1). INTRODUCERE
2). IATĂ –MĂ – ” HINNENI. – Avram
3). IATĂ –MĂ – ” HINNENI– Moise
4 ). POPORUL CHEAMĂ PE DUMNEZEU
5). LEGĂMINTE DIVINE.
6). DUMNEZEU CHEAMĂ PE FIUL – IATĂ –MĂ – ” HINNENI” – Isus Hristos
7) . CONCLUZII
8). BIBLIOGRAFIE
1). INTRODUCERE. Dumnezeu nu are început sau sfârşit Apocalipsa 1:8 „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”. În plus una din calităţile lui Dumnezeu este Asietatea – autosuficienţa, iar crearea universului, a pământului şi a omului ţine de Atotputernicia lui Dumnezeu, unul din atributele divine, dar şi de ”planul voie Sale”, iar El ia decizia să aducă în fiinţă timpul, materia, spaţiul şi energia ”ex nihilo”.[1] Ca şi o încununare a creaţiei Dumnezeu face pe om după ”chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza 1:26 ). Ymago Dey, în termeni teologici vizează aspectul mintal – raţiunea, aspectul moral – sfințenia şi aspectul social. Facerea omului a avut ca scop revărsarea dragostei lui Dumnezeu peste ființa creată cu libertate de alegere în ascultarea sau neascultare de poruncile lui Dumnezeu. Adam şi Eva sunt aşezaţi în Grădina Edenului, înconjuraţi de lucrurile făcute de Dumnezeu cu interdicţia clară ca să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:17), fiindcă dacă vor mânca din el vor muri. Prin ascultare Adam şi Eva ar fi trebuit să-şi recunoască statutul de fiinţă creată şi să asculte de Dumnezeu. Din păcate la ispita Şarpelui cei doi calcă interdicţia pusă de Dumnezeu şi aruncă întreaga rasă umană în blestem şi moarte (Geneza 3). Odată cu blestemul vine şi prima promisiune a mântuirii din Geneza 3:15 ”Vrãşmãşie voi pune între tine şi femeie, între sãmânţa ta şi sãmânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi cãlcâiul, ”, care are o dublă semnificaţie. Abia în Geneza 4:24 pe linia genealogică a lui Set oamenii au început să cheme Numele Domnului, iar în Biblie găsim pe Enoh care a umblat cu Dumnezeu şi pe Noe care este scăpat de Potop prin mila Domnului (Geneza 6:8). În Geneza 12, Dumnezeu alege un om pe Avram din lumea păgână, face Legământ cu el, iar din Avram descinde poporul evreu care îl va aduce pe scena istoriei pe Unsul Mesia Cristosul prin care umanitatea va avea acces la mântuire. Isus Cristos face parte din Sfânta Treime, este atemporal şi este primul care răspunde la chemarea lui Dumnezeu prin formula iată-mă – ”hinneni”. În mod foarte comprimat[2] se poate face afirmaţia cu privire la Sfânta Treime faptul că Dumnezeu creează, alege și cheamă, Fiul răscumpără, iar Duhul Sfânt are rol de sfinţire în viaţa credinciosului, şi a Bisericii. Cuvântul hinneni este folosit în diferite împrejurări atunci când cineva este gata să facă o lucrare pentru Dumnezeu sau pentru oameni şi ţine de caracterul persoanei respective. Noi vom aborda aspectul relaţiei dintre Dumnezeu şi oamenii care sunt gata să răspundă prompt la chemarea lui Dumnezeu o relaţie de tip eu – Tu. În Scriptură avem exemple de credincioşi care sunt gata să răspundă chemării lui Dumnezeu, iar ca şi o caracteristică pozitivă este faptul că duc lucrarea până la capăt. Vom da câte exemple de credincioşi care prin răspunsul lor, iată-mă, sunt gata să facă ce le cere Dumnezeu, chiar cu preţul vieţii, dar să nu uităm că avem exemplul Persoanei din Trinitate, respectiv Isus Cristos ca măsură a ascultării şi credinţei noastre Evrei 10:7 „Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Prima referinţă sub acest aspect o găsim la Avraam.
2). IATĂ –MĂ – ” HINNEN. – Avram. Geneza 22:1 După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă” a răspuns el. 2 Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu.” Avram[3] trece cel mai greu test al credinţei relatată în Geneza 22, care este şi o prefigurare și anticipare a faptului că Tatăl îşi trimite la moarte Fiul pe Isus Cristos. Dumnezeu este împotriva jertfelor umane aduse de popoare la zeităţile păgâne, iar jertfa cerută lui Avram nu este finalizată „berbecele„ pe când ”la împlinirea vremii”, Dumnezeu trimite pe Fiul care se Jertfeşte pentru păcatele omenirii la propriu. Se pot pune în comparaţie Psalmul 22 şi 53, pentru că primul prefigurează Jertfa lui Cristos, pe când Psalmul 53 ne prezintă imaginea Jertfei de pe Calvar, fapt care ne face să înţelegem că păcatul are un preţ. Credinţa lui Avram a fost numită neprihănire (Romani 4:3). Frământarea lui Avram pe calea de trei zile nu se poate compara cu durere lui Dumnezeu când Fiul a fost pe Cruce, aspect pe care teologii nu îl abordează. Dacă Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei (Ioan 3:16), ca Persoană simte emoţii, nu avem nici un motiv de a afirma că nu simte şi durere, iar dacă cineva face această afirmaţie neagă Trinitatea şi relaţiile dintre Persoanele care compun Sfânta Treime. Hristos are poziţia de Fiu ”Sigurul Fiu născut”, iar aici regăsim o imagine pe care Dumnezeu doreşte să o facă cunoscută. Existau în Vechiul Testament cinci tipuri de jertfă pentru păcat, pe care mai târziu poporul evreu trebuia să le aducă lui Dumnezeu conform Legământului mozaic, iar dintre jertfe, arderea de tot arăta spre Jertfa lui Isus Hristos. La momentul respectiv Avram nu avea o explicaţie pentru ceea ce îi cerea Dumnezeu, iar sus pe munte, între Avram și Isac era o problemă între tată şi fiu, care mai târziu se concretizează în cele trei ore de întuneric când Isus a fost pe Cruce, iarăși o problemă dintre Tată și Fiu, iar oamenii nu sunt prezenţi acolo, paralela fiind evidentă. Isac pune întrebarea unde este mielul pentru jertfă, iar Avram răspunde ”Domnul va purta de grijă”, – Yahweh Iireh (Geneza 22:14), iar la momentul respectiv dar şi profetic, nu exista un răspuns, dar mai târziu se înțelege faptul că toate animalele mieii, iezii, berbecele erau aduse în contul jertfei lui Isus Hristos. Dacă animalele aduse ca şi jertfă erau victime, Jertfa lui Isus Cristos era adusă de bună voie făcând voia Tatălui, pentru toate păcatele omenirii. Credinţa lui Avram a fost încercată la maxim şi doar Dumnezeu a oprit în ultima clipă acţiunea, iar Avram trece testul credinţei. Aici este vorba de credinţa lui Avram şi de faptele sale şi este considerat neprihănit. După acest eveniment Dumnezeu reînnoieşte legământul cu Avram. Scriptura ne relatează mai departe viaţa lui Avram, după care el moare de o bătrâneţe fericită (Geneza 25:8). De remarcat faptul că atunci când cineva răspunde lui Dumnezeu prin formula iată – mă, acesta reflectă relaţia credinciosului cu Dumnezeu pe verticală și el duce credinţa şi ascultarea până la capăt. Un alt personaj biblic este Moise, ales şi chemat de Dumnezeu să facă o lucrare şi care răspunde la chemarea lui Dumnezeu prin aceiaşi formulă iată-mă, ducând lucrarea până la sfârşitul vieţii.
