecul, înlătură întunerecul   şi indică cum poţi să ieşi din întuneric[29] Lumina lumii este artificială izvorâtă din natura păcătoasă a omului, nu rezolvă problemele de ordin etic, dar mai ales nu rezolvă problema omului cu Dumnezeu.[30] (Matei 5:13-16).  Voi Sunteţi sarea pământului. …….14  Voi Sunteţi lumina lumii. …..16  Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Aceste două elemente conservă şi călăuzesc[31], ele fiind singura soluţie pentru degradarea aceste lumi. Creştinii trebuie să aibă efect în lumea în care trăiesc, lumina lui Hristos trebuie să strălucească în noi. Oprirea procesului de degradare morală şi prezentarea unei alternative, care este lumina lui Hristos, se realizează prin noi. Dacă sarea îşi pierde gustul va fi lepădată, dar dacă are gust, lumea se conservă prin ea, iar faptele noastre bune vor fi o pildă pentru ea şi sunt pentru Slava lui Dumnezeu. 1 Timotei 6:18  Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii. O izolare de lume este un nonsens. Noi urâm lumina prin natura noastră păcătoasă. Prin Isus suntem lumină şi avem cunoştinţa adevărului în noi. Caracterul credincioşilor influenţează conduita lor, care la rândul ei va influenţa lumea[32]. În   Isus spune : Mat. 6:8 Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi. Isus pune acest termen în contrast cu neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor. Urmându-l pe El este necesară o neprihănire mai mare, altfel cu nici un chip nu vor intra în Împărăţia Cerurilor. Conduita fariseilor era de suprafaţă, posteau de două, trei ori pe săptămână, se rugau în public la colţurile uliţelor şi în pieţe pentru a fi văzuţi de oameni contorizau Legea. (248 de porunci şi 365 de interdicţii, total 630). Isus pune accent pe calitate. Neprihănirea fariseilor este contrafăcută. Ei se glorifică pe ei înşişi, dar neprihănirea dată de Isus este adevărată şi e de la Dumnezeu.   Ier 31:33 „Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu”. Versetul cheie, Mat. 6:8 Nu fiţi ca ei !

Problema suferinţei.

Isus Hristos a fost un om al suferinţei. El a suferit atât în lucrarea pasivă cât şi în lucrarea pasivă. În Isaia 53:10  Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. 11  Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor, este descris ca un Rob care suferă dar şi ca o Persoană care va vedea rodul muncii Lui, şi se va înviora. Acest portret al suferinţei descrisă de prorocul Isaia, îşi are corespondenţa şi împlinirea în episodul răstignirii Domnului Isus Hristos descrisă în (Matei 27:22-38). În afara suferinţei fizice era şi o suferinţă spirituală în care fiinţa creată îşi bătea joc de Creator, dar şi mai mult era imensitatea păcatelor puse efectiv pe Persoana Domnului Isus Hristos care era o Persoană sfântă. Un alt factor al suferinţei era despărţirea de Tatăl, şi este singurul moment cunoscut de noi în care Trinitatea a fost despărţită pentru momentul în care Mânia lui Dumnezeu s-a revărsat asupra păcatului. Matei 27:46  Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”Există două culmi ale răului în lume. Unul este momentul Răstignirii când imensitatea păcatelor au fost puse pe Hristos, iar al doilea este Iadul în care una din suferinţe este despărţirea totală şi veşnică a omului de Dumnezeu. Isus Hristos îşi avertizează ucenicii asupra acestui aspect în /Matei 5:11 şi Matei 10: 16-39). Persecuţia este reacţia Împărăţiei întunerecului faţă de Împărăţia lui Dumnezeu.[33] De fapt locul creştinului nu este sus pe culme (succes) ci jos în vale.[34] Marea gloată îmbrăcaţi în haine albe (Apocalipsa 7:13-17) vin din necazul cel mare. După această suferinţă urmează o răsplată şi mai mare sus în cer. Matei 5:12  Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.

3). MESAJUL PENTRU CREDINCIOŞI

În momentul când Isus Hristos a venit pe scena istoriei, în componenţa poporului evreu ca şi clase social – religioase, se aflau saducheii, fariseii, cărturarii, esenienii, zeloţii, preoţii, rabinii, şi poporul.[35] Auditoriul iniţial au fost ucenicii şi mulţimea. Când Matei şi-a redactat Evanghelia, ea a fost adresată bisericilor. Învăţătura din Predica de pe Munte, s-a regăsit mai târziu şi în scrierile apostolilor.

Prigoana : Fapte 7:15, 12:1-2, 21: 17-26, 1 Petru1:7

Iubirea vrăşmaşilor : Romani 13:3, 2 Tesaloniceni 2: 16, 1 Ioan 2:10.

Poarta cea strâmtă : Fapte 6:17, Evrei 20:10, 2 Petru 2:2.

Fericiri : Fapte 20:35, Romani 4:7, Iacov 1:12.

Lumina : Romani 9:1, Filipeni 3:15, Everi 10:23.

Sare : Coloseni 4:6.

Milostenie : Romani 9:18, Evrei 10: 34, Iacob 2: 13.

Rugăciune : Fapte 4: 31, Filipeni, 1:9, Iuda 20.

Comori : 2 Corinteni 4:7, Evrei 12:26.

Prorocii mincinoşi : 1 Ioan 4:1.

Casa zidită pe stâncă : 2 Corinteni5:1.

Judecata aproapelui : Romani 2:1, Iacob 4: 11-22.

Despre jurământ : Iacob 5: 12, Coloseni 4:6.

Despre post: 1Corinteni 7:5, 2 Corinteni 11: 27.

Despre despărţire : Romani 7: 3, 1 Corinteni capitolul 7.

Împlinirea Legii : Romani 3:3, Galateni 3:24, Iacob 2:10.

Predica de pe Munte se adresează şi bisericii contemporane, conform cu învăţăturile Domnului Isus şi a apostolilor, folosind expresia : învăţaţii tot ce v-am poruncit (Matei 28:20).

4). ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU

 Termenul de pocăinţă îl găsim şi în perioada Vechiului Testament. Avem cazul lui Iov care spune : Iov 42:6  De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” Isus Hristos face afirmaţia în Matei (4:17), faptul că dacă s-ar fi făcut în Tir şi Sidon minunile care s-au făcut în Betsaida şi Horazim, cetăţile acelea s-ar fi pocăit de mult. Noţiunea de pocăinţă nu era un lucru nou pentru poporul evreu totuşi cea mai utilizată expresie este : întoarceţi-vă la căile Domnului. Adam a fost desemnat să stăpânească peste pământ , dar prin neascultare a pierdut acest drept.[36] Prin chemarea lui Avram din Geneza 12 : 1-3, se reia relaţia cu Dumnezeu. Lui Avram i s-a făcut promisiunea faptul că din el va ieşii un popor numeros şi că toate seminţiile pământului vor fi binecuvântate în el. Lui David Dumnezeu îi promite faptul că îi va face o Casă. (2 Samuel 7:12-16). Astfel pe linia davidică împărătească, ca şi descendent din David, respectiv Avram, se naşte Mesia care îşi afirmă divinitatea( Matei 16:16) şi calitatea de Împărat al lui Israel. ( Matei 27: 11). În faţa lui Pilat Hristos face afirmaţia că Împărăţia Lui nu face parte din lumea acesta. (Ioan 18:36). În Predica de Munte Isus creionează trăsăturile de caracter a celor care fac parte din Împărăţia lui Dumnezeu. Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu   se face intrând pe uşă şi mergând pe cale. Nimeni nu poate să sară această verigă, şi intrarea se face la nivel personal. Mesajul lui Hristos a avut puterea să elibereze oamenii din robia păcatului.[37] În Împărăţia Cerurilor nu se poate intra prin fraudă. Ca şi Cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor[38], există standarde care trebuie atinse de   credincios pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu

Standardele Împărăţiei lui Dumnezeu le găsim în Matei capitolele 5-7. Ele vorbesc despre dreptatea mai înaltă a lui Hristos.   Găsim învăţături despre evitarea mâniei şi căutarea reconcilierii, evitarea desfrânării, practicarea corectitudinii în căsnicie, practicarea sincerităţii în vorbire, refuzul de a te răzbuna şi arătând dragoste pentru omenire. În practica creştină trebuie să se regăsească   dăruinţa creştină, rugăciunea creştină, şi siguranţa creştină. Există un model al valorilor al valorilor creştine ca   comoara din cer, ochiul luminii şi ochiul întunerecului, servirea lui Dumnezeu mai degrabă decât îmbogăţirea. De asemenea avem şi un standard în relaţii cu semenii care constă în a ajuta mai degrabă decât a judeca pe fraţi, a împărţii   decât a irosii Scriptura cu cei necredincioşi, de asemenea găsim ajutor la Tatăl Ceresc şi   trăind pentru Cristos în orice situaţii. De asemenea   avem şi o provocare de a merge pe calea creştină, o avertizare de a face progrese pe calea creştină şi o ilustrare a destinaţiei căii lui creştine. Noroadele erau uimite se învăţătura Lui                                                                                                                                   Am considerat necesar să aducem în discuţie termenii de pocăinţă, pentru că nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu prin alţi termeni sau metodă. Predica de pe Munte prezintă etica celor care fac şi vor face parte din Împărăţia lui Dumnezeu.

5). APLICAŢII

Am încercat să definim conceptul de Evanghelia lui Isus ca semantică şi conţinut. De asemenea am încercat să aflăm ce fel de relaţie există între el şi discursul lui Isus intitulat Predica de pe Munte. Găsim în discurs elemente care ţin în mod categoric de Evanghelia lui Isus. Iubirea vrăşmaşilor, suferinţa, sunt elemente pe care le găsim în Lucrarea de Mântuire pe care a realizat-o Hristos. Aşa cum am amintit deja apar implicaţii pe verticală şi pe orizontală.   Acceptând prin credinţă faptul că Isus Hristos este singura modalitate de mântuire a omului, relaţia omului cu Dumnezeu se reface. Odată intrat pe „Poarta cea Strâmtă”, urmează umblarea pe cale. Predica de Munte reia Legea lui Israel şi o reinterpretează. Hristos o împinge dincolo de cuvinte goale şi fără conţinut, la nivelul motivaţiilor în adâncul inimi. El dă sens cuvintelor, le umple de substanţă, învăţăturile Sale sunt pline de putere. În mesajul lui Hristos adresa este atât în direcţia creştinilor cât şi a necreştinilor. El vizează formarea caracterului creştin, care va determina conduita acestuia în viaţă. Atitudinea inimii în relaţia cu Dumnezeu, felul în care gândim, cum vedem fericirea, rolul şi impactul pe care îl avem în lume, sunt mesaje pe care Domnul Isus le adresează celor care îi spun lui Dumnezeu TATĂ. Datorită spaţiului restrâns o parte din învăţăturile Domnului Isus nu au putut fi abordate. Întotdeauna va exista o tensiune între Evanghelie care pretinde un cod etic,   şi o religie falsă în care normele şi standardele de viaţă sunt coborâte de oameni după placul lor.

Împărăţia lui Dumnezeu presupune un început care înseamnă pocăinţă, intrare pe uşă, o umblare pe cale dar şi ajungerea la destinaţie. Credinţa în Dumnezeu nu este legată de timpul istoric în care trăim, spaţiu geografi, sau haina culturală cu care suntem îmbrăcaţi şi în sensul acesta avem numeroase exemple în Biblie. Evrei 13:7  Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!

 6). BIBLIOGRAFIE :

Evanghelia după Isus   de J. M. Arthur, jr

Prof. doctor Jimmy Martin ( curs intern )

1 Cronici de Beniamin Fărăgău (caiet de studiu)

Studiul Noului Testament de M. C. Teney 1986

Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău Editura Logos 1989

Biblia aplicată în viaţă pentru Studiu de Beniamin Fărăgău

Dicţionar Biblic. Editura Cartea Creștină Oradea 1995

Prelegeri de Teologie Semantică de H. C. Thiessen

Scurtă introducere biblică de Ernest. Aebi editura Lumina Lumii.

Sait. Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Explicaţii ale Bibliei din Noul Testament. Sait. www.theophilos.3x.ro

 Ardelean Viorel

[1] Explicaţii ale Bibliei din Noul Testament. Sait www.theophilos.3x.ro

[2] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[3] Studiul Noului Testament de M. C. Teney pag 128

[4] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău pag 24

[5] Prof. doctor Jimmy Martin ( curs intern )

[6] Studiul Noului Testament de M. C. Teney pag 127

[7] Ibd pag 128

[8] Ibd pag 131

[9] Dicţionar Biblic pag 420

[10] Ibd pag 420

[11] Scurtă introducere biblică de F. Aebi pag 131

[12] Predica de pe Munte de Iosiv Ţon, vol 1 pag 146

[13] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 250

[14] Prelegeri de Teologie Semantică de H. C. Thiessen pag 113

[15] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 230

[16] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 231

[17] Biblia aplicată în viaţă pentru Studiu de Beniamin Fărăgău pag 18

[18] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău pag 136

[19] Biblia aplicată în viaţă pentru Studiu de Beniamin Fărăgău pag 22

[20] Biblia aplicată în viaţă pentru Studiu de Beniamin Fărăgău pag 23

[21] Biblia aplicată în viaţă pentru Studiu de Beniamin Fărăgău pag 24

[22] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 324

[23] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 235

[24] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 235

[25] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău pag 239

[26] Biblia aplicată în viaţă pentru Studiu de Beniamin Fărăgău pag 25

[27] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 250

[28] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 201

[29] Prof. doctor Jimmy Martin ( curs intern)

[30] Predica de pe Munte de Iosiv Ţon, vol 1 pag 208

[31] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 200-202

[32] Prof. doctor Jimmy Martin ( curs intern )

[33] Predica de pe Munte de Iosiv Ţon, vol 1 pag 146

[34] Predica de pe Munte de Iosiv Ţon, vol 1 pag 148

[35] Studiul Noului Testament de M. C. Teney   pag 187

[36] 1 Cronici de Beniamin Fărăgău pag 46

[37] Evenghelia după Isus   de J. M. Arthur, jr, pag 27.

[38] Prof. doctor Jimmy Martin ( curs intern )

Planul Sistemului de Loraine Boettner

Planul Sistemului de Loraine Boettner

Există doar trei sisteme care pretind că arată calea mântuirii prin Hristos. Ele sunt:

(1) Universalismul, – care susţine că Hristos a murit pentru toţi oamenii şi că în final toţi vor fi mântuiţi, fie în viaţa aceasta sau printr-o probare viitoare. Acest punct de vedere apelează cel mai puternic la sentimentele noastre, dar este nebiblic, şi nu a fost niciodată susţinut de o biserică creştină organizată.

(2) Arminianismul, – care susţine că Hristos a murit în mod egal şi nepărtinitor pentru fiecare individ al omenirii, nu mai puţin pentru cei care pier decât pentru cei care sunt mântuiţi: acea alegere nu este un act veşnic şi necondiţionat al lui Dumnezeu; acel har mântuitor este oferit fiecărui om, acest har el îl poate primi sau respinge după cum îi place lui să facă; acel har mântuitor nu este necesar permanent, ci cei care sunt iubiţi de Dumnezeu, răscumpăraţi de Hristos, şi născuţi din nou prin Duhul Sfânt, pot (fie ca Dumnezeu să vrea să lupte împotrivă) fi aruncaţi şi să piară veşnic.

Arminianismul în formele sale mai deplin dezvoltate este în mod esenţial o reînviere a Pelagianismului, un tip de auto-mântuire. De fapt, strămoşul Arminianismului poate fi urmărit înapoi prin Pelagianism la fel cum Calvinismul poate fi urmărit înapoi prin Augustinianism. Probabil acesta ar fi mai corect denumit „Pelagianism,” deoarece principiile sale au fost aduse în existenţă cu aproape o mie două sute de ani înainte ca Arminius să se nască. Pelagianismul nega depravarea umană, şi necesitatea harului eficient, şi înălţa voinţa umană mai presus de cea divină. „Doctrinele ei sunt pe placul omului natural, urând, aşa cum toţi oamenii urăsc doctrina depravării universale. A spune că omul putea creşte sfânt şi fără pată, că el putea să îşi asigure harul lui Dumnezeu, şi să realizeze mântuirea printr-un act al voinţei sale libere, a fost învăţătura care atrăgea, aşa cum încă atrage mii de oameni.” (Warburton, Calvinism, p. 11).

Arminianismul în cel mai bun caz este o încercare vagă şi nedefinită de împăcare, planând la mijlocul sistemelor marcate ascuţit ale lui Pelagius şi Augustin, înlăturând marginile fiecăruia, şi înclinând acum spre unul, acum spre altul. Dr. A. A. Hodge se referă la el ca şi la un „sistem elastic şi variat de compromisuri.” Ideea sa conducătoare este că harul divin şi voinţa umană vor realiza în comun lucrarea de convertire şi de sfinţire, ci că omul are dreptul suveran de a accepta sau de a respinge. Acesta afirmă că omul este slab ca un rezultat al căderii, dar neagă faptul că s-a pierdut toată capacitatea sa. De aceea omul doar are nevoie de harul divin pentru a-l ajuta în eforturile sale personale. Sau, ca să spunem în alt fel aceasta, el este bolnav, dar nu este mort; într-adevăr el nu poate să se ajute pe sine, dar poate angaja ajutorul unui doctor şi poate accepta sau respinge ajutorul când acesta este oferit. Astfel el are puterea de a coopera cu harul lui Dumnezeu în problema mântuirii. Acest punct de vedere înalţă libertatea omului pe cheltuiala suveranităţii lui Dumnezeu. El are o anumită autoritate aparentă dar nu reală a Scripturii, şi este contrazis simplu de alte părţi ale Scripturii.

