EPISTOLA CĂTRE ROMANI

download

I. Schiţa conţinutului

Introducere (1:1-15)

Apostolul dă un salut lung urmat de motivele care au trezit în el dorinţa de a vizita biserica din Roma.

Expunere doctrinală (1:16-8:39)

Tema de bază este neprihănirea (îndreptăţirea) lui Dumnezeu.

(i) Atât Neamurile cât şi iudeii sunt la fel de vinovaţi înaintea neprihănirii lui Dumnezeu (1:18-3:20). Aceasta, în ciuda numeroaselor privilegii ale iudeilor.

(ii) Dumnezeu s-a ocupat totuşi de această situaţie. El a pus la dispoziţie o jertfă de împăcare prin Cristos (3:21-26). Deoarece beneficiile acesteia sunt primite prin credinţă, calea este deschisă atât pentru iudei cât şi pentru Neamuri (3:27-31). Exemplul lui Avraam arată că îndreptăţirea vine prin credinţă şi nu prin fapte (4:1-25). Multe binecuvântări însoţesc îndreptăţirea credinciosului (5:1-11). După cum păcatul este universal prin Adam, aşa vine şi viaţa prin Cristos (5:12-21).

(iii) Neprihănirea trebuie să aibă o aplicaţie în viaţă. Aceasta se realizează prin uniunea cu Cristos, pentru că, după cum credinciosul a murit cu El, tot aşa el acum trăieşte în El (6:1-14). Această nouă viaţă implică un nou fel de slujire, deoarece credinciosul, cu toate că este eliberat de lege, a devenit un rob al lui Dumnezeu (6:15-7:6). Legea nu este de nici un ajutor pentru a ajunge la sfinţenie deoarece ea produce un conflict interior (7:7-25). Însă viaţa în Duhul aduce victorie pentru credincios, pentru că păcatul este dezbrăcat de puterea sa şi robia păcatului este înlocuită cu un nou statut de fiu (8:1-17). Credinciosul are o mare speranţă pentru viitor, care este împărtăşită chiar şi de creaţia materială (8:18-25). Viaţa prezentă este întărită de mijlocirea Duhului şi de siguranţa pe care o acordă dragostea lui Dumnezeu (8:26-39).

Problema lui Israel (9:1-11:36)

În continuare este tratat subiectul neprihănirii lui Dumnezeu în mod istoric, ca răspuns la aparentul conflict cu respingerea lui Israel.

(i) Acţiunile lui Dumnezeu sunt suverane şi drepte. Nici o creatură nu are dreptul să pună întrebări despre deciziile Creatorului (9:1-29).

(ii) Respingerea lui Israel nu este arbitrară, ci din cauza propriei lor greşeli, pentru că ei au avut ocazii nenumărate de a se pocăi (9:30-10:21).

(iii) Cu toate acestea, Israel poate avea speranţe de restaurare. Dumnezeu a păstrat întotdeauna o rămăşiţă din acest neam (11:1-6). Însăşi căderea israeliţilor a adus la includerea Neamurilor (11:7-12). Neamurile vor fi mijlocul de integrare a lui Israel (analogia măslinului) (11:13-24). Statutul final al lui Israel este în mâinile lui Dumnezeu în care se găseşte înţelepciune de nepătruns (11:25-36).

Sfaturi practice (12:1-15:13)

(i) Datorii care rezultă din vieţile dedicate, cu caracter personal şi general (12:1-21).

(ii) Datorii care influenţează întreaga societate, cum ar fi datoria supunerii civice, buna înţelegere cu vecinătatea şi conduita decentă (13:1-14).

(iii) Necesitatea de a fi tolerant printre creştini. Aceasta se realizează în relaţie cu problema specială legată de mâncăruri (14:1-15:13).

Concluzia (15:14-16:27)

(i) Scriitorul îşi afirmă scopul scrierii acestei epistole (15:14-21).

(ii) Apoi sunt menţionate planurile lui de viitor (15:22-29).

(iii) El cere sprijin în rugăciune pentru vizita lui la Ierusalim (15:30-33).

(iv) Mulţi creştini sunt salutaţi pe nume (16:1-16).

(v) Se dau avertizări cu privire la învăţătorii falşi (16:17-19).

(vi) În continuare găsim saluturi personale, o benedicţie şi o doxologie la sfârşitul epistolei (16:20-27).

II. Biserica creştină din Roma

În lumea din vremea lui Pavel, numele de Roma avea o foarte mare însemnătate şi se pare că însuşi apostolul s-a simţit fascinat de acest oraş întrucât îşi exprimă o dorinţă puternică să predice Evanghelia acolo. Ca şi misionar strateg el a recunoscut importanţa imensă a unei biserici creştine în centrul imperiului, ceea ce a influenţat probabil forma epistolei adresată acesteia. Despre originea acestei biserici importante cunoaştem puţin, şi este probabil inutil să venim cu ipoteze. Poate să fi fost fondată de convertiţi din ziua de Rusalii care se întorseseră la casele lor din Roma bucurându-se în credinţa lor nou găsită, dar, cu toate că unii romani sunt menţionaţi în capitolul doi din Faptele Apostolilor, nu există nici un indiciu că vreunul dintre aceştia a fost convertit în ziua aceea. Însă călătoria dintre Roma şi provinciile ei era relativ uşoară în zilele acelea, şi printre călătorii de pe şoselele imperiale trebuie să fi existat mulţi creştini. Ceea ce cunoaştem în mod sigur, însă, este că pe vremea când Pavel le scrie, biserica nu este numai fondată, ci şi de proporţii considerabile. Dacă expulzarea evreilor din Roma sub domnia lui Claudius a avut de a face cu biserica creştină, după cum pare probabil din referirea la „Chrestus” în articolul lui Suetonius, atunci este evident că această biserică a fost suficient de mare pentru a se lua o acţiune atât de drastică. Şi bineînţeles sub persecuţiile lui Nero, la câţiva ani după scrierea acestei epistole creştinii, constituiau o mulţime considerabilă.

La întrebarea despre legătura lui Petru cu Roma nu se poate răspunde în mod concis, cu toate că se poate renunţa la orice afirmaţii că Petru ar fi fondatorul acestei biserici. Apostolul era încă în Ierusalim în timpul edictului lui Claudius, şi biserica trebuie să fi fost înfiinţată cu mulţi ani înainte. De altfel, Pavel nu îl menţionează pe Petru în această epistolă, lucru care ar fi greu de explicat dacă Petru ar fi fost într-adevăr capul bisericii din Roma în această vreme, precum şi în contradicţie cu afirmaţia sa din 15:20. Cu toate acestea, tradiţia sprijină foarte puternic părerea că Petru şi Pavel au suferit amândoi martirajul la Roma, deoarece un martor destul de timpuriu a fost Clement din Roma, care atestează aceasta.

Au existat ceva discuţii cu privire la compunerea bisericii din Roma, însă este foarte probabil ca ea să fi fost formată atât din Neamuri cât şi din evrei, majoritatea fiind Neamurile. O astfel de compunere este de aşteptat într-o metropolă cosmopolitană cu o colonie puternică iudaică, şi este sprijinită de analiza epistolei însăşi. În unele părţi ale argumentului său, Pavel pare că se adresează iudeilor, ca, de exemplu, atunci când se referă la Avraam ca şi „tatăl nostru” (4:1) şi în adresarea sa directă către un iudeu care îi judecă pe alţii în cap. 2; în alte părţi el îşi îndreaptă gândurile în mod exclusiv către Neamuri (vezi 1:5 ş.urm.; 11:13, 28-31). Ar fi interesant să ştim de la ce sursă a derivat în mare tradiţia creştină din cadrul acestei biserici, însă există puţine indicaţii că ar fi derivat dintr-un curent mai îngust, iudeo-creştin cea mai naturală fiind supoziţia că aceşti creştini menţineau o concepţie similară cu cea a lui Pavel însuşi. Nu există vreo dovadă a tensiunii controversei dintre iudei şi Neamuri, care apare atât de evident în Epistola către galateni.

III. Data şi locul scrierii

Indicaţiile date în această epistolă despre reşedinţa prezentă a lui Pavel, toate indică spre perioada şederii sale în Grecia, la sfârşitul celei de-a treia călătorii misionare (Faptele Apostolilor 20:2). Acum mintea sa este în mod sigur îndreptată spre Apus, pentru că el plănuieşte nu numai să viziteze Roma în viitorul apropiat, ci şi să continue lucrarea misionară în Spania (Romani 15:24,28). Călătoriile sale din Răsărit au ajuns astfel la un sfârşit, şi aceasta s-ar potrivi bine cu situaţia lui din Faptele Apostolilor 20. De altfel, el se găseşte acolo în drum spre Ierusalim, iar în Romani 15:25 el spune că planurile sale prezente erau de a merge la Ierusalim cu contribuţiile pe care multe biserici le-au făcut pentru sprijinul creştinilor săraci de acolo. Nu există nici o îndoială, de aceea, că apostolul scrie această scrisoare chiar înainte de partea finală a celei de-a treia călătorii ale sale.

