De acum înainte sexul unui nou-născut în New York poate fi „X” — Știri pentru viață

Adaptare după Hank Berrien, Daily Ware Pentru prima dată în istorie, orașul New York oferă părinților copiilor nou-născuți sau oricărei persoane care nu vrea să-și recunoască sexul biologic, o a treia opțiune: sexul „X”. Opțiunea a devenit disponibilă ca urmare a intrării în vigoare la 1 ian. 2019 a legii semnate în octombrie anul trecut… via […]

RECENSĂMÂNT 

download

RECENSĂMÂNT (lat. census „evaluare”, care apare ca un cuvânt împrumutat în gr. kensos„bani de tribut” în Matei 17:25; 22:17,19; Marcu 12:14).

I. În Vechiul Testament

Recensămintele importante din VT sunt acelea după care a fost denumită cartea Numeri, la începutul (Numeri 1) şi la sfârşitul (Numeri 26) rătăcirii prin pustie; precum şi cel din timpul lui David (2 Samuel 24:1-9; 1 Cronici 21:1-6). În cadrul tuturor acestor recensăminte cei număraţi au fost bărbaţii la vârsta aptă pentru serviciul militar. S-au păstrat două cifre totale diferite pentru recensâmântul lui David – în 2 Samuel 800.000 de bărbaţi în Israel şi 500.000 de bărbaţi în Iuda; în 1 Cronici 1.100.000 de bărbaţi în Israel şi 470.000 de bărbaţi în Iuda. Molima care a urmat recensâmântul este consemnată în ambele relatări ca o judecată divină a păcatului lui David de a fi numărat oamenii. Recensămintele din Numeri au fost considerate, în special de W.F. Albright („The Administrative Divisions of Israel and Juda”, JPOS 5, 1925, p. 20 ş.urm.; From the Stone Age to Christianity (De la epoca de piatră la creştinism), 1940, p. 192, 222), ca variante ale relatării recensământului lui David, însă totalurile lor sunt considerabil mai mici decât cele din 2 Samuel şi din 1 Cronici. Cu toate acestea, cifrele totale ale recensămintelor din pustie – 603.550 din Numeri 1 şi 601.730 din Numeri 26 lasă loc unor interpretări. O sugestie este aceea că ‘elep din enumerare a însemnat originar mai curând ceva asemănător unui „grup de corturi” decât „o mie”, astfel încât cifra de „patruzeci şi şase de mii cinci sute” dată pentru Ruben în Numeri 1:21 a însemnat 46 de grupuri de corturi, care se ridicau în total la 500 de bărbaţi (W.M.F. Petrie,Egypt and Israel, 1911, p. 40 ş.urm.) (*Număr, 2.).

Un recensământ al iudeilor din timpul lui Neemia (445-433 î.Cr.) este reprodus în Ezra 2:1-65; Neemia 7:6-67. Cifra totală care se dă este de 42.360, împreună cu 7.582 de slujitori şi cântăreţi.

II. În Noul Testament

Două recensăminte sunt menţionate în NT, fiecare fiind indicat de termenul gr. apographe, tradus cu „înscriere” în Luca 2:2 şi în Apocalipsa 5:37.

Înscrierea din Faptele Apostolilor 5:37, care a fost marcată de insurecţia condusă de Iuda din Galilea, a avut loc în anul 6 d.Cr. În acel an Iudea era încorporată în sistemul de provincii romane, şi s-a ţinut un recensământ, pentru a se stabili cantitatea de tribut pe care îl avea de plătit noua provincie vistieriei imperiale. Recensâmântul s-a făcut sub conducerea lui P. Sulpicius Quirinius, care în timpul acela avea funcţia de legat imperial al Siriei. Ideea ca Israelul să plătească tribut unei supraputeri păgâne a fost considerată intolerabilă de Iuda şi de către gruparea *zeloţilor a căror formare datează din acea perioadă.

Recensământul relatat în Luca 2:1 ş.urm., în cursul căruia S-a născut Cristos la Betleem, ridică un număr de probleme. Oricum există un consens general cu privire la următoarele posibilităţi: (1) că este posibil ca un asemenea recensământ ca şi cel descris de Luca să fi avut loc în Iudea spre sfârşitul domniei lui Irod (37-4 î.Cr.); (2) că acesta putea să fie o parte dintr-un recensământ general, efectuat în tot imperiul, după cum indică Luca 2:1; (3) că este posibil ca acest recensământ să impună întoarcerea fiecărui cap de familie la domiciliul lui originar, după cum se afirmă în Luca 2:3. (1) În anii ulteriori ai lui Irod, Cezar August l-a tratat ca pe un supus; toată Iudea a trebuit să depună un jurământ de loialitate lui Cezar August precum şi lui Irod (Josephus, Ant. 16.290; 17.42). Compară recensământul impus în anul 36 d.Cr. în regatul lui Arhelau (Tacit, Anale 6.41). (2) Există dovezi cu privire la activităţi de recensământ în diverse părţi ale Imperiului Roman între anii 11 şi 8 î.Cr.; cea referitoare la un recensământ din Egipt din 10-9 î.Cr. (primul dintr-o serie în care aveau loc din 14 în 14 ani) este deosebit de convingătoare. Obiceiul descris în Luca 2:3 (evident, ca fiind ceva familiar) este atestat în Egipt, în anul 104 d.Cr. În ceea ce priveşte relaţia dintre Quirinius şi acest recensământ timpuriu, vezi *QUIRINIUS.

BIBLIOGRAFIE

W.M. Ramsay, „The Augustan Census-System”, în BRD, p. 255 ş.urm.; F.F. Bruce, „Census Papyri”, Documents of New Testament Times.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/recensamant_4.html

