Atunci când răspunsul Cerului doare

27 noiembrie 2018sfmartian

Exodul poporului ales al lui Dumnezeu ar constitui o epopee fascinantă, tulburătoare, chiar dacă am reuşi s-o disociem de supranatural. Dar nu se poate. Şi asta pentru că au avut un traseu presărat cu miracole. Călcau din minune în minune.

Să începem cu trecerea Mării Roşii? Tensiunea dramatică era sufocantă, când simţeau în ceafă răsuflarea fierbinte, năduşită, a cailor de la carele de luptă ale egiptenilor, ale unui Faraon înnebunit de furie, iar în faţă…râpele abrupte dinspre mare. Adică dinspre abis. Dinspre moarte.

Şi a fost toiagul izbăvitor. A fost Dumnezeu! Au urmat minunile de la Mara, Masa şi Meriba, Refidim şi multe, multe altele. Dar au fost şi minuni care îi însoţeau neîncetat. Cum era călăuzirea de zi şi de noapte. Cu “gipiesul” lui Dumnezeu. Sau faptul că au purtat aceeaşi încălţăminte timp de patruzeci de ani!

Dar să vorbim despre mâncarea lor. Altă minune! Dumnezeu a hotărât să le dea copiilor Lui…MANĂ. Pe care o culegeau în fiecare dimineaţă pentru ziua în curs şi făceau nişte turte cu gust de …untdelemn şi miere. Delicatese! Aportul caloric? Carbohidraţi? Glucide şi lipide? Cui îi păsa? Toate erau după tabelele lui Dumnezeu.

Curat huzur! Şi…totuşi. Mânaţi de un duh de nemulţumire, au cârtit, regretând, chipurile, vremurile “bune” din Egipt. Uitând că acolo, unde au fost robi timp de patru secole, munceau sub lovituri de bici şi-şi mâncau pâinea printre lacrimi amare.

Vrem carne! Da, Israele? Pâinea te aşteaptă în faţa cortului în fiecare dimineaţă, fără şă scrijeleşti glia asudând, fară să dai cu sapa. Şi tu o dai pe râzgâială. Atitudine de copil răsfăţat. Oare ne este străină această lipsă de recunoştinţă?

Dar pentru că Dumnezeu le-a arătat că poate, ei voiau altceva. Poate că El nu ştia ce le prieşte, nu le cunoştea gusturile.

A trimis Dumnezeu, cu un vânt dinspre mare, prepeliţe încât acopereau faţa pământului într-un strat de doi coţi, cale de o zi într-o parte şi o zi în cealaltă de la tabără. Carne pentru o lună, suficientă pentru tot poporul.

“Dar pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a apins de mânie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.”(Numeri 11:33)

Dumnezeu ne vrea copii ascultători, nu răsfăţaţi. Isus ne învaţă să cerem ORICE în numele Lui, dar cât e de…cuprinzător este acest “orice”? Putem să cerem orice din sfera voii Lui. Şi un copil ascultător ştie care este această voie.

Tot Isus ne mai spune că dacă vom căuta cu precădere neprihănirea, atunci hrana, îmbrăcămintea, adică nevoile imediate, ne vor fi date ca bonus. Pentru că Tatăl nostru ne cunoaşte nevoile. Şi, în dragostea Lui, se va îngriji să avem şi…desert.

“Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” acceptând voia Ta! Şi având motivaţii sănătoase. Ca să ne putem bucura de răspunsul Cerului.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 27 noiembrie 2018

https://simfelixmarblog.wordpress.com/2018/11/27/atunci-cand-raspunsul-cerului-doare/

Corectitudinea politică îngroapă Crăciunul

22 decembrie 2015 sfmartian

Asupra conceptului de „corect politic”, sau „political correctness” așa cum s-a impus în lucrările de specialitate, n-am meditat, considerându-l vreun moft de-al postmodernismului. L-am ignorat chiar, până când i-am văzut agresivitatea virulentă.
Și iată că, de unde până acum am învățat că minoritatea se supune majorității, vedem acum că este corect politic să acordăm minorităților nu doar o atenție deosebită, ci atitudinea să ne fie plină de menajamente, mergând spre discriminare pozitivă.

La prima vedere ar părea un lucru bun. S-ar părea că este vorba de grija fața de semeni, de ajutorul acordat pentru a se integra, de a se simți în largul lor. Și n-am avea nimic împotrivă să umblăm cu mănuși. La gură. Adică să ne adaptăm vocabularul de o așa manieră, încât măria sa minoritarul (religios, sexual, etc) să nu se simtă jignit. Să nu folosim, deci, cuvinte care le-ar crea disconfort.

Îmi și imaginez o scenă cu galeria unei echipe de fotbal, ieșind de pe stadion după ce arbitrul le-a „furat” meciul din finală. Și în manifestările lor „culturale”, să-i oprești, spunându-le: Gata cu fotbalul, băieți! Tocmai trecem pe lângă doi șahiști care-l mută pe Karpov la d4, și n-am vrea să-i deranjăm cu problemele noastre, care nu-i interesează. N-ar fi –ați ghicit- corect politic.

În această fază a vocabularului, a înlocuirii unor termeni, conceptul pare inofensiv, dar aprofundându-l descoperi că este o ideologie totalitară.
Ce legătură are cu Crăciunul? Să ne întoarcem puțin în timp. Cu ceva ani în urmă eram îngrijorați că semenii noștri, deși se bucură de Sărbătoarea Crăciunului, nu acordă suficientă atenție Sărbătoritului.

De fapt aceasta este atitudinea adulților care se duc într-o familie, invitați fiind la aniversarea vreunui copilaș. Fac totul să se simtă bine, uitând cu desăvârșire că undeva într-un pătuț gângurește cel sărbătorit.

O atitudine similară la Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este dăunătoare. E de rău, ziceam. Mai rău nu se poate. Și iată cum realitatea contemporană ne contrazice. Se poate și mai rău.

Dacă în această tratare superficială a Nașterii mai era speranță de trezire, de înțelegere a realității, acum se încearcă ștergerea oricărei semnificații. Chiar și a numelui sărbătorii.
Corectitudinea politică ne cere să renunțăm la însemne, la simbolurile creștine, pentru a nu-i deranja pe semenii noștri aparținând minorităților religioase. Este un prim pas.

Următorul este renunțarea la sărbători. Sau la numele și semnificația lor.
Și ceea ce n-a reușit comunismul, înlocuirea Crăciunului cu Moș Gerilă, reușește acum democrația occidentală prin corectitudine politică. Sărbători neutre, pentru a nu deranja pe nimeni. Și mass-media are aportul ei.

S-a sărbătorit, poate, Crăciunul dintr-o inerție imprimată de tradiție, dar atâta vreme cât colindele mai duceau vestea bună, mai era speranță. Ce facem însă cu generația crescută în supunere față de corectitudinea politică, căreia nu-i vede fața hidoasă?

În Occident lucrurile merg în direcția dorită de cei care trag sforile. Sau de cel care-i călăuzește pe aceștia. Și știm noi cine. Iar oamenii asistă nepăsători cum se îngroapă Crăciunul.

La noi lucrurile nu stau chiar așa. Deocamdată. Și până ne mai putem bucura de Crăciun, haideți s-o facem. Alături de Sărbătorit.
Cristos S-a născut! Sărbători fericite!

Simion Felix Marțian Vulcan, 22 decembrie 2015

https://simfelixmarblog.wordpress.com/2015/12/22/corectitudinea-politica-ingroapa-craciunul-2/

Cuvantul Lui Dumnezeu pentru Astazi – 17.12.2018

Publicat pe 17 decembrie 2018 de ADMIN în Cuvantul Lui Dumnezeu pentru Astazi

 

Cuvantul Lui Dumnezeu pentru Astazi – 17.12.2018

Bucuria mântuirii într-o lume suferindă Partea a III-a de Danny Bond

Bucuria mântuirii într-o lume suferindă  Partea a III-a de Danny Bond

Data trecută ne-am aflat în Petru, am studiat primul capitol din I Petru, versetul 6 şi am vorbit despre încercări şi despre testarea credinţei noastre. În principiu, data trecută am făcut o lecţie teologică practică despre necaz. Astăzi ne vom îndrepta atenţia la I Petru, capitolul 1, versetul 7, dar numai la prima jumătate a acestui verset.

Sunt conştient de trăsătura psihică a oamenilor din zilele noastre -aceea că au fost antrenaţi să privească în loc să asculte. Aşa că te uiţi la ştiri şi ţi se arată totul, vizual, în faţa ochilor, în clipuri de 20 de secunde, în filmele şi spectacolele TV de astăzi, ai cam cinci canale de emise menite a-ţi capta interesul. Nimic nu este tratat cu minuţiozitate în nici o clasă socială din zilele noastre şi astfel suntem învăţaţi să fim superficiali. Ca pastor sunt foarte îngrijorat de acest fapt. Fac comentarii la adresa celor ce dorm în biserică, şi nu sunt cinstiţi prea mulţi, în general îi cunosc. V-aş putea spune acum ,,probabil acest om, această femeie de aici va adormi” şi, urmărindu-i, în aproximativ 5 minute adorm, îi cunosc. În general pot să-mi dau seama ce fel de mesaj va face mai multe persoane să aţipească şi să-şi piardă atenţia. Toate aceste idei sunt menite să ne reamintească de faptul că săptămâna trecută ne-am aflat în Petru şi am studiat I Petru 1: 6, am vorbit despre necaz, încercări şi testare. Acum, superficialitatea minţii noastre conformă anilor ’90, vă va sugera probabil că în cazul în care vom vorbi iarăşi despre acestea astăzi, voi deja aţi înţeles chestiunile respective şi veţi fi astfel tentaţi să nu mai fiţi atenţi. Deoarece de îndată ce ne vom întoarce la acest studiu şi veţi auzi din nou cuvântul ,,credinţă”, ,,testare”, ,,încercare” vă veţi spune: ,,o nu, acest om se mişcă aşa de încet şi acum ne va tortura cu aceleaşi idei” şi începeţi să nu mai fiţi atenţi. Dar am aflat că de obicei nu aţi înţeles mesajul, deoarece suntem atât de superficiali acesta este un semn clar de superficialitate să crezi că ai priceput ceva fără ca în realitate să se fi întâmplat astfel. Vreau să vă spun că cei mai superficiali oameni pe care îi ştiu sunt şi cei mai slabi ascultători, ei întotdeauna cred că au priceput când în realitate n-au înţeles. Creştinii pe care îi cunosc şi care sunt înţepeniţi spiritual an după an, după an, după an – care nu ştiu cum să-şi trateze problemele şi ne produc necazuri celorlalţi pentru că rămân permanent imaturi spiritual – sunt cei mai slabi ascultători. Şi aceasta deoarece aţi căpătat ceea ce societatea actuală produce -adică o inabilitate de a asculta şi gândi în profunzime. Am ca scop în această biserică crearea, cultivarea adâncimii spirituale în voi. nu am intenţia de a vă acuza şi a spune că aveţi dificultăţi în a asculta orice fel de amănunt sau de a mă întoarce la un subiect discutat anterior, nu este în mod necesar vina voastră pentru mediul în care aţi crescut sau pentru felul în care este lumea înconjurătoare, dar dacă persistaţi în a rămâne în acest stadiu sunteţi vinovaţi, iar eu vreau să fac tot posibilul, ca şi cei ce conduc biserica aceasta, pentru a vă învăţa profunzimea întru Hristos. Pentru binele vostru. Cu adevărat pentru bunăstarea voastră.

Aşa că ne întoarcem la discuţia despre încercări şi vă spun: nu aţi înţeles încă totul de data trecută, şi veţi trece prin atâtea încercări grele în viaţă încât aveţi nevoie de tot ajutorul pe care-l puteţi avea. La fel şi eu. Dar sunt înfiorat să vorbesc despre cea ce vom trata astăzi.

Data trecută, necazul în amănunt. Cinci lucruri despre necaz. Necaz în general vreau să spun. Astăzi mai multe amănunte despre încercări şi testare. Deci, data trecută teologia generală a necazului. Astăzi câteva detalii despre cum lucrează încercările în viaţa ta, este o diferenţă aşa că nu vă închideţi urechile pentru că aveţi nevoie de acestea. Pentru unii dintre voi veşnicia voastră depinde de ceea ce veţi auzi, deoarece în acest moment nu sunteţi spre drumul spre Cer, deşi puteţi avea impresia că sunteţi. Aşa că trebuie să fiţi atenţi la aceste chestiuni. Dacă trebuie să dormiţi astăzi, atunci mergeţi acasă. Nu vă voi mai avertiza de aici înainte.

I Petru 1:7 vorbeşte despre încercarea credinţei voastre. Vedeţi aceasta chiar la început? Încercarea credinţei voastre. În versetul 6 el spune: ,,în aceasta vă bucuraţi mult, chiar dacă acum, pentru puţină vreme, dacă trebuie, sunteţi întristaţi prin felurite încercări.” Bucuria în mijlocul suferinţei. ,,Pentru ca încercarea credinţei voastre…”. Vă puteţi bucura datorită acestui proces aplicat credinţei voastre, care dovedeşte dacă este pură sau nu, şi ajungeţi la stadiul matur în care înţelegeţi că această credinţă a voastră este mai valoroasă decât orice altceva în viaţă, ,,fiind mai scumpă decât aurul care piere”. Aurul era cel mai scump lucru în acele timpuri, la fel şi în ţara noastră, acum cunoaştem lucruri mai preţioase decât aurul, ca platina şi altele. Dar aceasta este ideea aici, iar Biblia foloseşte această analogie a aurului şi argintului şi a purificării prin foc de la Iov la Maleahi şi până aici, spre sfârşitul ei.

,,Pentru ca încercarea credinţei voastre fiind mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.”

Data trecută am vorbit despre felul în care suntem încercaţi prin necaz. Vreau să detaliez puţin şi să vă sugerez următoarele: că suntem încercaţi pentru a ne dovedi credinţa, aceasta este ceea ce spune textul. Acum, chiar natura credinţei implică nevoia de a fi încercată. Ani în urmă, John Murray a spus: ,,credinţa este cunoaşterea devenită convingere şi convingerea transformată în încredere.” Acesta este procesul credinţei. Ajungi să afli adevărul despre Dumnezeu -este cunoaştere, după un timp, cunoşti că este reală şi devine convingere, iar apoi aceasta produce în viaţa ta o încredere care influenţează modul de abordare a dificultăţilor care îţi apar în cale. Înveţi să te bazezi pe Dumnezeu indiferent de circumstanţe şi să crezi în El, aceasta este credinţa.

Acum, credinţa ne este dată de Dumnezeu cu un scop anume: El vrea ca noi să o folosim, Dumnezeu doreşte ca tu să-ţi foloseşti credinţa. De exemplu, Biblia spune că ,,dreptul va trăi prin credinţă.” Această înseamnă că nu pot trăi ca un creştin fără credinţă, cel puţin pentru a fi un creştin în creştere, un creştin victorios şi un creştin în intimitate cu Hristos. Nu pot fi un soldat în împărăţia lui Dumnezeu, iar Biblia este plină de exemple şi comparaţii ale vieţii creştine cu cea a unui oştean, fără credinţă puternică, vibrantă.

Credinţa trebuie încercată, pentru că trebuie folosită. Noi mergem sus să ne primim pământul credinţei, să supunem aşa, în viaţa creştină.

Să vă dau un exemplu despre cum ar trebui folosită credinţa. Deschideţi-vă Biblia vă rog la cartea lui Luca 8:22. Ucenicii se află pe Marea Galileii, care în realitate este un lac, după cum este menţionat şi aici. Dar acest lac se află sub nivelul mării (600-800 picioare sub nivelul mării), iar vântul mătură deşertul astfel încât în câteva minute vremea se schimbă de la senin sticlă la valuri ce ameninţă viaţa pe acest lac nu prea mare. Şi aceasta este exact situaţia prezentată de Luca. imaginaţi-vă cea mai puternică furtună pe care vi-o amintiţi, o furtună care vă zboară ghivecele cu flori şi vă temeţi că va zbura şi acoperişul, sau ieşiţi afară din maşină şi pălăria vă este smulsă şi dusă de vânt pentru totdeauna, sau vântul urlă iar dacă aveţi deschisă uşiţa de la sobă se aude vuietul său, pe care dacă o închideţi, descoperiţi că vuietul încetează. Despre un asemenea vânt puternic este vorba, ceva similar. Este periculos, ameninţă viaţa.

Aşadar ei se află în toiul unei asemenea furtuni şi ies în largul lacului şi aceasta este ceea ce se întâmplă. Isus spune, în versetul 22: ,,Să trecem de cealaltă parte a lacului”, şi au lăsat barca la apă.. Acum acesta în sine, era un cuvânt încurajator, de încredere, Isus spune: ,,Vreau să trec pe malul celălalt, presupuneţi deci că orice se întâmplă vom trece de partea cealaltă”. Aşa că pornesc şi în timp ce traversau, El adoarme. În versetul 23: ,,şi furtuna a izbucnit pe lac”, iar ei luau apă în barcă, se aflau în pericol, atât de grav era, ,,Iar ei au venit la El şi l-au trezit spunându-i: [Învăţătorule, Învăţătorule, pierim!]”. Acum, aceştia sunt bărbaţi adevăraţi, nu sunt nişte indivizi slabi care au închiriat o bărcuţă cu motor ca cele de la debarcaderele actuale -o chestie din aluminiu cu motoraş cu care, de exemplu, mă plimb prin port, ei sunt pescari trecuţi prin multe şi care trăiesc pe acest lac din care îşi asigură existenţa. Aceasta este o situaţie disperată. Sunt oameni tari într-o situaţie critică. Aşa că vin şi-L trezesc pe Isus spunându-I: ,,Învăţătorule, Învăţătorule, pierim!” Atunci El s-a ridicat şi a certat vântul şi marea agitată, iar acestea au încetat şi s-a instalat calmul. Apoi El s-a întors, după ce a certat vânturile şi marea, şi i-a mustrat pe ucenici spunându-le: ,,Unde este credinţa voastră?”. Acum El le-a spus de mai multe ori: ,,O, puţin credincioşilor!”, provocând-i în acest fel, El spune: ,,Unde este credinţa voastră?”. Motivul pentru care spune acest lucru este următorul:

Ni se spune în Romani capitolul 12 că fiecărui bărbat sau femeie care este un adevărat copil al lui Dumnezeu îi este dată o măsură de credinţă. Este un dar. Aşadar Dumnezeu vă dă credinţă în calitate de copii ai Săi şi vi-o dă ca voi să o folosiţi. El aşteaptă ca în furtuni, în dificultăţi, să o folosiţi aşa cum trebuie. O veţi folosi? În acest caz sunt cei mai apropiaţi discipoli ai săi. A izbucnit o furtună iar ei nu-şi folosesc credinţa, aşa că El spune: ,,Unde vă este credinţa?”. Cu alte cuvinte: ,,Aţi primit-o, este acolo, Eu v-am dat-o. Ce aţi făcut cu ea? Încotro aţi îndreptat-o?” Şi presupun că uitându-se la noi în aceste zile, Dumnezeu ar putea spune acelaşi lucru. ,,Unde vă este credinţa?” Întrebaţi-vă acest lucru astăzi, în special cei care vă aflaţi în dificultăţi majore: unde este credinţa voastră? Dacă sunteţi cu adevărat un copil al lui Dumnezeu o aveţi, dar o şi folosiţi? El va dat-o pentru a o folosi şi pentru a o folosi în greutăţile vieţii. Dar faceţi voi acest lucru? Unde vă este credinţa?

Dar aici este un lucru încurajator. După ce i-a mustrat, vă daţi seama revăzând lucrurile, El oricum i-a ajutat. Aşadar ei greşiseră. Fusese un test: ,,Să trecem pe malul celălalt al lacului!”. Iar ei au căzut acest test. Dar El i-a ajutat oricum şi a folosit greşeala lor ca modalitate de a-i învăţa, de a-i aduce în cele din urmă la felul în care îi dorea. Vedeţi, aceasta este bunătatea şi harul Dumnezeului căruia îi slujim. Credinţa noastră va fi încercată, credinţa ne-a fost dată pentru a o folosi, şi chiar atunci când greşim este atât de încurajator să ştim că El ne va ajuta şi că El va folosi greşelile noastre pentru a ne învăţa. El este un Dumnezeu şi un Tată răbdător, iubitor. Acest este felul de lucruri fundamentale pe care trebuie să le înţelegeţi.

