ADEVĂRUL DESPRE DATINILE ÎNMORMÂNTĂRII

Adevărul despre datinile înmormântării

Adevăr Istoric

Documente şi date din Istoria Bisericii  de Nicolae Moldoveanu

DOLIUL

Doliul, este un obicei evreiesc pe care l-au adoptat şi creştinii, (pr. Ioan Şt. Popescu, noţiuni Liturgice, pag. 142).

ÎNMORMÂNTAREA

Înmormântarea cu procesiune şi cu slujbă a luat fiinţă după anul 400. (E. Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 219).

COCOŞUL ŞI GĂINA

Cocoşul şi găina, ce se dau de rudele mortului, peste groapa acestuia, este un obicei păgânesc. Păgânii credeau că cocoşul are să vestească mortului ceasurile (timpul) şi are să alunge duhurile rele şi cu ciocul are să ţină cumpăna când vor fi cântărite păcatele.

Găina va merge pe cealaltă lume, scurmând prin spini, făcând loc sufletului să treacă, (pr. Ioan Şt. Popescu, Noţiuni Liturgice, pag. 143).

COPIII MORŢI

Concepţia ortodoxă în această problemă: “Câţi coconi (copii) ai creştinilor mor nebotezaţi, ca şi cei ai păgânilor, aceia nu merg în împărăţia cerurilor, nici în muncă, ci numai într-un loc luminos.” (Pravila de la Târgovişte, 1652, pag. 125, cap. 153).

BOCETUL

Bocetul mortului este un obicei păgân. Romanii, grecii şi alte popoare păgâne, aveau bocitoare, adică femei care făceau această slujbă, (pr. Ioan. Şt. Popescu, Noţiuni Liturgice, pag. 142).

STROPIREA CU VIN

Stropirea cu vin a mortului când este băgat în mormânt, a fost preluată de către creştini de la romani. Aşa că acest obicei îşi are originea în păgânism. El simbolizează iertarea păcatelor pe care Dumnezeu o dă mortului, (pr. Ioan Şt. Popescu, Noţiuni Liturgice, pag. 140).

CULTUL MORŢILOR

Spiritualitatea românească a păstrat una din cele mai arhaice modalităţi de a-i celebra pe cei dispăruţi. Nenumărate practici şi obiceiuri adânc înrădăcinate în conştiinţa fiecăruia dintre noi, ne determină a fi mereu împreună cu cei care fizic nu mai există.

Ce crede Biserica Ortodoxă în legătură cu înmormântarea: Slujba de înmormântare şi parastasele, pomenile şi alte obiceiuri, sunt o moştenire de la strămoşii noştri păgâni daci şi romani.

Iată ce scrie un teolog ortodox, în legătură cu înmormântarea:“În cultul ortodox, rugăciunea de iertare are formularea: «însuţi, Doamne, odihneşte sufletul adormitului (numele) în loc luminat, în loc de verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea.» Prin expresia loc de verdeaţă ne trimite la cunoscutele “Câmpii elizee” din mitologie. Verdeaţa înseamnă răcoare (loc în care nu arde focul iadului).

Folosirea apei – căratul apei la o familie – după înmormântarea mortului, are ca scop răcorirea sufletului omului mort şi potolirea setei în viaţa de dincolo. Pomenile îi slujesc ca hrană.” (Studii Teologice, 1990, nr. 4, pag. 85 – 99, “Refrigerium” în mitologia şi în istoria poporului român, de pr. prof. Ion Ionescu).

“…Trebuie, în orice împrejurare, să ne rugăm pentru cei adormiţi şi să aducem jertfe fără sânge, făcând milostenii, fiindcă morţii nu pot face asemenea lucruri prin ei înşişi.” (Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe, Române, Bucureşti 1981, partea -, pag. 70).

Din complexul sistem al practicilor reunite de cultul şi obiceiurilor morţilor, “Moşilor” le revine un loc prioritar. Practicată pe întreg cuprinsul ţării, această datină este situată calendaristic în trei anotimpuri: iarnă, vară şi toamnă. “Moşii” se sărbătoresc în prima zi de sâmbătă de dinaintea Lăsatului secului de brânză, la Sânziene şi la Sf. Dumitru. Cu această ocazie, fiecare familie pregătea felurite bucate, vase şi chiar haine, spre a le împărţi celor care nu fac parte din neam, dar au prilejul, cu această ocazie de a le pomeni faptele. Dintre cele mai reprezentative realizări, menţionăm categoria “oalelor de moşi”, lucrate în toate centrele ceramice ale ţării. Modelate într-o gamă tipologică şi ornamentală foarte bogată, aceste piese sunt nelipsite din ceremonialul obiceiului, fiind adevărate însemne simbolice ale “Moşilor”. Generaţii de-a rândul, olarii au lucrat şi lucrează încă aceste oale, ele fiind mult solicitate în obiceiurile de comemorare a strămoşilor. Cu ocazia desfăşurării acestui ceremonial “Moşii”, femeile împart “moşi”, constând din: grâu fiert cu unt sau untdelemn, lapte sau brânză, colaci şi lumânări, însoţite de urarea: “Voi moşi strămoşi/ Să-mi fiţi tot voioşi/ Să-mi daţi spor în casă/ Cu mult pe masă/ Cu mult ajutor/ Cu mult ajutor/în câmpul cu flori.” Grefată mult mai târziu pe această tradiţie, practica bisericii creştine a accentuat semnificaţia psiho-socială a “Moşilor” amplificându-le structura ceremonială pe linia diversificării bunurilor ce se împart cu această ocazie.

După învăţătura Bisericii Ortodoxe şi Catolică, cei vii trebuie să se roage pentru cei morţi (parastasele), ca să fie scoşi din iad şi aduşi în rai. (Dar pentru cei din rai pentru ce trebuie să te mai rogi? n. n.) “Familia celui decedat şi apropiaţii poartă doliu (unii mai mult, alţii mai puţin timp), în memoria celui dispărut. Este o formă de respect şi aducere aminte neîntâlnită la alte popoare.

Locuitorii Olteniei merg chiar mai departe şi aşează cruci sau alte monumente funerare, chiar pe zidul casei în care a locuit cel decedat, pentru ca spiritul lui să fie în continuare ataşat de locurile pe care le-a îndrăgit. Şi dacă popoarele antice aşezau în locurile de veci provizii considerabile, pentru ca mortul să aibă de mâncare şi de băut mult timp, românul (care a simţit şi el această nevoie) a fost ceva mai practic. Aşa au apărut pomenile, parastasele, căpeţelele, apa mortului, şi acea adăugire fantastică “Dumnezeu să-l ierte!”, de după fiecare pomenire a numelui celui decedat. Fiecare astfel de manifestare a iubirii şi a neuitării este însoţită de lumânări care au rostul de a lumina viaţa de dincolo a dispărutului.

