RĂBDARE

download

RĂBDARE. Răbdarea biblică este puterea dată de Dumnezeu pentru a te înfrâna în faţa opoziţiei sau a oprimării. Ea nu este pasivitate. Iniţiativa aparţine dragostei lui Dumnezeu sau a credinciosului care răspunde în acest fel la rău. În VT conceptul este desemnat de ebr. ‘arek, care înseamnă „îndelung”. Despre Dumnezeu se spune că este „îndelung” răbdător sau „încet” la mânie, ‘erek ‘appayim (vezi Exod 34:6; Numeri 14:18; Neemia 9:17; Psalmul 86:15; 103:8; 145:8; Ioel 2:13; Iona 4:2). Această idee este exact reprezentată în cuvântul gr. makrothymia, tradus adesea cu „îndurător” şi definit de Trench cu „un efort de voinţă prelungit” înainte de a da drumul mâniei.

O asemenea răbdare este caracteristică acţiunilor lui Dumnezeu faţă de oamenii păcătoşi, care merită pe deplin mânia Lui (Isaia 48:9; Osea 11:8). Semnul Lui protector asupra ucigaşului Cain (Geneza 4:15), semnul providenţial al potopului faţă de o lume care şi-a pierdut dreptul de a exista (Geneza 9:11-17; comp. 1 Petru 3:20), nenumăratele cazuri în care a restaurat poporul Israel în ciuda neascultării sale (Osea 11:8-9), cruţarea Ninivei (Iona), repetatele Lui rugăminţi adresate Ierusalimului (Marcu 12:1-11; Luca 13:1-9, 34; Romani 9:22), întârzierea celei de-a doua veniri a lui Cristos (2 Petru 3:9) – toate acestea sunt expresii ale răbdării Lui. Creştinii trebuie sa prezinte un caracter asemănător (Matei 18:26, 29; 1 Corinteni 13:4; Galateni 5:22; Efeseni 4:2; 1 Tesaloniceni 5:14). În Proverbele este subliniată valoarea practică a răbdării; ea evită cearta şi promovează rezolvarea înţeleaptă a afacerilor oamenilor în special în cazul apariţiei provocărilor.

Răbdarea lui Dumnezeu este „o concesie intenţionată cu privire la spaţiu şi timp” (Barth). Ea reprezintă o ocazie de pocăinţă (Romani 2:4; 9:22; 2 Petru 3:9). Îngăduinţa lui Dumnezeu a fost „un armistiţiu cu păcătosul” (Trench, despre anoche, Romani 2:4; 3:25) care a aşteptat revelaţia şi răscumpărarea finală în Cristos (Faptele Apostolilor 17:30). Rugăciunea poate să prelungească ocazia de pocăinţă (Geneza 18:22 ş.urm.; Exod 32:30; 1 Ioan 5:16).

Răbdarea pe care o are creştinul faţă de alte persoane (makrothymia) trebuie să fie corespunzătoare cu răbdarea referitoare la lucruri (hypomone), adică, în faţa necazurilor şi a încercărilor timpurilor noastre (Romani 5:3; 1 Corinteni 13:7; Iacov 1:3; 5:7-11; Apocalipsa 13:10). Dumnezeu este cel care dă o astfel de răbdare, asemenea răbdării lui Cristos (Romani 15:5; 2 Tesaloniceni 3:5), iar Isus este marele Exemplu în această privinţă (Evrei 12:1-3). Cel care va răbda până la sfârşit, ptin răbdarea lui îşi va câştiga sufletul (Marcu 13:13; Luca 21:19; Apocalipsa 3:10).

BIBLIOGRAFIE

R.C. Trench, Synonyms of the New Testament, 1880, p. 195 ş.urm.; Karl Barth, Church Dogmatics, 2.1, sect. 30, p, 406 ş.urm.: „The Patience and Wisdom of God”; U. Falkenroth, C. Brown, W. Mundle, în NIDNTT 2, p. 764-776. J.H.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/rabdare.html

NAŞTEREA DIN NOU Ioan 3 : 1-10 Ardelean Viorel

download

 1). INTRODUCERE. Foarte mulţi   credincioşi o falsă siguranţă a mântuirii, trăind în „ păcate mărunte„ cu speranţa că Dumnezeu este bun şi că vor ajunge în cer, dar uitând de dreptatea şi mânia lui Dumnezeu. Dar păcatul este păcat indiferent de gravitatea lui şi este o barieră între noi şi Dumnezeu, iar acest lucru a fost valabil şi în Vechiul Testament cu privire la poporul Israel, în care Domnul spune răspicat Isaia 59:1 „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, 2  ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte„! Zidul în mod simbolistic poate să fie o bucată de carton, o scândură sau o cazemată, dar tot zid este şi întrerupe relaţia noastră cu Dumnezeu. La fel stau lucrurile şi în Noul Testament, iar cel mai potrivit exemplu se află în Galateni 5 cu privire la roadele firii pământeşti în contrast cu roada Duhului Sfânt. Roada firii : Galateni 5:19  Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Se observă faptul că Pavel pune pe acelaşi palier preacurvia cu pizmele, beţiile, îmbuibările şi afirmă în mod răspicat că cei care fac aceste lucruri „nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu„. În contrast sunt puse roadele Duhului Sfânt tot în Galateni 5:22  „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege„.Problema care se pune este faptul că omul prin puterea sa nu poate să treacă de la roadele firii la roadele Duhului Sfânt, ci această lucrare de schimbare este a Duhului Sfânt care regenerează inima omului „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt„ (Tit 3:5). Pe de altă parte mulţi credincioşi trăiesc cu frica de Iad pentru cu nu au siguranţa mântuirii din cauza faptului că în viaţa de creştin se fac păcate şi nu ţin seamă de ce spune Ioan în epistola sa 1 Ioan 2:1  „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit„. Printre alte lucrări ale Duhului Sfânt este faptul că pecetluişte pe ce Născuţi din Nou „ Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit” (Efeseni 1:13), iar cel care a păcătuit, nu rămân în păcat, conştientizează păcatul, îşi cer iertare şi relaţia lor cu Dumnezeu se reface. Cei care nu sunt Născuţi din Nou, trăiesc mai departe în păcat, fiind inconştienţi de gravitatea situaţiei în care se află. Faptul că cineva ne este Născut din Nou, face ca păcatul să se lipească de el şi să ajungă la viciu. Un om se poate Naşte din Nou cu aproximaţie în momentul convertirii, a botezului sau niciodată. Totuşi pentru cineva care s-a Născut de Sus, şi poartă numele de creştin, este necesar un punct de referinţă s-au o perioadă din viaţa sa la care se poate raporta ca eveniment în mod precis. Ioan[1] spre deosebire de celelalte trei evanghelii sinoptice,   are abordare mai spirituală. El este ucenicul preaiubit. Redăm câteva date despre Evanghelia lui Ioan care scrie Evanghelia după Ioan, 1,2,3, Ioan şi Apocalipsa. S-a născut în Betsaida. Se pare că erau înstăriţi şi aveau zilieri (Marcu 1:19-20), şi avea acces   şi relaţii cu familia Marelui Preot. În anul 44 Iacov fratele lui este decapitat la Ierusalim. Datorită prigoanei Ioan se duce la Efes. Este apreciat de bisericile din Asia Mică, fapt dedus din cele trei epistole şi din scrisorile pe care le trimite celor şapte biserici din Apocalipsa. Din mărturiile celor din antichitate se pare că a atins o vârstă înaintată şi după ce se reîntoarce din insula Patmos unde a fost exilat,   moare în Domnul în orașul Efes. Este de notat faptul că părinţi ai Bisericii primare atribuie cea de-a patra Evanghelie apostolului Ioan: Iganaţiu a fost episcop al Antiohiei, 98-117 şi Ireneu cam prin190 d.Cr., discipol al lui Polycarp, care a fost discipol al lui Ioan şi Clement din Alexandria în anul 200 d.Cr, de asemenea fragmentul muratorian afirmă că autorul este Ioan. Data[2] scrierii cărţii este între anii 90-100, d Cr. şi se presupune că au fost scrise în ultimii 10 ani din viaţa apostolului. Titlul[3] În originalul grec, cartea, poartă titlul: „Kata Ioannen” adică Evanghelia „după Ioan„. Destinatarul nu este o persoană ci bisericile din Asia Mică pe care le cunoştea Ioan. Evanghelia este scrisă de o persoană care trăia Evanghelia Lui Hristos. Ca şi Structură[4] este necesar a aminti câteva trăsături. Primele trei evanghelii se numesc sinoptice pentru că au aceaşi perspectivă cu privire la viaţa, învăţăturile şi Persoana lui Isus Hristos și un material comun. Matei şi Marcu pun accentul învăţătura şi minunile lui Isus. Luca dă atenţie mai mare pildelor lui Isus. Ioan se ocupă mai mult de umanitatea împletită cu Divinitatea lui Isus dar şi de calităţile lui Isus ca apa vie, pâinea vieţii şi alte elemente de acest gen. Ioan foloseşte mult şi metaforele. De asemenea există şi o simplitate a limbajului, şi o succesiune cronologică şi logică a evenimentelor, el vorbește simplu, este şi profund în acelaşi timp : Voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi” (Ioan14:20). Numele lui Isus este folosit predominant, superior, iar Numele lui Hristos este mult mai puţin folosit. Scopul Evangheliei este oferit de Ioan, (20:30-31), de asemenea corectează concepţia greşită cu privire la Ioan Botezătorul, şi combate erorile lui Cerintius. Ca şi Aprecieri, a avut un impact deosebit. Origen a spus că ea este o desăvârşire a evangheliilor, Jerome o percepe ca pe ceva care aprofundează tainele divine, Culross, afirmă că a stors multe lacrimi sufletelor noastre, iar A.T. Pierson, spune că ea ne duce dincolo de perdea în Sfânta Sfintelor. D. A. Hayes, vede imaginea cea mai adecvată şi glorioasă a lui Hristos între oameni, iar John Wesley a spus: “Dumnezeu care este veşnic – S-a limitat pe Sine la un răstimp determinat.” Tema ne arată scopul suprem al lui Isus, care arată caracterul mesianic în Ioan 20:31  Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. Conţinutul [5]cărţii, ne arată că Ioan a pornit de la alte premize. Ea este gândită ca o completare a celor trei evanghelii. Ioan ajunge într-o perioadă a vieţii sale în care divinitatea lui Isus este contestată, şi încearcă să-şi convingă cititorii că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, singurul care poate aduce mântuire (Ioan 20:31). Evangheliile sinoptice se concentrează asupra faptelor lui Isus, pe când Ioan lămureşte doctrinele. Ca şi Cuvinte cheie şi Teme caracteristice avem planul mântuirii într-o secvenţă de miracole realizate de Domnul Isus Hristos. Autorul a ales anumite întâmplări care ne ajută să credem că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Ioan ne prezintă schimbarea apei în vin (Ioan 2),   efectul primirii Cuvântului într-o inimă de piatră (Ioan 25), Vindecarea fiului unui slujbaş (Ioan 4), acceptarea prin credinţă (Ioan 4:50), vindecarea ologului (Ioan 5), un răspuns pozitiv la porunca divină, (Ioan 5:8)   înmulţirea plinilor (Ioan 6), săvârşirea mântuirii (Ioan 6:32-33), umblarea pe mare (Ioan 6), un ajutor dincolo de puterile umane (Ioan 6:21), vindecarea unui orb din naştere (Ioan 9), vedere nouă într-o lume nouă, (Ioan 9:3), învierea lui Lazăr (Ioan 11), nemuritor prin Isus Cristos (Ioan11:25). Persoanele care cunosc limba greacă au fost încurcaţi de cuvântul locuit, pentru faptul că o traducere exactă ”a cortuluii”, cuvânt care la noi nu există. (Ioan 1:14)   Ioan atrage atenţia asupra dezlegării misterelor ascunse în tiparul Cortului Întâlnirii săvârşite de preot aici pe pământ. Domnul Isus se identifică cu Iehova. Ca Dumnezeu întrupat se prezintă pe Sine prin expresii tipice ca Eu   sînt pîinea vieţii (Ioan 6:35, 48), Eu sînt lumina lumii (Ioan 8:12; 9:5), Eu sînt uşa   (Ioan 10:7, 9), Eu sînt păstorul cel bun (Ioan 10:11, 14), Eu sînt învierea şi viaţa (Ioan 11:25), Eu sînt calea, adevărul şi viaţa (Ioan 14:6), Eu sînt adevărata viţă (Ioan 15:1-5). O împărţire a Evangheliei ar putea fi şi aceasta Ioan cap. 1-12 LUMINA, Ioan 13-19, DRAGOSTEA, Ioan 18-21            VIAŢA. Aplicaţia practică[6]a Evangheliei este folositoare pentru că ea conţine multă informaţie pentru evanghelizare. Din întâlnirea lui Isus cu femeia samariteană se poate învăţa modelul de evanghelizare de la om la om. De asemenea sunt multe cuvinte de mângâiere care sunt folositoare în momentul în care pierdem pe cineva drag (Ioan 14:1-6). Învăţăturile sunt folositoare pentru combaterea unor învăţături false în ceea ce priveşte divinitatea lui Isus Hristos ( Ioan 1:1-3 şi 14). Pentru o mai bună abordare a acestui subiect redăm discuţia dintre Isus şi Nicodim.