3). IATĂ –MĂ – ” HINNEN[4] . – Moise v.4 Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, şi a zis: ,,Moise! Moise!„ El a răspuns: ,,Iată-mă!„. Moise de origine din poporul evreu, crescut la curtea lui faraon ca prinţ, de la care fuge din cauza unei interpretări greşite a rolului pe care urma să îl aibă ajunge, urmează să stea 40 de ani în pustie, în condiţiile vitrege care l-au smerit, dar acest lucru a însemnat o binecuvântare pentru poporul evreu. Smerenia şi încercările duse la extreme pot să întărească credinţa sau din contră unii oamenii ajung atei. Aşa a fost în cazurile din lagărele de exterminare naziste în care creştini sau evrei din nefericire au devenit atei, dar alţii s-au călit şi au devenit mai puternici. În postura de creştini trebuie să fim raportaţi la Persoana lui Isus Cristos, care practic nu a avut fericire pe acest pământ, fiindcă a dezbrăcat Slava din cer, a devenit om, a cunoscut umanitatea ca şi noi, mai mult a murit prin crucificare, iar nici o fiinţă umană nu poate egala suferinţa Jertfei de pe Calvar. Dacă ne întoarcem la Moise, după paranteza făcută, el se afla la muntele Horeb, păştea oile, iar Dumnezeu îl strigă din mijlocul unui arbust care ardea dar nu se mistuia. Moise se întoarce şi răspunde prin formula iată-mă. I se cere să se descalţe „pământul era sfânt”, iar el se supune şi pleacă capul smerit înţelegând că este ceva deosebit şi îi era frică. Aceasta trebuie să fie atitudinea credinciosului în faţa Celui care l-a creat. Trebuie să fim conştienţi despre incompatibilitatea omului păcătos şi sfinţenia lui Dumnezeu, aşa cum a făcut şi Moise. Dumnezeu a auzit strigătele evreilor din robia egipteană şi prin Moise hotărăşte să îi scoată de acolo, din ceva rău spre bine în ţara făgăduinţei, în plus nelegiuirea amoriţilor şi a popoarelor cananite şi-a atins vârful (Geneza 15:16). Aşa cum Dumnezeu cum a auzit strigătele poporului evreu tot aşa aude şi rugăciunile noastre. Deviza este roagă-te crezi şi aşteaptă, iar de la păcat trebuie să ajungi la sfinţenie, iar din situaţie de conflict la pace şi linişte sufletească. De multe ori răspunsul la rugăciune nu este cel dorit de om dar Dumnezeu este Suveran. Moise avea o problemă nu numai în ceea ce priveşte identitatea sa și al lui Dumnezeu ci şi una de smerenie şi umilinţă. Dumnezeu se prezintă lui Moise ca Dumnezeul lui Avram Isac şi Iacob, îi spune ce va face dar îi face şi o promisiune ” Eu voi fi negreşit cu tine”. De asemenea avea o problemă de credinţă, fapt amintit de Pavel în (Evrei 11:27), dar şi una de cine anume este Dumnezeu şi cum va fi prezentat în faţa bătrânilor lui Israel, cu privire la Numele lui Dumnezeu iar El se prezintă sub numele de bază, Eu Sunt – Eu Sunt Cel ce sunt, în ebraică YHWH, înlocuit cu Domnul. Astfel avem trei nume de bază[5] a lui Dumnezeu, care sunt Elohim – Creatorul, Iehova Domnul – şi Adonai – Stăpânul, celelalte Nume fiind compuse. Nu toţi evreii au avut privilegiul de a li se permite să de un Nume lui Dumnezeu, iar acest lucru presupune o relaţie strânsă cu El. Domnul afirmă din nou că a auzit suferinţa poporului evreu şi ia hotărârea de ai scoate din robia egipteană şi să îi ducă spre ţara făgăduinţei, unde curge ‘‘lapte şi miere‘‘, şi Moise primeşte această însărcinare. Legământ făcut de Dumnezeu cu Avram Isac şi Iacob este pus în practică printr-o mână tare şi puternică şi este suficient să ne aducem aminte de împietrirea lui faraon şi de cele zece urgii care au lovit Egiptul. Din pricina necredinţei poporului evreu acesta rătăceşte 40 de ani în pustie, unde piere o generaţie întreagă cu excepţia lui Iosua şi Caleb. Nici Moise nu intră în ţara promisă din cauză că s-a îndoit în inima lui. Numeri 20:12 ‘‘Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau,”, fapt regretabil că în urma aşa de multor experienţe pe care Moise le-a avut cu Dumnezeu a fost pedepsit, dar care ne arată şi cât de exigent este Domnul, lucru care trebuie să ne dea de gândit nouă credincioşilor de astăzi. Totuşi lui Moise i se permite să vadă ţara promisă de pe muntele Nebo (Deuteronomul 34:1-7). Moise a răspuns lui Dumnezeu prin formula iată-mă şi face lucrarea până la sfârşit.
4). POPORUL CHEAMĂ PE DUMNEZEU[6] . Isaia 58 v.9 Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: ,Iată-Mă. Acesta este un mesaj de înştiinţare din partea lui Dumnezeu către poporul care s-a abătut de la Legile lui Dumnezeu, iar referinţa se face la postul evreilor care este şi pentru credincioşi o disciplină spirituală importantă. În timpul postului şi-a rugăciunii, de fapt a închinării nu este permis conflicte interne sau externe cu alţi credincioşi, fiindcă Dumnezeu nu primeşte această formă de închinare pervertită. Atitudinea exterioară nu contează, sau ritualul religios fals şi de suprafaţă, în care trupul să sufere anumite dogme impuse, iar inima să fie departe de Dumnezeu. Domnul spune prin prorocul Isaia ce trebuie să facă și cum să fie evreii şi credincioşii „desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug„. Dumnezeu pune accentul pe inima omului iar o inimă curată se reflectă prin relaţiile dintre credincioşi și relaţia omului cu Dumnezeu. Oamenii trebuie să fie miloşi, plini de compasiune şi să nu respingă necazul semenului său, iar Dumnezeu ne invită la pocăinţă şi ne porunceşte să facem fapte bune. Dacă evreii şi credincioşii ascultă de Dumnezeu ei vor avea parte de binecuvântări care nu ţin de practica religioasă ci de calitatea relaţiei dintre Dumnezeu şi noi. În plus Domnul ne ocroteşte, dar este necesar să fim lumină. Doar atunci Dumnezeu ne poate chema la El şi să ne dea binecuvântare când suntem în termenii de ascultare a Domnului. El doreşte să asculte rugăciunile noastre, să ne binecuvinteze, dar inima noastră de multe ori este închisă faţă de El şi se pune o condiţie „dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara„. (2 Cronici 7:14) şi să nu facem invers „Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o„ (Efeseni 4:1). Dumnezeu vorbeşte la modul concret despre lucruri clare cu privire la necazul poporului evreu, tot aşa cum o face şi în Noul Testament „Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume” (Iacov 1:27). Dumnezeu face promisiuni celor care fac dărnicie, celor milostivi iar răsplata este o viaţă de binecuvântare. El promite călăuzire, putere, ce a fost dărâmat va fi reclădit iar ţara va fi locuită. Evreii şi creştinii de azi trebuie să facă lucruri care îl onorează pe Dumnezeu. Postul[7] implicit rugăciune sunt prezentate în Biblie ca ceva pozitiv, de dorit de folos în viaţa creştinului, iar în Faptele Apostolilor sunt prezentate exemple de post ale credincioşilor mai ales atunci când se iau decizii importante. „Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece„(Faptele apostolilor 13:3). Postul înseamnă absenţa alimentaţie creştinului, dar scopul este de a ne desprinde de lucrurile lumeşti şi de a ne îndrepta privirea spre Dumnezeu, pentru consolidarea sau refacerea relaţie omului cu Domnul. O formă deosebită de post este de a renunţa la un lucru temporar pentru a te concentra pe relaţia ta cu Dumnezeu (1 Corinteni 7: 1-5). Abţinerea de la hrană se face pe timp limitat, pentru că un timp mai lung este dăunător organismului, iar Dumnezeu nu cere aşa ceva. De asemenea nu este indicat ca persoanele bolnave şi sub tratament să ţină post fiindcă sunt multiple modalităţi prin care se poate reface sau consolida relaţia eu –Tu. Postul trebuie să se facă într-o stare de umilinţă dar şi bucurie iar Isus specifică acest lucru „Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata. Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. (Matei 6:16-18). Contează ce este în inima omului în momentul postului şi al rugăciuni.
