Richard Wurmbrand – Crăciun în închisoare

 

Creştin Total

https://wordpress.com/read/feeds/80941605/posts/2112841213

PUNEREA MÂINILOR

PUNEREA MÂINILOR. Acţiunile efectuate cu mâinile erau o parte importantă a ritualurilor religioase din antichitate, de ex. în rugăciune (1 Împăraţi 8:54; 1 Timotei 2:8) şi invocarea binecuvântării divine (Levitic 9:22; Eclesiasticul 50:20; Luca 24:50). Iacov i-a binecuvântat pe fiii lui Iosif prin punerea (sit) mâinilor sale pe capetele lor (Geneza 48:8-20), şi Isus i-a binecuvântat pe copiii care au fost aduşi la El în acelaşi fel (Marcu 10:16; Matei 19:13:15; cf. SB, 1, p. 807 ş.urm.). Isus a atins de asemenea (de ex., Marcu 1:41; 7:33), sau şi-a pus mâinile pe bolnavi (Marcu 5:23; 6:5; 7:32; 8:23, 25; Matei 9:18; Luca 4:40; 5:13; 13:13), aşa cum au făcut şi apostolii (Faptele Apostolilor 9:12, 7; 28:8; Marcu 16:18; cf. 1 Qap Geneza 20:21,28 ş.urm. Acţiunea a simbolizat scurgerea (transmiterea, n.tr.) binecuvântării de la o persoană la alta (cf. Marcu 5:30).

1. În Vechiul Testament

În Ziua Ispăşirii, Aaron şi-a pus (samak) mâinile pe capul ţapului care trebuia trimis în pustie şi a mărturisit păcatele poporului, transmiţându-le astfel ţapului (Levitic 16:21). Un ritual similar a însoţit arderile de tot, jertfele de ispăşire, cele pentru ispăşirea păcatului şi cele legate de ordinare (de ex. Levitic 1:4; 3:2; 4:4; Numeri 8:12), care indicau „indentificarea” poporului cu jertfele lor. (În Levitic 24:14 (cf. Svzana 34) cei care-şi puneau mâinele asupra unui hulitor aruncau probabil vinovăţia acestuia asupra lui.)

Leviţii, care ca şi preoţi au reprezentat poporul înaintea lui Dumnezeu, au fost ordinaţi de către popor prin punerea mâinilor (Numeri 8:10). Moise l-a ordinat pe succesorul lui, Iosua, prin punerea mâinilor sale peste el, investindu-l astfel cu o parte din autoritatea lui (Numeri 27:18-23). Acest pasaj îl descrie pe Iosua ca un „bărbat în care este Duhul”, înainte de ordinarea lui, dar Deuteronom 34:9 afirmă că el a fost plin de duhul înţelepciunii, datorită faptului că Moise şi-a pus mâinile peste el. Implicaţia pare să fie că o persoană valoroasă, posedată de Duhul lui Dumnezeu, a primit daruri spirituale suplimentare atunci când a fost pusă în lucrare prin acest rit. În acelaşi timp, ritul a indicat un tranfer de autoritate.

1. În Noul Testament

În NT, botezul şi primirea Duhului Sfânt au fost uneori însoţite de punerea mâinilor. În Faptele Apostolilor 8:14-19, darul Duhului a fost primit numai după ce apostolii şi-au pus mâinile peste cei ce l-au primit. După toate probabilităţile, nu trebuie să interpretăm punerea mâinilor de către Anania în Faptele Apostolilor 9:12, 17 (unde precede botezul) în mod similar. Faptele Apostolilor 19:6 face legătură între punerea mâinilor, botez şi darul Duhului exprimat prin limbi şi prorocie, iar Evrei 6:2 se referă la învăţătura despre botez şi despre punerea mâinilor, probabil ca parte a educaţiei religioase care se făcea noilor convertiţi. În celelalte locuri, însă, darul Duhului a fost dat fără a fi menţionată punerea mâinilor, odată având loc chiar înainte de botez (Faptele Apostolilor 10:44-48), şi este puţin probabil ca în perioada NT botezul să fi fost întotdeauna însoţit de punerea mâinilor.

Urmărind analogiile din VT şi ceea ce putea fi practica rabinică contemporană, punerea mâinilor a fost de asemenea un rit de ordinare în serviciul creştin. După ce biserica a ales pe cele şapte ajutoare, ei (posibil apostolii) s-au rugat şi au pus mâinile peste ei (Faptele Apostolilor 6:5 ş.urm.; cf. SB, 2, p. 647-661); în mod similar, şi în biserica din Antiohia ei s-au rugat şi au pus mâinile peste Barnaba şi Saul pentru trimiterea lor în lucrarea misionară (Faptele Apostolilor 13:3). În 1 Timotei 5:22, Timotei este îndemnat să nu se grăbească să pună mâinile peste cineva; aceasta se poate referi la ordinarea prezbiterilor sau la repunerea în drepturi a celor care au alunecat de la credinţă şi s-au întors, printr-un act de binecuvântare. 2 Timotei 1:6 se referă la darul pe care l-a primit Timotei însuşi de la Dumnezeu pentru lucrarea de slujire, prin punerea mâinilor lui Pavel. Cf. 1 Timotei 4:14, unde, spre deosebire de cazul precedent, „ceata prezbiterilor” este cea care pune mâinile peste el. Cea mai simplă şi mai bună soluţie este să înţelegem că Pavel şi prezbiterii locali s-au asociat în acest act, dar D. Daube crede că expresia în discuţie înseamnă „ordinare ca prezbiter”. O astfel de ordinare, făcută în urma călăuzirii divine (Faptele Apostolilor 13:3; cf. 1 Timotei 1:18), a fost un semn exterior că Dumnezeu i-a dat persoanei respective darurile Lui pentru o anumită lucrare de slujire, şi prin acest semn biserica recunoştea împuternicirea şi înzestrarea divină şi l-a asociat cu Duhul care trimite şi dă autoritate slujitorului pentru a-şi duce la îndeplinire slujba.

BIBLIOGRAFIE

G.W.H. Lampe, The Seal of the Spirit, 1951, cap. 5; E. Lohse, Die Ordination im Spätjudentum und im Neuen Testament, 1951; D. Daube, The New Testament and Rabbinic Judaism, 1956, p. 224 ş.urm.; J. Newman, Semikhan, 1950; N. Adler, Taufe und Handauflegung, 1951; E. Ferguson, HTR 56, 1963, p. 12-19; JTS n.s. 26, 1975, p. 1-12; C. Maurer, TDNT 8, p. 159-161; E. Lohse, TDNT 9, p. 424-434; H.G. Schütz, NIDNTT 2, p. 148-153. I.H.M.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/punerea-mainilor.html

ALERTA. Atac terorist în clădirea Ministerului Afacerilor Externe din Tripoli

Autor: Emil Simionescu | marţi, 25 decembrie 2018

Marţi dimineaţă, în clădirea Ministerului Afacerilor Externe din Tripoli, capitala libiană, s-au auzit mai multe rafale de gloanțe și explozii, potrivit unor martori şi mass-media, printre care postul de televiziune oficial al Guvernului de Uniune (GNA), potrivit Agerpres.

Potrivit postului TV menționat, care citează surse de informaţie anonime din cadrul ministerelor de Externe şi de Interne libiene, atacul a fost întreprins de mai mulţi „atacatori terorişti”. Teroriştii kamikaze au deschis focul în clădirea Ministerului de Externe din Tripoli, înainte de a se arunca în aer în interiorul clădirii, relatează Reuters.

Coloane de fum sunt vizibile deasupra clădirii Ministerului de Externe, potrivit martorilor.

https://evz.ro/alerta-atac-terrorist-in-cladirea-ministerului-afacerilor-extern.html

PĂCAT, HAR ŞI JERTFĂ ÎN VECHIUL TESTAMENT ŞI ÎN NOUL TESTAMENT de Ardelean Viorel

CUPRINS :

1). INTRODUCERE

2). PĂCATUL

TERMENI PENTRU PĂCAT

 NATURA PĂCATULUI

 CONSECINŢELE PĂCATULUI

 3). HARUL

4). SEMNIFICAŢIA CUVÂNTULUI JERTFĂ ŞI DEFINIREA LUI

1. TERMINOLOGIE.
2. PERIOADE, ORDINE CRONOLOGICĂ, SCOPUL JERTFELOR.

5). JERTFA ÎN NOUL TESTAMENT

6). CONCLUZIE    

 1).INTRODUCERE

 În momentul în care omul a căzut în păcat, Dumnezeu deşi pune omul sub blestem, ( Gen. cap 3) îi face o promisiune în Geneza 3:15, care implică cel puţin două aspecte. Pe de o partea i se promite omului izbăvirea, iar pe de altă parte dacă se adâncesc aspectele, dea lungul istoriei tot timpul va exista o închinare falsă în paralel cu una adevărată. De aici se desprinde şi ideea de Jertfă care străbate ca un fir roşu atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament. De fapt acest lucru se reflectă şi în istoria omenirii, pentru că şi la popoarele păgâne găsim aceleaşi aspecte : temple, sărbători şi jertfe. Această împlinire a Jertfei Supreme, la ”împlinirea vremii”, se realizează în persoana lui Isus Hristos care este Mesia cel promis. Dumnezeu a decretat că *Plata păcatului este moartea „(Romani 6:23 b), şi El nu se contrazice. În Vechiul Testament toate jertfele de animale aduse de poporul evreu pentru a primii iertare, erau de fapt făcute în contul jertfei lui Hristos care pentru ei urma să vină cândva în viitor. Un aspect negativ al jertfelor aduse de poporul evreu este faptul că tiparele şi ceremoniile religioase, de aducere a jertfelor au fost aşa de mult deformate, încât s-a ajuns chiar la sacrificii umane lucru care era o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Ezekil 23: 37-39), şi nu-şi mai îndeplineau funcţia. Poporul evreu trebuia să fie o lumină între popoarele păgâne, aşa cum ar trebuii să fie creştinismul. Din păcate realitatea se prezintă altfel. Dar chiar şi atunci când jertfele erau aduse după voia lui Dumnezeu, exista o rezolvare a păcatului, doar la nivel terestru. În sfera cerească această rezolvare a păcatului, avea să fie realizată în Persoana Domnului Isus Hristos (Matei 27:1-50) cu implicaţiile de rigoare care privesc, Naşterea Sa, viaţa, învăţăturile Sale, Moartea pe Cruce, Învierea, Înălţarea la Cer, şi poziţia pe care o ocupă acum la dreapta Tatălui de autoritate şi putere. Ioan în viziunea escatologică îl vede pe Isus Hristosul, pe Mesia, ca Miel Junghiat, şi care este totuşi viu, vrednic să ia Cartea şi să rupă peceţile, pentru că a răscumpărat cu Sângele lui pe toţi oamenii. (Apocalipsa 5: 6-9). De asemenea trebuie definită noţiunea de păcat şi de jertfă pentru o mai bună înţelegere a lor. şi conceptul de Har îşi are locul în mod special în planul de salvare a omului de către Dumnezeu. Prin înţelegerea acestor termeni din Vechiul şi Noul Testament, se trece la o aplicaţie a lor în ziua de astăzi în viaţa credinciosului şi a bisericii.

2) PĂCATUL

Originea păcatului s-a manifestat în univers înaintea de căderea lui Adam şi a vei în lumea îngerilor antrenând căderea lui Satan şi a demonilor care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.[1] În acest sens sunt sugestive textele cu referinţă indirectă din Isaia 14 şi Ezekil 28. De asemenea şi Isus face afirmaţia din Luca 10:18  Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.” De asemenea păcatul a lovit în standardele morale ale lui Dumnezeu care a spus ce este drept [2], dar şi omul a îndrăznit să facă acest lucru din propria perspectivă şi în mod categoric a greşit, cu consecinţele de rigoare adică blestemul. Un alt aspect important este faptul că se referă la identitatea lui Adam, adică cine este de fapt el, uitând statul de fiinţă creată în raport cu Dumnezeu, care este Creatorul. De fapt a pornit pe acelaşi drum ca şi Lucifer, fiind înşelat de el.