Pentru confirmarea acestei concluzii există anumite indicaţii în cap. 16 care indică Corintul ca fiind locul de expediere, cu toate că nu toţi cercetătorii sunt pregătiţi să ia acest capitol ca şi dovadă, deoarece unii cred că a fost trimisă la Efes şi nu la Roma (vezi mai jos). Dar lăsând aceasta la o parte, este important faptul că *Fivi este lăudată, şi ea era o diaconiţă la biserica din Chencrea, unul din cele două porturi ale Corintului. De asemenea, există o referinţă în trecere despre un anume *Gaius care a fost gazda lui Pavel în timpul scrierii epistolei, şi este posibil ca el să fie creştinul menţionat în 1 Corinteni 1:14. Este posibil ca *Erast la care se referă în Romani 16:23 să fie acelaşi Erast care este menţionat în 2 Timotei 4:20 ca fiind lăsat la Corint, însă acest lucru nu este nicidecum o certitudine. Şi mai semnificativă este menţionarea lui Timotei şi Sosipater (Romani 16:21), care l-au însoţit amândoi pe Pavel în vizita lui la Ierusalim (Faptele Apostolilor 20:4).

Astfel epistola poate fi datată cu exactitate relativă, cu toate că problemele *cronologiei Noului Testament în general, şi cele ale cronologiei pauline în particular ne împiedică să efectuăm o datare absolută. Toate informaţiile cunoscute ar putea fi plasate cândva între anii 57 şi 59 d.Cr.

IV. Scopul epistolei

Sunt sugerate câteva scopuri imediate care au servit ca ocazie în alcătuirea acestei epistole. Intenţia lui Pavel de a continua să efectueze o lucrare misionară în Spania l-a făcut să apeleze la creştinii din Roma pentru sprijin în acest sens (vezi Romani 15:24). Gândindu-se la vizita pe care avea să o facă bisericii din Roma, apostolul îşi dă seama că poate să le aducă un dar spiritual şi că el însuşi poate fi de asemenea încurajat (1:11-12).

Apostolul poate să fi auzit de unele greutăţi practice pe care le întâmpinau creştinii şi astfel intenţionează să corecteze în partea etică a scrisorii sale (în special în cap. 14) orice puncte greşite. Există o aluzie la învăţători falşi în 16:17-19, unde li se spune creştinilor să-i evite, însă aceasta nu poate fi considerată o parte din scopul primar al scrisorii, deoarece această aluzie este menţionată aproape ca şi un post scriptum. În mod cert, această epistolă nu este dominată de un scop anti-eretic.

Dar scopurile incidentale menţionate până acum nu oferă o explicaţie pentru forma teologică a celei mai mari părţi din epistolă. Ce l-a făcut pe apostol să facă o expunere teologică atât de lungă? Nu era cazul ca, în vederea apropiatei sale vizite, să încurajeze interesul faţă de planurile sale misionare din V. Negreşit că a avut vreun alt scop dominant. Primele unsprezece capitole după partea de introducere (1:1-5) se aseamănă mai mult cu un tratat decât cu o scrisoare, şi este mai important să evaluăm care este cauza.

Se considera că Pavel a dorit să ofere bisericii din Roma o afirmare completă a poziţiei sale doctrinare. Aici sunt păstrate pentru posteritate unele din cele mai nobile concepte ale creştinismului cărora le-a fost acordat pe drept un loc de onoare în teologia creştină. Însă trebuie făcută o deosebire clară între utilizarea de bază a acestei epistole de către creştini şi scopul pe care l-a intenţionat Pavel iniţial. Nu se poate susţine că el a preconceput stabilirea bazelor teologiei pauline în acest fel. De altfel, există unele aspecte ale acestei teologii care nu îşi găsesc nici un rol în argumentul acestei epistole, ca şi escatologic şi doctrină a bisericii. De aceea nu este posibil ca să privim această epistolă ca şi o declaraţie completă a doctrinei lui Pavel. Totuşi, ea oferă o prezentare bine alcătuită ale unora dintre conceptele sale principale şi se poate ca Pavel să fi intenţionat să informeze biserica din Roma despre acestea, pentru ca atunci când el avea să-i viziteze, ei să fie familarizaţi cu învăţătura lui.

Este foarte posibil ca apostolul să fii fost profund conştient că ajunsese la punctul culminant al carierei sale misionare, pentru că se preocupă acum de conceptele sale majore care au constituit o parte integrantă a lucrării sale continue de a învăţa pe alţii. În acest caz, includerea reflecţiilor sale mature într-o scrisoare adresată Romei poate să fi fost doar un accident de circumstanţe prin faptul că la vremea aceea gândul lui era îndreptat înspre Roma. Însă este mai bine să acordăm o oarecare importanţă propriei sale consideraţii faţă de importanţa strategică pe care Pavel a acordat-o acestei biserici şi să presupunem că faptul că el era conştient de aceasta a jucat un rol în caracterul epistolei sale.

O problemă mai precisă care are de-a face cu scopul dogmatic al scrisorii este importanţa relativă a secţiunii care tratează poziţia iudeilor (cap. 9-11). Unii dintre cercetătorii mai timpurii (şcoala din Tübingen) au privit această parte ca şi esenţa epistolei, în care caz scopul era menit să fie o strădanie de a reconcilia elementele oponente provenind dintre iudei iudei cât şi dintre Neamuri. Însă această teorie este acum în întregime desconsiderată. Este mai mult în acord cu datele existente să susţinem că această secţiune urmează în mod natural dezbaterea cu un caracter mai teologic de dinainte. Problema în aceste capitole constă în dificultatea de a reconcilia neprihănirea lui Dumnezeu, care este şi tema capitolelor anterioare, cu aparenta neîmplinire a promisiunilor din vechime prin respingerea lui Israel. Această temă trebuie să fi constituit o problemă arzătoare pentru toţi creştinii iudei, şi ar fi fost relevantă într-o ascrisoare adresată oricărei biserici constituită dintr-un astfel de grup de creştini.

V. Integritatea epistolei

Puţini cercetători au avut îndrăzneala să pună la îndoială autenticitatea acestei epistole, şi argumentele celor care au făcut acest lucru sunt acum recunoscute ca şi complet nefondate şi subiective. Încă există mulţi cercetători care pun la îndoială ultimul capitol, însă nu disputând calitatea lui Pavel de autor, ci posibilitatea ca acest capitol să nu aparţină acestei epistole. Această opinie este bazată pe numeroase consideraţii: marele număr de saluturi personale care este presupus de a fi puţin probabil pentru o biserică pe care Pavel nu a vizitat-o niciodată; faptul că trei persoane, Acuila, Priscila şi Epenet, aveau relaţii mai curând cu Asia decât cu Roma (cu toate că primii doi erau de origine din Roma); lauda la adresa Fiviei, considerate mai puţin adecvate atunci când sunt adresate unei biserici în care Pavel era necunoscut; caracterul neaşteptat al aluziilor la învăţăturile false în v. 17-19; precum şi faptul că v. 15:33 poate să fie o concluzie a epistolei. Însă aceste consideraţii nu sunt concludente şi pot fi de altfel explicate. Nu era în obiceiul lui Pavel să individualizeze anumiţi membri în bisericile în care era cunoscut, şi având în vedere mijloacele de călătorie din vremea aceea, nu este surprinzător că el cunoştea pe mulţi în Roma sau că cei despre care auzise ultima dată din Asia erau acum la Roma. Deoarece Pavel era destul de cunoscut la Roma ca să le scrie o epistolă, lăudarea Fiviei nu reprezintă nici o problemă dificilă, iar avertizările în legătură cu învăţătorii falşi se poate să fi fost introduse brusc ori din cauză că atenţia lui Pavel tocmai s-a îndreptat asupra lor, ori pentru că el intenţionat a lăsat subiectul la sfârşit pentru a nu-l accentua în mod disproporţionat. Este posibil ca versetul 15:33 să servească ca încheiere, însă nu se aseamănă cu încheierile din restul epistolelor lui Pavel. Analizând dovezile interne ale epistolei, s-ar părea că nu există destule motive pentru a considera acest capitol ca şi fiind iniţial detaşat şi trimis la o destinaţie complet diferită, fie Efes, fie oriunde altundeva.

Trebuie menţionat ceva despre dovezile textuale în ceea ce priveşte încheierea acestei epistole, cu toate că acesta nu este locul pentru o discuţie completă. Este suficient să menţionăm că există deosebite curente de dovezi textuală pentru poziţia benedicţiei şi a doxologiei, precum şi unele variaţii în referinţa cu privire la Roma din 1:7, 15. Există chiar şi unele indicaţii că în unele regiuni epistola a circulat fără cele două capitole de încheiere. Aceasta pare să fi fost asociată în mod particular cu Marcion. Nu este deloc uşor să găsim o teorie care să explice toate variaţiile din dovezile textuale, şi multe ipoteze diferite au fost propuse, unele care considerau cap. 1-14 ca fiind originale, şi altele luând cap. 1-16. Este posibil ca epistola să fi fost originală aşa cum se găseşte în momentul de faţă, însă ca Marcion să o fi scurtat. În acest caz textul său ar fi fost responsabil pentru diferitele tradiţii textuale.