CUPTORUL APRINS Daniel 3:1-7 ARDELEAN VIOREL

download

CUPTORUL APRINS  Daniel 3:1-7  ARDELEAN VIOREL

 1). INTRODUCERE. Aspecte generale[1]. Daniel înseamnă „ Dumnezeu va judeca”, şi se pare că era din familie aristocrată (Daniel 1:3-6). S-a născut între anii 630 – 625 B.C, la Ierusalim în timpul împăratului Iosia. Când a fost deportat era tânăr şi a avut cam 20 de ani, în cele trei valuri de exilări de către haldei, în Babilon înainte de căderea Ierusalimului în anul 587 B.C. Cei trei tineri, Şadrac , Meşac, Abed-Nego, au fost deportaţi şi ei cam în acelaşi timp. Cei patru tineri au fost confruntaţi cu problema pângăririi cu bucate de la masa împăratului. Din cartea Daniel reiese că el a fost priceput şi talentat şi o pregătire deosebită. În Babilon a fost pregătit trei ani după normele lor în limba şi literatura caldeeană pentru a sluji la curtea împăratului. Din partea lui Dumnezeu a primit darul de a explica, a tâlcui, visele. În timpul împăratului Nebucadneţar, a ocupat o funcţie cheie de ministru după ce ia dezlegat visul acestuia. În următorii ani se perindă la conducerea Babilonului Evil–Merodac, Neriglissor, Laborosoarcord, şi înlocuit cu Naboned, şi apoi de fiul său Belţaşar. Sub domnia scurtă a lui Darius, Daniel ocupă iarăşi o funcţie importantă fiind unul dintre cei trei priminiştrii. Cir împăratul perşilor a avut o atitudine mai tolerantă faţă de religiile altor popoare, inclusiv iudeii. Se poate presupune că edictul dat de Cir, a fost şi un răspuns al rugăciunilor lui Daniel. În acele momente Daniel deja era bătrân cam 90-95 de ani. Dacă se iau în considerare, anii în care Daniel a fost în funcţii înalte perioada de timp alocată lui este de cam 70 de ani : Nebucadneţar (539-530) – Cir (605 – 536). Imperiul Babilonian[2] simboliza tot ce este rău şi idolatru. Era o cetate a lumii antice denumit şi „oraşul de aur”, cu 53 de temple, şi 180 de altare păgâne. Zeii principali erau Nebo şi Marduk. Acolo se aflau şi Grădinile Suspendate , una dintre cele 7 minuni ale lumii antice. Profeţii Isaia (13:17-22); şi Ieremia (51:37-43) îi prorocesc nimicirea. Imperiul persan se află în Iracul de astăzi. Daniel este un profet post – exilic, al patrulea dintre profeţii mari. Mesajul[3] cărţii este de a arăta că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi „o dă cui îi place”, iar „ capul de aur” a fost smerit înaintea lui Dumnezeu. Cartea a fost scrisă în două limbi, aramaică şi ebraică. Există o corespondenţă între visul dat de Dumnezeu lui Nebucadneţar, şi prima vedenie a lui Daniel din cartea lui Daniel cap 7. Ambele vedenii ne arată cursul istoriei din „vremea neamurilor” Dumnezeu a păstrat doar pentru evrei detalii semnificative din istorie. Doar în perioada lui Daniel evreii cunoşteau ambele limbi, ebraica veche şi aramaica. Mesajul cărţii[4] se adresează în special neamurilor şi acopere perioada de timp dintre cele două Testamente Autorul cărţii[5] a fost contestat foarte mult datorită celor două limbi în care a fost scrisă şi a altor aspecte care ţin de faptul că numele împăraţilor nu apar în alte izvoare istorice. Nici numele lui Belşaţar nici Darius nu sunt amintite, dar se ştie că în perioada aceea împăraţii purtau şi alte nume. Prorociile au fost prea exacte şi s-a făcut afirmaţia că au fost scrise după împlinirea evenimentelor. Abia peste 2000 mii de ani atât evreii cât şi creştinii au considerat cartea autentică. Ea[6] a fost câmpul de bătălie între cercetători, conservatori şi liberali, dar Septaginta   scrisă în greacă înainte de perioada macabeilor conţine cartea Daniel. De asemenea Isus îi numeşte pe farisei ipocriţi iar pe Daniel ca profet. „Daniel profetul” (Matei 24:15). Avem dovezi interne în care Daniel se autodefineşte (Daniel 1:1), (Daniel 1:21). El a fost un om al rugăciunii, (2:17-23; 9:3-17; 10), a fost motivat de un scop, ( 1:8, 6:10), şi a fost un profet care oferă scheletul pentru împlinirea profeţiilor. 2 Petru 1:20: „Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tîlcuieşte singură.”. Atunci când se studiază o profeţie nu se fac speculaţii oarbe ci există criterii de interpretare. (2 Timotei 3:16-17) . Data scrieri cărţii este înainte de 530 B.C. iar ca şi destinatari au fost evreii aflaţi în robia babiloniană. Tema cărţii este Suveranitatea lui Dumnezeu, în planurile istoriei, în care chiar şi împărăţii păgâni sunt obligaţi să recunoască pe Dumnezeu. Expresia cheie este Împărăţia vecinică al lui Dumnezeu. Simbolisme[7] avem mai multe : Chipul de aur, (împăratul Nebucadneţar, sau Babilonul) Braţe de argint, (imperiul Medo-Persan) coapse şi piept de aramă, (imperiul Greco – Macedonean) fluierele picioarelor din   fier şi picioare de lut şi fier ( Roma). Avem şi diferite fiare pe care Daniel le vede în viziunile sale, leu, urs, panteră, fiară cu mai multe chipuri. Scopul cărţii[8] este de a consemna acţiunile, profeţiile şi vedeniile lui Daniel. Versete cheie se află în Daniel 1:19-20, unde cei patru tineri, Daniel, Hanania Mişael şi Zaharia, au întrecut de zece ori pe toţi tinerii care se aflau la curtea împăratului, au fost primiţi în slujbă, şi erau mai destoinici ca vrăjitorii, şi cititorii în stele. Prefigurări în relatarea din cuptorul aprins sau Daniel în groapa cu lei, ne trimite la mântuirea realizată prin Hristos, prin faptul că El este o scăpare din foc (Daniel 3:17), interpretat şi ca focul Iadului rostită de 1 Petru 3:18. Dar acest lucru nu exclude martirajul credincioşilor în momente de prigoană. Aplicaţia practică, ne arata modelul celor trei tineri, care dau exemplu în sensul că trebuie să ştim întotdeauna ce este drept şi să rămânem loiali în credinţa noastră. Dumnezeu poate să aleagă să ne scape, sau să nu facă acest lucru, dar El ştie întotdeauna ce este mai bine pentru noi. Planul lui Dumnezeu se împlineşte în cele mai mărunte detalii, fiindcă El cunoaşte şi controlează viitorul. Capitolul 3 din cartea Daniel[9] ne arată mândria ieşită din comun a lui Nebucadneţar, dar şi unul din simptomele nebuniei sale. Cei trei tineri refuză să se închine chipului şi respectă primele două porunci din cele zece porunci date poporului evreu la muntele Sinai (Exod 20:3-6). Avertismentul din cele două porunci se extinde şi asupra generaţiilor viitoare, dar şi îndurarea Domnului are aceeaşi caracteristică. Isus Hristos face o atenţionare cu privire la „urâciunea pustiiri” (în Matei 24:15).

2). MINUNILE[10] sau miracolele sunt evenimente sau întâmplări contrar legilor naturii, inexplicabile în mod raţional, ele sunt evenimente supranaturale ce contrazic legile fizici. În unele cazuri le poate experimente şi omul. În miracol imposibilul are loc, şi se fac prin putere divină, alteori sunt falsuri şi imitaţie. Ceea ce pentru om este Lege, pentru Dumnezeu este voie. Miracolul adevărat implică acţiunea lui Dumnezeu în natură şi în istorie. Ele sunt o formă a revelaţiei divine, care pot fi observate şi înţelese şi sunt făcute cu un scop. În miracol Dumnezeu îşi manifestă puterea libertatea şi dragostea. În istoria cunoscută de noi au fost patru mari perioade în care s-au produs minuni în mod accentuat. Prima perioadă este momentul când poporul evreu este scos din robia Egiptului (cele zece urgii), al doilea moment este în perioada lui Ilie şi Elisei care au fost proroci în Regatul de Nord, a treia perioadă este momentul Hristos, care a făcut minuni din compasiune pentru cei bolnavi şi pentru a demonstra că este Fiul lui Dumnezeu, (şi ucenici au făcut minuni), iar a patra perioadă care este un moment nedefinit, este episodul când Dumnezeu doreşte să zidească Biserica în medii ostile. Chiar dacă nu toţi sunt de acord cu minunile care se pot face şi astăzi, a nega în totalitate miracolul înseamnă a nega lucrarea Duhului Sfânt în lume. În Biblie[11] minunile sunt denumite şi semne, puteri, sau fapte măreţe a lui Dumnezeu. Atunci când vorbim de minuni şi ordinea naturală a lucrurilor cele trei aspecte menţionate mai sus sunt prezentate nu numai ca şi acţiuni deosebite a lui Dumnezeu ci fac în acelaşi timp parte din întreaga creaţie a lui Dumnezeu (Romani 1:20). Pe de altă parte faptele distinse ale lui Dumnezeu, scot în evidenţă caracterul şi puterea lui Dumnezeu, care este diferit şi superior omului. Nu se poate afirma categoric că există o discontinuitate radicală între minuni şi ordinea naturală, dar în acelaşi timp Scriptura vorbeşte despre evenimente care sunt extraordinare şi unice, care practic sunt miracole, evenimente care se raportează la înţelegerea umană. Atunci când vorbim despre minuni şi Revelaţie[12] unii teologi au tendinţa să le asocieze cu semne care autentifică apostolii, ucenicii   şi Fiul lui Dumnezeu… anumiţi proroci, ca fiind din partea lui Dumnezeu, pe când alţii, afirmă faptul că ele au aceleaşi caractere ca şi minunile zeităţilor păgâne. Dar ambele aspecte nu au puterea de a afirma în mod just această poziţie pentru faptul că miracolele, respectiv minunile sunt doar o parte a Revelaţiei divine. Minunile false care se produc în lume, şi simpla posibilitate de a realiza aceste miracole, nu oferă o garanţie a mântuirii. Isus Hristos a refuzat în mod repetat să facă doar „semne” pentru a garanta că învăţăturile Sale sunt adevărate. Falsa minune se deosebeşte uşor de minunea adevărată prin faptul că minunea adevărată se potriveşte cu Revelaţia, dar şi prin faptul că în urma producerii ei se aduce slavă lui Dumnezeu. Minunile sunt modul dramatic pe care Dumnezeu îl foloseşte atunci când cei care aud sau văd nu vor să facă acest lucru. (Exod 14) De asemenea relatările miraculoase se ocupă de credinţa celor care participă la ele dar şi de credinţa acelora care vor auzi mai târziu despre ele. (Ioan 20) Atunci când se asociază credinţa şi miracolul, semnul nu este în mod obligatoriu un atestat pentru ca cineva să primească mântuirea. Au fost momente cruciale când s-au produs miracole în istorie, pe care le-am amintit mai sus începând cu plăgile Egiptului şi culminând cu Jertfa de pe Cruce   Învierea şi Înălţarea la cer. Teologia liberală afirmă că minunile în Noul Testament sunt mai credibile ca cele din Vechiul Testament, iar ei iau în calcul psihologia modernă, anume psihosomatica, şi prin ele încearcă să explice miracolele făcute de Domnul Isus, ca apa prefăcută în vin, potolirea furtunii, vindecarea instantanee a bolilor sau învierea morţilor, dar sunt pasaje care nu pot fi sprijinite de către medici observatori calificaţi. Există totuşi a diferenţă între miracolele din Vechiul Testament în care Dumnezeu făcea lucruri măreţe prin puterea Sa transcendentă pe care le descoperea slujitorilor săi, sau îi angaja în acest fel de fapte. Momentul Hristos a fost unic în istorie şi Biblia precizează, că noi cunoaştem doar o parte din miracolele făcute de Isus. Atunci când Isus Hristos, a făcut miracole a realizat acest lucru având o autoritate proprie, lucru pe care prorocii din Vechiul Testament nu o aveau, în plus de acest lucru Isus ierta păcatele. El a legat miracolul în mod intenţionat de iertare, de asemenea Isus face precizarea că este dependent de Tatăl. Minunile pe care apostolii le fac mai târziu au ca autoritate, puterea delegată a lui Isus Hristos peste poporul Său şi au fost făcute în Numele Lui. În Marea Trimitere din Matei 28, Isus trimite în primul rând ucenicii să vestească Evanghelia, iar miracolele sunt pe un loc secundar, şi cred personal că acesta este modelul pe care trebuie să îl urmăm şi noi.

3). CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA. O definţie[13] a subtitlului înseamnă faptul de a se asemăna, cu ceva sau cineva, o analogie, similitudine, ceva care înseamnă leit, la fel cu cineva sau ceva, de asemenea este şi un postulat în domeniul religios care exprimă starea de desăvârşire a omului înainte de a cădea în păcat şi spre care tinde creştinismul. În contextul nostru chipul înseamnă chipuri văzute cu referinţă la zeii păgâni şi Chip nevăzut care înseamnă Dumnezeu. Când au cucerit babilonienii Ierusalimul şi au intrat în Templu, nu au găsit nici un chip. Asemănarea înseamnă reprezentarea unei divinităţi. Există[14] o serie de zeităţi în Egiptul antic, şi nu numai din care dăm câteva exemple ca Apis zeul viţei şi a Nilului, Isis, Knum zeul berbec, Heket zeiţa naşterii cu cap de broască, Set zeul gândacilor, Ra zeul soare, Uakit, zeu reprezentat printr-o muscă, Haţoro zeiţă cu trup de om şi cap de bou, Sekemet, zeiţa bolilor, Sunu zeul ciumelor, Nat zeiţa cerului, Osiris zeul fertilităţii şi a roadelor şi altele. Divinităţile se regăsesc la toate popoarele lumii şi îmbracă forme variate. Chipul[15] de aur îl reprezenta pe împărat şi una din zeităţile Babilonului pe Marduk sau Nebo. Marduc[16] era denumit şi copilul – Soare, cunoscut în Biblia ca şi Bel – Merodakch iar în epoca lui Hamurabi (sec XVIII   B.C.), devine zeul suprem în cultura babiloniană. Preoţii babilonieni şi regele Hamurabi au făcut o reformă religioasă prin măsuri politice pentru consolidarea statului şi poziţia regală după un model divin şi a făcut un cod juridic celebru numit Codul lui Hamurabi, unul dintre cele mai vechi coduri din lume. Astfel se introduce un monoteism teologic, iar Marduk era venerat în Babilon ca şi un zeu care a reorganizat universul, pedepseşte răzvrătirea, salvator al zeilor din potop, şi unic iniţiator al creării omului. În cinstea soţiei lui Mardukc, Sarpanitum, în fiecare an de anul nou în cinstea lui un preot recita integral poemul cosmogonic Enuma elish, în templul din Babilon. Nebo[17] este preluat din mitologia egipteană şi era zeu babilonian al înţelepciunii, care se ocupa de caligrafie şi erau autorul şi posesorul tăbliţei destinului. Se[18] pare ca a fost fiul lui Mardukc (Bel) iar simbolul lui era o pană înfiptă într-un stâlp şi se ocupa şi de astronomie. În fiecare oraş important i s-a ridicat un templu denumit Ezida numită şi   „Casa cunoaşterii”.   Chipul de aur era foarte mare avea 23 m înalt, 2 m lăţime, şi a fost înălţat în valea Dura. Toţi oamenii trebuiau să se închine (Dan.3:5) şi   era momentul sfinţirii chipului, (Dan 3:3) iar Nebucadneţar avea o mare dorinţa de mărire. Nebucadneţar avea o minte idolatră el fura Slava şi închinarea ce i se cuveneau lui Dumnezeu. El nu a învăţat nimic din Daniel cap.2. (visul împăratului şi chipul). Nebucadneţar obliga şi alte persoane la închinare. Cei trei tineri refuză, să se închine şi sunt aruncaţi în cuptorul aprins, dar rămân nevătămaţi. Împăratul vede patru persoane,   iar una seamănă cu un Fiu de Dumnezeu, (ver 24), şi Nebucadneţar îl recunoaşte pe Dumnezeu în mod public ca şi conducător al Împărăţiei eterne. Pentru a doua oară Dumnezeu s-a manifestat pe Sine, iar Nebucadneţar s-a aplecat înaintea Lui Dumnezeu şi s-a închinat. Cei trei tineri nu îşi compromit credinţa dar se pune o întrebare pertinentă anume ce au făcut ceilalţi iudei? Cei trei tineri fac un lucru deosebit în sensul că nu au întors reflectoarele spre ei, ci spre Dumnezeu, pentru ca împăratul să-l proslăvească. Închinarea este îndreptată spre Dumnezeu. (Dan.3:28). Răspunsul lui Nebucadneţar este unul pozitiv. El îl recunoaşte pe Dumnezeu.