Păcatul este denumit prin diferiţi termeni în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament. O sumă a termenilor pentru păcat, ca şi definiţie ar însemna şi s-ar putea definii cu a călca poruncile şi legile morale ale lui Dumnezeu cu consecinţele de rigoare. Legea lui Dumnezeu izvorăşte din natura Sa, nu este arbitrară, ea nu este numai negativă ci şi pozitivă şi are un caracter permanent.[3] Legea a fost dată pentru recunoaşterea păcatului vizavi de sfinţenia lui Dumnezeu. Deci păcatul este o calcare a Legii lui Dumnezeu. Păcatul este pângărire şi vinovăţie, iar în esenţa sa este egoism[4]. Alte surse apreciază faptul că păcatul este în primul rând idolatrie care înseamnă o întoarcere a omului de la Dumnezeu, înspre sine, el fiind centrul închinării sale, urmat de mândrie şi alte păcate car decurg din această stare.   În scrisoarea sa către Romani, apostolul Pavel[5] spune că toţi oamenii evrei sau neamuri, religioşi sau păgâni   ”au păcătuit şi sânt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Şi Vechiul Testament şi Noul Testament vorbesc pe larg despre păcat folosind o gamă întreagă de termeni care arată cât de particularitate este această situaţie pentru condiţia de actualmente a umanităţii Există o serie de termeni care definesc păcatul şi vom încerca să enumerăm câteva cuvinte pentru a ne da seama de gravitatea lui.

a. TERMENI PENTRU PĂCAT

A greşi ţinta[6] ”Hamartia” cuvântul cel mai întrebuinţat în Noul Testament Am putea interpreta textul din Romani 3:23 astfel: „Căci toţi şi-au greşit ţinta şi au ajuns lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Hamartia prezintă starea generală de păcătoşenie. Nedreptate[7], necinste ”Adikia” Unul dintre cele mai cunoscute pasaje în care găsi acesta vorbire greacă este pasajul din 1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Greşeală ”Paraptoma” Termenul este găsit în Noul Testament şi este ştiut din rugăciunea „Tatăl nostru” în care găsim: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre”. Cuvântul este un derivat de la verbul „pipto” (a cădea) şi denumeşte o absenţă de rezistenţă în faţa răului şi alunecarea de la calea credinţei. Apostolul Iacov ne scrie: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele (căderile), şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5:16). Fărădelegea (Anomia) Acest cuvânt există în Biblie şi înseamnă „călcare de lege” (noma este egal cu lege). 1 Ioan 3:4 ne dă o definiţie a acestui element: „Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege”. Călcarea poruncii ”Parabasis” Termenul figurează în Biblie şi defineşte încălcarea unei legi specifice. A „încălca” înseamnă a păşi dincolo de limitele stabilite de Dumnezeu, a nesocoti cu bună ştiinţă o anumită hotărâre. Această aspect de păcat este mai vinovat decât „hamartia”. Parabasis este un culpabilitate săvârşită cu bunăştiinţă. „Femeia, fiind înşelată, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii” (1 Tim. 2:15; Rom. 2:23). Lipsa de evlavie, Nelegiuire ”Asebia” „Sebia” înseamnă evlavie. „A-sebia” este lipsa de atitudine corectă faţă de Dumnezeu şi faţă de problemele vieţii. Iacov, citind un paragraf dintr-o străveche profeţie a lui Enoh, foloseşte acest cuvânt pentru a reliefa grozăvia păcatului şi pedeapsa categorică pe care o atrage: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, şi ca să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară, pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi” (Iacov 14-15).

Faptele cărnii din Galateni 5:19-22 sunt şi ele sugestive prin termenii folosiţi[8]. (nu le enumerăm pe toate). Porneia denotă faptele sexuale imorale şi nelegiuite. Akatharsia înseamnă murdărie fizică şi spirituală, iar în Vechiul testament se referă sub aceleaşi aspecte la ceremonii şi ritualuri.   Aselegia[9] înseamnă chefuri, beţii, depravare şi desfrânare, certuri şi invidie (Rom.13:13). Eidololatria înseamnă închinarea le idoli şi persoane la lucruri create care iau locul lui Dumnezeu. De acest lucru se face vinovat şi umanismul modern care pune în centru atenţiei persoana umană adică fiinţa creată în locul Creatorului. Eris denotă o stare de duşmănie, ceartă sfadă, a aprinde un foc, şi grabnică vărsare de sânge. Thumos arată un caracter nelimitat spre bine şi spre rău al omului şi contează contextul în care este folosit. Hairesis se referă la un scop, sau plan nelegiuit, iar în Noul Testament la certurile de partide, sau un grup de creştini închis. (care de fapt nu mai sunt biserică).

Se poate observa multitudinea de cuvinte folosite pentru a defini conceptul de păcat dar întrebarea care se pune este faptul că suma lor este suficientă pentru a înţelege gravitate lui, pentru că pentru curăţirea de păcat a murit Hristos.

NATURA PĂCATULUI[10] În acest caz se poate vorbi de păcat în esenţa lui. În Biblie păcatul este caracterizat ca necredinţă, răzvrătire, perversitate, ratarea ţintei. Totuşi cum am reuşit să spunem ce este de fapt păcatul. În Vechiul Testament el ţine şi este perceput în legăturile şi faptele exterioare din viaţa omului, dar în Noul Testament se merge la motivaţie, la gândurile omului în intimitatea sa. Isus Hristos pune un semn de egalitate între crimă şi adulter cu mânia şi pofta. (Mat cap 5). De asemenea se pune egalitate între motivaţii şi acţiuni propriuzise pentru că toate atentează la sfinţenia lui Dumnezeu. Noi nu suntem păcătoşi pentru că facem păcat ci facem păcat pentru avem o natură păcătoasă. ”Păcatul ca definiţie este o lipsă de conformitate activă sau pasivă raportată la Legea Morală a lui Dumnezeu.” Ele este incapacitatea omului de a trăi conform aşteptărilor pe care Dumnezeu le are de la om.

Una[11] dintre sugestii pentru natura păcatului este Senzualitatea în care intră şi faptele cărni din Galateni 5:19-21. Un alt păcat poate fi Mândria. Natura păcătoasă a omului reprimată într-un anumit domeniu, se poate manifesta în alte domenii. O altă alegere ar fi Egoismul, care indică ” alegerea sinelui ca obiectiv suprem în locul dragostei faţă de Dumnezeu”. El determină şi alte păcate ca rezultant al lui, şi este suficient să ne uităm în viaţa noastră sau în cotidian. Se pare că totuşi ce mai importantă sugestie pentru păcat este Înlocuirea lui Dumnezeu. Omul în mintea lui refuză să îl lase pe Dumnezeu să fie Dumnezeu. Alegerea altei persoane sau lucru în locul lui Dumnezeu este în mod categoric păcat. Ele contrazic cele 10 porunci ale Vechiului Testament ( Exod 20) şi cele 2 porunci din Noul Testament (Marcu 12:30). Esenţa păcatului este idolatria de orice fel, urmată de păcatele care decurg din această stare, ca Mândria, Egoismul etc.

CONSECINŢELE   PĂCATULUI [12]. În primul rând păcatul are efecte globale asupra umanităţii. Păcatul lui Adam s-a resfrânt asupra rasei umane. Geneza 5:3  La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. Observaţi vă rog diferenţa faţă de Geneza 1:26. Impactul păcatului s-a manifest în relaţia omului cu Dumnezeu, cu semenii şi cu sine însuşi

Enumerăm câteva consecinţe în care păcatul afectează relaţia omului cu Dumnezeu. Una este Dizgraţia divină, şi în care omul de la momentul căderii în păcat este Blestemat de Dumnezeu, şi alungat din Grădina Eden. Deşi se poate vorbi de Mânia lui Dumnezeu în acelaşi timp el face şi o promisiune în Geneza 3:15, şi faptul că iubeşte oameni o dovedeşte Ioan 3:16. Un alt aspect este Vina, deşi la unele persoane se manifestă în mod subiectiv sau deloc ea este reală. Dar noi trebuie să o înţelegem ca o situaţie obiectivă care merită pedeapsă. În calitate de Domn şi stăpân Dumnezeu ne-a cerut în schimb închinare şi ascultare.   O altă consecinţă a păcatului este Pedeapsa, cu care mulţi oameni nu sunt de acord. Dar ea este un rezultat al păcatului. Mulţi nu acceptă faptul că păcatul a fost deja pedepsit în Persoana lui Hristos la Cruce. Pedeapsa poate fi realizată în mod fizic pe acest pământ (David şi Bat – Şeba), dar mul mai cruntă va fi pedeapsa vecinică ( Mat 25:41). Moartea fizică este un alt aspect al existenţei omului. El nu a fost creat pentru ca să moară. De aceea moartea este ceva străin omului şi tuturor ne este frică de ea. Dar Biblia este fără echivoc. Evrei 9:27  Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,. Posibilitatea morţii se afla în creaţie dar şi posibilitatea vieţi eterne se afla tot acolo. Moartea Spirituală este şi mai cumplită şi înseamnă despărţirea omului de Dumnezeu mai bine spus ruperea relaţiei cu El. pentru cei care nu se împacă cu Dumnezeu pe acest pământ despărţirea va fi veşnică. Moartea Eternă este cea mai cumplită consecinţă a păcatului şi însemnă pedeapsă şi focul etern, denumită şi ”moartea a doua”. Ea este un rezultat al morţii fizice şi spirituale. Aceasta este varianta pe care oamenii păcătoşi au ales-o în timpul vieţii, şi nu mai există cale de întoarcere.

Efectele păcatului asupra omului sunt multiple şi enumerăm câteva dintre ele. Unul dintre ele este Înrobirea şi deşi mulţi oameni se declară liberi de fapt ei sunt robi ai păcatului care generează alte păcate şi aşa mai departe, până când se transformă în vicii. Avem numeroase exemple în Vechiul Testament Avraam, David, în care un păcat a generat alt păcat. Pavel spune că suntem robi ai păcatului Romani (6:17), dar acest aspect se rezolvă prin Lucrarea lui Hristos. Fuga de realitate este un alt aspect. Lumea de astăzi deşi este conştientă de moartea inevitabilă a omului evită acest cuvânt şi îl înlocuieşte cu : ”pleacă, parcuri memoriale”, iar cei care se apropie de moarte sunt denumiţi : ”cetăţean senior, vârstă de aur”. Se pare că Romani 6:23 este versetul care ne face să nu ne gândim la ea. Insensibilitatea este o caracteristică a păcătosului, aşa a fost în timpul lui Isus când Fariseii şi Saduchei, dar nu numai ei făceau păcate grosolane fără mustrări de conştiinţă. La fel se întâmplă şi astăzi când omul se opune la cercetarea Duhului Sfânt. Tot aşa este şi cu Egocentrismul care ia amploare în viaţa păcătosului. Se caută favoruri speciale, o bucăţică mai mare, puţin mai mult, în timp ce ignorăm nevoile şi dorinţele altor persoane. De asemenea Neastâmpărul se manifestă din plin. Păcatul produs îşi pierde capacitatea de a satisface şi se caută senzaţii noi. Sunt pline reclamele de aşa ceva. Păcatul devine ca un drog de care nu mai poţi să scapi. Nimic nu te mai satisface şi omul este ca o mare agitată fără odihnă.

Păcatul[13] are efecte şi în relaţiile cu alţii oameni cu care intrăm în relaţie. Astfel între oameni apare Competiţia care îmbracă diferite forme. Persoana care are succes se teme întotdeauna pentru poziţia pe care o are şi luptă pentru a o menţine. Versiunea extremă este războiul cu distrugere în masă a proprietăţilor şi vieţilor omeneşti. Iacob 4:1-2, este semnificativ în acest exemplu. Toate vin din inima noastră. De asemenea se manifestă şi în Incapacitatea de a simţi unii cu alţii, şi nu mai există puterea de a vedea nevoile sau durerea altor persoane. Pavel atrage atenţia asupra acestui aspect în Filipeni 2:3-5. Din păcate competiţia se manifestă şi în Biserică. Un alt aspect este Respingerea autorităţii, iar dacă suntem proprietari a ceva, sau peste cineva orice fel de autoritate ni se pare periculoasă. Sau o ignorăm sau luptăm împotriva ei. Să nu uităm faptul că autoritatea omului este una delegată şi nu trebuie să facă abuz de ea. Incapacitatea de a iubi este poate cea mai catastrofală consecinţă a păcatului. În primul rând se calcă porunca lui Isus din Matei 22:37-38. Nu iubeşti pe Dumnezeu, nu iubeşti pe semenii tăi, dar te iubeşti pe tine şi devii automat idolatru. Acest lucru se vede în rata mare a divorţurilor chiar şi în rândul creştinilor şi a copiilor debusolați care au nevoie de ambii părinţi.

Observăm în mod clar cu păcatul afectează crunt relaţia omului cu Dumnezeu, cu el însuşi şi cu semeni lui. Această stare nu o poate rezolva decât o singură Persoană care este Isus Hristos.

3). HARUL

În mod inevitabil pentru rezolvarea păcatului era necesar Harul lui Dumnezeu. Harul.[14] în religia creştinã, înseamnă dar, ajutor spiritual, graţie divinã acordatã omului, într-un cuvânt milă nemeritată. Cele două cuvine sunt strâns legate între ele.

Se pune întrebarea logică dacă conceptul de har se aplică şi Vechiului Testament, iar dacă încercăm să gândim în temenii lui Dumnezeu darea Legii pe Muntele Sinai poporului evreu prin Moise, nu a fost altceva decât Har. Dar el este folosit sub alte cuvinte. Harul[15] ca şi denumire nu a fost cu totul inexistent în Vechiul Testament. Cuvântul ebraic care-l defineşte este „heşed” şi se află în Estera 2:9, 17 („…a căpătat trecere şi iubire înaintea lui”) şi în 2 Sam. 2:5 („…aţi arătat astfel bunăvoinţă faţă de Saul”). Cel mai convingător exemplu de har, „heşed” din Vechiul Testament se află însă în 2 Sam. 9:1, 3. După moartea lui Saul şi a lui Ionatan, David se interesează: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?” şi iarăşi: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?”.

