CREDINŢA ŞI ASIGURAREA – J.C.Ryle.

CREDINŢA ŞI ASIGURAREA – J.C.Ryle.

Soteriologie: 

«M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. » (2 Tim 4:7-8)

O speranţă plină de încredere, aşa cum o exprimă Pavel în 2 Timotei 4:6-8, este biblică şi adevărată. Aş spune pe deplin şi foarte deschis că un creştin adevărat, un om transformat , poate ajunge la acel grad de credinţă în Hristos încât, în general se va simţi plin de încredere cu privire la iertarea şi siguranţa sufletului său,  — rar va fi tulburat de îndoială — rar va fi abătut de ezitare — rar va fi abătut de întrebări neliniştitoare, — şi, pe scurt, deşi agitate de multe şi de conflictul interior cu păcatul, va privi întotdeauna spre moarte fără a tremura şi spre judecată fără spaimă.

Marea majoritate a celor care sunt lumeşti se opun doctrinei asigurării. Că ei nu o pot primi nu este nici o mirare. Dar sunt şi unii credincioşi adevăraţi care resping asigurarea, sau se feresc de ea, ca fiind o doctrină plină de primejdii. Ei cred că ea se află la limita îndrăznelii. Se pare că ei cred că este o dovadă de smerenie a nu fi niciodată plin de încredere şi a trăi cu un anumit grad de îndoială. Aceasta este de regretat şi face mult rău.

“Presupunerea”, spune Adams, ”este însoţită de instabilitatea vieţii; convingerea are o conştiinţă calmă: care provoacă păcatul deoarece este sigură; aceasta nu provoacă de teama de a pierde asigurarea. Convingerea nu va păcătui, deoarece L-a costat pe Salvatorul ei atât de mult;  presupunerea va păcătui, deoarece harul este din abundenţă. Smerenia este calea către cer. Cei ce sunt siguri, cu mândrie, că ajung în cer, nu ajung la fel de des acolo ca cei care se tem să nu meargă în iad.”

Recunosc cu sinceritate că există persoane îndrăzneţe care susţin că simt o încredere pentru care nu au garanţie biblică. Întotdeauna există oameni care cred numai bine despre ei înşişi, în timp ce Dumnezeu crede altceva, la fel cum există oameni care cred rău despre ei înşişi, în timp ce Dumnezeu crede bine. Vor exista întotdeauna. Încă nu a existat vreun adevăr biblic fără abuzuri şi falsificări. Aleşii lui Dumnezeu, neputinţa omului, salvarea prin har, toate sunt abuzate. Există fanatici şi entuziaşti cât timp există lumea. Dar cu toate acestea, asigurarea este ceva real, obiectiv şi adevărat ; şi copiii lui Dumnezeu nu trebuie să se lase conduşi de la folosirea adevărului, numai pentru că de acesta se face abuz.

Cititorule, poţi fi sigur că Pavel a fost ultimul om din lume care şi-ar fi construit încrederea pe ceva ce-I aparţinea. El a scris despre sine ca fiind “cel dintâi păcătos”(1 Tim 1:15), avea sentimentul profund al vinei lui şi al depravării lui. Dar avea un sentiment şi mai adânc al lungimii şi lăţimii neprihănirii lui Hristos, atribuită lui. Cel care striga “ O nenorocitul de mine” (Rom 7:24), avea o imagine clară asupra fântânii răului din inima sa. Dar avea o şi mai clară imagine despre cealaltă Fântână care îndepărtează orice păcat şi necurăţie. Cel care s-a crezut cel mai mic dintre sfinţi” (Efes 3:8), avea un sentiment viu şi stăruitor asupra slăbiciunilor proprii, dar unul şi mai viu despre promisiunile lui Hristos, “Oile mel nu vor pieri” (Ioan 10:28), nu poate fi încălcată. Pavel ştia, dacă a ştiut vreun om vreodată, că era slab, scoarţă fragilă, plutind pe un ocean furtunos. Dacă a văzut cineva, el a văzut valurile ce se rostogolesc şi furtuna ce urlă de care era înconjurat. Dar nu a privit la el, ci la Isus şi nu i-a fost teamă. Şi-a amintit de ancora ce era de neclintit şi sigură ;  — şi-a amintit Cuvântul şi lucrarea şi intervenţia constantă a Celui care îl iubea şi care S-a dat pentru el. Şi aceasta, nu altceva i-a permis să spună curajos “O cunună este pregătită pentru mine, şi Domnul mi-o va da” şi să concluzioneze atât de sigur “Domnul mă va păstra: nu voi fi niciodată înfrânt.”

Nu mai insist pe această parte , trec la cel de-al doilea lucru, şi anume, că un credincios s-ar putea să nu ajungă vreodată la această speranţă plină de încredere, despre care spune Pavel, şi totuşi să fie salvat.

Recunosc aceasta cu libertate. Nu o contest nici un moment. Nu vreau să fac întristez inima cuiva dacă Dumnezeu nu o face, sau să descurajez un copil al lui Dumnezeu slab, sau să las impresia că oamenii nu au parte cu Hristos dacă nu au încrederea.

O persoană poate avea credinţa salvatoare în Hristos şi totuşi să nu se bucure niciodată de speranţa plină de încredere, ca şi Apostolul Pavel. A crede şi a avea o speranţă pâlpâitoare de acceptare este un lucru; a avea bucurie şi pace în credinţa noastră şi a abunda în speranţă este cu totul altceva. Cred că aceasta nu ar trebui uitat niciodată. Num ă feresc să spun că prin har un om poate avea credinţă destulă pentru a ajunge la Hristos, destulă pentru a rămâne în El, pentru a avea încredere în El,  — să fie cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, — să fie salvat cu adevărat; şi totuşi să nu fie liber de anxietate, îndoială şi frică până în ultima lui zi.

“O scrisoare”, spune un scriitor bătrân “poate fi scrisă, ceea ce nu înseamnă pecetluită; deci harul poate fi scris în inimă, dar Duhul poate să nu o pecetluiască cu încrederea.”

Un om poate fi copil în familia lui Hristos; să gândească, să vorbească ca un copil; şi deşi este salvat, să nu se bucure niciodată de speranţa vie sau să nu cunoască niciodată adevăratele privilegii ale moştenirii lui.

Cititorule, să nu înţelegi greşit, când mă auzi insistând pe încredere. Nu-mi fă nedreptatea să spui că ţi-am zis că nimeni nu este salvat decât cei care pot spune ca Pavel”ştiu că sunt convins…este o cunună pregătită pentru mine.” Nu spun aceasta. Nimic de felul acesta.

Credinţă în Isus Hristos trebuie să o aibă omul, dincolo de orice îndoială, dacă vrea să fie salvat. Nu cunosc altă cale de acces la Tatăl. Nu văd altă îndurare decât prin Hristos. Un om trebuie să-şi vadă păcatele şi starea pierdută, trebuie să vină la Isus pentru iertare şi salvare, trebuie să-şi pună speranţa în El şi numai în El. Dar dacă are credinţă numai pentru aceasta, oricât de slabă şi plăpândă acea credinţă poate fi, eu promit conform garanţiilor biblice, nu va pierde cerul.

Niciodată, niciodată să nu reducem libertatea glorioasei Evanghelii, sau să-I retezăm proporţiile corecte. Să nu facem poarta mai strâmtă şi calea mai îngustă decât le-a făcut deja mândria şi iubirea păcatului. Domnul Isus este foarte milos şi îndurător. El nu se uită la cantitatea de credinţă, ci la calitate. El nu-i măsoară gradul, ci adevărul. El nu rupe trestia frântă şi nu stinge mucul care fumegă. El nu va îngădui să se spună că a pierit vreunul la picioarele crucii. “pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6:37).

Da cititorule, deşi credinţa unui om nu va fi mai mare ca bobul de muştar, dacă ea îl aduce la Hristos şi îi îngăduie să atingă marginea hainei Lui, va fi salvat, la fel de sigur ca cel mai vechi sfânt din cer; la fel de complet şi de veşnic ca şi Petru, Ioan sau Pavel. Sunt mai multe grade în sfinţirea noastră. În îndreptăţirea noastră nu este nici unul. Ceea ce este scris, este scris şi nu va da greş: “Oricine crede în El,  — nu oricine are o credinţă puternică, ci  “Oricine crede în El,  nu va fi dat de ruşine” (Rom 10:11).

Dar în tot acest timp vreau să observaţi, bietul suflet poate că nu are încredere deplină în legătură cu iertarea şi acceptarea lui de către Dumnezeu. El poate fi tulburat de teamă şi de îndoială. Poate avea multe întrebări şi anxietate — multe lupte şi lipsă de înţelegere — nori şi întuneric, furtună până la sfârşit.