2). Isus şi Nicodim[7] El era un fruntaş al fariseilor şi spre deosebire de majoritate lor Nicodim este un om sincer, dar totuşi vine la Isus noaptea ştiind că nu este ceva în regulă cu mântuirea sa. Fariseii credeau în Vechiul Testament, aşteptau venirea lui Mesia, credeau în minuni şi în înviere. Nicodim era un gen de om ziua când de fapt purta o mască, dar în faţa lui Isus o dă jos. El face o afirmaţie „ştim”, adică noi fariseii, că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu şi nimeni nu poate face semnele şi minunile pe care le face Tu. Credem că Nicodim a vrut să ştie şi despre Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că o majoritate a evreilor, nu prindea aspectul spiritual al lui Mesia ci unul pământesc care să îi scape de jugul roman. Minunile făcute de Isus nu au putut fi contestate şi fariseii recunosc acest lucru. Isus trece direct la problemă şi face afirmaţia „,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.„ Mai târziu Pavel îndemnă la acelaşi lucru în Fapte 14:22. În faţa acestei afirmaţii Nicodim devine iudeu şi începe să pună întrebări cu caracter fizic” Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?„. Dar cuvântul în greacă cu privire la naştere este “din nou” e anothen care înseamnă și “de sus”. Isus vorbea despre o naştere spirituală, dar Nicodim nu reuşeşte să înţeleagă acest lucru şi insistă pe aspectul material al problemei. Era un adevăr pe care nu l-au înţeles nici iudeii în Ioan 2:20, dar nici femeia de la fântână Ioan 4:15 când s-au întâlnit cu Isus. Născut din apă[8] nu înseamnă a fi botezat cu apă, fiindcă apa sau curăţirile, îmbăierile în Vechiul Testament, simbolizează şi reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, iar Isus se referea la dimensiunea spirituală „ de sus” cu privire la Naşterea din Nou. În Evanghelia lui Ioan se afirmă acest lucru. Ioan 17:17  „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”. Un om se naşte din apă care este Cuvântul lui Dumnezeu şi din duhul de către Duhul Sfânt o lucrarea reală în inima omului. Aceasta este condiţia ca cineva să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, și are ca rezultat viaţă veşnică. Dar acest lucru nu exclude botezul creştin pe care şi Ioan şi Isus le-au practicat Ioan 3:22  „După aceea Isus, şi ucenicii Lui, a venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza”. Dar Duhul Sfânt are şi un rol de sfinţire şi curăţire, prin faptul că locuieşte in ei (Rom. 8:9, Ioan 15:3). Din păcate se dă dovadă de îndoială spirituală (Romani 2:20), o înţelegere greşită a lucrurilor (Ioan 6:60), dar şi de taina credinţei (Ioan 3:8)   În cartea Fapele apostolilor se dă trei exemple de convertiri vrednice de luat în seamă, pe famenul etiopean, Corneliu şi Pavel, iar în fiecare dintre aceste cazuri Cuvântul lui Dumnezeu a fost folosit de Duhul Sfânt pentru convertirea lor. Doar atunci se poate vorbi de un creştin care este conform cu adevărul şi realitatea Scripturii. Naşterea din Nou este un imperativ duhovnicesc pentru ca cineva să aibă posibilitatea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă ne gândim la felul în care apostolul Pavel descrie viaţa creştină ea este privită   în termeni de luptă şi alergare, şi va fi un un conflict permanent între natura umană „eu”, cu ce este născut din Duhulu sfânt. Acest lucru este exemplificat în faptul că firea păcătoasă este în război cu Dumnezeu. “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se spune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu” (Rom. 8:7-8). Versetul 6, Ce este născut din carne este carne”, este o axiomă, iar Dumnezeu nu are intenţia de a salva trupul ci sufletul omului, iar pentru acest lucru este necesară o Naştere Spirituală.  Este necesar să reafirmăm că doar aşa un om devine nou în Cristos. Romani 6:4  „Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă”. Aici mai există un aspect important fiindcă Dumnezeu este Duh iar închinarea se face tot în duh. Ioan 4:24  „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” Dacă nu îl cunoşti pe Dumnezeu revelat în Scriptură ai fi surprins şi nedumerit aşa cum a fost Nicodim de cerinţele şi modul în care operează prin Duhul Sfânt. Isus face comparaţie între vânt şi Duhul Sfânt care nu pot să fie percepuţi de ochiul omenesc, iar noi doar vedem efectele Duhului Sfânt în inima şi viaţa credinciosului. De fapt referinţa mai exactă se face la faptul că Duhul Sfânt, fiind o Persoană din Trinitate este Suveran. Isus înlătură masca fariseului şi a iudeului, iar Nicodim trebuie să stea aşa cum este în faţa lui Isus aşa cum este el de fapt. Ca şi un adevăr valabil redăm ce spune David. Psalmi 139:3  „Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. 4  Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul”, iar acest lucru este valabil şi astăzi pentru fiecare credincios sau necredincios. Nicodim persistă şi doreşte un răspuns pe placul lui dar cu Isus nu se poate face aşa ceva. Acest lucru rămâne un adevăr permanet cu privire la statutul de om în dialog sau confruntare cu Creatorul „când toate măştile cad”. În faţa lui Dumnezeu trebuie să venim cum suntem noi în realitate, altfel nu există şanse de dialog, mărturisire şi iertare. Dacă nu facem aşa vom fi trataţi ca atare ca şi Nicodim, persistând în orbire spirituală şi ne eschivăm cu tot felul de întrebări tangenţiale. Isus îi pune o întrebare lui Nicodim Ioan 3:10 „….Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri”?. Întrebarea care se pune este că în postura de învăţător al legii chiar nu a priceput ? sau nu a dorit să înţeleagă, întrebare care vine până în zilele noastre, chiar nu ştim? sau nu vrem să cunoaştem adevărul din Scriptură, iar dacă privim în   noi şi jurul nostru vedem un adevăr dureros cu privire la viaţa de credinţă. Faptele Apostolilor 28:26  „când a zis: „Du-te la poporul acesta, şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea. 27  Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec”, iar această realitate era şi în timpul lui Pavel, dar şi în zilele noastre. Pentru a duce firul ideii mai departe trebuie să ținem seama de câteva realități pe care un om trebuie să le perceapă cu mintea și cu inima.

 2). Realitatea Crucii. Trebuie să amintim că sunt două vârfuri ale răului în Univers, din care unul este momentul când Hristos a fost răstignit pe Cruce iar al doilea este Realitatea Iadului. Crucea este momentul când toate păcatele lumii, trecute, prezente şi viitoare, au fost puse efectiv pe Cristos, iar justiţia și dreptatea lui Dumnezeu au fost satisfăcute. Înainte de crucificare Hristos experimentează lupta sufletească, cu El însuși. În sfinţenia Sa perfectă i s-a revoltat caracterul și s-a opus din instinct. A avut o puternică reacţie negativă la purtarea păcatelor noastre. El a purtat păcatele multora. (Is.53:12). Dumnezeu l-a făcut pe Isus Cristos păcat pentru noi. (2 Cor. 5:21). Dumnezeu a pedepsit în mod efectiv păcatul omenirii prin Fiul Său. Pentru prima dată Isus Cristos era despărţit de Tatăl. Matei 27:46  Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Cristos[9] este perceput ca Robul care sufere în Isaia 53 cu împlinire în Crucificarea lui Isus Hristos, iar El biruieşte prin Cruce și este Înviat din morți. Umanitatea nu va experimenta niciodată răul suferit de Cristos pe Cruce iar prigoana credincioșilor este un argument al credinţei. Moartea prin crucificare era cea mai oribilă formă de execuţie, o moarte înfioratoare. Unii suportau câteva zile şi pentru acest lucru se zdrobea fluierele picioarelor ca să moară mai repede. Suferinţa fizică era dublată de durerea psihologică, pricinuită de purtarea păcatelor omenirii. El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn. (1Petru.2:24). Dumnezeu a pus efectiv păcatul lumii pe Isus Cristos iar Suferinţa lui Isus Cristos va fi una fără precedent. Momentul Crucificării lui Hristos nu sufere nici un termen de comparaţie. Suferinţele noastre sunt o palidă analogie. El a suportat vina a milioane de păcate. Chiar şi pentru o clipă o uriaşe suferinţă, care însemna pedepsirea păcatului era mult pentru un caracter sfânt şi perfect. El a suportat pedeapsa, mânia și pedeapsa lui lui Dumnezeu. Suferinţa Lui a fost o plată completă   a păcatului sub aspectul mântuitor. (1.Petru 1:18 ) ”căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”. Suferința îndurată[10] de Isus Hristos este exemplul final al urii și furiei pe care oamenii păcătoși le simt față de sfințenia lui Dumnezeu. ”Aşadar, oricât de brutale au fost suferințele fizice ale lui Iisus, acest lucru era nimic comparativ cu faptul că a trebuit să îndure păcatele noastre şi să moară pentru a plăti pedeapsa pentru ele (Romani 5:8)[11]. Pentru prima dată[12], în istoria cunoscută de noi, Trinitatea a fost ruptă dar refăcută prin Înviere. Dar a mai existat un lucru important cu impact în viața credinciosului. Jertfa lui Isus Hristos a fost o jertfă de Ispășire care a înlocuit jertfele aduse de Marele preot în Vechiul Testament. Evrei 9:13  ”Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14  cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!” Dumnezeu a pedepsit păcatul omenirii prin Fiul Său. Pentru prima dată Isus Cristos era despărţit de Tatăl. În strigătul „de ce” al lui Cristos, se canalizează toate „de ce” – urile umane, da la suferinţa individuală, la suferinţa extinsă a speciei umane. Prigoana este un test și argument al credinţei. Isus Hristos a ieșit biruitor, iar noi vom avea victorie doar prin El pentru că Pavel spune Coloseni 2:15  ”A desbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” Această Realitate a Crucii nu este repetabilă în istorie, iar alegerea ne aparține în a crede sau nu a crede Hristos Crucificat care este mântuirea noastră.