În Vechiul Testament există o relatare în care fii lui Israel… a fost un fel de test… o luptă… au ieşit la luptă şi au încercat să realizeze un fel de şmecherie pentru a ieşi învingători. Astfel ei au luat Chivotul Sfânt, crezând că dacă scot Chivotul câştigă bătălia. Un fel de hocus-pocus, Chivotul este aici deci Dumnezeu va lucra, iar noi vom învinge, dar ei doar şi-au arătat firea pământească prin aceasta. Ei bine, prin aceasta ei au căzut testul în luptă, necăutându-L pe Dumnezeu şi nedepinzând de El, ei doar spunându-şi: ,,vom aduce cutia, cutia magică”. Dumnezeu permite ca Sfântul Chivot să fie luat de Filisteni într-un loc numit Eben-Ezer. Aceasta a fost o mare înfrângere pentru copii lui Israel. Astfel, Filistenii au luat Chivotul şi l-au dus în templul dumnezeului lor (îi ştiţi numele Dagon), şi atunci s-a petrecut un lucru curios, au intrat în templu şi au găsit statuia lui Dagon căzută. Administratorul templului l-a aşezat din nou la locul său şi când s-au întors ziua următoare Dagon era cu faţa la pământ din nou, iar în cealaltă zi când au intrat Dagon era căzut şi cu capul şi braţele rupte. Le-a fost clar Filistenilor că Dumnezeul Israeliţilor le maltrata zeul, pe Dagon, şi le-a părut rău pentru că luaseră Chivotul Său. Dar s-au gândit că, ,,dacă El ne loveşte zeul, atunci ce ne va face nouă! Haideţi deci să ducem Chivotul de aici pentru a ne feri de mânia acestui Dumnezeu”. Apoi ei au înapoiat Chivotul copiilor lui Israel, iar aceştia au câştigat o mare victorie asupra Filistenilor. Când totul era spre sfârşit, în 1 Samuel 7:11 se spune că: ,,Bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa, au urmărit pe Filisteni, şi i-au bătut până sub Bet-car. Apoi Samuel (care a fost un judecător pe care Dumnezeu l-a ridicat la timp pentru a conduce poporul) a luat o piatră (este un semn pe care îl aşează) pe care a pus-o între Miţpa şi Şen, şi i-a pus numele Eben-Ezer” (Pentru că în Eben-Ezer fuseseră înfrânţi, şi în Eben-Ezer, într-un fel Dumnezeu îi aduce înapoi şi transformă înfrângerea în victorie, ajutându-i) Astfel Samuel aşează această piatră şi o numeşte Eben-Ezer spunând: ,,Până aici Domnul ne-a ajutat.” A urmat o minunată perioadă de închinare spunând: ,,Doamne, eşti atât de bun, eşti atât de îndurător. Am greşit, am călcat strâmb am căzut testul, dar Tu ne-ai ajutat oricum. Şi acesta este semn care să ne aducă aminte.” Eben-Ezer a devenit un cuvânt care însemna pentru ei ,,Dumnezeul nostru este Dumnezeul nostru care ne-a ajutat. El este un Dumnezeu îndurător şi iubitor.”

Cunoaşteţi cântecul pe care îl cântăm Amazing Grace (Măreţul Har ), scris de John Newton? John Newton reflectând la pasajul despre care tocmai am discutat din Samuel, a scris odată aceste cuvinte:

„His love in times past forbids me to think
He’ll leave me at last in trouble to sink.
Each sweet Ebenezer I have in review
Confirms His good pleasure
To help me quite through.”

(Dragostea Sa de-a lungul vremii nu îmi dă voie să gândesc
Că mă va lăsa în cele din urmă să mă înec în încercări.
Fiecare Eben-Ezer drag pe care mi-l amintesc
Dovedeşte voia sa minunată
De a mă ajuta să trec prin acestea.)

Îmi place aceasta. Orice eşec din trecutul meu sau al vostru, orice încercare pe care nu aţi trecut-o în viaţa de credinţă, Dumnezeu oricum a intervenit şi a transformat eşecul, El a fost răbdător v-a învăţat, v-a iubit şi v-a repus în drepturi. acesta este un Eben-Ezer în viaţa voastră şi stă ca dovadă pentru voi că Dumnezeul care a început această minunată viaţă de credinţă în voi prin bunătatea Sa, o va şi duce la bun sfârşit prin puternicul său braţ drept.

Aşa că da, aceste încercări vor veni. Credinţa voastră va fi testată, însăşi natura credinţei cere să fie testată iar Dumnezeu vă dă credinţă ca voi să o folosiţi. Asiguraţi-vă că o folosiţi. Deveniţi persoane care încep să trăiască cu acest gând: ,,iarăşi începem; acesta poate fi un test”. Şi vom vedea pe parcursul acestui mesaj, cum încercarea poate veni în atâtea feluri. Sunt uimit de numărul mare de creştini care trec prin viaţă orbi faţă de această realitate, ei nu înţeleg că acesta este un test, că aceea este o încercare şi aceasta este o încercare, şi aceea. Şi comit greşeli umblând în mod superficial, ignorant, chiar egoist, picând testele şi nepricepând mesajul. Nu este voia Domnului că noi trăim astfel, pentru că Dumnezeu vrea să ne binecuvânteze şi Dumnezeu vrea să ne folosească. Este atât de mult de lucru, recolta este mare aşa cum spune Biblia, dar lucrători sunt (cum?) puţini! Vreţi să ştiţi de ce? În parte pentru că nu sunt atât de multe vase potrivite pentru folosul Stăpânului. Lui îi plac vasele potrivite. Este important în locurile critice îndeosebi, să strângi trupele. Motivul pentru care vasele sunt puţine este pentru că atât de multe dau greş în încercări şi astfel rămân în zona gri spirituală (nu progresează) şi imaturi în viaţa de creştin. Iar Dumnezeu nu vă vrea în această poziţie, El doreşte să creşteţi.

Aşadar, însăşi natura credinţei presupune testarea. Să vă prezint şi o altă idee în acest sens, aceea că autenticitatea credinţei voastre se naşte prin încercare. Este exact ce spune Petru în 1 Petru 1:7 ,,Pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, sugerând veşnicia credinţei voastre, şi care este cercetat prin foc”

Cum îmi poţi spune că eşti un credincios în Isus Hristos şi că ştii că Îi aparţii şi că vei merge în cer, şi cum îmi poţi spune că ai credinţă dacă această credinţă a ta nu a fost încercată niciodată? Dacă până acum ai trecut doar prin situaţii în care ai putut să te descurci cu uşurinţă fără credinţă, de unde ştii dacă ai într-adevăr credinţă? Vedeţi, Petru ne spune aici că una din modalităţile prin care ştii că eşti cu adevărat un creştin este felul în care treci prin încercări. Nu poţi fi sigur până când credinţa ta nu este testată. De aceeaMaleahi 3:3 spune: ,,El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite„.

Deci Dumnezeu testează o persoană. Înţelegi faptul că Dumnezeu se ocupă personal de tine chiar înainte de a fi cu adevărat născut din nou? Lucrul important îl reprezintă faptul că acesta este felul în care te-ai născut din nou, acesta este felul în care ai fost mântuit. Dumnezeu nu vrea ca cineva să piară, ci ca toţi să se pocăiască, aşadar El se implică personal în viaţa ta prin lucrarea Duhului Sfânt şi prin multe alte mijloace trimiţându-Şi oamenii la tine.

Astfel, când ajungi la momentul în care începi să auzi evanghelia şi să crezi unele din aceste lucruri, El va începe să te testeze. El îţi cunoaşte inima şi El nu te încearcă să afle dacă eşti în adevăr ci te încearcă pentru ca tu să afli dacă eşti în adevăr. El deja ştie. Deci autenticitatea, purificarea credinţei tale vine prin încercare.

În pilda semănătorului (Matei 13:3) Isus vorbeşte despre stânca pe care cade sămânţa, iar păsările vin şi o înghit. Apoi El vorbeşte despre pământul pietros care are un pic de sol pe el, iar sămânţa cade, încolţeşte fără rădăcini, se usucă şi moare repede. Vorbeşte apoi despre solul înţelenit cu spini, unde nu creşte nici un fruct. Apoi El se referă la pământul bun unde rodeşte 30, 40, 60, 100 de fructe. Singurul loc în această pildă unde găseşti credinţă este pământul roditor. Înţelegeţi nu-i aşa, că tranziţia de la a fi unde ne aflăm toţi la început pe pământ plat, tare, bătătorit, pietros, unde seminţele cad şi sunt adunate de păsări (şi acesta este diavolul), şi noi toţi începem de acolo, cumva pornim de acolo, dar prin harul lui Dumnezeu sfârşim pe pământ roditor. Şi daţi-mi voie să vă spun că încercarea este o mare parte a acestui proces. Mulţi oameni nu ajung niciodată la stadiul pământului roditor şi ei nu sunt niciodată mântuiţi, pică toate testele de-a lungul drumului. Nu înţeleg braţul lui Dumnezeu care lucrează asupra lor şi nu ajung în ceruri când mor. Nimic nu poate fi un eşec mai mare decât acesta. Să pierzi dovezile iubirii lui Dumnezeu în viaţa ta, şi când te testează pentru a-ţi dovedi ţie însuţi dacă ai sau nu credinţă adevărată, eşti atât de superficial, indiferent şi nepăsător şi prins în lumea ta şi de drumul tău, încât dai greş în întregime. Autenticitatea credinţei tale este ceea ce urmăreşte El.

Focul separă aurul adevărat de cel fals. Omul care prelucrează aurul pune minereul în ceva şi-l încălzeşte până se topeşte şi devine lichid, iar impurităţile se ridică la suprafaţă când muncitorul va scoate impurităţile de la suprafaţă. Acum, dacă totul este impuritate va lua minereul şi-l va arunca, dar dacă este măcar o picătură de aur pur acolo impurităţile vor fi scoase. Destul de repede singurul lucru care mai rămâne este aur pur. Dar acesta este un proces foarte strict care implică trecerea prin foc. Să vă întreb ceva, o întrebare foarte directă. Trăieşti cu îndoieli în viaţa ta astăzi? Despre mersul tău cu Dumnezeu, despre cer? Ca să mă exprim în termeni foarte generali, te îndoieşti că vei merge în cer dacă mori în momentul acesta? Am auzit despre atâtea decese în ultimul timp, la fiecare colţ, pe toate drumurile. Dacă mori acum eşti sigur că vei merge în cer? Răspunzi: ,,Ei bine, nu ştiu. Am îndoielile mele cu privire la aceasta.” Dă-mi voie să te întreb: cum poţi trăi astfel? Cum poţi merge mai departe astfel? Eu nu aş putea trăi astfel. Ce te face, sau te determină să trăieşti cu asemenea îndoieli că dacă mori acum nu vei merge în ceruri. Atunci care sunt planurile tale? ,,Ei, nu ştiu. Nu m-am gândit la aceasta.” Ai face bine să începi să te gândeşti pentru că astăzi este ziua mântuirii, nu ai nici o siguranţă pentru ziua de mâine, sau următoarea. Vezi tu, dacă te îndoieşti azi dacă vei merge sau nu cu adevărat în cer, mai ai nevoie de încercări. Trebuie să trăieşti vremuri grele şi să continui să te încrezi în Hristos. Isus a spus în pilda semănătorului că sămânţa care a căzut pe pământul sărac a încolţit repede, El spune că aceştia sunt cei care răspund predicării lui Hristos, evangheliei cu bucurie. Dar aceasta este exact ceea ce El a spus, că ei cred dar numai pentru puţină vreme. Iar tu vei întreba în ce constă diferenţa. El a spus că la vremea încercării ei vor cădea.

Aşadar, în momentul în care ajungi să descoperi dacă tu crezi cu adevărat şi să scapi de toate îndoielile, treci de toate greutăţile şi în toate necazurile continui să-L cauţi pe Hristos. Exiată persoane care vin la biserică, cheamă numele Domnului şi se aşează acolo, cumpără o Biblie, o răsfoiesc un pic dar când vin vremuri grele, nu se află pe genunchi, nu-L caută pe Hristos, nu au încredere în El. Dacă eşti astfel, ai toate motivele să te îndoieşti că vei merge în cer. Dar vezi tu, pe de altă parte, cel care merge la biserică, are o Biblie, o răsfoieşte un pic, timpurile grele vin… ,,O, Isuse, priveşte la mine în acest necaz. Doamne, ce faci acum? Doamne, mi-ai luat totul. Trebuie că încerci să-mi spui ceva Doamne, ai atenţia mea acum. Doamne Tu ai spus că îmi vei da ceea ce am nevoie dacă caut întâi împărăţia Ta.”, şi argumentează mai departe. Acea persoană trece printr-o încercare, apoi prin alta, alta şi alta. Destul de repede multe încercări vin şi pleacă şi nu există nici o întrebare în inima sa de genul ,,credinţa mea e autentică?”, şi în cele din urmă îndoielile dispar. Se îndoieşte poate de alte lucruri dar nu de credinţa sa, pentru că prea multe încercări au dovedit-o adevărată.

Şi eu obişnuiam să mă îndoiesc. Pot să-mi amintesc cum mă întrebam: ,,O şi dacă răpirea vine astăzi?” Aş citi în Biblia mea şi Isus ar spune: ,,şi aceasta spun, vă spun tuturor, vegheaţi şi vă rugaţi ca să fiţi număraţi vrednici de a fi luaţi”, şi aş gândi: ,,O dacă ar veni astăzi, nu ştiu dacă aş merge.” Nu mai gândesc aşa pentru că prea multe încercări au venit şi au trecut şi mi-au dovedit credinţa mea, care este un dar de la Dumnezeu, ca fiind reală. Îndoielile au dispărut, de fapt, doresc din ce în ce mai mult cerul în oricare din feluri, cel rapid răpirea sau cum vrei Tu Doamne şi oricum este planul Tău, fă-o, dar ia-mă acolo. Aceasta este ceea ce vreau în viaţă. Îndoielile au dispărut.

Astfel, Petru spune că aceste încercări sunt destinate să te încerce şi să te lămurească. Şi îţi voi spune, nu pot să-ţi explic cât de valoroasă este credinţa mea. A fost un timp în viaţa mea când ascultam tot felul de pricepuţi sfătuitori (i-aţi recunoaşte dacă v-aş spune numele lor, poate că acesta este felul în care unii dintre voi aţi sfârşit în South Orange County, i-aţi urmat şi aţi avut succes), îmi amintesc cum îi ascultam, cum le citeam cărţile, cum le ascultam înregistrările şi am vrut să fac un milion de dolari, am vrut aceasta, am vrut aceea. Nu mă mai interesează aceste lucruri, am credinţă adevărată care este mai preţioasă decât 10 milioane de dolari, decât 20.000 tone de plutoniu, sau orice alt standard doriţi. Nu există nimic mai preţios pentru mine decât credinţa mea dovedită, pentru că ştiu unde mă voi duce când voi muri. Isus a spus că se duce să pregătească un loc pentru mine, El a spus: ,,Vă voi lua acolo să fiţi cu Mine”. Ce poate fi mai bine decât aceasta? Biblia sune că sunt împreună moştenitor cu El şi cine poate fi mai bogat decât atât? Vedeţi, credinţa aduce totul aşa că este mult mai preţioasă decât aurul. Dar este credinţa dovedită aceea care e mai preţioasă decât aurul. Dumnezeu foloseşte aceste încercări pentru a dovedi credinţa voastră şi voi trebuie să înţelegeţi acest lucru şi trebuie să acceptaţi aceasta pentru a persevera, până când ştiţi că aveţi credinţă adevărată.

Aşadar, autenticitatea credinţei voastre se formează prin încercare.

Să mergem puţin mai departe. Tăria credinţei voastre creşte prin încercare. Ştiţi că Dumnezeu vrea să vă folosească? Ai fost folosit până acum în calitate de creştin? Îmi amintesc în zilele de început, bâjbâind în timp ce eram folosit şi mergând fără o ţintă precisă: ,,Hei, ţi-a vorbit cineva despre Hristos?”, „Cine este El?”, ,,Uite, ia şi citeşte.” şi următorul lucru pe care îl vezi este că ei plâng şi apoi te rogi cu ei, iar următorul lucru pe care îl ştii este că ei sunt născuţi din nou şi viaţa lor este schimbată. Ştiţi despre ce vorbesc, nu? Dar Dumnezeu vrea să te şlefuiască, să-ţi dea fineţe şi să te folosească în feluri precise, de fineţe. El vrea să fii eficient şi pentru a fi aşa credinţa ta trebuie să crească. Oamenii cu credinţă puternică primesc sarcinile mari, aşadar credinţa ta este întărită prin încercări, dar aceasta ia timp de obicei. Matthew Henry a spus odată: ,,dacă ne ridicăm glasul către Dumnezeu pentru a îndepărta greutăţile şi suferinţele ce ne apasă şi acestea nu ne sunt luate, nu este pentru că braţul Domnului este scurt sau urechea lui tare (Isaia 59:1), ci pentru că suferinţa nu şi-a terminat încă lucrarea.” Acum, dacă poţi înţelege aceasta (în mod evident autorul a înţeles), dacă înţelegi aceasta şi trăieşti cu această mentalitate, atunci te poate suna cineva la telefon să te întrebe ce mai faci şi în loc să îi povesteşti împrejurările în care totul s-a dus de râpă, îi poţi spune: ,,Ştii, împrejurările prin care trec sunt destul de grele şi am fost tulburat, dar să ştii că sunt asigurat, mă simt bine, am o bună relaţie cu Isus. Ştiu că El foloseşte aceasta pentru binele meu şi că există ceva neterminat, aşa că lucrurile se desfăşoară astfel.”

Ştiţi că atunci când Dumnezeu a fost gata cu Iov, totul s-a terminat, nu-i aşa? El merge mai departe, şi mai departe… şi e din ce în ce mai rău… omul s-a îmbolnăvit de elefantiază (mărirea anormală a părţilor corpului), îşi scarpină rănile purulente de pe trup cu un ciob, prietenii săi nu-L cunosc pe Dumnezeu şi cred că ştiu totul, are şi o soţie care vrea ca el să îl blesteme pe Dumnezeu şi să moară. Acestea sunt împotriva lui şi le cunoaşteţi. Aşa că este certat şi blamat de aceşti prieteni răi de lângă el, şi nu se mai termină, iar satana îl tot loveşte, îi omoară familia, îi ia servitorii şi turmele, îi prăbuşeşte casa cu un vânt puternic… vreau să spun că e cumplit. Iar lui îi merge din ce în ce mai rău din cauza bolii. Este de plâns. Dar când încercarea şi-a sfârşit lucrarea, se termină. Şi iată că vine Dumnezeu să-i vorbească lui Iov din mijlocul furtunii. Prietene îţi spun, asta merită orice sacrificiu. Dacă Dumnezeu ar spune ,,hei rezistă, te voi purta prin această încercare”, aş răspunde: ,,Fă-o Doamne! dacă îmi vei vorbi din mijlocul furtunii şi-mi vei spune misterele oricărui lucru din lume, trec prin asta.”

Ei bine asta a făcut cu Iov, dar ideea este că atunci când s-a terminat, s-a terminat. Şi nu se sfârşeşte până nu ajunge la capăt. Dumnezeu lucrează şi aceasta ia timp. Acum ascultă următoarele. Dacă Dumnezeu te-a dăruit spiritual şi a plănuit cu adevărat să te folosească (pregăteşte-te pentru aceasta), El îţi va trimite în special încercări grele (veşti triste: obişnuieşte-te cu dezamăgirile). Dar El o va face şi obişnuieşte-te cu această idee. Dacă eşti înzestrat în mod special, atunci fii pregătit să fi încercat în mod special.

Ia de exemplu un om ca Billy Grahmn, ajungând la sfârşitul uneia din cele mai mari misiuni pe care le-a cunoscut această lume, ce crezi că l-a pus în această poziţie? O mulţime de încercări mari, pentru că a şi fost înzestrat cu daruri mari. Acum, dacă Dumnezeu te-a dăruit cu adevărat, atunci El va pune la încercare acele daruri şi va testa credinţa ta. Şi aceasta va lua timp şi multe încercări. Dacă doreşti să slujeşti peste mulţi, atunci pregăteşte-te să fi încercat în mod special.

Ştiţi persoanele care vă sunt modele şi eroi, ale căror nume le cunoaşteţi: Chuck Smith, Raul Reis, Billy Grahmn, oameni ca aceştia, Chuck Swindoll, John MacArthur. Îi cunosc personal pe cei mai mulţi dintre aceştia şi aţi fi îngroziţi să aflaţi câteva din încercările prin care trec. Câteodată, când sfătuiesc oameni care sunt numai lacrimi şi sunt singuri şi suferă, şi suferă, vreau doar să le spun: ,,Stai puţin, dă-mi voie să-ţi povestesc despre o zi din viaţa lui Greg Laurie. Stai aşa să-ţi spun despre ameninţările morţii cu care trăieşte zi de zi acest om pe care îl ştii şi-l iubeşti, să prezint lucrurile într-o altă perspectivă pentru tine.” Vedeţi, darurile mari, acelea care ajung la mulţi, sunt trecute prin multe încercări, deoarece acestea întăresc credinţa. Dacă doreşti credinţă puternică, vei avea parte de încercări majore care să o întărească. Putem spune atâtea despre aceasta, priveşti la viaţa lui Avram, la viaţa lui Moise, îi vezi pe toţi aceştia?

Aşadar, în cele din urmă, cunoaşteţi scriptura pe care o cităm atât de des, Matei 25:21 ,,Bine, rob bun şi credincios”, ştiţi cine va auzi aceste cuvinte? Vă voi spune. Persoana care va auzi aceste cuvinte, care vor fi cea mai minunată muzică pentru auzul său, va fi persoana care L-a încercat pe Dumnezeu şi care a fost încercată de Dumnezeu. Această persoană va auzi cuvintele: ,,bine, rob bun şi credincios „.

Deci la sfârşit, când Petru vorbeşte despre puritatea credinţei tale care este mai scumpă decât aurul, cum ai putea să estimezi valoarea credinţei dovedite? Nu există nimic mai valoros în viaţa ta, în calitate de copil al lui Dumnezeu, decât aceasta. Şi sunt încercări ce o dovedesc şi astfel începi să le asimilezi şi să mergi înainte în acest adevăr şi totul devine altfel.

Acum, noi suntem încercaţi de necazuri, am vorbit despre aceasta. Suntem încercaţi pentru a dovedi credinţa noastră şi am vorbit şi despre acest lucru. Daţi-mi voie să vă prezint un ultim gând şi vom încheia.