VI. Subiectele de bază din epistolă

Neprihănirea (dreptatea) lui Dumnezeu

La începutul părţii doctrinare a epistolei, Pavel introduce tema neprihănirii lui Dumnezeu, despre care el afirmă că este acum descoperită credinciosului (1:17). Pentru a înţelege dezvoltarea argumentării lui Pavel în ansamblu este necesar să studiem felurile în care el folosesrte conceptul de *neprihănire (dikaiosyne). Sanday şi Headlam, în articolul lor excelent despre neprihănirea lui Dumnezeu (A Critical and Exegetical Commentary on the Epistle to the Romans, 1895, p. 34-39), scot în evidenţă patru aspecte diferite ale manifestaţiei neprihănirii divine în această epistolă. Primul aspect este fidelitatea; căci promisiunile lui Dumnezeu trebuie împlinite în conformitate cu natura divină (3:3-4). Al doilea este mânia, un aspect particular al dreptăţii în dezgustul său faţă de orice păcat, şi nu cum se presupune uneori, o calitate opusă neprihănirii (vezi 1:17 ş.urm.; 2:5). Dreaptatea şi mânia sunt, de fapt, indivizibile, şi ar fi fals din punct de vedre exegetic să tratăm neprihănirea lui Dumnezeu fără să permitem operarea mâniei lui Dumnezeu. Al treilea este manifestarea dreptăţii în moartea lui Cristos, cu privire la care afirmaţia clasică se găseşte în 3:25 ş.urm. Ne vom ocupa mai mult de aceasta ulterior, însă deocamdată este necesar să observăm că într-un fel darul lui Dumnezeu în Cristos ca jertfă de ispăşire manifestă prin dreptatea Lui. Nu avem de-a face cu ceva arbitrar sau capricios, ci cu ceva cât se poate de drept şi corect. Numai aşa ar s-a putut descoperi dreptatea. Al patrulea aspect este conectarea dreptăţii cu credinţa. Neprihănirea lui Dumnezeu care a fost manifestată poate de asemenea fi însuşită prin credinţă, şi această doctină este carcteristică teologiei pauline. Dreaptatea lui Dumnezeu este aşadar considerată ca fiind atât activă cât şi pasivă, şi în rolul său activ ea îi declară îndreptăţiţi pe aceia care prin natură sunt în duşmănie cu Dumnezeu (vezi 5:10). Aceasta este semnificaţia justificării; nu că oamenii sunt făcuţi drepţi ci că ei sunt socotiţi îndreptăţiţi. Întreaga epistolă este de fapt o expunere a acestui subiect, şi a devenit de bază nu numai pentru teologia paulină ci şi pentru teologia reformată ulterioară, care a extras din ea atât de mult.

Bunătatea lui Dumnezeu

În cazul în care cineva ar considera că noţiunea pe care Pavel a avut-o despre Dumnezeu a fost influenţată în principal de dreptatea lui Dumnezeu fără să ţină seama de celelalte atribute ale Sale, este bine să-şi reamintească faptul că în această epistolă Pavel are multe de spus despre caracterul iubitor al lui Dumnezeu. Simplul fapt că dreptatea lui Dumnezeu este concepută ca factor activ în planul de salvare al omului, indică spre dragoste legată de sfinţenie. Însă Pavel ne atrage atenţia în mod specific spre bunătatea lui Dumnezeu, îndurarea Sa şi răbdarea Sa (2:4). El scoate în evidenţă că manifestarea supremă a dragostei lui Dumnezeu este în realitatea extraordinară că Cristos a murit pentru noi pe când noi eram încă păcătoşi (5:8). Şi afirmaţia clasică a calităţii îndurătoare a acelei iubiri se găseşte în 8:35 ş.urm., unde Pavel nu se poate gândi la nimic, de natură circumstanţială sau spirituală, care ar putea să ne separe de dragostea lui Dumnezeu.

Când avem de-a face cu problema respingerii lui Israel, Pavel accentuează mult mila lui Dumnezeu şi refuză direct să ia în considerare posibilitatea unei nedreptăţi din partea Sa (9:15). El citează în mod aprobator afirmaţia din Isaia care spune că ziua întreagă Dumnezeu Şi-a întins mâinile spre poporul Israel cel răzvrătit (10:21). Chiar şi atunci când apostolul este forţat să vorbească despre asprimea lui Dumnezeu, el aminteşte cititorului imediat despre bunătatea lui Dumnezeu faţă de cei ce rămân în El (11:22). Marele prerogativ al lui Dumnezeu este să fie plin de milă (11:32). Chiar şi în partea practică a epistolei, Pavel se gândeşte frecvent la caracterul milos al lui Dumnezeu. Voia Lui este bună, acceptabilă şi perfectă (12:2). El îi primeşte atât pe cei slabi cât şi pe cei tari, şi acest lucru este dat ca un motiv pentru care să nu ne judecăm unii pe alţii. El este numit Dumnezeul tăriei şi al încurajării (tes hyponomes kai tes parakleseos, 15:5), şi aceasta formează baza îndemnului de a dezvolta calităţi similare şi în noi înşine. În mod similar, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu al speranţei (15:13), creştinii prin puterea Duhului trebuie să trăiască plini de speranţă. De fapt, pe tot parcursul epistolei, gândirea lui Pavel este dominată de concepţia lui despre Dumnezeu. Mai există încă un aspect care cere un scurt comentariu.

Suveranitatea lui Dumnezeu

Suveranitatea lui Dumnezeu este tratată în principal în cap. 9-11. Aici Pavel vorbeşte despre destinul lui Israel şi despre relaţia acestuia cu destinul Neamurilor. Subiectul imediat în discuţie problema dreptăţii lui Dumnezeu, şi Pavel îşi descrie punctul lui de vedere cu privire la alegerea lui Dumnezeu. El îşi ilustrează părerea referindu-se atât la vremurile patriarhale cât şi la cele mozaice. Pentru cei care încă pun în discuţie alegerea suverană a lui Dumnezeu de-a lungul istoriei lui Israel, el foloseşte ilustraţia cu olarul şi lutul (9:19 ş.urm.) şi arată că puterea lui Dumnezeu este întotdeauna însoţită de milă. Scopurile Sale suverane se pot vedea nu numai în includerea Neamurilor, ci de asemenea în promisiunea restabilirii poprului Israel. De-a lungul acestei discuţii Pavel face eforturi să scoată în evidenţă suveranitatea lui Dumnezeu chiar şi dacă aceasta aduce probleme. Convingerea faptului că aceste căi ale lui Dumnezeu trebuie să fie corecte îl duce pe apostol la măreaţa doxologie din 11:33-36.

Harul lui Dumnezeu

Nu se poate da nici o socoteală cu privire la harul lui Dumnezeu până nu s-a efectuat o apreciere totală a păcatului omului, ceea ce a fost bine ilustrat în această epistolă. Primele trei capitole sunt destinate să arate neputinţa omului de a obţine neprihănirea lui Dumnezeu. Pavel nu numai că ne dă un inventar uluitor al păcatelor Neamurilor (cap. 1), dar şi scoate în evidenţă culpabilitatea poporului Israel în ciuda privilegiilor sale. Pe măsură ce se dezvoltă această dezbatere, Pavel pune accent pe natura păcătoasă a omului folosind terminologia cărnii (sarx), prin care se referă mai degrabă la păcatele morale decât la cele fizice, Vorbind despre Cristos, Pavel este atent să diferenţieze între carnea Sa, care era numai după chipul cărnii păcătoase, şi cea a omului. Este limpede faptul că Cristos a trebuit să devină om pentru a-l răscumpăra pe om, cei doi *Adami fiind concept de bază în doctrina lui Pavel (5:12 ş.urm.). În descrierea luptelor sale însuşi cu păcatul (cap. 7) Pavel are un sens acut al puterii păcatului. El este aproape un duşman personal care face tot posibilul să distrugă sufletul. Face abuz de carnea trupească. El aduce pe toţi membrii în robie faţă de principiile sale, ceea ce Pavel numeşte legea păcatului (7:23). Îl reduce pe om la mizeria cea mai profundă, din care poate să-l scape numai Dumnezeu prin Cristos.

Aceasta aduce la o analiză a activităţii salvatoare a lui Dumnezeu în Cristos. Au existat multe discuţii despre semnificaţia cuvântului hilasterion (ispăşirilor) din 3:25, şi nu este acum momentul să vorbim despre înţelesul lui. Însă este important să amintim că cel mai semnificativ aspect al afirmaţiei lui Pavel este că Dumnezeu a luat iniţiativa. Şi aceasta este în conformitate cu întreaga abordare de către Pavel a procesului de răscumpărare în această epistolă. Lucrarea lui Cristos pe cruce este privită ca un sacrificiu obiectiv prevăzut de Dumnezeu pe baza căruia păcatele pot fi iertate.

