REBECA.

download

REBECA. (În ebr. ribqa, comp. semnificaţia termenului în arabă „o funie înnodată pentru legarea animalelor tinere” de la rabaqa, „a lega strâns”; gr. rhebekka). Soţia lui Isaac, fiica lui Betuel, nepotul lui Avraam (Geneza 22:23). Relatarea alegerii Rebecăi spre a-i fi soţie lui Isaac accentuează puternic călăuzirea şi conducerea providenţei lui Dumnezeu. Avraam l-a trimis pe principalul său administrator al cărui nume nu este menţionat, probabil pe Eliazar, în ţara sa natală, pentru a căuta o soţie pentru fiul său. După rugăciune administratorul a fost condus direct către Rebeca. Când Betuel şi fratele ei, Laban, au auzit toate împrejurările, şi-au dat consimţământul.

Ea a fost stearpă primii 20 de ani ai căsniciei ei. Isaac L-a implorat pe Dumnezeu, iar ea a născut doi gemeni, Esau şi Iacov, care au primit de la Iahve înaintea naşterii lor un oracol în care s-au prezis destinele lor divergente (Geneza 25:20-26). Începerea tragediei este prefigurată în Geneza 25:28, unde citim despre favoritismul diferit manifestat de către Isaac şi Rebeca faţă de fiii lor, fapt care a distrus inevitabil unitatea familiei.

O întâmplare care ne reaminteşte de Avraam şi de Sara este incidentul din timpul şederii lui Isaac în Gherar, când i-a înşelat pe Abimelec şi pe filisteni susţinând că Rebeca este sora sa (Geneza 26:1-11; comp. Geneza 20). Atât Isaac cât şi Rebeca au fost mâhniţi de faptul că Esau a luat în căsătorie femei nitite, dintr-o rasă străină (Geneza 26-34 ş.urm).

În actul de înşelare prin care Iacov i-a luat locul lui Esau pentru a obţine binecuvântarea de la tatăl său, de acum în vârstă, Rebeca a fost cea care a luat iniţiativa şi a conceput înşelătoria (Geneza 27:5-17). Când planul a reuşit, de teamă ca Esau să nu-l ucidă pe Iacov, ea l-a trimis la unchiul lui, Laban, în Padan-Aram, sugerând că Iacov trebuie să-şi găsească o soţie din poporul lor, pentru a justifica astfel plecarea lui Iacov (Geneza 27:42-28:5).

Singurele episoade în care se mai relatează despre Rebeca sunt cel referitor la moartea doicii ei, Debora (Geneza 35:8), şi cel cu privire la înmormântarea ei cu Isaac în mormântul familiei, în peştera de la Macpela (Geneza 49:31).

În NT singura referinţă la Rebeca este cea din Romani 9:10. Aici Pavel se referă la prezicerea pe care a primit-o ea înainte de naşterea lui Esau şi a lui Iacov, care ilustrează hotărârea harului lui Dumnezeu.

Rebeca a fost o femeie cu o voinţă şi o ambiţie puternică, devotată întâi soţului ei, dar care ulterior a transferat cel puţin o parte din acel devotament asupra fiului ei mai tânăr, ceea ce a produs rezultate dezastruoase pentru unitatea familiei, deşi urmarea arată că în planul atotcuprinzător al lui Dumnezeu chiar şi acest episod a fost prevăzut spre realizarea scopului divin (vezi arborele genealogic al Rebecăi)

BIBLIOGRAFIE

  1. von Rad,Genesis, 1961; W. Vischer,The Witness of the Old Testament to Christ, 1949, p. 145-151. (Vezi schiţa Familia lui Rebeca)

J.G.G.N.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/rebeca.html

DEPENDENŢA OMULUI DE DUMNEZEU Gen 3:22-24 Ier. 13:1-14

download

1). INTRODUCERE. Ca și Aspecte generale[1] se poate prezenta faptul că Numele prorocului se poate traduce prin ”Domnul pune fundație” sau ”Acela pe care Domnul l-a instalat”. Ieremia a fost contemporan cu șapte împărați, în Iudeea de la Iosia la Zedechia. A fost contemporan cu prorocii Țefania, Habacuc și prorocița Hulda. El a prorocit   timp de 50 de ani. Dumnezeu nu ia permis lui Ieremia să se căsătorească (Ier. 16:2). Ieremia a fost un proroc care a suferit mult din partea compatrioților lui. De trei ori a fost în închisoare, a fost bătut și torturat de către evrei fanatici, și aruncat într-o fântână seacă (Ieremia 38:6). A fost denunțat ca și trădător, iar semenii lui îi cer moartea ( Ieremia 26:11 și 38:4). Dar cea mai grea misiune a prorocului a fost acea a unui confesor care conduce un condamnat la moarte. După ce Ierusalimul este cucerit Nebucadnețar acesta îi dă libertate de alegere, drum în exil, sau să rămână în țară. Ieremia decide să rămână, timp în care scrie și Plângerile lui Ieremia.   Cu un grup de iudei rămași în țară, mai târziu este dus cu forța în Egipt unde continuă misiunea. Tradiția evreilor afirmă că a fost ucis cu pietre (580 B.C.), la vrâsta de 70 sau 80 de ani ca o victimă, în urma sentimentelor de ostilitate și dușmănie a semenilor lui. Perioada de timp și evenimentele din timpul lui Ieremia sunt agitate și tulburi. Sub împăratul Sanherib, imperiul Asirian a atins apogeul. O revoltă a mezilor și caldeenilor a pus capăt acestei supremații, iar împărații Cyaxares și Nabopolaasar, au împărțit regatul (626 – 612). Împăratul Egiptului, Neco s-a pregătit de luptă împotriva fiului lui Nabopolaasar, care este Nebucadnețar, dar pierde bătălia la Carchemiș (606).   Împăratul Babilonului și-a extins împărăția și s-a îndreptat spre Ierusalim, iar Ioiachim i s-a supus de bună voie. A urmat prima deportare a evreilor în Babilon, în care se afla și Daniel cu prietenii lui. După 3 ani Ioiachim, se revoltă și este pedepsit cu moartea. Ca împărat este pus Ioiachin un timp scurt de 3 luni, Ierusalimul este asediat din nou, împăratul se predă împreună cu familia și este deportat în Babilon împreună cu elita țării cam 10 000 de oameni printre care și Ezekil. Este cea de a doua deportare, iar în 597 B.C. iar la tronul Ierusalimului este pus Zedechia care face joc dublu. El ascultă de sfatul prorocilor mincinoși, se revoltă și face alianță cu Egiptul (2 Împărați 24:10). Ierusalimul este din nou asediat timp de 18 luni, este cucerit, Templu și palatul regal sunt distruse de incendiu, populația este deportată, iar în țară rămân cei mai săraci oameni. Ieremia a fost ultima avertizare a lui Dumnezeu înainte de pedeapsă. Autorul cărții [2] se identifică sigur (Ieremia 9:1). El este denumit și profetul lacrimilor. Cartea[3] este autobiografică și ne arată multe aspecte din viața prorocului. (Ier. 10:23-24; 20:7-18) El s-a născut la Anatot, au sat în apropiere de Ierusalim, localitate care există și azi sub numele de Anata. Părintele lui a fost Hilchia (Ier.1:1) și făcea parte din rândul preoților. Ieremia era timid și a acceptat cu greu această însărcinare de la Domnul (Ier. 1:5, 7, 8; 20:7).   El a avut un caracter complex, începând de la a fi sfios, dar având în același timp tăria de caracter de a spune adevărul lui Dumnezeu. El iubea poporul evreu, dar mai mult venera pe Dumnezeu. Practic a iubii în felul acesta creează o tensiune lăuntrică permanentă, era și proroc și patriot în același timp, dar rămâne fidel ca proroc a lui Dumnezeu. Era și o situație paradoxală în care Dumnezeu l-a chemat să vorbească unui popor răzvrătit, dar îi interzice să mijlocească pentru ei (Ier. 7:16; 14:11-12). El a fost urât de poporul lui și predestinat să nu cunoască dragostea de familie, sau a poporului evreu, este dus în final în Egipt și moare acolo. Titlul cărții poartă numele prorocului Ieremia , care înseamnă ”Dumnezeu aruncă”, nume care este un semnal de alarmă pentru poporul evreu pentru pedeapsa care urma să vină. Data redactării cărții cuprinde o mai mare perioadă de timp, Ieremia a fost chemat în slujbă cam la 60 de ani după moartea profetului Isaia. El își desfășoară activitatea pe parcursul a 40-50 de ani, începe pe timpul lui Iosia (Ieremia 12:3) și avea 21 de ani. Samaria a fost cucerită, iar Regatul de Nord nu mai exista , iar la orizont se ridicau nori amenințători care se apropiau de Regatul lui Iuda, era vorba de puterea Babilonului. Păcatul idolatriei a stârnit mânia și gelozia lui Dumnezeu. Cartea Ieremia[4] a fost scrisă între anii 630 și 580 î.Cr. Viaţa profetului [5], a fost deosebit de grea și enumerăm câteva aspecte din viața sa. Ieremia a fost ales să practice și să îndeplinească chemarea încă de la o vârstă fragedă (Ieremia 1:6). Dumnezeu este acela care îi încredințează slujba de profet (Ierm. 1:9-10). și începe activitatea de proroc pe timpul lui Iosia căruia îi face un cântec de jale (2 Cronici 35:25), și nu reușește să determine pe cineva să se întoarcă la Calea Domnului. Mesajul de judecată a frânt inima prorocului (Ieremia 9:1) și vrea să renunțe la slujba încredințată de Domnul (Ier. 20:9). Personalitatea profetului se reflectă în atitudinea pe care o are față de poporul evreu și față de Dumnezeu. Era un bărbat sfios, cu voce care tremura, el nu a fost impozant ca și Ilie, sau elocvent ca și Isaia, ci smerit și neajutorat dorind să înțeleagă evenimentele. Acesta a fost modalitatea prin care Dumnezeu a vorbit poporului într-o perioadă degenerată și coruptă. Domnul Isus Hristos a plâns pentru Ierusalim și a fost o imagine a profetului, dar reciproca este și mai valabilă. Mesajul prorocului a fost unul de judecată, nu a fost primit de către popor, Ieremia fiind acuzat de trădare pentru că spunea că poporul urma să fie dus în captivitate. În zilele profetului singura alternativă a poporului era să se predea, deși cu un secol înainte Isaia spunea că evreii trebuiau să reziste. Dar ceva se schimbase nespus de mult, se ajunsese la un punct fără întoarcere pentru evrei care călcaseră Legământul Mozaic și urma pedeapsa divină. În viziunea lui Dumnezeu națiunea evreilor decăzuse complet, trebuia pedepsită și în plus sosise ”vremea neamurilor”, iar Babilonul deținea supremația. Ieremia a profețit în legătură cu cei 70 de ani de captivitate (Ieremia 25:9-12), iar dincolo de această perioadă el vede o lumină pentru poporul captiv. Cuvinte cheie care apar sub diferite forme este cuvântul ” hbvm – alunecare”, care este tradus și prin ”necredincios, răzvrătit, vătămare”, care tălmăcit înseamnă în vremurile noastre apostazie. Scopul cărții [6] este de a avertiza poporul de judecta care urma să vină dacă nu se întoarce la Domnul. Ieremia recunoaște în acelși timp și starea deplorabilă de imoralitate în care a ajuns națiune, și faptul că judecata este de neînlăturat și nu se mai poate ocolii. Versete cheie se găsesc în cartea lui Ieremia, sunt : Ieremia este pus de o parte (Ierm 1:5), despre distrugerea Ierusalimului (Ieremia 52.12-13) despre inimă care este înșelătoare și rea (Ieremia 17.9), o făgăduință a întoarcerii (Ieremia 29.10-11). Prefigurări în cartea lui Ieremia, găsim despre Mesia care urma să vină și era Isus Hristos, calificat ca și o Odraslă din casa lui David (Ieremia 23.5-6), va domnii cu înțelepciune și dreptate, (v. 5, Apocalipsa 11.15). și care în cele din urmă va fi recunoscut și de poporul Israel ca adevăratul Mesia care aduce mântuirea (v. 6, Romani 11.26).  Aplicație practică, ne arată că deșii Ieremia a iubit poporul evreu, l-a venerat și ascultat   mai mult pe Dumnezeu. și noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu în același fel și să recunoaștem voia Sa ca fiind mai importantă decât propriile dorințe și să avem credință în Bunătatea Înțelepciunea și planul lui Dumnezeu. Romani 8:28  ”De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său”. Ieremia[7] și-a dat seama, în urma reformei făcute de împăratul Iosia, de faptul că este nefolositoare dacă nu există și o schimbare a inimii. În scrisoarea pe care o trimite celor din Babilon (Ierm. 29), le spune evreilor că pot să se închine și acolo. El a mai observat că religia trebuie să fie morală și spirituală raportată la Dumnezeu, iar cerințele ei sunt morale și spiritule în relația cu El. de asemenea Ieremia înțelege și reponsabilitate individului în în cadrul națiunii. Acesta a fost un pas înainte în înțelegerea aspirției omului spre Divinitate. Legea lui Dumnezeu trebuie să fie scrisă în inimile noastre. Isus Hristos citează din prorocul Ieremia. Noi oamenii am fost creeați pentru a avea părtășie cu Dumnezeu, iar exemplu cu brâul este destul de elocvent, pentru că despățiți de Dumnezeu, viața nu are sens pentru om. În tragedia din Eden[8] din Geneza capitolul 3, în momentul despărțirii omului de Dumnezeu în inima sa a apărut un gol imens, care nu poate fi umplut cu surogate. Când Dumnezeu exclamă „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:22 ) trebuie să ne întrebăm ce înseamnă de fapt acest lucru, iar Imago Dey, în om este încă o problemă discutată și în mod categoric, Dumnezeu a luat măsuri preventive și izgonit omul din prezența Sa, a blestemat pe Adam, Eva, Șarpele, dar și Pământul. În plus sub blestem omul moare ca și trup și se întoarce din țărâna din care a fost luat iar sufletul merge la judecată. De asemenea Dumnezeu pune heruvimi pe drumul care duce la pomul vieții, ca omul să nu mai fie nemuritor. Odată răul pătruns în lume prin neascultare și păcat, s-a deschis ”cutia Pandorei” și această hotărâre a limitat răspândirea răului în lume. O întrebare legitimă este ce s-ar fi întâmplat cu Hitler, sau alți dictatori ar fi rămas nemuritori. Heruvimii și Serafimii au cel mai mare grad pe scara ierarhică a îngerilor. Dumnezeu ne înconjoară cu lucrurile făcute de El și a așezat omul în Grădina Eden ca să o lucreze și să o păzească. Pe de altă, într-o competiție absurdă omul se înconjoară cu lucruri pe care le face el, iar în Biblie vedem cum Cain face o cetate, iar astăzi noi avem orașe, drumuri, rampe de lansare pentru rachete, fabrici, etc. Pe linia lui Cain avem dezvoltarea civilizației umane și găsim faptul că Iabal a făcut corturi, Iubal a fost tatăl celor care cântă cu cavalul, Tubal – Cain, a făcut unelte de aramă și fier, Lameh își arată răutatea (Gen. 4: 17-26), iar pe linia lui Ham, Nimrod a fost puternic pe pământ (Gen. 10:8). De asemenea pe vremea lui Peleg s-a împărțit Pământul (Gen 10:25). Trebuie să recunoaștem faptul că a fost este și va fi o permanentă competiție între realizările omului și ce a realizat Dumnezeu, dar rezultatul este o funcționare disonantă, și omul este om doar în părtășie cu cel care l-a creat, cu Dumnezeu. Noi avem posibilitatea cu ajutorul științei să descoperim legile fizice ale lui Dumnezeu, să copiem natura, să facem descoperiri, să realizăm ceva, să imităm, dar tot în universul material. Dacă dorim să-l cunoaștem pe Dumnezeu, El ne-a întins mâna prin Revelația Generală și Specială, pentru a ne salva sufletul de la moarte.