3). Realitatea Iadului. Termenul de Iad[13] în Noul Testament este transliterat prin cuvântul ” Ghenă”, (o vale din preajma Ierusalimului), în care focul nu poate fi stins, este etern (Matei 18:8) și exemplificat de Isus Hristos. Imaginile din Noul Testament despre Iad sunt uniforme, iar în afară de foc și pedeapsă, Iadul este descris și ca întuneric, (Matei 25:30) moarte, ( Apoc 2.11), nimicire și excludere din prezența lui Dumnezeu (Matei 7: 21-23) și o datorie care trebuie plătită (Matei 5: 25-26). În conformitate cu Biblia[14] iadul este un loc real și veșnic. Pedepsirea celor răi în Iad va fi veșnică, și este descrisă în Scriptură ca fiind ”focul veșnic” (Matei 25:41), ”focul care nu se stinge” (Matei 3:2), ”ocara și rușinea veșnică” ( Daniel 12:2), un loc unde ”viemele nu moare și focul nu se stinge” (Marcu 9:44-49), un loc al chinurilor ”în foc și pucioasă, , unde fumul se suie în sus în vecii vecilor” (Apoc 14:10-11), ”un lac de foc și pucioasă” unde cei răi vor fi chinuiți, zi și noapte în vecii vecilor” (Apoc. 20:10). Oamenii care nu s-au împăcat cu Dumnezeu for vi sub pedeapsa și mânia lui Dumnezeu. În Iad oamenii vor fi nevoiți să recunoască dreptatea lui Dumnezeu. Iadul[15] este un loc de pedeapsă destinat lui Satan și îngerilor care sau răzvrătit dar și oamenilor care nu s-au împăcat cu Dumnezeu. În Iad există un chin permanent, puternic, mintal și fizic da   și despărţirea totală și definitivă de Dumnezeu. ”Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua” (Apoc. 20:14). Dacă se pune întrebarea cine ajunge în Iad avem un răspuns Biblic : Apocalipsa 21:8  Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Din nou se poate afirma că libertatea de alegere ne aparține.

4). Realitatea Cerului. Atunci când ne gândim la cer înțelegem cel puțin trei lucruri. Cerul fizic, material perceput de noi pe care zboară păsările și avioanele, Cerul înstelat, respectiv universul   cunoscut de noi prin telescoape, rachete, etc, și Cerul spiritual aflat într-o altă dimensiune în care locuiește Dumnezeu. Cerul[16] este un loc real și se fac referi la el de aproape 300 de ori. Pavel ne spune că a fost răpit până la al treilea cer (2 Cor. 12:1-9). Orice om care crede în Isus Hristos va avea viața veșnică și va intra în cer. (Ioan 3:16). În cer nu va fi noapte, soarele și luna nu mai sunt necesare pentru că însuși Dumnezeu este Lumină (Apoc 22:5). El este descris în mod plastic cu 12 porți, 12 fundații, Paradisul Grădinii Edenului va fi restaurat și va fi plin de pietre prețioase. În mijlocul grădinii va curge un râu cu apă vie, Pomul vieții va fi pus la dispoziția tuturor oamenilor, rodește de 12 ori pe an și va vindeca neamurile (Apoc. 22). Nimic întinat nu va intra ea. Omul nu este capabil să descrie cum va fi acolo (1 Cor. 2:9). De asemenea în cer nu va fi lacrimi sau durere ci o stare de fericire (Apocalipsa 21:4) Cerul este locuința lui Dumnezeu[17], a în gerilor Lui și o destinație a sfinților de pe pământ. El este un loc dar și o stare și este perceput încă din Vechiul Testament. Deuteronomul 26:15 ” Priveşte din locaşul Tău cel Sfânt, din ceruri, şi binecuvântează pe poporul Tău Israel, şi ţara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinţilor noştri, ţara aceasta în care curge lapte şi miere.” sau Neemia 9:6  ”Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta”. În Noul Testament cerul este amintit în rugăciunea Tatăl Nostru (Matei 5:44). Credincioșii au o moștenire păstrată în cer (1Petru 1:4), de asemenea trebuie să definim dimensiunea escatologică a cerului, care este în viitor pentru faptul că universul fizic va dispare și Dumnezeu va crea un cer nou și un pământ Nou. (2 Petru 3:10-13). Trebuie să înțelegem că în final lucrurile vor fi de așa natură încât vor fi după voia lui Dumnezeu. Biblia [18] afirmă că Cerul este tronul lui Dumnezeu (Isaia 66:1), (Fapte 7:48-49).   De asemenea după înviere Isus Hristos s-a Înălțat la cer și stă la dreapta lui Dumnezeu. La fel în Cartea Evrei ni se spune faptul că : Evrei 9:24  ”Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” loc în care slujește ca și Mare Preot ( Evrei 6: 19-20). Isus spune că se va întoarce și ne va duce în cer (Ioan 14.1-4). Când oamenii neagă existența cerului, ei neagă Cuvântul lui Dumnezeu. Există în noi un dor după veșnicie și cerul este speranța credincioșilor (2 Cor. 5:1-4). Pavel îndeamnă credincioșii care se află în suferință să privească la lucrurile veșnice adică la cer (2 Cor. 4:17-18). Dumnezeu a pus în mintea oamenilor faptul că El există ( Romani 1:19-20), iar toți cei spălați în Sângele Mielului vor avea parte de Împărăția Cerurilor (Evrei 10: 19-20).

 5). ISUS CRISTOS CA MÂNTUITOR ŞI DOMN. Atunci când facem aplicaţia practică la relaţia dintre om şi Dumnezeu, relaţia de tip eu –Tu, trebuie să avem în minte trei lucruri. a) Răstignirea lui Hristos, b). Convertirea, c). Naşterea din Nou. Aceste trei lucruri trebuie să aibă un aspect punctual în viaţa credinciosului. Răstignirea lui Isus Hristos, o găsim relatată în cele patru evanghelii, dar convertirea trebuie să fie personală în care participă omul şi Duhul Sfânt, iar Naşterea din Nou este o lucrare a Duhului Sfânt şi o acceptare a omului. Este greu să afirmi dacă aceste lucruri sunt instantaneu sau au aspect procesual în viaţa celui convertit. Ambele variante pot fi valabile.