Istoria arată clar că tendinţa Arminianismului este să compromită şi să devieze treptat de la baza evanghelică. Până în această zi încă nu a fost dezvoltat un corp sistematic şi logic al teologiei Arminiane. Acesta are, de exemplu în biserica Metodistă, un crez scurt şi neoficial în cele douăzeci şi cinci de articole; dar se poate vedea dintr-o privire contrastul dintre acea afirmaţie şi Mărturisirea de la Westmister alcătuită cu grijă.

(3) Al treilea sistem care arată calea mântuirii prin Hristos este Calvinismul. Calvinismul susţine că un rezultat al căderii în păcat toţi oamenii sunt vinovaţi în sine, sunt corupţi, pierduţi fără speranţă; că din această mulţime căzută, Dumnezeu alege suveran unii pentru mântuirea prin Hristos, în timp ce trece pe lângă ceilalţi; că Hristos este trimis să răscumpere poporul Său printr-o ispăşire pur înlocuitoare; că Duhul Sfânt aplică în mod eficient această răscumpărare celor aleşi; şi că toţi dintre cei aleşi sunt aduşi în mod infailibil la mântuire. Doar acest punct de vedere este consecvent cu Scriptura şi cu ceea ce vedem în lume despre noi.

Calvinismul susţine că omul căzut este incapabil în întregime de a face ceva ca să merite mântuirea, că el este dependent în întregime de harul divin pentru începerea şi dezvoltarea vieţii spirituale. Greşeala principală a Arminianismului este recunoaşterea insuficientă a părţii pe care o are Dumnezeu în răscumpărare. Acestuia îi place să admire demnitatea şi tăria omului; Calvinismul se pierde în adorarea harului şi a omnipotenţei lui Dumnezeu. Calvinismul îl aruncă pe om mai întâi în adâncimile umilinţei şi ale disperării pentru a-l ridica pe aripile harului spre tăria supranaturală. Unul linguşeşte mândria naturală; altul este o evanghelie pentru păcătoşii pocăiţi. Aşa cum acela care înalţă omul în privirile sal şi gâdilă imaginaţiile sale este mai bine primit de inima naturală decât ceea ce îl înjoseşte, probabil Arminianismul se dovedeşte în sine a fi mai popular. Totuşi Calvinismul este mai aproape de adevăruri, oricât de dure şi de respingătoare par aceste adevăruri. „Nu întotdeauna cel mai agreabil medicament este şi cel mai vindecător. Experienţa apostolului Ioan este una care se întâmplă frecvent, că acea cărticică dulce ca mierea în gură este amară în pântece. Hristos cel crucificat era o piatră de poticnire pentru o clasă de oameni şi o nebunie pentru alta, şi totuşi El era, şi este, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor care cred.” (Mcfetridge, Calvinism in History (Calvinismul în istorie), p. 136)

Oamenii se înşeală în mod constant pe ei înşişi postulând sentimentele şi opiniile lor specifice ca şi axiome morale. Pentru unii este evident în sine faptul că un Dumnezeu sfânt nu poate permite păcatul; de aici ei deduc că nu există Dumnezeu. Pentru alţii este evident în sine faptul că un Dumnezeu milostiv nu poate permite ca o parte dintre creaturile Sale raţionale să fie pentru totdeauna victimele păcatului şi mizeriei, şi în consecinţă ei neagă doctrina pedepsirii veşnice. Unii presupun că cei inocenţi nu pot fi pedepsiţi în mod corect pentru cei vinovaţi, şi sunt conduşi să nege suferinţele mandatare şi înlocuitoare şi moartea lui Hristos. Şi pentru alţii aceasta este o axiomă că actele libere ale unui agent liber nu pot fi sigure şi sub controlul lui Dumnezeu, deci ei neagă hirotonisirea mai dinainte, sau chiar preştiinţa unor astfel de fapte.

Totuşi noi suntem liberi să dezvoltăm un sistem după gusturile noastre. „Întrebarea care dintre aceste sisteme este adevărat,” spune Dr. Charles Hodge, un apărător zelos şi necompromis al Calvinismului, „nu trebuie să fie decisă prin stabilirea care din ele este mai agreabil faţă de sentimentele noastre sau care este mai plauzibil pentru înţelegerea noastră, ci care este consistent cu doctrinele Bibliei şi cu faptele experienţei.” „Este datoria fiecărui teolog să îşi subordoneze teoriile sale la Biblie, şi să nu înveţe ceea ce i se pare lui a fi adevărat sau rezonabil, ci simplu ceea ce învaţă Biblia,” Şi din nou, „Nu ar exista nici un final al controversei şi nici o siguranţă pentru orice adevăr, dacă permitem convingerilor personale puternice ale minţilor individuale să determine ce este adevărat sau nu din ceea ce poate Biblia şi ce nu poate fi permis ca să înveţe” (Systematic Theology (Teologie Sistematică), II, pag. 356, 559, 581.)

Ca şi în cazul altor doctrine care sunt comune sistemului creştin, nu există nici un loc în Biblie în care aceste doctrine caracteristice Calviniste sunt expuse într-o formă sistematică şi completă. Biblia nu este o lucrare despre Teologia Sistematică, ci doar cariera de piatră din care se poate obţine piatra pentru un astfel de templu. În loc să ne dea o afirmaţie oficială a unui sistem teologic aceasta ne oferă o masă de materiale brute care trebuie să fie organizate şi sistematizate şi prelucrate în relaţiile lor organice. De exemplu, nu găsim nicăieri o afirmaţie oficială a doctrinei Trinităţii, sau a persoanei lui Hristos, sau a inspiraţiei Scripturilor. Ea ne oferă o relatare a originii şi a dezvoltării poporului evreu şi despre întemeierea creştinismului, şi adevărurile doctrinare sunt oferite cu puţină considerare a relaţiilor lor logice. Aceste fapte trebuie să fie clasificate şi aranjate într-un sistem logic şi astfel să fie transformate într-o teologie. Acest lucru, că materialul din Biblie nu este aranjat într-un sistem teologic, este în acord cu procedura lui Dumnezeu în alte domenii. El nu ne-a oferit un sistem dezvoltat deplin al biologiei, sau al astronomiei sau al politicii. Noi pur şi simplu găsim faptele neorganizate în natură şi în experienţă şi ele sunt lăsate ca să le dezvoltăm într-un sistem cât putem noi mai bine. Şi de vreme ce doctrinele nu sunt prezentate într-o formă sistematică şi oficială, este mult mai uşor să se nască interpretări false.

– SFÂRŞIT –

http://www.voxdeibaptist.org/outline_system_trd.htm

„URMA DE SÂNGE” sau Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor Sau Istora Bisericilor Baptiste din Timpul lui Hristos, Fondatorul lor, Până în Prezent de J. M. Carroll

„URMA DE SÂNGE” sau  Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor  Sau

Istora Bisericilor Baptiste din Timpul lui Hristos,
Fondatorul lor, Până în Prezent de J. M. Carroll

(continuare din numărul trecut)

IV

În fiecare oraş sunt multe biserici diferite – toate pretinzând că sunt adevărata biserică. Dr. Carroll a făcut ceea ce poţi face şi tu acum – să ia semnele, sau învăţăturile, acestor diferite biserici şi să le găsească pe acelea care au aceste semne, sau doctrine. Acelea care au aceste semne, sau doctrine, învăţate în Cuvântul lui Dumnezeu, sunt biserici adevărate.

Aceasta a făcut dr. Carroll, cu bisericile din toate epocile. El a descoperit că multe s-au depărtat de „aceste semne, sau doctrine”. Alte biserici, totuşi, a aflat că au rămas loiale „acestor semne” în fiecare zi şi veac încă de când Isus a spus, „Voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Mat. 16:18). „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mat. 28:20).

Sau pentru a ne exprima altfel, dar tot expresiv – „O istorie a Doctrinelor aşa cum au fost învăţate de Cristos şi de Apostolii Săi şi de către cei care le-au fost loiali.”

PRIMUL DISCURS

„Adu-ţi aminte de zilele din vechime, Socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, Întrebă pe tatăl tău şi te va învăţa, Pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.” (Deuteronom 32:7)

Ceea ce cunoaştem noi astăzi sub numele de „Creştinism” sau Religia Creştină, a început cu Cristos, între anii 25-30 d. H. în zilele şi în interiorul Imperiului Roman. Unul dintre cele mai măreţe imperii pe care le-a văzut omenirea vreo-dată de-a lungul întregii istorii.

Acest imperiu a cuprins în acea perioadă aproape toată partea populată a lumii cunoscută în acele vremuri. Tiberiu Cezar era împărat lui atunci.

3.În religia sa, Imperiul Roman, la acea vreme, era păgân. O religie a multor zei. Unii materiali iar alţii imaginari. Existau mulţi credincioşi devotaţi şi închinători. Era o religie nu doar a oamenilor, ci a imperiului. Era o religie instituită. Instituită de lege şi susţinută de guvern. (Mosheim, Vol. 1, Cap. 1.)

Poporul evreu, în acea perioadă, deşi nu mai era o naţiune separată, era împrăştiat prin Imperiul Roman. Încă mai aveau templul lor la Ierusalim, şi evreii încă mai mergeau acolo ca să se închine, şi încă mai erau geloşi faţă de religia lor. Dar, ca şi păgânii, a fost purtată de mult către formalism şi şi-a pierdut puterea. (Mosheim, Vol. 1, Cap. 2.)

Deoarece religia lui Cristos nu aparţine de această lume, fondatorul ei nu i-a dat nici un cap pământesc şi nici o putere temporară. Nu a căutat nici o instituire, nici un sprijin al statului sau al guvernului. Nu a căutat detronarea lui Cezar. Autorul ei a spus, „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” (Mat. 22:19-22; Marcu 12:17; Luca 20:25). A fi o religie spirituală nu reprezenta nici un rival al vreunui guvern omenesc. Aderenţii ei, totuşi, erau învăţaţi să respecte toate legile civile şi guvernul. (Rom. 13:1-7; Tit 3:1; 1 Petru 2:13-16)

Vreau acum să vă atrag atenţia asupra unor trăsături specifice, sau însemne ale acestei religii – Religia Creştină. Dacă tu şi cu mine ar fi să o urmărim de-a lungul a 20 de secole lungi, şi în special de-a lungul a 1.200 de ani de întuneric, întunecaţi de râurile şi mările de sânge al martirilor, atunci va trebui să cunoaştem bine aceste semne. Ele vor fi de multe ori  foarte desfigurate. Dar va exista întotdeauna un semn de neşters. Dar să fim conştienţi cu multă grijă şi rugăciune. Vom întâlni mulţi impostori şi prefăcuţi. Dacă este posibil, chiar cei aleşi vor fi trădaţi şi înşelaţi. Noi vrem, dacă este posibil, să o depistăm, de-a lungul istoriei credibile, dar mai cu seamă prin cuvintele şi semnele de necontestat şi infailibile ale adevărului divin.

Unele dintre semnele de necontestat şi infailibile

Dacă mergând tot mai adânc de-a lungul secolelor dăm peste un grup sau mai multe grupuri de oameni care nu întâlnesc aceste semne distinctive şi care învaţă alte lucruri ca şi doctrine fundamentale, să avem mare grijă.

Cristos, autorul acestei religii, i-a organizat pe cei care-l urmează sau pe ucenici într-o Biserică. Iar ucenicii trebuiau să organizeze alte biserici în timp ce această religie se răspândea şi alţi ucenici erau „făcuţi”. (Ray, Bapt, Succession, Revised Edition, Cap. 1)

Acestei organizaţii sau biserici, în conformitate cu Scripturile şi în conformitate cu practica apostolilor şi a bisericii primare, i s-au dat două feluri de slujiri şi numai două – pastori şi diaconi. Pastorul era numit „episcop”. Atât pastorul cât şi diaconul să fie aleşi de către biserică şi să fie slujitori ai bisericii

În ceea ce priveşte guvernarea lor, bisericile să fie în totalitate separate şi independente unele de altele, Ierusalimul să nu aibă nici o autoritate asupra Antiohiei – şi nici Antiohia asupra Efesului; nici Efesul asupra Corintului, şi aşa mai departe. Iar guvernarea lor să fie congregaţională, democratică. O guvernare a oamenilor, de către oameni, şi pentru oameni.

Bisericii i-au fost date două şi numai două orânduiri, Botezul şi Cina Domnului. Acestea trebuie să fie veşnice şi comemorative.

Doar cei „mântuiţi”trebuiau să fie primiţi ca membri ai bisericii (Fapte 2:47). Aceştia care au fost mântuiţi să fie mântuiţi doar prin har, fără nici o faptă a legii (Efeseni 2:5, 8, 9). Aceştia mântuiţi, şi numai ei, să fie cufundaţi în apă în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt (Mat. 28:19). Şi numai aceştia primiţi astfel şi botezaţi, să ia parte la Cina Domnului, iar Cina să aibă loc doar în cadrul bisericii şi în interiorul clădirii bisericii.

Scripturile inspirate, şi numai ele, de fapt, Noul Testament şi numai acesta, să fie singura regulă şi călăuză a credinţei şi a vieţii, nu numai pentru biserică ca şi corp, ci pentru fiecare individ în parte al acelei organizaţii.

Cristos Isus,fondatorul acestei organizaţii şi Mântuitorul membrilor ei, să fie singurul lor Preot şi Rege, singurul lor Domn şi Dătător de Lege, şi singurul Cap al bisericilor. Bisericile să acţioneze doar în ducerea la îndeplinire a voii şi legilor complete ale Domnului, niciodată legislative, niciodată să nu amendeze sau să revoce legi mai vechi sau să creeze altele noi.

Această religia a lui Cristos să fie individuală, personală, şi pur voluntară sau prin convingere. Fără nici o obligare fizică sau guvernamentală. O chestiune care ţine de individ în mod distinct şi de o alegere personală. „Alege tu” este injoncţiunea scripturală. Nu poate fi nici acceptată, nici respinsă şi nici trăită prin împuternicire şi nici sub obligare.

Ţine-ţi bine minte! Că nici Cristos şi nici apostolii Săi, nu le-au dat ucenicilor lor, ceea ce este cunoscut astăzi ca nume denominaţional, cum ar fi „catolic”, „luteran”, „prezbiterian”, „episcopal”, şi aşa mai departe – doar numele dat de către Cristos lui Ioan era menit pentru aşa ceva, „Botezătorul”, „Ioan Botezătorul” (Mat. 11:11 şi în alte 10 sau 12 alte cazuri.) Cristos l-a numit pe individul care urmează „ucenic”. Doi sau mai mulţi se numeau „ucenici”. Organizaţia ucenicilor, fie că era la Ierusalim sau în Antiohia, sau în altă parte, era numită Biserică. Dacă se făcea referire la mai mult de una dintre aceste organizaţii distincte, ele erau numite Biserici. Cuvântul biserică la singular nu era folosit niciodată pentru a face referire la mai mult de o astfel de organizaţie. Nici chiar pentru a face referire la toate.

Mă aventurez în a mai da încă un semn de distingere. Îl vom numi – Separare completă a Bisericii faţă de Stat. Nici o combinare, nici un amestec a acestei religii cu o putere temporară. „Liberate Religioasă” pentru toţi.

Şi acum, înainte de a continua cu însăşi istoria, permiteţi-mi să vă atrag atenţia spre – GRAFIC

Cred că, dacă vei studia cu atenţie acest  grafic, vei înţelege mai bine istoria, şi îţi va ajuta foarte mult memoria ca să reţii ceea ce auzi şi vezi.

Ţine minte că acest grafic presupune acoperirea a două mii de ani de istorie religioasă.

Observă atât în partea inferioară cât şi superioară a graficului nişte cifre, atât sus cât şi jos – 100, 200, 300, şi aşa mai departe până la 2000.

Acestea reprezintă cele douăzeci de secole – liniile verticale seprând diferitele secole.

Acum observă pe grafic, aproape la bază; alte linii drepte, această linie mergând de la stânga la dreapta, în lungul graficului.

Liniile sunt la o distanţă aproximativ egală cu cea dintre liniile verticale. Dar nu le poţi vedea pe tot parcursul. Ele sunt acoperite de o pată foarte întunecată, reprezentând în istorie ceea ce este cunoscut sub numele de „evul mediu”. Vom explica mai târziu. Între cele mai de jos două linii se află numele ţărilor… Italia, Ţara Galilor, Anglia, Spania, Franţa, şi aşa mai departe, terminându-se cu America. Acestea sunt nume de ţări în care multă istorie este făcută în perioada acoperită de însăşi aceste nume. Bineînţeles că nu toată istoria, o parte din istorie este făcută în unele ţări în fiecare perioadă. Dar o istorie specială este făcută în aceste ţări speciale, în aceste perioade speciale.

Acum observaţi din nou, aproape de partea de jos a graficului, alte linii, ceva mai înalte. Şi ele, acoperite parţial de către „evul mediu”, şi acestea sunt pline de nume, dar nu nume de ţări. Ele sunt toate „porecle”. Nume date acelor oameni de către duşmanii lor. „Creştini” – acesta este primul: „Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia” (Fapte 11:26). Aceasta s-a întâmplat cam în anul 43 d. H. Acest nume i l-au dat fie păgânii, fie evreii, în derâdere. Toate celelalte nume din aceeaşi coloană au fost date în aceeaşi manieră – Montanişti, Novaţionişti, Donatişti, Paulicieni, Albigensişti, Waldenezi, etc., şi Ana-baptişti. Se va face referire la acestea iarăşi şi iarăşi pe parcursul discursului.