2). SEPARAREA OMULUI DE DUMNEZEU[9]. În momentul în care omul s-a despărțit de Dumnezeu s-a produs un șoc moral, o traumă personală ce afectează pe Adam, Eva și întreaga rasă umană. Geneza 5:3  ”La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set”, în contrast cu Geneza 1:27  ”Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”. Separarea de Dumnezeu a fost un act deliberat din partea lui Adam și Eva. Omul are o vină morală care constă în neascultarea poruncilor date de Dumnezeu, și reală pentru că a săvârșit fapta din voință proprie. Dar omul nu-și poate nega statutul de ființă creată iar Dumnezeu a pus în om și gândul veșniciei (Eclesiastul 3:11) și omul se închină la altceva ca : zei, alte persoane, forţe impersonale, bani, sex, putere și lui Satana. Atunci când vorbim de separare se iau în calcul mai multe aspecte și consecințe. În starea de păcat[10] apare siguranța falsă a mântuirii, pierderea siguranței mântuiri, creștini căldicei și o spiritualitate bolnăvicioasă. Păcatul este schimbarea sensului și a scopului pentru care a fost creat omul. Presupoziția de bază se află în creație și fiecare lucru sau ființă are un scop și un sens definit de către Creator. În consecință păcatul este o călcare a poruncii divine. Păcatul are în sine o doză de plăcere, exprimat în mai multe forme. El se apropie de noi sub aspectul ispitei care nu este păcat dar o invitație la păcat. (Evrei 4:15) Poți să spui da sau nu, pentru plăcerea de o clipă a păcatului (Evrei 11:25). Oamenii sunt vulnerabili dar păcatul odată comis are consecințe în planuri multiple.

a) Separarea de sine[11], este devastatoare pentru om care intră într-o criză de identitate, cu pierderea sensului vieții, și se pun întrebări la modul acut, de genul : de unde vin, cine sunt, care este rostul vieții pe pământ, și mai ales care este finalitatea ei, întrebări la care nu se poate răspunde în mod adecvat dacă nu ai o relație cu Persoana care te-a creat. Dar în plus mai apar și tot felul de crize   care se împart în trei mari categorii.

b). Crize existenţiale care înseamnă tragedii în viaţă, care lovesc stâlpii de susținere a vieții, tragedii, decese, boli grave, dezastre naturale, nașterea unor copii cu malformații, sau handicapați, abandonul copiilor, fuga de acasă și altele. Se pune întrebarea de ce se întâmplă aceste lucruri și se sare la extreme. Una este că lui Dumnezeu nu-i pasă, iar cealaltă extremă este că persoana respectivă este pedepsită de Dumnezeu. Aceste extreme pun sub semnul întrebării relația omului cu Dumnezeu, dar și viitorul. După primul val de criză este bine să apelezi la Biblie și să privești cazul lui Iov.

c). Crize spirituale apar ca și consecințe ale păcatului și trăire îndelungată în păcat. Păcatul are consecințe fizice și biologice, spirituale și afectează relațiile pe verticală cu Dumnezeu și pe orizontală cu semenii, inclusiv familia. Crizele spirituale   pot fi atacuri demonice. 1 Samuel 16:14  ”Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul”. După respingerea Cuvântului lui Dumnezeu există o progresie în împietrirea inimi de a care se ajunge la posesie demonică.   Un alt exemplu se află în cartea lui Daniel cu pricire la împăratul Nebucadnețar (Daniel 4:24- 28). În acest caz împăratul a fost lovit de o boală grea numită în termeni medicali licantropie. Un exemplu din Noul Testament este îndrăcitul din Gadara din Marcu 5:1-6. Oamenii posedați demonic au clipe de luciditate, iar bolnavul demonizat reacționează negativ la Numele lui Dumnezeu și la Numele lui Isus Hristos. Oamenii ajung posedați demonic după trăirea îndelungată în păcat, folosirea magiei, ghicirii și prin decizii personale. Păcatul săvârșit desparte omul de Dumnezeu (Ieremia 5:21).

d). Crize psihologice. Și oamenii păgâni trăiesc în crize psihice în care există tensiunea între gânduri în care omul se vinovat sau nevinovat, iar omul nu se poate concentra până una din părți nu biruiește (Romani 2:15). Din cauza unui stil păcătos de viață apar modificări de metabolism. Este necesară îndrumarea, povățuirea învățarea, și sfătuirea persoanei în cauză de către o persoană competentă, sau dacă este creștin prin consilierea   creștină. Păcatul are consecințe veșnice, plata păcatului este moartea, Iazul de foc și nimic întinat nu va intra în cer. Romani 6:23  ”Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru”. Există o categorie de oameni pe care Dumnezeu îi lasă în voia minții lor blestemate (Romani cap 1), ei au trecut de faza în care se mai învinovățesc și se abandonează păcatului, găsesc de buni pe cei care fac păcat și există o cultură a păcatului. Când cineva se joacă cu păcatul există o limită invizibilă în umblarea spirituală a omului pe care o cunoaște doar Dumnezeu, iar când treci de ea nu mai există cale de întoarcere. Promisiunile lui Dumnezeu pentru iertare sunt pentru astăzi. Păcatul este o problemă spirituală și nu psihologică. Numai cine mărturisește păcatul înaintea lui Dumnezeu primește îndurare. Mărturisirea păcatului este foarte importantă 1Ioan1:9 ”Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Repararea consecințelor păcatului este o responsabilitate personală și publică. Păcatul are consecințe personale, creează nu doar o stare de criză ci și un mod de viață. Tiparul din viața părinților îi vizează și pe copii. Avem ca exemplu pe Avram Isac și Iacob și în final Iosiv, care se hotărește să nu dea drumul mai departe acestui tipar al minciunii. Astfel Iosiv rămâne curat înaintea lui Dumnezeu. La fel și Noe după păcatul beției, îl bleastămă pe Ham care se duce în Canaan. Popoarele cananite erau cele mai perverse. Crize spirituale   se împart în două mari categorii ca nevroze și psihopatii.