a). Răstignirea lui Hristos[19]. Pentru a vorbi despre Dumnezeu la modul personal, respectiv Isus Cristos ca şi creştini este potrivit să vorbim despre răstignirea lui Isus Hristos, ca bază în gândirea creştină cu privire le relaţia eu –Tu realizată prin El. În primul rând asistăm la judecare lui Isus Hristos. Isus după ce prins în Grădina Gestimane şi dus în faţa soborului, aceştia doreau să găsească o vină în El, indiferent de preţ. În timpul ocupării poporului evreu de către romani, evrei aveau dreptul la judecată, dar nu și pedeapsa cu moartea. Consiliul trebuia să găsească o vină în El, acesta fiind motivul pentru care a fost interogat o noapte întreagă. Cei care l-au acuzat, s-au folosit de martori falşi, au dat alte semnificaţii cuvintelor lui Isus, astfel El dimineaţa ajunge în faţa lui Pilat. Era de fapt o uneltire împotriva lui Hristos Matei 27:13  „Atunci Pilat I-a zis: „N-auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei?” Ca şi revers la judecată pe care o va face Cristos, necredincioșii vor fi acuzaţi şi de egoism (Matei 25:43). La fiecare sărbătoare importantă a evreilor Pilat deşi locuia în Cezareea venea la Ierusalim pentru a preîntâmpina revoltele. Ierusalimul în perioada sărbătorilor, era supraglomerat din cauza pelerinilor care veneau din toată Iudeea la sărbătoare şi închinare, sărbătoare   era de paşti şi se sărbătorea ieşirea poporului evreu din Egipt, aspectul eliberării şi naţionalismul erau puternic accentuate, iar oraşul era în fierbere şi la figurat şi la propriu. Matei, reia firul naraţiunii şi se întoarce la comportamentul lui Iuda vânzătorul. Se poate face comparaţie între Iuda vânzătorul şi Petru care s-a lepădat de Isus Hristos. Iuda este cuprins de remuşcări şi se duce la marii preoţi ca să înapoieze banii. Preoţii refuză iar Iuda nu vede altă cale decât să-şi ia viaţa. Dar nici preoţii de la Templu nu erau mai buni şi pun accent pe lucrurile mărunte. Fiindcă era preţ de sânge ei cumpără ţarina „ Ţarina olarului”, numită mai târziu „Ţarina sângelui”, loc în care erau îngropaţi străini pentru îngroparealui Cristos. Nu îi interesa moartea unui om ci se conformau tradiţiei poporului evreu. Preoţii erau nemiloşi, şi au vărsat sânge nevinovat. De fapt fără să ştie au împlinit o profeţie pe care a făcut-o prorocul Ieremia   În cazul lui lui Iuda găsim căinţă pentru păcat, dar cu întârziere fatală şi lipseşte mărturisirea păcatului în faţa Persoanei care avea puterea să ierte păcatele. Nu știm dacă în cazul lui Iuda se putea primii iertare. Ioan 17:12  „Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura”. În contrast[20] lepădarea lui Petru prezintă alt aspect. El neagă că a avut legătură cu Hristos în faţa unei slujnice, dar la cântarea cocoşului îşi aduce aminte de cuvintele lui Isus şi a plâns cu amar. Căinţa lui a fost una care a primit iertarea. Domnul Isus ajunge înaintea lui Pilat. Acesta îi pune întrebarea dacă este Împăratul iudeilor, iar Isus răspunde „Da” i-a răspuns Isus „Sunt.” Cei care îl acuzau pe Hristos de acest lucru considerau răspunsul lui ca o blasfemie. În plus Isus Hristos indică şi o profeţie (Matei 26:64)  „Da” i-a răspuns Isus „Sunt! „Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.” Marele Preot a avut o reacţie de impulsivitate, nestăpânire, şi agresiune „Atunci marele preot şi-a rupt hainele, şi a zis: „A hulit!” Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.” Pentru acest lucru a ajuns ca iudeii să îi dorească moartea cu orice preţ, dar trebuiau să găsească o vină pentru ca romanii să îl poată condamna la moarte. „Domnul Isus este Mielul lui Dumnezeu, este Mesia, şi este Regele iudeilor, deci, nu era nici un neadevăr în cuvintele Domnului”. Isus Hristos tace şi nu răspunde acuzaţiilor aduse de evrei. Pilat avea nevoie de mai multe dovezi împotriva lui Isus pentru a nu-l condamna la moarte şi considera cererea evreilor un lucru fără însemnătate. Matei atinge două aspecte importante din procesul lui Isus, primul fiind legat de oferta lui Pilat, care voia să elibereze un deţinut şi acesta să fie Hristos, fiidcă el ştia că din invidie şi orgoliu Hristos a fost adus la judecată, dar şi că evreii de rând îl iubeau pe Isus, aşa că se temea de o răscoală, şi era prins la mijloc.   El este obligat a alege între bine şi rău. Şi soţia lui Pilat are o poziţie binevoitoare faţă de Isus în urma visului din timpul nopţi. Pilat pune în faţa mulţimii pe Isus şi Baraba, care era un tâlhar ca unul dintre ei să fie eliberat. De fapt Pilat fuge de răspundere, dar între timp preoţii au convins norodul să ceară eliberarea lui Baraba. Norodul era influienţabil şi schimbător, aşa că cer eliberarea lui Baraba. Nu ştim exact dacă era acelaşi norod care a asistat la intrarea lui Isus în Ierusalim cu o săptămână înainte când l-au aclamat ca rege Matei 21:9  „Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!”, dar probabilitate este mare iar acum doreau moartea lui Hristos. Dilema lui Pilat rămâne, fiindcă nu ştia ce să facă cu Isus şi iarăşi întreabă mulţimea ce să facă cu Isus. El nu mai ave nici o autoritate în momentul acela. În cazul acesta Pilat nu mai este judecător ci mulţimea, iar acest fapt este o raritate. Spălarea pe mâini nu îl absolvă de vina de a condamna un nevinovat la moarte. De multe ori se uită de către credincioşi faptul că judecata va fi personală şi va fi judecat în funcţie de cum au crezut şi au trăit cu Isus Hristos. Pilat şi-a spălat mâinile, dar nimeni nu poate să fie curat în ceea ce priveşte sângele care a curs pe Cruce, pentru că şi noi avem „mâinile murdare”, pentru că și păcatele noastre sunt cele care l-au răstignit Isus Cristos a murit și pentru noi. În momentul alegeri poporul în mod inconştient cer ca Isus Hristos să fie răstignit şi o pedeapsă viitoare care va fi greu de purtat. „Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”, astfel s-a cerut păcate şi pedapsă peste generaţii iar istoria a confirmat acest lucru. Baraba a fost eliberat, iar Hristos este dat să fie răstignit. Era o mare nedreptate, iar oamenii care l-au bătut şi răstignit erau cei mai cruzi. Isus Cristos este batjocorit în cel mai mare grad cu putinţă, de oameni cu o natură pervertită de păcat. Isus a primit pe cap o cunună de spini, o trestie în mâna dreaptă, iar soladaţii şi-au bătut joc de El „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” şi îl scuipau. Isus[21] a primit o haină stacojie, iar lucrurile se leagă de escaton Apocalipsa 17:3  „Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie, şezând pe o fiară de coloare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne”. Legătura aceasta nu este întâmplătoare. După ce l-au îmbrăcat iarăşi în hainele lui l-au dus la locul de osândă, prin crucificare. Oameni de astăzi nu s-au schimbat în bine, iar inima omului este plină de răutate, iar posibilitatea de a face rău semenilor este mult mai mare. Soldaţii erau satisfăcuţi de durerea lui Isus, dar El era de Mielul care suferea pentru păcatele omenirii întregi. Isus nu a mai avut putere să ducă Crucea până la locul execuţiei, iar soldaţii l-au silit pe Simon din Cirene să o ducă mai departe până la Golgota. Acolo au vrut să îi dea vin amestecat cu fiere dar Isus a refuzat. Băutura era oferită condamnaţilor la moarte, pentru a „atenua” suferinţele, cu scopul ca cel crucificat să sufere cât mai mult. Hainele lui au fost trase la sorţi împlinind o profeţie fără ca să ştie. Isus Hristos a fost umilit de fiinţa umană. Pilat dă ordin ca să scrie pe Cruce : INRI „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor,” în trei limbi de circulaţie în cadrul imperiului Roman latină, greacă şi ebraică. Isus a fost răstignit între doi tâlhari. Fiecare dintre evanghelişti se axează mai mult pe ce se întâmplă în jurul Crucii lui Hristos, iar mai târziu mulţi artişti au încercat să surprindă suferinţa lui Hristos, dar este o viziune umană limitată, dar Isaia capitolul 53, redă cel mai bine această suferinţă. Biblia ne spune că au fost trei ceasuri de întuneric asupra pământului, cerul nu a privit ce se întâmplă la Cruce, era un eveniment dintre Tată şi Fiu. Decizia lui Isus Hristos de a muri pentru oameni era una personală şi era motivată de dragoste.

b). Convertirea[22]. Doar o confruntare a omului păcătos cu sfinţenia lui Dumnezeu are ca rezultat pocăinţa şi convertirea păcătosului care este o intrarea pe uşă şi face dovada a mergând pe cale și poate fi socotită o convertire adevărată. Omul trebuie să recunoască că trebuie să fie mântuit, ca răspuns în faţa mâniei lui Dumnezeu. Răspunsul este simplu la problema păcătosului Fapte 16:31  „Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Omul s-a bazat pe credinţă, pe Isus Hristos, cu lucrurile care derivă de aici, Isus este Fiul lui Dumnezeu, este Mesia, Domnul şi Hristosul, care a murit şi a Înviat pentru păcatele oamenilor (Romani 10:9). A fi convertit înseamnă „a se întoarce”  , înseamnă o schimbare a minţi „metanoia” şi înseamnă pocăinţă. „Credinţa şi pocăinţa sunt complementare”, iar creştinul adevărat va renunţa la păcat (1Tesaloniceni 1:9). Pe de altă parte Duhul Sfânt va transforma păcătosul într-o persoană nouă. Creştinismul nu înseamnă o religie, chiar dacă are diferite forme de ritual, ci credinţa în Isus Hristos. Adevăratul creştin nu va trece de a o religie la alta. Întrebarea vitală pentru cel care trăieşte în păcat este ”ce să fac ca să fiu mântuit?”, iar Pavel dă răspunsul : Fapte 2:38  „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh”. O altă întrebare de acest gen pune și temnicierul și primește un răspuns : Fapte 16:31  „Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Convertirea[23] în Vechiul Testament înseamnă întoarcerea poporului lui Dumnezeu sau a unor naţiuni păgâne la căile Domnului. Există numeroase exemple de „convertire”, a poporului păgân ca norodului din Ninive (Iona 3:7-10), a poporului Israel la scară naţională, şi convertirea unor persoane individuale ca David, (Psalmul 51:13), Naman (2 Împăraţi 5), Iosia (2 Regi 23:25), Manase ( 2 Cronici 33:12 şi mai departe). De asemenea se face referinţă la convertiri care antrenează toate lumea (Psalmul 22: 27). Pentru evrei convertirea însemna întoarcerea la „Dumnezeul tău Iahve” (Deuteronom 4:30; 30:2, 10), iar motivul convertiri era că evreii au călcat Legământul mozaic şi s-a depărtat de la Căile Domnului. În momentul convertirii poporului era necesar o înnoire publică a legământului„ (Iosua 24:25; Iehoiada, 2 Împăraţi 11:17; Asa, 2 Cronici 15:12; Ezechia, 2 Cronici 29:10; Iosia, 2 Cronici 34:31)”. Legământul era o legătură stabilă între poporul evreu şi Dumnezeu, iar căderea în păcat a adus pedeapsa (Amos 3:2), dar nu l-au distrus şi dacă poporul se convertea urmau binecuvântările   (Zaharia 1:3), iar naţiunea era iertată şi vindecată (Deuteronom 4:23-31; …Isaia 6:10). Întoarcerea adevărată presupune regrete, o smerenie şi umilire în inima omului, o transformare şi o căutare sinceră a lui Dumnezeu (Deuteronom 4:29… 30:2,10; …. Ieremia 24:7), şi urmează cunoaşterea clară și punerea în aplicare a Căilor Sale (Ieremia 24: 7, 2 Cronici 33:13). În Noul Testament termenul folosit pentru convertire este epistrepho, şi înseamnă şi întoarcerea unui creştin la Cristos după ce a căzut în păcat (Luca 22:32), şi la decizia unui păcătos, evreu sau dintre neamuri de a se întoarce la Cristos prin credinţă. Convertirea are şi un aspect escatologic cu privire la iertarea păcatelor (Matei 18:3; Faptele Apostolilor 3:19; 26:18). Ea este un eveniment unic în viaţa omului (timpul aorist al verbelor) şi înseamnă întoarcerea de la idolatrie, păcat şi de sub domnia lui Satana la închinare adevărată şi slujirea unui Dumnezeu adevărat   şi a Fiului Isus Cristos (Fapte14:15; 26:18; 1 Tesaloniceni 1:9) şi a Fiului Său Isus Cristos (1 Petru 2:25). Şi în Noul Testament convertirea şi credinţa sunt inseparabile (Faptel11:21). Convertirea poate să aibă un aspect violent şi dramatic a unor persoane ca la Pavel, Corneliu, temnicerului din Filipi, sau mai puţin impresionante ca a famenului etiopean şi a Lidiei, exemple care au o mare semnificaţie pentru Biserica primară. Scriitorii nu se ocupă aşa de mult de aspectul psihologic a persoanei convertite ci mai mult de eveniment, care este perceput ca şi o acţiune practică şi o acceptare a Evangheliei lui Cristos. Din punct de vedere teologic convertirea înseamnă „predarea de sine pentru unirea cu Cristos”, cu tot ce derivă din aceste lucru (Romani 6:1-14 Coloseni 2:10-12, 20 …). Când omul se întoarce la Dumnezeu este o acţiune a lui şi liber să aleagă acest lucru, dar pe de altă parte Biblia ne indică o lucrare a lui Dumnezeu în om în Vechiul Testament păcătoşii s-au întors la Dumnezeu numai când au fost întorşi de El (Ieremia 31:18, Plângerile 5:21). În Noul Testament când oamenii vor să fie mântuiţi, tot Dumnezeu îi face să acţioneze (Filipeni 2:12…), fiind o lucrare divină în ei şi reprezintă o Naştere din Nou (Ioan 3:1…), şi o înviere din morţi (Efeseni 2:1…). De asemenea acest lucru înseamnă o deschidere a inimi, o iluminare a ochilor şi primesc o altă înţelegere (1 Ioan 5:20). Dumnezeu atrage oamenii printr-un sentiment puternic, copleşitor, chiar o constrângere divină prin Duhul Sfânt (Ioan 16:8; 1 Corinteni 2:4 … 1 Tesaloniceni 1:5), ce însemnă în final înnoire. Acest aspect trebuie să se găsească în mod violent sau mai puţin izbitor în viaţa celui convertit care în mod creştinesc trebuie să corespundă unui anumit moment din viaţa sa, mai lung sau mai scurt, iar aici nu se pot da reţete.