 4). CHIPUL LUI DIMNEZEU ÎN OM – IMAGO DEY. Conştienţa[19] de Dumnezeu îl face om să se simtă vinovat în faţa lui Domnul, pentru că refuză să i se închine. Romani 1: 21 fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. 22 S-au fălit că Sunt înţelepţi, şi au nebunit; Omul posedă acele atribute ale personalităţii, pe care le posedă Dumnezeu şi pe care ni le-a dat şi nouă (pe cele transmisibile). Personalitate înseaamnă intelect, voinţă, sentiment, iar moralitate însemnă libertate plus responsabilitate. Spiritualitatea înseamnă că omul are duh şi poate să comunice cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu el însuşi. Dumnezeu ne-a creat pentru gloria Sa. Chipul sau asemănarea îl reprezintă pe Dumnezeu.(Gen. 1:26). Imago Dei însemnă la fel cu cineva. Chipul este reprezentarea Divinităţii, dar   este puternic afectată de păcat. (Geneza 5:3)  La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. Problema este cum ne vedem noi (perspectiva umană) şi cum ne vede Dumnezeu (perspectiva Divină) această asemănare. Totuşi suntem creaţia lui Dumnezeu, avem amprenta divină în noi, şi avem posibilitatea de a avea o relaţie personală cu El. Chipul[20] lui Dumnezeu în om este destul de greu de conceptualizat şi dacă se face referire la rasa umană şi noţiunea de Chip, în Geneza 1:26, când Dumnezeu a creat omul s-a referit atât la Adam cât şi la Eva, iar referirea la întreaga rasă umană este cea mai potrivită (Gen. 5:2). Dumnezeu nu ne-a creat pentru că se simţea singur, pentru că Persoanele Trinităţii existau, ci a creat omul pentru Slava Sa. Atunci când se foloseşte expresia „Chipul lui Dumnezeu în om”, trebuie să se ţină seama că dintre toate vieţuitoarele, numai despre om se spune aşa ceva şi însemnă că într-un fel sau altul îl reprezentăm pe El. Cuvântul ebraic folosit pentru chip este „ tselem”, iar pentru asemănare este „ demut”, ceva foarte asemănător. Deşii se încearcă diferite variante teologice cuvântul este destul de clar cu privire la chip şi asemănare în sensul că Dumnezeu a dorit să-L reprezentăm pe El. O înţelegere a chipului va rezulta dintr-o înţelegere mai profundă a Persoanei lui Dumnezeu. Există aspecte specifice ale asemănării noastre cu Dumnezeu de ordin moral, fiindcă răspundem pentru faptele noastre, un sentiment lăuntric dintre bine şi rău, care ne separă de animale, ne asemănăm cu El când acţionăm conform standardelor morale ale lui în sfinţenie şi comportament, iar în contrast neasemănarea se manifestă când păcătuim. Există aspecte spirituale care ne ajută să relaţionăm cu Dumnezeu, ne rugăm, îl lăudăm şi ne vorbeşte prin Cuvânt. Există şi aspecte intelectuale ca raţiunea, logica, capacitatea de a învăţa lucruri noi şi de a inventa. Folosirea unui limbaj articulat şi abstract plus scrisul ne ajută să transmitem informaţia generaţiilor viitoare. De asemenea avem în noi sentimentul că vom trăii şi dincolo de moarte ( Eklesiastul 3:11). De asemenea asemănarea se reflectă şi în creativitatea noastră ca arta, muzica literatura, sau în tehnologie. La fel exprimarea se regăseşte şi în domeniul emoţiilor, avem o complexitatea mare a lor, mult diferite de animale. De asemenea chipul este important în aspectul relaţiilor, cu Dumnezeu pe verticală şi cu semenii pe orizontală. Acest lucru funcţionează în biserică, în căsătorie şi în societate. De asemenea omul stăpâneşte peste creaţia şi va judeca pe îngeri (1 Cor 6:3). Chiar dacă păcatul a afectat Imago Dey, omul posedă acest statut de fiinţă creată de Dumnezeu şi prin cunoaşterea lui Hristos, Chipul se va reflecta din ce în ce mai mult în noi.   Dumnezeu[21] ne-a creat în ultima zi ca şi o finalizare a creaţiei ( Gen 1:26), o „atingere personală”, ne-a dăruit viaţă din suflarea Lui (Gen 2:7), ne-a făcut unici ca parte materială trup, iar partea imaterială suflet / spirit. Deşi Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24), asemănarea s-a oglindit în trup şi spirit, cu o perfectă stare de sănătate, iar dacă omul nu ar fi păcătuit ar fi fost nemuritor. Chipul face referire la partea imaterială care are posibilitatea să comunice cu Creatorul său. Este vorba de o asemănare în sens mental, moral şi social. Atunci când facem referire la mental, înseamnă raţiune, voinţă şi capacitatea de a alege. Moral omul a fost creat o fiinţă inocentă şi curată fiind o reflectare a sfinţeniei lui Dumnezeu. Conştiinţa noastră este o mărturie a aceste stări iniţiale ale omului. La modul social omul poate să trăiască în comuniune, care reflectă Natura Triplă a lui Dumnezeu, iar lui Adam, Dumnezeu, ia dat-o pe Eva fiindcă omul nu era bine ca să fie singur. Atunci când cineva se căsătoreşte, are un prieten, leagănă un copil, sau merge la biserică demonstrează că avem în noi Imago Dey. Asemănarea este faptul că omul a avut posibilitatea de a alege, chiar dacă a ales greşit. Când a ales dezastruos imaginea lui Dumnezeu s-a deteriorat în persoana lui Adam şi a transmis acest lucru şi urmaşilor săi (Romani 5:12). Vestea bună este că acest chip se poate restaura în om şi se creează omul nou în dreptate, sfinţenie şi adevăr ( Efes 4.24.

5). ÎNCHINAREA[22] este acţiunea unei persoane de a da un demn de respect către cineva, uneori făcând o plecăciune, a face o dedicaţie, a se închina prin rugăciune, sau prin cântări de laudă. Ea este o atitudine a inimi, iar adevărata închinare se face în duh şi adevăr lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Închinarea trebuie centrată pe Dumnezeu. Ea trebuie pregătită prin post şi rugăciune. Încă din Geneza 3:15, care are o dublă semnificaţie, se anunţă o închinare adevărat în paralel cu una falsă. O închinare adevărată   evită falsa închinare şi este o închinare reală, nu umbre, ea este în acord cu Scriptura. Falsa închinare este adresată altor persoane sau lucruri. Închinarea adevărată / falsă, este o prezenţă constantă de-a lungul istoriei începând de la Cain şi Abel, cei trei tineri şi Chipul din valea Dura, Isus Cristos sau Satana. Bariere în calea închinării sunt   păcatul şi idolatria. Există legi ceremoniale în Vechiul Testament care fac cunoscută voia lui Dumnezeu cu privire la închinare, (Exodul 25:40)  şi cele 10 porunci din Exodul 20. plus 613 legi ceremoniale şi civile. Prima poruncă menţionează obiectul închinării veritabile, oferită adevăratului Dumnezeu : Exodul 20: 2  „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. 3  Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine”. Porunca a doua indică modul în care ne închinăm, nu ne putem bucura de arta reprezentării „chipul cioplit”. Doar El poate ascunde sau să arate Slava Sa, şi chipul cioplit ne poate conduce la o idee eronată despre Dumnezeu. : Exodul 20:4  Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. 5  Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti…”. Porunca a treia indică atitudinea pe care o doreşte Dumnezeu în închinarea noastră, „ nu în deşert” : Exodul 20:7  „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui”. Porunca a patra menţionează timpul adevăratei închinări. Dumnezeu a stabilit Sabatul în Geneza 2:3  Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse. El a reafirmat Sabatul în Exodul 20:8  „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti”.   Celelalte şase porunci vizează relaţiile dintre oameni. În Noul testament şi în Noul Legământ, ziua de închinare se schimbă cu prima zi a săptămânii : Faptele Apostolilor 20:7  „În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea……” Adevărata închinare ( ver 23-24) se face în „ Duh şi Adevăr”. În Duhul indică nivelul adevăratei închinări. În Adevăr, înseamnă adevărul descoperit prin Fiul, cu ajutorul Duhului Sfânt. Adevărul este o Persoană. Ioan 14:6  „Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Isus Hristos este apa vie, Apa oferită de Isus dă viaţă spirituală. De asemenea cineva trebuie să o bea. Acest lucru trebuie să fie progresiv şi repetat. Discuţia lui Isus cu această femeie samariteană indică dorinţa Lui de a aduce această persoană la viaţă veşnică. Pentru Isus Hristos acest lucru este superior hranei şi băuturii de fiecare zi. El avea alte priorităţi. Închinarea falsă este prezentă şi ea. Oamenii care nu această apă sunt „fântâni fără apă”: 2 Petru 2:17  „Oamenii aceştia Sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori, alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunericului”. La ruperea Împărăţiei 931, B.C. cele zece seminţii di Regatul de Nord se închinau în mod fals pe munţii Dan şi Betel.   Poporul Israel, respectiv Iuda mai târziu se închina la idoli, iar   azi biserica se închină la icoane iar mai târziu avem oamenii care se închină Fiarei : Apocalipsa 16:2  „Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei”. Se observă cum închinarea degenerează în fals. Există[23] patru tipuri sau caracteristici   de închinare plăcute lui Dumnezeu. El nu doreşte o închinare parţială ci totală a fiinţei noastre. De asemenea în închinare (Ioan 4) când samariteana doreşte să afle care este cel mai bun loc de închinare, Isus arată că acest aspect al locului, sau a formei exterioare sunt irelevante ( Ioan 4:24). Ea trebuie să fie corectă, nu bazată pe propria părere ci cum spune Biblia „în duh şi adevăr”. De asemenea închinarea trebuie să fie autentică, care presupune închinare în duhul nostru, şi nu o mulţime de cuvinte ci o implicare a inimi. Dumnezeu trece de cuvintele noastre şi se uită la inimă. Biblia ne spune că 1 Samuel 16:7 „….  Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.” Este necesar un echilibru între duh şi adevăr, duh şi minte, iar noi trebuie să fim implicaţi şi emoţional în închinare. Deşi există multe tipuri de închinare, doar atunci când duhul omului intră în rezonanţă cu Dumnezeu, chiar dacă o face la un mod personal, el trebuie să fie în armonie cu voia lui Dumnezeu. De asemenea închinarea presupune preocupare, în sensul că prin rugăciune sau muzică şi duhul şi mintea trebuie să fie angajate în închinare. Dacă nu este aşa înseamnă că este o simplă bolboroseală, mormăială, vorbire fără rost (Matei 6:7). Mai mult închinarea trebuie să fie şi ceva specific, mai puţin la modul general, fiindcă aşa doreşte Dumnezeu. Închinarea trebuie să fie şi practică iar Pavel spune în Romani 12:1  „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”. Aici este vorba de trup fiindcă prin el existăm ca fiinţe vii, iar la înviere vom primi trupuri de slavă. Când este vorba de jertfă acest lucru presupune sacrificiu „ jertfă vie„, iar adevărata închinare costă. Nu se pot face două lucruri deodată, să ne centrăm pe noi înşine (egocentrismul), şi să-l înălţăm pe Dumnezeu în acelaşi timp. Focalizarea trebuie să fie pusă pe Dumnezeu, iar acest lucru este un act al voinţei omului, care presupune efort, energie şi dăruire. Apocalipsa 5:14  „Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!”.