Domnul G. I. a “făcut” războiul al doilea, pe aproape întreaga lui desfăşurare. S-a întâmplat, însă, ca în Cehoslovacia să cadă prizonier. Dintr-o regretabilă eroare, în loc să fie dat pe lista dispăruţilor, a apărut în jurnalele vremii ca fiind erou căzut la datorie. În mod firesc, acasă a fost jale mare şi, foarte credincioşi, membrii familiei au început a-i împărţi mâncare şi băutură de pomană. Vecinii şi săracii cartierului, beneficiarii pomenilor, spuneau în fiecare sâmbătă “Bogdaproste!” şi “Dumnezeu să-l odihnească! «Nu ştiam că acasă a ajuns ştirea că aş fi mort», declară domnul G. I. după atâţia ani, cu înfrigurare, de parcă totul s-ar fi petrecut ieri, «dar la un moment dat am început să bănuiesc. Şi iată de ce: niciodată sâmbăta nu mă puteam atinge de mâncarea pe care ne-o dădeau în lagăr.

Asta nu pentru că ar fi fost în alte zile prea multă şi consistentă, ci pentru că, pur şi simplu, mă simţeam sătul. Ba uneori, adulmecam chiar mirosul sarmalelor aburinde şi al cozonacilor. Aveam senzaţia unei imense împăcări cu mine, cu lumea, cu Dumnezeu. Şi parcă o lumină blândă mă inunda…»“ (Articol apărut în ziarul “România Liberă”, 7 martie,1994, pag. 10.

Pr. Victor Aga mort,: “Colacii la simbolizează jertfa adusă întru pomenirea celor morţi şi iertarea păcatelor lor. Colacii vămilor, vămeşeii, se fac şi se dau de pomană, spre a plăti cu ei vămile văzduhului, şi a uşura trecerea sufletului prin ele.” (Simbolica Biblică şi Creştină – Dicţionar Enciclopedic cu istorie, tradiţii, legende, folclor), pag. 70, Timişoara, 1935).

PARASTAS

“Parastas, cuvânt de origine greacă ce defineşte rostul acestei slujbe: “mijlocire” sau “a veni în ajutor”, potrivit învăţăturii creştine, care arată că între cei vii şi între cei decedaţi se continuă o legătură şi comuniune vie, ce se exercită prin rugăciune, pentru fraţii noştri în credinţa şi nădejdea învierii. Rugăciunile celor vii vor să dobândească îndurare de la Dumnezeu şi iertare de păcate pentru cei decedaţi, înaintea noastră. (Pocăinţă după moarte? n. n.) În privinţa aceasta sf. Ioan Hrisostom (sf Ioan Gură de Aur) scrie: «Nu în zadar se fac aduceri pentru morţi, nu în zadar rugăciuni, nu în zadar milostenii (…) Duhul Sfânt dorind prin acestea unul altuia să aducem folos (…). Vom aduce mângâiere în loc de tânguire, în loc de înfrumuseţarea mormintelor, prin milostenii, prin rugăciuni, prin aduceri, astfel ca şi ei şi noi să câştigăm făgăduinţele eternei fericiri, prin daruri şi iubirea de oameni a unuia născut Fiul lui Dumnezeu.»Parastasul este forma prescurtată a rânduielii înmormântării mirenilor. Precum la înmormântare, tot aşa şi la parastas se aduce coliva, pâinea şi vinul simbolizând corpul şi sângele Domnului nostru Isus Hristos, din care să guste toţi cei ce iau parte la parastas (ca şi la înmormântare), căci această gustare este legătura noastră ca neam creştinesc, ca seminţie aleasă şi răscumpărată de Isus Hristos prin sângele vărsat pe cruce.

În rânduielile pomenirii morţilor figurează şi sărindarul (rugăciuni plătite preotului pentru cei morţi sau pentru cei bolnavi), un alt cuvânt grecesc, care are semnificaţia numărului 40, însemnând aducerea de daruri de pâine (prescuri) şi vin la 40 de proscomidii, pentru săvârşirea sfintei liturghii, slujitorii fiind îndatoraţi să facă pomenire în rugăciunile lor atât a celor vii care le-au adus, cât şi pentru morţii lor. Precizăm că proscomidia este lucrarea Sfintei Liturghii, care se face în partea stângă spre nord a altarului, unde preoţii fac pregătirea darurilor pentru jertfa Domnului, pentru Sf. Euharistie şi consumarea lor.

Parastasul, deci, este o slujbă religioasă de pomenirea morţilor, prin intermediul preoţilor, reprezentând o legătură dintre cei vii şi cei morţi. De asemenea exprimă viabilitatea sufletului ca parte dumnezeiască, în planul mântuirii noastre, de la care nimeni nu este omis, fapt pentru care, în timpul liturghiei şi ieşirii cu Sfintele Daruri, preotul se roagă şi “pentru cei pentru care nu mai are cine să se roage.” (România Liberă, 13.01.96).

După învăţătura Bisericii Ortodoxe, morţii care au murit în păcatele lor, merg în iad şi de acolo pot fi mântuiţi prin parastase (pomeni) aduse de rudele rămase în viaţă, şi rugăciuni rostite de preoţi, acestea făcându-se la anumite date fixate de Biserica Ortodoxă. (Ortodoxia, 1982, nr. 3, pag. 356).

După învăţătura şi credinţa cultului ortodox, în iad sunt multe locaşuri şi în rai la fel:

Pr. prof. Simion Radu: “Sfinţii, patriarhii, proorocii, apostolii, mucenicii, care au fost eroi ai credinţei şi au murit pentru ea, fericirea va fi mai mare decât pentru creştinii de rând, care au o răsplată mai mică. Răsplata se dă gradat după fapte şi merite personale. Aşa este şi în iad, unii sunt în talpa iadului; marii răufăcători ai omenirii, criminalii, batjocoritorii de Dumnezeu şi cele sfinte, etc. Aceştia vor fi în chinuri grele, în comparaţie cu cei care au făcut păcate uşoare.

…Dar Dumnezeu este Părinte bun şi milostiv şi poate schimba soarta celor adormiţi. El poate uşura chinurile şi suferinţele celor din iad, căci cei adormiţi au plecat din lumea aceasta cu un germene de credinţă şi nădejde în Dumnezeu şi dacă cei vii de pe pământ se roagă lui Dumnezeu să le ierte păcatele făcute în această viaţă. ..Aceste rugăciuni se numesc parastase şi sunt de cel mai mare folos, pentru sufletul celor adormiţi, dar şi pentru cei vii care le pun…

…Parastasele sunt răspunsul inimilor credincioşilor de pe pământ, la strigătele după ajutor ale celor adormiţi şi dragi ai noştri, ca să fie iertaţi de păcate şi scoşi din chinurile iadului… Numai cel necredincios şi dur la inimă poate sta nepăsător la aceste strigăte, cel ce nu crede în Dumnezeu, în nemurirea sufletului şi în viaţa veşnică. Numai aceştia nu pun parastas, nu dau ajutor celor adormiţi. …Sfintele parastase sunt fapte de binefacere, fapte de milostenie, faţă de sufletul semenilor noştri răposaţi care ne cer mână de ajutor şi scoaterea din chinurile iadului, să le uşurăm aceste chinuri, căci ei nu pot face nimic în acest scop…