 În mod inevitabil se pune în contrast Legea şi Harul[16] în Ioan 1:17  căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Dar acest lucru nu înseamnă faptul că Harul nu era prezent şi în Vechiul testament. Acest lucru se vede în Galateni 3:16-22 şi în Cartea Evrei. Acest lucru arată că Harul precede Legea care a fost un îndrumător şi o descoperire a ceea ce înseamnă păcat dar cu împlinire în Hristos.   Alegerea unui om pe nume Avram şi a unui popor prin care este adus pe scena istoriei Mesia nu poate fi numit altfel decât Har.

„Heşed” este termenul pentru manifestarea bunătăţii şi a iubirii. Sub ameninţarea cruntă a Legii şi în deselor lui alunecări de la sfinţenia cerută de Dumnezeu, Israelul n-ar fi supravieţuit peste veacuri fără o doză nemăsurată de har. Psalmistul David rezumă această stare, scriind: „Adu-ţi aminte, Doamne, de („heşed”) îndurarea şi bunătatea Ta, căci sînt veşnice. Nu-ţi aduce aminte de greşelile din tinereţea mea, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta („heşed”), Doamne!” (Psalm 25:6-7).

În lucrarea salvatoare a lui Dumnezeu, mila („eleos”) este strâns înrudită cu harul. Mila este un simţământ, o deplasare de simpatie a inimii faţă de ceva sau cineva care se află în deficienţă şi suferinţă. Osea ne deschide o fereastră înspre inima lui Dumnezeu când scrie: „Cum să te dau Efraime?… Mi se zbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişca de milă” (Osea 11:8-9). Iona cunoştea şi el caracterul lui Dumnezeu: „Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător, şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!” (Iona 4:2). În timpul misiunii Sale, Domnul Isus, „când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor” (Mat. 9:36). În pilda fiului risipitor: „Cînd era încă departe, tatăl l-a zărit şi i s-a făcut milă de el” (Luca 15:20).

Mila este izvorul harului, iar harul este suma tuturor acţiunilor săvârşite de Dumnezeu, „care vrea să ne facă bine”. În Noul Testament[17] spre deosebire de Vechiul Testament, este o carte a „harului” şi a „milei”. „La plinirea vremii”, Dumnezeu a păşit peste asprimea Legii, a coborât între noi prin Fiul Său, Isus Cristos, a ispăşit păcatul la Cruce, a înviat, s-a înălţat în slavă şi a desăvârşit mântuirea noastră de sub ameninţarea pedepsei veşnice (Ioan 3:16).

Har („Charis” în limba greacă), este unul din acele cuvinte care au fost preluate de creştinism din vocabularul laic al unei limbi înnobilate.   În limba greacă, „Charis” este un derivat de la verbul „Chairo”, a te înveseli. Apostolul Luca face o vădită interpretare de cuvinte, când indica în Fapte 11:23: „Cînd a ajuns el, şi a văzut harul (charis) lui Dumnezeu, s-a bucurat (echare)…” Limba greacă modernă a păstrat acest raţiune laică al cuvântului cu înţeles de frumuseţe abundentă sau exuberanţă armonioasă. La români, echivalentele acestor expresii au venit prin traducerea latină a lui „charis”, – „gratia”.

Hen[18] nu este un cuvânt folosit pentru Har ci arată acţiunea unui superior şi înseamnă o favoare acordată omului. El nu apare în Noul Testament şi este înlocuit prin cuvântul îndurare. Cuvântul Har apare mult în Epistolele pauline la început iar la final sub formă de benedicţie.

HARUL[19] Poate fi definit cel puţin sub două aspecte :

Harul comun oferă oamenilor viaţă, dar nu şi mântuire. Îl găsim în domeniul fizic, intelectual, moral, social, în creaţie, etc. Dumnezeu îl acordă tuturor oamenilor. Dar   Harul ieftin, ni-l acordăm şi noi înşine, şi poate fi un sistem religios. Justificăm păcatul dar nu identificăm pe păcătos, se primeşte iertare dar fără pocăinţă, nu ne eliberează de iertarea păcatelor, mai înseamnă botez, membru în Biserică, dar fără sfinţenie şi disciplinare, se ia Cina, dar fără o mărturisire a păcatelor, ne credem absolviţi de păcat, ne socotim iertaţi de păcat, dar fără pocăinţă, şi lista poate continua.

Harul special, mântuitor, scump, oferă oamenilor viaţă veşnică prin Sângele lui Hristos. Este Sângele lui Hristos, este o Persoană, este adevărata viaţă şi primeşti iertarea păcatelor şi vindecare. Tit 2:11  Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, 12  şi ne învaţă s-o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, 14  El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.

Despre Har. [20]

Dacă privim împreuna la cuvântul lui Dumnezeu pe care îl găsim în 1 Timotei 1:12-17, observăm Harul care mântui. “ un cuvânt adevarat si cu totul vrednic de primit”….. “ O adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul care zice: Hristos Iisus a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi dintre care cel dintai sunt eu.”

Ucenicii fac acelaşi gen de observaţie. Matei 1:21 …Ii vei pune numele Iisus, pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale. Luca 19:10 …Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut. A mântui înseamnă a scăpa de moarte de întuneric, de păcat, de iad şi de judecata.

Harul ca definiţie : „Harul lui Dumnezeu este iertarea Lui plina de iubire, absolvirea de judecata si implicit pedeapsa, si promisiunea binecuvântărilor atât temporale cat si eterne, dăruite toate in mod gratuit, unor păcătoşi vinovaţi si condamnaţi”. Nimic din toate astea nu se bazează pe vreo vrednicie al cuiva sau pe lipsa lui. Nimic din ce-am realizat sau din ce nu am înfăptuit nu poate influenta rezultatul acestei ecuaţii.

Sursa Harului ( versetul 12)  Pavel mulţumeşte lui Hristos Iisus. Pentru ca pricepe că doar Dumnezeu este sursa Harului. 1:17  căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Versetul 12 dezvăluie 4 ipostaze inedite ale harului: 1. Harul cauzează alegerea. (Faptele Apostolilor 9:15; 26:16 ). 2. Harul ne întăreşte.[21], Nu suntem doar aleşi prin har, dar si întăriţi prin el. 2 Tim 4:17 “…Domnul a stat lângă mine si m-a întărit…” Fil 4:13 “ Pot totul in Hristos care mă întăreşte” 3. Harul ne face vrednici de încredere (1 Cor 4:1-2 ). 4. Harul ne pune in slujba (Col 1:23-25) 5. Nevoia de har[22] (V 13) Fapte 8:3; 9:1; 6 .Puterea harului este exprimată in mijlocul nevoii. Pavel era probă vie, cum de fapt concluzionează la finalul versetului 13 :” 7. Măsura harului (V 14) Romani 5:20 “ 8. Scopul harului (V 16 )

Se poate trage concluzia (ca şi Moffatt) că religia Bibliei este o religie a Harului, sau dacă nu, ea nu este nimic: nici Har nici Evangheliei. [23]

 4). SEMNIFICAŢIA CUVÂNTULUI JERTFĂ ŞI DEFINIREA LUI

Jertfa este ceva care se aduce ca un dar divinităţii, pentru a primi iertare sau pentru a îmbuna şi mulţumii zeii. Unele popoare ajungeau să aducă chiar şi sacrificii umane[24]. La poporul evreu în cadrul Legământului se aduceau pentru iertarea păcatelor jertfe de animale curate şi fără cusur, sau daruri de mâncare în cadrul unui ritual religios, acestea fiind reglementate prin Legea dată de Moise, mai precis legi ritualice, ceremoniale igienă, sociale, care reglementau relaţiile în societate. (Levetic cap 9-6). Se pot enumera câteva tipuri d jertfă : Arderea de tot, Jertfa de ispăşire, Jertfa pentru păcat, Jertfa pentru vină, Jertfa de pace [25]. Aceste jertfe se aduceau în cadrul unor sărbători, dar şi în mod ocazional. Semnificaţia acestor jertfe era de a plăti un preţ pentru păcatul comis şi de a se face ispăşirea, în vederea refacerii relaţiei cu Dumnezeu. Cel care a făcut păcatul punea mâna pe fruntea animalului, în mod simbolic se făcea transferul de păcat şi preotul sacrifica animalul. De asemenea la sărbători poporul nu avea voie să vină cu mâna goală înaintea Domnului. (Exod 23:15). Obligaţia de a aduce jertfă era comună atât evreului de rând preotului cât şi împăratului.[26] Popoarele păgâne au deformat şi de mult tiparele de închinare idolatră încât au ajuns să se închine dracilor care se mascau în spatele diferitelor zeităţi ( Exod 7: 8-13,1Corinteni 10:20). Un cuvânt foarte apropiat sinonim cu acela de ispăşire este „ιταρος” care în greacă însemnă a suferii din cauza unei greşeli şi a răscumpăra o suferinţă.[27]

TERMINOLOGIE.

În Vechiul Testament nu avem un cuvânt general pentru jertfă cu excepţia cuvântului „qrb, qorbăn” limitat la scrierile levitice, redat ca şi „ corban” în Noul Testament. Scrierile se refereau la modul în care s aducea jertfa „zebah” sau la ce anume este înjunghiat „ zabah”.[28] În perioada tribală primele jertfe care au fost menţionate au fost daruri de mâncare şi se numeau „ mihnă”, aduse de Cain şi Abel. Jertfa adusă de Noe cu prima referire la altar a fost arderea de tot, tradusă şi prin „olă”, sau ceva care se ridica în sus.[29] Alte cuvinte sunt „ asam”, care însemnă jertfă pentru vină, sau „ hata’t” ce însemnă jertfă pentru păcat, în ambele cazuri fiind vizat scopul lor. După modul în care erau consumate ele puteau fi „ olă” ce însemna arsă de tot, „ zebah” în care carnea era consumată numai de preoţi şi închinători şi „hatta’t, asam”, care era consumată numai de preoţi. Termenul de „corban” includea de asemenea toate tipurile de jertfă ce nu aveau sânge, în care se includeau darurile de mâncare, sau primele roade, sub denumirea de „sitbikkărâm”.[30]

În Noul Testament cuvintele sunt folosite în limba greacă : thysia, doron, prosphore, şi alte cuvinte înrudite cu ele. „Thisia” era cuvântul folosit pentru darul de mâncare, „ ”holokautoma, folosit pentru arderea de tot, şi „thyminas” care înseamnă tămâie. Avem şi cuvântul „ spendo” ce înseamnă a fi turnat ca jertfă de băutură.[31] Aceste cuvinte au fost adoptate de LXX împreună cu alţi termeni. Epistola către Evrei conţine cea mai completă tratare a jertfelor din Vechiul Testament.[32] Jertfele din 1 Petru sunt înlocuitorul rânduielilor trupeşti şi apar frecvent în Romani, Filipeni, Evrei şi Apocalipsa.[33] Există o serie de termeni pentru păcat care însoţeau ritualul de jertfă pentru a arăta gradul lor, arătate anterior. În Noul Testament Isus Hristos este prezentat ca şi Miel de Jertfă. (Evrei 9: 11-15).

PERIOADE, ORDINE CRONOLOGICĂ, SCOPUL JERTFELOR.

În perioada patriarhală prima jertfă este menţionată în Geneza 4: 3-4 adusă de Cain şi Abel şi ne comunică ascultarea se care a dat dovadă Abel, aducând o jertfă de sânge înaintea Domnului, cu o inimă curată. Îl găsim în Evrei 11: 4, în postura de erou al credinţei. Noe aduce o jertfă Domnului (Geneza 8:20) cu referinţă la altar şi Legământ. Nu avem referinţă la mese de părtăşie.[34]   În Geneza 22: 9-13 Avram este pus la încercare, i se cere să-şi aducă fiul, pe Isac ca jertfă, zideşte un altar Domnului, şi este gata să o facă, dar este oprit de îngerul Domnului şi aduce ca jertfă un berbec. Isac este prototipul Jertfei Lui Hristos care urma să vină şi arată modul în care Dumnezeu avea să rezolve păcatele omenirii prin jertfirea Fiului Său. şi Iov aflat în perioada patriarhală aduce arderi de tot pentru fii lui, după fiecare ospăţ şi ne comunică teama şi respectul pe care Iov îl avea faţă de Dumnezeu ( Iov 1:5).

În perioada Exodului când încă poporul Israel nu era naţiune, Dumnezeu comunică felul în care trebuiau să fie aduse jertfele (Cartea Levetic). Moise şi Aron aduc jertfe şi arderi de tot (Levetic 9:22-24). Focul din cer care mistuie arderile de tot ne comunică acordul lui Dumnezeu i faptul că jertfele erau primite.