e). Nevroze[12] sunt boli în care pacientul are o acțiune critică față de faptele sale și are mustrări de conștiință. Dintre bolile neuropsihice se pot amintii Nevroză astenică, (astenia, cefalee, insomnie) Nevroză psihastenică, (fobii,   obsesii), Nevroze isterice   (teatralismul, machiajul la barbați, și decolteuri și crăpături la femei, leșinul – întotdeauna în public, sinucidere – întotdeauna fără efect) și mixte (ticuri nervoase, bâlbâiala). Palierul[13] de boli neurologice este foarte mare. Neurologia este o ramură specială a medicinii care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul bolilor organice care afectează sistemul nervoscentral sau periferic. ”Termenul de „Neurologie” a fost introdus de anatomistul englez Thomas Willis. Afecţiuni dobândite ale sistemului nervos central sunt : boli vasculare: infarctul cerebral ischemic şi hemoragiile cerebrale, ramolismentul medular ischemic. Bolile ganglionilor bazaliboala Parkinson NeoformaţiiTumorile creierului şi ale măduvei spinării. Boli convulsive: diversele forme de epilepsie. Bolile inflamatoriiinfecţiunile bacteriene sau virale ale creierului (encefalite), măduvei spinării (mielite) sau învelişurilor lor (meningite), boli degenerativ-inflamatorii cauzate de prioni (de ex.: boala Creutzfeld-Jakob). Boli demielinizantescleroza multiplă. Boli degenerative primare sau eredo-degenerative: demenţe primitive (de ex.: boala Alzheimer), boala Huntigtonsindromul Gilles de la Tourette, boli sistemice ale motoneuronului (de ex.: scleroza laterală amiotrofică), bolile degenerative ale cerebelului (ataxiile ereditare). Diverse tipuri de dureri de cap (cefalee), în primul rând migrena. Mai există și boli ale sistemului nervos periferic ca: Afecţiuni ale nervilor cranieni sau periferici: neuropatiipolineuropatiinevralgii. Boli inflamatorii demielinizante: sindromul Guillain-Barrépolineuropatia cronică inflamatorie demielinizantă (PCID). Tumori ale nervilor: Neurome. Sindroame compresive: radiculopatii prin hernii ale discurilor intervertebrale (de ex.: sciatica vertebrală), sindromul de tunel carpal. Boli ale joncţiunii neuro-muscularemiastenia. Boli ale muşchilor scheletici (miopatii): distrofii muscularemiotonie, boli inflamatorii (miozite). Traumatisme ale nervillor, etc”. Am enumerat aceste afecțiuni grave pentru a scoate în evidență rezultatul păcatului și despărțirea omului de Dumnezeu. Unele se pot trata medicamentos, altele nu, dar și acelea care sunt tratabile, bolnavul rămâne cu urmări și răni în trup și suflet. Este greu să dai un verdict în ceea ce privește mântuirea la anumite boli și mai ales că nu noi trebuie să facem lucrul acesta.

f). Psihoze)[14] sunt boli în care pacientul nu are o atitudine critică față de faptele lui și nici nu are mustrări de conştiinţă. Ele sunt grave și intră în categoria ”drumului pierdut” și au puține șanse de vindecare.   Se pot enumera Scrizofrenia Paranoia,   Psihoza maniaco – depresivă și parofenii. Scrizofrenia este caracterizată de autism, bizarerii, iluzie, halucinație, delir (cu caracter religios, erotic sau revendicativ). Paranaoia este caracterizată de separarea omului de realitate, în natura sa omul apare normal, dar delirul poare fi de invenție, gelozie și grandoare. Psihoza maniaco – depresivă este caracterizată de accelerarea fluxului de idei, sau pe un fond depresiv, cu tristețe profundă și singura cale de ieșire este sinuciderea. Parofeniile sunt caracterizate prin halucinații și delir ezoteric. Bolnavul se crede trimisul divinității, sau exponentul unei civilizații extraterestre, deține putere și mecanisme cosmice, și are puterea de a face lucruri fantastice.   ”Psihiatria[15] (din limba greacăpsyché (ψυχη) înseamnă spirit, suflet şi iatros (ιατρος) = medic) este o ramură a medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticareatratamentul şi reabilitarea persoanelor cu boli mintale. Noţiunea Psihiatrie a fost introdusă în terminologia medicală în 1808 de medicul german Johann Christian Reil din Halle (iniţial „Psychiaterie”, devenită mai târziu „Psychiatrie”). Psihiatria poate fi definită ca o „disciplină de sinteză” prin care urmărirea şi menţinerea sănătăţii mintale iar scopul său principal se obţin luând în considerare diverşi factori: psihologicisocioculturalipoliticijuridicimedicofarmacologici. Domeniul psihiatriei se extinde în multe alte specialităţi medicale. Tulburările psihice şi bolile mintale influenţează aproape toate aspectele vieţii unui pacient, funcţiile fizice, comportamentul, afectivitatea, perceperea realităţii, relaţiile interumane, sexualitatea, munca şi timpul liber. Asemenea tulburări sunt cauzate de interacţiunea unor factori complecşi, biologici, sociali şi spirituali, care nu pot fi totdeauna puşi în evidenţă cu siguranţă. Sarcina psihiatriei este să clarifice rolul acestor diverşi factori şi influenţa lor asupra manifestărilor din cursul bolilor mintale. Noţiunea de „boală mintală” trebuie să intre în orbita biologiei şi medicinei. Psihiatrul francez Henry Ey (19001977) definea psihiatria drept „ramură a medicinei care are ca obiect patologia vieţii de relaţie la nivelul asigurării autonomiei şi adaptării omului în condiţiile propriei existenţe Este cumplit în ce stare poate să ajungă menirea.

g). Psihopatiile[16], au o natură dizarmonică, cu structura personalității dereglate. Ele sunt de multe feluri. Psihopatia astenic, psihastenică, isterică, epileptică, paranoică, distinică, sexuală. De asemenea apar tulburări de dinamică – la bărbați : ejaculare preroce, impotență, iar la femei   dispareumiile, frigiditatea. De asemenea apar tulburări de orintare sexuală ca : masturbația, homosexualitatea (la femei lesbianismul), bestialitatea, pedofilia, gerentrofilia, necrofilia, incestul, exchibiționismul și voionismul. De asemenea apar tulburări de identitate sexuală ca travestitismul și transexualismul. Din cauza traumatismelor cranio – celebrare apar debilitatea mintală, epilepsiile și toxicomaniile. Acest gen de boli sunt și mai grave și ne arată prăpastia în care poate să ajungă omul.

2).1. Separarea de oameni[17] este o altă consecință a sespărțiri omului de Dumnezeu. Astfel apar probleme sociale ca exemplu Esau şi Iacob Geneza 27:41  Esau a prins ură pe Iacov din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu Sunt aproape, apoi am să ucid pe fratele meu Iacov.” și raoada firii pământești își spune cuvântul Faptele firii din Galateni 5:19  Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Ele despart pe oameni și apar conflicte în familie, societate și în Biserică. Se pot reamintii războaiele, recolte sociale, exploatarea omului de către om, revoluții, colonizări, etc. De multe ori ești singur într-o mare mulțime. Revenind la Biserică nu există o părtăşie reală între fraţi pentru că nu se respectă porunca a – 2- a. Matei 22:39  ”Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

2). 2. Separarea de natură[18]. Geneza 3:17  Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el” blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; Dacă până acum în Eden omul a păzit grădina și a lucrat-o, din momentul blestemului, însăși natura a devenit ostilă pentru om, iar munca sub blestem înseamnă sudoare și presupune efort și împotrivire, de multe ori cu rezultate negative. Însăși natura a devenit un pericol pentru om și se pot amintii cutremurele, inundațiile, tornadele, alunecări de teren, erupții vulcanice și alte forme de dezastre naturale în care se pierd vieți omenești. Blestemarea pământului afectează viața umană în însăși existența ei.

2).3. Separarea de vieţuitoare[19], Geneza 9:2  S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!. Omul nu mai respectă Creaţia, astfel   vânătoarea se face ca distracţie, (vânătoarea de bizoni din America de Nord, când aproape au fost decimați) la fel și pescuitul, sau culegerea fructelor, se fac defrişări masive pentru îmbogăţire, se produce poluarea sub toate formele, dintre care cel mai grav este radioactivitatea, ca rezultat   din explozia bombelor nucleare la   Hiroşima, sau defecționarea centralelor nucleare, un exemplu recent este Cernobâl și alte forme de poluarea care otrăvesc pământul și viața. Dar omul este separat de celelalte forme de viață neinteligentă și în mod ontologic pentru că doar în om Dumnezeu a pus un suflet viu, iar după cădere diferențierea s-a accentuat în mod radical.

3). REALITAEA TRUPULUI ȘI A SPIRITULUI[20] sau   nevoi fundamentale. Omul ca și trup are trebuiențe, este constrâns , silit, și obligat ca ființă biologică clădită pe structuri de carbon, ca trupul să primescă hrana adecvată, apa necesară, să trăiască în barem de temperatură, presiune atmosferică, și o mulțime de alți factori care țin în viață cortul acesta pământesc. David amintește acest lucru Psalmi 104:27  Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme. 28  Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale. 29  Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărâna lor. 30  Îţi trimiţi Tu suflarea: ele Sunt zidite, şi înoieşti astfel faţa pământului. Dar nu există a adevărată împlinire numai în trup. 2 Corinteni 5:4  Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim desbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă. Sufletul nostru are nevoie de ceva mai mult, este nevoia de Dumnezeu în viețile noastre, o părtășie cu Creatorul, care nu se poate satisface cu alte surogate ca alte feluri de închinare, alte orientări spirituale, bani, putere, glorie, carieră etc. Nesiguranța omului apare în momentele de criză, când fără Dumnezeu nu mai are puncte de sprijin. Golul din inimă lăsat de Dumnezeu nu se poate umple decât tot de Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu se raportează la relația Sa cu poporul evreu o face în termenul cel mai intim de Soț : Ieremia 31:32  Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcarcă aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.” așa cum și Isus Hristos consideră Biserica ca și Mireasa Lui.   Matei 25:6  La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” 7  Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.…… Apocalipsa 21:2  Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Trebuie să acceptăm faptul că existența   efectivă și obiectivă a omului nu poate exista decât atunci când omul are o relație corectă cu Dumnezeu.