Repet că voi afirma faptul că simpla credinţă în Isus salvează un om, deşi el poate niciodată nu va ajunge la încredere, asigurare; dar nu afirm că va ajunge în cer cu o mângâiere puternică şi abundentă. Voi afirma că va ajunge în siguranţă în port ; dar nu că va intra acolo cu toate pânzele sus, plin de încredere şi bucurie. Nu voi fi surprins dacă va ajunge în cerul dorit, bătut de furtună şi de vreme, abia realizându-şi siguranţa până când deschide ochii în slavă.

Cititorule, cred că este foarte important să avem în vedere diferenţa dintre credinţă şi încredere. Explică lucruri pe care cineva care studiază religia găseşte că este greu de înţeles.

Să ne amintim că credinţa este rădăcina şi încrederea este floarea. Fără îndoială, nu poţi avea floarea fără rădăcină; dar este la fel de sigur că poţi avea rădăcina şi să nu ai floarea.

Credinţa este acea biată femeie tremurătoare care a venit în spatele lui Isus, în mulţime şi I-a atins marginea hainei (Marcu 5:27). Încrederea este Ştefan care stă calm în mijlocul ucigaşilor lui, “Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stand la dreapta lui Dumnezeu!”

Credinţa este hoţul care se pocăieşte strigând: “Doamne, aminteşte-Ţi de mine”(Luca 23:42). Încrederea este Iov, stand în praf, acoperit de bube şi spunând: “Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25). «Deşi mă va ucide, voi avea încredere în El »  (Iov 13:15).

Credinţa este Petru care strigă în timp ce se scufundă: “Doamne, salvează-mă!” (Mat 14:30). Încrederea este acelaşi Petru declarând înaintea Consiliului după aceea, “El este „piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:11-12).

Credinţa este vocea anxioasă, tremurătoare, “ Doamne, cred, ajută necredinţei mele” (Marcu 9:24). Încrederea este provocarea plină de siguranţă Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? …Cine-i va osândi?(Rom 8:33,34). Credinţa este Saul rugându-se în casa lui Iuda, la Damasc, plin de durere, orb şi singur (Fapte 9:11). Încrederea este Pavel, prizonierul în vârstă, privind calm spre mormânt şi spunând “Ştiu în Cine m-am încrezut…este o cunună pregătită pentru mine.” (2 Tim 1:12, 4:8).

Credinţa este viaţa. Ce binecuvântare mare! Cine poate spune golul dintre viaţă şi moarte? Şi totuşi, viaţa poate fi slabă, bolnavă, fără sănătate, dureroasă, încercând, neliniştită, epuizată, împovărată, fără bucurie, fără zâmbet, până la capăt.

Încrederea este mai mult decât viaţa. Este sănătatea, puterea, tăria, vigoarea, activitatea,  energia, bărbăţia, frumuseţea.

Cititorule, nu se pune problema despre salvat sau nesalvat, ci despre privilegiu sau nu. Nu este vorba despre a avea sau nu pace, ci despre o mare pace sau o pace mai puţină. Nu este vorba despre rătăcitorii acestei lumi şi şcoala lui Hristos, ci despre cei care sunt în şcoală:–este vorba despre primul şi ultimul.

Cel care are credinţă este bine. Ar trebui să fiu fericit, dacă aş crede că toţi cititorii acestui articol o au. Binecuvântaţi, de trei ori binecuvântaţi sunt cei ce cred. Sunt în siguranţă. Sunt spălaţi. Sunt îndreptăţiţi. Sunt dincolo de puterea lui iadului. Satan, cu toată răutatea lui, nu-I va scoate niciodată din mâna lui Dumnezeu.

Dar cel ce are încredere este mult mai bine  — vede mai mult, simte mai mult, ştie mai mult, se bucură mai mult, are mai multe zile ca acelea despre care se vorbeşte în Deuteronom 11:21, “cât vor fi zilele cerurilor deasupra pământului.

http://www.voxdeibaptist.org/faith_and_assurance_trd.htm

RUBEN.

RUBEN. (TM re’uben; LXX Rouben; Pesh. Roubil; Jos. Roubelos; arab. Ra’ubin; lat. Rubin).

I. Primul-născut al lui Iacov de către Lea (Geneza 29:32), al cărui nume este legat de fraza: „Dumnezeu a privit asupra necazului meu” (ebr.ra’a… be’onyi). Faptul că acest înţeles a fost ataşat numelui este limpede din celelalte nume din acest pasaj: „Simeon (Ascultat)… Domnul a ascultai”, „Levi (Alipit)… soţul meu… se va alipi”, „Iuda (Laudă)… Eu voi lăuda pe Domnul”, „Dan (Judecat)… Dumnezeu a judecat”, etc. S-au făcut încercări de a conferi consoanelor din cuvântul ebraic „Ruben” semnificaţia frazei „El a privit asupra necazului meu” în consoanele cuvântului ebr. „Ruben”, care în textul prezent pare să însemne: „Iată un fiu”. Este posibil ca vocalizarea numelui să fie greşită.

Ruben a avut unele calităţi de admirat în caracterul său; din păcate, ele au fost contracarate de actul său incestuos cu Bilha, concubina tatălui său (Geneza 35:22). Ruben a fost cel care i-a sfătuit pe fraţii săi să nu-l omoare pe Iosif, şi apoi s-a întors la fântână să-i dea drumul (Geneza 37:21, 29). Mai târziu el i-a acuzat că au adus nenorocirea asupra lor înşişi, când au fost ţinuţi prizonieri la curtea egipteană, suspectaţi că ar fi spioni (Geneza 42:22). Din nou, Ruben a fost cel ce i-a oferit pe cei doi fii ai săi ca şi garanţie pentru siguranţa lui Beniamin (Geneza 42:37).

În binecuvântarea fiilor lui Iacov, Ruben este recunoscut în mod legal ca fiind întâiul născut, cu toate că, în realitate porţia dublă pe care el ar fi primit-o ca drept de întâi născut (Deuteronom 21:17) a fost predată în mod simbolic lui Iosif, prin cei doi fii ai săi, Efraim şi Manase. Totuşi, după o elogie la adresa lui Ruben, fără îndoială făcută cu sinceritate, patriarhul adăugă o afirmaţie semnificativă şi profetică: „Năvalnic ca apele, tu nu vei mai avea întâietatea…” (Geneza 49:4). Această recunoaştere legală întâi născut este reţinută în 1 Cronici 5:1, unde ni se spune că dreptul de întâi născut a aparţinut lui Iosif de fapt însă nu de drept, pentru că „el (Iosif) nu va fi menţionat în genealogie în conformitate cu dreptul de întâi născut” (vezi Genesius, Hebr. Gram. 28, p. 349, cap. 114k). Şi astfel în Geneza 46:8, Exod 6:14; Numeri 26:5, Ruben îşi recapătă dreptul de întâi născut. Ruben a avut patru fii înainte de a coborî în Egipt.

II. Tribul lui Ruben a fost implicat în răscoala din pustie (Numeri 16:1). Tribul s-a unit cu Gad şi a ocupat teritoriul din partea de E a Iordanului. În N a fost învecinat cu Gad, şi în S mărginit de Amon. Ocupaţiile tribului erau în cea mai mare parte pastorale, însă cei de la V de Iordan erau agricultori. Aceasta a adus probabil la o separare a intereselor comune, pentru că Ruben nu a luat parte la reprimarea atacului lui Sisera (Judecători 5:15 ş.urm.). În timpul lui Saul ei s-au unit cu Gad şi Manase într-un atac asupra agariţilor, aparent un popor nomad (1 Cronici 5:10,19 ş.urm.).

Cu toate că Gad este menţionat pe Piatra moabită, Ruben nu este găsit, şi astfel se pare că pe acea vreme, cca. 830 î.Cr., ei îşi pierduseră importanţa ca şi luptători. Cu toate acestea, ei n-au fost niciodată uitaţi de fraţii lor; în Israelul reconstruit de Ezechiel este ţinut un loc şi pentru tribul lui Ruben (Ezechiel 48:7,31), şi de asemenea, ei sunt număraţi printre rămăşiţa celor 144.000 de pecetluiţi din fiecare trib al poporului Israel, în Apocalipsa lui Ioan (Apocalipsa 7:5).

R.J.A.S.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/ruben_4.html

CERERI ÎN CADRUL RELAŢIEI OM – DUMNEZEU Mat.7:7-23

1). INTRODUCERE. Prima întrebare care îmi vine în minte este dacă conform titlului este posibil ca omul să facă o cerere către cel care l-a creat, şi dacă este îndreptăţit să o facă. Poate există excepţii dar răspunsul este categoric NU. Deci omul trebuie să aibă o relaţie cu Dumnezeu de tipul eu – Tu, ca să dacă o cerere indiferent de tipul ei, dar şi atunci se pune în calcul planul lui Dumnezeu, iar poziţia omului este de genul : ”roagă-te, crezi şi aşteaptă”. Nu ne putem nici pe departe compara cu Solomon dar dacă Dumnezeu ne-ar întreba ca pe Solomon: „ce vrei să-ţi fac” ? Ce ai răspunde? Cred sincer că suntem departe de această situaţie, dar acest lucru nu exclude rugăciunile noastre către Dumnezeu.