5). LEGĂMINTE DIVINE. Este necesar a aborda şi acest subiect pentru că Isus Hristos este Persoana în care se adună aceste legăminte divine şi El este o împlinire a lor. Cuvintele[8] folosite în Biblie sunt legământ ori alianţă, în ebraică „berit”, iar în greacă „diateche”, în traducerea din LXX, iar cuvântul în Noul Testament are înţelesul de testament. Legământ înseamnă în termenii de azi contractul dintre doi parteneri, incluzând şi clauzele de rigoare. Mai există şi alte cuvinte asociate legământului ca ”aheb, „a iubi”, hesed, „dragoste prin legământ” sau „solidaritate prin legământ”, toba, „bunătate” ori „prietenie”, salom, „pace prin legământ” ori „prosperitate prin legământ”, şi yada’, „a sluji cu credincioşie în conformitate cu legământul”. De asemenea cuvintele sunt asociate cu terminologia tratatelor din timpul acela din Orientul Apropiat. Există ritualuri atunci când se face un legământ, dar deși nu există informaţii precise, din vestigii ne dăm seama de felul în care au fost făcute. Se sacrifica un animal (oaie, taur, etc), informaţiile sunt extrase din textele scrise din cuvintele de la Mari, pe tăbliţele de la Alalah şi în Vechiul Testament, Cartea Exodului acestea fiind sursele de referinţă. În Orient se găsesc informaţii despre tratatele hitite a lui Esar-Hadon şi legământul aramaic din Sefire. Ca termeni se foloseau tată – fiu, domn – slujitor (abdu), care indică o relaţie de prietenie dar şi vasalitate dintre domn şi slujitor în care regele era suveran, iar vasalul este numit slujitor. Sunt două tipuri de tratate : 1. Un tratat în care părţile sunt egale, iar partenerii sunt ”fraţi” cu drepturi egale stipulate în legământul respectiv. 2. Un legământ de vasalitatea care se făcea între un rege cuceritor şi altul mai mic. Aceste tratate aveau un ritual, în care se prezenta calităţile regelui cuceritor şi regele vasal. La încheierea tratatului erau martori zeii, sau elemente ale naturii. Legământul se încheia cu blesteme şi binecuvântări. Din când în când tratatul era recitit şi reînnoit, se punea accent pe blesteme în cazul în care era călcat şi ele vizau sfera divină, sfera pământească, armata, familia regelui în cauză şi altele. În Vechiul Testament există exemple de tratate de ambele feluri, prietenie şi vasalitate între popoare păgâne, sau poporul evreu şi alte popoare. Un exemplu este tratatul dintre David şi Hiram (1Împăraţi 5:1) sau legământul de paritate dintre Hattuşil III şi Ramses II, care se încheie cu căsătoria dintre Hattuşil şi fica lui Ramses. Un alt exemplu de tratat este acela dintre poporul evreu şi gabaoniţi (Iosua 9-10). Termenii folosiţi au fost „noi suntem robii voştri – (‘abadeka ‘anahnu)”, fapt care indică vasalitate dar și obligația poporului evreu de a da ajutor militar gabaoniților. Evreii cunoșteau bine diferitele forme de tratate sau legăminte din Orientul Apropiat. În Biblie[9] sunt menționate un număr mare de legăminte. Dumnezeu îl înştiinţează pe Noe că va distruge toate ființele vii și face un legământ cu el (Gen. 6-18), indicând și felul prin care Noe și familia sa va fi salvat printr-o corabie. După Potop face iarăși un Legământ cu Noe (Gen. 9- 8), prin care promite că nu va mai distruge pământul prin apă. De asemenea legămintele dintre oameni sunt arătate frecvent în Biblie (Gen. 21, 28; Ios. 9, 15 etc). Legămintele erau realizate prin ceremonii, ospețe, jurăminte, fiind însoțite de un simbol cum ar fi curcubeul, movile de pietre și alte forme. În istoria poporului evreu sunt menționate trei feluri de legăminte importanta ca : „legământul încheiat între jumătăţile animalelor de jertfă, legământul circumciziei şi legământul din Sinai„. 1. Legământul între jumătăţile animalelor de jertfă (Gen. 15, 7-21), este făcut între Dumnezeu și Avram, în care animalele erau despicate în două, dar fapt interesant este că doar Dumnezeu a trecut singur printre jumătăți, fiindcă știa că Avram și urmașii lui nu au posibilitatea să îndeplinească termenii legământului. Lui Avram îi este promis un neam mare, un nume și o țară. De fapt acesta era un legământ de constrângere, cu semnificația de blestem dacă era călcat, iar maniera de încheiere a legământului prin cuvântul ebraic “a tăia un legământ, (lihrot brit)„, este considerat și angajament prin care Dumnezeu promitea că îl va duce la îndeplinire. 2. Legământul circumciziei din (Gen. 17), s-a făcut când Avram avea 99 de ani și poruncește să fie tăiați împrejur toți urmașii lui de parte bărbătească, acesta fiind simbolul legământului. 3. Legământul din Sinai (Ex. 19-24) este un legământ reînnoit, o prelungire a legământului dintre Dumnezeu și Avram, ( legământul palestinian) dar și un Legământul mozaic dintre Dumnezeu și poporul Israel în care se dau cele 10 porunci și încă 613 care aveau caracter religios, social și de igienă. Poporul acceptă termenii Legământului mozaic care prevedea binecuvântări și blesteme în funcție de ascultarea sau neascultarea poporului de poruncile lui date de Dumnezeu prin Moise. Evreii au fost poporul ales de Dumnezeu să fie lumină între popoare și să-l aducă pe scena istorie pe Unsul Mesia Cristosul. Elementul fundamental în religia iudaică se baza pe relația personală a credinciosului și a națiunii cu Dumnezeu bazat pe prevederile acestui Legământ. Prorocii au atenționat mereu poporul Israel despre călcarea acestui legământ și pedepsele ce vor urma. Legământul făcut cu Dumnezeu avea un caracter unic fiind de origine divină și era însăși porunca lui Dumnezeu. Prin legile Torei Dumnezeu a oferit un cadru etic și moral cu caracter religios și este expresia voinței divine, astfel și astăzi noțiunea de legământ este centrală în gândirea poporului evreu care vede în Dumnezeu un eliberator de sub jugul egiptean și este garantul unei izbăvirii viitoare ca și destin final iar „Iosif Dov Soloveicik delimitează două Legăminte: cel “din Egipt” sau destinul, care-i leagă pe toţi evreii de istoria, suferinţele şi răspunderile pe care le împărtăşesc, şi cel “din Sinai”, un legământ al devenirii, în baza căruia fiecare evreu îşi împlineşte “fiinţa istorică”. Vom enumera[10] legămintele dintre Dumnezeu și lumea cu precizarea că aceste legăminte sunt de două feluri. 1. Legăminte condiționate, care au în componență cuvântul dacă, în care omul este responsabil și sufere consecințele de rigoare dacă nu îl respectă. 2. Legăminte necondiționate în care Dumnezeu își duce la îndeplinire voia Sa hotărâtoare indiferent de voința omului. Există opt legăminte istorice majore în care majoritatea sunt date sub formă de promisiune. Dintre legămintele istorice[11] doar Legământul edenic, davidic și mozaic sunt legăminte condiționate. Ne vom concentra asupra Legământului din Eden, Legământul făcut de Domnul cu Avram, Legământul cu David și asupra Noului Legământ, iar pe celelalte le vom enumera doar, ele fiind : Legământul cu Adam – după cădere (Gen. 3:16-19), Legământul cu Noe, după potop (Gen. 9:1-18), Legământul mozaic (Exod 20:1 – 31:18), Legământul Palestinian (Deut. 30:1-10), Legământul cu David (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15). Legământul cel Nou (Ier. 31:31-33). Deși făcute în mod separat ele de fapt se împletesc în mod armonios în cadrul planului lui Dumnezeu, în care prin legămintele condiționate s-a arătat neputința omului, iar prin legămintele necondiționate ne este prezentată voia hotărâtoare a lui Dumnezeu pe care o duce la îndeplinire, indiferent de circumstanțe. Legământul Edenic (Gen. 1:26-31; 2:16-17), a fost primul legământ pe care Dumnezeu îl face cu omul, legământ condiționat, în care ascultarea sau neascultarea însemna viață și binecuvântarea sau blestem și moarte fizică și spirituală. Adam și Eva falimentează și aruncă întreaga rasă umană în blestem și moarte și este necesară Nașterea din Nou pentru ca omul să fie reabilitat în fața lui Dumnezeu. Legământul cu Avram (Gen. 12:1-4; …. 17:1-8), este o promisiune divină, irevocabilă, o revelație a lui Dumnezeu în istorie, prin alegerea unui om, a unui popor, care îl va aduce pe scena istoriei pe Mesia. Semnul legământului a fost tăierea împrejur (Gen. 17:9-14), iar conținutul se împarte în trei legăminte. 1. Pentru Avraam în care se promite o mulțime de urmași (Gen. 17:16), va fi binecuvântat (Gen. 13:14-15,…… Ioan 8:56), numele lui va fi vestit (Gen. 12:2), iar Avaram va fi o binecuvântare pentru alții. 2. Pentru neamul lui Avraam care anunță formarea unui popor deosebit și diferit de popoarele lumii (Gen. 12:2), din cele douăsprezece seminţii a lui Iacov, și îi promite o țară urmașilor săi (Gen. 12:7, …. 17:7-8). 3. Pentru toate toate familiile pământului în care Dumnezeu îl anunță că Israel va fi o binecuvântare pentru toate neamurile de pe pământ (Gen. 12:3) din care se va naște Mesia Mântuitorul lumii întregi. De asemenea Dumnezeu va binecuvânta pe cei care arată bunăvoință față de Israel și va pedepsi pe aceea care urmăresc distrugerea poporului evreu (Gen. 12:3). Legămintele au ca suport suveranitatea și atotputernicia divină (Gen. 15:13-15). Legământul cu David (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15), este un legământ necondiționat prin care Dumnezeu promite lui David un împărat cu o domnie, un tron și o împărăție veșnică. Legământul va fi împlinit prin nașterea lui Hristos (Fapte 2:30). În ciuda a ceea ce s-a întâmplat cu poporul evreu, întotdeauna a existat o rămășiță prin care Dumnezeu și-a dus planul mai departe (Ier. 33:20-21), deși domnia lui David a fost oprită în mod temporara pentru că poporul evreu trebuia să fie disciplinat, Dumnezeu își duce planul la îndeplinire. (Luca 1:32-33).