…Pe lângă parastase, pentru binele şi fericirea celor dragi ai noştri, trebuie să facem şi rugăciuni particulare acasă, iar în duminici şi sărbători să aducem la sfânta biserică prescură, din care preotul pregăteşte darurile care se aduc jertfă nesângeroasă, la Sfânta Liturghie… …Biserica a rânduit să facem parastase la 9 zile după deces, la 40 de zile, la 6 luni, la un an, doi ani, trei ani, până la al şaptelea an, iar după aceea în fiecare an la ziua morţilor, apoi în toate duminicile şi sărbătorile de peste an, cu prescură la sfânta biserică. În felul acesta ajutăm pe cei morţi să scape din chinurile iadului şi să ajungă fericiţi în rai…” (Mitropolia Ardealului, Sibiu,1983, nr. 3 – 4, pag 197 – 201, Despre parastase).

Pr. drd. Vasile Gordon, vorbind despre parastase subliniază: “În Biserica Ortodoxă se realizează o adâncă relaţie de comuniune între cei care fac parastasul şi cei pentru care se face parastasul. Coliva (care este nelipsită din cadrul paratasului) închipuie însuşi trupul mortului, căci grâul este hrana principală a trupului omenesc. Dar semnificaţia cea mai adâncă a colivei este comuniunea celor vii în jurul sufletelor celor morţi pentru care se face pomenirea…

…Pruncii, ne având păcate, vor fi primiţi, fără judecată în «sânul lui Avraam»… În ritualul înmormântării preoţilor, nu se plâng păcatele ca la laici, fiindcă slujitorii celor sfinte sunt mai drepţi…” (Glasul Bisericii, 1984, nr. 1 – 2, pag. 102 – 103). Faţă de înmormântările simple, făcute în duhul Noului Testament, săvârşite de primii creştini, în cultul ortodox, înmormântarea este o ceremonie foarte complicată şi costisitoare. Ce crede Biserica Ortodoxă în legătură cu înmormântarea: Pr. Ghe. Răţulea:

“Pomenile sunt şi ele un semn şi o dovadă de comuniune… comuniunea între cei vii şi se întăreşte legătura lor cu cei morţi…” (Mitropolia Ardealului, 1987, nr. 3, pag. 49, Comuniunea cu Biserica)

PURGATORIU

Biserica Romano-Catolică, are în învăţătura sa, dogma purgatoriului, adică o stare de mijloc între rai şi iad, loc de purificare morală în care sufletele se purifică prin pedeapsa curăţitoare, prin ajutoarele celor vii: milostenii, (parastase), rugăciunile preoţilor şi prin alte lucrări de pietate făcute pentru ei.

Biserica Ortodoxă spune că “Învăţătura despre purgatoriu nu are temei în Sfânta Scriptură (de parcă cele legate de cultul morţilor ale ortodoxiei, ar avea n. n.) şi că învăţătura aceasta e o doctrină străină de creştinism. Este o metempsihoză păgână spiritualizată… Din punct de vedere moral este dăunătoare, căci ea duce la nepăsare. Omul ştiind că în viaţa de dincolo îşi poate dobândi mântuirea, nu se simte îndemnat de a se feri, aici pe pământ, de păcate. El crede că acestea pot fi ispăşite în purgatoriu…” (Teologia dogmatică şi simbolică, voi 2, pag. 965 şi 967, Bucureşti 1958).

Sergiu Bulgakoff, renumit teolog ortodox: “Creştinismul primitiv este plin de tot sentimentul sfârşitului apropiat şi inevitabil: «Iată, Eu vin curând! Amin! Vino, Doamne Isuse!» (Apoc. 22:20). Aceste cuvinte de foc răsunau ca o muzică cerească în inimile primilor creştini şi le ridicau pe un plan “suprapământesc”, ca să spunem aşa. Aşteptarea unui sfârşit: imediat, tensiunea plină de bucurie, s-a pierdut natural în cursul istoriei. Acest sentiment a fost înlocuit prin acela, că viaţa noastră se termină repede prin moarte şi că o răsplată vine după moarte: îi Orient şi în Occident, escatologia a devenit mai severă şi mai sumbră. În acelaşi timp s-a dezvoltat în creştinism – in Ortodoxie mai ales – o venerare specială a morţii, destul de aproape de ideile Egiptului antic (există, în general, un fel de legătură “subterană” între pietatea egipteană şi Ortodoxie). Trupul mort este îngropat cu veneraţie, ca sămânţa învierii ce va să vină – şi ritualul însuşi al înmormântării este considerat ca o taină. Rugăciunea pentru morţi, pomenirea lor periodică, stabileşte o legătură între noi şi lumea cealaltă; orice trup mort se numeşte în limba liturgică “moaşte”, căci este capabil să fie glorificat… Rugăciunea pentru morţi, fie în cursul jertfei euharistice, fie în afară de liturghie, ocupă un loc important în Biserica Ortodoxă. Aceasta crede cu tărie în acţiunea reală a acestor rugăciuni. Ea poate să amelioreze starea sufletelor păcătoşilor şi să le libereze din locul de pustiire, să le scoată din iad… (Ortodoxia, Sibiu, 1933 cap. XVI, pag. 229 – 232).

Sergiu Bulgakoff, scrie: “Biserica Ortodoxă nu cunoaşte un purgatoriu ca loc, sau stare specială… cu toate acestea, nu se poate nega posibilitatea unei stări de purificare – idee comună Ortodoxiei şi Catolicismului… Escatologia (ultim, final, adică învăţătura despre realităţile ultime ale mântuirii) individuală a morţii şi a lumii de dincolo de mormânt a înlocuit, până într-o măsură escatologică generală a celei de a doua veniri,” Tot în această carte, la pag. 12, autorul scrie: “Epoca creştinismului primitiv abia se aseamănă cu epoca contemporană.” (Ortodoxia, Sibiu, 1933, XVI, 232).

“Purgatoriul e o invenţie introdusă de apuseni în escatologia creştină.” (Teologia dogmatică şi simbolică, vol. 2, pag. 967).

Dar, aşa cum s-a zis mai sus şi din citatul care urmează, Biserica Ortodoxă, prin învăţătura despre parastase, crede la fel cu Biserica Catolică. Iată citatul: “În ce priveşte credinţa că sufletele din purgatoriu pot fi ajutate prin mijlocirile celor vii, aceasta consună cu învăţătura Bisericii Ortodoxe, cu deosebirea că, după învăţătura ortodoxă, aceste mijlociri se fac pentru cei din iad. (Teologia dogmatică şi simbolică, voi 2, pag. 967, Bucureşti, 1958.)

Cine are inimă de înţeles să înţeleagă! Oricum, adevărul nu este greu de priceput, dacă este bună-credinţă, punând citatele faţă în faţă şi, mai ales, cu învăţătura apostolilor – Noul Testament.