Scopul Evangheliei după Matei este de natură apologetică şi Escatologică. Este destinată evreilor. Avem 5 discursuri: Etic, Misiologic, Kerigmatic, eklesial, escatologic. Evanghelia este denumită şi Evanghelia Regelui. cap. 5 -7, „Predica de pe Munte”, Isus este un nou Moise, ce oferă o nouă Tora poporului său. În sintagma „ a-ţi auzit dar Eu vă spun”, Isus merge la motivaţii. De asemenea se pune o întrebare : ce aşteptări avem atunci când interacţionăm cu poporul lui Dumnezeu. Autorul[1] este Matei ”darul lui Iahve” un vameş (Matei 9:9) care strângea impozite pentru romani, dispreţuit de poporul lui, dar care lasă totul şi merge după Isus. Evanghelia este destinată evreilor şi a fost scrisă cam prin anii 60 D.C. Matei predică în Palestina şi tradiţia spune că moare de moarte bună în Etiopia sau Macedonia. Evanghelia vorbeşte despre o nouă creaţie care este Biserica lui Hristos (Matei 16:18). Ideea principală din Evanghelie este Împărăţia Cerurilor, iar Biserica este inclusă în aceasta. Nici Isus şi nici Ioan nu au încercat să explice înţelesul lor, şi evreii primului secol au înţeles ce vor să spună. Pentru teologii secolului XIX nu este atât de clar, dar termenul presupune că Mesia a inaugurat Împărăţia Cerurilor la standarde cereşti pe acest pământ, şi că ea se va extinde şi este un termen treptat şi ascendent. Împărăţia Cerurilor va fi întemeiată pe acest pământ la revenirea Regelui (Matei 24-25). De asemenea Împărăţia Cerurilor înseamnă mai puţin decât Împărăţia lui Dumnezeu care cuprinde toată creaţia. Evanghelia după Matei face parte din evangheliile sinoptice. Matei Îl prezintă pe Domnul Isus Hristos ca fiind Regele. În Matei capitolele 5-7, este descrisă realaţia dintre credincios şi Dumnezeu dar şi relaţiile dintre credincios şi semenii.

Avem o serie de dovezi în sprijinul autencitităţii Evangheliei după Matei.[2] Papias a fost ucenicul lui Ioan şi episcopul bisericii din Hierapolis din Frigia şi a decedat prin anul 160 D.C. Ireneus episcop din Lion secolul 2 afirmă că Matei a scris Evanghelia în limba lor. De asemenea şi Eusebiu din Cezarea, secolul 3 afirmă faptul că Matei a scris Evanghelia în limba părinţilor lui.

Pe timpul lui Isus[3] erau mai multe secte iudaice din care amintim câteva : Cărturarii, care aveau una din cele mai importante slujbe în Israel, în sensul că ei multiplicau scrierile sfinte, iar Isus îi numeşte ”învăţătorii Legii”. Isus intră în conflict cu ei datorită orgoliului lor şi prin faptul Isus interpretează Scriptura şi îi contrazice. Isus era mai popular ca ăi ei şi o pricină de invidie (Matei 7:28-29). O altă clasă erau Saducheii, nume care se trage probabil din Ţadoc, care a fost Marele Preot din vremea lui David şi Solomon. Ei deţineau puterea politică în timpul dinastiei irodiene. Erau de felul lor oportunişi. Aderau la o strică aplicare a literei Legii, dar în mod inexplicabil nu credeau în existenţa îngerilor, (Fapte 23:8), şi nici în nemurirea sufletului. Ana şi Caiafa făceau parte din rândul lor, iar mai târziu după Înviere şi Înălţarea lui sus la cer, au pornit o prigoană împotriva apostolilor. Preoţia lor a încetat practic când Marele Preot şi-a început lucrarea sus în Slavă (Evrei 4:14-16). Dar şi din rândul lor au fost preoţi care au crezut în Hristos (Fapte 6:7). O altă partidă influentă a fost aceea a fariseilor nume derivat din ”paraş”, a separa, evrei care doreau o separare de lume, cu o mulţime de restricţii, ritualuri, curăţiri, şi se abţineau d a face cu persoane sau lucruri necurate. Fariseu însemna a avea o anumită concepţie despre lume şi viaţă, iar în felul acesta un om putea să fie şi cărturar şi fariseu. Ei aderau la o interpretare strictă a legii, dar adăugau o mulţime de reguli care ţineau de tradiţia religioasă. Erau foarte mândrii şi pentru a împăca viaţa lor ascetică şi Legea, erau în majoritatea lor făţarnici. (Matei 23:13-36). Formele exterioare ascundeau de fapt sărăcia spirituală. Ei a fost duşmani înverşunaţi şi violenţi a lui Hristos şi a ucenicilor. Pavel făcea parte din ”cea mai îngustă partidă” a fariseilor. Irodianii erau un fel de poliţie locală şi păzeau Templu. Romanii nu au avut acces în curţile Templului dar nici nu erau prea interesaţi de   confruntările interne ale evreilor. O altă partidă a fost aceea a Ziloţilor, patrioţi fanatici, care luptau împotriva romanilor ca haiducii, modelul lor fiind Iuda Macabeul. Ei erau priviţi cu simpatie de către popor. Isus alege ca şi ucenic şi pe Simon zilotul (Luca 6:15). Ca şi instituţii iudaice avem sinagoga şi sinedriul. Sinagoga[4] a apărut în timpul robiei babiloniene. Ea nu este menţionată în Vechiul Testament, dar cum citim în Noul Testament o găsim atât la evrei cât şi la izraeliţii din diaspora. Acolo se făcea studiu şi educaţia din Scriptură (Matei 9:35). Conducerea era de tip congregaţională, şi slujirea nu era ereditară ca la preoţi. Conducătorii se numeau fruntaşi (Marcu 5:22), iar diaconii care se ocupau de lucruri materiale. Mai exista şi funcţia de ”cazan”, care urmărea citirea corectă a textelor biblice. Ele au avut un scop pozitiv în viaţa spirituală a poporului Israel. Sinedriul, din timpul Domnului Isus era tribunalul suprem care conducea treburile civile şi religioase ale naţiunii, denumit şi sobor sau senat (Fapte 4:15). Mişna şi Ghemara, erau culegeri din tradiţia iudaică şi ne spune că era alcătuit din un Mare Preot, douzeci şi patru de cadre preoţeşti denumiţii şi ”bătrâni” (Mat. 21:23) şi douzeci şi doi de ”cărturari” care cunoşteau bine Legea. Atunci când se spune Sinedriu, acest lucru presupune adunarea tuturor fracţiunilor din Israel. Isus face referire la ei când aminteşte de patimile Sale (Mat. 16:21).