6). FOCUL DIN CUPTOR[24]. Este necesar să precizăm, că focul era ceva real, ardea şi mistuia. Dacă se reia discuţia manifestarea concretă a mândriei păgâne a împăratului a fost chipul de aur pe care l-a ridicat. El era şi o expresia a îndemânării, priceperii şi iscusinţei şi bogăţiei oamenilor. Daniel a spus că Nebucadneţar era capul de aur din vis, iar   împăratul în loc să se smerească   s-a   îngâmfat. Chipul era impresionat de mare, Babilonul era situat în câmpie şi se vedea de departe, iar oamenii care se închinau chipului de fapt se închinau împăratului. Împăratul era preocupat de chip şi observăm câteva lucruri. El demonstrează rebeliunea faţă de Dumnezeu, mândria împăratului (la fel fac şi împăraţii romanii mai târziu), şi el încearcă să unifice triburile, limbile şi popoarele, sub conducerea sa cu un guvern unic şi să instituie un fel de religie naţională, o reeditare a ceea ce s-a întâmplat la turnul Babel. Acest lucru se încearcă şi astăzi şi este o răzvrătire faţă de Dumnezeu. Acest fapt nu înseamnă închinarea în faţa unui Dumnezeu viu şi adevărat ci din contră o revoltă faţă de El. În ziua inaugurări şi sfinţirii chipului oficialităţile erau prezente, cu excepţia lui Daniel. Probabil era un moment plăcut pentru oficialităţile de atunci. Erau şi porunci clare cu privire la ceremonialul închinări înaintea chipului, iar cel care nu se supunea era aruncat în cuptorul cu foc. Nu exista o libertate în închinare, totul era aranjat dinainte, oamenii erau forţaţi să se închine, şi era doar o formă exterioară de închinare. Împăratul a impus o pedeapsă cumplită celor care nu se închinau, „o închinare lumească” şi fiecare om şi-a plecat genunchiul în faţa chipului, cu excepţia celor trei tineri evrei. Muzica are un rol în închinare, iar în cazul de faţă se adresa trupului şi nu inimi. Încă de la început muzica are un start greşit, pornită pe linia genealogică a lui Cain Geneza 4:21“Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu alăuta şi cu cavalul.” În Noul Testament închinarea prin muzică îşi are rolul ei Efeseni 5:19“Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.” Muzica are un rol important în serviciile divine, dar dacă impresionează doar prin calitatea vocii sau a instrumentelor nu ajută la nimic. Ea trebuie să pornească din „inima lui Dumnezeu”, să ajungă în rezonanţă cu inima credinciosului, şi să fie îndreptată ca o laudă la adresa lui Dumnezeu.   Probabil nu toţi au fost de acord cu acest tip de închinare dar au făcut un compromis, aşa cum se face şi astăzi. Cu acest prilej câţiva haldei au pârât pe iudei, adică pe cei trei tineri, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care nu s-au supus ordinului împăratului. Refuzul celor trei tineri de a se închina chipului, demonstrau că ei recunoşteau şi se supuneau unei autorităţi mai mari. Împăratul s-a mâniat nespus de mult, dar le mai dă o şansă să se închine chipului „adică lui”, dar tinerii refuză. Oricum dacă se supuneau pedeapsa era şi mai mare, iar împăratul ştia de Dumnezeul lor şi îi asigură cu nu pot   să scape de pedeapsă. Tineri prin răspunsul adresat împăratului nu folosesc formula de politeţe, care oricum nu mai avea rost, pentru că ei au calculat preţul refuzului lor. Deşi ei sunt sfătuiţi de înţelepţi Babilonului să se supună, refuză pentru că ar fi călcat ce a spus Dumnezeu în Exod 20:3-6, şi rămân credincioşi Domnului.   Împăratul s-a umplut de mânie, a poruncit să se încălzească cuptorul de şapte ori mai mult, iar tinerii pe care îi favorizase până atunci a poruncit ostaşilor să îi lege şi să îi arunce în cuptor. Înţelegem ce temperament şi inimă avea Nebucadneţar. Flacăra focului era aşa de puternică că a ucis pe ostaşi, şi ar fi provocat moartea instantanee a celor aruncaţi înăuntru. Dar ceea ce vede împăratul îl uimeşte peste măsură. Cei trei se plimbau prin mijlocul focului, dar mai era o Persoană în plus care semnă cu „un fiu de dumnezei”. Împăratul s-a speriat. Supravieţuirea celor trei tineri în cuptor a fost un miracol, iar acest fapt nu are o explicaţie, sau accepţi sau respingi. Minunea nu se poate explica. Există şi astăzi o grupare intitulată neo-ortodoxă, care sărăceşte limbajul Scripturii, elimină mult înţelesul cuvintelor şi afirmă că nu totul trebuie interpretat literal ci spiritual, un model de interpretare ipocrit şi înşelător. Nebucadneţar trece la cealaltă extremă, şi iarăşi reiese în evidenţă caracterul labil pe care împăratul îl avea. El îi pune în mare cinste pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi porunceşte ca orice om, popor sau limbă să se închine Dumnezeului lor. De fapt el face o mărturisire de credinţă şi recunoaşte puterea lui Dumnezeu cel Viu şi Adevărat de a scăpa pe cei trei tineri. El declară că Dumnezeu este superior zeilor babilonieni, şi a trebuit să treacă ceva timp ca el să se desprindă de păgânismul acelor vremuri. Dumnezeu este acelaşi şi ieri şi azi şi în veci şi este în stare să ne ocrotească. Cu acest lucru în minte, mergem înainte pe calea credinţei.