O altă perioadă neagră din istoria poporului evreu în Judecători, iar cele mai importante jertfe erau acelea de paşte şi de aducere aminte a Legământului. Se mai aduceau jertfe în perioada de în care se produceau dezastre naturale sau în vreme de război (Judecători 20:26, 1Samuel7:9), care reflectau pocăinţa poporului. De asemenea momentele de sfinţire sau inaugurare erau marcate de aducerea de jertfe Domnului. (1 Samuel 11:15).[35]

O altă perioadă importantă este perioada monarhiei. Dar şi aducerea de jertfă în mod necospunzător nu este primită de Domnul. Saul aduce jertfe de mulţumire şi arderile de tot în locul   prorocului Samuel (1 Samuel 13:9-13). A fost o jertfă d neascultare care l-a costat împărăţia. David est mai lucid când aduce jertfă pentru păcatului lui (1 Conici 21: 24-26). După numărătoarea poporului şi urgiile abătute asupra poporului David cumpără aria lui Ornan. El înţelege faptul că jertfa lui trebuie să îl coste. El a adus arderi de tot şi jertfă de mulţumire. Prin focul din cer pogorât asupra altarului David a înţeles că Dumnezeu l-a iertat. În timpul lui Solomon (1 Împăraţi 8:22-26), cu ocazia inaugurării Templului se aduc ca jertfă un mare număr de animale. Mulţimea jertfelor aduse ( 22000 de boi, 12000 de oi, ) este un număr semnificativ prin care poporul aduce mulţumiri Domnului care făcuse mult bine. Altfel stau lucrurile după ruperea Împărăţiei   (931 B.C.), păşind prin istorie când Ilie se confruntă cu împăratul Ahab, după o foamete de trei ani. Proroci lui Bal se confruntă cu Ilie şi cu Dumnezeu (1 Regi 18: 25-40). Prin focul din cer Dumnezeu se descopere ca viu şi puternic. Istoria curge mai departe şi Dumnezeu prin prorocul Isaia, comunică poporului faptul că nu doreşte jertfe şi sărbători ci pocăinţă (Isaia 1:11). De asemenea tot în Isaia 53, prorocul îl vede pe Romul Domnului care suferă de fapt pe Isus Hristos, într-o viziune mult mai clară a episodului Crucii din Istoria Răscumpărării. Cele două Împărăţii cad   în robie (Regatul de Nord în 722 B.C., şi Regatul de Sud în 587), iar o parte din poporul care era în Babilon se repatriază în 3 valuri după 70 de ani.

În perioada post exilică referiri la altar jertfă şi arderea de tot le găsim în Ezra 3:3 şi erau jertfe de pocăinţă. La sfinţirea celui de al doilea Templu poporul aduce jertfe de ispăşire pentru tot Israelul. (Ezra 6:17).

Conceptul de Jertfă apare şi în cărţile poetice şi de înţelepciune ( Psalmul 40:6), dar dincolo de jertfă este evidenţiată ideea de ascultare.   Psalmul 50:14, ne învaţă loialitatea lui Dumnezeu prin jertfă. Prin Psalmul 106: 35-39, Dumnezeu ne spune că sacrificiile umane sunt o urâciune înaintea Lui şi evreii spurcă ţara promisă prin închinarea la idoli străini.   Ideea se continuă în Proverbe 15:8, în care jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului. În Osea 6:6, un alt proroc al Domnului ni se spune faptul că bunătatea şi cunoştinţa de Dumnezeu sunt mai de dorit decât jertfele şi arderile de tot.

5). JERTFA ÎN NOUL TESTAMENT

 Jertfele[36] au continuat să fie aduse şi în perioada Noului Testament[37]. Însuşi Domnul Isus Hristos a adus jertfă de Paşte (Marcu 14:12), şi probabil şi alte jertfe. Pavel merge la Ierusalim (Fapte 21) şi cu ocazia aceasta a adus jertfe. Tot în cartea Faptele Apostolilor cap 3 Petru şi Ioan s-au urcat la templu să se închine. Totuşi în principiu aceste jertfe nu mai erau necesare. Ele erau vechi şi aproape de pieire. Vechiul Legământ era pe sfârşit şi urma să apară Noul Legământ, în care Persoana Domnului Isus[38] urma să fie adusă ca şi jertfă pentru păcatele omenirii întregi, ea având un caracter universal.

În evanghelii apar referiri la jertfele din Vechiul testament. Isus îi îndeamnă pe evrei să facă deosebire între actul de ceremonie a jertfelor şi starea interioară a celui care o practică, în cazul de faţă este mila. (Matei 9:13). La fel şi în Marcu 9: 49, se face trimitere la Vechiul Testament în care jertfa trebuie să fie sărată cu sare în ideea unui gust cu aspect spiritual.

Jertfa trebuie adusă înainte lui Dumnezeu şi apostolii au înţeles corect acest lucru. În Fapte 14: 13-18, Pavel şi Barnaba, aflaţi în Listra după episodul vindecării ologului, preotul lui Jupiter (o zeitate păgână) este gata să le aducă jertfă crezându-i zei. Apostolii se opun în mod categoric.

În epistole jertfele apar legate în special de învăţături. În Romani 12:1 Pavel îi îndeamnă pe credincioşi la sfinţire. De asemenea în 1Corinteni 5:7, credincioşii sunt îndemnaţi „să înlăture aluatul cel vechi, pentru o plămădeală nouă, pentru că Hristos, Paştele nostru a fost Jertfit”. În 1 Corinteni 10:18, se avansează ideea unui singur Trup. De asemenea se face deosebire între   diferite feluri de închinare. În 1 Corinteni 10:20, se face deosebire clară a faptului că nu poţi face parte din Trupul lui Cristos şi în acelaşi timp să bei din paharul dracilor. În Efeseni 5:2 se scoate în evidenţă dragostea care trebuie să fie ca un liant între credincios şi Isus dar şi între credincioşi, fiindcă El ne-a iubit şi a fost o jertfă de un bun miros, folosind termenii Vechiului Testament. Aşa se întâmplă şi cu darurile noastre (Filipeni 4:18), care pot fi considerate şi ele ca jertfe care au un plăcut miros înaintea Domnului. Petru ne defineşte ca un popor sfânt, pietre vii, zidite într-o casă duhovnicească care aduce jertfe spirituale bune în faţa lui Dumnezeu (1 Petru 2:5). De asemenea în 1Ioan 4:10, Cuvântul ne învaţă faptul că Dumnezeu este acela care ne-a iubit prima dată, prin faptul că a trimis pe Fiul Lui să moară pentru noi. Dar toate aceste jertfe duhovniceşti aduse de credincioşi nu sunt jertfe de ispăşire.

Jertfele aduse de poporul evreu în perioada Vechiului Testament erau aduse în contul unei jertfe viitoare care se împlinea în Persoana şi Lucrarea de Ispăşire realizate de Isus Hristos. Acest lucru este cel mai bine evidenţiată în Cartea Evrei, privind preoţia lui Hristos.[39] Se face comparaţie între preoţii din Vechiul Testament şi Preoţia lui Hristos.

Evrei 5:1 face referire la Vechiul Testament[40] şi la faptul că Preotul face parte dintre oameni şi era ales de Dumnezeu. Dar din pricina condiţiei umane şi a slăbiciunilor el trebuia să aducă jertfă prima dată pentru el şi abia apoi pentru popor. Jertfa trebuia să fie adusă o dată pe an. (Evrei 5:3). Dar în contrast Isus Hristos a adus ca jertfă o singură dată, pentru totdeauna. El este Preot în veac după rânduiala lui Mehisedec ( Evrei 7:17) şi preoţia nu mai poate să treacă de la o Persoană la altă persoană. Tot în Cartea Evrei, capitolul 7, autorul ne descrie un Mare Preot, sfânt, nevinovat, fără pată, ispitit ca şi noi (Evrei 4:15) despărţit de păcătoşi, înălţat mai presus de ceruri. Sângele lui Hristos ne curăţeşte pentru a primi iertare şi a avea posibilitatea de al sluji pe Dumnezeu. La fel în Evrei 9, ni se pune faptul că ” chipurile lucrurilor de sus” au trebuit să fie curăţite cu jertfe mai bune decât cele pământeşti. În Romani 3:25 Pavel ne spune faptul că Isus Hristos, Jertfa de Ispăşire a fost rânduită mai dinainte de către Dumnezeu.   Pentru a înţelege mai bine aceste lucruri trebuie să privim la cine este de fapt Isus Hristos.

Hristos din Nazaret[41] este a doua persoana din Trinitate (Ioan1:1). El este din eternitate egal cu Dumnezeu Tatăl si Duhul Sfânt în esenţa Lor (Mat.28:19). El prin naşterea din fecioara s-a Întrupat în lume (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38). De asemenea El este deplin Dumnezeu şi desăvârşit om, o fiinţă cu doua naturi distincte (Coloseni2:9; 1Tim 2:5). Ca Dumnezeu şi Om, aceste două naturi sunt  unite, fără a fi confundate intr-o singur persoana (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8).

Prin întruparea Sa, El si-a păstrat natura divina, dar de bună învoire a renunţat la folosirea independentă a atributelor Sale divine (Fil. 2:6-8), si a devenit ascultător voinţei Tatălui (Ioan 10:18) şi in unele cazuri Duhului Sfânt (Mat.4:1). Acesta „dezbrăcare de Sine” a  fost voluntară si a durat până la înălţarea la cer când Dumnezeu L-a ridicat nespus de mult (Fil. 2:9-10).

Întruparea a fost necesară. Ca Dumnezeu nu putea sa moara şi a trebuit sa devină om pentru ca să poată muri. Dar nu a renunţat la natura divina deoarece moartea unui simplu om nu avea preţ. Ambele naturi au fost absolut esenţiale in personalitatea  Domnului Isus, şi esenţiale pentru Jertfa de pe Calvar.   Ca Om a putut muri, iar ca Dumnezeu moartea Lui are o valoare infinită şi universală.

Isus a murit ca jertfa de ispăşire pentru păcatul omului (1 Ioan 1:2).  Moartea Lui a fost reală si a completat lucrarea de ispăşire a Vechiului Testament. (Ioan 19:30).
(1 Ioan 2:2). De asemenea moartea Lui este răscumpărătoare (Matei 20:28), este  ispăşitoare (1 Ioan 2:22), este de împăcare (2 Cor. 5:18)  şi înlocuitoare (Is. 53:6).

Răscumpărarea este universală în valoarea şi suficienţa ei (1Ioan 2:2; Evrei 2:9), adică moartea Domnului Isus a produs o aşa de mare mântuire încât acesta acoperă întregul univers. Nu doar pământul, ci chiar daca ar fi fost mii de lumi păcătoase, Jertfa unui Dumnezeu etern ar fi fost suficienta.  Omul[42] nu mai poate face nimic în vederea mântuirii, fiindcă Isus Hristos a făcut totul. Rămâne doar o problemă de credinţă şi acceptare.