c). Naşterea din Nou[24]. Duhul Sfânt ca termen în Vechiul Testament apare ca „ruah”, iar în limba greacă „penuma”, şi are înţeles de bază ca vânt (Geneza 8:1; Exod 10:13), suflare   diminuată (Iosua 5:1; 1 Împăraţi 10:5; Isaia 19:3), putere divină (Numeri 24:2; 1 Samuel 10:6-10; 19:20-23). Astfel în   gândirea ebraică veche „ruah”, are diferite înţelesuri dar exprimă acelaşi lucru. Termenul de „ruah” este un termen existenţial ce exprimă o forţă nevăzută şi puternică, o manifestare a energiei divine. În Noul Testament este folosit cuvântul „pneuma” şi indică un compartiment al spiritului uman prin care credinciosul are posibilitatea de a avea o relaţie cu Dumnezeu. (Marcu 2:8; Faptele Apostolilor 7:59; 1 Tesaloniceni 5:23; Iacov 2:26). La baza conceptului de Trinitate stă faptul că Pavel recunoaşte că un credincios care trăieşte prin Duhul Sfânt are o dublă relaţie cu Dumnezeu ca şi Tată (Romani 8:15 … Galateni 4:6) şi cu Isus Hristos ca Fiu și Domn (1 Corinteni 12:3). Duhul sfânt s-a arătat sub formă vizibilă ca : vâjâit ca de vânt, chip de porumbel şi limbi ca de foc. El se manifestă şi ca o Persoană dar şi ca o putere. Fapte 1:8  „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” Duhul Sfânt[25] este a Treia persoană din Trinitate (Fapte 5:3-4), este egală în esenţă cu Tatăl şi cu Fiul şi există din veşnicii. El are atributele personalităţii ca : intelect (1 Cor. 2:11; Rom. 8:26-27),  – voință (1 Cor. 12:11),  – sentimente (Efes. 4:30)  – comunicare (Fapte 8:29).  De asemenea El are atribute divine ca: – atotştiinţa (1 Cor.2:10-11),  – atotprezenţa (Ps. 139:7-10),  – atotputernicie (Gen. 1-2),  – adevăr (1 Ioan 5:7),  – eternitate (Evrei 9:14).  Acţiunile Sale sunt numeroase şi vom face referire la cei credincioşi.  El regenerează (Tit. 3:5), botează (1 Cor. 12:13), locuieşte in ei (Rom. 8:9), pecetluieşte (Efes. 1:13), controlează (Efes. 5:18), asigura (Rom. 8:16), convinge (Rom. 8:14;Gal. 5:18), luminează (1 Cor. 2:15); 1 Ioan 2:20,27) si este arvuna noastră (Efes. 1:14). În timpul de astăzi este necesar să ne uităm la roadele Duhului Sfânt din Galateni 5: 22-23, pentru a recunoaşte un om Născut din Nou. La întrebarea ce înseamnă a fi un creştin Născut din Nou[26] (de sus), avem exemplu dialogul dintre Isus şi Nicodim (Ioan 3:1-21), mai precis Ioan 3:3-7. Naşterea din Nou este necesară pentru că omul nu poate face nimic prin forţele proprii Romani 3:23  „Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Naşterea din Nou are loc prin Harul lui Dumnezeu Efeseni 2:8  „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9  Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. Cristos a plătit pentru păcatele noastre iar cine este în Cristos este o făptură nouă (2 Corinteni 5:17) în felul acesta credinciosul primeşte viaţă veşnică. Doar prin puterea[27] lui omul nu se poate schimba Ieremia 13:23  „Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care Sunteţi deprinşi să faceţi răul”?   „Naşterea din nou e lucrarea divină pe care o face Dumnezeu în viaţa păcătosului pentru a corespunde voinţei Sale.  Pentru ca un păcătos să fie născut din nou, el trebuie să se pocăiască şi să creadă, adică să primească mântuirea prin Har. Atunci Dumnezeu face lucrarea naşterii din nou prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt.” 1 Petru 1:23  “fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” Romani 8:7  “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.” Naşterea din Nou este o schimbare radicală a vieţii. Coloseni 3:9-10  “Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” Numai altoirea în Cristos poate să schimbe natura umană. 1 Petru 1:23  “fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” De asemenea prin Naştere din Nou deveni moştenitori a lui Dumnezeu Romani 8:17  “Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.” Naşterea din Nou este absolut necesară pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu Ioan 3:3  “Drept răspuns, Isus i-a zis: ‘Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Problema[28] se pune în mod acut în relația credinciosului   eu – Tu cu divinitatea, pentru că prima dată Hristos trebuie să aibă calitatea de Mântuitor în viața credinciosului. și abia apoi El este Domn și Stăpân peste viața de credință. Aceste lucruri nu se pot inversa. Intrăm pe ușa cea strâmtă și facem dovada credinței mergând pe calea îngustă. Acest lucru se vede prin roadele pe care le ducem conform cu Galateni 5:22. Atunci când rostim Numele lui Hristos, realitatea Crucii, realitatea Iadului și Realitatea Cerului, sunt prezente în ființa noastră și chiar dacă nu le gândim în mod simultan, ele sunt acolo, dar în plus avem și calitatea de robi a lui Hristos, în contrast fiind în același timp eliberați de păcat. Isus Hristos[29] are calitatea de mântuitor pentru că s-a Întrupat (Ioan 1:1 și 1:14), ca să învețe, să vindece trupul dar în primul rând sufletul, să ne ierte și să moară pentru noi. Biblia face afirmația că toți am păcătuit și am făcut fapte rele (Romani 3:8-10), ca urmare ne așteaptă judecata lui Dumnezeu care este Iadul cel veșnic ( Apoc. 20:11-15). Din această pricină avem nevoie de un Mântuitor. Isus Hristos a plătit prețul pentru păcatele noastre (Romani 5:8), și în acest fel, suntem salvați de realitate   Iadului. Membralitatea într-o biserică locală, săvârșirea unor ritualuri creștine, nu suplinesc adevărata relație pe care trebuie să o aibă credinciosul cu Isus Hristos, care înseamnă pocăință și Naștere din Nou. Acceptarea unui Hristos Mântuitor și personal înseamnă să-ți pui întreaga credință în El. Întrebarea rămâne și anume ce avem în mintea noastră când rostim Numele lui Isus Hristos.