In Vechiul Legământ, Dumnezeu a pedepsit aspru pe poporul lui Israel şi pe conducătorii lui din pricină că au împrumutat de la păgâni diferite practici religioase, introducându-le în Templu şl în viaţa lor de fiecare zi. Nu s-au mulţumit cu ceea ce le dăduse Dumnezeu, ci au adăugat, cu gând bun, lucruri străine.

Aşa au făcut şi în creştinism. Anumiţi conducători au adăugat, rând pe rând, câte ceva la calea simplă a adevărului, lăsată de Domnul Isus în Noul Testament, ajungându-se la ceea ce se vede astăzi în cultele ortodox şi catolic.

Petre Vintilescu: Iată câteva însemnări din cartea acestui teolog ortodox, Cultul şi ereziile, pag. 102 – 103,, tipărită în anul 1926 la Piteşti: “Cinstirea rămăşiţelor pământeşti ale sfinţilor şl martirilor a căpătat un avânt deosebit, de când Constantin cel Mare a început să aşeze osemintele apostolilor şi ale altor sfinţi în bisericile construite de dânsul…

Fără îndoială, Biserica a avut mulţumirea să se adapteze în veacul al IV-lea unor împrejurări mai fericite pentru ea, împrejurări, care îi cereau o situaţie normală pentru o acţiune liberă şi nestingherită. Un proces de adaptare trebuia să se urmeze şi în domeniul liturgic, care, în timpul persecuţiilor, se desfăşurase redus la strictul necesar, într-o formă mai aspră, mai lesne de îndeplinit şi ferit de privirile poliţieneşti. Era, pe de o parte, o trebuinţă psihologică ca Biserica să-şi serbeze triumful printr-un seviciu divin plin de pompă şi de entuziasm, pentru care acum avea condiţii prielnice, iar pe de altă parte trebuia să se înfăţişeze cu un exterior demn de o Biserică liberă, cu cele mai vădite veleităţi de misiune în masa adepţilor templelor păgâne din imperiu.

Dezvoltarea aceasta liturgică privea deci exteriorul sau obiectivitatea fenomenală necesară unui plus deosebit acum al vieţii religioase creştine, pe care Chateaubriand pare că a înţeles-o, când afirmă că «tămâia, florile, vasele de aur şi de argint, lămpile, sfeşnicele, coroanele, lumânările, pânza de in, mătasea, cântecele, procesiunile, trecuseră de la templele învinse la altarul triumfător. Păgânismul încearcă să împrumute de la creştinism dogmele şi morala sa; creştinismul a luat din păgânism podoabele sale.»“

Aici nu mai trebuie nici o explicaţie. Adevărul istoric este limpede. Greşeala s-ar părea că este a Duhului Sfânt, care n-a ştiut ce trebuie Bisericii lui Hristos, şi a venit omul, cu părerile lui “bune” să completeze. Vai, vai, vai, unde duce neascultarea de Dumnezeu! Satana a vrut să ajute pe Hristos ca să cucerească lumea. Oare acesta-i gândul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea omului, ca să-l aducă la starea unde se află astăzi lumea aşa zisă creştină? Aşa trebuie să arate Trupul lui Hristos?

Sf. Ioan Damaschin, vorbind despre moarte, o aseamănă cu căderea îngerilor. El spune: “Precum îngerii după cădere nu mai au posibilitatea dea se pocăi şi de a reveni la starea de sfinţenie de la origine, tot aşa nici oamenii nu se mai pot pocăi după moarte şi ei înşişi nu-şi mai pot ajuta cu nimic pentru îmbunătăţirea sorţii.” (Dogmatica, II, 4, pag. 66, Bucureşti 1933, trad. de D. Fecioru).

Sf. Ioan Gură de Aur. “Ca nu cumva plecând de aici neîndreptăţiţi (nemântuiţi), să suferim pedeapsa cea mai de pe urmă. Dacă în viaţa aceasta vom arăta sârguinţă, fie chiar cât de mică, vom câştiga foarte mult, iar de nu vom avea nici o grijă, şi vom pleca de aici fără să fim buni, apoi chiar dacă ne-am pocăi acolo cât de mult, totuşi la nimic nu ne va folosi. Căci trebuie să te lupţi în timp ce te găseai înăuntru valurilor, iar nu după ce s-a isprăvit viaţa aceasta, să plângi şi să te boceşti fără nici un folos, după cum făcea bogatul din Evanghelie…” (1 Cor. Omilia 23, pag. 314, trad. de arhim. Theodosie Athanasiu, Bucureşti, 1908).

Sf. Simeon Noul Teolog: “…După moarte nu mai există nici o lucrare pentru tine, prin care să obţii purificarea.” (Studii Teologice, 1956, pag. 432, Logos, cap. I).

Aceiaşi părere are şi sf. Asterie al Amasei, când zice: “Atunci este folositoare pocăinţa când are putere pocăitul să se îndrepte.” (Omilii şi predici, pag. 46).

Chiar după mărturisirea acestor mari învăţători ai Bisericii Ortodoxe, parastasele sunt o erezie, şi nu mică.

Ne apropiem de adevăr fugind de minciună.

Dragul meu, dacă tu eşti creştin, dovedeşte lucrul acesta prin ascultarea de Domnul Isus Hristos, de adevărul Cuvântului Său scris. Neascultarea de adevăr este moarte. Vrei tu să te pierzi, trăind în minciună? Nu tăvăli adevărul în pesmetul intereselor tale, sau ale grupului din care faci parte, că-l vei strica sigur, şi nu-l vei mai putea înţelege nici odată. Crede de spune Domnul Isus şi apostolii Săi, şi vei fi mântuit. Slăvit să fie Domnul!

Sf. Ioan Gură de Aur: “Ce s-ar putea spune despre obiceiurile introduse la moarte… despre acele planşete pe la morminte, despre îngrijirea cea mare pentru monumente, despre droaia aceea de femei bocitoare, despre observaţiile zilelor? Spune-mi. Şi cum să nu fie dovada celei mai de pe urmă nebunii? (1 Cor. pag. 165, Omilia XII).

În legătură cu cei morţi şi cultul adus lor redăm şl în continuare câteva obiceiuri:

Obiceiul de a spăla şi a unge pe cel mort la toate încheieturile, este un obicei roman. (Eneidele lui Virgiliu, VI, 219 – 220).

Închiderea ochilor celui mort este tot un obicei roman. (Tristele lui Ovidiu, III, 43).

Punerea monedei pe gura sau în mâna mortului e tot obicei roman păgân, ca obol cuvenit lui Churon pentru trecerea sufletului peste râul Acheron. (Juvenal, III, 265).

Sărutul celui mort de către rude e tot obicei păgânesc roman.

Obiceiul de a arunca cu pământ în mormânt e tot de la romani. Când aruncau cu pământ ziceau: Sittibiterra levis, adică: “Să-ţi fie ţărâna uşoară.”