6). CONCLUZIE

Creştinii au ca fundament credinţa în Isus Hristos, în Dumnezeu care este un Spirit Infinit şi Perfect, un Dumnezeu Transcendent şi Imanent în acelaşi timp şi în Duhul Sfânt care este activ în lume, în viaţa credinciosului şi a Bisericii. În altă ordine de idei Dumnezeu creează, alege şi cheamă, Fiul răscumpără şi Duhul Sfânt sfinţeşte. De fapt avem patru adevăruri fundamentale care stau la baza creştinismului. Dumnezeu este, El a creat, Dumnezeu iubeşte, dar şi judecă.   Noi afirmăm faptul că ”la început Dumnezeu este”. El a dorit să creeze şi a realizat acest lucru deşi Dumnezeu este ” A Se” . El a creat fiinţe libere cu posibilitatea autodeterminării , şi în Suveranitatea Sa şi-a permis acest lucru şi nu a creat roboţi. Omul ca şi fiinţă are valoare pentru că respectiv cu Geneza 1:26, a fost creat după Chipul Său (Imago Dey). Dar a urmat evenimentul catastrofal al căderii omului în neascultare şi păcat şi a despărţirii omului de Dumnezeu mai ales în plan spiritual. Adam a prăbuşit toată rasa umană în păcat şi în blestem, situaţie care trebuia rezolvată. Acest lucru era peste puterile omului. Dacă refacem o împărţire a Bibliei, 2 capitole din Geneza sunt destinate Creaţiei, 1 capitol   căderii respectiv blestemul şi despărţiri omului de Dumnezeu, urmează câteva capitole iar din Geneza 12 începe Istoria Răscumpărări cu împlinire în Persoana şi Lucrarea lui Isus Hristos. Dar încă în Geneza 3:15 Dumnezeu face o promisiune omului. Refacerea relaţiei omului cu Dumnezeu era necesară dar şi dreptatea şi sfinţenia lui Dumnezeu trebuiau satisfăcute. Am observat din Biblie că păcatul este ancestral, s-a produs încă înainte de apariţia omului prin Satan şi îngerii răzvrătiţi, dar şi omul fiind ispitit şi înşelat de Şarpe a făcut aceeaşi   greşeală şi a vrut să fie ca şi Dumnezeu, Fiinţa care l-a creat, un lucru imposibil. Omul s-a întors spre sine ca obiect al venerări, a devenit idolatru şi s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Consecinţele au fost cumplite. Am enumerat o serie de termeni care definesc păcatul din Vechiul Testament pentru a arătat gravitatea lui. De asemenea există termeni pentru păcat şi în Noul Tetament ”faptele cărnii”, din Galateni 5:19 dar cu o conotaţie spirituală. La fel am încercat să definim şi Natura păcatului în esenţa lui care este idolatrie, mândrie, egoism senzualitate dar mai ales Înlocuirea lui Dumnezeu cu orice altceva sau cineva. Consecinţele păcatului au fost numeroase şi am amintit dizgraţia divină, vina pedeapsa, moartea fizică şi spirituală, dar cel mai cumplit lucru este moartea eternă. Efectele păcatului au fost enumerate şi afectează omul în relaţii. Înrobirea, fuga de realitate, insensibilitatea, egocentrismul, neastâmpărul competiţia, dezinteresul faţă de semeni noştri, incapacitatea de a iubi, respingerea autorităţii, toate şi multe altele se regăsec în fiinţa umană căzută în păcat. Păcatul afectează relaţia noastră cu Dumnezeu dar şi cu semenii. Pentru o rezolvare a păcatului este necesar aşa cum ne arată Scriptura să introducem termenul de Har. Am înţeles că Harul este milă nemeritată din partea lui Dumnezeu, se regăseşte în Istoria Răscumpărării din Vechiul şi din Noul Testament, dar prin termeni diferiţi. Harul presupune cel puţin două aspecte. Harul comun destinat tuturor oamenilor şi Harul Special care conduce pe om la mântuire. Sursa Harului este Dumnezeu iar noi suntem dependenţi de El. Chiar şi mântuiţi el este   necesar în viaţa credinciosului. Dar datoria trebuia plătită şi pentru acest era nevoie de jertfă pentru păcat. Am remarcat că în toate perioadele până la Hristos, oamenii credincioşi au adus jertfe pentru păcatele lor, au construit, altare, cort şi temple iar în cadrul unor ceremonii religioase se aduceau jertfe. Există puţine cuvinte pentru a defini jertfele. Dar toate jertfele erau o substituţie, şi erau aduse în contul Jertfei lui Hristos. În perioada de tranziţie jertfele aduse de creştini aveau un caracter duhovnicesc. Hristos este acela în care s-au împlinit profeţiile mesianice şi a cărui Jertfă a rezolvat păcatele omenirii. Ca Fiul lui Dumnezeu, este şi era divin, nu avea cum să moară. Pentru acest era necesară Întrupare ” Naşterea din Fecioară” dar acest lucru nu era suficient. El trebuia să fie om ca şi noi iar Biblia descrie în nenumărate cazuri umanitatea lui Hristos. S-a născut, a crescut, a avut nevoi fizice, biologice şi spirituale, emoţii, şi a murit pe Cruce. Dar a trebuit să fie şi Divin pentru ca moartea lui Răscumpărătoare să fie universală. În multe cazuri El se identifică cu Dumnezeu şi face afirmaţia a faptului că Dumnezeu îi este Tată. De asemenea iese biruitor prin Cruce : Coloseni 2:15  A desbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Dumnezeu l-a înviat din morţi, El s-a arătat multora după înviere, s-a Înălţat la cer şi acum stă la dreapta Tatălui în poziţie de Autoritate şi Putere. Deci problema păcatului s-a rezolvat prin Har, jerte şi Jertfa lui Hristos. Pentru om nu rămâne decât o problemă de accepatare activă a cestor lucruri. În Împărăţia lui Dumnezeu se intră prin pocăinţă şi Naşterea din Nou, care înseamnă a intra pe uşă şi a umbla pe cale din sfinţire în sfinţire. Matei 5:48  Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. Amin

 7). BIBLIOGRAFIE :

TEOLOGIE SISTEMATICĂ de Wayne Grudem Editura Făclia Oradea 2004

Henry, Thiessen Clarence Prelegeri de Teologie Sistematică,   Revised edition copyright 1979 by   Wm B Eerdmans Publishing Company

Sait Barzilaen Dan   http://cristianet.fr/index.php?option=com

ANALIZĂ SEMANTICĂ A UNOR TERMENI DIN NOUL TESTAMENT de   WILLIAM BARKLAI Societatea Misionară Română Wheaton Illinoi U.S.A. 1992

Tenney,   C.   Merrlill   STUDIU AL   NOULUI TESTAMENT ,   Imprimeria de Vest Oradea 1992

Teologie Creştină de Millard J. Erikson vol 2 Editura Cartea Creştină Oradea 1998

DICŢIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE,   Editura Academiei Republicii Socialiste România. 1975

Sait Barzilaen Dan,   saitul ROBOAM http://www.roboam.com/

Dicţionar Biblic Editura Cartea Creştină Oradea 1995

Cristi Raţiu http://www.resursecrestine.ro/predici/41064/despre-har

Călătorie prin Vechiul Testament de S. H Schultz   1980

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

 Ardelean Viorel

[1] TEOLOGIE SISTEMATICĂ de Wayne Grudem pag 520

[2] TEOLOGIE SISTEMATICĂ de Wayne Grudem pag 521

[3] PRELEGERI DE TEOLOGIE SISTEMATICĂ de H. C. Thiesen pag 194

[4] PRELEGERI DE TEOLOGIE SISTEMATICĂ de H. C. Thiesen pag 200

[5] Sait Barzilaen Dan   http://cristianet.fr/index.php?option=com

[6] Sait Barzilaen Dan http://cristianet.fr/index.php?option=com

[7] Sait Barzilaen Dan http://cristianet.fr/index.php?option=com

[8] ANALIZĂ SEMANTICĂ A UNOR TERMENI DIN NOUL TESTAMENT de WILLIAM BARKLAI pag 27- 67

[9] ANALIZĂ SEMANTICĂ A UNOR TERMENI DIN NOUL TESTAMENT de WILLIAM BARKLAI pag 27- 67

[10] Teologie Creştină de Millard J. Erikson vol 2 pag 138 – 141

[11] Teologie Creştină de Millard J. Erikson vol 2 pag 138 – 141

[12] Teologie Creştină de Millard J. Erikson vol 2 pag 165-186

[13] Teologie Creştină de Millard J. Erikson vol 2 pag 165-186

[14] Dicţionarul Explicativ al limbii Române 1957

[15] Sait Barzilaen Dan ( saitul Roboam ) http://cristianet.fr/index.php?option=com

[16] Dicţionar Biblic pag 519

[17] Sait Barzilaen Dan ( saitul Roboam ) http://cristianet.fr/index.php?option=com

[18] Dicţionar Biblic pag 518

[19] Ardelean Viorel

[20] Cristi Raţiu http://www.resursecrestine.ro/predici/41064/despre-har

[21] Cristi Raţiu http://www.resursecrestine.ro/predici/41064/despre-har

[22] Cristi Raţiu http://www.resursecrestine.ro/predici/41064/despre-har

[23] Dicţionar Biblic pag 200

[24] Dicţionarul Explicativ al Limbii Române pag 479

[25] Călătorie prin Vechiul Testament de S. H Schultz pag 89-92

[26] Călătorie prin Vechiul Testament de S. H Schultz pag 193

[27] Dicţionarul Explicativ al Limbii Române pag 443

[28] Dicţionar Biblic pag 708

[29] Dicţionar Biblic pag 708

[30] Dicţionar Biblic pag 708

[31] Dicţionar Biblic pag 708

[32] Dicţionar Biblic pag 716

[33] Dicţionar Biblic pag 716

[34] Dicţionar Biblic pag 708

[35] Dicţionar Biblic pag 708

[36] Ardelean Viorel

[37] Dicţionar Biblic   pag 717

[38] Dicţionar Biblic   pag 716

[39] Studiul Noului Testament de M .C. Tenney pag 331

[40] Ardelean Viorel

[41]  O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[42] Ardelean Viorel

CABALA

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul Modificare.

Tonul acestui articol sau al acestei secţiuni este nepotrivit pentru o enciclopedie. Puteţi contribui la îmbunătăţirea lui sau sugera modificările necesare în pagina de discuţie.

Cabala este o tradiţie veche, ce s-a născut acum 5770 de ani. Termenul „Cabala” derivă de la cuvântul ebraic kabbalah, care înseamnă primire, receptare. De fapt, limba ebraică, considerată una din limbile sacre, a fost dezvoltată în mod special de către şi pentru cabalişti, pentru a-i ajuta să comunice despre chestiuni spirituale. Accesul larg la esoterismul Cabalei este realizat de abia la sfârşitul secolului XII, prin Cartea lui Zohar. În viziunea cabalistului Baal HaSulam, însemnătatea vieţii este „revelarea Dumnezeirii Sale către creaturile sale în această lume”. Deci, mai mult decăt în orice tradiţie, în Cabala, care este mult mai abstractă şi mai cifrată, revelarea Sinelui este o chestiune de dăruire din partea Divinităţii către om, atunci când acesta s-a corectat, iar omul e cel care primeşte, datorită trezirii fiinţei prin studierea înţelepciunii Cabala.

Sinele în Cabala este chiar Dumnezeu manifestat în om, şi are un corespondent în inima spirituală. Trezirea punctului din inimă şi apoi împlinirea completă a acestui punct până la desăvârşire, este scopul pe calea spirituală a Cabalei.

Cuprins

 1Metode de revelare a Sinelui

• 2 Etape pe calea revelării Sinelui în tradiţia Cabala
• 3 Viziunea asupra realitaţii prin prisma Sinelui revelat
• 4 Etape ulterioare revelării Sinelui
• 5 Bibliografie
• 6 Note
• 7 Legături externe

Metode de revelare a Sinelui

Ceea ce trebuie să facă aspirantul la revelarea Sinelui pe această cale este să merite revelarea. Pentru aceasta, el trebuie să studieze texte autentice cabalistice (un bărbat trebuie să studieze cel puţin trei ore pe zi obligatoriu, dar femeia nu neapărat, pentru că se presupune că natura feminină este înclinată spre evoluţie spirituală) şi să muncească mult în interiorul său, prin conştientizare şi iubire. Acestea, studiul şi munca, vor conduce pe aspirant la corectare, ceea ce înseamnă refacerea drumului înapoi prin cele cinci lumi subtile ,superioare acestei lumi, către Creator şi Lumina acestuia Veşnică. Munca interioară trebuie să vină cu împrejurări potrivite: profesori, cărţi (şi Biblia este considerată carte cabalistică) şi grupul spiritual. Se caută astfel unirea cu Creatorul, care în ebraică se numeşte Boreh şi care provine de la alţi doi termeni ebraici: bo care înseamnă „vino” şi re’reh care înseamnă „vazi”. Deci, cuvântul Creator este o invitaţie personală de a experimenta lumea spirituală. Creatorul în această tradiţie este una cu Natura, cu legea dragostei. Cărţile de Cabala autentice, fără explicaţii, sunt la fel de cifrate ca şi textele alchimice. Un neiniţiat nu ar înţelege nimic, decât ar citi o poveste frumoasă, însemnătatea spirituală rămânându-i ocultată. De exemplu, în ştiinţa Cabala, Egipt înseamnă ego, Israel vine de la cuvintele ebraice Ishhar-lael, care înseamnă direct către Dumnezeu, cel care are dorinţă să ajungă la Boreh, muntele Sinai este egoismul nostru pe care trebuie să îl surmontăm etc. De menţionat faptul că această tradiţie este una religioasă, cum si Yoga este, si nu este o ştiinţă ci o metodă care ne ajută să ne schimbăm natura de a dori şi de a primi în natura de a dărui.

Etape pe calea revelării Sinelui în tradiţia Cabala

Prima etapă pe calea spirituală cabalistică este conştientizarea punctului din inimă (se referă la dorinta unica spirituală). De aici începe căutarea şi găsirea tradiţiei potrivite fiinţei respective, care să îi reveleze Adevărul. Noi suntem consideraţi dorinţe de a primi pentru a primi. Prin evoluţie, se ajunge să se depăşească egoismul şi să se transforme dorinţa din inimă de a primi pentru a primii în dorinţă de a dărui necondiţionat si in cele din urma a a junge in starea finala numita Ahava(„dragoste”) a primii pentru A dărui (a dărui Creatorului) stare numită si Gmar haTikun –Corectarea Finală.