În cap. 6 Pavel tratează felul în care operează harul lui Dumnezeu arătând că abundenţa a acestui har nu trebuie niciodată privită ca şi o ocazie de a face păcate şi mai mari. Acest lucru este imposibil, din cauza uniunii apropiate a credinciosului cu Cristos, o doctrină care deţine un loc important în gândirea lui Pavel. Ilustraţia botezului este folosită pentru a arăta caracterul transformării efectuate. Păcatul nu mai stăpâneşte pentru că noi acum suntem sub har (6:14). Cu toate acestea, harul ne-a făcut robi ai lui Dumnezeu, aşa încât o nouă obligaţie o înlocuieşte pe cea veche (6:20 ş.urm.).

Legea lui Dumnezeu

Faptul că apostolul a avut o înaltă consideraţie faţă de legea iudaică este clar din afirmaţia lui că porunca este sfântă, dreaptă şi bună (7:12). El de asemenea recunoaşte funcţia folositoare a legii în manifestarea caracterului păcatului (7:7). Totuşi el este convins prin experienţa amară că legea este complet ineficientă ca mijloc de salvare, nu pentru că ea ar conţine deficienţe, deoarece omul se delectează în ea (7:22), ci din cauza propriilor deficienţe ale omului însuşi (6:20 ş.urm.).

Totuşi pe măsură ce chibzuieşte la legea lui Dumnezeu, apostolul percepe imediat că pentru creştin aceasta cuprinde mai mult decât simpla literă a legii lui Moise. Ea implică ceea ce el numeşte legea Duhului (8:2), şi doctrina sa despre Duhul Sfânt, mai ales în lucrarea Sa despre sfinţire (în cap. 8), nu trebuie să fie separată de legătura ei apropiată cu legea lui Dumnezeu. Sub noul legământ poruncile aveau să fie scrise pe inimă, şi acest lucru este înfăptuit numai prin prezenţa Duhului Sfânt. El prezintă o nouă cale de a privi la cerinţele lui Dumnezeu, deoarece acestea devin legile unui Tată într-o relaţie complet nouă.

Se realizează un contact între carne şi Duhul lui Dumnezeu 8:4 ş.urm.) oferă viaţă în locul morţii (8:11), duce mărturie afilierii creştine (8:14 ş.urm.) şi mijloceşte pentru ei în conformitate cu voia lui Dumnezeu (8:26 ş.urm.). Aşadar viaţa creştină nu este o chestiune a supunerii faţă de un cod legal, ci o viaţă controlată de Duhul pe baza unei noi legi care presupune calităţi ca şi neprihănirea, pacea, bucuria, nădejdea şi dragostea (vezi 5:3 ş.urm.; 12:11; 14:17; 15:13, 30).

BIBLIOGRAFIE

Comentarii de R. Haldane, 1874, republicate în 1958; C. Hodge, 1886, republicate în 1951; H.C.G. Moule, EB 1893; J. Denney, EGT, 1900; W. Sanday şi A.C. Headlam, ICC, 1902; C.H. Dodd, MNT, 1932; K. Barth, E.T. 1933; O. Michel, KEK, 1963; C.K. Barrett, 1957; J. Murray, NLC, 1960, 1965; F.F. Bruce, TNTC, 1963; F.J. Leenhardt, 1957; M. Black, 1973; C.E.B. Cranfield, ICC, 1 1975; T.W. Manson, „St. Paul’s Letter to the Romans – and Others”, BJRL 31, 1947-8, p.224 ş.urm.; D. Guthrie, New Testament Introduction, 1970, p.393 ş.urm. D.G.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/romani-epistola-catre.html

CHEMAREA LUI DUMNEZEU Isaia 55 :1-11 Ardelean Viorel

download

1). INTRODUCERE. Cartea Isaia este o carte istorică și profetică în același timp. Autorul cărții se prezintă singur. Isaia ne spune puține lucruri despre el însuși[1]. Isaia 1:1  Proorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda. Cei mai mulți profeți au trăit în anonimat cu exepția lui Ieremia și Osea. Din cei patru împărați menționați de Isaia, Ozia și Ezechia au fost împărați buni și au căutat să slujească pe Domnul. El[2] este de viță regească, avea trecere la curtea împăratului. A fost arhivar, biograf, secretar, pedagogul prințului Ezekia. Trăiește cam prin anul 700 B.C. și condamnă felul de viață a poporului din Iuda și Ierusalim. Tradiția spune că moare martirizat de Manase (tăiat în două cu ferestrăul). Începe lucrarea în timpul împăratului Ozia. Trăieşte în umbra ameninţătoare a Imperiului Asirian, care cucereşte în anul 722 B.C, Samaria, care este capitala Regatului de Nord și duce poporul în robie. O altă putere era Egiptul şi Babilonul care se ridica cucerind Palestina.   Ierusalimul cade și el în anul 587 sub puterea Babilonului. În acele momente speranţa poporului evreu era doar în Dumnezeu. Isaia şi Mica au fost proroci contemporani. Isaia a fost un profet mesianic. Ca teme principale avem judecata, bucuria, bunătatea, Legământul. Cartea Isaia este amplă, fiind denumită și cartea Robului (Isaia 53), o protoevanghelie. Alte teme importante sunt Persoana Domnului Isus Hristos, cu profeții privind Nașterea in fecioară, caracterul lui Isus Hristos, Moartea și Învierea, și cea de a doua venire, compară Luca 4:16-22 cu Isaia 61:1-4). Ca și o paralelă importantă[3] cartea lui Isaia conține 66 de capitole 39 de cărți care vorbesc despre Lege din care 27 capitole vorbesc despre Har și Mântuirea lui Dumnezeu iar Biblia conține tot 66 de cărți, din care 39 sunt în Vechiul Testament iar 27 în Noul Testament. De asemenea se pot remarca câțiva factori importanți. Istoria este mai mult decât evenimente, pentru că în ele sunt cuprinse adevăruri spirituale care nu pot fi văzute decât prin ochii credinței. Ele au un impact mondial pentru că implică poporul lui Dumnezeu. Babilonul era adevăratul pericol pentru ceea ce a rămas din Israel. În altă secțiune sunt consemnate 3 minuni mari. 1. Îngerul Domnului omoară 185.000 de asirieni (Isaia 37:36-38). 2. Soarele se întoarce cu zece grade pe cadranul lui Ahaz (Isaia 38:7-8). 3. Dumnezeu îl vindecă pe Ezechia şi-i prelungeşte viaţa cu 15 ani (Isaia 38:1-5). Ultima secțiune din cartea Isaia revine la forma poetică în care se vorbește despre Har și Slavă ” Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu” Filip când vorbește cu famenul Etiopean, acesta citea cartea lui Isaia, este prezentat Hristos și urmează botezul ( Fapte 8). De asemenea în cartea lui Isaia ni se descopere un Dumnezeu Transcendent[4]. ( Isaia 6:1-2) De asemene în timpul lui Isaia erau mulți proroci falși (2 Cronici 18:22). În ultimele capitole[5] ale cărții autorul afirmă printre alte lucruri că ”cei răi nu au pace”, și revelația Mântuitorului prin suferință, dar și revenirea Lui cu un mesaj de judecată.

2). INVITAȚIA LUI DUMNEZEU. Ea[6] este adresată tuturor oamenilor ca să intre în Înpărăția Sa, prin curățire și desăvârșire poporului lui Dumnezeu, pentru a cunoaște Slava Sa. Ea este o chemare adresată Robului Domnului, întregii națiuni, renunțând la lucrurile materiale în favoarea celor spirituale. Chemarea este fără plată și pentru toți oamenii. Există[7] totuși o condiție ” Voi, toţi cei însetaţi”. Mulți nu sunt satisfăcuți de forma goală de religia în care se află și simt o asemenea sete. Există trei tipuri de băutură. Ape, în care se folosește forma de plural, care sugerează abundența, belșug și cantitate. În Noul Testament Isus Hristos este Apa vie. “Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7:37). Vinul simbolizează bucuria. Proverbe 31:6 “Daţi băuturi tari celui ce piere şi vin celui cu sufletul amărât”. Laptele este necesar pentru creștere și aici se referă la creșterea spirituală. ”şi ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire” (1 Petru 2:2). Cuvântul lui Dumnezeu este esențial pentru viața noastră de credință. Apele laptele vinul şi Cuvântul lui Dumnezeu sunt daruri. Ele sint fără bani şi fără plată. Azi mulți copii ai lui Dumnezeu privesc flămânzi către amvoane, de unde nu primesc suficientă hrană sufletească. O chemare similară[8] se găsește în Noul Testament în Matei 11:28 – 30  28. Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29  Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. 30  Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”   Ce înseamnă Odihnă în Hristos când de multe ori realitățile lumii sunt opuse (Matei 5: 10-12). Se pare că pe de o parte de odihnim iar pe de altă parte suferim și luptăm. Efeseni 6:11  Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului.