Doliul şi despletirea părului la femei, este tot de la romani.

Pomenile pentru cei morţi este obicei păgânesc moştenit de la romani: novemdialia, adică pomeni la 3, 7, 9, 20, 30, 40, de zile, pentru manes, adică pentru umbrele sufletelor. Aceste pomeni se mai repetau la 10, 20, şi 30 de ani de la moarte şi se făceau cu mâncări, băuturi şi cu coroane de flori. Adevărul este numai unul pentru orice lucru – nu sunt două adevăruri.

Adevărul mântuirii omului şi a trăirii lui ca mântuit (urmaş al lui Hristos), este cel arătat în Noul Testament.

Sfânt şi moral este numai adevărul, iar adevărul Bisericii lui Hristos este Cuvântul Lui scris de sfinţii apostoli. “Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.” (Colos. 3:16).

Daniel Brânzai

http://cristianet.fr/index.php?option=com_

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/adevarul-despre-datinile-inmormantarii/

Cum se luptă oamenii morţi cu păcatul? de John Piper

Cum se luptă oamenii morţi cu păcatul? de John Piper

Gravate în scoarţa fiecărui copac din grădina lui Dumnezeu sunt cuvintele,„Dacă moare aduce multă roadă” (Ioan 12:24). Trei cuvinte sunt întipărite în natura oricărui creştin: „VOI … AŢI … MURIT” (Col. 3:3). Iar mărturisirea sinceră a oricărui credincios este, „Am fost răstignit împreună cu Cristos”(Gal. 2:2).

Dar ce înseamnă aceasta? Cine a murit atunci când am devenit creştin? Răspunsul: „firea mea pământească” a murit. „Cei care aparţin lui Isus Cristos şi-au răstignit FIREA PĂMÂNTEASCĂ” (Gal. 5:24).

Dar ce înseamnă „fire pământească”? Nu pielea mea. Nu trupul meu. Acesta poate fi un instrument al neprihănirii (Rom. 6:13). „Faptele firii pământeşti” sunt lucruri precum idolatria şi cearta, mânia şi invidia (Gal. 5:20 şi următoarele) – acestea sunt atitudini, nu doar acte imorale ale trupului.

Cel mai apropiat de o definiţie biblică a firii pământeşti este pasajul din Romani 8:7-8, „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.”

Aşadar, firea este „eul meu” vechi care obişnuia să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. În firea pământească eram ostil şi nesupus. Uram gândul de a recunoaşte că eram bolnav de păcat. Sfidam ideea că nevoia mea cea mai mare era de un Medic bun care să mă facă bine. În firea pământească mă încredeam în înţelepciunea mea, nu în cea a lui Dumnezeu. Ca urmare, nimic din ce am făcut în fire nu putea să-i placă lui Dumnezeu, căci „fără credinţă este cu neputinţă să-i fim plăcuţi lui Dumnezeu” (Evrei 11.6). Iar firea nu face nimic din credinţă.

Aşadar, „firea pământească” este vechiul meu eu lipsit de credinţă şi încrezător în sine. Aceasta-i ceea ce a murit atunci când Dumnezeu m-a mântuit. Dumnezeu a legat arterele vechii mele inimi împietrite şi necredincioase. Şi când a murit, El a scos-o afară şi mi-a dăruit o inimă nouă (Ezechiel 36:26).

Care este diferenţa între această inimă nouă care trăieşte şi cea veche care a murit? Răspunsul este dat în Galateni 2:20. Acolo ni se spune, „Am fost răstignit cu Cristos …şi viaţa pe care o trăiesc acum, O TRĂIESC PRIN CREDINŢA în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” Inima cea veche care a murit se încredea în sine; inima cea nouă se încrede în Cristos zilnic.

Acesta este răspunsul la prima noastră întrebare: Cum se luptă oamenii morţi cu păcatul? Ei duc lupta cu păcatul, încrezându-se în Fiul lui Dumnezeu. Ei sunt morţi faţă de minciuna lui Satan, care se prezintă astfel: „Vei fi mai fericit dacă te încrezi în propriile tale idei despre cum să fii fericit în loc să te încrezi în sfatul şi promisiunile lui Cristos.” Creştinii au murit faţă de această înşelăciune. Prin urmare, modul în care ei se luptă cu Satan este prin încrederea că promisiunile şi căile lui Cristos sunt mai bune decât ale lui Satan.”

Acest mod de a duce lupta cu păcatul este numit „lupta credinţei” (1 Tim. 6:12; 2 Tim. 4:7). Victoriile acestei lupte sunt numite „lucrările credinţei” (1 Tes. 1:3; 2 Tes. 1:11). Iar în această luptă creştinii „devin sfinţi prin credinţă” (Fapte 26:18; 2 Tes. 2.13).

Atunci să luăm în considerare această luptă a credinţei. Nu este asemenea jocurilor de-a războiul cu gloanţe oarbe. Veşnicia este în joc. Romani 8:13 este un verset cheie: „Dacă trăiţi după îndemnurile firii pământeşti veţi muri, dar dacă prin Duhul faceţi să moară faptele trupului veţi trăi.” Acest verset este scris pentru creştinii practicanţi, iar ideea centrală este că viaţa noastră veşnică depinde de bătălia noastră cu păcatul.

Nu înseamnă că noi ne câştigăm viaţa veşnică prin omorârea păcatului. Nu, noi ne luptăm „prin Duhul”. El va primi gloria, nu noi. Nici nu spune Romani 8:13 că noi ne luptăm, având un simţământ de nelinişte şi incertitudine în legătură cu victoria în luptă. Dimpotrivă, chiar atunci când ne luptăm noi avem încrederea că „Cel care a început în noi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos” (Filip. 1:6). Nici nu spune Romani 8:13 că noi trebuie să fim desăvârşiţi acum în victoria noastră asupra păcatului. Pavel renunţă la pretenţia de perfecţiune (Filip. 3:12).

Cerinţa din Romani 8:13 nu este să fim complet lipsiţi de păcat, ci să luptăm până la moarte cu păcatul. Acest lucru este întru totul esenţial în viaţa creştină. Altfel nu oferim nicio dovadă a faptului că firea pământească a fost răstignită. Şi, dacă firea nu a fost răstignită, noi nu aparţinem lui Cristos (Gal. 5:24). Importanţa consecinţelor în această bătălie este foarte mare. Nu ne jucăm de-a războiul. Urmarea este cer sau iad.

Atunci, cum anume oamenii morţi „omoară faptele (păcătoase) ale trupului”? Am răspuns, „Prin credinţă!” Dar ce înseamnă aceasta în mod exact? Cum te lupţi împotriva păcatului prin credinţă?

Să presupunem că sunt ispitit de pofta lascivă. O imagine sexuală îmi apare în minte şi mă ademeneşte s-o urmez. Modul în care această ispită capătă putere este prin convingerea mea de a crede că voi fi mai fericit dacă o urmez. Puterea oricărei ispite este perspectiva că mă va face mai fericit. Nimeni nu păcătuieşte dintr-un simţ al datoriei atunci când ceea ce doreşte cu adevărat este să facă binele.