7). CONCLUZII Cartea Daniel face parte din preoţii mici, (expresie care se referă la lungimea profeţiilor), şi aruncă o punte prin profeţiile sale, între cele două Testamente, circa 400 de ani, în care Dumnezeu nu a mai vorbit prin proroci, cu privire la imperiile din perioada respectivă şi la istoria poporului evreu. Este un profet post exilic şi scrie din Babilon neamurilor dar şi pentru poporul evreu. Dus în captivitate de caldeeni împreună cu cei trei tineri amintiţi, ajunge în funţii înalte, este de mai multe ori în pericol din cauza credinţei în Dumnezeu, dar nu cedează, aşa cum fac şi tinerii din episodul de faţă. Dumnezeu este suveran şi El este acela care hotărăşte destinul credincioşilor, iar noi trebuie să rămânem fideli credinţei în Domnul, indiferent de circumstanţe. Dumnezeu ne cheamă la credincioşie, şi el poate să facă o minune ca să ne scape viaţa, sau să ne ajute să trecem mai uşor dincolo. Am văzut cele patru perioade în care s-au produs minuni în mod mai abundent, şi nu este exclus să se producă şi astăzi, dar ele nu constituie factorul principal pentru a aduce oamenii la Hristos, respectiv credinţa în Dumnezeu ci vestirea Evangheliei. Dumnezeu poate lucra liber. Pământul, apa focul, îl recunosc pe Creator şi îl ascultă. Există şi minuni false care în general pot fi recunoscute uşor, prin faptul că ele nu duc oamenii la pocăinţă şi nu se dă Slavă lui Dumnezeu. Să nu uităm că în Marea Trimitere din Matei 28, Isus trimite ucenicii să vestească Evanghelia, iar minunile s-au produs în plan secundar. O problemă care am încercat să o dezbatem puţin era chipul şi asemănarea, datorită faptului că omul este în esenţă sa religios, şi în rătăcirea lor faţă de Dumnezeu, popoarele s-au închinat unor zeităţi imaginare în cel mai fericit caz, dar de cele mai multe ori în spatele acestor zeităţi operau duhuri şi demoni. În asemenea cazuri   omul avea nevoie dincolo de o reprezentare mentală a lor, de ceva concret, aşa că el a făcut o reproducere materială din lemn, piatră, argint aur, sau alte materiale la care se închina în mod efectiv. Era şi este plină lumea de genul acesta de reprezentări şi închinări. Prin Revelaţia progresivă în istorie Dumnezeu se desprinde de aceste falsuri, şi se arătă ca un Dumnezeu adevărat, viu, şi puternic. O altă problemă este Imago Dey, adică ce însemnă în mod concret acest lucru în om. Deşii omul este afectat de păcat, aceste urme ale chipului, nu au dispărut definitiv, şi omul poate fi restaurat într-o poziţie din care poate să aibă o relaţie mântuitoare şi de părtăşie cu Dumnezeu, prin Jertfa lui Isus Hristos. Deşi la nivel de doctrină sau teologie, nu s-a ajuns la un numitor comun, se pare că într-o oarecare măsură ne apropiem de adevăr, iar acest lucru se vede cel mai bine în felul în care Cristos a creionat caracterul cetăţeanului care va face parte din Împărăţia Cerurilor din Predica de pe Munte (Matei cap 5-7), sau ne putem uita şi la Roadele Duhului Sfânt din Galateni cap 5. Exemplele menţionate sunt o oglindă a Scripturii suficient de bună pentru a ne îndrepta paşii pe cărarea vieţii veşnice. Un alt aspect este cel al închinări oamenilor, care poate fi falsă sau adevărată. Acest aspect este preconizat încă din protoevanghelia din Gen 3:15, care are semnificaţie dublă, în sensul că pe de o parte Dumnezeu promite un Mântuitor, iar pe de altă parte în istorie va fi tot timpul practicată o închinare falsă în paralel cu una adevărată. Acest aspect se regăseşte şi în episodul de faţă, în care Nebucadneţar pretinde închinare care este un fals, iar Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, refuză şi se închină unui Dumnezeu adevărat. Şadarc, Meşac şi Abed-Nego, şi-au păstrat credinţa iar acesta a fost testul valorii ultime. Dumnezeu apare în mijlocul flăcărilor pentru ai ajuta să treacă dincolo, sau pentru ai salva.   Şi în timpul Bisericii primare au existat martiri şi amintim doar că pe pentru Ignaţiu, martirajul a însemnat un apus în această lume pentru ca omul să se poată bucura de un răsărit alături de Dumnezeu. Să nu uităm că în primii trei sute de ani au fost zece valuri de prigoană sub imperiul Roman. Creştinul trebuie să se închine în Duh şi adevăr, iar adevărata închinare costă pentru că ea trebuie să fie corectă, autentică şi practică. Un aspect al închinării este muzica din timpul acela şi muzica astăzi, care se adresează în primul rând simţurilor şi este ceva periculos, dacă nu implică şi raţiunea dar în primul rând trebuie să se cânte spre Slava lui Dumnezeu. În viaţa de credinţă suntem uneori obligaţi să alegem la limită între viaţă şi moarte, a te închina lui Dumnezeu, sau unui chip, aşa cu s-a întâmplat cu Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, iar în Orient mulţi creştini aleg astăzi să moară pentru Hristos. Mândria de a fi unic, de a impune o religie naţională, sau internaţională denotă depărtarea de Dumnezeu şi adevăraţii credincioşi ajung la martiraj. Oameni şi imperii păgâne vor să dăinuiască, sau vor să lase ceva în urma lor dar Dumnezeu spune NU. Focul din cuptor era cât se poate de real ca şi gloanţele de astăzi, iar înfruntarea are un caracter decisiv. Cineva spunea că „Sângele martirilor naşte noi convertiţi”. Acest lucru este adevărat dar la fel de adevărat este şi faptul că în unele ţări din Orientul Îndepărtat, bisericile au fost exterminate complet fizic. Acesta este un risc asumat pentru credincioşi şi misionari, dar indiferent de situaţie, porunca lui Isus Hristos rămâne. Matei 28:19 „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Dacă împingem puţin lucrurile mai departe şi contribuim la lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu atunci înţelegem şi aspecte din Escaton Matei 24:14  „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. Creştinul poate să renunţe la viaţă pentru că îl iubeşte pe Dumnezeu. Amin

8).BIBLIOGRAFIE :

 SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Sait Teophilos Sait http://www.theophilos.3x.ro

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

 Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Bibliei.html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA   MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura “Cartea Creştină” Oradea   1995.

Dex. https://dexonline.ro/definitie/asemnare

Blog http://cristianet.fr/index.php?option=com

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Marduk

Sait https://dexonline.ro/definitie/nebo

GRUDEM, WAYNE SYSTEMATIC THEOLOGY, An Introduction to Biblical Doctrine. Inter- Varsity- Pres, Leicester England. Zondervan Publishing House. Copyright 1994 Grand Rapids, Michigan, USA.

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/chipul-lui-Dumnezeu.html

Blog http://impacarea.blogspot.ro/2012/12/patru-caracteristici-ale-inchinarii.html

 Ardelean Viorel

[1] SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 88 – 89

[2] Ardelean Viorel

[3] Teophilos Sait http://www.theophilos.3x.ro

[4] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[5] SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 89

[6] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[7] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[8] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Bibliei.html

[9] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[10] Ardelean Viorel

[11] Dicţionar Biblic pag 846 -848

[12] Dicţionar Biblic pag 846 -848

[13] Dex. https://dexonline.ro/definitie/asemnare

[14] Blog http://cristianet.fr/index.php?option=com

[15] Ardelean Viorel

[16] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Marduk

[17] Sait https://dexonline.ro/definitie/nebo

[18] Dicţionar Biblic pag 897

[19] Ardelean Viorel

[20] W. Grudem, Teologie Sistematică, pag 465 – 477

[21] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/chipul-lui-Dumnezeu.html

[22] Ardelean Viorel

[23] Blog http://impacarea.blogspot.ro/2012/12/patru-caracteristici-ale-inchinarii.html

[24] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Chemare sau dorinţă? de Caius Obeada

Apologetica este o ramură a teologiei care se ocupă cu apărarea şi demonstrarea credinţei. În cazul nostru, încercăm să explicăm din punct de vedere teologic care este diferenţa între cei doi termeni: chemare şi dorinţă şi, în acelaşi timp, să demonstrăm necesitatea ascultării de chemarea lui Dumnezeu. La prima vedere, se pare ca este vorba de o diferenţa lingvistică însă, într-un studiu mai detailat, vom observa că distincţia este mult mai profundă, făcând diferenţa între planul lui Dumnezeu şi planul omului. Fiecare credinţă are oameni „chemaţi” sau dornici să răspândească mesajul credinţei lor. Însă ce se înţelege prin expresia „chemarea Domnului”, o expresie atât de folosită în bisericile noastre? Într-o analiză finală, care este diferenţa între cei doi termeni: chemare şi dorinţă, în contextul slujirii în câmpul misionar? Ce alimentează sau justifică lucrarea misionară a unui om al lui Dumnezeu?

Expresia „chemarea Domnului” este folosită în mai multe contexte însă, aşa cum am precizat, doresc să analizăm chemarea Domnului în contextul chemării la misiune. Ca să se poată înţelege mai uşor subiectul, am să mă folosesc de 4 întrebări la care am să încerc să răspund, sperând că voi putea aduce o lumină cu privire la ceea ce înseamnă să fii chemat de Domnul.

Cine face chemarea?

În contextul bisericilor evanghelice, chemarea este făcută de Dumnezeu. În Scriptură există cel puţin două feluri de chemare a unei persoane:

a. o chemare generală – de a fi lumină, sarea pământului, de a mărturisi, etc…

b. o chemare personală – având exemple în Vechiul Testament (Moise, Samuel, etc…), iar în Noul Testament avem exemple în chemarea ucenicilor, a lui Pavel, etc…

Chemarea pe care încercăm să o înţelegem este chemarea personală pe care Dumnezeu o face copiilor Săi. În general, există o mare confuzie printre credincioşi când este vorba de a face distincţia între chemarea personală şi chemarea generală. De exemplu, se crede că toţi sunt chemaţi să evanghelizeze, pe baza argumentului din pasajul din Matei 28:19-20. În termeni generali, se poate spune că toţi suntem chemaţi să propovăduim Evanghelia, adică Vestea Bună. Încercând să fim mai specifici în studiul nostru, vom observa că există o confuzie între termenii ‚mărturie’ şi ‚evanghelizare’. Confuzia termenilor teologici şi uzanţa lor în termeni generali creează confuzie pentru cei veniţi de curând la credinţă şi chiar şi pentru cei care sunt de ani de zile în bisericile noastre.