„El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparatii peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit” (Ezec. 34:23-24).„Voi pune peste ele un singur pastor, care le va paste, si anume pe Robul Meu David; El le va paste, El va fi pastorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor si Robul Meu, David, va fi voievod in mijlocul lor” . Împărăția Cerurilor a fost inaugurată, este în desfășurarea „deja- dar nu încă„ și va avea o finalitate în viitor. Noul Legământ. Iudaismul şi creştinismul[12] au cel puţin şase deosebiri esenţiale. 1. În iudaism se concepe un Dumnezeu unic, la modul absolut, pe când în creştinism se afirmă existenţa a trei persoane diferite divine care sunt Dumnezeu şi anume : Dumnezeu Tată, Fiul şi Duhul Sfânt, chiar dacă „Fiul a purces din Tatăl” iar Tatăl şi Fiul au pus în desfăşurare şi acţiune pe Duhul Sfânt (creştinismului occidental). 2. Dumnezeu nu poate îmbrăca sau să fie vizualizat în formă umană, dar creştinismul crede că Fiul care face parte din Trinitate s-a Întrupat în persoana lui Isus. 3. deşi în iudaism există conceptul de păcat originar provenit de la Adam, mulţi evrei cred că omul se poate mântuii singur. În creştinism mântuirea se obţine doar prin Mesia care este şi divin şi uman. 4. În viziunea evreilor mesia este perceput ca şi un om politic, care descinde din casa lui David, va restaura monarhia, va reclădii cel de al – III -lea Templu şi va aduce pe toţi evreii în ţara sfântă, dar creştinii îl percep pe Isus ca fiul Mariei, urmaş al lui David pe deplin om şi Dumnezeu în acelaşi timp, care a realizat prin Jertfa de la Calvar mântuirea lumii întregi. 5. Legământul poporului Israel cu Dumnezeu, aşa cum este înregistrat în Biblie are o valabilitate vecinică, iar prin respectarea poruncilor fiecare evreu poate fi mântuit în mod personal, dar în creştinism se crede în Noul Legământ făcut între Dumnezeu şi toţi oamenii realizat prin persoana lui Isus Hristos care este iniţiatorul Noului Legământ prin care oamenii primesc mântuirea. 6. În Noul Legământ creştinii consideră faptul că sunt fii spirituali ai lui Avram, dar evreii consideră că numai ei sunt descendenţi fizici şi spirituali a marelui patriarh. Aceste polemicii de pe poziţii aşa de diferite au fost şi sunt frecvente în istorie, iar iudeii consideră creştinismul o religie falsă. Dar au existat şi evrei convertiţi aşa cum există şi astăzi deşi minoritari. Lupta ideologică s-a dus la cele mai înalte niveluri în lucrări de apologetică şi teologie, dar ea reflectă şi stare religiei poporului. Misionarii creştini au evanghelizat în rândul evreilor într-un mod moderat, dar au existat şi forme violente sau creştinări forţate. În Evul Mediu existau controversele publice cu reprezentanţii celor două religii „la Paris (1240), Barcelona (1263) şi Tortosa (1413-1414)”, dar de cele mai multe ori ele aveau şi un substrat politic. Deşii iudaismul şi creştinismul s-au înfruntat reciproc, creştinismul timpuriu a împrumutat practici iudaice cum ar fi rugăciune şi botezul, dar fiind influenţat şi de păgânismul grec. În Evul Mediu evreii „au transmis Europei creştine filozofia neo aristotelică în versiunea sa arabă”, iar mulţi creştini au folosit opera lui Maimonide inclusiv Toma d’Aquino. Creştinismul a influenţat iudaismul prin practici religioase, în teologie în domeniul mistic şi altele. Epoca modernă cunoaşte o influenţă reciprocă mult mai mare de ambele părţi. Evreii au privit creştinismul pe ceva care şi-a însuşit în mod abuziv drepturi pe care nu le avea, iar credinţa creştină în care exista conceptul de Trinitate este privită ca o idolatrie. Au existat totuşi evrei care au considerat Trinitatea superioară idolatriei politeiste. Printre aceştia erudiţi ca Iuda Halevi şi Maimonide au apreciat extinderea creştinismului şi chiar a islamului. Alte persoane percep acest lucru ca o modalitate ca neamurile să se închine lui Dumnezeu (Franz Rosenzweig). Recent mulţi creştini au înţeles că prin antisemitism au contribuit la Holocaustul evreilor (Şoa), iar Biserica Catolică a condamnat public antisemitismul și o parte dintre catolici şi neoprotestanţi liberali încearcă destul de rar să convertească evrei la credinţa creştină, iar de pe o poziţie opusă protestanţii evanghelici continuă eforturile de convertire a evreilor, “Evreii pentru Isus” făcând parte din această campanie. Evanghelicii au susţinut în general Statul Israel în baza credinţei mesianice şi escatologice, dar catolicii şi protestanţii liberali au fost mai rezervaţi. Biserica Ortodoxă răsăriteană a îngheţat în vechile tipare şi a păstrat prejudecăţile împotriva evreilor. Noul Legământ este o împlinire[13] a Legămintelor divine în Cristos, la modul complet în ceea ce privește funcția de Mesia Unsul, Împărat și Mare Preot, dar cu o împlinire parțială aici pe pământ, care așteaptă împlinirea (Ier. 31:31-33) și este un Legământ necondiționat. Noul Legământ a fost făcut cu ”casa lui Israel si cu casa lui Iuda” (Ier. 31:31), și se poate numi așa doar dacă se compară cu Legământul mozaic (Ier. 31:32). În Noul Legământ Dumnezeu promite că Ier. 33:33 „Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor: si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai invata pe aproapele sau pe fratele sau, zicand: „Cunoaste pe Domnul!” Ci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare, zice Domnul; caci le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatul lor” , fapt care încă nu s-a realizat fiindcă încă se face evanghelizare și misiune. Există mai multe interpretări cu referire la împlinire prin Biserică, alții susțin că este legat de convertirea poporului Israel. Oricum el conține două interpretări majore. ”Pentru Biserica – Dumnezeu se angajează să-i mântuiască, să-i păstreze si să-i prezinte in slava desăvârşiţi pe toţi cei care au crezut in Fiul Sau, Isus Christos: „Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Christos” (Fil. 1:6)”. ”Pentru Israel – in virtutea „alegerii”, Dumnezeu va mântui Israelul: „Ii voi scoate din toate abaterile cu care au pacatuit si-i voi curati; ei vor fi poporul Meu si Eu voi fi Dumnezeul lor” (Ezec. 37:23). „Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: „Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele. In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta” (Rom. 11:25-29)”. Tot ce promite Dumnezeu se împlinește fiindcă este Atotputernic și își duce planul la îndeplinire pentru salvarea omului. !” (Rom. 11:32-36). „Fiindcă Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! Si in adevar, „cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine i-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?” Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin”. Noul Legământ[14] a cunoscut un interes semnificativ în ultimii 600 de ani î, Cr, iar în antichitate secta de la Qumran este considerată o comunitate a legământului. “În Noul Testament cuvântul „legământ” (diatheke, traducerea gr. a termenului berit) este folosit în asociere strânsă cu „Cina Domnului ( Marcu 14:22-25; 1 Corinteni 11:23-25). La instituirea Sfintei împărtăşanii Isus Se referă la trupul Său ca fiind pâinea, iar sângele Său fiind vinul”. Mielul pascal a devenit un simbol al legământului la poporul evreu dar cu altă interpretare la creştini. Se observă rolul important al sângelui în Vechiul Testament, dar şi mai mult în Noul Testament unde Isus Hristos urma să fie Mielul de Jertfă. Evrei 9:13 “Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu”! Pavel[15] a interpretat aşa cum se cuvine Jertfa de pe Calvar, care a luat asupra lui blestemul legii şi a răscumpărat umanitatea (Galateni 3:13). După jertfa de pe Cruce blestemul din Legământul de la Sinai este îndepărtat prin Sângele lui Isus Hristos. Astfel Isus devine Rege peste Împărăţia Cerurilor pe linia lui David cu o domnie veşnică. Atunci când se examinează scrierile prorocilor într-o descriere mai largă se caută elementele legământului, blestemele şi binecuvântările în corelaţie cu prevederile legământului dacă erau călcate sau nu. Judecata poporului se face în cadrul prevederilor Legământului Mozaic de la Sinai. Acest lucru îl găsim în scrierile profetice ca Amos, Osea, Isaia, Ieremia și alții proroci. Judecata legământului este o sursă veche de la darea Legii din Numeri şi Deuteronom 32, începând cu profeţii vechi iar mai târziu Isaia 1:2-3, 10-20; Ieremia 2:4-13; Mica 6:1-8, iar la judecată poporul evreu este judecat pentru idolatrie, adică interdicţia de a se închina altui dumnezeu. Aici se observă atât la poporul evreu cât şi la vechile tratate hitite legătura dinte forma tratatelor şi forma legământului între care există o legătură strânsă. În gândirea poporului evreu legământul avea un loc prioritar (Theology of the Old Testament, Eichrodt), dar existau şi alte moduri în care evreii în mod spiritual aveau relaţie cu Dumnezeu. Legământul şi prevederile sale lăsa libertatea poporului sau a individului de a călca legământul, o posibilitate a păcatului, dar cu consecinţele de rigoare, care s-au şi întâmplat de fapt fiindcă a urmat judecata şi pedeapsa. Dar mai exista şi promisiunea şi aşteptarea tot în cadrul legământului, iar în legământul davidic era aşteptat un Rege care urma să fie Mesia, fiul lui David care să aibă o domnie veşnică. Acest lucru este foarte important în Noul Legământ, pentru că se face legătura dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, în care prin Isus Hristos, Unsul Mesia, Regele, Marele Preot este o împlinire a Vechiului Legământ şi o speranţă şi aşteptare la a doua venire a lui Isus Hristos “parousia”, care este o aşteptare escatologică.