Suntem de asemenea încercaţi prin lucruri bune. Aici este locul în care de multe ori picăm testul. Suntem testaţi prin lucruri bune. De exemplu, prezenţa lui Dumnezeu. Vă daţi seama ce încercare este să te apropii de Hristos şi să ai o relaţie personală, intimă cu El? Să trăieşti lângă El? Acesta poate fi cel mai important test din viaţa ta, pentru că Pavel a spus în Efeseni că Domnul Isus doreşte să se stabilească şi să fie acasă în inima ta. Aşadar începi acest fel de relaţie cu Hristos. Evreii spun: ,,Dumnezeul nostru este un foc mistuitor”. El este sfânt şi a venit să te facă sfânt, aşa că dacă El se va stabili şi va fi acasă în tine, El va schimba unele lucruri în tine. Una din cele mai mari încercări este să vii atât de aproape de Domnul încât să înţelegi că El începe să reaşeze lucrurile. Întrebarea este dacă poţi tu să treci de încercarea intimităţii cu Hristos. Cred că ceea ce se întâmplă uneori este că spunem: ,,O Doamne, vino aproape de mine. Tu spui că te vei apropia de aceia care se apropie de Tine. O umple-mă, binecuvântează-mă, trăieşte în mine”. Şi El începe să facă aceasta dar următorul lucru pe care îl afli este că El începe să reordoneze lucrurile. ,,Stai Doamne, nu aşa de aproape. Nu trăi în mine atât de intens”, ştiţi voi! Dăm înapoi şi cădem testul prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Sau să luăm exemplul binecuvântărilor de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vă binecuvâtează cu darul cântării ştiţi prin ce încercare veţi trece? Seducţia lumii. Aţi văzut vreun cântăreţ renumit cântând cântecele Sionului iar acum cântă cântece Canaaniţilor şi câştigă milioane? Aţi văzut acest lucru?

Dar despre binecuvântarea banilor? Ştiţi, o persoană poate că a dat greş din cauza sărăciei, dar cincizeci vor cădea datorită banilor mulţi. Ce se întâmplă dacă Dumnezeu îţi dă mulţi bani? Vei trece oare testul sau nu?

Dar dacă Dumnezeu vă dă o soţie/un soţ credincios? Cred că aceasta este o încercare majoră a credinţei noastre. Ai un partener credincios şi este o mare încercare. Voi încerca să vă explic de ce. Pentru că ei aleargă după Dumnezeu: ,,Trage-mă după tine! Şi haidem să alergăm! Împăratul mă duce în odăile lui…” (Cântarea lui Solomon 1:4). El este o persoană trăind astfel ca partener/soţ al tău şi ei îţi vor testa credinţa, ei te vor încerca dacă vrei să-L urmezi pe Dumnezeu sau nu. Din păcate, prea mulţi soţi cad acest test. Decât să alerge cu soţul credincios care este o mare sursă de sfinţenie, ei mai degrabă luptă împotriva sa găsind scuze. Nu cădeţi acest test al soţului credincios! Dacă Dumnezeu vă binecuvântează cu un soţ credincios, aveţi parte de una dintre cele mai mari binecuvântări pe care le veţi avea pe acest pământ. Îţi mulţumesc Doamne pentru soţia mea Cindy. Ea este după părerea mea, cea mai credincioasă persoană pe care o cunosc. M-am căsătorit cu ea. Bărbaţi tineri se căsătoresc. Ce înseamnă aceasta a te căsătorii? Să te căsătoreşti cu cineva atât de credincios încât te impulsionează, te provoacă la întrecere în lucrurile lui Dumnezeu, în devoţiunea lor către Dumnezeu. Cred că prea adesea picăm acest test.

Şi în cele din urmă, cuvântul lui Dumnezeu. Atât de multe putem spune despre aceste lucruri şi nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată despre încercarea prin lucruri bune. Ne gândim la lucrurile rele: necazul, durerea psihică, dar aceste lucruri bune ne încearcă profund. Cuvântul lui Dumnezeu! Gândiţi-vă la adâncimea şi la vastitatea Cuvântului lui Dumnezeu, dacă Îl citiţi sau Îl ascultaţi. Vă bucuraţi de El, sunteţi binecuvântaţi, Dumnezeu vă iubeşte. Har aici… Eben-Ezer… priviţi toate aceste lucruri minunate. Apoi ajungeţi la ceva care este un cuvânt greu, pentru că v-a lovit în plin şi iată, este ceva similar situaţiei voastre. Acesta este o încercare majoră, nu-i aşa? Ascultaţi predica predicatorului şi este exact ca în Biblie, el citeşte, nu este părerea sa personală ci sunt cuvintele exacte din Biblie, şi tu spui: ,,Nu ştiu despre acest lucru. Este un cuvânt greu, prea de tot (Ioan 6:60); spune-mi despre Eben-Ezer din nou, dar nu-mi spune să mă pocăiesc de păcatul în care mă aflu. Mă judeci!” Lucruri din acestea, este o încercare, nu-i aşa? Ştiţi, Isus a hrănit cinci mii de oameni cu pâine din cer, a fost una din zilele bune din viaţa acelor oameni, sunt atât de emoţionaţi, de interesaţi. El merge pe malul celălalt al lacului, ei ocolesc lacul şi-L prind din urmă. Se gândesc: ,,mai multă pâine, peşte nemaipomenit, o masă pe cinste. O, acest Isus, El ştie cum să rezolve lucrurile.” Ei apar acolo, iar El ştie că ei vor mai multă pâine dar în schimb ceea ce le dă El este un bun, adânc şi direct mesaj prin cuvinte. Ei sunt ucenici (în greacă mathetes, învăţăcei) deci învaţă de la Hristos, ei îl urmează peste tot. El predică un cuvânt pătrunzător, direct, şi se află la jumătatea mesajului când ei încep să murmure şi să se simtă ofensaţi, spune Biblia. Dar El a spus: ,,Dacă nu mâncaţi carnea Mea şi nu beţi sângele Meu (dacă nu vă veţi da cu adevărat viaţa pentru Mine), nu puteţi fi ucenicii Mei”. Iar ei s-au înfuriat: ,,Ei ia uite, stai puţin. Cum este cu pâinea aceea? O, aceea a fost atât de bună, şi peştele, şi partea despre dragostea lui Dumnezeu. Dar această afacere a angajamentului”?!” Şi aşa, unul câte unul, întreaga mulţime a plecat.

Mai rămân ucenicii Săi, care erau acolo, iar El se întoarce înspre ei şi îi întreabă: ,,Voi nu plecaţi? Ei toţi au plecat. Adevărul s-a vădit, aceasta este realitatea. Lor nu le place predica directă, adâncă. Plecaţi şi voi?” Ei răspund: ,,Unde să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Nu avem de gând să Te părăsim.”

Au trecut testul. Credinţa le-a fost întărită, după cum vedeţi. Ei i-au privit pe ceilalţi plecând, în timp ce ei au rămas. Şi voi veţi vedea pe alţii plecând, în timp ce veţi rămâne în viaţa creştină. Veţi creşte şi veţi fi binecuvântaţi. Dar veţi vedea că Dumnezeu foloseşte lucruri bune pentru a vă încerca. Nu treceţi doar testele lucrurilor rele, treceţi şi testele lucrurilor bune astfel încât autenticitatea credinţei voastre, dovada credinţei voastre să devină în cele din urmă, cea mai valoroasă posesiune a voastră. Şi veţi găsi atâta mulţumire în aceasta, iar efectul complementar al credinţei dovedite este înţelegerea potrivită a împărăţiei ce vine. Deoarece cum poţi crede în cerurile în care te îndoieşti că vei merge? Şi această speranţă, locul unde ai aţintită privirea, şi ceea ce aştepţi, sunt de importanţă majoră în viaţă.

Aşadar, efectul complementar al credinţei dovedite este o speranţă solidă şi o înţelegere a cerului care depăşesc atât de multe greutăţi în viaţă, şi care se întoarce la tine. Să ai bucurie chiar şi în cele mai dificile împrejurări, pentru că ai această relaţie cu Dumnezeu care te iubeşte atât de mult, iar bucuria Lui este tăria ta.

Să ne rugăm.

Tată, Îţi mulţumim pentru timpul petrecut împreună astăzi. Îţi mulţumim Doamne, pentru că ne iubeşti atât de mult. Ne dăm seama că nu există iubire mai arzătoare decât aceea pe care ne-o porţi. Ne iubeşti suficient de mult pentru a ne încerca, pentru ca noi să ştim că, credinţa noastră este adevărată, că mergem cu adevărat în cer, că Te cunoaştem cu adevărat, Isuse şi că mântuirea noastră este sigură, că putem avea această bucurie în această viaţă. Mulţumim Doamne pentru această iubire. Îţi mulţumim şi Te lăudăm, în numele lui Isus, amin.

Traducerea: Ion Codescu

Umblarea Creştinului

http://www.rcrwebsite.com/joy3.htm

APOLOGIA SFÂNTULUI ARISTIDE

Apologia   sfântului Aristide  filozoful din Atena

Tradusă după versiunea siriană de D. M. Kay, B.Sc., B.D. asistent al profesorului de limbi semitice de la Universitatea din Edinburgh

 Cuprins:

Nota editorului

Apologia lui Aristide

    I. Natura lui Dumnezeu

    II. Cele patru religii ale lumii

    III. Închinarea în faţa naturii

    IV. Pământul nu este dumnezeu

    V. Apa, focul şi aerul nu sunt dumnezei

    VI. Împotriva închinării înaintea cerului

    VII. Împotriva închinării înaintea strămoşilor

    VIII. Despre mitologia greacă (1)

    IX. Despre mitologia greacă (2)

    X. Despre mitologia greacă (3)

    XI. Despre mitologia greacă (4)

    XII. Despre mitologia egipteană

    XIII. Despre filozofia greacă

    XIV. Despre iudaism

    XV. Despre creştinism (1)

    XVI. Despre creştinism (2)

    XVII. Cum au fost ucişi creştinii

Mai multe materiale pentru Theophilos  şi cărţi electronice găsiţi pe Internet la: www.theophilos.3x.ro

Nota editorului

Apologia lui Aristide, menţionată de Eusebiu, sfântul Ieronim şi de alţi scriitori antici, despre care s-a spus că a  reprezentat o sursă de inspiraţie pentru lucrările remarcabile ale sfântului Iustin, martirul, a fost considerată  pierdută până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când a fost descoperit un fragment armean. Apoi, în 1889, a  fost găsit întregul text, în traducere siriană, în biblioteca Sfânta Caterina, de pe muntele Sinai. În mod ironic,  atunci s-a descoperit că lucrarea nu fusese de fapt pierdută: o versiune uşor prescurtată a ei se păstrase în  bine-cunoscuta bibliotecă a Sfântului Barlaam din India, fiind scrisă de sfântul Ioan Damaschinul. (După cum  numeroasele referiri la zeii greci nu ar fi avut un impact prea mare asupra unei audienţe indiene, se poate  presupune că sfântul Ioan, scriind pentru nişte cititori greci pentru care o denunţare a divinităţilor vedice şi  budiste ar fi fost la fel de lipsită de interes, a decis să insereze Apologia lui Aristide ca pe un fel de echivalent  brut a ceea ce Barlaam predicase în realitate brahmanilor.)

Sfântul Aristide a scris Apologia în jurul anului 125, când Hadrian a vizitat Atena [Eusebiu, H.E. IV, iii]. El este  comemorat de Biserică pe data de 31 august.

Dat fiind faptul că versiunea greacă a lui Barlaam şi Ioasaf este disponibilă pe internet, aici prezentăm versiunea  mai lungă, păstrată în siriană. Este de observat faptul că, în această versiune, există o serie de termeni sirieni –  mai degrabă culturali decât teologici, precum referinţa la Hades în loc de Şeol – N. Redington, Biblioteca Sfântul  Pachomius.

Apologia lui Aristide

În continuare urmează apărarea pe care filozoful Aristide a adus-o înaintea împăratului Hadrian, cu privire la  reverenţa faţă de Dumnezeu.  …Către atotputernicul Cezar Titus Hadrianus Antoninus, cel venerabil şi îndurător, din partea lui Marcianus  Aristide, un filozof atenian.

I Natura lui Dumnezeu

Eu, o, împărate, am venit în lume prin harul lui Dumnezeu; şi când m-am gândit la cer, la pământ şi la mări, când  am cercetat soarele şi restul creaţiei, m-am minunat de frumuseţea lumii. Şi am înţeles că lumea şi tot ce este în  ea sunt mişcate de puterea altcuiva; şi am priceput că cel care le mişcă este Dumnezeu, care este ascuns şi  tăinuit în ele. Şi astfel se vede că cel care cauzează mişcarea este mai puternic decât cele care se mişcă. Însă  a face cercetări cu privire la cel care mişcă toate lucrurile, cu privire la natura lui (căci mi se pare că natura lui  nu poate fi cercetată), a aduce argumente cu privire la statornicia conducerii lui, aşa încât să o putem pricepe  pe deplin – reprezintă un efort zadarnic; căci nu este cu putinţă ca un om să îl înţeleagă pe deplin. Totuşi, cu  privire la cel care mişcă toate lucrurile, eu spun că el este Dumnezeul tuturor, care a făcut toate lucrurile de  dragul omenirii. Şi mi se pare înţelept să ne temem de Dumnezeu şi să nu-i asuprim pe alţii.

Eu spun că Dumnezeu nu este născut, nici făcut, ci are o natură care există dintotdeauna, fără început şi fără  sfârşit, nemuritor, desăvârşit şi incomprehensibil. Când spun că este „desăvârşit”, acesta însemnă că în El nu  este nici un defect şi că nu are nevoie de nimic, ci toate lucrurile au nevoie de El. Iar când spun că nu are  „început”, aceasta înseamnă că tot ce are început are şi un sfârşit şi ceea ce are un sfârşit, poate fi dus la bun  sfârşit. Nu are nume, căci tot ce are un nume este înrudit cu lucrurile create. El nu are formă sau o unire a mai  multe membre, căci cele ce le au sunt înrudite cu lucrurile făcute. Nu este nici masculin, nici feminin. Cerurile nu  Îl limitează, ci cerurile şi toate lucrurile, văzute şi nevăzute, îşi primesc de la El graniţele. Nu are adversari, căci  nu există nimic mai puternic decât El. Nu posedă mânie sau indignare, întrucât nimic nu I se poate opune.  Ignoranţa şi uitarea nu fac parte din natura Lui, căci El este pe de-a-ntregul înţelepciune şi pricepere şi prin El  stau toate lucrurile. El nu cere sacrificii şi praznice, nici vreunul din lucrurile văzute; nu pretinde nimic de la  nimeni, dar toate făpturile vii au nevoie de El.

II Cele patru religii ale lumii

Deci, dacă v-am vorbit cu privire la Dumnezeu, în măsura în care discursul nostru o poate face, să trecem acum  la rasa umană, să aflăm care dintre oameni iau parte la adevărul despre care am vorbit şi care s-au îndepărtat  de el.

Vă este limpede, o, împărate, că în lume există patru categorii de oameni: barbarii şi grecii, evreii şi creştinii.  Barbarii, într-adevăr, îi au ca origine a religiei lor pe Cronos, pe Rea şi pe ceilalţi zei ai lor; grecii provin din eleni,  care îşi au obârşia în Zeus. Din eleni s-au născut următorii: Aiolos şi Xuthos, iar alţii au provenit din Inachos şi  Phoroneus, în vreme ce alţii din egipteanul Danaos, din Kadmos şi din Dionysos.

Evreii îşi au originea în Avraam, care l-a născut pe Isaac, din care s-a născut Iacov. Acesta a născut  doisprezece fii, care au migrat din Siria în Egipt; acolo au fost numiţi neamul evreilor, după cel care le-a întocmit  legea; în cele din urmă, au fost numiţi iudei.

Creştinii identifică începutul religiei lor cu Isus, Mesia, care este numit Fiul Celui Preaînalt. Şi se spune că  Dumnezeu a coborât din cer şi, printr-o fecioară evreică Şi-a asumat un trup şi l-a îmbrăcat; şi Fiul lui Dumnezeu  a trăit într-o fiică de om. Aceasta este scris în Evanghelie, după cum se numeşte scrierea lor, care a fost  predicată printre ei pentru scurt timp. Şi tu însuţi, dacă o vei citi, îi vei vedea puterea. Acest Isus S-a născut  deci din rasa evreilor şi a avut doisprezece ucenici, pentru ca scopul încarnării Lui să fie împlinit la vremea lui.  Dar El Însuşi a fost străpuns de evrei, a murit şi a fost îngropat; şi se spune că, după trei zile, a înviat şi S-a  înălţat la cer. De atunci, cei doisprezece ucenici au mers în părţile cunoscute ale lumii şi au continuat să arate  măreţia Lui cu modestie şi cinste. Şi, pornind de aici, cei care cred astăzi învăţătura aceasta sunt numiţi creştini  şi au ajuns cunoscuţi.

Deci, după cum am spus mai sus, sunt patru categorii de oameni: barbari şi greci, evrei şi creştini.

Mai mult, vântul este supus lui Dumnezeu, focul îngerilor, apele sunt supuse demonilor şi pământul fiilor  oamenilor. [ Pasajul a fost probabil inserat din greşeală în unul din manuscrisele timpurii.]

III Închinarea în faţa naturii

Să începem, deci, cu barbarii şi să continuăm cu celelalte neamuri, unul câte unul, să vedem care dintre ele  deţine adevărul cu privire la Dumnezeu şi care deţine o greşeală.

Barbarii, pentru că nu L-au înţeles pe Dumnezeu, s-au rătăcit printre elementele naturii şi au început să se  închine lucrurilor create în locul Creatorului; de aceea, ei au făcut imagini pe care le-au închis în sanctuare şi,  vai, au început să se închine lor, păzindu-le în acest timp cu mare grijă, ca nu cumva zeii lor să fie furaţi de  tâlhari. Şi barbarii nu au băgat de seamă că cel care păzeşte este mai mare decât cel păzit şi că oricine creează  este mai mare decât ceea ce este creat. Iar dacă zeii lor sunt prea slabi ca să-şi poarte lor de grijă, cum se vor  gândi la siguranţa oamenilor? Mare este greşeala în care s-au rătăcit barbarii, închinându-se la imagini fără viaţă,  care nu îi pot ajuta în vreun fel. Şi mă mir, o, împărate, de filozofii lor, cum până şi ei s-au rătăcit şi au dat  numele zeilor unor imagini care au fost făcute în cinstea acestora; înţelepţii lor nu au priceput că aceste imagini  nu sunt trainice, ci pieritoare. Căci dacă o mică parte a unui element este distrusă, atunci el poate fi desfiinţat  şi distrus în întregime. Şi dacă aceste elemente sunt desfiinţate, distruse şi forţate să se supună altuia, care  este mai tare decât ele şi dacă, prin natura lor, nu sunt dumnezei, de ce numesc ei Dumnezeu aceste imagini  făcute în cinstea lor? Deci, mare este greşeala pe care filozofii din mijlocul lor au adus-o asupra celor care îi  urmează.

IV Pământul nu este dumnezeu

Să ne întoarcem acum, o, împărate, spre elementele naturii, ca să clarificăm, cu privire la ele, că ele nu sunt  dumnezei, ci lucruri create, supuse ruinei şi schimbării, fiind de aceeaşi natură ca şi oamenii. În schimb,  Dumnezeu este nepieritor şi neschimbător, nevăzut, deşi El vede, stăpâneşte şi transformă toate lucrurile.

Cei care cred că pământul este dumnezeu se amăgesc pe ei înşişi, căci pământul este arat, semănat cu plante,  brăzdat şi în el se adună murdăriile oamenilor, ale animalelor şi ale vitelor. Şi din când în când devine neroditor,  căci dacă este ars şi transformat în cenuşă, rămâne fără viaţă, căci nimic nu încolţeşte dintr-un vas de pământ.  Si dacă se adună apa pe el, se dizolvă împreună cu produsele lui. Şi iată că este călcat sub picioarele oamenilor  şi ale animalelor şi absoarbe sângele celor ucişi. Este săpat şi în el se pun cei morţi, căci devine mormânt pentru  cadavre. Dar nu este cu putinţă ca o natură sfântă şi nemuritoare să îngăduie vreunul din aceste lucruri. De  aceea se pare că pământul nu este dumnezeu, ci o creaţie a lui Dumnezeu.

V Apa, focul şi aerul nu sunt dumnezei

În acelaşi fel s-au înşelat şi cei care credeau că apele sunt dumnezei. Căci apele au fost create pentru folosul  omului şi sunt puse sub stăpânirea lui în multe feluri. Ele se schimbă şi permit impurităţilor să-şi facă loc, sunt  distruse şi îşi pierd natura atunci când sunt fierte cu alte substanţe. Ele iau culori care nu le aparţin, îngheaţă  din cauza gerului, se amestecă şi sunt împânzite de mizeria oamenilor şi a animalelor şi a sângelui celor ucişi.  Sunt controlate de lucrători pricepuţi, prin intermediul apeductelor, curg şi sunt deviate în direcţii contrare  cursului lor, ajung în grădini şi în alte locuri unde pot fi colectate şi folosite de om ca mijloace de fertilizare,  pentru a curăţa toate impurităţile şi pentru a împlini slujba pe care omul le-o cere. De aceea, nu este cu putinţă  ca apele să fie dumnezeu, ci sunt o lucrare a lui Dumnezeu şi o parte a lumii.