6). CONCLUZII. Naşterea din Nou este un imperativ pentru ca cineva să intre în Împărăţia cerurilor. Isus în discuţia pe care o are cu Nicodim şi Pavel în Galateni afirmă răspicat acest lucru ”cu nici un chip nu vor intra”, iar cei care cred că în Împărăţia Cerurilor se poate intra prin fraudă sau alte căi, sau credinţe se înşeală amarnic, fiindcă există o singură credinţă mântuitoare iar mântuirea vine de la iudei Ioan 4:22  „Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la Iudei”. Omul nu are capacitatea de a se schimba singur, iar această lucrare aparţine Duhului Sfânt. El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt„(Tit 3:5). De asemenea Duhul Sfânt pecetluieşte pe cei credincioşi şi nu îi lasă dacă au cedat ispitei să rămână în păcat, şi atenţionează credinciosul de starea în care se află, iar acesta conştientizează păcatul îşi cere iertare şi relaţia lui cu Dumnezeu se reface, pentru că avem la Tatăl un mijlocitor, dar nu tot aşa se petrece cu un „credincios”, care nu s-a Născut de Sus, el rămâne în păcat care va devenii o stare permanentă cu destinaţia finală spre Iad. Naşterea din Nou trebuie să aibă un punct de referinţă bine conturat la un moment dat,   legat de timp, sau perioadă scurtă din viaţa credinciosului. Nicodim era un fariseu care a înţeles că ceva nu este clar cu privire la mântuirea personală, aştepta pe Mesia şi Împărăţia Cerurilor, credea în înviere, dar aşteptarea era denaturată de învăţăturile rabinilor. Evreii aşteptau în acel moment un mesia care să îi elibereze de jugul roman. Nicodim era un om sincer care totuşi vine la Isus noaptea (de ce?), dar cu diferite măşti pe care este nevoit să le dea jos în faţa lui Isus, fiind obligat să facă acest lucru. În faţa lui Dumnezeu totul este gol şi descoperit, şi dacă dorim să avem iertare şi o părtăşie cu El, trebuie să fim noi înşine aşa cum suntem în realitate. Chiar şi după ce Isus l-a obligat pe Nicodim să dea toate măştile jos, acesta nu reuşeşte să înţeleagă dimensiunea spirituală a Împărăţiei Cerurilor, ci se axează pe aspectul fizic al problemei, aşa cum mulţi creştini fac şi astăzi. Isus a mai afirmat o serie de adevăruri care la momentul respectiv nu au fost înţelese. Apa în Vechiul Testament însemna Cuvântul lui Dumnezeu, adevăr valabil şi în Noul Testament Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”. Astfel prin Cuvântul lui Dumnezeu Duhul Sfânt regenerează, înnoieşte inima credinciosului. Tit 3:5  „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”. Duhul Sfânt are şi un rol de sfinţire şi curăţire, în inima omului. Naşterea din Nou este urmată de botez, pentru că Ioan Botezătorul, Isus şi apostolii au practicat acest lucru, iar botezul este exprimat de Petru ca şi o mărturie a credinciosului şi intrarea credinciosului în Biserică. 1 Petru 3:21  „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”. În Noul Testament avem cazuri de convertiri adevărate, ca famenul etiopean, Corneliu, Pavel, Lidia, dar şi exemple de „botezuri” în care nu exista sinceritate : Matei 3:7  „Dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare”? Deşii creştinul este Născut din Nou, nu   este scutit de ispite, căderi, iar Pavel descrie viaţa creştină în termeni de luptă şi alergare. De asemenea un alt aspect important este faptul că închinarea trebuie să fie făcută în „ duh şi adevăr” fiindcă Dumnezeu este Duh, iar sub altă formă nu este primită. De multe ori avem impresia falsă că Dumnezeu acceptă tot felul de surogate în închinarea noastră, dar acest lucru este contrar adevărului. De fapt aşa ca şi Nicodim, dorim un răspuns şi o închinare în termenii noştri, dar Dumnezeu acceptă închinarea doar în termenii Lui. Închinarea se face prin Duhul Sfânt care este o Persoană din Trinitate. De multe ori prin firea noastră se persistă în greşeli şi orbire spirituală, aducând înaintea lui Dumnezeu aspecte tangenţiale, fără efect în plan spiritual. Aşa a fost pe timpul lui Isus, Pavel, momente când religia creştină era o formă fără fond şi din păcate şi azi în creştinism. Pentru a aprofunda condiţiile în care are loc Naşterea din Nou trebuie să avem în minte şi inimă aspecte reale care conduc omul la mântuire. Omul trebuie să aibă în minte şi inimă suferinţa îndurată de Isus Cristos pe Cruce, Trupul frânt, Sângele care aduce iertarea păcatelor, iar cea mai puternică imagine, o redă prorocul Isaia în capitolul 53. Crucea a fost unul dintre vârfurile răului din univers când toate păcatele lumii au fost puse efectiv pe Cristos şi mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra Lui. A fost momentul în care Fiul este despărţit de Tatăl „Eli, Eli, Lama Sabactani?”, iar dreptatea lui Dumnezeu a fost a fost împăcată şi împlinită. Nimic din lumea această nu se poate compara cu suferinţa lui Cristos, iar prigoana care se abate uneori asupra credincioşilor este un argument şi un test în favoarea credinţei adevărate. Întrebarea pe care a pus-o Isus, de ce ?, curge de-a lungul istoriei, de câte ori suferinţa este prezentă în om de la suferinţa individuală, la întreaga specie umană, dar nu se poate compara cu durerea fizică şi morală experimentată de Isus Cristos, din care iese biruitor, iar noi vom avea victorie şi izbândă tot prin Cristos. Cu această imagine în minte şi străpunşi în inimă, se poate face pasul următor pentru a conştientiza ce se întâmplă cu cei care neagă, sau resping pe Cristos, iar aceasta este o realitate viitoare şi cumplită. Iadul este al doilea vârf al răului din univers. Iadul, o transliteraţie a cuvântului Ghenă, este descris ca formă ultimă de pedeapsă a lui a lui Dumnezeu împotriva lui Satan şi a îngerilor răi plus a oamenilor care au refuzat mântuirea oferită de Cristos. El este descris ca şi „întuneric, moarte, nimicire, focul care nu se stinge, ocara și rușinea veșnică, viemele nu moare și focul nu se stinge, un lac de foc și pucioasă” unde cei răi vor fi chinuiți, şi și noapte în vecii vecilor” iar în final chiar „şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua”. Acolo va fi un chin fizic şi mintal permanent, oamenii vor suporta pedeapsa lui Dumnezeu o veşnicie întreagă, şi va fi o   separarea totală şi definitivă de Dumnezeu. Nu ştim dacă vor fi grade de pedeapsă acolo, nu se poate compara un Hitler, Stalin etc, cu un necredincios, „care nu a dat foc la casa nimănui”, dar tot Iad se cheamă. Acolo vor ajunge „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua”. În această viaţă libertatea de alegere aparţine fiecărei fiinţe umane, iar după moartea fizică, nu se mai poate face nimic pentru că Pavel spune Evrei 9:27  „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”, şi omul va sta în faţa Scaunului de Judecată a lui Cristos. Există o   altă alternativă după moarte denumită cer ca o stare de binecuvântare în prezenţa lui Dumnezeu, dar din păcate Isus face afirmaţia Matei 7:13  „Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea. 14  Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini Sunt cei ce o află”. Cerul este prezentat în dimensiunea sa spirituală, ca o stare şi un loc în care se află Dumnezeu. El este un loc real, iar în Biblie se fac referinţă la cer de nenumărate ori. Pavel a fost răpit până la al treilea cer şi face o afirmaţie. 2 Corinteni 12:4  „a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească”. Oamenii care cred în Isus Cristos   vor intra în cer şi vor beneficia de viaţă veşnică. Cerul este descris în mod sugestiv ca un loc plin de lumină, o cetate cu 12 porţi, vor fi pietre preţioase, Grădina Edenului va fi refăcută, va fi un râu din care curge apă vie, şi pomul vieţii care rodeşte de 12 ori pe an, care vindecă neamurile. De asemenea nu va mai exista lacrimi ci o stare de fericire veşnică. Cerul este amintit atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, unde credincioşii au o moştenire viitoare. Isus Cristos se va întoarce „parousia”, şi ne va ridica la cer. Cerul este perceput ca o dimensiune escatologică, pentru că cerul de acum şi pământul vor arde şi va exista un cer nou şi un pământ nou. Isus Cristos acum stă la dreapta Tatălui ca Împărat, Mare Preot şi Mijlocitor, iar toţi oamenii care şi-au spălat păcatele în Sângele Mielului, vor intra în Împărăţia cerurilor. Negarea Iadului şi a Cerului, nu le desfiinţează, iar oamenii de fapt resping Cuvântul lui Dumnezeu. Reamintim faptul că pentru ca un om să se convertească trebuie să aibă în minte şi în inimă suferinţa lui Isus Cristos pe Cruce, pentru ca mai târziu Isus Cristos să aibă calitatea de Mântuitor şi Domn în inima credinciosului, astfel se restabileşte relaţia eu – Tu dintre fiinţa creată şi Creator. Judecata lui Cristos a fost o bătaie de joc în ceea ce priveşte acţiunea unui tribunal în exerciţiu pe atunci Soborul. Se apelează la martori mincinoşi, se calcă toate regulile, se instigă mulţimea, se fac presiuni asupra lui Pilat, iar preoţii şi mulţimea decid în final cine va merge la moarte, acesta fiind Isus Cristos acuzat de blasfemie şi de faptul că se declară regele iudeilor. Moartea prin crucificare era cea mai cumplită moartea din timpul acela destinată tâlharilor şi celor care se împotriveau imperiului roman. Isus nu a avut puterea fizică necesară să-şi ducă crucea până la Calvar, iar pe Cruce i s-a oferit vin amestecat cu fiere, pentru ca agonia înainte de moarte să fie cât mai mare. Isus Cristos este batjocorit, a primit pe cap o cunună de spini, o trestie în mâna dreaptă, i s-au adresat cu„Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” şi soldaţii îl scuipau şi a mai primit o haină stacojie, iar hainele Lui au fost trase la sorţi. Pe Cruce Pilat dă ordinul să se scrie INRI „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor,” Evangheliştii oferă detalii din jurul Crucii lui Cristos. Suferinţa era aşa de cumplită încât privitorii au lăsat capul în jos „îţi întorceai faţa de la El”, spune Isaia. Percepţia oamenilor era complet greşită pentru că „era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi”. Crucificarea avea un scop în planul lui Dumnezeu : „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui”. Sămânţa acesta de urmaşi sunt creştinii. Pilat şi-a spălat mâinile în zadar, dar şi noi avem „mâinile murdare” pentru că Isus Cristos a murit şi pentru păcatele noastre (Ioan 3:16). Dacă atunci inima oamenilor era aşa plină de răutate, nici astăzi nu este mai bună şi fiecare om are nevoia de mântuire, iar libertate de alegere este o decizie personală care are consecinţe veşnice. Convertirea omului se realizează atunci când omul se confruntă cu Sfinţenia lui Dumnezeu, sau că măreţie Lui cum a fost cazului Iov. Este necesară o recunoaştere a persoanei în cauză a faptului că este păcătos o schimbare a minţii. Convertirea este legată strâns de credinţa în Isus Cristos, ca Persoană şi lucrarea de Ispăşire a păcatelor, ea este un eveniment unic în viaţa omului, însemnă întoarcerea de la păcat şi de sub domnia lui Satana, la Isus Cristos, o închinare adevărată, şi o slujire reală a lui Dumnezeu şi Isus Cristos. În Noul Testament avem exemple de convertiri reale a oamenilor, ca exemple pentru noi. Ea trebuie să fie un eveniment în viaţa creştinului, iar el este liber să aleagă acest lucru sau să refuze. Totuşi Dumnezeu îi face să acţioneze în felul acesta pentru că este o lucrare divină a Duhului Sfânt care realizează Naşterea din Nou, (dar şi o acceptare a persoanei respective) prin care oamenii îşi deschid inima faţă de Dumnezeu, există o iluminare spirituală şi se primeşte o idee clară şi exactă şi se cuprinde cu mintea Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă o înnoire a minţii, aspect care trebuie să se vadă în viaţa celui convertit. Nu se pot da reţete cu privire la momentul convertirii dar ea trebuie să fie punctuală, sau procesuală într-un interval de timp dat, ca moment de referinţă în viaţa fiecărui credincios ambele variante pot fi valabile. Chiar dacă aceste lucruri sunt reale, omul are în continuare liber arbitru şi poate să accepte sau să refuze mântuirea oferită prin Isus Cristos. Am afirmat faptul că Naşterea din Nou este o lucrare a Duhului Sfânt, iar Pavel admite că Duhul Sfânt face parte din Trinitate, iar credinciosul poate să aibă o dublă relaţie atât cu Dumnezeu cât şi cu Isus Cristos. Nu se poate trece de la roadele firii pământeşti la roadele Duhului Sfânt decât prin Naşterea din Nou, prin care devenim o „făptură nouă”. Un om păcătos trebuie să creadă în Isus Cristos şi să primească mântuirea prin Har, iar atunci Dumnezeu va realiza Naşterea din Nou prin Duhul Sfânt. Pavel ne vorbeşte despre „altoirea în Cristos”, ce are capacitatea de a schimba natura păcătoasă a omului. Naşterea din Nou este un imperativ pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Ioan 3:3  „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” În momentul în care rostim Numele lui Isus Cristos, trebuie să avem în minte simultan realitatea Crucii, a Iadului, a Cerului, şi a faptului că suntem păcătoşi în contrast cu sfinţenia divinităţi. Acest lucru este valabil şi pentru cei care sunt în biserica locală, iar membralitatea, sau funcţia, diferite activităţi nu au legătură neapărat şi cu Naşterea din Nou, care înseamnă pocăinţă. Naşterea din Nou se produce aproximativ în timpul convertirii, a botezului, iar din păcate la alte persoane niciodată. Întrebarea rămâne în mod retoric pentru fiecare din noi în parte, anume ce avem în minte când rostim numele Mântuitorului pentru că El trebuie să aibă calitatea de salvator şi Domn în inima omului şi peste Biserică. Amin

 7). BIBLIOGRAFIE

„DICŢIONAR BIBLIC „ SOCIETATEA MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura “Cartea Creştină” Oradea 1995.

 SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI Editura Lumina Lumii

Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Noului-Testament.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/iad-real-vesnic.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ca-si-in-cer.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/realitatea-cerului.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/convertirea-la-crestinism.html

Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/convertire.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Crestin-nascut.html

 O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Mărturisirea de credință Baptistă http://www.baptist-tm.ro/

Ardelean Viorel

 [1] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 148-153

[2] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[3] Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

[4] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[5] Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

[6] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Noului-Testament.html

[7] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[8] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[9] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

[10] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

[11] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

[12] Ardelean Viorel

[13] Dicținar Biblic pag 540

[14] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/iad-real-vesnic.html

[15] Ardelean Viorel

[16] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ca-si-in-cer.html

[17] Dicționar Biblic pag 214

[18] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/realitatea-cerului.html

[19] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[20] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[22] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/convertirea-la-crestinism.html

[23] Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/convertire.html

[24] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Crestin-nascut.html

[25] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[26] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Crestin-nascut.html

[27] Mărturisirea de credință Baptistă   http://www.baptist-tm.ro/

[28] Ardelean Viorel

 [29] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Mantuitor-personal.html

CÂND APARE APOSTAZIA ?

download

Prezentarea mea anterioară a părut unora prea blândă și mult prea îngăduitoare din dorința de a fi împăciuitor. Am fost întrebat: Suntem chiar toți la fel sau unii sunt pierduți de la mântuire? Când se transformă «diferențele» în abateri de la credința mântuitoare și se naște apostazia?

Ca sa mă înțelegeți, în simplitatea mea de tehnician metrolog, am nevoie de o reprezentare grafică. Dacă am spune că floarea creștinismului este compusă din mai multe petale legate de un corp comun, mi-ar fi mai ușor să ma fac înțeles.

Corpul comun, mijlocul florii reprezintă corpul comun al articolelor de credință strict necesare pentru mântuire. Dincolo de el, fiecare confesiune, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puțin, mai pe față sau mai discret, își adaugă un «specific» de crez și manifestare.

Petalele par despărțite, dar ele sunt legate între ele de apartenența la centrul comun. Câtă vreme o grupare creștină are o «petală confesională» încă ancorată trainic în corpul comun al credinței mântuitoare, ea rămâne în perimetrul credinței adevărate. Când petalele devin mai importante decât centrul sau se desprind de centru, gruparea respectivă iese din cadrul părtașiei creștine și este privită ca apostată.