Dar uită-te din nou la grafic. Observă cercurile roşii. Ele sunt împrăştiate pe aproape tot graficul. Ele reprezintă biserici. Biserici singure şi individuale din Asia, Africa, Europa, în munţi şi în văi, şi aşa mai departe. Faptul că sunt de un roşu ca al sângelui reprezintă sângele martirilor. Cristos fondatorul lor a murit pe Cruce. Toţi apostolii, în afară de doi, Ioan şi Iuda, au suferit morţi de martiri. Iuda l-a trădat pe Domnul lui şi a murit prin sinucidere. Apostolul Ioan, conform istoriei, a fost fiert într-un cazan mare cu ulei.

Vei observa unele cercuri de un negru solid. Şi ele reprezintă biserici. Dar biserici căzute, biserici care au mers greşit în viaţă sau doctrină. Exista un număr dintre acestea chiar înaintea morţii lui Petru, Pavel şi Ioan.

Acum că am terminat cu o introducere generală şi cu unele preliminarii foarte necesare şi chiar vitale, revin la istoria obişnuită –

PRIMA PERIOADĂ anii 30-500 d. H.

Sub impulsul şi conducerea caracteristică dar minunată a lui Ioan Botezătorul, omul elocvent din pustie, şi sub atingerea iubitoare şi făcătoare de minuni a lui Cristos Însuşi, şi a minunatei predici a celor 12 apostoli şi a succesorilor lor imediaţi, religia creştină s-a răspândit foarte mult în prima perioadă de 500 de ani. Totuşi, a lăsat o urmă teribil de sângeroasă în urma ei. Iudaismul şi Păgânismul au contestat orice mişcare de înaintare. Ioan Botezătorul a fost primul dintre marii lideri, care şi-a dat viaţa. Capul lui a fost tăiat. Curând după el, s-a dus chiar Mântuitorul, fondatorul acestei religii creştine. El a murit pe cruce, cruda moarte a Crucii.

Urmându-l pe Mântuitorul lor, într-o succesiune rapidă au căzut mulţi alţi eroi martiri: Ştefan a fost omorât cu pietre, Matei a fost înjunghiat în Etiopia, Marcu târât pe străzi până a murit, Luca spânzurat, Petru şi Simeon au fost răstigniţi, Andrei legat de o cruce, Iacov decapitat, Filip crucificat şi împroşcat cu pietre, Bartolomeu jupuit de viu, Toma împuns cu suliţe, Iacov, ultimul, aruncat din templu şi omorât în bătaie, Iuda omorât cu săgeţi, Matias omorât cu pietre iar Pavel decapitat.

Mai mult de o sută de ani trecuseră înainte ca toate acestea să se întâmple. Această persecuţie dură din partea Iudaismului şi a Păgânismului a continuat încă două secole. Şi totuşi religia creştină s-a răspândit puternic. A intrat în întreg Imperiul Roman, Europa, Asia, Africa, Anglia, Ţara Galilor, şi cam peste tot, unde exista civilizaţie. Bisericile se înmulţeau foarte repede şi ucenicii creşteau în continuu. Dar unele biserici continuau să cadă în rătăcire.

Prima dintre aceste două schimbări ale învăţăturilor Noului Testament a cuprins atât politica cât şi doctrina. În primele două secole bisericile individuale se înmulţeau cu repeziciune iar unele dintre cele mai timpurii, ca cele din Ierusalim, Antiohia, Efes, Corint, etc., au ajuns foarte mari; cea din Ierusalim, de exemplu, avea multe mii de membri (Fapte 2:41; 4:4; 5:14), posibil 25.000 sau chiar 50.000 sau mai mulţi. Un student minuţios al cărţii Faptele Apostolilor şi Efeseni va vedea că Pavel a avut o misiune grea chiar şi în zilele lui de a ţine drepte unele dintre biserici. Vezi prorociile lui Petru şi a lui Pavel cu privire la viitor (II Petru 2:12; Fapte 20:29-31. Vezi de asemenea Apocalipsa capitolele 2 şi 3).

Aceste biserici măreţe au avut în mod necesar un număr mare de predicatori sau prezbiteri (Fapte 20:17). Unii dintre episcopi sau pastori au început să-şi asume autoritate care nu le era dată în Noul Testament. Ei au început să presupună autoritate asupra altor biserici mai mici. Ei, împreună cu numărul lor mare de prezbiteri, au început să domnească peste moştenirea lui Dumnezeu (III Ioan 9). Aici s-a aflat începutul unei greşeli care s-a transformat şi s-a divizat în multe alte greşeli serioase şi dăunătoare. Aici s-a aflat începutul ordinelor diferite din lucrare ajungând în final să reprezinte ceea ce este astăzi practicat de către catolici şi de către alţii. Aici a început ceea ce a rezultat într-o schimbare întreagă a politicii şi guvernării originale şi democrate a bisericilor timpurii. Această iregularitate a început la scară redusă, chiar înaintea încheierii celui de-al doilea secol. Aceasta a constituit probabil prima îndepărtate serioasă de la ordinea nou-testamentală a bisericii.

O altă schimbare vitală care pare din istorie a-şi avea începutul înainte de sfârşitul celui de-al doilea secol a fost cu privire la însăşi însemnata doctrină a Mântuirii. Iudeii, cât şi Păgânii, timp de mai multe generaţii, au fost formaţi să pună mult accent asupra Ceremoniilor. Ei ajunseseră să privească prototipurile ca fiind anti-prototipuri, umbrele ca fiind materie reală, şi ceremoniile ca fiind adevărate agenţii ale mântuirii. Ce uşor este astfel să ajungi să treci cu vederea botezul. Ei au gândit în felul următor: Biblia are multe de spus cu privire la botez. Se pune mare accent asupra orânduirii şi asupra datoriei omului cu privire la el. Cu siguranţă că are de-a face cu mântuirea unei persoane. Aşa s-a întâmplat că în acea perioadă ideea de „Regenerarea prin botez” a început să se fixeze în unele biserici. (Shackelford, pag. 57; Camp p. 47; Benedict, p. 286; Mosheim, vol. 1, p. 134; Christian, p. 28.)

Următoarea eroare serioasă care a început să apară, şi care se pare, după spusele istoricilor (nu toţi) că a început în acelaşi secol şi despre care se poate spune că reprezintă o consecinţă inevitabilă a ideii de „regenerare prin botez”, a reprezentat o schimbare în privinţa botezului. Deoarece botezul a fost declarat, a fi un agent sau o modalitate de mântuire, de către unele biserici rătăcite, atunci cu cât mai devreme are loc botezul cu atât mai bine. De aici s-a născut „botezul pruncilor”. Înainte de aceasta, „cei care credeau” şi numai „cei care credeau”, erau priviţi ca şi candidaţi potriviţi pentru botez. În acest timp nu se face referire la „stropire” şi „turnare”. Aceştia au venit mult mai târziu. Timp de câteva secole, copiii, la fel ca şi ceilalţi, erau cufundaţiîn apă. Greco-catolicii (o ramură foarte mare a bisericii catolice) până în ziua de azi, nu au schimbat niciodată modalitatea originală de a boteza. Ei practică cufundarea copiilor, dar nu au făcut niciodată botezul altfel decât prin cufundare. (Notă – Mulţi dintre istoricii bisericii pun începutul botezului pruncilor pe seama acestui secol, dar voi cita un scurt paragraf din Cercetările Eclesiastice – Ecclesiastical Researchesale lui Robinson.)

„Pe parcursul primelor trei secole, congregaţii de peste tot din Orient şi-au continuat existenţa în corpuri separate independente, nesusţinute de guvern şi deci fără nici o putere seculară una asupra alteia. Tot acest timp ele au fost biserici botezate, şi deşi toţi părinţii primelor patru ere, până la Jerome (370 d. H.), erau din Grecia, Siria şi Africa, şi deşi furnizează un număr mare de povestiri despre botezuri ale adulţilor, totuşi nu găsim nici o relatare a vreunui botez al vreunui copil decât începând cu anul 370.” (Compendium of Baptist History, Shackelford, p. 43; Vedder, p. 50; Christian, p, 31; Orchard, p. 50, etc.)

Să ţinem minte că schimbările de felul celor menţionate aici nu se fac într-o zi, nici măcar într-un an. Ele au apărut încet şi niciodată în toate bisericile. Unele dintre biserici le-au repudiat vehement. Atât de mult încât în anul 251 d. H., bisericile loiale au declarat că nu vor să aibă părtăşie cu acele biserici care acceptă şi practică aceste erori. Şi astfel a apărut prima separare reală oficială printre biserici.

Vom reţine că în timpul primelor trei secole şi-au avut începutul trei schimbări importante vitale ale învăţăturilor lui Cristos şi ale apostolilor. Şi a avut loc un eveniment semnificativ, Reţineţi acest rezumat şi această recapitulare:

(1) Schimbarea cu privire la ideea Noului Testament cu privire la episcop şi la guvernarea bisericii. Această schimbare a crescut repede mai pronunţată, mai completă şi mai dăunătoare.

(2) Schimbarea de la învăţăturile Noului Testament pe tema regenerării la „regenerarea prin botez”

(3) Schimbarea de la „botezul celui care crede” la „botezul pruncului”. (Aceasta din urmă totuşi, nu a devenit generală şi nici măcar foarte frecventă timp de încă un secol.)

„Regenerarea prin botez” şi „botezul pruncilor”. Aceste două erori au cauzat, conform mărturiei istoriei bine determinate, vărsarea a mai mult sânge creştin, pe parcursul trecerii secolelor, decât toate celelalte erori la un loc, sau probabil şi decât toate războaiele care nu au avut legătură cu persecuţia, dacă lăsăm la o parte recentul „Război Mondial”. Peste 50.000.000 de creştini au murit ca martiri, în special din cauza respingerii arătate faţă de aceste două erori numai în timpul „evului mediu” – aproximativ doisprezece sau treisprezece secole.

Trei adevăruri semnificative, pentru o mare majoritate a multor biserici, sunt arătate clar de către istorie pe parcursul acestor prime trei secole.

(1) Separarea şi independenţa Bisericilor.

(2) Caracterul subordonat al episcopilor sau pastorilor.

(3) Botezul doar acelora care cred.

Citez acum din Mosheim – cel mai mare dintre toţi istoricii bisericii Luterane. Vol.1, paginile 71 şi 72: „Dar oricine susţine că episcopii acestei ere de aur a bisericii corespund cu episcopii secolelor următoare trebuie că amestecă şi confundă personaje foarte diferite, căci în acest secol şi în cel următor, un episcop s-a schimbat într-o singură biserică, care în mod normal ar putea fi conţinut într-o casă privată; nici nu era domnul ei, ci era în realitate lucrătorul sau slujitorul ei… Toate bisericile din acele timpuri primitive erau corpuri independente, sau nici una nu era sub jurisdicţia alteia. Căci, deşi bisericile care au fost fondate chiar de către apostoli aveau în mod frecvent onoarea de a se consulta în chestiuni îndoielnice, totuşi nu aveau nici o autoritate judiciară, nici un control, nici o putere de a da legi. Din contră, este clar ca lumina zilei că toate bisericile creştine aveau drepturi egale, şi erau în toate privinţele pe picior de egalitate.”

Până în această perioadă, neîndurând multă persecuţie serioasă, Creştinismul a avut o creştere extraordinară. A acoperit şi chiar a trecut graniţele măreţului Imperiu Roman. Aproape, dacă nu toţi locuitorii globului auziseră Evanghelia. Şi, conform unor istorici ai bisericii, multe dintre bisericile originale organizate de către apostoli sunt încă intacte, şi încă loiale învăţăturilor apostolice. Cu toate aceste, după cum am arătat deja, un număr de erori foarte marcante şi dăunătoare apăruseră şi se instalaseră destul de bine printre multe dintre biserici. Unele deveniseră foarteneregulate.

Persecuţiile deveneau din ce în ce mai aspre. Aproape de începutul secolului al patrulea se pare că are loc primul edict de persecuţie guvernamental definit. Extraordinara creştere a Creştinismului i-a alarmat pe liderii păgâni ai Imperiului Roman. Aşadar Galerius, împăratul, a trimis un edict direct aducând şi mai multă persecuţie sălbatică. Aceasta s-a întâmplat pe 24 Feb. 303 d. H. Până la această vreme Păgânismul pare a fi persecutat fără nici o lege definită de acest fel.

Dar acest edict a eşuat amarnic în scopul său de a opri creşterea Creştinismului, astfel încât, acelaşi împărat, Galerius, cu doar opt ani mai târziu (311 d. H.) a dat un alt edict care îl retrăgea pe primul şi chiar oferea tolerare– permisiune de a trăi această religie a lui Isus Cristos. Aceasta a fost probabil prima lege favorabilă.

Până la începutul anului 313 d. H., Creştinismul câştigase o victorie măreaţă asupra Păgânismului. Un nou împărat a venit pe tronul Imperiului Roman. În mod evident acesta recunoştea o parte din puterea misterioasă a acestei religii care continua să crească atât de repede în ciuda persecuţiei. Istoria arată că acest nou împărat care nu este altul decât Constantina avut o minunată viziune realistă. A văzut pe cer o cruce roşie înflăcărată iar pe cruce scriind cu litere de foc aceste cuvinte – „Prin aceasta vei cuceri”. El a interpretat prin aceasta că trebuie să devină creştin. Şi că prin renunţare la păgânism şi prin ataşarea puterii spirituale a Creştinismului puterii temporare a Imperiului Roman lumea va fi uşor de cucerit. Astfel religia creştină ar deveni de fapt o religie a întregii lumi, iar Imperiul Roman un imperiul al întregii lumi.

Aşadar sub conducerea împăratului Constantin apare un tratat de pace, o curtoazie şi o propunere de căsătorie. Imperiul Roman prin împăratul său caută o căsătorie cu Creştinismul. Daţi-ne puterea voastră spirituală şi noi vă vom dat puterea noastră temporară.

Pentru a aduce la viaţă şi a înfăptui această uniune profană, a fost convocat un consiliu. În anul 313 d. H., o convocare a fost făcută pentru o adunare a bisericilor creştine sau a reprezentanţilor lor. Au venit mulţi dar nu toţi. Alianţa a fost înfăptuită. S-a format o ierarhie. În organizarea Ierarhiei, Cristos a fost detronat din poziţia de Cap al bisericiloriar împăratul Constantin a fost întronat (doar temporar, totuşi) cap al bisericii.

Ierarhia a reprezentat un început definit al unei dezvoltăricare a rezultat în final în ceea ce este cunoscut sub numele de Biserica Catolică sau biserica „universală”. Putem spune că începutul nedefinital ei a fost cam pe la sfârşitul secolului al doilea, începutul secolului al treilea, când noile idei în legătură cu bisericile guvernate de către episcopi sau pastori începeau să prindă formă.

Să ne amintim clar că atunci când Constantin a convocat acest consiliu, au fost mulţi creştini (baptişti) şi multe biserici , care au refuzat să răspundă acestei chemări. Ei nu doreau nici o căsătorie cu statul, şi nici un guvern religios centralizat, şi nici o guvernare eclesiastică mai înaltă, decât biserica individuală. Niciaceşti creştini (baptişti) şi nici bisericile nu au intrat în acel timp sau vreodată după aceea în ierarhia denominaţiei catolice.

Când această ierarhie a fost creată, Constantin, care a fost făcut capul ei, nu era nici el însuşi creştin la acea vreme. El fusese de acord să devină unul. Dar în timp ce bisericile eronate sau neregulate care au intrat cu el în această organizaţie au ajuns să adopte eroarea regenerării prin botez, o întrebare serioasă a apărut în mintea lui Constantin, „Dacă sunt mântuit de păcatele mele prin botez, ce se va întâmpla cu păcatele mele pe care le voi comite după ce sunt botezat?” El a ridicat o întrebare care a încurcat omenirea în toate generaţiile care au urmat. Poate botezul să spele păcate care nu au fost încă comise? Sau, sunt aceste păcate comise înainte de botezspălate printr-o metodă (şi anume prin botez), iar păcatele comise după botezsunt spălate printr-o altă metodă?

Neputând să stabilească în mod satisfăcător multele întrebări astfel născute, în final Constantin s-a decis să se unească cu creştinii, dar să-şi amâne botezul chiar până în clipa dinaintea morţii, pentru ca astfel să fie spălate dintr-o dată toate păcatele sale. Această cale a urmat-o, şi astfel nu a fost botezat decât în clipa precedentă morţii sale.

21.Acţiunea lui Constantin de a repudia în întreg Imperiul Roman, religia păgână, şi acceptarea Creştinismului a stârnit neplăceri aprinse în Senatul Roman. Ei n-au recunoscut, sau cel puţin s-au opus acestei căi a lui. Iar opoziţia lor a rezultat într-un final prin mutarea tronului imperial de la Roma la cel din Bizanţ, un oraş vechi reconstruit şi atunci renumit Constantinopol după Constantin. Au rezultat astfel două oraşe capitală ale Imperiului Roman – Roma şi Constantinopol. Cele două oraşe rivale au devenit câteva secole mai târziu centrele de conducere a divizatei biserici catolice – romane şi greceşti.

Până în momentul organizării Ierarhiei şi a unirii bisericii cu statul, toată persecuţia creştinătăţii era făcută fie de Iudaism, fie de Păgânism. Acum apare o schimbare serioasă. Creştinii (cu numele) au început să-i persecute pe creştini. Constantin, dorind ca toţi creştinii să i se alăture în noua sa idee a unei religii de stat, şi mulţi opunându-se în mod conştiincios acestei îndepărtări serioase de la învăţăturile Noului Testament, începe să folosească puterea guvernului pentru a obliga. Astfel încep zilele şi anii şi chiar secolele unei aspre şi amare persecuţii împotriva tuturor acelor creştini care erau loiali Cristosului original şi învăţăturilor apostolice originale.