 4). IEREMIA ȘI BRÂUL. Trezirile sunt determinate de Dumnezeu[21] și nu de oameni, iar Cuvântul este acela care e responsabil de trezirile spirituale din istorie sau biserică.   Oamenii sunt doar mijloace prin care Dumnezeu lucrează. Iosia și Ieremia se cunoșteau și la moartea prematură a împăratului Iosia profetul face un cântec de jale. (1Cronici 35:25) După acest eveniment asupra poporului se abate ”noaptea babiloniană”, din care iese după 70 de ani. La oferta împăratului de a merge în exil, Ieremia preferă să rămână. Poporul caldeian era un popor crud, ei ucid pe cei doi fii a lui Zedechia, ca să fie ultima imagine din mintea împăratului, apoi îi scot ochii și este dus rob în Babilon. Plânsul și singurătatea au fost elementele care au caracterizat viața profetului Ieremia. Dumnezeu a ales acest lucru, iar profetul acceptă această stare. El a fost ales înainte de a se naște (Ierm. 13:5). Copilul este ființă umană din momentul concepției. (Ps 139:15) Avortul este o crimă cu excepția când viața mamei sau a fătului este în pericol. Motivul pentru care Dumnezeu l-a ales pe Ieremia, care era timid și iubea poporul evreu este cel mai probabil că dorea să-și arate dragostea pentru poporul ales până în ultima clipă. Sfințirea înseamnă a fi pus de Dumnezeu de o parte, ca om dar și ca vasele folosite în cort sau templu. Mesajul lui Dumnezeu trebuia transmis în mod corect și numai un om sfânt și ales de Dumnezeu poate face acest lucru. Ieremia răspunde lui Dumnezeu că este tânăr (lipsit de experiență) pentru a face această lucrare dar Dumnezeu folosește acest gen de oameni, El alege lucrurile slabe ca să le facă de rușine pe cele tari. Bisericile fundamentaliste care stau pe Cuvântul lui Dumnezeu cresc ca număr de persoane în timp ce acelea care au adoptat o teologie liberală se golesc. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie predicat și trăit, altfel nu are efect. Amvonul trebuie să comunice adevărul lui Dumnezeu, nu să vorbească pe placul audienței. Chiar dacă predicatorul este în minoritate dacă este cu Dumnezeu (nu te teme), de fapt el deține majoritatea. Pe de o parte este ușor pentru că Dumnezeu este tăria lui, iar pe de altă parte este dificil, și riști să nu mai fii ales sau chiar dat afară din Biserică. Dumnezeu pune cuvintele Lui în gura noastră, de pe paginile Bibliei în care s-a Revelat, de aceea este important să cunoști Scriptura. Ieremia a profețit în timpul a cinci împărați, fiecare cu ambițiile și planurile lui, dar pe care nu le-au realizat (ca și parlamentarii, miniștri, șefi de stat de astăzi din România anilor 2000), dar astăzi în Biblie citim despre Ieremia, și mai bine anonim dar să faci voia lui Dumnezeu decât o somitate fără Dumnezeu. Europa și America post-creștină nu mai ascultă de Dumnezeu începând de la tineri la bătrâni, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne. Dacă Ieremia a fost răspunzător de mesajul ui Dumnezeu, și noi suntem la fel de responsabili de acest lucru. Dumnezeu îi oferă lui Ieremia două imagini cu privire la activitatea ceva urma. Unul este acela de veghetor, care este Dumnezeu cu privire la Cuvântul Lui, și un ”cazan clocotind” care însemna pedeapsa ce va urma prin puterea Babilonului. Ieremia trebuia să anunțe poporul ce se va întâmpla cu el. El vede și direcția din care vine pericolul și pedeapsa. Prorocii falși spuneau că Iuda va săpa de pedeapsă dar realitatea istorică ia contrazis. Profeții contemporani cu Ieremia, Osea, Ioel, Amos, Mica şi Naum, nu mai erau pe scena istoriei, Ieremia cel mai probabil era singur, dar Habacuc și Țefania se pare că mai trăiau încă. Ezekil și Obadia au început activitatea mai târziu, când poporul era dus deja în Babilon. Daniel a început să prorocească mult mai târziu. În momentul acesta Ieremia era singur, dar cu Dumnezeu. De fapt acesta este lucrul cel mai esențial pentru credincios și biserică.

5). REFACEREA RELAȚIEI OM – DUMNEZEU[22]  se poate face întru-n singur fel în termenii lui Dumnezeu care înseamnă Persoana lui Isus Hristos viața, învățăturile Lui, (și a apostolilor) dar în mod principal prin Jertfa de pe Cruce, Moartea și Învierea Lui. Ioan 3:16  ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Aceasta este singura cale, iar aceștia sunt termenii lui Dumnezeu, omul poate să accepte sau să refuze dar nu are puterea să îi schimbe. Acceptarea cerințelor lui Dumnezeu în ceea ce privește mântuirea este o lucrare a Duhului Sfânt în inima omului. Duhul Sfânt există din veșnicie ca a treia Persoană din Trinitate. Faptele Apostolilor 5:3  Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? 4  Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” De asemenea Duhul sfânt este egal în esență cu Tatăl și cu Fiul. Matei 28:19  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Astfel Duhul Sfânt convinge oamenii de starea de păcat, iar permiterea Duhului Sfânt de a lucra în fiinţa noastră, ne scapă de pedeapsa divină. Ioan 16:8  ”Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata”. În momentul în care omul crede Duhul Sfânt lucrează în inima credinciosului și luminează   1 Corinteni 2:15  Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni. 16  Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos. El regenerează inima omului proces care se numește Nașterea din Nou. Tit 3:5 ” El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt”. În inima omului se produce regrete, plângerea păcatului și se începe o viață nouă . Păcatul este definit ca o lipsă de conformitate a omului vizavi de Legea Morală a lui Dumnezeu, în atitudine dispoziție sau acțiune. De asemenea Duhul Sfânt controlează viața noastră și dăm doar un exemplu Efeseni 5:18 ” Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh”. De asemenea trebuie să conștientizăm faptul că că iartarea se primește doar prin Jertfa de la Calvar, și prin Sângele lui Hristos care are puterea de a ierta păcatele. 1 Ioan 1:7  ”Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”. Omul nu are puterea necesară de a se mântuii pe sine însuși. El nu se poate dezvinovății, și nu se poate ascunde de pedeapsa pentru păcat. Din momentul în care credinciosul s-a Născut din Nou (de sus) începe un proces de sfințire în viața lui realizată de Duhul sfânt. 1 Petru 1:15  Ci, după cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. 1 Petru 1:16  Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt”. Credinciosul trăiește călăuzit de Duhul sfânt Galateni 5:16  ”Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti”. De asemenea noi suntem moștenitori a unor binecuvântări veșnice. Efeseni 1:13  Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, 14  şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. Dar mai există un aspect important în relația noastră cu Dumnezeu fiindcă El este Spirit Infinit și Perfect și închinarea noastră trebuie să fie în Duh și adevăr. Ioan 4:24  ”Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” Pentru ca omul să se poată bucura de mântuire el trebuie să îndeplinească două condiții principale și anume pocăința și credința. Aceste două cerințe nu pot fi despărțite. De asemenea mântuirea este oferită tuturor oamenilor în mod gratuit, nu contează rasa, naționalitatea, clasa socială, sau alte criterii, care fac ca oamenii să pară diferiți unul față de celălalt. De asemenea mântuirea este dată prin Harul lui Dumnezeu.