Dați-mi voie să ilustrez cele spuse cu o întâmplare adevărată. Când am închiriat o sală pentru întrunirile noastre, păstorul adventist al bisericii gazdă m-a chemat să stăm de vorbă puțin. M-a primit foarte amabil și prietenos, neobișnuit pentru antecedentele mele cu alți frați adventiști. „Vino, ia loc și spune-mi ceva despre tine și despre biserica voastră“.

I-am spus că suntem din România și suntem baptiști.

„Ce fel de baptiști?“, m-a întrebat el. Văzând mirarea de pe chipul meu, a continuat: „Există 21 de feluri de baptiști în Statele Unite. Voi de care fel sunteți?“

M-am gândit puțin și i-am răspuns: „În România nu sunt decât două feluri de baptiști: baptiști buni și baptiști răi. Noi suntem din ăia buni.“

A izbucnit în râs: „Ar fi bine să fie așa de simplu …“

L-am întrebat cum de este așa de prietenos cu un baptist. Mi-a răspuns: „Anul acesta, în mișcarea adventistă s-a făcut o mare schimbare. Până acum, noi stăteam cu fața la Sabat și ne întâlneam acolo cu toți cei care țineau Sabatul Ei erau singurii noștri frați. Crucea era și ea în crezul nostru, dar o țineam cumva într-o parte. De anul acesta, conducătorii noștri au hotărât să ne întoarcem cu fața spre cruce și să ne întâlnim acolo cu toți frații noștri. Oricine crede în mântuire doar prin crucea de la Calvar este frate cu noi. Sabatul este încă alături de noi și încă ținem la el, dar el nu ne mai desparte de ceilalți frați de la cruce.“

A fost pentru prima dată când am auzit această explicație, dar ea avea să mă urmărească toată viața, ajutându-mă și pe mine să-mi definesc poziția și să-mi recunosc … frații.

Din păcate, mișcarea adventistă mondială s-a răzgândit între timp; s-a modificat schimbarea sau s-a schimbat modificarea. Nu știu precis, dar este suficient să vă spun că astăzi, adventismul este privit cu suspiciune de celelalte familii creștine, la granița dintre părtășie și apostazie.

Ori de câte ori și oriunde o grupare creștină își dezvoltă un crez și o practică separată și chiar contrară credinței mântuitoare ea se autoexclude din părtășia creștină și … cade din har. Ea este ca petalele desprinse din corola unei flori și căzute uscate la pământ. Martorii lui Iehova, Christian Science, etc. s-au uscat deja și sunt apostate. Alte familii creștine care cochetează cu homosexualitatea, liberalismul, materialismul, negarea inspirației Scripturilor, etc. sunt plecate spre aceeași evoluție fatală.

Cât de necesare sau acceptabile sunt «tradițiile» care înfloresc dincolo de centrul florii creștine? Nu spun că sunt «necesare», dar s-au dovedit «inevitabile». Așa este natura noastră umană! Criticăm catolicismul și ortodoxia, dar, dați-ne și nouă două mii de ani de istorie și, cine știe, poate că tradițiile noastre le vor întrece pe ale lor …

Deocamdată, «tradițiile» mișcărilor neoprotestante sunt mici și nedezvoltate. Petalele noastre sunt mici și încă ne mai confundăm cu centrul florii. Lucrurile care ne deosebesc sunt mult mai puține și mai neimportante decât cele care ne leagă, asta am vrut să spun în postul meu anterior (aici).

„Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor“  (Col. 2:8).

Într-o discuție despre apartenența la diferite denominații creștine, Vasile Talos, profesorul meu de la Seminarul din București, mi-a scris:

Abordarea mea este una pastorala si in aceasta privinta as vrea sa fac doua precizari:

1. PARTEA BUNA A LUCRURILOR: Biserica este Turma lui Hristos si prin ea se manifesta spiritual, Imparatia lui Dumnezeu; iar Imparatia lui Dumnezeu este mai mare decat o biserica sau o confesiune (traditie crestina). Misiologic s-ar putea spune ca fiecare din principalele traditii crestine se focalizeaza pe un anumit eveniment salvific (legat de persoana Domnului Isus): Intruparea; Rastiginirea; Invierea; Inaltarea; Pogorarea (Duhului Sfant); Parousia (A doua venire). Aici cuvantul traditie se limiteaza strict la sensul de denominatiune. Deci:

(1)-Traditia Catolica se concentreaza pe Intruparea Domnului; de aici si importanta exagerata data Mariei. Dar ca aplicatie misiologica, crestinul trebuie sa intrupeze Evanghelia si deci sa fie o prezenta a dragostei lui Hristos. Asa intelegem misiunea maicii Thereza in India.

(2)-Traditia Evanghelica (inclusiv Baptistii) se concentreaza asupra Rastignirii, a jertfei Domnului Isus. In casele de rugaciune baptiste, versetul preferat este: “Noi predicam pe Hristos cel rastignit!”. Si este adevarat ca Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii.

(3)-Traditia Ortodoxa se concentreaza asupra Invierii.De aceea cea mai mare sarbatoare in tarile ortodoxe este Sarbatoarea Invierii. De aici si Theosis (Indumnezeirea) prin transfigurare.

(4)-Traditia Reformata considera ca toate celelalte evenimente salvifice sunt secundare fata de Inaltarea Domnului, prin care Dumnezeu I-a dat autoritatea de Domn al domnilor si Rege al regilor (Filipeni 2:9-11). Presbiterienii, de exemplu privesc misiunea bisericii ca actiune in societate pentru promovarea valorilor Imparatiei.

(5)-Traditia Penticostala (si charismatica) se focalizeaza pe Pogorarea Duhului Sfant, si aduc in atentia Bisericii importanta darurilor duhovnicesti si a manifestarilor (lucrarilor) Duhului. (6)-Traditia Adventa (in principal Adventistii, dar nu numai) subliniaza A Doua Venire a Domnului Isus.

Dupa cum fiecare eveniment salvific este vital pentru mantuirea noastra, tot asa, fiecare abordare misiologica are valoare esentiala pentru o biserica echilibrata. In sensul acesta, fiecare biserica are ceva frumos si important de invatat de la celelalte. In acelasi timp, focalizarea pe o anumita abordare duce la exagerari si dezechilibre mai mult sau mai putin grave; unele insemnand saracirea vietii spirituale, iar altele de-a dretul erezii nimicitoare. Totusi, credinciosul, desi puternic influentat, nu trebuie intotdeauna confundat cu traditia din care face parte. Iar lupta noastra ar trebui sa fie cu noi insine in sensul de a ne depasi anumite limite traditionaliste si de a nu ne lasa ispititi de exagerari pagubitoare.

2. PARTEA DELICATA A LUCRURILOR. Biserica este si o institutie umana, nu doar un organism spiritual. Nu stiu daca staulul este metafora cea mai potrivita. Dar Domnul Isus spune:  Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta.” (Se referea probabil la staulul Iudaismului si la oile dintre neamuri).

Un frate mi-a zis odata cu naduf: “Pastorii de astazi se ingrijesc mai mult de staul decat de turma”. Teologul Augustin spunea: “Numai Dumnezeu stie cati lupi sunt in staul si cate oi sunt in afara staulului.” Siguranta turmei sta nu atat in staul, cat in Pastorul cel Bun. Daca intra cineva prin Mine, va intra si va iesi, si va gasi pasune.

Biserica locala nu este o capcana care inregimenteaza, ci este o turma in continua apropiere de Pastorul cel Bun. De aceea, cel mai important lucru este ce directie are calatoria noastra spirituala, spre Hristos sau dinspre Hristos, suntem centrati in El sau in noi. Preocuparea apostolului Pavel era: „Sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui, si sa ma fac asemenea cu moartea Lui… si aurncandu-ma inainte alerg spre tinta.” (Filipeni cap. 2). Iata dece este numai o problema de timp sa se descopere autenticitatea sau lipsa de autenticitate. De asemeni, slujitorul (presbiterul, pastorul–vezi Fapte 20:28-30) care nu intra pe Usa care este Hristos, este dupa cuvantul Domnului, hot si talhar (Ioan 10:1). Aici, cred ca are loc dezbaterea ta. Dar ea nu trebuie redusa la o singura institutie.

E nevoie de institutie, asa cum banana are nevoie de coaja. Daca iti dau banana fara coaja, nu o poti pastra o saptamana. Dar daca ar fi ca cineva sa manance numai coji de banane, se satura de BISERICA!

DANIEL BRÂNZAI

Și aşa, aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina (tradiția)
 voastră“ (Marcu 7:13).   Și astfel, creatură năucă și oarbă și-a răstignit
 Creatorul.

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/cand-apare-apostazia/

Arheologii confirmă: Sodoma și Gomora au fost distruse de o ploaie de foc și pucioasă căzută din cer

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   ȘTIRI    /   Actualizat: Joi, 27 decembrie 2018, 20:03   

Arheologii confirmă: Sodoma și Gomora au fost distruse de o ploaie de foc și pucioasă căzută din cer

Un grup de arheologi și oameni de știință afirmă că au descoperit dovezi puternice potrivit cărora regiunea din sudul Văii Iordanului, cunoscută sub numele Tall el-Hammam, unde se presupune că au existat orașele biblice Sodoma și Gomora, a fost distrusă, de explozia unui meteorit, care a lansat asupra regiunii materie supraîncălzită și care a crescut temperatura la mii de grade. O teorie care vine să confirme povestea biblică a distrugerii celor două cetăți.
Potrivit teoriei lansate de specialiști și publicate de lifesitenews, meteoritul a explodat la altitudine joasă, având forța unei bombe atomice de zece megatone, la o altitudine de aproximativ un kilometru peste colțul nord-estic al Mării Moarte, ștergând toată civilizația pe o rază de 25 de kilometri din regiunea Tall el-Hammam.
Cercetătorii și-au prezentat concluziile preliminare cu privire la acest subiect la întâlnirea anuală a Școlilor Americane de Cercetări Orientale, care a avut loc luna trecută, dezvoltând această teorie încă din anul 2015. Ei susțin că excavările și datările cu  radiocarbon indică faptul că mai multe civilizații au înflorit în zonă timp de peste două milenii, până în jurul anului 1700 î.Hr., când majoritatea zidurilor construite din pământ au dispărut simultan, rămânând numai fundațiile de piatră.
Explozia uriașă ar fi distrus în proporție de 100% orașele de la mijlocul Epocii Bronzului, dar și solurile agricole ale zonelor considerate până atunci fertile, mai dezvăluie cercetătorii în studiu. Unda de șoc ar fi împins apa fierbinte din Marea Moartă spre țărm.
În același timp, afirmă autorii acestei teorii, ceramica din aceste așezări a fost supusă unor teste speciale ale cristalelor de zirconiu, în final reieșind că au fost expuse pe o perioadă scurtă unei temperaturi de aproximativ 4000 până la 12000 de grade Celsius, comparabil cu temperatura suprafeței soarelui.
Descoperirea platinei la locul respectiv, precum și a lavei topite, confirmă, spun specialiștii, faptul că sursa distugerii celor două cetăți a fost explozia unui meteorit, știut fiind faptul că platina se găsește în concentrații mai mari în meoriți.
Detalii despre evenimentele petrecute în Sodoma și Gomora aflăm exclusiv din Sfânta Scriptură, descoperirile arheologice și legendele care circulă astăzi încercând doar să confirme scrierile biblice. Urmare a păcatelor locuitorilor celor două cetăți, Dumnezeu a decis distrugerea lor în totalitate: „Strigarea Sodomei și a Gomorei e mare și păcatul lor cumplit de greu. Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat așa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor” (Facerea 18, 20-21).
Într-un dialog pe care patriarhul Avraam îl poartă la Mamvri cu cei trei oaspeți – prefigurare a Sfintei Treimi -, aflăm că în cele două cetăți nu s-au aflat nici măcar zece locuitori drepți înaintea lui Dumnezeu, în ciuda speranțelor pe care Avraam le avea: „«Dar de se vor găsi acolo numai zece drepți?» Iar Domnul i-a zis: «Pentru cei zece nu o voi pierde»”. (Facerea 18, 32). Dezastrul care a urmat a constituit un răspuns pentru Avraam.
Din Sodoma, doar nepotul lui Avraam, Lot, și familia sa, soția și cele două fiice, au fost salvați de Dumnezeu. Femeia lui Lot, însă, în fuga lor spre munți, nesocotind porunca de a nu se uita înapoi, „s-a prefăcut în stâlp de sare”. Din cele două fiice ale lui Lot aveau să se nască, în păcat, strămoșii a două popoare, moabiții și amoniții. (sursa: Ziarul Lumina).
CELE MAI POPULARE