2). ASPECTUL RUGĂCIUNII.[5] Rugăciunea şi postul sunt practici ale Vechiului Testament şi ale Noului Testament. Dumnezeu este Creatorul, iar noi suntem fiinţe create şi în aspectul relaţiei noastre cu El (postul şi rugăciunea), reverenţa este obligatorie. Dumnezeu aşteaptă rugăciunile noastre. Dumnezeu este creator, noi fiinţe creată şi suntem incurabili religioşi. Când ne rugăm, avem posibilitate să invocăm Numele lui Dumnezeu, Numele lui Isus Cristos şi Numele Duhului Sfânt. Avem aspecte obligatorii ale rugăciunii. Ea trebuie adresată lui Dumnezeu nu publicului trebuie să fie simplă şi specific de asemene trebuie făcută cu credinţă şi speranţă în plus rugăciunea nu este condiţionată. Modelul de rugăciune este „Tatăl nostru” în care predomină aspectul spiritual. Dacă ne uităm la rugăciunea Tatăl Nostru, observăm două mari secţiuni. În prima parte se pune accent pe partea spirituală, iar apoi ce pe partea materială. De asemenea se pune accentul pe iertare. Mulţimea vorbelor nu ajută la nimic fiindcă Dumnezeu în Omniştienţa Sa ştie de ce anume avem nevoie. Acest lucru nu exclude rugăciunea din partea credinciosului fiindcă aceasta este o parte importantă din relaţia pe care omul o are cu Dumnezeu.   În Luca 1:1 apare un fapt care ne pune pe gânduri în sensul că ucenicii îşi dau seama că nu ştiu să se roage deşi erau evrei. Este important felul cum să ne rugăm şi cum să nu ne rugăm. În rugăciune nu trebuie să impresionăm oamenii, sau să ne lăudăm.. ”Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru-ca să fie văzuţi de oameni”, (unde sunt mai mulţi oameni), sau în biserică. Nu bolborosim şi nu facem rugăciuni lungi şi pompoase. De asemenea nu informăm pe Dumnezeu, fiindcă El este Omniştient. Rugăciunea de asemenea nu trebuie să fie o ”mantră” creştină. Rugăciunea Ea trebuie să fie făcută în mod personal, pentru că ne adresăm unei Persoane. Rugăciunea trebuie să fie simplă, specifică şi la obiect. De asemenea trebuie făcută cu credinţă şi speranţă. Rugăciunea nu este condiţionată, (ci: roagă-te, crezi, aşteaptă), noi ne rugăm dar Dumnezeu decide, prin Da sau Nu. Rugăciunea se poate face greşit sau corect. O învăţătură greşită va genera practici greşite. O inimă nepotrivită, plină de păcat şi care se roagă nu are şansă să fie ascultată pentru că în acest caz Dumnezeu le respinge pe ambele. Este nevoie de o părtăşie între divin şi uman, dar nu o intimitate greşită, prost înţeleasă, sau un Dumnezeu departe, inaccesibil, şi este necesară o stare de echilibrul. Dumnezeu este Creatorul infinit, noi suntem fiinţe create cu nevoi materiale şi spirituale. De asemenea este nevoie de echilibru în sentimente noastre de dragoste, recunoştinţă, smerenie, adorare, respect, frică, vinovăţie, încredere. Rugăciunea este apropiere şi relevanţă, e corporativă, şi uneşte „Tatăl Nostru” Comunicarea se face prin rugăciune între om şi Fiinţa Divină. Omul este sursa, dar este necesară calea şi destinatarul, în cazul nostru Dumnezeu. De asemenea procesul poate fi inversat în felul acesta : Dumnezeu,   Sfânta Scriptură, şi omul. Dacă un element este absent, comunicarea nu se produce. Termenii de comunicare sunt hotărâţi de Dumnezeu. (Isaia 59:1-2) Când omul schimbă termenii comunicarea se întrerupe. Ca exemplu avem cărturarii fariseii, saducheii din timpul lui Isus Cristos. ”Nu fiţi ca ei!” Poţi vorbi cu Dumnezeu în rugăciune şi acest lucru este un mare privilegiu. Mai există câteva aspecte. Păcatul şi greşeala sunt o datorie care trebuie plătite. Nu există pocăinţă dacă nu poţi ierta. Dacă nu iertăm nici Dumnezeu nu ne iartă. Motive pentru care nu poţi ierta sunt mândria şi duşmănia. Există o urgenţă a împăcării, particulară şi imediată. Între om şi Dumnezeu, şi între oameni. Nu poţi duce darul la altar dacă nu te împaci cu fratele tău. (Mat 5 23-24) Omul prin cădere este o fiinţă răzvrătită. Este dator faţă de Dumnezeu, „plata păcatului este moartea” (Rom. 6:23) Isus Cristos a iertat păcatele noastre să nu uităm acest lucru Cristos a împăcat lumea cu Dumnezeu, acesta a fost mandatul preoţiei Lui. Mandatul preoţiei noastre este împăcarea lumii cu Dumnezeu prin Cristos. Ce se întâmplă cu păcatul (conştient) care nu este dus la Cruce? Acesta nu este iertat şi finalitatea omului este Iadul. Rugăciunea se face „ în cămăruţa ta” şi în Biserică, pentru problemele tale şi a bisericii. Rugăciunea trebuie făcută   cu umilinţă. Bate insistă stăruie în rugăciune, dar Duhul Sfânt te va lumina în rugăciune.

Exemple de rugăciune[6]: 1 Samuel 1:27  Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. 28  De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.” Şi s-au închinat acolo înaintea Domnului. Neemia 1:6  Să ia aminte urechea Ta şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit. Psalmi 4:1  Răspunde-mi, când strig, Dumnezeul neprihănirii mele: scoate-mă la loc larg, când Sunt la strîmtoare! Ai milă, de mine, ascultă-mi rugăciunea! Luca 1:13  Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta Elisaveta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. Faptele Apostolilor 10:31  şi a zis: „Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale. Sunt doar câteva exemple de rugăciune.

3). PROROCII MINCINOŞI[7]. Din păcate ei există şi ne întrebăm ce poate determina o aşteptare falsă, şi o învăţătură falsă. (ver.15) Ioan botezătorul ( Ioan.1:19-23) 19 Iată mărturisirea făcută de Ioan, când Iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?” 20 El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul. 21 Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu Sunt!” „Eşti proorocul?” Şi el a răspuns: „Nu!” 22 Atunci i-au zis: „Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?” 23 „Eu” a zis el „Sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziţi calea Domnului” cum a zis proorocul Isaia.” Norodul a ieşit la Ioan din Ierusalim, toată Iudeia, şi împrejurul Iordanului. A fost o mişcare deosebită: (Matei 3:5) Iudeii aşteptau o izbăvire similară cu cea din Egipt   care trebuia să fie precedată de un val de pocăinţă. În tradiţia iudaică Ilie semăna mai degrabă cu un general de armată decât cu un profet. Tradiţia spunea că Ilie, de pe vremea lui Ahab, este prezent şi interesat de situaţia lui Israel, era cu rabinii, sau în sus în cer notând dorinţele oamenilor şi împlinirea Legii. El era mijlocitorul dintre om şi Dumnezeu. Rabinii susţineau că lui Ilie i s-a încredinţat cele 3 chei ale vieţii:   naşterea, ploaia şi învierea.   Ioan este întrebat: eşti Ilie – NU: eşti Mesia – NU. (Ioan.1: 23) „Eu” a zis el „Sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziţi calea Domnului” cum a zis proorocul Isaia.” Astfel Ioan nu se identifică cu Ilie aşteptat de iudei. Nu ştia şi Nu era. Totuşi Isus spune: (Matei 17:12)  Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.” Mesajul lui Ioan este din Isaia 42: Robul Domnului, şi 53 Mielul lui Dumnezeu. Cum s-a ajuns aici la o deformare aşa de mare a Legii lui Dumnezeu? Avem pe de o parte Tora orală,   Tora Scrisă, Mishnah şi Ghemara (Talmudul Palestinian 500 D.C. şi Talmudul Babilonian 700 D.C.) Tora scrisă înseamnă Midrasim (comentarii pe Tora) plus Targum (traduceri ale Torei în aramaică). Ghemara erau comentarii pe Mishnah, dea lungul generaţiilor dintre diferiţi comentatorii. ATENŢIE la tragedia interpretări, interpretărilor. În conceptul de MESIA exista o aşteptare mesianică deosebită, ”curba lui Gaus” care însemna o perioadă de aşteptare de 2 secole B.C. (Hristos şi Crucea) şi 1 secol D.C. În Luca găsim o oarecare clarificare. Luca 3:15  Fiindcă norodul era în aşteptare, şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul. Dar avem caracteristici a lui Mesia definite în mod foarte clar. Este   un om ales de Dumnezeu (Isaia 41:25). Este numit să facă o anumită lucrare pentru poporul lui Dumnezeu, ( Isaia 45: 1-13) de asemenea i s-a dat stăpânire peste naţiuni,( Isaia 45:1-3), şi să facă o judecată (Isaia 47), El este însuşi Dumnezeu, (Isaia 45.17). Cristos s-a văzut pe Sine ca o întruchipare a năzuinţelor mesianice a Vechiului Testament. Întrebare este de ce nu l-au recunoscut evreii pe Cristos ? Avem acelaşi motiv ca şi la Ioan botezătorul, care este tragedia   interpretări, interpretărilor.   Ea funcţionează şi astăzi. În versetele[8] 15-19 din Matei 5, găsim o avertizare serioasă cu privire la prorocii mincinoşi, care pot fi cunoscuţi după roada pe care o aduc. Analogia se face cu pomul care se cunoaşte după fructele sale. Cei care aduc roade rele vor fi aruncaţi în foc care semnifică Iadul. Este[9] adusă în discuţie problema judecăţii a acestor proroci mincinoşi care sunt cunoscuţi după roadele lor oglinda cea mai bună fiind roadele firii din Galateni 5:19, spuse de apostolul Pavel, iar Cristos face analogie cu spini, smochine pomi, şi atrage atenţia că sunt îmbrăcaţi în ”haine de oi dar sunt lupi răpitori”, a căror sfârşit este Iadul. Întotdeauna Satana va încerca să înlocuiască Adevărul cu lucruri false.

4). CEREREA OMULUI CĂTRE DUMNEZEU.[10] Aflaţi în diferite stări de dificultate şi când nu suntem după voia lui Dumnezeu, Isus ne dă soluţia. Ea se găseşte în versetele 7 şi 8, dar Isus atrage atenţia ţi asupra contextului, în care Dumnezeu este mult mai generos ca şi un tată firesc. Acesta este un aspect al relaţiilor dintre oameni. Există diferite tipuri de relaţie ca : cumpărător – vânzător, colegial, reciprocitate, sau familial de tipul tată – fiu. Dar Isus vorbeşte de o relaţie specială bazată pe dragoste. Dumnezeu ne iubeşte pur şi simplu. Acesta este un mare privilegiu pentru oameni în special pentru credincioşi. El este un Tată care iubeşte copii lui. Dacă percepem în termeni de distanţă apropierea sau depărtarea noastră de Hristos ea este foarte mică în sensul că El este aproape şi bate la uşa inimi noastre. Dumnezeu doreşte să avem părtăşie cu El.