Deci, ce ar trebui să fac? Unii oameni ar spune, „Aminteşte-ţi porunca lui Dumnezeu de a fi sfânt (1 Petru 1:16) şi exercită-ţi voinţa ta de a asculta fiindcă El este Dumnezeu!” dar ceva de o importanţă capitală lipseşte din acest sfat, şi anume, CREDINŢA. Mulţi oameni care se străduiesc în privinţa unui progres moral nu pot spune, „Viaţa pe care o trăiesc, o trăiesc PRIN CREDINŢĂ” (Gal. 2:20). Mulţi oameni care încearcă să iubească nu înţeleg faptul că, „Ceea ce contează este CREDINŢA care lucrează prin dragoste” (Gal. 5:6).

Lupta împotriva poftei (sau a lăcomiei, a fricii sau a oricărei alte ispite) este o luptă a credinţei. Altfel rezultatul este legalism. Voi încerca să explic cum ne luptăm împotriva păcatului prin credinţă.

Când apare ispita de a pofti, Romani 8:13 spune, „Dacă o omorâţi prin Duhul veţi trăi.” Prin Duhul! Ce înseamnă aceasta? Din toată armura pe care Dumnezeu ne-o dă să luptăm împotriva lui Satan, doar o singură piesă este folosită pentru a omorî – sabia. Este numită sabia DUHULUI (Efes. 6:17). De aceea, când Pavel spune, „Omorâţi păcatul prin Duhul,” eu înţeleg aceasta ca însemnând, „depindeţi de Duhul”, îndeosebi de sabia Lui.

Care este sabia Duhului? Este Cuvântul lui Dumnezeu (Efes. 6:17). Aici este locul unde intervine credinţa. „Credinţa vine prin auzire, iar auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Romani 10.17). Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde prin ceaţa minciunilor lui Satan şi îmi arată unde anume trebuie să fie găsită fericirea adevărată şi trainică. Şi astfel, Cuvântul mă ajută să încetez a mă încrede în potenţialul păcatului de a mă face fericit, şi, în schimb, mă atrage ca să mă încred în promisiunile bucuriei lui Dumnezeu (Psalmul 16:11).

Mă întreb cât de mulţi credincioşi de astăzi înţeleg că, de fapt, credinţa nu înseamnă doar a crede că Isus Cristos a murit pentru păcatele noastre. Credinţa înseamnă şi a fi deplin încredinţat că, practic, calea Lui este mai bună decât păcatul. Voia Lui este mai înţeleaptă. Ajutorul Lui este mai sigur. Promisiunile Lui sunt mai preţioase şi răsplata Lui mai satisfăcătoare. Credinţa începe cu o privire înapoi la cruce, dar trăieşte cu o privire înainte la promisiuni.” Avraam a fost „întărit prin CREDINŢA lui… deplin încredinţat că Dumnezeu ce FĂGĂDUIEŞTE, poate să şi împlinească” (Rom. 4:20 şi următoarele). „Credinţa este încrederea neclintită în lucrurile NĂDĂJDUITE” (Evrei 11:1).

Atunci când credinţa deţine poziţia de control în inima mea, eu sunt satisfăcut cu Cristos şi promisiunile Lui. Aceasta-i ceea ce Isus a dorit să spună când a afirmat, „Cine CREDE în Mine nu va ÎNSETA NICIODATĂ” (Ioan 6:35). Dacă setea mea după bucurie, semnificaţie şi pasiune este satisfăcută de prezenţa şi de promisiunile lui Cristos, puterea păcatului este distrusă. Noi nu cedăm în faţa ofertei de sandviş cu carne câtă vreme putem vedea friptura care sfârâie pe grătar.

Lupta credinţei este lupta de a rămâne satisfăcut cu Dumnezeu. „Prin credinţă Moise… a abandonat plăcerile de o clipă ale păcatului …avea ochii pironiţi spre răsplătire” (Evrei 11:24-26). Credinţa nu este mulţumită cu „plăcerile trecătoare”. Este intens dornică după bucurie. Iar Cuvântul lui Dumnezeu spune, „Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta Ta” (Psalmul 16:11). Aşadar, credinţa nu va fi abătută spre păcat. Ea nu va renunţa atât de uşor în căutatea ei după bucuria maximă.

Rolul Cuvântului lui Dumnezeu este să alimenteze apetitul credinţei după Dumnezeu. Şi făcând acest lucru îndepărtează inima mea de dependenţa de gustul înşelător/ademenitor al poftei. Mai întâi pofta începe să mă amăgească, făcându-mă să simt că voi pierde într-adevăr o mare satisfacţie dacă urmez calea purităţii sau a curăţiei. Însă atunci iau sabia Duhului şi încep să lupt. Citesc că este mai bine să-mi scot ochiul decât să poftesc (Mat. 5:29). Citesc că dacă mă gândesc la lucruri care sunt curate, vrednice de iubit şi bune sau excelente, pacea lui Dumnezeu va fi cu mine (Filip. 4:8 şi următoarele). Citesc că umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când concentrarea minţii asupra lucrurilor Duhului aduce viaţă şi pace (Rom. 8:6).

Şi când mă rog ca credinţa mea să fie satisfăcută cu viaţa şi pacea lui Dumnezeu, sabia Duhului îndepărtează otrava poftei amăgitoare. O văd aşa cum este, otrăvitoare, şi, prin harul lui Dumnezeu, puterea ei ademenitoare este distrusă.

Acesta este modul în care oamenii morţi se luptă cu păcatul. Aceasta-i ceea ce înseamnă să fii creştin. Noi suntem morţi în sensul că eul cel vechi necredincios (firea pământească) a murit. În locul ei este o nouă creaţie/făptură. Ceea ce o face nouă este CREDINŢA. Nu doar o credinţă care priveşte în urmă la moartea lui Isus, dar şi o credinţă care priveşte înainte la promisiunile lui Isus. Nu doar a fi sigur de ceea ce El a făcut, ci şi a fi satisfăcut cu ceea ce El va face.

Cu toate consecinţele eterne înaintea noastră, noi ne luptăm lupta credinţei. Duşmanul nostru cel mai mare este Minciuna care spune că păcatul va face viitorul nostru mai fericit. Arma noastră principală este Adevărul care spune că Dumnezeu va face viitorul nostru mai fericit. Iar credinţa este victoria care biruieşte minciuna, deoarece credinţa este satisfăcută cu Dumnezeu.

Deci provocarea din faţa noastră nu este doar să facem ceea ce spune Dumnezeu pentru că El este Dumnezeu, ci să dorim ceea ce spune Dumnezeu fiindcă El este bun. Provocarea nu este doar să urmărim neprihănirea, ci să preferăm neprihănirea. Provocarea este să ne trezim dimineaţa şi să medităm în rugăciune la Scripturi până când experimentăm bucurie şi pace, crezând „promisiunile nespus de mari şi scumpe” ale lui Dumnezeu (Rom. 15:13; 2 Pet. 1:4). Cu această bucurie înaintea noastră, poruncile lui Dumnezeu nu vor fi grele (1 Ioan 5:3), iar compensaţia păcatului ne va apărea prea superficială şi de scurtă durată ca să ne amăgească.