Există o altă etapă pe calea aceasta: conştientizarea deplină a egoismului din noi. Nu se neagă şi nu se luptă împotriva tendinţelor aşa-zise inferioare ca în alte tradiţii, ci se urmăreşte conştientizarea deplină a tuturor tendinţelor egoiste, până când, în punctul culminant, apare dorinţa de a fi ajutaţi de Creator pentru a depăşi egoismul.

Sinele este calitatea pe care ar trebui să o capete creatura, de a fi asemenea naturii, altruist. Punctul în inimă este caracteristic fiecărei fiinţe umane şi reprezintă însăşi dorinţa de spiritualitate. Trebuie ca fiinţa umană să-şi dezvolte acel punct în inimă către o dorinţă reală de a primi pentru a dărui. Dar nu orice punct din inimă e trezit dintr-odată din cauza dorinţelor de mâncare, sex, bani sau cunoaştere. Etapa următoare este aşadar dezvoltarea punctului din inimă, iar atunci când în inimă nu mai există decât dorinţa spirituală, atunci adeptul este deplin înclinat corectării egoismului, ceea ce corespunde revelării Sinelui.

Dar, se spune că în timpurile noastre nu se poate ajunge la desăvârşire decât prin comuniune cu ceilalţi, prin coştientizarea deplinei interconectări între toţi şi a sufletului comun. Există patru etape de la trezirea punctului în inimă până la deplina lui dezvoltare:

1. Dubla ascundere;
2. Ascunderea;
3. Revelaţia;
4. Dubla revelaţie.

După ascundere urmează încă 125 de trepte până la revelare şi dubla revelare.

Viziunea asupra realitaţii prin prisma Sinelui revelat

În primul rând, dispare iluzia, manifestare a conştiinţei caracteristică tuturor tradiţiilor spirituale comentate în această lucrare. Şi se percepe interconectarea şi faptul că tot ceea ce există în viaţa exterioară oglindeşte de fapt interiorul. Înţelepciunea Cabala nu este interesată într-atât de aspectele percepţiilor paranormale, ci de trăirea iubirii universale şi a fraternităţii încă din etapele anterioare revelarii Sinelui

Etape ulterioare revelării Sinelui

Se presupune că Sinele individual nu se poate revela decât prin lucru în grup şi în mod deplin atunci când toţi oamenii vor atinge acest nivel spiritual. Există profesori de Cabala eliberaţi de egoism, se spune, însă în 230 de ani se spune că întreaga umanitate va trăi şi în lumea aceasta şi în cea spirituală, va trece MACHSOM-ul, adică va depăşi bariera, ecranul care se interpune între lumea noastră şi cea spirituală.

Trebuie însă parcursă scara spirituală, adică prin libera alegere să ne întorcem către Lumina Supremă a Creatorului, la stadiul în care am fost creaţi dintru început şi să lucrăm la trezirea conştiinţei celorlalţi, pentru că planul Creaţiei nu poate fi terminat decât atunci cand fiecare persoana de pe acest Pământ va atinge cel mai înalt nivel spiritual şi astfel toată umanitatea să se unească într-un singur suflet corectat idependent, care este numit în cărţile sacre ale Cabalei Adam ha Rishon.

Bibliografie

• Bodoff, Lippman; Jewish Mysticism: Medieval Roots, Contemporary Dangers and Prospective Challenges; Jurnalul Edah 2003 3.1 ^[1]
• Dan, Joseph; The Early Jewish Mysticism, Tel Aviv: MOD Books, 1993.
• Dan, Joseph; The Heart and the Fountain: An Anthology of Jewish Mystical Experiences, New York: Presa de la Oxford University, 2002.
• Dan, Joseph; Samael, Lilith, and the Concept of Evil in Early Kabbalah, AJS Review, vol. 5, 1980.
• Dan, Joseph; The ‘Unique Cherub’ Circle, Tübingen: J.C.B. Mohr, 1999.
• Dan, J. and Kiener, R.; The Early Kabbalah, Mahwah, N.J.: Paulist Press, 1986.
• Dennis, G.; The Encyclopedia of Jewish Myth, Magic, and Mysticism, St. Paul: Llewellyn Wordwide, 2007.
• Fine, Lawrence, ed. Essential Papers in Kabbalah, New York: Presa NYU, 1995.
• Fine, Lawrence; Physician of the Soul, Healer of the Cosmos: Isaac Luria and his Kabbalistic Fellowship, Stanford: Presa Stanford University, 2003.
• Fine, Lawrence; Safed Spirituality, Mahwah, N.J.: Presa Paulist, 1989.
• Fine, Lawrence, ed., Judaism in Practice, Princeton N.J.: Princeton University Presa, 2001.
• Green, Arthur; EHYEH: A Kabbalah for Tomorrow. Woodstock: Publicaţia Jewish Lights, 2003.
• Hecker, Joel; Mystical Bodies, Mystical Meals: Eating and Embodiment in Medieval Kabbalah. Detroit: Presa Wayne State University, 2005.
• Idel, Moshe; Kabbalah: New Perspectives. New Haven and London: Presa de la Yale University, 1988.
• Idel, Moshe; The Golem: Jewish Magical and Mystical Traditions on the Artificial Anthropoid, New York: Presa SUNY, 1990.
• Idel, Moshe; Hasidism: Between Ecstasy and Magic, New York: Presa SUNY, 1995.
• Idel, Moshe; Kabbalistic Prayer and Color, Approaches to Judaism in Medieval Times, D. Blumenthal, ed., Chicago: Presa Şcolarului, 1985.
• Idel, Moshe; The Mystica Experience in Abraham Abulafia, New York, Presa SUNY, 1988.
• Idel, Moshe; Kabbalah: New Perspectives, New Haven, Presa Yale, 1988.
• Idel, Moshe; Magic and Kabbalah in the ‘Book of the Responding Entity’; Lecturile VI ale lui Solomon Goldman, Chicago: Presa Spertus College of Judaica, 1993.
• Idel, Moshe; The Story of Rabbi Joseph della Reina; Behayahu, Studii şi texte despre istoria Comunităţii iudaice din Safed.
• Aryeh Kaplan|Kaplan, Aryeh; Inner Space: Introduction to Kabbalah, Meditation and Prophecy. Moznaim Publishing Corp 1990.
• John W. McGinley; ‘The Written’ as the Vocation of Conceiving Jewishly; ISBN 0-595-40488-X
• Petrisor, Raul; Kabbala – Teorie si practica, Bucuresti: Editura Coresi, 2010; ISBN 978-973-137-071-2
• Scholem, Gershom; Kabbalah, Jewish Publication Society.
• Scholem, Gershom; Major Trends in Jewish Mysticism, 1941.
• Wineberg, Yosef; Lessons in Tanya: The Tanya of R. Shneur Zalman of Liadi (5 volume). Merkos L’Inyonei Chinuch, 1998. ISBN 0-8266-0546-X
• Wolfson, Elliot; Through a Speculum That Shines: Vision and Imagination in Medieval Jewish Mysticism, Princeton: Presa Princeton University, 1994.
• Wolfson, Elliot; Language, Eros Being: Kabbalistic Hermeneutics and Poetic Imagination, New York: Presa Fordham University, 2005.
• Wolfson, Elliot; Venturing Beyond: Law and Morality in Kabbalistic Mysticism, Oxford: Oxford * Presa University, 2006.
• Wolfson, Elliot; Alef, Mem, Tau: Kabbalistic Musings on Time, Truth, and Death, Berkeley: Presa University of California, 2006.
• Wolfson, Elliot; Luminal Darkness: Imaginal Gleanings From Zoharic Literature, London: Publicaţii Onworld, 2007.
• The Wisdom of The Zohar: An Anthology of Texts, 3 volume, Ed. Isaiah Tishby, traduse din ebraică de David Goldstein, The Littman Library.
• Zimler, Richard; Ultimul cabalist din Lisabona, Bucuresti: Humanitas, 2007

Petrisor, Raul; Kabbala – Teorie si practica, Bucuresti: Editura Coresi, 201

Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate deCabala

• Saiturile originale de Cabala ale Asociatiei Bnei Baruch Israel:
  • http://www.kabbalah.info lb.engleza
  • http://www.kabbalah.info/romkab/index.htm lb romana
• Cabala in vizunea Gnostica
• www.scoalamisterelor.com – site in limba Română
• scoalamisterelor.blogspot.com – blog in limba Română
• Cabala, 19 iulie 2012, Radu Alexandru, CrestinOrtodox.ro

Reportaje

• Cabala, grupul înţelepţilor care nu primeşte şomeri, 7 Iunie 2011, Evenimentul zilei

Iudaism Denominaţii Schisme · Karaiţi · Iudaism ortodox · Iudaism reformat · Iudaism conservativ · Rit occidental · Sinagogă Scrieri Biblia ebraică · Tora · Talmud · Mişna · Ghemara · Chumash · Midraş · Mishnah Berurah · Tosefta · Halaha · Agada ·Shulchan Aruch · Siddur · Tosefta · Zohar · Geonim Adepţi Evrei · Regatul Iuda · Regatul Israel · Hazar Roluri religioase Rabin · Rebbe · Posek · Hazzan · Kohen/Preot · Mashgiah · Gabbai · Maggid · Mohel · Beth din · Rosh yeshiva Ritual Circumcizia · 613 porunci · Rugăciuni Calendarul ebraic şi sărbători Purim · Pesah · Şavuot · Roş haŞana · Iom Kipur · Hanuka· Nisan · Iyar · Sivan · Tammuz · Av · Elul · Tişrei · Heşvan · Kislev ·Tevet · Şevat · Adar Altele Lista sinagogilor din România · Monoteism· Istoria evreilor în România · Dumnezeu · Moise · Creştinism · Samariteni · Islam ·Limba ebraică · Listă de obiecte cu importanţă biblică · Tabernacul Personalităţi Maimonide · Abraham · Eliezer Ben-Yehuda · Theodor Herzl

Informaţii bibliotecare GND: 4029105-4

Categorie:

• Cabala
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Cabala

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/cabala-2/

Demonstrarea biblică a dumnezeirii Domnului nostru Isus Hristos

Duminică, 8 februarie 1998

A ne spori cunoştinţele despre Domnul Isus Hristos, nu doar că este un ţel nobil pentru orice creştin, dar conform lui Pavel, ar trebui să fie ţelul lui suprem, în această viaţă.

Filip.3:7-10 „Dar lucrurile, cari pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui…”

Care este, „preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu …”?

De aceea, să socotim o pierdere orice cunoştinţă deşartă şi orice imaginaţie a minţii care nu ne duce la cunoaşterea Lui. Noi avem nevoie de „cunoaşterea lui Hristos Isus”, o cunoaştere personală, care să ducă la mântuire, şi nu una mintală care să ducă la îngâmfare!

Atunci când VT a fost tradus în greceşte, în sec.II şi III înainte de Hristos (Septuaginta), numele sacru al lui Dumnezeu, YHWH, de obicei pronunţat „Iehova” sau „Yahweh”, a fost tradus prin cuvântul grecesc „Kyrios”, care înseamnă „Domnul”. Apariţia lui în NT se însumează la aprox.7000 de exemple.

Acest titlu sacru i-a fost, în mod direct, atribuit lui Isus:

Rom.10:9 „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit”.

1 Cor.12:3 „De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: ,,Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: ,,Isus este Domnul„, decât prin Duhul Sfânt”.

Filip.2:11 „şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul”. etc.

Sau, folosindu-l, Isus a fost numit „Domnul Domnilor”:

1Tim.6:13-15 „Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor…”

Apoc.17:14; 19:16 „Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, cari sunt cu El, de asemenea îi vor birui…Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: ,,Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor„

CE POT ÎNSEMNA ACESTE CORESPONDENŢE DINTRE PASAJE ALE VECHIULUI TESTAMENT ŞI PASAJE DIN NOUL TESTAMENT, APLICATE LUI ISUS HRISTOS?

Referinţe paralele din VT ale expresiei „Domnul Domnilor”:

Deut.10:17 „Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri”

Ps.136:3 „Lăudaţi pe Domnul domnilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!”

Câţi „Domn al Domnilor” există? Dacă, Isus este Dumnezeu, răspunsul este, UNUL!!

CINE ESTE DOMNUL?

Mărturisirea „Isus este Domnul” este recunoscută ca fiind una dintre cele mai timpurii mărturisiri de credinţă ale Bisericii Creştine:

Rom.10:9

1Cor.12:3

2Cor.4:5 „Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus”.

În mai multe ocazii, au aplicat pasaje care se referă la Iehova Dumnezeu – YAHWEH – direct lui Isus :

DOMNIA ŞI STĂPÂNIREA, A CUI ESTE?

Fapte 2:34 „Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: ,,Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea, pânăce voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale”. Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi”

Rom.8:34 …

1Cor.15:24-25 „În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale”

Evrei 10:12-13 „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui”

1Petru 3:22 („…care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile”),

se aplică la,

Psalmul 110:1 „(Un psalm al lui David.) Domnul a zis Domnului meu: ,,Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale”. Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: ,,Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!”