Reţineţi că acum notăm evenimentele care au avut loc între anii 300-500 d. H. Ierarhia organizată sub conducerea lui Constantin, s-a transformat rapid în ceea ce  cunoaştem azi sub numele de Biserica Catolică. Această nouă biserică care se dezvolta s-a alăturat unei guvernări temporare, care nu mai era un executivspre a duce la îndeplinire legile complete ale Noului Testament, a început să fie legislativă,amendând sau anulând vechile legi sau decretând altele noi complet necunoscute Noului Testament.

Una dintre primele ei decretări legislative, şi una dintre cele mai subversive în rezultate, a fost instituirea prin lege a „botezului pruncilor”.Prin această lege nouă, „Botezul Pruncilor” devine obligatoriu. Aceasta s-a întâmplat în anul 416 d. H. Copiii au fost rar botezaţi probabil timp de un secol înainte de aceasta.  Într-atât a devenit efectivă această nouă lege, încât două legi nou-testamentale au fost abrogate – „Botezul Credinciosului” şi „Ascultarea personală voluntară în botez”.

Ca şi consecinţă inevitabilă a acestei noi doctrine şi legi, aceste biserici căzute erau în curând umplute cu membri neconvertiţi. De fapt, nu au trecut mulţi ani şi probabil că deja o majoritate din membri erau neconvertiţi. Aşa că marile lucruri spiritule ale măreţei Împărăţii ale  lui Dumnezeu se aflau în mâinile puterii temporare neregenerate. La ce se puteau aştepta acum?

Bineînţeles, creştinii şi bisericile loiale, au respins această nouă lege. Bineînţeles că „Botezul Credinciosului”, „Botezul Noului Testament”, reprezenta singura lor lege. Ei nu numai că au refuzat să-şi boteze proprii copii, dar crezând doar în botezul celor care cred, ei au refuzat să accepte botezul făcut de şi în bisericile acestei organizaţii nescripturale. Dacă unii dintre membri acestei noi organizaţii încercau să se alăture oricăreia dintre bisericile care au refuzat să se alăture acestei noi organizaţii, se cerea o experienţă creştină şi o re-botezare.

Calea urmată de către bisericile loiale, în curând, bineînţeles că a atras asupra sa nemulţumirea religioniştilor statului, dintre care mulţi, dacă nu cumva nici unul, nu erau creştini adevăraţi. Numele „creştini”, totuşi, le era negat de acum încolo acelor biserici loiale care au refuzat să accepte aceste erori noi. Ei au fost jefuiţi de acesta, şi au fost numiţi cu multe alte nume, câteodată prin unul, altădată prin celălalt, „Montanişti”, „Tertulieni”, „Novaţionişti”, „Paterini”, etc., şi cel puţin câţiva, din pricina practicii lor de a-i reboteza pe aceia care fuseseră botezaţi de mici copii, erau numiţi „Ana-baptişti”.

Anul 426 d. H., cu numai zece ani după instituirea legală a botezului pruncilor, este anul în care îşi are începuturile groaznica perioadă cunoscută sub numele de „Evul Mediu”. Ce perioadă! Cât de îngrozitoare , de neagră şi de însângerată! Începând cu acest timp şi continuând timp de un deceniu, urma Creştinismului loial este spălată în mare parte în propriul sânge. Observă pe graficunele dintre multele diferite nume purtate de cei persecutaţi. Câteodată aceste nume sunt date din pricina vreunui lider eroic special şi câteodată din alte cauze, şi în mod frecvent nume ale aceloraşi oameni diferă de la ţară la ţară şi de la secol la secol.

Adevărata Papalitate îşi are începuturile la începutul perioadei „evului mediu”. Aceasta a fost cu Leo II, 440-461 d. H. Aceasta, însă, nu a fost prima dată când titlul a fost folosit. Acest titlu, similar cu însăşi biserica catolică, a reprezentat în mare, o dezvoltare. Numele apare, ca fiind aplicat pentru prima dată  Episcopului Romei 296-304. A fost adoptat în mod format de către Siricius, Episcop al Romei 384-398. Apoi a fost adoptat oficial de către Leo II, 440-461. Apoi revendicat ca şi universal în 707. Apoi, cu câteva secole mai târziu declarat de către Grigore al VII lea dreptul exclusiv al papalităţii.

Acum pentru a rezuma cele mai semnificative evenimente ale acestei prime perioade de cinci secole:

(1) Schimbarea gradată de la democraţie la o guvernare prin predicator a bisericii.

(2) Schimbarea de la mântuirea prin har la Mântuirea prin Botez.

(3) Schimbarea de la „botezul credinciosului” la „botezul pruncului”.

(4) Organizarea Ierarhiei. Căsătoria bisericii cu statul.

(5) Scaunul imperiului mutat la Constantinopol.

(6) Botezul pruncilor instituit prin lege şi declarat obligatoriu.

(7) Creştinii încep să-i persecute pe creştini.

(8) Începe „Evul Mediu” în anul 426.

(9) În loc de Evanghelie, sabia şi torţa devin puterea lui Dumnezeu (?) pentru mântuire.

(10) Orice urmă a  „libertăţii religioase” moare şi este îngropată rămânând îngropată timp de multe secole.

(11) Bisericile loiale nou-testamentale, oricum ar fi fost numite, sunt vânate şi alungate până la limită de către noua putere catolică temporară. Rămăşiţe împrăştiate prin toată lumea găsesc ascunzători nesigure în păduri şi munţi, văi, şi peşteri ale pământului.

Continuare în numărul următor………..

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_sept04.htm

SAMARIA

SAMARIA. Numele capitalei regatului de N a Israelului şi a teritoriilor înconjurătoare.

I. Istoric

După ce a domnit 6 ani la Tirţa, Omri a construit o nouă capitală pentru regatul de N, pe un deal la 11 km la NV de Sihem, la încrucişarea unor drumuri comerciale ce treceau prin valea Esdraelonului. A cumpărat locul cu doi talanţi de argint şi l-a numit după proprietarul său, Şemer (1 Împăraţi 16:24). Locul este de altfel necunoscut exceptând cazul în care ar fi identificat cu Şamir, cetatea de baştină a lui Tola (Judecători 10:1; F. M. Abel,Géographie de la Palestine, 2, p. 444). Dealul de peste 100 m înălţime oferea o vedere panoramică asupra câmpiei şi nu putea fi cucerit decât prin asediere (2 Împăraţi 6:24), numele lui (someron) putând fi derivat din ebr. „post de pază”.

Omri a permis sirienilor din Damasc să deschidă bazaruri („uliţi” în trad. Cornilescu. n.tr.) în oraşul nou construit (1 Împăraţi 20:34). Timp de 6 ani au durat lucrările de construcţii. Ele au fost continuate de fiul acestuia, Ahab, care şi-a construit o casă decorată şi tapetată cu fildeş (1 Împăraţi 22:39). Într-un templu închinat lui Baal, zeul Sidonului (Melqart), zeitate a cărei închinare o încuraja Izabela (1 Împăraţi 18:22), Ahab a ridicat un stâlp (‘asera) lângă altarul pe care Ioram l-a dărâmat mai târziu (2 Împăraţi 3:2). Alte altare şi temple idoleşti unde slujeau preoţii păgâni au fost construite şi folosite până la reforma iniţiată de Iehu (2 Împăraţi 10:19). Multă vreme Samaria a fost considerată de proroci un centru al idolatriei (Isaia 8:4; 9:9; Ieremia 23:13; Ezechiel 23:4; Osea 7:1; Mica 1:6).

Ben-Hadad al II-lea al Siriei a asediat Samaria, la început fără succes (1 Împăraţi 20:1-21), dar mai târziu sirienii au prelungit asediul până când foametea a devastat cetatea (2 Împăraţi 6:25). Eliberarea a sosit numai după ce o panică grozavă a cuprins pe asediatori care s-au retras în grabă, lucru descoperit şi raportat de nişte leproşi (2 Împăraţi 7). Ahab a fost înmormlntat în cetate, la fel ca şi alţi împăraţi ai lui Israel care au făcut din Samaria cetatea lor de scaun şi rezidenţă (1 Împăraţi 22:37; 2 Împăraţi 13:9, 13; 14:16). Aici au fost înjunghiaţi descendenţii lui Ahab (2 Împăraţi 10:1), inclusiv Ahazia, care zadarnic s-a ascuns în cetate (2 Cronici 22:9). Samaria a fost din nou asediată pe vremea lui Elisei şi a scăpat în chip miraculos (2 Împăraţi 6:8 ş.urm.).

*Menahem a păzit cetatea de atacuri plătind tribut lui *Tiglat-Pileser al III-lea (2 Împăraţi 15:17-20). Fiul său *Pecah a atras din nou armatele asiriene împotriva sa atacând Iuda care încheiase un tratat de vasalitate cu Asiria. Cetatea numită Samerina sau Bit-Humri („Casa lui Omri”) este menţionată în analele asiriene ca fiind asediată de Salmanasar al V-lea al Asiriei între anii 725-722 î.Cr. Cartea a doua a Împăraţilor consemnează capturarea cetăţii în acord cu Cronica babiloniană, dar se pare că moartea lui Salmanasar a intervenit înainte de cucerirea completă a cetăţii de către Asiria. Locuitorii Samariei, incitaţi la revoltă de Iaubi din Hamat, au refuzat să plătească tributul ce le fusese impus şi în anul următor (721 î.Cr.) Sargon al II-lea, noul împărat al Asiriei a iniţiat un program de deportare în masă a întregii regiuni. Potrivit analelor lui Sargon, acesta a deportat 27.270 sau 27.290 de captivi, iar efectul a fost că astfel a încetat existenţa împărăţiei de N a Isrelului ca şi grup omogen şi ca stat independent. Exilaţii au fost dispersaţi în diferite regiuni ale Siriei, Asiriei şi Babilonului şi înlocuiţi cu colonişti din alte părţi ale Imperiului Asiriei (2 Împăraţi 17:24). Necultivarea terenurilor periferice a avut ca rezultat o creştere a atacurilor leilor asupra acelor aşezări (v. 25). Unii israeliţi, numiţi *samariteni (v. 29), au continuat să locuiască în cetate şi se închinau la Ierusalim (Ieremia 41:5). Potrivit Inscripţiilor cuneiforme (HES, 247) şi a altor surse, sub domniile lui Esar-Hadon (Ezra 4:2) şi a lui Asurbanipal (Ezra 4:9, 10), au fost aduşi noi colonişti din Babilon şi Elam. Disputele iscate mai demult dintre Samaria şi Iuda au crescut treptat în intensitate cu toate că importanţa Samariei a cunoscut un declin.

Descoperirea unor papirusuri din Samaria într-o peşteră la Wadi ed-Dâliyeh, la 14 km spre N de Ierihon, par să confirme consemnările unor istorici antici că Samaria a fost iniţial binevoitoare lui Alexandru cel Mare care a capturat-o în anul 331 î.Cr. Cu toate acestea în timp ce Alexandru era în Egipt samaritenii l-au ucis pe prefectul împăratului care stăpânea Siria. La reîntoarcerea sa, Alexandru a distrus Samaria, a masacrat pe liderii cetăţii într-o peşteră unde aceştia se ascunseseră şi a repopulat regiunea cu macedonieni. Informaţiile din aceste papirusuri oferă posibilitatea reconstituirii listei guvernatorilor Samariei, începând cu Sanbalat I (cca. 445 î.Cr.).

Samaria a fost asediată de către Ioan Hyrcanus şi împrejurimile ei au fost devastate în 107 î.Cr. Pompei şi Gabinius au început recostruirea ei (Josephus, Ant. 14. 75), dar a rămas ca Irod să înfumuseţeze cetatea şi s-o numească Sebaste (Augusta) în onoarea împăratului Romei. În ea el a găzduit 6.000 de veterani inclusiv greci. După moartea sa, Samaria a devenit o parte teritorială a lui Arhelau şi mai târziu o colonie romană sub Septimius Severus. În ciuda antagonismului reciproc dintre Iuda şi Samaria în călătoria Sa spre Galilea, Isus a ales să călătorească spre Galileia trecând prin Samaria (Luca 17:11), odihnindu-se la Sihar în apropierea Sihemului, o cetate a Samariei (Ioan 4:4). Filip a predicat în Samaria, însă mai degrabă în ţinutul Samariei decât în cetate, întrucât locul distinct nu este menţionat în Faptele Apostolilor 8:5.

II. Arheologie

Locul a fost ocupat încă din Epoca timpurie a bronzului, apoi a fost părăsită până în cea a fierului. Au fost identificate şaisprezece straturi de ocupare de către expediţia Universităţii Harvard (1908-10) şi, mai târziu, confirmate de către expediţia comună întreprinsă de Universitatea Harvard, Universitatea Ebraică şi Şcoala Britanică de Arheologie din Ierusalim (1931-5). Au fost efectuate în continuare excavaţii de către Departamentul de Antichităţi al Iordaniei în 1965 şi de Şcoala Britanică de Arheologie din Ierusalim în 1968. Lucrările de cercetare sunt destul de dificile datorită faptului că a fost locuit continuu cu o populaţie densă de-a lungul timpului, fiind mereu în reconstrucţie. Din perioadele de ocupare dezgropate, şapte au aparţinut israeliţilor: Straturile I-II = Omri-Ahab (28 de ani). Culmea este împrejmuită de un zid interior (1,5 m grosime) şi de unul exterior (6 m grosime), ambele terminate de un împărat ce a domnit mai târziu. O poartă principală pare să se fi deschis spre o curte înconjurată de coloane. Palatul, care mai târziu a fost adaptat de Ieroboam al II-lea a avut o curte largă în care se afla un rezervor sau un bazin (10×5 m), probabil acelaşi în care a fost spălat de sânge carul de luptă al lui Ahab (1 Împăraţi 22:38). Într-o încăpere învecinată folosită după toate probabilităţile ca magazie, s-au descoperit peste 200 de plăci şi fragmente de fildeş. Acestea prezintă influenţele stilurilor fenicienne şi pseudo-egiptene şi probabil că erau încrustaţii pentru mobilierul din casa de fildeş a lui Ahab (1 Împăraţi 22:39) (*fildeş). Şaizeci şi cinci de piese ceramice purtând inscripţii în ebraică, notează capacitatea şi proprietarii originari ai acestor vase de vin precum şi date despre conţinutul lor (DOTT, pp. 204-208; *scriere). Acestea probabil că pot fi atribuite perioadei lui Ieroboam al II-lea.

Stratul al III-lea marchează perioada lui Iehu cu adaptări ale clădirilor anterioare. Apoi, după un interval, urmează straturile IV-VI, din perioada israelită acoperind vremea lui Ieroboam şi secolul 8 î.Cr. Cetatea a fost refăcută în ultimul deceniu înaintea căderii sale sub asirieni în anul 722 î.Cr., fapt marcat de excavările din stratul VII.

Ruinele clădirilor din perioada elenistică sunt bine păstrate, cu un turn construit din piatră din care nouăsprezece rânduri s-au păstrat intacte până azi, o fortăreaţă, zidul cetăţii (în apropierea porţii de vest), monede, mânere de vase ceramice cu sigilii precum şi vase de lut greceşti.

Cetatea romană a lui Irod este demnă de reţinut pentru marele templu dedicat lui August, construit peste aşezăminte evreieşti. Alte rămăşiţe ale acestei perioade includ zidul de împrejmuire, poarta de vest străjuită de trei turnuri rotunde, o stradă lungă de 820 m flancată de colonade şi arcade şi portalele unor prăvălii, templul lui Isis rededicat lui lui Kore, o basilică (68×32 m), împărţită în trei nave de coloane corintene, un forum, un stadion şi un apeduct. Multe dintre ruinele vizibile azi sunt probabil aşa cum au rămas de la ultimele restaurări, în special cele iniţiate de Septimiu Sever (193-211 d.Cr.).

BIBLIOGRAFIE

1974. Parrot,Samaria, 1958; J. w. Crowfoot, K. Kenyon, etc.,Samaria, 1, The Buildings at Samaria, 1943; 2, Early Ivories at Samaria, 1938-3, The Objects from Samaria, 1957; BA 26, 1963, p. 110-121; J. B. Hennessy, „Excavations at Samaria-Sebaste 1968″, Levant 2, 1970, p. 1-21; P. W. and N. L. Lapp, Discoveries in the Wadi ed-Dâliyeh, AASOR 41, 1974.

D.J.W.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/samaria.html

Devieri de la Calea Vieţii de Cristian Moisescu

Isus i-a zis: „Eu sunt CALEA, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin MINE”   Ioan 14:6  „…Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului”  1 Ioan 3:8

Cuprins:

Introducere

Cuvânt explicativ

I. De ce este interzis ocultismul
Atitudinea Bibliei faţă de ocultism
Demonii în Sfânta Scriptură

II. Parapsihologia – ocultism ştiinţific
Cum a luat naştere parapsihologia? Care îi este obârşia?

III. Reincarnare – da sau nu?
Există viaţă după moarte?
Fenomenul „morţii clinice”

IV. Au vizitat oare extratereştrii pământul în timpuri străvechi?
Care este, de fapt realitatea?

V. Falsa religie
Falsitatea cultelor necreştine
Influenţa hinduismului
Caracteristicile comune ale cultelor necreştine

VI. Supliment
Mişcarea Hare Krishna
Biserica scientologică
Meditaţia transcendentală
Biserica unificării
Familia dragostei
Misiunea luminii divine
Biserica universală a lui Dumnezeu

INTRODUCERE

Am scris această carte cu mai mulţi ani în urmă, folosind diverse materiale bibliografice de care am dispus la acea vreme, conştient de pericolele cu care eram confruntaţi încă de pe atunci; influenţe negative despre care eram sigur că se vor amplifica în anii ce vor urma. Iată că, astăzi, ne aflăm în faţa unei adevărate invazii: ziarele au început să publice horoscoape pe care unii le consideră acum ca o glumă, ca mai apoi să le ia din ce în ce mai în serios. Televiziunea prezintă şi ea horoscopul zilei, emisiuni despre yoga, iar diverse secte încearcă să-şi facă adepţi mai ales din rîndul celor tineri. Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu afirmă cu tărie că scopul nostru principal în această lume este să-L cunoaştem pe Dumnezeu.