5). REGULA DE AUR din versetul 7:12  Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. Isus o identifică cu întreaga învăţătură a Vechiului Testament. Multe frământări rezultă din aceste lucruri simple şi mărunte care nu sunt puse în aplicare de către credincioşi. Dar aceste lucruri nu sunt uşor de atins pentru cei care nu iubesc. Este nevoie de o alegere un efort şi o acţiune. Aici intră în discuţie ”Poarta cea strâmtă şi Calea cea largă”. Doar o minoritate alege calea care duce la mântuire. De asemenea ea intră în conflict cu Legea Talionului din Vechiul Testament în sensul că oferă ceva mai bun.

6). ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR. Cetăţeanul noii Împărăţii este un element al schimbării, el este lumină, este sare, el este exponentul unei Împărăţii care într-o zi va deveni singura existentă şi oricine va vrea să fie în ea trebuie să trăiască după aceste principii. Pentru a intra în Împărăţia Cerurilor este nevoie de Naşterea din Nou[11]. Prin propria putere omul nu se poate schimba.   Ieremia 13:23  “Poate un etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele?  Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi desprinşi să faceţi răul?” Ioan 15:5  “Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărţiţi de mine nu puteţi face nimic.” Fără naşterea din Nou toate încercările noastre de a fi buni eşuează şi falimentăm. Matei 7:16-18  “Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?  Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.  Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.” Precedentul Naşterii din Nou (sau de sus) este convertirea reală a păcătosului confruntat cu sfinţenia divină. Mântuirea se primeşte prin Har. Efeseni 2:8  Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9  Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Naşterea din nou e lucrarea divină pe care o face Duhul Sfânt în viaţa păcătosului. Ioan 3:5  “Isus i-a răspuns: ‘Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” Ea este o schimbare a caracterului celui convertit. 2 Corinteni 5:17  “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” De asemenea prin Naştere din Nou credinciosul devine o fiinţă nouă. Romani 6:4  “Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” Naştere din Nou este o curăţire a vieţii interioare. Împărăţia Cerurilor[12] este o aplicaţie a Suveranităţii lui Dumnezeu şi este ilustrată în pilde ca o ţarină, în care grâul creşte împreună cu neghina (Matei 13:24), un grăunte de muştar din care se face un copac mare  (Matei 13:33), un aluat, în care o mică plămădeală dospeşte toată plămădeala,   un negustor, care vinde tot ce are pentru a obţine un mărgăritar  (Matei 13:45), cu un năvod, în care peşti mici sunt aleşi şi despărţiţi de cei mari, (Matei 13:47), pilda cu zece fecioare în care se pune problema uleiului (Matei 25:1).

Originea Împărăţiei    Cerurilor se regăseşte în gândirea ebraică care aştepta restaurarea împărăţiei, dar predomina aspectul naţional, cosmic şi apocaliptic, în detrimentul unei Împărăţii spirituale instaurate de către Dumnezeu. Ce nu au înţeles evrei era conceptul de Mesia care însemna Miel şi Leu, dar care nu a funcţionat în mod simultan ci era despărţit de anul de îndurare a Domnului. Luca 4:18  „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, 19  şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” Mielul……..Leul. Deşii evreii erau născuţi pentru împărăţie, nu au beneficiat de ea doar cu puţine excepţii. (Iosif din arimatea, Zaharia, un număr mic de persoane).

Vestirea Împăraţiei cerurilor a făcut-o Ioan şi Isus. Isus Cristos în Mat 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Şi de către creştini. Tema este pocăinţă şi judecată. Condiţia pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu este pocăinţa şi Naşterea din Nou, Isus şi Nicodim . Ioan 3:3  Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” 5  Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui şi botezul.

Principiile spirituale ale Împărăţiei Cerurilor (Matei cap 5-7), din Predica de Munte sunt foarte ridicate şi creionează portretul caracterului creştin. Matei 5:48  Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit . De asemenea Isus Hristos nu strică Legea ci o împlineşte.

 Problemele care se ridică în Predica de pe Munte sunt : Fericirile, Ucenici sare şi lumină, Legea şi prorocii, despre ucidere, despre preacurvie şi despărţire, despre jurământ, iubirea vrăşmaşului, despre milostenie şi rugăciune, Tatăl nostru, post, adevăratele comori, grijile, judecăţi, stăruinţa în rugăciune, poarta cea strâmtă, prorocii mincinoşi, casa zidită pe stâncă. Ele au un caracter didactic.

 Împărăţia Cerurilor este o experienţă intimă, spirituală când Domnul Isus Hristos este primit în inima credinciosului ca şi Domn şi Rege. Ea nu are graniţe (are dar nu se pot frauda), capitală, teritoriu, şi nu izbeşte privirile. Ea este de natură spirituală, o realitate prezentă în interiorul nostru. Romani 14:17  Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Este o lucrare palpabilă o lucrare a lui Hristos, în care orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt vindecaţi, şi se primeşte iertarea păcatelor. Învierea aduce o nouă dimensiune a Împărăţiei cerurilor. Sămânţa semănată în ogor este Evanghelia Lui Isus, în lumea aceasta. Există o tensiune permanentă de tipul deja – nu încă, în viaţa credinciosului şi a bisericii, în sensul că a fost inaugurată, dar are o finalitate în viitor. Israelul va intra în Împărăţia Cerurilor prin Biserică.

7). FALŞII CREDINCIOŞI.[13]

 Ultima avertizare din Matei 7: 21-29, ar trebuii să îi pună pe gânduri pe credincioşi. A predica în numele lui Isus, a face minuni, a coate draci şi la judecată să ţi se spună ”niciodată nu v-am cunoscut” este un lucru extrem de grav. Isus pune accentul pe faptul că cei credincioşi trebuie să facă voia lui Dumnezeu. În acest sens Isus dă pilda cu casa zidită pe stâncă , în contrast cu casa zidită pe nisip, în care diferă temelia care reprezintă pe cel care aude Cuvântul lui Dumnezeu şi îl pune în aplicare. Cosmetizare şi imaginea credinciosului din afară nu duce la mântuire. Numai o confruntare cu păcatul va produce o convertire autentică. Isus îi învăţa ca Unul care are putere în contrast cu fariseii şi cărturarii din vremea lui. În ziua judecăţii este cumplit să auzi aşa ceva: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

 8). OFERTA LUI DUMNEZEU ÎN CRISTOS[14]   (Ioan 1:29-34) 29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! 30 El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine. 31 Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.” 32 Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El. 33 Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” 34 Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”   El era Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, de asemenea Cel care era înainte de Ioan, dar vine după el şi Cel care trebuia să fie recunoscut de Israel, în plus era Cel peste care s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de porumbel şi Cel despre care mărturiseşte însuşi Tatăl Mai era Cel care botează cu Duhul Sfânt şi Cel care este Fiul lui Dumnezeu. Evreii nu l-au recunoscut, baza lor nu era Sfânta Scriptură, ci tradiţia. Atenţie la tragedia interpretări, interpretărilor De asemenea este importantă Relaţia : Fiu de Dumnezeu, Miel şi Cel ce botează cu Duhul Sfânt……….care mai târziu devine Leul