Mărturia, ca definiţie, este declaraţia unui martor, depoziţia făcută asupra unui fapt. A aduce mărturie înseamnă a se afla de faţă, a fi martor, a dovedi, a atesta. Mărturia, ca definiţie, înseamnă a declara, a afirma, a susţine ceva. Din punct de vedere biblic, mărturia (mărturisirea) este obligaţia generală a tuturor credincioşilor de a mărturisi lucrarea lui Dumnezeu. Un credincios nu poate să tacă din gură, nu poate sta fără să-şi exprime dragostea faţa de Cel care L-a mântuit şi care i-a dat viaţă veşnică.

Evanghelizarea este un termen folosit cu privire la nişte oameni aleşi (chemaţi), pregătiţi, înzestraţi cu darul Duhului Sfânt să facă o lucrare specială, pentru o scurtă perioadă de timp sau pentru toată viaţa. Evanghelizarea, ca definiţie, este predicarea sau proclamarea evangheliei (vestea bună).

Citirea unui text în contextul în care a fost scris este cheia înţelegerii Cuvântului lui Dumnezeu. De exemplu, analizând pasajul din Matei 28:19-20, „duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile”, observăm că era vorba despre o poruncă dată în mod specific ucenicilor Domnului Isus, oameni care au fost chemaţi personal de El, pregătiţi şi echipaţi pentru această lucrare. Aveau aproximativ trei ani şi jumătate de şcoală şi fuseseră trimişi de cel puţin două ori să practice evanghelizarea. Matei 28 este o chemare generală a tuturor celor chemaţi de Domnul, înzestraţi şi pregătiţi pentru această lucrare de misiune. La un studiu atent al acestui pasaj, vei observa că este vorba de o chemare personală, a unor oameni chemaţi special pentru o lucrare specială în trupul lui Cristos, adică biserica. Chemarea este făcută de Duhul Sfânt, în termeni personali, în contextul bisericii lui Cristos.

De ce este făcută chemarea?

Ca să înţelegem răspunsul acestei întrebări, trebuie să înţelegem contextul chemării lui Dumnezeu la misiune. Orice chemare pe care Dumnezeu o face prin Duhul Sfânt este în contextul bisericii, mireasa lui Cristos. În trupul lui Cristos, adică biserica, sunt mai multe mădulare (Rom. 12:4) şi rolul acestor mădulare este să se ajute unul pe altul în vederea zidirii şi creşterii corpului lui Cristos. Pavel ne spune că biserica nu este o clădire, ci este un organism viu şi, în acelaşi timp, o organizaţie al cărei cap este Cristos.

În acest corp, Pavel ne arată că sunt diferite mădulare, care au diferite daruri primite de la Duhul Sfânt. Duhul lui Dumnezeu cheamă unele mădulare să funcţioneze în trupul lui Cristos, facilitând anumite acţiuni ale corpului. Chemarea este făcută ca să ajute trupul lui Cristos să funcţioneze, să fie un organism viu. Chemarea la viaţă este generală în corpul lui Cristos, însă fiecare mădular (persoană) are o chemare specială, în funcţie de necesităţile corpului şi de voinţa Duhului lui Dumnezeu. Chemarea este făcută din cauza necesităţilor corpului lui Cristos.

În care context este făcută chemarea?

Chemarea este făcută în contextul nevoilor bisericii lui Cristos, însă ceea ce este necesar să se înţeleagă este modul de distribuire a darurilor Duhului Sfânt. În funcţie de necesităţile bisericii lui Cristos, Duhul Sfânt înzestrează pe fiecare individ cu diferite daruri. Pavel ne spune ca unii au darul evanghelizării, alţii pe cel al învăţăturii, alţii pe cel al dărniciei, alţii au darul credinţei, etc.(1 Cor. 12) Este foarte important să înţelegem două aspecte referitoare la darurile lui Dumnezeu:

a. nimeni nu este înzestrat cu toate darurile spirituale. Fiecare individ în corpul lui Cristos are cel puţin un dar din partea Duhului Sfânt, însă nu le are pe toate;

b. fiecare dar este dat pentru edificarea altora, cu excepţia darului vorbirii în limbi, care este dat pentru edificare personală (1 Cor. 14:4).

Într-o activitate misionară sau la un început de lucrare, primii care apar pe scena activităţilor misionare sunt evangheliştii, cei care au darul de a predica sau de a vesti Evanghelia (Vestea Bună). În funcţie de necesităţile create, după evanghelişti apar cei care au darul învăţăturii, care îi ajută să crească pe cei care au primit evanghelia. În general, se poate ca aceeaşi persoană care face evanghelizarea să facă şi ucenicia, însă un evanghelist se ocupă în mod special cu predicarea evangheliei. În funcţie de planurile lui Dumnezeu, Duhul Sfânt pregăteşte dinainte persoane care, la timpul potrivit, să ajute lucrarea Sa.

Iniţiativa unei lucrări este pregătită şi demarată la timpul potrivit, cu toate resursele necesare – umane, financiare şi spirituale, de către Duhul Sfânt. O lucrare sau o misiune nu este iniţiată din dorinţa unei persoane de a face misiune ci, în planul lui Dumnezeu, o persoană sau nişte persoane, înzestrate cu daruri speciale, iniţiază o lucrare pregătită de Duhul Sfânt.

Cine este chemat?

În ce priveşte chemarea, trebuie să fim foarte atenţi în a stabili chemarea şi necesitatea unei lucrări. În multe cazuri, dorinţa unei persoane de a lucra, de a face ceva, de a folosi ceea ce a primit gratuit de la Dumnezeu, o împinge în lucrări misionare care nu sunt iniţiativa lui Dumnezeu şi pentru care acea persoană nici nu are calificarea necesară. În biserica lui Cristos sunt diferite mădulare, care se află însă la diferite stagii de maturizare. Capacitatea de a fi mărturie le este dată tuturor. Într-o mică măsură, toţi suntem nişte evanghelişti, aşa cum am spune că toţi suntem matematicieni pentru că ştim să adunăm şi să scădem.

Dorinţa şi nevoia de evanghelizare nu este o justificare în ce priveşte iniţierea unei misiuni la care nu ai fost chemat personal de Duhul Sfânt şi pentru care nu eşti pregătit. De exemplu, în ţară sunt foarte mulţi misionari la sate, din care 90% nu au o pregătire doctrinară sau teologică (nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu) şi nu sunt credincioşi maturi. Calificarea fiecăruia pentru misiune este făcută de Duhul Sfânt şi confirmată de biserica (locală) a Domnului. El face chemarea, El pregăteşte persoana şi circumstanţele, El este centrul de acţiune. Dacă studiem atent lucrarea Duhul Sfânt din Faptele Apostolilor, ne putem da seama de coordonarea şi rolul central pe care Duhul Sfânt îl are în lucrările şi misiunile iniţiate de apostoli.

Dorinţa unei persoane nu confirmă sau nu este proba absolută a unei chemări. De exemplu, băiatul meu are 10 ani şi doreşte din toată inima să conducă maşina. Este capabil, are cunoştinţele necesare, însă nu are permisiunea legilor locale şi statale. Dorinţa lui de a conduce nu ar justifica o asemenea acţiune. În biserica Domnului avem mulţi tineri, plini de viaţă, energici, care au dorinţa sinceră de a-L sluji pe Domnul în misiune. Au aceşti tineri chemarea? Se poate să o aibă, însă le lipseşte maturitatea şi pregătirea necesară pentru lucrare.

Concluzie

Dragii mei iubitori ai lui Dumnezeu, lucrarea şi chemarea pentru lucrare sunt ale lui Dumnezeu. Armata lui Dumnzeu nu este formată din nişte copii sau tineri care nu sunt în stare să ţină o sabie în mâna şi care, la vederea duşmanului, încep să plângă sau o iau la fugă. În adunarea lui Dumnezeu sunt copii, tineri şi adulţi.