Am numit această carte „Devieri de la calea Vieţii”, deoarece orice abatere de la Isus, cel care este unica cale spre Dumnezeu este o deviere uneori mai mică, alteori însă mai evidentă, dar care toate ne vor îndepărta încetul cu încetul de sursa binecuvîntărilor pentru care am fost creaţi.

Satana încearcă din toate puterile, folosind cele mai seducătoare şi perfide mijloace, să ne îndepărteze de la această cale, de unica poartă prin care se poate ajunge la Dumnezeu. Nu este într-adevăr uşor în această lume, în care sîntem bombardaţi continuu cu atîtea informaţii, ispitiţi de atîtea tentaţii, să alegem Calea bună.

Isus Cristos a venit însă tocmai pentru a clarifica această situaţie disperată în care se află omenirea, afirmînd cu putere că El este singura cale spre Dumnezeu, Adevărul de care avem atîta nevoie în această lume plină de confuzie, pentru aflarea vieţii veşnice după care tînjeşte întreaga noastră fiinţă.

Mărturisesc că eu însumi am fost atras de mirajul pe care fenomenele senzaţionale îl pot avea asupra noastră. Ştiu acum că există lucruri ce depăşesc puterea noastră de înţelegere; starea în care ne aflăm, aceea de fiinţe decăzute, ne face vulnerabili şi incapabili de a discerne adevărul. De aceea este absolut necesar să ascultăm de Cuvîntul lui Dumnezeu, care conţine suficiente avertismente împotriva unei cunoaşteri, ce nu ne va aduce niciodată adevărata împlinire.

Ceea ce se întîmplă astăzi în ţara noastră este un lucru edificator. Golul lăsat în inimile noastre de atîţia ani de minciună şi de ateism poate fi acum umplut fie cu Cel care este răspunsul întrebărilor noastre, fie cu o amăgire, cu o deviere care ne va îndepărta treptat de sursa vieţii veşnice.

Adevărul este că natura noastră păcătoasă nu numai că nu opune o rezistenţă ci, dimpotrivă, se complace în această îndepărtare de Dumnezeu. Ce se poate face în această situaţie? Unde vom putea găsi Lumina de care avem atîta nevoie în bîjbîiala noastră după adevăr şi cum ne vom putea potoli setea după veşnicie?

Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu ne spune că răspunsul se poate afla doar în Acela care a afirmat că El este Calea, Adevărul şi Viaţa şi că la Dumnezeu Tatăl nu se poate ajunge decît prin El.

Doresc să închei aceste rînduri printr-o exemplificare care mi se pare foarte potrivită. Se spune că un reporter l-a întrebat pe directorul Departamentului de depistare a falsurilor din cadrul Scotland Yardului dacă, pentru a-şi mări capacitatea de a depista falsul îşi petrece mult timp studiind falsurile? Acesta i-a răspuns că, dimpotrivă, el îşi petrece timpul studiind originalul şi astfel este în stare să depisteze orice fals care va apare.

Vă sfătuim din toată inima şi pe dumneavoastră să faceţi acelaşi lucru. Studiaţi Biblia, Cuvîntul viu al lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaşte din ce în ce mai bine pe Acela care este Adevărul; iar atunci cînd va apare orice încercare de a fi amăgiţi, vă va fi mai uşor să depistaţi orice fals, orice încercare a acelui rău de a vă devia, de a vă îndepărta de sursa adevăratei fericiri.

Cristian Moisescu

Cuvînt explicativ

Scopul acestei lucrări este acela de a reliefa imitaţiile cu care Satan a invadat lumea, căutînd să-i abată pe oameni de la calea adevărului şi a vieţii. Forţele satanice ştiu că timpul lor trece cu repeziciune (1), motiv pentru care s-au angajat într-un efort disperat cu intenţia de a dejuca planul lui Dumnezeu cu privire la om.

Este un vast conflict spiritual – uneori agresiv, alteori subtil – folosind aşa numitele forme „inofensive”, avînd însă întotdeauna, ca ultim scop, prinderea în cursă a celor neavizaţi. Ceea ce pare inofensiv conduce spre căutarea a ceea ce este senzaţional pentru ca, în cele din urmă, să treacă deschis de partea a ceea ce este rău.

În bătălia pe care Satan a iniţiat-o, strategia se modifică, tactica devine flexibilă în funcţie de indivizi şi de circumstanţe, dar scopul final rămîne acelaşi: tendinţa de a opune Evangheliei un fals credibil, de a-i înşela pe oamenii inocenţi determinîndu-i să accepte o cumplită amăgire.

Ori de cîte ori Satan are motive să se teamă serios de un adevăr, el produce un fals, încercînd să pună adevărul într-o lumină atît de nefavorabilă, încît şi cei mai bine intenţionaţi oameni să găsească falsurile diavoleşti drept cele mai evidente realităţi, aderînd la acestea în dauna adevărului Evangheliei (2).

Satan este foarte şiret şi nemaipomenit de experimentat în a parodia adevărul de care se teme cel mai mult, fiind capabil să prezinte duplicatul, imitaţia, drept cel mai real fapt posibil. Diavolul şi demonii ştiu că, dacă o metodă duce la eşec, ei se vor putea folosi de alta. Ei sînt dibaci, au răbdare şi îşi găsesc temeiul acţiunilor lor în ură; ură împotriva lui Dumnezeu şi ură împotriva omului, coroana creaţiunii lui Dumnezeu. Sîntem oare conştienţi de acest pericol? Nu în suficientă măsură! De aceea, trebuie să ne fie clară natura spirituală a conflictului în care sîntem implicaţi (3).

Rîndurile de faţă se adresează atît creştinilor cît şi necreştinilor, cu îndemnul de a lua în consideraţie, în modul cel mai serios, realitatea acestei lupte spirituale precum şi necesitatea recunoaşterii puterii Diavolului, cît şi infinita putere a Dumnezeului celui viu. Şi aceasta pentru că ne pîndeşte un pericol: deşi teoretic credem în puterea supranaturală a lui Dumnezeu, în mod practic însă, ne lăsăm prinşi de Satan, marele înşelător, gîndind că puterea lui este, la rîndul ei, destul de mare şi că intenţiile sale vizează folosul omenirii şi astfel, sfîrşim prin a-i face jocul. Or, Noul Testament ne îndeamnă la veghere „…ca să nu-l lăsăm pe Satana să aibă un cîştig de la noi, căci nu sîntem inconştienţi cu privire la planurile lui” (2 Corinteni 2:11) şi ne relevă, în adevăr „că Cel ce este în noi este mai mare decît cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Iată, deci, perspectiva şi poziţia pe care trebuie să le adoptăm.

Cu toate acestea, în ultima vreme, credinţa în existenţa lui Satan a devenit o concepţie desuetă chiar printre unele cercuri creştine, altminteri tradiţionale, care susţin ridicolul unui atare crez, ţinînd seama că trăim într-un veac luminat.

Totuşi sîntem confruntaţi cu un fenomen remarcabil: adorarea lui Satan, fascinaţia exercitată de ocultism prin mijloacele-i caracteristice (magie neagră şi albă, astrologie, horoscoape, şedinţe de spiritism etc.) – toate în vogă acum, în pofida pretinsei realităţi obiective absolute a acestui veac, a mulţimii de argumente sofisticate ale doctrinei materialiste. Astfel se face că există astăzi în lume un mai mare interes pentru aceste practici decît în urmă cu trei secole.

Un alt paradox constă în faptul că, în ciuda unui scepticism declarat şi cu o perspectivă presupus ştiinţifică, lumea regresează pînă la treapta acceptării naive a oricărui fenomen nou, inclusiv a unuia cu tentă religioasă. Astrologia, împreună cu atîtea alte surogate ale adevărului, este la rang de cinste în secolul nostru. Pentru mulţi oameni, aceste practici au umplut golul lăsat de abandonarea credinţei; „parapsihologia” nu este decît un nume de faţadă, care ascunde în spatele lui ocultismul.

Oricum, acesta nu este singurul motiv care facilitează popularitatea şi proliferarea noilor „religii”. Oamenii trăiesc o viaţă de nesiguranţă şi de nelinişte, lipsindu-se de credinţa în Isus şi în Cuvîntul Lui, şi dacă ei nu cred în Biblie şi în Isus, atunci li se pare normal să se întoarcă fie spre astre, fie spre orice alt domeniu care să le confere iluzia cunoaşterii realităţii ultime.

Istoria demonstrează că epocile s-au succedat aidoma legităţii simbolizate prin sfeşnicul ebraic cu şapte braţe, format din trei semicercuri fixate pe un suport central; astfel, primelor trei braţe le corespund, într-o simetrie perfectă faţă de suportul median, ultimele trei braţe. Aşa se face că în plină epocă a creştinismului reapare acelaşi păgînism, de astă dată marcat de aparenţe creştine sau ca expresie a curentului ştiinţific, poziţie pe care se situează chiar filozofii debarasaţi de mituri.

În felul acesta putem înţelege ceea ce afirmă Biblia (4) referitor la influenţa Babilonului şi la răspîndirea practicilor oculte, la sfîrşitul timpului, în rîndul tuturor naţiunilor. Romanii au adoptat şi ei această spiritualitate negativă, după care a venit, ca o rază de lumină, măreaţa Evanghelie, îmbrăţişată cu căldură de ţările occidentale, astfel că, veacuri de-a rîndul, ocultismul n-a mai avut decît o slabă influenţă în sistemul de gîndire al oamenilor.

Este îmbucurător să remarcăm faptul că, odată cu ivirea creştinismului, Orientul a invadat Occidentul şi că un şir continuu de binecuvîntări au caracterizat veacurile următoare. Influenţa gingaşă a lui Cristos a preschimbat culturile păgîne apusene într-un mod deosebit, şi această influenţă se observă în constituţiile multor ţări care promovează principiile democratice (dreptate, egalitate etc.).

Totuşi, creştinismul propriu-zis nu a fost acceptat de toate ţările lumii şi, ca urmare, acestea au fost marcate de un regres în domeniul civilizaţiei şi culturii lor, fenomen care s-ar fi putut evita în condiţiile unei atitudini corecte din partea lor faţă de Evanghelie. Mai tîrziu, în întunecatul Ev Mediu, multă vreme Biblia nu a mai fost studiată de masele largi, ajungîndu-se pînă la interdicţia impusă de Biserica Catolică privind păstrarea ei în casele oamenilor deşi, oficial, era recunoscută ca o carte divină.

După aparenta „renaştere”, de fapt păgînă, în sens greco-roman, a început perioada îndoielilor şi a confuziilor culminînd acum, în secolul al XX-lea; este perioada multiplelor schimbări, care de care mai subtile. De pildă, televiziunea a avut un efect deosebit – atît în bine cît şi în rău – producînd modificări esenţiale în structura societăţii noastre, ca şi în atitudinea ei faţă de nevoile sale spirituale. Timpul de închinăciune şi de părtăşie în biserică a trecut pe planul al doilea, acordîndu-se prioritate obiceiului de a rămîne acasă pentru vizionarea programelor TV. Este surprinzător faptul că tocmai această generaţie, beneficiară a cuceririlor tehnicii şi care frecventează biserica – în măsura în care o mai face, poate doar ca o simplă convenienţă de utilitate socială – tocmai această generaţie deci, este aceea care acceptă astrologia şi practicile oculte într-un mod atît de serios.

Generaţiile anterioare au căutat călăuzirea în Biblie. Nu vrem să spunem că toţi au crezut în ea, cum nu susţinem nici că toţi cei care citesc horoscoapele le-ar şi da crezare. Este totuşi adevărat că, pentru mulţi, punctul de referinţă s-a schimbat: horoscopul a înlocuit Biblia. Omenirea pare a fi prinsă de forţe mult mai presus decît cele cărora le-ar putea face faţă indivizii, comunităţile naţionale sau internaţionale. Niciodată competenţa şi nici competitivitatea tehnică nu au atins un nivel mai ridicat, dar nici teama pentru ziua de mîine nu a fost mai pronunţată decît acum. Biblia este fermă în învăţătura privitoare la existenţa demonilor şi la închinăciunea – conştientă sau nu – adusă lui Satan şi spiritelor căzute (5).

În zilele noastre există mulţi oameni care i se închină lui Satan în mod direct şi care, prin experienţe magice descoperă realitatea forţelor spirituale malefice – pe cît de reale, pe atît de teribile – faţă de care fuseseră complet străini înainte. Pe bună dreptate se afirmă că: „Ocultismul, vrăjitoria, cultul lui Satan şi tot cortegiul celor de-o seamă cu acestea sînt foarte, foarte reale. Căci demonii sînt prezenţi, şi nici vrăjitoria nu se lasă aşteptată. Căci, atunci cînd începi să cochetezi cu astrologia, să te joci cu bagheta de cristal sau cu lucruri de acest fel, dai expresie la ceva ce nu e nici pe departe un produs al imaginaţiei omeneşti ci o fiară, de existenţa şi manifestările căreia Biblia ne previne de veacuri” (6).

Magia este încercarea de a aduce lumea spiritelor sub controlul omului, ea fiind opusul creştinismului, care insistă asupra necesităţii predării şi nu exercitarea controlului asupra divinului; creştinismul operînd prin credinţă, nu prin experimentarea forţelor oculte. De fapt, aceste forţe nedeviate sînt opera Creatorului. Camuflajul este una dintre tacticile curente ale războiului. Dacă principalul nostru duşman, diavolul, a reuşit să se camufleze atît de bine încît chiar şi unii dintre creştini să nu-i sesizeze prezenţa, ori chiar să-i conteste existenţa, ei bine, această stare de lucruri îi convine de minune; o asemenea colectivitate, fie ea chiar biserică, este o pradă uşoară pentru el.

Primii creştini însă, nu trăiau cu această iluzie, mai ales aceia care, rostind rugăciunea „Tatăl nostru”, erau pătrunşi de adevărata semnificaţie a cuvintelor „ci ne izbăveşte de cel rău”. Ei nu-şi precupeţeau nici măcar viaţa, fiind total predaţi Domnului. Această predare înseamnă disciplină şi înfruntarea greutăţilor, înseamnă renunţarea benevolă la prieteni, la cămin, la bani, la carieră sau chiar la libertate şi mai mult, înseamnă chiar renunţarea la viaţă.

Şi de ce, oare, toate acestea? Totul din dorinţa de a propovădui celor robiţi de Satan vestea cea bună a Eliberatorului, Evanghelia. Ei aveau adevărata perspectivă ştiind că, în ciuda tuturor prigoanelor, cauza lui Isus nu va putea fi oprită. La fel şi noi putem învinge, dacă sîntem gata să adoptăm aceeaşi poziţie şi să plătim preţul cerut. Interesant este faptul că îndoiala în legătură cu existenţa forţelor răului este răspîndită doar în ţările aşa-zis creştine, acolo unde victoria lui Cristos este bine cunoscută şi unde înfrîngerea lui Satan este atît de celebrată. Pe Satan trebuie să-l încînte nespus ca existenţa să-i fie negată chiar de persoanele care ştiu de înfrîngerea lui şi despre puterea sa limitată, fiind convinse de biruinţa lui Cristos la Calvar.

În ţările necreştine situaţia este total diferită. Acolo există cea mai puternică convingere cu privire la realitatea forţelor răului, focalizate în însăşi persoana marelui adversar. Animismul african, islamismul, hinduismul nu au nici un dubiu asupra existenţei teribilului duşman; acolo el este privit cu groază şi prin urmare, în intenţia de a-l îmbuna, este adorat cu servilism.

Putem afirma că societatea noastră, departe de a fi complet secularizată, este deosebit de religioasă, doar că idolatrizează creatura şi nu pe Creator. Simplul fapt că omul se închină unei creaturi şi nu Creatorului deschide larg drumul influenţelor puterilor întunericului, o realitate cunoscută nu de azi, nici de ieri, ci un adevăr asupra căruia sîntem informaţi de aproape două milenii (7). De aceea, tot atît de răspîndită este şi credinţa în vindecările miraculoase, pusă pe seama invocării vreunui sfînt sau prin practicarea unor ritualuri fără intervenţia lui Dumnezeu. Şi, toate acestea, contrar învăţăturii Sfintelor Scripturi care nu îngăduie nici un act cultic legat de venerarea cutăruia sau cutăruia dintre sfinţi. Aşa ne învaţă originalul grecesc al textului din Evanghelia după Matei 4.10: „Să-L adori doar pe Domnul, Dumnezeul tău şi numai Lui să-I aduci cult.” Traducerea „să-I slujeşti” este prea palidă faţă de categoricul termen „cult”, asociat pretudindeni în Biblie cu conceptul de „adorare”.