3). ÎNTREBAREA LUI DUMNEZEU. Înainte[9] de întrebare cred că este necesar să face o afirmație care sună mai mult ca o poruncă : Matei 6:33  Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Și totuși întrebarea pe care a pus-o Dumnezeu persistă de-a lungul secolelor. Este adevărat faptul că cele materiale sunt necesare, dar omul inversează prioritățile. Întrebarea lui Dumnezeu este De ce?, cu referință la argint și câștigul muncii, care nu are cum să satisfacă spiritualul. Foarte mulți creștini agonisesc, și au falsa impresie că fericirea se cumpără cu bani, dar în final ele se dovedesc a fi surogate. Cei mai bogați oameni de pe pământ[10] ajung să facă declarații uluitoare cu privire la viața lor. Jay Gould a fost un milionar american și a spus “Cred că sunt cel mai nefericit diavol de pe acest pământ!” sau Lordul Byron care a avut parte de faimă, bani, geniu şi a trăit o viaţă de plăceri și a spus “Ale mele sunt viermele, gangrena şi suferinţa…”.. Ca încheiere se poate cita un verset care dă soluția la întrebarea lui Dumnezeu. Psalmi 34:8  Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!

4). ATENȚIONAREA LUI DUMNEZEU[11]. Este necesar a specifica faptul că Dumnezeu iubește oamenii fiindcă El ia creat. În acest sens cuvântul ”luați aminte” este edificator. Încă de la început trebuie să ne gândim la Legămintele Divine făcute de Dumnezeu cu omul. Legămintele vechi au fost făcute de Dumnezeu cu Adam, (Geneza3.15) și Dumnezeu cu Noe, (Geneza.9:9-17), iar apoi Dumnezeu a făcut Legâmântul patriarhal ca Avram, (Geneza. 17:2), reînnoit cu Isac și Iacob, apoi Dumnezeu face Legământ cu poporul Israel, prin Moise, (Exod 34:27), (Deutronom 5:2), urmează   Legământul cu David, (2 Samuel 7:5-17)   cu împlinire în Noul Testament în Persoana și Lucrarea lui Isus Hristos. Evrei.9:15 ”El este: mijlocitor, pentru toate neamurile, a celor ce cred. El este Cap şi Stăpânitor”. Lucru care este important este faptul că Dumnezeu este îndurător față de omul căzut în păcat. Un exemplu bun este David care deși a păcătuit cumplit în fața Domnului, (adulter și crimă) a fost iertat. De fapt bunătatea este un atribut al lui Dumnezeu. Exodul 34:6  Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, Numeri 14:18  „Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răsvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam. Acest atribut îl găsim și în Noul Testament. Marcu 10:18  „Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Deci avem toate motivele să alergăm la Bunătatea lui Dumnezeu, pe care a arătat-o în trecut, și o arată și astăzi. Noi ca și neamuri și creștini am intrat în Noul Legământ și avem posibilitatea să apelăm la îndurarea și bunătatea lui Dumnezeu. În mod implicit dacă facem acest lucru sufletul nostru va trăi veșnic.

5). DUMNEZEU DECIDE[12]. Deși cel puțin la modul teoretic acceptăm faptul că Dumnezeu este stăpân peste viața noastră, de multe ori ne orchestrăm singuri faptele bune, bogăția sau sărăcia noastră, şi deciziile majore din viață. Întrebare care se pune în acest caz este dacă avem și călăuzirea Duhului Sfânt. Problema se pune și mai acut atunci când avem funcții de conducere sau când este vorba de guverne, indiferent de tipul lor și întrebarea este cum reacționăm la confruntarea cu guverne totalitare sau diferite tipuri de democrații. Omul[13] are tendinţa să se înstrăineze de Dumnezeu aşa cum a făcut poporul Israel care şi-a risipit viaţa pentru alte scopuri. Dacă evreii se întorc la Domnul vor primi toate îndurările şi binecuvântările care au fost făgăduite lui David şi puse în practică de Legea dată de Dumnezeu lui Moise în cadrul Legământului de la Sinai. Astfel în tot timpul Dumnezeu Împărăţeşte. Psalmi 96:10  Spuneţi printre neamuri: „Domnul împărăţeşte! De aceea lumea este tare, şi nu se clatină.” Domnul judecă popoarele cu dreptate. Aceste binecuvântări sunt împlinite în Domnul sus Hristos în cadrul Noului Legământ, atât pentru neamuri cât şi pentru poporul evreu. Isus Hristos este martorul nostru pentru noi şi Domnul Nostru. Coloseni 1:18  El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. Se poate merge mai departe în Escaton şi asistăm la judecata finală. Matei 25:31  „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. 32  Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre.

 6). DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU[14]. Dumnezeu posedă atribute sau calităţi care Îl definesc şi ne prezintă natura lui Dumnezeu. O parte din calităţile lui Dumnezeu nu sunt date şi oamenilor ca veşnicia, eternitatea, omniştienţa, etc, dar altele într-o oarecare măsură sunt puse în om ca mila, iubirea, răbdarea, sfinţenia, etc. Dintre atributele lui Dumnezeu deşi ele sunt egale în esenţa lor, dragoste iese cel mai mult în relaţia Sa cu omul. Din momentul căderii omului în păcat, planul de salvare a lui Dumnezeu a fost pus în aplicare, şi El recuperează umanitatea din mâinile Diavolului. Aşa a făcut cu Enoh, Noe, Avram, Isac şi Iacob, Moise, poporul evreu, şi creştinii. Aceste nume sunt menţionate în Biblie dar sunt multe altele în anonimat. Este sugestiv acest verset : Geneza 4:26  Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului. De asemenea se pot pune în contrast două versete edificatoare. Romani 11:32  Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi, în contrast cu Ioan 3:16  Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Atunci[15] când Isaia vorbeşte despre „neamuri care nu te cunosc, şi aleargă la Domnul” el nu ştia nimic despre creştini dar şi noi am fost cuprinşi în această profeţie.

7). TIMPUL CĂUTĂRII[16]. Atunci când vorbim despre căutare este necesar a privii două aspecte. Pe de o parte omul având o viață limitată la 70-80 de ani, în acest interval de timp are posibilitatea de a-l căuta pe Dumnezeu. În acest sens este edificator versetul din Eclesiastul 3:1  Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Acest lucru implică și căutarea omului pe Dumnezeu. Pe de altă parte avem o perspectivă divină asupra descoperirii omului chiar în versetul 6 din text. Aceste[17] două căi ale omului și ale lui Dumnezeu, au aparent o stare se conflict, dar totuși decizia aparține omului. Isus Hristos face afirmați că : “Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară. În momentul când cineva îl caută pe Domnul nu mai poate să spună că nu este dintre cei aleși, și aici predestinarea nu are suport biblic. De asemenea[18] se pune accentul pe timpul prezent în sensul că nu cunoaștem și nu ne aparține timpul viitor. Cei care fac acest lucru vor constata că Dumnezeu este plin de îndurare și iertare. Căutarea omului implică neapărat și renunțarea la păcat. Dar există și o situație deplorabilă și tristă a momentului când un om sau națiune nu cunoaște momentul cercetării lui Dumnezeu. Matei 23:37  Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! În ultimă instanță decizia aparține omului.

8). ÎNDEMNUL LUI DUMNEZEU. Asistăm la o inversare a priorităților în care omul vrea să-și rezolve singur problemele. și abia apoi ”să vină” la Hristos. Dar pentru a venii la Isus Hristos[19] este necesară o condiție pe care mulți oameni nu o pun în practică ”cel rău, cel nelegiut să se întoarcă la Domnul” Iar el promite că va avea milă de el și omul va primii iertare. De fapt adevăratul obstacol la care omul nu vrea să renunțe este păcatul din viața lui. Acest apel este destinat tuturor oamenilor. Doar atunci când se renunță la păcat omul are posibilitatea reală de a asculta îndemnul lui Dumnezeu.[20] O invitație similară o găsim și în Noul Testament : Luca 12:31 ”Cãutaţi mai întâi Împãrãţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Aceasta este o cale spre adevărata binecuvântare. Acestea sunt binecuvântările pocăinței : Plângerile lui Ieremia 3:22  Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu Sunt la capăt, 23  ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! De remarcat că în mijlocul dezastrului Ieremia vede adevărata cale spre Dumnezeu…..