5). CONCLUZII. Ieremia a fost un profet al lacrimilor, iar Cartea lui Ieremia ca și Plângerile reflectă din plin acest lucru. Atunci când poporul nu mai ascultă de poruncile lui Dumnezeu prorocul este ultimul avertisment al lui Dumnezeu, înainte de pedeapsă. Poporul evreu a călcat Legământul Mozaic pe care l-a făcut cu Dumnezeu la muntele Sinai, un Legământ condiționat, și urma o pedeapsă aspră. Evenimentele sunt tulburi pe scena internațională, Împărăția   de Nord nu mai exista, dar și imperiul Asiriana, iese de pe scena istoriei, iar puterea Babilonului se apropie vertiginos de Împărția lui Iuda și asediază Ierusalimul. Mesajul prorocului a fost unul de judecată fapt care a displăcut poporului, împăratului Zedechia și profeților falși, și din această pricină Ieremia este prigonit de nenumărate ori. Dar în mijlocul dezastrului Ieremia are o prorocie despre Mesia și despre reîntoarcerea poporului din robia Babilonului. Ca și aplicație practică a cărții avem de învățat că indiferent de circumstanțe, trebuie să-l iubim mai mult pe Dumnezeu și poruncile Sale, decât orice altceva în care se pot include familia, națiunea dorințele personale, banii, puterea, etc. Acesta este un moment în istorie ( 587 B.C.) în care răzvrătirea omului față de Dumnezeu a atins limitele după care urmează pedeapsa dar împotrivirea omului față de Dumnezeu a început încă din Geneza 3 în care sub atacul ispititor al Satanei ”veți fi ca Dumnezeu” omul cedează și prăbușește întreaga rasă umană în păcat. Dar   despărțirea omului de Dumnezeu a avut consecințe în toate aspectele umane și spirituale. Dumnezeu în dragostea Sa față de om are un plan de salvare și restabilirea lui Imago Dey în ființa omului. În inima omului nu mai era Dumnezeu ci un gol imens pe care omul a încercat să îl completeze cu ceva sau cineva dar fără șansă de reușită și chiar și astăzi cei care nu sunt creștini se împotrivesc în continuarea la oferta mântuirii pe care Dumnezeu a făcut-o omului prin Hristos, și încearcă alte variante ca să iasă din dezastru moral și spiritual în care se găsesc. Consecințele răzvrătirii s-au manifestat pe multiple planuri. În primul rând a fost șocul moral când omul și-a dat că deșii poate distinge binele de rău, nu are suficientă putere să facă binele, iar atunci când reușește este teporar și iluzoriu. Dar și în postura de creștin păcatul face ca să nu avem siguranța mântuirii, creștini nici calzi nici reci și o spiritualitate care se poate pune sub semnul întrebării, fapt care se vede în funcție de roadele pe care le aduc. De asemenea omul se separă și față de el însuși și apar nenumărate drame care au un caracter de criză în domeniul existenței omului, crize spirituale după trăire îndelungată în păcat și posedare demonică, dar și tot felul de boli neurologice sau psihice, în care de multe ori omul nu mai poate fi recuperat. Dacă în nevroze, omul are stări de regrete față de ceea ce a săvârșit, în cazul multor boli psihice omul nu mai poate să fie vindecat, există un prag știut numai de Dumnezeu, și dacă se trece de el ființa umană este pierdută. Dar omul se separă și de ceilalți oameni, am dat exemple din Biblie, și apar conflicte între semeni pentru că nu se respectă Poruncile date de Dumnezeu, cele zece în Vechiul Testament și două porunci comprimate de Isus Hristos din Noul Testament. Oamenii se despart în clase sociale, apar revolte , revoluții și războaie. De asemenea și exploatarea omului de către om se poate aminti aici. Omul în plus se separă față natură și de viețuitore pe care le exploatează. Despărțirea omului de Dumnezeu a fost și este dureroasă și ne arată de fapt cât de mult suntem dependenți de Creator. Omul și întreaga paletă de viețuitoare au nevoii biologice pentru ca să se mențină în viață și acest lucru depinde de Dumnezeu. Sunt realități care nu pot fi contestate. Omul ca și ființă inteligentă are nevoie în plus și de părtășie cu Dumnezeu. Omul funcţionează corect doar în armonie cu cerinţele Creatorului. Dar contrafacerea și falsificarea relației cu Dumnezeu nu ajută omul cu nimic în procesul de salvare a sufletului. Numai Dumnezeu prin Isus Cristos poate să rezolve problema mântuirii. Exemplu elocvent îl avem în textul analizat în care brâul trebuie să rămână în jurul coapselor lui Ieremia ca să nu fie deteriorat, și tot așa și omul sau națiunea trebuie să fie aproape de Dumnezeu, pentru că să nu alunece în păcat. Galateni 2:20  Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. ……..”. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie predicat indiferent de circumstanțe. De asemenea Cuvântul trebuie să fie însoțit de dragoste față de Dumnezeu și de oameni, ca și la Ieremia. Timpul în care trăim necesită o predicare curată a Evangheliei, chiar în epoca post creștină a mileniului trei în Occident și nu numai și sub presiunea invaziei musulmane, cu riscurile aferente. Refacerea relațieie dintre om și Dumnezeu se poate face numai în termenii lui Dumnezeu prin Jertfa lui Isus Hristos. Această întoarcere a omului la pocăință și împăcare cu Dumnezeu se realizează prin lucrarea Duhului Sfânt în inima credinciosului dar și prin acceptarea aceste lucrări de către persoana în cauză. Nașterea din Nou este o lucrarea a Duhului Sfânt. De asemenea credința și pocăința sunt elemente inseparabile în relația noastră cu Dumnezeu în procesul de mântuire și sfințire a credinciosului   şi în final glorificarea lui. Aici apare și aspectul închinări în fața lui Dumnezeu ca și Creator, iar noi ca țărână, și nu se poate face decât cu respect și reverență. De asemenea nu se pune accent pe ritualul exterior și pe inima omului care trebuie să se închine în Duh și Adevăr. Împăcarea cu Dumnezeu este urgentă şi necesară, fiindcă trecutul nu se poate întoarce, prezentul este efemer, iar viitorul nu ne aparține. Cuvântul astăzi are o importanță deosebită. Evrei 3:15  ”câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, ……….” Amin

 7). BIBLIOGRAFIE :

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de EENEST AEBI

Sait Theofilos. www.theophilos.3x.ro

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-ieremia.html

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Consiliere Spirituală (curs intern 1) de dr Paul Negruț

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Neurologie

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura “Cartea Creştină” Oradea 1995.

PSIHIATRIE de Prof. dr.   doc. V. Predescu   EDITURA MEDICALĂ București 1976

Ardelean Viorel

 [1] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de EENEST AEBI pag 76-77

[2] Sait www.theophilos.3x.ro

[3] Sait www.theophilos.3x.ro

[4] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-ieremia.html

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[6] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-ieremia.html

[7] Dicționar Biblic pag 557

[8] Ardelean Viorel

[9] Ardelean Viorel

[10] Consiliere Spirituală (curs intern 1) de dr Paul Negruț

[11] Consiliere Spirituală (curs intern 1) de dr Paul Negruț

[12] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie

[13] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Neurologie

[14] PSIHIATRIE de V PREDESCU pag 811 – 872

[15] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie

[16] PSIHIATRIE de V PREDESCU pag 811 – 872

[17] Ardelean Viorel

[18] Ardelean Viorel

[19] Ardelean Viorel

[20] Ardelean Viorel

[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[22] Ardelean Viorel

CELE MAI FRECVENTE ERORI DE INTERPRETARE A BIBLIEI

download

O scurtă definire a 20 de erori de interpretare

Urmărind metodologia deformării Scripturii putem distinge nişte erori de interpretare a Bibliei care se repetă de la o mişcare religioasă la alta şi care demonstrează încălcarea, ignorarea sau săraca cunoaştere a principiilor hermeneuticii. Aceasta este o ştiinţă exactă care odată angajată cu onestitate în procesul de interpretare a Bibliei face dreptate textului ei şi ne face cunoscut ceea ce Dumnezeu vrea să ne comunice prin Cuvântul Său şi nu ceea ce subiectivitatea umană s-ar strădui să intuiască. Acum, bineînţeles şi aceasta ştiinţă poate fi abuzată sau exagerată!

Această listă de 20 de erori de interpretare am preluat-o şi am adaptat-o după excelentul material care se găseşte în mai cuprinzătoarea lucrare asupra acestui subiect a doctorului James W. Sire, editorul lui Inter Varsity Press, intitulată „SCRIPTURE TWISTING – 20 WAYS THE CULTS MISREAD THE BIBLE” („Deformarea/Răstălmăcirea Scripturii – 20 de moduri în care cultele abuzează Biblia”). Motivul rezumării acestora este pentru a oferi accesibilitate mai multor creştini şi pentru simplificarea sarcinii noastre ca şi creştini de a „nu lua deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândindu-le” (Efes.5:11), de a ne proteja de falsuri spirituale şi de a le demasca public. De asemenea, ca şi creştini suntem însărcinaţi să „luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3), care înseamnă că este de datoria noastră să o apărăm de deformări şi falsuri.

În zarva care s-a creat în jurul „dreptului fiecăruia de a interpreta Biblia cum vrea”, evidenţierea acestor abuzuri ale unor oameni subiectivi asupra obiectivului Cuvânt al lui Dumnezeu este absolut necesară, având în vedere că Biblia pronunţă în mod expres ca „nimeni să nu adauge sau să scoată din ea” (Apoc.22:l8-19), „să nu treacă peste ce este scris” (1 Cor.4:6), „să nu răstălmăcească/deformeze” (2 Petru 3:16) şi să nu scoată texte din contextul lor (2 Petru 2:20-21). Cineva a spus foarte abil că, „UN TEXT SCOS DIN CONTEXT ESTE UN PRETEXT”. De fapt, aceste deformări şi răstălmăciri ale textelor biblice sunt PRETEXTELE întemeierii atâtor religii false şi a popularizării atâtor de multe falsuri şi alternative spirituale care li se oferă astăzi oamenilor. Dar, cu privire la mântuirea sufletelor nu există cu adevărat nici o alternativă, căci Isus a zis, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Isus a dovedit aceasta înviind din morţi. El e înviat şi Adevărul va învia întotdeauna. Minciuna deşi poate pretinde asta, nu a înviat şi nu va învia niciodată, dovedindu-se astfel minciună!  Vă atrag atenţia asupra denumirilor fiecărei erori de interpretare ilustrată mai jos: Reţineţi-le, ştiţi cât de greu vă este câteodată să le definiţi şi nu puteţi!

În acest caz se face referirea la un text din Biblie însă acesta ori nu este citat aşa cum apare în vreo traducere standard ori este atribuit greşit.

Maharishi Mahesh Yogi, fondatorul Meditaţiei Transcedentale, care a venit din India la Londra pentru a deveni gurul Beatles-ilor, a declarat: „Hristos spune: „Stai nemişcat şi află că Eu sunt Dumnezeu”. Textul este folosit de Maharishi pentru a învăţa că eu-l nostru este Dumnezeu, o afirmaţie des întâlnită la aceşti guru orientali. Însă, aici Domnul Dumnezeul lui Israel este cel ce spune că este Dumnezeu şi nu „eu-l” lui Maharishi! Pe deasupra, textul se găseşte doar în Psalmi. Este o citare inexactă! Nu Hristos a spus-o, ci Tatăl Său. Textul este atribuit greşit.

Textul biblic este retradus însă în neconformitate cu o sănătoasă exegeză a limbii originale a textului (greacă, ebraică), cu scopul de a fi conformat doctrinei preconcepute şi preformulate a unui cult.

Martorii lui Iehova traduc Ioan 1:1 în felul următor: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era un dumnezeu” (?!). Este un fapt binecunoscut că gramatica limbii greceşti nu permite introducerea acestui articol nehotărât „un” înaintea ultimului „Dumnezeu” din text. Dacă se face acest lucru în Ioan 1:1 atunci respectiva regulă gramaticală ar trebui aplicată cu uniformitate mai multor texte ca, Mat.5:9; 6:24, Luca 1:35, 78; 2:40, Ioan 1:6,12,13,18; 3:2,21; 9:6,33; Rom.1:7,17,18; 1Cor.1:30; 15:10; Filip.2:11,13; Tit 1:1….şi atunci în Creştinism am avea cel puţin doi dumnezei, Iehova, Dumnezeul Atotputernic şi încă „un” dumnezeu. Dar această retraducere tendenţioasă s-a făcut fiindcă Martorii neagă că Isus este Dumnezeu şi au dorit să potrivească Biblia pe calapodul acestei doctrinei a lor.