Tradus de Lacrisa Novac

Umblarea Creştinului

http://www.rcrwebsite.com/battle.htm

Adolescența, pocăință și principiile proprii | Pastor Vasile Filat

Vasile Filat03 decembrie 2018 #Video Blog

ÎNTREBARE: Oare pocaința nu înseamnă să te lupți cu perspectivele tale și principiile tale? Adică am un prieten care este pocăit și mi-a povestit că după ce a făcut asta el a zis că s-a schimbat radical , din cate zice el in bine si ideea e ca nu stiu daca sunt suficient de puternica si de buna pentru a ajunge sa ma schimb asa radical si nu stiu daca e bine. Oare imi puteti explica mai bine? Adica nu ar trebui sa fim noi insjne dar totusi sa ne dam silinta sa fim mai buni?
Multumesc anticipat. O zi buna.

BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU
Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova
Servicii Divine:
Duminică, 14:00 – 16:00
Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune
tel. +373 (68) 060601
https://www.facebook.com/bunavestire.chisinau/

PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA:
info@precept.md
+373(69)966779

https://moldovacrestina.md/adolescenta-pocainta-si-principiile-proprii-pastor-vasile-filat

Mărturia lui Ion Ilescu, Antrenor de Taekwon-Do | EXOD

Moldova Creștină TV03 decembrie 2018 Exod

Ion Ilescu a avut parte de o copilărie grea: lipsuri materiale, violență fizică continuă din partea tatălui biologic. După ce i-a murit tatăl, mama a plecat peste hotare la lucru. Așa a crescut fără supraveghere și educație. Mai târziu în viața lui a apărut tatăl vitreg care, la fel, era violent cu el. Ura și dorința de răzbunare l-au motivat să învețe să lupte, astfel că a mers la antrenamente de Taekwon-Do. Dar tocmai acolo viața lui s-a schimbat la 180 de grade. Aflați povestea de viață al lui Ion în emisiunea EXOD.

https://moldovacrestina.md/marturia-lui-ion-ilescu-antrenor-de-taekwon-do-exod/?utm_s

Recesiunea globală a sexului: o perspectivă creştină

 Poteraș Ionuț  08-12-2018 20:00:28

Conform unui articol al revistei The Atlantic, ne aflăm în faţa unei recesiuni mondiale a sexului. Cu alte cuvinte, oamenii au mai puţine acte sexuale acum decât în trecut. Conform unui raport publicat în ziarul britanic The Guardian, în 1990 un adult din Statele Unite făcea sex de 62 de ori pe an; în 2014 acest număr a coborât la 54. În Marea Britanie între 2001 şi2012, numărul actelor sexuale pentru persoanele sub 45 de ani a coborât de la şase pe lună, la mai puţin de cinci. Ce demonstrează aceste cifre?

1. În primul rând că ar trebui să fim puţin sceptici când vine vorba de sondaje despre viața sexuală. Cine participă la astfel de studii? Ai fost vreodată acostat de cineva pe stradă care să te întrebe de câte ori pe lună faci sex? Cred că există o suspiciune rezonabilă că un astfel de studiu atrage mai degrabă persoanele care au o atitudine mai puțin sănătoasă faţă de sex.

2. Totuşi articolul din The Atlantic este bine documentat, iar sondajele s-au făcut în mai multe ţări, şi se pare că datele din zone diferite spun cam acelaşi lucru. Care ar putea fi motivul care stă la baza unei astfel de schimbări? În primul rând, este evident faptul că mulţi tineri din zilele noastre rămân celibatari o perioadă mai lungă de timp, după ce au ajuns la vârsta adultă. De exemplu, cam 60% dintre adulţii sub 35 de ani din Statele Unite trăiesc fără un partener de viaţă.

Alţi factori identificaţi includ atitudinea societăţii, care spune că nu trebuie să fii căsătorit ca să faci sex, presiunea economică, stresul, televizorul şi telefoanele inteligente, pornografia, dorinţa de a face carieră, obezitatea. Societatea occidentală este fragmentată, singură, nesigură şi, în general, lipsită de repere morale puternice. Aceste lucruri au o implicaţie serioasă asupra atitudinii oamenilor față de sex şi asupra vieţii de familie.

3. Ca şi creştini vrem să împlinim voia lui Dumnezeu înceea ce priveşte sexualitatea. Conform lui 1 Petru4:4 creştinul are o altă atitudine faţă de relaţii, sex şi moralitate decât restul societăţii, şi putem fi siguri că există o cale mult mai bună decât cea care este prevalentă în societatea noastră.

4. Dacă eşti căsătorit(ă), atunci… treci la treabă. Exact asta este ceea ce spune Pavel în1 Corinteni 7. Cuvintele apostolului Pavel răsună cu autoritate: „Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi.” Cu alte cuvinte, dacă nu există motive de sănătate, atunci soţii creştini au o datorie unul faţă de altul, de a se uni trupeşte, pentru că altfel există un pericol real ca să „vă ispitească Satana.” (1 Cor 7:5).

5. Dacă eşti o persoană necăsătorit(ă) sau care vrea să trăiască ca şi celibatar(ă), atunci trebuie să ştii că poţi avea o viaţă plină de bucurie şi împlinire printr-o mai mare dedicare în slujba şi devoţiunea faţă de Domnul. Tot Pavel spune: „Cine nu este însurat se îngrijeşte de lucrurile Domnului, …dar cine este însurat se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei.” (1 Cor 7:32-33).

Indiferent dacă concluziile din sondajul despre „recesiunea globală a sexului” sunt sau nu adevărate, atât creştinii căsătoriţi cât şicei celibatari trebuie să ştie că Dumnezeu ne-a chemat să trăim o viaţă sănătoasă, fericită şi împlinită având acces la un tip de intimitate care este disponibilă pentru oricine crede şi şi-a predat viaţa în mâinile Mântuitorului: intimitatea deplină cu persoana lui Dumnezeu.

Sursa: Christian Today

https://www.stiricrestine.ro/2018/12/08/recesiunea-globala-a-sexului-o-perspectiva-crestina

SUA: Un pastor susținător al președintelui Trump, a spus că noul Congres va arăta „ca o republică islamică”

Augustinov Gabriela  09-12-2018 13:27:06

MINNEAPOLIS, MN – NOVEMBER 06: Minnesota Democratic Congressional Candidate Ilhan Omar speaks at an election night results party on November 6, 2018 in Minneapolis, Minnesota. Omar won the race for Minnesota’s 5th congressional district seat against Republican candidate Jennifer Zielinski to become one of the first Muslim women elected to Congress. (Photo by Stephen Maturen/Getty Images)

După o serie de victorii istorice la aceste alegeri intermediare, inclusiv alegerea primelor femei de origine musulmană și nativ-americană în Congres, un pastor conservator se plânge de diversitatea crescândă la Capitol Hill.