9).TRANSCENDEȚA[21]. Aceste două atribute ale lui Dumnezeu ca Imanența și Transcendența transced celelalte atribute care nu pot fi gândite dcât cuprinse în   conceptul Transcendenței și Imanenței lui Dumnezeu. Transcendenţa şi imanenţa lui Dumnezeu sunt două concepte   care există într-o permanentă   tensiune, cel puţin din punct de vedere uman, deoarece sunt o caracteristică a aceleaşi persoane. Transcendenţa lui Dumnezeu pune accentul pe detaşarea Sa de toate creaturile Sale, bune sau rele, întrucât El este un spirit ce există independent prin Sine însuşi.[22] “Iniţial verbul a „a transcede” a însemnat a urca peste, sau a traversa un obstacol. Sensul religios al transcendenţei este acela că Dumnezeu e „dincolo” sau „deasupra” în contrast cu „în interior”.[23] Modelul tradiţional pentru Transcendenţă este mai sus, mai înalt şi foarte înalt. Isaia 6:1  În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Un Psalm vorbeşte despre poziţia lui Dumnezeu. Psalmi 113:5  Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, care locuieşte atât de sus? El îşi pleacă privirile să vadă ce se face în ceruri şi pe pământ. sau Psalmi 123:1  (O cântare a treptelor.) La Tine îmi ridic ochii, la Tine, care locuieşti în ceruri. Referirile de sus sau jos sunt inadecvate în zilele noastre, dar Dumnezeu a vorbit în cultura vremii respective, iar ele au mai mult un aspect teologic. Avem implicaţii[24] ale conceptului de Transcendenţă : trebuie să recunoaştem că există ceva superior omului, El omul nu este o măsură a universului și adevăruri sau absoluturi fundamentale ca Binele, Adevărul, Frumosul se află în posesia lui Dumnezeu, iar pentru noi sunt doar nişte copii palide. Există cineva sus care dă valoare omului fiindcă l-a creat după Chipul Său ” Imago Dey”. De asemenea trebuie să recunoaştem faptul că prin mintea noastră finită niciodată nu vom putea cuprinde infinitul şi Dumnezeu nu are cum să fie cuprins în concepte omeneşti. El nu est limitat de modul în care îl înţelegem noi chiar şi în postura de credincioşi prin teologia, sau doctrinele noastre, nu facem decât să înţelegem o parte din El [25]. De asemenea și mântuirea nu este o realizare a omului. El a fost acela care s-a descoperit omului şi părtăşia cu El prin Hristos ne descopere Harul lui Dumnezeu. Există tot timpul o diferenţă de ordin ontologic între Dumnezeu şi om şi ea nu se manifestă doar prin diferenţă morală şi spirituală ca rezultat al căderi omului îm păcat, ci izvoreşte din creaţie, chiar şi atunci când suntem răscumpăraţi şi glorificaţi, vom fi tot numai fiinţe create şi înnoite. Mântuirea însemnă ce a dorit El să fim, şi nu ne înalţă mai sus decât şi-a propus. În acestă postură omul deși poate exprima bucuria mântuirii, respectul și reverența față de Creator și Mântuitor este de la sine înțeleasă. O familiaritate excesivă denotă că nu acceptăm sau nu cunoaștem conceptul Transcendenței divine. În rugăciunile noastre chiar dacă facem cereri, să le facem cum s-a rugat Isus. ”Voia Sa”. Avem nevoie de călăuzirea Lui mai ales în domeniul spiritual, dar și în lucrurile mărunte de fiecare zi și ne putem aștepta la o intervenție specială a lui Dumnezeu în viața noastră. Diferența dintre om și Dumnezeu este foarte bine exprimată îm versetul v.8 Căci gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul. Referire găsim și în Noul testament. “Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească; pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos” (Gal. 1:11-12). De asemenea și versetul 9 ne arată distanța uriașă dintre Dumnezeu și om. v.9   Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sînt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre. În fața acestui contrast smerenia este de la sine înțeleasă.

10). RODUL : FII LUI DUMNEZEU[26].   Cuvântul lui Dumnezeu se aseamănă cu ploaia care cade peste un pământ însetat. Evenghelia trebuie predicată, Ea nu este o realizare a omului.   De asemenea Evanghelia este exaustivă în sensul   că predicarea Evangheliei înseamnă   nimic în plus și nimic în minus. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie ca o sămânță care este necesară a fi semănată. Semințele germinează, cresc, se înmulțesc și aduc roadă. Când ploaia și sămânța se întâlnesc în inima omului. și roada va fi bogată. Este o lucrarea a Duhului Sfânt. De [27] multe ori aparențele înșeală. Totuși credința adevărată are și un aspect exterior prin faptul că are calitatea de sare și lumină. Doar confruntarea cu păcatul viz a viz de sfințenia lui Dumnezeu va produce o convertire adevărată. Dacă ne uităm în Biblie avem secvența Creație, Cădere și Răscumpărarea, în care ultima secvență ocupă locul cel mai mult. Caracterul omului, Imago Yey, se formează în majoritatea cazurilor în ”necazul cel mare”. Trinitatea lucrează Chipul lui Dumnezeu în om în cuptorul de foc. Se pune totuși o condiție : ”cine va crede va trăii” Ce promite Dumnezeu se împlinește. Un verset în acest sens este edificator. Psalmi 126:6  Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii. Isaia vede în Robul Domnului, pe lângă suferință și o mare izbândă. Isaia 53:11  Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De asemenea Isus Hristos spune Pilda semănătorului care ilustrează Cuvântul lui Dumnezeu. Luca 8:8  O altă parte a căzut pe pământ bun, şi a crescut, şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit, să audă.” El vorbește mai departe de tainele Împărăției lui Dumnezeu care este descoperită oamenilor care vor să creadă, în contrast cu cei care deși aud și văd totuși nu înțeleg.

11). CONCLUZII. Cartea lui Isaia este destinată lui Iuda. El este unul dintre profeții mari din Vechiul Testament. Cartea este scrisă spre sfârșitul prorociilor lui Isaia. Când norii de furtună înconjoară poporul lui Iuda și Beneamin, rămășița lui Israel, Isaia prezice că salvarea fizică și spirituală vine de la Domnul. Iuda se afala în cadrul Legământului făcut la Sinai și pe care îl călcase. Isaia vorbește despre ”Iehova ca mântuire”. Iehova este prezentat ca Dumnezeul cel viu. Se pune în contrast cei care îl iubesc pe Domnul cu cei care calcă Legea dată de Dumnezeu. În Isaia 53 el vorbește despre Robul care sufere, dar care se va bucura și de roadele Lui, cu referință la Mesia, Isus Hristos. De la capitolele 40 – 66, avem promisiuni și avertismente care vor avea loc după robie. Invitația lui Dumnezeu vizează omenirea întreagă. Ea se adresează lui Iuda, dar și omenirii întregi prin perspectiva Robului care sufere, dar în final este biruitor. Este o invitație la viață fizică dar în primul rând spirituală adresată celor însetați care vor să intre în Împărăția lui Dumnezeu.   Cuvântul lui Dumnezeu este esențial pentru pentru a avea viață. El este fără plată și acest lucru înseamnă Har. Ioan 1:16  Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har. Dumnezeu pune o întrebare omului și anume de ce a inversat prioritățile în sensul că omul după goana lucrurilor materiale neglijază pe cele spirituale și sufletul lui va merge la moarte. Întrebare ”de ce” era   adresată poporului evreu dar este valabilă și pentru noi astăzi. Bogățiile materiale nu vor satisface niciodată spiritul uman, iar neastâmpărul, nemulțumirea, sunt de fapt rezultatul păcatului. Invitația la odihnă și viață o face și Domnul Isus care spune : Ioan 14:6  Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Esențial este sufletul omului și nu poate fi înlocuit cu tot felul de surogate ca argint, aur sau un cont la bancă. Un lucru important este faptul că poporul evreu se găsea în cadrul unui Legământ pe care l-a călcat. Dumnezeu le aduce aminte de acest lucru, dar poporul nu ia seama. El în bunătatea Sa îi îndeamnă să se întoarcă de la căile lor rele cu fața la Dumnezeu. Toate legămintele dinainte de Sinai, cu atât mai mult cele făcute cu poporul evreu și reânoite, vizau de fapt Noul Legământ realizat prin Persoana lui Isus Hristos. În Noul Legământ, nu intrau numai evreii ci toate neamurile. De fapt ne este prezentat un atribut al lui Dumnezeu care este bunătatea arătată față de toți oameni care doresc să intre în El. Evrei 9:15  Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită. Un alt aspect ne arată Suveranitatea lui Dumnezeu, care indiferent de voința noastră își duce la îndeplinire planurile. Nu se pune problema dacă avem sau nu liber arbitru, adevărul este că avem așa ceva, el este o problemă adevărată și reală. Dar această libertate a omului spre moarte sau viață, afectează doar decizia luată de om cu privire la soarta sa și nicidecum nu afectează planul lui Dumnezeu. În cazul acesta se poate vorbi de Voia povățuitoare a lui Dumnezeu, care îndeamnă omul la mântuire și voia Sa hotărâtoare care se îndeplinește indiferent de voința omului. Biblia este clară în acest sens. Psalmi 47:8  Dumnezeu împărăţeşte peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel Sfânt. și Psalmi 99:1  Domnul împărăţeşte: popoarele tremură; El şade pe heruvimi: pământul se clatină. Acest lucru se produce și în final : Apocalipsa 22:3  Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Un alt atribut al lui Dumnezeu este dragostea pe care și-a arătat-o față de om. El își pune în aplicare planul de salvare a omului începând de la linia lui Set, și continuă în istorie prin acțiunile Sale, și alegerea pe care o face, alegând un om, un popor și aducându-l pe scena istoriei pe Mesia, care are calitate de Miel a lui Dumnezeu. Ioan face această afirmație în urma unei revelații : Ioan 1:29  A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!. Nimeni nu va putea nega la judecată faptul că nu a avut posibilitate de salvare a sufletului din ghearele morții spirituale.   Un lucru demn de menționat este și faptul npoi fiind că fiind un bulgăre de țărână, cu o viață limitată cuvântul astăzi înseamnă mult pentru om. De asemenea există un timp al căutării atât din partea lui Dumnezeu cât și din partea omului. Dacă se ratează aceste momente esențiale, sufletul nostru are toate șansele să nu ajungă la viața veșnică. De asemenea nu poate cineva să aibă pretenția că îl caută pe Dumnezeu și în acest timp să nu renunțe la păcat. În cartea Evrei avem un îndemn în acest sens. Evrei 3:15  câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” Numai un singur lucru ne pune obstacol în căutarea noastră : Evrei 3:19  Vedem, deci, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor. Atunci când un om îl caută cu adevărat pe Dumnezeu va gusta din Bunătatea Sa. Un alt aspect important din textul nostru este faptul că ne prezintă unul dintre cele mai importante atribute ale Sale, acela al Trancendenței care are implicațiile de rigoare și ne arată distanța ontologică dintre om și Dumnezeu. De asemenea omul trebuie să recunoască că există ceva superior lui, că ființa umană nu este un etalon al universului, și există concepte la modul absolut care aparțin lui Dumnezeu și nu omului. De exemplu Etica la modul absolut aparține lui Dumnezeu. El definește ce este bine sau rău, sau ce este păcat și nu omul. O denaturare a acestor concepte duce omul la moarte spirituală. De asemenea El a reclădit în om Imago Dey, și a stabilit caracterul pe care trebuie să îl aibă un creștin, de asemenea și standardul etic și moral în Predica de pe Munte rostită de Domnul Isus în Matei capitolele 5–7. La fel se pune în discuție Cuvântul lui Dumnezeu care nu se întoarce fără rod, iar în acest sens Isaia 53 identifică Robul care suferă dar care se va bucura de roadele Sale în Persoana lui Mesia care este Isus Hristos. Cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu,   Isus dă ca pildă semănătorului din Luca 8: 4-18. Problema spinoasă care se pune este actuală, căci o biserică adevărată trebuie să de naștere de fii. Dumnezeu nu are nepoți ci Fii, adică oameni care s-a Născut din Nou. (Isus și Nicodim, Ioan 3.3) Acest lucru se face printr-o confruntarea a păcatului omului cu sfințenia lui Dumnezeu și va genera o convertire reală. Ea este o lucrarea a Duhlui Sfânt dar și o acceptare a omului. 1 Petru 1:23  fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.  Amin