6). DUMNEZEU CHEAMĂ PE FIUL – IATĂ –MĂ – ” HINNENI” – Isus Hristos – Evrei 10:7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Apocalipsa 5:1 „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi”. Apocalipsa 5:5 „Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei”. Am menţionat aceste versete care se referă în mod foarte clar la Isus Hristos şi a fost gata să răspundă cu formula Iată-mă. Păcatul[16] a fost săvârşit în prezenţa lui Dumnezeu, iar soluţionarea lui trebuia făcută tot în prezenţa lui Dumnezeu. Atunci când se face comparaţie între cele două legăminte, zădărnicia primului legământ aronic era faptul că ceea ce se făcea pe pământ nu se putea face sus în cer. În contextul primului legământ problema era rezolvată pentru oamenii care erau şi se conformat legământului, dar problema nu era rezolvată în dreptul lui Dumnezeu, fiindcă exista o dimensiune cerească a ispăşirii (Exod 25:9). Cartea Evrei este mai explicită în acest sens, Evrei 8:4 „Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă Sunt cei ce aduc darurile după Lege. 5 Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama” i s-a zis „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte”. Primul legământ avea un imperfecţiune în sensul că era limitat la coordonatele pământului, Marii Preoţi trebuiau să fie înlocuiţi la moartea lor, plus răzvrătirea poporului evreu care a călcat Legământul mozaic cu consecinţele de rigoare, dar Legământul cel Nou avea valabilitate pe pământ dar prioritar sus în cer, şi înlocuirea Vechiului Legământ se face prin împlinirea lui prin Noul Legământ. Dacă ne gândim la relaţia dintre cele două legăminte avem aspectul abrogării, înlocuirii, continuităţii şi a împlinirii prin Noul Legământ. În Vechiul Legământ găsim pe Marele Preot, preoţia levitică plus sistemul jertfelor şi preoţia lui Israel, pe când în Noul Legământ avem pe Marele Preot care este Isus Hristos şi preoţia Biserici. Dumnezeu[17] a decretat că „ plata păcatului este moartea”(Romani 6.23), dar a promis că cel neprihănit va trăi prin credinţă (Evrei 10:38), iar El este credincios și drept și îşi ţine promisiunile. Dumnezeu a păstrat un echilibru cu privire la credincioşii din perioada Vechiului Testament în sensul că iertarea era în contul Jertfei lui Hristos, iar creştini erau declaraţi neprihăniţi tot în contul Jertfei lui Cristos, cât despre Satana, acesta nu mai avea nici un argument sau pâră împotriva păcatelor oamenilor, pentru că rezolvarea lor a fost în Cristos. Ruperea Vechiului Legământ este un act hotărât definitiv, nerevocabil pentru faptul că evreii nu au respectat condiţiile Legământului Mozaic. Domnul foloseşte termenul de divorţ „pecetluit printr-o carte de despărţire” în relaţia Sa cu poporul evreu Dumnezeu a folosit termenul cel mai intim de „soţ”, dar evreii au nesocotit această relaţie. El face referire la „necredincioasa Israel, şi Iuda, care deşi a văzut pedeapsa a continuat să păcătuiască (Ieremia 3:6:11)„. Noul Legământ este unilateral în sensul că Dumnezeu nu pune nici o condiţie şi se obligă să îl respecte. Un aspect este jertfa pe care o duce Avram din Geneza 15, în care Domnul a trecut singur printre animalele despicate tocmai pentru faptul că ştia că oamenii nu au capacitatea de a ţine legământul. Anularea Vechiului Legământ a făcut ca atât evreii cât şi neamurile să aibă posibilitatea de a intra în Noul Legământ. Cartea Evrei care ne spune ce face Domnul Isus[18] sus în cer. Capitolul 9 este cel mai semnificativ şi ne arată slujba preotului pe pământ şi a lui Hristos în cer. Aici există aspectul închinării în faţa lui Dumnezeu a preoţilor pe pământ, şi a fost prezentat Cortul închinării. Preoţii intră în toată vremea, mereu necontenit în partea dintâi a Cortului o dat pe an, Marele Preot intră în Sfânta Sfintelor, pentru faptul că latreia nu era încheiată. În contrast Hristos a intrat o singură dată în Locul prea Sfânt cu Sângele Lui. Aici se face referire la o închinare adevărată, nu la un ritual creştin în cadrul serviciilor divine. Isus Hristos este vrednic de închinarea noastră , care va implica şi slujire. Matei 4:10 „. …„Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” Un ritual nu ne va aduce niciodată în prezenţa lui Dumnezeu, iar adevărata închinare implică şi a oficia o slujbă religioasă. Când Marele preot de Ziua ispăşirii la sărbătoarea Yom Kippur intră în Sfânta Sfintelor, pentru a mijloci pentru popor aducând o jertfă de sânge, care trebuia reluată peste un an. Tradiţia afirmă că Marele preot era legat de picioare în cazul în care jertfa nu va fi primită. Aici există şi un tipar al rugăciunilor de mijlocire în creştinism în sensul că Marele Preot aducea Jertfă prima dată pentru el şi abia apoi pentru popor, iar creştinul trebuie să se roage pentru el prima dată şi apoi pentru alţi. Dacă[19] se ia ca şi referinţă textul din 1 Ioan 5:4, păcatul trebuie mărturisit altfel nu există iertare. Nu poţi pretinde că ai părtăşie cu Dumnezeu dacă trăieşti în păcate dosite şi nemărturisite. Pavel pune accent pe cuvântul astăzi, care este un imperativ Evrei 3:15 câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” Marele Preot[20] Isus Hristos a intra în Sfânta Sfintelor în prezenţa lui Dumnezeu şi El este acolo în timpul când noi suntem în lume. El va venii pe nori atunci când îşi va lua Biserica sus în cer. Isus Hristos trebuie să fie prezent în inimile noastre. Superioritate Lui Isus Hristos ca Mare Preot este evidentă, iar noi deşi avem un anume ritual în biserică închinarea adevărată se face în duh şi adevăr. (Ioan 4:23) „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl”. Isus Hristos este cale prin care credinciosul poate să aibă părtăşie cu Dumnezeu. Azi noi avem dreptul de a ne închina lui Isus Hristos cel Înviat. Închinarea în Cort era un model care ne spunea că încă nu era deschisă calea pentru ca omul să ajungă direct în prezenţa lui Dumnezeu. Isus Hristos este uşa, Duhul Sfânt este acela care ne învaţă cum să ajungem în prezenţa lui Dumnezeu. Efeseni 2:18 „Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh”. În Vechiul Testament posibilitatea de a ajunge în prezenţa lui Dumnezeu era blocată de trei intrări. Poporul ajungea doar la intrarea Cortului şi acolo se aducea jertfa conform ritualului de jertfă din Legea mozaică. În locul Sfânt intrau doar preoţii, iar în Sfânta Sfintelor, intra doar Marele Preot odată pe an, aceste lucruri fiindcă date doar pentru un anumit timp, fiind un aranjament trecător şi provizoriu. Astăzi Isus Hristos ne poate aduce în prezenţa lui Dumnezeu „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Astfel locul de închinare la Cort era făcut de mâini omeneşti, a fost o umbră a lucrurilor care armau să vină, poporul nu avea acces acolo, de multe ori era ineficient pentru schimbarea inimi omului (Warren Wiersbe). Din păcate mulţi aşa zişi credincioşi se joacă de biserica, sunt activi în formaţii muzicale, predau la şcoala duminicală, au o mulţime de activităţi şi doar îşi închipuie că îl slujesc pe Dumnezeu dar cu inima sunt departe de El. Matei 12:7 „Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe” n-aţi fi osîndit pe nişte nevinovaţi”. Aici este o problemă de prioritate între omul din afară şi ce anume este în inima omului. Închinarea nu trebuie să aibă un aspect superficial (1 Corinteni 8:8) „Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mâncăm”. Isus Hristos este un Mare Preot al „ bunurilor viitoare”, iar Sanctuarul din cer nu este făcut de mâinile oamenilor, iar persoanele care nu au o relaţie cu Isus Hristos neavând capacitatea de a comunica cu Creatorul, vor apela la tot felul de surogate în serviciile de închinare ca picturi, lumânări, cruci în miniatură, moaște pentru satisfacerea spirituală. Dar adevărata închinare este în duh şi adevăr (Ioan 4:24) în faţa lui Dumnezeu şi a Marelui Preot care este Isus Hristos. Decorul contează mai puţin sau deloc. Răscumpărarea veşnică este oferită prin Isus Hristos. 