Sub raportul scopului urmărit sînt distincte două forme de magie: pe de o parte, aşa-zisa magie „neagră”, prin care se urmăreşte subjugarea sau distrugerea insului asupra căruia se invocă vraja şi, pe de altă parte, pretinsa magie „albă”, practicată cu intenţia de protejare sau de ajutorare a omului. Cu toată distincţia, amîndouă formele se realizează printr-o relaţie cu Satan căruia, în consecinţă, i se datorează indirect, adorare; ambele pornesc din acelaşi trunchi, constituindu-se în încercări de a ajunge la cunoaşterea şi subordonarea lumii spiritelor cu ajutorul aşa-zisei „înţelepciuni ascunse” şi al ceremonialului ezoteric.

În ultima analiză, indiferent de categoria din care face parte, magia izvorăşte din dorinţa omului de a dobîndi puteri supranaturale invocînd spirite ostile lui Dumnezeu. În cadrul acestor ritualuri, aportul tactic al lui Satan constă în crearea unor stări de „iluminare” spirituală negativă, acestea fiind doar un şiretlic prin care ţinteşte scopul său final şi real – îndepărtarea omului de Dumnezeu. Dacă există un diavol – şi el există – şi dacă atitudinea lui este aceea de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, dacă scopul lui Satan este implicarea întregii creaţii în această răzvrătire (8), atunci nimic nu-l poate încînta mai mult decît modul ridicol în care este înfăţişat lumii.

Există două atitudini diferite care îi convin: fie o preocupare excesivă faţă de lucrările prinţului întunericului, fie scepticismul cu privire la existenţa lui. De fapt, diavolul este bucuros atunci cînd oamenii îl ignoră ori cînd îl ridiculizează prezentîndu-l ca pe o figură de satir, apropiată mai degrabă de legende şi mituri; trebuie să fie nespus de încîntat de prezenta stare de lucruri care îi conferă libertatea de a opera cu maximum de uşurinţă şi de eficacitate avînd certitudinea că nimeni nu-l ia în serios. Cu cît poate încuraja mai mult îndoiala în existenţa lui, cu atît mai bine; cu cît poate orbi mai tare minţile oamenilor de la adevărata stare de lucruri, cu atît mai uşor îşi poate atinge mai bine scopul. Creştinii din orice societate au obligaţia morală de a-şi avertiza semenii în legătură cu şiretlicurile lui Satan, fie că aceştia îi ascultă sau nu.

Dar, iată, la începutul deceniului şapte al secolului nostru, un grup de teologi britanici au fost semnatari ai unei scrisori deschise, deplîngînd naivitatea celor care mai cred în existenţa demonilor sau în diavol ca entitate spirituală. Aceşti teologi sînt exponenţii unui grup majoritar, pentru care ideea unui diavol cu coarne şi copite este de-a dreptul ridicolă. Dar cine, oare, mai crede că Satan are coarne, copite şi coadă cînd, de fapt, el are o fascinantă putere de atracţie. Dar caricaturizarea lui nu trebuie luată în considerare în mod serios. Biblia nu dă nici un indiciu în legătură cu înfăţişarea sa actuală faţă de cea de la originea lui (9), dar ea ne avertizează într-un mod foarte categoric asupra puterii diabolice care stă în spatele faţadei unei lumi fără Dumnezeu. Totuşi, ce anume îl conduce pe om spre ocultism?

În primul rînd, interesul faţă de ocultism, de magie şi faţă de orice alt aspect al spiritismului şi al paranormalului este în creştere într-o generaţie care, deşi majoritar materialistă, a descoperit că, totuşi, materialismul nu o satisface.

În al doilea rînd, cauza o constituie instinctul religios, inerent oricărui om, însă pervertit sub forma nenumăratelor confesiuni şi secte. Foamea după senzaţional l-a îndrumat pe om de asemenea spre ocultism. Pentru cei mai mulţi oameni, viaţa este searbădă, slujba plictisitoare, căminul indiferent sau nefericit.

Horoscopul îi propune omului un sens, iluzia unei perspective şi un noian de promisiuni, în fapt deşarte. Spiritismul îi oferă consolarea printr-o „comunicare” cu cei dragi decedaţi, cărora de fapt li se substituie demoni cunoscători ai glasului, ai gîndurilor şi secretelor celor plecaţi în lumea cealaltă. Există, de asemenea, un puternic impuls al omului de a opera printr-o forţă negată de majoritatea semenilor lui.

Ne este relativ uşor să explicăm unele dintre atracţiile sataniste. O astfel de închinare se presupune că ar avea capacitatea de a oferi plăceri carnale sau altfel de satisfacţii celui cu înclinaţii spre lucrurile pămînteşti, ţeluri atractive pentru omul nepregătit să cunoască cea mai sublimă realitate spirituală – părtăşia cu Dumnezeu.

Părtăşia cu Dumnezeu nu înseamnă frustrare, aşa cum cred unii. Ea nu este incompatibilă cu satisfacerea plăcerilor naturale orientate spre binele întregii familii umane, numai că acestora trebuie să le punem limite, deoarece devierea lor de la scopul pentru care au fost îngăduite de Dumnezeu constituie un alt cap de pod pentru Satan. Biblia afirmă clar: „Plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). Satan este un despot dur, chiar atunci cînd vremelnic, îşi recompensează discipolii. Pretinsa libertate a slujitorilor lui este de fapt, cea mai cruntă încătuşare.

Dorinţa cea mai arzătoare a lui Satan este de a-i înlănţui pe oameni, iar tactica sa constă în abaterea lor de la adevăr, în orbirea spirituală faţă de Evanghelia salvatoare. La această realitate se referă apostolul Pavel atunci cînd afirmă că – „…dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei care pier, căci dumnezeul veacului acestuia a orbit gîndurile celor necredincioşi, ca lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei” (2 Corinteni 4:3,4).

 Note:
(1) Apocalipsa 12:12: „…Diavolul a coborît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme”.

(2) Evanghelia după Matei 24.24: „Căci se vor scula Cristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; şi vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”.

(3) Efeseni 6:12: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sînt în locurile cereşti.”

(4) Apocalipsa 14:8: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei.”

(5) 1 Timotei 4:1,2: „Dar Duhul spune lămurit că. În vremurile din urmă unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni…” 1 Ioan 4.1-6: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sînt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L recunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu-L mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. Voi, copilaşilor, sînteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decît cel ce este în lume. Ei sînt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. Noi însă sîntem din Dumnezeu; cine îl cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii”.

(6) W. Henricsen, în „More aspire few attain” (Mulţi aspiră, puţini ajung).

(7) Romani 1:21-25: „…fiindcă măcar că L-au cunoscut pe Dumnezeu nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gînduri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sînt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului…”

(8) Romani 8:20,21: „Căci firea (creaţia – nota noastră) a fost supusă deşertăciunii – nu de voia ei, ci din pricina Celui ce a supus-o – cu nădejdea, însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.”

(9) Ezechiel 28:12,13: „Aşa vorbeşte Dumnezeu: „Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvîrşire, erai plin de înţelepciune şi desăvîrşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe, cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua cînd ai fost făcut.” Isaia 14.12-14: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr(Lucifer) strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborît la pămînt, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei… voi fi ca Cel Preaînalt.”

I. De ce este interzis ocultismul?

„Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina întuneric, care dau amărăciune în loc de dulceaţă şi dulceaţă în loc de amărăciune! Vai de cei care se socotesc înţelepţi şi se cred pricepuţi!” Isaia 5.20-21 Ocult înseamnă ascuns. Folosim de obicei acest termen cînd ne referim la o implicare directă sau indirectă cu supranaturalul demonic, nu cu cel divin.

Oricum, simplul fapt că o învăţătură este ocultă nu înseamnă neapărat, că ea este şi falsă. Unii oameni consideră credinţa în lumea spiritelor drept o doctrină ocultă însă, biblic vorbind, ştim că ea este o realitate.

Baza întregului ocultism constă în dorinţa omului de a dobîndi puteri deosebite prin cunoaştere supranaturală, opusă voinţei lui Dumnezeu. Această aspiraţie este în mod evident o prezenţă caracteristică ocultismului hindus, în yoga, în meditaţia transcendentală etc.

Omul a încercat dintotdeauna să dezvolte o astfel de energie fie din dorinţa de putere, fie din cauza problemelor personale, a insatisfacţiei vieţuirii „după pofta ochilor”, fie din curiozitate sau datorită altor motive care îl vor îndrepta mai degrabă spre sine însuşi, spre automulţumire decît spre a căuta salvarea prin Isus Cristos. Întrebarea esenţială este următoarea: avem voie sau nu să fim implicaţi în aceste fenomene?

Înainte de toate, trebuie să ne fie clar modul lor de interpretare. Din punct de vedere biblic, ştim că învăţătura ocultă despre Dumnezeu, despre om şi despre mîntuire etc. este greşită. De aceea, ocultismul fiind o rătăcire, o deviere este interzis de Dumnezeu, el implicînd contactul direct şi ralierea la forţe străine, vrăjmaşe lui Dumnezeu. Datorită forţelor demonice care acţionează prin intermediul idolului venerat, Biblia condamnă cu atîta vehemenţă idolatria şi practicile oculte. Dumnezeu spune că anumite lucruri îi aparţin doar Lui: „Lucrurile ascunse sînt ale Domnului…” (Deuteronom 29:29), omul fiind dator să se ferească de acestea cu desăvîrşire.

Aplicată la ocultism, interdicţia este motivată nu atît de faptul că asemenea captări de energie ar fi false, ci pentru că ele pot fi interpretate în mod eronat, cu consecinţe fatale în domenii de o importanţă deosebită pentru om cum ar fi, de exemplu, mîntuirea.

Preocuparea manifestată faţă de ocultism va conduce întotdeauna spre concluzii greşite deoarece omul, fiind o creatură căzută, nu are înzestrarea şi abilitatea necesare unei orientări sigure într-un astfel de mediu spiritual; el este incapabil de discernămînt între bine şi rău, între adevăr şi ficţiune pe tărîmul învăţăturilor oculte, unde fiecare „descoperire” făcută sub imboldul curiozităţii constituie o veritabilă cutie a Pandorei.

Însuşi lui Daniel i-a fost necesară o dotare suplimentară, o putere în plus, înţelepciune specială de la Dumnezeu, atribuită lui în împrejurări deosebite pentru a fi în stare să discearnă unele probleme oculte (10). Implicarea lui Daniel în ocultismul babilonean este în mod cert, o excepţie de la norma biblică de evitare totală a ocultismului, dar acest lucru a fost necesar datorită circumstanţelor legate de robia babiloneană, de scopul lui Dumnezeu cu Daniel şi de influenţa pe care acest om trebuia să o aibă asupra Imperiului Babilonean şi al celui Persan.

Este de la sine înţeles că acest ocultism divin, manifestat prin vise sau vedenii simbolice, nu are nevoie de dicţionare explicative pentru interpretarea diverselor semne visate. Oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, care au avut parte de ele, le-au înţeles prin Duhul Sfînt, avînd certitudinea că în mod intenţionat şi cu un scop expres le-au fost hărăzite de Domnul. (11).

Dr. Kurt Koch, o personalitate în domeniul ocultismului, distinge şi demonstrează cu exemple patru moduri diferite în care o persoană poate ajunge victima practicării ocultismului:

1. Prin consacrare voită şi făţişă lui Satan;
2. Prin transfer ocultic de la o persoană la alta;
3. Prin experienţe personale oculte;
4. Prin implicare ereditară, datorită faptului că părinţii, bunicii sau străbunicii au practicat ocultismul. (Există o clară coerenţă ereditară, pînă la a patra generaţie.) (12).

Diavolul este foarte familiarizat cu cea de a doua poruncă a Decalogului, care se încheie cu imperativul „Să nu te închini înaintea lor (a dumnezeilor străini sau înaintea idolilor – n.n.) şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi pînă la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc” (Exod 20.5).

Puterile întunericului continuă să-şi revendice dreptul asupra persoanelor care au ajuns în sfera de influenţă a acestora şi, în sprijinul acestei afirmaţii, pot fi date sute de exemple pentru a arăta cît de serios consideră Satan această problemă. Puterile întunericului continuă să-şi revendice dreptul asupra persoanelor care au ajuns în sfera de influenţă a acestora şi, în sprijinul acestei afirmaţii, pot fi date sute de exemple pentru a arăta cît de serios consideră Satan această problemă.

Dr. Koch afirmă că pînă şi citirea cărţilor oculte este periculoasă. Persoana respectivă poate deveni medium fără să-şi dea seama, acest lucru avînd consecinţe deosebit de grave asupra vieţii lui spirituale. De aceea, cărţile de magie şi obiectele oculte (amulete etc.) trebuiesc distruse, deoarece sînt purtătoare ale unor blesteme ascunse.

Tragedia constă şi în faptul că mulţi dintre ocultişti, parapsihologi etc. nu pot abandona ocultismul, fiind în imposibilitatea de a-i rezista chiar atunci cînd sînt conştienţi de pericolul iminent care îi ameninţă, întrucît sînt dominaţi de o forţă spirituală negativă care îi depăşeşte. Cîţi dintre aceştia nu au suferit cumplit şi cîţi n-au murit în împrejurări dramatice pentru faptul de a fi încercat să se lepede de asemenea practici! Lumea pe care aceştia au contactat-o nu îşi abandonează cu uşurinţă victimele.

Pe tărîm ocult, entităţile cu aparenţă benefică sînt, de fapt, entităţi destructive prefăcute în „îngeri de lumină” (13), cu scop de înrobire a oamenilor şi de pregătire a acestora pentru o slujbă de lungă durată, care deseori devine fatală.

Învăţătura creştină afirmă că demonii implicaţi în asemenea fenomene sînt fiinţe spirituale care cîndva fuseseră într-o strînsă părtăşie cu Dumnezeu; acum, ca fiinţe spirituale căzute, nutresc o duşmănie implacabilă nu numai împotriva lui Dumnezeu, ci şi împotriva omului, creatura Sa. Ele îi consideră pe oameni ca fiind creaţi pentru o părtăşie specială cu Dumnezeu, fiinţe care într-un anumit sens l-au înlocuit pe Satan, care se bucurase mai înainte de un privilegiu deosebit în imediata apropiere a lui Dumnezeu (14). Biblia afirmă însă că pînă şi cel mai slab creştin este net superior celei mai teribile puteri demonice a întunericului (15). Această putere spirituală rezidă în Cristos.

Biblia nu pune accentul pe demoni. Fiecare creştin trebuie să fie centrat pe Isus, nu pe forţele răului; dar în acelaşi timp, el trebuie să fie conştient de realitatea obiectivă a lui Satan şi a slujitorilor lui care, deşi cred în existenţa lui Dumnezeu, nici nu-L iubesc (16), nici nu-I aduc închinăciune, căci se tem de judecata care îi aşteaptă (17). Cu toate acestea, ei continuă să fie rebeli, intensificîndu-şi acţiunile pînă în aceste zile de pe urmă (18)…………..

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/devieri-de-la-calea-vietii/

Laura Bretan – invitată la Biserica Baptistă „Harul” din Lugoj

 

Laura Bretan – invitată la Biserica Baptistă „Harul” din Lugoj Posted: 26 Jan 2019 06:33 AM PST Laura Bretan, „Opera Child”, așa cum este numită de presa internațională concertează duminică, 3 februarie, la Biserica Baptistă „Harul” din Lugoj. Vocea ei incredibilă pentru vârsta pe care o are, înalță imnuri de slavă Domnului Atotputernic alături din comunitatea din Lugoj, la care vă provocăm să vă alăturați și să luați parte. Nu pierdeți o prestație LIVE duminică, ora 10:00, pe str. Plopilor, nr. 10. Laura Bretan a cucerit publicul din SUA și România la vârsta de 13 ani calificându-se din prima apariție pe scenă în galele LIVE în concursul Americans Got Talent și câștigând „Românii au Talent” 2016. Pe scena din România a ajuns la provocarea bunicului ei, dedicându-i marea victorie post-mortem. De atunci Laura nu lipsește de la concertul anual organizat la Ateneu de Forumul Civic și alte evenimente creștine de avergură din România. A cucerit pretențiosul juriu de la Americans Got Talent interpretând o arie de operă, având preferințe muzicale atipice pentru un copil de vârsta sa şi a ajuns în marea finală. Interpretarea ei îi dă biletul direct în galele LIVE primind Golden Buzzer de la jurata Mel B (ex-Spice girls). Din acel moment, Laura a devenit o adevărată senzație mediatică. S-a născut lângă Chicago la 7 aprilie 2002 într-o familie de români. A început să cânte în biserică la 4 ani, iar de la 5 ani începe să cânte la pian și să participe la diverse concursuri muzicale. Pasiunea pentru muzică este una moștenită de la părinții săi, deși recunoaște că tatăl ei nu cântă decât în duș sau atunci când crede că nu este auzit de nimeni. În 2019, Laura devine cetățean român cu acte în regulă, face parte din lista celor 23 de participanți în Concursul Eurovision și vrea să aducă următoarea ediție Song Contest la București! În concursul Eurovision 2019, cea mai tânără concurentă din competiție, în vârstă de 16 ani, interpretează piesa „Dear Father”, compusă de Mihai Alexandru (muzică) și Alexa Niculae (versuri). Dacă sunteți în zona Clujului  nu pierdeți o întâlnire cu Laura Bretan. Dacă nu puteți ajunge duminică la Harul Lugoj, puteți urmări evenimentul LIVE pe Harul.ro

https://www.stiricrestine.ro/

Creştini iranieni refuză eliberarea din închisoare în schimbul renunţării la credinţa creştină

Înaintea unei înfăţişări în faţa instanţei pentru o ultimă audiere pe 15 ianuarie, doi creştini iranieni au fost întrebaţi de către judecătorii Hassan Babaee şi Ahmad Zargar dacă nu doresc să renunţe la credinţa creştină, lucru pe care aceştia l-au refuzat. După ce au auzit decizia lor, judecătorii le-au spus să aştepte verdictul în cazul lor foarte curând, conform organizaţiei Christian Solidarity Worldwide (CSW).