12) BIBLIOGRAFIE:

 Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ   de ERNEST AEBI

Comentariul biblic al credinciosului Vechiul Testament de William MacDonald CLV

Dicţionar Biblic Editura ”Cartea Creștină Oradea 1995

Carl F. H. Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol 6 Editura ”Cartea Creștină 2000

TEOLOGIA CREŞTINĂ vol 1 de Millard J. Erickson, Editura ”Cartea Creștină Oradea 1995

Ardelean Viorel

[1] Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[2] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 72-73

[3] Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[4] Ardelean Viorel

[5] Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[6] Ardelean Viorel

[7] Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[8] Ardelean Viorel

[9] Ardelean Viorel

[10] Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[11] Ardelean Viorel

[12] Ardelean Viorel

[13] Comentariul biblic al credinciosului Vechiul Testament de William MacDonald pag 891-892

[14] Ardelean Viorel

[15] Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[16] Ardelean Viorel

[17] Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[18] Comentariul biblic al credinciosului Vechiul Testament de William MacDonald pag 891-892

[19] Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[20] Ardelean Viorel

[21] Ardelean Viorel

[22] Dicţionar Biblic,    . pag 357

[23]   Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol 6 pag. 36.

[24] TEOLOGIA CREŞTINĂ vol 1 de Millard J Erickson pag 345

[25] TEOLOGIA CREŞTINĂ vol 1 de Millard J Erickson pag 346

[26] Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[27] Ardelean Viorel

CREAŢIA sau EVOLUŢIA?

download

MÂNTUIRE NI S-A DAT

„Ce să fac ca să fiu mântuit?” (Faptele Apostolilor 16:30) este o întrebare fundamentală pentru omul care înțelege dintr-o dată că este pierdut. „A fi salvat” rezumă adesea toată nevoia unui suflet și, în egală măsură, tot ceea ce Evanghelia Domnului Isus îi oferă. Mântuirea implică iertarea lui Dumnezeu, îndreptățirea față de Dumnezeu, răscumpărarea de la Dumnezeu și împăcarea cu Dumnezeu. De aceea se vorbește în Biblie de „o mântuire așa de mare” (Evrei 2:3), expresie care reunește diferite aspecte ale puternicei intervenții a lui Dumnezeu în favoarea omului.

Fiind vinovați, avem nevoie de iertare, fiind condamnați, ne trebuie îndreptățirea. Fiind robi, trebuie să fim răscumpărați, fiind vrăjmași, trebuie să fim împăcați și în sfârșit, dacă suntem pierduți, avem nevoie de mântuire. Da, mântuirea lui Dumnezeu este eliberarea de orice pericol care ar putea să ne amenințe în prezent sau în viitor.

Dacă Dumnezeu ne mântuiește astfel, El o face numai prin dragoste și prin har (Efeseni 2:5), spre a ne introduce în cele mai mari binecuvântări. Suntem salvați dintr-o stare detestabilă și chemați spre o stare fericită (2 Timotei 1:9).

A fi mântuit înseamnă a fi salvat din groapa pieirii, a fi înălțat până la tronul cerului, a fi scăpat de mânia viitoare, a fi eliberat de sub blestemul păcatului și capabil să guști din dragostea lui Dumnezeu. Hristos Domnul le dăruiește păcătoșilor toate aceste lucruri.

Cum? Două condiții sunt puse de către Evanghelie: păcătosul să se pocăiască de păcatele lui și apoi să creadă că Domnul Isus este singurul Mântuitor venit de la Dumnezeu. Nimic altceva! Faptele noastre nu rezolvă problema mântuirii pentru că ele sunt fapte firii pământești și tocmai pe acestea le condamnă Dumnezeu. Aurul, argintul sau pietrele noastre scumpe n-au nicio trecere când vorbim de mântuirea sufletului. Vinovăția noastră nu poate fi acoperită cu bani. Singurul mijloc de mântuire este jertfa supremă, sacrificiul fără de vină al Aceluia care a fost Mielul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos.

Dacă este așa, atunci renunță la păcat și întoarce-te numai spre Hristos, pentru mântuirea ta. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Fecioara Maria, care a suferit în vremea lui Pilat din Pont, a fost răstignit, a murit, a fost îngropat și a înviat a treia zi, pentru a-i mântui pe cei păcătoși. Iată de ce a venit El în lume.

„A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin” (Apocalipsa 1:5,6).

Pastor Ioan Cocîrțeu

http://www.baptist-tm.ro/mantuire-ni-s-a-dat/

Conferința anuală Istoria Binecuvântării Valea Drăganului: 5 – 9 August 2019

ib-ro.org

Dragi prieteni,

prin îndurarea Domnului, am intrat într-un an nou.

Vă doresc tuturor înțelepciunea care să vă ajute să vă faceți timp ca, în răcoarea zilei, să-L întâlniți pe Creatorul și Mântuitorul în spațiul sacrul al revelării de Sine, în grădina în care El și-a lăsat urmele pașilor și mireasma. 

M-am gândit de multe ori la afirmația Domnului Isus: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”(Matei 4:4, s.n.) Oare cum arată „Cuvântul” care iese din gura lui Dumnezeu? Să fie oare vorba de Ioan 3:16 sau de Evanghelia ca întreg? Cred că Dumnezeu ne-a vorbit prin cărți din Scriptură. De aceea, de peste 25 de ani, în programul Istoria Binecuvântării luăm carte după carte, ca să ne bucurăm de înțelegerea corectă a adevărului.

După ce în Pasul exegetic al programului am parcurs cele 216 de cărți care constituie coloana vertebrală a Scripturii, începând cu anul trecut, am inițiat un nou tronson de drum, de data aceasta, legat de Pasul teologic al viziunii. Dacă în Pasul exegetic am urmărit dezvoltarea temei legată de relația omului cu Dumnezeu, în acest tronson de drum ne interesează cunoașterea căilor Domnului, prin aprofundarea doctrinelor majore ale Scripturii.

Anul trecut am zăbovit lângă tema Hristos și Mântuirea, studiind împreună cărțile Galateni, Ioan și Filipeni. Anul acesta pornim la drum pe cărarea trasată de cărțile ExodHagaiZaharia și Efeseni, în dorința de a înțelege și de a aprofunda tema Hristos și Casa Domnului. Într-un mail viitor voi încerca să detaliez mai mult principiile care guvernează acest nou tronson de drum.

O urare de an nou: 

„Orice ar veni, să nu ne despărțim de Domnul Isus! 

Și vorba rostită de Filip în ultimele lui zile: 

„Mai bine mor, decât să trăiesc, dacă aș ști că L-aș putea necinsti pe Domnul Isus!”