Nu într-o mai mică măsură s-au înşelat şi cei care au crezut că focul este dumnezeu. Căci şi el a fost creat  pentru a fi în slujba oamenilor şi le este supus în multe feluri: în pregătirea mâncării, ca mijloc de turnare a  metalelor şi în alte modalităţi pe care Maiestatea voastră le cunoaşte. În acelaşi timp, focul se poate aprinde şi  stinge în multe feluri.

Şi cei care au crezut că mişcarea vânturilor este dumnezeu s-au înşelat. Căci noi ştim bine că acele vânturi sunt  sub stăpânirea altcuiva; uneori, mişcarea lor se înteţeşte, alteori se potoleşte şi încetează la porunca celui care  le controlează. Căci ele au fost create de Dumnezeu de dragul oamenilor, pentru a împlini nevoia pomilor, a  fructelor şi a seminţelor şi pentru a mâna corăbiile peste mare, ca să aducă oamenilor lucruri necesare şi bunuri  din acele locuri unde se găsesc, în cele unde nu sunt şi pentru a stăpâni cele patru colţuri ale lumii. Uneori,  vânturile se înteţesc şi îşi abat iarăşi direcţia; în unele locuri ajută şi în altele aduc dezastre, la porunca celui  care le conduce. Şi oamenii, prin mijloace cunoscute, pot să le limiteze şi să le controleze, pentru ca ele să  îndeplinească lucrurile cerute de ei. Prin ele însele, vânturile nu au nici o autoritate. Şi de aceea nu este cu  putinţă ca vânturile să fie numite dumnezei, ci mai degrabă un lucru creat de Dumnezeu.

VI Împotriva închinării înaintea cerului

S-au înşelat şi cei care au crezut că soarele este dumnezeu. Căci vedem că el se mişcă fiind constrâns de altul,  se învârteşte şi îşi străbate drumul, pornind de la un semn la altul, răsărind şi apunând zilnic, pentru a da căldură  pentru creşterea plantelor şi pomilor şi pentru a aduce la aer, cu care se amestecă (lumina soarelui), fiecare  lucru care creşte pe faţa pământului. În mersul lui, şi soarele are ceva în comun cu celelalte stele, deşi, prin  natura lui, este asociat cu alte elemente pentru a împlini nevoile oamenilor şi nu pe baza propriei voinţe, ci  potrivit voinţei celui care îl conduce. De aceea, nu este posibil ca soarele să fie dumnezeu, ci el este lucrarea lui  Dumnezeu; la fel este şi cu luna şi cu stelele.

VII Împotriva închinării înaintea strămoşilor

Iar cei care au crezut că unii din oamenii din trecut au fost zei, s-au înşelat şi ei. Căci, după cum tu însuţi recunoşti, o, împărate, omul este format din cele patru elemente şi dintr-un suflet şi un duh (şi de aceea este  numit microcosmos), iar fără vreuna din aceste părţi, nu ar putea exista. Omul are un început şi un sfârşit, se  naşte şi moare. Dar Dumnezeu, aşa cum am spus, nu are în natura Lui nici unul din aceste lucruri, ci nu este  creat şi nu piere. Şi pentru că nu putem stabili că omul are natura lui Dumnezeu – omul care, uneori când caută  bucurie, e lovit de necazuri, iar când doreşte să râdă, plânsul vine înaintea lui – căci el este mânios, pizmuitor,  invidios şi cu alte defecte. Iar el poate fi distrus în multe feluri de către elementele naturii şi de animale, de  asemenea.

De aceea, o, împărate, trebuie să recunoaştem greşeala barbarilor, care, pentru că nu au găsit urma  adevăratului Dumnezeu, s-au rătăcit de la adevăr şi au urmat dorinţa imaginaţiei lor, slujind elementelor naturii şi  imaginilor fără viaţă, neînţelegând ce este adevăratul Dumnezeu, din cauza greşelii lor.

VIII Despre mitologia greacă (1)

Să privim acum şi spre greci, să aflăm ce părere aveau ei despre Dumnezeul adevărat. Fiind mult mai subtili  decât barbarii, grecii au mers mult mai departe decât aceştia, aşa încât au introdus mulţi zei închipuiţi, stabilind  că unii sunt bărbaţi, iar alţii femei; printre zeii lor, unii au comis adulter, alţii au ucis, au fost înşelaţi, invidioşi,  mânioşi şi plini de pasiune, unii au fost patricizi, hoţi şi tâlhari. Ei spun că unii dintre zei au fost schilozi şi şchiopi,  unii au fost vrăjitori, alţii chiar au înnebunit, unii cântau la liră, alţii rătăceau pe dealuri, unii chiar au murit, alţii  au fost ucişi de către fulger, alţii au ajuns să fie chiar slujitorii oamenilor, unii au scăpat zburând, alţii au fost  răpiţi de oameni, iar unii au fost jeliţi şi deplânşi de oameni. Unii au coborât în Şeol, au fost grav răniţi, s-au  transformat în diverse animale pentru a seduce femei muritoare, s-au pângărit pe ei înşişi culcându-se cu  bărbaţi. Unii s-au căsătorit cu mamele, surorile sau fiicele lor. Ei spun despre zeii lor că au comis adulter cu  fiicele oamenilor şi astfel s-a născut o anumită rasă care era, de asemenea, muritoare. Ei spun că unele dintre  zeiţele lor s-au certat cu privire la frumuseţea lor şi s-au înfăţişat înaintea oamenilor pentru ca aceştia să  judece. Astfel, o, împărate, grecii au înfăţişat ticăloşia, absurditatea şi nebunia zeilor lor şi a lor înşişi, prin faptul  că i-au numit zei, fără să fie, pe unii cu o astfel de natură. Şi, ca urmare, omenirea a fost impulsionată să comită adulter şi să aibă relaţii promiscue, să fure şi să săvârşească tot ce este dezgustător, urât şi detestabil.  Căci dacă aceia pe care ei îi numeau zei au săvârşit toate aceste lucruri despre care am vorbit mai sus, cu cât  mai mult ar trebui să le comită oamenii, care cred că înşişi zeii lor le-au săvârşit. Şi din pricina ticăloşiei acestei  erori a fost lovită omenirea cu războaie chinuitoare, foamete grea, captivitate amară şi pustiire deplină. Şi iată  că numai din cauza aceasta au suferit ei şi au venit aceste lucruri asupra lor; în vreme ce îndurau toate  acestea, ei nu au înţeles în mintea lor că ele au venit peste ei din pricina greşelii lor.

IX Despre mitologia greacă (2)

Să trecem mai departe la relatarea lor cu privire la zeii lor, pentru a demonstra cu grijă tot ce am spus mai sus.  Mai întâi, grecii îl prezintă pe Cronos ca zeu, adică pe Chion (Saturn). Închinătorii lui îşi jertfesc copiii pentru el şi  chiar îi ard de vii pe unii dintre ei, în cinstea lui. Ei spun că, printre soţiile lui, s-a numărat şi Rea şi, prin ea, a  dat naştere la mulţi copii. Prin ea l-a născut pe Dios, care este numit Zeus. În cele din urmă, el (Cronos) şi-a  pierdut minţile şi, de teama unui oracol care îi fusese făcut cunoscut, a început să-şi devoreze fiii. Dar, fără  ştirea lui, Zeus a fost furat de la el; la urmă, Zeus l-a legat, i-a mutilat semnele bărbăţiei şi le-a aruncat în  mare. Şi atunci, spune legenda, s-a născut Afrodita, numită şi Astartea. Iar el, Zeus, l-a pus în lanţuri pe Cronos  şi l-a aruncat în întuneric. Mare este greşeala şi degradarea pe care o prezintă grecii cu privire la primul dintre  zeii lor, prin faptul că au spus toate aceste lucruri despre el, o, împărate. Este imposibil ca un zeu să fie legat  sau mutilat; dar dacă se întâmplă astfel, el este într-adevăr nenorocit.

După Cronos, ei prezintă un alt zeu, pe Zeus. Ei spun despre el că a preluat suveranitatea şi că a fost rege  peste toţi ceilalţi zei. Ei spun că el s-a transformat în animal şi în alte forme pentru a seduce femei muritoare,  dând naştere astfel la copii. Odată, spun ei, s-a transformat în taur, din cauza iubirii pentru Europa şi Pasiphae.  Apoi a luat înfăţişarea aurului, din dragoste pentru Danae, a unei lebede, din dragoste pentru Leda, a unui  bărbat, din dragoste pentru Antiope, a unui fulger, din dragoste pentru Luna, şi astfel a dat naştere la mulţi  copii. Căci, prin Antiope, spun ei, i-a născut pe Zethus şi Amphion, prin Luna pe Dionisos, prin Alcmena pe Hercule, prin Leto pe Apolo şi Artemis, prin Danae pe Perseu, prin Leda pe Castor şi Polux, pe Elena şi Paludus,  iar prin Mnemosyne nouă fiice, numite muze, prin Europa pe Minos, Rhadamanthos şi Sarpedon. În fine, din  pasiune pentru păstorul Ganydemos (Ganymede), s-a transformat în vultur.

Din pricina acestor povestiri, o, împărate, mult rău şi-a făcut loc printre oameni, care până în zilele noastre îi  imită pe zeii lor, comit adulter, se pângăresc cu mamele şi surorile lor, se culcă cu bărbaţi, iar unii îndrăznesc  să-şi ucidă chiar părinţii. Căci dacă cel despre care se spune că este conducătorul şi regele zeilor lor săvârşeşte  aceste lucruri, cu atât mai mult, nu ar trebui să îl imite cei ce i se închină? Mare este nebunia prezentată de  greci în povestirea cu privire la el. Căci nu este cu putinţă ca un zeu să curvească, să preacurvească, să se  apropie de bărbaţi sau să-şi ucidă părinţii; dar dacă face astfel de lucruri, este mult mai rău decât un demon  distrugător.

X Despre mitologia greacă (3)

Apoi ei înfăţişează un alt zeu, pe Hefaistos. Şi spun despre el că este olog, că are capul acoperit cu o cască şi  că ţine în mâini firetongs şi un ciocan. El urmează meşteşugul fierăritului, pentru a-şi asigura cele necesare  traiului. Este atunci acest zeu nevoiaş? Dar nu se poate ca un zeu să fie nevoiaş sau olog, altfel este lipsit de  valoare.

Mai depart ei prezintă un alt zeu, numit Hermes. Ei spun că el este un hoţ, iubitor al zgârceniei, lacom de  câştig, magician, mutilat, atlet şi interpret al limbilor. Dar este imposibil ca un zeu să fie magician, avar, schilodit,  lacom după ce nu este al lui sau atlet. Dar dacă este astfel, el e inutil.

După el, grecii îl prezintă pe un alt zeu, Asclepios. Ei spun că el este medic şi că prepară medicamente şi alifii,  pentru a-şi asigura cele necesare traiului. Atunci, duce lipsă acest zeu? În cele din urmă, Zeus l-a lovit cu un  fulger, din cauza lui Tindar din Lacedaemon, şi a murit. Atunci, dacă Asclepios era zeu, iar când a fost lovit de  fulger nu s-a putut apăra, cum putea el să dea altora ajutor? Dar nu este posibil ca o natură divină să fie în nevoie sau să fie distrusă de fulger.

Un alt zeu pe care îl prezintă ei este cel numit Ares. Ei spun că el este un războinic, gelos, invidios pe oile şi pe  lucrurile altora. Cu braţele lui îşi asigură câştigul. Se spune că, în cele din urmă, a comis adulter cu Afrodita şi a  fost prins de băieţelul Eros şi de Hefaistos, soţul Afroditei. Dar este imposibil ca un zeu să fie războinic, legat sau  adulter.

Ei spun din nou despre Dionisos că este într-adevăr un zeu, care pune la cale petreceri noaptea, care îi învaţă  pe alţii beţia şi pleacă apoi cu femei care nu sunt ale lui. În final, se spune că şi-a pierdut minţile, şi-a alungat  toate slujnicele, a fugit în pustiu şi, în timpul nebuniei lui, a mâncat şerpi. În cele din urmă, a fost ucis de Titan.  Dacă Dionisos a fost zeu iar atunci când a fost ucis nu s-a putut apăra, cum ar putea atunci să-i ajute pe alţii?

Heracle este prezentat mai departe şi ei spun că el este un zeu care urăşte lucrurile odioase, un tiran, un  războinic şi un nimicitor al plăgilor. Şi despre el se spune că, în final, a înnebunit, şi-a ucis copiii, s-a aruncat în  foc şi a murit. Atunci, dacă Heracle era zeu şi nu s-a putut salva pe sine din toate aceste nenorociri, cum i-ar  putea cere alţii ajutorul? Dar nu este cu putinţă ca un zeu să fie nebun, beat, ucigător de copii sau mistuit de  foc.

XI Despre mitologia greacă (4)

După el, ei îl prezintă pe un alt zeu, numit Apolo. Ei spun că el este gelos şi nestatornic, uneori ţine în mână un  arc şi o tolbă cu săgeţi, alteori lira sau plectrul. El rosteşte oracole pentru oameni, ca să primească răsplată de  la ei. Are deci acest zeu nevoie de recompense? Este o insultă ca aceste lucruri să se găsească asupra unui  zeu.

După el, ei o prezintă pe zeiţa Artemis, sora lui Apolo; se spune că ea era zeiţa vânătorii, că ea însăşi ducea  arcul şi săgeţile şi obişnuia să hoinărească prin munţi, conducându-şi ogarii să vâneze cerbi sau urşi sălbatici.  Dar este ruşinos ca o fecioară să cutreiere singură dealurile, vânând animale. Prin urmare, nu este posibil ca  Artemis să fie zeiţă.  Şi despre Afrodita se spune că a fost într-adevăr zeiţă. Uneori ea locuia cu zeii grecilor, alteori era vecină cu  oamenii. La un moment dat, iubitul ei era Ares, apoi Adonis, adică Tamuz. De asemenea, Afrodita a plâns şi a jelit  odată moartea lui Tamuz şi a coborât în Şeol (Hades), ca să-l răscumpere pe Adonis de la Persefona, care este  fiica Şeolului. Atunci, dacă Afrodita este zeiţă şi nu a putut să îl ajute pe iubitul ei aflat pe moarte, cum va  putea să îi ajute pe alţii? Nu putem să dăm crezare faptului că o natură divină ar ajunge să plângă, să se  jelească şi să comită adulter.

Şi despre Tamuz spun ei că este zeu. Şi el este, într-adevăr, un vânător şi un adulter. Şi ei spun că a fost ucis  de rana făcută de un mistreţ sălbatic, fără a putea să se ajute pe sine însuşi. Şi dacă nu s-a putut ajuta pe  sine, cum poate avea grijă de rasa umană? Dar este imposibil ca un zeu să fie un adulter, un vânător sau să  moară de o moarte violentă.

Despre Rea se spune că este mama zeilor grecilor. Ei spun că, odată, ea a avut un iubit, Atys, şi că ea obişnuia  să se desfete cu oameni depravaţi. În final, ea l-a plâns şi l-a jelit pa Atys, iubitul ei. Dacă mama zeilor lor nu a  putut să-l ajute pe iubitul ei şi să îl scape de moarte, cum îi poate ajuta pe alţii? Este ruşinos deci ca o zeiţă să  se lamenteze, să plângă şi să îşi găsească desfătarea în bărbaţi depravaţi.

Ei o prezintă pe Core şi spun că ea este zeiţă, că a fost răpită de Pluto şi că nu s-a putut ajuta pe ea însăşi.  Atunci, dacă este zeiţă şi nu s-a putut ajuta pe sine, cum va găsi mijloace pentru a-i ajuta pe alţii? Căci un zeu  care este răpit este neputincios.

Toate acestea, o, împărate, le-au spus grecii cu privire la zeii lor, le-au inventat şi le-au declarat în legătură cu  ei. Pornind de aici, toţi oamenii au fost îmboldiţi să săvârşească toate lucrurile profane şi pângărite; şi în felul  acesta a fost corupt întregul pământ.

XII Despre mitologia egipteană

Mai mult, egiptenii, pentru că sunt mai josnici şi mai fără minte decât toate popoarele de pe pământ, s-au  înşelat mai mult decât toţi. Căci zeităţile (sau religia) barbarilor şi a grecilor nu le-a ajuns, ci au introdus unele  zeităţi de natură animală, spunând că aceştia sunt zei, precum şi unele târâtoare de pe uscat şi din apă. Ei au  spus că şi unele dintre plante şi ierburi sunt tot zeităţi. Şi au fost pervertiţi de tot felul de înşelătorii şi lucruri  pângărite, mai mult decât toate popoarele de pe pământ. Căci din vremuri străvechi ei s-au închinat lui Isis,  despre care spun că este o zeiţă al cărei soţ era Osiris, fratele ei. Când Osiris a fost ucis de Tifon, fratele său,  Isis a fugit cu fiul ei, Horus, în Byblus, în Siria, unde a rămas pentru o perioadă de timp, până a crescut fiul ei.  Iar el s-a luptat cu Tifon, unchiul lui, şi l-a ucis. Atunci, Isis s-a întors şi, împreună cu fiul ei, Horus, a plecat să  caute trupul mort al lui Osiris, domnul ei, jelind cu amar moartea lui. Dacă Isis era zeiţă şi nu l-a putut ajuta pe  Osiris, domnul ei, cum poate ea ajuta pe altcineva? Dar nu este posibil ca o natură divină să se teamă, să fugă  pentru a fi în siguranţă, să plângă şi să se tânguie; dacă s-ar putea, ar însemna că este foarte nenorocită.

Şi despre Osiris ei spun că este un zeu curtenitor. Dar el a fost ucis de Tifon şi nu s-a putut salva. Dar este bine  cunoscut faptul că aşa ceva nu se poate spune despre o divinitate. Mai departe, ei spun despre Tifon că este  un zeu care l-a ucis pe fratele lui şi a fost ucis de fiul acestuia şi de mireasa lui, fără a putea să se salveze. Şi  cum, mă rog, este zeu acela care nu se salvează pe sine?

Aşadar, întrucât egiptenii au fost mai lipsiţi de înţelepciune decât celelalte naţiuni, aceşti zei şi alţii asemenea lor  nu le-au fost suficienţi. Nu, ci ei chiar dau numele de zei animalelor care nu au suflet. Căci unii dintre ei se  închină la oi, alţii la viţei, unii la porci şi alţii la scrumbii, la crocodili, la şoimi, la peşti, la ibis, la acvilă, la vultur şi  la corb. Unii dintre ei se închină la pisică, alţii la calcan, unii la câine, la viperă, la năpârcă, la leu; alţii la usturoi,  ceapă şi spini, alţii la tigru şi alte lucruri de felul acesta. Şi sărmanele fiinţe nu văd că toate lucrurile acestea nu  sunt nimic, deşi sunt martori în fiecare zi la felul în care zeii lor sunt mâncaţi şi consumaţi de oameni şi de alte  animale, în vreme ce unii sunt arşi, alţii mor, putrezesc şi se transformă în pulbere, fără ca ei să observe că zeii  lor pier în multe feluri. Astfel, egiptenii nu au băgat de seamă că asemenea lucruri, care nu sunt pe măsura  mântuirii lor, nu sunt zei. Şi dacă, într-adevăr, zeii lor sunt slabi atunci când este vorba de propria salvare, de  unde au ei putere să ajute cu privire la izbăvirea închinătorilor lor? Aşadar, mare este greşeala în care s-au  rătăcit egiptenii – într-adevăr, mai mare decât a oricărui popor de pe faţa pământului.

XIII Despre filozofia greacă

Dar este de mirare, o, împărate, faptul că grecii, care depăşesc toate celelalte popoare prin modul lor de viaţă şi  gândire, s-au rătăcit mergând după idoli morţi şi după imagini fără viaţă. Şi totuşi, ei îşi văd zeii în mâinile  meşteşugarilor, care îi taie, îi proiectează, îi scurtează, îi cioplesc şi îi călesc în foc, îi împodobesc şi îi modifică în  orice fel. Iar când se învechesc, cu trecerea timpului, când sunt topiţi şi zdrobiţi până se fac pulbere, mă întreb  cum de nu observă ei că nu sunt zei? Iar în ce-i priveşte pe cei care nu s-au putut izbăvi pe ei înşişi, cum pot  ajuta cu privire la suferinţele oamenilor?

Dar până şi scriitorii şi filozofii lor au presupus în mod greşit că zeii sunt făcuţi astfel în onoarea Dumnezeului  Atotputernic. Şi ei greşesc încercând să îi compare (pe ei) cu Dumnezeu, pe care omul nu L-a văzut vreodată şi  nici nu poate vedea cum arată. Ei greşesc şi prin faptul că afirmă cu privire la divinităţi că acestea pot avea  neajunsuri, ca atunci când spun că El primeşte sacrificii şi pretinde de la oameni arderi de tot, ospeţe, jertfe şi  temple. Dar Dumnezeu nu duce lipsă şi nu are nevoie de nici unul din aceste lucruri şi este limpede că oamenii se  înşală cu privire la aceste lucruri pe care şi le închipuie.