1 Petru 1:18 „căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”. Jertfa lui Hristos[21] este superioară tuturor jertfelor aduse până atunci şi vine în contrast cu jertfele practicate în Vechiul Testament. De remarcat faptul că Moartea Domnului Isus Hristos ne-a mântuit. Răscumpărarea este oferită de Hristos Evrei 10:19 „Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt”. În Vechiul Testament când un om era declarat necurat, preotul amesteca cenuşa unei vaci (roşii) şi stropea pe cel în cauză. Era un ritual de curăţire, iar nelegiuirile noastre vin din slăbiciunea noastră. Sunt amintiţi tauri şi ţapi şi sângele lor, dar este demn de remarcat vaca roşie. Roşul şi negrul sunt culori care reprezintă păcatul. Isaia 1:18 „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna,” prin Isus Hristos care s-a făcut păcat pentru noi. Pe de altă parte animalul adus pentru jertfă trebuia să fie fără nici un defect, iar Isus Hristos nu a fost sub robia păcatului, chiar dacă s-a făcut păcat pentru noi pe Cruce. Isus Hristos a fost în acelaşi timp şi jertfă şi Mare Preot, lucrarea Sa fiind încheiată, El a răscumpărat întreaga creaţie inclusiv cerul. Evrei 9:23 „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea”, pentru că păcatul a început acolo odată cu răzvrătirea lui Satana. Cuvântul apă în Biblie este simbolul Cuvântului lui Dumnezeu, care are puterea de a descoperii și curății păcatul din viaţa omului. Jertfa lui Hristos a însemnat răscumpărarea celor din timpul Vechiului Testament, mântuiţi prin credinţa lor, care au dus ca jertfe un miel, care prefigura pe Mielul Isus Hristos, care prin Jertfa lui a acoperit păcatele omenirii întregi trecute prezente şi viitoare, a celor care cred în El. Epistola către Evrei are ca şi scop de a convinge destinatari, în special poporul evreu faptul că închinarea în Domnul Isus Hristos este superioară celei din Legea Mozaică. Dar din păcate și în mediul creştin de astăzi multe activităţi devin repede ritualuri moarte. Există o promisiune a curăţirii de păcate (Tit 3:5) „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”, care se realizează prin Sângele lui Hristos. Curăţirea este un proces exemplificat în Numeri şi este un simbol pentru faptul că omul credincios are nevoie de o curăţire constantă. Curăţirea este de ordin spiritual (1 Ioan 1:9) „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Conştiinţa omului[22] este alertată de păcat prin intermediul Duhului Sfânt şi când ducem păcatul înaintea lui Isus Hristos el este curăţat. Mulţi credincioşi nu au siguranţa mântuirii pentru faptul că nu conştientizează păcatul şi nu îl aduc înainte Mântuitorului pentru a primi iertare. Faptele bune nu sunt un garant al mântuirii ci ele sun rezultatul faptului că creştinul este mântuit. Închinarea şi slujirea nu se pot despărţii, iar dacă cineva este leneş nu se pune la îndoială „închinarea” ci chiar mântuirea persoanei respective. Isus Hristos este mijlocitorul Legământului cel Nou. Coloseni 1:20 „şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui”. Dumnezeu[23] a mântuit toţi oameni, sau mai corect le-a facilitat accesul la mântuire în contul Jertfei lui Hristos. El a trecut cu vederea păcatele de la Adam până la Cruce. (Romani 3: 25) „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu”, iar de atunci şi până azi şi în viitor fiecare om poate să vină la Isus Hristos prin Credinţă. Un alt aspect este Testamentul lăsat de Isus Hristos care a fost valabil după moartea Lui. Aşa cum primul Legământ a fost sfinţit prin sânge şi Legământul cel Nou a fost sfinţit prin Sângele lui Hristos şi tot prin El se primeşte iertarea. Acestea sunt imperative şi nu există compromis. În cartea Apocalipsa biruinţa a fost câştigată prin Sângele Mielului, nu prin altceva. Isus Hristos a Înviat și s-a înălţat la cer (1 Petru 3:21) „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, 22 care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile”. Isus Hristos stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere şi mijloceşte pentru noi (Evrei 12:24) „……Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel”. Atunci când Biblia vorbeşte despre „sfârşitul veacurilor” nu se referă la sfârşitul lumii ci la prima venire a lui Hristos care a venit la sfârşitul timpului Legii, şi a început perioada Harului. (Matei 28:20) „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. Oamenii se sperie de moarte pentru că din punct de vedere ontologic, omul nu a fost creat să moară ci să trăiască de aceea moartea este ceva străin şi necunoscut pentru om. Dar există și reversul, (2 Corinteni 5:4) „Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă”, iar apostolul Pavel sesizează corect acest lucru. Biblia afirmă că trăim o singură dată (nu vieţi anterioare) şi urmează judecata. În succesiunea evenimentelor moartea este ultimul eveniment, după aceea omul nu mai are şansă la pocăinţă după care umanitatea se prezintă la judecată în faţa lui Dumnezeu. Hristos va venii a doua oară, „parousia” ca să judece omenirea (Matei 25:32), dar cine va şti lucrul acesta ? (2 Petru 3:10) „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde”. La a doua venire a lui Hristos El va aduce mântuirea aşteptată de credincios. (1 Ioan 3:2). “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” Există [24] o „teologie” a legământului, ce este mai concret un mod de interpretare a Scripturii care intră în conflict cu „Teologia dispensaţionalistă” interpretare populară în bisericile evanghelice din America între secolele 19 şi 21, derivat din convingeri protestante reformate calviniste. Există 7 dispensaţii prin care Dumnezeu foloseşte relaţia Sa cu omul, ea poate fi definită şi ca şi ca o perioadă specifică în istoria răscumpărării. Teologia legământului percepe şi defineşte Legământul faptelor şi Legământul Harului, iar al treilea legământ este menţionat ca şi Legământul răscumpărării. Teologia Legământului este o acţiune şi manifestare a Legământului Faptelor şi a Legământul Harului, iar Istoria răscumpărării este percepută încă din faza ontologică (Geneza 3:15), cu împlinire în Hristos. Unii teologi văd în teologia legământului, Biserica este despărţită de poporul Israel, (teologia înlocuiri), în care Biserica înlocuieşte poporul ales, dar nu este adevărat prin faptul că spre deosebire de dispensaţionalim biserica este formată din evrei şi neamuri. Galateni 3:28 „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus”. Evreii[25] văd invers problema în sensul că deşi poporul Israel a fost lăsat în aşteptare într-o zi Dumnezeu va restaura Israelul prin Legământul făcut cu Avaram, Isaac, Iacov și urmașii lor printr-un legământ etern. Există azi evrei care recunosc pe Mesia, dar creştinii ne-evrei nu au înlocuit Israelul. Dar în viziunea evreilor „De fapt, se creează un om nou, evreu și ne-evreu la un loc, care au o credință comună în Isus. Este o nouă creație, nu o înlocuire”. Argumentul este adus din epistola lui Pavel către romani (Romani 11:26) Teologia[26] Legământului este doar o modalitate de înţelegere şi interpretare a Scripturilor. Dispenţionalismul şi Teologia Legământului au multe diferenţe între ele fapt ce duce la concluzii diferite, dar ambele au puncte esenţiale în creştinism ca mântuirea prin Har, prin credinţă în Isus Hristos şi gloria este a lui Dumnezeu. Problema pe are o pun evreii „teologia, legământului și înlocuirii„ este o falsă abordare. În Noul Legământ creştinii aşteaptă „ parousia” cu nădejde şi speranţă”.