CINE ESTE CEL CE-ŞI ARATĂ ORICUI ÎNDURAREA?

Rom.10:12 „În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaş Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă”, se aplică lui Ioel 2:32 „Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe cari-i va chema Domnul”.

CINE ESTE CEL MĂRTURISIT DE ORICE OM, DE ORICE LIMBĂ?

Filipeni 2:9-11 se aplică lui Isaia 45:23

Filip.2:9-11 „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de supt pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul”.

ISAIA 45:23 „Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va jura pe Mine”.

A CUI SLAVĂ A VĂZUT-O ISAIA ŞI DESPRE A CUI SLAVĂ A VORBIT EL?

Ioan 12:37-41 („Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, ca să se împlinească vorba, pe care o spusese proorocul Isaia: ,,Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?” De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: ,,Le-a orbit ochii, şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.” Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui, şi a vorbit despre El”)

se aplică lui Isaia 6:1-10 (în care el a avut o viziune înspăimântătoare a sfinţeniei Domnului Dumnezeu).

CINE A LUAT „ROBIA ROABĂ”?

Efes.4:8 se aplică Psalmului 68:18

Aceste PASAJE CORESPONDENTE (din VT şi NT) îl identifică clar pe Isus cu Iehova Dumnezeu.

Pasaje corespondente ale…

CREATORULUI – cine este Creatorul?

(VT)

Iov 33:4 Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.

Isaia 40:28 Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului.

Geneza 1:1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.

(NT)

Ioan 1:3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

Col.1:16-17 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile cari sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.

Evrei 1:10-12 „Şi iarăşi: ,,La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi”.

MÂNTUITORULUI – cine este Mântuitorul?

(VT)

Isa.43:11 Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este nici un Mântuitor!

Isa.45:21 Spuneţi-le, şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a proorocit aceste lucruri de la început, şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.

Osea 13:4 Dar Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine, şi nu este alt Mântuitor afară de Mine.

(NT)

Ioan 4:42 Şi ziceau femeii: ,,Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.

1Ioan 4:14 Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimes pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.

Fapte 4:12 În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.

ÎMPĂRATULUI – cine este Împăratul?

(VT)

Ps 10:16 Domnul este Împărat în veci de veci; neamurile sunt nimicite din ţara Lui.

Ps 24:8 „Cine este acest Împărat al slavei?” -Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.

Ps 24:10 „Cine este acest Împărat al slavei?” -Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei!

Ps 47:2 Căci Domnul, Cel Prea Înalt, este înfricoşat: El este Împărat mare peste tot pământul.

Ps 47:7 Căci Dumnezeu este împărat peste tot pământul: cântaţi o cântare înţeleaptă!

Ps 95:3 Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare mai presus de toţi dumnezeii.

(NT)

Matei 2:1-6 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.” Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a turburat mult; şi tot Ierusalimul s-a turburat împreună cu el. A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. ,,În Betleemul din Iudea”, i-au răspuns ei, ,,căci iată ce a fost scris prin proorocul: ,Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”

Luca 23:3 Pilat L-a întrebat: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?” ,,Da”, i-a răspuns Isus, ,,sunt.”

Ioan 19:21-22 Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor au zis lui Pilat: ,,Nu scrie: ,Împăratul Iudeilor’. Ci scrie că El a zis: ,Eu sunt Împăratul Iudeilor.” ,,Ce am scris, am scris”, a răspuns Pilat.

JUDECĂTORULUI – cine este Judecătorul?

(VT)

Ioel 3:12 Să se scoale neamurile, şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur.

Ps 7:11 Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mânie în orice vreme.

Ieremia 11:20 „O, Doamne, Dumnezeul oştirilor, Tu, care eşti un judecător drept, care cercetezi rărunchii şi inimile: fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor, căci Ţie îţi încredinţez pricina mea!

Evrei 12:23

(NT)

2Tim.4:1 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:

2Cor.5:10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

Rom.14:10 Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.

Ioan 5:22, 27 22 Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului,..Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.

STÂNCA – cine este Stânca?

(VT)

Isaia 17:10 Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale, şi nu ţi-ai adus aminte de Stânca scăpării tale.

2Samuel 22:32 Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

Deut.32:3-4 Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru! El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.

Numeri 20:10-11 …

(NT)

1Cor.10:4 şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.

1Petru 2:6-8 Căci este scris în Scriptură: ,,Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.” Cinstea aceasta este dar pentru voi cari aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, ,,piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”; şi ,,o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi.

PĂSTORULUI – cine este Păstorul?

(VT)

Isaia 40:11 El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui, şi va călăuzi blând oile cari alăptează.

Ps.100:3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui şi turma păşunei Lui.

Ps.23:1… Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

(NT)

Ioan 10:11 Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.

Evrei 13:20 Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,

1Petru 5:4 Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.

LUMINA – cine este Lumina?

(VT)

Isaia 60:20 Soarele tău nu va mai asfinţi, şi luna ta nu se va mai întuneca; căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi zilele suferinţei tale se vor sfârşi.

Ps.27:1 Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?

(NT)

Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: ,,Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.’

Ioan 1:9 A venit un om trimes de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.

ÎNCEPUTUL ŞI SFÂRŞITUL – ALFA ŞI OMEGA – cine este „Începutul şi Sfârşitul”?

(VT)

Isaia 48:12 ,,Ascultă-Mă, Iacove! Şi tu, Israele, pe care te-am chemat! Eu, Eu sunt Cel dintâi, şi tot Eu sunt şi Cel din urmă.

Isaia 44:6 ,,Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: ,Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.

Isaia 41:4 Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, cel dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.

(NT)

Apoc.1:17 Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: ,,Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,

Apoc.2:8 Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: ,,Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat:

Apoc.22:13 Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul. Isus este cel ce vorbeşte aici!

„EU SUNT” – cine este „Eu Sunt”?

(VT)

Exodul 3:14

Isaia 43:10

Deut.32:39

GLORIA LUI DUMNEZEU ÎI ESTE DATĂ LUI ISUS

Slava lui Dumnezeu care este arătarea/manifestarea vizibilă a măreţiei Sale, şi care în Iudaism a slujit de substitut al numelui sacru, şi de care omul nu se poate apropia (este incomunicabilă), NT o atribuie lui Isus (Ioan 12:41), sau îl numeşte pe Isus, arătarea slavei lui Dumnezeu:

1Cor.2:8 Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.

Iacov 2:1 Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului.

2Cor.4:4 „…Evanghelia slavei lui Hristos”

Evrei 1:3 „oglindirea slavei Lui, …întipărirea Fiinţei Lui”

Ioan 17:5 Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.

ÎNCHINAREA DATORATĂ LUI DUMNEZEU, ÎI ESTE DATĂ LUI ISUS

Pentru Iudeu, a se închina unui alt Dumnezeu, în afară de Dumnezeul Israelului, era cea mai mare urâciune. Totuşi începând cu primii ucenicii, Iudei, i-au adus închinare acestui om, care era Isus. Acest fapt face ca toate atribuirile din NT de dumnezeire Domnului Isus, să fie atât de impresionante.

Doxologiile îi sunt adresate lui Isus: Rom.9:5; 2Tim.4:18; 2Petru 3:18; Apoc.1:5f – unele adresate atât Tatălui cât şi Fiului: Apoc.5:13; 7:10

Rugăciuni, îi sunt adresate lui Hristos: Fapte 7:59f; 9:13f; 1Cor.16:22; Apoc.22:20, etc.

La învierea lui Isus, reacţia ucenicilor este tipică – I s-au închinat – Mat.28:17; Luca 24:52 – închinare care-şi găseşte ecoul în închinarea îngerilor din Apocalipsa 5:12; „Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”

CONCLUZIE

Mărturia Scripturii cu privire la Dumnezeirea Domnului Isus Hristos, este pur şi simplu copleşitoare! Acest om, care s-a născut ca şi om, a trăit ca şi om, nu a fost doar un om!! Dând la o parte cortina trupului Său de carne, descoperim că El a fost Dumnezeu, ce a ales să se învăluie în trup, pentru mântuirea şi aducerea noastră înapoi la El.

Aceste argumente indiscutabile, demonstrează că Dumnezeirea lui Isus Hristos este principala bază a finalităţii revelaţiei lui Dumnezeu, făcută acestei lumi, şi a validării mântuirii creştine. Dacă Isus nu este însuşi Dumnezeul ce a venit la noi, atunci revelaţia pe care El a adus-o, nu este aceea a adevăratei Dumnezeirii. Nu este descoperirea finală a lui Dumnezeu, şi ca prin urmare, poate fi depăşită/întrecută de o alta! Ba chiar, o alta ar fi necesară, pentru că prin El noi nu am ajuns încă la cunoaşterea lui Dumnezeu. Negarea Dumnezeirii lui Isus Hristos, demolează dintr-o lovitură toate speranţele Evangheliei şi ne aduce înapoi, acolo unde am fost înainte ca El să fi venit! Bâjbâind în întunericul minţilor noastre rătăcite şi pierduţi în lumea pretenţiilor ilegitime şi confuze la Dumnezeire.

Dacă Isus nu este Dumnezeu, din fire, atunci mântuirea pe care El a adus-o, este zadarnică – incapabilă să mântuiască şi să ducă la desăvârşire. Iertarea nu s-a procurat pentru noi, pentru că dacă împotriva lui Dumnezeu am păcătuit, doar El poate să ierte.

Dacă Isus nu este Dumnezeu, atunci, pur şi simplu, El este un intrus în relaţia noastră cu Dumnezeu, iar moartea Lui pe cruce şi ispăşirea Sa este irelevantă pentru statutul nostru moral înaintea lui Dumnezeu. Sentimentele noastre de pace şi de încredere în El nu sunt justificate, iar noi suntem din nou puşi în situaţia imposibilă de a încerca să ne îndreptăţim singuri înaintea lui Dumnezeu. Amăgirea noastră este în culmea ei!

Din fericire, suntem cruţaţi de acest coşmar pentru că realitatea persoanei Sale ne dictează finalitatea adevărului revelat în El şi autenticitatea răscumpărării realizate de El.

ACEASTA ESTE CEA MAI BUNĂ RECOMANDARE A RELIGIEI CREŞTINE: Şi anume că este întemeiată de Cel ce l-a cunoscut pe Dumnezeu cel mai bine, care este egalul Lui, are aceeaşi natură cu a Lui, şi i-a fost cel mai apropiat!

A CUNOAŞTE CINE ESTE ISUS REPREZINTĂ ELEMENTUL DE BAZĂ ÎN CREDINŢA CREŞTINĂ: „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, si care este Isus Hristos” (1 Cor.3:11).

DEDUCŢII PRACTICE ALE D-ZEIRII LUI ISUS

O completă şi desăvârşită cunoaştere a lui Dumnezeu poate fi obţinută doar prin Fiul. De aceea, cei ce vor să-l cunoască pe Dumnezeu, la El trebuie să vină!

După cât de bine îl cunoşti pe Isus poţi să-ţi dai seama cât de bine îl cunoşti pe Tatăl :

Ioan 1:18 „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut”

Dacă îl ai pe Fiul îl ai şi pe Tatăl :

1 Ioan 2:22-24

„Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl. Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămânea în Fiul şi în Tatăl.”

Dacă îl cinsteşti pe Fiul îl cinsteşti pe Tatăl :

Ioan 5:23

„Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimes.”

Martin Luther once said, „Anything that one imagines of God apart from Christ is only useless thinking and vain idolatry.”

Fiindcă Isus este Dumnezeu, pocăinţa noastră faţă de Dumnezeu este primită, credinţa eficientă, înnoirea noastră posibilă, înfierea şi îndreptăţirea realizată, iar sfinţirea asigurată. Aceasta este religia creştină!

Câte motive să ne închinăm lui aşa cum îngerii din ceruri au făcut-o!

Walter Martin:

„În virtutea divinităţii Sale adevărate şi umanităţii Lui perfecte, Isus transcende toate personalităţile umane ce au existat în această lume. Mahomed, se pretinde că a fost un profet; Buddha, un învăţător; Confucius, un politician moral; Zoroastru, un înţelept; Ghandi, un mistic hindus şi un reformator social. Deşi învăţăturile acestor oameni morţi (ce au dispărut), au continuat să existe, oasele lor putrezesc în mormintele lumii acesteia. Dar, Hristosul Scripturilor, nu doar că trăieşte, prin învăţăturile Sale şi în inimile urmaşilor Săi, ci şi trăieşte „aşezat la dreapta Tatălui”, mijlocind pentru ai Săi! (Evrei 7:25)

De aceea, Creştinismul nu se fundamentează doar pe principiile şi învăţăturile lui Isus, ci pe faptul Întrupării Sale, al Învierii şi al Dumnezeirii Sale…Nu putem să credem mai puţin de atât, fiindcă Scriptura nu ne permite!”