Un text al Scripturii este citat cu intenţia mascată de a atrage/captiva atenţia cititorilor sau a ascultătorilor, citare care apoi este urmată de o învăţătură atât de nebiblică încât le-ar părea celor mai mulţi extrem de dubioasă dacă nu ar fi fost precedată de o referire din Scriptură! Din păcate, realitatea ne demonstrează că există oameni care sunt înclinaţi să accepte astfel de doctrine stranii doar fiindcă sunt înveştmântate în versete biblice. Neîndoielnic, trăim vremurile despre care Pavel vorbeşte în 2 Timotei 4:3-4!

Misionarii mormoni citează Iacov 1:5 care promite înţelepciunea lui Dumnezeu tuturor acelora care i-o cer şi continuă explicând că atunci când Joseph Smith, iniţiatorul Mormonismului a făcut lucrul acesta, lui i-a fost făcută o revelaţie din care el a dedus că Dumnezeu Tatăl are un trup?! La aceaşi experienţă îi îndeamnă misionarii mormoni pe toţi cei dispuşi să-i asculte, spunând-le că dacă simt „fierbinţeală” sau „căldură” în piept, Dumnezeu le vorbeşte. Textul din Iacov este doar „momeala” cu care îi conving să încerce experienţa aceasta!

Se citează un text din Scriptură dar acesta este îndepărtat şi izolat de versetele care-l înconjoară şi care formează contextul lui imediat pe baza căruia să i se poată deduce adevăratul sens.

Alan Watts, cel care a scris cartea „Beyond Theology” („Dincolo de Teologie”), atacă autoritatea lui Isus şi a Cuvântului Său citând prima jumătate a versetului din Ioan 5:39 („Voi cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică…”), pretinzând că Isus contestă accentul prea mare pus de ascultătorii Săi pe Vechiul Testament, dar restul contextului imediat spune, „dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” (vers.39-40), care demonstrează că de fapt Isus recunoaşte valoarea, inspiraţia şi autoritatea Vechiului Testament ca fiind o mărturie privitoare la El. Trebuie menţionat că aceasta este una dintre cele mai întâlnite erori de interpretare nu doar la cultişti, ci din păcate la creştini care frecventeză biserici biblice!

Două sau mai multe versete care nu au nimic în comun sau dacă au o legătură aceasta este foarte greu de depistat, sunt asociate ca şi cum unul ar fi un comentariu al celuilalt.

Mormonii asociază Ieremia 1:5 cu Ioan 1:2,14 sugerând astfel că ambele versete vorbesc despre existenţa de dinainte de naşterea în lumea aceasta, a tuturor fiinţelor omeneşti. Cu toate acestea Ieremia 1:5 se referă la precunoaşterea (cunoaşterea mai dinainte) de către Dumnezeu a lui Ieremia şi nu la existenţa lui (Ieremia) de dinainte de naştere, iar Ioan 1:2 se referă într-adevăr la pre-existenţa lui Dumnezeu Fiul, dar sub nici o formă la aceea a fiinţelor omeneşti.

Manualul mormon de misiune citează pilda fecioarelor (Mat.25:1-13) pentru a argumenta ideea că „viaţa aceasta de muritor este perioada provizorie în care ne pregătim să-l întâlnim pe Dumnezeu”. Dar pilda fecioarelor înseamnă fără îndoială ceva mai puţin exact, spre exemplu, faptul că oamenii ar trebui să fie pregătiţi oricând pentru a-l întâlni pe Dumnezeu sau de a vedea cea de-a Doua Venire a lui Isus Hristos. Evident, aceasta este o formă destul de subtilă de exagerare, dar ce ziceţi de o celebră pretenţie a unei respectabile biserici: Petru, a fost primul papă catolic!?

Un cuvânt sau o expresie dintr-o traducere a Bibliei este examinată şi interpretată ca şi cum revelaţia s-a făcut în respectiva limbă în care este făcută traducerea.

Mary Baker Eddy, fondatoarea cultului Ştiinţei Creştine (Christian Science) afirmă că numele Adam este alcătuit din doua cuvinte „A” ( în engleză, „un” ) şi „Dam” ( în engleză, „baraj”, „dig”, „piedică”) şi îl interpretează ca însemnând „obstacolul pe care şarpele şi păcatul îl va pune între om şi Dumnezeu, creatorul lui”. Dar limba originală a revelaţiei este ebraica şi aramaica şi nu engleza, iar în această limbă Adam nu înseamnă şi nici nu simbolizează un dig!

Care poate însemna, (1) a confunda exprimarea literală cu cea simbolică/figurativă, sau (2) a confunda exprimarea simbolică cu cea literală.

Marry Baker Eddy, întemeietoarea cultului Ştiinţei Creştine interpretează „seara” ca însemnând „înceţoşarea gândirii morale; slăbiciunea minţii muritoare; vederi obscure; pace şi tihnă” (?!).

Teologul mormon Tames Talmage interpretează profeţia „vei fi doborât la pământ şi de acolo vei vorbi” (Isaia 29:4), ca însemnând faptul că Dumnezeu le va vorbi oamenilor prin Cartea lui Mormon care a fost descoperită în pământul înălţimii Cumorah, din statul New York, la sfârşitul secolului trecut?!

O profeţie predictivă (adică, care priveşte viitorul) este explicată cu prea mare uşurinţă de evenimente istorice deosebite în ciuda faptului că devotaţi cercetatori biblici consideră interpretarea extrem de dubioasă/îndoielnică.

Toiagul lui Iuda şi toiagul lui Iosif din Ezechiel 37:15-23 sunt interpretate de către mormoni ca însemnând Biblia şi Cartea lui Mormon.

Martorii lui Iehova folosesc evenimentele din 1914 (primul război mondial) ca însemnând revenirea în secret şi invizibilă a Domnului Isus Hristos. Revenire, care bineînţeles le-a fost revelată doar Martorilor!

Un autor afirmă că Biblia spune cutare şi cutare lucru dar nu citează textul exact la care face referire (fapt care indică că s-ar putea să nu existe nici un text care să spună acel lucru!).

Se vehiculează în lume că Biblia spune că, „Dumnezeu îi ajută pe aceia care se ajută singuri”. Pe lângă că nu există nici un text care să autorizeze o astfel de concepţie, Isus a venit ca să-i salveze doar pe cei care nu se mai pot ajuta singuri.

Erich Von Daniken, autorul celebrei cărţi „Amintiri despre viitor”afirmă că, „fără să consult Exodul, par să-mi amintesc că Arca Legămîntului era adesea înconjurată de scântei”. No comments!

Pentru a aduce dovezi în favoarea unui argument este citat doar un număr limitat (selectat) de texte, pe când învăţătura completă a Bibliei asupra acelui subiect ne conduce la o concluzie cu totul diferită de cea a autorului erorii.

Martorii lui Iehova critică conceptul tradiţional creştin al Trinităţii fără a lua în considerare toate textele cu care cercetătorii biblici documentează incontestabil prezenţa unui astfel de concept în Biblie. Astfel citează Ioan 14:28, „Tatăl este mai mare decât Mine”, dar ignoră sau răstălmăcesc Ioan 10:30 unde se spune, „Eu şi Tatăl, una suntem”, precum şi multe altele care afirmă trinitatea.

O generalizare pripită este dedusă dintr-o dovadă prea săracă.

Martorii lui Iehova învaţă că transfuzia de sânge este nebiblică şi este interzisă de Dumnezeu, dar argumentul biblic pe care-l citează nu se adresează direct subiectului sau nu sprijină deloc aceasta interdicţie a transfuziilor de sânge. Mâncarea sângelui animalelor sacrificate idolilor are o cu totul altă semnificaţie decât transfuzia de sânge uman făcută în contextul salvării vieţii omeneşti (Fapte 15:29). Acest pasaj vorbeşte despre interdicţia Vechiului Testament împotriva mâncatului sau băutului de sânge de la animale sacrificate idolilor (vezi, Gen.9:3-4). Cu toate acestea, o transfuzie de sânge nu este totuna cu a „mânca” sau a „bea” sânge. Lucrul acesta se poate demonstra după cum urmează. Întâi, chiar dacă un doctor administrează unui pacient hrană işi numeşte lucrul acesta „mâncare” sau „hrănire intravenoasă”, a-i administra sânge pe aceaşi cale, deci intravenos, înseamnă cu totul altceva fiindcă sângele nu este primit de corp ca „hrană” sau „mâncare”! A spune că hrănirea intravenoasă şi transfuzia de sânge sunt unul şi acelaşi lucru, doar fiindcă se administrează aparent în acelaşi fel, dovedeşte ignoranţă faţă de rolul medical pe care acestea îl au pentru corpul omenesc.

Un termen biblic este atât de greşit înţeles sau interpretat încât o esenţială doctrină biblică este deformată sau negată în întregime.

Unul dintre urmaşii lui Edgar Cayce, un profet fals al sec.XX cu însuşiri de medium, confundă doctrina biblică a naşterii din nou cu doctrina orientală a reîncarnării! De fapt, această definire confuză a conceptului biblic de naştere din nou se întâlneşte la majoritatea susţinătorilor ideii de reîncarnare. Dar, prin naşterea din nou Isus nu a învăţat reîncarnarea ci regenerarea!

O anumită interpretare este oferită unui text biblic sau mai multor texte care ar putea foarte bine să fie interpretate, şi adesea sunt, într-o cu totul altă manieră, dar aceste alternative nu sunt luate în considerare.

Acelaşi Erich Von Daniken se întreabă de ce în Geneza1:26 Dumnezeu foloseşte pluralul („noastră, noi”) şi sugerează drept răspuns faptul că este o aluzie la o conversaţie dintre mai mulţi astronauţi (!?). Astfel, el dezavuează explicaţiile alternative (care sunt şi cele reale!) care indică că Dumnezeu vorbea fie ca „un împărat înconjurat de oştirile Sale cereşti”, fie că pluralul folosit aici prefigurează doctrina Trinităţii mai clar descrisă în Noul Testament.

Se utilizează cuvinte ca, „în mod evident”, „neîndoielnic”, „fără îndoială” sau „toţi oamenii raţionali susţin acest lucru” şi altele de acest fel, care sunt introduse în respectiva interpretare pentru a înlocui argumente biblice sau raţiuni logice aduse în favoarea ideei afirmate.

Din nou acelaşi Erich Von Daniken spune: „Fără îndoială(sublinierea îmi aparţine) că Arca Legământului era încărcată cu electricitate! ” (?!) Cu nici un chip, (?!) astfel de expresii nu pot nici valida şi nici infirma o interpretare autoritară a Scripturii. Aceasta nu se obţine apelând la falsuri evidente ca aceste expresii menite să manipuleze/influenţeze gândirea oamenilor în lipsa unor dovezi convingătoar

Care înseamnă următoarele lucruri:

Un autor de literatură cultică sau un întemeietor al unui cult religios asociază învăţăturile lui cu cele ale unor figuri recunoscute ca autorităţi în lumea creştină.