În continuare, scriitorii şi filozofii lor arată şi declară că toţi zeii lor au aceeaşi natură. Iar ei nu L-au înţeles pe  Dumnezeu, Domnul nostru, care, deşi este unul, este în toate. De aceea, ei greşesc. Căci, dacă în trupul  omenesc, care este format din mai multe părţi, nici unul dintre membre nu se teme de celălalt, ci, pentru că este  un trup unit, este pe deplin de acord cu sine, la fel şi Dumnezeu este unul în ce priveşte natura Sa. Lui îi revine  o singură esenţă, din moment ce este uniform sub aspectul naturii şi esenţei Sale; şi El nu se teme de Sine  Însuşi. Atunci, dacă natura zeilor este una singură, nu este firesc ca un zeu fie să urmărească, fie să ucidă sau  să rănească un alt zeu. Dacă zeii sunt urmăriţi şi răniţi de alţi zei, unii sunt răpiţi sau loviţi de fulger, este  evident că zeii lor nu au aceeaşi natură. Prin urmare, o, împărate, este cunoscut faptul că ei greşesc atunci  când socotesc şi reduc naturile zeilor lor la una singură. Dacă se cuvine să admirăm un zeu care poate fi văzut,  dar care nu poate vedea, cu cât mai demn de laudă este ca cineva să creadă într-o natură care este invizibilă,  dar vede totul? Şi dacă este potrivit ca cineva să fie de acord cu lucrarea unui meşteşugar, cu cât mai mult  este potrivit ca oamenii să-l glorifice pe Creatorul meşteşugarului?

Căci, iată! Atunci când grecii i-au întocmit legile, nu şi-au dat seama că, prin ele, îi condamnă pe zeii lor. Căci,  dacă legile lor sunt drepte, zeii lor sunt nedrepţi, din moment ce ei le-au încălcat, ucigându-se unul pe altul,  practicând vrăjitoria, săvârşind adulter, jefuind şi furând, culcându-se cu bărbaţi şi practicând alte lucruri de  felul acesta. Căci, dacă zeii lor aveau dreptate făcând toate aceste lucruri descrise, atunci legile grecilor sunt  nedrepte, nefiind în acord cu voia zeilor lor. Şi în acest caz, întreaga lume s-a rătăcit.

Căci unele din naraţiunile despre zeii lor sunt mituri, altele sunt nature-poems (lit: natural–fusikai), iar altele  sunt imnuri şi elegii. Dar chiar dacă aceste nature-poems au fost scrise aşa cum spun ei, totuşi, cei care fac,  suferă şi îndură astfel de lucruri nu sunt zei. Iar miturile acelea sunt povestiri superficiale, care nu au nici o  profunzime.

XIV Despre iudaism

Să trecem acum, o, împărate, şi la istoria evreilor, să vedem care este părerea lor despre Dumnezeu. Evreii spun  că Dumnezeu este unul, Creatorul tuturor lucrurilor şi atotputernic; şi nu este drept ca altcineva să fie adorat  afară de acest Dumnezeu. Şi aici ei par să se apropie de adevăr mai mult decât toate celelalte naţiuni, mai ales  prin faptul că ei se închină lui Dumnezeu şi nu creaturilor Lui. Ei Îl copiază pe Dumnezeu prin generozitatea care  domneşte printre ei, căci ei arată compasiune faţă de cei săraci, îi eliberează pe captivi, îi îngroapă pe morţi şi  fac astfel de lucruri care sunt plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor – (obiceiuri) pe care le-au primit de la înaintaşii  lor.

Cu toate acestea, şi ei au greşit în ce priveşte adevărata cunoştinţă. Şi, în mintea lor, ei cred că Îl slujesc pe  Dumnezeu, în vreme ce, prin modul lor de a vedea lucrurile, slujba lor este adusă îngerilor şi nu lui Dumnezeu: aşa  se întâmplă când ei sărbătoresc sabatul şi începutul lunii, praznicul azimelor, marea sărbătoare, postul,  circumcizia şi purificarea mâncării, lucruri de care ei nu îşi dau seama.

XV Despre creştinism (1)

Dar creştinii, o, rege, în umblarea şi căutarea lor, au găsit adevărul. După cum am aflat din scrierile lor, ei s-au  apropiat mai mult de adevăr şi de cunoştinţa veritabilă decât celelalte naţiuni. Căci Îl cunosc şi se încred în  Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, prin care şi de la care sunt toate lucrurile, pe lângă care nu există  nici un alt Dumnezeu. De la El ei au primit poruncile pe care şi le-au întipărit în minte, scrutând cu speranţă şi  aşteptare lumea care va veni. De aceea, ei nu curvesc, nu preacurvesc, nu aduc mărturie mincinoasă, nu îşi  însuşesc lucrurile aduse ca zălog, nu invidiază ceea ce nu este al lor. Îşi cinstesc tatăl şi mama, arată bunătate  celor de lângă ei şi ori de câte ori sunt judecători, judecă drept. Nu se închină la idoli (făcuţi) după imaginea  omului şi nu fac altora ceea ce nu doresc să li se facă lor. Nu mănâncă din mâncarea consacrată idolilor, căci ei  sunt curaţi. Ei îi liniştesc (literal: îi mângâie) pe asupritorii lor şi şi-i fac prieteni, fac bine vrăjmaşilor lor; femeile  lor, o, împărate, sunt curate ca fecioarele, fiicele lor sunt modeste, bărbaţii lor se abţin de la uniri nelegiuite şi  de la orice necurăţie, în nădejdea răsplătirii care va veni în lumea cealaltă. Dacă unul sau altul dintre ei are robi,  îi conving cu dragoste să devină creştini, iar când ei fac aceasta, îi numesc fraţi, fără să facă vreo deosebire.  Nu se închină la dumnezei străini şi îşi trăiesc viaţa în toată modestia şi bucuria. Între ei nu se găseşte  prefăcătorie, se iubesc unii pe alţii, dau cinste văduvelor, îl scapă pe orfan de la cel care îl asupreşte. Cel care  are dă celui ce nu are, fără să se laude. Când văd un străin, îl duc în casele lor şi se bucură de el întocmai ca de  un frate. Căci ei nu se numesc fraţi după trup, ci după duh, în Dumnezeu. Ori de câte ori moare unul dintre  săracii lor, fiecare din ei, după puterea lui, se îngrijeşte de el şi de înmormântarea lui. Iar dacă aud că unul dintre  ei este închis sau năpăstuit din pricina numelui lui Mesia, toţi se îngrijesc cu nerăbdare de nevoile lui şi, dacă  este posibil să îl răscumpere, îl eliberează. Dacă se află printre ei cineva sărac sau nevoiaş, iar ei nu au mâncare

în plus, postesc două sau trei zile, dând celui în nevoie mâncarea lor. Ei păstrează preceptele lui Mesia cu mare  grijă, trăind cu dreptate şi seriozitate, după cum le-a poruncit Domnul, Dumnezeul lor. În fiecare dimineaţă şi în  fiecare ceas ei Îi mulţumesc şi Îl laudă pe Dumnezeu pentru bunătatea Lui plin de dragoste faţă de ei. Îi aduc  mulţumiri pentru hrana şi băutura lor. Şi dacă vreun om neprihănit dintre ei trece din lumea aceasta, se bucură şi  Îi aduc mulţumiri lui Dumnezeu şi îi însoţesc trupul, ca şi cum cel mort s-ar deplasa doar dintr-un loc în altul.  Atunci când unuia din ei i se naşte un copil, Îi mulţumesc lui Dumnezeu; mai mult, dacă se întâmplă ca el să  moară în copilărie, Îi mulţumesc şi mai mult lui Dumnezeu, ca pentru unul care a trecut prin lume fără păcate. În  plus, dacă unul dintre ei moare într-o stare neevlavioasă sau în păcatele lui, ei îl plâng cu amar şi cu durere, ca  pe unul care merge să-şi primească osânda.

XVI Despre creştinism (2)

O, împărate, astfel este porunca legii creştinilor şi acesta este felul lor de viaţă. Fiind oameni care Îl cunosc pe  Dumnezeu, ei îi cer lucruri pe care este potrivit ca El să li le dea, iar ei să le primească. Şi astfel îşi folosesc ei  întreaga viaţă. Şi pentru că ei cunosc bunătăţile pline de iubire ale lui Dumnezeu faţă de ei, iată că pentru ei,  lucrurile glorioase ale acestei lumi se pierd din vedere. Într-adevăr, ei sunt cei care au găsit adevărul când au  umblat şi l-au căutat. După părerea noastră, ei sunt singurii care s-au apropiat de cunoaşterea adevărului. Ei nu  proclamă în auzul urechilor mulţimii faptele bune pe care le fac, ci sunt atenţi ca nimeni să nu le observe şi îşi  ascund dărnicia ca unul care găseşte o comoară şi o ascunde. Ei caută să fie neprihăniţi, ca unii care aşteaptă  să Îl vadă pe Mesia şi să primească de la El, cu mare slavă, promisiunile făcute lor. Poţi afla din scrierile lor  lucruri legate de cuvintele, preceptele lor, slava dată lui Dumnezeu în închinarea lor, nădejdea de a câştiga,  potrivit faptelor fiecăruia, răsplata pe care o aşteaptă în altă lume. Este suficient să vă informăm pe scurt  despre comportamentul şi adevărul creştinilor. Căci doctrina lor este cu adevărat măreaţă şi minunată pentru cel  ce o va cerceta şi va medita la ea. Într-adevăr, acesta este un popor nou şi există ceva divin (literal: „un  amestec divin”) în mijlocul lor.

Deci, ia scrierile lor, citeşte-le şi iată că nu am prezentat aceste lucruri pe baza autorităţii mele şi nici nu am  vorbit ca apărător al lor. Dar de când am citit scrierile lor, am fost asigurat pe deplin cu privire la aceste lucruri  şi la cele care vor veni. Acesta este motivul pentru care am fost silit să declar adevărul, căci pasă de el şi caut  lumea viitoare. Şi pentru mine nu există nici o îndoială că pământul continuă să rămână în picioare numai prin  rugăciunile creştinilor. Dar celelalte neamuri greşesc şi îi fac şi pe alţii să greşească prin pângărirea lor în faţa  elementelor lumii, căci viziunea minţii lor nu poate trece dincolo de aceste lucruri. Şi ei rătăcesc în întuneric, căci  nu vor să recunoască adevărul; ca nişte oameni beţi, se clatină, se înghiontesc unii pe alţii şi cad.

XVI Cum au fost ucişi creştinii

Am vorbit, o, împărate, până aici. Căci lucrurile care rămân, după cum am spus mai sus, se găsesc în celelalte  scrieri ale lor; aceste lucruri sunt greu de rostit şi de povestit – ele nu se spun doar în cuvinte, ci sunt  împodobite cu fapte.

Grecii, o, împărate, care urmează practici josnice în relaţiile lor cu bărbaţi, cu mame, surori şi fiice, îi acuză în  schimb pe creştini de necurăţia lor monstruoasă. Dar creştinii sunt drepţi şi buni, ţin adevărul înaintea ochilor lor,  duhul lor este îndelung-răbdător şi de aceea, deşi cunosc greşeala acestora (a grecilor) şi sunt persecutaţi de  ei, ei suferă şi rabdă. În mare parte, ei arată compasiune faţă de greci, căci aceştia sunt oameni lipsiţi de  cunoştinţă. Şi, în ce-i priveşte pe greci, creştinii aduc rugăciuni ca aceştia să se pocăiască de greşeala lor;  atunci când unul dintre ei se pocăieşte, îi este ruşine înaintea creştinilor de faptele pe care le-a făcut şi le  mărturiseşte lui Dumnezeu, spunând: „Le-am făcut fiind în necunoştinţă”. Îşi curăţă inima şi păcatele îi sunt  iertate, pentru că le-a săvârşit din neştiinţă, în vremurile trecute când rostea blasfemii şi vorbea de rău  adevărata cunoştinţă a creştinilor. Cu siguranţă, neamul creştinilor este mai binecuvântat decât toţi oamenii de  pe faţa pământului.

Aşadar, să tacă limba celor care rostesc deşertăciuni şi îi hărţuiesc pe creştini şi apoi să spună adevărul. Căci  faptul că ei ar trebui să se închine adevăratului Dumnezeu, în locul unui conţinut fără simţire are urmări serioase  asupra lor. Într-adevăr, tot ceea ce rostesc gurile creştinilor vine de la Dumnezeu, iar doctrina lor este poarta  spre lumină. Deci toţi cei care nu au cunoaşterea lui Dumnezeu să se apropie şi vor primi cuvinte nepieritoare,  care sunt dintotdeauna şi din veşnicii. Astfel se vor înfăţişa înaintea judecăţii înfricoşătoare care va veni, prin  Isus, Mesia, asupra întregii rase umane.

Mai multe materiale pentru Theophilos  şi cărţi electronice găsiţi pe Internet la:

theophilos.3x.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/apologia-sfantului-aristide/

Puterea rugăciunii 7.24 – Punctele de rugaciune ale lunii decembrie 2018

 07.12.2018  |    Romania – puls spiritual 

Fiecare zi de vineri – post si rugaciune pentru Romania. (Ioel 2:1, 15), cu focalizare pe protectia tarii

In luna decembrie natiunea noastra celebreaza trei momente importante:

a) Celebrarea Nasterii Domnului si Mantuitorului nostru. Sa nu ne focalizam pe sarbatori, ci pe SARBATORIT!

b) Eliberarea de sub opresarea comunista – decembrie 1989. Sa ne impotrivim tendintelor de fragmentare teritoriala, etnica si sociala a Romaniei si sa ne impotrivim tendintelor de confiscare a libertatilor castigate in ’89.

c) 1 Decembrie – Sarbatoarea Unirii din 1918. Unitatea – cheie pentru Biserica Domnului si pentru viitorul natiunii noastre! Sa ne rugam ca Romania, romanii sa intre in aceasta binecuvantare a unitatii, ca popor, ca Biserica a Domnului Isus Hristos.

1. Pentru ROMANIA:

Este mare batalie pentru Romania! Abia am sarbatorit 1 Decembrie si iata ca avem 2 mari provocari, acum, la inceput de decembrie:

a) Pactul ONU pentru migratie care urmeaza a fi semnat in zilele de 10-11 decembrie. Este un pact care deschide usa pentru stramutari masive de populatii, care obliga tarile care primesc migranti sa le ofere toate conditiile. Este un pact care pune in pericol securitatea nationala.

b) Luni, 3 decembrie s-a depus in Parlamentul Romaniei un proiect de lege pentru autonomie speciala pentru toate tinuturile unde locuiesc maghiari in procent mai mare.

Sa ne rugam pentru INTEGRITATEA TERITORIALA a Romaniei, pentru ca proiectul de lege privind autonomia speciala care duce la fragmentare teritoriala si etnica sa NU fie votat in Parlamentul Romaniei.

– Conflictul Rusia – Ucraina se aprinde tot mai mult, iar Marea Neagra devine un focar de primejdie si pentru tara noastra. Sa ne rugam pentru STABILITATEA tarii, pentru PACEA si PROTECTIA ROMANIEI.

– ALINIEREA ROMANIEI conform Voii Domnului – in relatia cu natiunile.

– Noi, ca popor al Domnului, sa continuam sa ne pocaim de pacatele care se comit pe teritoriul tarii.

– Sa declaram dreptatea lui Dumnezeu peste toate structurile corupte din tara.

– Sa ne rugam pentru trezirea constiintelor, pentru ruperea oricaror forme de orbire spirituala, manipulare si control.

– Continuam rugaciunea pentru protectia FAMILIEI biblice in Romania; OPRIREA oricaror legi care se pregatesc legate de educatia de gen a copiilor, ca urmare a conventiei de la Istambul, pe care Romania a ratificat-o.

– Pastrarea drepturilor si libertatilor de exprimare a credintei crestine.

– LEGILE TARII, reforma justitiei. Sa ne rugam pentru oprirea faradelegilor care patrund in legile tarii!

– Dezvoltarea ECONOMIEI romanesti, a sectoarelor vitale pentru tara. Resursele naturale ale tarii: zacaminte, (minerale-aur, petrol, gaze, sare), paduri, ape, ape minerale – pentru protectia si valorificarea lor in interesul tarii. Sa ne rugam pentru restaurarea proprietatii romanilor asupra terenurilor din tara, pentru OPRIREA EXODULUI POPULATIEI din Romania, pentru intoarcerea romanilor acasa.

2. Pentru BISERICA Domnului din Romania, continum sa ne rugam:

– Sa ne rugam ca poporul Domnului, indiferent de confesiune crestina, sa asculte glasul Domnului si sa implineasca fara ezitare ce primeste sa implineasca

3. ISRAEL. Ne rugam pentru pacea si nedivizarea Ierusalimului, pentru pacea, binecuvantarea si protectia Israelului de atacuri teroriste si militare, pentru resursele de care au nevoie, pentru intoarcerea evreilor in Israel

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/romania-puls-spiritual/9816-puterea-rugaciunii-7-24-punctele-de-rugaciune-ale-lunii decembrie

Realitati si perspective 91 – evenimentele saptamanii -Marius Birgean

12.12.2018  |    Realitati si perspective

 

Tema: Evenimentele saptamanii; Invitat: Marius Birgean (Pastor, Biserica Emanuel – Timisoara). Subiecte: Sarbatoarea de la Alba Iulia 2018; Patriotism versus nationalism; Aderarea Romaniei la Pactul global pentru Migratie; Decizia tarilor de a-si muta ambasadele la Ierusalim; Conflictul de la granita Israelului cu Fasia Gaza

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/rsp/9826-realitati-si-perspective-91-evenimentele-saptamanii-marius-birgean

Misionari in domeniul digital

 13.12.2018  |    Mapamond Crestin  |

Sapte din zece americani folosesc retelele de socializare. Astfel, creatorii au o influenta enorma asupra utilizatorilor. Din acest motiv, Biserica Bethel din California a fondat o scoala pentru misionari in domeniul digital. Heather Sells vine cu detalii.

Heather Sells: Scoala de Tehnologie Bethel doreste sa trimita misionari in domeniul digital pe piata pentru a influenta cultura.

Kris Vallotton: Ne-am gandit cum sa schimbam mentalitatea comunitatilor si a societatii. Se pot scoate legi noi, se pot plasa oameni in pozitii politice, dar daca nu schimbam mentalitatea oamenilor, nu vom putea schimba cultura.

Heather Sells: Pastorul Bisericii Bethel, Kris Vallotton este pe cale sa aduca o schimbare culturala care nu poate fi masurata cu usurinta. Suntem conectati pe plan digitali in multe feluri. Oare cum influenteaza acest fapt gandirea noastra? Schimbarea a fost brusca. In 2005, doar 5% din adultii americani au folosit macar o retea de socializare. In prezent, acest procentaj a ajuns la 70%. Conform Centrului de Cercetare Pew, Facebook este reteaua de socializare cea mai folosita, dar si Twitter, Pinterest, Instagram si LinkedIn sunt raspandite.

Kris Vallotton: Ne-am gandit sa pregatim misionari in domeniul digital si sa ii trimitem asa cum trimitem grupuri in Africa, India, in aceste locuri intunecate. S-ar putea ca cele mai intunecate parti ale planetei sa nu fie zone geografice, ci grupuri sociale.

Heather Sells: Soala de Tehnologie Bethel este un program religios si pregateste tehnologi care sa exceleze la locul de munca. Ofera programe online de 33 de saptamani pentru studentii de toate varstele, pentru a lucra acolo unde este nevoie de talent.

Subtitrare: In urmatorii doi ani vor fi peste un milion de locuri de munca in IT. Nu vor fi pentru functionari sau zilieri, ci pentru specialisti IT.

Heather Sells: Filozofia Bisericii Bethel este aceea de a duce valorile Imparatiei la locul de munca nu doar pentru a evangheliza colegii, ci si pentru a forma giganti media pentru a aduce milioane de utilizatori ai retelelor de socializare la Hristos.

Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 752 – decembrie 2018. Ultimele stiri crestine: https://alfaomega.tv/stiri

Sursa: https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/9843-misionari-in-domeniul-digital

Bucuria mântuirii într-o lume suferindă Partea a II-a de Danny Bond

Bucuria mântuirii într-o lume suferindă

Partea a II-a de Danny Bond

Ne aflăm în I Petru. Studiem primul capitol, verset cu verset, al cărţii I Petru. Să ne oprim la partea formată din versetele 6-9. Petru ne vorbeşte aici despre bucuria mântuirii, dacă vă amintiţi, din ultimul nostru studiu. El oferă cinci puncte principale de contact în acest pasaj pentru a pricepe sau chiar redescoperi bucuria mântuirii noastre. Petru vorbeşte despre moştenirea noastră, despre încercările, onoarea, părtăşia şi izbăvirea noastră. Luăm aceste lucruri unul câte unul. Data trecută am vorbite despre faptul că moştenirea noastră care ne aşteaptă contribuie la bucuria noastră de acum, că direcţia în care privim este foarte importantă şi că ceea ce anticipăm în această viaţă este foarte important.