Doctrine

https://www.rcrwebsite.com/deityofc.htm

Clarificări esențiale de Crăciun

Doina Bejenaru  23-12-2018 17:17:59

Am ajuns încă odată, prin mila lui Dumnezeu, în prag de sărbătoare. Știu că au fost multe lucruri care au anticipat sărbătoarea din plin și în acest an (concerte, colinde, decoruri speciale, agitație și multă aglomerație), dar acum chiar că am ajuns în pragul Crăciunului. Mâine este Ajunul și poimâine – Crăciunul. Este un moment potrivit să ne mai potolim agitația și alergarea frenetică dintr-un loc într-altul, dintr-un magazin în altul și să medităm, să cugetăm la ce s-a întâmplat de fapt, cu adevărat, la primul Crăciun. O vom face, oare?

Există riscul, dacă nu suntem atenți să ne lăsăm atrași în chestiuni secundare, absolut paralele cu ce înseamnă esența sărbătorii și semnificatia ei profundă. Trăim o vreme de „fake news”, manipulări grosolane, intoxicări mediatice, de adevăruri spuse doar pe jumătate sau răstălmacite, o vreme de minciuni frumos ambalate care se vând bine… Într-o asemenea vreme, să ne asigurăm că sursa noastră principală de informare rămâne Cuvântul lui Dumnezeu care își face lucrarea sa tainică într-o inimă iluminată de Duhul lui Dumnezeu.

Însă nu pericolul seducerii cu idei false sau noțiuni greșite venite din exterior, este ceea ce mă interesează aici. Un pericol poate veni chiar din inima noastră, dintr-o teologie greșită, dintr-o falsă înțelegere a mesajului biblic. Un asemenea pericol poate fi ideea că noi, ființele umane păcătoase am fi meritat cumva să avem parte de Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Că noi, am fi avut o asemenea valoare încât Dumnezeu nu a mai putut suporta singurătea cosmică în care Se afla, și a pus în acțiune un plan de salvare a noastră, pentru a-i ține companie o veșnicie întreagă. (Desigur, nu veți auzi această expresie verbatim, dar ideea este acolo…).

Realitatea pe care Scriptura o prezintă este cu totul alta: Dumnezeul Triunic în care credem noi creștinii presupune o relație perfectă a trei persoane aflate într-o comuniune plină de iubire, din eternitate. Această comuniune nu înseamnă altceva decât plenitudine perfectă. Nu exista nicio deficiență, niciun minus, nicio lipsă la Dumnezeul nostru. Motivul pentru care El a decis să creeze mai întâi umanitatea și apoi să o răscumpere, trimițându-L pe unicul Său Fiu este altul decât alungarea unei singuratăți existențiale în care S-ar fi aflat. Mai degrabă, din plinătatea dragostei Sale, a împlinirii Sale totale, Dumnezeu vrea să facă parte unor oameni creati după chipul Său, dar căzuți în păcat, șansa de a gusta din tot ce este și are Dumnezeu.

Revelația ioanină este clară: „Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.“ (1 Ioan 4:10). Nu noi –  nimic de la noi, ci totul de la El: inițiativa Lui, lucrarea Lui, salvarea Lui și în final – gloria Lui. Totul e har! „Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Rom.11:36). Este clar pentru tine? Dacă da, rămâi uimit la gândul că deși tu și eu nu aveam nimic vrednic de recomandare, am devenit obiectul dragostei Lui!

Adu-i închinarea ta, slujirea ta, credincioșia ta și lasă-L să îți schimbe viața în chipul Său frumos și blând. Atunci și alții vor putea înțelege clar rostul pentru care Dumnezeu S-a făcut om. Un Crăciun fericit tuturor celor care au înțeles că totul este prin har!

Marius Birgean,

Pastor al bisericii baptiste Emanuel Timișoara

https://www.stiricrestine.ro/2018/12/23/clarificari-esentiale-de-craciun/?

Studenții la medicină au colindat pacienții în patru spitale din București

 Doina Bejenaru  24-12-2018 17:36:56

Peste 60 de studenți la medicină și teologie s-au echipat cu bucurie, dragoste, compasiune, melodii cu vestea bună și instrumente și au pornit la colindat. Nu colindatul ăla obișnuit la care primesc bomboane sau bani de buzunar. În pragul Nașterii Domnului, viitorii doctori pentru trup şi suflet au vizitat patru spitale din București. Pe lista instituțiilor medicale, de bucuria transmisă prin colinzi, s-au bucurat pacienții de la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, Institutul de Recuperare Filantropia, Spitalul de Urgență pentru copii Grigore Alexăndrescu și Institutul Oncologic București.

Cum îi marchează această experiență? De ce în toiul examenelor își dedică timp pentru acest turneu inedit și cum trăiesc aceste momente printre bolnavi în prag de Crăciun? Ne spun în câteva impresii culese de la cei implicați activ în eveniment.

„Holuri de spital pustii. Liniște. Nimeni nu se așteaptă la ce o să urmeze. Noi intrăm și ne aliniem pe marginile culoarului. Unii dintre noi merg din salon în salon să anunțe pacienții că am venit să le aducem vești bune… prin cântec! Cei care se pot deplasa ies din saloane și ne privesc curioși. Începem să cântăm. Tot mai mulți ies. Mulți ne filmează, cu ochii plini de lacrimi, cu sufletul inundat de bucurie. Poate ne filmează ca cei care nu s-au putut deplasa să ne vadă și ei, măcar astfel. După fiecare colind, aplauze, felicitări pentru ceea ce facem! Vor să ne onoreze în mod tradițional, posibilități. Bineînțeles nu primim nici un ban. Doar câteva fructe, la insistențele vehemente ale câtorva paciente. Astfel de mulțumiri sincere, rar îți e dat să primești. Expresia fețelor lor, bucuria care apare pe fețele transfigurate de boală, e ceva ce nu vom uita, nu putem uita! Tocmai oamenii aceștia, care au gustat din plin suferința, ne vorbesc despre micile bucurii, ei știu că acestea sunt de fapt cele mai importante. Și ce preț greu au avut de plătit pentru a ajunge la înțelepciunea aceasta! Am mers acolo cu gândul să dăruim din ce avem, timp, energie, bucurie, inimi înălțate în cântec. Am plecat de acolo cu timpul investit, cu energie sporită, cu inimi pline de bucurie. Am vrut să dăruim dar am primit înmiit. Am plecat mai bogați! A meritat investiția! Slavă Domnului pentru astfel de ocazii! Am văzut oameni în scaune cu rotile, oameni care se ajutau de bastoane pentru a se deplasa, oameni cu sufletele îngenunchiate de boală care zâmbeau printre lacrimile calde care li se prelingeau pe obraji. Astfel de mulțumiri, astfel de binecuvântări, astfel de urări ca cele primite de la acei oameni, cărora le-am cântat pentru câteva minute, dar în care sperăm că au simțit un strop de veșnicie, astfel de cuvinte ca ale acelor oameni, care au gustat din plin ce înseamnă suferința, nu vom mai auzi în altă parte. Ei trăiesc greutăți de neimaginat, ei gustă o porție prea mare din ce înseamnă suferința, însă tocmai ei sunt cei mai capabili să ne îndemne pe noi toți să prețuim micile bucurii. Am fost acolo să dăruim bucurie, dar noi suntem cei care am plecat mai bogați, mai încurajați!”, ne-a împărtășit cu emoții Estera Pârvu, studentă în anul patru la medicină generală.

„Cu prilejul nașterii Mântuitorului, am avut deosebita plăcere și harul ca împreună cu alți tineri să colindăm spitalele zonale și din împrejurimi. Am profitat și de această oportunitate pentru a împrăștia suferinzilor mireasma Evangheliei prin distribuirea de Noi Testamente și calendare „Sămânță Bună”. Oamenii au fost copleșiți și marcați de Vestea Bună a Evangheliei. De asemenea, ne-am exercitat credința și crezul, rugându-ne pentru unii dintre suferinzi și aceștia au fost încurajați și mângâiați. Alături de rugăciune, le-am împărtășit cuvinte izvorâte din Cuvânt cu scopul de a-i încuraja să persevereze și să mențină o atitudine reverențioasă în încercare”, Ioan, student în anul trei la Institutul Teologic Penticostal.

„Știți ce mi-a spus o bătrânică deaproape 90 ani? Că era foarte sigură de venirea noastră… și ne aștepta nerăbdătoare… e al treilea an în care ne ascultă”, ne-a mărturisit Damaris Jinga.

Tinerii implicați în această slujire sunt membri ai Asociației medicilor Creștini din România. Studenți la medicină generală, medicină dentară și farmacie au făcut din acest eveniment o tradiție care scrie o istorie de peste 7 ani. De anul trecut, alături de studenții mediciniști fac parte din acțiune și studenții la teologie al Institutului Teologic Penticostal din București. Odată cu Vestea Bună transmisă prin cânt, tinerii au distribuit și peste 650 de Noi Testamente și calendare creștine, pentru ca cei ce au auzit, să guste în profunzime din bunătatea Cuvântului lui Dumnezeu.

Binecuvântații în rugăciune pentru inițiativa lor și urmați-le exemplul, mai sunt multe spitale şi mulţi bolnavi în România. Rugați-vă și pentru cei care vor petrece aceste sărbători pe un pat de spital. Rugați-vă pentru bolnavii care au nevoiede vindecare trupească, sufletească și duhovnicească.

Mulțumiți la aceste sărbători pentru harul și bunătatea Domnului și binecuvântați prin rugăciune pe cei aflați îndurere.

Sărbători Diferite cu gândul la iesle!

https://www.stiricrestine.ro/2018/12/24/studentii-la-medicina-au-colindat-pacientii-in-patru-spitale-din-bucuresti

Paul Negruț „Crăciunul văzut prin ochii Mariei”

 

MAI MULTE ÎN CRESTINTOTAL.RO

• Paul Negrut – Craciunul vazut din Cer!

  Paul Negrut – Craciunul vazut din Cer! Paul Negrut – Craciunul vazut din Cer! Paul Negrut – Craciunul vazut din Cer!

• Paul Negrut – „Cine este adevaratul Dumnezeu?”

  Paul Negrut – „Cine este adevaratul Dumnezeu?”

  https://wordpress.com/read/feeds/80941605/posts/2113301583

Biserica penticostală „Flacăra speranței”

Proiecte / By Genesis

Proiectul Bisericii „Flacăra Speranței” a luat naștere în Biserica Betel Constanța, din dorința de a împărtăși Vestea Bună într-un mod cât mai eficient pentru orașul Constanța. Am înțeles în cadrul echipei de coordonare că una dintre modalitățile pe care Dumnezeu le folosește este și înființarea – cu ajutor din partea bisericii mamă – de noi puncte de lucru, care să devină în timp comunități creștine de sine stătătoare. Ca țintă, am discutat despre o zonă opusă geografic celei în care se află clădirea Bisericii Betel, pentru a încuraja implicarea oamenilor din acea zonă în activitățile bisericii, venind noi mai aproape de ei. De asemenea, un câștig însemnat este procesul de multiplicare a liderilor, prin încurajarea spre slujire făcută oamenilor a căror singură implicare în Biserică era participarea la slujbe.

Viziunea a început să se dezvolte atunci când Gabriel Șmalberger a făcut primii pași adunând în jurul lui un grup nucleu, care avea să reprezinte punctul de pornire al noii lucrări. La slujba de Paști din anul 2013, Biserica Betel s-a rugat pentru grupul nucleu, declarând astfel oficial susținerea pentru dezvoltarea grupului în direcția înființăriireaunei noi biserici creștin-penticostale în cartierul Tomis Nord din Constanța.

În prezent Biserica Flacăra Speranței își desfășoară activitatea ca biserică de sine stătătoare, fiind înființată oficial în luna septembrie 2017, și coordonată de pastorul Gabriel Șmalberger, având ca scop principal dezvoltarea lucrării de evanghelizare în partea de nord a orașului Constanța.

Declarație de Viziune:

• Biserica Flacăra Speranței există pentru:
• Evanghelizarea zonei de Nord a orașului Constanța;
• Abordarea studenților din Campusul universitar;
• Ucenicizarea celor convertiți și echiparea lor – o biserică centru de instruire;  Manifestarea într-un mod natural a bucuriei și a darurilor Duhului Sfânt atât în închinare, cât și în slujire;
• Lucrare și misiune în grupurile etnice din orașul Constanța și până la marginile Pământului.

Misiunea Bisericii Flacăra Speranței:

• Închinare
• Evanghelizare
• Ucenicizare
• Multiplicare

Pastor GABRIEL ȘMALBERGER

Spitalul de leproși din Tichilești

Proiecte / By Genesis

Oferirea de ajutor pentru spitalul de leproși din România a fost o parte din lucrarea „Bread of Life” de peste zece ani. Oferim periodic pachete care constă în alimente, obiecte de igienă, îmbrăcăminte, lenjerie de pat, pături și alte obiecte pentru persoanele care suferă de această boală teribilă. Salutăm frații și surorile în Hristos să ni se alăture și să le arătăm că nu sunt uitați de Dumnezeu, care îi iubește foarte mult.

• 

• 

•