Scrierile cultului sunt asemănate sau chiar identificate cu cele ale Bibliei.

Literatura cultului imită forma scrierilor Bibliei pentru ca să sune ca şi Biblia!

Mary Baker Eddy, fondatoarea Ştiinţei Creştine, afirmă că ea a dobândit capacitatea de a ajunge la „concluzii absolute prin revelaţie, raţiune şi demonstraţie…” Atunci când o nouă idee spirituală se naşte pe pământ, versetul profetic al lui Isaia „Căci un Copil ni s-a născut,… Îl vor numi Minunat”, se împlineşte din nou”, spune ea. Astfel cu fiecare „idee” care-i vine ea îşi însuşeşte împlinirea profeţiei lui Isaia (Isaia 9:6) şi însăşi autoritatea lui Isus Hristos. După aceea, citează cuvintele lui Isus sugerând că şi ea asemenea lui Isus, învaţă numai ceea ce i-a dat Dumnezeu Tatăl: „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 7:16). Ei bine, întâi, trebuia să stabilească fără tăgadă că Tatăl a trimis-o şi pe ea! Ceea ce nu mai este cazul acum după ce îi cunoaştem doctrinele anticristice!

Juan Mascaro în introducerea sa la Upanishads (scrieri sacre indiene) citează Noul Testament, Evangheliile, Ecleziastul şi Psalmii din care el selectează pasaje care chipurile sunt paralele cu Upanishad-ele. Mormonii se subscriu şi ei unei asemenea practici

Una din cărţile de bază ale Mormonismului, „Doctrina şi Legămintele – 93” amestecă propoziţii din Evanghelia lui Ioan şi menţine o asemenea similaritate cu Evanghelia încât să se obţină impresia că această scriere este biblică.

Se face presupunerea că Biblia conţine un înţeles ascuns şi esoteric (esoteric, însemnând că cel ce-l descoperă este mântuit!) care este făcut cunoscut doar acelora care sunt iniţiaţi în secretele lui, iar interpretul acelui tăinuit înţeles declară semnificaţia pasajului biblic fară a oferi vreo explicaţie pentru interpretarea la care a ajuns.

Din nou, Mary Baker Eddy! Ea oferă înţelesul primei expresii din rugăciunea „Tatăl Nostru”, „Tatăl nostru care eşti în ceruri”, ca însemnând, „Tatăl Nostru – Mama Noastră, Dumnezeu, pe deplin armonios” (?!). Interpretarea este populară în noul curent cunoscut sub numele de teologie feministă. Mântuirea depinde de descoperirea de către adepţi a sensului tainic al Dumnezeirii feminine!?

Noi revelaţii de la pretinşi profeţi din perioada post-biblică înlocuiesc Scripturile sau sunt adăugate lor şi se consideră autoritare.

Mormonii suplimentează Biblia cu „Doctrina şi Legămintele” şi cu „Perla de Mare Preţ”. Adepţii pretinsului profet William Branham adaugă Scripturilor cartea „Descoperirea Celor Şapte Peceţi” (o pretinsă revelaţie a celor şapte peceţi de care vorbeşte cartea Apocalipsei). Martorii lui Iehova interpretează Scripturile prin intermediul multitudinii de publicaţii lansate de Turnul de Veghere, „Turnul de Veghere”, „Treziţi-vă!”, „Studii din Scripturi” (ale lui Charles T.Russell – fondatorul). Etc.

Biblia ca întreg sau doar texte din ea atunci când sunt discutate sunt respinse fiindcă nu se potrivesc cu alte pretinse autorităţi spirituale printre care pot fi şi raţiunea sau noile revelaţii ce nu armonizează cu unele texte biblice.

Archie Matson susţine că Biblia conţine „Cuvântul lui Dumnezeu” dar în acelaşi timp afirmă că ea conţine şi contradicţii şi că însuşi Isus a respins autoritatea Vechiului Testament atunci când şi-a contrastat vederile Sale cu Vechiul Testament în Predica de pe Munte acolo unde a zis: „Aţi auzit că s-a zis în vechime…dar Eu vă zic”.

Confuzia concepţiei despre lume intervine atunci când un cititor sau interpret al Bibliei nu o interpretează în cadrul cultural şi intelectual al ei şi o scoate din acest context plasând-o într-un alt cadru de referinţă, străin Bibliei. De obicei se manifestă sub forma distorsionării înţelesului original şi înlocuirii lui cu un altul. În acest caz un foarte important principiu de interpretare sănătoasă este încălcat. Noi ar trebui ca intotdeauna să o citim/interpretăm/înţelegem în spiritul autorului, să acordăm atenţie la ceea ce autorul a spus în contextul cultural şi intelectual propriu textului, adică în lumina cadrului ei istoric şi literar original.

Cartea „Principiul Divin” expresia primară de gândire a Bisericii Unificării din Coreea de Sud şi a liderului ei, Sun Myung Moon (membrii acesteia fiind cunoscuţi în Occident sub numele de „moonies”), este considerată „adevărul prezent care depăşeşte teologia creştină”. Introducerea cărţii afirmă că, „Scriptura poate fi asemuită cu o candelă care iluminează adevărul. Misiunea ei este de a răspândi lumina adevărului. Când, „o lumină mai puternică apare, misiunea celei mai vechi încetează”. Astfel, învăţătura nouă a lui Moon înlocuieşte Biblia! Dar aceste noi învăţături nu încep tocmai de la zero. Folosind parţial istoria Vechiului Testament, prezentând relatări ale creaţiei, ale căderii omului în păcat, Moon ajunge la Prima Venire a lui Isus pe care o consideră un eşec postulând necesitatea unei a Doua Veniri care spune că a şi avut loc în Coreea!? La această poziţie el a ajuns inspirându-se iniţial din Biblie dar apoi părăseşte contextul ei pentru a favoriza noua interpretare specifică cultului. În schimb, teologia tradiţională creştină începe cu Biblia şi face exegeza textului, îngăduind contextului Bibliei să modeleze şi să formeze interpretarea textului în discuţie. Sun Myung Moon şi biserica acestuia foloseşte Biblia ori de câte ori pare să-i confirme ideile dar o respinge sau o deformează atunci când nu armonizează vizibil cu sistemul lor teologic.

Cu toate bunele intenţii pe care le putem arăta în interpretarea Bibliei, nu vom putea deveni buni interpreţi ai ei dacă ignorăm unele principii sănătoase de interpretare. În cazurile expuse mai sus am văzut cum încălcări ale acestor principii au rezultat în doctrine excentrice şi bizare care au oferit oamenilor noţiuni greşite despre Dumnezeu, periclitându-le mântuirea şi făcându-i să practice lucruri contrare Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să ne întrebăm care este şi opusul acestor erori şi cum putem evita aceste erori de interpretare?

Deşi subiectul principiilor de interpretare este demn de o mai vastă tratare, doresc acum să vă ofer o listă condensată a câtorva principii de interpretare pe baza cărora să vă puteţi angaja cu încredere în înţelegerea şi interpretarea obiectivă a Cuvântului lui Dumnezeu. Acestea sunt intitu . Iată-le!

Nu încerca să justifici interpretarea pe care tu o favorizezi/preferi ci, încearcă să ajungi la interpretarea care se potriveşte cel mai bine textului.

Interpretează în mod inductiv un text. Aceasta însemnând a deduce adevăruri generale din fapte concrete, luând în considerare tot materialul biblic privitor la subiect.

Caută să ajungi la interpretarea care se potriveşte cel mai bine exprimării textului.

Bazează-ţi interpretarea pe cele mai bune texte disponibile în greceşte şi evreieşte.

Derivă interpretarea textului dintr-o atentă examinare a contextului imediat.

Nu cita surse savante, (1) afară din context, (2) pentru a sprijini interpretări care nu sunt confirmate de textul propriu-zis.

 Interpretează profeţiile şi viziunile Scripturii în lumina propriilor lor revelaţii şi în conformitate cu învăţăturile explicite ale Bibliei.

Interpretează simplu expresiile simple, în afară de cazul în care contextul impune altceva.

Nu faceţi ca o parte din Scriptură să se contrazică cu o alta, ci interpretaţi fiecare parte în lumina propriilor ei revelaţii şi în contextul ei înainte de a încerca să înţelegeţi legătura care există între aceste părţi.

Interpretează realităţiile spirituale descrise de Biblie, având înţelegerea umilă a faptului că Dumnezeu este infinit mai mare decât finita noastră pricepere.

„Oamenii nu resping Biblia fiindcă găsesc greşeli în ea, ci fiindcă ea găseşte greşeli la ei”    John Blanchard

„Un suflet umil şi doritor va descoperi mii de lucruri în Biblie pe care savantul mândru, arogant şi îngâmfat va eşua jalnic să le înţeleagă”   J.C.Ryle

„Omul care o citeşte superficial va trăi superficial, iar un creştin superficial este cea mai patetică parodie a adevărului”    John Blahard

ROBOAM http://www.roboam.com/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/cele-mai-frecvente-erori-de-interpretare-a-bibliei/

“Miliardarii timpului”

21 MARCH 2012   ADMIN

Poti fi sarac lipit pamantului si sa te incluzi in categoria “miliardarilor timpului”. Ce categorie sociala o mai fi reprezentand si aceasta sintagma?

Miliardarii timpului sunt promotorii si adeptii evolutionismului care acorda miliarde si miliarde de ani sansei, intamplarii, norocului orb de a fi adus in existenta tot ce se vede.

Sinuciderea rationalului

Atribuirea intregii existente a universului unor multiple coincidente si procese ce s-au “intamplat” inseamna abandonarea oricarei legi stiintifice, oricarui principiu logic si oricarei intuitii de minim bun simt.

Idea evolutiei in detrimentul creatiei pe cat este de amorala pe atat este si de irationala. De ce este irationala? Pentru ca sansa nu este o forta. Sansa nu poate cauza nimic. Sau poate? Confuzie? Da. Absenta oricarei demnitati umane? Da. Eliminarea sensului de a exista? Da.

Norocul era zeita panteonului grecesc. Ce-a fost va mai fi. Nimic nou sub soare.

Mitul sansei a fost investit cu puterea si responsabilitatea pentru tot ce exista in jur. Sa fie acesta norocul sansei? Sansa a ajuns sa fie vazuta ca o putere cu rol cauzator.