În luna septmebrie 2018, Saheb Fadaie şi Fatemeh Bakhteri au fost acuzaţi şi condamnaţi pentru „răspândire de propagandă împotriva regimului.” Amândoi au fost condamnaţi la o pedeapsă cu închisoarea de 12 – 18 luni în închisoare. Fadaie a primit în plus şi o condamnare la un exil de doi ani în Nehbandan, o zonă izolată situată aproape de graniţa cu Afganistanul.

Surse locale au confirmat că sentinţă a fost pronunţat pentru vina de a fi avut discuţii despre învăţătura creştină în biserici de casă, lucru care este interpretat ca fiind un atac la adresa islamului.

Fadaie executa în prezent o pedeapsă de 10 ani în închisoare. Conform CBN News, acesta a fost arestat cu un membru al Bisericii din Iran, pastorul Yousef Nadarkhani, şi alți doi credincioși, pe 13 mai 2016, într-o serie de razii efectuate de agenţi de securitate în casele creştinilor din oraşul Rasht. În iulie 2017, toţi cei patru au primit sentinţe de 10 ani de închisoare, pentru „comportament împotriva securităţii naţionale” şi „promovarea creştinismului sionist,”  conform CSW.

În mai 2018, judecătorii Babaee şi Zargar au menţinut sentinţele celor patru oameni.

„Aceasta condamnare, pentru afirmarea credinţei creştine, reprezintă nu doar o gravă violare a dreptului de a adopta o credinţă religioasă conform alegerii lor, dar şi incriminează credinţa creştină pe care constituţia Iranului o recunoaşte,” a declarat Mervyn Thomas, directorul executiv al CSW. „Este un fapt îngrijorător că judecătorii Babaee şi Zargar sunt cei care judecă şi apelul pe care aceştia l-au făcut, având în vedere atitudinea acestora de a cere creştinilor să renunţe la credinţă, precum şi de acuzaţiile ce au fost aduse acestor judecători că sunt implicaţi în încălcarea drepturilor omului.”

 „Cerem autorităţilor iraniene ca verdictul împotriva domnului Fadaie să fie anulat, şi cerem asigurarea unor procese corecte în cazurile în care sunt implicate minorităţile religioase,” a mai spus Thomas. „Cerem de asemenea guvernului iranian să înceteze toate formele de hărţuire şi intimidare la adresa comunităţilor religioase paşnice, şi eliberarea tuturor celor deţinuţi în legătură cu credinţa lor religioasă.”

Sursa: CBN News.

https://www.stiricrestine.ro/2019/01/25/crestini-iranieni-refuza-eliberarea-din-inchisoare-in-schimbul-renunta

Jurnal de Rugăciune: Tipărirea Evangheliilor în limba Ale, Etiopia

Onouă săptămână de muncă în față. În pofida aglomerării în care adesea ne pierdem fiecare, în perioada, 24-30 ianuarie

2019 vă provocăm să purtați în rugăciune următoarea listă de rugăciune pentru misionarii români și lucrarea de traducere a Bibliei printre popoare. 

Rugăciune pentru situația politică a Etiopiei – Luminița Prisecaru Să ne rugăm împreună pentru situația politică a Etiopiei, dar și a României. Fie ca Dumnezeu să ne ajute nouă creștinilor de aici din Etiopia, dar și din România de a „face rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt în autoritate, ca să putem duce o viața liniștită și pașnică în toată evlavia și onestitatea.” (2 Tim. 2:1) Să ne rugăm împreună pentru ca Împărăția Cerurilor să se extindă tot mai mult în inimile noastre ale creștinilor din Etiopia și din Romania, pentru ca voia Lui să se facă și Numele Său să fie vorbit de bine. Tipărirea Evangheliilor în limba Ale: Etiopia – Luminița Prisecaru Să ne rugăm împreună pentru ca Dumnezeu prin Duhul Său să folosească Cuvântul Său pentru a aduce schimbare în viețile celor care îl cunosc pe El, dar mai ales în viețile celor care nu îl cunosc. Anul trecut, prima carte scrisă în limba Ale a văzut lumina tiparului și cu ajutorul Domnului am dori ca anul acesta să putem scoate toate cele patru Evanghelii. Aceasta a fost dorința păstorilor bisericilor locale din Ale, de a avea toate Evangheliile traduse pentru a fi folosite în fiecare duminică, citindu-se un text din Evanghelii. Rugați-vă pentru noi ca Dumnezeu să însuflețească lucrarea aceasta cu Duhul Său dătător de viață. „Fie peste noi bunăvoința Domnului Dumnezeului nostru! Și întărește lucrarea mâinilor noastre, da, întărește lucrarea mâinilor noastre!” (Ps.90:17) Planuri pentru anul 2019 Rugați-vă ca Domnul să călăuzească echipa Wycliffe România în planificarea lucrărilor pentru anul acesta. Rugați-vă ca deciziile care se vor lua să fie în concordanță cu planul pe care Dumnezeu l-a pregătit deja pentru noi și pentru avansarea Împărăției Lui prin lucrarea de traducere a Bibliei. Rugați-vă ca Dumnezeu să deschidă oportunități potrivite și să trimită resursele necesare. Călăuzire pentru slujirea în misiune Rugați-vă pentru o tânără care dorește să se alăture lucrării Wycliffe România și caută călăuzirea lui Dumnezeu pentru a se decide cu privire la domeniul de implicare în misiune. Rugați-vă ca Dumnezeu să îi arate direcția pe care trebuie să o urmeze și locul potrivit pentru ea. Rugați-vă ca anul acesta Dumnezeu să mai sensibilizeze inimile tinerilor români față de lucrarea misionară la nivel global, și să mai scoată dintre ei lucrători la secerișul Său. Bucurați-vă cu UNTI: Mexic Lucrătorii UNTI din Mexic au prezentat în raport că 2018 a fost un an plin de mărturii cu impact, vieți transformate și inimi copleșite de emoție. Ei se bucură realizând că Dumnezeu onorează comunitățile, dezvăluind dragostea Sa prin Cuvântul lui Dumnezeu tradus. Personalul UNTI a terminat anul cu două Noi Testamente finalizate. Bucuria lor continuă în acest nou an, gândindu-se la noul proiect pe cale să înceapă: traducerea Vechiului Testament pentru comunitatea care vorbește limba Chatino din Oaxaca. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru credincioșia Lui. Cereți-I să-i conducă în acest nou efort. Nevoie de consultanți în traducere: Global Societatea Biblică a Surzilor, Compania Seed și alte organizații din întreaga lume cer ajutor în rugăciune pentru mai mulți consultanți instruiți în traducerea Bibliei. Pentru numărul din ce în ce mai mare de proiecte de traduceri, nu există suficienți consultanți care să ghideze verificarea calității traducerilor. Când se întâmplă acest lucru, munca de traducere se oprește, iar comunitățile lingvistice continuă să aștepte Cuvântul lui Dumnezeu. Rugați-vă ca Domnul să conducă eforturile pentru recrutarea și instruirea mai multor consultanți și ca să multiplice numărul lor. Rugați-vă pentru protecția fizică și spirituală a consultanților în traducerea Bibliei, deoarece munca lor este adesea epuizantă și provocatoare. Acces nelimitat la Scriptură în format audio : Global Misiunea organizației Credința vine în urma auzirii (FCBH) este să ofere oamenilor de pretutindeni acces liber la Cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul Bibliei Audio în fiecare limbă tradusă. Pentru a publica formatele audio, FCBH trebuie adesea să obțină permisiuni din partea altor organizații care au forme digitale ale Cuvântului lui Dumnezeu. Rugați-vă pentru unitate în trupul lui Hristos pe măsură ce organizațiile împărtășesc aplicații, drepturi de autor și versiuni ale Scripturii. Rugați-vă pentru dezvoltarea fără probleme și accelerarea acordurilor de licență pentru grăbirea procesului care face Scriptura audio disponibilă.

Sursa: Wycliffe România

https://www.stiricrestine.ro/2019/01/25/jurnal-de-rugaciune-tiparirea-evangheliilor-in-limba-ale-etiopia/

Jurnal de Rugăciune: Durerea Bisericii Persecutate în buletinul Fondului Barnabas

Marți, 1 ianuarie

La începutul acestui an nou, rugați-L pe Domnul Isus, care este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, ca El să aibă milă de lumea noastră tulbure, plină de războaie, foamete, nedreptăți și dezastre naturale. Rugați-vă mai ales pentru creștinii care trăiesc sub presiune și persecuție, ca ei să poată privi spre noul an cu speranță și bucurie, în ciuda suferinței lor. Amintiți-i în rugăciune și pe creștinii din țările occidentale în care agenda umanist-seculară face progrese rapide, iar creștinii care doresc să trăiască o viață evlavioasă în Cristos se confruntă tot mai mult cu discriminarea și hărțuirea; cereți ca ei să vegheze, să se roage și să acționeze cu înțelepciune și curaj în anul care vine (Apocalipsa 22:13).

Miercuri, 2 ianuarie

Păstorii Fulani au țintit două comunități creștine din statul Plateau, Nigeria, în zilele de 3 și 4 octombrie 2018, ucigând cel puțin 23 de persoane și dând foc la case și clădiri bisericești. În primul atac, ale cărui victime au inclus o familie de șapte persoane, soldați îmbrăcați în negru au strigat „Allahu Akbar” în momentul în care au deschis focul. Rugați-vă ca Domnul să pună capăt violenței constante împotriva creștinilor nigerieni, astfel încât „nimeni de pe pământ să nu mai aducă teroare” (Psalmul 10:18).

Joi, 3 ianuarie

În 11 octombrie, o clădire a bisericii din Niamey, capitala Nigerului, a fost spartă, jefuită și arsă până la temelii. Un lider al bisericii din Niger a scris Fondului Barnabas, cerând sprijin în rugăciune, ca Domnul să păzească adunarea (condusă de pastorul Eduard) și să protejeze toate bisericile din Niger. Creștinii din Niger reprezintă mai puțin de 1% din populația majoritar musulmană.

Vineri, 4 ianuarie

Forțele Democrate Aliate reprezintă o grupare islamistă violentă, care operează în nord-estul Republicii Democratice Congo de mai bine de două decenii și atacă în mod repetat creștinii. Într-un atac ce a avut loc în 24 septembrie, 14 civili au fost uciși și multe familii au fugit de acolo. Atacul a avut loc în mijlocul unui focar de Ebola și, pentru că violențele i-au împrăștiat pe oameni în multe direcții, toate eforturile de identificare și vaccinare a celor care au intrat în contact cu purtătorii cunoscuți ai bolii au fost oprite. Strigați la Tatăl nostru din cer ca frații noștri congolezi să fie izbăviți de rău.

Sâmbătă, 5 ianuarie

În octombrie 2018 guvernul israelian a anunțat că anulează protecția oferită solicitanților de azil din Republica Democrată Congo. Congolezii, care numărau puțin peste 200 de persoane, au primit termen până astăzi să părăsească Israelul. În același timp, premierul israelian Netanyahu a anunțat că tratatul de pace dintre Eritreea și Etiopia (iulie 2018) a însemnat că Israelul ar putea accelera programul de expulzare a celor aproape 30.000 de solicitanți de azil din Eritreea. Atât congolezii, cât și eritreenii în cauză sunt creștini și vor fi puși în pericol dacă vor fi trimiși acasă. Eritreenii nu au fugit din țara lor din cauza războiului cu Etiopia, ci din pricina persecuției din partea propriului guvern, care rămâne la putere. Rugați-vă ca guvernul israelian să arate compasiune față de creștinii africani care caută siguranță și libertate. Mulțumiți-I Domnului pentru gesturile de grijă și bunătate pe care mulți israelieni obișnuiți le-au arătat.

Duminică, 6 ianuarie

Domnul și Mântuitorul nostru, îi aducem astăzi Înaintea Ta pe urmașii Tăi din Nepal și Te lăudăm pentru creșterea extraordinară a bisericii din ultimii ani. Te rugăm să le dai creștinilor nepalezi înțelepciune și îndrăzneală, așa cum au avut Petru și Ioan, să urmeze poruncile Tale ca să fie martorii Tăi, să vorbească despre ceea ce au văzut și au auzit, despre harul, puterea și dragostea Ta în viața lor. Fie ca ei să asculte vocea Ta și să se supună poruncilor Tale, chiar dacă noua lege care a intrat în vigoare în Nepal în luna septembrie arată că orice activitate creștină publică este potențial ilegală. Cerem aceste lucruri în Numele Tău, Doamne Isuse. (Faptele Apostolilor 4:13, 18-20)

Luni, 7 ianuarie

Un ofițer de poliție creștin din Nepal, Dilip, a fost arestat la 3 octombrie pentru că a depus mărturie la o conferință bisericească. El a fost acuzat de propagarea creștinismului cu intenția de a converti oameni. În conformitate cu noua lege a Nepalului (vezi postarea de ieri), este ilegală încercarea de a converti un hindus sau un budist, deși legea este foarte vagă despre ce ar putea însemna o astfel de „încercare”. Rugați-vă ca fratele nostru, Dilip, să nu fie pedepsit și ceilalți creștini din Nepal să nu se teamă după acest incident.

Marți, 8 ianuarie

Rugăciunile înălțate pentru Aasia Bibi au primit răspuns. Această mamă creștină pakistaneză a fost condamnată la moarte în noiembrie 2010, în temeiul legii „blasfemiei”. Anul acesta, în 31 octombrie, Curtea Supremă de Justiție și-a anunțat decizia de a o achita. Audierea în sine a avut loc în 8 octombrie 2018, iar în acea zi Aasia a avut un vis în care a văzut toate ușile închisorii deschise. În vis, îngrijorarea ei era că supraveghetorul închisorii va fi furios dacă ea ar vedea ușile deschise. Visul i-a întărit speranța că, în ciuda multor dezamăgiri din trecut, de data aceasta, apelul ei va avea succes. Lăudați-L pe Dumnezeul nostru îndurător, atotputernic și iubitor pentru această victorie!

Miercuri, 9 ianuarie

Avocatul musulman al Aasiei Bibi, Saif Ul Malook, a fost uimit ce psihic puternic a avut clienta sa pe parcursul multor ani de închisoare. „Nu am văzut o femeie atât de puternică în viața mea”, a spus el. Când a vizitat-o pe 10 octombrie, ea i-a relatat despre visul ei (vezi postarea de ieri). „Am credința deplină în Dumnezeu”, a spus ea, „și un sentiment puternic că nimeni nu mă poate răni”. Cunoscând riscul de a fi asasinat pentru că o reprezenta în instanță, ea l-a îndemnat să nu-și facă griji, pentru că Cristos veghea asupra lui, astfel încât să nu i se întâmple niciun rău. Rugați-vă Domnului să-l protejeze pe acest om curajos, care trăiește acum într-o altă țară, și cereți ca el să recunoască ce lucrează Domnul Isus în viața lui. Rugați-vă și pentru cei trei judecători care au achitat-o pe Aasia Bibi; ei vor fi în pericol pentru tot restul vieții lor din pricina musulmanilor zeloși.

Joi, 10 ianuarie

Rugați-vă ca Aasia Bibi și familia ei să poată să se stabilească într-o locație nouă și sigură, unde să-și înceapă viața de la capăt. Rugați-vă să nu existe nicio violență împotriva comunității creștine din Pakistan din cauza achitării ei. Aduceți-i înaintea Domnului pe ceilalți oameni (creștini și nu numai) aflați încă în închisoare în Pakistan, unii condamnați la moarte, pentru acuzații false de „blasfemie”, așa cum a fost Aasia Bibi. Rugați-vă ca ei să fie achitați și eliberați. Rugați-vă, de asemenea, ca legea „blasfemiei” din Pakistan să fie modificată astfel încât să nu mai poată fi folosită în mod abuziv pentru a rezolva răfuieli personale.

Vineri, 11 ianuarie

Musulmanii din Pakistan au atâta considerație față de Mahomed că se poate vorbi de venerație, chiar de închinare. De aceea ei reacționează cu ferocitate la orice indiciu de lipsă de respect față de profet și mulți cred că este corect să omoare pe oricine este acuzat de lipsă de respect față de el, lipsă de respect pe care o numesc „blasfemie”. Partidul politic Tehreek-e-Labaik Pakistan (Mișcarea Here I am din Pakistan) se concentrează în special pe blasfemie și a chemat în stradă mulțimi mari de musulmani pentru a protesta împotriva achitării Aasiei Bibi. Cuvântul „Labaik” înseamnă „Sunt gata să mă supun ordinelor, Allah”, arătând devotamentul lor religios ca musulmani. Rugați-vă ca Domnul Isus să Se reveleze înaintea lor, astfel încât dragostea, energia și zelul lor să poată fi canalizate spre a-L sluji.

Sâmbătă, 12 ianuarie

La momentul redactării jurnalului, Sri Lanka este în criză. Președintele a numit un nou prim-ministru, pe Mahinda Rajapaksa, dar vechiul prim-ministru refuză să demisioneze. Rajapaksa, fost președinte al Sri Lankăi, rămâne o figură controversată într-o țară în care urmele lăsate de lungul război civil (1983-2009) nu au fost încă șterse, iar naționalismul budist din Sinhalese a fost un factor major al conflictelor și tensiunilor actuale. În timpul regimului său, restricțiile impuse de stat și atacurile asupra bisericilor și moscheilor au dat naștere unor preocupări serioase pentru libertatea religioasă. Într-un raport al Națiunilor Unite se aduc acuzații credibile privind crime de război comise de guvernul Rajapaksa în timpul ultimelor lupte, când au fost uciși zeci de mii de civili. Alăturați-vă creștinilor din Sri Lanka și rugați-vă pentru toți cei care au autoritate în această țară, ca poporul, indiferent de religie sau grup etnic, să poată trăi o viață liniștită și pașnică (1 Timotei 2:1-2).