Astăzi vreau să trec la cel de-al doilea lucru din schiţa noastră, iar acesta este încercările noastre. Doresc să mă concentrez numai asupra versetului 6 şi cred că Dumnezeu vrea să folosească astăzi acest verset, pentru mulţi dintre voi, pentru a face o schimbare semnificativă în viaţa voastră. Pentru unii dintre voi aceasta va întări şi va dezvolta poziţia în care aţi fost şi ceea ce deja aţi învăţat iar pentru alţii dintre voi, cu voia lui Dumnezeu, acesta va fi un verset ce va avea o semnificaţie hotărâtoare, ce vă va schimba cursul vieţii şi modul în care-L înţelegeţi pe Dumnezeu şi greutăţile pe care le întâmpinaţi în calitate de creştin. Vom vorbi despre credinţă şi testarea credinţei noastre astăzi şi data viitoare. Şi cred că dezvoltându-te ca creştin, începi să înţelegi că acea credinţă pe care o ai în inimă nu este o plantă crescută natural în solul inimii tale ca fiinţă umană, mai degrabă este o plantă rară care a fost pusă acolo prin lucrarea supranaturală şi înţelepciunea infinită a lui Dumnezeu. El a pus credinţa în inima ta şi cu siguranţă, în toate discuţiile pe care le-am avut recent despre depravarea morală a omului şi moartea sufletului tău departe de Dumnezeu, ajungi să înţelegi că această credinţă este un dar minunat de la Dumnezeu care este pusă acolo de mâna supranaturală a lui Dumnezeu. Acum, pentru că Dumnezeu este Acela care îţi dă credinţa ta, Domnul este cel care trebuie să o hrănească. Şi dacă nu este hrănită, credinţa ta se va ofili şi va muri ca un boboc de floare tăiat de pe creangă şi aruncat pe câmp. Dumnezeu ştie că trebuie hrănită credinţa ta şi o parte a procesului de hrănire este testarea, dovedirea credinţei tale. Astfel, credinţa ta devine, în cele din urmă, un miracol perpetuu, ea este zămislită, susţinută şi păzită de puterea lui Dumnezeu. Şi este aceeaşi putere care L-a ridicat pe Isus Hristos din morţi, ,,Fiind morţi în greşelile şi păcatele noastre, El ne-a adus la viaţă” (Efeseni 2:5a). El a pus credinţă în inima ta şi continuă să hrănească, să păstreze şi să întărească această credinţă. Şi o parte din felul în care El o face, o mare, mare parte este prin încercări şi necazuri. Astăzi vreau să vorbesc chiar despre acest lucru.

Dacă te uiţi la I Petru, capitolul 1 versetul 6 (şi de aceasta ne vom ocupa astăzi), Petru spune: ,,În aceasta vă bucuraţi mult, chiar dacă acum pentru puţină vreme, dacă trebuie, sunteţi întristaţi prin felurite încercări…” Suntem încercaţi de necazuri în viaţa creştină, şi fiecare din noi trece prin acestea. Iov, în capitolul 5, versetul 7, spune: ,,Pentru că omul este născut să sufere, aşa cum scânteia este născută să zboare”. Nu ştiu dacă v-aţi jucat cu un ciocan, o nicovală, sau vreun fier, dar dacă loveşti cu ciocanul în fier, vor sări scântei. Scânteile zboară. Iov spune că aşa cum scânteile zboară, omul este născut pentru necaz şi în mod sigur el a avut partea sa de suferinţă. Suntem cu toţii părtaşi la necazuri în această viaţă, el spune că suntem născuţi să suferim. Fiica mea Diana, când avea 2 ani a început să alerge şi să vorbească puţin, faţă de majoritatea copiilor de aceeaşi vârstă, dar la 2 ani a trebuit să o luăm la Cincinati şi a trebuit să suporte o operaţie pe cord deschis. Aşa că ea a fost născută în această viaţă în necaz, a fost născută cu o arteră în jurul inimii care o strangula, sufocând-o, iar starea ei se agrava pe măsură ce creştea, de aceea a trebuit să suporte operaţia. Aşa că a venit în viaţa aceasta suferind. Toţi avem necazurile noastre şi suntem încercaţi de ele. În viaţa creştină Dumnezeu foloseşte necazurile. Dacă nu eşti creştin astăzi ai necazurile tale şi vestea tristă este numai aceasta, că sunt necazuri. O mulţime de dureri de inimă, suferinţă şi confuzie, traume emoţionale, şi asta este tot. Dar în viaţa creştină, Dumnezeu ia necazurile care vin în calea ta şi le foloseşte pentru a te perfecţiona şi a te aduce aproape de El. Deci, uitându-ne la acest verset, pe măsură ce îl studiezi mai mult, devine evident că Petru are câteva lucruri minunate de spus despre necazuri în acest singur verset. De fapt el are cinci lucruri extraordinare de spus despre necazuri.

Primul lucru este că necazul nu durează. Aceasta este ceva la care am lucrat pentru mai multe mesaje din I Petru, la primirea viziunii cerului. Necazul nu durează. Va veni ziua când se va sfârşi şi este important să ai această perspectivă în viaţa creştină. Încetezi să trăieşti pentru moment, începi să trăieşti pentru eternitate. Când cel mai rău necaz vine, ştii că viaţa nu va fi mereu astfel iar aceasta te întăreşte şi te încurajează. Petru spune: ,,deşi acum, pentru puţină vreme…” Vezi aceste cuvinte în versetul 6? ,,deşi acum, pentru puţină vreme…”. Pavel a spus-o în alt fel. El a spus: ,,suferinţa noastră uşoară, care este doar pentru o clipă…”. El a numit această viaţă o ,,clipă”; el a avut o astfel de înţelegere a veşniciei. ,,Deşi acum, pentru puţină vreme, dacă trebuie, aţi fost întristaţi prin felurite încercări…”. Aşa că, te rog să înţelegi, în mijlocul necazurilor tale, necazurile nu vor dura. Se vor încheia cu această viaţă, dacă eşti creştin. Din nou, vestea tristă este că dacă nu eşti creştin, urăsc s-o spun dar biblia este foarte clară, necazul tău nici măcar nu a început. Pentru că dacă nu-L cunoşti pe Hristos vei rămâne întotdeauna fără El şi vei descoperi ce necaz este veşnicia în iad. Oricum, biblia oferă alternativa: Isus Hristos. Şi aceasta este dragostea lui Dumnezeu în Hristos şi pentru totdeauna în cer cu El. Aşa că poţi face distincţia acum între a crede în Hristos şi a-L urma.

John Newton care a avut o viaţă plină de necazuri, obişnuia să spună: ,,creştinii nu trebuie să se plângă de drum, odată ce duce la o aşa casă cerească”. Isaac Watts care a fost atât de dăruit în privinţa cuvintelor, scriind imnuri şi proză, a spus astfel:

,,există un tărâm unde pură-i plăcerea
unde domnesc sfinţi ce nu ştiu moartea;
ziua nesfârşită alungă noaptea,
iar plăcerile izgonesc durerea. ”
(there is a land of pure delight
where saints immortal reign.
Infinite days excludes the night,
and pleasures banish pain.)

Necazurile noastre vor fi spulberate când vom ajunge în cer, pentru a fi pentru veşnicie împreună cu Dumnezeu. Necazurile tale nu vor dura în această viaţă. Fixează-ţi aceasta în minte pentru totdeauna.

În al doilea rând (al doilea lucru care este în acest verset), Petru spune în versetul 6: ,,dacă trebuie, sunteţi întristaţi de felurite încercări…”. Dacă trebuie. Aceasta semnifică faptul că necazurile servesc unui scop. Necazurile nu vor dura şi, chiar acum, necazurile servesc unui scop. Poate te întrebi, ei bine cărui scop poate folosi necazul din viaţa mea? Multor lucruri. Să mă explic, de exemplu, necazul te smereşte şi poate nu-ţi dai seama de acest lucru. Nu vreau să vă şochez, fiind o oră matinală (data prezentei predici, n. t.), dar mulţi dintre voi sunt mult mai mândri decât cred că sunt. Şi problema de a fi foarte mândru constă în faptul că te face să nu vezi cât de mândru eşti în realitate. Natura mândriei este că ea orbeşte. Un lucru important ce ţine de necaz este că el te smereşte şi a fi smerit este un lucru binecuvântat în viaţa creştină, pentru că Dumnezeu este împotriva celor mândri şi dă har celor smeriţi. Aceasta este un lucru.

Un alt lucru pe care necazul îl face în a servi unui scop, este că el te îndepărtează de lucrurile lumeşti. Când ţi se întâmplă un necaz, el te aduce pe genunchi şi te îndepărtează de la lumescul de care ai devenit ataşat. Te ajută să priveşti spre cer, îţi descoperă ceea ce iubeşti cu adevărat. Şi când te linişteşti în necazurile tale, devii capabil să-i ajuţi pe alţii care sunt în necaz. Şi îţi spun, pe măsură ce părtăşia ta cu Hristos devine mai apropiată, devii mai pregătit şi gata să-L oferi pe Hristos ca soluţie vieţilor ce nu-I cunosc încă dragostea. Necazul îţi ascute abilitatea de a face aceasta. Necazul este folosit de Dumnezeu pentru a ne purifica de păcatul nostru.

Necazul este folosit de Dumnezeu pentru a dezvolta un caracter răbdător, o personalitate răbdătoare. Am observat că în această lume în care trăim, în SUA, că lumea noastră produce oameni cu lipsă de personalitate, la orice nivel, în orice parte. Necazul în viaţa creştină abordat în mod corect, serveşte unui scop. Şi acesta este dezvoltarea personalităţii tale. De exemplu, priveşte la I Petru 5:10, Petru scrie: ,,dar fie ca Dumnezeul oricărui har…”

Un om vorbeşte despre necaz, un om vorbeşte despre suferinţă, un om care Îl înţelege pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul harului. El nu este o persoană care se supără în încercările prin care trece, este un om aflat în dificultate în viaţa sa, care ştie că acestea au un scop şi că este un Dumnezeu al harului lucrând spre acest scop bun în viaţa sa, prin acel necaz. Aceasta este viziunea sa despre Dumnezeu, este viziunea sa definitivă despre Dumnezeu. El a trecut de un punct în timp, cândva în viaţă, când nu-L vedea pe Dumnezeu ca Dumnezeu al harului, când probabil era unul dintre aceia care se plâng, ca mulţi dintre voi, care atunci când necazul loveşte: ,,o, de ce Doamne, de ce eu? O, credeam că mă iubeşti Doamne. Nu mă iubeşti Doamne?” Nu! ,,Fie ca Dumnezeul oricărui har”, fie ca Dumnezeu să-ţi împărtăşească această perspectivă asupra Sa, astăzi, într-un mod definitiv.

,,Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.”
Acest verset ar putea fi rezumat în a spune că aceasta este o adevărată personalitate creştină. Formată, desăvârşită, întărită, neclintită. Vezi deci că efectul necazurilor din viaţa ta creştină este întărirea ta. Câţi dintre voi au un căţel de companie? Ştiţi, acele fiinţe drăguţe, pe care le împodobiţi cu funde şi panglici, felul acela de pudel. Toţi cei pe care i-am întâlnit vreodată purtau numele de Kiffy. Cum stau în poala stăpânului, pentru nu ştiu care motiv, limba le iese puţin afară. Şi ştiu doar să stea acolo între panglici. Ştiţi despre ce vorbesc, nu? Nu ştiu de ce aceşti căţei sunt astfel, dar un căţeluş de companie pentru că stă tot timpul în braţele oamenilor şi nu prea ies din casă decât arareori, nu sunt prea puternici. Dar dacă compari un căţel de companie cu un lup din pădure, acolo unde lupul trebuie să alerge repede pentru a-şi asigura hrana, unde trebuie să lupte pentru a supravieţui, , lupul este o creatură foarte, foarte puternică. Şi necazurile îl fac puternic. La fel este şi în viaţa creştină, necazul are un scop. Iar Dumnezeu vrea să-l folosească pentru a te întări.

Un al treilea lucru pe care îl găsim aici, în versetul 6, este că necazul aduce durere. Necazurile nu durează, se vor sfârşi o dată cu această viaţă.. Necazurile servesc unui scop, şi al treilea lucru este că necazurile aduc suferinţă. Priviţi la versetul 6, el spune: ,,În aceasta vă bucuraţi mult, chiar dacă acum pentru puţină vreme, dacă trebuie, (atenţie) sunteţi întristaţi prin felurite încercări.”

Este durere. Îndurerare. Aceste încercări şi necazuri de care ne lovim în viaţă produc durere psihică, suferinţe mentale grele, nelinişte. Şi apoi este acel întreg cortegiu al suferinţelor fizice. Este real şi noi toţi întâmpinăm durere în această viaţă. Dar am ajuns să înţeleg, şi sper că şi tu, că durerea are o aşa de mare importanţă în a te schimba. Cred că adesea, durerea ne clarifică lecţia când alte lucruri nu o fac. Dacă altceva nu o face, durerea te face să gândeşti, te obligă să-ţi pui întrebări. Durerea are un rol important în a te schimba. Luaţi durerea fizică, de exemplu boala. Nu vorbesc despre răceala pe care cu toţii am avut-o în ultimul timp, aceasta este inerentă vieţii şi nu-i nimic grav, este o parte a vieţii. Vorbesc despre boala gravă, când eşti grav bolnav sau ai o suferinţă fizică gravă. am aflat că această boală este mesagerul lui Dumnezeu pentru a ne chema să-L întâlnim.
Adesea,
Înclinat să rătăcesc,
Simt Doamne
Că sunt înclinat să părăsesc viaţa pe care o iubesc.

Şi Dumnezeu ştie aceasta despre tine şi despre mine. Deseori, boala şi suferinţa şi durerea fizică este un mesager trimis să ne cheme a-L întâlni pe Dumnezeu. Mai mult, am descoperit aceasta în propria mea viaţă. Îmi place să citesc comentarii biblice, mă auziţi citând numele acestor giganţi Sequoia (n.t. cei mai mari arbori existenţi pe Pământ, numiţi şi ,,redwood”) ai trecutului bisericii creştine. Iubesc comentariile biblice, dar am descoperit că nu există nici un comentariu care să-mi clarifice biblia mai bine decât boala şi durerea. Sunt condus către biblie într-o stare a minţii şi inimii, în durerea mea, pe care altfel nu o am. Şi încep să caut în biblie pentru a-L găsi pe Dumnezeu şi a găsi răspunsuri. Aşa că descopăr că nu există nici un comentariu care să ne deschidă biblia mai mult decât suferinţa, părerea de rău şi durerea. Durerea îşi are locul său în viaţa creştină.

Cunoaşteţi numele lui C.S. Lewis. Îl ştiţi probabil din ,,Cronici ale lui Narnia” şi din alte lucruri pe care le-a scris, dar C.S. Lewis a fost un mare gânditor, un mare creştin şi el obişnuia să spună că: ,,Dumnezeu ne şopteşte în plăcerile noastre. El ne vorbeşte în conştiinţele noastre. Dar El strigă în durerile noastre.” Iar apoi el spune: ,,durerea este megafonul Lui pentru a trezi o lume surdă”. Îmi place cum sună, nu pentru că îmi place durerea ci pentru că îmi place acest fel de gândire. Durerea este megafonul lui Dumnezeu pentru a trezi o lume surdă, este folosit de Dumnezeu pentru a atrage atenţia individului. Şi desigur C.S. Lewis cunoscuse durerea. Nu ştiu dacă sunteţi familiari cu povestea lui, dar el şi-a trăit aproape întreaga viaţă necăsătorit. Şi într-un final a întâlnit femeia potrivită şi s-au căsătorit. Numele ei era Joy (Bucurie). Dar au descoperit curând că ea avea cancer şi într-un an şi jumătate sau doi ani, nici nu cred că a durat doi ani, ea s-a dus. Deci, iată un om care aşteaptă întreaga sa viaţă. A încărunţit, a avut parte de toate ridurile şi toată singurătatea care vine odată cu burlăcia. În sfârşit femeia potrivită care să-i fie smulsă în câteva luni. El a avut partea sa de durere, dar din durere s-a născut o aşa de mare parte din relaţia sa cu Dumnezeu.

Charles Spurgeon este unul din marii mei eroi. Îi citesc aproape în fiecare săptămână din viaţă iar predicile sale mi se par mult mai vii decât aproape orice altceva din biblioteca mea. Fiecare pastor pe care îl cunosc şi care trăieşte după cuvântul lui Dumnezeu îl citeşte pe Spurgeon, şi fiecare pastor pe care îl cunosc şi care nu trăieşte după cuvântul lui Dumnezeu nici măcar nu ştie cine este el. Şi vă întrebaţi de ce viaţa, de ce puterea, de ce acest om care rezistă trecerii timpului, ne vorbeşte, ne strigă din anii 1800? De ce el, mort fiind, încă vorbeşte?

Spurgeon a vorbit în aceşti termeni despre propria sa viaţă. El a spus: ,,Datorez totul cuptorului şi ciocanului. Nu am progresat deloc în învăţăturile spirituale decât atunci când am fost pedepsit de marele Învăţător. Cea mai bună piesă de mobilă din casa mea a fost crucea. Lucrul care m-a îmbogăţit cel mai mult a fost durerea personală. Şi pentru aceasta doresc să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Pot spune cu adevărat că tot ceea ce am încercat în această lume a milei lui Dumnezeu asupra cărării mele, a fost îmbrăcat în bunătate iubitoare divină. Mă simt mult mai recunoscător lui Dumnezeu pentru durerea trupească de care am suferit şi pentru toate încercările de feluri diferite prin care am trecut, decât mă simt pentru orice altceva, cu excepţia darului Fiului Său drag. Sunt sigur că am tras mai mult folos real, tărie permanentă, creştere în har şi fiecare lucru de valoare din cuptorul suferinţei, decât am obţinut vreodată din bunăstare.”

Acum, acestea sunt cuvintele unui om apropiat de Dumnezeu. Copii, tineri şi părinţi (I Ioan vorbeşte despre aceasta), acestea sunt cuvintele unui părinte în credinţă. Un om care înţelege durerea şi locul acesteia în viaţa creştină. Şi înţelegeţi că unii dintre voi pot fi în această situaţie, că sunt acele timpuri în călăuzirea lui Dumnezeu când te loveşti de cel mai dureros lucru prin care ai trecut vreodată. Şi totuşi vă spun că dacă sunteţi astăzi în această situaţie ai cea mai mare nevoie de acest lucru în viaţa ta acum. Şi uneori cel mai greu de înţeles este cel mai trebuincios lucru din viaţa ta, în acest moment.

În 1857, la izbucnirea Revoltei Şipailor din india, hinduşii au încercat să omoare cât mai mulţi englezi cu putinţă şi în special îi urmăreau pe ofiţeri şi familiile lor. Unul dintre aceşti ofiţeri şi soţia sa au mers într-un oraş vecin, neştiind că-i ameninţa vreun pericol. Şi-au lăsat fetiţa acasă în grija unei bone indiene la care fiica lor ţinea foarte mult. Când revolta a început, micuţa Ellen s-a aflat în pericol de moarte în ciuda vârstei ei fragede, pentru că avea pielea albă şi era copilul unui ofiţer. Dar compatrioţii tatălui său nu au abandonat-o. Unul dintre ei a galopat acasă la ea şi a smuls-o bonei ei, a încălecat calul ţinând-o pe Ellen în faţă. În acest timp mulţimea înnebunită, strigând a umplut strada şi au încercat să-i oprească şi să omoare şi călăreţul şi copilul. Dar omul şi-a scos sabia şi a luptat vitejeşte fiecare pas, ţinând tot timpul copilul cu mâna stângă. Normal, fetiţa era extrem de înspăimântată de tot zgomotul şi îmbulzeala, şi lovea, lupta şi ţipa. De câteva ori era să cadă din braţele omului, iar aceasta desigur că mărea greutăţile luptei, cu ea zbătându-se în braţul stâng iar cu celălalt mânuind sabia împotriva celor ce voiau să-l ucidă. Dar în cele din urmă el a reuşit şi după un drum lung şi greu el şi-a predat mica povară în braţele mamei ei. Cine poate descrie bucuria nebună a părinţilor care îşi vedeau micuţa salvată împreună cu ei? Recunoştinţa lor nu cunoştea margini. Dar vedeţi, cu micuţa Ellen era ceva cu totul diferit. În ceea ce o privea, tot ceea ce simţea faţă de salvatorul ei era un adânc resentiment, tot ceea ce putea gândi era faptul că el o strânsese sălbatic, că o zdruncinase atât de mult în timpul cursei. Şi cel mai mult dintre toate, că refuzase să o lase să se întoarcă la bona la care ţinea aşa de mult. În mintea ei, tot ceea ce putea gândi era cum de putea un om atât de rău să fie considerat un prieten şi un binefăcător. Dar vedeţi, pe când se uitau la ea era trist că nu au putut-o convinge cu nici un chip să-l sărute sau să-l îmbrăţişeze şi să-i mulţumească acestui om.

Acum, nouă ne este foarte clar ce a motivat comportamentul acestui copil. Vedeţi, pe măsură ce Ellen creştea ea trebuie să fi fost adesea ruşinată de neştiinţa sa copilărească, neputinţa ei de a accepta că acel ofiţer şi-a riscat viaţa pentru a o salva şi că toate zdruncinăturile şi toate scuturăturile din timpul cursei sălbatice fuseseră pur şi simplu efectele inevitabile ale salvării ei. Astfel, în acea vreme, ea a judecat situaţia în totalitate după aparenţe şi a crezut că acel călăreţ, salvatorul ei, era o persoană rea şi plină de ură.
Acum, astăzi, aş vrea să te întreb ceva foarte pătrunzător. În mijlocul necazului tău, în mijlocul a ceea ce poate chiar să fie cea mai grea, cea mai dificilă luptă pe care ai întâlnit-o în viaţă, ai această atitudine faţă de Dumnezeu? Crezi că Dumnezeu este rău? Îl priveşti pe Dumnezeu ca pe cineva care încearcă mereu să-ţi facă viaţa grea? Nu reuşeşti să vezi Dumnezeul harului în spatele tuturor acestor lucruri? Eşti supărat pe Dumnezeu, ca atâţia alţii pe care i-am întâlnit?