Adeptii naturalismului au imputat sansei abilitatea de a cauza si de a determina tot ce tot ce misca. Ceea ce e de fapt un concept irational.

“Sansa este sursa intregii inovatii si a intregii creatii” afirma cu tarie Jaques Monod, laureat al Premiului Nobel in 1965 pentru preocuparile sale intense in domeniul bio-chimiei.

Ceea ce pare pentru noi pura intamplare este fara indoiala determinat de ceva sau de cineva.

Sansa nu este nimic. Sansa este irationala. Sansa arunca totul in derizoriu. Prin sansa, existenta e deposedata de orice semnificatie si sens. Sansa spune: gandesc, deci n-are sens ca exist.

Sustinatorii sansei sunt “miliardarii” anilor nedovediti stiintific. Cei ce dau înainte cu miliardele de ani s-au cununat cu sansa si s-a “intamplat” ca lumea sa-i creada.

Linia dintre ipoteza miliardelor de ani si dovezile propriu-zise a fost stearsa sistematic si deliberat de acesti speculanti ai istoriei care au aruncat miliardele de ani pe piata gandirii umane redefinind astfel existenta.

Presupozitiile materialiste si anti-supranatural sunt incapabile sa ofere un raspuns la dilemele existentei, scopului si valorii omului.

“Miliardarii anilor” au facut din omenire produsul unui accident cosmic ciudat nedovedit, ci doar presupus in cel mai rau caz, dupa reteta perfecta a omului ce se vrea a fi absolvit de responsabilitatea si vinovatia morala.

De ce sa credem ca avem un arhitect in spatele existentei noastre, precum orice cladire are unul, orice ceas are un ceasornicar ce l-a gandit, orice carte are un autor?

In loc sa acceptam realitatea unui design inteligent ce sta in spatele existentei umane atat de complexe, am intronat mai degraba timpul ca erou al dezlegarii acestei dileme umane. Am aruncat in joc miliardele de ani pentru ca imposibilul sa devina posibil, pentru ca probabilul si speculatia sa devina certitudine. Am dat miliardele de ani, pentru ca oricum nu le-am dat de la noi, am fost darnici si-am facut risipa de ani si ne-am ales cu absurdul, ceea ce am cules a fost disperarea, am asistat la sinuciderea ratiunii.

Chiar si cu aceasta “bogatie”, cu aceasta “darnicie”, cu acesta “risipa” a miliardelor de ani, ramanem blocati in formula absurda a evolutionismului: nimic inmultit cu nimeni egal totul.

de Ovidiu Petric

http://www.baptist-tm.ro/miliardarii-timpului/

Ce ne-a rămas după ce am aruncat bradul?

03 JANUARY 2019   ADMIN

Cu ce am rămas în suflete după trecerea sărbătorii? Ce ne-a rămas după ce am aruncat bradul, după ce s-au stins luminile, după ce au plecat colindătorii, după ce am mâncat cozonacii, după ce tot ce a fost nou s-a învechit, după ce am primit cadouri și după ce am dăruit?
Am rămas cu facturi de plătit, cu calorii adunate, cu ore nedormite, poate plicitisiți și sătui de agitația care se creează de sărbători. Am rămas cu amintiri, unele de reamintit, altele nu. Unii dintre noi am rămas cu mai puțin decât am avut, unii am pierdut mai mult decât am câștigat. Am rămas cu experiențe – experința unui Crăciun poate petrecut în familie sau de unii singuri, cu experiența unui Crăciun rece pentru suflet sau plin de căldură sufletească, cu experiența de a fi iubit și apreciat sau izolat și marginalizat de oameni.
Am rămas cu noi înșine, am rămas așa cum am fost înainte să înceapă Crăciunul. Am rămas la fel cum am fost tot anul, suntem aceiași.  Crăciunul a fost o simplă pericopă citită odată pe an, o parenteză, o scurtă, rapidă și iluzorie încercare de a schimba realitatea. După ce au trecut sărbătorile am rămas exact cu ceea ce am încercat poate să schimbăm, am rămas cu gândurile noastre, cu temerile noastre, cu stresul cotidian și cu probleme de toate zilele. După ce s-a terminat Crăciunul, noi am rămas cu noi înșine.
Însă nu trebuie să fie așa. Domnul Isus Cristos nu a venit în lumea noastră ca să ia din ce-i al nostru, să ne lase mai săraci. Cristos nu a coborât pe pământ pentru a pentru a profita de naivitatea și limitările noastre.
Cristos a venit să dăruiască, a venit să ofere, a venit să aducă, a venit să Se ofere. Si darul lui Cristos nu este un dar pe care îl pui sub brad, la miezul nopții, când dorm copiii; darul lui Cristos nu este ceva ce cumperi cu economiile tale, darul lui Cristos nu se învechește, nu se demodează și nu se devalorizează. Darul lui Cristos nu este nici măcar pus într-o vitrină, nu poți negocia pentru el nici dacă ai vrea să-l cumperi, de fapt nu are preț. Darul lui Cristos poate fi doar primit, și nu cumpărat. Despre darul lui Cristos nu poți ști multe,  începi să-l înțelegi doar atunci când l-ai primit. Însă cel mai important, darul acesta nu este un dar pe care îl primești de sărbători pentru sărbători, este un dar pe care îl primești prin credință pentru veșnicie.
După ce arunci bradul, nu pierzi nimic, rămâi cu ceea ce ai avut în cel mai realist mod dintotdeauna, cu darul lui Cristos.
David Lavric

5 filme bazate pe credinţa creştină ce vor avea premiera în 2019

   03-01-2019 14:02:10

Succesul pe care filmele cu temă creştină din ultimii ani a dus la o renaştere a acestui gen de filme care se fac la Hollywood.

În 2018, filmul „I Can Only Imagine” (Pot doar să-mi închipui) a adus încasări de 17,1 milioane de dolari în primul weekend de la lansarea în Statele Unite şi peste 83 milioane dolari încasări totale în perioada în care a rulat în cinematografe, depăşind toate aşteptările. Şi filmul „Paul, Apostle of Christ” (Pavel, apostolul lui Hristos) s-a clasat printre primele 10 filme la box-office în primul weekend de la lansare.

2019 este aşteptat să fie un nou an bun pentru filmele creştine. Iată 5 dintre aceste filme care sunt aşteptate să aibă premiera în acest an:

„The Least of These” (Unuia dintre cei mai neînsemnaţi)
Data lansării:  1
 Februarie 2019

Acest film spune povestea misionarului Graham Staines care a fost martirizat în India în anul 1999. Intitulat iniţial „Staines”, „The least of these” descrie lucrarea misionară și uciderea misionarului australian împreună cu fiii săi, Philip de 10 ani şi Timothy de 6 ani, care lucrau într-o colonie de leproşi din India.

Principalii actori din film sunt Stephen Baldwin, Shari Rigby şi Sharman Joshi. Într-un interviu acordat Christian Post, Stephen Baldwin a declarat: „Ştiu că Dumnezeu m-a chemat să fac acest film,” adăugând cum acest film este un răspuns la rugăciune.

„Heavenly Deposit” (Comoara cerească)
Data lansării: 10
 Februarie 2019

„Comoara cerească” este un film regizat de Rick Irvin şi George Vincent.

Actorii principali sunt John Savage, Bonnie Hellman, Meredith Thomas şi Alisha Seaton.

Filmul, inspirat din fapte reale, spune povestea unui băiat care încetează să mai creadă în Dumnezeu după moartea tatălui său. După mai mulţi ani, acesta devine un tânăr actor în căutarea succesului. Asta până într-o zi,când o întâlnire personală cu Divinitatea zguduie lumea sa. Un om mândru, ce purta o mare povară, are parte de o experienţă care îi schimbă viaţa şi care îl pune în imposibilitatea de a mai nega puterea lui Dumnezeu.”

„Run the Race” (Aleargă cursa)
Data lansării: 22 Februarie 2019

Un alt film creştin ce se va lansa la începutul anului 2019 este „Run the race”, produs de Tim Tebow şi fratele său Robby.

Filmul arată ceea ce se întâmplă atunci când alergăm către Dumnezeu, în loc să ne îndepărtăm şi mai tare de El.

„Zach, un atlet de succes, îşi revine cu greu după pierderea mamei sale şi abandonul din partea tatălui. El se dedică fotbalului, căutând să obţină o bursă de studiu la un colegiu precum şi sprijinul fratelui său pentru o viaţă mai bună. Atunci când o accidentare pare a pune capăt visurilor lui Zach, fratele său David intervine pentru a salva situaţia şi a aduce speranţa înapoi în viaţa lui Zach.

„XL: The Temptation of Christ” (Ispitirea lui Hristos)
Data lansării:
 6 Martie 2019

Următorul pe listă este un film care redă ispitele pe care Domnul Isus Hristos le-a avut de înfruntat din partea lui Satan, după ce a ţinut un post de 40 de zile.

„XL: Temptation of Christ” a fost realizat de către Faithwork Pictures,o companie de producţie independentă, care îşi propune să facă filme ce vor influenţa cultura pentru Hristos.

 „Acest film va fi o unealtă puternică pentru a-i aduce pe alţii la credinţă. Călătoria în deşert ar trebui să reprezinte o experienţă prin care să trecem fiecare dintre noi. Ne dorim ca toţi oamenii să înţeleagă importanţa pe care a arătat-o Hristos respingerii păcatului. El a făcut-o în timp ce a postit în pustie pentru 40 de zile şi 40 de nopţi. Gândiţi-vă la asta! Acesta este un subiect important,” se spune pe pagina de internet a filmului.

„The Islands” (Insulele)
Data lansării: 22 
Martie 2019

Ultimul pe listă este „The islands”, un film istoric, bazat pe credinţă. Filmul spune povestea adevărată a reginei hawaiene Kapiolani, care s-a convertit la Hristos acum peste 200 de ani. Convertirea ei a avut un impact puternic, care a determinat acceptarea creştinismului pe tot cuprinsul arhipelagului Hawai. Convertirea ei a însemnat cel mai mare act de curaj moral pe care poate să-l arate un lider al unei ţări.

Filmul, care a fost turnat în întregime în Hawai, o are în distribuţie pe Teuria Shanti, în rolul reginei, şi pe Mira Sorvino şi John Savage, ambii în rolul unor misionari din Boston care sosesc în Hawai în 1821.

Sursa: Christian Post.

https://www.stiricrestine.ro/2019/01/03/5-filme-bazate-pe-credinta-crestina-ce-vor-avea-premiera-in-2019