Duminică, 13 ianuarie

Doamne, ascultă dorința celor nenorociți, încurajează-i și ia seama la strigătul lor. Ne rugăm astăzi pentru creștinii din Bangladesh – săraci, vulnerabili și disprețuiți, dar credincioși Ție. Fie ca ei să cunoască faptul că Tu Te îngrijești de nevoile lor și îi protejezi față de cei care încearcă să le facă rău. Fie ca ei să experimenteze prezența și puterea Ta în viața lor. Și în timp ce împărtășesc cu îndrăzneală Evanghelia, Te rugăm să adaugi la numărul lor pe cei care sunt mântuiți și să îi ajuți să crească în cunoașterea și iubirea lui Isus Cristos, în Numele căruia ne rugăm. (Psalmul 10:17)

Luni, 14 ianuarie

Rugați-vă pentru toți cei care au suferit în cutremurul teribil, urmat de tsunami, care a lovit Sulawesi, Indonezia, în 28 septembrie 2018. După aceste dezastre, solul a devenit mlăștinos, iar clădirile s-au scufundat în pământ. Rugați-vă ca minoritatea creștină din Sulawesi să fie o binecuvântare pentru întreaga comunitate în această perioadă. Rugați-vă ca frații și surorile noastre să se bucure în Domnul, să nu se îngrijoreze, ci să-și aducă cererile înaintea lui Dumnezeu, să Îi mulțumească și să fie umpluți de pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, chiar și în mijlocul dezastrului (Filipeni 4:4-7).

Marți, 15 ianuarie

În 27 septembrie, administrația orașului Jambi, de pe insula indoneziană Sumatra, a închis trei biserici, susținând că nu au avut autorizația de a se întâlni. Unii membri ai bisericii au izbucnit în lacrimi când au văzut ce s-a întâmplat. Liderii bisericii au fost informați că trebuie fie să se mute la mai multe mile depărtare, fie să unească cele trei congregații (toate denominații diferite) într-una. Un oficial a declarat că 70 de biserici din Jambi nu au permis. Rugați-vă ca autoritățile să se retragă și să permită creștinilor să continue să se întâlnească în oraș.

Miercuri, 16 ianuarie

În luna octombrie, guvernul polonez a respins adoptarea unui raport anual privind aplicarea „Cartei Drepturilor Fundamentale” a Uniunii Europene. Obiecția Poloniei a fost că raportul nu menționa necesitatea de a proteja creștinii și evreii de discriminare, deși menționa necesitatea de a proteja imigranții, femeile și persoanele LGBT. În timp ce creștinii din Europa devin, la fel ca evreii, o minoritate care adesea disprețuită, rugați-vă ca acțiunea guvernului polonez să ajute la stoparea declinului libertății religioase în Europa.

Joi, 17 ianuarie

Încă un doctor creștin a fost ucis în Egipt. Dr. Episkharoun, un urolog în vârstă de 65 de ani, a fost înjunghiat mortal în clinica sa din Assiut. Polițiștii spun că ucigașul, pe nume Muhammad (în vârstă de 24 de ani), suferea de o boală psihică, dar mulți creștini egipteni și-au exprimat îndoielile cu privire la acest lucru pe rețelele de socializare. În alte cazuri similare, a existat o motivație religioasă islamică în spatele crimelor. Rugați-vă ca Domnul, Cel Atotputernic, să Își protejeze poporul în Egipt.

Vineri, 18 ianuarie

Două autobuze cu creștini egipteni care se întorceau dintr-o vizită făcută la un loc considerat sfânt au fost prinși într-o ambuscadă, pe 2 noiembrie. Șapte creștini au murit și 19 au fost răniți. Ulterior, Statul Islamic din Egipt a revendicat atacul. Cereți ca Duhul Sfânt, Mângâietorul, să aducă pace și mângâiere celor îndoliați. Șase dintre cei șapte oameni uciși erau din aceeași familie extinsă. Rugați-vă ca toți cei dragi ai lor să fie întăriți de cunoașterea faptului că cei care au murit au fost martiri pentru Cristos.

Sâmbătă, 19 ianuarie

Atacul din 2 noiembrie din deșertul provinciei Minya, Egipt (vezi postarea de ieri) a venit la șase luni după un atac terorist similar în același loc, în care au murit 28 de creștini. „Această violență este prețul pe care-l plătim pentru a fi creștini”, a spus Kamel Hanna, un contractor creștin de clădiri, în timp ce se plângea de modul în care autoritățile par a nu reuși să împiedice uciderea creștinilor. Nepoata și nepotul lui Kamel au fost printre cei răniți în atacul din noiembrie. Rugați-vă ca autoritățile egiptene, la toate nivelurile și în întreaga țară, să se străduiască să ofere cetățenilor creștini aceeași siguranță ca și celor musulmani.

Duminică, 20 ianuarie

Doamne Isuse, cerem binecuvântarea peste urmașii Tăi persecutați în multe țări – aceia pe care lumea îi urăște. Fie ca ei să se bucure de cunoașterea faptului că și Tu ai fost urât de lume fără motiv. Ne rugăm ca ei să-și găsească tăria amintindu-și că și Tu ai fost persecutat și că suferința lor este de dragul Numelui Tău. Fie ca viețile lor să strălucească de dragostea, bucuria și pacea Ta, ca să-i atragă la Tine și pe alții, chiar pe persecutorii lor. Ajută-ne să învățăm ceva privind la viața lor plină de răbdare, de iertare și de credință, ca toți să Îți aducem slavă Ție. (Ioan 15:18-21)

Luni, 21 ianuarie

O femeie musulmană în vârstă de 40 de ani din Algeria și-a dat în judecată soțul creștin (în vârstă de 50 de ani), acuzându-l că a încercat să o convertească la creștinism. Acuzați de aceeași „infracțiune” sunt trei membri ai unei alte familii, toți creștinii, care au încercat să medieze între soți. La momentul redactării, martorii nu fuseseră încă audiați. „Incitarea unui musulman la schimbarea religiei” constituie infracțiune conform Ordonanței 6-3 din 2006. Pedeapsa este de 2-5 ani de închisoare și amenda de până la un milion de dinari (aproximativ 8.500 USD). Rugați-vă pentru cei patru creștini, cerând să se renunțe la acuzațiile împotriva lor.

Marți, 22 ianuarie

Autoritățile din satul algerian Azaghar, la sud-est de Alger, au pus sechestru pe o clădire de biserică, în data de 16 octombrie, după ce au adus acuzații false cum că nu s-ar fi respectat normele de igienă și siguranță. Adunarea de 300 de persoane a răspuns la o cerere anterioară a autorităților de instalare a indicatoarelor de ieșire în caz de incendiu și a extinctoarelor. Biserica are o lucrare puternică printre localnicii musulmani. Rugați-vă ca autoritățile să oprească hărțuirea credincioșilor care caută să se supună poruncii lui Cristos de a fi martorii Lui.

Miercuri, 23 ianuarie

Mulțumim lui Dumnezeu pentru a doua achitare a unui creștin algerian în vârstă de 29 de ani din Tizi Ouzou, care a fost acuzat de „importul ilegal de materiale creștine”. În 2016 el a vizitat o țară din Orientul Mijlociu și a adus cu el în Algeria câteva obiecte, cum ar fi brelocuri și eșarfe cu inscripții creștine. El a fost judecat și achitat o dată, dar în septembrie 2018 procurorul a decis să atace recursul. Tânărul s-a prezentat la Curtea de Apel din Alger pe 18 octombrie și a fost din nou achitat de toate acuzațiile.

Joi, 24 ianuarie

Trauma și greutățile îndurate de creștinii din Siria în timpul războiului din ultimii ani a dat naștere unei foame după hrană spirituală. Nu numai adulții, dar și adolescenții și copiii vin regulat la biserică. Rugați-vă pentru toți cei care le slujesc, fie că sunt pastori, fie că conduc coruri, grupuri de femei, grupuri de tineri și copii. Cereți ca ei să fie canale ale vindecării, speranței și păcii lui Dumnezeu pentru cei care au suferit atât de mult.

Vineri, 25 ianuarie

La un an după eliberarea Mosulului, Irak, de sub ocupația Statului Islamic, aproximativ 20 de familii creștine mai trăiau în oraș. În jur de 200.000 de creștini au fugit din Mosul și din satele înconjurătoare atunci când teritoriul a fost ocupat, în 2014. Unul dintre creștini a fost Maryam, pe atunci în vârstă de 17 ani. La fel ca majoritatea creștinilor din Mosul, familia ei nu îndrăznește să meargă înapoi acasă din cauza schimbării de atitudine din partea foștilor vecini musulmani, care au devenit ostili față de creștini. Maryam crede că, în timp, musulmanii din Mosul vor uita extremismul pe care l-au învățat sub conducerea Statului Islamic. „Au fost patru ani sub conducerea lor, așa că vor avea nevoie de timp pentru a fi mai deschiși la minte.” Amintindu-vă cum poporul din Mosul (numit Ninive în vremuri străvechi) s-a pocăit repede și cu toată inima în trecut (Iona 3:6-9), rugați-vă ca musulmanii din Mosul să fie pregătiți în curând să-și primească înapoi vecinii creștini ca prieteni și egali.

Sâmbătă, 26 ianuarie

Copiilor saudiți li se prezintă o viziune extrem de negativă asupra creștinilor. Manualele școlare din ultimul an conțin materiale care îi reprezintă pe creștini ca fiind mincinoși și încurajează intoleranța și violența, inclusiv uciderea apostaților de la islam. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că societatea saudită, în general, disprețuiește creștinii. Legea le interzice orice exprimare publică a credinței creștine și chiar strângerea laolaltă, în particular, pentru închinare duce uneori la arestare. Rugați-vă pentru creștinii din acel loc, cei mai mulți fiind muncitori imigranți care lucrează în condiții groaznice. Rugați-vă și pentru puținii credincioși saudiți convertiți de la islam, care ar putea fi executați pentru apostazie, și cereți ca ei să fie protejați și să poată crește în cunoașterea și iubirea Domnului Isus.

Duminică, 27 ianuarie

O, Isuse, ne rugăm astăzi pentru creștinii care nu se pot întâlni pentru a se închina Ție, iubitul Domn și Mântuitor. Ne gândim la cei ale căror familii ostile și necredincioase nu le vor permite să meargă la biserică; la cei care trăiesc atât de departe de alți creștini, încât nu găsesc pe nimeni cu care să se întâlnească în Numele Tău; la cei care sunt credincioși în secret, credința lor fiind cunoscută numai de Tine. Vorbește fiecăruia prin Duhul Sfânt, încurajează-i, învață-i, îndrumă-i și întărește-i. Binecuvântează-i cu cunoașterea prezenței Tale în timp ce ei rămân în Tine.

Luni, 28 ianuarie

„Biserica din casa ta este ca o fabrică creștină. De fiecare dată când un musulman intră pe ușă, un creștin pleacă afară să propovăduiască.” Acestea au fost cuvintele unei iranian din Garda Revoluționară adresate lui „R”, primul din familia sa care s-a convertit de la islam la creștinism. De când a crezut, aproximativ 70 dintre rudele și prietenii lui au decis să-L urmeze pe Cristos. Lăudați-L pe Domnul pentru biserica persecutată care crește rapid în Iran și cereți-I Tatălui nostru ceresc să-Și protejeze copiii de acolo și să le poarte de grijă, mai ales că sancțiunile SUA le îngreunează viața pe măsură ce trece timpul.

Marți, 29 ianuarie

R, fratele său și cele două surori au fost cu toții arestați în Iran și supuși unor presiuni psihologice intense pentru a încerca să-i facă să renunțe la Cristos. După ce a auzit amenințările cu privire la ce vor păți surorile sale dacă va continua să fie creștin, R a decis să se întoarcă la islam. El a fost adus în fața anchetatorului să se lepede de credință, dar când și-a deschis gura, cuvintele care au ieșit susțineau contrariul, adică credința în Isus! În cele din urmă, un vecin musulman bogat le-a plătit cauțiunea, spunând că sunt „oameni buni”. Toți sunt acum într-o altă țară, unde părinții lor în vârstă au venit să-i viziteze înainte de a se întoarce în Iran pentru a-și continua slujirea pastorală și unde, probabil, îi așteaptă persecuția. Cereți protecția lui Dumnezeu peste părinți și slujirea în mijlocul convertiților din Iran. Rugați-vă că El să continue să-și folosească copiii pentru a-și clădi Biserica. Lăudați-L pe Domnul pentru generozitatea vecinului lor musulman.

Miercuri, 30 ianuarie

Oficialii sudanezi au percheziționat o biserică de casă din Nyala, Darfurul de Sud, pe 13 octombrie, arestând toți cei 13 creștini care erau acolo. Ei au eliberat doi oameni care proveneau din familii creștine, dar au reținut celelalte unsprezece persoane convertite de la islam. O persoană de contact a Fondului Barnabas a raportat: „I-au torturat, i-au bătut zi și noapte și le-au spus că vor vedea moartea pentru că și-au schimbat religia.” Pastorul grupului, Tajdeen Yousif, a fost ținut câteva zile în plus după ce celelalte zece persoane fuseseră eliberate. Toți cei unsprezece au fost obligați să raporteze zilnic autorităților, însă s-au ascuns. Sudanul este una dintre puținele țări din lume în care, în vremurile moderne, convertiții de la Islam pot fi și au fost executați pentru apostazie. Rugați-vă ca ei să fie păziți pe plan fizic și întăriți spiritual în Domnul.

Joi, 31 ianuarie

Pe 14 septembrie, teroriștii Al-Shabaab au oprit un autobuz într-o zonă majoritar musulmană din Kenya și le-au ordonat tuturor să-și prezinte cărțile de identitate. Ei au separat de grup trei pasageri care nu erau localnici (presupuși a nu fi musulmani) și le-au cerut să recite primul capitol din Coran și crezul islamic. Primul capitol al Coranului este cunoscut tuturor musulmanilor ca parte a rugăciunilor zilnice. Rostirea crezului islamic este privită de musulmani drept o convertire la islam. Doi dintre cei trei au refuzat să se supună cerințelor și au fost apoi legați și uciși. Unul era un muncitor din altă parte a Kenyei și celălalt, un băiat numit Iosua, era asistentul șoferului de autobuz. Rugați-vă să se pună capăt violenței teroriștilor Al-Shabaab împotriva creștinilor din nord-estul Kenyei.

Sursa: Fondul Barnabas

https://www.stiricrestine.ro/2019/01/26/jurnal-de-rugaciune-durerea-bisericii-persecutate-in-buletinul-fondului-barnabas/

Indonezia – Fost guvernator creștin eliberat din închisoare

Photo by Cahaya Maulidian
Protest islamic împotriva lui Basuki în Jakarta – 31 Martie 2017

Fostul guvernator al Jakartei, cunoscut sub numele de „Ahok”, a fost eliberat din închisoare la data de 24 ianuarie, după ce a fost închis timp de aproape doi ani fiind acuzat de blasfemie.

A fost eliberat cu patru luni înainte de termen din cauza comportamentului exemplar. La ieșirea din închisoarea West-Java a fost întâmpinat de fiul său cel mai mare, Nicholas, și de un grup de susținători.

Potrivit portalului catolic de știri UCAN, creștinul chinez, al cărui nume real este Basuki Tjahaja Purnama, le-a cerut susținătorilor săi printr-o scrisoare să nu vină să îl întâmpine la ieșirea din închisoare „pentru binele comun” și „pentru binele ordinii publice”.

„Ahok va fi în sfârșit eliberat din închisoare și reunit cu familia, însă el nu ar fi trebuit să fie închis în primul rând”, a declarat Elaine Pearson din cadrul Human Rights Watch (HRW) la începutul săptămânii. „Condamnarea pe nedrept a lui Ahok este o reamintire a faptului că minoritățile din Indonezia sunt expuse riscului atât timp cât legea abuzivă de blasfemie rămâne în vigoare”.

Din anul 1968, mai mult de 150 de persoane au fost încarcerate și doar în anul 2018 cel puțin șase persoane au fost condamnate în temeiul acestei legi.

Proteste în masă

Ahok, un creștin de origine chineză, a fost acuzat de blasfemie în decembrie 2016, în timp ce candida pentru a fi reales ca guvernator al capitalei Indoneziei. În mai 2017, a fost găsit vinovat de instanță pe baza unui videoclip, în care îi acuza pe oponenții lui politici că folosesc versete din Coran pentru a-i descuraja pe musulmani să îl voteze.

S-a dovedit că videoclipul a fost orchestrat de către un profesor din Jakarta, Buni Yani, care a fost ulterior găsit vinovat de „discurs de ură” și trimis în închisoare în noiembrie 2017.

În ciuda noilor dovezi și a condamnării lui Buni Yani, Curtea Suprema a respins recursul fostului guvernator.

Cazul lui Ahok a fost marcat de proteste în masă din partea unor grupări islamice extremiste. Acest lucru ilustrează intoleranța religoasă crescândă din Indonezia, națiunea cu cea mai numeroasă majoritate musulmană din lume.

Sursa: World Watch Monitor

https://www.stiricrestine.ro/2019/01/26/indonezia-fost-guvernator-crestin-eliberat-din-inchisoare/?utm_sou