• Copiii sunt hrăniţi cu lapte, ca să crească spiritual. Sub nici o formă ei nu pot fi consideraţi pregătiţi sau gata de o lucrare a lui Dumnezeu, însă aceasta nu înseamnă şi nu justifică lipsa mărturisirii bunătăţii şi a lucrării lui Dumnezeu. Aceşti copii sunt încurajaţi să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu, să se roage, să mărturisească. Indiferent de vârsta pe care o ai, în momentul în care L-ai primit pe Domnul în viaţa ta, devii un copil al Domnului la propriu şi la figurat. Datoria ta este să creşti în adunarea sfinţilor.

• Tinerii încep să fie hrăniţi cu hrană mai tare. Tranziţia de la stadiul de copil la cel de tânăr se poate vedea în schimbarea hranei, a atitudinii şi a disponibilităţii pe care acesta o are faţă de adunarea Domnului. Tinerii încep să pună în practică învăţăturile Scripturii. Ei încep să-şi înţeleagă chemarea, să se pregătească în vederea plecării în misiune, acolo unde Dumnezeu a hotărât să îi folosească. Aceşti tineri nu sunt gata de lucrare, nu pot merge singuri, însă sunt în pregătire, sub supravegherea unor oameni destoinici şi maturi ai lui Cristos.

• Adulţii din adunarea lui Cristos sunt acei oameni destoinici, maturi, gata de lucru şi pregătiţi să confrunte porţile iadului. Sunt acei oameni destoinici, care îmbracă în fiecare zi armătura lui Dumnezeu, împotrivindu-se diavolului. Sunt aceia care apără credinţa, îi ajută pe copii să crească şi pe tineri să practice adevărurile Scripturilor, pregătindu-i pentru lucrările Domnului. Aceştia sunt oamenii lui Dumnezeu prin care s-a păstrat credinţa până în zilele noastre.

Dragii mei, în adunarea Domnului fiecare este la un nivel spiritual diferit de al celorlalţi. Dacă nu ştii care este nivelul spiritual la care te afli în adunarea sfinţilor, acest fapt este un indiciu că nu ai ajuns încă la maturitate, ceea ce te descalifică temporar să mergi în misiune de unul singur sau să iniţiezi o misiune. Dacă îţi cunoşti potenţialul, însă nu ai chemarea Domnului, nu începe ceva în numele Lui. Dorinţa de a sluji nu te justifică să începi o luptă spirituală, ai răbdare şi aşteaptă în Domnul. Nu face ca Saul, care nu a putut să îl aştepte pe Samuel să aducă arderea de tot. Nu începe fără Domnul, fiindcă atunci vei termina fără Domnul. Orice lucrare are loc în contextul bisericii Sale. Întrucât Cristos este Capul, El cunoaşte nevoile şi resursele necesare pentru o lucrare misionară. Domnul nu are nevoie de ajutorul meu sau al tău. El are nevoie de inimile noastre, de ascultarea noastră, de disponibilitatea noastră de a-I sluji. Vrei să-I slujeşti? Fii pregătit să fii modelat şi să aştepţi chiar şi 40 de ani să te folosească Domnul, aşa cum a făcut şi Moise în pustie.

Dacă nu eşti sigur şi nu înţelegi care este poziţia şi locul tău în adunarea sfinţilor, ia legătura cu păstorul adunării de unde faci parte sau cu un om matur al lui Dumnezeu, care te poate ajuta. Fii binecuvântat şi nu repeta ceea ce au făcut alţii de unii singuri în numele Domnului.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/pastorala_F4.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/chemare-sau-dorinta-de-caius-obeada/

Ultima nebunie LGBT: James Bond trebuie să fie TRANSGENDER

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   EXTERNE    /   Actualizat: Joi, 03 ianuarie 2019, 22:27   

Ultima nebunie LGBT: James Bond trebuie să fie TRANSGENDER

Nu trece niciun an fără ca așa-zisa „masculinitate toxică” (și albă) a lui James Bond să nu fie asediată de comisarii gândirii unice. Mai întâi a deranjat culoarea agentului 007. Așa au apărut voci care au militat pentru desființarea stereotipiei unui James Bond alb. Actorul afro-britanic Idris Elba a fost propus pentru rol și s-a vorbit despre asta câteva săptămâni bune în media.Fără niciun rezultat.
Apoi, în epoca Me Too, au ieșit la atac feminstele, care au decis că fanii lui 007 s-au săturat de un Bond bărbat și că a venit momentul ca spionul Reginei să fie femeie. Din nou, subiectul a fost întors pe toate fețele și s-a făsâit rapid.
Anul 2018 nu se putea încheia fără o nouă propunere la fel de halucinantă.
Actorul britanic Dominic West, a declarat, într-un interviu acordat revistei The Sunday Times, probabil împins de la spate lobby-iștii gay, că următorul James Bond ar trebui să fie nici mai mult nici mai puțin decât o femeie transgender. Actorul a sugerat și un nume pentru Bond transgender: căpitanul Hanna Graf, transgenderul cu cel mai înalt grad din armata britanică. „Este o fată frumoasă și ar putea fi perfectă pentru a juca viitorul Bond. Ar trebui să existe un Bond  transgender, deoarece există mulți ca aceștia în armată”, a argumentat West.

Statistică sumbră: Avortul a fost principala cauză a morții în 2018; 42 milioane de vieți curmate

DE RALUCA OANȚĂ  /   ȘTIRI    /   Actualizat: Joi, 03 ianuarie 2019, 21:18   

Principala cauză a morții în anul 2018 a fost avortul, procedeu prin care au fost curmate 42 milioane de vieți la nivel mondial, chiar dacă statisticile oficiale nu includ avorturile la decese, copiii nenăscuți nefiind recunoscuți ca ființe umane, informează Știri pentru viață, anunță Basilica.
Statistica sumbră a fost relatată de Breitbart News, care a semnalat că numărul de avorturi din întreaga lume este mai mare decât numărul cumulat al persoanelor care și-au pierdut viața din cauza cancerului, SIDA, a accidentelor rutiere și sinucideri.
•41.9 milioane avorturi
•8.2 milioane persoane decedate din cauza cancerului
•5 milioane din cauza fumatului
•1.7 din cauza SIDA
Statistici pentru anul 2018 au fost furnizate de: http://www.worldometers.info/
Astfel, Worldometers estimează aproximativ 59 milioane de morți în 2018 în întreaga lume, fără a include însă numărul avorturilor, deoarece copiii nenăscuți victime ale avorturilor nu sunt recunoscuți ca ființe umane, chiar dacă biologic a fost demonstrat că sunt ființe umane unice chiar din momentul concepției și suferă o moarte violentă prin avort.
CELE MAI POPULARE

Raport misionar Monica Murgu, Albania

Misionari / January 4, 2019 / Leave a Comment

Există două căi de a răspândi lumina: să fii tu izvorul ei sau să fii obiectul care o reflectă.

Vremurile pe care le trăim nu sunt ușoare și mai cu seamă pentru cei ce sau hotărât cu toată inima în a câștiga suflete pentru Isus Hristos.

S-ar putea ca uneori oamenii să se îndoiască de ceea ce spunem, dar vor fi convinși de ceea ce facem în calitate de creștini.

Este adevărat că există și „creștini” care sunt ca râurile arctice: înghețate la gură.

Nu așa sunt însă misionarii plecați să ducă mesajul „salvării prin Isus Hristos” până la marginile lumii. Printre misionari pe care i-am întâlnit la retreatul din Bulgaria în 2016 este și tânăra Monica Murgu, o tânără cu o sensibilitate deosebită la ceea ce Duhul lui Dumnezeu vrea să-i comunice pentru câștigarea de suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu. Pasiunea și eforturile ei dovedesc chemarea specială de a-L prezenta pe Isus Hristos ca singurul Mântuitor. Pentru a o cunoaște mai bine, vă încurajăm citiți rapoartele ei pe care vrem să vi le prezentăm pe site-ul misiunii Genesis.

Vă chemăm să fiți parteneri cu ea prin rugăciune sau chiar suport material. Dumnezeu nu uită niciodată în să răsplătească pe cei ce aleg să fie părtași la lărgirea Împărăției Lui.

Împreună cu ea vă mulțumim!

Cu toată considerația,

Rev. Ilie U. Tomuța

Vă invităm să citiți raportul misionar al Monicăi Murgu.