„Congresul va arăta acum ca o republică islamică”, a declarat E. W. Jackson, în cadrul emisiunii de radio Urban Family. „Suntem o țară iudeo-creștină. Suntem o națiune înrădăcinată și întremeiată pe creștinism, iar cei care nu agreează acest lucru, să trăiască în altă parte.”

Pastorul a continuat: „Este foarte simplu. Doar mergeți și locuiți în altă parte. Nu încercați să schimbați țara noastră într-un fel de republică islamică și nu încercați să implementați legea șariei în țara noastră.”

Afirmațiile lui Jackson au venit ca răspuns la propunerile democraților de a schimba legislația care interzice purtarea baticului și a hijab-ului în Casa Reprezentanților. Această propunere a democraților a fost făcută pentru a acomoda venirea parlamentarei Ilhan Omar din Minnesota, una din primele femei de origine musulmană din istoria Congresului Statelor Unite, alături de reprezentanta Rashida Tlaib din Michigan.

„Eu sunt cea care decid să port o eșarfă pe cap”, a scris Omar pe Twitter după alegerile din noiembrie. „Este alegerea mea – o alegere protejată de Primul Amendament. Și aceasta nu este ultima interdicție, pe care intenționez să o ridic.”

Schimbarea a fost propusă în colaborare cu Nancy Pelosi, actuala lideră a Casei Minorităților, cea care va fi probabil următorul purtător de cuvânt în ianuarie, când democrații vor fi din nou majoritari. Pe lângă modificările aduse intedicțiilor vestimentare, democrații propun, de asemenea, interzicerea discriminarii față de persoanele LGBTQ și crearea unui birou independent care să promoveze diversitatea în ceea ce privește angajările.

Jackson, fost pușcaș marin, este fondatorul bisericii „Called Church” din Virginia și al fundației „Staying True to America’s National Destiny” (Rămâi fidel destinului național American), a cărei misiune este de a uni americanii pentru a „păstra valorile și moșteniarea noastră iudeo-creștină”.

La începutul acestui an, Jackson a candidat pentru un loc în Senatul Virginiei, însă a pierdut primatul republican. El a fost, de asemenea, și candidatul nominat de către republicani în funcția de guvernator locotenent al statului sudic în 2013, însă a pierdut alegerile.

În timpul programului de radio, Jackson a susținut, că nu este islamofob, însă a continuat să numească islamul „o amenințare pentru umanitate”.

„Nu vreau să fiu înțeles greșit, cred în libertatea religiei, cred în Primul Amendament, însă nu doresc să votez pentru ca un musulman să preia conducerea unui birou de stat”, a spus Jackson. „Eu, personal, nu voi vota pentru așa ceva.”

Sursa: Newsweek

https://www.stiricrestine.ro/2018/12/09/sua-un-pastor-sustinator-al-presedintelui-trump-a-spus-ca-noul-congres

Oman – locul 46 în Topul Mondial al Persecuției

 Poteraș Ionuț  09-12-2018 18:32:24

De unde vine persecuţia

În această ţară, situată în Golful Persic, islamul domină societatea, atât din punct de vedere politic cât şi din cel al puterii judecătoreşti. Omanul se diferenţiază de ţările din jur prin dominaţia Ibadismului, o ramură islamică cunoscută pentru toleranţă. Din această cauză, lucru mai puţin obişnuit în lumea islamică, creştinii, chiar şi cei convertiţi de la islam, nu sunt supuşi la violențe fizice.

Totuşi, deoarece tribalismul şi religia în Oman sunt strâns legate,abandonarea islamului în favoarea creştinismului este considerată o trădare atât a tribului cât şi a familiei. Cei care se convertesc vor fi supuşi la presiuni pentru a se întoarce la islam.

Deşi guvernul din Oman promovează activ toleranţa religioasă, legile ţării sunt bazate pe legea Sharia – iar libertatea religioasă este permisă doar atunci când nu încalcă obiceiurile, tradiţiile şi morala.

Cum suferă creştinii

Creştinii expați sunt toleraţi în Oman, însă toate organizaţiilereligioase trebuie să fie înregistrate la autorităţi. Pentru a evita ofensele aduse cetăţenilor Omanului, folosirea spaţiilor pentru adunările religioase este restricţionată, iar autorităţile monitorizează adunările creştine pentru a preveni difuzarea unor mesaje politice şi pentru a verifica dacă sunt frecventate de proprii cetăţeni.

Construirea şi autorizarea unor noi biserici reprezintă un lucru dificil, iar creştinii care intră în contact cu musulmanii pot fi acuzaţi de prozelitism. Persecuţia creştinilor îmbracă forme cum ar fi evacuarea din locuinţe, concedierea la locul de muncă, discriminarea, hărțuirea şi exercitarea de presiuni asupra convertiţilor pentru a renunţa la credinţa creştină şi a se reîntoarce la islam. Anumite forme de discriminare în Oman sunt legale, cum ar fi drepturile de custodie, iar musulmanii sunt favorizaţi.

Exemple de creştini

Evanghelizarea în public este interzisă, fiind considerată prozelistism, şi poate fi efectuată doar în privat.

Guvernul achită salariile imamilor sunniţi, însă nu şi pe cele ale musulmanilor șiiţi (a doua ramură, ca mărime, a islamului) şi nici pe cele ale lucrătorilor religioși non-musulmani.

Grupările religioase non-musulmane sunt obligate să se înregistreze la autorităţi, care aprobă şi controlează modalităţile prin care acestea pot folosi clădiri pentru adunări religioase.

Rugaţi-vă pentru Oman

Există foarte puţin creştini în Oman. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să înmoaie solul dur şi uscat al acestei ţărişi să îl facă fertil din punct de vedere spiritual pentru o revărsare a Duhului Său.

Mulţumiţi Domnului pentru creştinii care perseverează în slujbaDomnului în ciuda circumstanţelor dificile. De multe ori acestora le lipseşte părtăşia cu alţi creştini, se simt singuri, uitaţi, abandonaţi de către partea „liberă”din Trupul lui Hristos. Rugaţi-vă ca aceştia să simtă prezenţa Domnului şi rugăciunile familiei lui Hristos din restul lumii.

Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru credincioşii din Oman care l-au acceptatpe Domnul Isus ca Mântuitor personal. Rugaţi-vă pentru curaj ca aceştia să mărturisească despre viaţa cea nouă pe care au găsit-o în Isus. Rugaţi-vă şi pentru protecţia persoanelor noi care vin la credinţă şi pentru cei care împărtăşesc cu ei din bogăţiile Evangheliei.

Sursa: Open Doors USA

https://www.stiricrestine.ro/2018/12/09/oman-locul-46-in-topul-mondial-al-persecutiei