 9). CONCLUZII

Evanghelia după Matei are un scop apologetic şi în acelaşi timp escatologic. Binenţeles că ea cuprinde şi alte elemente şi aspecte din viaţa lui Isus. În ea se vorbeşte despre Biserică şi despre Împărăţia lui Dumnezeu. Avem aspecte de autencititate cu privire la adevărul ei de cei care au trăit în secolul doi D.C. dar şi mărturii interne. În timpul lui Isus au fost mai multe partide şi instituţii cu care Isus Hristos a intrat în conflict. Conform titlului de mai sus, o cerere în cadrul relaţiei pe care credinciosul o are cu Dumnezeu presupune aspecte ale rugăciuni, care nu se face oricum şi Isus îi învaţă pe ucenici cum să se roage. În cadrul aceste relaţii factorul principal este dragostea lui Dumnezeu. Apare o un nou aspect al rugăciuni în care avem posibilitatea să spune Tatăl Nostru, lucru pe care evreii din perioada Vechiului testament nu aveau posibilitatea să o facă. Rugăciune este o comunicare între noi şi Dumnezeu, în care există trei puncte principale, iar dacă unul lipseşte comunicarea se întrerupe. De obicei păcatul este acela care rupe comunicare cu Dumnezeu. Termenii comunicării sunt hotărâţi de Dumnezeu, omul nu îi poate schimba, doar se poate conforma. Avem exemple de rugăciune atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament. Iudeii nu l-au recunoscut pe Isus ca şi Mesia datorită interpretări interpretărilor a tradiţiei rabinice şi a altor învăţături suprapuse peste Legea dată de Dumnezeu lui Moise. Imaginea despre Mesia cel mult aşteptat era mult deformată în care predomina aspectul naţional, cosmic, politic şi escatologic. De asemenea există avertizarea cu privire la prorocii mincinoşi, „lupi cu haine de oi” care se recunosc după roade. Se pune în discuţie Regula de aur, în contrast cu Legea Talionului din Vechiul Testament. Apare aici şi aspectul celor puţini care intră pe poarta strâmtă, şi a celor mulţi care merg pe cale cea largă. Atunci când Isus vorbeşte despre Împărăţia Cerurilor arată şi condiţia principală ca cineva să poată intra în ea, care este prin Naşterea din Nou. Despre ea Isus vorbeşte în pilde şi arată şi caracterul creştinilor care fac parte din ea, dar şi relaţiile în cadrul Împărăţiei Cerurilor cu Dumnezeu, credincioşii, şi a creştinului cu sine însuşi. Evreii nu au reuşit să facă diferenţa dintre Miel şi Leu, cu privire la Mesia, şi nu au ţinut cont de anul de îndurare, fiindcă învăţătura lor era mult deformată. Vestirea instaurării Împărăţiei Cerurilor o face Ioan botezătorul, Isus Hristos, ucenicii, şi astăzi o facem şi noi, cu condiţiile de rigoare care sunt pocăinţa, botez şi Naşterea din Nou. Ea este o aplicaţie a Suveranităţii divine. Principiile pentru ca cineva să facă parte din Împărăţie Cerurilor sunt foarte înalte şi implică desăvârşirea credinciosului. Există un element de tensiune deja –nu încă, în viaţa credinciosului şi a bisericii, prin faptul că Împărăţia cerurilor a fost inaugurată, este în creştere, dar nu s-a ajuns la finalitate. O altă problemă ridicată este a celor în care nu s-a produs o convertire reală, dar sunt activi în biserică, iar la judecată li se spune un lucru groaznic „niciodată nu v-am cunoscut”. Dumnezeu face o ofertă lumii acesteia căzută în păcat şi ea este Isus Hristos. Nu există altă cale de împăcare a omului cu Dumnezeu. „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Deci se începe cu o cerere şi se termină cu o ofertă. Avem dreptul să cerem şi dacă am fi întrebaţi „ce vrei să-ţi fac” ?,…… Ce ai răspunde?.   Amin

10).BIBLIOGRAFIE

 Vernon McGee Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Saitul Theophilus  http://www.theophilos.3x.ro

EVANGHELIA după MATEI de Beniamin Fărăgău

Mărturisirea de credinţă Baptistă   http://www.baptist-tm.ro/

 Ardelean Viorel

 

 

 

 

 

 

 

 

[1] J. Vernon McGee   Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[2] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129-132

[3] Saitul Theophilus  http://www.theophilos.3x.ro

[4] Saitul Theophilus  http://www.theophilos.3x.ro

[5] Ardelean Viorel

[6] Ardelean Viorel

[7] EVANGHELIA după MATEI de Beniamin Fărăgău pag 250-251

[8] Ardelean Viorel

[9] J. Vernon McGee   Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[10] J. Vernon McGee   Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[11] Mărturisirea de credinţă Baptistă   http://www.baptist-tm.ro/

[12] Ardelean Viorel

[13] Ardelean Viorel

[14] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău ( inspirat n a)

CREAŢIONISMUL ŞTIINŢIFIC Dr. Ing. Ioan STRĂINESCU

CUPRINS:  Capitolul 1  Capitolul 2  Capitolul 3   Capitolul 4   Capitolul 5  Capitolul 6  Capitolul 7  Capitolul 8  Capitolul 9 Capitolul 10   Capitolul 11

1.  INTRODUCERE  EVOLUŢIE  SAU  CREAŢIONISM?

 1.1. IMPORTANŢA ORIGINII  Întregul  tineret, începând de la  elevii  din clasele elementare şi terminând cu studenţii, are o fire curioasă.  Este vital pentru ei să cunoască în toate domeniile originile lucrurilor.  Studenţii care învaţă fizica sunt curioşi să afle  originea universului, cum au apărut legile care-l guvernează şi cum au evoluat ele în timp. Studenţii chimişti sunt interesaţi în  originea elementelor chimice şi a legilor care guvernează reacţiile  chimice. Studenţii filologi sunt curioşi în aflarea originii limbilor.  Toată lumea este în prezent curioasă să ştie cum a apărut omul: din maimuţă sau a fost creat de la început? Putem afirma pe scurt care sunt motivaţiile pentru care studiul originilor este aşa de important:

a. Motivaţia ştiinţifica. Ştiinţa trebuie întotdeauna să răspundă la întrebările: “De ce?” şi  „Şi din ce sursă iniţială”, pentru toate ştiinţele exacte;

b. Motivaţia sociologică. Se doreşte cunoaşterea originii raselor, culturilor, moralei, tradiţiilor pentru a putea explica atâtea situaţii neplăcute pentru omenire ca: destrămarea familiilor, crima, războaiele, etc;

c. Motivaţia personală. Fiecare om doreşte să  cunoască originea sa şi motivaţiile pentru convieţuirea pe acest pământ. In această direcţie, mulţi tineri neavând explicaţia corectă ştiinţifică sunt tentaţi pentru soluţii extrasociale şi imorale ca: folosirea drogurilor,  convieţuirea fără căsătorie, frica de a avea o familie şi copii, astrologia, spiritismul, vrăjitoria, etc.

O minte sănătoasă, aşa cum îşi doresc toţi părinţii  şi profesorii pentru copii şi respectiv studenţii lor,  pretinde o filozofie satisfăcătoare asupra vieţii şi în special în ceea ce priveşte apariţia vieţii şi respectiv viata în viitor, în deosebi răspunsul la întrebarea: „Ce se întâmplă după moarte?”.

Scopul cursului de Creaţionism ştiinţific este de a pregăti studenţii să analizeze diferitele aspecte ale  originii, numai pe baze ştiinţifice, fără să se refere în mod special la Biblie sau la doctrinele religioase. Tratarea va fi tot timpul prin comparaţie cu modelul evoluţionist, model „ştiinţific” până  de curând infailibil şi admis ca un “adevăr ştiinţific” în comparaţie cu
“dogmele religioase”.

Pentru prima oară modelul evoluţionist a început să fie analizat în profunzime şi critic, după ce s-au trimis primii  sateliţi pe lună care au constatat că grosimea prafului lunar este de ordinul a 1…2 cm în comparaţie cu cel calculat în conformitate cu modelul evoluţionist care aprecia grosimea lui de cca. 20..100 m  ţinând cont de vârstele lunii şi a pământului admise conform modelului la cca. 1…6 miliarde ani.

Dezastrul modelului evoluţionist total s-a produs  de curând când sistemele politic şi economic susţinute de  evoluţionişti, adică socialismul ştiinţific şi respectiv forma sa evoluată de comunism ştiinţific (care au apărut pe o treaptă superioară de dezvoltare a omenirii prin selecţia naturală numită şi lupta de clasă ) au dat faliment chiar în URSS, după 70 de ani de experimentări.

1.2. COMPARAŢIA MODELELOR CREAŢIONIST ŞI   EVOLUŢIONIST                 

Aşa cum va rezulta din lucrare, este imposibil  să se demonstreze prin metode ştiinţifice care model  este corect, aceasta din cauză că în esenţă metoda ştiinţifică de analiză se bazează pe observaţia experimentală şi deci pe repetabilitate.Rezultă clar că un investigator ştiinţific cât ar fi de genial şi răbdător în munca sa de câteva zeci de ani, nu va putea niciodată să observe repetabilitatea originilor, indiferent în ce domeniu ar dori s-o determine. Cu toate că este important ca omenirea să  posede o filozofie a originilor, aceasta poate fi  dobândită individual doar prin credinţă şi nu prin cunoaştere, acceptând unul sau altul din modele.

Dacă un pragmatic care insistă că el crede doar în ce el poate vedea, el de fapt crede că pragmatismul este cea mai bună şi corectă filozofie, cu toate că în acest caz el nu ar trebui să creadă în atomii invizibili sau în alte abstracţii, cum ar fi viitorul. Ca o consecinţa a observaţiei, credinţa în ceva este necesară pentru o minte sănătoasă cu adevărat. Deci o filozofie a vieţii este o filozofie şi nu un experiment ştiinţific [1].  Din acest punct de vedere, putem afirma:

Modelul creaţionist nu poate fi demonstrat  întrucât creaţia nu se mai produce în prezent ca să fie observabilă, ea s-a produs o dată, în trecut şi acest fenomen nu este accesibil metodei ştiinţifice de cercetare. Este imposibil în prezent să se imagineze un  experiment ştiinţific care să descrie procesul creaţiei  nu numai pentru om care ar fi cel mai complicat, dar nici pentru cele mai simple vieţuitoare;

Modelul  evoluţionist nu poate fi demonstrat, întrucât dacă evoluţia se produce şi azi, ea operează prea încet ca să fie măsurabilă. Tranziţia unui tip de organism într-un organism de tip superior, presupune milioane de ani şi nici o echipă de cercetători nu se poate încumeta să înceapă un astfel de experiment. Aici nu ne referim la micile modificări (care includ mutaţiile ) care se produc în cadrul aceleaşi specii, (observabile mai uşor dacă sunt dirijate de om ).