,, -Ce se întâmplă cu tine? De ce nu eşti în părtăşie?
-Sunt supărat pe Dumnezeu.
-Şi de cât timp te afli în această stare?
-Se împlinesc 6 ani?
-Şi de ce eşti astfel?
-Ei bine, acest lucru s-a întâmplat în viaţa mea şi m-am supărat pe Dumnezeu şi sunt supărat pe El de atunci.”

Ştiţi ce părere am despre oameni ca acesta? Bietul de tine, nu-L înţelegi pe Dumnezeu, nu-L cunoşti pe Dumnezeul harului. Eşti atât de preocupat de lucrurile vremelnice, eşti atât de ancorat în lucrurile imediat înconjurătoare, încât nu-L poţi vedea pe Dumnezeu. Astfel eşti supărat pe El şi te-ai lăsat în neştiinţă voită, pentru că biblia, pagină cu pagină, din scoarţă în scoarţă, prezintă un Dumnezeu al dragostei şi harului. Aşa că dacă nu-L cunoşti pe El ca Dumnezeu al dragostei şi harului este vina ta, nu a Lui. El a trecut prin mari dureri să prezinte totul aici. Este totul aici! Poţi să citeşti oricând vrei, iarăşi şi iarăşi şi iarăşi. Când îi întâlnesc pe aceşti oameni supăraţi pe Dumnezeu, îmi pare rău de ei, mă rog pentru ei. Dacă astăzi eşti unul dintre aceştia îmi pare rău pentru tine, pentru că nu-L înţelegi pe Dumnezeu. Te-ai poticnit, ai alunecat în neutru (ai devenit nefolositor în credinţa ta), ai dat înapoi şi ai judecat în mod ignorant, imatur pe Dumnezeul plin de înţelepciune, plin de dragoste, plin de har care a făcut tot ceea ce putea fi mai bun pentru tine. Şi a sosit timpul pentru tine să ieşi din această stare. Părăseşte-o! Părăseşte-o pentru înţelegerea unui Dumnezeu al dragostei şi harului care, da, poate că a permis împrejurări grele, dar care reprezintă chiar lucrul de care ai nevoie în acest moment din viaţă. El îţi cunoaşte inima mai bine decât tine. Nu I te împotrivi! Nu-L acuza! Mulţumeşte-I că te iubeşte atât de mult încât să lase greutăţile să vină în calea ta şi să le folosească pentru binele tău, dacă vei renunţa să I te împotriveşti. Necazurile nu durează, necazurile servesc unui scop, dar necazurile aduc durere.

O nouă carte a fost publicată şi v-aş recomanda-o. Este scrisă de Joni Erickson Tada. Ştiţi cine este Joni? Joni, din scaunul ei cu rotile a încurajat oameni de pe tot globul, din durerea ei a scris o carte despre ceruri. Am deschis cartea şi m-am uitat pe coperta interioară unde erau câteva comentarii asupra cărţii făcute de Elizabeth Elliot. Ştiţi cine este Elizabeth Elliot? Ea a scris spunând: ,,Joni scrie despre cer cu aşa de mare claritate şi cu o abordare atât de reală. Iar cartea este atât de plină de nădejdea cerului. Cerul este atât de real la ea.” Şi apoi ea spune aceasta: ,,Joni a scris despre cer şi despre bucuria legată de acesta, nu în ciuda durerii ei, ci în ciuda acestei dureri.”

Despre aceasta vorbim. Dumnezeu foloseşte durerea sau necazul în viaţa ta. Cu cât mai repede ajungi la acel punct în care accepţi aceste lucruri şi rezolvi această situaţie, rezolvând ca Petru şi privindu-L pe El ca Dumnezeu al harului care lucrează astfel, vei câştiga ore şi săptămâni nesfârşite departe de părtăşia cu Dumnezeu, departe de părtăşia cu poporul Său, având o atitudine coruptă care te roade pe dinăuntru. Dar acest lucru te va aduce la momentul când cupa va fi prea plină de intimitatea cu El. Căldura şi bucuria spre care Petru ne conduce, pe care şi tu şi eu le dorim este ceea ce vrem cu adevărat Îl dorim pe El. Şi astfel, necazul aduce durere.

Şi acum să vă spun un alt gând. Necazul vine în multe feluri. Multe feluri. ÎnI Petru 1:6, este spus: ,,În aceasta vă bucuraţi mult, chiar dacă acum pentru puţină vreme, dacă trebuie, sunteţi întristaţi (atenţie) prin felurite încercări”.Felurite încercări.

Iacob, în capitolul 1:2 din epistola sa, a făcut această declaraţie şocantă. El a spus: ,,Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări.” Daţi-mi voie să citesc iarăşi. Să privim ca pe ,,o mare bucurie”? Cumva Iacob şi Petru gândesc la fel. Vedeţi? Nu că încercarea ar fi aşa de plăcută, ci ceea ce Dumnezeu face cu aceasta este o bucurie şi înţelegerea acestui lucru îţi aduce bucurie… ,,Să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări.”

Necazul vine în multe feluri şi uneori şocant, deodată! Şi iarăşi trebuie să înţelegi că poate fi acest şoc lucrul de care ai nevoie pentru a te trezi din amorţeala ta. Am întâlnit atât de mulţi creştini în zilele noastre care sunt într-o stare de comă. Aceasta este singurul diagnostic pe care l-aş da în cazul lor: coma. Hei, e cineva acolo? Ştii cum este. Nu sunt ,,acasă”. Sunt afară din decor, dar ei cheamă numele lui Hristos. Mulţi dintre ei sunt creştini adevăraţi, dar au devenit aproape ca şi cum nu l-ar cunoaşte pe Dumnezeu deloc. Ce are Dumnezeu de făcut în dragostea Lui pentru a trezi o persoană din această amorţeală de moarte? Sugerez că biblia Îl prezintă ca folosind şocul pentru a te scoate de acolo, pentru că te iubeşte.

Am citit despre o femeie care, ani în urmă în Montana, în timpul iernii (şi poate fi foarte frig iarna în Montana), călătorea într-o diligenţă, nefiind îmbrăcată potrivit pentru gerul acela avea şi un copilaş în braţe. Vizitiul care conducea diligenţa, a devenit foarte îngrijorat când a observat că femeia începea să-şi piardă cunoştinţa. Şi nu ştiu dacă aveţi idee despre moartea prin îngheţare, nu este tipic pentru California, dar moartea prin îngheţare este un lucru foarte ciudat. Începi să-ţi pierzi cunoştinţa şi simţi că te încălzeşti uşor, apoi din ce în ce mai mult şi apoi mori. Aşa că el a privit înapoi şi a văzut femeia ţinându-şi copilul şi începând să-şi piardă cunoştinţa, iar el ştia că dacă se va întâmpla aceasta ea ar fi murit îngheţată. Singurul mod de a o ţine în viaţă era de a o ţine trează. Aşa că ce a făcut? El a oprit diligenţa, a luat copilaşul din braţele ei, l-a înfăşat foarte bine şi l-a aşezat într-un compartiment sub locul său unde copilaşul era în siguranţă. Apoi a luat femeia de braţ şi a tras-o în mijlocul drumului, a aruncat-o acolo şi a părăsit-o. Şi cum zăcea aproape inconştientă, femeia a auzit zgomotul diligenţei depărtându-se, auzea galopul cailor. A început să îşi revină şi să realizeze că zăcea în mijlocul drumului, iar copilaşul ei era în acea diligenţă, a început să sară şi să strige şi să ţipe după copil. Vizitiul a privit înapoi şi a văzut-o sărind pe drum şi ţipând şi s-a gândit: ,,ah, şi-a revenit suficient, cred că va trăi”. Aşa că s-a întors şi a luat-o, a aşezat copilul înapoi în braţele sale şi au plecat. Iar femeia a trăit.

Cred că uneori Dumnezeu trebuie să ia măsuri ca aceasta în privinţa noastră, pentru a ne scoate din letargia noastră mortală. Şi m-am aflat în această situaţie de multe ori, nu mă jenez să v-o spun, iar acum privesc în urmă şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru acele timpuri. Dumnezeu mă iubeşte suficient de mult pentru a nu mă lăsa într-o inconştientă, total neutră stare pentru un creştin. El mă iubeşte prea mult pentru a mă lăsa acolo, şi în consecinţă El va folosi măsuri drastice pentru a mă scoate de acolo. Şi când ţi se întâmplă şi ţie ar trebui să-i mulţumeşti pentru aceasta lui Dumnezeu.

Ştiţi că Petru foloseşte această sintagmă: ,,felurite încercări”, versiunea grecească semnifică literal ,,multe culori”, iar el mai foloseşte aceste cuvinte doar o singură dată în capitolul 4. Aş vrea să ne uităm acolo în capitolul 4:10, unde el foloseşte acest cuvânt grecesc o singură dată pentru a descrie harul lui Dumnezeu. Deci el spune: ,,Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.” Traducerea literală: ,,darul multicolor pe care l-a primit”. Este ceva foarte interesant aici deoarece el foloseşte acest cuvânt de două ori: o dată să arate aspectele ,,multicolore” ale necazului, de diferită intensitate, în împrejurări diferite, având consecinţe diferite, deci toate aspectele multicolore ale necazului. Şi apoi aspectele ,,multicolore” ale harului. Rezultă un lucru minunat dacă pui cele două aspecte împreună. Dacă faci aceasta, ceea ce vei afla este că necazul este multicolor la fel ca harul lui Dumnezeu. Aşa încât, e ca şi cum nu există nici o culoare a încercării fără ca Dumnezeu să nu aibă o culoare a harului care să i se potrivească. Deci în alte cuvinte, nu există nici un necaz, oricât de mare, căruia Dumnezeu să nu-i potrivească de atâtea ori o măsură mai mare a harului. În toate cazurile, Dumnezeu revarsă asupra noastră harul Său mai mult şi dincolo de ceea ce putem noi cere sau gândi, şi în general harul întrece apăsarea încercării. Încercările vin în multe feluri, dar încercările nu durează. Ele folosesc unui scop. Ele aduc durere.

Şi acum dă-mi voi să te conduc la ultima idee. Necazul nu ne poate răpi bucuria, dacă nu-i dăm voie. Dumnezeu a stabilit să ne dea o bucurie pe care necazul să nu ne-o poată lua. I Petru 1:6 spune: ,,În aceasta vă bucuraţi mult, chiar dacă acum pentru puţină vreme, dacă trebuie, sunteţi întristaţi prin felurite încercări”. Noul Standard American traduce în acest fel: ,,În aceasta vă bucuraţi mult, chiar dacă…„. Chiar dacă vei trece prin toate aceste dificultăţi. Aceasta înseamnă că aceste dificultăţi nu ne pot ucide bucuria, te bucuri mult oricum. Şi aceasta este ceea ce a spus Isus în Ioan 7:38: ,,Cel ce crede în Mine cum spune scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” El spune: ,,Cel ce crede în Mine”, ce crezi tu astăzi despre Isus Hristos? Crezi că El este un Dumnezeu al harului? Crezi că El este credincios? Crezi că El este atotştiutor şi atotiubitor astfel încât tot ce a permis să vină în calea ta va fi folosit de El? ,,Cel ce crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie”, vorbind de acea bucurie care se află acolo pentru creştin. În ciuda necazului, în ciuda încercărilor, bucuria va izvorî. Cineva a spus atât de bine că: ,,paşii cu care urcăm la locul bucuriei sunt în mod obişnuit udaţi de lacrimi. Şi în cenuşa durerii noastre se află scânteile bucuriei gata să se aprindă la suflarea Duhului Sfânt.” Acest este felul în care lucrează.

Vreau să închei cu un pasaj din viaţa Dr. Reuben A. Torrey care a fost unul dintre marii învăţători ai bibliei din generaţia trecută. El şi soţia sa, doamna Torrey, au trecut printr-o perioadă grea de durere sufletească atunci când fiica lor de 12 ani a murit accidental. Funeraliile s-au desfăşurat într-o zi mohorâtă, ploioasă. Stăteau pe marginea mormântului şi priveau cum trupul fetiţei era îngropat. Când s-au întors, printre lacrimi doamna Torrey a spus: ,,Sunt atât de bucuroasă că Elizabeth este cu Domnul şi nu în acea cutie.” Dar chiar ştiind că acest lucru era adevărat, vă puteţi imagina că inimile lor erau zdrobite. Dr. Torrey a spus că a doua zi când mergea pe stradă, totul s-a prăbuşit în interiorul său. Se gândea la singurătatea anilor ce urmau să vină fără prezenţa ei, la inima frântă de casa goală şi la toate celelalte implicaţii ale morţii fetiţei. Era atât de împovărat de toate acestea încât, în cele din urmă, a strigat spre Dumnezeu spunând: ,,O Doamne, ajută-mă, linişteşte-mă.” Iar apoi îşi aminteşte ce a urmat: ,,şi chiar atunci acest izvor, Duhul Sfânt pe care îl aveam în inimă, a izbucnit cu aşa de mare putere cum nu cred că am experimentat înainte şi a fost (reţineţi) cel mai fericit moment pe care l-am cunoscut în viaţa mea, când Dumnezeu mi-a umplut inima cu linişte şi bucurie prin Duhul Sfânt”. A continuat spunând: ,,O ce minunată este bucuria Duhului Sfânt! Este un lucru de nedescris în cuvinte, măreţ, să-ţi găseşti bucuria nu în lucruri legate de tine, nici în cei mai dragi şi iubiţi, ci să ai în tine un izvor curgând, curgând, curgând, curgând totdeauna 365 de zile în fiecare an, curgând în toate împrejurările spre viaţă veşnică.”

Acesta este Dumnezeul căruia îi slujesc. Acesta este Dumnezeul căruia îi slujeşti, dacă eşti astăzi un creştin. Dacă astăzi nu eşti un creştin ai nevoie să te întorci la El, pentru că El are răspunsurile pentru viaţa ta, El are tăria şi bucuria de care ai nevoie. Bucuria Domnului este tăria mea. Şi aceasta este bucuria pe care necazul nu mi-o poate lua, este bucuria mea. Este darul meu de la Dumnezeu, Duhul Sfânt. Dumnezeu foloseşte necazul care vine în calea mea. El este de asemenea şi înăuntrul meu, manifestând bucuria de care am nevoie pentru a fi tăria mea. Şi îţi spun, ca şi Rueben A. Torrey am aflat că este adevărată şi în viaţa mea, în cele mai dureroase momente ale vieţii mele am strigat către Dumnezeu şi am spus: ,,Doamne Isuse, Tu ai spus că nu mă vei lăsa fără mângâiere. Arată-mi mângâierea Ta şi dă-mi bucuria care să fie tăria mea acum.” Dar niciodată nu m-a lăsat, şi este genul de lucru care când se întâmplă, nu-l poţi nici măcar explica. Iar prietenii şi cei dragi spun: ,,ar trebui să pocneşti şi să te faci bucăţi.” Acesta este momentul să-i priveşti drept în ochi şi să le spui: ,,Să ştii că dacă nu l-aş fi cunoscut pe Hristos aş fi cedat şi m-aş fi făcut bucăţi.” Dar El este aşa de credincios cuvântului Său. Şi eu cunosc bucurie şi aflu mângâiere şi aflu pace acum, în ciuda marii dureri care mi s-a întâmplat. Acesta este unul dintre motivele pentru care Îl iubesc atât de mult, pentru că El este atât de bun cu mine. Vezi, toate fiinţele omeneşti trec prin necazuri, dar necazul pentru creştini este aşa de diferit, pentru că Isus îl face să fie aşa de diferit.

Să ne rugăm.

Tată, mulţumim pentru harul Tău, pentru că tu eşti Dumnezeul nostru al harului. Ştim că necazul vine pe acest pământ şi atinge orice fiinţă omenească în calea lui. Dar cum să-Ţi mulţumim pentru că îl foloseşti pentru a ne modela, a ne da formă, pentru a ne face mai buni, şi cel mai important, pentru a ne aduce la Tine unde găsim acea bucurie care ne vine în dar de la Tine, prin Duhul Sfânt. Doamne, pentru toţi aceia care ascultă mesajul acesta astăzi, care sunt în necaz, dificultate şi durere, şi orice altceva în viaţa lor, fie ca aceasta să fie o zi de luminare şi schimbare fundamentală, un punct de întoarcere în felul în care întâmpină necazul şi cum îl acceptă pe Dumnezeu în mijlocul acestuia, cum se alătură lui Iacob şi lui Petru şi împărtăşesc toată bucuria, bucuria pură, şi se bucură indiferent de cât de rău ar fi acel necaz, pentru Tine, pentru Isus, pentru lucrarea Duhului Tău în noi totdeauna în cea mai înaltă şi mai mare stare de binecuvântare a noastră. Fie ca toţi să înţelegem aceasta, să împărtăşim acest adevăr şi să ne bucurăm de acest adevăr. În numele lui Isus ne rugăm. Amin.

Traducerea: Ion Codescu

Umblarea Creştinului

http://www.rcrwebsite.com/joy2.htm

APOCRIFELE

Apocrifele

Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.

Cărțile apocrife ale Vechiului Testament provin de la unii iudei care au compus astfel de cărți, pe care le atribuiau unor personaje din Sfânta Scriptură (regi sau profeți) pentru a le da autoritate.

Pentru Noul Testament apar în sec. al II-lea „Evangheliile apocrife“. Cărțile apocrife, deși interesante prin conținutul lor, sunt totuși interzise de Biserică, unele dintre ele cuprinzând chiar idei eretice sau lucruri ascunse, obscure.

Până în secolul al IV-lea nu a existat o graniță sigură, unanim acceptată, între scrierile canonice și cele asa-zise “apocrife”. Ca urmare, foarte multe evenimente, personaje sau episoade, precum viața părinților după trup ai lui Iisus, nașterea și copilăria Lui, coborârea în iad, adormirea Maicii Domnului etc., au fost integrate în Tradiția ortodoxă.

Este cunoscută existența unei serii de Evanghelii, Fapte, Epistole și Apocalipse apocrife ale Noului Testament, care au circulat în comunitățile creștine timpurii și s-au transmis de-a lungul timpului până în zilele noastre.

 Scrierile Apocrife

• Cartea a doua a lui Ezra
• Cartea înțelepciunii lui Solomon
• Cartea Iuditei
• Cartea lui Adam și Evei
• Cartea lui Baruh
• Cartea lui Enoh
• Epistola lui Ieremia
• Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel
• Istoria Susanei
• Macabei 1
• Pastorul lui Herma
• Rugăciunea Regelui Manase
• Testamentul lui Iov
• Testamentul lui Isahar
• Evanghelia arabă a copilăriei Mântuitorului
• Evanghelia lui Nicodim
• Evanghelia lui Petru
• Evanghelia lui Pseudo-Matei
• Evanghelia Păcii lui Ioan
• Protoevanghelia lui Iacob

Evangheliile Apocrife       http://apocrife.ro/

 Cărţile Apocrife Ale Noului Testament

O mare parte a Creştinătăţii tradiţionaliste şi celei contemporane consideră Apocrifele a fi erezii, aberaţii, etc. Vreau să vă întreb însă dragi oameni de credinţă, dacă o învăţătură este erezie sau inspirată de către Dumnezeu decide cine?

Unde găsim noi acel statut care determină în mod suficient de obiectiv ce este aberaţie şi ce adevăr? O fi Biblia?

Câte ceva despre Erezii din ro.wikipedia.org:

Ereziile (gr. hairesis şi lat. haeresis = opţiune, alegere) sunt „concepţii particulare fie despre Sfânta Treime, fie despre dumnezeirea lui Iisus Hristos, sau despre firea Sa omenească, sau despre raportul dintre cele două firi în ipostasul Său Dumnezeiesc, acestea din urmă fiind cunoscute sub numele de erezii hristologice.

Se cunosc şi erezii pnevmatologice, întâlnite în teologie sub numele de subordinaţionism pnevmatologic, sau de pnevmatomahie”.

De asemenea, ereziile care afectează viziunea corectă asupra Bisericii se numesc erezii eclesiologice.

Termenul de „erezie” vine din grecescul αιρεσις, hairesis (de la αιρεομαι, haireomai, „a alege [ceva]”, „a opta [pentru ceva]”), care înseamnă a face o alegere din tot, a se rupe de totalitate – de întregimea învăţăturii celei drepte, şi de trupul Bisericii celei adevărate. Erezie şi eretic sunt cuvintele pe care le foloseşte Irineu de Lyon în scrierea sa Contra Haereses (Împotriva tuturor ereziilor) pentru a descrie învăţătura şi pe cei care se opun Bisericii creştine, în opoziţie cu poziţia ortodoxă (de la ortho- „dreaptă” + doxa „gândire/credinţă”) a Bisericii creştine.

Aceeaşi filieră etimologică exploatează în zilele noastre teologul grec Christos Yannaras atunci când spune: „Erezia înseamnă a te opri numai la o parte din întreg şi a o absolutiza, a o lua drept întregul în ansamblul lui. Cred că cea mai bună definiţie a ereziei este aceasta: absolutizarea relativului şi relativizarea absolutului.”.

Hai că-i bine, erezie înseamnă a alege, a opta, a se rupe de totalitate.

Mai este de observat şi faptul că noţiunea ereziei este folosită pe larg doar de către Biserica Creştină. Acest fapt ne spune multe despre identitatea conceptuală a Creştinismului ca religie în genere.

Am fost puţin dezamăgit să aflu că obiectivitatea resursei Wikipedia poate fi pusă la îndoială, după ce am dat peste expresii subiective de genul: învăţăturii celei drepte, sau trupul Bisericii celei adevărate.