7). CONCLUZII. În relaţia omului cu Dumnezeu, Biblia ne oferă destui de puţin credincioşi din Vechiul Testament, sau Noul Testament care sunt gata să răspundă răspund fără întârziere prin formula iată-mă, dar un lucru foarte important este că Isus Hristos, înaintea tuturor oamenilor a fost gata să răspundă prin această formulă, dar şi mai mult motivaţia Sa a fost dragostea. Am prezentat aspecte din cartea Geneza, o carte a începuturilor, Creaţie, Cădere, Răscumpărare, autorul cărţii fiind Moise care răspunde la chemarea lui Dumnezeu. În Geneza avem prima promisiune a răscumpărării, dar şi atenţionarea faptului că în paralel cu închinarea adevărată va exista şi una falsă, o realitate dureroasă în istoria trecută prezentă şi viitoare. În Geneza ni se prezintă planul lui Dumnezeu cu privire la salvarea oamenilor din păcat, contrastul dintre primul Adam şi al doilea Adam care este Isus Hristos, „jertifirea lui Isac” care prefigurează Jertfa lui Hristos. În carte ne arată evenimente şi persoane importante, iar numele lui Avram iese în evidenţă pentru că din el descinde poporul Israel care îl aduce pe scenă pe Unsul, Mesia, Hristosul. Biblia începe cu Geneza şi se termină cu Apocalipsa. Cartea ne arată eternitatea lui Dumnezeu, puterea lui creatoare, facerea omului, dezastru din Grădina Eden şi faptul că numai prin Harul lui Dumnezeu avem şanse la mântuire. Atributele lui Dumnezeu, care este Spirit Infinit şi Perfect, sunt calități care țin de natura Sa, necomunicabile, dar și atribute, date în mod parțial și omului care țin și aspectul etic și moral pentru că se prezintă omului şi ca o Persoană, prin care omul are posibilitatea să aibă o relaţie cu Creatorul de tipul eu – Tu. Primul om care răspunde chemării lui Dumnezeu este Avram ales de Dumnezeu care răspunde chemării lui Dumnezeu prin formula iată-mă, iese la promisiunea lui Dumnezeu din mijlocul unui popor idolatru la promisiunea lui Dumnezeu şi pleacă spre ţara promisă. Poate cel mai important episod din viaţa lui Avaram este momentul când Dumnezeu îi cere să-şi jertfească Fiul. Avram a avut trei zile de frământare şi durere în care inima lui a ars şi nu înţelegea de ce Dumnezeu îi cere să facă acest lucru, iar acesta a fost cel mau greu test al credinţei. Când Isac întrebă de miel Avram răspunde prin formula ”Domnul va purta de grijă”, şi pune Numele lui Dumnezeu IEHOVA IIRE. În paralel iese în evidenţă adevăratul Miel de jertfă Unsul, Mesia, Hristosul, care se duce la Cruce gata să facă voia Tatălui, dar în care se dă o luptă între umanitate şi divinitatea lui Hristos şi cere să nu ” bea paharul”, dar totuşi face voia Tatălui. Pe Cruce asupra Fiului s-a revărsat mânia Tatălui, ca prin El oamenii să aibă mântuire. După acest eveniment Dumnezeu reînnoieşte Legământul cu Avram, iar acesta îşi continuă viaţa în aşteptarea promisiunii lui Dumnezeu, şi moare de bătrâneţe fericită şi sătul de zile. Un alt om al Vechiului Testament este Moise, care este gata să răspundă prin formula iată-mă. De remarcat că Moise a fost ales de Dumnezeu, chemat să facă o lucrare, a avut experienţe deosebite iar în drum spre ţara promisă, el se interpune între mânia lui Dumnezeu, şi poporul evreu şi îşi dă seama că nu cunoaşte pe Dumnezeu şi cere să vadă Slava lui Dumnezeu, care parafrazat înseamnă cum este Domnul care se prezintă în Exod 34:6 „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, 7 care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” 8 Îndată Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat.!” De remarcat că sfinţenia lui Dumnezeu nu se împacă cu natura păcătoasă a omului iar locul acela era sfânt prin prezenţa lui Dumnezeu iar Moise trebuia să se smerească. El avea şi alte probleme după ce Dumnezeu i se prezintă prin numele Său : Eu Sunt, sau Eu Sunt Cel ce Sunt – YHWH – nume prea sacru pentru a fi pronunţat, înlocuit cu Domnul, avem cele trei nume de bază Iehova, Elohim şi Adonai, celelalte nume fiind compuse. Dumnezeu permite unor persoane din Vechiul Testament care sunt în relaţie cu El să îi dea Nume. Dar Moise în afara problemei identităţii mai dorea şi promisiunea că Dumnezeu va fi cu el şi Domnul îi face această promisiune. El se prezintă ca Dumnezeul lui Avarm Isac şi Iacob, cu promisiunea că va scoate pe evrei din ţara promisă şi este suficient să ne gândim la cele zece urgii abătute asupra Egiptului şi ieşirea poporului din robie care culminează cu moartea întâilor născuţi. După aşa de multe experienţe cu Dumnezeu cel mai trist lucru este momentul de îndoială a lui Moise (Numeri 20:12), fapt pentru care nu intră în ţara promisă ci doar o vede de pe muntele Nebo. Oare câţi dintre creştini nu se îneacă la mal şi astăzi ? Sunt şi situaţii în care o naţiune cheamă pe Dumnezeu, iar El răspunde tot prin formula iată-mă. Mesajul este unul de comunicare de la Dumnezeu la poporul evreu, care nu a mai ţinut Legământul mozaic și legile lui Dumnezeu, dar postea şi se ruga mai departe în mod paradoxal trăind mai departe în păcat, şi făcând în continuarea închinarea ritualuri şi jertfe. Cu referinţă la post şi rugăciune ele sun importante în viaţa de credinţă spirituală dar este necesar de a fi făcute în termenii lui Dumnezeu şi nu a omului. Forma de ritual exterior contează prea puţin fiindcă Domnul se uită la inima omului. Isaia spune în mod deosebit de clar cum trebuie să fim „desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug„ Relaţiile unei inimi curate se reflectă în viaţa credinciosului şi a bisericii. Acest lucru este afirmat şi de evanghelistul Ioan. 1 Ioan 4:20 „Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu pe care nu-L vede”? Compasiunea, mila faţă de semenul nostru trebuie să fie lucruri care ne caracterizează iar faptele bune sunt un rezultat al credincioşiei noastre. La fel este şi cu rugăciunea pentru că Iacob afirmă : Iacob 5:16 „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. Aceste aspecte ţin de calitatea relaţiilor credinciosului cu Dumnezeu. Binecuvântările pot avea şi un aspect material, dar contează dimensiunea spirituală acum şi în viitor. De asemenea facerea de fapte bune este o poruncă, repetată de multe ori în Noul Testament. Dumnezeu aşteaptă închinarea postul şi rugăciunile noastre nu pentru că nu ştie ce dorim, El este Omniscient, ci pentru a ne recunoaşte starea în vederea consolidării sau a refacerii relaţiei credinciosului cu Dumnezeu, dar trebuie să o facem în smerenie şi umilinţă şi să fim demni şi vrednici de chemarea noastră. Atât postul cât şi rugăciunea se regăsesc în Noul Testament în deosebi la decizii mai importante „Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece„(Fapte 13:3). Atunci când creştinul se menţine de la alimentaţie trebuie să o facă pe un timp limitat altfel este dăunător organismului, Dumnezeu nu cere aşa ceva, de asemenea persoanele bolnave şi sub tratament nu trebuie să ţină post dar se pot ruga. Intenţia este de întărire a relaţiei credinciosului cu Dumnezeu, iar acest lucru se poate face sub multiple forme. De asemenea se poate renunţa la diferite activităţi pentru a ne concentra pe cunoaşterea şi consolidarea relaţie eu-Tu. Isus spune şi El cum trebuie să se ţină postul şi cum să ne rugăm, iar în aceste momente starea inimi omului este un factor esenţial care ne poate duce la aut-osândire cât şi la binecuvântări cereşti. Nu se poate trece peste Legămintele divine dinamite de Sinai şi după Legământul mozaic dintre poporul evreu şi Dumnezeu realizat la muntele Sinai fiindcă altfel nu se poate înţelege Noul Legământ realizat prin Hristos. Evrei 10:7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Am amintit Legământul Edenic, Legământul cu Avram, Legământul cu David şi Noul Legământ din cele opt legăminte majore din Biblie. În cartea Evrei este prezentat Noul Legământ împlinit în Hristos şi funcţiile pe care le are Isus Hristos sus în cer, acelea de Împărat, Profet și Mare Preot Mijlocitor şi Rege şi poziţia pe care o are la dreapta Tatălui, o poziţie de autoritate şi putere. Abordând doctrina despre Isus Hristos precizarea faptului că Unsul Mesia Hristosul trebuia să fie atât om cât şi Dumnezeu a fost absolut necesară, ca om s-a identificat cu omenirea, dar Jertfa era valabilă şi universală numai dacă era şi divin, astfel a fost necesară Întruparea Moartea ispăşitoare de pe Cruce Învierea şi