 Câteva  observaţii referitoare la modelul evoluţionist:

a. Evoluţia operează aşa de încet pentru observaţia ştiinţifică încât chiar unul din cei mai mari savanţi evoluţionişti, Theodosius Dobzhanski [2 ] admite: „Aplicabilitatea metodei experimentale la studiul acestor procese istorice unice este restrânsă puternic înainte de orice altceva de către intervalul aşa de scurt al vieţii unui experimentator”. Deci se admite de către evoluţionişti că metoda experimentală este imposibil de aplicat în cazul evoluţiei.

b. Modelul evoluţionist este o dogmă incapabilă de a demonstra falsitatea sau eroarea, aşa cum pretinde metoda ştiinţifică de analiză. In [3], Paul Erlich unul din biologii moderni arată: „Teoria noastră a evoluţionismului a devenit una pentru care nu poate fi verificată eroarea ei (nu poate fi falsificabilă) prin observaţiile posibile …Ideile evoluţioniste au devenit o parte a dogmei evoluţioniste acceptată de cei mai mulţi dintre noi ca o parte a perfecţionării noastre.” Peter Medawar [4 ] arată că nu există un test al evoluţionismului. „Sunt obiecţii: filozofică şi metodologică la teoria evoluţionista… Este atât de dificil să imaginezi ori să cercetezi un episod evoluţionist care să poată explica formularea neodarwinistă.” Cu alte cuvinte, ambele: gâtul lung al girafei cât şi gâtul scurt al hipopotamului pot fi admise ca explicabile prin selecţia naturală. Adică, o teorie care încorporează orice lucru real, explică nimic [1,pag7]. Aceasta este o tautologie.

c. Evoluţionismul  este  un sistem  autoritar care trebuie crezut. Profesorul evoluţionist englez H. Matthews recunoaşte în prefaţa cărţii sale[5]: „Credinţa în evoluţie reprezintă o paralela exactă cu credinţa în creaţia specială ­ ambele au concepte pentru care credincioşii ei cunosc că este adevărată, dar pe care până în prezent n-o pot demonstra.”

d. Motivul pentru care modelul evoluţionist a fost şi este încă acceptat de o mare parte dintre savanţi, nu este  justificat doar de evidente ştiinţifice. Astfel D. M. Wattson unul dintre cei mai mari atei şi evoluţionişti face remarca[6]: „Astfel dacă vom face o  paralelă a teoriei evoluţiei cu ea însuşi, ea este o  teorie universal acceptată, nu din cauză că adevărul ei poate fi demonstrat logic şi coerent, ci din cauză că  singura ei alternativă, creaţionismul este clar incredibil. Cu  alte cuvinte dacă nu există Creator, atunci în mod special creaţia este incredibilă. În prezent putem spune că există o serie mare de savanţi, care găsesc că este mai uşor să crezi în divinitatea omnipotentului Creator decât în divinitatea profesorului Wattson…….

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/creationismul-stintific/

Doamne, nu îți pasă că pierim?

Recent, am avut un moment în care m-am supărat pe soțul meu, Larry, care de mai multe ori mi-a promis că mă va ajuta într-o problemă pe care o aveam cu computerul meu. Deși problema nu era atât de gravă încât să îmi afecteze munca pe care o aveam de făcut la calculator, totuși, am reacționat nepotrivit.

,,Larry, chiar am nevoie să mă ajuți.”

,,Bine, Kath. Nicio problema. Nu pot acum, dar te voi ajuta mai târziu.”
Acest ,,mai târziu’’ a adus cu el un alt ,,mai târziu’’ și tot așa. Însă de fiecare dată când amâna rezolvarea acestei mici probleme, supărarea mea creștea.

Dar a fost un moment când mi-am propus să Îl întreb pe Domnul de ce aceste amânări mă deranjau atât de mult. Dumnezeu mi-a răspuns, mi-a deschis ochii să văd că, de fapt, nu întârzierea rezolvării problemei mă deranja, pe cât sentimentul, falsul sentiment că soțului meu nu îi păsa de problemele și nevoile mele. Mi-am amintit de ce s-a întâmplat atunci când ucenicii au simit că lui Isus nu îi păsa de ei. Întâmplarea o știm cu toții:

,,În aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă. După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care Se afla şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii. S-a stârnit o mare furtună de vânt, care aruncă valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Şi El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare. Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?” I-a apucat o mare frică şi ziceau unii către alţii: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?”

(Marcu 4:35-41)

Cu siguranță că putem înțelege teroarea și spaima ucenicilor. Aceasta furtună era mult prea înspăimântătoare pentru ei, mai văzuseră furtuni și știau ce putere are natura dezlănțuită. Marea Galileii era renumită pentru vânturile puternice, mulți dintre ei pierzând pe cineva drag în astfel de furtuni.În plus, barca în care se aflau, nu doar că primea apă – ci ,,mai că se umplea’’.

În timp ce ucenicii se uitau în jur să caute ajutor, au văzut pe Isus dormind.
Întrebarea lor pentru Isus a fost: ,,Nu îți pasă ca pierim?’’ Această întrebare o punem și noi adesea: ,,Doamne, nu îți pasă?’’ Și atunci Isus vine și răspunde: ,,Copile, îmi pasă! Dar vreau ca tu să ai încredere mai multă în Mine…știu ce fac și cum să lucrez și asta e spre binele tău…

Kathy Collard Miller|CBN Devotions

https://www.stiricrestine.ro/2019/01/12/doamne-nu-iti-pasa-ca-pierim

Motivele de rugaciune ale lunii ianuarie 2019

 11.01.2019  |    Romania – puls spiritual 

In involburarea evenimentelor, Domnul promite celor care sunt ai Lui favoare si protectie, chiar daca vor fi evenimente dificile (naturale, sociale, economice). Cheia este in a fi lipiti tare de El, in a ne ruga pentru orice decizie, sa alegem doar calauziti de Duhul Domnului, unde mergem, cand sa mergem, ce facem. Este un an al strangerii randurilor pentru crestini, al unitatii si conlucrarii in vederea extinderii Imparatiei lui Dumnezeu in Romania.

1. Pentru Romania (fiecare zi de vineri- post si rugaciune pentru Romania. (Ioel 2:1, 15), cu focalizare pe protectia tarii)

Sa ne rugam pentru indurarea Domnului pentru tara noastra, pentru HAR, sa ne rugam pentru un NOU INCEPUT pentru Romania. Sa cerem viata, binecuvantare, propasire peste locuitori, peste localitati, peste pamanturile Romaniei, peste recolte.

2. Pentru BISERICA Domnului din Romania, continum sa ne rugam:

Sa ne rugam ca poporul Domnului, indiferent de confesiune crestina, sa asculte glasul Domnului si sa implineasca fara ezitare ce primeste sa implineasca, fie individual, fie corporativ, ca biserica locala, organizatii crestine sau grupe de crestini. Vigilenta sporita, pentru cresterea discernamantului, pentru inradacinarea crestinilor in Scriptura si calauzirea Duhului Sfant, protectia si trezirea copiilor, a adolescentilor.

3. ISRAEL. Ne rugam pentru pacea si nedivizarea Ierusalimului, pentru pacea, binecuvantarea si protectia Israelului de atacuri teroriste si militare, pentru resursele de care au nevoie, pentru intoarcerea evreilor in Israel, conform Scripturii, pentru trezire in Israel.

Citeste lista completa a punctelor de rugaciune accesand urmatorul link: http://prayernet.ro/punctele-de-rugaciune-ale-lunii-ianuarie-2019/

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/romania-puls-spiritual/9964-8-1-punctele-de-rugaciune-ale-lunii-ianuarie

Forme atipice de evanghelizare – editorial de Sorin Pețan

 11.01.2019  |    Crestinul si BISERICA  |   68  |     Timp de citire: 3 min

Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, principalul subiect al lui Isus, e un subiect și simplu, dar și complex. Cum „iudeii cer minuni, iar grecii caută înțelepciune” (1Corinteni 1), Pavel descrie succint eforturile sale „Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig pe iudei… Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea” (1 Corinteni 9).