Rugăciunea lui Billy Graham de Anul Nou

download

Comunitatea Bisericilor Baptiste Arad

Rugăciunea lui Billy Graham de Anul Nou

“Tatăl nostru și Dumnezeul nostru, așa cum stăm la începutul acestui nou an ne mărturisim nevoia ca prezența Ta să ne călăuzească în viitor.

Fiecare dintre noi avem speranțele și așteptările noastre pentru anul care este înainte, dar doar Tu știi ce este bine pentru noi și doar Tu poți să ne dai puterea și înțelepciunea de care avem nevoie pentru a putea face față provocărilor. Ajută-ne cu smerenie să punem mâinile noastre în mâinile Tale, să avem încredere și să căutăm voia Ta pentru viețile noastre în anul care vine!

În mijlocul incertitudinilor vieții, în zilele următoare, asigură-ne cu certitudine de dragostea Ta neschimbătoare!

În mijlocul dezamăgirilor inevitabile și a necazurilor vieții, ajută-ne să apelăm la Tine pentru stabilitatea și liniștea de care vom avea nevoie!

În mijlocul ispitelor vieții și a voinței proprii care se încăpățânează, ajută-ne să nu ne pierdem drumul nostru, să avem curajul de a face ceea ce este drept înaintea Ta, indiferent de costuri!

Și în mijlocul preocupărilor noastre zilnice, deschide-ne ochii la durerile și nedreptățile din lumea noastră rănită și ajută-ne să răspundem cu compasiune și sacrificiu pentru prietenii noștri care sunt în nevoie! Fie ca rugăciunea noastră constantă să fie cea a psalmistului: “Învaţă-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o ţin până la sfârşit!” (Psalmul 119:33).

Ne rugăm pentru națiunea noastră și pentru liderii săi în aceste vremuri dificile, precum și pentru toți cei care caută să aducă pace și dreptate în lumea noastră periculoasă și tulburată. Ne rugăm în special pentru protecția Ta peste toți cei care slujesc în armată, și Îți mulțumim pentru angajamentul lor de a apăra libertățile noastre, chiar cu costul propriilor vieți. Fii, de asemenea, cu familiile lor și asigură-le de dragostea și grija Ta pentru ei!

Unește națiunea noastră împărțită și dă-ne o viziune mai mare a ceea ce dorești Tu să fim! Cuvântul Tău ne amintește că “Binecuvântat este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul” (Psalmul 33:12).

Acum ne uităm înapoi pe parcursul acestui an trecut și Îți mulțumim pentru bunătatea Ta mult mai mare decât am meritat. Poate nu ne-am dat seama că a fost bunătatea Ta sau am uitat de toate îndurările Tale, fie ca acesta să ne ducă la pocăință, și la un nou angajament de a Te face pe Tine fundamentul și centrul vieților noastre în acest an!

Și astfel, Tatăl nostru, Îți mulțumim pentru promisiunea și speranța pentru acest nou an, și ne uităm înainte cu așteptări și credință. Acest lucru îl cer în numele Domnului și Mântuitorului nostru, care, prin moartea și învierea Sa ne-a dat speranță, atât pentru lumea aceasta cât și pentru Împărăția care va veni.

Amin”

Fotografia postată de Comunitatea Bisericilor Baptiste Arad.

https://www.facebook.com/pg/ComunitateaBaptistaArad

Cum reușesc să împac artele marțiale cu credința creștină?

Publicat pe 29 decembrie 2018 de ADMIN în Anunturi

Întrebare:

Practic Qwan Ki Do de mai bine de un an. Am însă o dilemă… Vreau să practic arte marțiale și să ating un nivel cît mai înalt. Trebuie să adopt filosofia orientală ca să pot obține centura neagră și să continui această călătorie în lumea artelor marțiale? Vreau să-mi păstrez religia și în același timp să excelez în Qwan Ki Do. Dar cînd vine vorba de meditație, de yoga, de gimnastica medicinală, mă simt confuz… Înseamnă aceasta să renunț la Dumnezeu? Dumneavoastră cum reușiți să le echilibrați? Aștept cu interes un răspuns.

Am căutat pe Wikipedia să aflu mai multe despre această artă marțială și nu am găsit nimic despre filosofia orientală care ar veni în contradicție cu Biblia. Poate autorii articolului nu au scris totul în această privință.

Chiar dacă am citit Biblia întreagă până la aceasta, în convertirea mea a jucat un mare rol convertirea instructorului meu de Taekwon-Do Ion Cheptene. El a fost primul care a experimentat nașterea din nou și, fiind la Moscova unde învăța intensiv Taekwon-Do, m-a invitat și mi-a mărturisit și mie cum pot să mă nasc din nou, cum am și făcut. Deci, cum vedeți, tocmai prin instructorul de arte marțiale am aflat despre Hristos.

La vremea aceea eram și eu instructor și am hotărât să vin acasă și să le spun tuturor ucenicilor mei care erau sub 100 și se antrenau la Universitatea de Medicină din Chișinău. Eram în fața unei dileme și nu știam ce să fac: pe de o parte nu eram sigur dacă fiind creștin mai pot practica artele marțiale și pe de alta mă gândeam că antrenamentele îmi oferă un cadru ideal ca să-i învăț despre Hristos și dacă nu voi face eu aceasta, toți ucenici mei se vor duce la alte școli de arte marțiale unde chiar pot fi învățați lucruri periculoase din punct de vedere spiritual și care se vor reflecta negativ asupra eternității lor.

https://moldovacrestina.md/relatie-arte-martiale-credinta-crestina/

Vasile Filat

Vasile Filat

Am căutat pe Wikipedia să aflu mai multe despre această artă marțială și nu am găsit nimic despre filosofia orientală care ar veni în contradicție cu Biblia. Poate autorii articolului nu au scris totul în această privință.

Chiar dacă am citit Biblia întreagă până la aceasta, în convertirea mea a jucat un mare rol convertirea instructorului meu de Taekwon-Do Ion Cheptene. El a fost primul care a experimentat nașterea din nou și, fiind la Moscova unde învăța intensiv Taekwon-Do, m-a invitat și mi-a mărturisit și mie cum pot să mă nasc din nou, cum am și făcut. Deci, cum vedeți, tocmai prin instructorul de arte marțiale am aflat despre Hristos.

La vremea aceea eram și eu instructor și am hotărât să vin acasă și să le spun tuturor ucenicilor mei care erau sub 100 și se antrenau la Universitatea de Medicină din Chișinău. Eram în fața unei dileme și nu știam ce să fac: pe de o parte nu eram sigur dacă fiind creștin mai pot practica artele marțiale și pe de alta mă gândeam că antrenamentele îmi oferă un cadru ideal ca să-i învăț despre Hristos și dacă nu voi face eu aceasta, toți ucenici mei se vor duce la alte școli de arte marțiale unde chiar pot fi învățați lucruri periculoase din punct de vedere spiritual și care se vor reflecta negativ asupra eternității lor.

Mulțumesc Domnului că mi-a scos în cale din primele zile când am devenit ucenic al Domnului Isus pe un sportiv creștin care se numea Carl Dambman. L-am întrebat ce spune Biblia despre sport și el, spre deosebire de alții, a deschis și mi-a arătat mai mult decât foarte cunoscutul verset care spune: “deprinderea trupească este de puțin folos” și am înțeles că sportul nu este condamnat în Biblie, ci invers, din sport apostolii au luat multe ilustrații bune ca să-i învețe pe creștini dedicare, perseverență, disciplină și concentrare la scop – calități deosebit de importante pentru fiecare creștin care vrea să trăiască frumos pentru Dumnezeu.

La scurt timp m-am întâlnit cu învățătorii Mia și Costel Oglice care m-au învățat Cuvântul lui Dumnezeu și m-au ajutat să fac o viziune și un plan concret pentru folosirea sportului în facerea de ucenici ai lui Hristos.

Eu practic Taekwon-Do și văd că acum, ca și atunci când am început să practic această artă, chiar și instructorii de nivel internațional mai mult vorbesc despre pregătirea spirituală decât fac aceasta. Nu există aici nici un sistem unic de pregătire și nici nu se pune accentul prea mare. Există niște principii sau mai degrabă un cod moral care nu vine în contradicție cu Sfintele Scripturi, căci ține mai mult de etică în relații. Un principiu de bază al acestei arte marțiale este să fie respectată libertatea religioasă a fiecărui om.

În cadul Clubului de Taekwon-Do “Stolas Leukas”, pe care îl conduc, toți instructorii și ucenicii studiază Biblia după metoda inductivă și astfel avem ocazia să le spunem oamenilor despre Hristos. De la fondarea clubului în 1997 până azi au studiat Biblia cu noi peste 26.000 de copii, adolescenți și tineri. Mulți din ei L-au primit pe Dumnezeu în inimă, au ales să fie ucenicii lui Hristos și chiar au devenit slujitori în Evanghelie.

Cu trei ani în urmă s-a dat startul Școlii Internaționale de Misiune – Precept Ministries Eurasia unde pregătim pentru lucrarea de misiune antrenori de Taekwon-Do, Fotbal și Fitness. Mai pregătim și jurnalișiti creștini aici.

Nu practicăm noi nici un fel de filosofii orientale sau yoga sau alte lucruri care ar fi potrivnice învățăturii sănătoase a Mântuitorului.

Vă invit să citiți și alte articole care le-am scris cu referire la artele marțiale și la legătura dintre sport și credința creștină:

Cum am mai scris, nu știu ce vi se cere la antrenamentele de Qwan Ki Do să faceți împotriva învățăturii creștine, dar dacă este ceva de felul acesta, atunci trebuie să încetați a mai merge. Căutați un antrenor creștin de arte marțiale și mergeți să învățați de la el. Vă invit și la tabăra de Taekwon-Do care se va desfășura în Moldova în perioada 12-22 iulie 2016. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Cum reușesc să împac artele marțiale cu credința creștină?