11 Ianuarie 2019

Beniamin Fărăgău

Noutăți

De curând am retipărit comentariul pe Exod și am dori să retipărim comentariul pe 1 Corinteni, stocul fiind epuizat de multă vreme. 

Avem în procesul de editare comentariul pe Zaharia.

Rugați-vă pentru comentariul pe Hagai.

Dacă doriți să susțineți lucrarea noastră, un mod ar putea fi direcționând 2% din impozitul deja plătit în anul 2018.

Puteți descărca formularele de AICI

La conferința din vara aceasta – dacă ne ține Domnul – vom aborda tema Profeției biblice, aplicată pe cartea Zaharia

Ca să vă încurajez să începeți s-o citiți, v-aș lăsa cu gândul unui exeget; În comentariul său pe Zaharia, Leupold afirmă că finalul vorbirii profetice pare mai degrabă o glorioasă și bogată revărsare de revelație din partea lui Dumnezeu:

  „Aceasta este dovada faptului că profeția nu suferă de o moarte lentă și graduală, ce s-ar datora stingerii darului Duhului. Dumnezeu a găsit cu cale ca vorbirea profetică din Vechiul Testament „să moară” cu o izbucnire în forță a aceleiași flăcări cu care a început. Căci profeția, deși are o componentă umană și este pronunțată de agenți umani, ea este totuși lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu..”

CĂRŢI E-BOOK

 
Vă punem la dispoziţie cărţi E-book, pe platformele Apple şi Google
ibook   play


Lista cu toate cărţile disponibile o găsiţi AICI


Vă aşteptăm comenzile pe site, sau la tel: 0751 172942 – Anca Mariş

Program cu publicul:
 
Luni-Vineri: între 9:00 – 16:00
Sâmbătă & Duminică: Închis

Învață când trebuie să stai și când trebuie să mergi

Devoțional, Editoriale, Meditaţii

   11-01-2019

„De ce nu renunți?”, a fost întrebare adresată unuia dintre frații de la întâlnirea noastră săptămânală de rugăciune. Timp de câteva săptămâni m-am tot rugat pentru situația dificilă de la locul de muncă. Mai multe incidente frustrante, care îl implică pe șeful meu, au creat o stare nu prea plăcută pentru echipa noastră. Doi colegi au depus plângeri împotriva lui, intensificând astfel moralul scăzut și disperarea.

Câțiva membri ai echipei au luat în calcul chiar și demisia, iar alții transferul la un alt departament. Instabilitatea și haosul au dus la o serie de comentarii inadecvate și acuzații grave. „Cât timp să mai tot îndur?”

În timpul întâlnirii săptămânale de rugăciune, discuția avută cu frații mi-a oferit confort și răbdare, am fost și eu tentat, la un moment dat, să renunț la serviciu.

A fost o „problemă” însă, în urmă cu trei ani Dumnezeu m-a chemat la lucru aici, și încă nu a terminat cu mine.

Când Isaac s-a confruntat cu acea foamete mare, sunt sigur că și el a fost flămând și poate chiar i-a fost frică de ce va urma. Ar fi putut și el să se fi ridicat, să se fi revoltat, să își ia bagajele și să plece în Egipt, acolo unde era bogăție și mâncare din abundență. La fel cum și tatăl său a făcut,

„A venit însă o foamete în ţară, şi Avram s-a coborât în Egipt ca să locuiască pentru câtăva vreme acolo, căci era mare foamete în ţară.”

(Geneza 12:10)

Însă Dumnezeu nu i-a dat voie lui Isaac și l-a instruit să rămână. El i-a spus să trăiască în Gerar, ca străin, promițându-i totodată, că El va fi cu el și îl va binecuvânta.

Există momente când Dumnezeu ne spune să ne îndepărtăm de circumstanțele provocatoare ale vieții de zi cu zi, totuși, de multe ori El ne poate spune și să rămânem acolo unde suntem, chiar în situațiile dificile.

Trebuie să căutăm să înțelegem voia lui Dumnezeu atunci când ne confruntăm cu momente și situații neplăcute.

Pentru mine a devenit clar că Dumnezeu nu a vrut să plec nicăieri, că trebuie să rămân la locul de muncă, chiar și așa, într-o situație mai delicată.

Ca răspuns la rugăciunea mea, El mi-a vorbit prin cuvântul Său din Isaia,

„Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde.’’

(Isaia 43:1-2)

Nu după mult timp, situația din departamentul nostru s-a schimbat radical. Atunci am înțeles exact că dacă îi permitem lui Dumnezeu să lucreze cu noi și prin noi, are planuri mari, uneori neînțelese de noi.

Atunci mi-a venit în minte un alt verset:

„Mai era sămânţă în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, nici măslinul n-au mai adus nimic. Dar, din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea.”

(Hagai 2:19)

Anne Ferrell Tata|CBN Devotions

https://www.stiricrestine.ro/2019/01/11/invata-cand-trebuie-sa-stai-si-cand-trebuie-sa-merg

Jurnal de Rugăciune: Planuri pentru anul 2019

Jurnal de Rugăciune săptămâna Wycliffe România. Acestea sunt motivele pentru perioada 10-16 ianuarie 2019. Vă rugăm să vă notați în agenda dvs de rugăciune și aceste motive importante pentru înaintarea Împărăției Evangheliei!

Atelierul pe domeniul resurse umane: Germania Săptămâna viitoare Maria Dubei va participa la un atelier pe domeniul resurselor umane, care va avea loc în Germania. Rugați-vă pentru Maria, pentru protecție pe drum și timpul ei acolo, pentru întâlnirile și relațiile pe care le va avea cu alți reprezentanți din diferite organizații globale care lucrează împreună în lucrarea de traducere a Bibliei. Rugați-vă pentru o comunicare bună și discuții care să fie folositoare pentru lucrarea cu personalul care slujește în traducerea Bibliei local și global.

Planuri pentru anul 2019 Rugați-vă ca Domnul să călăuzească echipa Wycliffe România în planificarea lucrărilor pentru anul acesta. Rugați-vă ca deciziile care se vor lua să fie în concordanță cu planul pe care Dumnezeu l-a pregătit deja pentru noi și pentru avansarea Împărăției Lui prin lucrarea de traducere a Bibliei. Rugați-vă ca Dumnezeu să deschidă oportunități potrivite și să trimită resursele necesare.

Proiectul Traducerea Bibliei pentru Surzii din România (TBSR) Prima fază a proiectului TBSR se va încheia în septembrie anul acesta. Pentru această fază au fost alocate 32 de pasaje biblice pentru a fi traduse în limbajul semnelor românesc. Rugați-vă ca traducerea tuturor acestor pasaje să fie finalizată în timpul care a fost planificat. Rugați-vă pentru echipa de traducere, pentru inspirație și înțelepciune. Rugați-vă ca Dumnezeu să le dea pricepere ca să realizeze o traducere clară și naturală, astfel încât mesajul Scripturii să fie înțeles și să atingă inimile oamenilor din comunitățile de Surzi din România.

Tranziția în conducerea Alianței Globale Wycliffe: Global În septembrie 2020, mandatul lui Kirk Franklin, în calitate de Director Executiv al Alianței Globale Wycliffe, se va încheia. Alianța sărbătorește bunătatea lui Dumnezeu expusă prin conducerea vizionară a lui Kirk începând cu anul 2008. Un comitet pentru căutarea noului Director Executiv supraveghează procesul de nominalizare și selecție. Schimbarea conducerii într-o organizație înseamnă tranziții. Rugați-vă pentru Alianță pe măsură ce trece prin această schimbare semnificativă a conducerii, până în septembrie 2020, când noul Director Executiv va intra în funcție. Alăturați-vă organizațiilor Alianței din întreaga lume în rugăciune pe măsură ce procesul de selecție și tranziție progresează.

Găsirea de noi roluri: Global Mulți traducători experimentați și personal administrativ trebuie să lucreze de acasă din motive familiale sau pentru că se apropie de pensionare. Ei ar dori să găsească roluri adecvate pentru a-și folosi abilitățile și experiența. Pe măsură ce iau diferite responsabilități, rugați-vă să se adapteze rapid la medii de lucru noi. Rugați-vă pentru înțelepciune pentru ca supervizorii să știe cum să utilizeze cel mai bine aptitudinile acestor oameni experimentați în activități esențiale.

Rugați-vă pentru vieți transformate: Asia Traducătorii fac progrese bune într-o limbă vorbită de un popor asuprit în Asia. Traducătorul principal este un refugiat care lucrează în Europa, fiind nevoit să se mute. Porțiuni din Vechiul Testament și din Noul Testament sunt disponibile în format audio. Aduceți mulțumiri că filmul ISUS a fost înregistrat recent în acea limbă. Cereți-I lui Dumnezeu să transforme multe vieți, pe măsură ce filmul este prezentat în lunile următoare. Actualul lider al echipei se apropie de vârsta de pensionare. Rugați-vă ca Dumnezeu să-i aducă un înlocuitor capabil exact la momentul potrivit………….

Sursa: Wycliffe România

https://www.stiricrestine.ro/2019/01/11/jurnal-de-rugaciune-planuri-pentru-anul-2019