Într-adevăr, Pavel se adaptează când vestește Evanghelia evreilor sau împăratului Agripa, vorbindu-le de patriarhi și lege și locul lui Isus Cel înviat în iudaism. Dar el vorbește în alt mod când se adresează grecilor la Areopag (Fapte 17), trecând prin crearea lumii, religia lor politeistă și literatura greacă ca să ajungă la Evanghelia lui Isus Cel înviat. Aceeași Evanghelie, locuri și contexte diferite, audiențe diferite. Același pescar și același scop, dar pești diferiți și ape diferite, deci ’momeală’ diferită.

Și azi avem audiențe diferite pentru Evanghelie, la care trebuie să ne adaptăm. Avem atei raționaliști, ce cred doar în lumea materială, cărora o posibilă cale spre Evanghelie trece prin demontarea evoluționismului naturalist. Pentru aceasta, avem nevoie de creștini care să înțeleagă știința și apologetica, pentru ca adevărul Evangheliei să strălucească în mințile moderne.

Avem și post-moderni, care resping materialismul modern și cred în spiritualitate, dar nu în cea creștină. Sunt deschiși spre experiențe spirituale, dar nu înghit pe cineva care pretinde că are adevărul absolut. Pentru aceștia, apologetica e o sabie boantă, trebuie o altă abordare. Poate mărturia personală e o cheie? Sau să te rogi împreună cu prietenul tău necreștin pentru problema lui, dând șansa Duhului Sfânt să-l atingă – poate se deschide așa o ușă pentru Evanghelie?

Mai e și cazul celor agnostici sau sceptici, care spun că nu putem cunoaște adevărul.  Și Pilat din Pont,  când aude că Isus a venit să „mărturisească despre adevăr” întreabă sceptic: „Ce este adevărul?” (Ioan 18). Dar același Pilat Îl apreciază pe Isus, încercând să-L elibereze. Poate la aceștia, ca în cazul lui Isus, caracterul creștin neclintit, trăirea creștină indiferent de costuri și arătând încrederea în Dumnezeul transcendent și neschimbat, sunt un cârlig pentru Evanghelie?

Sunt și creștinii nominali, cei care probabil s-ar ofensa dacă le-ai spune că au nevoie să devină creștini. Ei cred în Dumnezeu, chiar dacă nu Îl cunosc. Cum prezentăm Evanghelia acestora? Poate provocându-i la discuții despre fundamentele creștinismului, arătându-le ce înseamnă rugăciunea sau crucea, care e rolul harului și al faptelor bune și de ce a murit și înviat Isus?

O altă cale pentru Evanghelie este prin supranatural. În Marea Trimitere, Dumnezeu lucra împreună cu apostolii, iar semnele și minunile întăreau mesajul Evangheliei (Marcu 16:20). Azi le vedem destul de puțin, deși încă se întâmplă. Deși nu ține doar de noi, ce trebuie noi să facem ca puterea Duhului Sfânt să se manifeste azi?……..

Sorin Pețan
Redactor, Alfa Omega TV Magazin

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/biserica/9970-forme-atipice-de-evanghelizare-editorial-de-sorin-petan

ROMÂNIA: Evanghelia și caricatura – Interviu cu Radu Clețiu

 11.01.2019  |    Crestinul si PROFESIA  |   40

Radu Clețiu a debutat ca și caricaturist după 1980. A desenat pentru programe TV și celebrități din țara noastră. Însă adevărata împlinire a găsit-o doar în Dumnezeu.

După convertire, mi-am schimbat semnătura de caricaturist, în Clear Cartoon. De peste 15 ani, am început să slujesc prin desenul meu, ca mod de prezentare a Evangheliei. După ce am înțeles că trebuie să-mi schimb viața radical și să am o relație cu Creatorul, am înțeles și că trebuie să-mi canalizez talentul pe alte principii și pentru alte scopuri. Am renunțat la acel umor facil care jignește persoana, și am încercat să găsesc umor în filoane adevărate de valore, filoane creștine. 

Azi, Radu Clețiu își folosește talentul pentru a prezenta Evanghelia lui Dumnezeu prin desenele sale. Imaginile sunt rodul rugăciunii și al unei vieți schimbate.

Eu am un crez. Prin acest mod de a concentra mesajul într-o singură imagine, căreia îi putem spune caricatură sau metaforă grafică, reușesc să transmit o esență la oameni din diferite culturi și cu diverse nivele de pregătire, de percepție. Pe teren, am văzut oameni care și-au schimbat viața, pornind de la „șocul” privirii unui desen din acesta, mai ciudat. 

Prima dată când am văzut impactul unui desen mai elaborat a fost în 2004, când eram într-o călătorie misionară scurtă în Turcia. Pe drum am prins inundații și ne-am învârtit 24 de ore cu trenul prin Bulgaria. În compartimentul vecin erau câțiva japonezi, nu erau creștini. Ne-am împrietenit, le-am făcut portrete, o fată a devenit foarte interesată de mesajul Evangheliei, iar fetele din grupul nostru i-au citit în câteva ore Evanghelia după Ioan. Fata respectivă, Izuki, ne-a spus ‘întâlnirea cu voi a fost o revelație pentru mine’. Am ținut un timp legătura cu ea după aceea. Pornind de la o imagine care stârnește, am ajuns să putem mărturisi și să vedem rod. 

Și în zona aridă a Turciei, am avut interacțiuni cu oameni reticenți față de creștini, dar care, atunci când veneam cu prietenie la ei și le ofeream un portret, reușeau să se deschidă și să discutăm. În țările musulmane e greu să introduci literatură creștină, trebuie aprobare. Decât să intri în conflict cu autoritățile, e preferabil să fii creativ cu alte unelte. Am avut o supriză plăcută să constat în acea misiune în Turcia că, având cu mine un calendar ilustrat cu caricaturi inspirate din adevăruri biblice, am putut să transmit mesajul Evangheliei cu multă claritate. ……

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/profesia/9969-romania-evanghelia-si-caricatura-interviu-cu-radu

MUZICA SI EVANGHELIA – Interviu cu Bodo, solist Proconsul

 11.01.2019  |    Crestinul si PROFESIA  |   507  |

Numele meu este Marin Bogdan Mihai. Prietenii și cei care îmi ascultă muzica îmi spun Bodo. Sunt solist vocal la trupa Proconsul. Până la 39 de ani, nu L-am cunoscut pe Dumnezeu aproape deloc. Acum am 50 de ani și de 11 ani mi-am predat sufletul și viața în mâinile Domnului și lucrurile s-au schimbat total în viața mea. Am fost căsătorit de mai multe ori, dar acum sunt căsătorit cu Loredana Marin, avem doi băieți frumoși. Și îndrăznesc să spun că Dumnezeu poate schimba orice viață când ești sincer cu El.

Povestea convertirii lui Bodo

Noi mergeam de 1-2 ori pe an cu trupa să cântăm în Suedia. Primul popas era la Arad. Din Arad era colegul de la clape, Raymond Vancu. Părinții lui locuiau acolo și de fiecare dată înnoptam la ei. Tanti Florica, mama lui Raymond, fiind neoprotestantă, de fiecare dată când ajungeam în Arad, ne dădea câte un Nou Testament și ne îndemna să citim și să luăm deciziile potrivite.

Primind de mai multe ori Noul Testament de la tanti Florica, colegii mei, Robert și Dragoș (chitară și clape), au înțeles mai repede decât mine că e cazul să-și schimbe viața. După 2 și respectiv 3 ani de la prima întrevedere cu tanti Florica, ei s-au întors la Domnul și au început să se hrănească din Cuvânt. Fiind împreună, bunătatea lui Dumnezeu s-a revărsat și peste noi, peste trupa noastră. Încet-încet, am început să înțelegem valorile creștine, atât eu cât și ceilalți colegi care nu făcuserăm pasul.

La un moment dat, am devenit ginere de președinte. Foarte mulți se gândeau că Domnul poate lucra prin asta și că ar fi trebuit neapărat atunci să mă întorc la Domnul. Dar nu s-a întâmplat așa.

Tanti Florica a postit și s-a rugat necontenit pentru mine, pentru noi. După ani de zile, ea mărturisea că Domnul i-a spus la un moment dat: „Nu te mai chinui, vremea lui încă nu a sosit. Când va veni vremea lui, el se va întoarce, este în planul Meu”. După ce i-a vorbit Domnul, am trecut pe la Arad. Și de obicei mă muștruluia: „De ce nu mai citești din Cuvânt? De ce nu înțelegi că singura noastră scăpare, ca să putem trăi în curăție, e să-L primim pe Domnul?” Eu primeam mustrarea de la ea. Dar după ce i-a vorbit Domnul, nu m-a mai mustrat. Și am întrebat: „Mama Florica, nu m-ați mai certat deloc de data aceasta”. Ea mi-a zis „Acum, Bodo, mi-a vorbit Domnul că, atunci când va fi timpul, tu te vei întoarce, nu am nicio problemă”. ……..

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/profesia/9968-muzica-si-evanghelia-interviu-cu-bodo-solist-proconsu