Dacă nu ne ocrotim noi singuri libertatea alegerii în căutarea adevărului spre care ne îndeamnă sufletul, o vom pierde, deoarece suntem înconjuraţi de prea mulţi „compătimitori”, care tind aprig să ne „călăuzească”, să ne „mântuiască”, să ne „purifice de păcat”, aplicând pentru aceasta măsuri banale.

Pentru a alege şi a cunoaşte adevărul despre existenţă, fiecare om are un drept absolut de a învăţa toate „versiunile” acestuia dacă doreşte, din acestă cauză vă propun să faceţi cunoştinţă cu unele din versiunile adevărului Creştin, care sunt mai puţin populare şi după gust căpeteniilor Creştinismului mondial Ortodox, Catolic, Protestant, Epocii Noi, etc. – cu Apocrifele.

Cărţile Apocrife Ale Noului Testament

Pentru Noul Testament apar în secolul al II-lea „Evangheliile Apocrife“. Cărţile apocrife, deşi interesante prin conţinutul lor, sunt totuşi interzise de Biserică, unele dintre ele cuprinzând chiar idei „eretice” sau lucruri ascunse, „obscure”.

Până în secolul al IV-lea nu a existat o graniţă sigură, unanim acceptată, între scrierile canonice şi cele apocrife. Ca urmare, foarte multe evenimente, personaje sau episoade, precum viaţa părinţilor după trup ai lui Iisus, naşterea şi copilăria Lui, coborârea în iad, adormirea Maicii Domnului etc., au fost integrate în Tradiţia ortodoxă.

Este cunoscută existenţa unei serii de Evanghelii, Fapte, Epistole şi Apocalipse apocrife ale Noului Testament, care au circulat în comunităţile creştine timpurii şi s-au transmis de-a lungul timpului până în zilele noastre.

Evangheliile apocrife păstrate sunt numeroase, în jur de 30, cu texte fluctuante. Ele sunt atribuite, în general, Apostolilor lui Christos sau altor apropiaţi ai Săi.

Cele mai cunoscute Evanghelii apocrife sunt:

– Evanghelia Ebraică, citată de Clement Alexandrinul
– Evanghelia Egipteană, citată de Clement Alexandrinul
– Evanghelia lui Petru, amintită de Eusebius
– A doua Evanghelie a lui Marcu
– Protoevanghelia lui Iacob (secolul al II-lea) povestind viaţa Fecioarei Maria şi copilăria lui Iisus
– Evanghelia lui Bartolomeu, operă a gnosticilor egipteni din secolul al III-lea,
– Evanghelia lui Filip, (secolul al II-lea) conţine o cosmogonie influenţată de dualismul gnostic, în care apariţia lumii materiale e privită ca o eroare
– Evanghelia lui Barnaba,
– Evanghelia lui Andrei
– Evanghelia lui Petru, care a circulat mai ales în provinciile răsăritene, fiind citată de Origenes şi Iustinus şi criticată de episcopul Serapion din Antiohia (citat de Eusebius) cam în anul 200, ca fiind compusă nu de Petru, ci de un grup de eretici
– Evanghelia lui Maria Magdalena, redactată în jurul anului 160 d.C.
– Evanghelia lui Toma, scrisă în prima jumătate a secolului al II-lea, a fost descoperită în 1946 la Nag-Hamadi (Egiptul de sus, aproape de Luxor). Evanghelia lui Toma, considerată de majoritatea cercetătorilor de origine gnostică, e compusă din cca. 100 de rostiri înţelepte (logia), regăsite parţial in Evangheliile canonice, în Faptele Apostolilor şi în unele Epistole. Deoarece textul cu 114 rostiri este o copie a unei traduceri copte, există presupunerea că scrierea ar fi anterioară secolului al II-lea, dar după specialiştii americani nu mai veche decât textele canonice.
– Evanghelia după Iuda, creaţie literară modernă a lui Robert Morel
– Evanghelia lui Iuda, descoperită prin Codex Tchacos

În general autorii apocaliptici au încercat să adune şi să ordoneze informaţiile care circulau în tradiţia orală creştina şi au dezvoltat aspecte pe care Evangheliile canonice nu le pomeneau deloc sau doar le sugerau.

Iată o serie de Apocalipse apocrife, cărţi alternative la Cartea Apocalipsei, care au fost păstrate până în prezent:
– Apocalipsa lui Moise
– Apocalipsa lui Ezdra
– Apocalipsa lui Pavel
– Revelaţia lui Ioan Teologul
– Cartea lui Ioan despre Adormirea Mariei
– Apocalipsa lui Petru
– Apocalipsa Fecioarei
– Apocalipsa lui Zedra

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/apocrifele/

Printul Charles apara crestinii persecutati

 13.12.2018  |    Mapamond Crestin

In Anglia, printul de Wales, a facut apel la instaurarea pacii in Orientul Mijlociu si la incetarea persecutarii crestinilor din acea regiune. Printul Charles a facut acest apel fara precedent de la amvonul Abatiei Westminster din Londra. In ultimii ani, el a luat apararea minoritatilor persecutate. In mesajul sau, el ii lauda pe crestinii care sufera, dar care nu isi abandoneaza credinta.

Printul Charles: In ultimii ani am avut privilegiul de a intalni crestini a caror credinta a fost demna de inspiratie, care au indurat opresiunea si persecutia, si care au fugit de persecutori. Iertarea, asa cum stiti mai bine ca mine, nu inseamna pasivitate sau supunere ci un curaj extrem de a refuza de a fi caracterizat prin pacatul care a fost savarsit impotriva ta.

Patru patriarhi din Orientul Mijlociu au fost prezenti la acest serviciu special impreuna cu arhiepiscopul de Canterbury si lideri catolici, evrei si musulmani.

Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 752 – decembrie 2018. Ultimele stiri crestine: https://alfaomega.tv/stiri

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/9839-printul-charles-apara-crestinii-persecutati

Ian Green – Crestini nou testamentari sau biblici

 14.12.2018  |    Crestinul si BISERICA  |

In discutiile mele, am auzit crestini spunand ca Vechiul Testament este lipsit de relevanta. Spun ca suntem crestini nou-testamentari. Mai degraba suntem crestini biblici, nu vechi-testamentari sau nou-testamentari. Suntem crestini biblici!

Oamenii spun ca nu mai suntem sub Lege, ci sub har. Legea este doar o particica din Vechiul Testament.

In Vechiul Testament exista multe capitole care nu includ Legea. Unii zic sa evitam Vechiul Testament fiindca acolo e vorba doar de Lege, iar noi suntem sub har. Replica lor superficiala indica o viziune lacunara asupra Scripturii.

Biblia vorbeste despre scripturi si, de obicei, se refera la Vechiul Testament.

In primele sute de ani ai Bisericii, parintii Bisericii primare s-au hotarat asupra canonului Scripturii.

E textul pe care il avem acum si pe care il folosim pentru a trai o viata evlavioasa inaintea lui Isus.

2 Petru 3:16 ne spune ca putem intelege Noul Testament numai in masura in care il percepem prin intermediul Vechiului Testament. In cartea Evrei intalnim urmatoarea exprimare: Vechiul Testament a fost umbra, dar Noul Testament este realitatea.

Nu sunt doua carti diametral opuse, ci ne ajuta sa avem o viziune integrala a revelatiei lui Dumnezeu pentru omenire. Isus a spus: Nu am venit sa stric Legea, ci sa o implinesc.

Repudierea Vechiului Testament pe baza ideii ca am fi crestini nou-testamentari nu e validata de Scriptura, de istoria Bisericii, si nici de hermeneutica biblica autentica.

Ian Green, din Marea Britanie, este director executiv la Ian Green Communications.

Gasesti mai multe materiale crestine la urmatorul link: https://alfaomega.tv/

Sursa: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/biserica/9857-ian-green-crestini-nou-testamentari-sau-biblici

Ian Green – Despre retelele de socializare

 14.12.2018  |    Crestinul si TEHNOLOGIA & MEDIA

Generatia noastra are privilegiul unic de a impartasi Vestea cea Buna prin diverse modalitati. Avem televizor, radio, dar media sociala le intrece. Celor din generatia mea le place Facebook, dar copiii mei ma intreaba daca Facebook e de pe vremuri. Le place Instagram, Whatsapp, ceva ce incepe cu Chat…

Toate ne ofera o oportunitate deosebita de a ajunge la oameni. Poate ca nu-i putem uceniciza asa, dar ajungem la multi oameni.

Putem transmite concepte initiale despre Isus Hristos. Cred ca trebuie sa privim altfel media sociala.

Nu inteleg de ce Biserica se razboieste cu noile oportunitati.

Inainte, unele biserici predicau impotriva radioului. Va vine sa credeti ca predicau impotriva radiourilor crestine? Erau nebuni, consumau stupefiante sau ce se intampla cu ei? Apoi au inceput sa predice impotriva televiziunii crestine.

Astazi sunt multi care predica impotriva retelelor de socializare. Trebuie folosite pentru cauza lui Isus. Poate ca Biserica e impotriva mediei sociale, dar cred ca Dumnezeu vrea sa o folosim.

Ian Green, din Marea Britanie, este director executiv la Ian Green Communications.

Gasesti mai multe materiale crestine la urmatorul link: https://alfaomega.tv/

Sursa: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/tehnologie/9859-ian-green-despre-retelele-de-socializare

Interviu cu Gary Lane despre George H.W. Bush

 13.12.2018  |    Mapamond Crestin  |

Wendy Griffith: Gary Lane, fost corespondent-sef al departamentului din Washington este cu noi in studio. Gary, ai avut oportunitatea de a te intalni cu presedintele Bush. Povesteste-ne ceva.

https://youtu.be/OHry62s4Vss?t=9

Gary Lane: L-am cunoscut inainte sa devina presedinte, la alegerile primare din 1980, in Michigan. El era contracandidatul lui Ronald Reagan. Imi amintesc ca era un barbat placut, prietenos, afectuos. Am simtit ca ii pasa de mine. M-a linistit, deoarece eu eram un reporter tanar si eram foarte agitat, deoarece intalnisem un posibil viitor presedinte. In schimb, el a fost incantator, placut si amabil.

Wendy Griffith: Ai spus ca a fost un presedinte care nu si-a exprimat credinta in public. Ai vazut asta in timpul reportajelor tale despre el?

Gary Lane: Da, la Washington El a crescut intr-o familie de episcopali, unde a invatat sa nu isi exprime credinta in public, sa nu vorbeasca despre credinta lui. Nu i-a fost usor sa vorbeasca despre ea, dar aceasta s-a reflectat in deciziile sale politice. El a fost pro-viata, chiar daca sotia lui, Barbara, nu a fost. In copilarie, mama lui ii citea din Biblie in fiecare dimineata, asa cum a spus el.

Wendy Griffith: Se spune despre el ca a fost un slujitor umil, cu calitati biblice care lipsesc in ziua de azi in Washington. Esti de aceeasi parere?

Gary Lane: Da, el a fost foarte umil. Cred ca umilinta este o calitate care le lipseste liderilor de azi de la Washigton D.C. A incercat sa se inteleaga cu toti, desi Congresul era dominat de democrati, iar el fiind republican. A fost nevoit sa se inteleaga cu toata lumea. Insa, el a apelat mereu la credinta. El a fost invatat ca: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult”, si a crezut acest fapt. Mai mult, unul dintre versetele sale preferate a fost Proverbe 27:2: „Sa te laude altul, nu gura ta, un strain, nu buzele tale!” Din copilarie, el a fost invatat sa fie umil si a fost un presedinte umil.

Wendy Griffith: Nu vedem asta la actualul presedinte.

Gary Lane: Multi dintre liderii nostri nu sunt umili, sunt aroganti.

Wendy Griffith: Zilele trecute, elogiile au fost induiosatoare, iar ceremoniile au fost extraordinare, atat de emotionante! Iti amintesti de un alt presedinte care sa fi fost comemorat in acest fel?

Gary Lane: Nici macar Reagan nu a fost comemorat atat de mult. Bush chiar a incercat sa se inteleaga cu toata lumea. La Washington exista doua extreme. Daca presedintele are viziuni extreme, atunci partidul in opozitie, cel de stanga, reactioneaza in mod extrem. George W. Bush nu a fost considerat o persoana cu un comportament extrem. Multi conservatori au spus ca s-a comportat mai degraba ca un democrat si de aceea l-a iubit toata lumea. Ii vom simti lipsa. Iti multumesc, Gary.

Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 752 – decembrie 2018. Ultimele stiri crestine: https://alfaomega.tv/stiri

Sursa: https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/9837-interviu-cu-gary-lane-despre-george-h-w-bush

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/9837-interviu-cu-gary-lane-despre-george-h-w-bush#axzz5ZtpF9MnL

Un Cuvânt pentru perioada sărbătorilor!

 Poteraș Ionuț  16-12-2018 08:08:53

În fiecare an, în timp ce aşteptăm cu nerăbdare Sărbătoarea de Crăciun, ne reamintim ce sărbătorim: Naşterea Domnului Isus! Inimile noastre se umplu de recunoştinţă către Tatăl Ceresc pentru că a trimis un Mântuitor în lume ca să ne salveze din păcat. Sărbătoarea Naşterii Domnului este un timp deosebit plin de bucurii şi binecuvântări de tot felul. Ne place să vedem cutii frumos ambalate cu cadouri în jurul brăduţului din mijlocul camerei. Ne place să cântăm imnuri şi colinde şi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru multele binecuvântări pe care ni le-a dat.

Chiar dacă această imagine este una frumoasă, totuşi ea nu este o realitate pentru foarte mulţi oameni. Unii dintre noi nu simţim „bucuria” sărbătorilor şi suntem extenuaţi după o perioadă de liste, cumpărături, alergătură şi greutăţile vieţii de fiecare zi. În loc să o luăm încet şi să medităm la binecuvântările luiDumnezeu, ne lăsăm copleşiţi de pregătirile cu sezonul sărbătorilor. Cultura noastră a ajuns să îmbrăţişeze consumerismul şi este uşor să uiţi de binecuvântările lui Dumnezeu şi de adevăratul lor scop şi semnificaţie în viaţa noastră.

Când ne găsim prinşi până peste cap cu activităţile din sezonul sărbătorilor, ne ajută să ne gândim că Dumnezeu are controlul asupra tuturor lucrurilor şi El a creat acest Univers. Primele cuvinte din Biblie sunt:

„La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţă adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca deasupra apelor.” (Geneza 1:1-2)

Dumnezeu a creat tot ce ne înconjoară – oceanele, râurile, păsările, animalele, peştii şi animalele, toată lumea vegetală, iar la sfârşit a făcut „om după chipul Nostru” şi după fiecare zi a creaţiei Dumnezeu constata că „erau bune”. După ce a creat bărbatul şi femeia, „Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-azis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mișcă pe pământ.” (Geneza 1:28)

„Binecuvântat” este un cuvânt puternic. Dar ce este binecuvântarea? Binecuvântarea pe care o dă Dumnezeu este puterea pe care El o dă pentru a realiza lucrurile pe care le dorim, cele pe care ni le propunem sau lucrurile care trebuie făcute. Practic, Dumnezeu a spus: „Am umplut pământul cu lucruri şi vietăţi pe care Eu le numesc bune, acum îţi dau ţie puterea să umpli pământul cu lucruri care să-mi placă Mie. Te binecuvântez şi îţi dau autoritate peste orice lucru şi orice vietate de pe pământ.”

Dacă înţelegem că totul este un dar de la Dumnezeu, atunci trebuie să pricepem şi faptul că Satan va încerca să manipuleze binecuvântările lui Dumnezeu, să le corupă şi să le transforme în lucruri care să ne controleze pe noi. Diavolul este şiret şi va încerca să pervertească lucrurile bune ale lui Dumnezeu şi să manipuleze mintea noastră asupra scopurilor pe care Dumnezeule le are în folosirea lor. Primul păcat din Eden a fost tocmai aceasta: folosirea unor lucruri bune de o manieră păcătoasă.

Sărbătoarea Crăciunului trebuie să fie un dar şi o aducere aminte a ceea ce Dumnezeu a făcut. Dar, la fel cum Eva a fost ispitită în Eden, ispita poate veni şi asupra noastră atunci când ne aşteptăm mai puţin. Atenţia noastră tinde să se îndepărteze de la binecuvântările lui Dumnezeu  înspre dorinţele şi nevoile noastre personale, iar timpul nostru este consumat cu găsirea de modalităţi ca să ne binecuvântăm pe noi în loc să-i binecuvântăm pe alţii.

Naşterea Domnului Isus este un fapt istoric care s-a întâmplat exact după un lung şir de tentative ale Diavolului de a zădărnici planurile lui Dumnezeu. Vestea Bună este că venirea lui Isus este victoria supremă care a pus capăt încercărilor lui Satan de a distruge scopul lui Dumnezeu. Isus a învins moartea şi ne dă o binecuvântare veşnică – darul vieţii veşnice cu El – pentru toţi cei care cred şi acceptă voia Lui pentru viaţa lor.

Trebuie să primim binecuvântările lui Dumnezeu şi să le folosim ca să aducem închinare Regelui. Este cel mai minunat lucru care există: să fii martorul acestui ciclu continuu al primirii şi dăruirii – dăruire generoasă către cei în nevoie. Te invit să meditezi la cea mai mare binecuvântare din toate: un Mântuitor care s-a dăruit pe El însuşi pentru ca să te răscumpere.

Te încurajez în această perioadă aglomerată, de cumpărături, pregătiri şi alergătură de la supermarket la mall, să iei o pauză, să meditezi la binecuvântările pe care Dumnezeu le-a revărsat în viaţa ta şi să îl rogi să te călăuzească spre a-i binecuvânta şi tu pe cei care sunt în nevoie. Dumnezeu binecuvântează pe aceia care dau din posesiile lor pământeşti pentru a face viaţa altora mai bună. Dumnezeu te-a binecuvântat ca să fii o binecuvântare!

Autor: Gary Wilkerson

https://www.stiricrestine.ro/2018/12/16/un-cuvant-pentru-perioada-sarbatorilor

Liderii Bisericii Ortodoxe din Ucraina aprobă independența faţă de biserica Rusiei

 Poteraș Ionuț  16-12-2018 19:29:42

Liderii ortodocşi ucraineni au aprobat sâmbătă crearea unei biserici unite, independente de Patriarhia de la Moscova şi au ales şi un lider care să fie capul noii biserici.

Liderul noii Biserici Ortodoxe Ucrainene autocefale este mitropolitul Epifanius, un episcop de 39 de ani de la Patriarhia din Kiev.

Votul, care s-a ţinut sâmbătă într-o şedinţă a Sinodului ortodox ucrainean în spatele uşilor închise, în catedrala Sfânta Sofia,va stârni probabil mânia autorităţilor din Rusia.

 „Dumnezeu a auzit rugăciunile noastre şi ne-a dat unitate,” a spus Epifanius mulţimii adunate în fața catedralei. El a subliniat că uşile noii biserici sunt deschise tuturor şi a făcut un apel către cetăţenii Ucrainei să păstreze unitatea bisericii.

Este de aşteptat ca noua biserică să primească recunoaştere formală din partea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, instituţie care este considerată „prima între egali”, se găseşte la Istanbul şi reuneşte toate bisericile ortodoxe din lume. Aceasta a elaborat deja un document care recunoaşte independenta bisericii din Ucraina.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroșenko, care a susţinut crearea unei biserici independente de Rusia încă din campania electorală, a participat la întâlnirea sinodală ca şi observator fără drept de vot.

„Ucraina nu a fost, nu este şi nu va fi teritoriul canonic al bisericii din Rusia,” a spus Poroșenko sâmbătă unei întâlniri a oficialilor ortododcși. El a adăugat că o Biserică Ortodoxă Ucraineană este acum o chestiune de securitate naţională.

Reprezentanţii celor trei ramuri ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene aufost invitaţi să participe la votul din Sinod, însă doar doi din ramurile loiale bisericii de la Moscova au venit.

Biserica Ortodoxă din Rusia a protestat viguros faţă de mişcarea de independenţă a bisericii din Ucraina. Un episcop rus – mitropolitul Ilarion dinVolokolamsk – i-a comparat pe cei doi reprezentanţi ai bisericilor loiale Moscovei cu Iuda.

Un purtător de cuvânt al Patriarhului rus, Kiril, a promis că biserica rusă va continua să lucreze în Ucraina în ciuda apariţiei noii biserici independente.

Biserica Ortodoxă Rusă a făcut vineri un apel către Naţiunile Unite, liderii Germaniei şi Franţei, Papa şi alţi lideri spirituali să protejeze credincioşii din Ucraina de presiunile la care vor fi supuşi clericii afiliaţi cu Moscova.

Autorităţile din Ucraina au căutat să-i înfăţişeze pe preoţii ortodocşi ruşi din Ucraina ca fiind susţinuţi de către liderii separatişti din estul Ucrainei, afirmaţie respinsă de către clericii ruşi.

Serviciul de securitate ucrainean a făcut razii în câteva biserici şi în casele parohiale ale unor preoţi ortodocşi ruşi în mai multe oraşe ucrainene. Câteva zeci de preoţi au fost chemaţi pentru a da declaraţii la birourile agenţiei.

Sursa: CBN News

https://www.stiricrestine.ro/2018/12/16/liderii-bisericii-ortodoxe-din-ucraina-aproba-independenta-fata-de-biserica-rusiei/?