Înălţarea la cer, care certifică şi este o garanţie a învierii şi mântuirii credincioşilor. Dumnezeu chemă pe Fiul care răspunde prin formula iată-mă, iar acest eveniment este atemporal făcând parte din planul lui Dumnezeu. În cartea Evrei Hristos este prezentat fiind mai bun şi superior rânduitelor levitice din Vechiul Testament, profeţilor, ca îngerii, este superior lui Moise şi Aron este un Mare Preot care face o slujbă mai bună într-un Cort mai bun, Jertfa Sa fiind perfectă, sub aspect soteorologic. Lucrarea Sa este în contrast şi în acelaşi timp mai bună împlinind Vechiul Legământ prin Noul Legământ prin care avem acces direct la Tatăl. Pavel ne prezintă şi aspecte ale credinţei, eroii credinţei (Evrei capitolul 11), cu implicaţiile de rigoare. Jertfa lui Hristos este o finalitate şi o împlinire a jertfelor din Vechiul Testament cât şi a legămintelor divine prin Noul Legământ arătând în acelaşi timp slăbiciunea oamenilor. La fel aici găsim înfăţişarea lui Hristos Evrei 12:2 „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”. Cristos face parte din Trinitate este în esenţă şi co-etern cu Tatăl iar lucrarea sa este de ispăşire a păcatelor omenirii. O divinitate nu poate să moară, pentru acest lucru a fost necesară Întruparea, dar Isus şi-a păstrat divinitatea, ambele naturi fiind în El. Ca şi om a avut posibilitatea să moară, iar prin Jertfa de pe Cruce, fiind divin, Jertfa Sa a avut un caracter universal şi permanent. Învierea a fost un act efectuat de Trinitate şi a dat valoare Jertfei lui Hristos, dar este şi convingerea credincioşilor în învierea de apoi spre viaţă veşnică. Învierea şi Înălţarea la cer sunt temelia de bază a creştinismului, iar noi aşteptăm a doua venire a lui Hristos. Lucrarea de ispășire făcută Isus Hristos este în planul lui Dumnezeu, iar El răspunde prin formula iată-mă. Evrei 10:7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Problema legămintelor divine era că pe de o parte arăta neputinţa omului, dar operau numai la nivel terestru, pentru că „ plata păcatului este moartea”, dar era necesară o rezolvare în cer datorită răzvrătirii şi căderii lui Satan. Noul Legământ este hotărât de o singură Persoană, având caracter unilateral, iar Dumnezeu nu pune nici o condiţie omului pentru a fi respectat pentru că Dumnezeu ştia că oamenii nu au capacitatea de a respecta prevederile Legământului cel Nou. (Avram – Geneza 15). Cristos a intrat o singură dată în Locul prea sfânt, l-a sfinţit cu Sângele Lui. Adevărata împlinire a Noului Legământ este sus în cer prin Isus Hristos, legămintele divine fiind doar o prefigurare a Noului Legământ prin care noi avem intrare liberă la tatăl. Noi suntem declaraţi neprihăniţi prin Jertfa lui Hristos, iar închinarea se face în Duh şi Adevăr care din concepte devine Persoane. Aici se pune accentul pe fond nu pe aspectul exterior al ritualului de închinare. Evreii nu au reuşit să respecte Legământul făcut la muntele Sinai şi au suportat pedeapsa drastică a lui Dumnezeu. Astfel Noul Legământ ne indică faptul că Hristos este superior îngerilor, lui Moise sau Iosua, a profeţilor din Vechiul Testament, rânduielilor aronice, este superior preoţiei levitice, El este Mare Preot pe care Melhisedec îl prefigurează, El se bazează pe promisiuni mai bune, iar Hristos slujeşte în Sanctuarul ceresc, fiind o Jertfă mai bună, iar credincioşii au credinţă, speranţă, dragoste şi moştenire în Noul Legământ. Biblia ne prezintă pe Hristos care are trei slujbe ca Împărat, Profet şi Mare Preot. Credinţa şi iertarea prin mărturisirea păcatelor este de neconceput pentru că şi victoria finală este realizată tot prin Sângele Mielului. Aici nu îşi au loc diferite surogate prin care omul are impresia că poate să – l manipuleze pe Dumnezeu. Slujba preoţilor din Vechiul Testament era temporară în contrast Slujba de Mare Preot lui Hristos în cer care are un aspect atemporal şi universal. Noul Legământ are şi un aspect juridic de testament, iar Învierea a dat valoare Evangheliei. La fel numai prin mărturisirea păcatelor se primeşte iertarea, iar accentul se pune pe „ astăzi”, pentru că viitorul nu ne aparţine. Hristos merită pe deplin închinarea noastră care trebuie să fie în „duh şi adevăr”, dincolo de aspectul exterior al închinării. Prin El avem intrare liberă la Tatăl: Evrei 10:19 „Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt, 20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său”. Un creştin adevărat nu se hărăneşte cu tot felul de surogate, ca diferite activităţi în biserică, ierarhii bisericeşti, elemente intermediare în închinare, sau altele şi cad în ce a spus Isus în Matei 7:21 „Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri, fiindcă nu conştientizează cele mai importante lucruri „Milă voiesc, iar nu jertfe”. Petru pune un accent deosebit prin ce anume am fost răscumpăraţi, în consecinţă prin Sângele Mielului. Până la Hristos păcatele era iertate tot în contul Jertfei lui Isus Hristos în Vechiul Testament, iar de atunci azi și în viitor fiecare om are posibilitatea prin credinţă să vină la Hristos pentru a primii mântuirea. Legea s-a terminat şi începe epoca Harului, care de fapt a exista şi în vechime dar sub alte denumiri. Oamenii se tem de moarte, fiindcă nu au fost creaţi ca să moară ci să aibă viaţă veşnică, iar Pavel vede acest lucru. Omul trăieşte o singură dată şi apoi merge la judecată, după care nu mai are posibilitatea de iertare. Hristos va veni să judece omenirea şi unii vor merge la moarte veşnică iar alţii la viaţă veşnică. În Apocalipsa Hristos iese biruitor tot prin Sângele Lui şi va avea biruinţă completă asupra lui Satan. Dacă în cer păcatul este rezolvat, aici pe pământ este o rezolvare a lui la modul concret dacă ai fost Născut din Nou, Efeseni 1:13 „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit”. Aici se pune problema dacă ai intrat cu adevărat în Noul Legământ, în plus apar probleme ca predestinarea, siguranţa mântuirii, căderea sfinţilor din Har aspecte pe care majoritatea teologilor nu le finalizează. Dacă se merge în Geneza la scopul creării omului, istoria binecuvântării reprezintă acelaşi scop, adică restabilirea Ymago Dey în fiecare credincios. Dumnezeu cheamă în continuare pe oameni să intre prin credința în Isus Cristos în Noul Legământ. Amin
8). BIBLIOGRAFIE:
DICŢIONAR BIBLIC SOCIETATEA MISIONARĂ ROMÂNĂ, Editura “Cartea Creştină” Oradea 1995.
Epistola către Evrei, vol. 2 de Biniamin Fărăgău Cluj Napoca risoprint 2004
Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/legamant-alianta.html
Sait https://gotquestions.org/Romana/postul-crestin.html
Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012
Sait ROBOAM http://www.roboam.com/
Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html
Saithttp://alfaomega.tv/israel/123-sectiuni-tematice/israel/2306-teologia-inlocuirii#ixzz4B3AxVcHX
Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html
Ardelean Viorel
[1] n a – din nimic
[2] Ardelean Viorel
[3] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[4] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[5] Dicţionar Biblic pag 359 – 360
[6] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[7] Sait https://gotquestions.org/Romana/postul-crestin.html
[8] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/legamant-alianta.html
[9] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012
[10] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/
[11] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/
[12] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012
[13] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/
[14] Dicţionar Biblic pag 741
[15] Dicţionar Biblic pag 742 – 743
[16] Epistola către Evrei vol 2 de Beniamin Fărgău pag 9 -23
[17] Epistola către Evrei vol 2 de Beniamin Fărgău pag 27 – 45
[18] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[19] Epistola către Evrei de Biniamin Fărăgău vol 2 pag 65
[20] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[22] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[23] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[24] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html
[25]Saithttp://alfaomega.tv/israel/123-sectiuni-tematice/israel/2306-teologia-inlocuirii#ixzz4B3AxVcHX
[26] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Blog Creștin Ardelean Viorel 